Today's Memory

Robert Schumann3 min read

Robert Schumann (1810-1856) 1

~ Amintirea zilei – Today’s Memory* ~

 

2020 - Robert-SchumannRobert Schumann

8 iunie 1810, Zwickau, Regatul Saxoniei – 29 iulie 1856, Bonn, Rhine Province, Prussia


 

Robert Schumann a fost un compozitor și pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăți a secolului XIX. Un intelectual, precum și un estet, muzica sa, mai mult decât a oricărui alt compozitor, reflectă adânca natură personală a romantismului. Introspectiv și adesea capricios, începuturile sale muzicale erau o încercare de a se desprinde de tradiția formelor și structurilor clasice pe care le considera prea restrictive.

Robert Schumann – Symphony no.1 in Si bemol major „Spring”, Op.38 • The Buchmann-Mehta School of Music Symphony Orchestra, Conductor Zubin Mehta

În tinerețe a preferat să scrie piese scurte, miniaturi muzicale, menite să puncteze stări și emoții. Apoi a devenit interesat de lucrări mai ample după ce a descoperit Simfonia nr. 9 a lui Franz Schubert (pe care nimeni nu știa că acesta o compusese; Schumann a descoperit-o într-o cutie, în casa fratelui lui Schubert de la Viena). Până prin 1840 a scris aproape exclusiv lucrări pentru pian. A urmat celebrul „an al lied-ului” de după căsătoria cu Clara, în care a compus aproape 140 de lied-uri (unele dintre cele mai frumoase ale genului), iar apoi Simfonia nr 1 și Simfonia nr. 4. După 1842 a început să scrie muzică de cameră, printre care celebrul Cvartet pentru pian.

Robert Schumann – Lieduri • Tenor: Peter Schreier, Pian: Norman Shetler

Puțini l-au înțeles în timpul vieții sale, însă o mare parte din muzica sa este considerată acum îndrăzneață în originalitatea armoniei, ritmului și formei. Locul său este printre fruntașii romantismului german.

Mai mult: https://ro.wikipedia.org/wiki/Robert_Schumann

 

Robert Schumann – Sonata for violin and piano No. 1 in A minor, Op. 105 • Martha Argerich & Itzhak Perlmann

 

***** [In English] *****

2020 - Clara-Robert-Schumann
Clara & Robert Schumann

Robert Schumann

8 June 1810, Zwickau, Kingdom of Saxony – 29 July 1856, Bonn, Rhine Province, Prussia

 

Robert Schumann was a German composer and influential music critic, widely regarded as one of the greatest composers of the Romantic era.

Schumann left the study of law to learn music, intending to pursue a career as a virtuoso pianist. He had been assured by his teacher Friedrich Wieck that he could become the finest pianist in Europe, but a hand injury ended this dream. But Schumann married Wieck’s daughter, Clara, also a great pianist. Schumann then focused his musical energies on composing. He composed many Lieder (songs for voice and piano), four symphonies, an opera and other orchestral, choral and chamber works.

Robert Schumann – Symphony No 4 in D minor, Op 120 • WDR Symphony Orchestra, Conductor Marek Janowski

Works such as Kinderszenen, Album für die Jugend, Blumenstück, Sonatas and Albumblätter are among his most famous.

Robert Schumann – Kinderszenen • Piano Vladimir Horowitz (Vienna, 1987)

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/Robert_Schumann

*****

 

Robert Schumann – Piano Concerto in A minor, Op. 54 • Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia, conductor Antonio Pappano, Piano Martha Argerich, 2012

 

#todaysmemory #RobertSchumann

----------

*Ediție revizuită și adăugită

7 comentarii la „Robert Schumann3 min read

  1. Pingback: 29 Iunie în istoria românilor

  2. Pingback: Maria Fotino

  3. Pingback: 7 Ianuarie în istoria românilor

  4. Pingback: Clara Haskil

  5. Pingback: 27 Mai în istoria românilor

  6. Pingback: Charles Gounod

  7. Pingback: 2 August în istoria românilor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: