Anastasie Fătu -cover22

~ Amintirea zilei – Today’s Memory ~

 

Anastasie Fătu (1)Anastasie Fătu

2 ianuarie 1816, Mușata–Berezeni, Vaslui – 3 martie 1886, Iași


 

Medic și botanist, fondatorul Grădinii Botanice din Iași, membru titular (din 1871) al Academiei Române. A studiat cu o bursă la Viena, între 1834–1842, Facultatea de Drept, devenind Doctor în Drept în 1842. În același timp, a urmat și cursurile Școlii de Medicină, a plecat în Franța pentru a-și întregi studiile medicale, pe care le-a terminat în 1847, și a obținut la facultatea din Paris, diploma de Doctor în Medicină. Întors în țară în 1852, a fost numit Administrator și Profesor de nașteri la Institutul pe care-l înființase domnitorul Grigore Ghica, pentru a primi copiii părăsiți și femeile sărace înainte de naștere. În timpul lucrărilor de organizare a acestei noi instituții, el a scris un manual despre nașteri în limba română, pentru moașele care urmau cursurile sale.

În 1855, a obținut de la guvern autorizația de a înființa o societate cu scopul de a sprijini elevii români, care terminîndu-și studiile în școlile naționale, nu aveau mijloacele necesare de a-și continua pregătirea la o facultate în stăinătate. A donat fundației suma de 1.000 ducați (11.750 franci), exemplul său generos fiind urmat și de alții. Mulți dintre acești studenți, au revenit în țară și au ocupat funcții înalte în administrație.

Om de știință și filantrop, Anastasie Fătu a înființat prima grădină botanică din România pentru a servi ca bază didactică pentru „junimea studioasă”. În 1856 a cumpărat, tot din banii săi, un teren mlăștinos și insalubru situat la una din periferiile Iașului și l-a transformat într-o Grădină Botanică cu cheltuieli bănești care nu au fost mai mici de 50.000 de galbeni. În lucrarea Enumerațiunea specieloru cultivate în Grădina Botanică din Iași (1870), profesorul preciza în prefață: „Fondând aceasta grădină mi-am propus a îmbunătăți salubritatea orașului Iași, a îndemna pe „giunimea” studioasă la învățarea botanicei și a procura iubitorilor de științe naturale ocaziunea de a contempla frumusețile naturii în momentele lor de repaus”. Guvernul și Camera Deputațiilor i-au alocat drept subvenție, dar mai ales drept recompensă pentru acțiunea sa patriotică, o sumă anuală de 2.400 franci și în același timp au declarat Grădina sa, instituție de utilitate publică.

Anastasie Fătu. Bust în Grădina Botanică Iași
Anastasie Fătu. Bust în Grădina Botanică Iași

A elaborat primul manual universitar de Botanică, lucrare apreciată la nivel european. A contribuit la înființarea Facultății de Medicină de la Iași și  a restructurat sistemul de organizare a serviciilor sanitare.

În 1859 a fost însărcinat de către Consiliul de Miniștri să studieze reglementările sanitare din străinătate, precum și pe cele din Moldova și Țara Românească, cu scopul de a le unifica și de a crea un proiect de ordine sanitară și de igienă publică; lucrarea a fost tipărită și terminată în 1863. A fost numit medic șef al Spitalului Sf. Spiridon din Iași, a făcut parte din aproape toate comisiile constituite la nivel de ministere de autoritățile municipale ale acestui oraș, precum și din toate Asociațiile create în țară, atât pentru încurajarea industriei si comerțului, cît și pentru răspîndirea învățăturii în popor.

Prof.Univ.Dr Mandache Leocov despre Anastasie Fătu

A fost unul dintre savanții care s-au aplecat și asupra cercetării apelor minerale din Moldova, în lucrarea sa, Descrierea şi întrebuinţarea apei simple şi a apelor minerale din Moldova (1851) făcând precizări legate de efectul curativ al apelor minerale și folosirea acestora în tratarea diverselor boli. De o reală utilitate publică s-a dovedit preocuparea constantă a lui Anastasie Fătu pentru efectuarea unei educaţii de prevenire a bolilor în rândul populației, prin tipărirea în anul 1871 unui material cu instrucțiuni sanitare pe care să-l înțeleagă „tot omul”: Manualul de medicină practică populară. Cartea s-a dovedit mai mult decât necesară mai cu seamă în mediul rural în care, la acea vreme, medicii erau o raritate

Deputat unionist în 1857 în Divanul Ad-hoc al Moldovei, ales apoi deputat sau senator în adunările legislative ale Principatelor, președinte al Camerei Deputaților (1868), Anastasie Fătu s-a implicat în reformarea sistemului de învățământ, a impus o concepție modernă în privința instrucției publice de diferite grade, în special de învățământul medical. A publicat un proiect de constituire pentru o viitoare Facultate de Medicină Umană, la care erau asociate școli medicale medii (de infirmiere) și elementare, precum și un Institut de Farmacie și un Institut Medico-Veterinar. În același proiect, propunea înființarea unor servicii de urgență pentru „periculați” (accidentați) șil recomanda o educație generalizată privind primul ajutor, prin răspândirea unor instrucțiuni scrise prin intermediul învățătorilor

Mai mult: https://ro.wikipedia.org/wiki/Anastasie_F%C4%83tu

șihttp://www.altiasi.ro/o-cladire/anastasie-fatu-savantul-care-infiintat-prima-gradina-botanica-din-romania

 

***** [In English] *****

Anastasie Fătu (2)Anastasie Fătu

2 January 1816, Mușata–Berezeni, Vaslui – 3 March 1886, Iași

 

Remarkable personality, Anastasie Fătu, has organized the medical and social assistance in Moldova. The development of science in the first modern university of Romania and the establishment of the first botanical garden in Iasi, recommend him as the founder of the school of medicine and natural sciences in the United Principalities. Academician Emil Pop (1967) considers that Anastasie Fătu “[…] he is in the history of Romanian medicine as a famous physician of the poor and the main organizer of hospitals in Moldova, tasks that have taken more time and energy, probably most of his professional activity. And yet, we the botanists, consider Fătu as one of us, as an evolved botanist and extremely progressive for its time, which created solid foundations for botanic education at university and which sacrificed on the altar of science with a rare generosity and a strong love for national culture not only his entire working power, but the savings acquired with sorrow. Fătu is, during the cultural renaissance of the young Romania, an extraordinary example of the great private initiatives, on the basis of which he could call the intellectualists of his time for big collective actions for the progress of the delayed scientific research […]” Its scientific work recommend him as a brilliantly representative of advanced social aspirations of his time, being one of the most remarkable figures in the history of medicine, science and culture of Moldova. This spiritual legacy is embodied in approximately 3000 pages, published in more than 40 years of activity.

More on: https://en.wikipedia.org/wiki/Anastasie_F%C4%83tu

*****

 

Botanical Garden „Anastasie Fătu” Iasi, Romania

 

#todaysmemory #romanifrumosi #istoriaRomaniei #AnastasieFatu

0 comentarii la „Anastasie Fătu6 min read

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: