~ Amintirile zilei* ~
Foto: Replica monumentului triumfal roman Tropaeum Traiani de la Adamclisi
Ziua Românilor de Pretutindeni 2023
Este sărbătorită, începând cu anul 2015, în ultima duminică a lunii mai, potrivit Legii 101/7 mai 2015 pentru modificarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, ca o formă de recunoaștere a importanței pe care statul român o acordă comunităților de români care trăiesc în afara granițelor țării. Până în anul 2014, ziua a fost celebrată la 30 noiembrie, odată cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, conform Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.
1604 – S-a născut Ecaterina de Brandenburg
28 mai 1604, Königsberg, Brandenburg – 27 august 1649, Schöningen, Saxonia
Principesă a Transilvaniei, fiică a prințului elector Ioan Sigismund de Hohenzollern al Brandenburgului, și a soției acestuia, Ana a Prusiei. S-a căsătorit, la 2 martie 1626, cu Gabriel II Bethlen, principe al Transilvaniei, care, în iunie 1626, a făcut să fie aleasă drept succesoare a sa. A preluat regența Transilvaniei între 16 noiembrie 1629–28 septembrie 1630, lăsându-l succesor pe Gheorghe Rákóczi I. S-a retras în Germania, unde s-a căsătorit, în 1638, cu Francisc Carol de Saxa-Lauerburg.
1621 – A încetat din viață Teodosie Rudeanu
cca. 1454-1574, Ruda–Budești, Vâlcea – 28 mai 1621, Flămânda-Galicea, Vâlcea
Mare boier, înrudit cu marile familii de boieri olteni, cărturar, cronicar, diplomat, strateg. Personalitate de seamă a epocii, a făcut parte din sfatul țării timp de 35 de ani, cu întreruperi, începând cu domnia lui Petru Cercel, în timpul căruia a devenit mare spătar. Unul dintre cei mai de seamă dregători ai lui Mihai Viteazul, mare vistiernic (din 1594), mare logofăt (din 1596), a sprijinit acțiunile voievodului în campania antiotomană – l-a însoțit în campania din Transilvania, cumuland funcția de mare logofăt pentru ambele țări, a făcut parte din Divanul din Alba Iulia și guvernator al Ardealului în timpul Campaniei militare a lui Mihai Viteazul în Moldova. Este singurul istoriograf care a scris cu exactitate despre Mihai Viteazul și faptele sale mărețe.
1830 – S-a născut Carl Filtsch
28 mai 1830, Sebeșul Săsesc, Transilvania – 11 mai 1845, Veneția
Pianist și compozitor sas, una din cele mai importante personalități muzicale ale secolului al XIX-lea. A început cursurile de pian de la trei ani, cu tatăl său, Joseph Filtsch, pastor evanghelic. A fost dus în 1837 la Viena, unde a fost prezentat Curții Imperiale. A debutat în public în februarie 1841 la Wiener Musikverein, cu un succes răsunător. A continuat cu un turneu din Budapesta până la Sibiu. A fost elevul preferat al lui Frédéric Chopin la Paris; o vreme Chopin a fost suplinit de Franz Liszt, ambii impresionați de talentul tânărului Carl. Din păcate, în scurt timp a fost obligat să anuleze turneele planificate în toată Europa, îmbolnăvindu-se de tuberculoză, care l-a răpus la numai 15 ani. A compus: Choral, Impromptu in Ges-Dur, Lebewohl von Venedig, Piano Concertino in B minor (Concertino pentru pian în Si minor), Etude in F-dur (Studiu în Fa-dur).
Carl Filtsch – Concertino pentru pian în Si minor • Polish Radio Symphony Orchestra, Dirijor Łukasz Borowicz, Pian: Hubert Rutkowski
1864 – A încetat din viață Simion Bărnuțiu (21 iulie 1808, Bocșa, Sălaj – 28 mai 1864, Sânmihaiu Almașului)
Jurist, filozof, istoric, estetician, profesor universitar și om politic; unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 în Transilvania
1879 – S-a înființat consulatul României la Rusciuk (Ruse)
Trebuie evidențiat că, în ciuda statutului de vasalitate al Bulgariei față de Imperiul Otoman – Bulgaria fiind principat autonom aflat sub suzeranitatea Porții – autoritățile de la București au purces la întemeierea de reprezentanțe diplomatice în această țară, fără a solicita avizul de aprobare (beratul) sultanului față de acest demers. Primul consul român a fost Alexandru Stoianovici.
1896 – A încetat din viață George Baronzi (20 octombrie 1828, Brăila – 28 mai 1896, București)
Poet, prozator, dramaturg, gazetar și traducător
1898 – Legea Marinei Militare
Prin Legea nr. 1973/28 mai 1898 de organizare a Marinei Militare, denumirea de Flotilă a fost înlocuită cu cea de Marină Militară. Pentru operaționalizarea exercitării conducerii, a administrației și a lucrărilor de mobilizare, Marina era împărțită în comandamente și corpuri: Comandamentul Marinei Militare a fost dislocat în garnizoana București; Divizia de Mare având comandamentul în garnizoana Constanța, cu Depozitul Echipajelor Marinei și Școala de Cadre, Școala de Aplicație a Sublocotenenților, Școala de Torpile (Apărarea Mobilă), Apărarea Porturilor Maritime și toate navele de mare și Divizia de Dunăre în garnizoana Galați, care cuprindea Apărarea Porturilor Fluviale, Școala de Torpile (Apărarea Fixă) și toate navele fluviale, Arsenalul Marinei cu depozitele sale, Depozitul de Muniții și Torpile, Atelierul și Depozitul de Îmbrăcăminte și trupele de apărare din porturile fluviale și toate bastioanele fluviale.

Navele celor două divizii au participat la manevrele executate la Dunăre și mare, precum și la alte forme de pregătire de luptă a echipajelor, iar în campaniile de vară ale anilor 1898 și 1899, și la efectuarea unor lucrări hidrografice pe coasta Mării Negre. În urma acestora, un grup de ofițeri români coordonat de locotenent-comandorul Alexandru Cătuneanu a întocmit prima hartă românească de navigație pe mare, intitulată Harta Mării Negre, coasta României.
1907 – S-a născut Marin Iancu Nicolae
28 mai 1907, Constanța – 16 februarie 1991
Scriitor orb, autor de cărți pentru copii. La vârsta de 11 ani, a orbit într-un accident cu explozibil. A început să imagineze povești fascinante pentru copiii care veneau să-i țină companie. A fost auzit întâmplător de un ziarist de la Dobrogea Jună, care a rugat copiii să noteze poveștile, pe care le publica în ediția de sâmbătă a ziarului. Prima narațiune publicată s-a intitulat Muntele. Și-a creat un sistem propriu de scriere, prin îndoirea hârtiei și scrijelirea literelor. A scris cu precădere cărți pentru copii, a colaborat cu articole, povești, povestiri și mici piese de teatru în presa locală: Dobrogea nouă și ziarul estival Litoral. A fost distins cu Diploma acordată celor mai buni scriitori în sistemul Braille (New York). A publicat volumele: Focosul, După negură, soare…, Bunicuța poveștilor, Răpirea elefantului Cârn. Povestiri vesele, Pegas, Flori de pădure, Azura. Povești vechi și noi cum se spun doar pe la noi, Făurarul basmelor în țara prichindeilor. A făcut traduceri din literatura rusă și turcă.
1912 – S-a născut Anișoara Odeanu
Doina Stella Grațiana Peteanu; 28 mai 1912, Pădureni, Timiș – 1 septembrie 1972, Lugoj, Timiș
Poetă, prozatoare și jurnalistă. La vârsta de 9 ani, în 1922, i-a apărut poezia După mure în revista Lumea copiilor. A urmat cursuri la Facultatea de Litere din București (1929– 1933), cursuri de Limbă franceză la Dijon și Grenoble, a studiat Dreptul la Universitatea din București luând licența în anul 1936. A debutat literar în 1934 cu romanul Într-un cămin de domnișoare, primit favorabil de critică, George Călinescu numind-o „întâia ingenuă a literaturii române feminine”. A făcut parte din redacțiile Adevărul literar și artistic, Universul literar, Viața. A colaborat la Revista Fundațiilor Regale, România literară, Viața românească, în câteva publicații bănățene, Semenicul, Banatul, semnând recenzii, reportaje, interviuri, articole de opinie. Din scrierile sale: Călător din noaptea de Ajun, Fata lui Codru-împărat (poezie), Moartea în cetate, Sub lumina verii, Nedumeririle lui Duduță, Domnișoara Lou și trandafirul galben.
1913 – S-a născut George Macovescu
28 mai 1913, Joseni–Berca, Buzău – 20 martie 2002
Publicist, prozator, diplomat și politician comunist. A debutat în anii 1930 în ziarele Adevărul și Dimineața, iar în 1936 s-a înscris în PCR, care era în ilegalitate. A absolvit Facultatea de Drept din București în 1939. A fost membru al Legației României la Londra, director la Ministerul Afacerilor Externe până în 1952, când a fost exclus din corpul diplomatic. A lucrat ca redactor-șef adjunct la Gazeta literară și a predat la Facultatea de Litere a Universității București. A revenit în diplomație, ca ambasador extraordinar și plenipotențiar al RPR în SUA, apoi adjunct, prim-adjunct și ministru de externe. A fost deputat în Marea Adunare Națională, Președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Scrieri: Contradicții în Imperiul Britanic, Unele probleme ale reportajului literar, Introducere în știința literaturii, Catargele înalte, Trecânde anotimpuri etc.
1917 – Au luat sfârșit lucrările Congresului învățătorilor moldoveni din Basarabia
Lucrările Congresului, începute pe 25 mai la Chișinău, gubernia Basarabia s-au încheiat. Au fost luate hotărâri importante privitoare la dezvoltarea învățământului național în limba națională și răspândirea culturii în rândurile poporului.
1918 – S-a născut Werner Bossert
28 mai 1918, Sibiu – 16/17 februarie 1986, Frankfurt pe Main, Germania
Poet de limbă germană originar din România. A fost un autodidact. În anul 1938 a fost chemat să-și satisfacă stagiul militar în armata română, iar în 1941 a fost transferat în armata Germaniei naziste. Datorită atitudinii antifasciste, a fost repartizat numai la unități de muncă în interiorul Germaniei. După război, întors în România, a lucrat la biblioteca Muzeului Brukenthal din Sibiu. În 1946 a publicat în traducere română poezii revoluționare. A condus cercul literar Neue Horizonte, secția de limbă germană a Cenaclului Orizonturi Noi din Sibiu, apoi cenaclul literar „Heinrich Heine“. În 1954, în revista Steaua de la Cluj-Napoca, a apărut, în traducerea lui Mircea Avram, proza Drumul spre Indii. A fost membru al consiliului Uniunii Scriitorilor din România. În anul 1988 a emigrat în Republica Federală Germania și s-a stabilit la Hamburg.
1921 – S-a născut Iustinian Chira
Ioan Chira; 28 mai 1921, Plopiș–Șișești, Maramureș – 30 octombrie 2016, Baia Mare
Episcop, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În anul 1941 a intrat frate la Mănăstirea Rohia, peste un an fiind tuns în monahism, sub numele Iustinian; a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, a devenit stareț al mănăstirii (1944–1973), desfășurând o apreciabilă activitate gospodărească și pastorală. A devenit protosinghel, arhimandrit. A studiat la Seminarul Teologic Ortodox Român din Cluj și apoi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, unde a obținut licența. În 1973 Sf. Sinod l-a ales episcop-vicar al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titlul Maramureșanul, apoi în 1990, episcop eparhiot al reînființatei Episcopii a Maramureșului și Sătmarului. A înființat un seminar teologic în Baia Mare și a inițiat foaia eparhială Graiul Bisericii Noastre.
1921 – S-a născut Mirco Jivcovici
28 mai 1921, Foeni, Timiș – 28 mai 2019, București
Prozator, traducător, lexicograf, slavist, istoric literar. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1956, devenind Doctor în Filologie în 1971, cu teza Dositej Obradović în contextul relațiilor sârbo-române. A fost învățător în comuna Gad, Timiș, redactor-șef la secția sârbă a ESPLA, cadru didactic la Universitatea din București (1952–1986). Dintre lucrările sale: Mărturii, Nouă în amanet, Comedii, Feriga și focul; dicționare: Dicționar sârbocroat–român, Dicționar sârb–român și român–sârb.
1923 – S-a născut György Ligeti
Ligeti György Sándor; 28 mai 1923, Diciosânmartin/Târnăveni, Mureș – 12 iunie 2006, Viena
Compozitor evreu, de naționalitate maghiar și apoi austriac, originar din Transilvania, România, una dintre cele mai mari figuri ale creației muzicale din a doua jumătate a secolului XX. A studiat la Conservatorul din Cluj, dar în 1943 i s-a interzis, conform legilor împotriva evreilor, fiind trimis la muncă forțată. Fratele lui de 16 ani, Gabor a fost trimis în lagărul de concentrare din Mauthausen, unde a fost exterminat, restul familiei a fost deportat la Auschwitz; unicul supraviețuitor al deportării fiind mama sa. După război, și-a continuat studiile la Budapesta. După absolvire a studiat câțiva ani etnologia muzicii folclorice românești, s-a întors la Budapesta, profesor de Armonie, Contrapunct și Analiză muzicală. A emigrat la Viena în contextul Revoluției Ungare din 1956. În anul 1967 a primit cetățenia austriacă. După ce a trăit o perioadă lungă în Germania (Berlin și Hamburg), din 1989 și până la momentul morții, a locuit din nou la Viena. A fost profesor în Darmstadt, Hamburg, Stockholm etc. Piesele pe care le-a compus sunt foarte diverse, de la cele influențate de compatriotul său Béla Bartók până la muzică electronică scrisă alături de Karlheinz Stockhausen.
György Ligeti – Requiem • Orchestra Conservatorului din Paris, Dirijor Matthias Pintscher, Corul Național Ungar, Dirijor Csaba Somos, Soprană Makeda Monnet, Mezzo-soprană Victoire Bunel
1945 – A încetat din viață Valeriu Maximilian (15 decembrie 1895, Ghimbav, Comitatul Brașov, Austro-Ungaria/România – 28 mai 1945, Brașov)
Pictor și grafician; s-a remarcat în special prin numeroasele acuarele în care a imortalizat peisajul natal în manieră impresionistă
1946 – S-a născut Wanda Mihuleac
28 mai 1946, București
Artistă plastică contemporană, pictor, gravor, editoare. A învățat desen de la vârsta de opt ani, apoi a urmat un liceu specializat în arte plastice. A studiat la Universitatea Națională de Artă din București (1964–1970), apoi la Universitatea Paris-1 Panthéon-Sorbonne (1993–1994). Îmbină în expozițiile sale tehnici tradiționale precum pictura, sculptura sau gravura cu noi tehnologii și modalități de exprimare – instalații, video, performance. S-a stabilit, din 1989, la Paris. A participat la bienale internaționale și a obținut distincții în România și Franța. În 2001, a creat edițiile TranSignum, din necesitatea de a publica cărți bibliofile, în ediție limitată, însoțite de gravuri, fotografii, lucrări originale și chiar CD-ROM-uri. Galerie foto
1952 – S-a născut Radu Ciorei
Radu Gabriel Ciorei; 28 mai 1952, Cluj
Dirijor. A studiat la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, desăvârșindu-și pregătirea muzicală în Germania, cu reputați maeștri ai baghetei precum Igor Markevitch, Kurt Masur și Otmar Suitner. A fost dirijor și maestru-corepetitor al Orchestrei de Cameră Intermezzo Cluj-Napoca, dirijor la Teatrul Liric Craiova, Teatrul Liric Constanța, Orchestra Simfonică Constanța, Teatrul de Operă Craiova, Filarmonica Marea Neagră Constanța, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța. A colaborat cu artiști precum: Elena Cernei, David Ohanesian, Ștefan Ruha, Valentin Gheorghiu, Eugen Sârbu, Dan Grigore, Șerban Lupu, Maria Esther Guzman, Simos Papanas, Gabriele Pieranunzi, Dagoberto Linhares, Bojidar Nikolov, Abdel Rahman El Bacha etc. A fost invitat să dirijeze în săli de renume: Teatro Verdi – Firenze, Seoul Arts Center, Sala Olympia – Paris, Conservatorul Regal din Bruxelles, Stadt Casino Basel. Desfășoară o bogată activitate muzicală interpretativă, dirijând spectacole de operă și concerte simfonice în România, Portugalia, Spania, Franța, Belgia, Olanda, Germania, Elveția, Italia.
Gabriel Fauré – Pavane • Orchestra Simfoncă Marea Neagră, Dirijor Radu Ciorei
1955 – S-a născut Floriana Hristudor Hilohi
28 mai 1955, Tisău, Buzău
Artist plastic. După ce a absolvit Liceul de muzică și arte plastice din Buzău în 1974, a urmat cursurile Școlii de pictură bisericească de pe lângă Patriarhia Ortodoxă Română (1975–1976). A pictat peste 10.000 m2 de frescă în colaborare, două biserici și două catapetesme cu 108 icoane pe lemn. A avut expoziții personale la Buzău (1977), București (1978), Galeria Galateea București (1992) și a participat la expozitii de grup la Buzău (1977), Bucuresti (1980, 1998), Saloane municipale București (1981–1993). Lucrări ale sale se regăsesc în colecții particulare din: România, SUA, Germania. Biografie ilustrată
1956 – S-a născut George Volceanov
George Valentin Volceanov; 28 mai 1956, București
Anglist și traducător din limbile engleză și maghiară, conferențiar universitar, autor. A absolvit în 1979 facultatea de Limbi Germanice (secția Engleză-Română) a Universității din București. Este Doctor în Filologie și conferențiar universitar la Universitatea „Spiru Haret”. A primit premii pentru traducere: Premiul Asociației Scriitorilor din București, Premiul fundației British Council și cel al fundației „Andrei Bantaș”. A publicat scrieri proprii: Dicționar de argou și expresii familiare ale limbii române (împreună cu Anca-Ileana Volceanov), Dicționar de neologisme ale limbii engleze, The Shakespeare Canon Revisited, Dicționar de argou al limbii române, traduceri din limba maghiară, din limba engleză.
1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu (12 septembrie 1882, Cenade, Comitatul Alba de Jos, Regatul Ungariei/Alba – 28 mai 1963, Cluj)
Scriitor, ziarist; adept al semănătorismului; om politic, parlamentar; canonic și protopop unit al Clujului; membru titular al Academiei Române
1968 – A fost rejudecat Procesul Pătrășcanu
Tribunalul Suprem a rejudecat procesul și i-a achitat pe toți componenții lotului Pătrășcanu, iar Lucrețiu Pătrășcanu a fost declarat erou național. Achitarea a fost însă formală; după achitare, moștenitorii nu au primit înapoi bunurile confiscate odată cu pronunțarea sentințelor.
1968 – S-a născut Gheorghe Gușet
28 mai 1968, Zalău, Sălaj – 12 iunie 2017, Cluj Napoca
Atlet, multiplu campion național și balcanic la aruncarea greutății. A fost campion național la aruncarea greutății între anii 1990–2007, de 16 ori campion balcanic. A participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, iar cea mai bună clasare pe plan mondial a fost locul cinci la Campionatul Mondial Moscova 2006. După retragerea din activitatea competițională, a fost antrenor la CSM Zalău.
1970 – A încetat din viață Iuliu Hossu (30 ianuarie 1885, Milaș, comitatul Cluj – 28 mai 1970, București)
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla; cardinal; senator de drept în Parlamentul României, al cărui nume se leagă de Unirea de la Alba Iulia; membru de onoare al Academiei Române; deținut politic al regimului comunist
1970 – A încetat din viață Ion Borgovan (8 septembrie 1889, București – 28 mai 1970, București)
Compozitor și critic muzical; medic
1974 – S-a născut Tudor Chirilă
28 mai 1974, București
Actor, muzician, compozitor și producător. A fost solistul formatiei Vama Veche, apoi a fondat formația Vama. Ca actor, a jucat în numeroase filme de scurt și lung-metraj, a interpretat roluri de referință în spectacolele de teatru ale unora dintre cei mai importanți regizori români. În 2012, a publicat prima sa carte, Exerciții de echilibru, care a reunit o selecție a celor mai bune texte de pe blogul personal. Este antrenor la Vocea României, se implică în numeroase campanii sociale. Filme: Shapeshifter, Komissar Rex, Legături bolnăvicioase, The Enemy Within, Live.
VAMA – În țara-n care m-am născut
1974 – A încetat din viață Alexandru Codarcea (12 ianuarie 1900, Vârșeț, Serbia – 28 mai 1974, București)
Geolog; profesor de Mineralogie și Petrografie la Institutul de petrol, gaze și geologie din București; membru titular al Academiei Române
1977 – A fost inaugurat Muzeul Tropaeum Traiani și replica monumentului triumfal roman de la Adamclisi
Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106–109 pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102. Monumentul a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine, de un grup de specialiști români. Inaugurarea monumentului a avut loc în cadrul festivităților prilejuite de aniversarea unui secol de la cucerirea independenței Principatelor Române.
Ansamblul este format din: Cetatea Tropaeum Traiani, bazilică, necropolă, monumentul triumfal Tropaeum Traiani, altarul roman de la Adamclisi, tumul roman, apeductele și termele cetății, locuințe extramurane.
Cetatea și Monumentul Tropaeum Traiani – Adamclisi
1985 – A încetat din viață Șerban Țițeica (14/27 martie 1908, București – 28 mai 1985, București)
Fizician, profesor universitar; fondatorul școlii române de fizică teoretică; membru și vicepreședinte (1963–1985) al Academiei Române
1988 – A încetat din viață Arthur Kreindler (15 mai 1900, București – 28 mai 1988, București)
Medic neurolog; profesor de neurologie la Institutul de Medicină și Farmacie din București; director al Institutului de Cercetări în Neurologie al Academiei Române
Ziua Întreprinzătorilor din România 2023
Eveniment de tradiție, organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) în ultima duminică a lunii mai. Anul acesta a ajuns la a 30-a ediție.
1992 – Tratat româno–american privind investițiile
Tratatul bilateral privind încurajarea și protejarea reciprocă a investițiilor, semnat la București, la 28 mai 1992, între Guvernul României și Guvernul SUA, a intrat în vigoare la 15 ianuarie 1994.
1997 – Acordul româno-bulgar privind notificarea reciprocă a accidentelor nucleare
Acordul privind notificarea rapidă a unui accident nuclear și schimbul de informații asupra instalațiilor nucleare a fost semnat între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria la Kozlodui, Bulgaria în 28 mai 1997.

A fost aprobat prin HG. nr. 734/10 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 326/25 noiembrie 1997, intrând în vigoare la 19 ianuarie 1998.
2000 – A încetat din viață Vlad Ionescu (Vlad Ștefăniță Ionescu; 22 aprilie 1938, București – 28 mai 2000, București)
Ingier electroenergetician; profesor universitar, specialist în teoria sistemelor; membru corespondent al Academiei Române
2002 – Aeroportul din Bacău a fost deschis traficului internațional
Aeroportul a fost deschis pentru transport public la 1 aprilie 1946 și actualul sediu a fost deschis în 1971. La 30 decembrie 1979 a fost declarat, prin decret prezidențial, aeroport internațional, fiind reconfirmat prin Hotărârea nr. 491/16 mai 2002 privind deschiderea punctului de control pentru trecerea frontierei de stat și înființarea biroului vamal de control și vămuire la frontieră pentru traficul internațional de călători și mărfuri pe Aeroportul Bacău, publicată în Monitorul Oficial nr. 356/28 mai 2002, dată la care a intrat în vigoare.
2010 – A încetat din viață Mihai Drăgănescu (Mihai Corneliu Drăgănescu; 6 octombrie 1929, Făget–Drajna, Prahova – 28 mai 2010, București)
Inginer electronist, autor, eseist și filozof; profesor la Institutul Politehnic din București; director general al Institutului de cercetare în Informatică; membru titular și președinte al Academiei Române
2011 – A încetat din viață Ion Zubașcu (18 iunie 1948, Dragomirești, Maramureș – 28 mai 2011, București)
Poet, ziarist și cantautor
2017 – A încetat din viață Val Gheorghiu (Valerian Gheorghiu; 25 ianuarie 1934, Dorohoi – 28 mai 2017)
Pictor, critic de artă, prozator și publicist
#istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemory #todayspersonality
---------- *Ediție revizuită și adăugită
0 comentarii la „28 Mai în istoria românilor”