Oastea Lui Mihai Viteazul. Pictură De Gheorghe Tattarescu_21

Foto: Oastea lui Mihai Viteazul (Pictură de Gheorghe Tattarescu)


1593 – Mihai Viteazul a intrat în București și a urcat pe tronul Țării Românești

În tinerețe, Mihai a fost negustor de vite, după care, cu sprijinul și sub protecția unchiului său Iane, un boier foarte bogat, a început să ocupe diferite funcții înalte. În perioada în care unchiul său era mare ban al Olteniei, Mihai a ajuns bănișor al județului Mehedinți, în 1590, mare stolnic, iar între 1591–1592, mare postelnic, apoi mare agă. 1593 Mihai Viteazul. Portret De Mișu Popp_21A avut o ascensiune fulminantă, între 1592–1593 fiind ban al Olteniei. În septembrie 1593, după ce a plătit la Poarta Otomană, după obiceiul timpului, o sumă mare de bani (400.000 de florini) și având și sprijinul patriarhului Constantinopolului, Mihai a devenit domn al Țării Românești la 2/12 septembrie 1593, înscăunarea sa având loc la București pe 11/21 octombrie, în același an. Banii au provenit din împrumuturi făcute de Mihai la creditori, care imediat după înscăunare au venit în țară ca să-și primească banii și dobânzile aferente. A aderat la Liga Sfântă creștină, constituită din inițiativa Papei Clement al VIII-lea, din care inițial făceau parte Sfântul Imperiu Romano-German, Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova și Toscana, ducând o politică antiotomană. A avut o domnie plină de lupte și frământări, a devenit, pentru scurt timp, „Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei

1648 – A încetat din viață Gheorghe Rákóczi I (8 iunie 1593, Szerencs, Zemplén, Ungaria Regală – 11 octombrie 1648, Alba Iulia, Principatul Transilvaniei)

Principe al Transilvaniei între 1 decembrie 1630–11 octombrie 1648, domnia lui autoritară și strictă s-a bazat pe avere și pe forța militară

 

Ziua Școlii Ardelene

1754a Ziua școlii Ardelene

Sărbătoare marcată din 2014 și dedicată omagierii rolului fundamental al ideilor culturale și politice promovate de intelectualitatea română din Transilvania de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XX-lea, mișcare cunoscută sub numele de Școala Ardeleană

1754 – S-au întemeiat Școlile Blajului, primele școli sistematice în limba română

Marele luptător pentru drepturile poporului român din Transilvania, episcopul martir Inocențiu Micu-Klein a adresat împaratului Carol al VI-lea o serie de memorii cerând înlaturarea discriminărilor și nedreptăților făcute românilor; într-un memoriu din 1732, episcopul aratând necesitatea imperioasă a înființării de școli pentru „fiii neamului nostru”. După surghiunirea episcopului Inocențiu, urmașul său la conducerea Bisericii Române Unite cu Roma, episcopul Petru Pavel Aron a emis decretul de înființare, la Blaj, a primelor școli sistematice în limba română, pe care le-a numit metaforic „fântâni ale darurilor”. 1754b Şcolile BlajuluiEra vorba, pentru început, de trei școli: Școala de obște (primară), Școala de latine (gimnaziul) și Școala de preoție (viitoarea Facultate de Teologie). De atunci Blajul a devenit centrul învățământului românesc din Transilvania

1849 – S-a născut Carl Wolff

11 octombrie 1849, Sighișoara – 3 octombrie 1929, Sibiu

Jurist, economist, jurnalist și politician sas din Transilvania. A absolvit studii juridice la Viena și Heidelberg, unde a obținut și Doctoratul Summa cum laude în 1869. 1849-1929 Carl Wolff_21A fost jurnalist al cotidianului vienez Neue freie Presse. În anul 1874 a preluat conducerea ziarului Siebenbürgisch-Deutsches Tagesblatt din Sibiu. A fost de asemenea director al Casei de Economii din Sibiu, iar din 1895 membru fondator al cooperației Raiffeisen din Sibiu, înființată în scopul sprijinirii țăranilor. A susținut numeroase proiecte: Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor; electrificarea Sibiului; construirea rețelei de tramvaie din Sibiu; proiectul de amenajare al râurilor Olt, Cibin, Tîrnava Mare, Mureș, etc.

1858 – S-a născut Nicolae Xenopol

11 octombrie 1858, Iași – 18 decembrie 1917, Tokyo

Critic literar, eseist, om de cultură, diplomat, politician și ministru, ambasador, fratele mai mic al istoricului Alexandru D. Xenopol. După terminarea studiilor liceale la Iași (1877), ajutat de Junimea, al cărui membru devenise, a studiat filosofia la Berlin și a obținut titlul de Doctor în Drept la Universitatea din Liège. 1858-1917 Nicolae Xenopol_21A debutat ca romancier cu lucrarea umoristică Păsurile unui american în România, serializată în revista Convorbiri Literare (1879–1880). Debutul editorial, cu volumul Brazi și putregai s-a produs în 1880. A fost redactor șef la Românul și Voința Națională, director al ziarului Drapelul și al revistei Țara Nouă, a întemeiat revista Le Mouvement économique, pe care a condus-o împreună cu A.D. Xenopol și Mihail Dragomirescu. A fost ministru al Industriei și Comerțului în cabinetul Take Ionescu, apoi primul ambasador român la Tokyo, Japonia unde a și murit, în misiune. A fost autor de versuri și proză, cronici satirice sau portrete de oameni politici

1863 – Demisia Guvernului Nicolae Kretzulescu (1) și instalarea Guvernului Mihail Kogălniceanu

1863a Nicolae KretzulescuGuvernul Nicolae Kretzulescu (1) a fost un consiliu de miniștri de centru, guvernând între 24 iunie 1862–11 octombrie 1863). În timpul acestei guvernări s-au luat măsuri care vizau aplicarea în administrație a Unirii depline; a intervenit criza tranzitului armelor sârbești; s-au inițiat măsuri preliminare privind mănăstirile închinate, în vederea secularizării. Măsurile fiind nepopulare, cabinetul a primit vot de blam, fiind obligat să demisioneze.1863b Mihail Kogălniceanu

Domnul Alexandru Ioan Cuza l-a numit pe Mihail Kogălniceanu să formeze un nou consiliu de miniștri, cuzist, care a guvernat în perioada 11 octombrie 1863–26 ianuarie 1865, având în program: secularizarea averilor mănăstirești; Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris; Legea electorală; Reforma agrară, etc., aceasta fiind perioada reformelor radicale din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza

1866 – Prințul Carol I a fost recunoscut de către Poarta Otomană domn al Principatelor Unite

La presiunile Franței și Marii Britanii, Imperiul Otoman a acceptat păstrarea unității Principatelor. 1866 Carol I - Recunoscut De Poarta OtomanăCa urmare a schimbului de scrisori care a avut loc la 7–8 octombrie 1866 între Marele Vizir, Mehmed Rușdi Pașa, și Carol I, Poarta a emis firmanul de învestitură a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca principe al Principatelor Unite, cu titlu ereditar, prin care recunoștea, implicit, perpetuitatea unirii celor două Țări Române. A aprobat existența unei armate române permanente de 30.000 de oameni, dreptul de a bate o monedă specială pe care să figureze însemnul imperial otoman, caracterul obligatoriu pentru Principate al convențiilor încheiate de Turcia cu statele europene, sporirea tributului anual „într-o proporție care va face obiectul unei învoieli ulterioare”. Firmanul de învestitură i-a fost înmânat Domnului Carol I în cursul vizitei acestuia la Istanbul (28–29 octombrie)

1867 – Ortografia lui Timotei Cipariu

Societatea Literară Română a fost creată cu scopul de a stabili ortografia limbii române, de a elabora și publica dicționarul și gramatica limbii române. 1867 Ortgrafia Lui Timotei CipariuÎncă de la prima sesiune (11/23 octombrie), Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, „bazat pe principiul etimologic temperat cu cel fonetic și caracterizat prin lipsa semnelor diacritice la vocalele și consoanele ce reprezintă sunetele modificate, după necesități fonetice, față de cele de origine”. Sistemul ortografic academic nu a devenit oficial și general decât în 1881, când s-a decretat obligatoriu sistemul ortografic propus de o Comisie, care l-a avut ca raportor pe Titu Maiorescu

1875 – S-a născut Ștefan Octavian Iosif

11 septembrie 1875, Brașov, Austro-Ungaria – 22 iunie 1913, București

Poet și traducător, membru fondator al Societății Scriitorilor Români. A urmat studiile liceale la Sibiu și București, luându-și bacalaureatul în anul 1895. A debutat cu poezia Izvorul în Revista școalei din Craiova (1892). A început de două ori Facultatea de Litere și Filosofie la București (1895 și 1903), dar nu a reușit să-și ia licența. 1875-1913 Ștefan Octavian Iosif_21A îndeplinit funcții administrative minore, precum copist la Ministerul de Domenii, corector de ziar, custode al Bibliotecii Fundației Universitare, custode al Muzeului „Theodor Aman”, încercând să-și suplimenteze veniturile din lecții particulare, din colaborarea la diverse periodice și din vânzarea propriilor volume. A fost redactor, încă de la înființare, al revistei Sămănătorul (1901), a colaborat la Adevărul, Adevărul ilustrat, Convorbiri literare, Cumpăna (al cărei fondator a fost, alături de Mihail Sadoveanu, Dimitrie Anghel și Ilarie Chendi), Curierul literar, Epoca, Epoca literară, Familia, Floare albastră, Literatură și artă română, Pagini literare, Ramuri, Viața, Viața Românească, etc. Din opera sa: Versuri, Patriarhale, Din zile mari, Credințe. A primit premii ale Academiei Române pentru volumele Poezii, în anul 1902 și Credințe, în anul 1906

1888 – S-a născut Iorgu Iordan

29 septembrie/11 octombrie 1888, Tecuci – 20 septembrie 1986, București

Lingvist și filolog, membru al Partidului Comunist, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române. A urmat, între 1908–1911, cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași, avându-i profesori pe Alexandru Philippide și Garabet Ibrăileanu. Concomitent, a frecventat și cursurile Facultății de Drept. În 1919 și-a susținut doctoratul în Filologie modernă, sub conducerea lui Alexandru Philippide. 1888-1986 Iorgu Iordan_21S-a specializat apoi la universitățile din Bonn, Berlin și Paris. A devenit profesor la Universitatea din Iași, apoi profesor de Romanistică la Universitatea din București. A întemeiat și a editat la Iași Buletinul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide”. Între anii 1945–1947, a fost ambasador al României la Moscova. A fost director al Institutului de Lingvistică din București, a scris lucrări în domeniul lingvisticii românești și al celei romanice, fiind preocupat îndeosebi de aspectele contemporane ale limbii române și de onomastică. Împreună cu Alexandru Graur și Ion Coteanu, a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR). A îngrijit și editat Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce și opera lui Ion Creangă. A fost redactor responsabil al publicațiilor Revue de linguistique, Limba română

1897 – S-a născut Marcel Romanescu

11 octombrie 1897, Liège, Belgia – 21 iulie 1955, București

Diplomat și poet, fiul lui N.P. Romanescu, fost primar al Craiovei. A obținut licența în Drept și Filosofie, cu orientare spre funcțiile publice și serviciul diplomatic, în care debutează ca atașat de legație pe lângă Vatican (1920–1921). 1897-1955 Marcel RomanescuLa Roma a condus și foaia de propagandă România, ulterior, ocupând diferite posturi în diplomație (Varșovia, Haga, Madrid, Cairo, Belgrad, Copenhaga, etc), secretar al comisiei româno-ungare, însărcinată cu aplicarea tratatului de la Trianon (1924). Debutul literar și l-a făcut în 1913, în revista Capitala, iar primul volum de poezii, Isvoare limpezi i-a apărut zece ani mai târziu. A condus, la Craiova, revista Flamura. A colaborat la numeroase reviste literare din țară. În ultima parte a vieții s-a consacrat studiilor de istorie, publicate, sub rubrici variate, în presa vremii și în Arhivele Olteniei. Din scrierile publicate: I lavori del parlamenta romeno, Izvoare limpezi, sonete și poeme, Cântarea cântărilor, Cuiburi în soare, poeme lirice, Hermanosa din Corint – povestea unei hetaire, Grădina lui Teocrit, poezii, etc. A tradus din norvegiană (Gunnar Heiberg), italiană (Fausto Martini), etc.

1911 – S-a născut Ion Dacian

Ion Pulcă; 11 octombrie 1911, Saschiz, Mureș – 8 decembrie 1981, București

Tenor, Artist al Poporului. A urmat în paralel cursurile Facultății de Drept și ale Academiei de Muzică din Cluj, avându-l profesor de canto pe Ion Crișan. Și-a început cariera în 1934 la Opera Română din Cluj, iar în 1939 a fost angajat de Nicolae Vlădoianu la Teatrul de Operetă și Revistă Alhambra din București, debutând în operetă și în regie. 1911-1981 Ion Dacian_21Prima operetă în care a jucat a fost Vânt de Primăvară de Joseph Strauss. În perioada 1942–1947 a fost co-director al Teatrului Alhambra, interpretând roluri de june-prim în toate spectacolele muzicale ale acestuia. A devenit prim solist și director al Teatrului de Stat de Operetă București încă de la înființarea acestuia (1950). În cariera sa, a interpretat 57 de roluri, jucând în peste 5.000 de spectacole și luând parte la 120 de concerte cu diverse orchestre filarmonice. A fost un artist de mare popularitate, iubit de public. A fost distins cu titlul de Artist al Poporului, „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei

Franz Lehár – Țara surâsului (Das Land des Lächelns) Tu ești iubirea mea

1913 – Regulamentul pentru circulațiunea autovehiculelor

La data de 11 octombrie 1913 a intrat în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 156, Regulamentul pentru circulațiunea autovehiculelor, care prevedea o serie de condiții pentru admiterea în circulație a autovehiculelor. Pentru a fi admis să circule pe drumurile publice din țară și din străinătate, orice autovehicul trebuia să fie „recunoscut bun pentru circulație” de către o comisie care funcționa pe lângă fiecare prefectură de județ și din care trebuia să facă parte „și un specialist de automobil, de preferință membru al Clubului Automobilistic Român”. 1913 Carnet De ConducereSe mai prevedea: „iuțeala cursei trebuie astfel întocmită ca să evite nenorociri și să nu se împiedice circulația […] Pe drumuri puțin acomodate, când e întuneric sau ceață mare, la cotitura unei strade, la trecerea peste poduri sau șinele căilor ferate precum și atunci când mișcarea sau aglomerațiunile sunt mari, automobilul trebuie să meargă încet și cu băgare de seamă pentru ca să poată opri în cazurile necesare”. Indicatoarele de circulație au fost introduse în anul 1913, când în țara noastră erau înregistrate 1.300 de automobile. Carnetul de conducere era „lipit pe pânză subțire colorată în culorile națională: roșu și galben, ambele culori în dimensiuni egale și verticale pe coperta din față și albastru toată coperta din dos și purta un număr de ordine care se nota într-un registru alfabetic ce se ținea la prefectură

1913 – S-a născut Eugenia Adams-Mureșanu

Eugenia Mărgineanu; 11 octombrie 1913, Defiance, Ohio – ?

Poetă, prozatoare și traducătoare. Născută din părinți români, emigrați în America, viitoarea scriitoare s-a întors împreună cu mama sa, rămasă văduvă, în ținuturile de obârșie de la Ocna Sibiului, profesând ca învățătoare. În 1932 s-a căsătorit cu teologul și preotul Florea Mureșanu, intelectual reputat și misionar fervent, devenit slujitor la Biserica Ortodoxă Sf. Treime din Cluj-Napoca și protopop al Clujului. Casa din Cluj a soților Mureșanu a ajuns salon literar, frecventat de Lucian Blaga, Victor Papilian, Bartolomeu Valeriu Anania și alții. A debutat cu proză pentru copii și traduceri în 1933 la Satul și școala, ulterior mai semnând sporadic în Viața copiilor, Viața ilustrată, Luceafărul, Claviaturi, Revista Fundațiilor Regale, Gândirea, Tribuna Ardealului (la care a fost redactor). A absolvit cursurile Facultății de Teologie din Sibiu (1947) și pe cele ale Facultății de Filologie din Cluj (1949). În 1950 a fost arestată împreună cu soțul ei, fiind eliberată în 1952. După întoarcerea din detenție, preotul Florea Mureșanu a intrat în monahism, urmând despărțirea. În 1956 s-a recăsătorit cu filosoful D.D. Roșca. Între 1958–1960 a fost deținută din nou în închisoare. A divorțat de D.D. Roșca „după câțiva ani furtunoși de căsnicie” și a trăit în Cluj până în 1971, când a părăsit România și a emigrat în SUA. În exil, a colaborat la Revista scriitorilor români. Din scrierile sale: Casa cu pitici, Învierea fariseului Eleazar, La izvorul cu pietre albastre, The Return of Snow White, Assault on Eden, Cântarea Psalmilor

1914 – Ferdinand I a depus jurământul ca suveran al României

Ferdinand I a devenit rege al Regatului României, în urma morții unchiului său, regele Carol I. 1914 Ferdinand I - Jurământul De SuveranA depus jurământul în calitate de Rege al României la 28 septembrie/11 octombrie, în prezența Corpurilor legiuitoare, a membrilor familiei domnitoare si a Mitropolitului primat. Cu mâna dreaptă pe Evanghelie, noul rege a rostit: „Jur a păzi Constituția și legile poporului român, de a menține drepturile lui naționale și integritatea teritoriului”. Totodată, la discursul său inaugural, Ferdinand declara că va fi „un bun român

1914 – S-a născut Leonida Secrețeanu

11 octombrie 1914, Bărăitaru–Drăgănești, Prahova – aprilie 1978

Poet, jurnalist, memorialist. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie și în paralel și Facultatea de Științe juridice a Universității București pe care le-a finalizat în anul 1946. Încă din 1932 poetul a colaborat la numeroase reviste și ziare locale și din țară ca Flacăra, Aurora, Prahova literară, Vremea, Santinela, Viața literară, Basarabia literară, Tribuna, Păcală, etc. A fost redactor al ziarului Dreptatea României, organ de luptă națională al generației mișcării studențești prahovene. În 1934 a debutat editorial cu volumul de versuri Fântâni arteziene. A luptat în Al Doilea Război Mondial ca sublocotenent al Regimentului 32 Mircea, fiind grav rănit în zona Dalnicului. A fost membru al PNL, gruparea Gh. Tătărescu. A fost întemnițat pe motive politice (1954–1957 și 1960–1963) „pentru activitate legionară desfășurată în presă”.A publicat volumele: Boema (1938, Premiul Societății Scriitorilor Români), Epigrame, Pasențe bachice, Cneaz peste furtună, Iureș, Fete este destule

1920 – S-a născut Vasile Motrescu

11 octombrie 1920, Vicovu de Jos, Suceava – 29 august 1958, Botoșani

Luptător anticomunist bucovinean. A luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. A făcut parte din mai multe grupări anticomuniste, acționând în Bucovina. În 1944, odată cu ocuparea Bucovinei de Nord de către armata roșie, s-a alăturat grupării de partizani anticomuniști condusă de Vladimir Macoveiciuc; în 1949 a aflat că este urmărit de Securitate și s-a retras în pădurile Bucovinei. În perioada următoare, a făcut parte din gruparea condusă de Constantin Cenușă, cel alături de care a fost condamnat la un total de 31 de ani de închisoare de către Tribunalul Militar Iași pentru „activitate desfășurată în spatele trupelor sovietice în primăvara anului 1944”. S-a predat, Securitatea încercând să-l folosească drept informator, infiltrat în grupul Carpatin-Făgărășan, condus de către Ion Gavrilă Ogoranu, pentru obținerea de informații și capturarea acestora. Nu a trădat, a mințit Securitatea și a fost folosit într-o încercare de capturare a lui Macoveiciuc Silvestru, în fața căruia s-a desconspirat. A fost condamnat la 23 de ani și șase luni de închisoare din cauza „eșecurilor” sale. În urma acestei sentințe, a pleat din nou în pădure. A fost trădat în ianuarie 1958, pe când se afla la una din gazdele, a fost închis la Penitenciarul Botoșani, unde a fost executat la 29 iulie 1958, la orele 21:30

Către călăii Neamului Românesc

1925 – Finalizarea construcției Palatului Culturii din Iași

Palatul Culturii din Iași, o clădire emblematică, a fost construit, între 1906–1925, în zonal fostei curți domnești medievale moldovenești, pe locul fostului palat domnesc.

Între 1804–1806, prințul Alexandru Moruzi a construit un impunător palat domnesc, în stil neoclasic (arhitect Johan Freywald). Afectat de incendii, palatul avea să fie refăcut de prințul Mihail Sturdza, între 1841–1843 (arhitect Nicolae Singurov). După Unirea de la 1859 și mutarea capitalei la București, clădirea a devenit palat administrativ. Un incendiu din 1880 a afectat din nou clădirea, aceasta fiind refăcută între 1880–1883. La începutul secolului al XX-lea s-a luat decizia refacerii în stil nou a întregului palat după un plan care prevedea și mărirea suprafeței prin adăugarea de corpuri noi, în scopul creșterii funcționalității sale. Primele lucrări au avut loc în 1906. 1925 Palatului Culturii Din IașiNoul edificiu a fost realizat în stil neogotic, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, ajutat de arhitecții Filip Xenopol și Grigore Cerchez. Întreruptă în timpul Primului Război Mondial, construcția palatului s-a prelungit pe durata a două decenii. Edificiul, finalizat pe 11 octombrie 1925, a fost inaugurat în anul 1926 de către Regele Ferdinand I al României. A servit inițial drept Palat Administrativ și de Justiție. În anul 1955, destinația clădirii a fost schimbată într-una culturală, devenind gazda unor instituții culturale din Iași

1927 – Inaugurarea Uzinelor Industria Aeronautică Română Brașov (IAR)

Fondată la 25 iunie 1925, prin promulgarea de către regele Ferdinand I a legii „privitoare la întreprinderile industriale în legătură cu apărarea națională”. O treime din capital aparținea statului român, o treime firmelor franceze Lorraine-Dietrich și Blériot-Spad și o treime era capital românesc de la compania Astra Arad și unele bănci românești. 1927 Iar BraşovAmplasată în zona de lângă drumul Brașov–Sânpetru, avea o suprafață de 2.233.800 m2 și dispunea de un aerodrom de circa 1800 metri lungime care a funcționat până în 1961 și ca aeroport al Brașovului. A fost „prima fabrică românească de aeroplane” așa cum este scris în actul de inaugurare din 11 octombrie 1927

1929 – S-a născut Olga Tudorache

11 octombrie 1929, Oituz, Bacău – 18 octombrie 2017, București

Actriță de teatru și film și profesoară universitară. A absolvit în 1951 Institutul de Teatru și a fost angajată la Teatrul Tineretului din București, unde și-a desfășurat activitatea neîntrerupt până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul „Nottara”. La noul teatru, Teatrul Mic, a rămas angajată până în 1978. 1929-2017 Olga Tudorache_21A fost conferențiar universitar, apoi profesor universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, la catedra de Actorie. A avut șase promoții de actori, până la pensionare (1997). Retragerea efectivă din învățământ a avut loc în anul 2000. Zeci de roluri în teatru și film, regia de teatru la Studioul Cassandra pentru studenții săi, numeroase colaborări la televiziune, i-au adus supranumele de Marea Doamnă a teatrului Românesc. A interpretat peste 70 de personaje de teatru, precum: Mașa din Cadavrul viu de Lev Tolstoi, Antigona din piesa lui Sofocle, Cleopatra, din Antoniu și Cleopatra, Regina din Vulpile de Lillian Hellman, Ducesa de Gloucester din Richard al II-lea, Elena Domnișor din Să nu-ți faci prăvălie cu scară, Beatrice, din Efectul razelor gamma asupra anemonelor de Paul Zindel. În film, a avut o activitate la fel de prolifică, având roluri în: Mihai Viteazul, Bietul Ioanide, Balanța, O vară de neuitat, Salata. De-a lungul carierei, a fost recompensată cu numeroase distincții și premii, printre care Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Ofițer (2000), Decorația Regală Nihil Sine Deo, acordată de Majestatea Sa Regele Mihai I (2013)

Mihai Eminescu – Departe sunt de tine

1932 – S-a născut Hadrian Daicoviciu

11 octombrie 1932, Cluj – 8 octombrie 1984, Cluj-Napoca

Arheolog și istoric, fiul istoricului Constantin Daicoviciu. A obținut titlul științific de Doctor în Istorie. A fost profesor universitar, membru al Societății de Studii Clasice și al Uniunii Internaționale de Științe pre- și protoistorice și director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei și al Institutului de Arheologie din Cluj-Napoca. 1932-1984 Hadrian Daicoviciu_21S-a remarcat ca epigrafist, fiind specializat în istoria antichității. A depus o muncă susținută de cercetare dedicată aproape exclusiv istoriei Daciei dinainte și după cucerirea romană. A fost autor a mai multor lucrări despre istoria și cultura dacilor. A obținut Premiul „Vasile Pârvan“ al Academiei Române. Dintre lucrările sale: Sarmizegetusa: Cetățile și așezările dacice din Munții Orăștiei, Dacii, Columna lui Traian, Dacia de la Burebista la cucerirea romană, Dicționar enciclopedic de artă veche a României, Națiunea română: Geneza, afirmare, orizont contemporan, Istoria militară a poporului român, Istoria României de la începuturi până în secolul al VIII-lea

1938 – S-au înființat breslele de lucrători

Prin Legea nr. 3499/11 octombrie 1938 pentru recunoașterea și funcționarea breslelor de lucrători, funcționari particulari și meseriași, promulgată de Regele Carol al II-lea al României și fiind publicată în Monitorul Oficial a doua zi, 12 octombrie, cu scopul de a înlocui sindicatele

1938 – S-a născut Dan Pița

11 octombrie 1938, Dorohoi, județul Dorohoi/Botoșani

Regizor, scenograf și scenarist de film și teatru. A studiat Regia de Film la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (IATC) din Bucuresti, promoția 1969. A debutat cu filmul documentar Apa ca un Bivol Negru, împreuna cu regizorii de film, proaspeți absolvenți IATC, ca și el: Andrei Cătălin Băleanu, Peter Bokor, Mircea Veroiu și etiopianul Youssouf Aidaby, secondați de operatorul Iosif Demian, despre inundațiile din anul 1970. 1938 Dan Pița_21Personalitate marcantă a cinematografiei românești și a Generației ’70, Dan Pița a impus o stilistică originală încă de la debutul său (scurtmetrajul Viața în roz, 1970). Alături de Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc și Alexandru Tatos, a fost un adept al minimalismului și neorealismului, linie preluată apoi de regizorii Noului Val Românesc. Concurs, Faleze de Nisip, sau segmentele Nunta de Piatră și Duhul Aurului sunt doar câteva dintre filmele care l-au consacrat. În 1986, Pas în doi a primit Ursul de Argint la Festivalul Internațional de la Berlin, iar 6 ani mai târziu, Hotel de Lux a câștigat Leul de Argint la prestigiosul Festival de Film de la Veneția. A montat la Teatrul Național din București piesa Apus de soare de Barbu Delavrancea (2004). Filme de referință: Paradisul, Filip cel Bun, Tănase Scatiu, Profetul, aurul și ardelenii, Noiembrie, ultimul bal, Eu sunt Adam, Ceva bun de la viață

Pruncul, Petrolul si ardelenii (1981)

1944 – Eliberarea Clujului de trupele germane și ungare

Eliberarea orașului Cluj (și a părții de nord-vest a României) s-a efectuat în cadrul operației Debrețin, în urma operațiunilor combinate ale Diviziilor 18 Infanterie și 2 munte române și a Corpului 104 sovietic. Ofensiva nemijlocită pe direcția Cluj a fost declanșată la 9 octombrie 1944, acțiunea principală revenind Armatei 4 române și Armatei 27 sovietice (în compunerea căreia acționau și diviziile 2 munte și 18 infanterie române. 1944 Eliberarea Clujului_21Trupele germane și ungare s-au retras în noaptea de 10/11 octombrie și în ziua de 11 octombrie, până în jurul orelor 11, pe direcțiile Chinteni–Deuș și Baciu–Nădășel, pentru a evita încercuirea în oraș. În retragere, trupele inamice au distrus podurile de peste Someș și unele obiective industriale din Cluj. Luptele au continuat apoi spre Carei, eliberat de diviziile Corpului 6 armată român și spre Satu Mare, eliberat de Divizia 133 infanterie sovietică, la 25 octombrie 1944

1945 – A încetat din viață Scarlat Demetrescu (26 iulie 1872, București – 11 octombrie 1945, București)

Profesor de științe naturale, geografie, scriitor și unul din cei mai mari spiritualiști români

1947 – România a devenit membru fondator al Organizației Meteorologice Mondiale

La 11 octombrie 1947 a fost finalizată semnarea, la Washington DC a Convenției din 22 septembrie 1947„ pentru a oordona, uniformiza și ameliora activitățile meteorologice din lume și de a încuraja schimbul eficace de semne meteorologice între țări în interesul diverselor activități omenești”, de 44 de state, printre care și România. Organizația Meteorologică Mondială (World Meteorological Organization) este instituție specializată a ONU (din 1951) și are sediul la Geneva (Elveția). În 1948, România a ratificat Convenția de la Washington din 1947 și a schimbat calitatea de membru fondator, cu aceea de membru cu drepturi depline al OMM

1953 – Procesul luptătorilor anticomuniști parașutiști

În România anilor ’50, închisorile gemeau de arestați, grupurile de rezistență din munți erau deja slăbite, iar poporul era anesteziat de frică. Așa s-a încercat o infuzie de curaj din afară. Zeci de tineri, în parte legionari, au fost parașutați în regiunile muntoase, în special în Apuseni, ca să organizeze mișcarea de rezistență anticomunistă. Cei mai mulți, însă au fost trădați, capturați și arestați ori uciși. În România ocupată de trupele sovietice, un tribunal comunist a dat sentința în procesul luptătorilor anticomuniști parașutați în munți. 1953 Procesul Parașutiștilor_21Au fost condamnați la moarte în procesul parașutistilor, judecat la București: Buda Ion, Corlan Aurel, Coman Ion – învățător, Dinca Gheorghe – inginer, Golea Ion – student, luhasz Ion – student, Pop Gavrila, Popovici Mircea – student, Samoila Ion, Tanase Alexandru, Tartler Erich – agricultor, Tolan Ion – ajustor, Vlad Minai – student. În timpul procesului s-au pronunțat și foarte multe condamnări la muncă silnică, pentru localnicii care îi ajutaseră. Sentința a fost executată pe 31 octombrie 1953 în Valea Piersicilor, la Jilava

1956 – S-a născut Catrinel Dumitrescu

11 octombrie 1956, Brăila

Actriță de teatru și film. Încă elevă fiind, frecventa un cerc de teatru și a fost remarcată de regizorul Tocilescu, pe atunci și el la inceput de drum, care i-a oferit rolul de debut în Svanevit de Strindberg, la Teatrul din Brăila. 1956 Catrinel Dumitrescu_21Acel spectacol a determinat-o să dea examen la Institut, și în anul III a jucat alături de profesorul ei, Octavian Cotescu, la Teatrul „Bulandra”, în Anecdote provinciale. A fost căsătorită cu actorul Emil Hossu, naș fiindu-le un alt actor celebru, Horațiu Mălăele. Timp de zece ani au jucat Doi pe o bancă de Ghelman, cu sala plină, dar și-au iubit toate rolurile. Împreuna au cochetat cu Televiziunea, prezentând pe un post TV o emisiune folclorică, iar din 1992 au fost profesori la Universitatea Hyperion din București, Facultatea de Arte, secția Actorie. Joacă la Teatrul „Nottara” din București, A jucat în piese de teatru ca: Omul Hazardului, Cu capu’ de nicovală, Doi pe o bancă, Maitrey, O noapte furtunoasă, Război și pace, Week-end de adio și filme: Ora zero, Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii, Lumina palidă a durerii, Buletin de București, Căsătorie cu repetiție, Pădurea de fagi, Nunta mută. În anul 2002, a fost decorată cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler

Doi pe o bancă Teatru TV

1970 – Prima ediție a Târgului Internațional București (TIB)

Ca efect al creșterii economice accelerate și al extinderii relațiilor comerciale internaționale, s-a decis construirea unui centru expozițional, folosind soluții arhitecturale de avangardă. Pavilionul Central (Cupola), cu o suprafață de expunere de 15.000 mp a fost inaugurat în 1962. 1970 Tib Prima EdiţiePe o suprafață totală de 70.000 metri pătrați, la TIB 1970 au participat peste 1.000 de expozanți din 30 de țări, din care 18 au fost participări oficiale. Până în 1981, TIB a fost organizat bienal

1971 – A încetat din viață Nicolae Bănescu (16 decembrie 1878, Călărași – 11 septembrie 1971, București)

Istoric, bizantinolog; director al Fundației Universitare Carol I; membru titular al Academiei Române

1973 – S-a născut Dan Claudiu Vornicelu

11 octombrie 1973, Bacău – 14 iunie 2010, București

Violonist și pedagog considerat unul din cei mai importanți muzicieni români. A început studiul viorii la patru ani, cu profesorul băcăuan Alexandru Rugină, iar la șase ani a debutat în concert cântând cu orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan. La 9 ani, considerat deja un geniu datorită virtuozității sale de excepție, l-a interpretat pe George Enescu copil, în documentarul de televiziune Săteasca, despre viața marelui compozitor, regizat de Viorel Sergovici (1982). 1973-2010 Dan Claudiu Vornicelu_21Între 1980–1992, a studiat vioara la Liceul „George Enescu” din București și în paralel cu Mihai Constantinescu. A continuat studiile la Universitatea Națională de Muzică București, unde i-a avut profesori pe Ștefan Gheorghiu, Viniciu Moroianu și Raluca Voicu. S-a perfecționat apoi cu Ruggiero Ricci, la Berlin, a participat la cursuri de măiestrie cu Federico Agostini, Werner Scholtz, Ion Voicu și Petru Munteanu. În anul 2008 a obținut titlul de Doctor în Muzică, cu distincția Magna cum laude, la Universitatea Națională de Muzică din București, unde, din 1999, era asistent universitar, la Catedra de Instrumente cu coarde, vioară. A concertat cu mari orchestre simfonice: Filarmonica „George Enescu” București, Orchestra Națională Radio, Orchestra Suisse Romande (Elveția), Orchestra Conservatorului din Metz (Franța), Filarmonica din Borna (Germania), Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj, Filarmonicile din Iași, Timișoara, Craiova, Bacău, Brașov, Ploiești. A fost invitat la Festivalul Muzical de la Usedom (Germania), a efectuat un turneu în Italia, ca solist al Filarmonicii din Craiova, în Anul Internațional Mozart și un turneu în SUA, în calitate de membru al orchestrei Bamberg Symphoniker (Germania). A fost și membru al Orchestrei de Cameră a Asociației Europene a Conservatoarelor. Ultimul său concert a avut loc la decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor (11 iunie 2010, Biblioteca Centrală Universitară). La numai 36 de ani, s-a sinucis, aruncându-se de la etajul opt al blocului în care locuia

Frédéric Chopin – Trio în sol minor pentru pian, vioară și violoncel, op. 8 • Pian: Viorela Ciucur, Viopară: Dan Claudiu Vornicelu, Violoncel: Eugen Bogdan Popa

1982 – A încetat din viață Ilie T. Popovici (30 octombrie 1902, Budăi, azi R. Moldova – 11 octombrie 1982, București)

Medic veterinar; întemeietor și director al Institutului de Patologie și Igienă Animală București; membru corespondent al Academiei Române

1986 – A încetat din viață Mansi Barberis (12 martie 1899, Iași – 11 octombrie 1986, București)

Compozitoare, soprană, violonistă (a cântat sub bagheta lui George Enescu), violistă, profesoară universitară de canto la Conservatoarele din Iași și București și la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” din București

2001 Constantin Brâncuşi - Cocoşul Salutând Soarele2001 – Cocoșul salutând soarele

Lucrarea Cocoșul salutând soarele de Constantin Brâncuși a fost expusă pentru prima dată în România, la Muzeul Național Cotroceni, evenimentul fiind dedicat Anului Brâncuși.

Sculptura mea Cocoșul nu mai este cocoș; iar Pasărea măiastră nu mai este o pasăre: au devenit simboluri. Eu am căutat mereu naturalul, frumosul primar și direct, nemijlocit și etern! […] Doresc ca Păsările și Cocoșii mei să umple odată întreg Universul și să exprime marea Eliberare! […] Păsările măiestre zboară, însă Cocoșii cântă!” [Constantin Brâncuși]

2002 – Prima ediție a Festivalului Sergiu Celibidache

2002 Sergiu CelibidacheManifestarea a apărut din inițiativa Fundației cu același nume din Munchen, orașul în care Maestrul a activat ca director muzical al Filarmonicii din 1979, până la moartea sa, în 1996. Manifestarea a inclus concerte, cursuri de interpretare, simpozioane și prezentări de film, concentrate în jurul multiplelor fațete ale personalității muzicianului, între care cele de interpret, pedagog, filosof. A fost prezentat, la Muzeul Filmului din Munchen, filmul-portret realizat de Jan Schmidt-Garre și fiul muzicianului, peliculă cunoscută și melomanilor români prin proiecțiile de la Ateneul Român și Sala Mare a Palatului

Sergiu Celibidache Festival Album

2004 – A încetat din viață Alexandru Ungureanu (7 ianuarie 1957, București – 11 octombrie 2004, Bacău)

Scriitor de science-fiction și ziarist

2005 – A încetat din viață Emil Iordache (16 decembrie 1954, Movileni, Iași – 11 octombrie 2005, Iași)

Critic și istoric literar, eseist, traducător; membru al Uniunii Scritorilor din România

2009 – S-a resfințit Biserica Palatului Cotroceni din București

Ctitorie și necropolă a domnitorului Șerban Cantacuzino. La preluarea Palatului Cotroceni de către comuniști, biserica a fost închisă (1948) și lăsată să se ruineze. A fost afectată puternic de cutremurul din 1977, iar în anul 1984 Nicolae Ceaușescu a hotărât să fie dărâmată. Mulțumită arhitectului Camil Roguski, responsabil cu ridicarea noului palat Cotroceni, piatra, profilele, coloanele din biserică cât și frescele au fost depozitate la Mănăstirea Cernica, pentru a fi protejate, iar fundația bisericii a fost păstrată intactă, cu scopul de a se salva forma sa inițială, pentru o eventuală reconstrucție ulterioară. 2009 Biserica Palatului Cotroceni_21În iulie 2003 au fost demarate lucrările de zidire pe vechile fundații a bisericii Cotroceni, finalizate în 2009. În 11 octombrie 2009, biserica a fost sfințită ca lăcaș de cult, intrând și în traseul de vizitare al Muzeului Național Cotroceni

2011 – A încetat din viață Ion Diaconescu (25 august 1917, Boțești, Dâmbovița – 11 octombrie 2011, București)

Om politic și activist anticomunist, membru al Partidului Național Țărănesc;, condamnat la 15 ani de închisoare de autoritățile comuniste, a fost încarcerat la Aiud, Baia Sprie, Nistru și Râmnicu Sărat și deportat în Bărăgan după ispășirea pedepsei

2013 – A încetat din viață Emil Pinghireac (4 octombrie 1933, Adâncata, Suceava – 11 octombrie 2013)

Bariton, profesor universitar; artist liric pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galați

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

1 comentariu la „11 Octombrie în istoria românilor

  1. Pingback: 11 octombrie în istoria românilor | RomaniaEv

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: