Manifestul Către Popoarele Lumii

Foto: Manifestul Consiliului Național Român Către popoarele lumii


1393 – Prima mențiune documentară a stolnicului în Moldova

În Evul Mediu, stolnicul (din slavonă „stolu” – masă) era un dregător care se îngrijea de masa domnului și se ocupa de aprovizionarea curții domnești cu produsele alimentare necesare. În împrejurări deosebite, sau la sărbători, stolnicul îl servea pe domn și gusta mâncarea acestuia, pentru a se asigura că nu era otrăvită. Aproviziona curtea cu pește și era mai mare peste bucătărie. Stolnicii au dispărut odată cu reformele introduse de Alexandru Ioan Cuza

1473 – Bătălia de la pâraul Vodna

Bătălia de la Cursul Apei [Pârâul Vodna] s-a purtat între 18–20 noiembrie 1473, între Ștefan cel Mare, domnul Moldovei și domnul Țării Românești, Radu cel Frumos. Hotărât să aibă pe tronul Țării Românești un domn aliat, Ștefan cel Mare a organizat o campanie pentru înlocuirea lui Radu cel Frumos cu Basarab cel Bătrân-Laiotă (Laiotă Basarab). O asemenea opțiune se impunea cu necesitate ținând cont că domnul moldovean a încetat, probabil în iunie 1473, plata tributului, declanșând războiul de 13 ani împotriva Imperiului Otoman (1473–1486). 1473 Ștefan Cel MarePentru a asigura succesul planului său, el a obținut, pe căi diplomatice, neutralitatea lui Matia Corvin și a stabilit legături cu Uzun Pașa, hanul turcoman, un opozant al sultanului Mehmed al II-lea. Bătălia decisivă a avut loc pe râul Vodnău (Vodna), afluent al Prahovei, lângă Gherghița, între oastea Voievodului Moldovei, Ștefan cel Mare și oastea lui Radu cel Frumos, domnul Munteniei, care era sprijinit de oști otomane. Superioritatea lui Ștefan și-a spus în cele din urmă cuvântul, Radu fugind „cu toată oastea sa în cetatea de scaun, numită Dâmbovița” (București). Pierderile oastei muntene și ale detașamentului otoman dat în sprijin s-au ridicat la 6.400 de oameni

1561 – A început domnia lui Despot Vodă în Moldova

S-a sfârit Bătălia de la Verbia (17–18 noiembrie) în care Iacob Heraclid Despot, sprijinit de Habsburgi și de nobilimea polonă, l-a înfrînt pe Alexandru Lăpușneanu, Domn al Moldovei. 1561 Despot VodăDupă ocuparea Sucevei, Ioan Iacob Heraclid (sau Eraclide) Despot (1511 – 5/15 noiembrie 1563) a fost uns Domn și a obținut recunoașterea Porții. A domnit în perioada 18 noiembrie 1561–9 noiembrie 1563. Ajuns pe tron, a luat numele de Ioan-vodă și și-a asigurat grația sultanului prin urcarea tributului la 50.000 de scuzi, precum și protecția ambasadorului Franței. Lui i se datorează emiterea primului taler moldovenesc, după sistemul monetar occidental. A sfârșit asasinat

1840 – Premiera comediei Farmazonul din Hârlău

A fost prima scriere dramatică a lui Vasile Alecsandri, o comedie în trei acte și prima piesă originală în limba română, 1840 Vasile Alecsandrifiind pusă în scenă de Costache Caragiale și trupa lui, la Iași în 18/30 noiembrie. Primii interpreți ai acestei piese au fost actorii: Pandeli (Gânganu), Idieru (Pestriț), Burguillion (Leonil), C. Caragiali (Titirez), Boian (Milescu), Greceanu (Tractirgiul neamț), Hristachi (Comisarul), Smaranda (Aglăița) și Pulheria (Garoafa). Această piesă originală, jucată de o trupă română, care era menită a pune temelia unui teatru românesc, a fost primită de public cu un entuziasm de nedescris

1856 – S-a născut Iacov Antonovici

Ioan Antonovici; 18 noiembrie 1856, Similișoara Bogdanei, Tutova/Vaslui – 31 decembrie 1931, Huși

Cleric ortodox, teolog, istoric, membru de onoare (din 1919) al Academiei Române. Și-a făcut studiile, cu multe greutăți materiale, la Seminarul din Huși și la Seminarul „Veniamin Costache” din Iași (1872–1879). Revenit în Bârlad, a fost institutor la Pensionul profesorului Ioan Popescu, s-a căsătorit în anul 1880, a fost hirotonit diacon, apoi preot (1881) al Bisericii Sfântul Ilie din Bârlad. A urmat Facultatea de Teologie din București (1885–1889). 1856-1931 Iacov AntonoviciA susținut lucrarea de licență în1892, devenind paroh al Bisericii Sfântul Ilie din Bârlad. Datorită calităților sale duhovnicești și misionare a primit multe funcții: protoiereu de Tutova, membru și președinte al Consistoriului Eparhial Huși, membru al Consistoriului Superior, profesor de Religie și Filosofie la diferite școli bârlădene. Rămas văduv, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Cetățuia din Iași. A fost ales în 1918 arhiereu-vicar al Eparhiei Hușilor cu titulatura de Bârlădeanul, apoi arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldoveiși, în 1923, episcop al Dunării de Jos, cu reședința la Galați, fiind întronizat în prezența Regelui Ferdinand I al României. În 1924, a fost ales episcop al Hușilor, păstorind acolo până la moarte. În perioada păstoririi sale au fost alipite la Eparhia Hușilor 12 parohii din cadrul Mitropoliei Basarabiei. A desfășurat o bogată activitate științifică, remarcându-se ca un cercetător al trecutului ținutului natal. A publicat numeroase volume de studii și documente istorice de interes local, o colecție de „Documente bârlădene”, zeci de articole în periodicele vremii. A fost distins cu Premiul Academiei Române (1906, 1911, 1912). A fost ales membru al Societății istorice române, Societății geografice române, al Societății Internaționale pentru studii istorice și sociologice din Paris, etc. Nicolae Iorga îl considera „ultimul dintre episcopii cărturari și patrioți moldoveni care merg pe urmele lui Melchisedec Ștefănescu”.

1860 – Conferința națională a fruntașilor politici români din Banat

A fost convocată de deputatul Andrei Mocioni la Timișoara (18–19 noiembrie). 1860 Andrei MocioniDupă Unirea Principatelor Române și războiul austro-franco-piemontez soldat cu înfrângerea Austriei (care a determinat o apropiere a împăratului de aristocrația maghiară din Transilvania), fruntașii români au aflat despre tratativele dintre austrieci și unguri privind trecerea Banatului sub administrare maghiară. S-a adoptat o moțiune prin care s-au formulat cerințele de autonomie a Banatului față de Ungaria, teritoriul acestuia urmând să fie numit Căpitanatul român care să cuprindă teritoriile locuite de români și drepturi confesionale, lingvistice și naționale pentru români. În alternativă la autonomie s-a cerut unirea Banatului cu Transilvania, dar încorporarea Banatului la Ungaria fusese deja decisă la Viena

1864 – Consiliul orașului a aprobat nouă stemă a Bucureștiului

Consiliul Comunal al orașului București din 18 noiembrie 1864 a stabilit o stemă a capitalei, reprezentând, într-un scut în câmp de azur, pe Sfântul Dimitrie. 1864a Stema BucureștiuluiScutul era timbrat de o coroană murală cu cinci turnuri, având ca tenanți (susținători) la dextra un păstor cu un câine simbolizând pe ciobanul Bucur, fondatorul legendar al orașului, iar la senestra un herald purtând armele țării, amintind că urbea este capitala Principatelor Unite. Stema a fost oficial adoptată la 7 decembrie, prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în urma raportului lui Mihail Kogălniceanu, ministru de Interne, Agricultură și Lucrări publice, cât și al aceluia al Consiliului Comunal al orașului București. Stema a fost schimbată în vremea comunismului, pentru a nu apărea în ea elemente religioase, dar după Revoluție a fost readoptată în varianta inițială

1874 – România a aderat la Convenția de la Geneva privind Crucea Roșie Internațională

1874a Semnarea Convenției De La Geneva. Pictură De Armand Dumaresq
Semnarea Convenției de la Geneva. Pictură de Armand Dumaresq

Convenția internațională pentru îmbunătățirea soartei militarilor răniți din armatele în campanie (Crucea Roșie) a fost semnată la 10/22 august 1864, la Geneva de reprezentanții puterilor europene, suferind ulterior modificări necesare. Romania a devenit Parte semnatară la prima Convenție de la Geneva din 1864 și a ratificat-o în 1874.

1874b România A Aderat La Convenția De La Geneva
Echipaj Crucea Roșie în România

Doi ani mai târziu, la 4 iulie 1876, a luat ființă Societatea Crucea Roșie din România, care și-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colțea din București [Istoria României în date]

1876 – S-a născut Ion Popescu-Voitești

18 noiembrie 1876, Voitești–Bălănești, Gorj – 4 octombrie 1944, Bălănești

Geolog, paleontolog, stratigraf și tectonician. A absolvit în anul 1898 Facultătea de Științe, secția de Științe Naturale a Universității București, după care a lucrat în mai multe școli și licee din Slatina, Târgu Jiu, Tulcea, Câmpulung Muscel, Buzău, București. 1876-1944 Ion Popescu-voiteștiPrima sa lucrare, Studiul geologic al văii Argeșului începând mai jos de Boteni și până mai jos de Nămăești, i-a adus Premiul „Hillel” al Academiei Române, iar cu banii obținuți a plecat la Viena, unde a lucrat sub îndrumarea paleontologului Diener și a urmat cursurile tectonicianului Carpaților, Uhlig. A obținut titlul de Doctor în Geologie în 1910, la Paris, cu teza Contribution a l’etude stratigraphique du nummulitique de la depression getique (Contribuții la studiul stratigrafic al Numuliticului din Depresiunea Getică). În timpul Primului Război Mondial, a primit sarcina de a mări producția de petrol și de a găsi un nou masiv de sare. A recomandat adâncirea sondelor de petrol de la Solonț și Moinești, ceea ce a dus la sporirea producției cu zece vagoane pe zi și a descoperit masivul de sare de la Sărata –Bacău. Pionier al cercetărilor geologice românești; a întocmit o sinteză asupra geologiei (1921) și a istoriei geologice (1935) a teritoriului României, având o contribuție deosebit de importantă la dezvoltarea industriei extractive

1879 – S-a născut Iacob Iacobovici

18 noiembrie 1879, Costești, Botoșani – 29 octombrie 1959, București

Medic chirurg, profesor universitar. Născut într-o familie de origine armeană, a absolvit Facultatea de Medicină din București în 1905, cu teza Arteorologie fetală, distinsă cu Magna cum laudae. Ca student, a obținut Premiul „Hillel” al Academiei Române pentru lucrarea de larg interes Cauzele mortalității primei copilării în România, desfășurând activitate practică în diferite spitale și clinici din București. 1879-1959 Iacob IacoboviciDin 1907 a fost medic secundar, apoi medic consultant în clinica profesorului Thoma Ionescu de la Spitalul Colțea, bibliotecar la Facultatea de Medicină din București. A fost profesor la Facultatea de Medicină din Cluj și la cea din București. A fost unul dintre fondatorii Facultății de Medicină din Cluj și întemeietorul școlii de chirurgie din Transilvania. A adus contribuții de seamă în chirurgia ulcerului duodenal nerezecabil, în chirurgia de război, în arteriologia fetală, în arteriologia chirurgicală, în chirurgia litiazei biliare, în fiziologia paratiroidelor etc. A preconizat și a introdus în practică operația de rezecție concomitentă a coastei întâi și a nervului frenic, operație care îi poartă numele, „operația Iacobovici”. A organizat Spitalul de Urgență din București, a fost membru fondator al Academiei de Medicină, membru al Academiei de Chirurgie din Paris și al altor societăți similare din străinătate și a fost distins, printre altele, cu Legiunea de Onoare Franceză și cu titlul de medic emerit. Fiind președintele Asociației Generale a Medicilor din țară, rector al Universității din Cluj și reprezentantul acestei instituții și al medicilor în Senat, a avut o importantă contribuție la dezbaterea legilor sanitare și a altor legi care interesau corpul medical și sănătatea publică. I s-a propus de mai multe ori să fie ministru al sănătății, dar a refuzat, rămânând neînregimentat politic

1883 – A încetat din viață Vasile Boerescu (1 ianuarie 1830, București – 18 noiembrie 1883, Paris)

Ziarist, jurist și un om politic; susținător al ideilor liberale moderate; unul dintre principalii artizani ai Convenției comerciale româno-austro-ungare din 1875

1904 – S-a născut Mihai Antonescu

18 noiembrie 1904, Nucet, Dâmbovița – 1 iunie 1946, închisoarea Jilava

Avocat, politician de extremă dreaptă. A urmat Facultatea de Drept din București (1922–1926), unde a obținut și doctoratul. Începând din 1929 a fost asistent de drept internațional la Academia de Studii Comerciale și Industriale din București, profesând în același timp avocatura. 1904-1946 Mihai AntonescuÎn anii ’30 a fost membru al Partidului Liberal. În 1938 l-a cunoscut pe generalul Ion Antonescu, pe care l-a reprezentat într-un proces, apoi i-a devenit prieten și colaborator principal. A participat la guvernarea Ion Antonescu în calitate de ministru al Justiției, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, ministru secretar de stat, președinte ad-interim al Consiliului de Miniștri, ministru ad-interim al Propagandei naționale, ministru al Propagandei naționale, ministru al Afacerilor străine. A fost arestat la 23 august 1944 și a fost predat spre anchetare Uniunii Sovietice. După perioada de detenție în URSS a fost readus în România, judecat de Tribunalul Poporului din București, condamnat la moarte pentru „crime de război” și executat la închisoarea Jilava, împreună cu Ion Antonescu, Constantin Z. Vasiliu și Gheorghe Alexianu

1905 – S-a născut Grigore Benetato

Grigore Alexandru Benetato; 18 noiembrie 1905, Ialoveni, Basarabia – 9 iunie 1972, București

Medic și fiziolog, patofiziolog de renume mondial, profesor universitar, membru titular (din 1955) al Academiei Române, membru al Academiei de Științe Medicale (din 1969). 1905-1972 Grigore Alexandru BenetatoA fost profesor la Catedra de fiziologie a Facultății de Medicină din Cluj, profesor și șef de catedră la IMF București, director al Institutului de Fiziologie „D. Danielopolu” din București, membru al Societății de Chimie Biologică din Paris, al Societății Regale de Medicină din Londra, al Societății de Fiziologie din URSS. A adus numeroase contribuții, îndeosebi în domeniul fiziologiei glandelor endocrine, fiziologiei musculare, alimentației, conservării sângelui, fiziologiei sistemului nervos, imunologiei, medicinii sportive etc. A fost implicat și în politică în primii ani de după formarea Republicii Populare Române; a fost fondator al Asociației de Prietenie Româno-Sovietică (ARLUS), deputat în Marea Adunare Națională (sesiunea 1952–1957).

1906 – S-a născut Corneliu Baba

18 noiembrie 1906, Craiova – 28 decembrie 1997, București

Pictor, membru titular (din 1990) al Academiei Române. A studiat pentru scurtă vreme la Școala Națională de Arte Frumoase din București (1926). 1906-1997 Corneliu Baba. AutoportretA avut prima expoziție publică în 1934 la Băile Herculane, apoi și-a continuat studiile în Iași, licențiat în Arte Frumoase în 1938. A fost asistent al departamentului de pictură în 1939, profesor de pictură din 1946. A debutat oficial la Salonul de Artă din București cu pictura Jucătorul de șah. A fost arestat și închis pentru scurtă vreme la Galata din Iași, anul următor fiind suspendat din postul de la facultate și mutat la București. A fost profesor de pictură la Institutul de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu” din București și a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor. Biografie ilustrată

1907 – S-a născut Mihai Pop

18 noiembrie 1907, Glod–Strâmtura, Maramureș – 8 octombrie 2000, București

Folclorist, antropolog cultural și etnolog, renumit cercetător al culturilor din sud-estul Europei, membru de onoare (din 2000) al Academiei Române. Între 1925–1929 a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București, obținând licența în Litere cu o teză elaborată sub îndrumarea lui Ovid Densușianu. A urmat apoi studii de specializare în slavistică la Praga, Cracovia, Bonn și Varșovia, studiind și folcloristica, etnografia, lingvistica și teoria literară universală. 1907-2000 Mihai PopA fost profesor suplinitor la Liceul „Spiru Haret” din București, a făcut parte din echipele de cercetare ale școlii sociologice în cadrul Institutului Social Român, condus de Dimitrie Gusti. A participat la anchetele sociologice complexe din Drăguș (Făgăraș), Runcu (Gorj), Cornova (Basarabia), Dâmbovnic (Argeș), etc. (1929-1936), a devenit colaborator al Arhivei de Folklor a Societății Compozitorilor Români, inițiată de Constantin Brăiloiu. A participat împreună cu folcloristul Harry Brauner, la organizarea Institutului de Folclor din București, pe care l-a și condus. A fost profesor de folclor la Facultatea de Limba și Literatura română a Universității din București, președinte al Societății Internaționale de Etnologie și Folclor (1971), președinte al societăților de etnologie din Paris și New York, membru al Academiei Americane de Științe Sociale, precum și al altor numeroase societăți științifice străine. A fost distins cu Ordinul Muncii, clasa a III-a (1957), Ordinul Meritul cultural, clasa a II-a (1968), Premiul internațional Johann Gottfried Herder (1967), etc.

1916 – S-a născut Ion Larian Postolache

Ion Postolache; 18 noiembrie 1916, Adjud, Vrancea – 7 decembrie 1997, București

1916-1997 Ion Larian PostolachePoet, traducător. A urmat timp de trei ani cursurile Academiei Comerciale din București, a fost reporter de razboi (1942–1945). A debutat în 1933, în Căminul, revista Liceului Unirea din Focșani, a avut activitate literară în cenaclurile Adonis, Sburătorul al lui E. Lovinescu, Curierul din Sibiu. Din opera sa literară: Fluturi de bronz, Grădina cu cactuși, Amurgul zăpezilor. Bogata sa activitate de traducător s-a concretizat prin lirica sanscrită, imnuri vedice, poezia egipteană veche și multe altele

1917 – S-a născut Dinu Negreanu

1917-2001 Dinu Negreanu18 noiembrie 1917, Tecuci – 14 noiembrie 2001, San Diego, California

Regizor de teatru și film stabilit în SUA. La începutul cinematografiei socialiste a fost principalul realizator al filmelor de ficțiune cu caracter propagandistic: Viața învinge, Nepoții gornistului, Răsare soarele, Alarmă în munți, Pasărea furtunii. În anii ’50 a fost vicepreședinte al Comitetului Cinematografiei

Pasărea furtunii (1957)

1918 – Manifestul Consiliului Național Român Către popoarele lumii

Tratativele româno-maghiare au eșuat, partea maghiară insistând ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ autonom, reprezentat în guvernul maghiar. Cu alte cuvinte, partea ungară nu putea să renunțe la utopia Ungariei Mari. 1918 Manifestul Consiliului Național Român Către Popoarele LumiiLa 5/18 noiembrie, Consiliul Național Român Central a redactat, prin Vasile Goldiș, Manifestul Marelui Sfat Național din Ungaria și Transilvania, adresat popoarelor lumii, semnat în numele Marelui Sfat al Națiunii Române de Ștefan Cicio Pop, prin care se făcea cunoscut refuzul autorităților maghiare de a ține seama de revendicările juste ale populației românești și arăta că națiunea română și-a declarat voința de a se constitui într-un stat liber și independent protestând, totodată, împotriva încercării guvernului ungar de a o supune dominației și oprimării. După o prezentare succintă a luptelor românilor din Transilvania împotriva dominației austro-ungare și a deznaționalizării lor, Manifestul declara ferm voința românilor „de a se constitui în stat liber și independent spre a-și putea pune forțele în serviciul culturii și al libertății omenești”. Era făcută publică totodată dorința românilor din Transilvania de a se uni cu România. Textul Manifestului

1924 – S-a născut Iordan Chimet

18 noiembrie 1924, Galați – 23 mai 2006, București

Eseist, prozator, poet, scenarist și traducător, asociat cu mișcarea artistică a suprarealismului românesc. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie (licențiat în 1948) și Facultatea de Drept (absolvită în 1957) ale Universității din București. 1924-2006 Iordan ChimetA fost „amicul de corespondență” al lui Michael Ende, autorul german al romanului Poveste fără sfârșit, care a introdus personajul lui Chimet, Elli, în romanul Închide ochii și vei vedea Orașul. În perioada comunistă a făcut parte din asociația clandestină „Mihai Eminescu”. Opera sa i-a fost adesea catalogată greșit drept literatură pentru copii și chiar minimalizată în timpul regimului comunist și după, în ciuda ecourilor externe foarte pozitive. După 1989, Iordan Chimet a considerat ca prioritară educația democratică a românilor. A ințiat la Editura Dacia colecția Ieșirea din labirint, în care a publicat o antologie în patru volume a identității românești, Dreptul la memorie (vol. I-IV,1992–1993) și Momentul adevărului (1996). A scris poeme și proză: Închide ochii și vei vedea Orașul (continuare a romanului lui Michael Ende), Exil; eseuri: Balada în piatră, Grafica americană. Un portret al Americii, Cele doua Europe, cele doua Românii; antologii: Dosar Mihail Sebastian; memorialistică: Cartea prietenilor mei (vol. I-II), etc.

1924 – S-a născut Camilian Demetrescu

Paul Constantin Demetrescu; 18 noiembrie 1924, Bușteni – 6 mai 2012, Gallese, Italia

Pictor monumentalist, sculptor, grafician, eseist, critic și teoretician al artei, publicist, memorialist, filosof, medic, membru fondator al Uniunii Artiștilor Plastici. Licențiat al Academiei de Belle arte din București, a urmat și cursuri paralele de medicină și de filosofie. 1924-2012 Camilian DemetrescuA participat la diverse expoziții de stat în țară și în străinătate (1950–1969). Pentru o mai mare autonomie, a desfășurat în paralel o intensă activitate publicistică și de critică plastică, în presă și la radio-televiziune. A publicat la Editura Meridiane volumul de estetică Culoarea – suflet și retină (1966). În 1968 i s-a conferit ordinul Meritul cultural, decorație pe care a refuzat-o, ca protest pentru politica culturală oficială. În 1969 a fost nevoit „să se transfere” în Occident și să ceară azil politic; s-a stabilit la Gallese, în Italia. A revenit în România, în anul 2000, cu expoziția 30 de ani de artă în Italia – 1969–2000

Camilian Demetrescu

1930 – A încetat din viață Aurel Lazăr (5 august 1872, Oradea – 18 noiembrie 1930)

Avocat, membru al Partidului Național Român din Transilvania, Banat și Părțile Ungurene; membru al Marelui Sfat Național Român din Transilvania; membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei; deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia; primar al municipiului Oradea

1931 – Prima emisiune a Radiodifuziunii Române dedicată străinătății

Emisiunea a fost preluată de radiodifuziuni europene

1933 – S-a născut Gheorghe Iancu

18 noiembrie 1933, Fălăștoaca–Grădiștea, Giurgiu – 25 noiembrie 2016, București

Parașutist, deținator a mai multor recorduri naționale și mondiale. Între 1948–1951, a urmat cursurile Școlii Medii Tehnice CFR, calificându-se în meseria de electrician auto și fiind repartizat la Atelierele auto CFR București. Extrem de curajos și dornic de a se lupta cu înălțimile, în anii 1950–1951 a urmat cursurile Școlii de parașutiști sportivi de la Popești Leordeni, devenind de foarte tânăr, la doar 18 ani, instructor parașutist, iar din 1952 a fost încadrat instructor parașutist la Secția de Parașutism a AVSAP. 1933-2016 Gheorghe IancuÎn același an, la al doilea Campionat național de parașutism, tânărul Gheorghe Iancu a devenit campion național la proba utilitară. În 1956, Gheorghe Iancu și Ion Negroiu, pe atunci militari în termen, au participat la Concursul Internațional de Parașutism de la Tusino, lângă Moscova, obținând rezultate notabile, clasând echipa țării noastre pe un loc fruntaș, apoi, participând la campionatul național, cu o parașută de construcție românească AV-28, și căreia i s-au aplicat fante, a devenit campion național absolut. În anul 1962 a fost numit instructor parașutist și recepționer în cadrul Federației Aeronautice Române din cadrul CNEFS, iar din ianuarie 1963 a fost numit în funcția de comandant al Detașamentului de parașutiști din cadrul FAR, participând la numeroase concursuri interne și internaționale, cu rezultate deosebite. În 1960, a stabilit cel de-al treilea record mondial la lansare pe timp de noapte de la 1.000 m cu deschidere automată și aterizare la punct fix (media 1,45 m). La 31 mai 1961, pe aerodromul de la Strejnic, a stabilit recordul mondial absolut și definitiv la săritura cu parașuta la punct fix, în urma unei lansări cu deschidere întârziată, executată de la 1.000 m, aterizând la 0,00 m de punctul desemnat. De asemenea, a obținut recordurile mondiale pentru salturile de noapte la punct fix, precum și șase recorduri mondiale de grup, un nou record mondial printr-o lansare pe timp de zi de la 600 m, cu deschidere comandată, cu aterizare la 8,11 m de punctul fix, iar în anul 1963 într-o lansare în grup de 9 parașutiști, pe timp de zi de la 600 m, cu deschidere automată, cu aterizare la 4,37 m de punctul fix. Era cel mai titrat parașutist sportiv român, iar pe parcursul perioadei în care a activat ca ofițer a pregătit sute de cadre militare din cadrul aparatului de securitate, elevi din școlile militare, cadre și militari din trupele de securitate, precum și efective care vor încadra Unitatea de Însoțire a Aeronavelor în Zbor (precursoarea USLA)

1935 – S-a născut Cornel Todea

18 noiembrie 1935, Cluj – 30 august 2012, București

Regizor de teatru și realizator de emisiuni de televiziune. Licențiat al Facultății de Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografie București (1959), a fost, pe rând, Director al Redacției Teatru–Film la TVR, Regizor și Director al Teatrului „Ion Creangă”. 1935-2012 Cornel TodeaA montat peste 50 de piese de teatru, puse în scenă la Teatrul Național București, Teatrul „Nottara”, Teatrul Național din Iași, Teatrul Național din Cluj, Teatrul din Piatra Neamț, Teatrul Mic, Teatrul „Bulandra”, Teatrul „Ion Creangă” și peste 200 de spectacole de teatru, emisiuni muzicale, de divertisment, filme artistice și documentare de televiziune. A fost distins cu Premiul pentru cea mai bună regie cu spectacolul Cei mai puternici de August Strindberg (1991), Premiul APTR Cea mai bună piesă TV a anului pentru spectacolul Trei Surori de A.P. Cehov (1993), Premiul UNITER pentru Teatru TV – piesa Totul e un Joc (1998), Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2002)

Anton Pavlovici Cehov – Trei Surori Teatru TV (1993)

1937 – Inaugurarea clădirii Casei de Cultură a Studenților din București

Ideea construirii unui local destinat studenților a apărut în paginile ziarului Universul, Stelian Popescu, patronul și administratorul întregului trust Universul a pornit la începutul anilor ’30 o campanie de strângere de fonduri în paginile ziarului central. Suma strânsă nu a fost de ajuns, dar pentru a-și onora promisiunea față de cititorii săi, Universul a donat restul de bani. 1937 Casa De Cultură A Studenţilor BucureştiClădirea a fost realizată de arhitectul Petre Antonescu, sub antrepriza inginerului Emil Pragher, cu muncă voluntară a sute de studenți legionari

1940 – S-a născut Mihai Horia Botez

18 noiembrie 1940, București – 11 iulie 1995, București

Matematician; diplomat și disident anti-comunist. Absolvent al Facultății de Matematică din București, a fost matematician cercetător, profesor asociat la catedra de Cibernetică economică, statistici și cercetare din ASE, apoi lector la Facultatea de Matematică, catedra de Statistică și Calculul Probabilităților și profesor (1970). 1940-1995 Mihai Horia BotezA devenit Doctor în Matematică la vârsta de 26 de ani. A fost director al Centrului de Cercetări Preospective (din 1967), director al Centrului Internațional de Metodologie a Studiului asupra Viitorului și Dezvoltării (1974–1977). Invitat câteva lunal Woodrow Wilson International Center for Scholars, și-a exprimat disidența față de regimul lui Nicolae Ceaușescu, fiind eliminat din învățământ. A scris Memoriul intelectualilor români, citit la Radio Europa Liberă și publicat în revista franceză La Nouvelle Alternative, apoi a dat în revista franceză L’Express un interviu critic la situația din România… fiind numit director al Centrului de Calcul din Tulcea! A primit azil politic în 1988 în SUA, după care a lucrat la o serie de instituții academice, Stanford University, Indiana University, Woodrow Wilson International Center for Scholars. După Revoluția din 1989, a fost ambasador al României la ONU (1992–1994) și în SUA (1994)

1940 – S-a născut Apostol Gurău

1940-2019 Apostol Gurău18 noiembrie 1940, Independența, Galați – 7 septembrie 2019, Galați

Prozator, eseist, editor, profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1984). A fost profesor la liceul „Elena Doamna” din Galați. În 1978 a debutat cu cartea Începutul verii astronomice (povestiri) cu prefața lui Marin Preda, iar în 1981 a publicat primul său roman, Defonia. Au urmat: Sâmbure înflorit, Omul Nopții, etc.

1940 – A încetat din viață Ion Inculeț (5 aprilie 1884, Răzeni, Basarabia, Imperiul Rus/R. Moldova – 18 noiembrie 1940, București)

Om politic din Basarabia; președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești; ministru; a desfășurat o intensă activitate pentru unirea Basarabiei cu România; membru titular al Academiei Române

1943 – S-a născut Dan Buciu

Dan Cezar Buciu; 18 noiembrie 1943, București

Compozitor, profesor universitar. A urmat cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, avându-i, printre alții, profesori pe Tiberiu Olah si Dan Constantinescu. 1943 Dan BuciuȘi-a continuat perfecționarea prin specializări în muzică electronică și informatică muzicală cu Aurel Stroe și Dinu Ciocan (1970–1975) și prin participarea la trei stagii de pregătire la celebrul Festival de muzică contemporană de la Darmstadt. Simultan cu aplecarea spre compoziție, s-a afirmat și în domeniul didactic, fiind profesor de Armonie și de Forme și analize muzicale al Universității Naționale de Muzică București, unde a îndeplinit și funcția de rector (2000–2008). A conceput un tratat dedicat armoniei tonale și armoniei modale. In calitate de compozitor, Dan Buciu a fost distins cu 6 premii ale Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, premiul special al Fundatiei Madrigal, etc.

Dan Buciu – Visare (versuri Mihai Eminescu) • Corul Academic Radio, dirijor Dan Mihai Goia

1946 – A încetat din viață Nicolae Comșa (20 decembrie 1905, Făget–Valea Lungă, Alba – 18 noiembrie 1946. Cluj)

Scriitor, preot, profesor; director al Bibliotecii Centrale Arhidiecezane

1947 – S-a născut Bedros Horasangian

18 noiembrie 1947, București

Scriitor și eseist român de origine armeană, prozator al generației literare ’80, publicist și jurnalist. A urmat Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic București (1965–1970). 1947 Bedros HorasangianA început să lucreze ca inginer, dar a renunțat, pentru a se dedica scrisului. A colaborat la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia și director al Centrului Cultural Român din New York. A debutat literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției. A publicat povestiri: Parcul Ioanid, Portocala de adio, Miss Perfumado și alte femei; romane: Sala de așteptare, În larg, Zăpada mieilor; varia: Enciclopedia armenilor, Bonjour, popor!, Integrarea europeană (poezii), etc. În prezent deține rubrica de cronică muzicală în revista Observator cultural, semnată cu pseudonimul Florin Băiculescu

1952 – S-a născut Vlad Rădescu

18 noiembrie 1952, București

Actor de teatru și film. Dorea să devină marinar, ziarist sau arheolog însă a intrat la teatru din prima încercare și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, secția Actorie în 1975 la București, clasa profesoarelor Sanda Manu și Geta Angheluță. 1952 Vlad RădescuA jucat pe scenă la Teatrul Național din Târgu Mureș (1975–1994) unde a ocupat o vreme și postul de director adjunct executiv, la Teatrul Mic din București, a devenit, prin concurs, director general al Teatrului „Nottara” din București (1996–2000). A debutat în film cu rolul titular din Ciprian Porumbescu în regia lui Gheorghe Vitanidis, încă din primul an de facultate (1972). A ocupat diverse posturi didactice la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, Universitatea Ecologică din București, Facultatea de Teatru a Universității „Spiru Haret” din București. Dintre filmele sale: Pe aici nu se trece, Munții în flăcări, La rascrucea marilor furtuni, Burebista, Somnul insulei, Une mere comme on n’en fait plus, Die Deutschen, Der geköpfte Hahn/Cocoșul decapitat, Cendres et sang/Cenușă și sânge, Călătoria lui Gruber, Brâncuși… din eternitate

Somnul insulei (1994)

1963 – Premiera filmului istoric Tudor

Regizat de Lucian Bratu după un scenariu de Mihnea Gheorghiu, cu Emanoil Petruț, George Vraca, Amza Pellea, Ion Besoiu, Olga Tudorache, Alexandru Giugaru, Fory Etterle, etc. Film de referință în istoria cinematografului românesc, care evocă mișcarea istorică de la 1821 și un model pentru genul filmelor istorice

Tudor

1969 – S-a născut Nina Vasile

18 noiembrie 1952, București

1969 Nina VasilePoetă, bibliotecară. A terminat Facultatea de Filosofie în 1997, iar în 2000 Masterul de Teorie a Literaturii, ambele la Universitatea București. Este bibliotecară la Biblioteca Metropolitană, scrie poeme, eseuri, recenzii, în revistele ArtPanorama, Luceafărul, Viața Românească, Biblioteca Bucureștilor, și pentru o scurtă perioadă, în Adevărul Literar și Artistic. Este coordonatoarea atelierului de poezie Poezie în viață

1980 – A încetat din viață Mircea Ionescu (28 aprilie/10 mai 1896, București – 18 noiembrie 1980, București)

Chimist, specialist în domeniul chimiei aplicate în agricultură (chimia plantelor de cultură); membru corespondent al Academiei Române

1992 – A încetat din viață Radu Tudoran (Nicolae Bogza; 8 martie 1910, Blejoi, Prahova – 18 noiembrie 1992, București)

Scriitor și traducător; autorul unor romane de mare succes; fratele lui Geo Bogza

2000 – A încetat din viață Anghel Mora (Mihai Diaconescu; 12 mai 1949, Turnu Severin – 18 noiembrie 2000, București)

Regizor de film, scenarist, actor, poet și nuvelist, cântăreț folk; membru al Uniunii Scriitorilor din România

2002 – Bursa de Valori București a fost admisă membru corespondent al Federației Europene a Burselor de Valori

Adunarea Generală a Federației Europene a Burselor de Valori a hotărât să acorde BVB statutul de membru corespondent al acestei prestigioase asociații, care cuprinde 31 de membri plini și 8 asociați din rândul burselor mari din Europa

2002 – A încetat din viață Vasilica Istrate (14 noiembrie 1934, Aluniș, Prahova – 18 noiembrie 2002, București)

Scenaristă de film; a avut o colaborare constantă și exclusivă cu regizoarea de film Elisabeta Bostan

2006 – A încetat din viață Ioan-Alexandru Silberg (6 noiembrie 1937, Cluj-Napoca – 18 noiembrie 2006)

Chimist cu importante contribuții în chimia heterociclurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1996

2013 – A încetat din viață Eugenia Văcărescu-Necula (20 iulie 1938, București – 18 noiembrie 2013, București)

Dirijoare al Corului de Copii Radio timp de 20 de ani; profesoară

2020 – A încetat din viață Draga Olteanu-Matei (24 octombrie 1933, București – 18 noiembrie 2020, Iași)

Apreciată actriță de teatru, film, radio și televiziune, dar și scenarist și regizor; considerată „marea doamnă a comediei

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

1 comentariu la „18 Noiembrie în istoria românilor

  1. Pingback: 18 noiembrie în istoria românilor | RomaniaEv

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: