Liviu Ciulei (1923-2011) -cover22

~ Amintirea zilei – Today’s Memory* ~

 

Opera lui Shakespeare este, ca și lumea, fără sfârșit


Liviu Ciulei (1)Liviu Ciulei

7 iulie 1923, București – 25 octombrie 2011, München, Germania

 

Ioan Liviu Ciulei a fost regizor, actor, scenograf, arhitect și profesor universitar. A studiat teatrul la Conservatorul Regal de Muzică și Teatru din București, absolvit în 1946, apoi Facultatea de Arhitectură (1949). A debutat ca actor în 1945, la Teatrul Mic în piesa Încătușarea, după piesa Animal Kingdom de Philip Barry; ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din București, (actualul Teatru „Bulandra”), unde a debutat și ca regizor în 1957, punând în scenă Omul care aduce ploaia de Richard Nash.

în 1957 a regizat primul său film, Erupția, pentru ca în 1960 să devină cunoscut și pe scena internațională cu filmul Valurile Dunării, , în care a jucat în rolul principal, lansând-o pe tânăra Irina Petrescu și pentru care a primit Marele Premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary în 1961.

Valurile Dunarii (1959)

În 1961 a devenit celebru pentru o punere în scenă total originală a piesei Cum vă place a lui Shakespeare. A mai montat, printre altele, Opera de trei parale de Bertolt Brecht, O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale, Azilul de Noapte de Maxim Gorki, Leonce și Lena de Georg Büchner, Elisabeta I de Paul Foster.

Ion Luca Caragiale – O scrisoare pierdută Spectacol de teatru preluat de Televiziunea Română de la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (1982, fragment)

A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului „Bulandra” (1963–1974). Sub conducerea sa, Teatrul „Bulandra” devenise cea mai importantă instituție teatrală a vremii, nu doar în România, acolo lucrând, practic în același timp, marii regizori de tearu David Esrig, Lucian Pintilie și Radu Penciulescu. Ca arhitect, în afara scenografiilor majorității pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstrucția auditoriului Teatrului „Bulandra”, precum și a altor teatre, ca sălile Studio ale teatrelor din Târgu Mureș și Pitești.

Ciulei considera că cel mai mare succes al său în regia de teatru a fost montarea spectacolului Moartea lui Danton, la Berlin, în anul 1967. La premieră actorii au fost chemaţi la aplauze de 63 de ori.

În perioada regimului comunist, a fost urmărit și denunțat la Securitate de către Ion Besoiu și a avut reclamații făcute de către Radu Beligan, fiind îndepărtat de la conducerea teatrului de către regimul comunist.

Donald Coburn – Gin Rummy Ultimul spectacol al lui Liviu Ciulei înainte de plecarea în SUA, cu Clody Bertola și Petre Gheorghiu (Fragment)

A părăsit România în 1980 și a lucrat în multe țări din Europa, precum și în Statele Unite ale Americii, Canada și Australia. A fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University și New York University în New York City.

S-a întors în țară după 1989, numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra, regizând o serie de piese celebre. A realizat scenografia a 125 de spectacole.

William Shakespeare – Hamlet Teatrul Bulandra, 2000

A fost căsătorit cu marea actriță Clody Bertola, fiind cu 10 ani mai tânăr decât ea, cu scenografa Ioana Gǎrdescu și cu jurnalista Helga Reiter.

Liviu Ciulei cu Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Ana Szeles, Cannes 1965
Liviu Ciulei cu Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Ana Szeles, Cannes 1965

A lucrat și în cinematografie, ca regizor: Pădurea spânzuraților (Premiul pentru regie, Cannes 1965), Valurile Dunării, ca scenograf: Mitrea Cocor, Pasărea furtunii; ca actor: Pădurea spânzuraților, Valurile Dunării, Un august în flăcări, Falansterul

Pădurea spânzuraților (1965)

Mai mult: https://istoriafilmului.ro/articol/synopsis-la-tratatul-scurt-despre-liviu-ciulei-1/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Ciulei

 

Interviu cu Liviu Ciulei 1

Continuare 2 – 9:

https://www.youtube.com/watch?v=dYQ6FCo4YI4 ; https://www.youtube.com/watch?v=-8PDYVzvycM ; https://www.youtube.com/watch?v=l_yBF3RSLc4  ; https://www.youtube.com/watch?v=lQ3_tN1hTc8 ; https://www.youtube.com/watch?v=Yf9XjympCLI ; https://www.youtube.com/watch?v=ZrYQeeyfmGE ; https://www.youtube.com/watch?v=8RnbiTA9Jt4 ; https://www.youtube.com/watch?v=dzFZ5y1rDs4

 

***** [In English] *****

Shakespeare’s opera is, like the world, endless

Liviu Ciulei (2)Liviu Ciulei

7 July 1923, Bucharest – 25 October 2011, München

 

Liviu Ciulei was a Romanian theater and film director, film writer, actor, architect, educator, costume and set designer. During a career spanning over 50 years, he was described by Newsweek as one of the boldest and most challenging figures on the international scene.

Liviu Ciulei – cea mai complexă personalitate a teatrul românesc • EU aleg România (2015)

Ciulei studied architecture and theater at the Royal Conservatory of Music and Theatre. He made his theater debut in 1946, as Puck in an Odeon Theatre production of Shakespeare’s A Midsummer Night’s Dream. Soon after, he joined the theater company known as Teatrul Municipal din București, later renamed Teatrul Bulandra, and directed his first stage production in 1957 — The Rainmaker.

Ciulei was the artistic director of Teatrul Bulandra for more than a decade. During his tenure at the Bulandra he staged a wide range of classics.

William Shakespeare – Hamlet Rehearsal, 2000

Ciulei has been guest director in many theaters around the world: in West Berlin, Paris, Göttingen, Düsseldorf, Munich and Vancouver…

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/Liviu_Ciulei

*****

 

Nocturne cu Liviu Ciulei (TVR1)

 

#todaysmemory #romanifrumosi #istoriaRomaniei #LiviuCiulei

----------

*Ediție revizuită și adăugită

8 comentarii la „Liviu Ciulei5 min read

  1. Pingback: 16 Noiembrie în istoria românilor

  2. Pingback: Victor Rebengiuc

  3. Pingback: 7 Martie în istoria românilor

  4. Pingback: Gina Patrichi

  5. Pingback: 23 Aprilie în istoria românilor

  6. Pingback: Irina Petrescu

  7. Pingback: Clody Bertola

  8. Pingback: Valeria Seciu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: