22 Septembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Cursa automobilistică București–Giurgiu–București

 

Echinocțiul de toamnă 2024

Azi, 22 septembrie 2024, la ora 15:44 (ora României), va avea loc echinocțiul de toamnă. Reprezintă momentul în care Soarele, în mișcarea sa aparentă anuală, trece prin punctul de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc – moment în care ziua este egală cu noaptea. Începând de la acest moment, durata zilelor va fi în scădere, în timp ce cea a nopților va crește, până când va avea loc solstițiul de iarnă, la 21 decembrie. Momentul marchează sfârșitul verii și începutul toamnei.

 

1591 – A început prima domnie a voievodului Aron Tiranul în Moldova

Aron Vodă (Aron Emanoil, Aron cel Cumplit; sec. al XVI-lea – 1597) a fost fiul lui Alexandru Lăpușneanu, fiind domn al Moldovei de două ori (22 septembrie 1591–iunie 1592 și 18 septembrie 1592–24 aprilie 1595). A ajuns domn din rândaș, cumpărând tronul cu 1 milion de galbeni. La Istanbul, oferind marilor dregători ai Înaltei Porți daruri mai bogate decât contracandidații săi la domnie, a fost primit la 22 septembrie 1591, în audiență pentru tradiționalul ceremonial al sărutării mâinii, de către sultanul Murad al III-lea, gest care a însemnat, practic, confirmarea sa ca domn al Moldovei. A plecat din capitala Imperiului Otoman, abia la 13 noiembrie, după ce și-a onorat angajamentele financiare luate față de padișah și sfetnicii săi, îndeosebi marele vizir Ferhad pașa, atunci când „cerșise” domnia „Kara Bogdaniei”. Ca să-și plătească datoriile, a scos dări noi. Cronicile spun că Aron Vodă „prăda” țara, că agenții care strângeau dările erau însoțiți de turci și că la urmă a dat ordin ca să se ia de la tot omul câte un bou, iar pentru cei care nu aveau, se lua de la alții. De aceea, țara s-a răsculat, iar Aron a înăbușit răscoala cu cruzime. Poarta l-a mazilit în iunie 1592, dar, datorită rugăminților creditorilor săi, a fost numit din nou domn.

1768 – A încetat din viață Inocențiu Micu-Klein

Ioan Micu; 1692 sau 1700, Sadu, Mărginimea Sibiului – 22 septembrie 1768, Roma

Episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraș, considerat întemeietorul gândirii politice românești moderne. A urmat Facultatea de Filosofie a Colegiului Academic din Cluj (1722–1725), apoi Teologia la Academia din Trnava, în Slovacia de azi. În februarie 1729 împăratul romano-german Carol al VI-lea l-a numit pe Ioan Micu, încă student la Trnava, episcop de Făgăraș și Alba Iulia, ridicându-l în funcția de consilier imperial, iar în luna septembrie a primit titlul de baron, cu numele „Klein” (traducerea în germană a numelui „Micu”). A devenit membru al Dietei Transilvaniei. În septembrie 1729 s-a călugărit intrând în Ordinul Sfântul Vasile cel Mare și luând numele de Inocențiu, la mănăstirea „Sf. Nicolae” de la Muncaci în Transcarpatia și tot acolo a fost consacrat episcop. Cu scopul de a avea sediul într-o localitate situată în centrul eparhiei sale, în anul 1737 a mutat reședința episcopală de la Făgăraș la Blaj, unde a pus piatra fundamentală a Catedralei Sf. Treime (1741), terminată parțial în 1747. Nesfârșitele sale demersuri personale, petiții, memorii, inclusiv un amplu Supplex Libellus, la Guvern, la Dietă și la Curte, l-au făcut, în cele din urmă, indezirabil. În timpul Dietei din anul 1744 a început mișcarea călugărului bosniac Visarion Sarai, trimis în Transilvania de mitropolitul ortodox sârb de la Carloviț. Pe motiv că nu a intervenit împotriva acestuia, episcopul Micu a fost citat la Viena, de unde nu i s-a mai permis întoarcerea în Transilvania. Împărăteasa Maria Terezia a fost de acord să-i plătească pensia episcopală lunară la Roma, unde episcopul Micu a trăit timp de 24 de ani, până la sfârșitul vieții. A murit la Roma, iar osemintele i-au fost aduse în România, ca urmare a dorinței lui testamentare, și înhumate la Blaj, la 16 octombrie 1997.

1831 – S-a născut Grigore Cobălcescu

22 septembrie 1831, Iași – 21 mai 1892, Iași

Geolog și paleontolog, membru titular (din 1886) al Academiei Române. A urmat studiile la Academia Mihăileană până când aceasta a fost desființată, după aceea în particular. A devenit profesor de Fizică și de Științele naturii la un liceu din Iași, încă de la vârsta de 18 ani. A studiat trei ani geologia și mineralogia la Paris. Reîntors în țară a devenit primul profesor titular de Geologie și Mineralogie, la Universitatea din Iași, unde a rămas pe tot parcursul vieții. A fost considerat creatorul școlii românești de geologie și întemeietorul cercetărilor geofizice din România, a pus bazele geologiei românești, ca disciplină științifică. A fost primul savant care a făcut studii geologice (stratigrafice, petrografice, paleontologice) asupra solului României, scriind despre acest lucru în mai multe lucrări: Elemente de geologie, Calcarul de la Răpidea – prima sinteză în limba română în acest domeniu, Geologia, Studii geologice și paleontologice asupra unor tărâmuri terțiare din unele părți ale României, Despre originea și zăcămintele petrolului în Carpați etc. A fost președinte al Societății Științifice din Iași, fiind profesor al unor viitoare somități în domeniu: N. Leon, Grigore Antipa, D. Voinov, Emil Racoviță etc.

1832 – S-a născut Gheorghe Grigore Cantacuzino

22 septembrie 1832, București, Țara Românească – 22 martie 1913, București

Om politic, descendent al voievozilor români, respectiv împăraților bizantini Cantacuzino și descendent direct al Domnului Constantin Brâncoveanu. A studiat la București și Paris, unde și-a luat doctoratul în Drept (1858). După ce s-a întors în țară a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care a devenit consilier la Curtea de Apel București, funcție din care a demisionat în 1864. A fost membru activ în Monstruoasa coaliție (coaliția politică care a dus la îndepărtarea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea României). A fost ales de mai multe ori deputat și senator în Parlamentul României, apoi primar al Bucureștiului (mai 1869–ianuarie 1870). Una din inițiativele sale ca primar a fost și ridicarea monumentului Fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul „Carol I”. A deținut funcția de ministru de Interne, de prim-ministru al României, ministru al Lucrărilor Publice și pe cea de ministru al Justiției. După moartea lui Lascăr Catargiu a devenit șeful Partidului Conservator. Datorită averii sale colosale a fost supranumit Nababul. A construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni, în prezent muzeu, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și Micul Trianon, în prezent în ruină.

1835 – S-a născut Prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen

Leopold Stefan Karl Anton Gustaf Eduard Tassilo von Hohenzollern Sigmaringen; 22 septembrie 1835, Krauchenwies – 8 iunie 1905, Berlin

Primul fiu al prințului Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele Regelui Carol I al României și tatăl Regelui Ferdinand I al României. După revoluția spaniolă din 1868, care a detronat-o pe regina Isabella II, i s-a oferit coroana regală. Această ofertă a fost sprijinită de prim-ministrul prusac Otto von Bismarck, dar a fost respinsă de împăratul francez Napoleon III. Leopold a declinat oferta la presiunile franceze.

1857 – Au început lucrările Adunării ad-hoc a Moldovei

Noile alegeri, după anularea celor falsificate de Vogoride, organizate la 22 septembrie 1857, au adus victoria zdrobitoare a unioniștilor în Divanul Ad-hoc al Moldovei. Au fost aleși reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe. Lucrările s-au desfășurat între 22 septembrie/4 octombrie 1857–21 decembrie 1857/2 ianuarie 1858, cu participarea a 34 de mari proprietari, 17 mici proprietari, 31 de deputați orășeni și 17 deputați țărani.

La 7/19 octombrie, Mihail Kogălniceanu a prezentat un proiect de rezoluție care cuprindea „dorințele fundamentale” ale românilor moldoveni, arătând că „Dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hrănită de toate generațiile trecute, aceea care este sufletul generației actuale, aceea care, împlinită, va face fericirea generațiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru că în Moldova și în Valahia suntem același popor, omogen, identic ca nici unul altul, pentru că avem același început, același nume, aceeași limbă, aceeași religie, aceeași istorie, aceeași civilizație, aceleași instituții, aceleași legi și obiceiuri, aceleași temeri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe de îndestulat, aceleași hotare de păzit, aceleași dureri în trecut, același viitor de asigurat și, în sfârșit, aceeași misie de împlinit”. Rezoluția – care a fost votată cu 81 voturi contra două – cerea autonomia și neutralitatea celor două Principate, unirea lor într-un singur stat cu numele de România, prinț străin, ereditar, dintr-o familie domnitoare europeană, neutralitatea și inviolabilitatea noului stat, guvern reprezentativ și constituțional, încredințarea puterii legislative unei Adunări Obștești, garantarea colectivă a celor șapte puteri. [Istoria României în date, Editura Enciclopedică, București, 2003].

1868 – Legea pentru construirea și exploatarea unei rețele de căi ferate în România

În 1868, Regele Carol I a pornit un amplu proiect de infrastructură feroviară, necesar procesului de modernizare a României.

Construcția unei rețele feroviare, care să unească nordul de sudul țării și să înlesnească accesul rapid în Occident, era imperios necesară. Una din magistralele acestei rețele feroviare urma să fie Roman–București–Vârciorova, cea mai amplă și care impunea costuri foarte ridicate. Problema concesionării pentru construcția acesteia a fost larg dezbătută în Parlament, concesiunea în favoarea consorțiului Strousberg fiind acordată prin legea din 10 septembrie 1868, cu sprijinul guvernului liberal condus de Ștefan Golescu și publicată în Monitorul oficial la 22 septembrie/4 octombrie. Prevedea construcția următoarelor linii ferate: 1. Roman–Mărășești–Tecuci, cu ramificația Tecuci–Bârlad; 2. Galați–Brăila–Buzău–Ploiești–București; 3. București–Pitești–Slatina–Craiova–Turnu Severin–Vârciorova; după terminarea construcțiilor acestor linii guvernul român putea cere și construcția liniei Buzău–Focșani–Mărășești.

1873 – S-a născut Dimitrie Pompeiu

22 septembrie/4 octombrie 1873, Broscăuți, Botoșani – 8 octombrie 1954, București

Matematician, profesor universitar, membru titular (din 1934) al Academiei Române, membru titular (din 1943) al Academiei de Științe din România. Încă din clasa a III-a a început să colaboreze cu rezolvări de probleme de aritmetică la revista Recreații științifice din Iași. A fost institutor la Galați și apoi la Ploiești. În 1898 a obținut un concediu plătit și a plecat la Paris, unde și-a terminat studiile secundare și s-a înscris la Universitate, devenind licențiat în matematici. În anul 1905 și-a susținut teza de doctorat sub conducerea lui Henri Poincaré, teză rămasă celebră, Sur la continuité des fonctions de variables complexes (Asupra continuității funcțiilor de o variabilă complexă), în care a demonstrat existența funcțiilor analitice continue pe mulțimea singularităților lor. În toamna lui 1905 s-a întors în țară, ocupând un post de conferențiar de Analiză matematică, apoi profesor de Mecanică la Universitatea din Iași. În 1912 s-a transferat la București ca succesor al lui Spiru Haret, devenind apoi profesor de Teoria funcțiilor. A adus numeroase contribuții în domeniul analizei matematice, teoriei funcțiilor de o variabilă complexă, mecanicii raționale, a fost inițiatorul teoriei funcțiilor poligene, o extindere naturală a funcțiilor analitice, a introdus noțiunea de derivată areolară și a extins celebra formulă a lui Cauchy, la formula lui Cauchy-Pompeiu, a construit funcții reale, neconstante, a căror derivată se anulează în orice interval, denumite funcții Pompeiu. A fost creatorul școlii matematice de teoria ecuațiilor cu derivate parțiale și de mecanică. A organizat la Cluj învățământul matematic, a organizat Seminarul matematic, după exemplul celebrului seminar de la College de France. Împreună cu Petru Sergescu, a înființat revista Mathematica, de largă circulație internațională, opera sa matematică fiind conținută în cele aproximativ 150 de lucrări publicate.

1888 – S-a născut Dumitru Ghiață

22 septembrie 1888, Colibași, Mehedinți – 3 iulie 1972, București

Pictor specializat în peisaje și flori. În 1908, viitorul pictor a ajuns în București, pentru a ocupa postul de laborant la Institutului condus de doctorul Ioan Cantacuzino. Doctorul Cantacuzino i-a oferit, în afara slujbei, o cameră la subsolul clădirii Institutului. Mai mult, doctorul i-a devenit un adevărat protector, i l-a prezentat pe tânărul laborant pictorului Arthur Verona. Acesta, surprins de pasiunea pentru arta plastică a lui Ghiață, l-a îndrumat pentru o perioadă de trei ani, ajutându-l să-și dezvolte talentul nativ. Tot prin intermediul lui Cantacuzino, Dumitru Ghiață a primit o bursă la Paris (1913–1914), unde a urmat cursurile Academiei Ranson și Academiei Delecluze. S-a familiarizat cu tehnicile post-impresioniste, pe care le-a asimilat într-o manieră personală în lucrările sale: naturi moarte, peisaje și compoziții în culori sobre, cu influențe din arta populară. Limbajul plastic folosit de Ghiață este simplu și direct, coloritul este sobru, armonios, bazat pe reliefarea tonurilor calde, iar desenul simplificat și sintetic. În 1971, cu un an înaintea morții pictorului, soții Ghiață și-au donat colecția de artă și locuința statului român, cu condiția ca locuința să devină muzeu după moartea lor. În 1994, la doi ani după moartea soției pictorului, Muzeul „Dumitru și Aurelia Ghiață” a fost deschis publicului, dar în 1999 a fost închis, lucrările fiind depozitate la Muzeul Național de Artă. A fost distins cu titlul de Artist al Poporului (1964).

Biografie ilustrată: Ghiață Dumitru [Artindex]

1895 – S-a născut Octav Mayer

22 septembrie/4 octombrie 1895, Mizil – 9 septembrie 1966, Iași

Matematician, profesor, primul Doctor în Matematică pură din România, membru titular (din 1937) al Academiei de Științe din România, membru titular (din 1955) al Academiei Române. În 1913 a început studiul matematicii la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași unde, în 1920, a obținut Doctoratul în Matematică. După o specializare la Universitatea din Torino, a fost conferențiar de Algebră la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, profesor de Geometrie la Universitatea din Cernăuți, profesor de Geometrie diferențială (clasică, proiectivă) și de Teoria funcțiilor complexe la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, conducând Catedra de Geometrie până la retragerea din activitatea didactică, în 1962. A publicat 45 de memorii și studii științifice ample, fundamentale în dezvoltarea geometriilor cu grup fundamental. A creat împreună cu Gheorghe Țițeica și Alexandru Myller geometria diferențială centro-afină. Aproape 30 de ani (1937–1966) a fost redactor-șef al revistei Analele Științifice ale Universității Iași. Personalitate distinsă și complexă, profesor talentat, stimat și iubit de studenții săi, care i-au editat opera, s-a retras de la catedră în 1962.

1904 – Cursa automobilistică a ACR București–Giurgiu–București

Competițiile automobilistice au debutat în România încă de la începuturile industriei auto. De fapt, România se poate mândri că este una din primele 6 țări la nivel mondial care a organizat curse de motorsport, după Franța, Statele Unite, Anglia, Germania și Italia. În 1904 a avut loc una dintre primele curse din țara noastră și din această parte a Europei, organizată de ACR pe traseul București–Giurgiu–București, la care s-au înscris primii membrii ai ACR, un total de 9 mașini la start, cu câte doi ocupanți.

Din cele 9 automobile aliniate la start, numai 6 au reușit să plece și doar 4 au reusit să termine tot traseul. Cursa a fost câștigată de George Valentin Bibescu și soția sa Martha Bibescu, echipaj care a obținut cea mai mare viteză de până la acea dată în Europa într-o cursă pe șoselele publice (o medie orară de 66 km/h), cu un autoturism Mercedes de 40 CP.

Mai mult: Istoria motorsportului din România: primele curse auto din țara noastră [4Tuning.ro]

1914 – S-a născut Alice Botez

22 septembrie 1914, Slatina – 27 octombrie 1985, București

Prozatoare și publicistă. A făcut studii de Logică și Psihologie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1933–1938), obținând diploma de licență cu teza intitulată Structura. A avut activitate didactică în cadrul catedrei de Logică a Facultății de Litere și Filosofie din București, iar după război a fost, timp de doisprezece ani, profesoară de Matematică și Fizică, apoi bibliograf la Biblioteca Centrală de Stat, pânăa la pensionare. Și-a făcut debutul publicistic în 1937. A susținut cronica literară a cotidianului Vremea. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1979). Dintre scrierile sale: Pădurea și trei zile, Emisfera de dor, Insula albă, jurnalul Cartea realităților fantastice.

1919 – A încetat din viață Alexandru A. Suțu (30 noiembrie 1837, București – 22 septembrie 1919, București)

Medic, pionier al psihiatriei și psihosomaticii române – primul psihiatru român; primul profesor universitar de psihiatrie; primul autor de lucrări științifice de specialitate; primul organizator al asistenței moderne a bolnavilor psihici; promotor al legislației psihiatrice moderne în România; membru corespondent al Academiei Române; membru al Societății de Antropologie din Paris și al Societății Franceze de Psihiatrie.

1920 – S-a născut George Zarnea

22 septembrie 1920, București – 16 iunie 2012, București

Medic, microbiolog, membru titular (din 1994) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Medicină din București, obținând, în 1945, titlul de Doctor în Medicină și, în 1970, titlul de Doctor Docent. A fost profesor la Facultatea de Biologie a Universității din București. Este considerat fondatorul învățământului de microbiologie generală în facultățile de biologie și chimie din România, a adus contribuții valoroase în domeniul biologiei, imunologiei și epidemiologiei. A fost șef de secție la Institutul de Microbiologie „Dr. I Cantacuzino”, director general al Institutului de Biologie al Academiei Române, membru al Societății Franceze de Microbiologie.

1922 – S-a născut Virgil Nistor

22 septembrie 1922, Șomartin, Sibiu – 10 iulie 2017, Cluj-Napoca

Poet, prozator și dramaturg, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj (1948). A fost preparator la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj, profesor la diferite școli și licee din Cluj, metodist la Casa Regională a Creației Populare, redactor la Editura pentru Literatură și la Editura Dacia, redactor la revista Steaua. A debutat în caietul de poezie Claviaturi (Brașov). A colaborat la Luceafărul, Pagini literare, Almanahul literar, Steaua, Tribuna, Orizont, Familia, Argeș. A publicat volume de versuri: Întoarcerea în anotimp, Ispititoarea pasăre de foc, Pe-o invizibilă harfă percuții, Clipa când orele tac, Ceremonia cuvintelor, Ultimele cuvinte; de teatru: Puii nu zboară singuri, Alternativă cu fata morgana; de povestiri: Spirală.

1926 – S-a născut Benedict Dabija

22 septembrie 1926, Piatra Neamț – 29 mai 1962, București

Actor de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală, după o studenție aventuroasă cu dări afară, arestări, reveniri, în 1952. A jucat la Teatrul Municipal, ulterior „Bulandra”, personajele sale preferate fiind oameni hâtri din popor: rolul titular în Mitrea Cocor, în Cum va place?, Arcul de triumf de Baranga etc. A jucat în filme: La „Moara cu noroc”, Ciulinii Bărăganului, Valurile Dunării, Post restant, Celebrul 702, Tudor.

Tudor (1963) • Regia Lucian Bratu. Cu:   Emanoil Petruț, George Vraca, Alexandru Giugaru, Lica Gheorghiu, Geo Barton, Olga Tudorache, Amza Pellea, Benedict Dabija [ țăran revoluționar], Ernest Maftei, Petre Gheorghiu

1928 – România a ratificat Convenția sanitară internațională de la Paris

Prin Legea nr. 104/1928 privind ratificarea Convenției Sanitare Internaționale semnată la Paris la 21 iunie 1925, intrată în vigoare de la 22 septembrie 1928.

1929 – S-a născut Dinu Cocea

22 septembrie 1929, Periș, Ilfov – 26 decembrie 2013, Paris

Regizor și scenarist. Era nepotul scriitorului N.D. Cocea, fiind văr cu actrițele Dina și Tanți Cocea. După succesul mare la public făcut cu seria de filme istorice: Haiducii, Răpirea Fecioarelor, Haiducii lui Șaptecai, Zestrea domniței Ralu, Stejar, extremă urgență, Ecaterina Teodoroiu, Iancu Jianu, zapciul, Iancu Jianu, haiducul, el a căzut în dizgrație față de regimul comunist din cauza unui proiect de film, Pe apa Sâmbetei, în care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeș. Ca urmare, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor care apăreau în cinematografe sau la postul național de televiziune. Acesta este motivul pentru care, deși un mare regizor, nu a fost cunoscut în România. În urma acestui conflict, a plecat din țară în 1985, stabilindu-se la Paris. La ediția din 2010 a Festivalului Internațional de Film de la Iași, i s-a decernat Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, ca o recunoaștere a contribuției aduse cinematografiei românești. A fost singurul regizor roman premiat de Academia Americana de Film, în anul 2000, cu o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Haiducii lui Șaptecai (al patrulea film din seria „Haiducii”, 1971) • Cu: Florin Piersic, Marga Barbu, Toma Caragiu, Constantin Codrescu, Aimée Iacobescu, Mihai Mereuță, Colea Răutu, Nicolae Gărdescu, Jean Constantin

1930 – S-a născut Eugenia Tudor-Anton

Eugenia Tudor; 22 septembrie 1930, Brăila – 2011, București

Prozatoare, critic și istoric literar, membră a Uniunii Scriitorilor din România. După absolvirea Facultății de Filologie a Universității București (1953), a fost repartizată redactor la revista Viața Românească, unde a lucrat fără întrerupere mai bine de 30 de ani (1953–1985), până când a ieșit la pensie. În 1953 a debutat în Viața Românească, cu un articol despre poezia lui George Coșbuc. De foarte tânără, a trăit în mijlocul vieții literare, cu ale ei bune și rele, a cunoscut o seamă de scriitori, unii foarte importanți, pe care i-a portretizat în Jurnalul ei. Volumele de critică i-au apărut după 1970, dar adevărata ei pasiune și vocație nu era critica, ci literatura propriu-zisă, de care a fost atrasă încă din adolescență, exersându-și condeiul în compunerea de nuvele, piese de teatru, romane. A fost căsătorită cu scriitorul Costache Anton. A publicat Caruselul, Prețul singurătății (Premiul Uniunii Scriitorilor), ediția critică Hortensia Papadat-Bengescu – Opere (5 vol.), Ipostaze ale prozei, Vara vrăjmașă, Jurnalul. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1981).

1931 – Constantin Brâncuși a fost decorat cu ordinul Meritul cultural

La 22 septembrie 1931, statul român l-a decorat pe Constantin Brâncuși cu Ordinul Meritul cultural pentru artă plastică, la propunerea lui Nicolae Iorga, care era pe atunci președinte al Consiliului de Miniștri. Brâncuși a fost printre primii artiști de valoare care au primit acceastă recunoaștere oficială din partea autorităților române.

1934 – A încetat din viață Gheorghe Balș (24 aprilie 1868 – 22 septembrie 1934)

Inginer, arhitect și istoric de artă; a lucrat la construcția podului de la Cernavodă, a portului Constanța, a Institutului de seruri și vaccinuri „Louis Pasteur” din București; membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.

1935 – A încetat din viață Constantin Dumbravă (13 aprilie 1898 – 22 septembrie 1935)

Medic, naturalist, glaceolog și cercetător polar, considerat unul dintre cei mai valoroși naturaliști români; a participat la expediții în Groenlanda și a realizat și un documentar filmat al expedițiilor.

1937 – S-a născut Nicolae Popescu

22 septembrie 1937, Strehaia–Comanda, Mehedinți – 29 iulie 2010 în București

Matematician, cercetător și membru corespondent (din 1997) al Academiei Române. A intrat în 1955 la Facultatea de Matematică din Iași, dar în 1957 a fost exmatriculat, nefiind agreat de decanul comunist al facultății din Iași datorită spiritului său independent și critic, deși avea rezultate excepționale la matematică. În 1959 a reușit să fie admis din nou, prin concurs, la Facultatea de Matematică din București și a susținut cu succes examenul de diplomă în Matematică în 1964. A obținut cu succes și Doctoratul în Matematică în 1967 la Universitatea din București, având deja o serie de rezultate și 20 de lucrări publicate în țară și în străinătate. Și-a continuat activitatea de cercetare la Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, în Algebra research group, având colaborări internaționale în domeniul matematicii pe trei continente. Cunoscut pentru contribuțiile sale majore în algebră și în teoria abeliană a categoriilor abstracte, a publicat mai mult de 100 lucrări în reviste de matematică din România și din străinătate în domenii ale matematicii moderne: topologie algebrică, geometrie algebrică, algebră comutativă, teoria „K” și teoria algebrică a funcțiilor.

1938 – S-a născut Augustin Buzura

22 septembrie 1938, Berința, Maramureș – 10 iulie 2017, București

Psihiatru, prozator și eseist contemporan, scenarist, considerat unul dintre cei mai reprezentativi romancieri din literatura română postbelică, membru titular (din 1992) al Academiei Române. Și-a dorit de mic să devină medic astfel că a urmat Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958–1964). Pasiunea pentru literatură l-a făcut să renunțe la profesia de medic psihiatru. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se regăsesc în romanele sale. A fost secretar responsabil de redacție la revista Tribuna din Cluj, în paginile căreia a și debutat (1960). La 25 de ani i-a fost publicată prima carte, un volum de proză scurtă intitulat Capul Bunei Speranțe (1963). După încă o culegere de povestiri și nuvele, De ce zboară vulturul? (1966), s-a consacrat în exclusivitate romanului. A debutat ca romancier cu volumul Absenții, de un imens succes, apreciat atât de critică, cât și de public, dobândind o rapidă și largă recunoaștere. După 1990 a fost președinte al Fundației Culturale Române, al Institutului Cultural Român, director al revistei Cultura. Dintre romanele sale: Orgolii, Refugii, Drumul cenușii, Recviem pentru nebuni și bestii, Raport asupra singurătății. De asemenea, a scris și scenarii de film, inclusiv pentru pelicula Pădureanca. A fost recompensat cu mai multe premii literare, primind de trei ori Premiul Uniunii Scriitorilor și o dată pe cel al Academiei Române. S-a stins din viață la vârsta de 78 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

1939 – S-a născut Bogdan Baltazar

22 septembrie 1939, București – 28 decembrie 2012

Economist și unul dintre bancherii influenți din România. A studiat la Universitatea Politehnica din București, Universitatea Orașului New York și Universitatea din București. A fost asistent universitar al Politehnicii din București, analist financiar și șef de proiecte în Divizia de Resurse Natural și Transporturi ONU la New York, secretar diplomatic MAE, director al direcției Africa din MAE și coordonator al relațiilor de colaborare economică și financiară cu țările zonei. Căzut în dizgrația regimului comunist, a fost îndepărtat din MAE în 1981, fiind trimis ca inginer la Întreprinderea de Anvelope Danubiana. După Revoluție, însă, a revenit la MAE, ocupând funcția de director general al direcțiilor America de Nord și de Sud. A fost apoi secretar de stat, șef al Departamentului de informații publice și purtător de cuvânt al Guvernului, președinte al Băncii Române pentru Dezvoltare (1998–2004). Este considerat o personalitate publică marcantă, care a influențat poziționarea României în contextul economic mondial și care a pus bazele și a consolidat relația cu instituții financiare mondiale.

1940 – Crimele de la Sucutard

După Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, nord-vestul Transilvaniei a trecut sub jurisdicția Ungariei. Ca urmare, în numeroase localități trupe militare sau paramilitare maghiare au masacrat civili români, evrei, țigani, în intenția de a determina prin teroare un exod din populațiile conlocuitoare nemaghiare.

La 22 septembrie 1940, în satul Sucutard, din județul Cluj, au fost asasinați doi români și trei evrei. La îndemnul familiei de grofi unguri Wass din localitate au fost arestați cetățenii Iosif Moldovan și Ioan Câț, care în 1938 intentaseră un proces penal împotriva contelui Albert Wass sub învinuirea de producere a unor leziuni corporale. Au fost reținute și Estera și Rozalia Mihály, bănuite de Wass de activitate comunistă și că l-ar fi denunțat pe Wass la autoritățile românești. La 22 septembrie, cei patru arestați au fost duși sub pază militară în comuna Țaga, unde a doua zi dimineața au fost împușcați și aruncați în groapa comună [Societatea Cultural-Științifică „George Barițiu” – Istoria României. Transilvania, vol. II, cap. VII: Transilvania în cel de-al doilea război mondial].

1943 – S-a născut Dinu Giurgiu

22 septembrie 1943, Sibiu – 28 octombrie 1999, București

Compozitor, profesor și dirijor. Studiile muzicale le-a început la Sibiu, cu studiul trompetei, a urmat apoi cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București și, în paralel, Institutul de Studii Economice din București. A fost instrumentist în formații de muzică ușoară din București, conduse de Enrico Fanciotti și Dan Ardelean, profesor de Instrumente de suflat, dirijor la Casa Pionierilor. A compus muzică de teatru: Puricele de Georges Feydeau, Lecția de Eugen Ionescu; muzică pentru copii: Cenușăreasa, Lumea s-a întors pe dos, Pană de vultur; muzică ușoară: A doua zi, N-am să-ți spun, Spune-mi cine ești etc.

Dinu Giurgiu – Spune-mi cine ești • Cornel Constantiniu

1943 – S-a născut Ionel Valentin Vlad

22 septembrie 1943, București – 24 decembrie 2017, București

Inginer și fizician, membru titular (din 2009), vicepreședinte (2010) și președinte (2014) al Academiei Române. A urmat Institutul Politehnic, Facultatea de Electronică și Telecomunicații (1961–1966) și a făcut cursuri la Facultatea de Fizică a Universității din București. Și-a continuat studiile în domeniul lasere și holografie la Universitatea Paris VI și în Laboratorul de la Marcoussis al firmei Compagnie Générale d’Électricité (CGE) în Franța. În 1972 a susținut teza de doctorat Metode de prelucrare a informației în holografia convențională și în timp real și a obținut titlul de Doctor Inginer. După terminarea studiilor a început activitatea de cercetare la Institutul de Fizică Atomică din București, în Laboratorul Metode optice în fizica nucleară, condus de prof. Ion Agârbiceanu, unde a realizat primul laser cu mediu activ solid din România, împreună cu G. Nemeș (1968) și unde a fost atestat cercetător științific. Specializat în domeniul lasere și holografie, a fost autorul, singur sau împreună cu profesorii, colegii sau studenții săi, a unor rezultate științifice importante: realizarea primelor holograme profesionale din țară, realizarea unor sisteme originale de prelucrare optică a informației, reconstrucția directă spațială a fazei optice din imagini etc. Rezultatele cercetărilor sale în domeniile holografiei, prelucrării optice a informației, opticii nelineare, opticii cuantice, nanofotonicii și instrumentelor de măsurare cu laseri au fost expuse în peste 175 de cărți, în peste 220 de lucrări comunicate la manifestări științifice și în trei brevete de invenție, dintre care unul acordat și în SUA.

1944 – S-a născut Ana Pascu

Ana Ene-Derșidan; 22 septembrie 1944, București – 6 aprilie 2022, București

Fostă scrimeră la arma floretă. A câștigat Campionatul Mondial pentru juniori Gent 1963, urmând o carieră strălucită la seniori: a cucerit șapte medalii la Campionatele Mondiale (aur cu echipa la Havana 1969, argint la echipe în 1970 și de cinci ori, bronz în 1967, 1971, 1973, 1974, 1975) și a participat la Jocurile Olimpice de cinci ori, câștigând două medalii de bronz în 1968 și în 1972. A fost declarată Maestru emerit al sportului. A condus Federația Română de Scrimă între 1982–2013, un record de longevitate în România, timp în care s-au cucerit 134 de medalii: 9 la Jocurile Olimpice, 57 la Campionatele Mondiale și 68 la Campionatele Europene. A fost și vicepreședintă a Comitetului Olimpic și Sportiv Român și vicepreședintă a Federației Internaționale de Scrimă. La nivel internațional, a fost membră a Comisiei de Regulament FIE, a Comisiei de Arbitraj FIE, a Comitetului Executiv FIE și vicepreședinte al FIE (2004–2021).

1944 – A încetat din viață Paul-Mihu Sadoveanu (3 iulie 1920 – 22 septembrie 1944)

Scriitor; fiul mezin al lui Mihail Sadoveanu; căzut în război; autor al unei singure opere, vădind un remarcabil instinct al narațiunii confesive.

1947 – S-a născut Dinu Pătulea

22 septembrie 1947, Galați

Poet, eseist, critic literar și traducător din generația ’90, membru al Uniunii Scriitorilor din 1996. A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română din București (1970). A fost profesor, redactor la Eco. A debutat în revista Familia cu poezia Diotima și a colaborat la Convorbiri literare, SLAST, Cronica etc. Apreciat încă de la debutul său, atât de critica literară cât și de publicul larg, a inaugurat un nou tip de discurs poetic în literatura română, desolemnizând lirica de retorismele altor curente literare. Este, alături de Bogdan Ghiu, Alexandru Mușina, Romulus Bucur, Liviu Ioan Stoiciu etc., unul dintre promotorii unui lirism direct, folosind pe alocuri limbajul realității ca mijloc de exprimare, anticipând poezia anilor 2000. După 1990 este prezent cu poezie, critică literară și traduceri în Contrapunct, Romania literară, Contemporanul, Literatorul, Caiete critice. A folosit, atât în primul său volum Prier (1988); cât și în Fleacuri criminale (1993) o tehnică aparte, îmbinand anumite procedee avangardiste cu o expresie violentă a realității. Ca traducător a făcut bune tălmăciri din Apollinaire , Eugenio Montale, Salvadore Quasimodo etc.

1948 – S-a născut Kira Iorgoveanu-Mantsu

22 septembrie 1948, Bașkioi/Nicolae Bălcescu, Tulcea

Poetă și traducătoare, provenind dintr-o familie se aromâni. A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română din București (1971). A lucrat 15 ani ca redactor sau lector la Editura Minerva, a colaborat la: Luceafărul, Ramuri, Steaua, Zborlu a nostru, Dismândarea etc. A debutat cu volumul de poezii Steauă di dor (1983), urmat de Ramura de măslin, a tradus poezii de Mihai Eminescu, a scris proză și literatură pentru copii în aromână. A fost autoarea valoroasei lucrări Antologie de poezie populară aromână (1976). În 1985 s-a stabilit în Germania de vest, lucrând la compania Sëets Blackëell din Frankfurt. Face activism pentru recunoașterea limbii și culturii aromâne. A colaborat 20 de ani la revista aromână Zborlu a nostru (Cuvântul nostru), publicată de comunitatea aromânilor din Freiburg.

1955 – A intrat în tipografie primul volum al romanului Moromeții de Marin Preda

A intrat în tipografie la 22 septembrie, iar la 29 noiembrie romanul era „bun de tipar”. Prima ediție a avut un tiraj de 20.100 exemplare. Al doilea volum a fost publicat în 1967.

Un roman de tip frescă socială, Moromeții lui Marin Preda ilustrează viața rurală în perioada interbelică și postbelică. Pe parcursul a o mie de pagini și aproximativ douăzeci de ani, autorul ilustrează dezagregarea lentă a nucleului social rural, familia patriarhală, și distrugerea spiritului țărănesc.

1955 – S-a născut Dorin Mircea Doroftei

22 septembrie 1955, Timișoara

Regizor de film. În 1982 a absolvit secția de Regie Film–Televiziune a Institutului de Arta Teatrală și Cinematografică din București, clasa Gheorghe Vitanidis. După absolvire a lucrat la Studioul Cinematografic București de la Buftea, ca asistent de regie pentru Sergiu Nicolaescu, Alecu Croitoru, Gheorghe Vitanidis, Dan Mironescu, la filme ca: Dragostea și Revoluția, Misterele Bucureștilor, Ringul și regizor secund la: Noi cei din linia întâi, Domnișoara Aurica, Drumeț în calea lupilor. Câștigând un concurs de concepții regizorale, a realizat filmul de debut, Nelu cu scenariul lui D.R. Popescu (Premiul Opera Prima, ex-aequo cu regizorul Anghel Mora la Festivalul Filmului pentru Tineret de la Costinești, 1988; Premiul pentru debut al Asociației Cineaștilor din România, ACIN). Ca regizor, a realizat, în 1988, Cenușa păsării din vis, respins de comisiile cinematografiei – „inadecvare la inaltele idealuri…„, obligat să urmeze o foarte lungă listă de modificări și tăieri; „reparat” în decembrie 1989, i-a refăcut primul montaj, având în toamnă premiera oficială. Filmul n-a fost bine primit nici de critică nici de publicul de festival, care refuza „filmele comuniste” și, cu tot succesul de casă, a fost scos din difuzare după trei săptămâni și îngropat definitiv. În 1990, a realizat documentarul TV, Behind Golden Doors, prestație a Studioului București și a Arhivei Nationale de FIlme, pentru Strenghold International (Olanda). Deși a fost difuzat în peste 100 de țări, filmul nu a fost difuzat niciodata în România. Aceasta „aroganță” l-a costat cariera în cinematografie. A făcut câteva montări teatrale în provincie (Cu ușile închise și Vulpea și strugurii la Teatrul de Stat din Resița), un stagiu de doi ani la o televiziune comerciala și, împreună cu alți câțiva cineaști „fără angajament”, a înființat o mică firmă de producție film-video-tv.

Cenușa păsării din vis (1989) • Regia Dorin Mircea Doroftei. Cu: Stelian Nistor, Marius Popa, Adina Cristescu, Tora Vasilescu, Marian Râlea, George Alexandru

1958 – Premiera bucureșteană a operei Oedip

Tragedie lirică în 4 acte de George Enescu, pe un libret în limba franceză de Edmond Fleg, pornind de la tragediile Oedip rege și Oedip la Colonos scrise de Sofocle. Premiera mondială a avut loc la Opéra Garnier din Paris, pe 13 martie 1936.

Premiera în România a avut loc cu ocazia primei ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”, cu interpretare în limba română, în excelenta traducere realizată de criticul Emanoil Ciomac; conducerea muzicală: Constantin Silvestri, regia: Jean Rînzescu, cu David Ohanesian în rolul titular, Zenaida Pally, Elena Cernei.

Fragment din opera Oedip, cu baritonul David Ohanesian

1965 – S-a născut Aurelian Iulius Șuță „Șai”

22 septembrie 1965, Bumbesti Jiu, Gorj – 7 noiembrie 2020, Târgu Jiu

Artist vizual, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România,filiala Craiova. A absolvit Școala de agenți de Poliție București, apoi Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, secția Pedagogia Artelor Plastice și Decorative, Universitatea de Vest, Facultatea de Arte și Design, Timișoara. A lucrat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, unde se ocupa cu realizarea portretelor-robot. Munca sa a fost folosită în sute de anchete judiciare. A avut numeroase expoziții de caricatură, de grup sau personale, în țară și în afara ei, a făcut ilustrație de carte.

1966 – S-a născut Marina Constantinescu

22 septembrie 1966, București

Jurnalistă, critic de teatru și film, realizatoare de emisiuni de televiziune. A absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea din București. Din 1992 este cronicar dramatic și redactor al revistei România literară, unde semnează săptămînal rubrica de teatru. Este îndeosebi cunoscută drept realizatoare a emisiunii Nocturne, începută în anul 2001 sub numele Nocturna arenelor la TVR. Din 2009 scrie articole de cultură și pentru Jurnalul Național. A fost soția actorului Mircea Rusu.

1994 – A încetat din viață Alexandru Bardieru (12/13 martie 1913 – 22 septembrie 1994)

Preot, prozator, folctorist și publicist; a scris literatură pentru copii.

2003 – A încetat din viață Modest Iftinchi (10 aprilie 1930 – 22 septembrie 2003)

Violonist și profesor de vioară, autor de manuale; metodist la Universitatea Națională de Muzică din București.

2017 – A încetat din viață Gheorghe Dolgu (2 aprilie 1929 – 22 septembrie 2017)

Economist, diplomat și profesor cu preocupări în economia înarmării/dezarmării, economia serviciilor financiare, ciclul economic, tranziția la economia de piață, integrarea României în structurile europene; rector al Academiei de Studii Economice din București; membru de onoare al Academiei Române.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită