23 Iulie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Memoriul lui Mihai Viteazul către marele duce al Toscanei

 

1456 – S-a încheiat Asediul Belgradului

Asediul cetății Belgrad a fost încheiat prin bătălia prin care trupele Voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara a respins atacul otoman asupra Belgradului. Între 4–23 iulie 1456, sultanul Mahomed al II–lea a început să asedieze cetatea de la baza promontoriului, tunurile sale deschizând focul asupra zidurilor la data de 29 iunie. Asediul propriu-zis a început în ziua de 4 iulie, dar asaltul decisiv asupra Belgradului a început la 21 iulie, transformându-se într-o bătălie de mare importanță, în al cărei final Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei a condus un contraatac spontan care a învăluit tabăra turcească.

Asediul Belgradului s-a încheiat cu strălucita victorie a lui Iancu de Hunedoara împotriva puternicei armate otomane conduse de Mahomed al II–lea, cuceritorul Constantinopolului, sultanul însuși fiind rănit și scăpând cu viață cu greutate. S-a spus de atunci că „bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creștine”. Această victorie a oprit înaintarea turcilor spre centrul Europei, după ce cuceriseră Constantinopole, cu trei ani în urmă. În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l-a caracterizat pe Iancu de Hunedoara drept „atletul cel mai puternic – unic – al lui Christos„.

1601 – Memoriul lui Mihai Viteazul către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici

Păstrat numai în traducere, reprezintă prima autobiografie din literatura română:

„[…] Acuma, în mod limpede, oricine poate vedea câtă muncă și osteneală am îndurat șapte ani de-a rândul și câtă slujbă am făcut creștinătății, căci am dobândit de la turci 100 de tunuri și că până la urmă din cele trei țări, adică din Țara Românească, Ardeal și Moldova, am scos și am făcut gata de slujba Măriei Sale Împăratului 200 de mii de oameni de luptă, pedeștri sau călări, cu care eram totdeauna gata să slujesc Măriei Sale. Iar acuma am ajuns la acest capăt, pierzând toate lucrurile pe care le câștigasem din tinerețea mea până la bătrânețe, și țări, și bogății, și soție, și copii; și dacă aș fi pierdut tot din pricina vrăjmașilor, sau dacă mi-ar fi fost luate de vrăjmaș, nu m-ar durea atâta cât mă doare, fiindcă au fost făptuite de aceia de la care nădăjduiam și așteptam ajutor și reazim; Dumnezeu le vede. În vremea aceasta se poate vedea că n-am cruțat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici viața mea, ci am purtat războiul așa de multă vreme singur, cu sabia în mână, fără să am nici fortărețe, nici castele, nici orașe, nici cel puțin o casă de piatră unde să mă pot retrage, ci abia una singură pentru locuință. Și fiind din țări așa de îndepărtate și necunoscute, nu am pregetat să mă alătur cu puterile mele și cu cheltuieli uriașe la creștinătate, nefiind cunoscut de nimeni, și nici nu le-am făcut silit de cineva, ci ca să am și eu un loc și un nume în creștinătate am părăsit toate celelalte prietenii ce le aveam. […]”.

Mai mult: Mihai Viteazul–autor literar. Frânturi din scrierile marelui voievod de Miron Manega [Cunoaște lumea]

1684 – S-a născut Ioan Mavrocordat

23 iulie 1684, Constantinopol – 23 noiembrie 1719, București

A fost fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, dragoman al Imperiului Otoman și frate cu Nicolae Mavrocordat, domnul Moldovei. A devenit Caimacam în Moldova (7 octombrie 1711–16 noiembrie 1711), după plecarea lui Dimitrie Cantemir în Rusia, dragoman al Porții și domn în Țara Românească (2 decembrie 1716–6 martie 1719). În această ultimă calitate, a fost implicat în intrigile austriecilor împotriva Porții otomane.

1812 – Instituirea administrației rusești pe teritoriul moldovenesc

Comandantul armatei Dunărene, Amiralul P.V. Ciciagov a semnat proiectul Regulamentului privind instituirea administrației provizorii rusești pe teritoriul moldovenesc dintre Prut și Nistru. Fără nici un temei, a conferit regiunii Pruto-Nistrene denumirea turcească a părții sudice a acestei regiuni (Basarabia). Conform acestui document, părții estice a Moldovei istorice, care a obținut un statut de regiune, i-a fost acordată autonomia limitată. Locuitorilor li se permitea folosirea legilor locale. A fost organizat un guvern provizoriu în frunte cu guvernatorul civil Scarlat Sturdza, singurul guvernator român al Basarabiei sub dominația Imperiului Rus. La data de 2 august 1812, proiectul de regulament a fost aprobat de țar, fiind pus în aplicare, cu titlul Constituirea administrației provizorii în Basarabia, la 2 februarie 1813.

1848 – Revoluția de la 1848 în Țara Românească – Locotenența Domnească

Atât partea otomană, cât și autoritățile revoluționare de la București s-au arătat dispuse la tratative și cedări. La 23 iulie, o proclamație a guvernului provizoriu anunța depunerea puterii acestuia „în mâinile poporului”, astfel încât acesta din urmă era rugat „să aleagă îndată alt guvern, căruia îi va da numele de „Locotenența domnească a Țării Românești” și carele, după regulă, va fi recunoscut de către Înalta Poartă”. Peste 40.000 de oameni întruniți pe Câmpia Libertății din București au proclamat Locotenența domnească a Țării Românești, formată din șase membri, apoi, la solicitarea expresă a comisarului otoman, din trei membri: liberalii moderați Nicolae Golescu, Ion Heliade Rădulescu și Christian Tell, foști membri ai guvernului. A doua zi, Locotenența a fost recunoscută de comisarul Porții Otomane drept guvern legitim al Țării Românești.

 

Ziua presei militare române

1859 – A apărut Observatorul militar, diariu, politicu și scientificu

Prima publicație a Armatei Române a apărut la București, prima serie între 23 iulie–3 decembrie 1859; din 22 iulie 1994 a apărut seria nouă.

 

1862 – Serviciul de poștă a intrat în administrația statului

Prin Decretul nr. 527/23 iulie 1862 privind unificarea administrațiilor poștale din Moldova și Țara Românească, s-a înființat Direcția centrală a poștelor, iar Serviciul de poștă a intrat în administrația statului. Măsura s-a aplicat începând cu 1 august în același an. În urma unificării, conducerea direcței generale a fost încredințată lui Panaiat Sevescu, care deținea aceeasi funcție în Țara Românească din decembrie 1860.

1869 – S-a născut Gheorghe Adamescu

23 iulie 1869, București – 4 aprilie 1942, București

Istoric literar, bibliograf, publicist, membru corespondent (din 1921) al Academiei Române. A urmat Facultatea de litere și Filosofie a Universității București. A făcut specializări la Geneva și Paris (École des Hautes Études, École de Chartres). A predat la Școala Gimnazială din Galați, la Liceul „Gheorghe Lazăr” și la Liceul Sfântul Sava din București, a fost Inspector general în învățământul primar și normal, secretar general în Ministerul Instrucțiunii Publice, secretar al Asociației Corpului Didactic și subdirector la Institutul de Literatură și Bibliografie. Este autorul unor manuale de literatură din perioada interbelică; a scris: O istorie a literaturii române de la origini până în 1910, Contribuții la bibliografia românească.

1875 – S-a născut Arthur Segal

Aron Sigalu; 23 iulie 1875, Iasi – 23 iunie 1944, Londra

Pictor și grafician de renume internațional, autor, stabilit în Germania. A studiat la Academia de artă din Berlin cu realistul Eugen Bracht, orientându-se apoi spre Academia Julian, școala particulară de pictură a lui Ludwig Schmid-Reutte, atelierul lui Friedrich Fehr și colonia artistică de la Dachau.  În 1900 s-a încris la Academia regală de artă din München, unde a studiat la clasa profesorului Karl von Marr. După terminarea studiilor s-a apropiat de Secesiunea berlineză, participând anual cu lucrări la expozițiile acestei grupări, s-a implicat în formarea Noii secesiuni berlineze, grupare care promova noile idei expresioniste, desprinse din arta lui Edvard Munch, cu un program teoretic inspirat de scrierile lui Freud și Nietzsche. Între 1910–1912 a expus alături de grupul format din Max Pechstein, Ernst Ludwig Kirchner, Max Liebermann, Hans Arp, Paul Klee, Egon Adler, Rudolf Hellwag în Germania, Elveția și Ungaria. A înființat o școală de artă, Novembergruppe în Berlin. A rămas în istoria artei (și a psihanalizei) datorită descoperirilor făcute în ultima parte a vieții, cu sprijinul psihanalistului Sigmund Freud: terapia prin artă, metodă încă folosită în psihanaliză la scară largă. Pe tot parcursul vieții, a menținut legătura cu spațiul românesc. Deși nu era cetățean român (evreilor li s-a dat dreptul la cetățenie abia prin constituția din 1923) în 1910 a trimis lucrări la salonul Tinerimea Artistică și a deschis o expoziție personală la Ateneul Român. A susținut demersurile avangardiștilor de la București, fără să se implice vreodată activ în mișcarea artistică românească.

Biografie ilustrată: Segal Arthur Aron [Artindex]

1875 – S-a născut Constantin Ștefănescu Amza

Constantin Ștefan; 23 iulie 1875, Budești, Călărași – 13 februarie 1964, București

General al Armatei Române, politician. A urmat Școala pentru fii de militari din Iași, apoi studii militare la Iași și București. Sublocotenent din 1897, a avansat la locotenent (1900), căpitan (1907), maior (1913), locotenent-colonel (1916), colonel (1917), general de brigadă (1917), general de divizie (1928) și general de armată (1931). Pe când era în Regimentul 1 Geniu (1903–1905), a fost trimis de Ministerul de Război în Austria, la Batalionul 6 Imperial de Pionieri din Klosterneuburg, unde a servit în armata austro-ungară. A participat al doilea război balcanic și la primul război mondial. A fost secretar general al Ministerului Apărării (1920–1922), inspector general de armată (1931), ministru de Război în Guvernul Nicolae Iorga și ministrul Apărării Naționale în Guvernul Alexandru Vaida-Voievod, deputat în Parlamentul României. Este socotit întemeietorul Muzeului Militar Național, înființat prin Decretul 6064/18 decembrie 1923, fiind primul director. Din inițiativa sa, în calitate de comandant al Școalelor și Centrului de Instrucție al Geniului s-au lansat atât operațiunile de colectare a fondurilor, cât și organizarea concursului pentru stabilirea realizatorului monumentului Statuia geniului, Leul, inaugurat în 1929. A mai deținut apoi funcțiile de președinte al Societății de Radiodifuziune (1936–1940), vicepreședinte și administrator delegat a Societății de Industrie Chimică (1940–1944) și președinte al Sindicatului Agricol de Ilfov (1944–1946). A fost distins cu Ordinul Vulturul Alb (Mare Cruce) de către Serbia (1921), Ordinul Sfântul Sava (Mare Cruce) de către Regatul Serbiei, Croației și Sloveniei (1923), Ordinul Gheorghe I (Mare Ofițer) de către Grecia (1926), Ordinul Leului Alb (Mare Cruce) de către Cehoslovacia, Ordinul Polonia Restituta de către Polonia.

1876 – Guvernul Emanoil Costache Epureanu (2) a demisionat

Consiliu de miniștri liberal, prezidat de Emanoil Costache Epureanu, care a fost la guvernare în perioada 27 aprilie 1876–23 iulie 1876. După alegeri, noua Cameră dominată de liberali a trimis în judecată 11 miniștri din fostul guvern conservator sub acuzații de încălcare a Constituției și abuz în serviciu, acuzații care vor fi retrase anul următor. Conservator dizident, fost membru în cabinetul Catargiu, primul ministru a demisionat din guvern și din partidul liberal în scurt timp, motivându-și decizia prin faptul că a fost nemulțumit de acuzele aduse de liberali foștilor colegi conservatori.

1911 – S-a născut Adriana Sachelarie

23 iulie 1911, București – 9 februarie 2011

Profesoară, folcloristă, muzicolog, autoare de manuale și volume consacrate muzicii. Și-a început studiile muzicale la Ploiești, continuându-le la Academia de Muzică și la Facultatea de Filosofie, secția Muzicologie a Universității „Ludwig Maximilian” din München (1933–1937), obținând în anul 1937 titlul de Doctor în Muzicologie. Numele său este legat de Universitatea Națională de Muzică din București, instituție în cadrul căreia a deținut funcția de șef de lucrări și conferențiar la catedra de Istoria muzicii (1950–1978). A fost cercetător la Arhiva Fonogramică a Ministerului Artelor și la Arhiva de Folclor din București, cercetător științific principal la Institutul de Folclor din Capitală. A publicat studii și articole, susținand totodată o serie de concerte-lecție și comunicări științifice.

1912 – S-a născut Moses Rosen

23 iulie 1912, Moinești, Bacău – 6 mai 1994, București

Rabin care a îndeplinit funcțiile de șef-rabin al Cultului Mozaic din România (1948–1994) precum și de președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (1964–1994), deputat în Marea Adunare Națională și membru de onoare (din 1992) al Academiei Române. În anul 1931 s-a înscris la Facultatea de Drept din București, dar a plecat din cauza atmosferei antisemite de acolo. În același an s-a înscris la Institutul de Studii Rabinice din Viena, dar nu și-a putut termina studiile din lipsă de fonduri și a revenit la București. În anul 1935 a terminat studiile universitare la București, obținând diploma de jurist licențiat (master). A obținut titlul de Doctor în Științe Iudaice, în anul 1938 fiind învestit rabin. Activitatea sa a avut o amprentă însemnată asupra organizării vieții comunitare a evreilor din România în timpul regimului comunist și apoi în primii ani ai restaurării democrației în România. Din scrierile sale: În lumina Torei, The paper bridge; essays on Judaism, Învățături biblice, Izvoare și mărturii referitoare la evreii din România, Eseuri biblice.

1913 – S-a născut Gherasim Luca

Salman Locker; 23 iulie 1913, București – 9 februarie 1994, Paris

Teoretician al suprarealismului și poet român-francez, evreu de origine, care a trăit și activat în România și Franța. A scris mai ales în limba franceză. Din 1938, a călătorit frecvent la Paris, unde a intrat repede în cercurile mișcării suprarealismului. Declanșarea celui de-al doilea război mondial și accentuarea antisemitismului în România l-au forțat să se autoexileze. Între 1945–1947 a fondat un grup de artiști suprarealiști, din care mai făceau parte Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Theodorescu și Dolfi Trost, care la scurt timp au început să publice, inclusiv poeme în limba franceză. A inventat cubomania și, cu Dolfi Trost, a fost autorul celebrului manifest Dialectica dialecticii. La Paris a colaborat cu alți artiști celebri (Jean Arp, Paul Celan, François Di Dio și Max Ernst), producând un număr impresionant de colaje, desene, obiecte sau texte-instalații. Din 1967, a citit fragmente din opera sa la Stockholm, Oslo, Geneva, New York City și San Francisco. Documentarul TV din 1988, portretul său realizat de Raoul Sanglas Comment s’en sortir sans sortir, l-a făcut extrem de popular în Europa. Din opera sa: Un loup à travers une loupe, Fata Morgana, Présentation de graphie colorée de cubomanie et d’objets, Le Secret du Vide et du Plein, Éloge de Malombre.

Comment s’en sortir sans sortir – Raoul Sanglas, Gherasim Luca (1988)

1914 – A încetat din viață Nicolae Dobrescu (20 iulie 1874 – 10/23 iulie 1914)

Istoric, specialist în istoria Bisericii Ortodoxe Române; profesor la Facultatea de Teologie din București; membru corespondent al Academiei Române.

1917 – Ofensiva de la Nămoloasa

Cea mai mare pregătire de artilerie de pe frontul românesc, în sectorul Nămoloasa, derulată în perioada 10/23–12/25 iulie, a fost o acțiune militară de nivel strategic, planificată inițial să se desfășoare în luna iulie 1917, în scopul ruperii apărării forțelor Puterilor Centrale, în sudul Moldovei. Beneficiind de superioritate numerică, trupele româno-ruse, la 23 iulie 1917 dimineața, au lansat un impresionant tir de artilerie – pe toata linia frontului Armatei I, din aproape 700 guri de tun. Trei zile, 23, 24, 25 iulie au fost aruncate asupra pozițiilor inamice 170.000 de proiectile, adică 220 de vagoane cuprinzând 2.200 tone de muniție, cu impact nimicitor asupra fortificațiilor din zona Nămoloasa (județul Galați). Acestea au fost dublate de atacuri false lansate de trupele române, menite să distragă atenția inamicului de la adevăratul obiectiv al acțiunilor. A fost cea mai mare acțiune de artilerie de pe frontul nostru. Toată lunca Siretului era acoperită de nori de fum negru, galben-roșcat și vârtejuri de țărână se ridicau in urma exploziilor. Noaptea cerul ardea, și sub privirele lor ardea și satul Măicănești. După trei zile, ofensiva a fost anulată ca urmare a evoluțiilor negative de pe frontul rusesc din Galiția.

1920 – S-a născut Adriana Georgescu

23 iulie 1920, București – 29 octombrie 2005, Stevenage, Marea Britanie

Avocată, jurnalistă, memorialistă, o figură marcantă a rezistenței anticomuniste din România, una dintre primele victime ale dictaturii comuniste. În 1944 a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București. A fost infirmieră într-un spital militar, a scris cronică cinematografică în paginile ziarului Universul literar, apoi a devenit reporter al ziarului liberal Viitorul. A fost șefa de cabinet a generalului Nicolae Rădescu, președintele Consiliului de Miniștri (decembrie 1944 – martie 1945), iar după demisia guvernului, secretara și avocata generalului Rădescu. La 31 iulie, a fost arestată pentru implicarea în „organizația T” (a tinerilor liberali), catalogată de regimul comunist drept teroristă. După anchete și torturi la Securitate și un simulacru de proces (primul dintre numeroasele procese politice orchestrate de regimul comunist), a fost condamnată la patru ani de închisoare corecțională „pentru faptul de uneltiri contra ordinei sociale“, grațiată de Regele Mihai în aprilie 1947. La o nouă arestare (august 1947), colegii din organizație au „răpit-o“ din închisoare. După un timp, fugară în București, ajutată de Ștefan Cosmovici, care avea să-i devină soț, în august 1948 a emigrat clandestin. S-a stabilit la Paris, în continuare secretară a generalului Rădescu, care reușise la rându-i să fugă din țară. A fost în paralel membră în comitetul de redacție al ziarului Uniunea Română, corespondentă acreditată a Națiunilor Unite la Radio Paris, Radio Europa Liberă și BBC. S-a implicat în procesele politice anticomuniste de la Paris (1952) și Berna (1955). A avut o a doua căsnicie cu matematicianul Frank Lorimer Westwater, ofițer în Marina Regală Britanică; în 1961 s-a mutat la Londra și a primit cetățenia britanică. Volumul său de memorii La început a fost sfârșitul. Dictatura roșie la București este prima mărturie a experienței carcerale dintr-o țară aflată dincolo de Cortina de Fier. Cartea a apărut mai întâi la Paris, tradusă de Monica Lovinescu, cu pseudonimul Claude Pascal: Au commencement était la fin: La dictature rouge à Bucarest; apoi în SUA: In the Beginning Was the End, tradusă de Dan Golopenția; în Spania: Al principio fue el fin, traducere și note de Joaquín Garrigós. În anul 2000 a fost decorată cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Comandor.

Mai mult: Adriana Georgescu [Humanitas] 

1920 – A încetat din viață Teodor Ștefanelli (Theodor Ștefaniuc; 18 august 1849 – 23 iulie 1920)

Istoric, poet, prozator și jurist; membru titular al Academiei Române.

1921 – Convenția despre regimul navigației pe Dunăre

Convenția despre regimul navigației pe Dunăre, semnată la Paris, la 23 iulie 1921, între Belgia, Franța, Marea Britanie, Grecia, Italia, România, Regatul sârbilor, croaților și slovenilor și Cehoslovacia, stabilea statutul definitiv al Dunării: navigația pe Dunăre era liberă și deschisă tuturor pavilioanelor în condiții de egalitate completă, pe tot parcursul navigabil al fluviului și pe toată rețeaua internaționalizată.

1921 – Nicolae Paulescu a prezentat primele comunicări despre extractul pancreatic antidiabetic

În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societății de Biologie, Nicolae Paulescu a prezentat, în patru comunicări, rezultatele cercetărilor sale privind acțiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet, comunicările sale fiind publicate în revista societății. Paulescu a publicat articolul despre separarea unui principiu activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumește pancreina, și în numărul din 31 august 1921 al revistei de specialitate Archives Internationales de Physiologie, revistă cu apariție simultană în Franța și Belgia. În anul 1922, Paulescu a obținut, de la Ministerul Industriei și Comerțului din România, brevetul de invenție nr. 6.255 intitulat Pancreina și procedeul său de fabricare. Aceste publicații au precedat cu 8-10 luni anunțarea de către Fr. Grant Banting și Ch. Herbert Best din Toronto (Canada) a descoperirii insulinei. Bazându-se pe o traducere incorectă a textului articolelor publicate, Banting și Best au negat influența rezultatelor la care ajunsese profesorul Paulescu și au afirmat că, deși Paulescu a demonstrat eficacitatea extrasului pancreatic în a reduce cantitatea zahărului sau a ureei din sânge a animalelor diabetice, el ar fi declarat că injecțiile nu ar avea efect: „Paulesco has recently demonstrated the reducing effects of whole gland extract upon the amounts of sugar, ureea and acetone bodies in the blood and urine of diabetic animals. He states that injections into peripheral veins produce no effect and his experiments show that second injections do not produce such marked effect as the first” [Banting FG & Best CH., Journal of Laboratory and Clinical Medecine, 1922]. Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din anul 1923 i-a recompensat pe Frederick G. Banting și John Macleod pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om. Abia peste 50 de ani a fost recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei.

Nicolae Paulescu

1925 – S-a născut Nicolae Boșcaiu

23 iulie 1925, Caransebeș – 22 octombrie 2008, Cluj-Napoca

Biolog, membru titular (din 1991) al Academiei Române. A absolvit cursurile secției de Științe Naturale a Facultății de Științe de la Universitatea din Cluj-Napoca, devenind, în 1971, Doctor în Biologie. De-a lungul anilor, a fost muzeograf principal la muzeul din Lugoj, cercetător științific și mai târziu președinte la Subcomisia Monumentelor Naturii a Filialei Cluj-Napoca, cercetător la Centrul de Cercetări Biologice la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, bibliotecar principal la Filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei Române, redactor șef la Revista română de biologie. Seria Botanica, secretar științific al Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române. În bogata sa activitate de cercetare științifică, s-a orientat spre mai multe direcții cum sunt: taxonomie, floristică și fitosociologie, fitogeografie, istoria botanicii etc., abordând unele direcții inedite. Dintre cele peste 270 de lucrări publicate, singur sau în colaborare, în țară și peste hotare amintim: Flora și vegetația munților Țarcu, Godeanu și Cernei (Premiul „Emanoil Teodorescu” al Academiei Române), Biogeografie în perspectivă genetică și istorică, Biogeographie. Fauna und Flora der Erde und ihre Geschtliche ntwicklung, la care se adaugă și îngrijirea unor volume editate de Filiala Cluj-Napoca.

1929 – S-a născut Mátyás Kozma

23 iulie 1929, Târgu Mureș – 2000, Târgu Mureș

Compozitor și organist. Studiile muzicale le-a început la Conservatorul Municipal din Târgu Mureș (1936–1948) cu Paraschiva Metz, Șarolta Trózner și Richard Chován, continuându-le la Conservatorul din Cluj (1948–1955) cu Max Eisikovits, Francisc Major, Wilhelm Demian, Lakatos István, Gheorghe Halmos, Delly-Szabo Geza. A fost de-a lungul timpului preparator la catedra de Teorie-Solfegiu la Conservatorul din Cluj, organist/pianist în orchestra Filarmonicii Târgu-Mureș, redactor muzical la Studio-ul Radio Târgu-Mureș, director al Filarmonicii din Târgu-Mureș (1959–1966), asistent și lector la Institututul Pedagogic din Târgu-Mureș, secretar artistic și corepetitor la Ansamblul Popular Mureșul din Târgu-Mureș, organist-solist la Palatul Culturii din Târgu-Mureș (1980-2000). A susținut conferințe și comunicări științifice. A scris articole în Igaz Szó (Târgu-Mureș), Utunk (Cluj). A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural, cl.V (1968) și Ordinul Muncii, cl.III (1969). A compus muzică de teatru, muzică de scenă, muzică vocal-simfonică, muzică simfonică, muzică de cameră, muzică corală, muzică vocală etc.

Leda Maria Pap-Nagy – Variații pe o Temă de Matyas Kozma • Nagy Duo

1929 – S-a născut Valeria Rădulescu

Valeria Genelli Rădulescu; 23 iulie 1929, Micești, Argeș

Soprană. Încă de la vârsta de trei ani a dovedit aptitudini muzicale, urmând lecții de vioară și pian din anii de școală și liceu. În anul 1947 s-a înscris la Conservatorul din București și la Facultatea de Filosofie. Cu timpul, vocalitatea i s-a dezvoltat și i-a permis abordarea simultană a repertoriului de coloratură, liric lejer, liric spint și dramatic.

Filaret Barbu – Târgul de fete

La absolvirea Conservatorului, tânăra artistă a intrat în Corul Operei; alternând roluri mai mici cu prezențe în recitaluri și concerte și activitatea în cor, a participat la evenimentele tuturor producțiilor artistice ale teatrului. În anul 1959, a devenit solista Teatrului de Stat de Operetă din București. A avut roluri principale în: Vânzătorul de păsări de Zeller, Lăsați-mă să cânt și Lyistrata de Gherase Dendrino, Văduva veselă și Paganini de Lehar, Rose Marie de Friml, Anton Pann de Alfred Mendelsohn etc. Ultimul rol abordat de Valeria Rădulescu și care a încheiat seria celor 26 de roluri interpretate pe șcena Teatrului de Stat de Operetă din București vreme de un sfert de secol, a fost Mătușa Eller din Oklahoma de Rodgers, în iunie 1982.

Kalman – Contesa Mariza (1968)

1933 – S-a născut Radu Popa

23 iulie 1933, Sighișoara – 12 februarie 1993, București

Istoric, arheolog, muzeograf și profesor. A urmat studii de Istorie și de Drept, la București (1951–1962). În 1968 și-a luat Doctoratul în Istorie. În timp, a fost muzeograf la Muzeul de Artă al RSR, apoi cercetător principal la Institutul de Arheologie. În calitate de medievist, a studiat epoca formării statelor medievale române, în principal în regiunile Maramureș și Hațeg. S-a folosit în acest scop atât de izvoare scrise, cât și de săpături arheologice. A avut de asemenea contribuții în domeniul artei și culturii feudale românești din zona Dunării de Jos. La 24 ianuarie 1985, Radu Popa a semnat alături de D.M. Pippidi, Grigore Ionescu, Dinu Giurescu, Vasile Drăguț, Răzvan Theodorescu și Aurelian Trișcu o scrisoare către dictatorul Nicolae Ceaușescu, în care pledau în „al 12-lea ceas” pentru păstrarea mănăstirilor Văcărești și Mihai Vodă, care începuseră să fie demolate de autorități, pentru a face loc proiectului urbanistic al regimului comunist. Opera sa istoriografică cuprinde aproximativ 200 de titluri incluzând volume, articole, note și recenzii, între care: Mogoșoaia. Palatul și muzeul de Artă brâncovenească, Cetatea Neamțului, Cnezatul Marei, Mărturii de civilizație medievală românească, La începuturile evului mediu românesc. Țara Hațegului, La porte nord de la forteresse byzantine de Păcuiul lui Soare, Observații și îndreptări la istoria României, din jurul anului O Mie.

1941 – S-a născut Eugen Hrușcă

23 iulie 1941, Vlădeni, Botoșani – 1 august 2020

Jurnalist, poet și romancier. În anul 1967 a absolvit Facultatea de Geografie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași. A fost redactor la ziarul Clopotul, corespondent județean la Scînteia, redactor la Gazeta de Botoșani, purtător de cuvânt al prefectului, corespondent special al Agenției Naționale de Presă AGERPRES. A colaborat cu poezie și proză scurtă la reviste de cultură: Viața studențească, Ateneu, Hyperion-Caiete botoșănene. A debutat editorial cu romanul polițist, Funicularul complice, în 1985. A publicat apoi încă nouă volume: Poezii cu ghidușii, Stihuri șugubețe, Aurel, mititelul menestrel, Niște domni în pijama, Frivolii meseni de la Goldana, Confesionalul jurnalistului din Oiz, Unii cai pot prinde grai, Cruciatul walah.

1943 – S-a născut Emil Maxim

23 iulie 1943, Cluj

Dirijor, pianist. A absolvit Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. A fost pianist-corepetitor la Liceul de Coregrafie, apoi maestru de cor, dirijor al Operei Române din Cluj-Napoca și o perioadă a dirijat Corul bărbătesc Armonia. În 1995 a devenit conferențiar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și, pentru șase ani, director general al Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova, dirijor al Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” (2006–2009). Din 2009 este dirijorul Coralei Academice a Filarmonicii Oltenia. A fost distins cu Ordinul Meritul cultural în 2004.

Gaetano Donizetti – Don Pasquale • Opera Română Cluj-Napoca. Regia Emil Strugaru, Dirijor Emil Maxim. Cu: Petre Burcă,  Adrian Marcan, Alpinia Albeștean, Șerban Băcilă, Alexandru Potopea

1943 – S-a născut Liana Axinte

Liana-Cornelia Axinte; 23 iulie 1943, Ploiești

Sculptoriță, stabilită din 1982 în Germania. A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1962–1968), la clasa Ion Lucian Murnu, după care s-a specializat, cu o bursă de studii „Frederick Storck”, în atelierul „Friedirich și Cecilia Storck” București. A creat măști de factură expresionistă pentru spectacole de teatru (Bacantele de Euripide) și pentru spectacole de marionete, printre care, în mod special au fost remarcate cele de la Festivalul de la Charleville-Mézières (1979). În 1982 s-a stabilit la Deggendorf (Germania). Sculptează în lemn și piatră, modelază portrete ale unor figuri interiorizate în teracotă. Din anii ’80, datează un ciclu de pasteluri Desene de lumină. Perioada germană a Lianei-Cornelia Axinte a însemnat, în primul rând, o mare diversificare a mijloacelor și tehnicilor de producere a vizualului. Alături de sculptură, pictează, desenează, compune decorații parietale, face instalații. A lucrat reliefuri în ceramică (1989 – Casa de economii Plattling, Germania) și medalii de bronz, a ilustrat poezii de Rainer Maria Rilke. A revenit în 2008 la Teatrul de Comedie București, creând măști pentru un spectacol regizat de Cătălina Buzoianu. A participat la numeroase expoziții de grup, a avut expoziții personale: Măști și desene (București, 1969), Galeria Orizont (1972), Marionete pentru Till Eulenspiegel (Galeria Căminul Artei, 1979), la Muzeul Municipal, Deggendorf, Germania (1989, 1991, 1994, 1999).

Biografie ilustrată: Axinte Liana [Artindex]

1948 – S-a născut Mircea Goga

23 iulie 1948, Bistrița

Filolog, poet, istoric literar, traducător și profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj, strănepot al poetului Octavian Goga. A studiat la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj (1966–1971). Din 1971 a fost asistent, lector, conferenţiar la Facultatea de Litere. În 1981 a devenit Doctor în Filologie al Universităţii din Cluj, cu teza Lexicul poeziei lui Octavian Goga. A debutat în revista Echinox (1969). Din 1999, predă la Universitatea Sorbona din Paris. A publicat volume de versuri: Alb pelerin, Efebul de lumină, Limuzina de ceaţă, Urgenţa de a trăi, Soclul de umbră, Concert pentru vioară şi singurătate (tradus în germană, franceză și engleză) etc. Este prezent în antologii: Flori lîngă izvoare, Poeţi clujeni contemporani, Visător prin Oraşul Surîsului, Antologia poeţilor revistei Echinox, Antologia bilingvă (română-maghiară) a poeţilor contemporani clujeni „Un pahar cu lumină”. Alte volume: Lexicul şi structura stilului în poezia lui Octavian Goga, Dicţionar morfologic de verbe româneşti (în colaborare cu Lucia Uricaru), Cultura şi civilizaţia poporului român, Originalitatea spiritualităţii româneşti, Gramatica limbii române, Limba română. Fonetică şi fonologie. Lexicologie. Stilistică, Cultura şi civilizaţia poporului român. Sinteze, Născut o dată cu secolul. Memorii, I-am cunoscut. Interviuri etc. A tradus, în colaborare cu Yvonne Goga, din: Jean Rouaud, Georges Perec, Sempé‑Goscinny, Mircea Petean, Henri Vermorel – Madeleine Vermorel, Anna de Noailles, Pierre Reverdy, Philippe Soupault, Albert Py etc.

1949 – S-a născut Petre Stoica

23 iulie 1949, Râmnicu Vâlcea

Inginer electronist, creator al școlii românești de identificare a sistemelor; membru de onoare (din 1999) al Academiei Române. A urmat Institutul Politehnic București, Facultatea de Automatică și Calculatoare (1967–1972); în 1979 a devenit Doctor Inginer în specialitatea Automatică, susținând teza Identificarea sistemelor. A fost, în timp, profesor la catedra Calculatoare de proces și Automatizări a Facultății de Automatică și Calculatoare a Institutului Politehnic din București, profesor asociat sau profesor-invitat, la universitățile din Eindhoven (Olanda), Uppsala (Suedia), Gainesville și Stanford (SUA), director al Societății de Analiza și Predicția Seriilor Temporale în Marea Britanie. Are o intensă activitate didactică și de cercetare în domenii precum: identificarea și modelarea sistemelor, prelucrarea statistică a semnalelor digitale, analiza și predicția seriilor temporale, conducerea adaptivă a sistemelor stochastice, publicând peste 750 de lucrări și studii în reviste de mare prestigiu din țară și din străinătate; a realizat unul dintre primele tratate din lume privind Identificarea statistică a sistemelor stochastice. A creat o adevărată școală românească de identificarea sistemelor și prelucrarea semnalelor, care se bucură în prezent de o largă notorietate internațională. În literatura de specialitate, îi poartă numele: condițiile Soderstrom-Stoica de unimodalitate, lema Stoica-Holst de localizare a valorilor proprii, metoda Stoica-Sharman de verosimilitate maximă etc. Din 1992 s-a stabilit în Suedia, unde este profesor la Universitatea din Uppsala. Este membru al Societății Regale de Statistică din Marea Britanie; membru al Academiei Regale de Inginerie a Suediei, a Societății Regale de Științe din Uppsala și al Academiei Europene de Științe, a primit 15 premii internaționale prestigioase pentru activitatea sa, fost distins cu Premiul „Traian Vuia” al Academiei Române (1977, 1989).

1950 – Revolta țăranilor din Vrancea împotriva colectivizării

Țăranii din Vrancea, cărora le fuseseră confiscate pământurile și pădurile, s-au răsculat împotriva autorităților comuniste – 35 de sate și comune din Vrancea, „de la cascada Putnei și până pe malul Siretului” au ridicat armele împotriva regimului comunist [Mihai Timaru – ultimul supraviețuitor, Memorial din Cotul Carpaților]. Revolta a fost condusă de frații Ion, Cristea și Costică Paragină, și de frații Ionel și Octavian Voinea. Grupul de rezistență Paragină era format din 35 de persoane, majoritatea preoți, învățători sau țărani din satele Vrancei. Ion Paragină, liderul grupului, era absolvent al Facultății de Litere și Filosofie din București. 15.000 de oameni au luptat împotriva colectivizării. În noaptea de 23/24 iulie 1950 a fost declanșată revolta în satul Bârsești: s-a tras clopotul de la biserica satului, au fost arestați milițienii, activiștii PMR și UTM, au fost ocupate sediile consiliului popular, miliției și poștei. Dar și în alte localități au existat grupuri de țărani revoltați. Autoritățile au intervenit rapid, cu o extremă duritate.

Mai mulți țărani au fost executați pe loc (Ilie și Toader Posmagiu, tată și fiu din Bârsești, Radu Hurjui din Nereju), iar în perioada imediat următoare au fost arestate sute de persoane, fiind condamnați la ani grei de închisoare. 308 persoane au fost judecate în 18 loturi de către Tribunalele Militare Galați și Stalin [Brașov], între iunie și noiembrie 1951, fiind pronunțate și multe condamnări la moarte.

1955 – A încetat din viață Gheorghe Spacu (5 decembrie 1883 – 23 iulie 1955)

Chimist; profesor la Universitatea din Cluj și la Universitatea din București; considerat creatorul școlii românești de chimie coordinativă membru titular al Academiei Române.

1971 – A încetat din viață Iulia Soare (Lilly Sonnenfeld; 5 iulie 1920– 23 iulie 1971)

Prozatoare și traducătoare.

1990 – A încetat din viață Ada Orleanu (3 ianuarie 1916 – 23 iulie 1990)

Prozatoare, publicistă și traducătoare.

1991 – S-a semnat la București Tratatul de prietenie și colaborare între guvernele României și Italiei

Primul Tratat încheiat de țara noastră cu un stat occidental după decembrie 1989, în vigoare de la 13 aprilie 1992.

1998 – A încetat din viață Constantin Bugeanu (8 mai 1916 – 23 iulie 1998)

Dirijor, compozitor, muzicolog și profesor.

2006 – A încetat din viață Titus Mesaroș (10 iulie 1925 – 23 iulie 2006)

Regizor, scenarist; autor a peste 100 de filme documentare.

2009 – A început să emită televiziunea sportivă Digi Sport

Lansată de compania de cablu RCS&RDS, emisia televiziunii a început pe data de 23 iulie 2009, odată cu transmisiunea partidei de fotbal Újpest FC–Steaua București, la ora 20:45. În aceeași dată s-a lansat și a doua versiune a canalului, DIGI Sport Plus.

2009 – A încetat din viață Dan Setlacec (2 octombrie 1921 – 23 iulie 2009)

Medic chirurg; director al clinicii de Chirurgie Generală al Spitalului Fundeni și profesor de Chirurgie la Facultatea de Medicină din București.

2014 – A încetat din viață Oana Orlea (Maria-Ioana Cantacuzino; 21 aprilie 1936 – 23 iulie 2014)

Scriitoare; deținută politică a regimului comunist; în exil în Franța, a publicat cărți care dezvăluiau tratamentul aplicat deținuților politici în lagărul comunist; fiica lui Bâzu Cantacuzino; legatara testamentară a lui George Enescu.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită