Prima Cursă Aeriană Transcontinentală De Pasageri Din Istorie -cover
Istoria României România frumoasă Romanian Visual Art Today's Memory

12 Noiembrie în istoria românilor36 min read

Prima cursă aeriană comercială transcontinentală Vasile Goldiș Caragiale–debut Junimea Ion Luca-Bănățeanu Nicolae Mărășescu Nadia Comăneci Alexandra Maria Lara

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Prima cursă aeriană transcontinentală de pasageri din istorie – Compania Franco–Română de Navigație Aeriană


 

1570 Doamna Ruxandra Lăpuşneanu (1538-1570)

 

1570 – A încetat din viață Doamna Ruxandra Lăpușneanu (1538, Suceava – 12 noiembrie 1570, Iași)

Principesă din Moldova, fiica domnului Moldovei, Petru Rareș, și a soției acestuia, Elena Brancovici, soția lui Alexandru Lăpușneanu, regenta fiului ei, Bogdan Lăpușneanu

1784 – Răscoala țărănească condusă de Horea, Cloșca și Crișan:

La Tibru, județul Alba, se afla staționată o parte însemnată a oastei iobagilor români, cca 1.400 oameni, condusă de Cloșca și de fiul lui Horea, Ion. Aveau țintă localitatea Gâlda, unde se aflau închiși de câțiva ani câțiva țărani români acuzați de răzvrătire, pe care doreau să-i elibereze, apoi să atace orașul Aiud. Un detașament al armatei austriece, din regimentul secuiesc ecvestru de graniță, sub comanda vicecolonelului Schultz, a primit misiunea de a se pune în legătură cu răsculații pentru a le afla intențiile și a încerca să-i determine să renunțe la acțiune și să se întoarcă acasă. Armata, fără ordin împotriva răsculaților, nu îndrăznea să-i atace pentru a nu stârni și mai mult furia iobagilor, trăgând de timp până când ar fi primit instrucțiuni de la împărat. Primul demers a fost făcut de locotenentul Xaverius Probst, care la 7 noiembrie a plecat în munți cu un detașament de 24 husari; la 10 noiembrie a întâlnit oastea răsculaților, la Părău Turcului. Dându-se drept român, locotenentul Probst a reușit să comunice cu românii, aflând doleanțele lor. Aceștia ceruseră armatei austriece: „1. Să roagă să fie liberi de iobăgie; 2. Să fie militarizați; 3. Să fie lăsați iarăși în libertate câțiva oameni, cari să află închiși la Gâlda”. Armistițiul instituit la 12 noiembrie a folosit austriecilor – după cele 8 zile de la întreruperea ostilităților, furia țăranilor se domolise și aceștia nu mai aveau forța de a se opune și de a continua răscoala. În Zărand a fost trimis pentru a obține un armistițiu cu țăranii răsculați medicul român Ioan Piuariu-Molnar din Sibiu. Acesta a obținut de la iobagii răsculați un armistițiu de 15 zile, promițându-le că va remite autorităților revendicările lor. Cel mai însemnat ajutor dat austriecilor a fost cel al episcopilor bisericii ortodoxe, Nichitici, Petrovici și Popovici, care au fost personal în zonele răsculate și au încheiat armistiții cu iobagii răsculați. Acești episcopi erau de origine sârbă, biserica ortodoxă română fiind supusă în acea vreme celei sârbe, ca politică de dezbinare dusă de habsburgi. Toate armistițiile au fost încheiate cu promisiunea că revendicările țăranilor români vor fi transmise guvernului Transilvaniei de la Sibiu, dar guvernatorul Ardealului, Samuel Bruckenthal nu a luat în considerare plângerile răsculaților și nu a dorit să discute cu ei.

Prima știre despre izbucnirea răscoalei în Transilvania a ajuns la Viena în dimineața zilei de 12 noiembrie 1784, cu întârzierea specifică mijloacelor de comunicare din epocă. Vestea răscoalei a căzut într-un moment cât se poate de prost pentru împăratul austriac Iosif al II-lea, care se găsea în fața izbucnirii unui posibil război european. El se afla în conflict cu olandezii, care la începutul lunii octombrie opriseră intrarea unei nave sub pavilion imperial spre gurile Scheldei, de unde a pornit un conflict deschis. De aici, scenariul posibil era pornirea unui război împotriva Imperiului austriac, Olandei aliindu-i-se Prusia și Franța. Imperiul rus avea o poziție neprecizată, iar Imperiul otoman era și el interesat de conflict. Lucrurile erau și mai complicate în urma ideii Austriei de a schimba Olanda pentru Bavaria. Răscoala românilor nu numai că îl punea pe Iosif al II-lea în situația de a-și dispersa forțele necesare în caz de război, dar îi crea și o imagine negativă, dând idei și altora de a se răscula pe cuprinsul Imperiului austriac. Din aceste motive, prima reacție a împăratului austriac a fost să ordone deplasarea de forțe militare importante în Transilvania și reprimarea rapidă și dură a răscoalei, în aceeași zi în care a primit noutățile. Astfel, regimentele De Vins și Wurtemberg au primit ordin să se deplaseze în Transilvania și să acționeze împreună cu armata deja existentă în provincie. S-a cerut trimiterea artileriei din cetatea Timișoara împotriva românilor, iar de la Buda alte piese de artilerie cu muniția aferentă. Pe capul conducătorilor răscoalei s-a pus un premiu de 300 ducați. Regimentele de grăniceri români de la Orlat și din Caraș urmau să fie ținute sub supraveghere strictă, deoarece fiind formate din români, austriecii nu aveau încredere că nu vor trece de partea răsculaților.

1811 – S-a născut Constantin Hurmuzachi

12 noiembrie 1811, Cernăuți, Bucovina, Imperiul Austriac – 15 februarie 1869, Viena, înmormântat la Dulcești, Neamț

Doctor în drept; publicist; om politic unionist și ministru. După absolvirea liceului din Cernăuți, a studiat, împreună cu fratele său Eudoxiu, la Facultatea de Drept a Universității din Viena (1830–1836). 1811-1869 Constantin Hurmuzachi AvocatA fost avocat la Chișinău și în Sankt Petersburg. În 1840 a câștigat mare reputație în metropola țaristă, câștigând procesele marelui logofăt al Moldovei Grigore Lupu Balș împotriva statului rusesc. A fost co-editor al ziarului Gazeta Bucovinei (în limba română și germană). Împreună cu fratele său, s-a angajat în lupta pentru independența și autonomia Bucovinei față de monarhia habsburgică. După o ceartă cu tatăl său din cauza unei povești de dragoste, a părăsit Bucovina și s-a mutat în Principatul Moldovei, unde a devenit membru al Consiliului de reorganizare a învățământului public (1850), stabilind normele generale de școală și a elaborat un proiect pentru un nou cod penal. A fost numit agă, apoi, la scurt timp, șef al Curții Domnești (mare vornic) și a a fost naturalizat la 1 aprilie 1856. A susținut unirea principatelor române, în special în Comitetul Unirii. După unire a fost deputat, ministru al Dreptății, iar după proclamarea României, ministru al Justiției. În 1868 a fost numit președinte al Curții de Casație la București, dar a murit la scurt timp.

1850 – A încetat din viață Constantin Diaconovici Loga (1 noiembrie 1770, Caransebeș, Imperiul Austriei/Caraș Severin – 12 noiembrie 1850, Caransebeș, Imperiul Austriei/Caraș Severin)

Pedagog iluminist și scriitor bănățean, profesor; director de școală; cunoscut mai ales prin Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor, prima încercare de creare a unei terminologii gramaticale românești

1853 – A încetat din viață Zilot Românul (Ștefan Ioan Fănuță; cca. 27 decembrie 1787, București – 12 noiembrie 1853, București)

Jurist, istoric, poet și cronicar; a scris istorii în versuri și în proză ale Țării Românești din timpul lui Constantin Hangerli până la Răscoala lui Tudor

1857 – Decizia introducerii timbrelor poștale în Moldova

Din dorința de a-și afirma independența față de Imperiul Otoman, o comisie întrunită la Iași la 12 noiembrie 1857, a hotărât introducerea timbrelor poștale pe teritoriul Moldovei. 1857 Decizia Introducerii Timbrelor Poștale în Moldova - Cap De BourS-a decis emiterea unor mărci poștale pe care era prezentată stema țării – capul de bour, într-un cerc – semn heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poștală, o stea în cinci colțuri, legenda porto scrisori scrisă cu litere chirilice și valoarea nominală a timbrului, amplasată în interiorul buclei de formă eliptică a goarnei poștale. Au fost tipărite cu o presă manuală, bucată cu bucată, patru valori ale primei emisiuni Cap de bour, pusă în vânzare în vara anului următor (22 iulie 1858). Acest timbru a fost considerat un „fapt jignitor” de către Imperiul Otoman, care nu permitea niciun fel de autonomie instituțională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele, drapelul.

 

Ziua Statului Major General

1859a Ziua Statului Major General

1859 – A fost creat Statul Major General al Armatei

Statul Major General a fost creat la 12/24 noiembrie1859 prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83/12 noiembrie 1859 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Statul Major al Apărării asigura, conducerea, organizarea, planificarea și operaționalizarea celor trei forțe armate, Forțele Terestre, Forțele Aeriene și Forțele Navale. Suveranitatea civilă asupra Armatei Române a fost asigurată fără întrerupere, de la înființare, prin subordonarea Statul Major al Apărării Ministerelor de Război sau de Apărare. În funcția de șef al acestui nou organism, a fost numit colonelul Ion Emanoil Florescu.

 

Ziua cercetașilor militari

1859b Ziua Cercetașilor Militari

1859 – Constituirea Secției a II-a din Corpul de Stat Major General al Armatei Principatelor Unite

Prin același ordin de zi, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de constituire a Secției a II-a din cadrul Corpului de Stat Major General, un prim element organizat al cercetării în Armata Română.

 

Ziua geodezilor militari

1859c Ziua Geodezilor Militari

1859 – S-a înființat primul Serviciu Topografic Militar din țara noastră

Prin același ordin de zi al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, s-a instituit o structură de specialitate care să execute „tot ce se atinge de lucrările topografice, geodezice și statistice, precum și ridicarea și lucrarea planurilor de acest fel și aplicarea acestor lucrări la facerea hărței cadastrale a Principatelor Unite”.

 

1861 – A apărut ziarul economic, politic, literar și comercial Țĕranul român

Hebdomadarul Țăranul român, jurnal politic, economic, literar și comercial, editat de Ion Ionescu de la Brad, exprima o platformă progresistă și a apărut la București, între 12 noiembrie 1861–17 martie 1863. În paginile sale erau susținute reforme în favoarea țărănimii.

1862 – S-a născut Vasile Goldiș

12 noiembrie 1862, Mocirla/Vasile Goldiș, Arad – 10 februarie 1934, Arad

Pedagog, om politic, membru de onoare (din 1919) al Academiei Române. Între 1873–1881, a fost elev al Liceului Teoretic din Arad pe care l-a absolvit ca șef de promoție, remarcându-se cu aptitudini deosebite pentru istorie, literatură și filosofie. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie, cu bursă din partea Episcopiei Ortodoxe Române din Arad, la Universitatea din Budapesta și la Universitatea din Viena. În anii studenției a activat în cadrul societăților studenților români „Petru Maior” și România Jună. 1862-1934 Vasile Goldiș PedagogA obținut diploma de licență în Litere și Filosofie și a fost numit, în 1885, candidat de profesor la Liceul Eotvos din Budapesta. Anul următor s-a stabilit la Caransebeș, fiind profesor de Istorie și Limba latină, la Institutul Pedagogic-Teologic. A început activitatea publicistică la Foaia diecezană a Episcopiei Române din Caransebeș și a îndrumat societatea de lectură a tinerilor români și foaia acesteia, Progresul. A publicat manuale de latină, istorie și constituție pentru elevii din liceu, programe și abecedare pentru școlile primare. În 1893, a devenit membru al Partidului Național Român și colaborator activ al ziarului Tribuna din Sibiu. A cerut abandonarea tacticii rezistenței pasive față de politica oficială a guvernelor de la Budapesta și Viena față de români și înlocuirea cu o tactică activă, elastică, care să țină cont de conjunctură și de sarcinile imediate care stăteau în fața poporului român din Transilvania. A fost deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918

1869 – Înființarea Facultății de Medicină din București

Ca urmare a dezvoltării treptate a Școlii naționale de medicină și farmacie, înființată în 1857 de Carol Davilla, a devenit posibilă înființarea primei Facultăți de Medicină în cadrul Universității din București. Și-a deschis cursurile în ziua de 22 noiembrie 1869. Primul decan a fost medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne românești.

1869 – A încetat din viață Gheorghe Asachi (1/12 martie 1788, Herța, Moldova/Ucraina – 12 noiembrie 1869, Iași)

Poet, prozator și dramaturg; unul din întemeietorii nuvelei istorice românești; a condus numeroase reviste literare, a fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică

1871 – Inaugurarea Uzinei de gaz aerian de la Filaret

Prima uzină de gaz lampant din România, construită sub conducerea lui A. Gottereau, s-a dat în folosință, după spusele inginerului Dimitrie Leonida, la 1 noiembrie, iar la 12 noiembrie a avut loc „o impunătoare inaugurare”. Din păcate, în scurt timp s-au constatat „pierderi formidabile de 55% gaz”, ceea ce a dus la reconsiderarea lucrării, care a devenit Uzina de Gaz și Electricitate Filaret.

1872 – S-a născut August Scriban

12 noiembrie 1872, Galați – 2 august 1950

Lingvist. A fost licențiat în Filologie și a obținut titlul de Doctor în Filologie la Halle, în Germania. A fost autorul unui sistem ortografic fonetic, caracterizat, printre altele, prin absența notării articolului hotărât -l și prin reintroducerea semnelor ŭ și ĭ (Ortografia românească, 1912). Opera sa principală este Dicționaru limbiĭ româneștĭ (Iași, 1939), bogat în regionalisme, folosit până târziu, mai ales pentru etimologii. Alte scrieri: Hiatus, elision und synalöphe im rumänischen vers, Gramatica limbii romînești (Morfologia): Pentru folosința tuturor etc.

1877 – I.L. Caragiale a citit prima sa creație dramatică la banchetul Junimii

Fiind redactor la Timpul, Mihai Eminescu a vorbit cu Titu Maiorescu. 1878 I.l. CaragialeI-a zis că are un „băiat bun, Caragiale, peniță acidă”. Conu Titu i-a permis lui Caragiale să citească O noapte furtunoasă la ședința aniversară din 12/24 noiembrie a Junimii. Bătăi din palme, aplauze. Subiectul era bun, scris ca la carte, societatea din acele vremuri, de actualitate. Titu Maiorescu și prietenii săi au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul mult așteptat, cu subiecte originale, în autentic mediu românesc și în plină actualitate. Publicată în 1879 în Convorbiri literare nr. 7 și 8 (în care au fost publicate toate piesele sale), a avut parte, la premiera absolută în 18 ianuarie 1879, la Teatrul Național din București, de atacuri deloc neglijabile.

O noapte furtunoasă Teatru radiofonic • Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Niky Atanasiu, Ion Ciprian, Silvia Dumitrescu-Timică, Victoria Mierlescu

1881 – La București a fost înființată Facultatea de Teologie ortodoxă

După Unirea Principatelor s-a simțit nevoia înființării unei facultăți de Teologie Ortodoxă. Repetatele încercări ale unor ierarhi și ale Sinodului General al Bisericii Ortodoxe Române au dus în cele din urmă la deschiderea oficială în cadrul Universității din București a acestei facultăți. 1881 Facultatea De Teologie Ortodoxă BucureștiDeschiderea oficială a Facultății de Teologie a avut loc la data de 12 noiembrie 1881, însă abia în anul 1890 Legea privind Facultatea de Teologie din București, publicată în Monitorul Oficial, nr. 74, din ziua de marți 3/15 iulie 1890, a recunoscut înființarea acestei instituții. Primul decan a fost profesorul de teologie Barbu Constantinescu.

1894 – S-a născut Ion Luca-Bănățeanu

12 noiembrie 1894, Bozovici, Caraș-Severin – 7 mai 1963, București

Violonist virtuoz și dirijor de muzică populară, român, de etnie romă. Fiul lăutarului Simu Luca, a urmat școala primară în localitate, liceul în Caransebeș, în ultimul an de liceu cântând în orchestră simfonică din Caransebeș, înființată de profesorul de muzică Franz Stebla. După liceu, se pregătea să urmeze Medicina la Budapesta sau Viena, dar a fost trimis pe front, a căzut prizonier, fiind dus într-un lagăr de lângă Iași. În 1919 a devenit student la Academia Comercială din București, dar a renunțat după un an, din cauza taxelor mari. A trecut la Facultatea de Drept, unde frecvența la cursuri nu era obligatorie, în timpul liber câștigându-și existența cântând prin restaurante, saloane și la școala de dans „Simion și Achim”. L-a cunoscut pe saxofonistul Ion Mirea, cu orchestra căruia a plecat la Alexandria (Egipt) timp de cinci luni. Întors în țară, și-a făcut propria formație, Trio Luca, cu care a debutat la Radio București. A format apoi orchestra Carpați, împreună cu clarinetistul Traian Lăscuț-Făgărășanu. 1894-1963 Ion Luca-bănățeanu ViolonistA avut numeroase concerte la Radio, a imprimat la Columbia Records. A cântat la restaurantul Amiciția cu soliștii vocali Ioana Radu și Emil Gavriș. În aprilie 1949 a fost însărcinat de Harry Brauner, directorul Institutului de Folklor din București, să formeze proaspăta Orchestră de muzică populară a Institutului, la recomandarea compozitorului Tiberiu Brediceanu și a folcloristului Tiberiu Alexandru. În decembrie 1949, tot la recomandarea lui Tiberiu Brediceanu, a înființat Orchestra populară a Comitetului de Radio (Orchestra de muzică populară Radio), o mică orchestră profesională care să stea la dispoziția rapsozilor populari pentru acompaniament sau să interpreteze muzică populară instrumentală. A fost unul dintre dirijorii permanenți ai Orchestrei de muzică populară Radio, până la pensionare.

Ion Luca-Bănățeanu (la vioară) – Balada Goznei (anii ‘50)

1900 – S-a născut Vania Gherghinescu

Dumitru Gherghinescu; 12 noiembrie 1900, Cârceni, Mehedinți – 5 octombrie 1971, Brașov

Poet, publicist și traducător din limbile italiană, franceză și rusă, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov A absolvit Liceul „Traian” din Turnu Severin și Facultatea de Drept a Universității din București. S-a stabilit la Brașov în 1937. A debutat în revista Datina din Turnu Severin în 1920, iar debutul editorial a fost cu volumul: Drum lung în 1928. A colaborat la revistele: Bilete de papagal, Ramuri, Revista Fundațiilor Regale, Universul literar, Brașovul literar și artistic, Glasul Mureșului, Gând românesc, Familia, Drum nou, Contemporanul, Steaua, Astra. A fondat și condus la Brașov revista Claviaturi, a condus Luceafărul de ziuă și a făcut parte din colectivul redacțional al Astrei. A fost secretar al filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România (1956–1960). Din operele sale: Drum lung, Amvonul de azur, Timp sonor, Acolo sus, steaua, Privighetoarea oarbă (Premiul Academiei Române, 1940).

1903 – A încetat din viață Ștefan Orășanu (7 ianuarie 1869, București – 12 noiembrie 1903, București)

Poet, critic literar, cronicar dramatic, muzical și de artă plastică

1916 – S-a născut Nicolae Jianu

Nicolae Popescu; 12 noiembrie 1916, Fălticeni – 15 octombrie 1982, București

Prozator. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, luându-și licența în 1943, și devenind profesor de filosofie la liceul „Sf. Gheorghe” din capitală, apoi redactor la Curentul, Flacăra, Gazeta literară, Luceafărul și la Televiziune. Debutase ca elev în 1936 cu poezii la Adevărul literar și artistic. După instaurarea regimului comunist, a scris „pe linie” proze realist-socialiste-proletcultiste. Din 1962, cu volumul de nuvele Veneam din întuneric, abordarea s-a schimbat, personajele aveau individualitate. În rezumat, un prozator care la un moment dat a ocupat un loc în prim-planul literaturii, producând proze care răspundeau așa-zisei comenzi sociale, în ultima sa fază a scris proze care merită atenția istoricului literar. Din scrierile sale: Ucenicul Năsturaș descoperă viața, Viforul, Acasă, Cumpăna luminilor, Izvorul roșu, Fecior de suflet, Drumul spre cer, Veneam din întuneric, O întâmplare în munți, Era ceață pe Tisa, Pământul era viu (vol.I-II), Sfârșitul singurătății, Cvartetul alb, Timpul rămâne tânăr, Mai erau câteva ceasuri etc.

1922 – Prima cursă aeriană transcontinentală de pasageri din istorie

La sfârșitul primului război mondial, în timpul negocierilor premergătoare semnării Tratatului de la Trianon (1920), ideea înființării unei rute aeriene între Paris și București a fost sugerată de marele diplomat român, Nicolae Titulescu, omologului său francez, Generalul Maurice Duval. Urmare a acestei idei, a luat ființă, pe 23 aprilie 1920, Compania Franco–Română de Navigație Aeriană, prima companie mondială de transport aerian transcontinental de pasageri, mărfuri și poștă. 1922a Compania Franco-română De Navigație Aeriană Paris–bucurești–istanbulSimbol al cooperării franco-române în domeniul aviației, Compania Franco-Română de Navigație Aeriană a realizat cursa transcontinentală pe ruta: Paris–București (Băneasa)–Istanbul. 1922b Prima Cursă Aeriană Transcontinentală De Pasageri Din IstorieZborul comercial a decolat pe 12 noiembrie 1922 din Paris și a urmat traseul Strasbourg–Praga–Varșovia–Viena–Budapesta–București – Istanbul. Cursa a acoperit 3.144 km, distanța dintre Paris și București fiind parcursă în 24 de ore.

1922 – S-a născut Titus Moisescu

12 noiembrie 1922, Bughea de Jos, Argeș – 15 februarie 2002, București

Muzicolog, bizantinolog și editor. Studiile muzicale le-a început la Seminarul Teologic din Curtea de Argeș, continuându-le la Seminarul Teologic din Buzău și la Conservatorul din București, absolvit în 1953. S-a perfecționat în domeniul bizantinologiei cu Ioan D. Petrescu și Gheorghe Ciobanu (muzică paleomedie bizantină). 1922c-2002 Titus Moisescu MuzicologA urmat Școala de Ofițeri de Rezervă din Câmpulung Muscel (1942–1944), a participat la cel de-al doilea război mondial, a fost prizonier în orașul Gorki, URSS (1944–1948). A fost redactor, apoi director la Editura Muzicală București, unde a inițiat (1976) și a realizat seria de volume Izvoare ale muzicii românești, cu secțiunile Documenta (surse publicate în facsimile) și Transcripta (transcrieri în notație muzicală actuală). În plină dictatură ceaușistă, activitatea editorială a lui Titus Moisescu a reușit să aducă muzicologia românească la nivel internațional. A publicat: Muzica bizantină în evul mediu românesc, Monodia bizantină în gândirea unor muzicieni români, Lieduri și arii din opere și operete, Coruri pentru copii și tineret, Școala muzicală de la Putna, Dinu Lipatti – Cinq chansons de Verlaine, George Enescu – Manuscriptum.

1929 – S-a născut Ion Teoreanu

12 noiembrie 1929 – 10 noiembrie 2013

Inginer chimist, profesor, cercetător, ministru al educației și învățământului. A absolvit în 1953 Institutul Politehnic București, Facultatea de Chimie Industrială – Secția Tehnologia Materialelor de Construcție, obținând titlul de inginer. În 1962 a obținut titlul de Doctor Inginer, cu teza Contribuții la studiul procesului de fluidizare, iar în anul 1971 i-a fost conferit titlul de Doctor Docent în Științe. După ce, timp de 6 ani a activat în cadrul Catedrei de Procese și Operații, din 1959 până la pensionare (2000) a lucratt continuu, în cadrul Catedrei Tehnologia Silicaților și Compușilor Oxidici (astăzi Departamentul de Stiința și Ingineria Materialelor Oxidice și Nanomateriale). Pasionat de meseria de dascăl, a desfășurat o activitate didactică susținută și continuă, chiar și în perioadele îndelungate, când, diferite funcții de conducere pe care le-a avut în afara școlii, l-au solicitat în alte activități. Concretizarea rezultatelor cercetărilor sale științifice este reprezentată de cele peste 420 lucrări științifice, publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate (acestea din urmă, în număr de 145) și 19 brevete de invenție. A deținut funcții administrative în domeniul învățământului: prodecan (1960–1962) și decan (1978) la Facultatea de Chimie Industrială, IPB, șef al Catedrei de Tehnologia Silicaților și Compușilor Oxidici la aceeași facultate, ministrul Educației și Învățământului (1982–989); în domeniul științific: vicepreședinte Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie (CNST); în domeniul industrial: ministru adjunct la Ministerul Economiei Forestiere și Materialelor de Construcție (1978–1980). A fost membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România, Secția Inginerie Chimică (din 2004). Pentru întreaga activitate, a fost decorat cu Ordinul Muncii cl.III (1964) și Ordinul Meritul Științific cl.II (1981).

1934 – A încetat din viață Pimen Georgescu (Petre Georgescu; 24 octombrie 1853, Provița de Sus, Prahova – 12 noiembrie 1934, București)

Mitropolit al Moldovei; unul dintre primii profesori ai Facultății de Teologie din București; membru de onoare al Academiei Române

1937 – S-a născut Nicolae Mărășescu

12 noiembrie 1937, București – 7 august 2016, București

Atlet, antrenor de atletism, politician, secretar general al Federației Române de Atletism, senator. 1937-2016 Nicolae MărășescuAbsolvent al Institutului de Cultură Fizică din București (1966), în calitate de antrenor, la CSM Craiova și la loturile naționale, a pregătit atleți de renume mondial ca Natalia Andrei, Fița Lovin, Maria Radu, Doina Melinte, Ella Kovacs, Ana Pădureanu, Sorin Matei, Petru Drăgoescu. A fost antrenorul român cu cele mai multe medalii câștigate de sportivii pregătiți de el la principalele competiții atletice internaționale la nivelul seniorilor (peste 26 de medalii, dintre care două la Jocurile Olimpice, șapte la Campionatele Mondiale și 17 la Campionatele Europene). A fost distins cu titlul de antrenor emerit (1982).

1938 – S-a născut Nicolae Panin

12 noiembrie 1938

Geolog, sedimentolog și profesor; specialist în domeniul geo-științelor mării; membru titular (din 2015) al Academiei Române. A studiat la Institutul de Mine, Facultatea de Geologie și apoi Institutul de Petrol, Gaze și Geologie din București (1954–1959) și a făcut o specializare în Geologie marină la Universitatea Paris VI. 1938 Nicolae Panin GeologA fost geolog la Intreprinderea de Prospecțiuni Geologice, cercetător științific la Institutul de Geologie și Geofizică, cercetător științific principal la Institutul Român de Cercetări Marine, șef laborator la Institutul de Geologie și Geofizică. A creat Institutul Național de Cercetare si Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar, pe care l-a condus în perioada 1993–2009. A lucrat în Carpați, Delta Dunării și pe Marea Neagră. Este profesor asociat la Universitatea București, Facultatea de Geologie și Geofizică, din 1988. A fost distins cu Premiul „Grigore Cobãlcescu” al Academiei Române pentru Geo-știinte (1989), titlul de Officier des Palmes Académiques de la République Française (1997), Cavaler al Ordinului Serviciu credincios (2000).

1944 – Administrația română din teritoriul eliberat al Transilvaniei de Nord a fost expulzată de sovietici

„Eliberarea” României de armata sovietică a început de fapt prin ocupație. Armata lui Stalin a introdus o administrație militară proprie, măsura fiind destinată să ofere URSS un mijloc de presiune pentru a favoriza instituirea controlului PCR asupra țării. Prin nota Comisiei Aliate de Control din Vinogradov nr. V 120/12 noiembrie 1944 s-a cerut Guvernului român ca toate autoritățile administrative românești să fie retrase din regiune. Guvernul român s-a supus imediat, arătând însă Comisiei, prin nota din 19 noiembrie 1944 a Președintelui Consiliului de Miniștri, temeiurile juridice pentru care această cerere i se părea neîndreptățită. Printre altele se specifica acolo că: „era în drept ca dincolo de limitele maxime ale instanțelor stabilite în art. 17 al acelei Convențiuni, să restabilească administrația civilă română, fără a mai fi nevoie ca în prealabil să se stabilească un acord între el și Înaltul Comandament Militar Sovietic”. Administrația militară sovietică era exercitată în teritoriu prin intermediul Comitetului Executiv pentru Nordul Ardealului al Frontului Național Democrat, constituit din reprezentanții FND din cele 11 județe ale regiunii, condus de Teofil Vescan, președinte și Jordáky Lajos, co-președinte. După instalarea guvernului Groza, pe 6 martie 1945, sub amenințarea guvernului-fantomă al Transilvaniei de Nord de la Cluj din februarie 1945, sovieticii au acordat permisiunea de revenire a administrației române în Ardeal, pe 9 martie 1945. Într-o telegramă către guvernul Groza, Stalin felicita Bucureștiul pentru succesul obținut.

Mai mult: Ionuț Țene – Transilvania de Nord, administrată 7 luni de comuniștii sovietici și ungurii horthyști [Huhurez.com]

1944 – S-a născut Mihail Nemeș

12 noiembrie 1944, Siliștea Crucii, Dolj – 3 februarie 2005, Mureni, Mureș

Traducător din literaturile franceză și germană. A urmat Facultatea de Filologie, secția Română-Franceză, a Universității din București în perioada 1968–1972, după licență devenind profesor de Limba franceză la liceul din Baia de Arieș (1972–1978). Spirit nonconformist, a renunțat la catedră și, retras în satul natal, s-a dedicat exclusiv tălmăcirii unor mari poeți de expresie germană și franceză. 1944-2005 Mihail NemeșA alternat între activități neintelectuale – miner la Baia Borșa, matrițer la Băilești, morar la Siliștea Crucii – și încercarea de revenire la profesia sa – bibliotecar la Întreprinderea Nicovala din Sighișoara, profesor de franceză și română la școlile generale din Albești și Archita în județul Mureș – preocuparea permanentă rămănând, în tot acest timp, activitatea de traducător. A debutat cu o traducere din Iulia Hașdeu în Amfiteatru (1969), iar editorial, cu Poezii de Georg Heym (1986). A colaborat la Steaua, Secolul 20, Convorbiri literare, Familia, Poesis, Ramuri, România literară, etc. A tradus poezia completă a lui Georg Trakl, Guillaume Apollinaire și Arthur Rimbaud, o bună parte din versurile lui Georg Heym și Gérard de Nerval și din Rainer Maria Rilke. A lăsat în manuscris transpunerea integralei operei poetice a lui Rilke și a lui Goethe.

1946 – S-a născut Nicolae Gheorghe

12 noiembrie 1946, Roșiorii de Vede, Teleorman – 8 august 2013

Sociolog de origine rromă, care a dinamizat mișcarea rromă nu numai în România, ci și în Europa. Tatăl său era zlătar, iar mama se trăgea din vătrași și lăutari. Avea nouă ani când părinții s-au mutat la București. A studiat Filosofia și Sociologia (1968–1972), după care a lucrat la Centrul de Cercetări Sociologice (inițial la Universitatea București, apoi la Academia Română). 1946-2013 Nicolae GheorgheDin ce în ce mai mult, a început să combine interesul personal cu activitațile profesionale, elaborând studii sociologice despre rromi, care l-au condus în diferite regiuni, cunoscând diferite neamuri. Relaționarea cu aceste grupuri l-a făcut să înceapă să învețe limba romani, exercițiu desăvârșit prin apropierea de Ion Cioabă (mai târziu auto-proclamatul „rege” al rromilor) și familia acestuia. Începând cu mijlocul anilor ’70, Partidul Comunist Român a inițiat dezbateri interne cu privire la integrarea grupurilor marginalizate cum erau rromii. Începând cu anul 1974, Nicolae a investigat situația romilor din România și a dezvoltat conceptul de integrare socială a acestora. Contactele sale cu lumea academică occidentală au făcut să nu mai fie agreat de sistem, fiind acuzat de manipulare și exagerare a „problematicii rrome”. A fost chestionat de către Securitate, proiectul de cercetare oprit, trebuind să se întoarcă la cercetarea „dezvoltării rurale”. În 1981, a trimis o scrisore informativă cu privire la situația rromilor din România la Europa Liberă, urmată de o alta, trimisă de Vasile Burtea, un alt sociolog român de etnie rromă. Pseudonimele sub care au fost trimise cele două scrisori sunt Cosmina Cosmin și Alexandru Danciu.

1947 – Regele Mihai al României a mers la Londra, însoțit de Regina Elena, mama sa

Familia regală din România a fost invitată din partea Regelui Angliei la nunta moștenitoarei tronului, prințesa Elisabeta cu prințul Filip, Duce de Edinburgh. Pe Regele Mihai l-au surprins insistențele primului ministru Petru Groza ca el să onoreze invitația. Scopul premierului era de a demonstra lumii că membrii familiei regale nu erau ținuți prizonieri. 1947a Regele Mihai Al României și Regina Elena Au Plecat La LondraSurprizele au continuat pentru tânărul rege, care s-a trezit condus la Aeroportul Baneasa de o serie de oficialități. Groza, încălcând, ca de obicei, eticheta a apărut îmbrăcat într-un palton peste costumul de tenis și cu racheta în sacoșă. El, asemenea comuniștilor din țară, spera ca regele să urmeze exemplul celorlalți monarhi est-europeni și să rămână în exil, dupa cum a recunoscut ulterior Gheorghiu-Dej. La 15 noiembrie, Regele Mihai și Regina-Mamă Elena au sosit la Londra, fiind invitați să cineze la Palatul Buckingham, alaturi de Regele George al VI-lea, tatăl principesei Elisabeta. Printre ceilalți invitați, monarhii români și-au regăsit rude și prieteni. Cu acestă ocazie a cunoscut-o pe prințesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soție.

1947 – S-a născut Nicolae Diaconu

12 noiembrie 1947, Țicleni, Gorj – 26 iulie 2005

Poet, traducător și publicist, membru în Uniunea Scriitorilor din România din 1990. A urmat Facultatea de Filologie, secția Română-Italiană, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. 1947b Nicolae DiaconuColeg de serie cu Ion Mircea, Adrian Popescu și Marcel Constantin Runcanu, a făcut parte din Cenaclul Echinox și din redacția revistei cu același nume. A fost profesor la Isaccea (Tulcea), s-a mutat la Târgu Jiu, unde a fost redactor la ziarul Gazeta Gorjului, apoi documentarist la Casa Corpului Didactic Gorj, după 1990 a fost consilier la Inspectoratul pentru Cultură al județului Gorj. Primele poezii i-au fost publicate în revista Ramuri (1968); a colaborat cu versuri, traduceri (din Dante și Quasimodo), eseuri, articole și reportaje la Echinox, Tribuna, Steaua, Amfiteatru, Flacăra, Gazeta Gorjului, Ramuri, Viața românească, Luceafărul, Orizont, Brâncuși, Coloana, Literatorul, Gorjeanul etc. Editorial, a debutat în 1976, cu volumul de versuri Călătorie spre ceilalți. Alte volume: Doar o transcriere, În voia literaturii.

1949 – S-a născut Adriana Babeți

12 noiembrie 1949, Oradea

Critic literar, eseistă, prozatoare și traducătoare, profesoară universitară. A debutat publicistic în 1969 în revista Amfiteatru cu proză scurtă. 1949 Adriana BabeţiDebutul editorial a avut loc în 1990 cu romanul Femeia în roșu (scris în colaborare cu Mircea Mihăieș și Mircea Nedelciu). Din 1990 a coordonat, împreună cu Cornel Ungureanu, activitatea grupului de studii comparate central europene A treia Europă. A predat Literatura comparată la Universitatea de Vest din Timișoara. Dintre cărțile publicate: Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir: Strategii de lectură, Despre arme și litere, Amazoanele. O poveste, Arahne și pânza.

1950 – S-a născut Mircea Nedelciu

12 noiembrie 1950 Fundulea, Călărași – 12 iulie 1999, București

Scriitor considerat a fi unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului optzecist, ai postmodernismului în literatura română și un afiliat activ al mișcării artistice a minimalismului. A absolvit Facultatea de Filologie, secția Română-Franceză a Universității București în 1973. Încă din studenție a fost membru activ al cenaclului Junimea, condus de Ovid S. Crohmălniceanu 1950-1999 Mircea Nedelciuși a editat gazeta de perete Noii, alături de Gheorghe Crăciun, Gheorghe Ene, Ioan Flora, Gheorghe Iova, Ioan Lăcustă, Sorin Preda și Constantin Stan. Din 1982, a fost librar la Editura Cartea Românească, funcționar la Uniunea Scriitorilor, a condus o asociație româno-franceză de difuzare editorială. A debutat în 1979 cu volumul de proză scurtă Aventuri într-o curte interioară. Ulterior, a publicat proză scurtă, romane, critică literară, articole teoretice și de opinie. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România – ASPRO. A avut o intensă activitate jurnalistică, colaborând cu majoritatea revistelor literare și culturale din țară, și cu publicații din Franța, Ungaria, Polonia, Rusia și Germania. Din scrierile sale: Efectul de ecou controlat, Și ieri va fi o zi, Povestea poveștilor generației ’80, Zmeura de câmpie, Tratament fabulatoriu, Zodia scafandrului etc.

1955 – S-a născut Sorin Cârțu

12 noiembrie 1955, Cornu, Dolj

Fost fotbalist, actual antrenor, a evoluat pe postul de atacant, 1955 Sorin Cârțu Fotbalistcâștigând de două ori Divizia A (1979–1980, 1980–1981) și de patru ori Cupa României (1976–1977, 1977–1978, 1980–1981, 1982–1983), toate cu FC Universitatea Craiova. A jucat și pentru echipa națională, în perioada 1979–1983. Tot cu FC Universitatea Craiova, dar ca antrenor, a reușit în sezonul 1991–1992 eventul cupă-campionat. A antrenat și Pandurii Târgu Jiu, Steaua București, CSU Craiova. Începând cu martie 2019, a fost numit președinte al echipei CS Universitatea Craiova anunțându-și în același timp retragerea din antrenorat.

1960 – A încetat din viață Traian Pop (10 februarie 1885, Șinca Veche, Brașov – 12 noiembrie 1960)

Jurist, profesor universitar, om politic; participant, după Unirea din 1918, la reorganizarea justiției în Transilvania; membru de onoare al Academiei Române

1961 – S-a născut Nadia Comăneci

12 noiembrie 1961, Onești

Gimnastă de talie internasțională. A concurat pentru prima dată la nivel național în România, în 1970, ca membră a echipei orașului său. Curând, a început antrenamentele cu Béla Károlyi și soția acestuia, Márta Károlyi, la vârsta de 13 ani, primul său succes major fiind câștigarea a trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene de la Skien, Norvegia 1975. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o Atleta Anului. 1961 Nadia ComăneciLa 14 ani a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect, zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol). Acasă, acest succes i-a adus distincția de Erou al Muncii Socialiste, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile. A fost primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame. S-a retras din activitatea competițională după Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova. Între 1984–1989 a fost membră a Federației Române de Gimnastică și a ajutat la antrenarea gimnaștilor juniori români. În noaptea de 27/28 noiembrie 1989 a trecut ilegal granița româno-maghiară, în cele din urmă solicitând azil politic guvernului Statelor Unite. Este în prezent ocupată cu gimnastica și munca de caritate în întreaga lume, vicepreședintă a Consiliului Director al Special Olympics, Președinte Onorific al Federației Române de Gimnastică, Președinte Onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasadoarea Sporturilor Românești, Vicepreședinte în Consiliul Director al Asociației Distrofiei Musculare, și membră a Fundației Federației Internaționale de Gimnastică. A fost distinsă de două ori cu Ordinul Olimpic, acordat de CIO. Nadia a creat o clinică de caritate în București pentru a ajuta copiii orfani din România. În 2003, i s-a publicat prima sa carte, Scrisori către o tânără gimnastă (Letters to a Young Gymnast).

Nadia Comaneci – 1976 Gymnastics All Seven Perfect

1964 – Relații diplomatice România– Norvegia

Relațiile diplomatice dintre București și Oslo au fost stabilite în mai 1917, întrerupte la 17 iulie 1940, după ocuparea Norvegiei de către Germania, restabilite la 31 mai 1946 și ridicate la rang de ambasadă la 12 noiembrie 1964.

1966 – Relații diplomatice România–Nigeria

România și Republica Federală Nigeria au stabilit relații diplomatice, la nivel de ambasadă, la 12 noiembrie 1966. În 1968 s-a deschis Ambasada României la Lagos și a fost acreditat primul ambasador rezident. Din 2001, aceasta funcționează la Abuja (actuala capitală federală). Ambasada RF Nigeria la București a fost deschisă în 1974.

1968 – Relații diplomatice România–Ecuador

Primele contacte oficiale datează din 8 aprilie 1880, după ce guvernul român a notificat proclamarea independenței de stat a României, la care Ecuador a răspuns la 8 iulie 1881. Relațiile diplomatice au fost stabilite la 12 noiembrie 1968, la nivel de ambasadă, iar în iulie 1973 și, respectiv, aprilie 1974, România și Ecuador au deschis ambasade la Quito, respectiv București, conduse la nivel de însărcinat cu afaceri a.i. România a închis temporar ambasada sa la Quito, în mai 2000. Guvernul Republicii Ecuador a închis temporar ambasada sa la București, la 31 mai 1999. După închiderea ambasadelor celor două țări, relațiile bilaterale se află într-un proces de stagnare.

1978 – S-a născut Alexandra Maria Lara

Alexandra Plătăreanu; 12 noiembrie 1978, București

Actriță germană, născută în România, fiica actorului Valentin Plătăreanu. 1978 Alexandra Maria LaraS-a mutat cu familia în Germania când avea patru ani și a absolvit liceul Francez din Berlin, după care a studiat la școala de actorie Charlottenburg Theaterwerkstatt. A jucat în filmul Ultimele zile ale lui Hitler (Der Untergang) din 2004, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2005. În anul 2005 a fost premiată cu Goldene Kamera. In 2008 a facut parte din juriul Festivalului de la Cannes. In 2005 a facut parte din juriul Festivalului International de Film Transilvania Din filmografie: Sperling und der falsche Freund, Der Tunnel, Doctor Zhivago, Leise Krieger, Der Fischer und seine Frau, I Really Hate My Job, Control, Youth Without Youth, The Dust of Time, The Reader, The Nazi Officer’s Wife, Rush, Geostorm.

Napoléon (2001)

1982 – S-a născut Claudia Cazacu

12 noiembrie 1982, Târgoviște

DJ, remixer și producătoare muzicală de muzică trance și house. În 1998, Claudia s-a mutat la Londra pentru a studia Finanțe și Bănci. La Londra, a descoperit viața de club și interesul față de muzica electronică. În 2006, și-a început cariera de DJ și la scurt timp a început să producă propriile piese. În 2007 și-a fondat propria casă de discuri, Couture. Pentru prima producție vocală, Falling Free, a colaborat cu Audrey Gallagher. Producția a fost destul de reușită și a primit sprijin de la Armin van Buuren – acesta a inclus piesa în compilația sa anuală A State of Trance 2009. În 2010 a apărut, pentru prima dată în Top 100 DJs editat de DJ Mag, pe locul 93. A fost singurul DJ de sex feminin din listă și, prin urmare, a fost adesea menționată ca The World’s No. 1 Female DJ. Din 2011 are ;i o emisiune lunară la radio, Haute Couture.

Claudia Cazacu – Lekker

1987 – A încetat din viață Petru Sfetca (22 noiembrie 1919, Lipova – 12 noiembrie 1987, București)

Poet, publicist și un remarcabil traducător; primul tălmăcitor al unor poeți italieni moderni (Giuseppe Ungaretti, Umberto Saba, Eugenio Montale, Salvatore Quasimodo)

1990 – A fost înființată Banca Comercială Română

S-a constituit prin preluarea activităților comerciale ale Băncii Naționale a României, în urma publicării Statutului BCR SA din 12 noiembrie 1990, în vigoare din 19 noiembrie. 1990 Banca Comercială Română

1997 – Înființarea Consulatului General al României la Cernăuți

Prin Decretul nr. 588/12 noiembrie 1997 privind înființarea Consulatului General al României la Cernăuți, Ucraina, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 318 din 19 noiembrie 1997, dată la care a intrat în vigoare.

2000 – A încetat din viață Henry Mălineanu (25 martie 1920, București – 12 noiembrie 2000)

Compozitor de muzică ușoară, romanțe, operetă, muzică de film și de teatru; dirijor de teatru și de revistă; laureat al Premiului de Stat, Artist Emerit

2004 – A încetat din viață Alexandru Vona (Alberto Henrique Samuel Bejar y Mayor; 3 martie 1922, București – 12 noiembrie 2004, Neuilly, Franța)

Scriitor româno-francez, evreu; a părăsit România în 1947, după ce a primit Premiul Fundațiilor Regale pentru scriitori tineri pentru volumul de poezie (în manuscris) Vitralii, care n-a mai fost publicat deoarece editura a dispărut odată cu venirea comuniștilor la putere

2005 – A încetat din viață Ursula Bedners (Ursula Markus; 14 mai 1920, Sighișoara – 12 noiembrie 2005, Sighișoara)

Poetă, prozatoare și traducătoare de etnie germană din România; membră a Uniunii Scriitorilor din România

2013 – A încetat din viață Geo Costiniu (23 aprilie 1950, București – 12 noiembrie 2013, București)

Actor de teatru și film; a jucat pe scena Teatrului Giulești și pe marile ecrane

2013 – A încetat din viață Czáka Zoltán (2 decembrie 1932, Miercurea Ciuc – 12 noiembrie 2013)

Hocheist, multiplu campion național; a fost prezent la peste 20 de campionate mondiale

 

#todaysmemory #istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanifrumosi #romanianvisualart

----------

*Ediție revizuită și adăugită

1 comentariu la „12 Noiembrie în istoria românilor36 min read

  1. Pingback: 12 noiembrie în istoria românilor | RomaniaEv

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: