Bătălia De La Posada în Cronica Lui Johann De Thurocz

Foto: Bătălia de la Posada în Cronica lui Johann de Thurocz


1330 – Bătălia de la Posada

1330 Basarab I. Frescă Din Biserica Domnească Din Curtea De Argeș
Basarab I. Frescă din Biserica Domnească din Curtea de Argeș

Bătălia de la Posada (9–12 noiembrie 1330) a încheiat conflictul militar dintre Regatul Ungariei și Țara Românească – declanșată în septembrie de Carol Robert de Anjou, campania a început prin ocuparea fără dificultăți majore a Severinului și a continuat cu înaintarea către Argeș, capitala Țării Românești. Zona fiind pustiită, oastea slăbită și înfometată nu a cucerit cetatea, s-a încheiat un armistițiu urmând să se retragă spre Transilvania. Oastea lui Basarab I a atacat oștirea ungară condusă de Carol Robert de Anjou, care se retrăgea prin defileele Carpaților Meridionali. Surprinse într-o ambuscadă și izolate într-una dintre văile înguste ale munților, trupele lui Carol Robert au fost aproape nimicite de către oștenii voievodului într-un măcel.

1330a Lupta De La Posada (cronica Pictată De La Viena)
Lupta de la Posada (Cronica pictată de la Viena)

Regele însuși și-a salvat viața cu mare dificultate, travestindu-se în hainele unuia dintre credincioșii săi.

1330b Fuga Lui Carol Robert. Pictură De Molnár József, 1855
Fuga lui Carol Robert. Pictură de Molnár József, 1855

Bătălia a fost menționată în mai multe lucrări: Chronicon pictum / Cronica pictată de la Viena (cca. 1360), Chronica Hungarorum (cca. 1486) a lui Thurocz, Annales seu cronici incliti regni Poloniae (cca. 1455–1480) lui Jan Długosz, precum și alte lucrări ungare, poloneze și germane din secolele XV-XVI, care reproduc în principiu relatarea cronicii vieneze, dar încă nu se știe cu exactitate locul unde a avut loc, denumirea fiind introdusă de Nicolae Iorga (probabil în Banatul de Severin). Această luptă a marcat emanciparea Țării Românești de sub tutela coroanei maghiare, victoria de la Posada reprezintă actul de naștere al Țării Românești, momentul apariției primului stat românesc medieval

1376 – Primele mărturii păstrate despre existența statutelor de breaslă din Transilvania

Primele statute de breaslă datează din timpul lui Ludovic de Anjou și au reglementat cele mai de seamă probleme în legătură cu viața economică și juridică a breslei, cu alegerea staroștilor și raporturile acestora față de membrii breslei și față de conducerea orașului.

1376 Târg Medieval Din Transilvania
Târg medieval din Transilvania

Sunt menționate patru orașe din Transilvania de Sud (Sibiu, Sighișoara, Sebeș, Orăștie) în care existau 19 bresle și 25 de branșe meșteșugărești: brutari, pielari, tăbăcari, cizmari, fierari, curelari, blănari, mănușari, cuțitari, frânghieri, dogari, croitori, trăistari și alții

1563 – A încetat din viață Despot-Vodă (Ioan Iacob Heraclid; 1511, Grecia – 5 noiembrie 1563, Suceava)

Domn al Moldovei (18 noiembrie 1561–9 noiembrie 1563)), de origine greacă, născut pe insula Creta sau Samos, unde tatăl său era marinar. 1563 Despot-vodăDupă o viață aventuroasă în vestul Europei – la Universitatea din Montpellier, la curtea regelui Henric al II-lea, în armata lui Carol al V-lea, în Germania, Danemarca, Suedia, Prusia, Polonia – a ajuns la curtea domnitorului Moldovei, Alexandru Lăpușneanu, uneltind să-i ia tronul. Ajuns pe tron, Despot și-a asigurat protecția sultanului, prin urcarea tributului la 50.000 de scuzi. A emis primul taler moldovenesc, după sistemul monetar occidental. Încercările lui de a reforma moravurile decăzute ale țării, marginalizarea boierilor și aducerea de consilieri occidentali, dar și împovărarea poporului cu noi impozite, i-au grăbit căderea. Amenințat din toate părțile s-a refugiat în Suceava; după un asediu de trei luni, a deschis porțile Hatmanului Tomșa, care l-a ucis cu buzduganul, după care trupul său a fost decapitat, iar capul său împăiat a fost trimis la Constantinopol.

Istoria lui Despot a fost dramatizată de Vasile Alecsandri în drama sa, Despot-Vodă

1818 – S-a născut Ion Codru-Drăgușanu

9 noiembrie 1818, Drăguș, Comitatul Făgăraș, Marele Principat al Transilvaniei, Imperiul Austriei/Brașov – 26 octombrie 1884, Sibiu, Regatul Ungariei

Scriitor, memorialist, călător. A studiat la școala din sat, la Școala Grănicerească Germană din Viștea de Jos și a urmat un semestru la Colegiul Sf. Sava din București, fiind însă mai mult un autodidact. Plecat din Transilvania în 1835, a făcut mai multe călătorii în Europa (1838–1846), după care a fost institutor la Ploiești, a îndeplinit diverse funcții administrative în Transilvania, culminând cu cea de vicecăpitan al districtului Făgăraș. 1818-1884 Ion Codru DrăgușanuA fost participant la revoluția de la 1848 în Țara Românească, deputat de Hațeg în Dieta de la Sibiu, secretar al Comitetului Școlar Grăniceresc, vicepreședinte al Despărțământului Făgăraș al Astrei. Prima sa lucrare tipărită este un Cuvânt scolastic, apărută în ziarul Universul (1848). A colaborat la Foaie pentru minte, inimă și literatură, Concordia, Albina, Telegraful român, Federațiunea, Gazeta Transilvaniei, Familia, Transilvania, etc. Reputația sa literară a fost întemeiată de Peregrinul transelvan (1865), unul dintre cele mai interesante jurnale de călătorie ale epocii postpașoptiste. A fost străbunicul matern al deputatului Ion Rațiu

1857 – Jalba deputaților din Adunarea ad-hoc a Moldovei

Un număr de 15 deputați clăcași, în frunte cu Ioan Roată, au întocmit și supus Adunării ad-hoc o jalbă în care solicitau, printre altele, desființarea „boierescului” (a clăcii), arătând suferințele și dorințele clăcașilor moldoveni: 1857 Moș Ion Roată„ […] Până în ziua de astăzi, toate sarcinile cele mai grele numai asupra noastră au fost puse și noi mai nici de unele bunuri ale țării nu ne-am îndulcit, iar alții, fără să fie supuși la nici o povară, de toată mana țării s-au bucurat; câtu-i Dunărea de mare și de largă curge râul sudorilor noastre, se duce peste mări și peste hotare, acolo se preface în râuri de aur și de argint și curg iarăși înapoi de se revarsă în țeara noastră, iar noi nici rânduială, nici dreptate nu am avut”. Deși prezentată la 9/21 noiembrie, jalba n-a intrat în discuție decât la 18/30 decembrie, fiind respinsă. Ioan Roată s-a numărat printre sprijinitorii amendamentului lui Costache Negri, relativ la împroprietărirea țăranilor prin acordarea unei indemnizații stăpânilor de moșii

1872 – A încetat din viață Alexandru Hâjdeu (30 noiembrie 1811, Mișiurineț, Șumsk/ Ternopil, Ucraina – 9 noiembrie 1872, Cristinești, Hotin, Basarabia/Ucraina)

Scriitor român din Basarabia; efor al școlilor din județul Hotin; a avut o contribuție importantă la unificarea principatelor române; membru fondator al Academiei Române; tatăl lui Bogdan Petriceicu Hașdeu

1877 – Armata română a cucerit reduta otomană de la Rahova

Bătălia de la Rahova s-a încheiat după trei zile: în prima zi, complexul sistem de redute al cetății Rahova fusese iremediabil avariat, trupele române exercitând un control de la distanță asupra redutei principale. În ziua următoare, s-a trecut la misiuni de recunoaștere în teatrul de operațiuni și la evaluarea condiției precare a oștilor adverse. 1877 Armata Română A Cucerit Reduta RahovaÎn noaptea de 8/9 noiembrie comandantul otoman al dispozitivului a decis părăsirea pozițiilor din interiorul redutelor, sub acoperirea salvelor de artilerie. Atacat prin surprindere de batalionul 1 Mehedinți, sub comanda căpitanului Constantin Merișescu, convoiul otoman în retragere a fost obligat să reia lupta. Intervenția generalului maior Meyendorff și abilitățile logistice ale colonelului Crețulescu au contribuit la demontarea planurilor otomane de retragere, astfel încât, în dimineața zilei de 9 noiembrie, lupta pentru ocuparea Rahovei s-a sfârșit cu victoria trupelor române

1883 – S-a născut Marin Simionescu-Râmniceanu

9 noiembrie 1883, Focșani – 25 martie 1964, Focșani

Dramaturg, prozator, eseist, critic și istoric literar, membru corespondent (din 1919) al Academiei Române. A urmat studii de filosofie și estetică la Universitatea din Charlottenburg-Berlin. A colaborat la Ramuri, Adevărul literar și artistic, Sămănătorul, Flacăra, Rampa, etc. Avea un spirit erudit, preocupat de varii domenii. În perioada interbelică, a fost director al Fundațiilor Culturale Române. Unul dintre personajele celebre ale literaturii române, Tănase Scatiu, a fost inspirat de Dimitrie Simionescu Lungu Râmniceanu, tatăl scriitorului și rudă a scriitorului Duiliu Zamfirescu. Din operele sale: Propilee artistice, Istoria artelor. Scurtă expunere a evoluției stilurilor și a caracteristicei celor mai însemnați artiști, Martirolog profan, Considerații stilistice asupra arhitecturii bizantine, Bucureștii, metropola culturii

1895 – Școala de Aplicație a Școlii Normale Superioare și-a deschis oficial cursurile

Alexandru Odobescu, director al Școlii Normale Superioare din București, a depus eforturi oficiale în sensul organizării unei Școli de Aplicație a Școlii Normale Superioare, destinată pregătirii practice a viitorilor învățători și profesori. La 5 octombrie 1895 s-au finalizat demersurile juridice privind înființarea Școlii de Aplicație a Școlii Normale Superioare, inaugurată la 9 noiembrie, în casele Atanasovici din Calea Rahovei nr. 46, cu două clase de elevi. În prezent, Colegiul Național „I.L. Caragiale”

1897 – S-a născut Basil Munteanu

Vasile Munteanu; 9 noiembrie 1897, Brăila – 1 iulie 1972, Paris

Istoric și critic literar, filolog, membru corespondent (din 1939) al Academiei Române. A absolvit în cadrul Universității din București Filologia modernă (Franceza) cu magna cum laude (1920). A fost bibliotecar la Biblioteca Academiei, membru al Școlii Române din Fontenay-aux-Roses, În 1939 a devenitt Doctor în Litere la Universitatea din București. 1897-1972 Basil MunteanuA fost profesor de Literatură comparată la Facultatea de Litere din București și titularul Catedrei de Limbă și Literatură Franceză, timp de câteva decenii secretar de redacție al Revistei de literatură comparată. Fiind un autor bilingv, a scris cu egală ușurință în limba română și în limba franceză. După ce s-a refugiat în Franța în 1946 (cu ocazia plecării în Franța ca membru al delegației României la Conferința de Pace din Paris) s-a semnat cu numele Basil Munteano. Din scrierile sale: Panorama de la littérature roumaine contemporaine (Panorama literaturii române contemporane, 1938), tradusă în mai multe limbi europene, Istoria literaturii franceze, Solitude et contradictions de Jean Jacques Rousseau, Fantezii panteiste, Permanențe românești: Discursuri și portrete

1899 – S-a născut Gheorghe Ștefan

9 noiembrie 1899, Băteșani, Vâlcea – 29 februarie 1980, București

Istoric și arheolog, profesor universitar, membru corespondent (din 1952) al Academiei Române, membru al Academiei de Științe Sociale și Politice (din 1970). 1899-1980 Gheorghe ȘtefanA absolvit cursurile Universității din București și a fost membru al Școlii Române de la Roma (1926–1928), specialist în filologia clasică. A fost asistent al lui Vasile Pârvan, apoi profesor pe la diverse licee din țară, iar din 1948 profesor titular la catedra de Istorie Veche a României, în două rânduri decan al Facultății de istorie. În afara colaborărilor la diverse sinteze, precum Istoria României (vol. I, 1960), Dinogeția (vol. I, 1967), etc., este autorul volumului Formarea poporului român și a limbii sale (1973), dar și al mai multor studii pe aceași temă publicate în reviste de specialitate

1901 – S-a născut Liviu Rusu

9 noiembrie 1901, Sărmașu, Austro-Ungaria/Mureș – 17 decembrie 1985, Cluj-Napoca

Psiholog, estetician, cercetător și istoric literar, comparatist, profesor universitar. A studiat la Facultatea de Drept (1920–1921), apoi la Facultatea de Litere și Filosofie (1921–1925) ale Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj. A început cariera universitară încă din timpul studenției, fiind numit preparator. A debutat în 1925 în ziarul Națiunea, din Cluj, cu critică literară. 1901-1985 Liviu RusuÎn 1928, a devenit asistentul renumitului psiholog Florian Ștefănescu-Goangă, la Institutul de Psihologie din Cluj, dar și Doctor în Filosofie, specialitatea Psihologie, la Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj. S-a specializat în Germania, la Leipzig, Berlin, Hamburg. A fost conferențiar, din 1931 Docent în Psihologie cu teza Aptitudinea tehnică și inteligența practică, devenind una dintre personalitățile de marcă ale vieții universitare clujene, recunoscut totodată și pe plan internațional. A publicat studii de psihologie în Revista de psihologie, în volume colective sau personale: Principiile de bază ale psihologhiei aplicate, Problema orientării profesionale. După o specializare la Paris, în 1935 a susținut un doctorat în estetică, la Universitatea Sorbona, cu teza principală Essai sur la creation artistique. Contribution a une esthetique dynamique, cea secundară fiind Le sens de l’existence dans la poésie populaire roumaine. A fost profesor titular de Estetică la Facultatea de Filosofie și Litere din Cluj, fiind înlăturat în 1948. A fost bibliotecar, alături de Lucian Blaga, la Academia RPR, Cluj; a lucrat în paralel și la Institutul de Lingvistică

1908 – S-a născut Lucian Boz

9 noiembrie 1908, Hârlău, Iași – 14 martie 2003, Sydney, Australia

Critic literar, eseist, poet și traducător, unul din reprezentanții de seamă ai Generației 1927. A urmat Facultatea de Drept din București, obținând licența în 1934. În 1930 a debutat la Facla. A fost redactor al ziarelor Dimineața, Adevărul și săptămânalului Cuvântul Liber. 1908-2003 Lucian BozÎn 1932, a publicat eseul Eminescu. Încercare critică, atrăgând atenția lui George Călinescu, care i-a scris un comentariu elogios. A înființat revista literară Ulise. Debutul literar l-a făcut la revista Premiera în 1937. A fost prieten apropiat cu Eugène Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade, Ion Vinea, George Călinescu, Ștefan Baciu, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Grigore Cugler și a multor alte personalități ale literaturii române. După suprimarea ziarelor Adevărul și Dimineața de către Guvernul Octavian Goga, în 1937, a plecat la Paris, unde a urmat cursuri de drept economic la École Pratique de Hautes-Etudes (Sorbona), pe care nu le-a putut termina din cauza războiului, după care a participat la mișcarea de Rezistență. A fost arestat de Gestapo și a ajuns, împreună cu soția sa, în lagărul La Cité de la Muette (un Sammellager, adică lagăr de adunare) de la Drancy, de unde urma să fie trimiși în Germania. Au fost salvate doar 12 persoane, între care și soții Boz, prin intervenția Legației române de la Paris. Întors în țară, a creat, în asociație cu Martin Econom, cotidianul în limbă franceză L’Information Internationale, și a devenit redactor al cotidianului Finanțe și Industrie. În 1946 a părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde a colaborat ocazional la Le Monde, ulterior plecând la Geneva, de unde a emigrat în Australia. Din operele sale: Cartea cu poeți, Masca lui Eminescu, Moartea abstractă și alte nuvele, O săptămână a poeziei, Piatra de încercare

1911 – S-a născut Victor Buescu

9 noiembrie 1911, Coțofenii din Față – 5 iunie 1971, Lisabona, Portugalia

Filolog clasicist, traducător și poet, stabilit din anul 1943 în Portugalia. A absolvit Liceul „Carol I” din Craiova în 1929, obținând cea mai mare medie din țară la examenul de bacalaureat, apoi a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie, secția Limbi clasice a Universității din București (1929–1933), absolvind cu Magna cum laude. A continuat studiile la École Pratique des Hautes Études din Paris, fiind apoi lector de limba română la Universitatea Sorbona. 1911-1971 Victor BuescuÎntors în România, a fost numit asistent la Catedra de Limba greacă, apoi la cea de Limba latină ale Universității București. A susținut în 1939 teza de doctorat cu titlul Les „Aratéa” de Cicéron, la care lucra din Franța. A fost numit în anul 1943 lector de Limba română la Facultatea de Litere a Universității din Lisabona, la recomandarea profesorului Herescu și a predat în cadru organizat până în 1946, când lectoratul a fost desființat, după care a continuat să țină cursuri libere pentru cei interesați până la sfârșitul vieții. A debutat cu articole rebusistice în 1929, publicând primele sale studii de specialitate în anul 1934 în Revista clasică. A colaborat cu note și recenzii din literatura latină și portugheză în revistele Viața Românească, Ion Maiorescu, Buletinul Institutului de Studii Latine (la care a îndeplinit funcția de prim-redactor), Vremea, Revista Fundațiilor Regale, Dacia rediviva, etc. A publicat studii de filologie clasică și română în reviste de specialitate din București, din Portugalia, din Franța, din Italia și din Spania: Revista clasică (București), Revue des Études Latines (Paris), Humanitas (Coimbra), Revista da Faculdade de Letras (Lisabona), Euphrosyne (Lisabona) și în volume academice omagiale sau într-o serie de publicații de filologie romanică din diferite țări europene

1914 – S-a născut Eftimie Luca

Victor Luca; 9 noiembrie 1914, Schitu, Neamț – 4 noiembrie 2014, Roman

Arhiepiscop al Romanului și Bacăului. A urmat Școala de cântăreți bisericești la Iași (1930–1933), Seminarul Teologic monahal din mănăstirea Cernica (1934–1941), fiind tuns în monahism la Mănăstirea Ciolanu și hirotonit ierodiacon în 1941. În anul 1949 s-a licențiat în Teologie la Institutul Teologic din București. 1914-2014 Eftimie LucaI s-a încredințat stăreția Mănăstirii Bistrița-Neamț (1949–1966), în paralel fiind exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului și Hușilor. În 1966 a devenit arhimandrit și stareț al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, restaurând biserica Sf. Gheorghe și alte clădiri din incintă. Din 1972 a fost ridicat pe treapta de Arhiereu–Vicar al Eparhiei Romanului și Hușilor, iar din 1978, Episcop titular al Eparhiei Romanului și Hușilor, apoi Episcop al Eparhiei Romanuluiși, în final, Arhiepiscop. În cei mai mult de 600 de ani de existență ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Arhiepiscopul Eftimie are cea mai lungă arhierie (42 de ani). A fost decorat în 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer

1916 – A încetat din viață Ioan Dragalina (16 decembrie 1860, Caransebeș – 9 noiembrie 1916, București)

General al Armatei Române; comandant al Școlii Militare de Infanterie din București; comandant al Diviziei I de Infanterie; a murit eroic în luptele care au avut loc pe Valea Jiului, în primul război mondial

1918 – Ultimatumul Consiliului Național Român Central adresat trupelor de ocupație

La 27 octombrie/9 noiembrie, Consiliul Național Român Central a decis să solicite ultimativ trupelor de ocupație ale Antantei să părăsească teritoriul României în 24 de ore și preluarea „puterii depline de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal și Țara Ungurească”. Nota diplomatică, redactată de Vasile Goldiș, solicita guvernului maghiar să-i transmită Consiliului autoritatea politică, administrativă și militară a celor 23 de comitate din Transilvania și a părților românești din comitatele Bichiș, Cenad și Ugocea și a fost trimisă la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, termenul de îndeplinire fiind fixat la 12 noiembrie 1918, la ora 18:00. Concomitent s-a declarat a doua mobilizare și în noaptea următoare, Armata Română a reînceput operațiunile militare împotriva puterilor centrale. Trupele au primit ordin să treacă simultan în Transilvania, Muntenia și Dobrogea. Trupele franceze din corpul expediționar comandat de generalul Franchet d’Esperey au forțat Dunărea pe Giurgiu, îndreptându-se spre București. Totodată, armata germană, comandată de mareșalul August von Mackensen, a început retragerea spre Transilvania

1918 – S-au declanșat Operațiile militare pentru apărarea Marii Uniri

27 octombrie/9 noiembrie 1918–20 martie 1920

Operațiile militare pentru apărarea Marii Uniri includ totalitatea acțiunilor militare desfășurate de Armata României, în perioada de la declararea celei de-a doua mobilizări, la 27 octombrie/9 noiembrie 1918 și demobilizarea armatei, la 20 martie 1920.

1918 Regele Ferdinand şi Regina Maria Trecând în Revistă Militari Români
Regele Ferdinand şi Regina Maria trecând în revistă militari români

Principalele operații s-au desfășurat în decursul războiului Româno-Ungar din 1919 (15 aprilie–6 august). Aceste acțiuni militare pot fi grupate în trei operații importante: alungarea forțelor inamice de pe teritoriul Vechiului Regat; apărarea frontierei de est și nord-est amenințată de trupele sovietice ruse; dezarmarea trupelor austro-ungare din Bucovina, Transilvania, Crișana și Maramureș și înfrângerea trupelor sovietice maghiare care au inițiat operații militare împotriva României la data de 15 aprilie 1919. În paralel, conducerea superioară a armatei, a contribuit la desfășurarea negocierilor dintre România și Antanta cu privire la stabilirea „liniilor de demarcație” cu Ungaria în 1918-1919 și la retragerea trupelor aliate din Banat și Dobrogea

1918 – S-a născut Teohar Mihadaș

9 noiembrie 1918, Turia, Grecia – 29 noiembrie 1996, Cluj

Educator, eseist, poet și prozator din România, de origine aromână. A studiat la liceul român din Grevena (Grecia), la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni și a luat bacalaureatul la Blaj. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București în 1943. 1919-1996 Teohar MihadașA participat la luptele din zona Gurahonț în toamna anului 1944. A fost profesor de Limba română, Limba franceză, Limba latină și filosofie la școli din Bistrița și Năsăud până în 1948, când a fost arestat, fiind suspectat de activitate împotriva noului regim. Pentru a se întreține a efectuat, până în 1961, diferite munci sezoniere (culegător de zmeură, săpător de fântâni, paznic, etc.) în zona Bistrița, iar ulterior a lucrat la Cluj ca muncitor, om de serviciu, etc. Din 1964 a fost secretar literar girant la Teatrul Național din Cluj, redactor-șef la revista Tribuna. Din cauza opiniilor sale, a fost persecutat de către autoritățile comuniste, fiind încarcerat timp de 7 ani. A fost unul dintre cei care au semnat a treia scrisoare deschisă a Doinei Cornea către Nicolae Ceaușescu împotriva sistematizării satelor. Din scrierile sale: Ortodoxie păgână, Tărâmul izvoarelor, Elegii, Nimburi, Pâinile punerii nainte, Frumoasa risipă, Înstelatele oglinzi, Pe muntele Ebal, Steaua câinelui, Străinul de la miezul nopții, Catrene, În colț lângă fereastră, etc. A primit Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca (1975)

 

Ziua Națională a Surzilor din România

1919 Ziua Națională A Surzilor Din România

1919 – A luat ființă Asociația Amicală a Surdo-Muților din România

Fondată prin asocierea voluntară a unui grup de persoane cu handicap, sub patronajul Reginei Maria. Primul Președinte a fost Alexandru Clarnet, iar din comitetul de conducere a făcut parte și prințul Henry Ghica, fiul surd al lui Constantin Ghica.

Marcată ca Ziua Națională a Surzilor din România din 1995, la Congresul Asociației Naționale a Surzilor din România

 

1928 – A apărut primul număr al revistei Radiofonia

1928 Primul Număr Al Revistei RadiofoniaPublicație oficială a Societății de Difuziune Radiotelefonică din România, a cărei emisie inaugurală a avut loc cu câteva zile mai înainte, la 1 noiembrie

1929 – S-a născut Eugeniu Iordăchescu

9 noiembrie 1929, Brăila – 4 ianuarie 2020

Inginer constructor, inventator și profesor, supranumit „inginerul Raiului”, care a propulsat România în rândul primelor țări din lume care a aplicat procedee de translatare a clădirilor. A absolvit Institutul de Construcții din București, Facultatea de Poduri și Construcții Masive, devenind inginer în anul 1953. A obținut titlul de Doctor Inginer în anul 1984, cu tema Concepția, calculul, proiectarea și tehnologia lucrărilor de deplasare a clădirilor. 1929-2020 Eugeniu IordăchescuA fost inginer proiectant la Institutul de Proiectări al Ministerului Industriei Ușoare (proiecte pentru Combinatul de cauciuc Jilava, Fabrica de încălțăminte Guban Timișoara, Fabrica de țesături Sfântul Gheorghe), fiind avansat director tehnic, apoi director general în Primăria Municipiului București (1962–1972) și la Institutul Proiect București (1972–1983). A realizat izolarea antiseismică a acceleratorului de la Centrul de Fizică Nucleară de la Măgurele, prin folosirea izolatorilor antiseismici tip Cerber. A fost cadru didactic în învățământul superior: asistent la catedra de Rezistența materialelor și Mecanică aplicată a Institutului de Petrol, Gaze și Geologie și la Institutul de Construcții din București. El a fost inițiatorul și coordonatorul unui amplu proces de mutare prin translație a unui număr de 29 de clădiri, dintre care 13 biserici sau mănăstiri care urmau a fi demolate din ordinul lui Nicolae Ceaușescu în anii ‘80: Schitul Maicilor din București (construit în 1725), biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă și clopotnița acesteia, Mănăstirea Antim, biserica Petru Iacob din Reșița, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ștefan „Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la biserica Domnița Bălașa, biserica Mănăstirii Râmeț, Palatul Sinodal.

1929b Translarea Bisericii Schitului Maicilor
Translarea Bisericii Schitului Maicilor

A publicat manuale: Culegere de probleme de rezistența materialelor, Translația construcțiilor; peste 40 de articole în reviste de specialitate din țară și străinătate, și a participat la diferite conferințe și congrese științifice (Stanford, Paris). Este autorul a trei brevete de invenție în domeniul construcțiilor: Procedeu și instalație pentru ridicarea și deplasarea construcțiilor; Procedeu și instalație pentru ridicare, rotire și deplasare a construcțiilor; Procedeu și dispozitive pentru protecția antiseismică a construcțiilor. A fost decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a și distincția Crucea patriarhală pentru mireni (2016)

1930 – S-a născut Aurel Rău

9 noiembrie 1930, Josenii Bârgăului, Bistrița-Năsăud

Poet, prozator, traducător și eseist. După terminarea Facultății de Filologie din Cluj (1953), 1930 Aurel Răua lucrat ca redactor, apoi redactor-șef la revista Almanahul Literar (Steaua, din 1954). A debutat cu versuri în suplimentul literar al ziarului Lupta Ardealului (1949). A colaborat la majoritatea revistelor literare din țară. Mai puțin semnificativ, volumul de debut, Mesteacănul (1953), a fost urmat de Focurile sacre, Unde apele vorbesc cu pământul, Turn cu ceas, Micropoeme și alte poezii, Cuvinte deasupra vămii, Flori din cuvinte, În povești cu Ion Creangă, Piatra scrisă, Octavian Goga cenzurat

1933 – S-a încheiat mandatul Guvernului Alexandru Vaida-Voievod (4)

Consiliu de miniștri național-țărănist, prezidat de 1933 Alexandru Vaida-voievodAlexandru Vaida-Voievod, care a guvernat în perioada 14 ianuarie–9 noiembrie 1933. A avut de înfruntat ample tensiuni sociale și mișcări de protest, reprimate în forță de autorități (greva petroliștilor de pe Valea Prahovei, greva de la Ateliere CFR Grivița), care au determinat cabinetul să renunțe la aplicarea unei a treia „curbe de sacrificiu” planificate. A fost aprobat Planul de la Geneva; a avut loc reorganizarea Micii Înțelegeri. A elaborat un pachet de legi pentru protecție socială; a izbucnit scandalul politic Afacerea Skoda.

1933 – S-a născut Lucian Pintilie

9 noiembrie 1933, Tarutino, Cetatea-Albă, România/Ucraina – 16 mai 2018, București

Regizor de teatru și film. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, a montat o serie de spectacole la Teatrul „Bulandra” din București, printre care se pot enumera câteva spectacole antologice: Copiii soarelui, Proștii sub clar de lună, Cezar și Cleopatra, Biedermann și incendiatorii, 1933-2018 Lucian PintilieInima mea e pe înălțimi, D’ale carnavalului, Livada cu vișini, Revizorul (spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6, Reconstituirea, film care a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului. Personalitate de marcă și personaj singular în peisajul teatrului și cinematografului românesc contemporan, după scandalul interzicerii piesei Revizorul, a primit un pașaport și a fost invitat de regimul comunist să emigreze. A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru și de operă montate pe câteva din scenele importante ale lumii. A revenit după 1990 în țară și a montat: Balanța, O vară de neuitat, Prea târziu, Terminus Paradis, După-amiaza unui torționar, Niki Ardelean, colonel în rezervă

De ce trag clopotele, Mitică? (1981)

1937 – S-a născut Paul Rezeanu

9 noiembrie 1937, Breaza, Prahova – 1 martie 2021, București

Istoric și critic de artă, expert în artă modernă și profesor universitar, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, membru ICOM–UNESCO, Paris. Secția de Istorie și Critică de Artă din 1982. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București (promoția 1964), unde a obținut și titlul de Doctor în Istoria Artei cu teza Artele Plastice în Oltenia (1821–1944). 1937-2021 Paul RezeanuA fost cercetător științific la Filiala din Craiova a Academiei Române, secția de Istoria artei, director al Muzeului de Artă din Craiova, până la pensionare (2004), în paralel, profesor universitar la Facultatea de Teologie din Craiova, unde a predat cursuri de Istoria Artei și Istoria și Spiritualitatea Bizanțului. A făcut parte din echipa de evaluare a casei de licitații Grimberg din București, ca expert în pictorii din Oltenia și Ion Țuculescu, Constantin Brâncuși, Theodor Aman, Eustațiu Stoenescu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Ipolit Strâmbu și Ion Sălișteanu. A făcut parte dintre organizatorii expozițiilor retrospective Brâncuși de la București și Craiova (1976), New York (1990), Paris și Philadelphia (1995), văzând peste 90% din operele lui Brâncuși aflate în muzeele și colecțiile de artă din întreaga lume. A fost apropiat lui V.G. Paleolog, Barbu Brezeanu, Petru Comarnescu, Constantin Antonovici, C.S. Nicolaescu-Plopșor, i-a cunoscut pe Ștefan Georgescu-Gorjan, Petre Pandrea, Milița Petrașcu, Natalia Dumitrescu, Irina Codreanu-King, Sidney Geist, Carola Giedion-Welcker etc., precum și cu Jeana Brâncuși și Vasile Blendea (nepoții sculptorului). A publicat peste 120 de articole științifice în reviste sau volume de specialitate și, între 1971–2014, peste 30 de cărți de istorie și istoria artei, dintre care: Artele plastice în Oltenia, Constantin Lecca, Eustațiu Stoenescu, Pictorul Stoica Dumitrescu, Brâncuși la Craiova, Artiști plastici craioveni, Caricaturistul N.S. Petrescu – Găină, Istoria artelor plastice în Oltenia, Brâncuși. Tatăl nostru, etc.

1941 – S-a născut Alexandrina Halic

9 noiembrie 1941, Timișoara

Actriță de teatru, radio, voce. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, Facultatea de Teatru, secția Actorie, în anul 1963. 1941 Alexandrina HalicA jucat o viață roluri de copii și adolescenți, Dorothy, David Copperfield, Tom Sawyer, prinț ori cerșetor, pe scena Teatrului „Ion Creangă” din București. Anterior, a fost angajata Teatrului „Mihai Eminescu” (1963–1964) și a interpretat rolurile Oana din Apus de soare după Barbu Ștefănescu Delavrancea, Gena din Titanic Vals, de Tudor Mușatescu, etc. Ea a fost și vocea personajului Omide, în filmul Maria Mirabela (1981). Colaborarea sa cu Radio România a început în anul 1961, când a participat la mai multe emisiuni pentru copii: Profesorul Știe Tot, Bună dimineața, copii!, Povești pentru copii, jucând totodată în producții de teatru radiofonic, dintre care, cele mai recente: Fluierașul fermecat, Cuore – inimă de copil sau De la Apenini la Anzi, și Stăpânul pământului, al apelor și al văzduhului, etc.

Interviu cu Alexandrina Halic, vedeta teatrului pentru copii [COOLtura, TVR1]

1942 – S-a născut Michaela Tonitza Iordache

9 noiembrie 1942, Craiova – 13 martie 2010, București

Teatrolog, profesoară universitară, nepoata pictorului Nicolae Tonitza. Bursieră Herder a Universității din Viena (recomandată de Tudor Arghezi), a avut o carieră impresionantă, fiind unul dintre întemeietorii catedrei de Teatrologie la Universitatea Națională de 1942-2010 Michaela Tonitza IordacheArtă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, director artistic și secretar literar la Teatrul Mic și Teatrul „Ion Creangă”, iar între 1986–1999 director al Teatrului Țăndărică din București. A fost soția actorului Ștefan Iordache (din 1970), cu care a trăit o poveste de dragoste de excepție. A scris, împreună cu George Banu, Arta teatrului, publicând ulterior volumele Despre joc și Eliza Petrăchescu. A realizat importante dramatizări după romane ca Maestrul și Margareta după Bulgakov, Evreul Suss după Leon Feuchwanger, Patul lui Procust după Camil Petrescu, Clipa după Dinu Sararu, Un om de afaceri după Shalom Alehem, Adunarea Păsărilor, după Farrin Udin Attar, Lolita după Vladimir Nabokov, Oblomov după Goncearov. Spectacolul Maestrul și Margareta, montat de Cătălina Buzoianu, i-a marcat, în 1980, cariera lui Ștefan Iordache la Teatrul Mic.

Oblomov Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”

1961 – România a devenit membră a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, FAO

Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite 1961 Fao(FAO – Food and Agriculture Organization of the United Nations) este o agenție specializată, cu sediul la Roma, al cărei scop principal este eliminarea foametei pe scară mondială, îmbunătățirea alimentației, prin coordonarea activităților guvernelor în domeniul agriculturii, silviculturii și în industria piscicolă. De asemenea FAO vine în sprijinul țărilor prin programe de cercetare, specializare, dezvoltare și aplicații practice și acordă ajutor în cazuri de dezastru

1961 – S-a născut Mihail Gavril

9 noiembrie 1961, Fălticeni, Suceava

Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala București. 1961b Mihail GavrilÎn 1996 a fost licențiat la Academia de Artă Luceafărul, secția Pictură și în 1998 la Universitatea de Artă București, secția Artă monumentală. A avut numeroase expoziții personale în București, Iași, Suceava, Fãlticeni, Sinaia, Bușteni, Montreux (Elvetia), Liege (Belgia), Barcelona (Spania), New York, etc. A primit Premiul Galeriei de Artă Avanpost (1993), Diploma de excelență la Concursul Internațional de arta „N. Tonitza”, Barlad (1996), Premiul Fundației Seymour-Obermer art Forum Montreux (Elveția, 2007). Biografie ilustrată

1968 – S-au restabilit relațiile diplomatice, la rang de ambasadă, între România și Peru

Legăturile oficiale dintre România și Republica Peru datează încă de la sfârșitul secolului al XIX lea, Peru numărându se printre primele state latino-americane care au recunoscut independența României. Relațiile diplomatice dintre România și Peru au fost stabilite la 10 octombrie 1939, la nivel de legație, au fost întrerupte în martie 1942, în contextul celui de-al doilea război mondial și restabilite ulterior, la 9 noiembrie 1968, la nivel de ambasadă

1970 – S-a născut Theo Anghel

9 noiembrie 1970, București

Scriitoare de fantasy. A debutat în 2014, cu primul volum al seriei Am murit, din fericire, Întoarcerea, lansat la Târgul de Carte Gaudeamus. Volumul a fost ales printre cele 10 titluri finaliste dintre sutele înscrise la un concurs de debut literar, fiind lansat oficial în 2014. 1970 Theo AnghelSeria s-a întregit ulterior cu încă trei volume. Lansarea celei de-a doua serii fantasy, Păcatele fiului, i-a consolidat statutul de autoare de fantasy contemporan românesc. Seria continuă să fie în topul bestseller Quantum. A fost editor pentru diverse site-uri literare, realizator la postul de radio online Vocativ, iar din anul 2015 este redactor la editura Quantum Publishers, unde a contribuit la lansarea pe piața de carte românească a multor autori. Are București ca reședință stabilă, dar momentan locuiește în Suedia

1977 – A încetat din viață Kovacs Györgyi (22 februarie 1910, Cluj – 9 noiembrie 1977, București)

Actor de teatru și film; a jucat pe scena Teatrului Național din Cluj și la Târgu-Mureș; Artist al Poporului

1981 – A încetat din viață Paul Constant (Paul Constantinescu; 29 ianuarie 1895, Craiova – 8 noiembrie 1981, Sibiu)

Militar de profesie, pensionat colonel de intendență, prozator și poet interbelic, autor de romane de factură istorică, sau din genul umoristic

1983 – A încetat din viață Nicolae S. Petrulian (7 ianuarie 1902, Româna, Olt – 9 noiembrie 1983, București)

Geolog, profesor universitar; membru titular al Academiei Române; membru al Societății Franceze de Mineralogie și Cristalografie

1986 – Teoctist Arăpașu a devenit Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

După moartea Patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, fostul mitropolit al Moldovei și Sucevei, IPS Teoctist a devenit locțiitor de patriarh, iar la 9 noiembrie, în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc, a fost ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost înscăunat la 16 noiembrie 1986

1990 – A încetat din viață Ștefan Berceanu (26 septembrie 1914, Măceșu de Jos, Dolj – 9 noiembrie 1990, București)

Medic și dramaturg, membru post-mortem al Academiei Române

2012 – A încetat din viață Iurie Darie (Darie Maximciuc; 14 martie 1929, Vadul Rașcov, Soroca – 9 noiembrie 2012, București)

Actor de scenă, film, radio, televiziune și voce; dotat cu talent la desen, dar având și reale însușiri pentru scenă, s-a remarcat și în emisiunile de televiziune pentru copii; a interpretat roluri memorabile în peste 40 de producții cinematografice

 

Ziua Limbii Ucrainene

2018 Ziua Limbii Ucrainene

Instituită prin Legea nr. 213/27 iulie 2018 pentru instituirea zilei de 9 noiembrie – Ziua Limbii Ucrainene, care prevede ca „în localitățile în care trăiesc membri ai comunității ucrainene se pot organiza manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și organizațiile neguvernamentale interesate pot sprijini logistic și/sau financiar organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile

 

2018 – A încetat din viață Nicolae Ioan Bordașiu (22 mai 1924, Săbolciu, Bihor – 9 noiembrie 2018)

Preot ortodox, mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste (1955–1964); a făcut parte din grupul de tineri „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim; paroh al Bisericii Sf. Silvestru

2020 – A încetat din viață Ion Bulei (30 martie 1941, Comarnic, Prahova – 9 noiembrie 2020)

Istoric, profesor și diplomat

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

1 comentariu la „9 Noiembrie în istoria românilor

  1. Pingback: 9 noiembrie în istoria românilor | RomaniaEv

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: