23 Ianuarie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Declanșarea revoluției conduse de Tudor Vladimirescu – Proclamația de la Padeș

 

1465 – Asediul Cetății Chilia

În secolul al XV-lea, cetatea Chilia, un important centru economic și strategic al vremii, a fost obiect de dispută între puterile din regiune. Prin înlocuirea lui Vlad Țepeș cu Radu cel Frumos pe tronul Țării Românești (1462), Cetatea Chilia a fost cedată de regele Ungariei, Mathias Corvin, acestuia din urmă, după o înțelegere cu Mehmed II, care a inclus-o în sfera de influență otomană. După o încercare eșuată de cucerire a Chiliei în 1462, domnul Moldovei Ștefan cel Mare, cu asentimentul Poloniei, căreia i-a promis ajutor militar în conflictul cu cavalerii teutoni, și mizând pe faptul că regele maghiar nu putea interveni în favoarea lui Radu, fiind ocupat în Bosnia cu otomanii, dar și în conflict cu împăratul german Frederic al III-lea, a organizat un nou atac. Ștefan a ajuns sub zidurile cetății la 23 ianuarie și a început atacul, susținut de un masiv bombardament. A cucerit-o după trei zile. „Vă leatul 6973 [1465] meseța ghenarie 23, adunându Ștefan vodă multă oaste de țară, vrându să rascumpere cetățile carile le luase păgânii de la alți domni, pogorât-au cu toată puterea sa spre cetatea Chiliei. Și sosindu la cetate miercuri spre joi, la miază-noapte, au încunjurat cetatea. Însă joi nu s-au apucat de harțu, iară vineri dins-de-dimineață au început a bate cetatea și așa toată ziua s-au hărțuit până în seară. Iară sâmbătă se închinară cei din cetate și intră Ștefan vodă în cetatea Chiliei. Și acolo petrecând trei zile veselindu-să, laudându pre Dumnezeu, îmblânzea oamenii în cetate. Decea și la Cetatea Albă au tras și multă năvală făcându, dobândi și Cetatea Albă. Și așa amandoao cetățile cu multă moarte și peire de ai săi le dobândi, carile întărindu-le cu bucate și cu slujitori, au lăsat pre Isaia și pre Buhtea pârcălabi, ca să le grijască, iară el s-au întorsu la scaunul său la Suceava. Iară în al zecilea an a domnii sale, în anii 6974 [1466], iulie 10, au început a zidi mănăstirea Putna, spre slava lui Dumnezeu și a Preacuratii Maicii Fecioarii Mariei” [Grigore Ureche – Letopisețul Țării Moldovei].

Pentru a obține iertarea sultanului, Ștefan a trimis daruri și probabil a fost de acord cu o creștere a tributului. Totuși, deținerea acestor importante centre maritime a atras armatele vecinilor, cărora marele domn le-a rezistat. Ulterior, în 1484, cetatea a fost cucerită de sultanul turc Baiazid al II-lea

1512 – A încetat din viață Vlad al V-lea cel Tânăr

Vlăduț; cca. 1488 – 23 ianuarie 1512

Domn al Țării Românești (februarie 1510–23 ianuarie 1512), fiu al lui Vlad Călugărul cu cea de a doua soție, Maria. De la începutul domniei, a consolidat relațiile cu Regatul Maghiar, punându-se sub suzeranitatea lui Vladislav al II-lea Jagiello. În timpul domniei sale s-a tipărit a II-a carte românească din istoria literaturii române, Octoihul, de către ieromonahului Macarie. Forțele unite ale turcilor lui Mehmed-beg și boierilor Craiovești, l-au înfrânt pe Vlăduț-Vodă la Văcărești, Domnitorul fiind luat prizonier și apoi decapitat.

1512 – A început domnia lui Neagoe Basarab în Țara Românească

Neagoe Basarab (1459 – 15 septembrie 1521), fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu și al soției acestuia, Neaga, a fost Domnul Țării Românești între 23 ianuarie 1512–15 septembrie 1521. Soția sa a fost Doamna Despina, din familia sârbă Brancovici. Pe timpul domniei sale, a încurajat dezvoltarea comerțului și meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a practicat o politică de echilibru, căutând să contrabalanseze suzeranitatea turcească prin legaturi diplomatice cu puterile creștine, a făcut donații generoase mănăstirilor ortodoxe (în Țara Românească, în țările din Balcani, Patriarhiei Ecumenice, lăcașurilor de cult din Ierusalim și de la Muntele Sinai). În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeș. A fost autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi sud-est europene, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie.

1549 – A încetat din viață Ioan Honterus

Johannes Austen; 1498, Brașov – 23 ianuarie 1549, Brașov

Învățat umanist sas, adept al luteranismului, reformator religios al sașilor din Transilvania, fondatorul gimnaziului săsesc din Brașov, al primei tipografiii transilvănene și al primei fabrici de hârtie din regiune, care a livrat hârtie și în Țara Românească și Moldova. A fost profesor la Universitatea Jagiellonă din Cracovia. A tipărit cunoscuta reprezentare cartografică a Transilvaniei, Chorographia Transylvaniae Sybembürgen (1532). Prin activitatea sa vastă și multilaterală, a dobândit încă din viață un meritat renume, care a depășit granițele țării. Este înmormântat în Biserica Neagră.

1662 – A încetat din viață Ioan Kemény

János Kemény; 1607 – 23 ianuarie 1662, Seleușul Mare

Principele Transilvaniei între 22 decembrie 1660–22 ianuarie 1662. A ocupat funcții diplomatice în timpul domniei lui Gabriel Bethlen și funcții militare în timpul domniei lui Gheorghe Rakoczi al II-lea. A fost ales principe al Transilvaniei în 1660, confirmat în funcție de Dieta Transilvaniei (1 ianuarie 1661). A fost autorul unor Memorii faimoase (publicate în anul 1856 de către Academia Ungară), o excepțională cronică a Transilvaniei pentru o perioadă de treizeci de ani. A căzut în lupta cu Mihai Apafi I în Bătălia de la Seleușul Mare.

1767 – S-a încheiat prima domnie în Moldova a lui Grigore al III-lea Ghica

Grigore al III-lea Ghica / Grigore al III-lea Alexandru Ghica (1724 – 12 octombrie 1777, Iași, Moldova), fiul dragomanului Alexandru Matei Ghica și nepot de frate al lui Grigore Ghica al II-lea, a fost domn al Moldovei de două ori, între 18 martie 1764–23 ianuarie 1767 și septembrie 1774–1 octombrie 1777 și al Țării Românești: 17 octombrie 1768–5 noiembrie 1769. În politica externă a fost dușman al Austriei și prieten al Rusiei, iar față de turci s-a folosit de intrigi. Pe plan intern a regularizat strângerea birurilor și a pus capăt abuzurilor. A deschis o manufactură de postav, cu meșteri din străinătate, la Chiperești (lângă Iași) și a zidit lângă Mitropolie o școală, ca urmare a reorganizării învățământului, gândită de el. Prin măsurile luate, a reușit să aducă țara la o relativă bunăstare.

1819 – S-a născut Ludwig Reissenberger

23 ianuarie 1819, Sibiu – 27 noiembrie 1895, Sibiu

Arhitect, istoric de artă și educator. A studiat la Sibiu, la actualul Colegiu Brukenthal. De aici a continuat studiile la Berlin, unde s-a specializat în Istoria artei. A călătorit pentru studii în nordul Italiei, în Elveția și Germania. A revenit la Sibiu, fiind angajat profesor la școala pe care o absolvise în trecut. În 1848, în timpul Revoluției, a făcut parte din Garda Națională Germană din Transilvania. A fost curator la Muzeul Brukenthal, supervizorul monumentelor arheologice din districtul Sibiu, reprezentantul Comisiei de Meteorologie pentru Transilvania, consilier municipal și membru al Consistoriului Evanghelic. Din aceste poziții el a reușit dotarea instituțiilor de învățământ cu material modern și cu cărți noi. A înzestrat muzeul cu material modern care a facilitat o mai bună cercetare și înzestrare. Principalele sale linii de cercetare au fost meteorologia și istoria artei din Transilvania, fiind primul cercetător care a făcut studii și măsurători barometrice în munții Carpați.

1821 – Declanșarea revoluției conduse de Tudor Vladimirescu

La 23 ianuarie/4 februarie 1821, Tudor Vladimirescu, prin Proclamația de la Padeș, s-a adresat locuitorilor Țării Românești, chemându-i la luptă împotriva orânduirii.

Proclamația urmărea realizarea în etape succesive a unor măsuri care să asigure instituirea unei noi ordini sociale și politice și să asigure accesul țării la un statut de mai largă independență.

„Cătră tot norodul omenesc din București și din celelante orașe și sate ale Țării Rumânești, multă sănătate!

Fraților lăcuitori ai Țării Rumânești, veri de ce neam veți fi!

Nici o pravilă nu oprește pre om de a întâmpina răul cu rău! Șarpele, când îți iasă înainte, dai cu ciomagul de-l lovești, ca să-ți aperi viiața, care mai de multe ori nu să primejduiește din mușcarea lui!

Dar pre bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisăricești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?

Dacă răul nu este priimit lui Dumnezău, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnezău! Iar acesta nu să face până nu să strică răul. Până nu vine iarna, primăvară nu să face!

Au vrut Dumnezău să facă lumină? Aceia s-au făcut, dupe ce au lipsit întunerecul!

Veichilul lui Dumnezău, prea puternicul nostru împărat [sultanul], voește ca noi, ca niște credincioși ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul, ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre!

Veniți dar, fraților, cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie noaă bine! Și să să aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sânt ai noștri și cu noi dinpreună vor lucra binele, ca să le fie și lor bine, precum ne sânt făgăduiți!

Nu vă leneviți, ci siliți dă veniți în grabă cu toții; care veți avea arme, cu arme; iar care nu veți avea arme, cu furci de fier și cu lănci; să văd faceți degrabă și să veniți unde veți auzi că să află Adunarea cea orânduită pentru binele și folosul a toată țara. Și ceia ce vă va povățui mai marii Adunării, aceia să urmați, și unde vă vor chema ei, acolo să mergeți. Că ne ajunge, fraților, atâta vreme de când lacrămile du pe obrazăle noastre nu s-au mai uscat!

Și iar să știți că niminea dintre noi nu este slobod , în vremea aceștii Adunări – obștii folositoare – ca să să atingă măcar de un grăunți, de binele sau de casa vreunui neguțători, oroșan sau țăran, sau de al vreunui lăcuitori, decât numai binele și averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să să jărtfească; însă al cărora nu vor urma noaă – precum sânt făgăduiți – numai al acelora să să ia, pentru folosul de obște!”

Proclamația de la Padeș [Tipărituri vechi românești]

 

Monumentul Proclamației de la Padeș

1828 – S-a deschis la Iași Școala primară de la Trei Ierarhi

Gheorghe Asachi a fost cel care, la 23 ianuarie 1828, a pus piatra de temelie la înființarea Școlii Primare de la Trei Ierarhi. Scopul școlii era să promoveze cunoașterea de carte a copiilor din diferite categorii sociale și să pregătească buni funcționari, care să fie angajați, după absolvire, în aparatul administrativ. Prima școală primară a avut două clase: prima, „clasul elementar” și cea de-a doua, „clasul normal”. În 1830 Asachi a introdus cursul gimnazial, care dura patru ani, Gimnaziul Vasilian, cel mai vechi liceu din Moldova, cunoscut și sub numele de Școala Vasiliană, și numit astfel în cinstea domnitorului Vasile Lupu, ctitorul care, cu veacuri înainte, pusese acolo bazele unui învățământ înalt. Primul director a fost Iordache Săulescu. În ziarele vremii se scrie despre aceasta școală nou formată că reprezintă „garanția perpetuării și îmbunătățirii nivelului cultural al tinerilor vremii ce va să vină“. Din Gimnaziul Vasilian s-au dezvoltat ulterior Academia Mihăileană și Colegiul Național Iași.

1853 – S-a născut Vintilă C.A. Rosetti

Vintilă Jules Rosetti; 23 ianuarie 1853, Douet, Saint-Sébastien-sur-Loire, Franța – 10 septembrie 1916, București

Jurnalist, scriitor, publicist, fiul lui C.A. Rosetti și al Mariei Rosetti. A studiat arhitectura la Paris. În timpul studiilor din străinătate a frecventat unele cercuri socialiste și s-a aflat printre întemeietorii revistei Dacia viitoare (1883). A fost redactor la ziarul Românul, iar din anul 1885, conducătorul ziarului. Din 1901 a fost director al Monitorului oficial. Membru fondator al Ligii culturale, a făcut parte și din comitetul de conducere al Societății presei. A editat scrierile literare ale Mariei Rosetti, precum și unele lucrări ale lui C.A. Rosetti sau scrisori primite și trimise de acesta, strecurând, în comentarii, câteva amintiri proprii. În Românul, Românul literar, a tipărit cronici teatrale, cronici politice, săptămânale, articole de fond; deși publicistica lui era convențională, a sprijinit unele măsuri care urmăreau transformarea teatrului într-o artă cu largă răspândire.

1878 – Armistițiul din războiul ruso-româno–turc de la 1877–1878

Imperiul Otoman a cerut armistițiul, care s-a încheiat la Kazanlîc în data de 23 ianuarie/3 februarie. Reprezentantul României, colonelul Eraclie Arion nu a fost acceptat de cele două puteri să participe la negocieri și la semnarea armistițiului. Sub presiune britanică, Rusia a acceptat armistițiul oferit de Imperiul Otoman, dar a continuat să avanseze spre Constantinopol. Britanicii au trimis o flotă maritimă de război pentru a intimida Rusia și a opri armata acestui imperiu să ocupe orașul, iar forțele rusești s-au oprit la San Stefano. În cele din urmă, Rusia a impus otomanilor Tratatul de la San Stefano, prin care Imperiul Otoman recunoștea independența României, Serbiei și Muntenegrului, și autonomia Bulgariei. Practic, a determinat sfârșitul războiului de Independență pentru România.

1891 – S-a născut Iosif Bertok

23 ianuarie 1891, Timișoara – 8 ianuarie 1972, Arad

Operator imagine și regizor de film, operator de front în Serviciul cinematografic al Armatei austro-ungare în anii primului război mondial. Și-a început activitatea ca ucenic la un atelier foto; în 1907 a asistat la prima reprezentație cinematografică din oraș, care l-a fascinat. A devenit operator, învățând meseria din mers, a fost proiecționist și operator pentru o companie ambulantă. În timpul primului război mondial a fost mobilizat în armata austro-ungară, repartizat la Serviciul Fotografic și Cinematografic din cadrul Biroului de propagandă al Armatei Austro-Ungare, filmând în Rusia, Serbia, România, Bulgaria, Italia și Albania. După război s-a întors în Transilvania și a continuat munca de proiecționist de filme în cinematografe. A avut o călătorie de studiu la Munchen și Berlin (1924), apoi a devenit operator de film la București. În perioada interbelică a filmat: Lia în regia lui Jean Mihail, Haiducii, Ciocoii, Insula Șerpilor în regia lui Horia Igiroșanu.

A filmat numeroase jurnale de actualități, documentare, iar între 1937–1941 a fost colaborator și angajat al Oficiului Național Cinematografic. A regizat filme documentare didactice: Marmura, Cărbunele, Lemnul, Ionel și Mărioara, Din viața cooperatistă a Sibiului, Uzinele Malaxa. Din 1941 s-a mutat la Budapesta, a șef al unei secții de foto și cinema al unui magazin universal. În 1945 s-a stabilit la Arad, a deschis un atelier fotografic care a funcționat până în 1958, când s-a pensionat.

Intrarea armatei a 9-a germană, în frunte cu August von Mackensen în București Secvențe filmate de Iosif Bertok 

1893 – Principele Ferdinand Principesa Maria au sosit la București

După căsătoria celebrată a 10 ianuarie 1893 la Sigmaringen în Germania, cuplul princiar a plecat spre țară. Având în vedere că era în plină desfășurare procesul memorandiștilor, Transilvania a fost traversată pe timp de noapte, cu luminile trenului stinse. Principele Ferdinand și soția sa, Principesa Maria, au sosit la București, în ziua de 23 ianuarie/4 februarie 1893. Cuplul princiar a avut parte de o primire călduroasă încă de la trecerea frontierei, la Predeal, urmată de o serie întreagă de ceremonii și recepții oficiale. Trenul princiar a fost întâmpinat cu salve de tun în Gara de Nord, unde s-au aflat Regele Carol I, membrii guvernului și alți demnitari. În ziua următoare, cortegiul regal s-a îndreptat spre Mitropolie, unde s-a oficiat serviciul divin. Cu acest prilej, s-au oficiat 32 de nunți ale unor țărani români, la Biserica Sfântul Spiridon Nou din București, urmate de o masă la Ateneul Român, unde Prințul Ferdinand și-a adus și el soția.

1899 – S-a născut Eugen Aburel

Eugen Bogdan Aburel; 23 ianuarie 1899, Galați – 16 decembrie 1975, București

Medic obstretician și chirurg renumit al vremii, inovator în unele tehnici chirurgicale ginecologice, recunoscute pe plan mondial. A studiat la Facultatea de medicină din Iași; în 1923 a devenit Doctor în Medicină al aceleiași facultăți, cu lucrarea Contribuții la tratamentul infecției puerperale. Din 1928, a studiat doi ani în Franța ca asistent étranger la clinica de Obstetrică-ginecologie Tarnier din Paris, fiind intern supleant și apoi asistent la Maternitatea Boucicault din Paris. A fost asistent în cadrul secției de Anatomie a Facultății de medicină din Iași, medic intern, cu concurs, la maternitatea „Grigore Ghica” din Iași, director al Institutului clinic obstetrical „Grigore Ghica Vodă”. S-a remarcat prin studiile asupra anatomiei și fiziologiei inervației senzitive genitale feminine, dar și prin introducerea unor metode originile de analgezie a conducției la naștere, formulând în acest sens unele principii în anestezia locală continuă. A activat și în diverse foruri medicale interne și internaționale de specialitate, îndeplinind diverse funcții: președinte al Societății studenților în medicină din Iași, membru al Societății de obstetrică și ginecologie din Paris, membru al Societății franceze de ginecologie, membru al Asociației mondiale pentru prevenirea cancerului uterin, membru corespondent al Academiei de medicină din Paris.

1901 – A încetat din viață Matei Vlădescu (21 februarie 1835, Dâmbovița – 23 ianuarie 1901, București)

Politician și general, erou al războiului de Independență al României; ministru al Războiului; Șef al Statului Major Regal și Șef al Casei Regale.

1905 – Congresul Partidului Național Român de la Sibiu

Congresul a avut loc la Sibiu, la 10/23 ianuarie. În baza noului program însușit de PNR la congres, a fost abandonată tactica pasivismului, fiind adoptată cea a luptei parlamentare, activismul. A fost votat programul de luptă politică al partidului: „Recunoașterea poporului român ca națiune alcătuitoare în stat, căreia să i se asigure dezvoltarea sa etnică și constituțională, respectarea legii despre egala îndreptățire a naționalităților, garantarea prin lege a dreptului de întrunire și de organizare, libertatea presei, adoptarea votului universal, egal și secret” etc.

1914 – S-a născut Nicolae Caratană

23 ianuarie 1914 (dată incertă), Horopani, Macedonia grecească – 19 octombrie 1992, Constanța

Poet aromân, membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1979. La vârsta de 14 ani a emigrat cu familia în Cadrilater, unde și-a continuat studiile în limba română. Din cauza sărăciei și a vremurilor tulburi, nu a putut urma școli înalte, urmând Școala de arte și meserii din Oltenița. Totuși, ca autodidact și-a însușit temeinice cunoștințe din literatura universală, în special din literatura română și greacă, dar și cunoștințe de filosofie și istorie universală. Cunoștea bine limbile greacă, germană, franceză și turcă. Participant activ pe frontul din est în al doilea război mondial, s-a întors acasă rănit. A fost deținut politic al regimului comunist – arestat prima dată în 1948, deși a fost eliberat după câteva luni, a fost în continuare urmărit. După o nouă detenție (inclusiv la Canal) i s-a fixat domiciliu obligatoriu în câmpia Bărăganului. Arestat și a treia oară, a fost plimbat prin mai multe închisori (1957–1964). De la eliberare până la pensionare a lucrat ca simplu muncitor pe șantiere de construcții. Deși a avut o viață chinuită, cu multe privațiuni, s-a dedicat poeziei. Din cărțile sale: Lampadoforie, Lâna de aur, Inscripții rupestre, Asteptu soarile (în dialect aromân), Arbori, Cuvinte de lut, Memorii ghetsimanice, Dialog cu neantul.

1918 – Ultimatumul Puterilor Centrale

La 23 ianuarie/5 februarie 1918 Puterile Centrale au transmis guvernului român un ultimatum ca, în termen de patru zile, să-și facă cunoscute intențiile în vederea încheierii păcii. Ultimatumul a fost pus în dezbaterea Consiliului de Miniștri la 25 ianuarie/7 februarie. Reprezentanții Partidului Conservator s-au pronunțat pentru denunțarea armistițiului și continuarea războiului, iar cei ai Partidului Liberal pentru prelungirea armistițiului și angajarea negocierilor pentru pace. Alexandru Averescu a lansat ideea unei păci separate doar ca o încercare de ieșire din impas. Pe fondul disputelor și pentru tergiversarea răspunsului ce trebuia trimis Puterilor Centrale, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu a demisionat la 26 ianuarie/8 februarie. Câteva zile mai târziu, s-a constituit un nou guvern sprijinit de liberali sub conducerea generalului Alexandru Averescu, care deținea și portofoliul de ministru de Externe ad-interim.

1922 – S-a născut Grigore Baștan

23 ianuarie 1922, Flămînzeni, Bălți, România/R. Moldova – 8 februarie 1983, București

General care a îndeplinit funcțiile de comandant al primului batalion de parașutiști și președinte al Comisiei Centrale de Parașutism din România. A făcut parte din prima promoție de parașutiști ai României înființată în timpul celui de-al doilea război mondial la ordinul generalului Ion Antonescu și a participat la eliberarea de sub ocupație nazistă a aeroportului Băneasa și a zonei de nord a Bucureștiului. A inventat parașutele BG7M (parașuta principală Baștan Grigore 7 Militară) și BG3M (parașuta de rezervă Baștan Grigore 3 Militară) care se află în dotarea trupelor de parașutiști din România. În 1970 a stabilit recordul național de parașutare de la 10.000 de metri, cu o cădere liberă de aproximativ 7.000 de metri. Recordul, rămas nedoborât, a fost realizat utilizând cele două modele de parașute gândite și proiectate de el. A îndeplinit funcțiile de comandant al Trupelor de Parașutiști și locțiitor pentru Parașutiști al Comandantului Aviației Militare.

1928 – S-a născut Mircea Horia Simionescu

23 ianuarie 1928, Târgoviște – 18 mai 2011, București

Prozator, publicist și eseist. Născut într-o familie din ramura Brătienilor, s-a înscris în 1948 la Facultatea de Litere a Universității din București, pe care a întrerupt-o în anul al doilea din cauza situației materiale precare. A absolvit în anul 1962, la secția fără frecvență. Printre profesorii care l-au marcat pe el și pe colegii săi de generație se numărau Tudor Vianu, George Călinescu, Iorgu Iordan.Din 1950 a lucrat la ziarul Scînteia, ca redactor, dar a părăsit gazetăria în 1969. Primele scrieri literare i-au apărut în 1968 în revista Luceafărul și a debutat editorial, în anul 1969, cu romanul Dicționar onomastic, primul volum din ciclul Ingeniosului bine temperat, din care mai fac parte romanele: Bibliografia generală, Jumătate plus unu (Alt dicționar onomastic), Breviarul (Historia calamitatum), oxicologia sau Dincolo de bine și dincoace de rău A fost director al Operei Române între anii 1971–1973. A fost afiliat Școlii de la Târgoviște, alături de Radu Petrescu, Costache Olăreanu și Tudor Țopa, fiind caracterizat de critica literară drept un precursor al postmodernismului literar românesc. Alte opere ale sale: După 1900, pe la amiază, Răpirea lui Ganymede, Învățături pentru delfin, Banchetul, Trei oglinzi, Îngerul cu șorț de bucătărie, Paltonul de vară, Febra. File de jurnal (1963-1971), Versete de unică folosință. Uniunea Scriitorilor din România i-a acordat de trei ori Premiul pentru proză, iar în anul 1998, Premiul Opera Omnia.

1930 – S-a născut Adrian Riza

23 ianuarie 1930, Gepiu, Bihor – 5 noiembrie 2003, București

Gazetar timp de mai mult de cinci decenii. Și-a făcut debutul în presă în ziarul Înainte din Craiova. A fost apoi redactor la Editura Tineretului, secretar general de redacție al Redacției publicațtiilor pentru străinătate și al săptămânalului Actualitatea Românească, publicație cu apariție în limbile franceză și engleză, editată de Agerpres. A fost președintele Fundației Euroforum 33, membru fondator în Fundația pentru Republică și Democrație și în Asociația de Prietenie Româno-Sârbă. A primit, în 2001, medalia „Constantin Brâncuși”.

1934 – A încetat din viață Székely László (3 august 1877, Salonta, Bihor – 23 ianuarie 1934, Timișoara)

Arhitect român de etnie maghiară; în calitate de arhitect șef a proiectat numeroase clădiri în Timișoara, multe catalogate drept monumente istorice, majoritatea în stil Secession.

1937 – S-a născut Elisabeth Păunescu

23 ianuarie 1937, Ploiești – 25 noiembrie 2015, New York

Poetă și prozatoare română, stabilită prin căsătorie la Belgrad (1972–1980). A fost absolventă a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, secția Muzicologie și Compoziție (1976) și a obținut diplome de licență echivalate la Academia de Muzică din Belgrad (1977) și la Columbia University din New York (1988). Din 1980 s-a stabilit în SUA. A fost profesor suplinitor de arte la William Cullen High School din New York. A debutat în revista Orfeu (1969) și a colaborat la Libertatea, Lumina și Bucuria copiilor (toate din Iugolslavia), Libertatea, Lumină lină (New York) etc. A fost fondatoare a Miorița Academy of Art and Science (New York, 1993). Din operele sale: Alfabetul, Sînt numai femeie măritată, Eu și prietenele mele, Scrisorile „Mioriței”, Profesor în New York, Trăiri în șapte dimensiuni.

1939 – S-a născut Aurel Vernescu

23 ianuarie 1939, București – 1 decembrie 2008, București

Caiacist, multiplu medaliat în competițiile internaționale. După ce a practicat schi și atletism, s-a apucat de kaiac la vârsta de 13 ani la echipa Tânărul Dinamovist. La doar 15 ani, a devenit campion național în proba de kaiac 1–1500 m. A fost triplu medaliat olimpic la kaiac și port-drapel al României la edițiile din 1964, 1968 și 1972 ale Jocurilor Olimpice. A obținut două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo (1964), în probele kaiac 1–500 m și kaiac 4–1000 m. S-a clasat pe locul doi la München (1972), în proba de kaiac 4–1000 m. Era supranumit „Amiralul Flotilei de Aur a României” datorită forței și perseverenței,fiind considerat unul dintre cei mai buni kaiaciști ai României din toate timpurile. În 1972 a pus punct carierei competiționale și a devenit antrenor. Pentru performanțele obținute de elevii săi la Jocurile Olimpice de la Sydney, a primit Crucea națională Serviciul credincios cl.III (2000).

1940 – S-a născut Ileana Mălăncioiu

23 ianuarie 1940, Godeni, Argeș

Poetă contemporană, eseistă, publicistă, disidentă și activist civic, membru corespondent (din 2013) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București în 1968, cu lucrarea Locul filozofiei culturii în sistemul lui Lucian Blaga, devenind Doctor în Filosofie în 1977, cu teza Vina tragică (Tragicii Greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka). Din 1980 a devenit redactor la revista Viața românească. A debutat cu versuri în Luceafărul, în 1965. A lucrat, înainte de 1989, la Televiziunea Română, la revista Argeș, la Studiourile Animafilm și la revista literară Viața românească (de unde a demisionat în 1988 din pricina acutizării cenzurii, inclusiv asupra scrierilor lui Constantin Noica). După 1989 a lucrat la revista social-politică 22, la Editura Litera (redactor șef) și la săptămânalul România literară. Volume de poezie: Pasărea tăiată, Inima reginei, Peste zona interzisă, Urcarea muntelui, Ardere de tot, Linia vieții (antologie). 

1941 – A încetat din viață Teodor Cojocaru (Teodosie Cojocaru; 3 mai 1879, Bubuieci/Chișinău – 23 ianuarie 1941, Chișinău)

Militar și om politic basarabean; ofițer în armata țaristă, membru al Sfatului Țării (1917–1918); primar al Chișinăului (1919–1920); director general al Forțelor Armate ale Republicii Democratice Moldovenești (1917); deputat în Parlamentul Român (1919–1920); deținut al regimului sovietic, decedat în închisoarea nr. 1 din Chișinău

1944 – S-a născut Valentin Tașcu

23 ianuarie 1944, Petroșani – 26 noiembrie 2008, Târgu-Jiu

Critic, istoric literar, traducător, publicist și scriitor. A urmat Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1961–1966). A avut debutul absolut în revista Tribuna (1968). A fost cercetător științific la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române din Cluj, director general al Casei de Editură Atlas-Clusium, din Cluj, profesor și decan la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, director al publicației științifice Antemeridian & Postmeridian a aceleiași universități. A scris critică și istorie literară, critică de artă, poezie: Dimineața amurgului, Defăimarea bătrâneții, Târgul de dulce, proză: Miluta, traduceri.

1945 – Armata a 4-a română a eliberat orașul Rožňava din Cehoslovacia

Între 18 decembrie 1944 și 27 aprilie 1945, Amatele 1 și 4 române, în cooperare cu trupele Frontului 2 ucrainean și unitățile de partizani slovaci, au desfășurat ample operațiuni militare pentru înfrângerea rezistenței naziste de pe teritoriul Slovaciei, ducând lupte grele pentru forțarea zonelor muntoase Javorina, Metalicii Slovaci, Nitra, Fatra Mare, Fatra Mică, Inovec, Tatra Mică, Carpații Albi. Între 12–31 ianuarie, Armata 4 română a acționat ofensiv pe direcția Jablonov-Rožňava-Dobšiná desăvârșind cucerirea masivului muntos Silica Planina și eliberând orașul Rožňava, o adevărată poartă de pătrundere spre zonele centrale ale țării.

Mai mult: Pentru slovaci, românii sunt eliberatorii de Neculai Moghior [Historia]

 1945 – S-a născut Gelu Negrea

Gheorghe Negrea; 23 ianuarie 1945, Orodel, Dolj

Critic și istoric literar, prozator, regizor de teatru, jurnalist, membru al a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de critică, istorie literară și eseu București, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Este absolvent al Facultății de Limba și literatura română, Universitatea București (1969), al Facultății de Jurnalism (curs post-universitar) și al Facultății de Regie Teatru (1994). A fost gazetar ante și post-decembrist, având și ocupații colaterale: profesor, bibliotecar, funcționar cultural și administrativ etc. A debutat cu epigrame în revista Urzica (1962). A colaborat cu eseuri, recenzii, articole de critică și istorie literară, proză și aforisme la: România literară, Luceafărul (de dimineață), Cultura, Orizont, Ramuri, Dilema, Contemporanul, 22, Tribuna, Tomisul cultural, Destine literare (Canada); Radio România Cultural (București), Radio Craiova. A înființat și condus primul ziar particular din România, Dimineața, la Drobeta Turnu Severin; primul număr oficial a apărut la 19 ianuarie 1990. A fost secretar general de redacție, apoi redactor șef al săptămânalului Uniunii Scriitorilor, Luceafărul (ulterior, Luceafărul de dimineață). Din 2009, este redactor la Editura Academiei Române. A publicat eseuri: Anti-Caragiale, Voluptatea fricii, Doamnele domnului Caragiale; critică literară: Cine ești dumneata, domnule Moromete?, Lecturi subiective; istorie literară: Dicționar subiectiv al personajelor lui I.L. Caragiale, Caragiale. Marele paradox; romanul Codul lui Alexandru etc.

1949 – S-a înființat Direcția Generală a Miliției

Prin Decretul nr. 25/23 ianuarie 1949 pentru înființarea miliției, s-a constituit, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcția Generală a Miliției, având oficial, ca principal scop, „menținerea ordinii pe teritoriul Republicii Populare Române, apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor și a securității personale a acestora”. Miliția avea circa 40.000 de angajați, în sarcinile ei intrând și paza frontierelor. Prin același decret, Instituțiile „burgheze” ale vechiului regim, Poliția și Jandameria, au fost desființate.

1955 – Prima audiție a Simfoniei de cameră de George Enescu

Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste, op. 33 de George Enescu, pusă pe note pentru flaut, oboi, corn englez, clarinet, fagot, corn, trompetă, vioară, violă, violoncel, contrabas și pian, este ultima operă a lui Enescu și a rămas neterminată la moartea sa. Ultimele acorduri au fost adăugate de către prietenul său apropiat, Marcel Mihalovici. Spre deosebire de orice altă lucrare a lui Enescu, aceasta este un epitaf al artistului, un studiu atent al cărui scop a fost de a dezvălui filosofia compozitorului. Prima audiție, interpretată de Asociația Concertelor de Cameră, dirijată de Fernand Oubradous, a avut loc la Paris, la 23 ianuarie 1955. În România a avut premiera în 1958, la Ateneul Român, la comemorarea unui an de la moartea lui George Enescu, sub bagheta lui Constantin Silvestri, care a declarat audienței că aceasta a fost cea mai dificilă lucrare a compozitorului, în mare parte pentru că limba muzicală era atât de modernă și atât de diferită față de oricare dintre celelalte lucrări ale sale. Reacția sa, destul de simplă, a fost de a interpreta piesa de două ori în același concert!

George Enescu – Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste

1955 – Prima audiție a oratoriului Tudor Vladimirescu

La data de 23 ianuarie 1955 a avut loc prima audiție integrală a Oratoriului eroic „Tudor Vladimirescu” de Gheorghe Dumitrescu, interpretat de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, dirijor: George Georgescu.

Gheorghe Dumitrescu – Oratoriul eroic Tudor Vladimirescu • Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

1958 – S-a născut Doina Stănescu

23 ianuarie 1958, București – 19 august 2004, București

Fostă jucătoare de tenis, jurnalist sportiv. A practicat tenis de performanță la Dinamo București. A absolvit Academia Națională de Educație Fizică și Sport. A debutat în gazetăria sportivă în 1981, la Agenția națională de presă Agerpres. A lucrat apoi la cotidianele Sportul, Gazeta sporturilor, Sportul românesc. În 1997 a devenit redactor-șef adjunct la ProSport, redactor-șef iar ulterior director editorial la Eurosport România.

1958 – A încetat din viață Constantin Pantazi (26 august 1888, Călărași – 23 ianuarie 1958, închisoarea Râmnicu Sărat)

General de armată și ministru al apărării; unul din cei mai fideli adepți ai generalului Ion Antonescu; deținut politic.

1963 – A încetat din viață Constantin Bedreag (5 august 1883, Rusca, Vaslui – 23 ianuarie 1965, Iași)

Fizician, profesor universitar, cercetător; membru titular al Academiei de Științe din România.

1965 – S-a născut Gabriel Giurgiu

23 ianuarie 1965, București

Realizator de emisiuni de televiziune. De profesie inginer, a ales să se dedice televiziunii, a lucrat toată cariera sa în Televiziunea Națională, la început ca prezentator. A urmat un stagiu la CNN, la Larry King Live, realizând apoi programul La puterea a doua, de notorietate în anii ’90, emisiunea Eurobiz. A realizat magazinul de reportaje pe teme europene, Europa mea, singura de acest gen din România. De asemenea, are o rubrică în Dilema Veche, „euro-skepsis”, fiind cunoscut drept ziaristul care a reintrodus talk-show-ul în media românească. Din scrierile sale: Încercare de analiză a situației actuale a TVR, Integrarea încheierii negocierii.

1968 – S-a născut Cristina Trepcea

23 ianuarie 1968

Jurnalistă și psihoterapeută. A urmat Institutul Politehnic București (1986–1991), Școala de Înalte Studii Politice și Administrative la Universitatea București (1992–1994) și studii de jurnalism în SUA și Irlanda. A fost reporter la Radio România, redactor la ProTV, editor la publicațiile: Curierul Național, Meridian, Adevărul, senior editor la Pro TV, senior corespondent la Consiliul Europei, consilier de Stat al Primului Ministru pentru Imagine si Comunicare, membră în CNA. A fost membră a Asociației Profesioniștilor în Relații Publice și membră a Clubului Presei Tinere.

1970 – S-a născut Constantina Diță-Tomescu

23 ianuarie 1970, Turburea, Gorj

Atletă, legitimată la CS Dinamo București, alergătoare pe distanțe lungi, specializată în maraton și semimaraton. La Jocurile Olimpice de vară din 2008 de la Beijing a câștigat medalia de aur la proba de maraton, reprezentând România.

Din 2009, figurează în Cartea Recordurilor drept cea mai în vârstă campioană olimpică de maraton din istorie.

1981 – Municipiul București a înglobat Sectorul Agricol Ilfov

Prin Decretul nr. 15/23 ianuarie 1981 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, publicat în Monitorul Oficial și intrat în vigoare la 23 ianuarie 1981, au fost reorganizate județele Ilfov și Ialomița, în sensul creării județelor Giurgiu și Călărași, prin reîmpărțirea celor două și înființarea Sectorului Agricol Ilfov, aflat în subordinea municipiului București, alături de cele șase sectoare administrative, cu sediul administrativ în comuna Balotești. Inițial, Sectorul Agricol Ilfov a avut un oraș, Bufea, 26 de comune și 73 de sate.

1989 – A încetat din viață Nicolae Al. Rădulescu (Nicolae Alexandru Rădulescu; 22 octombrie 1905, Budești, Vrancea – 23 ianuarie 1989, București)

Geograf; profesor universitar, decan, prorector la Institutul Pedagogic al Universității din Craiova; membru corespondent al Academiei de Științe din România; membru corespondent al Academiei Române

1990 – Decizia Frontului Salvării Naționale de a participa a la alegeri

Inițial, FSN a anunțat ca nu este un partid politic și că nu va nominaliza candidați pentru alegerile care urmează. Silviu Brucan a lansat conceptul unui partid mare și a sprijinit transformarea organizației într-un partid politic. La 23 ianuarie 1990, CFSN a hotărât participarea Frontului Salvării Naționale la alegeri și a amânat alegerile pentru 20 mai. Ca urmare a acestei decizii, unii membri au demisionat din CFSN înainte ca FSN să se transforme în partid. Imediat după anunțul oficial, a demisionat Doina Cornea, care a precizat că nu dorește să ia parte la lupta pentru putere, în situația în care FSN pornea în campania electorală net avantajat. Ulterior, au demisionat și Ana Blandiana, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Andrei Pleșu, Dan Hăulică și Gabriel Liiceanu.

La 6 februarie 1990, FSN a fost înregistrat la tribunal ca partid politic, avându-l președinte pe Ion Iliescu.

1991 – Acordul de cooperare între Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare

Acordul standard de bază de cooperare între Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a fost semnat la București, la 23 ianuarie 1993 și a fost adoptat prin Hotărârea nr.113/15 februarie 1991 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul Romaniei și Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare.

1993 – S-a înființat Centrul de Istorie Orală și Arhiva de istorie orală ale Radiodifuziunii Române

La Radioul public istoria orală a apărut în formă instituṭionalizată la începutul lui 1993 și a fost prima formă de acest fel din ṭară. A fost ideea jurnalistului, Doctor în Istorie, Eugen Preda, pe atunci vicepreședinte al Radioteleviziunii Române. Ca urmare, la 21 ianuarie 1993, în ședinṭa Consiliului de Administraṭie s-a hotărât înfiinṭarea Secṭiei de istorie orală care urma să funcṭioneze de la 1 februarie. La 19 martie s-a aprobat Regulamentul de funcṭionare a Centrului de istorie orală din cadrul Departamentului Știinṭă, Învăṭământ, Educaṭie. Centrul avea un consiliu știinṭific care îi coordona activitatea, format din istorici de prestigiu: acad. Dinu C. Giurescu, acad. Dan Berindei, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, prof. univ. dr. Zoe Petre, dr. Nicolae Fotino, Cristian Popișteanu – directorul revistei Magazin istoric, prof. univ. Ion Stoica. Avea ca obiectiv colectarea și valorificarea mărturiilor celor care au trăit sau făurit istoria. În 2 iunie 2000, aceasta s-a transformat în Centrul de Istorie Orală „Gheorghe I. Brătianu”.

1999 – A cincea mineriadă – Pacea de la Cozia

Aflat în fața unui conflict fără precedent, la ora 9.30 Primul-ministru a hotărât o deplasare pentru negocieri la Cozia. La ora 14, la Cozia au început negocierile dintre comisia condusă de Radu Vasile și liderii minerilor, Miron Cozma și Romeo Beja. După 4 ore de discuții, liderii minerilor l-au convins pe primul-ministru Radu Vasile să accepte redeschiderea minelor Dâlja și Bărbăteni, să promită o creștere salarială pentru mineri de 30–35%, soluțiile urmând să fie finalizate după ce, în termen de 30 de zile, aveau să fie prezentate programe de restructurare și de reducere a pierderilor, realizate de Compania Națională a Huilei împreună cu liderii sindicali.

În urma negocierilor de la mănăstirea Cozia, a fost încheiată „Pacea de la Cozia”, un acord în care Guvernul convenea respectarea revendicărilor minerilor, neînchiderea minelor Dâlja și Bărbăteni și neînceperea urmăririi penale împotriva liderilor minerilor. La ora 18.30, negocierile s-au încheiat, Radu Vasile și Miron Cozma au părăsit sala de oaspeți a Mănăstirii Cozia, s-au îndreptat către altarul mănăstirii, unde s-au rugat și au aprins câte o lumânare. La final, Radu Vasile a declarat: „Nicio parte nu a câștigat, în schimb a câștigat țara. […] acțiunea revendicativă s-a încheiat. Minerii se îmbarcă, la ora actuală, în mașini, se întorc la locul de baștină. În esență, aceste discuții au durat câteva ore. Au fost depistate o serie de soluții care însă vor fi finalizate după prezentarea unui program de reducere a pierderilor, prin reducerea costurilor în companiile componente și participante la acțiunile revendicative”.

2000 – A încetat din viață Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu (15 august 1909, București – 23 ianuarie 2000, București)

Personalitate a chimiei românești; profesor universitar; membră titulară a Academiei Române.

2014 – A încetat din viață Alexandru Andriescu (12 ianuarie 1926, Gâștești, Iași – 23 ianuarie 2014, Iași)

Critic și istoric literar și stilistician, distins cu premiul „Bogdan Petriceicu Hașdeu” al Academiei Române.

2015 – A încetat din viață Tudor Opriș (26 noiembrie 1926, București – 23 ianuarie 2015, București)

Poet, eseist, istoric și critic literar, memorialist, traducător; profesor în învățământul preuniversitar din București.

2016 – A încetat din viață Sonia Larian (Ariane Lewenstein; 15 mai 1931, București – 23 ianuarie 2016, Paris)

Prozatoare; stabilită împreună cu soțul său, criticul literar Lucian Raicu la Paris în 1986.

2016 – A încetat din viață Elisabeta Polihroniade (Elisabeta Ionescu; 24 aprilie 1935, București – 23 ianuarie 2016, București)

Șahistă, Mare Maestru internațional; campioană națională în 1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976 și 1977.

2018 – A încetat din viață Aspazia Oțel-Petrescu (9 decembrie, Cotul Ostriței, Cernăuți, Bucovina, URSS/Ucraina – 22/23 ianuarie 2018)

Memorialistă, mărturisitoare creștină din temnițele comuniste, în care a pătimit 14 ani.

2020 – A încetat din viață Victor Bratu (30 ianuarie 1956, Moisești, Caraș-Severin – 23 ianuarie 2020, București)

Artist plastic, pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

2021 – A încetat din viață Oana Ștefănescu (19 noiembrie 1960, București – 23 ianuarie 2021, București)

Actriță de teatru și film; a jucat pe scena Teatrului Odeon mai bine de trei decenii.

2023 – A încetat din viață Mircea Nicolau (19 noiembrie 1932, Brăila – 23 ianuarie 2023, Wuppertal, Germania)

Scenograf, pictor și grafician; a realizat scenografia a 121 de spectacole de teatru, operă, muzical, teatru de animație și televiziune; membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Uniunii Artiștilor Plastici din Germania.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită