Bătălia De La Rovine -cover22
Istoria României România frumoasă Romanian Visual Art Today's Memory

17 Mai în istoria românilor32 min read

Bătălia de la Rovine Ion Dimitriu Barlad Romul Ladea Sigismund Toduță Alexandru Șerbănescu Ziua Muzeului National al Satului Gelu Colceag Scurta istorie Florin Croitoru

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Bătălia de la Rovine


1395 – Bătălia de la Rovine

(Data este controversată – 10 octombrie 1394, pe baza cronicilor sârbești, sau 17 mai 1395, în izvoare bizantine; sunt luate în considerare și două locații posibile: pe râul Argeș, respectiv, pe râul Jiu)

1395a Mircea Cel Bătrân RovineA fost una dintre cele mai importante bătălii din istoria Țării Românești, între oastea lui Mircea cel Bătrân și cea otomană condusă de Baiazid Ildîrîm (Fulgerul). Acțiunile lui Mircea în spațiul balcanic – sprijinul acordat rezistenței sârbilor la Kosovopolje (1389); alungarea garnizoanei otomane din Karinovasî (azi Karnobat, la sud de Munții Balcani) în primăvara lui 1394 (domnul român fiind încurajat în acțiunea sa de conflictul existent între Baiazid și unii emiri seldjukizi din Asia Mică); cât și relațiile acestuia cu regele Ungariei și cu emirii anatolieni, care primejdiuiau poziția otomană încă nesigură pe teritoriul european – 1395b Baiazid I, Fulgerul Rovinel-au făcut pe Baiazid I Fulgerul să întreprindă o expediție personală de pedepsire și cucerire a Țării Românești, în primăvara lui 1395. În această campanie au fost două bătălii importante și mai multe lupte de hărțuială, Rovine fiind locul celei mai importante lupte.

Cronicile nu oferă prea multe informații istorice cu privire la desfășurarea bătăliei. Laonic Chalcohondil a scris că, după ce a dus populația în munți, Mircea a hărțuit oastea sultanului începând de la Dunăre, i-a așteptat la Rovine cu o rețea de șanțuri de apărare de unde, în siguranță, arcașii au tras salvă după salvă de săgeți, încât „soarele nu se mai putea vedea de mulțimea lor”, astfel că toate atacurile armatei otomane au fost respinse de ploi de săgeți și de contraatacuri de infanterie și cavalerie conduse de Mircea însuși. Prima parte a luptei s-a oprit la apusul soarelui, când turcii pierduseră aproape un sfert din oaste. În timp ce avangarda otomană pierea în mlaștini, Baiazid a ordonat restului armatei să așeze tabăra, să o înconjoare cu palisade din pământ și copaci, iar noaptea a trimis cavaleria să-l atace pe Mircea din spate. Prevenit de iscoade, Mircea a trimis, la rândul său, cavaleria care i-a atras pe turci departe de tabără, pe care au atacat-o, turcii fiind înconjurați și blocați. Românii au tras cu săgeți aprinse, turcii, cuprinși de panică nu au putut riposta. Spre dimineață, Baiazid a reușit să fugă, lăsând pe câmpul de luptă cea mai mare parte a oștirii. Bătălia De La Rovine -cover22A fost una dintre cele mai importante bătălii din istoria Țării Românești și prima mare confruntare armată cu otomanii: cu o armată mult mai mică, de doar 10.000 de oameni, Mircea cel Bătrân a reușit o victorie răsunătoare pe care însă n-a putut să o fructifice. Profitând de absența lui Mircea, Vlad (Uzurpatorul) i-a luat tronul cu ajutorul unor boieri trădători. Baiazid deși fugise, trecând deja Dunărea pe la Turnu Măgurele, a reușit rapid să-și regrupeze soldații rămași și să strângă alte câteva corpuri de oaste turcești și bulgărești, sărind în ajutorul lui Vlad Uzurpatorul. Mircea care, se pare, dăduse drumul la casele lor unei părți din oaste, era amenințat, din nord de către Vlad Uzurpatorul, iar din sud de Baiazid. A încercat să oprească înaintarea turcilor pe Argeș, lângă Pitești, dar ariergarda lui a fost învinsă. Cu soldații rămași a fugit în Transilvania, dar a revenit curând, îndepărtându-l pe Vlad Uzurpatorul și continuându-și politica antiotomană.

1656 – Tratatul de alianță româno-rus

La 17/27 mai 1656, s-a încheiat la Moscova, primul tratat româno-rus între 1656 Gheorghe Stefan Moldovadomnitorul Moldovei Gheorghe Ștefan și țarul Rusiei, Alexei Mihailovici, încheiat prin intermediul Mitropolitului Moldovei Ghedeon și al lui Grigore Neaniul, al doilea logofăt. Acest act are o introducere protocolară, în care se prezintă situația Moldovei, după care urmează cererile domnitorului, în 10 puncte. Stabilea următorul acord: „toate locurile, teritoriile și cetățile fortificate pe care Imperiul Turcesc le-a desprins de Moldova, cuprinzând Cetatea Albă, Chilia, Tighina și provincia Bugeacului, vor fi recucerite de Marele Țar și vor fi restituite pe urmă Principatului Moldovei iure hereditari” [Nicolae Iorga – Studii storice asupra Chiliei și Cetății Albe].

Ion Ghica (1848)1848 – Comitetul revoluționar din Țara Românească a trimis un „agent confidențial” la Constantinopol

Agentul confidențial, în persoana lui Ion Ghica, avea misiunea de a pleda în apărarea autonomiei țării în raport cu puterea suzerană. Această acțiune a avut loc la 17/29 mai, cu trei săptămâni înaintea izbucnirii revoluției în Țara Românească.

1848 – S-a încheiat Marea Adunare Națională de la Blaj

3/15 mai – 5/17 mai 1848

Ultima zi a adunării a avut în program doar autentificarea protocolului zilei anterioare, iar ședința a fost scurtă. S-a mai propus ca, pe Câmpia Libertății să se ridice un monument în amintirea Marii Adunări Naționale de la Blaj. La ora unu și jumătate după amiaza comisarii guberniali au declarat adunarea închisă, recunoscând buna purtare a românilor în aceste zile.  Marea Adunare Națională de la Blaj (1848)Cu acestea, românii au plecat către casele lor, rămânând la Blaj numai fruntașii lor, pentru a se consulta asupra acțiunilor viitoare.

1855 – S-a născut Nicolae Ivan

17 mai 1855, Aciliu, Sibiu – 3 februarie 1936, Cluj

Episcop ortodox, membru de onoare (din 1934) al Academiei Române. A urmat Seminarul Teologic Andreian din Sibiu (1874–1877), fiind numit învățător în Săliște (Sibiu). Nicolae Ivan (1855-1936)A dus o luptă dârză împotriva încercărilor de deznaționalizare prin școală și și-a exprimat punctul de vedere românesc în privința învățării limbii maghiare în școlile românești la Congresul Învățătoresc de la Budapesta din 12 august 1881 ca delegat al învățătorilor. A fost numit de către ministrul de Justiție Dr. T. Pauler din Budapesta ca spiritual și învățător la Institutul de corecțiune din Aiud, iar din octombrie 1884 a fost hirotonit preot sub jurisdicția institutului. A fost apoi redactor responsabil la Telegraful Român din Sibiu, protopop la Alba-Iulia, asesor economic la Arhiepiscopia Sibiului. A fost primul episcop al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pe care a condus-o din 1921 până la sfârșitul vieții.

1886 – A încetat din viață Josef Haltrich (22 iulie 1822, Reghin – 17 mai 1886, Șaeș, Târnava-Mare/Apold, Mureș)

Folclorist, pedagog, filolog, preot și etnograf sas din Transilvania; cunoscut culegător de povești și poezii populare săsești

1887 – S-a născut Constantin Ignătescu

16 mai 1887, Dumbrăveni, Botoșani/ Suceava – 26 iunie 1968, București

Poet, prozator, publicist. A absolvit Școala Superioară de Stat din București. A fost funcționar poștal la Suceava, Botoșani, Darabani și Cernăuți; în perioada interbelică, subdirector la Teatrul Național din Chișinău, având și funcția de președinte al Uniunii Presei Române Libere din Basarabia; a condus secția literară a Ateneului românilor de la Nistru. Constantin Ignătescu (1887-1968)În 1930, la București, a devenit inspector general la Poșta Română, iar după pensionare (1947) a început activitatea literară propriu-zisă. A debutat publicistic cu versuri în periodicul Pagini sociale (Botoșani, 1909-1910) și a colaborat cu versuri, proză umoristică, însemnări literare și cronici dramatice la Revista telegrafică, telefonică și poștală, Arhiva CFR, Dreptatea, Vulturii Basarabiei, Dimineața, Rampa, Gândul neamului, Teatrul, Gazeta Basarabiei, Tribuna românească, etc. A fost distins cu Ordinul Coroana României cu spade, Crucea Serviciului Credincios, Ordinul Steaua României în grad de ofițer. Din operele sale: Isvoade, Mărgelele de plumb, Moșia oamenilor slobozi, Niculai Călărașul, Mitruț al Joldii (vol. 1-2), Vijelie-n sus pe Jii, Marșul miresii, Romanțe de dragoste, Dosarul lui Ion Măruntu, Vântoasa, etc.

1888 – S-a născut Anton Durcovici

17 mai 1888, Bad Deutsch-Altenburg, Austria – 10 decembrie 1951, închisoarea Sighet

Cleric romano-catolic de origine austriacă, care a îndeplinit funcția de episcop de Iași. La vârsta de șase ani a emigrat împreună cu mama sa la Iași. Mutat la București, a frecventat Școala Arhiepiscopală Sf. Andrei și Liceul Sfântul Iosif, apoiu Seminarul mic. La data de 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-și continua studiile teologice la Colegiul De Propaganda Fide (1906–1911); în 1911 a devenit Doctor în Filosofie la Universitatea „Toma de Aquino” și Doctor în Teologie la Universitatea Urbaniană, precum și licențiat în Drept Canonic la Universitatea Gregoriană, fiind sfințit preot în 1910 în Bazilica San Giovanni in Laterano. 1888-1951 Anton Durcovici EpiscopA fost profesor de religie la Liceul Sf. Iosif din București și administrator parohial la Tulcea. Fiind cetățean austro-ungar a fost arestat de ziua intrării României în primul război mondial și închis împreună cu alți preoți catolici într-un lagăr din Moldova, fiind ulterior eliberat de Regele Ferdinand I. A fost numit preot vicar la parohiile din Târgoviște și Giurgiu, profesor de religie la Liceele Sf. Iosif și Sf. Andrei din București, rector al capelelor școlilor catolice, predicator la biserica Sf. Maria a Darurilor. După primul război mondial a ocupat diferite funcții în cadrul Arhidiecezei de București. A fost decorat de Regele României cu Ordinul național Steaua României, în grad de ofițer. A înființat revista Farul nou, la care au colaborat Gala Galaction, Nichifor Crainic, etc. A fost rector și al Institutului Teologic Romano-Catolic Sf. Iosif din Iași (1944–1945), mutat la București. Vorbea la perfecție româna, germana, latina, franceza, italiana și maghiara. A fost arestat de Securitate la data de 26 iunie 1949 și a murit în închisoarea de la Sighet, în urma torturilor. La 17 mai 2014 a fost beatificat de cardinalul Angelo Amato.

1890 – S-a născut Ion Dimitriu-Bârlad

17 mai 1890, Bârlad – 1964

Sculptor. A absolvit Școala de Belle-Arte din București, fiind remarcat de profesorii Dimitrie Paciurea și Fritz Storck. Între 1910–1911 a urmat cursurile Școlii militare de infanterie din București, participând la Războiul de Întregire a Neamului. Ulterior a studiat la Academia Julian din Paris (1913–1914). 1890-1964 Ion Dimitriu- Bârlad SculptorA efectuat călătorii de studiu în numeroase țări din Europa (Italia, Grecia, Spania). A lucrat ca profesor de desen artistic și liniar la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, după care a devenit inspector de specialitate. S-a afirmat ca autor de monumente ale eroilor din primul război mondial, dar și prin numeroase busturi dedicate unor personalități ale științei și culturii românești: Titu Maiorescu, Vasile Pârvan, Dimitrie Brândză, Gheorghe Marinescu, Generalul Ion Dragalina, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Mihai Viteazul, Nicolae Bălcescu, Nicolae Leonard, Raul Bulfinski, etc. A avut mai multe expoziții personale în țară și la Salonul Oficial din Paris. Biografie ilustrată

1901 – S-a născut Pompiliu Constantinescu

1901-1946 Pompiliu Constantinescu Critic17 mai 1901, București – 9 mai 1946, București

Critic literar. A urmat cursurile Facultății de Filosofie și Litere din București, publicând la Revista Fundațiilor Regale, Kalende, Mișcarea literară, Sburătorul, Viața literară, Vremea. Din 1945, până la sfârșitul vieții, a susținut cronica literară la Radio București. Timp de un deceniu (1948–1957), opera lui Constantinescu a fost intezisă. Dintre scrierile sale: Mișcarea literară, Opere și autori, Eseuri critice, Studii și cronici literare, Romanul românesc interbelic

1901 – S-a născut Romul Ladea

17 mai 1901, Jitin, Caraș-Severin – 27 august 1970, județul Giurgiu

Sculptor, profesor universitar la Cluj. În 1922 s-a înscris la Școala de arte frumoase din București, unde l-a avut profesor pe Dimitrie Paciurea. Personalitate tumultoasă încă din această perioadă de ucenicie, Ladea nu s-a lăsat subjugat de arta marelui său maestru; larg văzător și comprehensiv, a învățat de la acesta taine de meșteșug îndeosebi în ce privește arta modelării. Atelierele și muzeele pariziene au reprezentat mediul și etapa următoare a formării lui. 1901-1970 Romul Ladea SculptorÎn 1924 s-a înscris la Academia Julien și a lucrat un timp în atelierul lui Constantin Brâncuși. Reîntors în țară, a fost numit în 1927 profesor la Școala de arte frumoase din Cluj, contribuind în mod activ la formarea altor sculptori. În 1933, împreună cu Școala de arte frumoase, s-a mutat la Timișoara, unde în 1940 a înființat și a condus Școala de arte decorative. La înființarea Institutului „Ion Andreescu”, a fost numit profesor la catedra de sculptură, activitate întreruptă în perioada 1951–1962. Alături de participarea consecventă la expoziții de grup și colective, lucrările sale au fost prezentate publicului în retrospectivele organizate în 1958 la București, și în 1965, la Muzeul de Artă din Cluj. Înalta prețuire a muncii și a creației sale s-a concretizat în acordarea titlurilor de Artist emerit (1957) și Maestru emerit al artei (1964). Biografie ilustrată

1902 – S-a născut Elena Iordache-Streinu

17 mai 1902, Baia de Aramă, Mehedinți – 1995

Scriitoare. A fost licențiată a Facultății de Litere și Filologie a Universității din București, specialitatea Istorie–Geografie (1920–1924), studiind ulterior la Ecole des Hautes Etudes din Paris și la Nancy. Elena Iordache-Streinu (1902-1995)A fost profesoară de istorie si geografie la Liceul Teoretic de băieți, directoare a Liceului Ortodox de fete din Găești. Prin căsătorie, în 1924, cu Nicolae Iordache (criticul literar Vladimir Streinu) a intrat în atmosfera literară a timpului și a frecventat, la București, cenaclul Sburătorul, al lui Eugen Lovinescu și cenaclul lui Mihail Dragomirescu. A debutat târziu, în revista Ramuri (1969), iar editorial cu masivul roman țărănesc Păuna și copiii ei, urmat de Umbre și oameni și Pe urma pașilor tăi (roman dedicat soțului său, Vladimir Streinu) – ambele rămase în manuscris.

1908 – S-a născut Sigismund Toduță

17 mai 1908, Simeria, Hunedoara – 3 iulie 1991, Cluj-Napoca

Compozitor, muzicolog, profesor, membru corespondent (din 1991) al Academiei Române. A studiat la Conservatorul de muzică și artă dramatică din Cluj (Secția Pedagogie, 1926–1930; Secția Pian, 1926–1932; Secția Compoziție, 1930–1936) având printre profesori pe Ecaterina Fotino-Negru și Marțian Negrea. A urmat specializări la Roma, la Academia Santa Cecilia cu Ildebrando Pizetti și Alfredo Casella și, în paralel, la Pontificio Istituto di Musica Sacra pentru muzică sacră, compoziție religioasă și orgă. Sigismund Toduță (1908-1991)A fost profesor de muzică la Liceul Sfântul Vasile din Blaj, apoi asistent-corepetitor la Conservatorul de muzică și artă dramatică Cluj-Timișoara. După Război, a devenit secretar artistic al Filarmonicii Ardealul din Cluj, a fost profesor de Teorie-solfegiu-dictat, Armonie, contrapunct, fugă, forme și compoziție la Conservatorul „G. Dima” din Cluj, a deținut și funcția de rector (1962–1965), iar între 1973–1991, profesor-consultant. A obținut titlul de Doctor în Muzicologie (Roma, 1938) la Institutul Pontifical pentru Muzică Sacră, cu tema Transcrierea și comentarea unor lucrări de tinerețe, necunoscute, semnate de G. Fr. Anerio. Fiind întâiul român cu acest titlu academic, i s-a încredințat, începând din anul 1968 – pentru prima dată în România – conducerea științifică a doctoratului în cinci domenii ale muzicii. A condus Filarmonica de Stat din Cluj (1971–1974). A fost membru al Academiei de științe sociale și politice (din 1970). A compus muzică vocal-simfonică: Missa pentru cor mixt cu acompaniament de orgă, Miorița – baladă-oratoriu pentru soliști, cor mixt și orchestră; muzică simfonică și concertantă: Trei schițe simfonice pentru orchestră mare, Concertul (nr.1) pentru pian și orchestră, Simfoniile I – V, Concertul nr.2 pentru orchestră de coarde, Concertul pentru oboi și orchestră de coarde; muzică instrumentală de cameră: Cvartet de coarde, Passacaglia pentru pian, Adagio pentru violoncel și pian, Simfonia B-A-C-H pentru orgă; muzică corală: Liturghia (nr.1) Sf. Ioan Gură-de-Aur, Psalm 133 pentru soliști, cor și orchestră, Cântec de leagăn, La curțile dorului – 3 madrigale pe versuri de Lucian Blaga; lieduri: Somnoroase păsărele, Curcubeul dragostei, etc.

Sigismund Toduță. – Concertul nr.1 pentru orchestră de coarde • Orchestra Națională de Cameră a Republicii Moldova, Prim-dirijor Cristian Florea

1912 – S-a născut Alexandru Șerbănescu

17 mai 1912, Colonești, Olt – 18 august 1944, Buzău

Căpitan aviator, as al aviației românești de vânătoare, în timpul celui de al doilea război mondial. A urmat Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie „Principele Carol” din  Sibiu, în timpul şcolii remarcându-se prin firea sa voluntară şi pasiunea pentru sport. Format inițial ca vânător de munte, cu o evoluție foarte bună, a fost atras de aviație, devenind întâi observator aerian, iar în 1941 pilot, zburând inițial pe avionul IAR 80, iar ulterior pe Bf 109 G. Alexandru Șerbănescu (1912-1944)A participat la campaniile de la Stalingrad, Dniepropetrovsk și Mariupol, unde a luptat alături de aviația germană împotriva celei sovietice, a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva aviației de bombardament americane. A fost comandantul Grupului 9 Vânătoare. A căzut eroic în lupta pentru apărarea Ploieștiului, la 18 august 1944. În momentul căderii era asul cu cel mai mare număr de victorii aeriene (47) din Forțele Aeriene Regale ale României. A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Ghencea Militar în data de 22 august 1944. A fost citat de două ori pe Ordin de zi și decorat cu numeroase ordine și medalii.

1920 – S-a născut Geo Dumitrescu

Gheorghe V. Dumitrescu; 17 mai 1920, București – 28 septembrie 2004

Poet, traducător și scriitor, membru corespondent (din 1993) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, impunându-se în lumea literară încă din primul an de studii. A debutat, în 1941, la doar douăzeci și unu de ani, cu placheta Aritmetică. Cinci ani mai târziu i-a apărut Libertatea de a trage cu pușca, conținând poeme scrise între anii 1940–1943. Geo Dumitrescu (1920-2004)Publicat după încheierea războiului, volumul fusese scris în timpul acestuia, însă cenzura îi interzisese apariția. A fost și un talentat gazetar, profesiune căreia i s-a dedicat încă din tinerețe, când a fost redactor la ziarul Timpul, apoi la mai multe ziare și reviste literare, printre care Flacăra, Almanahul literar (Cluj), Gazeta literară, devenită România literară. A mai colaborat și la alte publicații, începând cu Vremea, Curentul literar, Kalende, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească și continuând cu revistele Contemporanul, Luceafărul. Rubrica Atelier literar, susținută ani la rând, rămâne un model de orientare a debutanților, cu o generoasă exigență. A fost director al revistei România literară. A publicat volume de poezie: Aventuri lirice, Jurnal de campanie, Aș putea să arăt cum crește iarba, Poezii, ediție completă și definitivă, Aventuri lirice.

1923 – S-a inaugurat Mormântul Ostașului Necunoscut

Mormântul Ostașului Necunoscut este opera sculptorului Emil Wilhelm Becker, aflat la București, în Parcul Carol. Ceremonia inaugurării a avut loc în prezența familiei regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare și a unui numeros public.
Ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut (1923)

Soldatul a fost ales dintre zece soldați dezgropați de pe câmpurile de luptă unde s-au dat marile bătălii din Primul Răboi Mondial – Mărășești, Mărăști, Oituz, Tg.Ocna, Jiu, Prahova, București, Dobrogea, Ardeal și Basarabia. Alegerea sicriului cu osemintele Ostașului Necunoscut a aparținut elevului Amilcar C. Săndulescu, premiant și orfan de război, care a înconjurat cele zece sicrie, s-a oprit în fața celui de-al patrulea, rostind cuvintele legendare: „Acesta este tatăl meu”. Celelalte nouă sicrie au fost duse în Cimitirul Eroilor din Mărășești și îngropate cu onoruri militare în ziua de 14 mai.

1924 – A apărut revista Gândul Neamului

Revista literară, științifică, socială, bilunară, înființată inițial cu denumirea Vulturul Basarabiei a apărut de 2 ori pe lună la Chișinău, România, între 10 decembrie 1920–15 martie 1923, apoi, ca Vulturul Carpaților, lunar între 15 martie 1923–mai 1924. Gândul Neamului (1924)A apărut ca Gândul Neamului lunar, până în aprile 1928.

1935 – S-a născut Călin Căliman

17 mai 1935, Brașov, România – 24 aprilie 2018, București

Critic de film, profesor universitar și ziarist. A fost absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea din București (1957), apoi al IATC „I.L. Caragiale”, secția Teatrologie-filmologie. Din anul 1959, a fost redactor la revista Contemporanul, unde a răspuns decenii la rând de sectorul cinematografic. De-a lungul anilor, a publicat peste 6.000 de articole în diferite cotidiane și reviste culturale: Teatrul, Cinema, Contemporanul, Contemporanul, Ideea europeană, Noul Cinema, Caiete critice, Curentul, Ecart, etc., 1935-2018 Călin Căliman Critica susținut în anii ’60–’70 o rubrică de cultură cinematografică la Televiziunea Română, a colaborat vreme de peste patru decenii la emisiunile culturale ale Radiodifuziunii Române. A fost membru fondator al Asociației oamenilor de artă din instituțiile teatrale și muzicale (ATM) și membru al Uniunii Cineaștilor (UCIN). A susținut cursuri de Istoria filmului, la IATC, Universitatea Columna, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Universitatea Hyperion. A colaborat la volumele colective Cinematograful românesc contemporan, Cinema 2000, Filmul românesc încotro, etc. A fost redactor-șef la revista Cinema. Este autorul volumelor: Filmul documentar romanesc, Jean Mihail, Secretul lui Saizescu sau Un surâs în plină iarnă, Istoria filmului românesc 1987–2000, Cinci artiști ai imaginii. A primit Premiul UCIN „pentru îndelungata sa activitate în promovarea filmului romanesc” (1985)

 

Ziua Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București

1936a Muzeul Național Al Satului „dimitrie Gusti”

1936 – A fost deschis oficial pentru public Muzeul Național al Satului, concomitent cu întregul Parc Herăstrău

Pe baza rezultatelor în cercetările monografice interdisciplinare în sate din diferite regiuni ale țării, profesorul și sociologul Dimitrie Gusti a propus organizarea Muzeului Satului Românesc din București. La înfăptuirea și concretizarea acestei idei și-a adus contribuția un grup de specialiști, care au coordonat cercetările monografice: Henri H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop, Mac Constantinescu, Traian Herseni, etc. Primăria Municipiului București a oferit o suprafață de 4.500 de metri pătrați, la marginea Lacului Băneasa. Lucrările de amenajare a terenului au început în martie 1936. Construcțiile, selectate în timpul cercetărilor după criteriul reprezentativității, au fost demontate și aduse la București în 56 de vagoane de tren. Odată cu materialele de construcție, au sosit și 130 de meșteri, cunoscători ai tehnicilor tradiționale de lucru, care urmau să refacă monumentele într-un timp scurt.

Inaugurarea Muzeului National al Satului

Ceremonia inaugurării oficiale a avut loc în prezența regelui Carol al II-lea al României, ca manifestare în cadrul Festivalului Luna Bucureștiului. Pentru public, deschiderea a avut loc pe 17 mai. Este unul dintre cele mai mari muzee etnografice în aer liber din lume.

 

1939 – A încetat din viață Ion Moldoveanu (10 ianuarie 1913, Lechința, Bistrița-Năsăud – 17 mai 1939, Săvădisla, Cluj)

Poet, învățător; autor al unui singur volum de versuri, Sbor peste ape (1939)

1940 – S-a născut Valeriu Pantazi

Valeriu Pantazie Constantinescu; 17 mai 1940, Urechești – 25 iulie 2015, București

Poet, scriitor, traducător, topograf și pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din București și al Uniunii Scriitorilor din România. A urmat cursurile Școlii de Drumuri și Poduri din București, iar după absolvire a intrat la proaspăt înființata Facultate de Arte Plastice a Institutului Pedagogic, Universitatea București. 1940-2015 Valeriu Pantazi Poet. AutoportretLa sfârșitul anului întâi a deschis, împreună cu Eugen Stănculescu, fără voia Decanatului, o expoziție pe holul Institutului, cu picturi mari, cubiste, în stilul Picasso. Pantazi a expus și un nud, pictat cu cremă de ghete. Amândoi studenții au fost exmatriculați pentru „huliganism” și trimiși un an la „munca de jos”. Tot în vremea studenției a debutat cu poezie în revista Luceafărul (1961). Apoi a publicat frecvent și a luat chiar și un premiu al revistei în anul 1972. A fost căsătorit cu arhitecta și autoarea de literatură pentru copii Francisca Stoenescu. A publicat volume de poezie: Estimp, Celebrări, Aerul tare de dragoste, Tu secole!, de proză: Accidentul OZN, Prăbușirea în viitor, eseuri, traduceri. A pictat peisaje venețiene și din Balcic. Biografie ilustrată

1941 – S-a născut Pompiliu Dumitrescu

17 mai 1941, Câmpina – 1998, București

Grafician și ilustrator de carte. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția Grafică, Pompiliu Dumitrescu (1941-1998)prof. Gh. Ivancenco, Simion Iuca, Iosif Molnar, Vasile Kazar (1965). Din 1966 a participat la saloanele de desen și gravură și expoziții ale umoriștilor. Prin prisma activității, despre Pompiliu Dumitrescu se poate spune că a fost un artist euforic și un meșteșugar inepuizabil. Miile de caricaturi și de ilustrații risipite în publicațiile a peste 30 de ani de activitate (1965-1998), sutele de coperte și ilustrații de carte, numeroase afișe de filme au exprimat armonios vivacitatea unui grafician căzut fatal pe planșeta de lucru care-i domina viața. Biografie ilustrată

1941 – S-a născut Șerban Crețoiu

17 mai 1941, București – 2 august 2015

Sculptor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, (1958–1964) București, la clasa Boris Caragea. A debutat la expoziția de artă decorativă în 1965. A fost profesor la Liceul de Arte Plastice „NicolaeTonitza”. A participat la expoziții de grup: Expoziția de artă românească, Tel Aviv, Titograd (1969), Expoziția de artă românească, Legnano-Castellanza, Milano (1970), Trienala Internațională de Design, Poznan (1980), Saloanele de Sculptură Mică, București (1983–1996), la galeriile bucureștene Simeza și Orizont; și a deschis expoziții personale la Galeria Simeza (1970) și Galeria Căminul Artei (1981), București, Galeria L’Espace Bonvin Unesco, Paris (1992). Biografie ilustrată

1944 – S-a născut Efim Tarlapan

17 mai 1944, Măgurele, Ungheni, Regatul României/R. Moldova – 8 decembrie 2015, Chișinău

Scriitor, poet umorist și satiric, epigramist din Republica Moldova, autor de literatură satirică și cărți pentru copii. 1944-2015a Efim Tarlapan ScriitorA absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția de ziaristică (1962–1970), iar mai târziu a urmat cursurile superioare ale Institutului de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova. A fost redactor literar la ziarul Viața satului, la postul de radio republican din Moldova, la Editura Lumina și săptămânalul Literatura și arta. Debutul editorial l-a avut în anul 1974 cu placheta de versuri umoristice și satirice Scuzați pentru deranj. A scris parodii, fabule, epigrame, rondeluri și aforisme, pe care le-a publicat în volumele: Tatuaje, Revers, Acarnița, Zâmbete cu supliment, Asta-i situația, Cartușiera, Dioptrii pentru ochelarii de cai…, Coloana nătângilor, Deșertul din clepsidră, Eseuri tragi-comice, Bezna n-are orizont, etc.

1944 – S-a născut Ileana Dana Marinescu

17 mai 1944, Băilești, Mehedinți

Artist vizual cu specializarea artă monumentală. A absolvit cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în 1968, specializarea Artă monumentală. 1944b Ileana Dana Marinescu Artist VizualLa finalizarea studiilor de specialitate, în 1968, a devenit membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 2003 a primit premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru organizarea expoziției naționale Miniaturi Textile iar în 2004 a primit premiul UAP pentru Artele Focului. Lucrări semnate Ileana Dana Marinescu se găsesc în colecții private din: România, Germania, Franța, Belgia, Norvegia, Finlanda, Elveția, Marea Britanie, Africa de Sud, Thailanda, SUA. Biografie ilustrată

1945 – S-a născut Anton Dogaru

17 mai 1945 București – 24 august 1988 București

Compozitor, critic muzical și profesor. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din București (19631969) cu Zeno Vancea, Tudor Ciortea, Tiberiu Olah, Emilia Comișel, și Octavian Lazăr Cosma. S-a perfecționat la Cursurile internaționale de vară de la Darmstadt (1972, 1974). A fost profesor de Armonie și contrapunct la Liceul de muzică nr. 1 din București. A publicat studii, articole, cronici muzicale, recenzii etc. în Muzica, Contemporanul, Ramuri (Craiova), România literară, Cântarea României, Cronica (Iași), Vatra (Târgu Mureș), Orizont (Timișoara), România liberă, Tribuna României, Nouvelle Musicale de Prague, Revue Roumaine, La Roumanie d’aujourd’hui, etc. A susținut prezentări, conferințe, concerte-lecții, comunicări științifice, emisiuni radiofonice. A întreprins călătorii documentare în RD Germană, RF Germania, Cehoslovacia și Bulgaria. A realizat filme documentare: Personalități ale muzicii românești și diafilme școlare. A fost distins cu Premiul de compoziție al Uniunii Compozitorilor (1978). A compus muzică vocal-simfonică: Republică, tu stea a dimineții; muzică simfonică: Triptic liric – Graiuri din veac pentru orchestră mare, Trei jocuri oltenești pentru orchestră de coarde, Trei jocuri dobrogene; muzică de cameră: Sonata pentru pian, 3 Miniaturi pentru vioară și pian, Sonatina pentru trombon și pian; muzică corală: Mă simt strigat de stele orbitoare, Ani de soare, ani de bucurie, Țara lui Făt-Frumos, Poveste de pace; muzică vocală: 4 Cântece pe versuri de Ana Blandiana; muzică didactică, etc.

1945 – S-a născut Nicolae Mecu

17 mai 1945, Gorganu–Călinești, Argeș

Editor, critic și istoric literar, cercetător științific. A absolvit Școala Pedagogică de învățători din Câmpulung în 1965 și a fost învățător stagiar la școlile din Cobia de Sus și Vișina (Dâmbovița). A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1967–1972). 1945 Nicolae MecuDupă licență a fost angajat cercetător apoi secretar științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu” al Academiei Române, fiind bursier Fulbright în 1980. A devenit Doctor în Filologie din 1999, cu teza Iacob Negruzzi (monografie). A avut activitate didactică, îndeosebi după 1990: profesor la Liceul Sanitar din București, lector și conferențiar, decan la Facultatea de Teologie–Litere de la Institutul Teologic Romano-Catolic din București. A fost redactor, secretar general de redacție la Revista de istorie și teorie literară, redactor-șef adjunct la Caietele Institutului Romano-Catolic și redactor responsabil al revistei on-line Dialog spiritual. A colaborat la Ateneu, Argeș, Cronica, Cahiers roumains d’etudes litteraires, Familia, Limbă și literatură, Manuscriptum, România literară, Viața românească, precum și la Radio România Cultural și TVR. A debutat editorial în 1996, cu eseul Titu Maiorescu comentat de…, dar ca realizator de ediții critice și autor de studii în volume colective este prezent încă din 1975, cu Manuscrisele eminesciene din ediția „Opere” de Perpessicius.

1946 – S-a constituit Blocul Partidelor Democratice (BPD)

Alianță electorală a forțelor politice pro-comuniste pentru alegerile generale din anul 1946 din România, alcătuită din PCR, PSDR (istoric), Frontul Plugarilor, PNL–gruparea Gheorghe Tătărescu, PNȚ–aripa Anton Alexandrescu, Uniunea Patrioților și Comitetul Democrat Evreiesc fiecare partid din România păstrându-și ideologia și programul propriu. Platforma-program a alianței, cu data publicării la 20 mai, prevedea: asigurarea regimului democratic în cadrul monarhiei constituționale; respectarea libertății individuale; respectarea drepturilor și libertăților cetățenești; libertatea cuvântului, a scrisului, a întrunirilor și a dreptului de asociere; libertatea religioasă (nimic respectat ulerior). Blocul Partidelor Democratice (1946)În urma unei campanii electorale în care s-au înregistrat multe violențe, încălcări ale normelor democratice și fraude, Blocul Partidelor Democrate a fost declarat cîștigător al alegerilor cu 68,70% din voturi

1946 – S-a încheiat Procesul Antonescu

Întregul proces intentat membrilor guvernului Antonescu s-a consumat foarte rapid, între 6–17 mai 1946. Tribunalul Poporului a pronunțat 13 sentințe de condamnare la moarte (Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu, Constantin Vasiliu, etc.), dintre care 3 pedepse au fost comutate la muncă silnică pe viață, iar 6 învinuiți au fost condamnați în absență (printre ei, Horia Sima). Deși Codul Penal nu prevedea pedeapsa cu moartea, patru dintre cei șapte condamnați la execuție în „procesul Antonescu” au fost impușcați la 1 iunie 1946.

Procesul Mareșalului Antonescu

1949 – S-a născut Gelu Colceag

17 mai 1949, București

Regizor și actor de teatru și film, profesor universitar. A absolvit în anul 1971 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” (UNATC) secția actorie, la clasa prof. Constantin Moruzan. A început să joace încă de când era copil la Teatrul Municipal București, în Cezar și Cleopatra de G.B. Shaw și Inima mea e pe înălțimi de W. Saroyan, ambele în regia lui Lucian Pintilie, la Teatrul „Nottara”, în piesele În noaptea asta nu doarme nimeni de F. Potra, regia Sanda Manu, Sonet pentru o păpușă de S. Fărcășan, regia L. Giurchescu, la Teatrul radiofonic și în filmul Răscoala, regia Mircea Mureșan. Gelu Colceag (n. 1949)A fost actor la Teatrul de Stat din Târgu Mureș, la Teatrul „Constantin Tănase” și la Teatrul „Bulandra”. A colaborat la teatrele Național și „Ion Creangă”. A participat la manifestările Cenaclului Flacăra. În anul 1986, a absolvit cursuri postuniversitare de regie, de aici începând o carieră strălucită de regizor, care a cuprins peste 75 de specatacole puse în scenă. Din 1982 este profesor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A fost Director artistic la Teatrul Național „I.L.Caragiale”, în prezent, director al Teatrului Mic din București. A jucat în filme: Vis de ianuarie, Aurora, Poziția copilului, 6,9 pe Scara Richter (Regizorul), Bacalaureat, Să nu ucizi.

1952 – A încetat din viață Paul Bujor (20 iulie 1862, Berești, Galați – 17 mai 1952, București)

Naturalist, zoolog, profesor și scriitor; creator, alături de Grigore Antipa, al școlii românești de hidrobiologie; fondatorul învățământului universitar de morfologie animală și al cercetărilor zoomorfologice din România; membru titular onorific al Academiei Române

1957 – Filmul de animație Scurtă istorie a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu Palme d’Or

Filmul regizorului Ion Popescu-Gopo a primit Marele Premiu Omulețul și Ion Popescu-Gopo (1957)pentru scurt metraj, primul premiu la Cannes pentru cinematografia românească. Iată cum a apreciat la vremea respectivă Georges Sadoul inovația lui Gopo: „Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm și imaginație. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici școlii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleț a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu”.

Scurtă istorie

1959 – S-a născut Costel Băloiu

17 mai 1959, București

1959 Costel Băloiu ActorFost actor român de film. A jucat în rolurile principale din serialul Pistruiatul și din filmul Roșcovanul, pentru care este și cunoscut, precum și în câteva roluri secundare din filmele Nemuritorii, Pentru patrie, Melodii, melodii, Noi, cei din linia întâi și Garda personală. Pentru rolul din Pistruiatul a câștigat 100.000 lei. În prezent, este șofer profesionist

Pistruiatul 1 Evadatul (1986)

1962 – S-a născut Aglaja Veteranyi

17 mai 1962, București – 3 februarie 2002, Zürich

Scriitoare; actriță elvețiană de limbă germană, originară din România. Născută într-o familie de artiști de circ, a cutreierat cu trupa nenumărate țări și s-a stabilit, în cele din urmă, în Elveția. Îndrumată de mama sa, care dorea să devină star, a apărut pe scena mai multor varieteuri. A studiat arta dramatică la Zürich și, din 1982 și-a început cariera de actriță și de autoare dramatică. 1962-2002 Aglaja VeteranyiÎmpreună cu Rene Oberholz a înființat trupa experimentală Die Wortpumpe (Pompa de cuvinte) în 1993, iar împreună cu Jens Nielsen grupul teatral Die Engelmaschine (Mașina de fabricat îngeri) în 1996. În 1998 a primit o bursă de la Literarisches Colloquium Berlin. A publicat poezii în reviste literare din mai multe țări și în antologii. A debutat editorial în 1999 cu volumul de versuri Daruri – un dans al morții, apoi8 romanul Warum das Kind in der Polenta kocht (De ce fierbe copilul în mămăligă), tradus în mai multe limbi de circulație, inclusiv în română de poeta și prozatoarea Nora Iuga. A fost distins cu premiul pentru Cea mai bună carte a anului (Zürich, 1999), Premiul pentru literatură (Berlin, 2000), Premiul Chamisso (München, 2000). În plină afirmare creatoare, avântîndu-se în apele reci ale lacului Zürich, într-o noapte de început de februarie, scriitoarea a înmânat manuscrisul cărții Raftul cu ultimele suflări editurii DVA (Deutsche Verlags-Anstalt), după care s-a sinucis într-un spital din Zürich, în urma unei depresii. Și-a regizat moartea la fel de laborios ca și romanul.

1968 – A încetat din viață Oscar Lemnaru (Oscar Holtzman; 1 februarie 1907, București – 17 mai 1968, București)

Ziarist, nuvelist și traducător

1969 – S-a născut Florin Croitoru

17 Mai 1969

Violonist, solist și pedagog. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, iar dintre profesorii de vioară cu care a lucrat de-a lungul timpului trebuie menționați Cristina Ardelean, Valeriu Rogacev, Modest Iftinchi, Ștefan Gheorghiu si Victor Danchenko. 1969 Florin Croitoru ViolonistDe-a lungul carierei a obținut numeroase premii la concursuri internaționale de interpretare violonistică, fiind singurul solist român care a obținut premiul I la concursul de interpretare “Fritz Kreisler” de la Viena. În prezent este lector la Universitatea Națională de Muzică din București, unde pune în aplicare cercetarea pentrul doctoratul său, a cărui temă este o nouă metodă de a preda vioara. Mulți dintre studenții săi sunt laureați ai concursurilor internaționale. A inregistrat numeroase CD-uri, muzica sa fiind difuzată de posturi radio din toata lumea, din țări precum Italia, Franța, Japonia, America, Norvegia sau România. Repertoriul său se întinde de la muzica barocă până la muzica nouă. De asemenea, cânta adesea transcripții si compoziții originale personale.

Piotr Ilici Ceaikovski – Concert pentru vioară în Re major, Op. 35 • Orchestra Universitaria a Universității Naționale de Muzică București, Dirijor Alexandru Ganea

1995 – Constantin Lăcătușu a atins Vârful Everest

A făcut parte din echipa Himalayan Experience 8000/1995 Everest International Expedition, împreună cu alți 14 alpiniști din șapte țări. A fost pentru prima dată când un român a reușit să ajungă pe cel mai înalt vârf al lumii, Everest (8.848 m). Alpinistul a urcat pe „Acoperisul lumii” după alte două încercări

Constantin Lăcătușu – primul român pe Everest

2000 – A încetat din viață Nestor Vornicescu (Nicolae Vornicescu; 1 octombrie 1927, Lozova–Vorniceni, România/Republica Moldova – 17 mai 2000, Craiova)

Teolog, istoric și prozator; Mitropolitul Olteniei; autor al unor volume de istorie bisericească, teologie, istoria culturii și filosofiei; membru de onoare al Academiei Române

2007 – A încetat din viață Eugen Weber (24 aprilie 1925, București – 17 mai 2007, Los Angeles, California, SUA)

Istoric; profesor emerit de istorie europeană la Universitatea California din Los Angeles; considerat unul dintre cei mai buni specialiști în istoria modernă franceză și o autoritate în istoria europeană modernă

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi #romanianvisualart

----------

*Ediție revizuită și adăugită

0 comentarii la „17 Mai în istoria românilor32 min read

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: