~ Amintirea zilei – Today’s Memory* ~

Maria Filotti
9 octombrie 1883, Batogu, Brăila – 5 noiembrie 1956, București
Maria Filotti a fost actriță și directoare de teatru din România.
A văzut prima piesă de teatru pe vremea când era elevă în ciclul primar. La examenul de bacalaureat a susținut o dizertație cu tema Opera politică și literară a lui Dumitrie Cantemir, fiind remarcată de președintele comisiei de examinare, profesorul universitar Ștefan Sihleanu, director al Teatrului Național București în acea perioadă, care a descoperit calitățile artistice înnăscute ale Mariei Filotti. După terminarea studiilor liceale s-a înscris la Universitatea din București la secțiile Litere, Filosofie și Drept, dar Ștefan Sihleanu a determinat-o să încerce și la Conservatorul de Muzica și Arta Dramatică.
A fost eleva maestrei Aristizza Romanescu, care i-a spus ce bucurii îi poate dărui scena și care l-a convins pe tatăl viitoarei artiste, cu ocazia unui turneu a teatrului din Craiova în drum spre Teatrul Național din Iași, să nu se împotrivească ca Maria să facă teatru.

În anul 1906 a susținut examenul de absolvire a Conservatorului cu Fedra, fiind remarcată de Alexandru Davila, care i-a propus să joace la Teatrul Național din București. A debutat pe scena Teatrului Național din București în seara de 29 septembrie 1907, la deschiderea stagiunii, cu rolul Vidrei din Răzvan și Vidra de Hasdeu, dar a preferat să-și continue cariera de actriță la Iași.
Ion Luca Caragiale – O noapte furtunoasă Teatru radiofonic Fragment (1941)
După ce s-a remarcat în câteva spectacole de succes, în 1909, a primit o bursă și a plecat la Viena pentru un an. Și-a început activitatea încă din studenție, pe scena Teatrului Național din Iași. În timpul războiului, s-a implicat în ajutorarea răniților români de pe front și a organizat la Iași un spital de campanie unde a îngrijit răniții. În același timp a continuat să joace teatru.
Maria Filotti în Lupii și oile de A. N. Ostrovski Fragment (1956)
A fost solicitată la Teatrul Național din București foarte curând. A jucat în 167 de piese dintre care în 45 a deținut roluri principale. Rolurile au fost multe și variate, pe registre multiple, de la ingenue până la femei fatale, regine, personaje clasice, personaje de legendă, cochete și, „din când în când … câte un om adevărat”.

Jocul său a îmbinat forța temperamentală cu aprofundarea psihologică a rolului. A apărut și în câteva filme.
După război, în 1919, s-a angajat ca profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică. Timp de trei decenii a fost profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică București.
Citadela sfărâmată (1957)
Din 1930 a fost aleasă președinta Sindicatului Artiștilor Dramatici și Lirici, a fost membră, ca reprezentantă a României, în Comitetul Internațional al Societății Universale de Teatru și societară de onoare a Teatrului Național București.

Maria Filotti a început să-și scrie amintirile în anul 1953, dar nu le-a putut desăvârși. În 1961 a apărut cartea Am ales teatrul, îngrijită și adnotată de Ion Filotti-Cantacuzino, fiul artistei.

La dorința Mariei Filotti, locuința sa din București a fost transformată în muzeu și deschisă publicului în 1965.

Mai mult: https://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_Filotti
Sursă fotografii : https://altmarius.ning.com/group/altmariuslibrary-s/forum/topics/carti-din-alte-biblioteci-43-maria-filotti-am-ales-teatrul-ed-mer?overrideMobileRedirect=1
Antidot la uitare – Maria Filotti
***** [In English] *****

Maria Filotti
9 October 1883, Batogu, Brăila – 5 November 1956, Bucharest
Maria Filotti was a Romanian actress. She was described as one of the „prestigious actors of the great realistic school” and the „directress” of a theater „that made an important contribution to transmitting the experience from one generation to the next„.
She performed in 167 plays of which in 45 he played leading roles, as: La Gioconda by Gabriele D’Annunzio, l loco Dios by José Echegaray, L’étrangère by Alexandre Dumas fils, Kabale und Liebe (Intrigue and Love) and Mary Stuart by Friedrich Schiller, O scrisoare pierdută (A lost letter) by Ion Luca Caragiale, Wedding of Figaro by Beaumarchais, Chaika (The Seagull) by Anton Chekhov, etc. Also, she had some appeareances în movies: Înșir-te mărgărite, Independența României, Pe valurile fericirii (On the Waves of Happiness), Visul unui nopți de iarnă, Citadela sfărâmată.

More on: https://en.wikipedia.org/wiki/Maria_Filotti
*****
Visul unei nopți de iarnă (1943)
#todaysmemory #todayspersonality #istoriaRomaniei #romanifrumosi #MariaFilotti
---------- *Ediție revizuită și adăugită
Pingback: 16 Noiembrie în istoria românilor
Pingback: 18 Februarie în istoria românilor
Pingback: Tudor Mușatescu