Primirea Lui Carol I în Bulgaria. Acuarelă De Carol Popp De Szathmari
Istoria României România frumoasă Romanian Visual Art Today's Memory

16 August în istoria românilor31 min read

Întâlnire Carol I–Alexandru II–Marele Duce Nicolai Alexandru Hurmuzachi Pan Vizirescu Gelu Solomonescu Virgil Ierunca Ileana Berlogea Florin Bogardo Alexandru Agache

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Primirea lui Carol I în Bulgaria (acuarelă de Carol Popp de Szathmari)


1570 – Tratatul de la Speyer

Încheiat la 16 august 1570, a pus capăt conflictului dintre pretendenții la coroana Regatului Ungariei după Bătălia de la Mohacs (1526) și decesul regelui Ludovic al II-lea pe câmpul de luptă. 1570 Principatul Transulvaniei Cu PartiumPrincipele Ioan Sigismund Zapolya l-a recunoscut pe împăratul Maximilian al II-lea drept rege al Ungariei, iar acesta din urmă l-a recunoscut pe Ioan Sigismund drept principe al Transilvaniei și al Partium-ului.

1594 – Tratat antiotoman între Aron Vodă, voievodul Moldovei, și Rudolf al II-lea de Habsburg

Aron Vodă Tiranul a aderat la Liga Sfântă, în fruntea căreia se afla împăratul Rudolf al II-lea, 1594 Aron Vodă Tiranulsemnând, la Iași, în 16 august 1594, cu trimisul imperial Giovanni de Marini Poli un tratat de alianță prin care Rudolf al II-lea accepta Moldova ca membră a confederației Imperiului german, se obliga să o apere și îi garanta domnitorului moldav azil politic la nevoie. La rându-i, Aron Vodă se îndatora să sprijine armatele imperiale cu trupe și să le dea informații cu privire la manevrele militare ale otomanilor, spunând că „eu sunt principe cu adevărat creștin”. În continuare, Aron Vodă a încheiat o înțelegere și cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, a cărui suzeranitate asupra Moldovei o va recunoaște în august 1594.

1597 – Scrisoarea Papei Clement al VIII-lea către Mihai Viteazul

Papa l-a vestit pe voievodul român că nu poate să-i dea ajutor, îmbărbătându-l la luptă și încercând, încă odată, să-l convertească la catolicism:

Către fiul iubit și bărbatul nobil, Mihai, Voievod al Valahiei

Iubitului și nobilului nostru fiu, îi transmitem salutări și binecuvîntarea papală. Pentru că am văzut din scrisoarea Nobilimii Tale curajul sufletului tău și zelul în a lupta pentru cauza puterii creștine, punem foarte mult credința noastră întru Domnul de partea ta curajoasă împotriva dușmanului turc comun și foarte potrivnic și este drept ca la fel să încerce să facă toți principii creștini, spre salvarea lor și a altora. Este cunoscut de toată lumea care au fost străduințele noastre în privința acestora, că au fost puse la dispoziție de către noi ajutoarele soldaților și tu poți să afli că nu ne-am cruțat nici propriul sânge, deoarece iubitul nostru fiu și nobil bărbat, Giovanni Francesco Aldobrandini, nepotul nostru de sînge și căpitan general, s-a oprit cu armata noastră în Ungaria, în ciuda oricărei primejdii; chiar am suportat și continuăm să suportăm cu stăruință atâtea cheltuieli, câte puterile naturale ale acestui scaun papal, în fruntea căruia stau cu voia Domnului, nu mai pot susține mult timp și de aceea suferim foarte mult că suntem împovărați de atâtea lipsuri de bani, sub nicio formă, nu ne este îngăduit să punem la dispoziție ceea ce ne ceri, deși altminteri simțim o afecțiune binecunoscută față de tine. Tu însă trebuie să fii cu sufletul puternic și viguros, căci, dacă în această provincie s-ar porni legea războiului, nu ne îndoim că ducii noștri îți vor fi de ajutor atâta cât vor putea. Dumnezeul armatelor să îi vegheze pe cei care luptă pentru bunătatea sa și să culce la pământ dușmanul cel trufaș. […]”.

1823 – S-a născut Alexandru Hurmuzachi

16 august 1823, Cernăuca, Cernăuți – 8/20 martie 1871, Napoli, Italia

1823-1871 Alexandru HurmuzachiPublicist, om politic originar din Bucovina, unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina, membru fondator (din 1866) al Societății Academice Române (Academia Română). A urmat studii juridice la Viena, finalizate în 1845. A redactat împreună cu fratele său, Gheorghe, ziarul Bucovina (1848–1850), a inaugurat Foaia Soțietății pentru cultură și literatură română în Bucovina (1862). A fost ales deputat în Dieta Bucovinei și deputat în Camera Consiliului Imperial de la Viena. Articole: Teatrul național la Cernăuți, Arune Pumnul, Alecsandri în Cernăuți.

1836 – S-a născut Ioan Sabo

16 august 1836, Istrău, Imperiul Austriac/Istrău–Moftin, Satu Mare – 1 mai 1911, Gherla, Austro-Ungaria/Cluj

Al patrulea episcop al Eparhiei greco-catolice de Gherla, cărturar și istoric, era un erudit, cunoscând limbile clasice și mai multe limbi moderne: vorbea curent maghiara, italiana, franceza și germana. În 1853 a fost trimis la studii teologice la Roma. A studiat la Universitatea De Propaganda Fide și a locuit la Colegiul Sf. Atanasie. La 26 iulie 1859 a devenit Doctor în Teologie. 1836-1911 Ioan SaboÎn 1859, a fost hirotonit preot celib, apoi a fost numit vice-rector seminarial și profesor la Școala Normală din Oradea. Mihail Pavel l-a hirotonit episcop în 1879 în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea, Eparhia Gherlei neavând la momentul respectiv o catedrală reprezentativă. În anul 1904 episcopul Sabo a obținut de la Ministerul Cultelor din Budapesta, o sumă de 80.000 de coroane de aur, cu care a realizat Catedrala din Gherla. Zidirea s-a încheiat în 1906, iar sfințirea, în 24 noiembrie 1907. A ctitorit și Biserica vicarială Sf. Nicolae din Năsăud, cunoscută și sub numele de „biserica grănicerilor”, sfințită în anul 1884. A fost înmormântat în cripta Catedralei greco-catolice din Gherla, ctitoria sa.

1840 – S-a născut Alexandru Lahovari

16 august 1840, București – 4 martie 1897, Paris

Jurist, om politic, orator de mare talent, fratele lui Iacob și Ion Lahovari, provenind dintr-o familie cu tradiții în politică. A făcut la Paris studiile secundare și Facultatea de Drept, de unde a obținut diploma de Doctor în Drept (1865). După un scurt stagiu în magistratură, a intrat în politică. 1841-1897 Alexandru Lahovari Politician. Desen De D. WilliamA fost deputat în prima Cameră după Constituantă, a întemeiat Juna dreaptă cu Ion Ghica, P.P. Carp, Gheorghe Grigore Cantacuzino și Ion C. Grădișteanu, apoi a fost secretar general și director al Ministerului Afacerilor străine, ministru al Justiției în guvernele Manolache-Costache Epureanu, Lascăr Catargiu (reforma codului penal și a procedurii penale), I.C. Brătianu (1, 2, 3 și 4 – rol hotărâtor în „Chestiunea Dunării” și altele). S-a numărat printre cei 40 de deputați conservatori care au împiedicat abdicarea principelui Carol, iar între 1884–1888 a fost „Fulgerul” faimoasei opozițiuni care a dărâmat regimul lui I.C. Brătianu. Sub ultimul regim conservator, în guvernele Theodor Rosetti (2), Lascăr Catargiu (3), George Manu și Lascăr Catargiu (4), a ocupat succesiv portofoliile Domeniilor, Lucrărilor publice și Afacerilor străine, legându-și numele de mari servicii aduse țării.

1860 – A încetat din viață Filotei Pârșoi (Filip Pârșoi; 1805, Săcele, Imperiul Austriac/Brașov – 16 august 1860,   16 august 1860, Mănăstirea Ciolanu, Buzău)

Episcop ortodox, întâistătător al Episcopiei Buzăului; membru al Divanului ad-hoc din București și al Adunării Elective din 1859, unde a ieșit în evidență ca susținător entuziast al Unirii

1871 – Primul Congres al studenților români de pretutindeni

La sfârșitul manifestațiilor dedicate împlinirii a 400 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, un grup de studenți s-a prezentat prefectului, cerând dreptul de a ține un congres al studenților, în care să fie discutate teme precum: „În ce direcții trebuie să pornească generația prezentă, pentru a contribui la generalizarea culturii naționale? În ce fel se poate pune baza unei dezvoltări economice la români? Când și unde va trebui în viitor să se întâlnească tinerimea academică?”. Deși inițial, prefectul a respins cererea, pe motiv că între participanții congresului se găseau și cetățeni străini Imperiului Austro-Ungar, ulterior a acceptat tacit desfășurarea congresului. Congresul de la Putna a reprezentat un liant între două momente/generații extrem de importante ale istoriei noastre naționale: generația de la 1848, marcată de afirmarea unei identități naționale în context european pentru toți românii, și generația de sacrificiu a Primului Război Mondial. 1871 Mihai Eminescu PutnaLa acest prim congres, Mihai Eminescu a ținut un discurs memorabil: „Nu cu fraze și măguliri, nu cu garde naționale de florile mărului se iubește și se crește nația adevărată. Noi o iubim așa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferințele seculare până în zilele noastre […] Noi susținem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decît păstrând drept baze pentru dezvoltarea sa, tradițiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună țării! Suntem români și punctum! […] Nu e permis nimănui a fi stăpân în casa noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeție. Dacă nația românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice măsură i-a trecut prin minte să ne impună. Noi am zis de la început că nu există compensații pentru Basarabia, precum nu există niciodată vro plata pentru o palmă măcar din pământul patriei […] Crist a învins cu litera de aur a adevărului și a iubirei, Ștefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, celălalt apărătorul evanghelului ei. Vom depune deci o urnă de argint pe mormântul lui Ștefan, pe mormântul creștinului pios, al românului mare”.

1876 – S-a născut Ion Nistor

16 august 1876, Bivolărie–Vicovu de Sus, distr. Rădăuți, Bucovina/Suceava – 11 noiembrie 1962, București

Istoric și militant unionist bucovinean, profesor universitar, membru titular (din 1916) al Academiei Române. A studiat la Facultatea de Filosofie a Universității Cernăuți, fiind profesor suplinitor la Cernăuți, profesor secundar la Liceul clasic din Suceava, timp în care a început să editeze, împreună cu George Tofan și Victor Moraru, revista Junimea literară. În 1909 a devenit Doctor în Filosofie și Litere la Universitatea din Viena, iar în 1911, Docent al aceleiași universități. 1876-1962 Ion NistorÎn octombrie 1911 a ținut cursul inaugural la Universitatea din Cernăuți, cu tema: „Locul românilor în istoria sud-est europeană”, temă emblematică pentru cariera sa, care l-a determinat pe Lucian Blaga să-l clasifice între „istoricii ideii și unității naționale”. Membru al conducerii Societății pentru cultura și literatura română în Bucovina, profesor la Universitatea din Cernăuți, s-a stabilit la București și a fost ales președinte al Comitetului refugiaților bucovineni. A fost profesor la Universitățile din Viena și Cernăuți, rector al Universității din Cernăuți, profesor universitar la București, director al Bibliotecii Academiei Române, membru al comitetului de organizare a Adunării Naționale de la Cernăuți, care a hotărât unirea cu România, în cadrul căruia a redactat „Actul Unirii”, fruntaș al Partidului Național Liberal, ministru de stat, reprezentând Bucovina, apoi, succesiv, ministru al Lucrărilor Publice, al Muncii și, în final, al Cultelor și Artelor.

1877 – Întâlnirea dintre Domnitorul Carol I al României, Țarul Alexandru al II–lea și marele Duce Nicolai al Rusiei

A avut loc la cartierul imperial rusesc de la Gorni-Studen în Bulgaria în timpul Războiului de Independență, în data de 16/28 august, în urma căreia Domnitorului român i-a fost oferită conducerea trupelor ruso-române din Balcani. 1877 Întâlnire Regele Carol I - Țarul Alexandru Al Ii–lea - Marele Duce NicolaeIntervenția României la Plevna cu 38.000 de soldați, 41 de batalioane și 112 tunuri marca Krupp, cele mai moderne din Europa, a schimbat totalmente raportul de forțe în defavoarea turcilor. Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878 și meritul acestei victorii aparține acțiunilor Armatei Române în frunte cu Domnitorul Carol I.

1891 – S-a născut Scarlat Lambrino

16 august 1891, București – 30 august 1964, Lisabona

Istoric al Antichității, epigrafist, membru corespondent (din 1934) al Academiei Române. S-a format la Sorbona ca istoric și epigrafist și și-a luat doctoratul în anul 1927. Între anii 1923–1925 s-a aflat printre membrii Școlii Române din Franța de la Fontenay-aux-Roses. 1891-1964 Scarlat Lambrino IstoricA urmat o activitate rodnică de aproape 20 de ani desfășurată la Universitatea din București. A fost șef de săpături pe șantierul arheologic de la Histria, director al Muzeului Național de Arheologie, apoi numit director al Accademia di Romania din Roma (1941–1947). În 1947 autoritățile comuniste de la București au închis Accademia di Romania. La solicitarea Universității din Lisabona, profesorul Scarlat Lambrino, a plecat la catedra de Epigrafie de acolo, unde și-a continuat și încheiat cariera. Exilat în Portugalia, fugind de regimul instaurat în România comunistă, a colaborat la principalele reviste de specialitate portugheze: Arqueólogo Português, Revista da Faculdade de Letras de Lisboa, Bulletin des Études Portugaises etc.

1903 – S-a născut Pan Vizirescu

Pantelimon M. Vizirescu; 16 august 1903, Braneț–Bârza, Olt – 27 ianuarie 2000, Slatina

Poet, eseist și jurnalist. A absolvit Facultatea de Litere, iar în 1938 a obținut Doctoratul în Litere și Filosofie cu Magna cum laude. N-a terminat, în schimb, cea de-a doua facultate, Dreptul. 1903-2000 Pan M. VizirescuA fost profesor la Liceul Militar din Cernăuți, la Liceul Comercial „Carol I“ din București. Sub ministrul Nichifor Crainic, a fost șef de cabinet la Ministerul Propagandei, iar din 1940 a fost director adjunct la radiojurnal în cadrul Societății Române de Radiodifuziune. În literatură a debutat ca poet, în 1921, în Universul literar, publicând și în Bilete de papagal. Din 1931 a început colaborarea la revista Gândirea a lui Nichifor Crainic. După instaurarea guvernului Petru Groza, a făcut parte dintr-un lot de 14 jurnaliști judecați în mai–iunie 1945, pentru „crimă de contribuție la dezastrul țării”. Condamnat la închisoare pe viață, a reușit a se sustragă pedepsei trăind 23 de ani în clandestinitate. A fost ultimul reprezentant al curentului gândirist tradițional ortodox, și cel care a pus bazele noii serii Gândirea după 1989, când și-a continuat opera de culturalizare a tinerilor generații, în sânul bisericii naționale și a neamului românesc.

Interviu cu Prof. univ. Pantelimon Vizirescu

1919 – Relații diplomatice România – Canada

Relațiile bilaterale între România și Canada au fost stabilite la 16 august 1919, prin înființarea Consulatului General al României la Montréal, ridicat la nivel de ambasadă în 1967.

1920 – S-a născut de Gelu Solomonescu

16 august 1920, București – 13 ianuarie 1984, București

Pianist, orchestrator, compozitor, membru în Uniunea Compozitorilor și muzicologilor din 1959. A studiat la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică; mentorul său, compozitorul Ion Vasilescu, i-a intuit potențialul muzical pentru divertisment și i-a sprijinit cariera. Și-a dedicat întreaga viață muzicii – la Teatrul „Constantin Tănase”, ca pianist din 1954, în această postură apărând în 1955, alături de Edmond Deda la Sala Dalles din București (duo pianistic devenit rapid cunoscut și solicitat în marile orașe ale țării), fiind componenți ai concertului-spectacol Dansați cu noi (peste 300 de reprezentații). 1920-1984 Gelu Solomonescu PianistA debutat ca dirijor în 1959 fiind, timp de 24 de ani, dirijor la Teatrul de Estradă (actualul Teatru de Revistă „Constantin Tănase”). A figurat în Orchestra de jazz București, cu care a întreprins turnee la Moscova, Karlovy Vary, Paris, în SUA, Polonia, Grecia, Turcia, Germania etc. La Paris a dirijat și orchestra celebrului Teatru Olympia cu prilejul unui turneu al Teatrului „Constantin Tănase” în capitala franceză. A dirijat la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia și la Cerbul de aur. Debutul în componistică a fost marcat în 1952 cu melodia O căsuță frumoasă. A compus partituri destinate revistelor muzicale (peste 20), muzică de film, peste 600 de piese de muzică ușoară, dintre care 80 pentru copii. A fost o prezență constantă în studiourile și pe discurile Electrecord, colaborator permanent al Radio-Televiziunii. Din creația sa: M-am supărat pe inima mea, E primăvară în ianuarie, Trei Mărioare, Două mure și-o căpșună, Nu-ți șade bine când plângi, Ochii tăi, Tuturor, Evrika, O sută de stele, Duminica în București, Azi, aici, acum, Serenadă pe zăpadă etc.

Nu-ți șade bine când plângi de Gelu Solomonescu cântă Dan Spătaru

1920 – S-a născut Virgil Ierunca

Virgil Untaru; 16 august 1920, Lădești, Vâlcea – 28 septembrie 2006, Paris

Critic literar, publicist și poet, care a trăit în Franța începând cu 1947. A fost căsătorit cu Monica Lovinescu. O dată cu studiile universitare, a debutat în ziaristică, în 1939, la ziarul Timpul. Între 1940–1944 a colaborat la principalele reviste literare și la săptămânalul Vremea, cu o rubrică intitulată Caiete franceze, în care i-a prezentat pe scriitorii francezi din rezistența împotriva ocupației naziste, deținând o rubrică asemănătoare în ziarul Ecoul; a colaborat la revistele Kalende și Preocupări literare. În 1942, revista sa literară, Albatros, a fost suprimată de cenzură. 1920-2006 Virgil Ierunca PublicistDupă război, a scos revista de cultură internațională, Agora împreună cu Ion Caraion, suprimată deja după primul număr de cenzura comunistă. A părăsit țara în 1947, cu o bursă din partea guvernului francez. A fost redactor al emisiunilor în limba română ale Radiodifuziunii franceze, lucrând în același timp la Centre national de la recherche scientifique (CNRS), secția de filosofie și estetică. În denunțarea dictaturii comuniste din România, Ierunca a luat parte activă ca secretar de redacție la apariția ziarului Uniunea Română, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, la care a colaborat și Grigore Gafencu. A scris numeroase articole în publicațiile românești din exil, în special în revista România, organul Comitetului Național Român de la Washington, editat de Constantin Vișoianu. În Franța a redactat o serie de reviste literare, ca Luceafărul, al cărei director a fost Mircea Eliade, Caiete de dor, Ființă românească, Ethos. Într-o serie de publicații din exil, a deținut rubrica intitulată Antologia rușinii, în care erau dați la iveală intelectuali din România aserviți slugarnic regimului comunist. A colaborat la două emisiuni culturale ale postului de radio Europa Liberă: Actualitatea Culturală Românească și Povestea vorbei. Din opera scrisă: Fenomenul Pitești, Românește, Subiect și predicat, Semnul mirării, Poeme de exil, Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate.

1921 – S-a născut Ovid S. Crohmălniceanu

Moise Cohn; 16 august 1921, Galați – 27 aprilie 2000, Berlin

Prozator, critic și istoric literar. Și-a început studiile la Institutul Politehnic din Galați, întrerupte în 1940 din cauza legilor rasiale. Le-a continuat la Politehnica din București (1944–1947), unde a devenit licențiat în construcții. În 1944, a debutat în revista de stânga Ecoul cu un text despre poetul american Vachel Lindsay (prieten cu Carl Sandburg și Edgar Lee Masters). 1921-2000 Ovid S. CrohmălniceanuA fost editor al revistei Contemporanul, a lucrat la Editura Didactică și Pedagogică, la revistele Viața Românească și Gazeta literară, unde a fost redactor șef adjunct (1963–1966). A condus timp de 20 de ani, din 1971, Cenaclul de proză Junimea. A devenit profesor la Facultatea de Litere din București. Din scrierile sale: Cronici literare, Despre originalitate, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Literatura română între cele două războaie mondiale, Pâinea noastră cea de toate zilele, Cinci prozatori în cinci feluri de lectură (M. Sadoveanu, L. Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale), Amintiri deghizate, Evreii în mișcarea de avangarda românească.

1931 – S-a născut Ileana Berlogea

Ileana Bărbulescu-Boaru; 16 august 1931, Jidvei, Alba – 16 octombrie 2002, București

Istoric, profesor și critic de teatru. Între 1950–1954 a urmat cursurile de teatru ale Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, absolvind Actoria la clasa profesoarei Irina Răchițeanu. Cursurile teoretice le-a urmat în cadrul secției de Regie de teatru. Din 1955, a fost chemată să predea la catedra de Istorie a teatrului a Institutului pe care îl absolvise cu un an în urmă. Între timp lucrase în presă, în redacția revistei România azi. A urmat cursurile doctorale la Institutul de Stat de Artă teatrală „A.V. Lunacerski” din Moscova (1961–1964), susținând doctoratul cu lucrarea Dramaturgia rusească pe scena românească. 1931-2002 Ileana BerlogeaA urcat toate treptele ierarhiei universitare, de la asistent, la lector în 1963, profesor asociat (1966) și profesor titular (1968). A contribuit la formarea multor generații de oameni de teatru, rodul îndelungatei sale activități didactice fiind cursul Istoria teatrului universal, primul volum fiind redactat integral de autoare, iar al doilea în colaborare cu Silvia Cucu și Eugen Nicoară. De-a lungul întregii sale cariere, a publicat studii în reviste de prestigiu din țară și de peste hotare, a prezentat dramaturgia și activitatea teatrelor românești în paginile unor lucrări de factură enciclopedică străine. Din cărțile sale: G. Storin, Pirandello, Bernard Shaw în România, Teatrul Medieval european, Agatha Bârsescu, Teatrul românesc, teatrul universal. Confluențe, Liviu Ciulei, regizor pe patru continente.

1931 – A încetat din viață Sabba Ștefănescu (12 ianuarie 1857, Craiova – 16 august 1931, Sinaia)

Paleontolog și geolog; profesor de Paleontologie la Universitatea din București; a lucrat la prima hartă geologică a României; membru corespondent al Academiei Române

1935 – S-a născut Ion Gheorghe

16 august 1935, Florica, Buzău – 11 octombrie 2021, București

Poet român, reprezentant al generației resurecționale și a paradoxismului. A studiat între discipolii sadovenieni de la „fabrica de scriitori ai proletariatului“ – Școala de Literatură și 1935-2021 Ion Gheorghe PoetCritică Literară „Mihai Eminescu” din București, absolvită în 1954, și-a desăvârșit studiile la Facultatea de Filologie din Universitatea București (1955–1970). A fost jurnalist la Albina, Drumul belșugului, Luceafărul, funcționar la Ministerul Culturii, atașat cultural la Ambasada României din Beijing. A debutat cu romanul în versuri Pâine și sare (1957). Din opera sa: Căile pământului, Țara rândunelelor, Vine iarba, Megalitice, Cenușile, Zicere la zicere, Joaca jocului, Condica în versuri, Elegii politice.

1936 – S-a născut Lavrente Calinov

16 august 1936, Mila 23, Tulcea – 6 martie 2018, București

1936-2018 Lavrente CalinovCanoist român-lipovean, campion european și mondial. Și-a început cariera la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București în 1957 după recrutarea în serviciul militar. A devenit membru al Clubului Sportiv Dinamo din București în 1958 până la încheierea carierei în 1968. A fost campion național al României între 1957–1967 la canoe dublu C2 10.000 m, dar a participat ocazional și la proba canoe dublu C2 1.000 m. Trăgea cu pagaia pe partea dreaptă. A câștigat o medalie la campionatele mondiale de caiac-canoe și 5 medalii la campionatele europene.

1936 – S-a născut Natalia Cantemir

16 august 1936, Chișinău

Scriitoare, profesoară universitară. A urmat studii de Filologie rusă la Facultatea de traducători a Institutului „Maxim Gorki” din București, s-a transferat la Iași pentru ultimii doi ani, absolvind, șefă de promoție, Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași. Primele încercări literare publice s-au manifestat în anii liceului din Piatra Neamț; la Iași a răspuns solicitărilor din partea revistelor Iașul literar, Cronica, Convorbiri literare, mai târziu a revistei Ateneu din Bacău sau altor reviste din Transilvania. A fost preparator, asistent, lector și conferențiar la Catedra de Limbă rusă a Universității ieșene. A predat teme de literatură rusă și la secțiile de Română, Istorie, Pedagogie, Psihologie, în cadrul catedrei de Literatură română și universală. A devenit Doctor în Științe Filologice cu teza Konstantin Pautovschi (1973). Din 1979 a preluat Lectoratul de Limbă și civiliație românească de la Lublin, Polonia, apoi a fost conferențiar la Catedra de Filologie romanică de la Universitatea „Marie Curie-Sklodowska” din Lublin, primul lector român care a obținut Medalia de onoare a Universității din Lublin, pentru acțiunile culturale organizate cu studenții polonezi. În paralel, a fost și conferențiar la Universitatea Jagiellonă din Cracovia unde a reînnodat frumoasa tradiție interbelică, când rumânistica era în fruntea romanisticei: studenții polonezi și-au scris și susținut lucrările de licență în limba română (temele preferate Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Marin Preda, realismul românesc). Autoare a volumelor: Faptele polonezilor, Marie Antoniette, regina neiubită, Cheile Mariei.

1937 – Au început lucrările de construcție ale clădirii Școlii Superioare de Război

Între anii 1889–1897, Școala Superioară de Război a funcționat în clădirea din strada Știrbei Vodă (unde își are acum sediul Direcția Națională Anticorupție). În toamna anului 1897, Școala Superioară de Război s-a mutat într-o clădire din actualul bulevard Nicolae Bălcescu, unde a funcționat împreună cu Marele Stat Major, până în anul 1914, și de sine stătătoare până în decembrie 1939, când s-a mutat în actuala clădire, ale cărei lucrări de construcție au început în 16 august 1937, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, constructor fiind antrepriza Inginer Emil Prager. 1937 Școala Superioară De Război (academia Militara)

1938 – A fost promulgat Codul Comercial Carol al II-lea

Promulgat prin Decretul-lege nr. 2.773/16 August 1940 pentru punerea în aplicare a Codului Comercial Carol al II-lea, a intrat în vigoare de la 15 septembrie 1940. 1938 Codul Comercial

1940 – Tratativele româno-maghiare de la Turnu Severin

În condițiile puternicelor presiuni exercitate de Hitler și Mussolini privind revizuiri teritoriale, guvernul român a decis să dea curs cererilor insistente și repetate ale acestora de a începe tratativele cu Ungaria și Bulgaria, pornind de la ideea schimbului de populație. În sala de ședințe a Palatului Bibescu din Turnu Severin, au luat loc, între 16–24 august, față în față, delegația ungară, condusă de Andras Hory, și cea română, condusă de Valer Pop. 1940 Valer Pop TratativeDezbaterile s-au desfășurat, încă de la început, într-o atmosferă glacială, ieșind în evidență poziții total opuse. Hory a solicitat în numele guvernului său un teritoriu de 69.000 kmp, cuprinzând o populație de aproape patru milioane de locuitori, din care două milioane erau români. Valer Pop a propus o altă soluție: să se realizeze mai întâi un schimb de populație între românii din Ungaria și maghiarii din România, după care să se discute unele rectificări de frontieră. Hory a respins această soluție și lucrările s-au reluat în zilele de 19 și 24 august, acesta cerând ultimativ delegației noastre să precizeze teritoriul pe care guvernul român ar fi dispus să-l cedeze. Valer Pop a respins cererea șefului delegației ungare, retrăgându-se de la negocieri. La intervenția lui Ion Gigurtu și Mihail Manoilescu convorbirile au continuat, dar în noaptea de 24/25 august 1940 s-au întrerupt definitiv. Eșecul acestora, previzibil, a dus la Dictatul de la Viena din 30 august 1940 – în acest context, cu de la sine putere, nesolicitate de nici una dintre Părțile Contractante, de cabinetele român sau ungar, Germania și Italia, prin Joachim von Ribbentrop și Galeazzo Ciano, și-au asumat funcția de arbitri, care au convocat, separat, pe reprezentanții Bucureștilor și Budapestei la Viena, unde la 30 august 1940, le-au impus semnarea unui document denumit oficial arbitraj, dar, în fond, un dictat. În virtutea dictatului, România era silită să cedeze Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei, reprezentând 43 492 km2, cu 2,6 milioane de locuitori, din care 50,2% români, 37,1% maghiari, 5,7% evrei, 2,8% germani, 1,9% țigani, ruteni, cehi, slovaci (2,3%).

1942 – S-a născut Florin Bogardo

16 august 1942, București – 15 august 2009, București

Compozitor de muzică ușoară și de film și cântăreț, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România din 1968. La vârsta de 17 ani, deja compunea mici lucrări în genuri culte: fantezii și preludii pentru pian, lieduri, coruri, teme cu variațiuni etc. 1942-2009 Florin BogardoA studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, secția Compoziție. În această perioadă a scris lucrări camerale, între care și un cvartet de coarde. A debutat ca autor de muzică ușoară în 1963, la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia cu piesa Cum e oare? și a obținut premiul special al Uniunii Scriitorilor. În 1967, și-a început activitatea de cântăreț, de aici înainte înregistrând multe dintre compozițiile sale în două interpretări: cea proprie și a unui solist vocal invitat. Din 1967, a fost angajat regizor muzical la Radiodifuziunea Română. Din 1972, Bogardo a încredințat aproape toate noile sale compoziții soției, Stela Enache; cei doi cântau uneori și în duet. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără Să nu uităm, Plop înfrînt, Tu ești primăvara mea, Dansul e ca o vrajă, Un fluture și o pasăre, Diminețile mele etc. A semnat coloana sonoră pentru filme ca: Bunicul și doi delicvenți minori, Alo, aterizează străbunica, Declarație de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenție etc.

Frumoaso cu ochi limpezi

 1942 – S-a născut Gabriela Melinescu

16 august 1942, București

Eseistă, poetă, scriitoare și traducătoare suedeză, originară din România, stabilită din 1975 în Suedia prin căsătoria sa cu René Coeckelberghs. După ce a absolvit Facultatea de Filologie, a fost redactor la revistele Femeia și Luceafărul. 1942b Gabriela Melinescu PoetăÎn tinerețe a fost implicată într-o relație sentimentală de lungă durată cu poetul Nichita Stănescu, căruia i-a inspirat numeroase poezii. A publicat volume de versuri: Ceremonie de iarnă, Ființe abstracte, Înăuntrul Legii, O boală de origine divină, Jurăminte de sărăcie, castitate și supunere, Murmurul lumii, Împotriva celui iubit; un volum de proză, Bobinocarii; o carte pentru copii, Cârma cu două corăbii, precum și o carte de reportaje, Viața cere viață (în colaborare cu Sânziana Pop). A primit premiul ”Albert Bonniers” pentru „Opera omnia” și Premiul „Nichita Stănescu” al Academiei Române (2002), iar în anul 2004 premiul Institutului Cultural Român pentru întreaga sa carieră.

1947 – Parlamentul român a ratificat Tratatul de pace de la Paris

Semnat la data de 10 februarie 1947, între România și Puterile Aliate și Asociate. României i se recunoșteau drepturile legitime asupra Transilvaniei de Nord, dar Basarabia și nordul Bucovinei rămâneau anexate URSS-ului; cobeligeranța României nu a fost recunoscută, iar clauzele economice erau deosebit de grele. Acest Tratat și anexele, împreună cu legea, a fost votat de Adunarea Deputaților în sedința din 23 August 1947, fiind publicat în Monitorul oficial nr. 199/30 august 1947.

1947 – S-a publicat Legea Reformei monetare

Legea nr. 287/16 august 1947 pentru reforma monetară, act publicat in: Monitorul Oficial nr. 187/16 august 1947, cu aplicare din 15 august 1947 (hm!). A fost inițiată cu scopul stăvilirii inflației, dar și a dezorganizării sistemului monetar al țării. Nivelul prețurilor cu amănuntul a crescut de peste 8.000 de ori față de anul 1938, iar costul vieții de peste 5.000 de ori. Reforma monetară a fost, totodată, un mare pas spre etatizarea întreprinderilor private de către noul regim comunist instalat la București.

1955 – S-a născut Alexandru Agache

16 august 1955, Cluj

Bariton. A absolvit studii de specialitate la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca în anul 1979. În 1983 a câștigat concursul internațional de interpretare de la Lucca, Italia, primul pas către viitoarea sa carieră internațională. 1955 Alexandru Agache BaritonSuccesul din peninsulă l-a ajutat să primească o sumedenie de oferte pe scenele din străinătate, ajungând să interpreteze cele mai importante roluri de bariton la Royal Opera House Covent Garden din Londra, Scala din Milano, Teatro Comunale din Florența, Opera Națională din Paris, Opera din Munchen, Opera de Stat din Viena, dar și la Berlin, Houston, Chicago, Metropolitan Opera din New York, Teatrul Colon din Buenos Aires, Arenele din Verona sau Opera din Budapesta. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – Arta Spectacolului (2004).

Verdi – Il Trovatore ”Il balen del suo sorriso” (Houston Grand Opera, 1992)

1956 Theodor Pallady (1871-1956) Pictor

 

1956 – A încetat din viață Theodor Pallady

(11 aprilie 1871, Iași – 16 august 1956, București)

Pictor; unul din cei mai prestigioși artiști moderni; membru post-mortem al Academiei Române

1958 – S-a născut Adrian Popovici

16 august 1958, Timișoara

Regizor, compozitor și monteur din Moldova. A realizat filmele: Vlad Nemuritorul, Un acoperiș deasupra capului, Eva, Se caută o mamă, Liceenii, în 53 de ore și ceva, Maria, regina noastră, Încătușat, Toți copiii Domnului (2012, a intrat în lista candidaților pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină), Crimă inocentă, Brâncuși din eternitate, Femeia cu cravată neagră.

All God’s Children / Toți copiii Domnului (2012) Trailer

1968 – Tratat de prietenie, colaborare și asistență mutuală româno-cehoslovac

A fost semnat, la Praga, cu doar cinci zile înaintea invaziei Cehoslovaciei de către trupele celor cinci țări membre ale Tratatului de la Varșovia. A fost ratificat prin Legea nr. 63/27 decembrie 1968 privind ratificarea Tratatului de prietenie, colaborare și asistență mutuală dintre Republica Socialistă România și Republica Socialistă Cehoslovacă, fiind valabil pe o perioadă de 20 de ani.

1968 – S-a născut Mihai Călin

16 august 1968, București

Actor de teatru, film și televiziune. A facut parte din trupa de teatru a liceului, fiind remarcat de actorul Ovidiu Iuliu Moldovan, invitat la unul dintre acele spectacole. A fost admis la Politehnică, la Facultatea de Energetică; a descoperit teatrul studențesc de amatori Podul. 1968 Mihai CălinSub îndrumarea regizorului Cătălin Naum a început să joace din nou; după revoluție s-a înscris la Academia de Teatru și Film, pe care a absolvit-o în 1994. A fost angajat la Teatrul National București, unde a jucat în Trilogia Antică după Euripide și Seneca, Numele trandafirului după Umberto Eco, Take, Ianke și Cadâr de Victor Ioan Popa, Jocul dragostei și al întâmplării de Pierre de Marivaux, O noapte furtunoasă și O scrisoare pierdută de I.L. CaragialeA patra soră de Janusz Glowaczki, Neînțelegerea de Albert Camus. A jucat în spectacolul Antigona de Sofocle, la Teatrul „Bulandra”, la Teatrul Act în Bash de Neil LaBute, la Teatrului LUNI de la Green Hours, cu spectacolul Ecstazy de Ioan Drăgoi etc. A debutat pe marele ecran în rolul lui Carol din filmul Pepe si Fifi (1993) și pe micul ecran a prezentat o emisiune matinală împreună cu actorul Florin Călinescu. Alte filme în care a jucat: Eu sunt Adam, Train de vie, Amen, Damen Tango, Second Hand, Blood and Chocolate. Este doctorand în Artă teatrală și asistent universitar la UNATC.

America, venim! Trailer (2014)

1981 – A încetat din viață Ion Vanica (1 decembrie 1917, Molovata–Orhei, Basarabia – 16 august 1981, București)

Dirijor de cor; fondator, alături de Dumitru Botez și primul dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (1945)

1987 – A încetat din viață Emil Condurachi (3 ianuarie 1912, Scânteia, Iași – 16 august 1987, București)

Istoric și arheolog; Doctor Honoris Causa al Universității din Bruxelles; membru titular al Academiei Române

2008 – A încetat din viață Elena Leușteanu-Teodorescu (1935, Cernăuți – 16 august 2008, București)

Gimnastă, triplu laureată cu bronz olimpic la Melbourne 1956 și Roma 1960

2010 – Incendiul de la Maternitatea Giulești

Din cauza unei instalații electrice improvizate, a izbucnit un incendiu în secția de prematuri (terapie intensivă), unde se găseau 11 copii cu probleme medicale, opt dintre ei în incubatoare, iar restul în pătuțuri neacoperite. Expertiza oficială a arătat că ștecherul de la aparatul de aer condiționat din salon și priza în care acesta era băgat s-au încins și au luat foc. Erau ascunse în spatele unui dulap. Apoi cablul a acționat ca un fitil, conducând incendiul la aparatul de aer condiționat. De aici, focul s-a extins rapid la mobilier, iar metalul a început să se topească și să picure. Bilanțul a fost șase bebeluși morți și cinci cu arsuri grave.

2017 – A încetat din viață Ileana-Lucia Floran (29 iunie 1960, Orăștie, Hunedoara – 16 august 2017, Cluj-Napoca)

Scriitoare și editoare; membră a Ligii Scriitorilor din România; membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

2019 – A încetat din viață Armand Novacek (13 noiembrie 1936, București – 16 august 2019, Bad Fradeburg, Germania)

Baschetbalist, unul dintre jucătorii de bază ai CCA (ulterior Steaua București) și ai naționalei României; maestru emerit al sportului

2020 – A încetat din viață Viorica Ionică (Viorica Doina Reta Ionică; 20 iunie 1955, Piatra Neamț – 16 August 2020, Dochia, Neamț)

Handbalistă care a jucat timp de 10 ani pentru echipa națională a României, pe postul de portar

2021 – A încetat din viață Constantin Mateescu (31 ianuarie 1929, Râmnicu Vâlcea – 16 august 2021, București)

Scriitor, jurnalist, filosof, profesor; membru al Uniunii Scriitorilor din România

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi #romanianvisualart

---------- 

*Ediție revizuită și adăugită

0 comentarii la „16 August în istoria românilor31 min read

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: