Filarmonica Banatul Timișoara Interior -cover
Amintirile zilei Istoria românilor

21 Octombrie în istoria românilor

Societatea Filarmonică Timișoara, Mihai Popovici, Perpessicius, Benedict Ghiuș, Mihai Gafița, Virginia Zeani, Silvia Kerim, Simona Bondoc, Vartan Arachelian, Lavinia Miloșovici

~ Amintirile zilei – Today’s Memories* ~

 

Foto: S-a constituit Societatea Filarmonică din Timișoara

 

1813-1900 Prințesa Josephine De Baden1813 – S-a născut Prințesa Josephine de Baden

Josephine Friederike Luise de Baden; 21 octombrie 1813, Mannheim, Marele Ducat de Baden – 19 iunie 1900, Sigmaringen, Germania

Al treilea copil și a doua fiică al lui Karl, Mare Duce de Baden și a soției lui, Stéphanie de Beauharnais. În 1834, la Karlsruhe, s-a căsătorit cu Karl Anton Joachim Zephyrinus Friedrich Meinrad, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen. Josephine și Karl Anton au avut șase copii, dintre care al treilea a fost Carol I al României.

1871 – S-a constituit Societatea Filarmonică din Timișoara

Creată după modelul și cu sprijinul unor societăți muzicale europene de prestigiu, la înființare avea un cor bărbătesc și câțiva instrumentiști pentru activități în genul muzicii de cameră. S-a afiliat apoi și un cor feminin pentru a putea fi abordat și repertoriul vocal-simfonic care necesita, de cele mai multe ori, cor mixt. 1871 Societatea Filarmonică Timișoara ConstituirePentru completarea orchestrei se făcea apel la instrumentiști ai Operei locale și suflători ai Regimentului 29 infanterie Loudon. Penuria de instrumentiști a impus ca o necesitate imediată înființarea, încă din al doilea an de existență a Societății, a unei școli de muzică pentru pregătirea și formarea propriilor cadre. Primul concert a avut loc în 8 decembrie 1871, condus de Henrich Weidt. Au fost interpretate două ample lucrări vocal simfonice: Die Frithjofs Saga de Max Bruch și Der Taucher, compoziție aparținând dirijorului timișorean.

1878 – Primul ambasador străin în România

Trimisul extraordinar și ministrul plenipotențiar al Austro-Ungariei, în persoana contelui László Hoyos Sprinzenstein, a fost primit la Palat (21 octombrie/2 noiembrie), împreună cu întregul personal al legației, și a remis Domnitorului Carol I scrisorile de acreditare în noua sa calitate. În semn de prețuire față de Austro-Ungaria, Domnitorul Carol I a remis împăratului cea mai înaltă decorație românească, Marea Cruce a Ordinului Steaua României.

1879 – S-a născut Mihai Popovici

21 octombrie 1879, Brașov, Austro-Ungaria – 7 mai 1966, București

Om politic, jurnalist, militant pentru unirea Transilvaniei cu țara. A absolvit Dreptul la Budapesta și Filosofia la Viena. A fost membru al Partidului Național Român, militant pentru unirea Transilvaniei cu țara. În timpul războiului, între 1917–1918, a fost însărcinat cu organizarea corpului voluntarilor români în Moldova, mulți dintre ei din rândul prizonierilor ardeleni din Rusia. 1879-1966 Mihai Popovici Om PoliticA făcut parte din Comitetul Național al românilor emigranți din Austro-Ungaria, constituit la Odesa în 1918. A fost membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei la Departamentul Industriei și Comerțului, deputat în Parlamentul României întregite. În cabinetul Blocului Parlamentar a ocupat portofoliile Ministerului Lucrărilor Publice și al Ministerului Finanțelor. A devenit vicepreședinte al PNȚ (1926), a făcut parte din toate guvernele țărăniste (8 guvernări), în special ca ministru al Finanțelor, dar și al Justiției, Internelor și al Lucrărilor publice. A fost adept al lui Iuliu Maniu. Arestat ca țărănist în 1947 și acuzat de conspirație contra statului în afacerea Tămădău, a fost deținut la Sighet până în 1955.

1883 – S-a născut Francisc Hubic

21 octombrie 1883, Abram, Bihor – 2 noiembrie 1946

Preot greco-catolic, compozitor și dirijor. S-a născut într-o familie de rapsozi populari. A studiat la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș, unde l-a avut profesor pe inimosul și talentatul Ioan Bușiția; în 1904 a luat bacalaureatul. În toamna acelui an fost primit în clerul Eparhiei Române Unite de Oradea. 1883-1947 Francisc Hubic CompozitorÎn 1908, a terminat Facultatea de Teologie de pe lângă Universitatea din Budapesta, unde s-a familiarizat cu muzica bisericească, apoi a început activitatea profesorală la liceul din Beiuș și la Academia de Teologie din Oradea. A fost hirotonit preot, numit succesiv protopop, arhidiacon și canonic onorar. A fost un iscusit dirijor, concertând cu modestul său cor Unirea de la Catedrala Sf. Nicolae din Oradea la Beiuș, Timișoara, Lugoj, Craiova, Carei, Satu Mare și Sighet. Este autor a peste 80 de lucrări muzicale. Regii Carol I și Ferdinand I i-au acordat diplome, iar Regele Mihai I i-a acordat Coroana României în grad de ofițer.

Francisc Hubic – Cuvine-se cu adevarat • Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Solist Denis Maxim

1884 – S-a născut Theofil Sauciuc-Săveanu

21 octombrie 1884, Bosanci, Suceava – 26 iulie 1971, București

1884-1971 Theofil Sauciuc Săveanu IstoricIstoric și om politic țărănist; membru corespondent (din 1945) al Academiei Române. A studiat Literele și Filosofia la Cernăuți și Viena. A fost profesor de Filologie clasică și rector la Universitatea austriacă din Cernăuți, apoi profesor de Epigrafie și decan al Facultății de Litere și Filosofie la Universitatea din București, șef de săpături pe șantierul de la Callatis. Ca politician, a fost deputat și senator țărănist. A publicat: Numele comunei urbane Mangalia, Titus Vitrasius Pollio și orașul Callatis, Istoria antică elină și studii de istorie elină în cei 25 de ani din urmă.

1891 – S-a născut Perpessicius

Dumitru Șt. Panaitescu; 21 sau 22 octombrie 1891, Brăila – 29 martie 1971, București

Istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular (din 1955) al Academiei Române. Până la terminarea liceului a fost secretar general al societății culturale Avântul, a elevilor de la liceul „Nicolae Bălcescu”. A devenit student al Facultății de Litere, la secția de Filologie modernă. În primul an de facultate a lucrat ca pedagog la Pensionul Schewitz-Thieren. 1891-1971 Perpessicius Istoric LiterarA luat parte la cursurile ținute de Ovid Densușianu, Nicolae Iorga, Ion Bianu, Ion Bogdan, Mihail Dragomirescu. În 1914 a obținut licența în Filologie romanică la Universității din București. A debutat în 1911 în revista brăileană Flori de câmp, cu schița Omida – Din lumea celor care se târăsc, o replică la volumul Din lumea celor cari nu cuvântă de Emil Gârleanu. A debutat ca poet în revista Versuri și proză, cu poezia Reminiscență (1913). a colaborat la Cronica, revistă condusă de Gala Galaction și Tudor Arghezi (1915), cu pseudonimul Perpessicius. Mobilizat pe front, a fost rănit în 1916 și a rămas invalid de mâna dreaptă. A fost profesor în mai multe localități ale țării, autor al unor apreciate manuale de literatură pentru liceu, elaborate împreună cu Al. Rosetti și Jacques Byck. A colaborat la Cuvântul, Lumea, Universul literar, Revista Fundațiilor Regale, Flacăra, Cugetul românesc, Ideea europeană, Gazeta literară, Contemporanul, Viața românească, România literară, Steaua, Luceafărul. A ținut cronica literară la Radio între 1934–1938. Este autorul monumentalei ediții critice din opera lui Mihai EminescuMențiuni critice (5 vol., 1928–1946). A fost director general al Bibliotecii Academiei, al Muzeului Literaturii Române și al revistei Manuscriptum. Din scrierile sale: Repertoriu critic, Mențiuni critice, Jurnal de lector, Eminesciana, Scriitori români.

1902 – S-a născut Ion M.Ganea

21 octombrie 1902, Tîrgu Ocna – 30 septembrie 1979, Brăila

Poet, traducător, critic literar. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, secția Filologie modernă în 1927. A debutat cu versuri în Ora (București) în timpul liceului (1920). A colaborat cu versuri și traduceri din lirica franceză la revista Zori de zi (Rîmnicu Sărat). A fost funcționar al Bibliotecii Academiei, asistent la Institutul de Literatură condus de Mihail Dragomirescu, profesor în învățământul secundar din Brăila (1932–1948). A debutat editorial în 1924 cu volumul de versuri Zări de altădată, urmat de Brățara de argint (poezii), Constantin Sandu Aldea (viața și opera), traduceri etc. A primit Premiul Institutului de Literatură pentru traduceri în versuri (1925), Premiul Institutului de Literatură pentru critică literară (1926).

1904 – S-a născut Eugen Bălan

21 octombrie 1904, Focșani – 4 aprilie 1968, București

Inginer, profesor, prozator. Fiul unui ofițer de carieră căzut în luptele de la Turtucaia, a urmat Liceul Militar din Craiova, după care s-a înscris la Facultatea de Științe, secția Matematică, la Universitatea din București. A trecut apoi la Școala Politehnică, unde și-a luat licența. În 1940 a luat a doua licență, în Drept. A fost director la Imprimeria Centrală, profesor de Matematică, economist, vameș, consilier tehnic, proiectant. A debutat în 1937 și 1939, cu două eseuri în Arta și tehnica grafică, iar ca prozator cu romanul Într-o duminecă de august (1941). Războiul și, apoi, alte cauze l-au făcut să abandoneze literatura până în 1965, câteva schițe și o nuvelă fiind publicate postum, în volumul Exerciții (1970).

1904 – S-a născut Benedict Ghiuș

Vasile Ghiuș; 21 octombrie 1904, Domnești-Sat, Pufești, Vrancea – 12 iunie 1990, Mănăstirea Cernica, Ilfov

Teolog și monah ortodox, cunoscut drept membru fondator al asociației cultural-religioase Rugul Aprins. După încheierea studiilor teologice la Facultăţile de Teologie din Chişinău şi Bucureşti, a urmat, cu o bursă, Facultatea de Teologie din Strasbourg, de unde s-a întoars în ţară cu titlul de Doctor în Teologie, fiind unul dintre cei mai bine pregătiţi teologi din România acelor vremi. A fost prefect de studii la Internatul Teologic din Cernăuţi, unde a luat contact cu studenţi simpatizanţi legionari, luând parte la unele şedinţe ale acestora. Atitudinea riguros spirituală a întâlnirilor din cadrul cuibului de la internat a stârnit simpatia tânărului profesor faţă de cauză, dar nu s-a înregimentat niciodată. Din 1938 a fost profesor la Seminarul din Bălţi, de unde s-a refugiat la Bucureşti în 1940, din cauza cedării Basarabiei. A fost ales episcop de Hotin în 1943, dar alegerea a fost însă invalidată de Mihai Antonescu. Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial a început să participe la mișcarea spirituală Rugul Aprins de la mănăstirea Antim din Bucureşti. În 1949 a fost numit vicar patriarhal, dar ca şi celălalt vicar patriarhal, Partenie Ciopron, au trebuit să demisioneze din funcţii în cadrul şedinţei Sinodului din februarie 1950. La fel ca majoritatea membrilor lotului Rugul Aprins, a fost arestat în noaptea de 13/14 iunie 1958, fiind condamnat la 18 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică. A fost eliberat în 1964, fiind graţiat alături de mulţi alţi deţinuţi politici.

1911 – S-a născut George Demetru Pan

Gheorghe Dumitru; 21 octombrie 1911, Piatra Neamț – 22 octombrie 1972, București

Poet, prozator și traducător, a scris literatură proletcultistă, aliniată cerințelor ideologizante ale vremii. A urmat doi ani la Liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț, întrerupt din cauza unei maladii și abandonat. A debutat în revista Petrodava din Piatra Neamț (1932). A fost redactor la Frontul plugarilor, bibliotecar. 1911-1972 George Demetru Pan PoetA colaborat la Cuvântul liber, Azi, Șantier, Lumea românească etc. Până să se decidă a fi în primul rând poet, a scris teatru: Îngerul din butoi, Moș Ion Roată; povestiri: Ion poartă pacea-n desagă, Moș Simion dă binețe tractoarelor, Ce șurubărea Manolache, Bate vânt de primavară, Ca să traiască pădurea, Ciotul etc., a cules folclor nou: Plugarii cântă Republica Populară, și a tradus din Jorge Amado, Pablo Neruda, M. Bedel, Lytton Strachery, Upton Sinclair etc. Autor al unei poezii umanitariste: Umanitas, Iubirea iubirilor, Dincolo de mine însumi, Gingașul Ariei, Ultima Thule, evoluând spre o poezie cerebrală, până la ermetism. Colaborând la reviste de stânga ale perioadei interbelice cu versuri umanitariste și protestatare, de condamnare a asupririi sociale și pericolului fascist, nu i-a fost deloc greu să se inscrie după 1944 printre „toboșarii timpurilor noi„.

1915 – A încetat din viață Virgil Onițiu (21 februarie 1864, Reghin – 8/21 octombrie 1915, Brașov)

Scriitor, publicist; președintele societății România Jună din Viena; membru activ în ASTRA și vicepreședinte al Societății pentru Fond de Teatru Român, membru corespondent al Academiei Române

1918 – Marea adunare de la Chișinău

La Chișinău a avut loc o mare adunare ținută în Sala Eparhială, cea mai încăpătoare sală din Chișinău. Au participând sute de români transilvăneni, bucovineni și basarabeni. 1918 Sala Eparhială, ChișinăuManifestarea a avut loc cu încuviințarea generalului A. Văitoianu, comisarul general al guvernului român pe lângă Directoratul general al Basarabiei, fiind invitați Charles Vopicka – ministrul plenipotențiar al SUA pe lângă guvernul român de la Iași și R. Sarrit, consulul Franței la Chișinău. S-a dat publicității Declarația de la Iași, în care se spunea: „Cerem să fim liberi de sub jugul monarhiei Austro-Ungare și suntem hotărâți să luptăm prin toate mijloacele și pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat național și liber”. De menționat că la întocmirea acestei declarații o contribuție importantă a avut scriitorul și publicistul Octavian C. Tăslăuanu, secretarul Comitetului Național al Românilor Emigranți din Austro-Ungaria.

1918 – S-a născut Dan Duțescu

21 octombrie 1918, București – 26 septembrie 1992, București

Profesor de Limbă și literatură engleză al Universității din București, traducător și membru al Uniunii Scriitorilor din România. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, secția Limbă și literatură engleză (1937–1941). 1918-1992 Dan Duțescu TraducătorA fost unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în limba și literatura engleză din România, efectuând stagii de specializare la catedrele universităților din Londra și Cambridge. Opera sa principală este Limba engleză fără profesor, reeditată într-un număr mare de ediții, aceasta rămânând, pentru generații de cursanți, principalul manual de învățare al limbii engleze. A colaborat la multe traduceri cu Leon Levițchi. După 1944, a urmat o lungă perioadă în care a avut o existență plină de privațiuni: din motive politice, i s-a refuzat orice slujbă pe măsura meritelor sale de eminent cunoscător al limbii engleze; vreme de peste un deceniu, singurele lui surse de venituri erau onorariile meditațiilor (pe atunci, prost plătite) și, foarte rar, ale traducerilor unor cărți care, potrivit mărturiilor sale, nu îl atrăgeau în nici un fel. În 1964 și 1965, a fost lector de Limba română la Londra, iar din 1971 până în 1973, la Cambridge. Din opera sa: Humour in English, Manual de conversație în limba engleză.

1920 – S-a născut Vladimir Hanga

21 octombrie 1920, Cucova, Bacău – 16 iunie 2013, Arad

Jurist și scriitor, profesor universitar Doctor Docent, specializat în Drept roman și Istoria dreptului românesc. Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București (1942), a ales cariera universitară începând ca asistent la Drept roman, în cadrul 1920-2013 Vladimir Hanga JuristFacultății de Drept din București, iar din 1947 a ocupat prin concurs catedra de Drept privat roman din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, parcurgând apoi toate treptele universitare. A mai predat la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din Cluj, a fost Decan al Facultății de Drept a Universității „Babeș-Bolyai”, mai apoi prorector al universității. Din lucrările sale: Cetatea celor șapte coline, Caius Iulius Caesar, Mari legiuitori ai lumii, Calculatoarele în serviciul dreptului, Adagii juridice latinești, Dicționar juridic poliglot, Dicționar juridic latin–român.

1921 – A încetat din viață Tudor Pamfile (11 iunie 1883, Țepu, Tecuci/Galați – 21 octombrie 1921, Chișinău)

Scriitor, etnolog și folclorist, laureat al premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1909)

1922 – S-a născut Neonil Ștefan

21 octombrie 1922, Valea Babei–Runcu, Vâlcea – 13 martie 2016, Mănăstirea Frăsinei, Vâlcea

1922-2015 Neonil Ștefan ArhimandritArhimandrit ortodox, stareț al Mănăstirii Frăsinei. În anul 1948 a fost primit ca frate în obștea Sfintei Mănăstiri Frăsinei din județul Vâlcea, unde, la 15 august 1949, a fost tuns în călugărie. A absolvit Seminarul Teologic Monahal de la Mănăstirea Neamț în 1953, a deprins meșteșugul olăritului la Mănăstirea Curtea de Argeș și a urmat Institutul Teologic din București (1955–1959). A fost hirotonit ierodiacon (1949), ieromonah (1952), a fost ales stareț al Mănăstirii Frăsinei, pe care a îndrumat-o duhovnicește vreme de 57 de ani (1959–2015). A fost unul dintre cei mai bătrâni stăreți din țară noastră, precum și unul dintre cei mai mari duhovnici ai vremii noastre.

1923 – S-a născut Mihai Gafița

21 octombrie 1923, Baia, județul interbelic Baia/Suceava – 4 martie 1977, București

Critic și istoric literar, gazetar, editor. Încă din anii copilăriei a publicat versuri în revista Universul copiilor, începând din 1938. După un an de studii la Institutul Politehnic, secția Electromecanică, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, absolvind în 1946. A obținut în 1973 titlul de Doctor în Filologie. În opinia sa, adevăratul debut a avut loc odată cu publicarea în 1944 a unui basm în versuri în Universul copiilor și a mai multor articole de critică literară în revista Academia. După absolvirea facultății a lucrat ca președinte al Uniunii Naționale a Studenților Români și profesor de Matematică la Dămăroaia, lângă București. 1923-1977x Mihai Gafița CriticÎn 1950 a devenit profesor de Istoria literaturii române la Școala de Literatură „Mihai Eminescu”, conducând Seminarul de creație al școlii, apoi a fost numit lector universitar de Estetică și Teoria literaturii. În paralel a fost gazetar: redactor și șef al secției de critică la revistele Viața Românească, Gazeta literară, apoi a devenit secretar al Uniunii Scriitorilor din România (1956–1960). A fost redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, conducând sectorul Literatură română contemporană, iar ulterior a lucrat ca șef de secție la Editura Univers și redactor-șef al Editurii Cartea Românească. În calitate de editor a îngrijit mai multe ediții ale operelor lui Duiliu Zamfirescu, Cezar Petrescu, Ioan Al. Brătescu-Voinești, I.C. Vissarion, Vasile Alecsandri, Emil Gârleanu, Anton Holban, Ion Minulescu, Ion Petrovici etc. A publicat mai multe volume de critică și istorie literară, printre care două monografii dedicate scriitorilor Cezar Petrescu și Duiliu Zamfirescu.

1925 – S-a născut Virginia Zeani

Virginia Zehan; 21 octombrie 1925, Solovăstru, Mureș – 21 martie 2023, West Palm Beach, Florida, SUA

Solistă de operă, soprană. După ce începuse să studieze literatura și filozofia la Universitatea din București, a luat lecții de canto cu Lucia Anghel, continuând apoi cu celebra soprană și pedagogă Lydia Lipkowska. La 19 ani și-a terminat studiile formale în Italia cu tenorul Aureliano Pertile, solistul preferat al lui Toscanini. Grație acestei baze excelente de educație muzicală și tehnicii vocale superioare, Virginia Zeani a reușit să mențină un standard de prim rang de-a lungul celor 30 de ani de carieră internațională, interpretând peste 60 de roluri diferite. Debutul său a avut loc în 1948 cu un răsunător succes pe scena Teatrului Comunal de Operă din Bologna în rolul Violettei din opera La Traviata de Giuseppe Verdi, rol cu care urma să se afirme pe marile scene ale lumii, inclusiv Metropolitan Opera din New York, Teatrul Bolșoi din Moscova sau Covent Garden din Londra. Printre alte roluri din prima perioadă a carierei sale se numără și Mimi din Boema de Puccini, Margareta din Faust de Charles Gounod și rolul titular din Manon de Jules Massenet, pe care l-a cântat alături de celebrul Beniamino Gigli. Opere de Gioacchino Rossini, Vincenzo Bellini și Gaetano Donizetti: Lucia di Lammermoor, L’Elisir d’Amore, I Puritani, arii și opere celebre în care a cântat prin toată Europa i-au stabilit o reputație de necontestat în repertoriul de Bel Canto. A fost una din cele mai prestigioase soprane lirice din anii ’50, ’60 și ’70 ai secolului XX, timp de 25 de ani prima donna assoluta a teatrului de Operă din Roma, cântând împreună cu cei mai renumiți tenori, de la Beniamino Gigli și Ferruccio Tagliavini până la Luciano Pavarotti și Plácido Domingo. Este doctor honoris causa al Universității Naționale de Muzică București și al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. M.S. Regele Mihai I i-a acordat Decorația Regală Nihil Sine Deo.

Giuseppe Verdi – La Traviata Addio del passato • Orchestra Operei naționale București, Dirijor Jean Bobescu

1926 – A încetat din viață Jean Chrissoveloni

1880 – 21 octombrie 1926

1926 Jean Chrissoveloni (1880-1926) BancherUnul dintre cei mai importanți bancheri români din perioada interbelică. Familia Chrissoveloni, de origine greacă, s-a stabilit în România la mijlocul secolului al XIX-lea, la Constanța. După 1920, împreună cu fratele său Leonida, a deschis la București Banca Chrissoveloni care avea să devină rapid una din cele mai influente din Regat. Pe lângă activitățile din domeniul bancar, Jean Chrissoveloni a fost director al ziarului Luceafărul, membru în conducerea Băncii de Control sau vicepreședinte al societății feroviare Neue Bukowinaer Lokalbahn. După moartea lui Jean Chrissoveloni, în 1926, toate operațiunile bancare au trecut sub controlul fiului său, Nicolae (Nicky), absolvent al Facultății de Drept din Paris

1931 – S-a născut Silvia Kerim

21 octombrie 1931, București – 17 ianuarie 2016, București

Jurnalistă și scriitoare. Absolventă a Facultății de Filologie, Secția Limba și Literatura Franceză, a debutat ca jurnalistă la Contemporanul, a lucrat la România liberă, la revistele Cinema și Secolul 20. A lucrat apoi la Radio România, la Direcția Culturală, în redacțiile Teatru la microfon, Teatru la microfon pentru copii. A fost șefă a Secției Arte a radioului public și a lucrat ca producător delegat la Casele de Filme din cadrul Consiliului Culturii. 1931-2016 Silvia Kerim JurnalistăPasionată de teatru și film, una dintre cele mai talentate prozatoare dedicate literaturii pentru copii a colaborat cu marii noștri regizori (Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Mircea Veroiu, Nicolae Corjos). A lucrat la AnimaFilm, redactor-șef al secției de scenarii. A creat serialul pentru copii Căsuța cu povești (scenariu și regie), difuzat de TVR 1 și TVR 2 între anii 1995–1996. A fost autoarea musicalurilor pentru copii Mary Poppins, Frumoasa din Pădurea Adormită, Micuța Dorothy, Gulliver. A fost autoarea mai multor cărți de memorialistică: Ponica, o legendă, Vedere din Parfumerie, Fereastra de la Veneția, Amintirea ca un parfum, a scris numeroase cărți pentru copii: Bunica Albă, Poarta de sticlă, Semnul de iarbă, Povestiri despre prietenii mei, O poveste cu nouă povești, Puf. A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004), a fost declarată Femeia anului 2004, titlu acordat de American Biographical Institute.

1932 – Modificarea legii de organizare a Casei Generale de Economii

A fost publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 247, modificarea legii de organizare a Casei Generale de Economii, Legea pentru organizarea Caselor de Economii și Cecuri Poștale (CEC). S-au introdus noi operațiuni în sfera activităților desfășurate. Casa Generala de Economii și-a schimbat denumirea în Casa Națională de Economii și Cecuri Poștale, prescurtat CEC, instituție publică garantată de stat, cu sediul la București, la care se depun economiile populației.

1933 – S-a născut Simona Bondoc

21 octombrie 1933, București

Actriță de teatru și film. În 1954 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa Beate Fredanov. 1933 Simona Bondoc ActrițăA fost actriță la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București din 1954, devenind Societar de onoare în anul 2002. A interpretat numeroase roluri pe scenă în: Doamna nevăzută de Pedro Calderón de la Barca, Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea, Adam și Eva de Aurel Baranga, Maria Stuart de Fredrich Schiller, Căsătoria de Nicolai Vasilievici Gogol, Cavoul de familie de Pierre Chesnot, Trilogia Antică după Euripide și Seneca, Anna Karenina de Helen Edmundson după Lev Tolstoi, Comedia norilor după Aristofan, Tartuffe de Molière și în film: Porto-Franco, Serenadă pentru două vârste, Cuibul de viespi, Hotel de lux, Renovare, Portrete în pădure, Aniversarea.

Renovare (2009)

1936 – S-a născut Vartan Arachelian

21 octombrie 1936, Constanța

Ziarist și scriitor de origine armeană. Și-a început activitatea ca ziarist sportiv la Constanța. După terminarea Facultății de Filologie a fost ziarist de investigații și publicist-comentator la ziarul Scînteia tineretului, între 1965–1970. 1936 Vartan Arachelian JurnalistA lucrat la Televiziunea Română, primul reportaj pe care l-a realizat fiind la o emisiune de mare impact Bună seara fete, bună seara băieți!. În 1970 a fost numit în funcția de director adjunct al Televiziunii Române. Și-a continuat cariera de realizator TV, fiind autor de reportaje, anchete în cicluri de emisiuni dedicate acestor genuri: Ancheta TV, Instantanee, Reportaj. Anul 1990 a fost un an de vârf al carierei sale profesionale, el realizând peste 80 de emisiuni grupate sub genericul În fața dumneavoastră. După 1991 a fost directorul primului post independent de televiziune din România, SOTI. A publicat lucrări literare: Cum învățăm să trăim, Toamna pătimirii noastre, Duminica după infern, În fața Dumneavoastră. Revoluția și personajele sale, Noaptea bastarzilor și a realizat filme: Oamenii mării, Oglinzile orașului, Cuvântul care zidește – documentar cu filosoful Petre Țuțea, Frica și adevărul – Dosarul Căciulați.

Imagini din Arhiva TVR Fragment din interviul acordat de Corneliu Coposu lui Vartan Arachelian

1940 – S-a născut Dumitru Tinu

21 octombrie 1940, Coteana, Olt – 1 ianuarie 2003, DN1, Prahova

Jurnalist. A debutat în jurnalism în ziarul Scînteia (1962), după finalizarea cursurilor la Institutul de Limbi Străine din București, unde a absolvit secția de Filologie Rusă și Română. Format ca specialist în probleme de politică externă, a avut o bogată activitate jurnalistică. 1940-2003 Dumitru Tinu ZiaristA acoperit evenimentele din Germania Occidentală, în 1967, când România a fost prima țară din blocul comunist care a stabilit relațiile diplomatice cu Republica Federală Germania. A fost corespondent special în timpul Primăverii de la Praga (1968) și Solidarității din Polonia. A acoperit în întregime procesul de pregătire a Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, începând cu reuniunea de la Helsinki (1972–1973), etapa de la Geneva (1975), Helsinki (1975) și Viena (1989). A urmat cursurile Centrului de formare și perfecționare a jurnaliștilor din Paris. A fost unul din fondatorii ziarului Adevărul, iar din ianuarie 1991 a fost redactor-șef, apoi director al cotidianului până la moartea sa. În 1998, a fost ales în funcția de președinte al Clubului Român de Presă, instituție care se ocupă cu promovarea intereselor cu caracter profesional, economic și legislativ a ziariștilor, editorilor și proprietarilor de presă. A murit într-un accident de mașină suspect, încă neelucidat.

1943 – S-a născut Niculina Moica

21 octombrie 1943, Ploiești

S-a născut la Ploiești, unde părinții ei se refugiaseră în timpul celui de-al doilea război mondial, după ce au fugit din Reghin (Mureș). În anii ’44–’45, familia Moica s-a mutat înapoi la Reghin, unde tatăl ei, Petru Moica a reușit să cumpere 5 hectare de pământ arabil (pentru care, după instaurarea regimului comunist, va fi acuzat că este țăran bogat, „chiabur românesc”). În 1959, Niculina, încă elevă de liceu, s-a alăturat organizației anticomuniste Uniunea Tineretului Liber, formată din inițiativa unui coleg de liceu, Nicolae Munthiu, alături de alți colegi. Membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, au vorbit despre regim și au scris câteva scrisori de compasiune familiilor ai căror membri au fost arestați. 1943 Niculina Moica AnticomunistăÎn iunie 1959, mai mulți băieți din grup au sustras câteva arme de la divizia forestieră din Valea Gurghiului. În urma acestui incident, la 15 iunie 1959, toți membrii organizației au fost arestați. Niculina avea 15 ani și jumătate. La scurt timp, a fost arestat și tatăl ei. Judecați de Tribunalul Militar Cluj într-un proces în care au fost implicate circa 20 de persoane (majoritatea liceeni), membrii grupării au primit pedepse între 10–25 de ani de închisoare și muncă silnică. Niculina Moica și tatăl ei au fost condamnați la 20 de ani de muncă forțată pentru „complot împotriva ordinii socialiste“. După arestarea lor, mama, Domnica Moica a fost evacuată din casă și i-au fost confiscate toate bunurile. După ce a petrecut cinci ani în închisoare, la Târgu Mureș, Jilava, Botoșani, Arad și Oradea, Niculina Moica a fost grațiată și eliberată din închisoare în 1964. După eliberare, abia a reușit să-și găsească un loc de muncă din cauza cazierului penal, lucrând într-o brutărie, unde a curățat cartofii pentru pâine. Apoi a reușit să se reînscrie la liceu într-un program de învățământ la distanță și a lucrat în contabilitate după absolvire până la pensionare. În prezent, locuiește în București și este o membră activă a Asociației foștilor deținuți politici.

1949 – S-a înființat Uniunea Compozitorilor din România

Societatea Compozitorilor din România a fost înființată în 1920 – avându-l ca președinte pe marele compozitor George Enescu – și a existat sub această titulatură până în 1948. Din anul 1949, în cadrul conferinței pe țară a compozitorilor, criticilor muzicali și muzicologilor, care a avut loc la București, s-a transformat în Uniunea Compozitorilor din România, după ce Partidul Muncitoresc Român i-a votat un nou statut și s-a ales un nou comitet, care l-a desemnat președinte pe Matei Socor. George Enescu nu mai figura ca membru, deși sediul era în Palatul Cantacuzino, donat de soția sa statului român. 1949 Uniunea Compozitorilor A funcționat ca asociație profesională până în martie 1996, când a apărut Legea nr. 8/1996 a Drepturilor de Autor și a Drepturilor Conexe și s-a constituit Asociația pentru Drepturi de Autor a UCMR.

1954 Marcel Răducanu Fotbalist

1954 – S-a născut Marcel Răducanu

21 octombrie 1954, București

Fost fotbalist român stabilit în Germania. A jucat în postul de mijlocaș ofensiv la Steaua București (cu care a câștigat campionatul în 1976 și 1978 și Cupa României în 1976 și 1979) și 21 de meciuri pentru echipa națională de fotbal a României (1976–1981), pentru care a înscris trei goluri. Desemnat Fotbalistul Anului în 1980 în România, s-a refugiat în RFG în 1981 cu ocazia unui meci al echipei naționale lângă Kassel. După o carantină de un an impusă de UEFA, a jucat pentru Borussia Dortmund, iar apoi pentru FC Zürich. S-a retras în 1991. A deschis în 1994 la Dortmund o școală de fotbal acreditată de Federația Germană de Fotbal.

1955 – Proclamarea oficială a canonizării unor sfinți români

Au fost canonizați la 28 februarie 1950: Sfântului Ioan Valahul (cu zi de pomenire la 12 mai), Cuviosul Părinte Iosif cel Nou de la Partoș (prăznuit la 15 septembrie), Mitropoliții Iorest (Ilie) și Sava Brancovici ai Ardealului (zi comună de pomenire la 24 aprilie), Cuvioșii ieromonahi Visarion Sarai și Sofronie din Cioara și drept-credinciosul țăran Oprea Nicolae (Miclăuș) din Săliștea Sibiului (zi comună de pomenire la 21 octombrie) și Sf. Ierarh Calinic de la Cernica (prăznuit la 11 aprilie). 1955 Catedrala Din Alba Iulia CanonizareProclamarea oficială a canonizării lor a avut loc pe 21 octombrie 1955, în Catedrala din Alba Iulia.

1967 – S-a născut Elisabeta Anghel

21 octombrie 1967, București

Fostă atletă, specializată în probele de heptatlon și 100 m garduri. A participat la Campionatul European de Juniori din 1985 de la Cottbus în proba de heptatlon. La finala C de Cupa Europei la probe combinate din 1989 a ocupat locul 2 în urma compatrioatei Liliana Năstase. La Campionatele Naționale din 1990 a cucerit titlul la 100 m garduri. În 1991 s-a clasat pe locul 8 la Cupa Europei la probe combinate Liga I. În același an a participat la Universiadă la Sheffield – a ocupat locul 13 la heptatlon, la 100 m garduri și nu a reușit să se califice în finală. În 1995 a participat la Universiada de la Buffalo și în anul următor a participat la Jocurile Olimpice de la Atlanta dar nu a ajuns în nicio finală.

1974 – S-a născut Costel Busuioc

21 octombrie 1974, Goruni-Tomești, Iași

Tenor. Provine dintr-o familie săracă, cu 11 copii, la 14 ani a fugit de acasă, întrerupându-și studiile pentru a se întreține. A fost păstor, s-a căsătorit și are 4 copii. Iubitor al muzicii de operă și cântăreț fără studii de specialitate, a încercat în mai multe rânduri, fără succes, să își facă intrarea în lumea operei. Pentru a-și întreține familia, s-a angajat ca muncitor în Spania, unde a participat la concursul muzical Hijos de Babel (Fiii Babilonului), emisiune dedicată emigranților stabiliți pe pământ spaniol. La începutul anului 2008, în noaptea de 12/13 martie a fost anunțat drept câștigător. Rezultatul a implicat încheierea unui contract între Busuioc și casa de discuri Sony. Din păcate, contractul nu s-a finalizat, iar suma pe care urma s-o primească drept premiu nu i-a parvenit niciodată. Deși părea că va cuceri lumea cu vocea sa de tenor, popularitatea lui a plecat la fel cum a venit, peste noapte. A plecat în America și a cântat în mai multe biserici ortodoxe și penticostale. În prezent s-a rebotezat în penticostalism și cântă muzică religioasă în biserica penticostală.

Nessun Dorma Gala finală

1976 – S-a născut Lavinia Miloșovici

21 octombrie 1976, Lugoj, Timiș

Fostă gimnastă, multiplă campioană mondială și olimpică, actualmente antrenoare de gimnastică. Este considerată cea mai valoroasă gimnastă română a anilor ’90, având în palmares 19 medalii mondiale și olimpice. 1976 Lavinia Miloșovici GimnastăLa Campionatele Europene a câștigat la Stockholm 1994: două medalii de aur (cu echipa, la sărituri) una de argint (la sol) și una de bronz (la bârnă); la Birmingham 1996: două medalii de aur (cu echipa, la sol) și una de bronz (Individual Compus). La Campionatele Mondiale a obținut la Indianapolis 1991: o medalie de aur (Sărituri) și una de bronz (cu echipa); la Paris 1992: o medalie de aur (Paralele); la Birmingham 1993: o medalie de aur (Bârnă) și una de argint (Sărituri); la Dortmund 1994: o medalie de aur (cu echipa); la Brisbane 1994: două medalii de argint (Individual Compus și Sol) și una de bronz (Sărituri); la Sabae 1995: o medalie de aur (cu echipa) și una de bronz (Individual Compus). La Jocurile Olimpice a câștigat la Barcelona 1992: două medalii de aur (Sărituri și Sol), una de argint (cu echipa) și una de bronz (Individual Compus); la Atlanta 1996: două medalii de bronz (cu echipa, Individual Compus). Performanța cea mai mare este considerată finala de la sol la Jocurile Olimpice de la Barcelona (Spania) în 1992, pentru care a primit nota 10. Aceasta a fost a doua notă de 10 acordată la Barcelona, și ultima până în prezent. După retragerea din activitatea competițională, Miloșovici s-a reîntors în Lugoj unde și-a început activitatea de antrenor.

Lavinia Milosovici – Atlanta Olympics 1996

1980 – A încetat din viață Pamfil Șeicaru (6/18 aprilie 1894, Buzău – 21 octombrie 1980, München, RFG)

Ziarist și prozator; director, alături de Cezar Petrescu, al ziarului Bucovina din Cernăuți și Ora; fondatorul ziarului Curentul; considerat a fi cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale

1984 – A încetat din viață Ion Finteșteanu (Ițic Finchelstein; 18 martie 1899, București – 21 octombrie 1984, București)

Actor de teatru și film; membru de onoare al Teatrului Național din București; profesor universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică și șef al catedrei Arta actorului; Artist al Poporului

1994 – A încetat din viață Marin Porumbescu (12 mai 1921, București – 21 octombrie 1994, Constanța)

Jurist, prozator; inițiator și responsabil al Studioului experimental Teatrul de duminică 

1996 – A încetat din viață Oleg Danovski (9 februarie 1917, Vosnesensk, Ucraina – 21 octombrie 1996, Constanța)

Balerin și coregraf; întemeietorul școlii românești de balet modern; fondatorul și directorul primului teatru de balet din România, care îi poartă numele – Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța

1997 – CEC s-a transformat într-o bancă de stat

1997 Cec BankInstituția și-a lărgit obiectul de activitate, fiind abilitată să acorde credite și agenților economici mici și mijlocii, precum și statului și administrației publice locale și centrale, având dreptul de a face plasamente interbancare și de a avea participații de capital la societăți comerciale sau financiare.

2002 – În București a fost inaugurat metroul ușor – tramvaiul 41

Linia leagă cartierul Ghencea de Casa Presei Libere, trecând peste Podul Grant și prin cartierele Crângași și Drumul Taberei. 2002 Metroul UşorEste cel mai modern mijloc de transport urban din întreaga țară. Linia are o lungime de 10,8 km și 15 stații pe fiecare sens de circulație. Viteza de rulare poate atinge de 22 km/h, față de 14 km/h – viteza comercială a unui tramvai obișnuit.

2014 – Centrul Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri (CETAL)

La Institutul Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației de la Măgurele, s-a inaugurat Centrul Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri (CETAL), care găzduiește primul laser de mare putere din România, cel mai puternic laser din Europa și al doilea din lume, capabil să producă pulsuri laser de 1 PW (petawatt = un milion de miliarde de wați) cu durată de 25 fs (femtosecundă = a mia bilioană parte dintr-o secundă). 2014 Centrul Integrat De Tehnologii Avansate Cu LaseriAcesta constituie un program de configurare și pregătire a experimentelor de fizică nucleară care se derulează, începând cu 2018, în cadrul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), proiect care cuprinde două lasere de 10 petawați.

2016 – A încetat din viață Vasile Andru (Vasile Andrucovici; 22 mai 1942, Bahrinești, Rădăuți, Bucovina/Ucraina – 21 octombrie 2016, București)

Prozator, teoretician și eseist; a coordonat Centrul de Practică Isihastă din București; redactor-șef al revistei Arhetip și unul din principalii membri ai Grupului Yoga Pentru Restaurare Umană

2018 – A încetat din viață Ilie Balaci (13 septembrie 1956, Bistreț, Dolj – 21 octombrie 2018, Craiova)

Jucător și antrenor de fotbal; consacrat ca unul dintre cei mai buni jucători români de fotbal

2020 – A încetat din viață Virgiliu Dan Dimulescu (16 decembrie 1951, Băbeni–Bistrița, Vâlcea – 21 octombrie 2020, Caracal)

Pictor

2021 – A încetat din viață Gurie Georgiu (Grigore Georgiu; 31 decembrie 1968, Huta–Chiuiești, Cluj – 21 octombrie 2021, Deva, Hunedoara)

Cleric ortodox; membru al Sfântului Sinod; episcop al Eparhiei Devei și Hunedoarei

 

#amintirilezilei #istoriaRomaniei #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită

1 comentariu la „21 Octombrie în istoria românilor