Proclamația Regelui Ferdinand Către Ostași

Foto: Proclamația regelui Ferdinand I către armată


1444 – Bătălia de la Varna

Parte a cruciadei antiotomane, promovată de Papa Eugen al IV-lea și condusă de Vladislav al III-lea, rege al Ungariei și al Poloniei, și de Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei.

1444 Władysław Al Iii-lea Al Poloniei Conducând șarja De Cavalerie. Tablou De Jan Matejko
Władysław al III-lea al Poloniei conducând șarja de cavalerie. Tablou de Jan Matejko

Armata Imperiului Otoman, condusă de Sultanul Murad al II-lea a învins armatele Poloniei și Ungariei, iar regele Ungariei a fost ucis, consolidându-și în acest fel controlul asupra Constantinopolului și marcând pierderea speranței obținerii independenței de către popoarele balcanice, dar și ascensiunea otomană fără precedent

1508 – A fost tipărit Liturghierul lui Macarie

Tipărit în limba slavonă, din inițiativa domnitorului Radu cel Mare, de călugărul sârb Macarie, Liturghierul lui Macarie nu este doar prima tipăritură imprimată vreodată în Țările Române, ci și primul liturghier ortodox tipărit. Traducerea slavonă a acestei cărți, se pare că ar fi fost realizată de către patriarhul Nifon, cât timp a stat în Țara Românească. De altfel, primul Liturghier în limba greacă avea să se tipărească abia în 1526, când avea să apară concomitent, la Veneția și la Roma. 1508 Liturghierul Lui MacarieDin epilogul Liturghierului aflăm că „S-au început această sfîntă carte, numită Liturghier, după porunca domnitorului Io Radu voievod, să-i fie lui veșnică pomenire, și s-au săvîrșit această carte din porunca întru Hristos Dumnezeu binecredinciosului și de Dumnezeu păzitului și prealuminatului domnitor Io Mihnea, marele voievod a toată țara Ungrovlahiei și a părților de la Dunăre, fiul marelui Io voievod Vlad, în anul întîi al domniei sale, ostenindu-se și smeritul monah și preot Macarie. În anul 7016 [1508] luna noiembrie 10 zile”. Tipărituri românești

1688 – Biblia de la București sau Biblia lui Șerban Cantacuzino

La 10/20 noiembrie 1688 s-a terminat tipărirea Bibliei în limba română. Textul cărții a fost definitivat din inițiativa lui Șerban Cantacuzino de un grup de învățați, între care frații Șerban și Radu Greceanu, fiind tipărită la București prin grija și cu cheltuiala domnitorului Șerban Cantacuzino și a urmașului său, Constantin Brâncoveanu. 1688 Biblia De La BucureștiEste prima traducere integrală a Bibliei în limba română, un monument al limbii române vechi, dar și al culturii umaniste europene, jucând un rol major în dezvoltarea limbii literare. „Biblia românească (1688) reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani” [George Călinescu]

1714 – S-a încheiat periplul regelui Suediei, Carol al XII-lea, în Țara Românească și Transilvania

17 octombrie–10 noiembrie

După peregrinări și izbânzi prin Europa, regele Suediei, Carol al XII-lea – cel care visa să ajungă un nou Alexandru cel Mare – și-a năruit planurile orgolioase după înfrângerea de la Poltava (1709). Refugiat la Varnița, lângă Bender (Tighina), și-a petrecut acolo aproape patru ani, până când turcii, spre a-i potoli uneltirile, l-au dus la Demotica, în apropierea Adrianopolului, unde a mai stat până la începutul toamnei lui 1714, când i s-a permis să plece spre țară pe un itinerar străbătând Valahia și apoi Transilvania.

1714 Carol Al Xii-lea Al Suediei. Pictură De Michael Dahl, 1714
Carol al XII-lea al Suediei. Pictură de Michael Dahl, 1714

Sultanul Ahmed al III-lea poruncise lui Mustafa aga ca, alături de trupe turcești, să-l însoțească pe suedez până la granița Ardealului; pe de altă parte, domnul Țării Românești, Ștefan Cantacuzino, fusese anunțat pentru a pregăti drumul lui Carol al XII-lea prin Țara Românească până va trece în Transilvania. Printre boierii care au fost rânduiți de Ștefan Cantacuzino pentru a-l însoți pe scandinav s-a aflat și cronicarul muntean Radu Popescu. Carol al XII-lea a părăsit Demotica la 1 octombrie, la 17 octombrie a traversat Dunărea pe la Rusciuc și a străbătut Valahia și Transilvania, călătorind incognito cu o mică suită. Două zile mai târziu, la 19 octombrie 1714, a sosit la Pitești, dar nu a rămas aici, ci în apropiere, la Budeasa, unde s-a instalat într-un conac care există și astăzi, Casa Budiștenilor. La Budeasa aștepta să-i sosească trupele rămase la Varnița (Bender), și nădăjduia, prin curierul trimis, un răspuns de la Viena pentru suma de bani (50.000 de galbeni) solicitată sub formă de împrumut împăratului Carol al VI-lea. Spera, de asemenea, ca de la curtea imperială să-i parvină salvconductul ce i-ar fi asigurat drumul mai departe. E de presupus că regele suedez nu a stat în inactivitate la Budeasa, ci a tatonat drumul pe care urma să-l apuce spre a trece Carpații, după cum există posibilitatea să se fi folosit chiar de o hartă, căci avea pe lângă el un consilier cartograf. Amănuntul dat de Radu Popescu cum că regele „au perit dintre oști și s-au dus tiptil” este de natură a atrage atenția că la Budeasa s-a petrecut ceva neprevăzut. Relatarea cronicarului nu trebuie pusă la îndoială, de vreme ce el fusese un martor ocular al celor întâmplate. Îndreptându-se spre casă, regele a trecut și prin Zalău, evenimentul fiind descris de un istoric din secolul al XIX -lea, Ferencz Szilagyi: „Carol XII – regele Suediei – în drumul lui prin Ardeal, a ajuns în orașul Zalău în a doua săptămână a lunii noiembrie a anului 1714, într-o stare precară de sănătate”. Despre popasul în sine, Ferencz Szilagyi spune că regele s-a oprit la casa particulară a lui Zovanyi Gyorgy, protopopul Zalăului, după ce acesta a făcut toate demersurile necesare ca să fie el privilegiatul care să îl primească pe rege. „Ajuns la această locuință, regele și generalul care îl însoțea, pe nume Liewel, a fost întâmpinat de gazdă cu mâncăruri alese și vinuri scumpe din struguri stafidiți. Primirea călduroasă l-a făcut pe rege să rămână în casa zălăuanului până a doua zi dimineața, deși ar fi avut în plan să pornească la drum în aceeași seară”, relatează Ferencz Szilagyi. Mai mult, se pare că deși a ajuns în Zalău cu sănătatea șubredă și foarte obosit, după ce s-a odihnit în casa protopopului, a doua zi regele s-a simțit mult mai bine și a fost gata să pornească la drum. spre casă

 

Ziua Artileriei

1843a Ziua Artileriei Române

1843 – S-a înființat prima baterie de artilerie a Țării Românești

În anul 1835, Adunarea Națională din Țara Românească a propus introducerea artileriei în organizarea armatei naționale. Motivând necesitatea reînființării acestei arme, membrii adunării făceau referiri la tradiția ei, arătând că este necesară „cumpărarea de tunuri pentru desăvârșirea și împodobirea organizației regulatei oștiri ce avem, cum și spre cuviința sărbătorilor naționale, pentru un stat ca acesta, care și mai înainte nu era lipsit de această podoabă”. În anul 1841 a fost întocmit un proiect de lege pentru constituirea primei baterii de artilerie, numai că lipseau tunurile. În 1843, Domnul Țării Românești, Gheorghe Bibescu, a întreprins o călătorie la Constantinopol și la înapoiere sultanul i-a dăruit patru tunuri cu țeava din bronz (calibru 80 mm) ca „să slujească întru paza bunei rânduieli și liniștei obștești.” 1843b Prima Baterie De Artilerie A Ţării RomâneştiPrin Porunca Domnească nr. 198/10 noiembrie 1843, s-a legiferat înființarea primei baterii de artilerie a țării Românești și încadrarea acesteia cu ofițerii, subofițerii și militarii necesari. Comandantul primei baterii de artilerie a fost căpitanul Pavel Lenz, iar locotenenții Scarlat Ciocârlan și Nicolae Haralambie, primii săi subalterni

 

1868 – S-a născut Artur Stavri

10 noiembrie, Botoșani – 10 mai 1928, București

Poet, publicist, om politic. Din 1888, a urmat Facultatea de Drept la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași. A fost prefect al județului Dorohoi și deputat. 1869-1928 Artur StavriA funcționat ca redactor la revista Literatură și știință a lui C. Dobrogeanu- Gherea, a condus săptămânalul Adevărul de joi și revista Pagini literare (împreună cu I Gorun). A frecventat cenaclul literar condus de N. Beldiceanu, a făcut parte din primul Comitet de conducere al Societății Scriitorilor Români. A colaborat la numeroase publicații ale vremii: Curierul român (Botoșani, debut în 1888), Adevărul, Contemporanul, Convorbiri literare, Lumea ilustrată, Moldova, Povestea vorbei, România literară, Sămănătorul, Viața Românească, etc. Din volumele publicate: Poesii: 1888-1894, De demult…, Pe–același drum, Cîteva clipe, Luminișuri.

1872 – S-a inaugurat Universitatea din Cluj

La 12 octombrie 1872, Francisc Iosif I, împărat al Imperiului Austro-Ungar și rege al Ungariei, a întemeiat Universitatea Regală Maghiară de la Cluj. Instituția și-a deschis porțile în 10 noiembrie, cu patru facultăți: Facultatea de Drept și Științe de Stat, Facultatea de Medicină, Facultatea de Filosofie, Litere și Istorie și Facultatea de Matematică și Științe Naturale, pe lângă ultimele două facultăți fiind întemeiat și un institut pedagogic, unde urmau să fie pregătiți viitorii profesori de gimnaziu.

1872 Primul Sediu Al Universității Din Cluj (colegiul Academic Iezuit)
Primul sediu al Universității din Cluj (Colegiul Academic Iezuit)

Primul rector al universității clujene a fost Áron Berde, anterior director al Academiei de Drept de la Cluj. Abia la 4 ianuarie 1881 Francisc Iosif I a emis documentul oficial de întemeiere a universității și a acceptat ca aceasta să îi poarte numele, din cauza stării inițiale destul de precare a infrastructurii didactice și de cercetare de la Cluj

1887 – S-a născut Elisa Leonida Zamfirescu

10 noiembrie 1887, Galați – 25 noiembrie 1973, București

Ingineră și inventatoare din România. A provenit dintr-o familie de intelectuali. După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București, dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. În 1909, a plecat la Berlin și s-a înscris la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități, deși a fost acceptată cu greu. 1887-1973 Elisa Leonida ZamfirescuCu răbdare, cu dârzenie și cu silință, a transformat prejudecățile, ostilitatea și privirile batjocoritoare în admirația generală. A fost prima femeie inginer din Europa și prima femeie inginer chimist din lume. Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, reușind, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București. În timpul Primului Război Mondial, cu riscul vieții, a mers pe front, desfășurând o intensă activitate în cadrul organizației Crucea Roșie. I s-a încredințat conducerea unor spitale de campanie în apropiere de Mărășești. Pentru activitatea sanitară, a fost decorată cu ordine și medalii românești și străine. Tot pe front l-a întâlnit pe viitorul său soț, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, inginerul Constantin Zamfirescu, cu care s-a căsătorit, pe front, la Ghidigeni, în 1918, la nuntă a participat și Regina Maria. După război, și-a reluat activitatea la Institutul Geologic, fiind șefă a laboratoarelor, membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare. S-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, cărbuni, bituminide solide, roci de construcție și de prepararea minereurilor, semnând 85 000 buletine de analize, ale căror rezultate au fost publicate în seria Studii economice, editată de Institutul Geologic

Români care au schimbat lumea: Elisa Leonida Zamfirescu

1892 – S-a născut Ion Clopoțel

10 noiembrie 1892, Poiana Mărului, Brașov – 23 August 1986, București

Publicist, sociograf și memorialist, animator al presei românești în perioada interbelică. A urmat studii superioare la universitățile din Cluj, Budapesta și Viena. A fost licențiat în Litere, specializarea Flologie romanică și Filosofie, cu titlul de profesor. Din 1917 a fost profesor la Caransebeș, profesor de Limba română și franceză la Școala Superioară de Comerț din Cluj, inspector general pentru învățământul muncitoresc, director general al IOVR și rector al Universității Libere din Brașov, director al Bibliotecii Centrale Universitare din București. 1892-1986 Ion ClopoţelA fost arestat și deținut de autoritățile ungare în închisoarea de la Seghedin în anul 1918 pentru agitație unionistă. A debutat publicistic în anul 1911 în revista Românul din Arad. A desfășurat o intensă activitate publicistică, a fost promotorul anchetelor sociale ca gen publicistic în România. A fost redactor-șef la publicațiile Gazeta Transilvaniei (Brașov), Patria (Cluj), Șoimul, Românul și redactor la ziarele bucureștene: Adevărul, Dimineața, Libertatea și la revistele: Lumea nouă, Pagini literare. A editat la Cluj revista săptămânală Societatea de mâine, una dintre cele mai însemnate publicații românești transilvănene din perioada interbelică, care a apărut între 1923–1945, a tipărit suplimentul Tribuna democrației, a colaborat la Luceafărul. A înființat Biblioteca ziaristică și Almanahul presei române. A întreprins cercetări sociologice alături de Dimitrie Gusti în Munții Apuseni și Banat, finalizate prin materialele publicate în anul 1926: Sociografie românească, Satele răzlețe ale României, Cum trăiesc 40.000 de moți. A fost membru și președinte (1920–1936) al Sindicatului Presei române din Ardeal și Banat. A fost distins cu Premiul Astra pentru volumul Revoluția din 1918 și unirea Ardealului cu România, premiul Scotus Viator, premiul Uniunii Scriitorilor (1975), Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1982). Din scrierile sale: Însemnări pe răboj, Antologia scriitorilor români de la 1821 încoace (vol. I-IV), Lupta pentru democrație în România, Figuri reprezentative la noi: Vasile Goldiș, Urmările conviețuirii multiseculare cu sașii din Transilvania, Dinastia română a Corvinilor, Amintiri și portrete, etc.

1895 – A încetat din viață Alexandru Odobescu (23 iunie 1834, București – 10 noiembrie 1895, București)

Scriitor, arheolog și om politic; membru titular și secretar general al Academiei Române; membru corespondent al Institutului arheologic din Roma

1898 – Biblioteca Academiei Române a devenit publică pentru cercetători

Înființată la 6 august 1867, un an după fondarea Societății Academice Române, Biblioteca Academiei Române a avut încă de la început misiunea de a aduna și conserva în colecțiile sale fondul național de manuscrise și tipărituri, ilustrând istoria și cultura românească, precum și istoria și civilizația universală. A fost adăpostită, la începuturile sale, în clădirea Universității București, unde se găsea și sediul Academiei Române. 1898 Biblioteca Academiei RomâneÎn 1890 Academia Română și Biblioteca sa s-au instalat într-un local propriu, situat la nr. 125 pe Calea Victoriei. La 10 noiembrie 1898, s-a deschis prima sală de lectură a Bibliotecii Academiei, cu 32 de locuri și o sală de studiu a manuscriselor

1899 – S-a născut Alexandru Colfescu

10 noiembrie 1899, Alexandria – 1976, București

Magistrat, publicist, critic muzical, solist vocal, violonist și 1899-1976 Alexandru Colfescu. Statuia Din Alexandriainterpret de romanțe, primar al orașului Alexandria de două ori (1934–1937 și 1939–1940), prefect al județului Teleorman (1942–1944). Licențiat în drept, a fost inițial avocat și magistrat la Alexandria. A fost o personalitate complexă: era un strălucit avocat, cânta la violoncel, cânta în corul orașului ca solist vocal, era dirijor de orchestră și, în plus, cânta romanțe. A fost și un apreciat critic muzical. Nu a avut niciodată o casă a lui, proprietate particulară, a stat mereu cu chirie, era modest, nu a căutat să se îmbogățească. A fost primul primar care a construit trotuare în oraș. Tot el le-a adus alexăndrenilor și apa în oraș

1907 – S-a născut Mihail Fărcășanu

10 noiembrie 1907, București – 14 iulie 1987, Washington, DC, SUA

Jurist, politician și scriitor. A studiat la Facultatea de Drept a Universității din București, trecându-și examenul de licență în 1931. A completat studiile cu cursuri de științe politice la London School of Economics cu profesorul Harold Laski, care avea vederi socialiste, ulterior președintele Partidului Laburist englez, apoi cursuri juridice la Universitatea Friedrich Wilhelm (Universitatea Humboldt) din Berlin. 1907-1987 Mihail FărcășanuȘi-a elaborat teza de doctorat Über die geistesgeschichtliche Entwicklung des Begriffes der Monarchie (Despre evoluția istorică a conceptului de monarhie), sub conducerea celebrului profesor de drept și om de știință german Carl Schmitt. Teza a fost tipărită în România în 1940 sub titlul Monarhia socială. A fost președintele organizației Tineretului Național Liberal (1940–1946). Urmărit de autorități pentru acțiunile sale anti-comuniste, a reușit să fugă din țară în 1946, fiind ulterior condamnat la moarte în contumacie. A fost membru în Comitetul Național Român și în Liga Românilor Liberi, fiind ales președinte al acesteia în 1953 și primul director al secției române a postului de radio Europa Liberă. Principala sa operă literară este romanul Frunzele nu mai sunt aceleași, publicat în 1946 sub pseudonimul Mihail Villara, roman care a fost distins cu premiul editurii Cultura Națională

1911 – S-a născut Emil Turdeanu

10 noiembrie 1911, Șibot, Alba – 14 ianuarie 2001, Fresnes, Franța

Filolog și istoric literar din exil, profesor universitar, membru de onoare (din 1994) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, specializându-se apoi la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, la École des Langues Orientales Vivantes din Paris și la Belgrad. 1911-2001 Emil TurdeanuÎn 1943 și-a susținut teza de doctorat la Facultatea de Filosofie și Litere din București, o lucrare deschizătoare de drumuri la acea dată: Manuscrise slave din timpul lui Ștefan cel Mare. A primit diploma Școlii de Înalte Studii, École Pratique des Hautes Études, EPHE din Paris, unde a susținut, în 1947, cel de-al doilea doctorat cu teza La littérature bulgare du XIVe siècle et sa diffusion dans les pays roumains. A fost cercetător la Centrul Național de Cercetări Științifice din Paris, a predat limba și literatura română la Catedra de limba română de la Sorbona, a editat două prestigioase reviste ale exilului românesc: Revue des etudes roumaine și Ființa românească

1916 – A doua bătălie de la Oituz

S-a desfășurat în perioada 28 octombrie/10 noiembrie–2/15 noiembrie 1916 între forțele române (Grupul Oituz, comandant general de brigadă Eremia Grigorescu – format din Divizia 15 Infanterie, întărită cu forțe din Divizia 2 Cavalerie și Divizia 8 Infanterie) și forțele germano–austro-ungare (Grupul von Gerok, comandat de generalul Friedrich von Gerok – format din Divizia 71 Infanterie austro-ungară, Divizia 1 Cavalerie austro-ungară și Divizia 8 bavareză). 1916 Monumentul Eroilor Cavaleriști Din Primul Război Mondial. Dealul Coșna Din Pasul OituzBătălia a avut ca rezultat zădărnicirea încercării forțelor centrale de forțare a Munților Carpați și pătrundere în valea Siretului, cu scopul de a tăia în două dispozitivul strategic al forțelor române

1918 – România a declarat din nou război Puterilor Centrale, decretând a doua mobilizare

Iași, 28 octombrie/10 noiembrie

În ciuda presiunilor exercitate asupra sa, Regele Ferdinand nu a ratificat pacea de la București din 24 aprilie/7 mai 1918, deși Parlamentul făcuse acest lucru. În urma ultimatumului adresat de Guvernul României Puterilor Centrale, Regele Ferdinand a decretat mobilizarea Armatei Române și a adresat o proclamație către ostași, prin care îi îndemna să ia din nou armele. Mobilizarea generală a armatei a reușit adunarea unui efectiv de 90.000 omeni. În aceeași zi, armata aliaților, comandată de generalul Berthelot, a ajuns la Dunăre și a început forțarea fluviului; forțele conduse de generalul Franchet d’Esperey au înaintat spre București. Soldații români au trecut simultan granița în Transilvania, Muntenia și Dobrogea. Armata germană a început retragerea din România spre Transilvania

1918 Proclamația Regelui Ferdinand I Către Armată, 1918Proclamația Regelui Ferdinand către ostași

Ostași,

Ora mult așteptată de către toată suflarea românească, și îndeosebi de voi, vitejii mei ostași, a sunat în sfârșit după lunga și dureroasa așteptare. Trecerea trupelor aliate peste Dunare ne impune ca o sfântă și patriotică datorie să luam iarăși arma în mâană ca să izgonim, împreuna cu ele pe vrăjmașul cotropitor din țară și să aducem liniștea populației asuprite.

Regele vostru vă cheamă din nou la luptă ca să înfăptuiți visul nostru de atâtea veacuri: Unirea tuturor Românilor, pentru care în anii 1916-1917 ați luptat cu atâta vitejie.

Sufletele celor căzuți pe câmpul de onoare vă binecuvântează pentru această ultimă sforțare: privirile credincioșilor noștri aliați sunt îndreptate cu dragoste și încredere spre țara noastră și fiii ei. Camarazii vostri de arme… cari vin în ajutorul nostru, cunosc vitejia voastră de la Oituz, Mărășești și Mărăști, arătați-le că timpul de așteptare n-a putut să slăbească bratul ostașului român. Frații noștri din Bucovina și din Ardeal vă cheama pentru ultima această luptă, ca prin avântul vostru să le aduceți eliberarea de jugul strain.

Biruinta e a noastră și viitorul va asigura întregului neam românesc viață pașnică și fericită.

Înainte deci cu vitejia strămoșească!

Dumnezeu este cu noi!

Ferdinand

1918 – Nota diplomatică a Consiliului Național Român Central a fost transmisă guvernului maghiar

Nota solicita guvernului maghiar să-i transmită consiliului autoritatea politică, administrativă și militară a celor 23 de comitate din Transilvania și a părților românești din comitatele Bichiș, Cenad și Ugocea, termenul de îndeplinire fiind fixat la 30 octombrie/12 noiembrie 1918, la ora 18. Guvernul maghiar a răspuns solicitând o amânare de 12 ore, iar apoi a trimis o delegație condusă de Oszkár Jászi, ministru al naționalităților, pentru tratative

1920 – S-a născut Val Săndulescu

10 noiembrie 1920 – 3 iulie 1987, București

1920-1987 Val SăndulescuActor de teatru și film, poet și scriitor. Absolvent Institutul de Teatru București, promoția anului 1949. A fost actor la Teatrul „Nottara”. A creat libretul operei Bălcescu, muzica Cornel Trăilescu (în 3 acte, 11 tablouri), a cărei premieră a avut loc la Opera Română, în august 1974. A jucat în filme ca: Pe răspunderea mea, Răscoala, Războiul domnițelor, Celebrul 702, Din prea multă dragoste, etc. și a regizat Metamorfoze (1972). În anul 1996, a apărut postum, volumul Jurnalul unui actor, scris de Val Săndulescu

Din prea multă dragoste (1986)

1927 – S-a născut Nicolae Florei

10 noiembrie 1927, Vasiova/Bocșa, Caraș-Severin – 25 noiembrie 2000, București

Solist de operă, bas, unul dintre soliștii de marcă ai Operei Naționale Române. A început studiile la Școala normală de învățători din Timișoara, apoi la Conservatorul municipal și la Institutul de Artă, avându-i profesori pe Sabin Drăgoi, Nicolae Ursu, Vadim Sumski. 1927-2000 Nicolae FloreiÎn 1950, s-a înscris la Conservatorul din București, clasa canto, cu Petre Ștefănescu-Goangă. A obținut diploma de licență în canto și muzicologie-compoziție și a debutat ca profesor de muzică la Vasiova și dirijor la Timișoara. A debutat în 1950, la Teatrul Excelsior din București și în 1955 la Opera Română, cu Rigoletto de Verdi. Avea să interpreteze pe prima scenă lirică a țării, până în 1984, roluri în opere celebre din repertoriul universal: Bărbierul din Sevilla, Lucia di Lammermoor, Traviata, Aida, Faust, Carmen, Tosca, Boema, Peleas și Melisande și în opere ale compozitorilor români: Ion Vodă de Gheorghe Dumitrescu, Fata de la Cozia de Emil Monția, Năpasta de Sabin Drăgoi, Horia de Nicolae Bretan. În afară de operă, s-a remarcat și ca un neîntrecut interpret de romanțe, cântece populare, mai ales din folclorul bănățean

Nicolae Florei – Pe lângă plopii fără soț

1927 – S-a nascut Birtalan József

10 noiembrie 1927, Boghiș, Sălaj – 20 septembrie 2017, Tiszaújváros, Ungaria

Compozitor, dirijor și profesor. Studiile muzicale le-a urmat la 1927-2017 Birtalan JózsefConservatorul din Cluj (1949–1956) cu Nagy Istvan, Major Ferenc, Jodal Gabor, Eisikovits Max, Wilhelm Demian, Lakatos Istvan, Jagamas Ianos și Ioan Jurca. A fost contrabasist la Opera Maghiară și la Filarmonica din Cluj, conferențiar la Institutul Pedagogic din Tg. Mureș, dirijor al Ansamblului de Pioneri și al Ansamblului artistic Mureșul din Târgu Mureș, distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor (1977). A compus muzică de cameră: Vitrina cu păpuși, muzică vocal-simfonică: Ének a Hazáról, muzică corală: Béke óda, muzică vocală: Bate vântul din poiană, lucrări didactice: Coruri pentru voci egale

Birtalan József – Félre tőlem búbánat

1928 – S-a format Guvernul Iuliu Maniu (1)

Primul consiliu de miniștri național-țărănesc, condus de Iuliu Maniu, a guvernat între 10 noiembrie 1928–6 iunie 1930. Presiunile opoziției și situația grea economică prin care trecea țara au slăbit poziția lui Vintilă Brătianu la conducerea Cabinetului, arătându-se dispus să își depună mandatul, cu condiția formării unui cabinet de uniune națională, care să asigure o politică guvernamentală de continuitate; și-a prezentat demisia în ziua de 3 noiembrie. Oficiosul Dreptatea titra: „Masele vor un guvern Iuliu Maniu ca o antiteză a guvernelor liberalo-averescane. Masele nu vor continuitate, ci rupere cu trecutul. Vor un program nou, metode noi, oameni noi”. Pe 7 noiembrie, Regența l-a desemnat pe Nicolae Titulescu să alcătuiască un cabinet de concentrare, însă tentativa a eșuat; pe 8 noiembrie, Iuliu Maniu a fost desemnat președinte al Consiliului de Miniștri. 1928 Guvernul Iuliu Maniu (1)Comentând acest moment, Dreptatea nota: „Vremea în care libertățile și drepturile poporului românesc înscrise în legile țării nu mai sunt literă moartă a sosit”. La alegerile parlamentare din 12 decembrie, PNȚ a obținut cel mai mare succes electoral înregistrat vreodată de un partid politic din România în perioada interbelică, de 77,76%. Activitatea cabinetului a fost din start marcată de criza economică globală (scăderea nivelului de trai, creșteri de taxe și impozite, producția industrială scăzută cu 37%)

1928 – A apărut la București Kalende. Revistă lunară, literară și științifică

Revista a apărut până în martie 1929, sub conducerea unui Comitetul de direcție format din Tudor Șoimaru, Vladimir Streinu, Serban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu. Revista avea o cronică socială și alta a ideilor. Au apărut cinci numere (unul dublu, pe ianuarie–februarie 1929)

1928 – S-a născut Sultana Maitec

10 noiembrie 1928 Livezi, Grecia – 25 februarie 2016

Pictoriță și graficiană de origine aromână, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în 1955. A fost soția sculptorului Ovidiu Maitec. 1928-2016 Sultana MaitecPrima expoziție personală a avut loc în 1967 la Sala Dalles, București, fiind urmată de multe altele, la Sala Dalles (1968, 1988), Academia Română din Roma (1979), Pinacoteca Națională din Atena (1984), The Mall Galleries, Londra (1986), Galeria Art of the Century, Paris (1992), Centrul Cultural Român, Paris (1993), Muzeul Țării Crișurilor (2000), Muzeul Național de Artă al României (2001, cu Ovidiu Maitec), Lemn și aur Galeria Allianz-Țiriac, București (2004, cu Ovidiu Maitec), Pictură și Sculptură la Casa Academiei Române, București (2006, cu Ovidiu Maitec). A primit numeroase distincții și premii, între care Ordinul Meritul Cultural (1975) și Premiul Academiei Române (1989). Lucrările sale se află în colecția Muzeului Național de Artă al României, Muzeului Național de Artă Contemporană, Muzeului de Istorie și Artă al Municipiului București, în muzee județene de artă (Piatra Neamț, Botoșani, Suceava), Muzeul Județean de Istorie și Artă din Bacău, Muzeul de Artă Vizuală Galați, Muzeul Național Brukenthal Sibiu, precum și în numeroase colecții private. Galerie

1931 – A fost înființată Federația Română de Baschet și Volei

Această federație comună consfințea o realitate inevitabilă, întrucât cele două sporturi apăruseră și se dezvoltaseră pe aceleași căi și în același timp. Apariția acestui organ de conducere avea să învioreze activitatea competițională baschetbalistică. Primula președinte a fost I.C. Marinescu

1932 – S-a născut Ștefan Cazimir

10 noiembrie 1932, Iași

Critic și istoric literar, profesor universitar. A devenit Doctor în Filologie română în 1976 cu teza Aspecte ale comicului la Caragiale. 1932 Ştefan CazimirA debutat cu versuri în 1943 în Ziarul copiilor. A fost profesor al Facultății de Litere a Universității din București, membru al Uniunii Scriitorilor din România, om politic, întemeietor al Partidului Liber Schimbist, deputat în Parlamentul României în trei legislaturi succesive. A fost unul dintre caragialeologii de frunte. Dintre scrierile sale: Pionierii romanului românesc, Caragiale–universul comic, Tensiunea lirică, Nu numai Caragiale, Râsete în Parlament, Potcoave de purici

1933 – S-a născut Oana Busuioceanu

Onica Ioana Busuioceanu; 10 noiembrie 1933, București – 2007, Los Angeles

Critic literar, traducătoare (din literaturile italiană, spaniolă) și prozatoare, fiica lui Alexandru Busuioceanu, cunoscutul istoric al artei, poet și universitar stabilit în 1945 la Madrid. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, secția Limba și literatura italiană în 1958. A lucrat la Biblioteca Academiei, la Biblioteca Centrală Universitară din București, ca documentarist și bibliograf, apoi „în colaborare“, cum se spunea pe atunci (1970–1984): a tradus din italiană și spaniolă texte vechi (secolele XIV–XVII) de literatură și istoria artei, care apar la edituri de prestigiu ale epocii (Univers, Minerva, Meridiane), semnând cu Oana Busuioceanu și aparatul critic al edițiilor. Printre autorii traduși se numără Dante, Fogazzaro, Guicciardini, Sachetti, Bellori, Aretino, Dolce, Pino, Zuccaro, Lomazzo, Ibánez, Garcilaso de la Vega, Guiraldes, Martorell, Palomino. În 1984, în urma înăspririi regimului editurilor sub Ceaușescu, a obținut un pașaport turistic pentru Italia, unde a cerut azil politic; după o vreme într-un lagăr de refugiați, la Latina, în mai 1985 a plecat în SUA, la Los Angeles. Aici, după ce a fost o vreme funcționară la Catholic Welfare Bureau, s-a angajat la Getty Center for the History of Art and the Humanities, una dintre instituțiile celebrului trust J. Paul Getty, unde reușește treptat să se impună profesional, devenind în cele din urmă Senior Special Collections Cataloger. Deși profesional s-a impus până la urmă în America, financiar nu Și aici a intervenit salvator un om cu care nu s-a întâlnit față în față decât o dată: Walter Biemel, născut într-o familie germană din Brașov, student al lui Heidegger, distins universitar specializat în fenomenologie și filozofia artei. Walter, căruia ea i s-a confesat în lungi scrisori, a fost cel care a ajutat-o deopotrivă material și sufletește, a fost binefăcătorul ei până la moarte și chiar dincolo de moarte – dovadă cartea Dragă Walter…

1933 – S-a născut Teodor Bogoi

10 noiembrie 1933, Tufești, Brăila

Pictor și grafician. Și-a făcut studiile la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, clasa Alexandru Ciucurencu, absolvind în 1959. După absolvire a fost angajat tehnoredactor la Editura pentru literatură și artă, unde a debutat ilustrând Basme populare gruzine, executând apoi numeroase coperte, cea mai interesantă fiind a romanului Enigma Otiliei de G. Călinescu. 1933 Teodor BogoiA mai colaborat cu editurile ELU, Albatros, Junimea, Scrisul românesc. A primit o bursă de specializare în grafică de carte la Leipzig și Dresda, apoi a fost angajat la Centrala Editurilor. În 1965 a fost distins la Concursul internațional de grafică de carte de la Edinburgh pentru ilustrația volumului Cultura românească în epoca lui Ștefan cel Mare, iar peste un an, aceeași carte îi aduce un premiu la Salonul de carte de la Frankfurt. Din 1963 a participat la majoritatea expozițiilor anuale de pictură și grafică naționale, a avut expoziții personale la București și Cluj-Napoca, cât și la New York, în Austria (Graz, Viena, Krems, Salzburg, Loeben, Innsbrück, Linz), Paris. Biografie ilustrată

1934 – S-a născut Ovidiu Genaru

Ovidiu Bibire; 10 noiembrie 1934, Bacău

Poet, dramaturg, prozator, om politic, fost deputat, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A urmat Institutul de Cultură Fizică din București (1953–1957). 1934 Ovidiu GenaruDupă absolvirea institutului, a fost profesor de gimnastică la Școala Sportivă din Bacău, redactor la revista Ateneu, profesor la Institutul pedagogic, muzeograf la Casa memorială „George Bacovia” din Bacău. A debutat în revista Luceafărul, în 1964. A colaborat la numeroase reviste, printre care Luceafărul, Contemporanul, România literară, Tribuna, Viața românească, etc. În 1966, i-a apărut primul volumul de versuri, Un șir de zile Alte opere: Week-end în oraș, Elegii, Madona cu lacrimi, Diverse cereri în căsătorie, Proces-verbal al unei crime. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie (1974)

1937 – S-a născut Ioana Bantaș

Elena Mustață; 10 noiembrie 1937, Clocociov, Olt – 7 decembrie 1987, București

Poetă din generația scriitorilor șaizeciști, soția poetului Cezar Baltag. A urmat Facultatea de Filologie a Universității din București (1955–1960). A fost învățătoare și profesoară de Limba română în provincie, apoi în București. A debutat cu versuri în 1957 în revista Tânărul scriitor. În 1966 a debutat editorial cu volumul de versuri Memorie de iulie, cu o prefață de Alexandru Piru. Alte volume: Poarta spre vid, Vertebra lui Yorick, Scrisori către Orfeu, Dimineața primigeniei

1939 – S-a născut Ioan Neacșu

10 noiembrie 1939, Băcești, Roman/Vaslui

Eseist și critic literar. A absolvit în 1964 Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași. După absolvire s-a stabilit în Bacău, redactor la centrul de radioficare, însă nu a putut lucra în publicistică, deoarece nu era membru de partid. 1939 Ion NeacșuÎn 1967, pentru că a refuzat să se înscrie în PCR, a fost obligat să părăsească ziaristica și a intrat în învățământ, profesor de școală generală la Bacău, A debutat în 1962 în revista Iașul literar. A publicat recenzii, studii și articole în revistele Ateneu, România literară, Cronica, Luceafărul, Limba și literatura română, Steagul roșu și la Radio România. A fost redactor-șef al revistei Catedra, prima revistă nedepartamentală de învățământ, pe lângă revista Orizonturi noi (pe care a fondat-o în 1993); a înființat o editură cu același nume. A fost membru fondator al Asociației Ziariștilor Români

1940 – România a fost afectată de un cutremur catastrofal

A fost primul mare cutremur din România contemporană, cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, produs la ora 3:39 dimineața, cu epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de circa 133 km, având o durată de 45 de secunde. 1940 CutremurulS-a resimțit pe mai mult de 2 milioane km². Mișcarea terenului s-a simțit spre est la Odessa, Cracovia, Poltava, Kiev și până la Moscova, unde a și provocat unele distrugeri (intensitate estimată V–VI). Spre nord, aria macroseismică s-a întins până la Leningrad; spre vest până peste fluviul Tisa, iar spre sud-vest și sud, în Iugoslavia, în toată Bulgaria și mai departe până la Istanbul. Efectele lui au fost devastatoare în centrul și sudul Moldovei, dar și în Muntenia. Numărul victimelor a fost estimat la 1.000 de morți și 4.000 de răniți, majoritatea în Moldova

Cutremurul din 10 noiembrie 1940 [Jurnal de actualitati francez]

1940 – S-a născut Tudor Mărăscu

10 noiembrie 1940, București – 22 ianuarie 2012, Viena

Regizor de teatru, film și televiziune, profesor universitar. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1970. A semnat regia a zeci de spectacole, la Teatrul Odeon, Teatrul „Bulandra”, Teatrul de Comedie, Teatrul Național din București, precum și la teatre din țară. 1940-2012 Tudor MărăscuPrintre piesele pe care le-a montat se numără Doi pe o bancă de Al. Ghelman, Nimic despre Hamlet de R.F. Alexandru, Visul unei nopți de vară de W. Shakespeare, Pădurea de A.N. Ostrovski, Dulcea pasăre a tinereții de Tennessee Williams. De asemenea, a semnat regia multor spectacole de televiziune și filme TV, precum Bună seara, Irina, Învingătorul, Singur de cart, Încrederea, Miracolul, Hitler al XVII-lea de A. Dohotaru, Adio, Europa după romanul lui I.D. Sârbu (serial de televiziune). A fost profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A fost onorat cu distincții ca: Premiul UNITER pentru întreaga activitate în regie (2011), decorația Meritul pentru învățământ în grad de Comandor (2004), premiul APTR pentru serialul Adio, Europa, premiul APTR pentru divertisment – emisiunea Surprize, surprize, Diploma de Onoare acordată de Uniunea Scriitorilor din România pentru sprijinirea și promovarea dramaturgiei originale la Teatrul de Televiziune. La acestea se adaugă o serie de premii primite în străinătate pentru dramaturgie și filmele sale

Bună seara, Irina (1980)

1940 – A încetat din viață Ilie Pintilie (1903, Iași – 10 noiembrie 1940, Doftana)

Muncitor feroviar, lider comunist; a participat la organizarea marilor acțiuni greviste din februarie 1933, coordonând sindicatele de la Atelierele CFR din Iași, Cernăuți și Pașcani și ținând legătura cu comuniștii de la Atelierele CFR Grivița; mort în urma cutremurului din anul 1940

1942 – S-a născut Dan Cristea

10 noiembrie 1942, București

Critic și teoretician literar. A urmat Facultatea de Filologie între 1960–1965. A debutat publicistic în 1964 cu o recenzie în revista Contemporanul și editorial, în 1974, cu volumul Un an de poezie, urmat de alte volume de critică și istorie literară: Arcadia imaginară, Faptul de a scrie (1980, Premiul pentru critică al Uniunii Scriitorilor din România). 1942 Dan CristeaÎn 1984 s-a expatriat, stabilindu-se întâi în Grecia și, din 1985, în Statele Unite. A studiat și lucrat la prestigioasa University of Iowa-City, specializându-se în literatura americană și franceză. În 1992 a obținut doctoratul (Ph.D.) în Literatură comparată la aceeași universitate. Dar nu a uitat o clipă de literatura română, a cărei evoluție a urmărit-o de la distanță. Întorcându-se în România după căderea comunismului, și-a reluat firesc activitatea de critic literar, a fost director al revistei Luceafărul, ulterior Luceafărul de dimineață. A scris critică și istorie literară: Version and Subversion – The Autobiographies of Benjamin Franklin, Henry Adams and Michel Leiris, Versiune si subversiune – paradoxul autobiografiei, Autorul și ficțiunile eului, Poezia vie. A fost distins cu Premiul Național pentru Literatură (2020)

1945 – S-a născut George Țărnea

10 noiembrie 1945, Șirineasa, Vâlcea – 2 mai 2003, București

Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1972, supranumit „poetul iubirii”. 1945-2003 George ȚărneaA urmat cursurile Facultății de filosofie din București. A debutat în 1964 în publicația argeșeană Secera și ciocanul, cu poezia Drumeție, dar adevăratul său debut în literatură a avut loc în 1967 când i-a fost publicat un grupaj de poezii în Viața românească. A colaborat la numeroase reviste de literatură: România literară, Contemporanul, Luceafărul, Convorbiri literare, Astra, Tribuna, Steaua, Ateneu, Orizont, Tomis, Orizont literar, Timpul, Ramuri etc. Din volumele sale de versuri: Păsările miresei, Drumul domnului de rouă, Baladă pentru vinul tînăr, Cartea Clara, Poeme supărate rău, Cartea Iluminării – Rugăciuni și viziuni, Exerciții de iubire

1951 – S-a născut Werner Söllner

10 noiembrie 1951, Horia–Vladimirescu, Arad – 19 iulie 2019, Frankfurt pe Main, Germania

Poet de limba germană, originar din România, membru al Uniunii Scriitorilor din România (1979–1982), membru al Uniunii Scriitorilor din Germania. A studiat la Cluj Fizica, Germanistica și Anglistica, absolvind în 1975. Student fiind, a lucrat ca redactor la secțiunea în limba germană a revistei Echinox. După absolvire, a fost profesor de Limba germană și engleză la un liceu din București, apoi lector pentru literatură germană pentru copii la Editura „Ion Creangă”. În anul 1982 a emigrat în Germania și s-a stabilit la Frankfurt pe Main. A ținut cursul de Poetică la Universitatea ”Johann Wolfgang Goethe” în Köln, apoi în Düsseldorf, a devenit profesor-vizitator la Dartmouth College și la Oberlin College. Din 2002 a condus Forumul Literar din landul Hessa (Hessisches Literaturforum). Ca poet, a fost puternic influențat de Paul Celan, Hölderlin, Rilke, dar și amintirile ținuturilor natale din Transilvania și-au pus cu tărie amprenta pe lirica sa, cu accente întunecate și melancolice. Documente scoase recent la lumină indică faptul că a fost colaborator al Securității (perioadă aproximativă 1970–1976), cu numele de cod „Walter”, comunicând Securității informații despre scriitori de limbă germană (Herta Müller, Richard Wagner, Helmuth Frauendorfer, Gerhardt Csejka, William Totok și Klaus Hensel). Nu a negat această colaborare, dar a susținut că informațiile comunicate de el nu erau incriminatoare. În urma deconspirării sale în Germania, Werner Söllner a renunțat la funcția de director al Forumului Literar din landul Hessa

1953 – S-a născut Laurențiu Mihăileanu

Laurențiu Eleodor Mihăileanu; 10 noiembrie 1953, Potlogi, Dâmbovița – 15 aprilie 2013, Cluj

Poet, prozator, dramaturg, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj din 2000. 1953-2013 Laurențiu MihăileanuA urmat Facultatea de Chimie a Universității din Iași (1972–1977). A debutat în 1978, în Convorbiri literare cu proză scurtă și editorial în 1998, cu volumul de poezie Pantofi de poet. A colaborat cu Convorbiri Literare, Orizont, Vatra, Steaua, Tribuna, Al cincilea anotimp, Orașul. Alte scrieri: Hăituiri de suflet, Ioan al nimănui, Dreptul la iarbă, Ce dacă?. A fost prezent la Saloanele de primăvară ale scriitorilor plasticieni

1981 – A încetat din viață Sergiu Al-George (13 septembrie 1922, Târgu Mureș – 10 noiembrie 1981, București)

Medic, filolog, orientalist, eseist și traducător; membru fondator al Asociației de Studii Orientale din România; acuzat de „uneltire împotriva ordinii sociale” a fost deținut politic al regimului comunist (1958–1964)

1987 – Economiile Epocii de Aur

Consiliului de Stat a emis Decretul nr. 272/10 noiembrie 1987 privind unele măsuri pentru raționalizarea consumului de gaze naturale și energie electrică, publicat în Buletinul Oficial nr. 53/11 noiembrie 1987. S-au stabilit cote de consum de gaze naturale și energie electrică, reduse cu „cel puțin 30%” pentru „activități neproductive” (locuințe…), însoțite de tarife punitive pentru depășirea consumurilor insuficiente stabilite pentru populație. Totodată, s-a interzis „folosirea pentru încălzirea spațiilor din toate unitățile socialiste de stat, cooperatiste și obștești și din imobile a oricăror aparate consumatoare de energie electrică

1988 – A încetat din viață Alexandru Jar (Solomon A. Jacob/Alexandru Avram; 21 septembrie 1911, Iași – 10 noiembrie 1988, București)

Poet și prozator; comunist din ilegalitate; inițial un apologet al proletcultismului, ulterior a criticat această atitudine

1994 – A încetat din viață Iozefini (Aurel Iozif; 1916 – 10 noiembrie 1994)

Iluzionist, artist de circ; a jucat în filme și a scris scenarii; considerat primul și cel mai mare iluzionist din România; a condus Circul de Stat de la înființare până în 1989

1995 – A încetat din viață Vasile Mârza (30 decembrie 1902, Șipote, Iași – 10 noiembrie 1995, Iași)

Medic, histolog și biolog; profesor la Facultatea de Medicină din Iași; membru titular al Academiei Române

1998 – Acord de colaborare în domeniul învãțãmântului între Guvernul român și Guvernul bulgar

S-a semnat la București Acordul de colaborare în domeniul învãțãmântului, științei și culturii dintre Guvernul român și Guvernul bulgar

1999 – A încetat din viață Romulus Vulcănescu (23 februarie 1912, București – 10 noiembrie 1999, București)

Scriitor, etnolog și profesor; membru de onoare al Academiei Române

2006 – S-a înființat Partidul Identitatea Românească

S-a înființat la Roma partidul românilor din Italia, Partidul Identitatea Românească. Actul de constituire a fost semnat de 15 membri fondatori, atât români, cât și italieni. Potrivit Statutului, partidul va putea participa la toate alegerile administrative, politice și europene care vor avea loc în Italia. Militează pentru simplificarea procedurii de emitere a permiselor de ședere, îmbunătățirea procesului de reîntregire a familiei, recunoașterea simplificată și echivalarea titlurilor de studii. Limba română va fi propusă ca limbă de studiu in școli și gradinițe, pentru a răspunde realității și necesităților comunității românești, cea mai numeroasă din Italia. Este condus de avocatul italian Giancarlo Germani, secretarul general al partidului este avocatul român Geta Lupu

2009 – A încetat din viață Gheorghe Dinică (25 decembrie 1933/1 ianuarie 1934, în actele oficiale, București – 10 noiembrie 2009, București)

Actor de teatru și film, unul dintre cei mai importanți actori români; a jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăiele l-a supranumit: „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești

2013 – A încetat din viață Ion Teoreanu (12 noiembrie 1929 – 10 noiembrie 2013)

Inginer chimist, profesor, cercetător; ministru al educației și învățământului

2015 – Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș pentru funcția de premier

Premierul desemnat a prezentat, la data de 15 noiembrie, lista persoanelor propuse a ocupa funcții în viitorul Guvern

2019 – Primul tur al alegerilor prezidențiale în România

27 de persoane și-au anunțat intenția de a candida la alegerile din 2019. Dintre acestea, 17 și-au depus dosarul la Biroul Electoral Central, fiind admise în final 14 candidaturi, un număr similar cu cel de la scrutinul precedent. S-a înregistrat o prezență la vot de 51,19%. Din cei 14 candidați, Klaus Iohannis a obținut 37,82%, Viorica Dăncilă 22,26%, Dan Barna 15,02%, Mircea Diaconu 8,85%, Theodor Paleologu 5,72%, etc.

2020 – A încetat din viață Vladimir Găitan (2 februarie 1947, Suceava – 10 noiembrie 2020, București)

Actor de teatru, film și televiziune; a jucat pe scena Teatrului de Comedie; vremelnic director al Teatrului „Nottara”

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

1 comentariu la „10 Noiembrie în istoria românilor

  1. Pingback: 10 noiembrie în istoria românilor | RomaniaEv

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: