Gara Filaret București -cover

Foto: Inaugurarea liniei ferate București-Giurgiu și a Gării București-Filaret


1497 – Armata poloneză condusă de Ioan Albert a ridicat asediul asupra Cetății Suceava

Cetatea de Scaun a Sucevei, construită de voievodul Petru Mușat (1375–1391), a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare, în două etape, construind două ziduri de incintă care au înconjurat fortul mușatin, cu șapte bastioane semicirculare, lărgind și extinzând șanțul de apărare, modificând poarta de intrare. În perioada domniei lui Ștefan cel Mare, Cetatea Sucevei era apărată de o garnizoană puternică, condusă de pârcălabi (dregători domnești).

1497 Cetatea De Scaun A Sucevei
Cetatea de Scaun a Sucevei

În timpul asediului, portar al Sucevei era Șendrea, cumnatul lui Ștefan cel Mare, urmat în funcție de Luca Arbore. Cetatea a fost asediată timp de 21 de zile de către oștile poloneze (26 septembrie–19 octombrie), dar nu a fost cucerită, iar rezistența ei a obligat armatele polone să renunțe la asediu și să ia drumul întoarcerii, dar nu au respectat clauza impusă de Ștefan cel Mare, alegând drumul care trecea prin Siret, spre Cernăuți. În consecință, oastea moldoveană condusă de Ștefan cel Mare, a atacat armata polonă, iar în lupta de la Codrii Cosminului, marele nostru voievod a obținut o mare și importantă victorie

1595 – Bătălia de la Țuțora

A fost o bătălie dintre Uniunea statală polono-lituaniană (sprijinită de trupele Moldovei) și Imperiul Otoman, (sprijinit de Hanatul Crimeii), care a avut loc între 19–20 octombrie 1595 în Moldova, la Țuțora, pe malurile Prutului.

Pentru Republica nobilară polonă era inacceptabilă subordonarea teritoriilor românești de către habsburgi sau subjugarea de către Poarta Otomană. De aceea, în 1595, cancelarul și Marele hatman al Coroanei Jan Zamoyski au decis să intre cu o parte a trupelor polone în Moldova. Armata de coroană poloneză (aproximativ 5.000 – cavalerie, 2.300 – infanterie), condusă de Jan Zamoyski a intrat în Moldova. La 27 august a ocupat Hotinul, la 3 septembrie, Iașul și l-a instaurat în scaunul domnesc pe Ieremia Movilă. Poarta Otomană a avut o reacție rapidă – în timp ce sultanul era ocupat cu Mihai Viteazul, în Moldova a intrat armata tătarilor (aproximativ 25.000), în frunte cu hanul Crimeii Gazi Giray II. Zamoyski a transferat oastea pe malul stâng al Prutului pentru a proteja vadul de trecere a râului, a construit o fortificație specială, din spate și de pe ambele flancuri fiind protejați de râul Prut, iar din față de un val de apărare cu 13 bastioane și patru porți. În seara lui 18 octombrie au avut loc primele încăierări cu armata hanului, a doua zi a început bătălia. Hanul având puțină infanterie, infanteria și cavaleria poloneză au cauzat pierderi grele tătarilor, contraatacând prin porțile taberei.

1595 Spahii în Bătălie Purtând Steagul Cu Semilună. Tablou De Józef Brandt
Spahii în bătălie purtând steagul cu semilună. Tablou de Józef Brandt

Luptele au continuat pe 20 octombrie, însă Gazi Giray al II-lea a concluzionat că armata sa este în imposibilitatea de a învinge forțele Coroanei și a căzut de acord să negocieze pacea. La 21 octombrie a fost semnat tratatul de pace, prin care tătarii au recunoscut domnia lui Ieremia Movilă, apoi s-au retras. În urma Bătăliei de la Țuțora pericolul direct turco-tătar, care plana asupra hotarelor Republicii polone, a fost înlăturat. Totodată, au fost îngrădite pretențiile de suveranitate ale Habsburgilor asupra Moldovei, iar influența polonă în Moldova a fost reconstituită, fără a se ajunge la un război de proporții cu Imperiul Otoman

1847 – S-a născut Daniil Popovici Barcianu

19 octombrie 1847, Rășinari – 16 februarie 1903, Sibiu

Biolog și botanist, om de cultură și politician transilvănean; fiul lui Sava Popovici Barcianu. A studiat la Seminarul Teologic și Pedagogic Sibiu și a devenit învățător și apoi preot în Rășinari de unde Episcopul Șaguna l-a trimis la studii în Germania, apoi la Viena. În 1874 și-a luat doctoratul în Științe Naturale. 1847-1903 Daniil Popovici Barcianu_21Întors în țară în 1875, s-a stabilit la Sibiu, a fost secretar al ASTREI, profesor la Institutul Teologic și Director al Școlii Civile de Fete, înființată de ASTRA. A participat la înființarea Tribunei și a editat cărțile tatălui său: Elemente de istorie naturală, Vocabular românesc nemțesc și Gramatica germană. A redactat revistele Foaie Ilustrată și Foaia Pedagogică. A fost primul cercetător român de biologie experimentală, a publicat remarcabile lucrări de anatomie și embriologie vegetală. Membru în conducerea Partidului Național Român din Transilvania, a fost unul dintre inițiatorii Memorandului din 1892, fapt pentru care a fost condamnat la doi ani și șase luni închisoare, executată parțial la închisoarea Vác și grațiat de împăratul Franz Josef I al Austriei

1865 – S-a înființat la București Banca României

La 19/31 octombrie 1865, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a acordat unui grup de bancheri englezi, francezi și austrieci concesiunea de a înființa la București o bancă de scont și emisiune monetară, având un capital de 25 milioane de lei-aur numită Banca României. Primul președinte al Consiliului de Administrație a fost Ion Ghica. Patru ani mai târziu, a renunțat la privilegiul emisiunii, devenind o bancă de scont, ca precursoare a Băncii Naționale a României

1869 – Inaugurarea oficială a liniei ferate București–Giurgiu

Construcția a fost concesionată în 1865 asociației J.T.Barkley & J.Staniforth, linia fiind terminată la 26 august 1869. Gara Filaret a devenit prima gară a Bucureștilor, iar linia ferată a fost prima de pe teritoriul vechiului Regat.

În ziua de 7 septembrie 1869, cu o lună și jumătate înainte de inaugurarea oficială, din Gara Filaret a plecat primul tren spre Giurgiu, avându-l ca pasager pe Principele Suveran Carol I, însă inaugurarea oficială a avut loc abia pe 19/31 octombrie 1869, cu mare fast, la Gara Filaret. Ceremonia a fost solemnă și plină de entuziasm, fiind prezent chiar și Mitropolitul Nifon. Carol I i-a invitat în tren pe membrii Guvernului și pe cei ai Corpului Diplomatic. Drumul pe calea ferată de 67 kilometri a fost străbătut în 90 de minute.

1869a Gara Filaret
Gara București-Filaret

Cel dintâi tren românesc avea o locomotivă și trei vagoane, dispunea de 100 de locuri, măsura 37 de metri și cântărea în jur de 30 de tone. Vagoanele scurte (7-8 metri), aveau 3-5 compartimente cu uși care dădeau direct afară și erau iluminate cu ulei de rapiță. Instalațiile sanitare și de încălzire lipseau.

1869b Gara Giurgiu
Gara Giurgiu

Din Gara Filaret au plecat două garnituri; prima, denumită Trenul de onoare Michaiu Bravu, condusă de sir John Trevor Barklay, industriașul care conducea firma care a construit linia și a doua, Trenul Dunărea, condusă de Nicolae Tănase, primul mecanic de locomotivă român. La data inaugurării linia Filaret–Giurgiu dispunea de 9 locomotive de patru tipuri diferite, construite în Marea Britanie: Sabaru, Giurgiu, Bucuresci, Argeșiu, Progresul, Dunărea, Dâmbovița, Călugăreni și Michaiu Bravu.

1875 – S-a născut George Ranetti

George Ranete; 19 octombrie 1875, Mizil – 2 mai 1928, București

Poet, prozator, dramaturg și gazetar. A început să scrie încă din clasa a 7-a, pentru Adevărul literar. După absolvire a frecventat cursurile Facultății de Drept din București. 1875-1928 George Ranetti_21A lucrat ca funcționar la Poștă, după care s-a dedicat presei. A fost editor la Moftul român, revista lui Ion Luca Caragiale, a condus publicațiile Moș Teacă, Zeflemeaua, împreună cu N.D. Țăranu, a înființat, condus și scris revista umoristică Furnica. A dus o viață în sărăcie, pe care a ironizat-o de nenumărate ori. În ciuda lipsurilor materiale, scrierile sale sunt pline de umor și de energie, dar pe alocuri superficiale, din cauza grabei cu care scria. A scris și o piesă-parodie de teatru comic, Romeo și Julieta la Mizil în care ironizează moravurile politice românești. Din scrierile sale: De inimă albastră, Strofe si apostrofe, Eu rîd, tu rîzi, el rîde…, Săracu Dumitrescu, Versuri

1897 – S-a născut Jacques Byck

19 octombrie 1897, București – 10 octombrie 1964, București

Lingvist și filolog, profesor universitar. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie din București (1918-1922). A fost profesor universitar la Catedra de Limba română a Universității din București. Împreună cu Alexandru Graur, a coordonat culegerea Studii de gramatică. I-a fost publicat postum volumul Studii și articole. Pagini alese

1897 – S-a născut Henrieta Delavrancea

19 octombrie 1897, București – 26 martie 1987, București

Una dintre primele femei-arhitect din România; fiica scriitorului Barbu Ștefănescu-Delavrancea și soră a scriitoarei și pianistei Cella Delavrancea. 1897-1987 Henrieta Delavrancea. Portret De Eustațiu Stoenescu_21Deși a fost prima femeie admisă la Școala Superioară de Arhitectură din București, datorită suspendării cursurilor pe durata Primului Război Mondial, nu a fost și prima femeie care a absolvit. În timpul Primului Război Mondial, a fost soră medicală. S-a căsătorit cu Emil Gibory în 1918. Au locuit pentru puțin timp la Paris și apoi s-au mutat în zona montană, locuind în Nehoiu, apoi în Penteleu (Buzău). În 1924 a reluat studiile, fiind licențiată în 1927. Alături de Horia Creangă, George Matei Cantacuzino și Octav Doicescu, a făcut parte din generația de arhitecți care a avut o contribuție importantă la formarea școlii de arhitectură modernă românească

1903 – A încetat din viață Apostol Mărgărit (5 August 1832, Avdella, Grecia – 6/19 octombrie 1903, Monastîr, Macedonia/FYROM)

Pedagog aromân; a promovat cauza românească prin lucrări publicate în străinătate; membru corespondent al Academiei Române

1908 – S-a născut Dumitru Almaș

Dumitru Ailincăi; 19 octombrie 1908, Negrești, Neamț – 12 martie 1995, București

Prozator, istoric, publicist și profesor universitar, autor de romane istorice și de biografii romanțate. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, specialitatea Istorie-Geografie (1928–1933). 1908-1995 Dumitru Almaș_21A făcut un stagiu de redactor la ziarele Zorile, Lumea românească, apoi a fost profesor la liceele din Siliștea, Călărași, Piatra Neamț, conferențiar și profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, la care a rămas profesor consultant și după pensionare. Membru în comitetul de conducere al Societății de Științe Istorice din România, a inițiat și condus, ca redactor-șef, revista Magazin istoric până în anul 1971. A fost consultant istoric la filmele Pintea, Iancu Jianu, zapciul, Iancu Jianu, haiducul. Din cărțile publicate: Meșterul Manole, Neculai Milescu-Spătarul, Cetatea de pe stânca verde, Fratii Buzești, Oana, Necunoscuta de la Sucevița

Cetatea de pe stânca verde Teatru radiofonic

1912 – S-a născut George Popa

19 octombrie 1912, Mediaș, Târnava Mare/Sibiu – 19 septembrie 1973, Mediaș

Poet, jurnalist, memorialist. A studiat la Școala normală din Deva (1924–1930), fiind apoi învățător în câteva sate din ținutul Târnavelor, până în 1937, când s-a stabilit definitiv în orașul natal, fiind profesoe de Limba română și muzică. 1912-1973 George Popa_21Tot atunci a debutat cu versuri în Gazeta Hunedoarei, colaborând în periodicele vremii din mai toate zonele țării: Glasul Bucovinei și Junimea literară (Bucovina), Societatea de mâine, Hyperion și Simpozion (Cluj), Frize, Brașovul literar, Claviaturi (Brașov), Viața literară, Universul literar, Revista Fundațiilor Regale și Meșterul Manole (București), La curțile dorului și Revista Cercului literar (Sibiu), Familia (Oradea), Abecedar (Abrud), etc. A fost și reprezentant al Direcției Generale a Teatrelor și Operelor și al Societății Compozitorilor din România pentru județul Târnava Mare, director al Bibliotecii Orășenești din Mediaș. În anul 1937 un juriu format din Liviu Rebreanu, V.I. Popa și Pompiliu Constantinescu i-a acordat premiul revistei Curentul literar pentru poemul Manole vorbește zărilor, care a văzut lumina tiparului în Familia – refuzat la Gândirea de Nichifor Crainic, pe motiv că și așa aici erau prea mulți „Popi” (V.I. Popa, Grigore Popa și O.F. Popa)! În același an, volumul său de debut Plecarea spre legendă a fost premiat de Societatea Scriitorilor Români din Ardeal drept cea mai bună carte a anului. Alte volume: Literatura ardeleană de azi, Poetul Ion Moldoveanu și destinul său linosian, Mâhniri lângă leagăn

1918 – Declarația de la Iași

A fost adoptată Declarația de la Iași a Comitetului național al românilor emigrați din Austro-Ungaria, scrisă în 6/19 octombrie, ca răspuns la Manifestul împăratului Carol I al Austro-Ungariei „Către popoarele mele credincioase” (din 3/16 octombrie 1918). Declarația contesta monarhiei habsburgice dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Austro-Ungaria și se cerea ca întreg teritoriul locuit de români să fie eliberat și unit cu România

1926 – A încetat din viață Victor Babeș (4 iulie 1854, Viena – 19 octombrie 1926, București)

Bacteriolog și morfopatolog; a pus bazele Institutului de Patologie și Bacteriologie din București, unde a organizat unul dintre primele centre de vaccinare antirabică din lume; membru titular și vicepreședinte al Academiei Române

1928 – S-a născut Adriana Fianu

19 octombrie 1928, București – 28 iunie 2000, București

Publicistă, traducătoare. Personalitate a lumii literare românești, redactor erudit și discret al revistei România literară. S-a aflat printre cei care au editat primul număr al Gazetei literare, în 1954, a trecut apoi la România literară în 1968. A fost asistentă de regie, apoi a făcut traduceri din engleză, dar și italiană, a scris ea însăși și a publicat comentarii despre cărți, cum ar fi Dincolo și dincoace de rampă. A fost executor testamentar al lui Al. Rosetti

1929 – S-a născut Dumitru Capoianu

19 octombrie 1929, București – 14 iunie 2012, București

Compozitor, violonist, dirijor. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul București cu Victor Gheorghiu, Mihail Jora, Marțian Negrea, Mihai Andricu, George Enacovici, etc. A fost violonist în orchestra Teatrului Național din București și în orchestra Ansamblului Confederației Generale a Muncii, realizator muzical la Studiourile Romfilm, „Alexandru Sahia”, 1929-2012 Dumitru Capoianu_21maestru de sunet și regizor muzical la Radiodifuziunea Română, director la Filarmonica „George Enescu” din București (1969–1973), a dirijat diverse orchestre din București și din țară (mai ales cu lucrări proprii), a publicat articole în Muzica, Contemporanul, România Literară, Cinema, Actualitatea muzicală, etc. A susținut conferințe, prelegeri, concerte-lecții, emisiuni de radio și televiziune. A compus muzică de teatru: Drumul oțelului, balet, Pistruiatul, musical în 2 acte, Cenușăreasa; muzică vocal-simfonică: Cinci cântece din Ardeal, pentru cor de femei, oboi solo și orchestră de coarde; muzică simfonică: Concert pentru vioară și orchestră, Pasărea Phöenix, Chemări ’77, Concert pentru chitară și orchestră, Concert pentru violoncel și orchestră; muzică de film: Jad, cuarț, agată, De-aș fi… Harap Alb, Alarmă în Deltă; muzică de cameră: Sonata pentru violă și pian, Trio pentru vioară, violă și violoncel, muzică corală: Rugăciune, etc. A câștigat prestigioase premii pentru compozițiile sale, inclusiv Palme d’Or la Cannes pentru filmul Omulețul de Gopo, pentru care a compus muzica

Dumitru Capoianu – Arcuri, Trio pentru violă, violoncel și pian • Cornelia Petroiu – violă, Eugen Bogdan Popa – violoncel, Anamaria Biaciu-Popa – pian

1929 – A încetat din viață Alexandru Davila (12 februarie 1862, Golești/Băilești, Dolj – 19 octombrie 1929, București)

Dramaturg, regizor și om de teatru; director al Teatrului Național din București; a înființat prima companie particulară de teatru, Compania Davila; fiul medicului Carol Davila

1933 – S-a născut Adrian Petringenaru

9 octombrie 1933, București – 29 mai 1989, București

Regizor de film artistic, de animație și documentar. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” – secția Istoria și teoria artei (promoția 1969). 1933-1989 Adrian Petringenaru_21Regizor și doctor în estetică, a abordat toate genurile cinematografice, de la documentar la animație și ficțiune. Filmografia sa cuprinde documentare și filme de animație precum: Cornel Mendrea, Pașii spre Brâncuși, 6000 de ani de artă, Brezaia, În pădurea lui Ion (premiu la Mamaia 1970), Bizanțul după Bizanț, Monumentele Capitalei, Cale lungă (premiul Asociației Cineaștilor din România 1976), Traian și Decebal, Legendă, Finala, Buchetul armelor, Perpetua renaștere, Comoara din Vis. În 1983 a publicat, la editura Meridiane, volumul Imagine și simbol la Brâncuși. A regizat și filme de ficțiune, printre altele: Tatăl risipitor, Rug și flacără, Femeia din Ursa Mare, Cireșarii, Aripi de zăpadă, Cetatea ascunsă, Exista joi?

Rug și flacără (1979)

1935 – S-a născut Jean Cazaban

Ion Cazaban; 19 octombrie 1935 – 9 iulie 2018

Critic de teatru, istoric, profesor universitar la UNATC. Cercetător științific principal la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, al Academiei Române, 1935-2018 Jean Cazabana scris, din 1969, numeroase studii dedicate istoriei regiei, scenografiei și avangardei teatrale românești, publicate în revistele Institutului de Istoria Artei. A publicat câteva sute de articole (cronici de teatru sau film, recenzii) în reviste precum: Teatrul, Contemporanul, România literară, Rampa, Scena, Contrapunct, Caiete critice, Teatrul Azi. A publicat volumele: Caragiale și interpreții săi, Scena românească și expresionismul, Dan Jitianu și bucuria comunicării, Dan Nemțeanu și viziunea sa scenografică, Scena românească și expresionismul, Scenografia românească în secolul XX – Decorul. În anul 2011, a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate

1935 – A încetat din viață Gib Mihăescu (23 aprilie 1894, Drăgășani – 19 octombrie 1935, București)

Prozator, romancier și dramaturg interbelic; a participat la primul război mondial, fiind combatant în 1917 în luptele de la Mărășești-Mărăști-Oituz, decorat pentru acte de bravură

1936 – S-a născut Alexandru Marinescu

19 octombrie 1936, București – 24 decembrie 2019, București

Zoolog, oceanolog, istoric al științelor și muzeolog. În 1958 a intrat la Facultatea de Științe Naturale și Geografie și s-a angajat tehnician la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Licențiat în 1963, devine cercetător doctorand la Muzeu, în secția Biologie marină și vertebrate inferioare, având subiect de doctorat crustaceii Phyllopoda din apele temporare. A studiat și Policladele mării Negre, speciile invazive ca melcul marin Rapana venosa și fauna bentică în general și a obținut autorizație de scufundare. A redactat ghidurile, pliantele, textele expozițiilor de la Muzeu, a fost tradus, adaptat sau scris comentariile românești ale filmelor documentare din emisiunea Teleenciclopedia. A devenit șef de secție pentru expoziții și relații publice. Avea în custodie și arhiva Muzeului, în care a descoperit documente inedite ale călătorilor și exploratorilor români – Bazil Assan, Constantin Chiru, Constantin Dumbravă, Dimitrie Ghica-Comănești, Sever Pleniceanu, Julius Popper, Emil Racoviță, Grigore Ștefănescu, etc., dar și jurnalul de bord al expediției Belgica, scris de Emil Racoviță, numeroase fotografii, toate până atunci nepublicate. 1936-2019 Alexandru MarinescuA organizat peste 30 de expoziții temporare la Muzeu și în provincie, ciclul de omagii Maestrul meu. În 1977 l-a cunoscut pe exploratorul francez Jacques Cousteau, aflat în expediție în Marea Neagră și la gurile Dunării. A participat la un concurs UNESCO și a obținut o bursă de specializare în muzeologie, lucrând la Muzeele de Istorie naturală din Londra, Paris, Nantes, Marsilia și Monaco, a participat la o expediție a navei Calypso cu Jacques Cousteau (martie 1978). În 1981 a fost organizator al celui de-al 16-lea Congres internațional de Istorie a Științei la București, și-a făcut relații peste hotare, fiind foarte apreciat de colegii străini. Unii i-au devenit prieteni, câțiva l-au vizitat la București – aceste legături neautorizate l-au plasat în atenția Securității ca „cetățean nesigur”; au urmat perchiziții, confiscarea de obiecte personale și documente, anularea pentru anii următori, a dreptului de corespondență și călătoriilor. După 1989, a devenit membru al colectivului de conducere al Muzeului, redactor-șef adjunct al revistei Noesis a Academiei, membru al consiliului director al revistei Terra Magazin, profesor de Etologie animală la Universitatea „Titu Maiorescu”, președinte al comitetului român al Consiliului internațional al Muzeelor (ICOM, parte din UNESCO), consilier la Ministerul Culturii pentru Muzeele științifice. A colaborat din nou cu Jacques-Yves Cousteau, care turnează patru filme în bazinul Dunării, dintre care unul în România. A participat la numeroase expediții: pe Marea Neagră la bordul navei franceze Calypso (1977), în Indonezia, pe Oceanul Indian și Oceanul Pacific în expediția Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” (1991), în Canada, pe estuarul și fluviul Saint-Laurent (1992), pe Marea Neagră cu navele Institutului Român de Cercetări Marine din Constanța (1991–1995), pe Marea Mediterană cu nava Calypso (1978) și cu navele Stațiunii de Biologie marină de la Banyuls, Franța (1995–1999).

1942 – S-a născut Florin Diaconescu

19 octombrie 1942, Bușteni, Prahova – 15 martie 2020

Tenor, solist de operă și operetă. Deși nu aveau prea multe posibilități materiale, tatăl său a reușit să-i ofere lecții particulare de vioară, pian și franceză. Mai întâi a visat să ajungă violonist și să susțină concerte la Ateneul Român, după care, absolvind Institutul de Muzică, a început cariera de profesor. N-a continuat, deoarece spectacolul Evgheni Oneghin cu Valentin Teodorian, i-a declanșat în suflet microbul cântului vocal. 1942-2020 Florin Diaconescu_21A părăsit catedra și a devenit figurant la Teatrul Muzical din Galați. A debutat în martie 1970 în opereta Liliacul de Johann Strauss, la Opera Națională din București. Era începutul unei cariere bogate, în care a putut fi admirat în 50 de roluri de operă și operetă, concerte vocal-simfonice și recitaluri unde a abordat lucrări din repertoriul universal, dar mai ales din creația compozitorilor români Mihail Jora, Paul Constantinescu, Pascal Bentoiu, Anatol Vieru, Dinu Lipatti, Felicia Donceanu și alții. A cântat pe scena Operei Naționale București 43 de ani, în Boema, Madama Butterfly, Gianni Schicchi de Puccini, Lakme de Delibes, Manon de Massenet, Lucia di Lammermoor de Donizetti, Hamlet de Pascal Bentoiu, Motanul încălțat, Bălcescu de Cornel Trăilescu, Oedipe de George Enescu, Freischutz de Weber, Don Carlo de Verdi, etc. A avut turnee în: Rusia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Austria, Germania, Grecia, Italia, Spania, Anglia, Turcia, Israel, Egipt, Tailanda. A fost distins cu titlurile: Cel mai bun solist liric al anului (1979), Cel mai bun interpret de operă, al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor; Premiul pentru Întreaga Carieră al Fundatiei Oedipe (1997); Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004)

Florin Diaconescu – Canțonete

1944 – S-a născut Mioara Velicu

19 octombrie 1944, Ireasca–Gohor, Tecuci/Galați

Interpretă de muzică populară. Provine dintr-o familie în care cântecul tradițional era cultivat în mod permanent, mama sa fiind o cântărață recunoscută în zonă. Manifestând de timpuriu aptitudini muzicale, dublate de o voce remarcabilă, la 20 de ani a devenit solistă a ansamblului folcloric Rapsodia Dunării din Galați, apoi a orchestrei Trandafir de la Moldova din Vaslui. A avut turnee în țară, înregistrări de radio și televiziune, un disc, a urmat consacrarea pe plan național și angajarea la ansamblul Ciocârlia al Ministerului de Interne

Mioara Velicu și orchestra Lăutarii – Tare-mi place ca să joc

1957 – S-a încheiat colectivizarea în Dobrogea

În România, PCR a desfășurat în perioada 1949–1962 procesul de colectivizare, care a constat în confiscarea a aproape tuturor proprietăților agricole private din țară și comasarea lor în ferme agricole administrate de stat. Derularea procesului a cunoscut trei etape: prima etapă (1949–1953), a început violent cu decretul 84/2 martie 1949, prin care se expropriau proprietățile mai mari de 50 ha – proprietarii au fost luați noaptea din casele lor, li s-a fixat, ilegal, domiciliu forțat în alte localități, iar proprietățile le-au fost confiscate în întregime, cu tot cu animale, mașini agricole și clădiri. A doua etapă (1953–1956) a fost una de stagnare, urmată de etapa de finalizare în forță (1957–1962), când colectivizarea a fost reluată printr-un program-pilot în regiunea Galați. După ce acest program a fost evaluat și considerat un succes, colectivizarea a reînceput cu violență în regiunea Constanța, unde au fost mobilizați 30.000 de activiști de partid sub conducerea secretarului regional Vasile Vâlcu, cu scopul de a termina colectivizarea în același an. În această etapă finală, represiunea a atins maximul de violență. Numeroși țărani care se opuneau au fost arestați, condamnați sau deportați, mai ales în Bărăgan. 1957 Încheierea Colectivizării în DobrogeaRegimul comunist a raportat o realizare de proporții în toamna lui 1957: încheierea colectivizării primei regiuni a României, Dobrogea. La data de 19 octombrie 1957 se constituise în Delta Dunării ultima gospodărie colectivă (GAC), în satul Chilia Veche. De acum, strategia agricolă a partidului putea continua pe bazele modelului de succes din Dobrogea…

1961 – A încetat din viață Mihail Sadoveanu (5 noiembrie 1880, Pașcani – 19 octombrie1961, Vânători-Neamț)

Scriitor, povestitor, nuvelist, romancier și om politic; unul dintre cei mai prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea; președinte al Uniunii Scriitorilor din România; membru titular al Academiei Române

1964 – A încetat din viață George Niculescu-Basu (9 aprilie 1882, Brăila – 19 octombrie 1964)

Cântăreț de operă (bas), artist al poporului; solist al Operei Române din București; autor de memorii

1967 – Corneliu Mănescu a fost ales președinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU

Ministrul Afacerilor Externe al României, Corneliu Mănescu a fost cel care a condus delegațiile române la toate sesiunile Adunării Generale a Națiunilor Unite, începând cu cea de-a 16-a sesiune din 1961. A fost șef al delegației române din 1962 la comitetul celor 18 națiuni însărcinat cu dezarmarea și la alte conferințe internaționale. La 19 septembrie 1967 a fost ales președinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, până la data de 23 septembrie 1968.. A fost prima dată când un reprezentant al unei țări socialiste era ales în această funcție

1968 – S-a născut Laura Pavel

19 octombrie 1968, Deva

Critic literar, teatrolog, eseistă și profesor universitar. Este licențiată a Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția Română-Engleză, cu Diplomă de merit (1992). A devenit Doctor în Filologie cu teza Eugène Ionesco sau experiența nesupunerii (2002). 1968 Laura Pavel_21A fost preparator, asistent, lector la specialitățile Teoria dramei și Teatrologie, conferențiar la specialitățile Istoria teatrului universal, Antropologie teatrală, Artele spectacolului și studii culturale, Performance Theory de la catedra de Teatru la Facultății de Teatru și Film a Universității „Babeș-Bolyai” și director al Departamentului de Teatru, iar ulterior al Școlii Doctorale. În 2014 a devenit profesor universitar. A făcut parte din gruparea revistei Echinox. Debutul absolut a fost cu poezie în revista Tribuna (1984) și cu cronică literară și proză scurtă în Echinox (1988). A publicat studii și eseuri, cronici literare și dramatice în revistele Echinox, Tribuna, România literară, Viața românească, Contemporanul-Ideea europeană, Observator cultural, Steaua, Vatra, aLtitudini, Euresis, Journal for the Study of Religions and Ideologies, Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Dacoromania litteraria, Dialogues francophones, Alternatives théâtrales (Bruxelles), „RiCOGNIZIONI. Rivista di lingue, letterature e culture moderne (Torino), etc., precum și în volume colective din țară și străinătate. Publică, de asemenea, proză scurtă în Echinox și Contrapunct.

1974 – Premiera piesei Matca

Matca este o dramă, „o piesă în două acte și șase tablouri”, de Marin Sorescu. Premiera mondială a piesei a avut loc în 17 octombrie 1974 la Geneva, Le Nouveau Théâtre de Poche fiind gazda evenimentului. Premiera pe țară a avut loc două zile mai târziu, la Teatrul Mic din București, în regia lui Dinu Cernescu. În distribuție: Leopoldina Bălănuță, Vasile Nițulescu, Mitică Popescu

1981 – Revolta anticomunistă a minerilor din Motru

Greva minerilor de la Motru, din 19–20 octombrie 1981, este un eveniment mai puțin cunoscut, nu atât din cauza dezinteresului față de un asemenea subiect, cât mai ales din lipsă de surse documentare. Factorul determinant imediat al evenimentelor a fost introducerea raționalizării consumului unor produse alimentare în zonele miniere, zone care, alături de orașul București, fuseseră până atunci exceptate de la această măsură. Revolta de la Motru a fost generată de condițiile inumane de muncă, de starea de epuizare fizică și psihică în care se găseau oamenii, de legislația scelerată, de apăsarea cumplită pe care o exercitau securitatea, miliția, procuratura, de lipsa speranței că lucrurile se vor îndrepta. Semnalul revoltei s-a dat la mina Roșiuța. Minerii din schimbul al II-lea au refuzat să primească rația de pâine. Cuvântul de ordine a fost: „Nu luăm pâinea, nu intrăm în mină“ și „Așteptăm să iasă frații noștri din subteran“. Pe lopețile minerilor s-au inscripționat lozinci: „Vrem pâine”, „Ceaușescu-PCR-pâinea noastră unde e?”, „Jos Ceaușescu”, „Jos dictatorul” etc. Primele lozinci au fost scrise la Roșiuța, iar autorul lor era muncitorul Gheorghe Nicolae. Când minerii din schimbul I au ieșit din subteran, au plecat cu toții la Consiliul Popular. Cele mai radicale lozinci erau „Jos Ceaușescu” și „Jos comunismul”. A fost pentru prima oară, în perioada comunismului național promovat de Ceaușescu, când s-au formulat asemenea revendicărie, ceea ce definește momentul Motru–1981 ca o veritabilă mișcare anticomunistă, prima manifestare a rezistenței colective târzii la dictatura comunistă. 1981a Revolta Minerilor Din Motru_21În după amiaza zilei de 19 octombrie, în centrul orașului, în fața clădirii în care se aflau sediile tuturor instituțiilor, s-au strâns 3–4 mii de mineri. Manifestația se desfășura pașnic și s-au alăturat și locuitorii orașului; numărul protestatarilor a crescut. Autoritățile comuniste au renunțat la aplicarea decretului de raționalizare a pâinii. Cu toate acestea, minerii nu au încetat revolta, au devenit agresivi și de necontrolat. În jurul ora 18 a fost aruncată prima piatră într-un geam. Autoritățile au organizat un „comandament de criză“, din care făceau parte făceau parte șeful Miliției Județene, al Securității, primul secretar, șeful Procuraturii militare, Emil Bobu, Nicolae Gavrilescu, etc., pregătind represiunea. Potrivit unor mărturii, toate geamurile clădirii în care se aflau sediile instituțiilor au fost sparte, s-a dat foc sediului miliției aflat la parter, după ce au fost rupte gratiile. Pompierii civili au încercat să intervină, dar mașina lor a fost distrusă. Oamenii securității infiltrați îi îndemnau pe oameni să meargă acasă că sunt filmați. În jurul ore 22, Motrul era în stare de război. Atitudinea autorităților i-a îndârjit pe răzvrătiți. În piață se găseau câteva mii de oameni. Alte mii umpleau străzile și aleile învecinate. În disperare de cauză, diriguitorii politici au adus la Motru sute de tone de pâine, carne, conserve și brânzeturi, dar măsura nu a avut efect. Între orele 22–1, protestatarii au pătruns în clădire, au dat foc dosarelor cu caziere, au spart camera în care era depozitat armamentul, s-au împrăștiat prin toate încăperile, aruncând pe geamuri tablourile lui Ceaușescu, steagurile roșii, butelii de aragaz, mașini de scris, alimente, țigări, băuturi. Bătălia asupra sediului a fost câștigată de mineri, din acest moment intervenind trupele de represiune. Au fost aduse efective militare de la Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin și Motru. Intrările în oraș au fost blocate. O grupă antitero a pătruns în incinta Consiliului Local și minerii au fost atenționați să părăsească piața pentru că, altminteri, vor fi împușcați. De pe toate blocurile și din incinta școlii generale a început să se tragă cu arme automate. În timpul executării focului, securiștii au reținut mai multe persoane despre care nu se mai știe nimic Cei condamnați sunt convinși și acum că mulți răsculați au fost omorâți. Au fost aduse mașini de pompieri militari încărcate de la canalul rezidual, s-au plasat în dispozitiv tunuri cu apă, iar conținutul cisternelor și al tunurilor de apă a fost deversat peste participanți. Mulțimea de milițieni și securiști au intervenit în forță, fiind reținuți sute de protestatari. Uzi și înghețați, epuizați psihic și fizic, minerii s-au retras treptat de pe câmpul de luptă. 1981b Revolta Minerilor Din Motru_21A doua zi, orașul era plin de militrari și milițieni, domnea o liniște deplină, orașul era închis. Autoritățile se așteptau la o nouă mișcare din partea minerilor, dar nu s-a mai întâmplat nimic. S-a trecut apoi la curățenie în oraș, iar „comandamentul“ patronat de Bobu a decis: aproviziobarea abundentă a tuturor magazinelor alimentare din Motru și de la exploatările miniere, reluarea activității la toate întreprinderile, organizarea în toate unitățile economice și în toate instituțiile a unor adunări generale de partid, sindicat, ale oamenilor muncii în care să se înfiereze atitudinea minerilor și acțiunile „huliganice” ale acestora. În toate unitățile miniere s-a înființat câte un birou al securității. La Motru, decretul de raționalizare a pâinii nu mai avea să se aplice. În plus, s-a înființat o asociație legumicolă pentru a aproviziona piața din Motru. Nouă dintre participanții la revoltă (dar nu mineri) au fost condamnați la pedepse cuprinse între 7 și 8 ani de închisoare [Gheorghe Gorun, Rezistența anticomunistă în județul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1945-1981)]

1982 – A încetat din viață Dan Coe (8 septembrie 1941, București – 19 octombrie 1981, Köln, Germania)

Fotbalist care a făcut parte din Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic 1970, ca fundaș central

1984 – A încetat din viață Dumitru Murărașu (26 noiembrie 1896, Botoșani – 19 octombrie 1984, București)

Istoric literar, editor și traducător; cercetător al textelor eminesciene și al poeziei Renașterii franceze; a tradus din poeții latini Lucrețiu și Virgiliu

1992 – A încetat din viață Nicolae Caratană (23 ianuarie 1914 (dată incertă), Horopani, Macedonia grecească – 19 octombrie 1992, Constanța)

Poet aromân, membru al Uniunii Scriitorilor din România; participant activ pe frontul din est de unde s-a întors rănit; deținut politic al regimului comunist

1994 – A încetat din viață Valentina Boștină (24 octombrie 1940, Oradea – 19 octombrie 1994, București)

Sculptoriță; considerată una dintre cele mai importante reprezentante ale sculpturii monumentale și de for public

1996 – A încetat din viață Serafim Duicu (6 august 1938, Tismana, Gorj – 19 octombrie 1996)

Scriitor, critic și istoric literar; cadru didactic la Institutul de Teatru de la Târgu Mureș; cu o intensă activitate publicistică

1997 – Inocențiu Micu-Klein a fost reînhumat în Catedrala Sfânta Treime din Blaj

În scrierile sale, Inocențiu Micu-Klein (1692–1768), episcop greco-catolic, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, își exprimase dorința de a fi înmormântat în Catedrala ctitorită de el la Blaj. 1997 Inocenţiu Micu-klein, BlajLa 22 iunie 1997, a fost exhumat și transferat la Biserica Bunei vestiri a Colegiului Român Pio Romeno din Roma. La 2 august, sicriul, conținând rămășițele pământești ale Episcopului, a fost adus în țară și depus în altarul Catedralei Blajului. La 19 octombrie 1997 a fost așezat la locul de cinste, care i se cuvine, în mormântul din Catedrala Sfânta Treime, ctitorită de el la Blaj

1998 – A încetat din viață Nicolae Damian (16 octombrie 1939, Sângătin, Sibiu – 19 octombrie 1998)

Medic psihiatru, prozator, cadru didactic la Institutul Medico-Farmaceutic din București

2000 – A încetat din viață Tudor Dumitru Savu (1 februarie 1954, Calimănești sau Râmnicu Vâlcea – 19 octombrie 2000, Cluj)

Prozator și jurnalist; director al TVR, filiala Cluj; cercetător la Institutul „Sextil Pușcariu” al Academiei Române, filiala Cluj

2001 – A încetat din viață Elena Cosma (28 aprilie 1940, Leningrad – 19 octombrie 2001, București)

Pianistă, profesoară universitară la Universitatea de Muzică din București, Facultatea de Interpretare Muzicală, Catedra de Instrumente de Coarde

2004 – A încetat din viață Liviu Vasilică (2 iulie 1950, Plosca, Teleorman – 19 octombrie 2004, București)

Cântăreț de muzică populară, de meserie medic pediatru

2005 – A încetat din viață Ion Stratan (1 octombrie 1955, Izbiceni, Olt – 19 octombrie 2005, Ploiești)

Filolog, poet și publicist, redactor șef al revistei Contrapunct și bibliotecar la Biblioteca „Nicolae Iorga” din Ploiești; s-a sinucis

2006 – A încetat din viață Ernest Maftei (6 martie 1920, Prăjești, Bacău – 19 octombrie 2006, București)

Actor de teatru și film, poet și epigramist; a participat activ la evenimentele din 21 decembrie 1989 și la protestele din iunie 1990

2007 – Pugilistul Lucian Bute l-a învins pe columbianul Alejandro Berrio la Montreal

2007 Lucian Bute Vs. Alejandro Berrio_21În urma acestei confruntări, Lucian Bute a câștigat titlul IBF la supermijlocie, centură pe care a păstrat-o 5 ani

2012 – A încetat din viață Pola Illéry (Paula Iliescu; 18 decembrie 1909, Corabia, Olt – 19 octombrie 1993, Palos Verdes, Los Angeles, California, SUA)

Actriță și cântăreață de origine română; a devenit cetățean american în 1946; considerată una dintre ultimele vedete feminine ale erei filmelor mute; cunoscută în special pentru rolurile de vampă

2013 – Marea Adunare a Moților și Proclamația de la Câmpeni

În jur de 5.000 de locuitori ai Munților Apuseni și prieteni de-ai lor din toate colțurile țării (Cluj, București, Brașov, Timișoara, Sibiu, Deva, Alba Iulia, Turda, Oradea, Pitești etc.) s-au adunat pentru a le transmite un mesaj cât se poate de clar guvernanților: „pe aici nu se trece cu cianură”. Unii dintre ei au venit la Marea Adunare cu vacile și caii, care, la rândul lor, nu vor să aibă de a face cu cianura

Marea Adunare de la Câmpeni

2019 – Regina-Mamă Elena a fost reînhumată la Curtea de Argeș

Regina Elena a murit în Elveția, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne. La 19 octombrie 2019 a fost reînhumată în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Slujba de înmormântare a fost oficiată de înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în vechea catedrală ctitorită de Neagoe Basarab. La ceremonia religioasă au asistat Custodele Coroanei Române, Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia, Principesa Maria alături de Ducele Amedeo de Aosta, Principesa Mafalda (fiica Ducelui De Aosta), Lord Peter Rosslyn (șeful Casei Principelui de Wales și Ducesei de Cornwall) și Nicolae Medforth-Mills, nepotul regelui Mihai, la ceremonii asistând câteva mii de oameni

Regina-Mamă Elena a fost reînhumată la Curtea de Argeș

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

1 comentariu la „19 Octombrie în istoria românilor

  1. Pingback: 19 octombrie în istoria românilor | RomaniaEv

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: