Castelul Bran -cover Ist

Foto: Castelul Bran


1377 – Prima atestare documentară a Castelului Bran

Un document emis de regele Ludovic I de Anjou, al Ungariei (1342–1382) din reședința regală din Zvolen (Slovacia), a confirmat sașilor din Scaunul Brașovului, „totaque communitas Saxonum sedis Brassouiensis” privilegiul de a ridica o cetate. Documentul precizează că brasovenii „nesiliți și neconstrânsi de nimeni ci, de bună voie au promis în mod generos și unanim să construiasca o noua cetate pe stânca lui Dietrich” [novum castrum in lapide Tydrici aedificare], de a o face „cu propriile lor osteneli și de a tăia acolo pădurea în lung și în lat dupa voia noastră, de a dezrădacina și nivela, aducând și furnizând piatră, ciment, lemne necesare la cladirea numitei cetăți, procurând și zidari și cioplitori de piatră și dulgheri cu propria lor cheltuială”. 1377 Castelul BranCu această ocazie, regele a promis brașovenilor că, dacă Țara Românească va ajunge „în mâinile noastre”, atunci vama va fi mutată de la Rucăr (Ruffa Arbor) la Bran. Prezentarea Castelului Bran – Tur video

1605 – Ștefan Bocskay a fost confirmat principe al Transilvaniei

În 21 februarie, Dieta de la Miercurea Nirajului l-a ales pe Bocskay principe al Transilvaniei. 1605 Ştefan Bocskay Principe Al TransilvanieiÎn 20 aprilie a fost ales principe al Ungariei la Dieta de la Szerencs. La 14 septembrie, după o serie de confruntări cu sașii din Transilvania, Bocskay a fost unanim ales principe de către cele trei națiuni aliate transilvane, sași, secui, maghiari (românii majoritari fiind fără drepturi politice) de Dieta de la Mediaș, și instaurat pe tronul princiar. În 19 noiembrie, sprijinul otoman s-a concretizat prin obținerea de către Bocskay a actului berat de numire ca principe al Transilvaniei și rege al pașalâcului turcesc, Ungaria. Ștefan Bocskay a murit la 29 decembrie 1606, la vârsta de 59 ani, după părerea unora, el fiind otrăvit de inamici

1784 – Răscoala țărănească condusă de Horea, Cloșca și Crișan:

Vicecolonelul Schultz se afla deja la Abrud pentru a se întâlni cu răsculații. Aici câțiva români din Lupșa l-au predat pe unul dintre căpitanii lui Horea, Ursu Uibaru. În același timp, Horea a poruncit satelor să se ridice din nou sub arme, văzând că lucrurile nu evoluează în favoarea lor. La 20 noiembrie vicecolonelul Schultz s-a dus la Câmpeni pentru a se întâlni cu Horea, care însă a venit numai a doua zi. Toată noaptea tulnicele au sunat în munți pentru a aduna țăranii

1799 – A încetat din viață Alecu Văcărescu 1799 Alecu Văcărescu (1769-1799). Portret De Anton Chladek(1769 – 19 noiembrie 1799, Tulcea, Imperiul Otoman)

Fiul cel mare al lui Ienăchiță Văcărescu, ispravnic de Dambovița, clucer, mare clucer, poet; considerat cel mai talentat dintre Văcărești; acuzat că a otrăvit-o pe mătușa sa, Venețiana Văcărescu, de a carei fiică se indrăgostise, a fost exilat și închis în închisoarea turcească din Tulcea, unde își află sfârșitul

1837 – S-a născut Aron Densușianu

Aron Pop; 19 noiembrie 1837, Densuș, Hunedoara – 2 septembrie 1900, Iași

Critic și istoric literar, poet și folclorist, profesor universitar, membru corespondent (din 1877) al Academiei Române. A făcut parte din familia nobiliară transilvană Pop de Hațeg. A urmat gimnaziul din Blaj (profesorii de aici i-au schimbat numele din Pop în Densușianu), iar între 1860–1864, Academia de Drept din Sibiu. Din 1864 s-a stabilit ca avocat la Făgăraș, devenind conducătorul opoziției politice din localitate. 1837-1900 Aron DensuşianuActivitatea publicistică, începută încă de la Blaj, la gazetele Foaie pentru minte, inimă și literatură, Amicul școalei, Aurora română, cu articole politice, poezii, traduceri și articole de critică literară, a fost continuată la almanahul Muza românească, la revistele Concordia, Albina, Familia, Federațiunea, Columna lui Traian, Transilvania, Revista literară și științifică. Din cauza persecuțiilor politice, s-a mutat la Brașov, unde a scos revista Orientul latin, împreună cu Teofil Frâncu și Ioan Alexandru Lapedatu. În 1881, mutându-se definitiv la Iași, a ocupat Catedra de Limba latină la Universitate și, apoi pe cea de Limba română și a întemeiat în 1893 Revista critică literară, sprijinit de fratele său, Nicolae Densușianu, și de fiul său, Ovid Densușianu. A fost unul dintre primii critici de profesie din literatura română, asupra căreia s-a aplecat cu perseverență și convingere. Lucrarea sa, Istoria limbei și literaturei române, (1885), a fost considerată prima lucrare serios documentată, de acest gen, din cultura română. Din opera sa literară: Starea criticei literare la români, Studie asupra poeziei populare române, Aventuri literare, Cercetări literare, Studii și notițe despre cronicari români, Teatrul la noi, Epopeea noastră păstorească, Cercetări literare și numeroase traduceri din Horațiu, Dante Alighieri, Torquato Tasso, Francesco Petrarca, Giovanni Boccaccio, etc.

1854 – S-a născut Carol Telbisz, baron Telbisz de Obesenyo

19 noiembrie 1854, Cenad – 14 iulie 1914, Timișoara

Jurist, primar al Timișoarei, consilier al Curții Regale Maghiare. S-a născut într-o familie de bulgari bănățeni. După ce a luat bacalaureatul la Liceul Raab în Seghedin a studiat la Facultatea de Drept din Budapesta (1872–1877), apoi a promovat Doctor în Drept administrativ la Universitatea din Viena. S-a stabilit la Timișoara ca avocat, ulterior fiind numit avocat superior urban. 1854-1914 Carol TelbiszÎn 1885, la doar 31 de ani, Telbisz a devenit primar al Timișoarei pentru patru ani, dar mandatul a fost prelungit până în 1914, când s-a îmbolnăvit și a murit. Timp de aproape trei decenii cât a condus Primăria, a reușit să ridice orașul la un nivel la care nimeni nu se aștepta, l-a modernizat și l-a adus la standardele din Belle Époque. A ordonat demolarea zidurilor vechi și a înnoit orașul conform unui minuțios plan de urbanizare, elaborat după model vienez. În timpul mandatului său a fost clădit sistemul municipal de canalizare, iar Cetatea Timișoara a fost conectată prin bulevarde largi cu suburbiile; au luat ființă Piața Victoriei, cu palatele ei urbane, precum și Palatul Poștei. De asemenea au fost revoluționate economia și infrastructura, au fost îmbunătățite igiena publică, educația și solidaritatea socială. În 1905, a devenit consilier al Curții Regale Maghiare. În 1912, politicianul a fost ridicat la rangul de baron maghiar cu predicatul de Obesenyo, iar doi ani mai târziu a fost decorat cu Crucea Ordinului Împăratului Franz Joseph I la gradul de cavaler

1865 – Deschiderea Dietei Transilvaniei de la Cluj

La 20 august/1 septembrie 1865 împăratul Franz Joseph a dizolvat Dieta de la Sibiu, anulând totodată legile votate de aceasta: Legea despre egala îndreptățire a națiunii române cu celelalte naționalități și religii, precum și Legea despre caracterul oficial al limbii române în Transilvania, și a convocat o nouă dietă, aleasă după alt regulament electoral, la Cluj (19–25 noiembrie). Aceasta, dominată de maghiari, s-a autodizolvat în 1867, după ce a votat unirea Transilvaniei cu Regatul Ungariei

1874 – S-a născut Sever Bocu

19 noiembrie 1874, Șiștarovăț, Arad – 21 ianuarie 1951, închisoarea Sighet

Publicist, economist, ziarist, politician, unul dintre fruntașii românilor bănățeni. Studiile superioare le-a făcut la Viena și Paris. 1874-1951 Sever BocuÎn 1892 a participat la Conferința Națională a Partidului Național Român din Transilvania, în calitate de redactor al ziarului Tribuna din Arad, apoi a publicat la Arad traducerea unei lucrări a ministrului liberal József Eötvös, sub titlul Chestiunea de naționalitate, a editat pentru prizonierii de război români din lagăre un ziar numit România Mare. După Primul Război Mondial a devenit unul dintre fruntașii Partidului Național Român, ulterior al Partidul Național Țărănesc, deputat reprezentant al Banatului, apoi ministru în guvernul lui Iuliu Maniu. Arestat la 5/6 Mai 1950, Noaptea demnitarilor, ca „lacheu al claselor exploatatoare din regimul burghezo-moșieresc”, a fost torturat de anchetatori și a încetat din viață în închisoarea Sighet

1882 – S-a născut Aurel Vlaicu

19 noiembrie 1882, Binținți, Hunedoara – 13 septembrie 1913, Bănești, Prahova

Inginer, inventator și pionier al aviației române și mondiale. A făcut studii inginerești la Technische Hochschule München, în Germania, obținându-și diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 s-a întors la Binținți unde a construit un planor cu care a efectuat un număr de zboruri în 1909. 1882-1913 Aurel VlaicuÎn toamna anului 1909 s-a mutat în București și a început construcția primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul a zburat fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviației mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 a construit un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câștigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit între 23 și 30 iunie 1912, 40 piloți din 7 țări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care și Roland Garros, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan și românul Vlaicu. În cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se găseau următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu: „Minunate și curoajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care șade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) mașina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplatea pe român cu ovații furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit

Film Muzeu – Aurel Vlaicu

1898 – S-a născut Franz Xaver Dressler

1898, Ústí nad Labem, Boemia – 1981, Regensburg, Germania

Compozitor, organist, dirijor și profesor din Transilvania. A studiat muzică bisericească la Leipzig, având profesori pe Max Reger și Karl Straube (orgă), 1898-1981 Franz Xaver Dresslerla a cărui recomandare a candidat pentru posturile de cantor și organist al parohiei Sibiu, unde și-a început activitatea în 1922. A înființat corul de băieți al Liceului „Brukenthal”, Corul „Bach” și Orchestra Filarmonică din Sibiu, a predat la Facultatea Teologică Evanghelică din Cluj (1955–1976). Este consideratul unul dintre inovatorii muzicii de orgă din Europa. Metoda sa de folosire a instrumentului, l-a readus în atenția muzicii secolului al XX-lea. Este considerat părintele școlii moderne de orgă din România. A fost mentorul lui Dieter Acker. În 1978 a emigrat în RFG

Franz Xaver Dressler și renumitul cor de băieți „Bruckenthal”

1903 – S-a născut Marcel Breslașu

Marcel Bresliska; 19 septembrie 1903, București – 29 septembrie 1966, București

Poet, cunoscut și ca fabulist, compozitor și traducător. După absolvirea liceului, s-a înscris la Facultatea de Drept și în paralel la Conservatorul din București. A continuat studiile la Paris, unde a obținut diploma de Doctor în Drept și s-a perfecționat în compoziție la Schola Cantorum, unde l-a avut profesor pe Vincent D’Indy. A practicat o vreme avocatura, în timpul liber dedicându-se scrisului și muzicii. 1903-1966 Marcel BreslaşuA început cariera literară cu versuri pentru copii, publicate în revista Copilul evreu. În 1934 a scris textul și muzica la un oratoriu profan, inspirat din Biblie, Cântarea cântărilor, reprezentat pe scena Operei din București. A mai scris poezii lirice și alegorice. După război, a fost șef al departamentului pedagogic al Ministerului Artelor și Stiințelor, profesor și rector al Institutului de teatru „I.L. Caragiale”, redactor-șef al revistei Secolul 20 și secretar al organizației de partid a Uniunii Scriitorilor. A fost distins cu Ordinul Steaua RPR clasa a III-a (1954), Premiul de Stat (1962), Ordinul Muncii cl. I (1963). Din scrierile sale: Grivița Roșie, În tîrg la Iași, Cântec de leagăn al Doncăi, Valea Prahovei, Bondocel își alege o meserie, Ce-o să fie Bondocel?, Zodiac (poezii), etc.

1908 – S-a născut Victor Tufescu

19 noiembrie 1908, Botoșani – 11 martie 2000, București

Geograf, considerat întemeietorul geografiei moderne din România, membru (din 1942) al Academiei de Științe, membru titular (din 1992) al Academiei Române. Studiile universitare le-a făcut la Iași (1927–1930). Deși inițial se înscrisese, la dorința mamei, la Medicină, a renunțat după un semestru și s-a înscris la științe ale naturii, unde, alături de Biologie, a studiat și Geografia. 1908-2000 Victor TufescuEvidențiindu-se încă din anul întâi, a fost luat preparator la geografie matematică de Gh. Panaitescu; a luat licența cu teza Depresiunea Jijiei cu Magna cum laude. S-a numărat printre fondatorii Institutului de Cercetări Geografice ale României, precum și printre cei ai Revistei Geografice a ICGR, care a continuat pentru 4 ani activitatea Buletinului Societății Regale Române de Geografie. A primit două premii ale Academiei Române: premiul „George Vâlsan” pentru lucrarea O regiune de vie circulație: Poarta Târgului Frumos (1942) și premiul „Gh. Murgoci” pentru lucrarea Modelarea naturală și eroziunea accelerată (1966). A fost membru al Comitetului Național de Geografie de sub egida Academiei Române, iar în 1990 președinte al acestuia, membru al Uniunii Internaționale de Geografie, secțiile Land use și Environment, membru al National Geographic Society din New York (din 1990)

1911 – S-a născut Ioan Ploscaru

19 noiembrie 1911, Frata, comitatul Cluj – 31 iulie 1998, Lugoj

Episcop greco-catolic, memorialist. A urmat cursurile Academiei Teologice din Blaj, în 1933 fiind hirotonit preot. A fost profesor de Religie la Brașov și apoi preot la Ocland, Odorhei/Harghita. 1911-1998 Ioan PloscaruÎn 1936 a fost trimis la Universitatea din Strasbourg (Franța), unde a studiat până în 1939, an în care a plecat la Institutul Catolic de la Paris, pentru pregătirea tezei de doctorat. La 1 decembrie 1948, Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii. Episcopul Ioan Ploscaru a fost reținut fără mandat de arestare în 29 august 1949. A fost încarcerat între anii 1949–1955 și 1956–1964, dar abia în 1957 a fost condamnat la 15 ani de închisoare „pentru trădare de patrie și uneltire contra ordinii sociale”. Eliberat din închisoarea de la Gherla în 1964, a fost urmărit, în mod constant, până în 1989. Din operele sale: Lanțuri și teroare, Biblia răspunde, Răstigniți cu Cristos, Icoana Maicii Sfinte de la Scăiuș, Scurtă istorie a Bisericii Române

 

Ziua cercetătorului și proiectantului din România

Marcată, în fiecare an, la 19 noiembrie, dată la care, în anul 1912, se năștea savantul George Emil Palade, instituită prin hotărârea de guvern nr. 764/1994, în semn de omagiu față de activitatea savantului american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 1974

1912 – S-a născut George Emil Palade

19 noiembrie 1912, Iași – 7 octombrie 2008, Del Mar, SUA

Medic și om de știință american de origine română, biochimist specialist în domeniul biologiei celulare, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină (1974), membru (din 1961) al Academiei de Știinte a SUA, membru de onoare (din 1975) al Academiei Române, membru de onoare (din 1989) al Academiei româno-americane de arte și științe (ARA) la Universitatea din California. În 1930 s-a înscris la Facultatea de Medicină a Universității din București. 1912-2008 George Emil PaladeA absolvit în 1940, obținând titlul de Doctor în Medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice. În perioada 1942–1945, a servit în Corpul Medical al Armatei Române. În 1946 s-a căsătorit cu fiica industriașului Nicolae Malaxa; cuplul a plecat în Statele Unite ale Americii, unde medicul a fost angajat pe post de cercetător la Universitatea Rockefeller din New York. A descoperit ribozomii și a descris sistemul și funcțiile membranelor intracelulare. Împreună cu Keith Porter a editat revista The Journal of Cell Biology (Revista de Biologie Celulară), una dintre cele mai importante publicații științifice din domeniul biologiei celulare. La 12 martie 1986, președintele Statelor Unite, Ronald Reagan i-a conferit Medalia Națională pentru Știință pentru „descoperirea fundamentală” a unei serii esențiale de structuri complexe cu înaltă organizare prezente în toate celulele biologice, iar în 2007, președintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de Colan. A fost președinte de onoare al Fundației Naționale pentru Știință și Artă a Academiei Române

Români care au schimbat lumea: George Emil Palade [TVR1]

1917 – Relații diplomatice România – Japonia

Prima încercare de stabilire de relații diplomatice cu Japonia a fost făcută în 1917, la nivel de legație. La 13 septembrie 1917 Regele Ferdinand I al României a semnat decretul de numire a lui Nicolae Xenopol ca ministru plenipotențiar la Tokyo. 1917 Nicolae XenopolA fost primul ambasador al României la Tokio și momentul a reprezentat stabilirea relaților diplomatice dintre cele două țări. Ajuns în capitala Țării Soarelui Răsare la 28 octombrie, Xenopol s-a stabilit la Hotel Imperial. La scurt timp după depunerea scrisorilor de acreditare în fața împăratului Yosishito (19 noiembrie) boala sa mai veche de rinichi a recidivat și Xenopol a murit, la 18 decembrie, în ciuda eforturilor medicilor japonezi. A fost înhumat în sectorul rezervat înalților deminitari japonezi în cimitirul Aoyama din Tokyo. Deschiderea efectivă a legației a avut loc la 24 iunie 1921. La 1 mai 1923, a fost înființat Consulatul General Onorific al României la Osaka. În contextul celui de-al doilea război mondial, la 31 octombrie 1944, relațiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte, fiind reluate la 1 septembrie 1959. La 1 iunie 1964, relațiile diplomatice au fost ridicate la nivel de ambasadă

1919 – A încetat din viață Alexandru Vlahuță (5 septembrie 1858, Pleșești/Alexandru Vlahuță, Vaslui – 19 noiembrie 1919, București)

Scriitor si publicist; unul dintre teoreticienii sămănătorismului; membru de onoare post-mortem al Academiei Române

1921 – S-a născut Dinu Pillat

19 noiembrie 1921, București – 6 decembrie 1975

Scriitor, critic și istoric literar, fiul poetului Ion Pillat. A început să scrie încă din liceu, colaborând la revista Vlăstarul cu diverse cronici literare și proze lirice. Această activitate se va contura mai târziu pe două direcții, aceea de critic și istoric literar și aceea de romancier. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie din București și a susținut doctoratul în 1947, cu două subiecte sugerate de G. Călinescu: Contribuțiuni la biografia lui Ion Pillat și Romanul de senzație în literatura română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. 1921-1975 Dinu PillatÎn anii ’40, a fost unul dintre asistenții profesorului G. Călinescu la catedra de Istoria literaturii române. A fost arestat de regimul comunist în 1959, alături de Constantin Noica și un grup important de intelectuali, printre care Alexandru Paleologu, Arșavir Acterian, Nicolae Steinhardt. Ei au fost implicați în cunoscutul proces Noica-Pillat, ultimul mare proces politic din timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu Dej. A trecut prin penitenciarele Jilava și Gherla. Din opera sa: Jurnalul unui adolescent, Tinerețe ciudată, Moartea cotidiană, Mozaic istorico-literar. Secolul XX, Itinerarii istorico-literare. În martie 2010, din arhiva CNSAS a fost recuperată dactilograma manuscrisului romanului Așteptând ceasul de apoi, cel mai reușit roman al său, după propria-i apreciere, considerat pierdut, fiind confiscat la arestarea autorului în 1959. A fost publicat în decembrie 2010 și tradus în limba franceză, En attendant l’heure d’après, în 2013

1922 – A încetat din viață Ioan Scărlătescu (16 aprilie 1872, București – 19 septembrie 1922, București)

Compozitor, pianist și profesor la Viena, la Iași, la Conservatorul din Cluj și la cel din București; dirijor al Corului Capelei Române din Paris

1923 – S-a născut Monica Lovinescu

19 noiembrie 1923, București – 20 aprilie 2008, Paris

A fost o intelectuală care și-a dedicat viața și opera luptei împotriva totalitarismului comunist. Unica fiică a criticului literar Eugen Lovinescu și a profesoarei Ecaterina Bălăcioiu, a fost la rândul ei critic literar, devenind o autoritate în materie de literatură română contemporană. La vârsta de opt ani (1931) i s-a publicat un basm în revista Dimineața copiilor, iar la vârsta 15 ani i-au apărut nuvele și schițe în revistele Vremea și Kalende. În 1943, a publicat sub propriul nume romanul În contratimp în Revista Fundațiilor Regale, iar după război a scris critică teatrală în ziarul Democrația al lui Anton Dumitriu. 1923-2008 Monica LovinescuÎn 1946 a obținut licența în Litere la Universitatea din București și a lucrat ca asistentă a lui Camil Petrescu în cadrul seminarului de Teatru condus de acesta. După instaurarea regimului comunist în România, în septembrie 1947, a plecat în Franța ca bursieră a statului francez, iar în primele zile ale anului 1948 a cerut azil politic. A colaborat la revistele publicate de diaspora românească, fiind una din cele mai cunoscute voci ale postului anticomunist Radio Europa Liberă, unde a realizat, printre altele, emisiunea Teze și antiteze la Paris. Angajamentul ferm anticomunist s-a soldat în 1977 cu un atentat asupra vieții sale și cu campanii de calomniere în presa românească și în publicațiile finanțate de către regimul comunist. A fost căsătorită cu poetul, publicistul și omul de radio Virgil Ierunca; prin publicitatea făcută disidenților români în presa internațională, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au contribuit la ameliorarea tratamentului acestora de către autoritățile de la București. O parte din articolele sale au fost reunite în seria Unde scurte, vol. I–VI

Monica Lovinescu și Virgil Ierunca Interviu

1930 – S-a născut Nicolae Nițescu

19 noiembrie 1930, Galați – 18 septembrie 2012, București

Cântăreț de muzică ușoară. A urmat studii clasice de canto cu 1930-2012 Nicolae NițescuPetre Ștefănescu-Goangă, dar marea lui pasiune a fost muzica ușoară. A excelat în interpretarea romanțelor, a muzicii ușoare românești și internaționale, a cântat și operetă, a avut numeroase apariții pe scena Teatrului de revistă „Constantin Tănase”. A fost primul solist român premiat la un festival internațional de muzicã ușoară (Polonia, 1963). Șlagărul Of, inimioară! a stârnit furtuni de aplauze pe scena prestigiosului Friedrichstadtpalast din Berlin

Două viori

1932 – S-a născut Emil Poenaru

19 noiembrie 1932, Blaj, Alba – 28 august 2012

Prozator, dramaturg, poet, membru al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România (din 1971). A absolvit Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” în 1955 și a obținut titlul de Doctor în Științe juridice în 1961. A debutat cu versuri în 1952 la Steaua. A colaborat la revistele Astra, Flacăra, România literară, Argeș, Familia, etc. și la Almanahul literar, Almanahul Flacăra, etc. 1932-2012 Emil PoenaruÎn volum debutat cu romanul Sala de așteptare (1972). A fost premiat pentru piesa Apartamentul 13, iar în 2009, filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor i-a decernat premiul Opera Omnia. A fost Senator al Academiei Internaționale Mediceea (Firenze), Membre Académique al Institutului de Afaceri Internaționale (Paris). A scris proză: Testamentul cu ilustrații colorate, Complot la Sarmizegetusa; lucrări de evocare istorică: Un monument pentru Decebal, (Columna lui Traian și Decebal, Trei recursuri pentru Horea, Șincai, Iancu, și numeroase piese de teatru jucate pe scenele din țară: Soarele de andezit, Cafeaua actriței, Clopote la zidirea lumii, Fluturii cenușii, Peronul mort, etc. A realizat lucrări de specialitate (juridice): tratate, cursuri universitare, monografii, comunicări științifice, studii în volume

1932 – S-a născut Mircea Flonta

19 noiembrie 1932, Supur, România

Filosof, profesor de filosofie la Facultatea de Filosofie a Universității din București, membru corespondent (din 1992) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Filozofie din București (1951–1955). 1932b Mircea FlontaA obținut doctoratul în filosofie în 1970 cu o lucrare despre epistemologia genetică. A fost specialist în teoria cunoașterii, epistemologie, filosofia limbajului. A tradus din Hume, Kant, Wittgenstein, Popper, von Wright, Einstein, Kuhn, Russell, St. Toulmin și A. Janik. Dintre scrierile sale: Adevăruri necesare? Studiu monografic asupra analiticității, Presupoziții în știinta exactă, Cognitio. O introducere critică în problema cunoașterii, Kant în lumea lui și în cea de azi. Zece studii kantiene, Gânditorul singuratic. Critica și practica filosofiei la Ludwig Wittgenstein, Drumul meu spre filosofie

1933 – S-a născut Nicolae Rainea

19 noiembrie 1933, Brăila – 1 aprilie 2015 Galați

Arbitru de fotbal. După o activitate modestă de fotbalist (Laminorul Brăila, Metalul Piatra Neamț și Constructorul Bârlad), 1933-2015 Nicolae Raineaîncheiată în 1956, a intrat în arbitraj în 1959. După trei ani, a promovat în lotul divizionar, iar în Divizia A a debutat în 1965, fiind inclus în lotul FIFA în 1967. A condus 1.000 partide în diviziile românești (400 de Divizia A), a arbitrat 115 meciuri internaționale (trei finale de competiții europene intercluburi, finala CE 1980). A fost singurul „fluieraș” român care a oficiat la trei campionate mondiale și la unul european. S-a retras din arbitraj în anul 1983, dar a continuat să activeze în cadrul FRF, fiind totodată membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor și observator federal

1935 – S-a născut Constantin I. Toma

19 noiembrie 1935, Gugești, Vaslui – 9 septembrie 2020

Botanist-morfolog, profesor emerit universitar, membru titular (din 2012) al Academiei Române și membru de onoare al Academiei de Științe a Republicii Moldova. A studiat la la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, având profesori renumiții dascăli Constantin Burduja și Ion Tarnovschii. Din anii studenției a îmbrățișat biologia vegetală, 1935-2020 Constantin I. Tomala absolvire a devenit asistent, colaborator și urmaș (din 1971) al prof. Constantin Burduja la conducerea școlii de fitomorfologie, inițiată de maestrul său. A efectuat vaste cercetări în floristică, corologie și fitocenologie, în dendrologie și fenologie, blastogenie și fiziologie, citologie și biologie a sexualității, embriologie și carpologie, taxonomie și fitochimie, radiobiologie, morfologie, anatomie și histologie. Este autor și coautor a prelegeri de sinteză, cursuri și manuale de lucrări practice, monografii și tratate, studii în reviste și volume colective, peste 380 de articole științifice originale de biologie vegetală publicate în reviste din România și 40 de articole publicate în reviste de peste hotare. La toate acestea se adaugă 55 de lucrări de istoria biologiei, lucrări de popularizare a științei și recenzii. A fost laureat al premiului „Emanoil Teodorescu” al Academiei Române, Președinte al Subcomisiei Monumentelor Naturii din Moldova și coordonator al Centrului de Cercetări Antropologice „Olga Necrasov” al Academiei Române – Filiala Iași

1936 – S-a născut Mișu Ionescu

Mihai Ionescu; 19 noiembrie 1936, Ploiești, România – 19 ianuarie 2011, București

Fotbalist, activând pe postul de portar la Petrolul Ploiești și la 1936-2011 Mihai Ionescuechipa națională, apoi antrenor și președinte al clubului petrolist, care, în întreaga sa activitate, nu a suferit nicio sancțiune, fiind întotdeauna un exemplu de conduită sportivă. A fost desemnat în anii 1962, 1965 și 1966 cel mai bun portar din Campionatul României, iar în 1965 și 1966 a primit drept recompensă cupa decernată de ziarul Sportul popular celui mai bun portar al campionatului românesc

1936 – S-a născut Sorin Mărculescu

19 noiembrie 1936, București

Poet, eseist, traducător, important hispanist. A fost licențiat al Facultății de Filologie, secția franceză, a Universității din București, 1936a Sorin Mărculescucu o teză despre arta sonetului la Ronsard și Du Bellay (1959). A lucrat ca traducător tehnic, lector de editură. A debutat publicistic în Familia (1966), cu poezie, iar editorial cu volumul de versuri Cartea munților (1968), urmat de Locul sâmburelui, Carte singură (I-II), Lumina de seară. A tradus remarcabil din limba spaniolă autori precum: Calderon de la Barca, Baltasar Gracian, Damaso Alonso și Luis Martin-Santos. A oferit, printre altele, și o nouă versiune a romanului lui Cervantes, Don Quijote de la Mancha

1936 – S-a născut Iulian Negrilă

19 noiembrie 1936, Spătaru–Albești/Cungrea, Olt

Poet și istoric literar. A urmat Institutul de învățători din Timișoara (1956–1958) și a lucrat la diferite școli din judetul Arad, fiind apoi inspector cultural la Sfatul Popular al raionului Arad. 1936b Iulian NegrilăLicențiat al Facultății de Filologie a Universității din Timișoara (1963–1968), a fost profesor de Lmba și literatura română la mai multe școli și licee din Arad. A debutat poetic în Tribuna (1975) și editorial cu volumul Păuliș. Poem antirăzboinic (1981). A colaborat la revistele Orizont, Tribuna, Familia, Vatra, România literară, Contemporanul, Ramuri, Transilvania, în paralel, făcându-și simțită prezența și ca cercetător al trecutului istoric, literar și cultural local. Alte volume: Ora plecării, Revoluția europeană de la 1848 reflectată în presa arădeană, Însemnări despre scriitori, Însemnele natale

1937 – S-a născut Ioan Fiscuteanu

19 noiembrie 1937, Sânmihaiu de Câmpie, Bistrița-Năsăud – 8 decembrie 2007, Târgu Mureș

1937-2007 Ioan FiscuteanuActor de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București în anul 1962, a fost actor al Teatrului Național din Târgu-Mureș, unde a jucat în peste 60 de roluri și în filme: Frumoasele vacanțe, Fructe de pădure, Glissando, Iacob, Balanța, Asfalt Tango, Prea târziu și Moartea domnului Lăzărescu, pentru care a câștigat Lebăda de Aur pentru cel mai bun actor la Festivalul de film de la Copenhaga

Moartea domnului Lăzărescu (2005)

1937 – S-a născut Ioan Tugearu

19 noiembrie 1937, Babuc, Durostor, România/Babuk, Silistra, Bulgaria

Dansator, coregraf și regizor al Operei Naționale din București. A studiat baletul cu maeștrii Floria Capsali și Mitiță Dumitrescu. A fost prim balerin al Operei Nationale București din 1965, 1937b Ioan Tugearuiar din 1977 a montat numeroase spectacole, atît la Operele din București, Constanța, Iași, Timișoara, la Teatrul de Balet „Oleg Danovski” din Constanța, dar și la Opera din Novi-Sad (Serbia) sau Jerusalem City Ballet, fiind cunoscut pentru un stil neoclasic-modern. A fost profesor la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București și de asemenea, maestru de balet la Opera din Oslo și la Teatro Lirico Arene di Verona. A înființat compania Orion Balet București, al cărei director artistic a fost (1990–1992). A făcut numeroase turnee în Europa, America și Africa, cu Baletul Operei Naționale din București, cu Teatrul de Balet „Oleg Danovski” din Constanța, dar și alături de companiile Jeunesse Musicale de France și Grand Ballet Classique de France. A avut, de asemenea, angajamente ca prim balerin la München, la Bordeaux, și Bari

Gustav Mahler – Richard III • Gala aniversară 80 de ani (2017)

1937 – S-a născut Alexandra Târziu

19 noiembrie 1937, București

Scriitoare română, stabilită în SUA. Absolventă a liceului sanitar din București (1953–1957), a devenit asistentă medicală, apoi bibliotecară la Uniunea Scriitorilor. A debutat în revista Luminița (1964), a colaborat la Luceafărul, Gazeta literară, Cronica, Ateneu, Familia, România literară, etc. Debutul editorial, cu volumul Strada lui Petrică (1966), a fost urmat de Nu se poate preciza, conținând schițe fantezist-ironice din lumea copilăriei si adolescenței. Din 1986, s-a stabilit in SUA. A publicat volumele Nu se poate, Nu-mi pasă, Cel ce ne scapă, False obiecte prețioase, America, pantoful Cenușăresei, Fapte bune cu Lisa și alte 12 moralități. A fost soția publicistului american de origine română Andrei Brezianu

1939 – S-a născut Emil Constantinescu

19 noiembrie 1939, Tighina, Basarabia/Republica Moldova

Geolog, om de știință și politician. A urmat Facultatea de Drept a Universității București, obținând Diploma în Științe Juridice în 1960 și, după îndeplinirea stagiului militar la Piatra Neamț, a început activitatea ca judecător stagiar la Tribunalul Regional Pitești, secția economică. Climatul politic l-a determinat să renunțe la acest post și să redevină student, la Facultatea de Geologie–Geografie (1961–1966). Este Doctor în Geologie al Universității București și Doctor ès Sciences al Universității Duke, SUA. Din 1966 a parcurs toate treptele carierei universitare ca asistent, lector și conferențiar la Facultatea de Geologie a Universității din București, iar din 1991 și în până în prezent a fost profesor de Mineralogie la Universitatea București, Visiting professor la Universitatea Duke, SUA, prorector și rector al Universității București, președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România, membru al Comitetului permanent al Asociației Universităților Europene – CRE, membru al Asociației Internaționale a Președinților de Universități – IAUP. A fost președinte al României între anii 1996–2000

Emil Constantinescu: Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?

1941 – S-a născut Boris Marian

Boris Mehr; 19 noiembrie 1941, Soldatsco-Alexandrovsk, regiunea Stavropol, Caucazul de Nord, RSFS Rusă

Poet și publicist român de origine evreiască. Familia sa era originară din ținutul Herța, de unde fugise în 1941, în Caucazul de Nord, de frica deportării de trupele germane și s-a reîntors în România în 1945. A urmat Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din București (1959–1961), continuând cu Institutul de Chimie Fină din Moscova (1961–1965). 1941 Boris MarianA fost inginer la Danubiana, cercetător științific la ICECHIM București, director tehnic la Întreprinderea de Anvelope din Zalău și inginer la Centrala industrială a cauciucului. Debutul său literar a avut loc în 1969 în revista Luceafărul, colaborând cu poezii și în revistele literare România literară, Flacăra, Poesis, Contemporanul, Viața noastră și Ultima oră (Israel), etc. Primul volum de versuri, Numele profesorului, a fost publicat în 1986, fiind urmat de volumele de poezii Profesorul de fericire, Vocea profesorului și Viață de profesor și de volumul de eseuri Evreii – istorie, valori. A desfășurat în paralel o activitate publicistică, lucrând din 1997 ca redactor la revista Realitatea evreiască

1946 – Primele alegeri parlamentare postbelice în Regatul României, falsificate în favoarea comuniștilor

Alegerile din România, convocate la scurtă vreme după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial (19 noiembrie 1946), în condițiile prezenței trupelor sovietice de ocupație în țară, au avut caracteristici asemănătoare cu procesele electorale din celelalte țări ocupate de Armata Roșie, care aveau să devină în scurtă vreme ceea ce se va numi mai târziu Blocul răsăritean. 1946 Campania Electorală A Primelor Alegeri PostbeliceDeși au fost declarate „libere și nestingherite”, istoricii sunt de acord în general că Blocul Partidelor Democratice a condus o campanie electorală caracterizată prin folosirea tacticilor de intimidare și a abuzurilor electorale împotriva partidelor istorice – Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc, a căror campanie a limitată, anihilată sau obstrucționată de autoritățile comuniste. În ciuda acestor atacuri, se prefigura victoria categorică a Opoziției asupra BDP-ului. La sugestia sovieticilor, guvernanții au recurs la forță și la falsificarea alegerilor. 1946 Primele Alegeri Parlamentare Postbelice, FlasificateGuvernul Petru Groza a anunțat victoria BPD; rezultatele reale indicau succesul în alegeri al PNȚ (72–73%)

1946 – A încetat din viață Nicolae Lupu (6/19 noiembrie 1876 – 18 noiembrie 1946)

Om politic, de profesie medic; activ în Partidul Țărănesc, apoi membru în conducerea Partidului Național-Țărănesc, s-a separat de PNȚ în două rânduri, constituind mai întâi în 1927 o aripă dizidentă de stânga, iar apoi în 1946 Partidul Țărănesc Democrat, formațiune care s-a coalizat cu PCR

1951 – S-a născut Mihai Ghimpu

19 noiembrie 1951, Colonița, Chișinău

Politician liberal unionist din Republica Moldova, licențiat în Drept. A fost președinte al Parlamentului Republicii Moldova (28 august 2009–28 decembrie 2010) și a asigurat interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova (11 septembrie 2009–28 decembrie 2010). Din 1998 este Președinte al Partidului Liberal, succesorul de drept al Partidului Reformei

1959 – Conducerea „de partid și de stat” a reglementat viața monahală

Conducerea Marii Adunări Naționale a adoptat Decretul nr. 410/19 noiembrie 1959 privind completarea Decretului nr.177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase. 1959 Reglementarea Vieții MonahaleA fost introdus în Decretul nr. 177 un articol nou, respectiv art. 7, care privește reglementarea vieții monahale, respectiv prevedea „autorizarea” mănăstirilor și asociațiilor religioase, precum și condițiile de admitere în monahism. De asemenea, prevedea desființarea unor mănăstiri și a asociațiilor religioase, precum și scoaterea din monahism a mai multor călugări. Aplicarea acestui decret, între anii 1959–1964, prin forță și amenințări, a constituit o perioadă de doliu pentru monahismul românesc și pentru Biserică: 92 de mănăstiri au fost desființate, închise ori folosite în scopuri sociale și în jur de 4.700 de călugări și monahi au fost scoși din mănăstiri. La începutul anului 1958 ministrul de interne Alexandru Drăghici propunea desființarea seminariilor monahale, interzicerea accesului călugărilor în Institutele de Teologie de grad universitar, interzicerea înființării de noi mănăstiri, ca și limitarea accesului în cinul monahal. Majoritatea prevederilor cuprinse în proiectul lui Drăghici s-au regăsit și în Decretul nr. 410/1959.

Mai mult: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/decretul-410-1959-un-scurt-bilant-la-50-de-ani-de-la-adoptare-37899.html

1960 – S-a născut Oana Ștefănescu

19 noiembrie 1960, București – 23 ianuarie 2021, București

Actriță de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Din 1990, a jucat la Teatrul Odeon, în piese ca Richard III de William Shakespeare, La țigănci după Mircea Eliade, Cafeneaua de Carlo Goldoni, Portretul lui Dorian Gray după Oscar Wilde, CFR – Cometa, Copilul și Cățelul după texte de I.L. Caragiale, Brâncuși împotriva Statelor Unite, text și regie Eric Vigner, etc. 1960-2021 Oana ȘtefănescuA fost căsătorită cu actorul Ionel Mihăilescu. A jucat în filme: Rămân cu tine (1982, debut pe marele ecran), Un oaspete la cină, Figuranții, Nelu, Înnebunesc și-mi pare rău (1992, Premiul UCIN pentru Cea mai bună actriță, 1993), Balanța, Talisman, Frankenstein Reborn!, Sindromul Timișoara, Cu un pas înainte, Poker, Minte-mă frumos, Efectul Genovese, Minte-mă frumos în Centrul Vechi, Bilet de iertare (2020). A primit numeroase premii, dintre care: Premiul de debut (rolul Floricica, în spectacolul ESTE CIUDAT, 1987), Cea mai bună actriță (rolul Anne, în filmul Curățarea, Festivalul Tinerilor Creatori de Film, București 1987), Cea mai bună actriță (rolul Irina, în spectacolul MATCA, 1988), Premiul de excelență pentru întreaga echipă de actori (…Au pus cătușe florilor…, Gala UNITER, 1992), Cea mai bună actriță (Antigona, 1996), Premiul UCIN pentru Cea mai bună actriță (Scrisorile călugăriței portugheze, 1997), Cea mai bună actriță la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea (2015), etc.

Figuranții (1987)

1967 – S-a născut Cătălina Mustață

19 noiembrie 1967, Brașov

Actriță de teatru, film, televiziune, realizatoare de emisiuni TV și traducătoare. A urmat Școala populară de Artă și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (1987–1991), Facultatea de Teatru, Secția Actorie, clasa prof. Sanda Manu și în anul IV i-a devenit soție celebrului actor Florin Zamfirescu, de care s-a despărțit după 21 de ani. Joacă la Teatrul Odeon, a fost prezentatoare si realizator de emisiuni la postul Acasă. Din filmele sale: Șarpele, Femeia în roșu, Femeia visurilor, Iubire ca în filme, California Dreamin’ (nesfârșit), Puzzle, Ciao, Bella!

Și totul era nimic… (2006)

1970 – Semnarea unui tratat de prietenie cu Bulgaria

Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală între Republica Socialistă România și Republica Populară Bulgaria din 19 noiembrie 1970 a fost încheiat la Sofia pe un termen de 20 de ani și a intrat în vigoare la data schimbului instrumentelor de ratificare, 26 ianuarie 1971, care a avut loc la București

1979 – S-a dat în folosință, pentru călători, primul tronson al magistralei 1 a metroului din București

Prima linie, M1, a fost dată în folosință experimental pe 16 noiembrie 1979, între Semănătoarea și Timpuri Noi, iar din 19 noiembrie 1979 în beneficiul călătorilor. 1979 M1 Metrou SemănătoareaLungimea liniei era de 8,63 km și avea 6 stații: Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii, Timpuri Noi. Inaugurarea oficială a avut loc o lună mai târziu, pe 19 decembrie 1979

1979 – Incidentul de la Congresul al XII-lea al PCR

În timpul Congresului, desfășurat la București între 19–21 noiembrie, s-a produs un incident inedit: Constantin Pîrvulescu, unul din fondatorii partidului, a protestat în plen față de cultul personalitații creat în jurul familiei Ceaușescu. Drept urmare, în aceeași noapte, Pârvulescu a fost evacuat din casa în care locuia

Pârvulescu contra Ceaușescu

1979 – A încetat din viață Gheorghe O. Lupașcu (22 martie 1908, Botoșani – 19 noiembrie 1979, București)

Medic parazitolog, profesor universitar, șeful Catedrei de Parazitologie la IMF București, șeful Secției de Parazitologie în Institutul de Microbiologie, Epidemiologie și Parazitologie „Dr. Ion Cantacuzino”; a efectuat, în calitate de consultant OMS, călătorii de studii și orientare a luptei antimalarie în numeroase țări africane; membru corespondent al Academiei Române

1981 – A încetat din viață Traian Ionașcu (17 aprilie 1897, Iași – 19 noiembrie 1981, București)

Jurist; profesor de Drept civil la Universitatea din București; vicepreședinte al Facultății internaționale de drept comparat din Strasbourg; membru titular al Academiei Române

1987 – Doina Cornea și fiul ei, Leontin Iuhas, au fost arestați

La 18 noiembrie 1987, după revolta muncitorilor de la Brașov (din 15 noiembrie), în semn de solidaritate cu aceștia, Doina Cornea, împreună cu fiul său, Leontin Iuhas, a scris 160 de manifeste, pe care le-au difuzat în Cluj. 1987 Doina Cornea și Fiul Ei, Leontin IuhasA doua zi, la 19 noiembrie, Securitatea a percheziționat atât domiciului Doinei Cornea, cât și pe cel al lui Leontin Iuhas, apoi amândoi au fost arestați și duși la anchetă la Securitatea din Cluj. După mai mult de o lună de anchete, atât Doina Cornea, cât și fiul său, au fost eliberați la 24 decembrie 1987.După eliberare, casa Doinei Cornea a fost pusă sub supraveghere, iar ea era în permanență urmărită și agresată de agenții de Securitate.Cu toate acestea, Doina Cornea a continuat seria scrisorilor de protest până în 1989, la căderea regimului comunist

1989 – A încetat din viață Zoltán Vadász (22 iulie 1926, Gârbou, Sălaj – 19 noiembrie 1989, Cluj-Napoca)

Actor de teatru și film român de etnie maghiară; a jucat în trupa Szigligeti a Teatrului de Stat din Oradea și la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

1990 – Reuniunea la nivel înalt a Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, CSCE

Reuniunea de la Paris (19–21 noiembrie) a marcat sfârșitul războiului rece. Au fost semnate: Carta de la Paris pentru o nouă Europă, Declarația comună a celor 22 de țări ale NATO și ale Tratatului de la Varșovia, Tratatul asupra forțelor convenționale din Europa (semnat de reprezentanți a 22 de state membre ale NATO și ale Tratatului de la Varșovia). România a fost reprezentată prin președintele Ion Iliescu

1990 – A fost înființată Banca Comercială Română

BCR s-a constituit pe baza H.G. nr. 1195/12 noiembrie 1990 privind organizarea Bancii Comerciale Romane – S.A., publicată în Monitorul Oficial nr. 129/19 noiembrie 1990, prin preluarea activităților comerciale ale Băncii Naționale a României

1991 – România a aderat la Mișcarea francofonă

România a devenit membru observator al comunității statelor și guvernelor având în comun limba franceză în cadrul Sommet-ului de la Versailles (19–21 noiembrie 1991). În 1993, la Sommet-ul de la Mauritius, România a obținut statutul de membru cu drepturi depline al Organizației Internaționale a Francofoniei.

1996 – A încetat din viață Vasile Petre Fati (13 octombrie 1944, Constanța – 19 noiembrie 1996, București)

Poet și prozator

2012 – A încetat din viață Paul D. Popescu (17 iulie 1927, Ploiești – 19 noiembrie 2012)

Istoric, profesor, scriitor și publicist; istoriograf al municipiului Ploiești și al județului Prahova

2018 – A încetat din viață Liviu Russu (Liviu Vladimir Russu; 11 noiembrie 1951 – 19 noiembrie 2018)

Sculptor din din „generația de aur

2019 – A încetat din viață Victor Eskenasy (Victor Filip Eskenasy Moroșan; 19 martie 1950, București – 19 noiembrie 2019, Frankfurt am Main, Hessa, Germania)

Arheolog, istoric medievist, critic muzical și jurnalist; redactor la Radio Europa Liberă

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi

1 comentariu la „19 Noiembrie în istoria românilor

  1. Pingback: 19 noiembrie în istoria românilor | RomaniaEv

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: