Biserica Sfântul Gheorghe, Curtea Domnească Din Hârlău

Foto: Biserica Sfântul Gheorghe de la Curtea Domnească din Hârlău


1492 – S-a terminat construirea bisericii de la curtea domnească din Hârlău

Biserica cu hramul Sf. Gheorghe din Hârlău, ctitorită de Ștefan cel Mare, a fost construită în mai puțin de cinci luni. 1492 Biserica Sfântul Gheorghe HârlăuAcest lucru este atestat de pisania scrisă în limba slavonă cu următorul text: „Binecinstitorul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a zidit acest lăcaș întru numele sfântului și slăvitului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a și început a se zidi în anul 7000 (1492), luna mai 30 și s-a sfârșit în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 30 și șasele curgator”. Este prima biserică moldovenească cu pictură exterioară din vremea lui Petru Rareș

1599 – Bătălia de la Șelimbăr

Purtată între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul, aliată cu un corp de secui, și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory, la 18/28 octombrie 1599. Bătălia a început la ora nouă, cu un schimb intens de focuri de artilerie. Cele 18 tunuri ale lui Mihai, deși amplasate dominant, au avut inițial un tir greșit. Artileria cardinalului, superioară numeric (circa 40-50 de tunuri) a ripostat foarte puternic. În finalul pregătirii artileriei, un nobil de origine română, Daniel Zalaschi, a trecut de partea armatei lui Mihai, făcându-i cunoscută poziția dispozitivului inamic. Atacul l-a dat Mihai Viteazul pe flancul stâng, grupul de oaste al lui Baba Novac încercând să scindeze oastea cardinalului. În ciocnire a căzut Ștefan Lazăr, comandantul flancului cardinalului. Gáspár Kornis, comandantul locotenent al oștii cardinalului a reușit să-l respingă pe Baba Novac. Mihai a reluat atacul cu partea centrală a oștirii sale, formată din mercenari unguri și secui de sub comanda lui Gheorghe Makó. Aceștia au pătruns în dispozitivul inamic, lărgind flancurile spărturii și acționând atât în sprijinul lui Baba Novac, cât și împotriva lui Moise Székely, reușind să respingă dreapta și centrul oștirii transilvănene. Profitând de succes, voievodul român și-a întărit trupele din centru cu escadroane de sârbi, cazaci și moldoveni și l-a angajat în bătălie și pe aga Lecca. Linia întâi a lui Gáspár Komis a fost străpunsă, soarta bătăliei înclinându-se de partea lui Mihai Viteazul.

1599 Bătălia De La Șelimbăr. Gravură De Georg Kopp, Sec. Xvii
Bătălia de la Șelimbăr. Gravură de Georg Kopp, sec. XVII

În jurul orei 15, armata principelui cardinal Andrei Báthory, rămasă fără comandant și atacată din flanc, s-a dezorganizat și a intrat în derută. Dezastrul a fost aproape total. Apărătorii sași ai cetății Sibiu urmărind cu atenție, de pe creneluri, desfășurarea bătăliei, au salvat 350 de ostași sași care făceau parte din oastea cardinalului, trăgându-i cu funiile, peste ziduri, în interiorul cetății. Au căzut peste 3.000 de oameni din rândurile oștirii transilvănene, alții 1.000 fiind răniți și prizonieri. Pierderile armatei lui Mihai Viteazul au fost de asemenea mari, trupurile celor căzuți, din ambele tabere, fiind adunate de locuitorii Sibiului și depuse într-o groapă comună. Locul înhumării se cheamă și astăzi Movila lui Mihai. Seara, Mihai Viteazul a ordonat urmărirea pâlcurilor de soldați, pentru a-i împiedica să se regrupeze și să creeze probleme. Cardinalul Báthory a fugit spre Moldova, însă pe drum, în munți, a fost capturat de secui, care l-au decapitat la 31 octombrie. Capul cardinalului i-a fost dus lui Mihai Viteazul.

1599 Mihai Viteazul și Capul Lui Bathory. De Theodor Aman
Mihai Viteazul și capul lui Bathory. Tablou de Theodor Aman

Mihai Viteazul și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească. Prin toate localitățile sibiene, prin care a trecut domnitorul român în drumul său spre Alba Iulia, populația l-a primit cu entuziasm

1843 – Inaugurarea primului sediu propriu al primăriei Bucureștiului, Casa Orașului

Construcția, proiectată de către arhitectul Xavier Villacrosse, a fost înălțată pe malul drept al Dâmboviței. Cu această ocazie s-a scris pe piatra de fundație, din marmură a edificiului: „Alexandru Dimitrie Ghica voevod. Întru prea fericitele sale zile s-a clădit această Casă a Orașului după planul arhitectonului său Csavie Vilacros [Xavier Villacrosse] de meșterul Andrei Stamate prin osârdia prezidentului Sfatului Orășenesc d-lui paharnicului și cavalerului conte Scarlat Roset ș-a mădularilor acestui Sfat, d-lui sărdarului Pîrvu Asan, boierului de neam Theodor Balabun, neguțătorului Ioan Iliad și secretarului acestui Sfat d-lui pitarului Constantin Pencovici în piața Grigorie Ghica Voevod la anul 1842, septembrie 6-București” [Curierul românesc, 11 sept. 1842]. Localul a fost inaugurat cu „ceremonial deosebit” la 28 octombrie 1843 și a găzduit serviciile Sfatului și ulterior ale Consiliului Municipal și ale Primăriei, până la dărâmarea sa în anii 1880–1882, când s-au efectuat lucrările de canalizare și rectificare a cursului Dâmboviței

1867 – S-a născut George Udrischi

28 octombrie 1867, Fălticeni – 24 decembrie 1958, București

Medic veterinar chirurg, membru de onoare (din 1946) al Academiei Române. Între 1886–1892 a studiat la Școala superioară de medicină, iar în anii următori, la aceași școală a avut mai multe funcții didactice: șef de lucrări, profesor suplinitor, profesor. S-a specializat la Berlin, Paris și Bruxelles, unde a lucrat alături de profesori precum Fröhner, Henrick, Almy. 1867-1958 George Udrischi-21A fost membru al Academiei veterinare din Paris și membru corespondent al Societății de medicină veterinară din Berlin. Creatorul unei puternice școli veterinare românești, s-a remarcat prin faptul că a fost primul chirurg din lume care a amputat unul din membrele anterioare la cal, totodată a imaginat o proteză funcțională pentru membrul amputat. Lucrările sale de specialitate au accentuat diferite aspecte chirurgicale veterinare, printre care pot fi enumerate: anestezia cu stovaină, studierea unor antiseptice (bacilol, protargol, tonoform), a imaginat mai multe tehnici operatorii originale în tratarea herniei, calculozei veziculare, malformațiilor digestive. Din lucrările sale: Operațiunea criptorchidiei la cal, Amputation du membru anterieur chez le cheval, prothese orthopedique, Patologie chirurgicală

1880 – Înființarea Cassei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie

1880 Cassa De Depuneri, Consemnațiuni și EconomiePrin Decretul de înființare a Cassei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie, publicat în Monitorul Oficial nr. 242/1880, Casa de Depuneri și Consemnațiuni și-a schimbat denumirea în Cassa de Depuneri, Consemnațiuni și Economie

1903 – S-a născut Constantin Constantinescu

28 octombrie 1903, Trușești, Botoșani – 23 februarie 1985, Iași

Profesor, compozitor, dirijor și muzicolog. A desfășurat o îndelungată și bogată activitate în domeniul învățământului și creației muzicale din țara noastră. A funcționat la Conservatorul „George Enescu” și la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. A desfășurat și o bogată activitate cultural-artistică, ca dirijor și animator al vieții muzicale ieșene. A lăsat creații mai puțin cunoscute în domeniul muzicii de teatru, lucrări simfonice, vocal-simfonice și corale

1918 – A încetat din viață Constantin Giurescu (10 august 1875, Chiojdu, Buzău – 15/28 octombrie 1918, București)

Istoric; conferențiar de istoria modernă a românilor la Facultatea de Litere a Universității din București; membru titular al Academiei Române

1920 – Semnarea Tratatului de la Paris

După o lungă și complicată tergiversare, unirea Basarabiei cu România a fost recunoscută de jure prin Tratatul semnat la Paris, în ziua de 28 octombrie 1920, între Franța, Imperiul Britanic, Italia și Japonia pe de o parte și România, pe de altă parte. 1920 Semnarea Tratatului De La Paris-21Cuprinzînd un preambul și nouă articole, textul tratatului stipula, în primul articol, că „Înaltele Părți Contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa pînă la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina și Basarabia, și acest vechi hotar”. Următoarele articole precizau modalitățile de stabilire a frontierei pe teren, respectarea drepturilor minorităților, modalitățile de dobîndire și renunțare la cetățenia română, trecerea gurii Chiliei sub jurisdicția Comisiei Europene a Dunării și asumarea de către România a părții proporționale ce revine Basarabiei din datoria publică a Rusiei, precum și din celelalte angajamente financiare ale statului rus. Problema ratificării acestui tratat a generat noi complicații în atît de dificila „chestiune basarabeană”. În 1922, Tratatul a fost ratificat de către România și Marea Britanie, iar peste doi ani de către Franța. În martie 1927, după semnarea unor aranjamente comerciale și a unui Pact de amiciție și colaborare cordială între România și Italia, a intervenit și ratificarea de către această țară a tratatului pe care-l semnase în urmă cu cinci ani. Încheind un acord cu URSS, în ianuarie 1925, cu privire la insula Sahalin, Japonia a preferat menținerea unor bune relații cu Moscova, și, în consecință, nu a ratificat niciodată tratatul din 1920. Lipsa ratificării Japoniei a determinat ca un tratat care prevedea, în mod expres, că va intra în vigoare după depunerea ratificării de către toate statele semnatare, să fie lipsit de eficiență din punct de vedere juridic. În plus, nerecunoașterea de către Uniunea Sovietică a Tratatului din 1920 (deși în text se prevedea chiar aderarea Rusiei Sovietice la acest act) a făcut ca acesta să aibă doar o valoare morală

1920 – S-a născut Andrei Ciurunga (Robert Cahuleanu)

Robert Eisenbraun; 28 octombrie 1920, Cahul, România Mare/Republica Moldova – 6 august 2004, București

Poet, memorialist, deținut politic în închisorile regimului dictatorial comunist; unul dintre cei mai mari poeți ai temnițelor comuniste. Debutul literar a fost la 11 ani (1932) când profesorul și directorul liceului „Ion Voievod”, Constantin Radu, i-a publicat în Tinerimea Moldovei, prima poezie, despre Unirea Principatelor Românești, semnată pentru prima dată cu Robert Cahuleanu, adoptat „din profundă simțire românească”, cum a declarat mai târziu. Debutul editorial s-a produs cu placheta de versuri Melancolie (1936), colaborând ulterior la Basarabia, Basarabia literară, Raza. După pierderea Basarabiei, familia Eisenbraun s-a refugiat la Brăila; Robert a continuat să scrie, publicând în revistele brăilene Expresul, Ancheta și Înainte, tot sub pseudonimul Robert Cahuleanu. 1920-2004a Andrei Ciurunga-21Prima arestare, în noiembrie 1945, s-a datorat unui articol publicat în Expresul, în care îi îndeamna pe români să respingă comunismul, ca unul din „autorii morali” ai manifestației din 8 noiembrie 1945. I s-a impus, de către județeana de partid, să renunțe la pseudonimul Robert Cahuleanu, deoarece orașul Cahul nu mai aparținea României; atunci a apărut pseudonimul Andrei Ciurunga. În 1947 a tipărit o plachetă de versuri anticomunistă, Poeme de dincoace. S-a mutat la București, s-a angajat la Flacăra, colaborând și cu Contemporanul, Viața Românească, Ateneu, Ramuri, Tribuna, Urzica, etc. A fost arestat în 1950 și condamnat la 4 ani de închisoare pentru „crima de uneltire împotriva păcii”, pentru volumul Cântece de dor și război. A trecut prin închisorile Uranus, Galați și Jilava, a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Ca să nu uite poeziile compuse mintal în închisoare, inventase o formă fixă de poezie, decastihul, cu numai două rime; ajungea să-și amintească un singur vers pentru a reconstitui întregul. A cusut pe pânză, în căptușeala unui pieptar, primul vers – versul-cheie – al câtorva sute de decastihuri, din care, peste ani, a publicat un volum. A fost eliberat în 1954, după un supliment de 100 de zile la cei 4 ani de condamnare oficială. Întors în București, a lucrat ca om de serviciu, portar, magaziner de șantier, după un timp, contabil și pedagog pentru elevii de liceu. Autoritățile au reușit să stabilească legătura între versurile care circulau printre condamnații de la Canal și autorul acestora, Andrei Ciurunga. În 1958 a fost arestat din nou și a primit o condamnare de 18 ani de muncă silnică, pentru că a lăsat să circule poemele concepute la Canal. A executat pedeapsa în Balta Brăilei și la Gherla, fiind eliberat odată cu toți deținuții politici, în iulie 1964. Abia în 1967 a fost reprimit în Uniunea Scriitorilor și a început să-și publice opera, atât cât i-a permis cenzura. Din scrierile sale: Poemele dezrobirii, Decastihuri, Vinovat pentru aceste cuvinte, Gestul împăcării, Toată țara-i școala mea, Poemele cumplitului canal, Memorii optimiste (Evocări și versuri din închisori), Lacrimi pentru Basarabia, Poeme din iad pentru îngeri, N-aveți un surâs în plus, Poeme cu umbre de gratii, etc.

1920 – S-a născut Valentina Rusu-Ciobanu

28 octombrie 1920, Chișinău

Artistă plastică basarabeană. A urmat Școala de Arte din Chișinău (1938–1940) și a frecventat Academia de Arte Plastice din Iași (1942–1944). 1920b Valentina Rusu-ciobanu. Autoportret în Ochelari-21Creația sa se remarcă atât prin mijloacele expresive, considerate de critici neconvenționale, inovatoare, cât și printr-o profundă notă poetică. A avut expoziții personale la Chișinău (1961, 1984, 2000), a participat la numeroase expoziții internaționale la Moscova, Sofia, Varșovia, Montreal, București, în Irak și Siria. A fost laureată a Premiului de stat, Artist al poprului din RSSM, Maestru Emerit în Artă, Ordinul Meritul Cultural, în grad de Mare Ofițer – Artele Plastice (2020), etc. Biografie ilustrată

1923 – S-a născut Mihail Petroveanu

28 octombrie 1923, București, România – 4 martie 1977, București

Critic și istoric literar. A urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din București, secția Franceză-Română (1944–1947), perioadă în care a debutat, cu cronici literare, în Studentul român (1945). A fost, în timp, redactor la Contemporanul, asistent la Catedra de Estetică a Institutului de Teatru, Arte Plastice și Muzică, redactor pentru emisiunile literare la Radiodifuziunea Română, redactor-șef de secție și redactor-șef adjunct la ESPLA, redactor și redactor-șef adjunct la Viața Românească și Gazeta literară, redactor principal al publicației pentru străinătate Revue Roumaine / Roumanian Review / Rumanische Rundschau / Rumînskaia Literatura. În 1958, a strâns în primul său volum, Pagini critice, articolele și cronicile literare apărute în diverse ziare și reviste culturale, fiind, la acea dată, un nume deja cunoscut. Studiile ulterioare le-a strâns în volumele Profiluri lirice contemporane, Studii literare și Traiectorii lirice. A mai scris monografiile Tudor Arghezi, poetul, George Bacovia. A fost soțul poetei Veronica Porumbacu; cuplul a murit în timpul cutremurului din 1977, împreună cu familia Baconsky, aflată în vizită

1924 – A încetat din viață Eduard de Max (Eduard Alexandru Max; 14 februarie 1869, Iași – 28 octombrie 1924, Paris)

Actor francez de origine română; a lucrat exclusiv în cinematografia franceză; considerat unul dintre cei mai de seamă tragedieni ai timpului său

1926 – Înființarea Societății de Difuziune Radiotelefonică din România

Regele Ferdinand I a emis Decretul regal nr. 245/28 octombrie 1926 de aprobare a statutului și prospectului de emisiune a Societății de Difuziune Radiotelefonică din România. Regele Ferdinand I a contribuit esențial la înființarea radioului public din țara noastră, prin exprimarea, la Castelul Peleș, a acordului scris pentru înființarea Societății de Difuziune Radio Telefonică din România, la doar șase ani distanță de primele posturi care au emis din Marea Britanie și din Franța. Primul semnal în eter al radioului avea să fie lansat la 1 noiembrie 1928

1926 – S-a născut Emil Băcilă

28 octombrie 1926, Blaj – 31 Mai 1990, Cluj-Napoca

Pictor, grafician, artist decorator, profesor universitar. A sudiat la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1948–1954) și a urmat o specializare la Academia Belle Arte – Pietro Vanucci, Perugia, Italia (1965). 1926-1990 Emil Băcilă. Autoportret-21A debutat expozițional la Regionala clujeană de artă (1953). A devenit cadru didactic la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, a avut 6 expoziții personale la Cluj și Botoșani, a participat frecvent la expoziții regionale, județene și republicane cu lucrări de pictură și artă decorativă, la expoziții de grup, la Cluj, București, Bistrița, Aiud, Dej, Petroșani, Hunedoara, Timișoara. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Cluj. A fost distins cu ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1968), Ordinul Meritul Cultural, în grad de Mare Ofițer (2020). Biografie ilustrată

1928 – S-a născut Ion Mihai Pacepa

28 octombrie 1928, București – 14 februarie 2021, SUA

General de securitate, fost șef adjunct al Departamentului de Informații Externe (spionaj) a României comuniste și consilier personal al președintelui Nicolae Ceaușescu. În anul 1978 el a cerut azil politic în Statele Unite, a devenit cetățean american, unde a lucrat pentru comunitatea de informații a SUA în diferite operații împotriva fostului bloc sovietic. 1928 Ion Mihai Pacepa-21Guvernul american a descris activitatea lui Pacepa ca „o importantă și unică contribuție adusă Statelor Unite”. Regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu i-a dat doua condamnări la moarte, în contumacie, pentru crimă de înaltă trădare și a pus un premiu de două milioane de dolari pe capul său. Yasser Arafat și Muamar al-Gaddafi au pus, de asemenea, câte un premiu de un milion de dolari pentru asasinarea generalului în SUA. În anii 1980, Securitatea a oferit teroristului Ilici Ramirez Sanchez zis Carlos Șacalul, un milion de dolari pentru a-l omorî pe general în SUA. Nu a putut fi identificat. A scris cărțile: Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief (Orizonturi roșii. Memoriile unui fost general de securitate), Red Horizons: the 2nd Book. The True Story of Nicolae and Elena Ceaușescus’ Crimes, Lifestyle, and Corruption (Orizonturi roșii. Crimele, corupția și moștenirea Ceaușeștilor), The Kremlin Legacy, The Black Book of the Securitate, Programat să ucidă: Lee Harvey Oswald, KGB-ul și asasinarea lui Kennedy, Disinformation

1929 – Prima transmisiune în direct de la Ateneul Român la Radiodifuziunea Română

A avut loc cu ocazia Festivalului cehoslovac, organizat de Ziua Națională a Cehoslovaciei

1930 – S-a născut Eugen Mandric

28 octombrie 1930, Dângeni, Botoșani – 4 decembrie 2012, București

Publicist, scenarist și producător de film, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București (promoția 1952). 1930-2012 Eugen Mandric-21A fost redactor-șef al revistei Cinema, director general al Studioului Cinematografic București și director al Casei de Filme 3, redactor la Studioul de filme documentare „Al. Sahia” din București, comentator și realizator de jurnale de actualități. A scris scenarii de film: Lupeni ’29, Buzduganul cu trei peceți, O lume fără cer. A comentat 4.000 km peliculă pentru jurnale de actualități și filme documentare ale Studioului „Alexandru Sahia” (1961–1973)

Buzduganul cu trei peceți (1977)

1931 – Principele Nicolae s-a căsătorit cu Ioana Doletti-Săveanu

Principele Nicolae al României (3 august 1903, Sinaia – 9 iunie 1978, Lausanne) a fost cel de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, fratele mai mic al regelui Carol al II-lea. S-a căsătorit pe 28 octombrie 1931, la oficiul stării civile din comuna 1931 Principele Nicolae Cu Ioana Dolete-săveanuTohani, județul Buzău, fără consimțămîntul regelui Carol II-lea al României, cu Ioana Doletti-Săveanu, fiica unui mic proprietar, Dumitrescu, fostă noră a politicianului liberal N.N. Săveanu. Căsătoria a creat un conflict cu Carol al II-lea, la cererea acestuia, mariajul fiind declarat nul de Tribunalul Ilfov în decembrie același an. Principele Nicolae nu a recunoscut decizia, ceea ce a condus în cele din urmă la decăderea principelui din drepturile de membru al Casei Regale și exilarea sa din România. Nicolae și-a continuat viața pînă la capăt alături de Ioana, sub numele de Nicolae Brana. Ioana (n. 1902), a murit la 17 februarie 1963, iar Nicolae s-a recăsătorit cu Theresa Figuita de Mello și a decedat la 74 de ani, fară urmași

1931 – S-a născut Ilarion Ciobanu

28 octombrie 1931, Ciucur, Tighina/Cimișlia, Republica Moldova – 7 septembrie 2008, București

Celebru actor de film, ocazional regizor. A copilărit la Constanța, la 12 ani a intrat băiat de prăvălie, după care o urmat „o lungă caravană de meserii: hamal, țăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, șofer, marinar, pescar” până în 1958, când a 1931-2008 Ilarion Ciobanu-21intrat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, pe care însă nu l-a absolvit, pentru că a avut de ales între a face Setea sau a urma institutul. În anii ’50 a avut și o carieră de rugbist, a început la Știința București, apoi la Dinamo București, unde a cunoscut consacrarea ca sportiv și la Progresul București. Jucător de linia a II-a, era socotit atunci un înaintaș de temut, greu de trecut, pe cât de dur, pe atât de corect. A fost singurul actor român care s-a dedicat în totalitate filmului. A semnat, de asemenea, regia a două filme. După debutul în Setea au urmat mai bine de 50 de filme în care a deținut roluri principale: Poveste sentimentală, Răscoala, Columna, Mihai Viteazul, Cu mîinile curate, Ultimul cartuș, Toate pînzele sus, Avaria, Râdeți ca-n viață, O vară cu Mara, Crucea de piatră, Terente, regele bălților

Cu mîinile curate (1972)

1936 – S-a născut Gabriel Amiraș

28 octombrie 1936, Turda

Pianist concertist, profesor universitar. A avut o prodigioasă activitate pedagogică la Conservatorul din Cluj-Napoca, Academia de Muzică București, Conservatoire Supérieur de Musique din Paris și Hochschule für Musik und Darstellende Kunst din Graz (Austria). 1936 Gabriel AmirașA format pianiști renumiți ca Dana Borșan, Viniciu Moroianu, Sorin Dogariu, Luiza Borac, Ștefan Agoston, Christian Beldi, Andrei Deleanu, Remus Manoleanu, Adriana Bera, Roxana Gheorghiu, Lena Vieru, Dolores Chelariu, Cristina Popescu-Stănești, etc. A concertat in Germania, Spania, Franța, Italia, Elveția, Austria etc. și în toate țările blocului de Est, din URSS până în fosta Iugoslavie. A colaborat cu mari dirijori ai României și cu nume sonore ale artei dirijorale internaționale, ca: Hans Swarowski, Edgar Tons, Klaus Pringsheim, Kurt Adler, Brien Brockles, Edgar Doneaux, Gilbert Varga, Michiyoshi Ionue, etc. S-a stabilit din anul 1993 la Trossingen, în Germania, fiind profesor universitar C4 la Hochschule für Musik.

Sergei Prokofiev – Concertul pentru pian Nr. 3 în do major • Orchestra Filarmonică Bacău, Dirijor Ovidiu Bălan, Pian Gabriel Amiraș

1936 – A încetat din viață Bogdan Amaru (Alexandru Pârâianu; 12 aprilie 1907, Budele, Vâlcea – 28 octombrie 1936)

Prozator, dramaturg, eseist

1938 – S-a născut Leonida Constantin Brezeanu

28 octombrie 1938, Teișani, Prahova

Dirijor, compozitor și etno-muzicolog, membru corespondent (din 2000) al Academiei Americano-Române de Arte și Științe din USA și Canada. A studiat teoria muzicii și armonia, în particular, cu compozitorii Dumitru Milcoveanu și Paul Constantinescu (1956–1958). Și-a completat educația muzicală la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București (1958–1963), sub îndrumarea unor maeștri ca Ioan Șerfezi, Dragoș Alexandrescu, Emilia Comișel, Gheorghe Dumitrescu, Zeno Vancea, Tudor Ciortea, Miriam Marbé, Ioan D. Vicol, Alfred Mendelsohn, etc. A fost dirijor de orchestră și folclorist-orchestrator la Orchestra Populară Flacăra Prahovei a Filarmonicii de stat din Ploiești, profesor de pian la Liceul de Muzică din Ploiești, dirijor al Ansamblului de cântece și dansuri al Casei de Cultură din Câmpina, secretar al Asociației de folklor a județului Prahova, instructor principal cu probleme de artă la Comitetul de Cultură al jud.Prahova, etc. A mai dirijat Ansamblul folcloric Prahova, Ansamblului Crăițele din Valea Doftanei, Ansamblul folcloric Marama din Ploiești, etc., cu care a participat la numeroase turnee în Polonia, Italia, Bulgaria, Turcia, Franța, Grecia. A compus muzică de scenă, instrumentală și vocală, A primit Premiul I la Concursul de creație corală, Giurgiu (1979) și Premiul I la Concursul Național Cântarea României (1981, 1983, 1987, 1989) pentru muzica operetelor Toamna se numără… bobocii și muzicalul Cu cine am onoarea? (compuse în colaborare cu compozitorul Florin Comișel pe un libret de Cezar Țipa), și opereta-vodevil Papură Vodă.

1938 – S-a născut Mircea Nicolae Rusu

28 octombrie 1938, Brașov

Critic, cercetător și istoric literar. A studiat la Școala Medie Tehnică de motoare auto-aero din București, transferându-se la Liceul de Aviație al Ministerului Forțelor Armate, unde era deja angajat. În anul 1964 a devenit licențiat al Facultății de Filosofie a Universității din București, secția de Filosofie generală și Ziaristică. 1938 Mircea Nicolae Rusu-21A debutat în ziarul Drum nou din Brașov (1962), cu reportaje, recenzii și cronici de filme. A fost de tânăr muncitor, magazioner, proiectant și constructor în domeniul aviației la Brașov, coleg de atelier cu Ludovic Spiess; apoi a fost instructor de aeromodele la Palatul Pionierilor din Brașov, funcționar al Uniunii Scriitorilor, la București, tehnoredactor, redactor apoi șef al secției de Critică a revistei Luceafărul. În 1983 a fost dat afară din presă de Eugen Florescu și colaboratorii lui pentru curajul de a refuza să scrie articole festiviste și omagiale. A debutat editorial în 1969 cu volumul Utopica. A susținut rubrica de istorie literară la Săptămâna, a condus cenaclul literar al revistei Amfiteatru. A semnat sute de studii și cronici în revistele Luceafărul, Viața studențească, Amfiteatru. Din 1992 s-a stabilit în Statele Unite unde a fost redactor-șef al revistei de cultură și spiritualitate românească Lumină lină (Gracious light) din New York. Aici a publicat numeroase reportaje, eseuri, unele traduse și în limba engleză. De asemenea, a semnat prefețe la volume de Silvia Cincă și Cristian Petru Bălan

1939 – S-a născut Ștefania Rareș

28 octombrie 1939, Dumbrăveni, Botoșani/Suceava

Cântăreață de muzică populară. A început să cânte în 1959, în Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, din Suceava. În 1961, în urma unui concurs, a intrat în Ansamblul Perinița din București, pentru a reprezenta Moldova și Bucovina. În același an a plecat în primul turneu internațional, în: Iugoslavia, Italia, Elveția și Franța. De-a lungul carierei a cântat și în alte țări: Mexic, Japonia, Vietnam, Mongolia etc. Din 1970, a făcut parte din Ansamblul Rapsodia Română din Capitală, pentru mai mult de două decenii. A abordat și alte genuri muzicale, cum ar fi romanța și opereta. A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural (1968), apoi Medalia Muncii, Ordinul Național Serviciu Credincios clasa a III-a (2002)

Ștefania Rareș – Tinerețe, bob de aur [Tezaur folcloric, TVR]

1941 – S-a născut Vasile Dem Zamfirescu

Vasile Demetru Zamfirescu; 28 octombrie 1941, București

Psihanalist, profesor universitar, editor, eseist și traducător. A urmat Facultatea de Filosofie, secția Pedagogie, a Universității din București (1960–1965), iar în 1975, la îndemnul lui Constantin Noica, a absolvit Facultatea de Filologie, specialitatea Germană/Engleză. În 1975 a devenit Doctor în Filosofie la Universitatea din București cu teza Etică și psihanaliză. 1941a Vasile Dem ZamfirescuA fost cercetător științific la Institutul de Filosofie al Academiei Române și la Laboratorul de Antropologie al Institutului „Victor Babeș”, a predat timp de 10 ani disciplinele: Psihanaliză Filosofică, Filosofia Inconștientului, Tehnica Psihanalizei (la secția Psihologie), Psihanaliză și Pedagogie (secția Pedagogie) la Facultatea de Filosofie și Facultatea de Psihologie și Științele Educației ale Universității București, iar din 1998, a fost profesor, șef al catedrei Introducere în Psihanaliză și Elemente de Tehnică a Psihanalizei la Facultatea de Psihologie a Universității „Titu Maiorescu”. A debutat în practica psihanalitică în 1988, iar din 1990 a devenit membru fondator, vicepreședinte (1994–1998) și președinte (1998–2006) al Societății Române de Psihanaliză, apoi membru direct al Asociației Psihanalitice Internaționale (IPA), psihanalist formator și supervizor. A fost membru fondator, director (2008–2010) al revistei de cultură psihanalitică Psihanaliza și al Editurii Trei, unde s-a ocupat de traducerea operelor complete ale lui Sigmund Freud și Carl Gustav Jung, contribuind la promovarea în rândurile cititorilor români și a altor opere importante din domeniul psihologiei, psihoterapiei și psihanalizei. A publicat numeroase cărți și manuale de psihologie: Etică și psihanaliză, Etică și etologie, În căutarea sinelui (Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru eseu), Filosofia inconștientului, Povestiri de psihoterapie românească, Nevroză balcanică, etc., a tradus mult din literartura de specialitate

1941 – S-a născut Ion Mărgineanu

28 octombrie 1941 (an nesigur), Lopadea Veche–Mirăslău, Alba

Scriitor, membru al Uniunii scriitorilor din România, filiala Sibiu/Alba-Hunedoara, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Societății Scriitorilor Români din Cernăuți (Ucraina). A urmat Facultatea de Filologie a Universității Bucuresti, absolvită în 1963. A fost profesor la Liceul din Sebiș, Arad, apoi metodist, director la Casa de Creație din Arad, ziarist la Sf. Gheorghe, 1941b Ion Mărgineanumetodist și inspector principal cu probleme de carte și literatură la Comitetul de Cultură al județului Alba, iar după 1989 a fost ales președinte al Inspectoratului județean pentru cultură Alba, consilier, consilier șef și primul director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al județului Alba. Activează de asemenea în cadrul unor organizații culturale din Bulgaria, Serbia, Franța și Italia. A debutat în revista Familia, cu poezie (1965), a colaborat la Tribuna, Steaua, Transilvania, Convorbiri literare, Astra, Ateneu, Contemporanul, Luceafărul, Flacăra. Albina, etc. precum și la diferite ziare județene. Scrierile sale au fost traduse în peste 10 limbi, printre care și chineză ori tailandeză. Debutul editorial a fost cu volumul de versuri Asfințit de vise (1971). Este autor a peste o sută de cărți de poezie, proză, teatru și folclor, dintre care: Stele în munți, Muntele cu făclii, Cântecul inimii, Cu fața spre iubire, Scrisori din Apuseni, Iubire doar pentru iubire, Ca floarea soarelui, iubirea, Lumea dintre două inimi, etc. Este inițiator și fondator, alături pe Gh. Maniu al Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, din 1981

1948 – Suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma

Prin Decretul-lege nr. 177/4 august 1948 pentru regimul general al cultelor religioase, Guvernul a stabilit că toate cultele catolice din țară vor putea funcționa legal numai în baza Statutului de organizare, conducere și administrare al Cultului catolic de toate riturile din România, supus aprobării. Proiectul de statut urma să fie întocmit de către cultul religios respectiv, iar aprobarea o acorda Guvernul. În urma interzicerii Bisericii Române Unite s-a făcut încă o încercare și, în baza numitului decret lege, Cultul Catolic de toate riturile din România, latin, bizantin, armean și rutean a întocmit un statut comun, care, la 27 octombrie 1948, a fost înaintat Ministerului Cultelor, însoțit de o adresă, semnată, în numele episcopatului catolic, de către episcopii Iuliu Hossu, greco-catolic și Márton Áron, romano-catolic. Statutul nu a fost aprobat, iar ministrul Teohari Georgescu a dispus arestarea episcopilor greco-catolici din România și suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma

1952 – A încetat din viață Mircea Vulcănescu (3 martie 1904, București – 28 octombrie 1952, închisoarea Aiud)

Economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică; în sociologie a înfățișat o orientare spiritualistă și ortodoxă, apropiată de înțelegerea românească și țărănească a existenței, îmbogățită, în filosofie, prin modelul ontologic românesc; a colaborat la emisiunea „Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română; condamnat de un tribunal din România pentru crime de război la opt ani de temniță grea (a făcut parte din Guvernul Ion Antonescu)

1955 – S-a născut Viorica Zaharia

28 octombrie 1955 – 7 februarie 2015

1955-2015 Viorica Zaharia-21Pictoriță. A fost absolventă a Facultății Luceafarul din București, clasa profesorilor Ilie Boca și Teodor Moraru și licențiată a Facultății de Arte, București, secția Pictură. În anul 2000 a devenit membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Bacău, Secția Pictură. Biografie ilustrată

1960 – A încetat din viață Peter Neagoe (7 noiembrie 1881, Odorhei, Austro-Ungaria – 28 octombrie 1960, Kingston, sau Woodstock, New York)

Scriitor și pictor american, originar din Transilvania; a scris volumul Sfântul din Montparnesse dedicat lui Constantin Brâncuși

1965 – A încetat din viață Lucian Grigorescu (1 februarie 1894, Medgidia – 28 octombrie 1965, București)

Pictor postimpresionist; apreciat ca fiind cel mai latin dintre pictorii români; membru corespondent al Academiei Române

1971 – S-a născut Roxana Briban

28 octombrie 1971, București – 20 noiembrie 2010, București

Soprană, solistă a Operei Naționale București (2000–2009) și colaboratoare a Operei de Stat din Viena (2003–2010). A fost solistă a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, încă de la 6 ani, cu care a susținut peste 300 de concerte în țară și străinătate. A absolvit Universitatea de Muzică din București la clasa profesoarei universitare Maria Slătinaru-Nistor în anul 2000. 1971-2010 Roxana Briban-21A debutat ca solistă a Operei Naționale din București, cu rolul Contesei din opera Nunta lui Figaro de W.A. Mozart. Începutul carierei internaționale a fost marcat de debutul la Wiener Staatsoper, în anul 2003, cu rolul Micaela, din opera Carmen de Georges Bizet. De atunci, a devenit invitată permanent a scenei vieneze, încheind contracte până în stagiunea 2009–2010. A rămas fidelă scenei bucureștene în timp ce a fost invitată în teatre precum Volksoper Wien, Deutsche Oper Berlin, Theatre Capitole du Toulouse, Teatro Municipal Santiago de Chile și Het Muziektheater din Amsterdam, la Zurich, la Roma, Dresda, Madrid, Atena, Bangkok, Singapore sau Seul. În octombrie 2009, a cântat pentru ultima oară la Opera de Stat din Viena, interpretând rolul Contesei Almaviva din opera Nunta lui Figaro. Ultima apariție în fața publicului a avut loc la Varșovia, în Polonia, pe data de 1 decembrie 2009, cu ocazia Zilei Naționale a României. După aproape un an de inactivitate profesională artista a decis să-și pună capăt zilelor

Giuseppe Verdi – Il Corsaro Non so le tetre immagini

1974 – A încetat din viață Ion Huber-Panu (15 februarie 1904, București – 28 octombrie 1974, București)

Inginer geolog; membru corespondent al Academiei Române

1981 – A încetat din viață Eugen Pora (13 iunie 1909, Bunești, Brașov – 28 octombrie 1981, Cluj-Napoca)

Zoolog, ecofiziolog și oceanograf; membru corespondent al Academiei de Științe din România; membru titular al Academiei Române

1991 – A încetat din viață Ilie G. Murgulescu (27 ianuarie 1902, Cornu, Dolj – 28 octombrie 1991, București)

Chimist, profesor universitar; rector al Institutului Politehnic Timișoara și al Universității din București; membru titular și președinte al Academiei Române

1991 – A încetat din viață Petre Solomon (15 februarie 1923, București – 28 octombrie 1991)

Poet, traducător, eseist și publicist; a dat versiunile românești ale unor opere fundamentale din literatura universală (Shakespeare, Dickens, Byron, Graham Greene, Jack London, Walter Scott, Shelley, Tagore, Mark Twain)

1997 – A fost inaugurat Athénée Palace Hilton București

Hotelul a fost construit între 1912–1914, după planurile arhitectului francez Theophile Bradeau, pe locul unde cu un secol în urmă se afla Hanul Gherasi. A fost prima clădire cu mai multe etaje din București, dar și prima clădire cu structură din beton armat. Fațada sa era una în stil clasic, bogat decorată cu stucaturi. Când s-au finalizat lucrările, în 1914, avea 149 de camere și 10 apartamente decorate în stilul Ludovic al XIV-lea. A fost extins în 1936 și în 1965. 1997 Athénée Palace Hilton-21Închis în 1994, Athénée Palace a fost cumpărat la licitație de către Hilton Worldwide, una din cele mai vechi și extinse lanțuri hoteliere din lume, care a început o renovare și extindere de 42 milioane dolari, redeschizând hotelul ca Athénée Palace Hilton. A fost inaugurat la 28 octombrie 1997, iar la data de 14 mai 1998 a fost inclus în rețeaua de hoteluri Hilton, fiind primul hotel de cinci stele din România

1999 – A încetat din viață Dinu Giurgiu (22 septembrie 1943, Sibiu – 28 octombrie 1999, București)

Compozitor de muzică ușoară; instrumentist în formații de muzică ușoară din București; profesor de instrumente de suflat; dirijor la Casa Pionierilor

2001 – A încetat din viață Ion Popescu-Negreni (2 ianuarie 1907, Negreni, Olt – 28 octombrie 2001, București)

Pictor, profesor la Institutul de Arte Plastice din București

2003 – A încetat din viață Emilia Petrescu (12 mai 1925 – 28 octombrie 2003, Mănăstirea Pasărea)

Soprană, profesoară universitară; solistă și membră a cvartetului vocal al Filarmonicii „George Enescu” din București; arta sa a strălucit pe scene din România, dar și din Germania, Franța, Elveția, Cehia și SUA

2008 – A încetat din viață Dina Cocea (27 noiembrie 1912, București – 27/28 octombrie 2008, București)

Actriță de teatru și film cu o prestigioasă activitate la Teatrul Național București și Teatrul Național Radiofonic; având apariții rare, dar memorabile, pe micul sau marele ecran

2018 – Cutremur în România

La ora 03.38, zona Vrancea, s-a produs un cutremur de 5,8 grade Richter, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

1 comentariu la „28 Octombrie în istoria românilor

  1. Pingback: 28 octombrie în istoria românilor | RomaniaEv

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: