Manifestația Anticomunistă, Promonarhistă, 1945 -cover

Foto: Marea manifestație promonarhistă și anticomunistă din 8 noiembrie 1945


Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril

1 Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil şi Al Tuturor Cereştilor Puteri

În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, în Calendarul Creștin-Ortodox și în cel Greco-Catolic se cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri. Lucrarea principală a îngerilor este aceea de a-l întări și susține pe om în a transfigura lumea

 

1204 – Ioniță Vlahul (Caloian) a fost încoronat rege al bulgarilor și românilor

Domnia lui Ioniță a început în anul 1197. La 8 noiembrie 1204 cardinalul Leo, trimisul papei, l-a uns pe Ioniță ca rege al bulgarilor și vlahilor, dându-i hrisovul de recunoaștere și însemnele de conducător, precum și dreptul de a bate monedă. În schimb, Ioniță împreună cu toți boierii și întregul cler s-a îndatorat a se supune bisericii romane. 1204 Ioniţă Vlahul (caloian). Statuie în Veliko TărnovoCapitala statului condus de Ioniță era la Târnovo, iar țara era recunoscută internațional prin legăturile cu papa

1476 A Treia Domnie A Lui Vlad Țepeș în Muntenia1476 – A început a treia domnie a lui Vlad Țepeș în Muntenia

Cu sprijinul Domnului Moldovei, Ștefan cel Mare care a pătruns în octombrie 1476 în Valahia și a pus stăpînire, la început de noiembrie pe Târgoviște, în locul lui Laiotă Basarab, care a fugit spre Dunăre la turci, a fost instalat pe tronul Munteniei Vlad Țepeș

1496 – S-a încheiat construirea bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli din Războieni

Biserica mănăstirii a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare la 20 de ani de la Bătălia de la Valea Albă (Neamț, 1476), întru pomenirea oștenilor moldoveni căzuți în acea luptă. Această biserică a fost clădită pe osemintele ostașilor căzuți în luptă. Sub lespezile de piatră ale edificiului, din naos până în altar, pe o lungime de 10 m, o lățime de 3,5 m și o grosime de 30 de cm se află acele oseminte. 1496 Biserica Din RăzboieniPe peretele sudic al pridvorului, în dreapta ușii gotice, se află o pisanie lungă scrisă în limba slavonă: „În zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 [1476], iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate forțele sale răsăritene, și încă și Basarab Voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara sa basarabească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei. Și au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb […] Și noi, Ștefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26. Și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de către păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei […] De aceea, a binevoit Io Ștefan Voievod, cu buna sa voință a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail și întru rugă sieși și Doamnei sale Maria, și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici. În anul 7004 [1496], iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8

1711 – A început a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat în Moldova

Nicolae Mavrocordat (3 mai 1680 –14 septembrie 1730) avut o scurtă 1711 Nicolae Mavrocordatdomnie în Moldova, între 17 noiembrie 1709– 23 noiembrie/4 decembrie 1710, după care a deschis șirul domniilor fanariote în Moldova, după plecarea lui Dimitrie Cantemir, între 8/19 noiembrie 1711–decembrie 1715, dar și în Țara Românească, urmând la tron lui Ștefan Cantacuzino, în 1716. A colaborat cu boierimea locală, i-a scutit pe preoți de birul de doi galbeni, a redus plata vădrăritului (impozit pe vin), a suprimat pogonăritul (impozit pe suprafețe cu vii), a redus darea boierilor pe oi, goștina, a favorizat dezvoltarea învățământului în Moldova

1810 – S-a născut Vasile Sturdza

8 noiembrie 1810, Bârlad, Tutova, Moldova/Vaslui – ianuarie 1870, Iași

Boier, om politic. A urmat studii în străinătate, dar a revenit în țară în 1833 pentru a se ocupa de administrarea întinsei moșii pe care o deținea. Din 1849, a fost membru în Divanul Domnesc de la Iași, ministrul Lucrărilor Publice din Moldova, președinte al Divanului Domnesc, comsiar al guvernului pe lângă Banca Națională a Moldovei, 1810-1870 Vasile Sturdzamembru al Căimăcămiei de Trei (octombrie 1858–ianuarie 1859), primul prim-președinte al Curții de Casație și Justiție. A fost judecător în Divanul Domnesc din Iași, Ministru de Lucrări Publice pentru Moldova, Președintele Divanului Domnesc, Comisar al guvernului pe lângă Banca Națională a Moldovei. În calitate de membru al căimăcămiei de trei, împreună cu Ștefan Catargiu și Anastasie Panu, a luptat pentru unirea Principatelor Române. A mai fost Ministru de Interne și Președinte al Consiliului din Moldova, iar la 14 februarie 1862, înființându-se Înalta Curte de Casație, a fost numit primul ei președinte, până în 1868, când s-a retras din viața publică

1834 – Primul monument din țările române, Obeliscul cu lei

Principele Mihail Sturdza și-a dat acordul pentru realizarea unui monument de piatră, dedicat Regulamentului Organic, în centrul Parcului Copou din Iași. Planurile au fost executate de către inginerul moldovean Gheorghe Asachi, iar fondurile pentru realizarea obeliscului, însumând 2.225 de galbeni, au fost obținute prin subscripție publică de la marea boierime și înaltul cler. 1834a Obeliscul Cu LeiConstrucția obeliscului a început cu mare grabă la 8 noiembrie 1834 (de ziua onomastică a domnitorului), când s-a pus piatra de fundație și cutia cu anaforaua semnată de boierii Divanului și de cler. 1834b Obeliscul Cu Lei - DetaliuA fost realizat între anii 1834–1841

1846 – Turneul lui Franz Liszt în Banat. Arad

La marginea orașului, artistul a fost așteptat de o mulțime impresionantă, care l-a primit în urale, oferindu-i diploma de onoare a orașului. În cinstea sa, a fost înălțat un arc de triumf, iar la trecerea trăsurii pe sub el corurile de bărbați au cântat imnuri.

1846 Matineu Cu Liszt. Desen De Joseph Kriehuber, 1846
Matineu cu Liszt. Desen de Joseph Kriehuber, 1846

În Arad, Franz Liszt a concertat de două ori, în 8 și 10 noiembrie, în sala festivă a hotelului Crucea Roșie. La intrarea în clădire, Liszt era așteptat de o orchestră militară care a interpretat o serenadă, un cor bărbătesc care a cântat imnuri, iar în camera sa de hotel pianistul era așteptat de o orchestră de muzică populară, care a interpretat melodii tradiționale din folclorul local. Repertoriul a fost identic celui din Timișoara; la fel și primirea, și succesul. Pianul la care a cântat Franz Liszt se află și la ora actuală în Muzeul Teatrului din Arad

Franz Liszt – Romanian Rhapsody, S244 • Piano Giovanni Bellucci

1849 – S-a născut Ioan G. Bibicescu

8 noiembrie 1849, Cerneți, Mehedinți – 2 mai 1924, București

Publicist, economist, om politic. Din 1870, s-a înscris la Facultatea de Drept din București, continuând studiile la Paris. Când a revenit în țară, s-a angajat copist la primăria Capitalei, sub mandatul lui C.A. Rosetti. Acesta l-a angajat ulterior la redacția ziarului Românul, oficiosul PNL; timp de 12 ani a dobândit la Românul o bogată și utilă experiență în domeniul publicisticii. 1849-1924 Ioan G. BibicescuA continuat să publice în Dorobanțul, periodic pe care l-a înființat în timpul Războiului pentru Independență, și la ziarul Renașterea, a fondat ziarul Unirea, care a avut o scurtă apariție, apoi a devenit redactor la ziarul Telegraful, schimbându-i numele în Telegraful român. A fost preocupat, în același timp, de probleme economice și sociale, dar și culturale. A condus Societatea pentru industria și comerțul petrolului, dar a făcut parte și din Comitetul Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor. A fost membru al Partidului Național Liberal și parlamentar. Și-a început activitatea la Banca Națională în noiembrie 1895, ca director al biletelor. A devenit viceguvernator (din 1914) și guvernator (1916–1921) al BNR, a condus instituția într-una dintre cele mai dificile perioade. S-a împotrivit vehement strămutării Tezaurul României în Rusia. S-a retras în 1921 din postul de guvernator, cu titlu de guvernator onorific. Din scrierile sale: Mișcarea poporațiunii în România de la 1870 până la 1878, Cercetări asupra crizei și cauzei ei, 1848 în România, Opt ani în Banca Națională a României

1857 – S-a născut Alexandru C. Cuza

8 noiembrie 1857, Iași – 3 noiembrie 1947, Sibiu

Profesor de Economie politică la Universitatea din Iași, om politic, militant antisemit și membru titular (din 1936) al Academiei Române. A făcut studiile secundare la Dresda, Germania, după care a plecat la Paris, și a studiat la Sorbona, unde a luat bacalaureatul în litere. Între 1882–1886 a studiat la Paris, Berlin și Bruxelles, devenind Doctor în Științele Politice și Economice (1882) și, respectiv, Doctor în Drept (1886). 1857-1947 Alexandru C. CuzaÎntors în țară, a intrat în cercul socialist al revistei Contemporanul din Iași, alături de Constantin Mille și Vasile G. Morțun, apoi în cercul societății Junimea, a colaborat la revista ei, Convorbiri literare, fiind ales ajutor de primar al Iașului. A colaborat la ziarul junimist Era nouă și a devenit deputat de Iași, susținând naționalizarea școlilor. A trecut la conservatori și a fost ales iar deputat, dar s-a retras. În 1895, împreună cu Nicolae Iorga a inițiat Alianța Antisemită Universală (Universal Antisemitic alliance), iar în 1923, Liga Apărării Național Creștine, care în 1935 a fuzionat cu Partidul Național Agrar a lui Octavian Goga, formând Partidul Național Creștin, chemat să guverneze câteva luni în 1938. Din scrierile sale: Generația de la 1848 și era nouă, Naționalitatea în artă, Doctrina naționalistă creștină

1863 – S-a născut Gheorghe Popovici

8 noiembrie 1863, Cernăuți, Bucovina – 12 iulie 1905, MuncaciCernăuți, Ucraina

Jurist, istoric și poet, membru corespondent (din 1905) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Drept a Universității din Cernăuți (18821886), fiind membru activ al Societății Academice Junimea al cărei președinte a devenit în 1884, precum și al Societății Concordia. S-a specializat la Innsbruck și Viena, devenind Doctor în Științe Juridice în anul 1894. A fost lider important al Partidului Poporal Național Român din Bucovina, la a cărui fondare a participat în anul 1892, devenind președinte în anul 1900. A fost ales deputat în Dieta Bucovinei și în Consiliul Imperial de la Viena (din 1897). A fost redactor al publicației Foaia Legilor Imperiale pentru Ducatul Bucovinei. În anul 1901 a renunțat la cetățenia austriacă și s-a stabilit în România, la București. A scris poezii sub pseudonimul Teodor Robeanu și a depus o valoroasă activitate publicistică, colaborând cu articole de istorie, istoria dreptului, versuri, la reviste și ziare: Candela, Convorbiri Literare, Revista politică, Gazeta Bucovinei, Patria, Tribuna, etc. Din scrierile sale: Mihai Vodă și moșnenii din Sularul – o încercare interpretativă, Opt documente române privitoare la mănăstirea Putna (17071778), Vechile așezăminte românești, Nuvelă de castel, Megieșii la români, Poezii postume (publicate de Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel), etc.

1866 – Societatea pentru învățătura poporului român

Fondată de către studenții români aflați la studii la Paris, cu scopul principal de a promova educația gratuită și obligatorie în toate provinciile românești, Societatea pentru învățătura poporului român a contribuit la dezvoltarea conștiinței naționale românești. În august 1866, Constantin Esarcu a găzduit un grup de prieteni, membri ai societății Ateneul Român. V.A. Urechia a propus înființarea unei Societăți pentru învățătura poporului român, sub denumirea Societatea amicilor instrucțiunii, idee salutată de toți cei prezenți. Câteva zile mai tarziu, V.A. Urechia a prezentat un proiect al statutelor societății, după modelul statutelor din alte țări, „modificate apoi după trebuințele țării”. S-a constituit un comitet de revizuire compus din Constantin Esarcu, V.A. Urechia, George Missail, Alexandru Lupașcu și Ioan Străjescu. După finalizare, statutele au fost publicate în câteva ziare pentru aducerea la cunostință publică și a fi dezbătute. După trei adunări publice pentru dezbaterea statutelor, la 8 noiembrie a fost convocată Adunarea Generală, care a aprobat forma finală a statutelor, acestea fiind scrise pe pergamente, semnate de persoanele întemeietoare și afișate în sala de onoare a Societății

1874 – A fost dezvelită statuia lui Mihai Viteazul din București

Statuie ecvestră, operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824–1887), primul monument de această factură din Capitală. Pe fiecare dintre cele patru cornișe ale soclului este plasată câte o stemă confecționata din bronz, două așezate în fața și în spatele acestuia, evidențiind simbolul heraldic al Țării Românești – vulturul. Pe cele două părți laterale sunt expuse Stema Moldovei, cu bourul și stema Transilvaniei. A fost amplasată în Piața Universității, pe locul altarului fostei mănăstiri Sfântul Sava. Deoarece statuia lui Mihai însemna, în optica guvernelor imperiale de la Viena și Istanbul, o manifestare de independență a României, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a trebuit să adopte o atitudine de tărăgănare a măsurilor privind inaugurarea, pentru a evita o posibilă încordare diplomatică între România și cele două imperii. După lungi controverse, a fost dezvelită la 8 noiembrie 1874, în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, în prezența familiei domnitoare, a membrilor guvernului, a corpului diplomatic, a Mitropolitului Nifon, a primarului Gheorghe Manu, a unui numeros public.

1874 Statuia Lui Mihai Viteazul București. Carte Poștală, C.1900
Carte poștală, c.1900

Două tunuri, capturate în timpul Războiului de Independență de la reduta otomană Grivița I, au fost amplasate lângă statuie, în prezența Principesei Elisabeta în data de 11/23 septembrie 1877, în urma Ordinului de zi din 5/17 septembrie 1877, dat și semnat de Domnitorul Carol I

1877 – A căzut în luptele de la Rahova Dimitrie Giurescu (27 iulie 1835, București – 8 noiembrie 1877, Rahova)

Maior, erou al Războiului de Independență; la 30 de metri de redută, un glonț vrăjmaș l-a lovit drept în frunte, iar ofițerul „se prăvăli ca un stejar retezat [… ] stropind cu sângele lui drapelul regimentului

1885 – S-a fondat Partidul Liberal–Democrat condus de Dimitrie C. Brătianu

Partidul Liberal–Democrat a reunit în rândurile sale pe toți cei 1885 Dimitrie C. Brătianunemulțumiți de guvernarea liberală a lui I.C. Brătianu, inclusiv pe Mihail Kogălniceanu și grupul liberalilor moldoveni grupați în jurul acestuia. Din fruntea acestui partid, Dimitrie C. Brătianu a folosit toate mijloacele pentru a determina înlăturarea guvernului lui Ion C. Brătianu, de la putere, coalizându-se cu Partidul Liberal Conservator în Opoziția Unită. În martie 1888, guvernul și-a depus mandatul, astfel că eforturile sale au fost încununate de succes. A funcționat până la 24 martie 1890, când s-a unificat cu Partidul Național Liberal

1889 – S-a născut Mihail Lascăr

8 noiembrie 1889, Târgu Jiu – 24 iulie 1959, București

General de armată și politician comunist. A luptat în cel de-al Doilea Război Balcanic, în Primul Război Mondial și în cel de-al Doilea Război Mondial, participând la Bătălia de la Stalingrad de partea forțelor germane; a fost luat prizonier de Armata Roșie la 22 noiembrie 1942. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl. a III-a și cu Frunze de Stejar la Crucea de Cavaler a Crucii de Fier (una dintre cele mai înalte distincții militare germane, primită de încă doi militari români, generalii Corneliu Teodorini și Petre Dumitrescu) și cu Ordinul „Mihai Viteazu” clasa a II-a. În timp ce era prizonier la Armata Roșie, a optat pentru trecere de partea inamicului sovietic, încălcându-și astfel jurământul militar de credință față de țară și rege, contribuind la formarea Diviziei sovietice de voluntari Horia, Cloșca și Crișan, ca parte a armatei sovietice. A revenit în țară după 23 august 1944, contribuind, alături de Valter Roman, comandantul politic al diviziei, la impunerea comunismului în România. A condus Armata a IV-a (1 octombrie 1945–30 noiembrie 1946), a fost președinte al Comisiei electorale a armatei, contribuind la fraudarea alegerilor din 1946, iar la venirea la putere oficială a comuniștilor, a fost numit ministru al Apărării Naționale (1946–1947), fiind înlocuit de Emil Bodnăraș, apoi a fost comandant al Academiei Militare din București (1949)

1892 – Congresul Partidului Național-Liberal la Iași

A adoptat un nou program și a confirmat alegerea din iunie a lui Dimitrie A. Sturdza ca președinte al Partidului

1897 – A încetat din viață Grigore H. Grandea (26 octombrie 1843, Țăndărei, Ialomița – 8 noiembrie 1897, Bacău)

Poet, prozator, jurnalist și traducător

1901 – S-a născut Gheorghe Gheorghiu-Dej

Gheorghe Gheorghiu; 8 noiembrie 1901, Bârlad – 19 martie 1965, București

Lider comunist, dictator al României; între anii 1945–1954 a fost secretar general, iar între anii 1955–1965, prim-secretar al CC al PMR și președintele Consiliului de Stat al RPR. În perioada 1948–1958 a optat pentru modelul stalinist, facilitând aservirea totală a României intereselor URSS; a instaurat un regim totalitar, de represiune polițienească, căruia i-a căzut victimă o mare parte a elitei politice, militare și culturale a țării; caracterizat și prin lupta pentru epurarea politică în interiorul partidului și eliminarea adversarilor. Atitudinea sa politică a fost ambivalentă până la moartea lui Stalin iar imediat după aceea a început procesul de destalinizare a României, prin susținerea creării industriei grele, eliminarea influenței culturale a URSS-ului, încurajarea sentimentelor antisovietice și stabilirea de relații diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii, ceea ce i-a adus și moartea subită în anul 1965, în cadrul ultimei vizite la Varșovia, când se presupune că a fost iradiat

1908 – S-a născut Dumitru Comănescu

8 noiembrie 1908, Drăgăneasa, Prahova – 27 iunie 2020, București

Inginer agronom, declarat cel mai longeviv bărbat în viață din lume. A studiat un an Matematica la facultatea din București, avându-l profesor pe Gheorghe Țițeica. 1908-2020 Dumitru ComănescuA renunțat la matematică pentru Agronomie, absolvită în 1933. S-a stabilit la Târgoviște, unde a întâlnit-o pe viitoarea soție, medic pediatru. A lucrat ca inginer agronom, fiindi unul dintre cei mai valoroși fitopatologi, discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Sisești. După decesul soției, în anul 1990, s-a mutat în București, la fiica și ginerele său. A povestit într-un interviu că secretul longevității sale a fost dragostea familiei. A fost inclus în Cartea Recordurilor (Guinness Book), cu titlul de „cel mai longeviv bărbat în viață din lume”. A fost distins cu Crucea Patriarhală, de către Patriarhul Daniel. A murit la vârsta de 111 ani și 232 de zile

1916 – S-a născut Alexandru Dragomir

8 noiembrie 1916, Zalău – 13 noiembrie 2002, București

Filosof. A studiat la Universitatea din București, absolvind Facultatea de Drept în 1937 și Facultatea de Litere și Filosofie în 1939. În 1941, a urmat la Universitatea din Breslau (azi Wroclaw), cursuri și seminarii de elină, latină și germană, a fost doctorand al lui Martin Heidegger, înscris la Philosophisches Seminar (Facultatea de Filozofie) al Universității Albert-Ludwig din Freiburg. Împreună cu Walter Biemel, originar din Brașov, a făcut prima traducere în limba română a unui text heideggerian, Was ist Metaphysik? (Ce este metafizica?). 1916-2002 Alexandru DragomirÎn afara filozofiei, la Philosophisches Seminar se studia intens istoria artei și a literaturii europene, în special cea antică. Pregătea dizertația privind metafizica lui Hegel, dar, în 1943, în preajma susținerii doctoratului, a fost rechemat în țară, fiind mobilizat și trimis pe front. După 1948, din pricina conjuncturii istorice, a devenit un „filozof clandestin”. A fost cunoscut într-un cerc foarte restrâns și nici prietenii nu știau dacă preocupările sale filozofice se concretizează sau nu într-o operă. A fost, rând pe rând, funcționar la serviciul vânzări, corector, merceolog, achizitor la hidrocentrala de la Bicaz. El știa că România devenise o zonă a filosofiei interzise. Purtând pecetea studiilor în Germania, a anilor petrecuți la Freiburg în preajma lui Heidegger, care într-o lume normală l-ar fi propulsat într-o strălucită carieră universitară, era etern „suspect, făcând parte din categoria spiritele libere care ar trebui mai de grabă suprimate”. Începând din 1984, în locuința lui Gabriel Liiceanu, având un auditoriu restrâns (Gabriel Liiceanu, Sorin Vieru, Andrei Pleșu și, din 1995, Horia-Roman Patapievici), a ținut o serie de prelegeri pe teme diverse: O interpretare platoniciană la „O scrisoare pierdută”, Întrebare și răspuns, Modalități de autoînșelare, Socrate – Înfruntarea filozofiei cu cetatea, Despre lumea în care trăim. Auditorii au notat cu grijă cele ascultate, astfel încât conținutul acestor prelegeri s-a păstrat și a putut fi coroborat cu mulțimea de caiete de însemnări lăsate în urmă de filozof, pentru încercarea unei reconstituiri a operei

 

Ziua Martirilor Români de la Beliș

1918 Ziua Martirilor Români De La Beliș

1918 – Masacrul de la Beliș

În toamna și iarna anului 1918 au avut loc evenimente violente în Transilvania și Banat, pe fondul prăbușirii fronturilor, al lipsurilor de tot felul cu care era asociat războiul, al nemulțumirilor și al frustrărilor existente, al dezagregării monarhiei și armatei austro-ungare, precum și al gripei spaniole, evenimente pe care memoria colectivă le-a catalogat drept revoluție. Atacarea conacelor și moșiilor nobiliare a fost asociată cu jefuirea și devastarea acestora, chiar și uciderea proprietarilor de către populația revoltată.

Punctul de pornire al acestui eveniment a fost devastarea exploatării locale forestiere Urmánczy, de către prizonieri de război ai armatei austro-ungare care lucrau la întreprinderea forestieră locală. În 6 noiembrie, prizonierii de război care lucrau la exploatarea forestieră din Beliș au întrerupt munca și au cerut conducerii întreprinderii să fie lăsați să plece acasă și să li se dea alimente pentru drum. Fiind refuzați, ei luat cu asalt magazia de alimente, pentru a se aproviziona și l-au omorât pe magaziner. De asemenea, au dat foc întreprinderii și depozitului de cherestea al acesteia și au jefuit castelul Urmánczy, părăsind zona până a doua zi.

La data de 8 noiembrie 1918, fratele proprietarului a însărcinat detașamentul trimis la Beliș să restabilească ordinea pe plan local și să-i pedepsească pe locuitorii zonei, considerați în mod eronat ca fiind principalii vinovați. Un număr de 41–50 de civili, în majoritate de etnie română, au fost uciși de unitatea de militari înarmați sub comanda căpitanului k.u.k. Antoniu Dietrich. O parte dintre trupurile victimelor au fost arse, din dispoziția ofițerului comandant al detașamentului pe jăratecul rămas de la o clădire căreia i se dăduse foc. În următoarele două zile detașamentul lui Dietrich a făcut incursiuni în comunele învecinate, iar în aproximativ două săptămâni în care a mai rămas în zonă, a continuat cu alte acțiuni de forță pe plan local

 

1920 – La Chișinău a apărut ziarul Dreptatea

Organ al Partidului Național-Liberal din România, având directori pe Daniel Ciugureanu și Ion Inculeț și redactori-șefi pe Constantin Noe și Gheorghe Dimitriu. La 11 mai 1923 ziarul Dreptatea a fost declarat oficiosul Partidului Național Liberal. De la 20 mai 1925 s-a editat săptămînal, și-a încetat activitatea în iunie 1925, reîncepînd activitatea cu 29 ianuarie 1927

1921 – S-a născut Olga Zaicik

8 noiembrie 1921, Łódź, Polonia – 18 octombrie 2013

Traducătoare din literatura poloneză și polonistă. S-a stabilit împreună cu familia în România în anul 1927. A urmat studiile primare și secundare la Pitești, apoi la Școala Centrală din București. Neputând să studieze medicina, din cauza legilor rasiale, a absolvit doar Școala sanitară evreiască. După război, a studiat Limba și literatura franceză la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1944–1947). A fost redactor la Editura de Stat, Editura de Stat pentru Literatură și Artă (unde a fost numită șef de secție în 1959), Editura pentru Literatură Universală (șef al secției de Literaturi romanice între 1965–1970) și Editura Univers. A colaborat la revistele Secolul 20, România literară, Cahiers roumains d’etudes litteraires, etc. A publicat două cărți despre literatura poloneză: Pasiunea romantică și Henryk Sienkiewicz și a desfășurat o activitate intensă de traducătoare a literaturii poloneze atât a celei clasice (Bolesław Prus, Henryk Sienkiewicz, Zofia Nałkowska, Eliza Orzeszkowa, Maria Dąbrowska), cât și a celei contemporane (Jarosław Iwaszkiewicz, Stanisław Ignacy Witkiewicz, Witold Gombrowicz, Czeslaw Milosz, Olga Tokarczuk), activitatea ei având un impact asupra creșterii popularității literaturii poloneze în România. A fost distinsă cu Crucea de Aur de Merit a Republicii Polone (1970), Premiul Asociației Autorilor (ZAIKS) (1980), Crucea de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Polone (1999), etc.

1922 – S-a născut Mihai Gavril

Gavril Mihai Bir; 8 noiembrie 1922, Gherla

Poet și traducător. A absolvit Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”. A fost redactor la Scînteia, funcționar la Uniunea Scriitorilor. A condus revista Caietul artistic și, împreună cu Eugen Jebeleanu. Radu Boureanu si Cicerone Theodorescu, Îndrumătorul cultural. A fost corespondent special al ziarului Scînteia, a lucrat la Jurnalul de actualități. A colaborat la Contemporanul, România literară, Tomis, Astra, etc. A debutat publicistic în Ziarul științelor și călătoriilor în 1939 și editorial cu volumul Dimineața pe schele (1949) urmat de alte plachete de poezii: Conștiința lumii, Prânz profan, Rădăcină și cer, toate ilustrând poezia militantă

1926 – S-a înființat Institutul Național Zootehnic din București

În 1895 s-a organizat Institutului Zootehnic pe lângă Catedra de Zootehnie a Școlii Superioare de Medicină Veterinară, iar în anul 1926, prin legea privind îmbunătățirea și apărarea sănătății animalelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 3/3 ianuarie 1926, Ministerul Agriculturii a înființat Institutul Național Zootehnic, încorporat Facultății de Medicină Veterinară, în cadrul Catedrei de Zootehnie și Exteriorul Animalelor. Profesorul titular ale acestei catedre era G.K. Constantinescu, care totodată era și directorul Laboratorului de Zootehnie și Exteriorul Animalelor și directorul Institutului de Național Zootehnic

1926 – A fost inaugurată Facultatea de Teologie din Chișinău, ca filială a Universității de la Iași

Înființată prin Decizia Ministrului Instrucțiunii Publice nr. 97.118/17 septembrie 1926, la inițiativa profesorului Ion Petrovici, ministrul Instrucțiunii în Guvernul Alexandru Averescu. 1926 Facultatea De Teologie Din ChişinăuPrimul decan a fost Irineu (Ioan) Mihălcescu, viitorul mitropolit al Moldovei. „În dimineața zilei, în capela Seminarului Teologic, I.P.S. Gurie, Arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului, PS. Episcop Justinian, PS. Dionisie, părintele decan, alți numeroși preoți au slujit Sfânta Liturghie. În după-amiaza zilei, ceremonia de inaugurare a Facultății de Teologie a continuat în Casa Eparhială din Chișinău, în prezența unor distinși oameni de cultură veniți din întreaga țară și a unui numeros public din partea locului

1926 – Premiera piesei Mioara

Mioara sau Toată lumea e sinceră la 20 de ani de Camil Petrescu a avut premiera în toamna anului 1927 la Teatrul Național din București, Piesa a stârnit numeroase polemici și controverse și, deși publicul venea la acest spectacol, reprezentația a fost sistată brusc după cea de a șaptea reprezentație

Mioara – Camil Petrescu Teatru radiofonic

1926 – S-a născut Mihai Tofan

8 noiembrie 1926, Tigheci, Cahul, Basarabia – 7 iulie 1986, București

Pictor, scenograf, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din 1954. A absolvit Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” București, Secția Scenografie, promoția 1952 la clasa Prof. W. Siegfried. A fost pictor scenograf al Teatrului Național București, profesor de scenografie la Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza” și la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”. Activitatea sa de creație artistică a cuprins peste 250 de spectacole identificate într-un interval de 33 de ani de activitate profesională și colaborare cu cei mai mari regizori ai scenei românești: Sică Alexandrescu, Mony Ghelerter, Al. Finți, Marieta Sadova, Mihai Berechet, etc. A participat la expoziții de scenografie peste hotare la Paris, Havana, Praga, Novi Sad

Oameni și șoareci de J. Steinbeck Teatru TV

1928 – S-a născut Dumitru Micu

Dumitru Chiș; 8 noiembrie 1928, Bârsa, Sălaj – 17 iunie 2018, București

Scriitor, istoric și critic literar, profesor universitar. Studiile universitare, începute la Cluj, la Facultatea de Filologie (1948–1950), au fost continuate și terminate la București (1950–1952), unde a urmat și Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”. (1950–1951), a fost scurtă vreme cadru didactic, fiind totodată și inspector-șef în Comitetul pentru Cultură și Artă de pe lângă Consiliul de Miniștri. 1928-2018 Dumitru MicuA fost redactor la ziarul Lupta Ardealului din Cluj (în timpul vacanțelor școlare), ulterior la revista clujeană Almanahul literar, Contemporanul, ziarul Scînteia și alte reviste literare, fiind bun cunoscător al literaturii interbelice și unul dintre cei mai importanți istorici literari ai perioadei după 1947. A scris opere de sinteză despre Poporanism, literatura modernă, revista Gândirea, dar și monografii despre Tudor Arghezi, G. Călinescu sau George Coșbuc, precum și o importantă și cuprinzătoare istorie a literaturii române: Istoria literaturii române: de la creația populară la postmodernism

1929 – S-a născut Ion Brad

8 noiembrie 1929, Pănade–Sâncel, Târnava-Mare/Alba – 6 februarie 2019, București

Poet, prozator și dramaturg, om politic și diplomat. Absolvent al Facultății de filologie din Cluj (1952), a fost, printre altele, în 1958, redactor șef al revistei pentru copii și preadolescenți, Cravata roșie și, mai apoi, al revistei Luceafărul. 1929-2019 Ion BradA fost unul din exponenții realismului socialist (mai ales în poezie) în anii ’50 și ’60, dar devenit scriitor de orientare din ce în ce mai diferită ulterior. A fost ambasador al Republicii Socialiste România la Atena, membru al CC al PCR (1974–1989), directorul Teatrului „Nottara” din București (1984–1990). A publicat volume de poezie: Cincisutistul, Cu timpul meu, Fântâni și stele, Orga de mesteceni, Transilvane cetăți fără somn, Rădăcinile cerului, Al doilea suflet, romane: Romanul de familie, tetralogie: Zăpadia, Soare cu dinți, În umbra castelului, Thalassa, și altele: Ultimul drum, Muntele catârilor, Întâlnire periculoasă, Muntele, memorialistică: Emil Isac, un tribun al ideilor noi, Dincoace de munți, eseuri, piese de teatru: Audiență la consul, Nu pot să dorm și numeroase traduceri

1935 – S-a născut Ion Itu

8 noiembrie 1935, Sălașu de Sus, Hunedoara – 5 aprilie 2006, Brașov

Critic și istoric literar, eseist, publicist. A urmat Facultatea de Filologie și Iistorie a Universității din Cluj (1959–1963). A fost profesor suplinitor la Lunca Cernii și la Pui, șef al căminului cultural din Rășinari, metodolog la căminul cultural Sibiu, redactor la centrul de radio prin cablu din Sibiu, redactor la Tribuna Sibiului și la revista Astra (Brașov). 1935-2006 Ion ItuÎn timpul revoluției, a devenit șef al Comitetului pentru cultură al Consiliului Județean Brașov, iar din mai 1990, a fost ales în Camera Deputaților, reprezentând Frontul Salvării Naționale. În 1991, a devenit director fondator al Editurii Orientul Latin. A colaborat cu lucrările sale la: Astra, Transilvania, Steaua, Tribuna, Contemporanul, România Literară. A colaborat la lucrări colective: Omagiu 100. Brâncuși, Dicționar de critică literară, Eminescu. Mă topesc în flăcări, Dicționar de poezie românească, Brâncuși–artist filosof. A debutat publicistic în revista Tribuna în anul 1963 și editorial cu monografia sopranei Lucia Cosma, Destinul unei artiste (1976), urmată de volumele: Pictori sibieni, Poemele sacre, Primii noștri poeți, Orfismul eminescian, Drumul Parnasului, Principii de estetică și filosofia culturii, Cronici de tranziție, Rădăcinile doctrinei literare în Ardeal, Sfântul de la Târgu Jiu, etc. În 2002, a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov

1935 – S-a născut Dumitru Bălăeț

8 noiembrie, 1935, Crasna, Gorj – 5 februarie 2009

Poet, eseist și bibliolog, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1973) și membru al Societății Scriitorilor Români. Licențiat al Facultății de Filologie la Universitatea București, și-a dat doctoratul în Filologie în anul 1973. A fost director al Direcției Bibliotecilor în Ministerul Culturii, iar intre 1978 – 1990 a fost lector la Facultatea de Jurnalism din București. Din 1991, a intrat în politică, a fost deputat. A publicat volume ca Scuturile, Zeiță a Sudului, Scriptorium, Ce rămâne, Augustele iubiri, Eterna regăsire. Odihna pe prund, Civilizația de bibliotecă: unde ne aflăm și unde ar trebui să ajungem

1936 – S-a născut Ioan Carțiș

Gheorghe-Ioan Carțiș; 8 noiembrie 1936, Oradea

Inginer, profesor universitar, membru titular (din 1999) al Academiei de Științe Tehnice din România. A absolvit Școala Medie Tehnică pentru Electroenergie și Electrotehnică în 1954, după care a urmat Facultatea de Mecanica a Institutului Politehnic din Timișoara, absolvită în 1959, făcând parte din prima promoție cu specialitatea Tehnologia Construcțiilor de Mașini. 1936 Ioan CarțișÎn 1973 a devenit Doctor Inginer cu teza Cercetări teoretice și experimentale asupra structurii proprietăților fizice și rugozității suprafețelor prelucrate prin eroziune electrică. După absolvire, a fost șef de secție Fabricație la Centrul Mecanic din Timișoara, iar din 1961 și până la pensionare, în 2006, a fost cadru didactic la Universitatea Politehnică din Timișoara: asistent, șef de lucrări, conferențiar, iar din 1990, profesor. A fost conducător de doctorat în domeniul Științe inginerești, specialitatea Știința materialelor, șef al catedrei de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (1985–1990), prorector (1990–1996) și rector (1996–2004). A realizat instalații industriale (instalație de muls mecanic, presă de injectat mase plastice) și utilaje tehnologice: tratamente termice (roboți de călire prin curenți de inducție) și termochimice (feroxare, brunare, cadmiere). A publicat peste 160 de lucrări științifice, dintre care Tratamente termice: Tehnologie și utilaje, Tratamente termochimice. A fost distins cu Ordinul Național Serviciul Credincios, cavaler (2002) și cu titlul profesor universitar emerit (2014)

1937 – S-a născut Mihail Diaconescu

8 noiembrie 1937, Priboieni, Argeș – 25 martie 2020

Romancier, istoric literar, estetician, critic de artă și teolog. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității București (1960). 1937-2020 Mihail DiaconescuA fost profesor la Rupea, redactor la ziarul Drum nou din Brașov, a avut o carieră universitară (din 1965) la Institutul de Învățamânt Superior din Pitești; redactor-șef al revistei Argeș, profesor-invitat la Institutul de Romanistică al Universității Humboldt din Berlin. A devenit Doctor în Filologie cu teza Gib I. Mihăescu (1973). A debutat în Gazeta literară cu un articol despre Gala Galaction (1960). A colaborat la Argeș, Luceafărul, Astra, Cronica, România literara, Tribuna României, etc. A publicat două romane de actualitate: Visele au contururi precise, Umbrele nopții și mai multe romane istorice: Culorile sângelui, Adevărul retorului Lucaci, Speranța, Depărtarea și timpul, Sacrificiul

1945 – Prima mare manifestație promonarhistă și anticomunistă

Organizată de PNL și PNȚ și organizațiile lor de tineret și studenți, în Piața Palatului Regal, prilejuită de ziua onomastică a regelui Mihai I, în timpul guvernării Petru Groza și a grevei regale. În timpul manifestației, au avut loc provocări armate împotriva participanților, manifestația fiind înăbușită în sânge de către regimul comunist, soldându-se cu 11 morți și zeci de răniți și sute de arestări în rândul acestora. 1945 Manifestația Anticomunistă Si PromonarhistaDe la ora 8 dimineața studențimea se încolona la căminele Politehnicii din Barou Delavrancea, la Statuia Mihai Viteazu și Facultatea de drept. Peste tot se vedeau chemări pentru manifestația de la Palatul Regal, scrise cu vopsea sau lipite. Dispăruseră etichetele din librării, cumpărate de elevi, scrise și lipite peste tot, în oraș. Majoritatea elevilor se duceau la licee fără serviete deși se anunțase că se vor tine cursuri. Peste două ore Piața Palatului va fi plină de elevi absolut de la toate școlile. De fapt prezenta lor va fi simțită, cu sutele, în arestările care s-au efectuat în aceea zi […] În Piața Palatului Regal, își făcea apariția un grup de circa 30-40 de invalizi de război împingând cărucioarele marilor mutilați. Veneau de la Căminul invalizilor de pe str. General Berthelot având și un drapel și se îndreptau agale spre Palatul Regal. S-au oprit în față și au început să ovaționeze pentru Rege […] Piața Palatului începuse să se umple cu lume. Spre 10 și jumătate și-au făcut apariția, din str. Wilson, venind de la Confederația Generală a muncii, câteva camioane cu muncitori înarmați cu răngi care au încercat să împrăștie mulțimea, mergând până la Athenee Palace, și întorcând veneau până aproape de fostul Teatru Național și iarăși reluau cursa. Alte camioane au apărut dinspre str. Academiei si urmau același traseu, unele învârtindu-se în jurul statuii și lovind în mulțime cu răngile. Au încercat să prindă dintre manifestanți și să-i tragă în camioane unde îi torturau […]” [Cicerone Ionițoiu (unul dintre participanți) – 8 NOIEMBRIE 1945]1945 Manifestația Anticomunistă

Atenție! Orice asemănare cu 10 august 2018, nu este întâmplătoare!

1946 – A fost înființat Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”

Încă din perioada anilor 1935–1936, printre preocupările profesorilor C.I. Parhon și Șt.M. Milcu, secondați de dr. Marcela Pitiș, figura înființarea unui institut in domeniul endocrinologiei care, la acea vreme, ființa în modestul serviciu al Spitalului de Boli Mentale și Nervoase din Bucuresti. Decretul-lege nr. 895/8 noiembrie 1946, emis de Regele Mihai, a aprobat raportul ministrului Sănătății, marele neurochirurg prof. dr. Bagdasar, de înființare și organizare a Institutului de Endocrinologie. 1946 Institutul De Endocrinologie „c.i. Parhon” Din BucureștiInstitutul, conform statutului, avea „drept scop organizarea, îndrumarea și promovarea studiilor și cercetărilor teoretice și experimentale în domeniul endocrinologiei aplicate în toate ramurile biologice si sociale”. La început, noua instituție a funcționat în localul Clinicii de Dermatologie a Spitalului Colentina, pentru ca, din 1948 să își găsească locul în clădirea Sanatoriului Saint Vincent de Paul1946 Institutul De Endocrinologie „c.i. Parhon”

1947 – A încetat din viață Constantin Sănătescu (14 ianuarie 1885, Craiova – 8 noiembrie 1947, București)

Militar de carieră, general de corp de armată; adjutant al Armatei române, șef al Casei Militare Regale, mareșal al Palatului; președinte al Consiliului de Miniștri al României în două cabinete succesive; șef al Marelui Stat Major

1950 – S-a născut Gabriel Oseciuc

8 noiembrie 1950, Constanța

Actor de teatru și film. În copilărie și adolescență a făcut figurație în producțiile care se filmau în Brăila. 1950 Gabriel OseciucDupă terminarea liceului, s-a angajat la Teatrul Fantasio din Constanța, debutând în rolul Câinelui prost în comedia muzicală pentru copii Muschetarii Măgăriei sale de Ion Lucian, regia și coregrafia Cornel Patrichi. A urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (1973–1976); în aceeași perioadă Constantin Vaeni i-a oferit rolul principal din filmul Zidul (1975). Între sfârșitul anilor ’70–începutul anilor ’80 a fost actor al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București. A emigrat în Germania și apoi în Canada, toate filmele sale fiind interzise sau puse la index. Din filmele în care a jucat: Zidul, Trei zile și trei nopți, Prin cenușa imperiului, Aurel Vlaicu, Buzduganul cu trei peceți, Blauvogel, Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu, Zbor planat, Misiunea, Al treilea război mondial, etc.

Aurel Vlaicu (1977)

1953 – A încetat din viață Ștefan Bazilescu (4 martie 1864, Tălpaș, Dolj – 8 noiembrie 1953, Tălpaș, Dolj)

Compozitor, psalt, folclorist, învățător de țară

1958 – Condamnare în procesul Lotul Teodorescu Alexandru și alții

Tribunalul Militar al Regiunii a II-a București, prin Sentința nr. 125, i-a condamnat pe cei care au făcut parte din mișcarea duhovnicească Rugul Aprins al Maicii Domnului de la Mănăstirea Antim din București. 1958 Sandu TudorOrganizația culturală Rugul Aprins al Maicii Domnului, denumită și Grupul de la Mănăstirea Antim, s-a format treptat începând din 1945. La baza formării acestei organizații se afla întâlnirea vizionarilor Alexandru Teodorescu (alias Sandu Tudor), poet, eseit, publicist și Ivan Culighin (duhovnicul mitropolitului Kievului, eliberat de trupele germano-române în orașul Rostov), la Mănăstirea Antim. Reprezenta un nucleu de intelectuali laici și monahi care își propunea păstrarea valorilor ortodoxe, a dreptei credințe, în vremuri de ateism comunist. În mod practic, prin credință și rugăciune, membrii grupului doreau să se opună comunismului adus de trupele URSS în anul 1944. În cadrul organizației se găseau teologi, profesori, călugări, studenți etc. Odată cu instalarea puterii comuniste în România, organizația a intrat în vizorul securității; în 1950, Sandu Tudor, sau părintele Agaton, a fost arestat, condamnat la 5 ani de muncă silnică, după eliberare s-a retras la Mănăstirea Rarău. A urmat părintele Adrian Făgețeanu, la 14 iunie 1958 au fost arestați cei mai mulți dintre suspecți: Benedict Ghiuș, Roman Braga, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Arsenie Papacioc, Alexandru („Codin”) Mironescu, George Văsii și Șerban Mironescu; 29 iulie: Nicoale Rădulescu și Dan Grigore Pistol; 5 august: Vasile Voiculescu și Gheorghe Dabija; 4 septembrie, Dumitru Stăniloaie; 18 septembrie: Emanoil Mihăilescu. Alți arestați: Paul Sterian, Nichifor Crainic, Paul Constantinescu, Constantin Joja, Alexandru Elian, Antonie Plămădeală, Nicolae Bordașiu, Petroniu Tănase, Vasile Vasilache, Grigorie Băbuș, Bartolomeu Valeriu Anania, Andrei Scrima, Ion Marin Sadoveanu, Anton Dumitriu, Gheorghe Dabija, Arsenie Boca, Roman Braga, Vladimir Streinu, și mulți alții. Lotul Teodorescu Alexandru și alții, acuzați, în majoritate, de „crimă de uneltire contra ordinei sociale și pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare” a fost condamnat la închisoare în întregime

1972 – A încetat din viață Athanase Joja (3 iunie 1904, București – 8 noiembrie 1972, București)

Filosof și logician; profesor de logică la Universitatea din București; membru fondator și primul președinte al Asociației România; vicepreședinte al Comitetului Executiv al UNESCO, membru titular, președinte și vicepreședinte al Academiei Române

1975 – S-a născut Silvia Lăuneanu

8 noiembrie 1975, Timișoara

Cântăreață pop-dance. A făcut parte din trupa De La Vegas, alături de care a lansat albumul „Care din noi”. Din 1998 colaborează cu Daniel Robu, prima înregistrare fiind single-ul Fata cu vioara. În anul 2001 formația De La Vegas a lansat primul album solo vocal-instrumental, Posesiv, al cărui producător muzical a fost același Daniel Robu

Silvia Launeanu (Lee) – 2 inimi și noi 2

1980 – S-a născut Marius Novanc

Marius Ioan Novanc; 8 noiembrie 1980, Arad

Handbalist care joacă pe postul de pivot. A început să joace handbal la CSȘ Arad, iar apoi a evoluat în Ungaria, la Ceglédi KKSE și Békési FKC. 1980 Marius NovancDin 2004, a revenit în țară, a jucat la Politehnica Izometal Timișoara, Steaua MFA București, alături de care a câștigat un titlu național în 2008, de trei ori Cupa României, iar pe plan extern Cupa Challenge EHF 2006). A mai jucat la Energia Pandurii Lignitul Târgu Jiu și HCM Constanța, unde a câștigat două titluri naționale și două cupe ale României. A declarat că vrea să joace la HCM până la retragerea din cariera sportivă. A debutat la echipa națională de seniori a României în 1999 și este căpitanul acesteia – până în 15 ianuarie 2012, el a jucat pentru România în 116 de meciuri, în care a înscris 251 de goluri

1993 – România a obținut din partea SUA Clauza națiunii celei mai favorizate

Cadru de facilitare și promovare a relațiilor economice bilaterale, rezultat al interesului politic al SUA de consolidare a relațiilor cu România. Prin Legea Nr. 103–133/2 noiembrie 1993 a Senatului SUA, României i-a fost reacordată clauza națiunii celei mai favorizate, începând cu data de 8 noiembrie 1993, cu condiția reînnoirii anuale

1995 – A încetat din viață Ion Baciu (21 iulie 1931, Brateiu, Sibiu – 8 noiembrie 1995, Ploiești)

Dirijor; director al Filarmonicii de Stat din Iași (1968–1974 și 1982–1986); profesor și rector (1974–1976) al Academiei de Arte „George Enescu” din Iași

1996 – Au fost validate rezultatele alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie

Curtea Constituțională a Romaniei a validat rezultatele obținute de candidații la funcția de Președinte. S-au calificat pentru turul al II-lea de scrutin, din 17 noiembrie, Ion Iliescu, care a obținut 32,25% din voturi și Emil Constantinescu, cu 28,21%1996 Rezultate Alegeri Prezidențiale, Turul I

1996 – A încetat din viață Ion D. Lăudat (3 noiembrie 1909, Socu–Bărbătești, Gorj – 8 noiembrie 1996)

Istoric literar, filolog; profesor universitar la Facultatea de Filologie din Iași

1999 – Deschiderea oficială, la Berlin, a Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu”

Înființat prin H.G. nr. 968/23 decembrie 1998, în urma unui acord între Guvernul României și cel al Republicii Federale Germania privind colaborarea în domeniul cultural. 1999 Institutul Cultural Român „titu Maiorescu” BerlinAcesta este unul dintre cele 15 Institute Culturale Române (Budapesta, Viena, Praga, Varșovia, Paris, Roma, Veneția, Londra, Istanbul, Tel Aviv, Madrid, Lisabona, Stockholm, New York și Beijing), aflateu sub dubla coordonare a Ministerului Afacerilor Externe (administrare) și a Institutului Cultural Român din București (susținerea proiectelor culturale propriu-zise). În data de 6 octombrie 2015, a avut loc inaugurarea noului sediu ICR Berlin

1999 – A încetat din viață Vasile Gionea (21 februarie 1914, Hârbovățul de Jos, Mehedinți – 8 noiembrie 1999)

Jurist specialist în drept constituțional, dreptul muncii și drept economic; deputat PNȚCD; vicepreședinte al Comisiei de redactare a Constituției României; președinte al Curții Constituționale a României; membru de onoare al Academiei Române

2000 – A încetat din viață Dionisie Șincan (18 decembrie 1929, Constanța – 8 noiembrie 2000, București)

Ziarist, om de radio; a lucrat și în presa scrisă, dar a fost legat întreaga viață de Radiodifuziunea Română; a fost membru în primul Consiliu de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune

2001 – A încetat din viață George Munteanu (14 aprilie 1924, Bravicea, Orhei, RSSM/Călărași, Moldova – 8 noiembrie 2001, București)

Profesor universitar, scriitor, critic și istoric literar; a colaborat la România Literară, Luceafărul, Tribuna, Scînteia, etc.

2006 – A încetat din viață Iosif Conta (14 septembrie 1924, Bârzava, Arad – 8 noiembrie 2006, București)

Dirijor; dirijor principal al Orchestrei Naționale Radio din 1954, ulterior devenind și director artistic; artist emerit

2006 – A încetat din viață Marius Popp (1935, Sibiu – 8 noiembrie 2016, București)

Compozitor și instrumentist de jazz; membru al sextetului lui Mihai Berindei, al Cvartetului de jazz București, colaborator cu Aura Urziceanu, Pedro Negrescu, Eugen Gondi, Johnny Răducanu, etc.; membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

1 comentariu la „8 Noiembrie în istoria românilor

  1. Pingback: 8 noiembrie în istoria românilor | RomaniaEv

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: