23 Februarie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Brașov, văzut de pe Tâmpa

 

1271 – Prima mențiune documentară a orașului Brașov

Până spre secolul al XIII-lea, niciun document nu pomenește de Brașov. Totuși, se remarcă o continuă locuire; actualul municipiu s-a format prin unirea mai multor nuclee: Bartholomä, Martinsberg, Cetatea Corona, Șcheii Brașovului, Blumăna, Noua, Dârste, Stupini. O menționare anterioară, dar fără o dată exactă, este documentul, scris între 1236–1241 și editat abia în 1949 de către Norbert Backmund, care conține toate așezămintele vizitate de abatele Fredericus în 1235 (se păstrează într-o copie din secolul al XV-lea) se referă la mănăstirea de călugărițe din acest oraș: „claustra sororum […] Dyocesis Cumanie Corona”.

Toponimul Brasu a fost atestat într-un document scris în latină, din 22 februarie 1271, prin care Ștefan, Regele Ungariei, aproba contractul dintre „Chyel comes, filius Erwin de Calnuk” și „Teel, filius Ebl de Brasu cognatus eiusdem”.

1443 – S-a născut Matia Corvin

23 februarie 1443, Cluj – 6 aprilie 1490, Viena

Rege al Ungariei și Croației între anii 1458–1490. A fost al doilea fiu al lui Ioan de Hunedoara, un renumit conducător militar, descendentul unui cneaz valah pe nume Voicu și al Erzsébetei Szilágyi, dintr-o familie de nobili maghiari cu foarte mare influență. După moartea lui Iancu de Hunedoara, oligarhia maghiară a convins pe tânărul rege, Ladislau Postumul, să ordone inculparea pentru omucidere și condamnarea la moarte a lui Ladislau Corvin, fiul cel mare al lui Ioan de Hunedoara. Fiul cel mic al lui Iancu, Matia, încă un copil, a fost aruncat în închisoare. A început războiul civil, adolescentul rege a fugit în Boemia, luând pe Matia cu el. Erzsébet Szilágyi, văduva lui Ioan de Hunedoara, a organizat armatele fidele soțului său și a reușit să pună capăt războiului civil, învingând armatele marii nobilimi. Regele Ladislau Postumul a murit subit în Cetatea din Praga (se pare că nu a fost otrăvit, așa cum s-a presupus, dar avea leucemie, boală încă necunoscută în acel timp). Dieta Națională, reunită la Buda să aleagă noul rege, în prezența armatelor lui Hunyadi, l-a ales rege pe Matia, în vârstă de 14 ani, care trebuia să fie răscumparat și adus de la Praga. A domnit 32 de ani ca rege al Ungariei și domnia sa a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei. Bine instruit, a promovat influențele culturale italiene în Ungaria. Buda, Esztergom, Székesfehérvár și Visegrád au fost printre orașele care au beneficiat de stabilirea unui sistem de sănătate publică și educație, precum și a unui nou sistem juridic sub domnia sa. S-a dovedit a fi un generos mecena al artiștilor din Italia (ex. Galeotto Marcio) și Europa de Vest, care s-au strâns la curtea sa. Biblioteca sa, Bibliotheca Corviniana, era cea mai mare colecție europeană de cronici istorice și lucrări filosofice și științifice din secolul al XV-lea, numărând peste 5.000 de exemplare. Domnia sa a fost considerată ca fiind unul dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcat prin campanii militare victorioase ale temutei sale Fekete sereg (Armata neagră). Ungaria a cunoscut în timpul domniei sale cea mai vastă întindere din istoria sa, a condus în uniune personală Regatul Moraviei, Silezia și Luzația (Lausitz) și Austria Inferioară. Vorbea maghiara, italiana, croata, latina și mai târziu germana, ceha, slovaca, precum și alte limbi slave. Regele Matia este amintit și astăzi, în multe istorisiri și cântece populare, ca un conducător foarte înțelept și drept.

1658 – A început domnia lui Mihnea al III-lea Radu în Țara Românească

Mihnea al III-lea (? – 26 martie/6 aprilie 1660) a fost domn al Țării Românești între 23 februarie/5 martie 1658–23 noiembrie/3 decembrie 1659). Numit domn la 29 ianuarie, a intrat în țară cu trupe turcești la 17 februarie. După încoronarea de la mănăstirea Radu-Vodă de către patriarhul Macarie al Antiohiei și-a schimbat titlul de Domn cu cel de Ighemon și numele de Mihnea cu cel de Mihail-Radu. A dus o politică internă de consolidare a domniei, sprijinindu-se, împotriva marii boierimi, pe slujitorii militari (dorobanți), pe orășeni și pe țărani, cărora le-a îngăduit să se răscumpere, fără voia stăpânilor lor. Coordonându-și acțiunile cu cele ale principelui Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi al II-lea, a început acțiunile militare împotriva turcilor (1659). După câteva victorii obținute în sudul Dunării, atacat din spate de tătari și având împotrivă întreaga boierime, a fost nevoit să se retragă în Transilvania, unde a și murit.

1821 – Proclamația către locuitorii Moldovei a lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei

După ce a trecut Prutul în Moldova, în noaptea de 22/23 februarie, Alexandru Ipsilanti, înconjurat de vreo 200 de arnăuți a sosit la Iași. A tras la casa principesei Cantacuzino, pe strada Golia, unde a venit imediat și domnitorul Mihail Șuțu, fiind un eveniment important, care tulbura mersul liniștit al țării și cursul domniei.

A doua zi Ipsilanti a dat egumenului grec de la Trei Ierarhi să tipărească proclamațiile mișcării care vesteau strângerea trupelor de volintiri, din toate straturile sociale, dispuși să lupte sub steagul Eteriei, statul Major instalîndu-se chiar la Mănăstirea Trei Ierarhi, unde se făceau și înscrierile și se depuneau contribuțiile și banii. Totodată, a adresat o proclamație populației Moldovei, prin care afirma că se bucură de sprijinul țarului și le garanta moldovenilor persoana și averea pentru perioada în care eteriștii erau pe teritoriul statului.

1841 – S-a născut Mircea V. Stănescu

Mircea Stanoviciu; 23 februarie 1841, Arad, comitatul Arad – 30 decembrie 1888, Arad

Avocat, publicist, culegător de folclor, scriitor și politician. Provenea dintr-o familie veche din România, Stanu, emigrată în Transilvania la mijlocul sec. XVIII și stabilită în Ghioroc, în apropierea Aradului. Tatăl său, Atanasie Stanu, al cărui nume de familie a fost schimbat în Stanoviciu de către sârbi, studiase dreptul în Késmárk și teologia în Carloviț, fiind preot în Micălaca. Începând cu 1859, Mircea a urmat studii de drept la universitățile din Viena și Pesta, perioadă în care și-a schimbat definitiv numele în Stănescu pentru a-și sublinia naționalitatea. A studiat și Teologia la seminarul din Arad. A susținut examenul de stat în anul 1864, iar censura (atestatul) de avocat în 1866. După finalizarea studiilor, și-a deschis o cancelarie avocățească la Arad, unde a activat ca stagiar și Ioan Slavici. A coordonat apariția almanahului literar Muguri, editat de Societatea de lectură a elevilor români, care poate fi considerată prima manifestare literară arădeană (1859) și a publicat o colecție de poezii naționale sub titlul Un buchet de simțăminte, iar în 1860 a publicat la Viena un volum de Povești culese și corese cu note explicative. Între 1861–1879 a coordonat editarea a câtorva ziare satirice, precum: Tutti Frutti, Strigoiul, Umoristul, Gura Satului, a colaborat la alcătuirea unui calendar umoristic, Calendarul Babelor, fiind astfel considerat întemeietorul presei satirice din Transilvania. A fost membru al Partidului Național Român, fiind ales de două ori deputat în Dieta Ungariei.

1855 – Autoritățile austriece au înființat Căpităniile miniere Zlatna, Oravița și Baia Mare

La 23 februarie 1855, în Buletinul gubernial al Transilvaniei s-a publicat Legea minieră generală austriacă. Aceasta impunea, printre altele, înființarea următoarelor autorități miniere: Căpitănia minieră Zlatna – pentru Valea Jiului, Munții Apuseni și Abrud; Căpitănia minieră Oravița – pentru Banat; Căpitănia minieră Baia Mare.

În baza legii, Ministerul de Finanțe a devenit o a doua instanță, având rol de serviciu de îndrumare și de coordonare a investițiilor făcute de către Tezaurareatul Montanistic în minerit (kincstár).

1856 – Memoriul lui Nicolae Golescu

În memoriul înaintat la 23 februarie 1856 plenipotențiarilor Marii Britanii, Franței și ai Regatului Sardiniei la Congresul de la Paris, Nicolae Golescu, în numele conaționalilor săi, cerea unirea principatelor într-un „stat neutru, independent, cu domn ereditar, sub garanția colectivă a Puterilor”.

 

1858 – S-a născut George Fotino

23 februarie 1858, București – 3 martie 1946, Craiova

Compozitor, violonist și dirijor. A urmat Conservatorul din București cu Alexandru Flechtenmacher și Eduard Vachmann (1871–1878). După stagiul militar (1880), a devenit Capelmaistru al muzicii militare la Tulcea, Constanța și Craiova, unde s-a stabilit, având o bogată activitate componistică. A contribuit la înființarea societăților muzicale Filarmonica și Hora, fiind vicepreședinte și șef de orchestră, profesor de armonie, contrapunct, compoziție și director la Conservatorul Elefterie și Maria Cornetti din Craiova. A întemeiat biblioteca muzicală a conservatorului și a creat imnul Liceului „Frații Buzești”. A compus operă: vodevilul Nuntă țărănească, opereta Salba de aur; muzică simfonică: Rapsodia română; muzică pentru fanfară și de cameră: Marș național pentru bandă și gorniști; Arie pentru helicorn și famfară; Uvertură națională; Dansuri naționale, Marș triumfal, Cvartet de coarde; muzică corală, vocală. A publicat culegeri de folclor: Cântece populare române.

1888 – S-a născut Mihail Săulescu

23 februarie 1888, București – 30 septembrie/13 octombrie 1916, Predeal

Poet neoromantic. A urmat, fără să termine, Conservatorul de Artă Dramatică. A fost învățător în Gorj, apoi în Prahova, la Posada. În 1911 a devenit redactor la Luceafărul din Sibiu, la Rampa, a fost bibliotecar la Biblioteca Populară Socec, funcționar în Ministerul Instrucțiunii Publice și la Casa Școalelor, redactor la Rampa nouă ilustrată. A cultivat o poezie cu tematică citadină, simbolistă; a scris și drame de factură expresionistă. A debutat cu volumul Versuri (1906) – poezii minore pe care autorul le-a renegat subit și a luptat pentru distrugerea tuturor exemplarelor cărții. A colaborat la revista literară ilustrată Cosânzeana, care a apărut la Orăștie (1911) și ulterior la Cluj (1922). Dintre volumele sale de poezie: Departe, Viața. A murit eroic pe frontul de la Predeal, în primul război mondial.

1892 – S-a născut Tudor Măinescu

Constantin Măinescu; 23 februarie 1892, Caracal – 15 martie 1977, București

Poet, epigramist, prozator satiric și traducător. A urmat un an la Facultatea de Medicină din București, un an la Conservatorul de Artă Dramatică, clasa Constantin Nottara și apoi s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a început-o la București și a terminat-o la Iași, cu diplomă de licență în 1923. După absolvirea facultății, a fost încadrat în magistratură, activând ca ajutor de judecător la Celari, judecător la Tribunalul din Slatina, apoi consilier la Curtea de Apel din București. S-a remarcat ca poet și epigramist, debutând cu versuri satirice în revista Scena (1916). A debutat editorial cu volumul de versuri O picătură de parfum… (1929), recenzat elogios Al. Philippide, Tudor Arghezi, Demostene Botez. A colaborat la revistele Viața Românească, Gândul nostru, Adevărul literar și artistic, Vremea, Universul literar, Bilete de papagal, Curentul literar, Universul și Veac nou, publicând volume de epigrame: Surâs…; versuri: O fată mică se închină; schițe și povestiri: Întâmplări vesele pentru oameni triști etc. A tradus din Victor Hugo, Racine, La Fontaine, Juvenal, Samuil Marșak, Stephen Leacock etc.

1899 – S-a născut Tiberiu Spârchez

23 februarie 1899, Zărști – 4 iunie 1977, București

Medic, specialist în gastroenterologie și boli hepatobiliare, membru corespondent (din 1963) al Academiei Române, creatorul școlii românești de gastroenterologie. Între 1935–1943, alături de Gheorghe Popovici și Vitold Baroni, a condus prin suplinire catedra Facultății de Medicină a Univesității Daciei Superioare din Cluj. În 1958 a înființat Societatea Română de Gastroenterologie, care avea ca obiectiv formarea specialiștilor în domeniu, fiind primul președinte al acesteia. În 1963 a înființat primele cursuri postuniversitare de Gastroenterologie în România. A pus bazele școlii românești de Gastroenterologie, înființând primul Centru de Gastroenterologie din România, la Spitalul Grivița (1965). Este întemeietorul Fundației social culturale Sfântul Nicolae din Zărnești. A fost decorat cu Ordinul Meritul Sanitar cl.II. (1970).

1901 – A încetat din viață Ioan S. Nenițescu (Ioan Vasiliu; 11 aprilie 1854 – 23 februarie 1901)

Dramaturg, monograf, poet, prozator și scriitor; membru corespondent al Academiei Române.

1903 – Prima audiție a lucrărilor Suita I, Rapsodia I și Rapsodia a II-a de George Enescu

În anul 1903, George Enescu era invitat al Orchestrei Simfonice din București, dirijată de Eduard Wachmann. El apărea pe afișele vremii nu doar în calitate de compozitor român, care avea bucuria de a-și asculta propriile lucrări interpretate pe scena nou înființatului Ateneu, ci și ca violonist și dirijor. Este cazul concertelor din 23 februarie – când și-a dirijat în primă audiție cele două rapsodii – și din 25 februarie – când a apărut pe scenă ca solist, compozitor și dirijor. Prima audiție absolută a celor trei piese, Suita I de orchestră, Rapsodia română nr. 1 în La major și Rapsodia română nr. 2 în Re major (ambele op. 11) a avut loc la 23 februarie 1903 chiar sub bagheta dirijorală a compozitorului, la Ateneul Român din București. În acel moment, Enescu avea doar 22 de ani.

George Enescu – Rapsodia Romana Nr. 1 Dirijor Sergiu Celibidache

1909 – S-a născut Gheorghe Ionescu-Gion

23 februarie 1909, București – 17 octombrie 1999, New York

Cântăreț de muzică ușoară de succes în Bucureștiul interbelic. Muzica l-a atras de tânăr, dar familia l-a îndreptat spre Facultatea de Medicină; a vândut cărțile de medicină și a cumpărat un set de tobe și un frac. Nu după mult timp a devenit celebru, cântând la Cazinoul de la Sinaia, restaurantul Carmen Silva în Eforie, Terasa Oteteleșanu în București și multe alte cafenele și bodegi cunoscute. Vioara și contrabasul erau instrumentele lui preferate, dar vocea era adevaratul lui talent. O reclamă a anilor ’30 îl prezenta „Cel mai bun Diseur Gion, Pe cele mai bune placi, Odeon”; a înregistrat mult peste hotare (Germania, Suedia) cântece ca Vecina mea de vis-a-vis, Adio Doamnă, Vei minți și tu, Nu cred, Gândește-te la mine sau Dă-mi iarăși gura ta. Fiind cunoscut în cele mai înalte cercuri, cântărețul preferat al Casei Regale, odată cu venirea comuniștilor la putere a fost arestat și trimis la Canal și la Făgăraș (1949–1955); a ieșit din detenție la 46 de ani, bolnav, mutilat la față de la infecții. Cariera și popularitatea i-au fost distruse, fiind „inamic al poporului”. A continuat să cânte în restaurante din București și pe Litoral, dar fără strălucirea de altădată… Delecta turiștii de peste hotare – fluent în franceză și germană, cânta melodii cunoscute și nemuritoare. În 1979, la 70 de ani, împreună cu soția lui, a plecat la Viena, de unde prieteni și necunoscuți l-au ajutat să ajungă la New York, iar familia s-a reunit în 1981 odată cu venirea copiilor. În primii ani la New York, chiar la o vârstă înaintată, vocea lui a rezonat și aici la câteva restaurante românești.

Gion – Adio, Doamnă

1912 – S-a născut Romulus Vulcănescu

23 februarie 1912, București – 10 noiembrie 1999, București

Scriitor și etnolog, membru de onoare (din 1993) al Academiei Române. A urmat studii de Sociologia culturii și Etnologie la Facultatea de Litere și Filosofie (1934–1937). A fost profesor de Filosofie și Drept, apoi de Drept și Chimie la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, la Giurgiu și București. Sub îndrumarea lui Dimitrie Gusti, și-a luat Doctoratul în Etnologie-Sociologie a culturii în 1944, cu teza Troița, o problemă de mitologie română, din care a publicat prima parte, Coloana cerului, în 1972. A fost cercetător și șef de sector la Institutul de Arheologie din București, la Institutul de Istoria Artei, cercetător și șef al Secției etnografice la Institutul de Etnografie și Folclor, ale Academiei Române. A fost redactor la revistele Trimestrial de mitologie și estetică, Gongul, Symposion, Cercetări folclorice, Etimologica. A publicat articole în revistele Dacia, Buna-Vestire, Suflet nou, Ramuri, Studii și cercetări de istoria artei, Revista de etnografie și folclor, Revue historique du Sud-Est Europeen etc. A făcut parte din Instituto Internazionale di Sociologia (Roma), Union Internationale des Sciences Anthropologiques et Ethnologiques, The Folklore Society (Londra), Association Internationale d’Etudes des Civilisations Mediterraneennes etc.

1916 – A luat ființă Muzeul de Antichități din Iași

A fost organizat prin eforturile profesorului Orest Tafrali, inițial ca laborator al catedrei de Arheologie și Istorie Veche a Universității ieșene. A obținut aprobarea pentru înființarea Muzeului pe data de 9 martie 1916, fiind împuternicit să închirieze, în numele Ministerului Instrucțiunii Publice, imobilul din strada Paladi, nr. 6, care aparținea Profirei N. Alexandrescu. Muzeul a funcționat până după al doilea război mondial. Prezenta obiectele descoperite în cursul excavațiilor arheologice realizate în arealul culturii Cucuteni și al cetăților grecești de la Marea Neagră. Patrimoniul Muzeului de Antichități se află, actualmente, în cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei.

1917 – Înființarea Corpului voluntarilor români ardeleni și bucovineni aflați în Rusia

La vestea că România a intrat in război alături de Puterile Antantei, 40.000 de prizonieri români transilvăneni și bucovineni, aflați în lagărele rusești, au cerut să fie înrolați în armata română. Neexistând o convenție privitoare la acest fapt între România și Rusia, cererea acestora a fost respinsă de autoritățile țariste. Prizonierii români care au insistat pentru eliberarea lor și înrolarea în armata română au fost arestați și închiși, ajungând într-o situație mai grea decât cea de prizonieri de război. La insistența guvernului român, guvernul țarist a convenit in luna octombrie a anului 1916, ca, în schimbul a 15.000 de prizonieri germani și austro-ungari, să permită eliberarea și înrolarea în armata româna a 15.000 de prizonieri de origine română aflați în lagărele din Rusia. Ministerul de Război al României a emis ordinul nr. 1.191 (23 februarie/8 martie), actul de naștere al Corpului de voluntari.

Conform acestei convenții și a avalanșei de cereri venite din partea prizonierilor români aflați în lagărele rusești, Marele Cartier General rus a acceptat organizarea unui lagăr de primire a voluntarilor români în comuna Darnița, lângă Kiev, unde au avut de așteptat 6 luni. La 23 februarie 1917 a sosit la Darnița, Lt. col. Constantin Gh. Pietraru, ofițer activ al armatei române, care a fost desemnat de Marele Cartier General român să organizeze constituirea, echiparea și afluirea spre țară a unităților de voluntari.

1919 – A încetat din viață Gheorghe Pop de Băsești (1 august 1835 – 23 februarie 1919)

Politician din Transilvania; vicepreședinte, apoi președinte al Partidului Național Român; unul dintre liderii mișcării memorandiste; a prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

1923 – S-a născut Eta Boeriu

Margarita Caranica; 23 februarie 1923, Turda – 13 noiembrie 1984, Cluj-Napoca

Scriitoare, poetă și traducătoare. A urmat Universitatea la Cluj și Sibiu (1941–1945), fiind licențiată cu Magna cum laude a Facultății de Litere și Filosofie, în specialitatea Limba și literatura italiană. A participat la ședințele Cercului Literar de la Sibiu și s-a numărat printre apropiații lui Lucian Blaga. A fost profesoară de liceu, apoi asistentă universitară la Cluj, cercetătoare la Institutul de Lingvistică și bibliotecară la Institutul de Arte Plastice, iar cu începere din 1957, cadru didactic la Conservatorul „Gheorghe Dima”. A debutat cu versuri originale în 1963 în revista Tribuna și a colaborat cu traduceri în versuri și proză și cu studii despre operele lui Dante Alighieri în Steaua, Viața românească, România literară, Secolul 20, Vatra, Familia, Orizont. A debutat în volum în 1957 cu traducerea Decameronului lui Boccaccio, iar în 1971 i-a apărut volumul de poezii Ce vânăt crâng. A publicat volumele de poezie: Dezordine de umbre, Risipă de iubire, Miere de întuneric, La capătul meu de înserare, Din pragul frigului statornic. A tradus din Giovanni Boccaccio, Cesare Pavese, Alberto Moravia, Dante Alighieri, Baldassare Castiglione, Elio Vittorini, Francesco Petrarca, Michelangelo Buonarroti, Giacomo Leopardi etc. Este considerată a fi cea mai importantă traducătoare din limba italiană în limba română din toate timpurile.

 

Ziua Hidrografului Militar

1926 – S-a înființat Serviciul Hidrografic Maritim

Constituit prin Decizia Ministerială a ministrului de Război nr. 126/23 februarie 1926, Serviciul special de hidrografie, geofizică și astronomie de pe lângă Divizia de Mare, avea ca atribuții „să se ocupe cu studiile, sondajele și ridicările relative la fluviu și mare, preocuparea, păstrarea și asigurarea navelor cu hărțile și instrumentele necesare navigației și ridicărilor hidrografice, controlul cronometrelor, executarea semnalului de oră în portul Constanța, date meteorologice, aerologice și oceanografice”. În prezent, se numește Direcția Hidrografică Maritimă.

 

1932 – Masacrul din Pădurea Olănești pe Nistru

La ora douăsprezece noaptea, în dreptul localității Olănești, de pe țărmul sovietic al Nistrului unde era o pădure, s-a auzit o canonadă prelungă de mitraliere și bubuituri de grenadă. Canonada a durat cam douăzeci de minute. După un timp, pe malul românesc și-a făcut apariția un grup de douăzeci de refugiați moldoveni îngroziți, cu privirile rătăcite, opt dintre ei fiind răniți. Tremurând de spaimă, au povestit că erau mai bine de șaizeci de români care au pornit spre malul Nistrului prin pădurea Olănești, dar au fost surprinși de grănicerii sovietici și agenții GPU care au deschis focul fără somație. Mai bine de patruzeci de români transnistreni din grupul lor au plătit cu viața încercarea lor de a trăi în libertate alături de frații lor din România. Nimeni nu era înarmat, doreau doar să fugă din „paradisul muncitorilor și țăranilor”, dar la ieșirea din pădurea de lângă Purcari, cerul s-a luminat de rachetele sovietice și s-a dezlănțuit măcelul. Prinși în focul mitralierelor care secerau vieți omenești, supraviețuitorii au luat-o la fugă, urmăriți de o unitate GPU care trăgea continuu după ei, fără să le pese de țipetele victimelor, printre care erau femei și copii.

În ședința de la 26 februarie 1932, din Parlamentul României, s-a discutat despre masacru, dar măsuri concrete nu s-au putut lua, din moment ce sovieticii tratau toate aceste acuze drept propagandă capitalistă.

1932 – S-a născut Costin Rădulescu

Constantin Rădulescu; 23 februarie 1932, București – 27 iunie 2002, București

Speolog și paleontolog, membru corespondent (din 1996) al Academiei Române. A studiat la Facultatea de Biologie a Universității din Bucuresti (1951–1955). A deprins de la profesoara sa, Margareta Dumitrescu, pasiunea pentru studiul mamiferelor fosile, dedicându-și cariera studiului evoluției mamiferelor de-a lungul scării geologice timp de 50 de ani. A continuat studiile în domeniul anatomiei comparate, sub îndrumarea științifică a prof. Theodor Dornescu. În 1963, a obținut titlul de Doctor în Biologie cu teza Contribuții la studiul anatomic comparat al artiodactilelor dispărute și moderne din România și importanța acesteia în stratigrafia Pleistocenului superior. Din 1956 a lucrat la Institutul de Speologie „Emil Racoviță”, fiind implicat în săpăturile din peșterile sinclinului Dobrogea Centrală-Casimcea, la săpăturile unui număr de caverne din Carpați: Colțul Surpat, din Masivul Tătaru, Cioclovina. În 1958, a devenit cercetător la același institut, al cărui membru activ a fost până la sfârșitul vieții. A întreprins studii de morfologie comparată și înțelegerea relațiilor filogenetice ale grupurilor, investigarea problemelor biostratigrafice și paleogeografice, completate cu încercări de reconstrucție a paleomediului pe baza oscilațiilor climatice, în special pentru perioadele glaciară și interglaciară din Cuaternar. Numeroase lucrări, cu o mare valoare științifică, au fost prezentate la congrese și conferințe internaționale. A fost primul cercetător român modern al micromamiferelor miocene până în Cuaternar, a cărui experiență a fost recunoscută la nivel internațional. În 1990 a devenit primul director al Institutului de Speologie „Emil Racoviță” după Revoluția din 1989. A fost membru al mai multor societăți științifice, printre care: Subcomisiunea de Stratigrafie Loess din cadrul Uniunii Internaționale pentru Cercetare Cuaternară (INQUA), Subcomisiunea Graniței Neogene-Cuaternare din cadrul INQUA, Comisia Internațională de Stratigrafie a Terțiarului Nemarin din cadrul INQUA. Uniunea Internațională de Științe Geologice (IUGS), Societatea Română de Speologie și Carstologie (SRSC), Subcomisia pentru Protecția Mediului a Comisiei Române a UNESCO.

1936 – S-a născut Nicolae Coman

23 februarie 1936, București – 27 octombrie 2016, București

Compozitor, profesor, poet, traducător și muzicolog. Studiile muzicale le-a început în 1947, la București, cu Mihail Jora și Florica Musicescu. Din 1953 s-a înscris la Conservatorul din București avându-i ca profesori pe Mihail Jora, Paul Constantinescu, Alfred Mendelsohn, George Breazul etc., pe care l-a absolvit în 1959. A fost cercetător științific la Institutul de folclor, după care a devenit asistent, apoi lector, conferențiar și din 1992 a devenit profesor la catedra de Armonie și Compoziție a Conservatorului din București. S-a manifestat și în calitate de muzicolog publicând studii și articole în revistele: Muzica, Revista de folclor, România literară. A scris versuri pentru lucrări vocale, corale și vocal-simfonice, a tradus librete de operă, poeme și poezii din lirica universală, publicând mai multe volume de versuri. În 1969 a fost distins cu premiul Uniunii Compozitorilor din România.

Nicolae Coman – Cântec • Soprană Simona Jidveanu, Pianistă Lavinia-Doina Coman

1937 – A încetat din viață Constantin Nicolae, baron de Hurmuzaki (3 octombrie 1862 – 23 februarie 1937)

Entomolog, profesor de entomologie și biogeografie la Universitatea din Cernăuți; filosof, jurist, membru de onoare al Academiei Române.

1939 – S-a născut Mihai Vișoiu

23 februarie 1939, Ploiești

Prozator și ziarist. A urmat Academia „Ștefan Gheorghiu”, Facultatea de ziaristică (1973–1977). A fost redactor, publicist, comentator, reporter special și șef de secție economică la ziarul Tribuna Ialomiței, corespondent pentru Ialomița al ziarului Scînteia, redactor principal, inspector principal Difuzare, Abonamente, Aprovizionare, redactor gradul II, principal gradul I, publicist comentator la Adevărul. A publicat peste 12.000 de materiale de presă (știri, reportaje, interviuri), cu precădere texte despre viața rurală și sectorul agricol. A debutat literar cu proză scurtă (Joc, Pasența, Omul care face sfinți) în revista Luceafărul (1963). A colaborat la Gazeta Literară, Tomis, Pagini Dunărene, Familia și Cronica. A scris scenariul de film de lung metraj Amurgul Fântânilor (în colaborare cu Radu Aneste Petrescu, Premiul Asociației Cinefililor), piesa de teatru Sfârșitul Nopții (premiată și adaptată pentru teatru radiofonic), volume de proză: Dragoste mare cât o cruce (Premiul „Victor Bănciulescu”), Mihai Leu în altarul durerii, Răstignirea țăranilor – Tragedia agriculturii românești, Spovedania unui învingător – Leonard Dorin Doroftei, Legendele boxului românesc, Moartea dinaintea morții, Scârba, Altarul durerii. Trei romane, Viață cu lupi, bani și moarte etc.

1943 – S-a născut Anatol Gavrilov

23 februarie 1943, Cioburciu, Slobozia, Moldova

Teoretician literar. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova în 1965. A debutat editorial cu volumul Structura artistică a caracterului în roman (1976). Alte volume publicate: Reflecții asupra romanului, Conceptul de roman la G. Ibrăileanu și structura stratiformă a operei literare, Criterii de științificitate a terminologiei literare, În căutarea de noi repere pe drumul gândirii, studii, articole, comunicări, prelegeri, fragmente.

1946 – Fuziunea Partidului Național-Democrat cu Partidul Național-Liberal Tătărescu

Partidul National-Democrat a fuzionat prin absorbție în PNL-Tătărăscu. Tătărăscu a devenit Ministru de Externe al României. Activitatea politică a grupării Tătărăscu a fost interzisă în mai 1948.

1947 – S-a născut Maria Tudor

23 februarie 1947, Săvești, Hunedoara – 2 martie 2018, Timișoara

Cântăreață de muzică populară. A cântat din copilărie, caprelor pe care le ducea la păscut, în corul bisericii de la o vârstă fragedă, iar în corul Școlii a devenit solistă. Pentru a-și dezvolta aptitudinile muzicale a luat lecții de acordeon. A debutat cu Ansamblul elevilor Școlii din Vața de Jos, la un spectacol pe Litoralul Mării Negre. S-a afirmat pe plan național la concursul televizat Dialog la distanță cu cântecul Când vii bade de la Deva, foarte apreciat de public. A fost recunoscută ca interpretă a cântecului moțesc și a colaborat cu orchestrele Filarmonicilor din Arad, Sibiu, Orchestra Doina Banatului din Caransebeș, Ansamblul Hațegana din Hunedoara etc.

Cucule cuc de la Brad

1949 – Aprobarea statutului organizării și funcționării Bisericii Ortodoxe Române

Statutul nr. 4593/1949 pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Decretul nr. 233/23 februarie 1949, a intrat în vigoare în aceeași zi. Statua autocefalia BOR, cu o conducere sinodală ierarhică, controlul statului fiind exercitat prin Ministerul Cultelor.

1950 – S-a născut Haralambie Moraru

23 februarie 1950, Coștangalia, Cantemir, Republica Moldova – 7 noiembrie 2016, Râșcova, Criuleni

Prozator și publicist. A absolvit în 1972 Facultatea de Filologie, secția Jurnalism a Universității de Stat din Moldova. A fost redactor la ziarele Tinerimea Moldovei și Literatura și Arta, redactor-șef la Chișinău, gazetă de seară, redactor la ziarul Curierul și redactor-șef adjunct la Literatura și Arta. A activat la Serviciul de presă al Primăriei municipiului Chișinău. A semnat volumele de proză: Nimeni nu rămâne singur, Grâu nou, Pragul dinspre zi, Ploi mari în secolul XX, Viața mai târziu, Scările; cel de publicistică Lecția Iurie Colesnic, despre autorul Basarabiei necunoscute. I s-a conferit Premiul „Boris Glăvan” al Tineretului din Moldova (1983), Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2004) și titlul onorific Maestru al Literaturii (2010), a fost decorat cu ordinul Gloria Muncii.

1955 – S-a născut Maria Iliuț

23 februarie 1955, Crasna-Ilschi, Cernăuți, Ucraina

Cântăreață română de muzică populară din Ucraina, membră a Uniunii Muzicienilor din Moldova și a Societății Culturale București–Chișinău. A intrat la Colegiul de Iluminare Culturală din Cernăuți, secția Dans, dar s-a transferat la secția Instrumente Populare. A urmat studiile superioare la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău, Facultatea Dirijare Corală (1978–1984), îndrumată de Tamara Dercaci, Valentina Bolduratu, Tatiana Muzîka, Felix Biriukov. În timpul studiilor, a fost descoperită de etnomuzicologul Andrei Tamazlâcaru, devenind din 1983 solistă la ansamblul etnofolcloric Tălăncuța, apoi la formațiile „Ștefan Vodă” și Busuioc moldovenesc din Chișinău. Din 1987 a fost profesoară la Palatul de creație al copiilor din Chișinău, este lector superior la Facultatea de Arte Frumoase a Universității de Stat din Moldova. A colaborat cu Mihai Amihalachioaie, Gheorghe Banariuc, Petre Neamțu, Nelu Laiu și alți muzicieni. A înregistrat la Radio Moldova (Scumpa mea și a noastră fată, Iertăciune, Bătuta ca la Crasna, Bătrâneasca, Busuioace nu te-i coace, Cântă, cuce, că ți-i bine, Pierderea ciobănașului, Sus pe munte cade bruma, Doamne, doamne, greu e dorul, Mamă, câte fete ai etc.). A fost laureată a Festivalului-concurs internațional al cântăreților români de pretutindeni (Drobeta Turnu-Severin, 1989), a Concursului Cântați cu noi (Chișinău, 1989), a Festivalului folcloric național Șezătoarea (Fălticeni, 1992) și a Festivalului-concurs al cântecului păstoresc Miorița (Târgoviște, 1996).

Din Suceava-n Rădăuți și mai sus la Cernăuți

1959 – S-a născut Valentin Stan

23 februarie 1959, București

Analist politic, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, catedra de Istorie Universală. A absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității din București, specializarea Istorie contemporană universală (1984) și cursul pentru diplomați și relații internaționale de la Institutul de Studii Internaționale al Universității din Leeds, Marea Britanie, sub egida Foreign Office (1991). Este Doctor în Istorie, specializarea Istoria Relațiilor Internaționale, la Universitatea din București. A fost profesor de Istorie în învățământul liceal la Râmnicu Vâlcea, cercetător științific la Institutul de Studii Istorice și Social-Politice, diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, cercetător științific la Institutul Român de Studii Internaționale (IRSI), coordonator de programe în domeniul relației dintre protecția drepturilor omului și securitatea internațională la Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România-Comitetul Român Helsinki (APADOR-CH). În paralel, a urmat o carieră didactică în învățământul universitar, fiind cadru didactic asociat, lector, conferențiar al Facultății de Istorie a Universității din București, catedra de Istorie universală, specializarea Relații internaționale. Are participări ocazionale în mass-media românească (Omul cu laptop-ul). Dintre lucrările sale: România și eșecul campaniei pentru Vest, Influencing regime change in the Balkans: the role of external forces in the transition, The Political Economy of Security: The EU and the USA at the “Crossroads”, The Euro-Atlantic Structures and Romania, Drepturile Colective: Amenințare sau Speranță?, Securitatea Internațională și Drepturile Omului.

1960 – A treia Conferință regională a comisiilor naționale europene pentru UNESCO

23 februarie–1 martie 1960

A adoptat o rezoluție propusă de România, referitoare la eliminarea din manualele școlare a propagandei de război și de discriminare rasială.

1961 – A încetat din viață Constantin Loghin (4 noiembrie 1891 – 23 februarie 1961)

Istoric literar, profesor, redactor de presă.

1962 – A încetat din viață Silviu Dragomir (13 martie 1888 – 23 februarie 1962)

Istoric, politician; profesor la Universitatea din Cluj; secretar al Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918; ministru; deținut politic al regimului comunist; membru titular al Academiei Române.

1969 – A încetat din viață Constantin Silvestri (31 mai 1913 – 23 februarie 1969)

Dirijor, compozitor, pianist; profesor universitar; director muzical al Operei Române și director al Filarmonicii din București; stabilit în Anglia din 1957.

1971 – S-a născut Dan Negru

23 februarie 1971, Timișoara

Prezentator de televiziune. A absolvit Facultatea de Drept și Facultatea de Jurnalism. Este celebru pentru succesul showurilor TV și pentru longevitatea carierei în televiziune. A fost inclus în Top Host European Broadcast pentru că a prezentat simultan formate internaționale de succes în două țări diferite, România și Republica Moldova. În 2018, era singurul moderator european de televiziune care a prezentat 18 ani consecutiv Revelioane televizate, fiind lider de audiență, conform studiilor de audiență oficiale.

1978 – A încetat din viață Alexandru Clavel (9 octombrie 1898 – 23 februarie 1978)

Pictor interbelic; profesor și prim secretar al Academiei de Arte Frumoase din Iași și președinte al Sindicatului Mixt de Artiști, Scriitori, Ziariști, secția Plastici, Iași.

1983 – A încetat din viață Ștefan Constantinescu (14 martie 1898 – 23 februarie 1983)

Pictor, grafician, autor de lucrări monumentale; Maestru Emerit al Artei.

1990 – A încetat din viață Florin Pucă (24 aprilie 1932 – 23 februarie 1990)

Artist plastic; poet și actor; ilustrator de carte.

1992 – S-a născut Ana Maria Țicu

Ana Maria Apipie; 23 februarie 1992, Caracal

Handbalistă care evoluează pe postul de coordonator de joc pentru clubul SCM Craiova. A început să joace handbal la CSȘ Caracal, apoi a evoluat în Grupa I a Centrului Național de Excelență Râmnicu Vâlcea. În 2011 s-a transferat la SCM Craiova, alături de care a cucerit Cupa EHF ediția 2018. A fost componentă a loturilor naționale de junioare și tineret ale României, pentru care înscris în total 108 goluri în 57 de meciuri (2008–2013). În martie 2013 a fost convocată de selecționerul Gheorghe Tadici în lotul lărgit al naționalei de senioare care a evoluat la Trofeul Carpați.

1996 – S-a născut Mădălina Ion

23 februarie 1996, București

Handbalistă care joacă în post de portar. A început să joace handbal la echipele pentru copii ale Rapid București. A evoluat la echipa a doua a clubului CSM București, apoi la prima echipâ a aceluiași club, la U Cluj, din 2021 la echipa  CS Dacia Mioveni 2012. În 2012, a fost selectată la echipa națională a României pentru categoria de vârstă U17, jucând în 43 de meciuri. În 2014 a devenit componentă a echipei de junioare a României, cu care a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial din Macedonia, iar cu echipa națională de tineret a României a fost selecționată de 57 de ori și a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial din 2016.

1999 – A încetat din viață George Grigoriu (8 aprilie 1927 – 23 februarie 1999)

Compozitor; a activat alături de frații săi, Cezar și Angel, în formația Trio Grigoriu.

2004 – A încetat din viață Ion Ștefan Eremia (Ion Ștefan Eremia; 5 mai 1913 – 23 februarie 2004)

General de brigadă; scriitor; autor al romanului satiric anticomunist Guliver în Țara Minciunilor; deținut politic în regimul comunist; supranumit Soljenițin al românilor.

2021 – A încetat din viață Sergiu Natra (Sergiu Nadler, סֶרג’יוּ נַטרָא; 12 aprilie 1924 – 23 februarie 2021)

Compozitor de muzică cultă, israelian originar din România; profesor universitar.

2022 – A încetat din viață Ion Adrian Zare (11 mai 1959 – 23 februarie 2022)

Fotbalist retras din activitate, care a jucat pe post de fundaș la echipe ca Bihor Oradea, Dinamo București și BFC Siófok.

2023 – A încetat din viață Grigore Posea (15 octombrie 1928 – 23 februarie 2023)

Geograf, profesor la Universitatea București; decan la Facultatea de Geologie-Geografie (1972–1976).

2023 – A încetat din viață Constantin Prut (9 mai 1940 – 23 februarie 2023)

Critic și istoric de artă; profesor la Facultatea de Arte a Universității de Vest din Timișoara.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită