23 Mai în istoria României

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: S-a înființat Teatrul de revistă Cărăbuș – Trupa lui Tănase

 

205 – Prima atestare documentară a Municipium Septimium Apulense

Orașul, dezvoltat din vechile canabae ale Legiunii a XIII-a Gemina, lângă cetatea Alba Iulia a fost o așezare civilă în care locuiau veterani lăsați la vatră, negustori, artizani, coloniști veniți din lumea romană atrași de bogățiile Daciei. Dobândind rangul de municipiu a primit automat ius italicum. Conform specialiștilor, Municipium Septimium Apulense, care și-a luat numele de la împăratul Septimius Severus (193–211d.Hr.), se întindea pe o suprafață de aproximativ 140 ha de jur împrejurul castrului. La jumătatea secolului al III-lea, în timpul domniei lui Traianus Decius (249–251 d.Hr.), municipiul va mai urca o treaptă în rândul orașelor devenind Colonia Nova Apulensis pentru a o deosebi de orașul de la Partoș care fusese ridicat la rangul de Colonia Aurelia Apulensis la sfârșitul secolului II.

1871 – S-a născut Garabet Ibrăileanu

23 mai 1871, Târgu Frumos, Iași – 10/11 martie 1936, București

Critic, istoric și teoretician literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier. Între 1890–1895, a frecventat cursurile Facultății de Filosofie, Istorie și Literatură la Universitatea din Iași, concomitent a urmat Școala Normală Superioară; în anul întâi a frecventat cursuri la toate facultățile, negăsindu-și locul. Atras de febra publicistică și de ideile socialiste, a lăsat studiile superioare pe plan secundar, trecându-și examenele cu întârziere. Între 1890–1894 a colaborat la săptămânalul bucureștean Munca cu articole politice, la Adevărul și Critică socială cu articole de critică, a fost redactor la Evenimentul literar și Lumea nouă. A fost profesor la Liceul Internat „Costache Negruzzi”, a suplinit catedra de Filosofie de la Liceul Național din Iași, susținând examenul de capacitate pentru a deveni profesor titular. Din 1908 a ocupat catedra de Literatură modernă de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe care a servit-o până în 1934. A reluat strălucita tradiție a societății Junimea și a revistei Convorbiri literare prin reunirea în jurul revistei Viața românească, al cărei principal redactor a fost, a celor mai însemnați scriitori ai epocii și prin orientarea mișcării literare a vremii în direcția creației cu caracter specific, legată de realitățile naționale contemporane, permițând scriitorilor importanți ai epocii, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction, Octavian Goga, Tudor Arghezi etc. să-și dezvolte liber activitatea.

1883 – S-a născut Dimitrie Leonida

23 mai 1883, Fălticeni – 14 martie 1965, București

Inginer specialist în energetică, membru titular (din 1935) al Academiei de Științe din România. Pasiunea pentru tehnică a fost hotărâtoare atunci când și-a ales profesia, el dorind să devină inginer. A studiat Electricitatea la Politehnica din Charlottenburg. În anul IV a conceput proiectul Metropolitanului din București, cu linia principală Gara de Nord–Sf. Gheorghe–Calea Moșilor și ramificația Sf. Gheorghe–Filaret, fiind printre cei dintâi care au propus construirea unei rețele de metrou în București, iar proiectul de diplomă a avut tema Complexul hidrotehnic și hidroenergetic al Bistriței din regiunea Bicaz. Deși a avut oferte de serviciu de la firma Siemens și de la Școala Politehnică din Charlottenburg, s-a întors în România în 1908, cu titlul de Elektroingenieur și s-a angajat la Primăria capitalei, unde s-a ocupat de verificarea instalațiilor electrice noi, care urmau să fie racordate la rețea, de problema tramvaielor, a abordat problema metroului al cărui prim proiect îl făcuse și construirea unui canal navigabil Argeș–București–Dunăre, cu port la București și centrale hidroelectrice la București, Orăști, Budești, Fundeni. A înființat prima Școală de Electricieni și Mecanici din România, care va funcționa peste 45 de ani, iar în 1909, a înființat primul muzeu tehnic din România, actualul Muzeu Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, pe care l-a donat în 1951 statului român prin Ministerul Energiei Electrice și Industriei Electrotehnice. A proiectat centrala termoelectrică de la Grozăvești (1912) și Centrala de la Botoșani (1914). A organizat în Parcul Carol I Prima Expoziție a Electricității din România (1928). A fost profesor universitar la Timișoara și București, a participat la planul de electrificare a României. A fost membru al American Institute of Electrical Engineers, al American Associations for the Advencement of Science, și al Royal Society of Arts din Londra. A fost laureat al Premiului de Stat cl.I și a primit titlul de Laureat la Premiului de Stat pentru întreaga sa activitate științifică didactică și pentru pregătirea de cadre în domeniul energetic (1954). A fost distins cu Ordinul Muncii cl.I (1961).

1891 – S-a născut Victor Slăvescu

23 mai/5 iunie 1891, Rucăr, Muscel/Argeș – 24 septembrie 1977, București

Economist, om politic liberal, membru titular (din 1938) al Academiei de Științe din România, membru titular (din 1939) al Academiei Române. S-a înscris în 1911 pentru cursurile Facultății de Filosofie din Göttingen, le-a continuat la Universitatea din München, unde a studiat timp de două semestre științele economice, a făcut o călătorie la Paris, continuând studiile la Universitatea din Halle și obținând în anul 1914 titlul de Doctor în Științe Economice. A fost director la Banca Românească, profesor la catedra de Monedă credit și schimb și Studiul și tehnica băncilor, catedra de Economie politică și Economie națională și rector al Academiei de înalte Studii Comerciale și Industriale din București. A fost ministru de Finanțe și ministru ad interim la Industrie și Comerț, ministru la Înzestrarea Armatei, președinte al Uniunii generale a Industriașilor din România. A inițiat revista Independența economică (1918) și a condus Anale economice și statistice. A fost distins cu Marea cruce Coroana României, Marea cruce Orange Nassau, Legiunea de Onoare în grad de Mare ofițer. Ca urmare a activtății politice, a fost întemnițat la închisoarea Sighet (1950–1955).

1897 – S-a născut Mihai Konteschweller

23 mai 1897, Craiova – 1947, București

Inginer specialist în radiocomunicații. În 1914, la vârsta de 17 ani, a făcut mai multe fotografii aeriene ale Craiovei, folosind un zmeu, pe care a fixat un aparat de fotografiat, pe care îl declanșa de la sol cu ajutorul unei sfori. S-a specializat în domeniul electric la universități din Bristol și Paris, iar după primul război mondial s-a alăturat firmei Dr. Titus, deschise la Paris de fratele său, unde se fabricau aparate de radio cu superreacție. Alături de fratele său, a fost autor al mai multor invenții din domeniul radioului și al automobilului. După moartea lui Titus, survenită în 1931, Mihai a revenit definitiv în România, unde realizat lucrări de radiotehnică de largă circulație. În 1934 a efectuat prima experiență de teleghidaj din România. Este vorba despre un vaporaș, al cărui nume era Nimfa, prezentat la Expoziția Târg a Industriei Românești, desfășurată în Parcul Carol I în perioada 9–10 octombrie 1934. Vaporașul naviga pe lacul din parc, fiind comandat de pe mal, prin unde radio și putea să execute șase comenzi, respectiv: înainte, înapoi, stânga, dreapta, stop și sirenă. Din 1945 a fost profesor universitar la catedra de Curenți slabi de la Facultatea de Electromecanică din cadrul Politehnicii „Gheorghe Asachi” din Iași. Din lucrările publicate: Radio pentru toți, Actualități radiofonice, Telemecanica, Televiziunea și alte înfăptuiri în legătură cu electricitatea, Radioelectricitatea.

1899 – S-a născut George Matei Cantacuzino

23 mai 1899, Viena – 1 noiembrie 1960, Iași

Arhitect, pictor și scriitor, profesor universitar, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România. A participat la primul război mondial ca voluntar (1917–1918). Între 1920–1929 a studiat arhitectura la École des Beaux Arts la Paris. A fondat, împreună cu Matila Ghyka, Paul Emil Miclescu și Octav Doicescu revista Simetria. Caiete de artă și critică. În 1948 a fost arestat și condamnat la cinci ani de închisoare, pe care a executat-o la Jilava și Aiud, fiind eliberat la 29 iulie 1953 și încarcerat din nou, la sinistrul canal Dunăre-Marea Neagră. A fost încadrat la București la Direcția Monumentelor Istorice, apoi concediat, „origine nesănătoasă” și „concepții învechite”, iar după cea de a doua arestare, a lucrat la Mitropolia Moldovei, tolerat de autorități, dar protejat de mitropolitul Iustin Moisescu. A pictat și desenat mult, a participat la Salonul oficial, la expoziții de grup sau expoziții personale, postbelic a avut o expoziție în București la Parcul Herăstrău. După planurile sale au fost construite clădiri în stil renascentist: Palatul Băncii Crissoveloni, imobilul Crețulescu din Calea Victoriei, clădirea de birouri din Piața Universității, iar arhitectura modernă, având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, poate fi regăsită în următoarele construcții: hotelul Belona și vile la Eforie Nord, hotelul Rex din Mamaia, complexul industrial al uzinelor IAR din Brașov, postul de radio din Bod etc.

1902 – S-a născut Vladimir Streinu

Nicolae Iordache; 23 mai 1902, Teiu, Argeș – 26 noiembrie 1970, București

Critic și istoric literar, estetician, pedagog, eseist, poet și traducător, om politic, membru post-mortem (din 2006) al Academiei Române. În aprilie 1917, la 15 ani, declarându-se mai mare ca vârstă, s-a înscris voluntar în armată. A fost repartizat la Regimentul 29 infanterie, compania 10, Dorohoi. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București, specialitatea Filologie modernă (Franceză), a fost angajat secretar de redacție la revista Cugetul românesc, scoasă de Tudor Arghezi și Ion Pillat. În același timp, a frecventat cenaclul Sburătorul, și a fost angajat redactor la revista Sburătorul, în paginile căreia a publicat cea mai mare parte din poeziile sale. În 1927, a fost numit profesor la Găești, unde, peste un an, a scos revista Kalende, împreună cu Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu și Tudor Șoimaru. Din 1938 s-a stabilit definitiv în București, fiind profesor, mai întâi la Școala normală de băieți și apoi la Liceul „Mihai Viteazul”. A fost căsătorit cu scriitoarea Elena Vasiliu-Iordache. Făcând politică țărănistă, a fost pentru scurtă vreme deputat (1932–1933). A fost redactor-șef la Gazeta, redactor la Viața literară și Revista Fundațiilor Regale, unde a rămas până în 1941, când noua conducere (Dumitru Caracostea) l-a concediat, împreuna cu Tudor Vianu, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu, din cauza orientării lor democratice. Totodată, a fost dat afară din învățământ din cauza vederilor sale politice anticomuniste. Încă din 1945, figura printre membrii fondatori ai Asociației de rezistență culturală „Mihai Eminescu”. Din 1955, a fost cercetător științific principal la Institutul de lingvistică al Academiei, până în 1959, când înscenându-i-se o listă de fapte imaginare, a fost arestat (alături de alți intelectuali de forță interbelici, precum Constantin Noica) și condamnat la 7 ani închisoare pentru motive, evident, politice. Eliberat în 1962, a devenit cercetător științific principal la Institutul de Istorie și Teorie Literară (în 1965) la propunerea lui George Călinescu. Reabilitat, în 1969 a fost numit director la Editura Univers, profesor onorific la Facultatea de Limbă și literatură română a Universității din București, unde a ținut un curs despre Estetica poeziei românești.

1913 – S-a născut Olga Caba

23 mai 1913, Valeva, Ucraina – 20 iulie 1995, Sebeș

Poetă, prozatoare și profesoară. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj-Napoca unde s-a specializat în limba engleză (1934). A predat limba engleză la Botoșani, Focșani, Oradea, București și Sebeș. A debutat literar în 1933 în revista Abecedarul din Turda. Ulterior a mai publicat în reviste precum Gândirea, Herald, Gând românesc, Revista Fundațiilor Regale. Din opera sa: Vacanță sentimentală în Scoția, Cumpăna din cetate, Nuvele fantastice, Zodia varsătorului de apă, Victor Papilian și cenaclul său.

1916 – S-a născut Petroniu Tănase

23 mai 1916 – 22 februarie 2011

Călugăr ortodox, protosinghel, duhovnic și stareț al Schitului Prodromu, de la Muntele Athos. membru al grupării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim; deținut politic. S-a călugărit de foarte tânăr în obștea Mănăstirii Neamțului, unde s-a și format duhovnicește. A fost trimis la București pentru studii, intrând în obștea Mănăstirii Antim. A absolvit Facultatea de Teologie, dar a făcut în paralel și unele studii de matematică și filosofie. La Antim a avut drept ascultare de a pune în bună rânduială biblioteca mănăstirii. În timpul celui de al doilea război mondial și în primii ani după război a fost funcționar la Cancelaria Sfântului Sinod și la secretariatul patriarhului Nicodim. A făcut parte din gruparea Rugul Aprins, suferind consecințele politice cunoscute, închsoarea comunistă. În anii 1977–1978, la cererea monahilor români de la Muntele Athos, Patriarhia Română a trimis două grupuri de călugări români să întărească efectivul Schitului românesc Prodromu; părintele Petroniu a făcut parte din al doilea grup. Din 1978 a trăit neîntrerupt la Sfântul Munte Athos, iar din anul 1984 a fost ales stareț. A renunțat la stăreție la începutul anului 2011 din cauza vârstei înaintate.

1918 – Actul renunțării Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii la Biserica Basarabeană

La 23 mai 1918 patriarhul Tihon al Moscovei și al întregii Rusii a dat deplină libertate Bisericii Basarabene ca, printr-un congres eparhial, să aleagă cu ce biserică autocefală și în ce legături vrea sa fie pe viitor, și a expediat mitropolitului Pimen al Moldovei Actul renunțării la Basarabia.

1919 – S-a înființat Compania Cărăbuș

Pe strada Academiei, pe locul unde funcționase Grădina de Vară Amicii orbilor a fost pusă piatra de temelie a Grădinii Cărăbuș, a marelui comedian Constantin Tănase. Numele trupei fusese dat întâmplător, fără o poveste deosebită, după ce Tănase, plimbându-se în grădina de vară, observase amuzat că terenul avea forma gâzei. Și Cărăbuș a rămas. La ceremonia punerii temeliei, a fost de față multă lume bună: actori, ziariști, prieteni. La inaugurare s-a băut vin negru și s-au ciocnit cupe de șampanie. Actorul Constantin Mărculescu, de la Teatrul Național, a desfășurat ceremonios un pergament de pe care a citit versurile scrise cu acest prilej de catre George Ranetti:

Se-ntemeiaza Templul Comediei

Și-or pune-ntâia piatra a temeliei

Tănase, care-i un vestit ghiduș

Cu nasu-i lung, de-aici și pân-la Huși

Si Grigorescu, negru ca un tuș…

De ce-l numiși tu Teatru „Cărăbuș”

O, nasule-arhitect care-l făcuși?

Eu nu pricep – da-i treaba meseriei

Iar eu-s doar grămăticul trepăduș

Ce-așterne azi pe luciul hârtiei

Mai alb ca florile de corcoduș

O slova ce-i menită veșniciei!

A urmat apoi ceremonialul introducerii papirusului într-o sticlă goală de șampanie și îngroparea acesteia la temelia scenei [Monografia lui Aurel Storin: Teatrul de Revistă „Constantin Tanase” 1919–2000. De la Cărăbuș la Savoy]. Inaugurarea a avut loc pe 2 iulie 1919, cu spectacolul Cotoiul e pe varză, pisica pe orez.

1921 – George Enescu a susținut două concerte la Timișoara

În zilele de 23 și 24 mai 1921, au avut loc primele concerte ale lui George Enescu la Timișoara după Marea Unire. Concertele lui George Enescu în localitățile bănățene au o mare semnificație în cronologia concertistică a marelui artist. Primele sale concerte în Banat au avut loc încă din timpul când regiunea aparținea Austro-Ungariei. Fără cea mai mică excepție, ziarele germane și maghiare au relatat la superlativ despre acest „mare violonist român”. Pentru populația română din Banat, aceste concerte erau foarte importante, mai ales cele susținute în anii 1912 și 1914 la Lugoj.

George Enescu – Poema Română

Dar și după Marea Unire, concertele lui Enescu au fost și mai spectaculos primite, evenimentele fiind transformate în adevărate festivități la care a participat un numeros public meloman. Gabriel Sárkányi scria despre primul concert a lui Enescu: „De ani de zile, din timpul înaintea începerii războiului, de când ne-au vizitat cei mai mari artiști, n-am mai ascultat un astfel de violonist ca George Enescu, care, ieri seară, în sala mare a Cazinoului Militar, a adus pe ascultătorii săi, prin arta sa deosebită, pana la extaz […] Enescu a fost aici sărbătorit din nou și a fost dus de tineri și chiar vârstnici pe umerii lor, în urale puternice, până la Grand Hotel”.

1923 – S-a inaugurat calea ferată Salonta–Chișineu-Criș

A fost prima linie de cale ferată construită de români în Transilvania. Lucrările au început la 1 septembrie 1921 și au fost terminate la 23 mai 1923.

1923 – Fizicianul Hermann Oberth a susținut examenul de diplomă la Universitatea din Cluj

Lucrarea sa, Rachetă spre spațiile interplanetare, a fost refuzată la publicare în Germania, conținând printre altele „prea multă matematică pentru o carte de fizică și prea multă fizică pentru o carte de matematică”. A fost însă acceptată de profesorul Augustin Maior în 1922 la Universitatea din Cluj, în România, ca dizertație pentru acordarea lui Hermann Oberth a titlului de profesor de Matematică și Fizică. Lucrarea avea să devină o operă de bază în tehnica rachetelor și teoria zborului cosmic.

1931 – S-a născut Lucian Mureșan

23 mai 1931, Firiza, Satu-Mare

Cardinal, arhiepiscop major al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia, întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, membru de onoare (din 2012) al Academiei Române. Biserica Română Unită fiind scoasă în afara legii din 1948, dorința sa de a deveni preot greco-catolic s-a realizat anevoios. A urmat studii la Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Alba Iulia, cu episcopul romano-catolic Áron Márton, care a primit cinci tineri greco-catolici (câte unul pentru fiecare eparhie a Bisericii Române Unite). Când acest grup era în anul IV, Departamentul Cultelor a aflat de existența lor, cei cinci studenți părăsind Institutul Teologic sub presiunea autorităților comuniste, fiind apoi urmăriți de Securitate. Timp de un an nu a fost angajat nicăieri, nici chiar în mină. Abia după un an s-a angajat muncitor necalificat la o carieră de piatră, și mai târziu la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Maramureș, întreprindere la care a lucrat până la pensionare. A continuat studiile teologice și și-a susținut examenele în clandestinitate cu profesori de la fostele academii teologice desființate, care mai erau în libertate, și-a susținut examenul de licență, după care a lucrat în continuare ca funcționar. În 1964, după eliberarea din închisoare a episcopilor greco-catolici care au supraviețuit, a fost hirotonit preot de episcopul Ioan Dragomir al Maramureșului. După hirotonire, a început pastorația clandestină, ocupându-se cu predilecție de tineret, cu deosebire de cei ce doreau să devină preoți. După Revoluție și re-legalizarea Bisericii Române Unite, la 3 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop de Maramureș. Prin grija sa, a fost deschis la Baia Mare un institut teologic de grad universitar. În 2012, papa Benedict al XVI-lea l-a ridicat în demnitatea de cardinal și i-a acordat Biserica Sf. Atanasie cel Mare ca biserică titulară la Roma, fiind membru al Congregației pentru Bisericile Orientale.

1933 – S-a născut Eugen Segal

23 mai 1933, Iași – 9 octombrie 2013, București

Chimist, membru titular (din 2009) al Academiei Române. A urmat studiile universitare la Facultatea de Chimie, secția Chimie Fizică din București. În 1963 a devenit Doctor în Fizică cu teza Contribuții la studiul cinetic al unor descompuneri endoterme în sisteme solid-gaz. În anii următori, și-a perfecționat pregătirea profesională la Institutul de Fizică-chimică al Academiei de Științe din Moscova, Institutul de Cataliză al Secției Siberiene a Academiei de Științe a URSS din Novosibirsk și la Departamentul de Inginerie Chimică a Universității Stanford din Statele Unite ale Americii. Din 1955, a intrat în învățământul superior, parcurgând toate treptele ierarhiei universitare, până la profesor. În activitatea de cercetare științifică, și-a concentrat eforturile spre domenii fundamentale ale chimiei fizice: cinetică chimică heterogenă izotermă și neizotermă, chimosorbție și cinetică a reacțiilor catalitice heterogene, cinetică formală. Cercetările sale s-au finalizat cu publicarea a circa 500 de lucrări editate în țară și în străinătate, printre care Studiul cinetic al reacțiilor heterogene cu ajutorul datelor termogravimetrice, Introducere în chimia fizică etc.

1937 – S-a născut Irina Odăgescu-Țuțuianu

23 mai 1937, București

Compozitoare și profesoară universitară. A studiat Compoziția la Universitatea de Muzică din București, avându-i profesori pe Alfred Mendelsohn și Tiberiu Olah, absolvind în 1963. S-a specializat la Darmstadt, în cele mai noi tehnici de compoziție, sub îndrumarea profesorilor Xenakis, Ligeti, Stockhausen. A îmbrățișat cariera universitară, predând cursul Citire de partituri la Universitatea de Muzică din București. A compus peste 80 de opusuri – muzică simfonică, vocal-simfonică, muzică de cameră sau de balet, instrumentală și corală. Și-a ales ca gen predilect de exprimare Poemul, abordat în diverse formule timbrale, de o apreciere aparte bucurându-se poemele sale corale, cântate și premiate în țară și peste hotare.

Irina Odăgescu-Țuțuianu – Tatăl nostru • Corul Academic Radio, Dirijor Dan Mihai Goia

1937 – S-a născut Octavian Georgescu

23 mai 1937, Constanța – 22 decembrie 2022

Poet, prozator, jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, din anul 1975. Licențiat al Facultății de Filosofie și Istorie a Universității din Cluj, a fost redactor la Dobrogea nouă, la revista Tomis, bibliograf la Biblioteca Județeană Constanța, muzegraf la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie. A debutat ca scriitor în anul 1958. De atunci, el a fost colaborator al publicațiilor: Tomis, Luceafărul, Tribuna, Steaua, România literară, Contemporanul, Orizont, Ateneu, Cronica, Ramuri, A Hét, Analele Dobrogei (serie nouă) etc. A fost cuprins în antologia de poezie contemporană Fereastra dinspre mare (1995). Cărți publicate: Peisaje pontice, Silabele străzii, Anemone, Ora epavelor, Ochiul iubirii, Presa dobrogeană (1879–1980), Muzele neliniștitoare.

1941 – S-a născut Horia Flămând

23 mai 1941, Alba Iulia

Sculptor, profesor universitar, membru și vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A studiat sculptura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Folosește piatra, lemnul sau bronzul în lucrările sale. După absolvire s-a stabilit în Capitală, dedicându-se carierei didactice. A ajuns, la rândul său, profesor universitar, mentor al multor generații de studenți. În perioada 1976–2006 a fost profesor de sculptură la Universidad Andrés Bello din Chile. A realizat mai multe monumente de for public printre care: bustul lui Simion Bărnuțiu din Bocșa, statuia lui Mihai Eminescu din Cluj-Napoca, statuia lui Alexandru Papiu-Ilarian din Dej, un basorelief dedicat lui Mihai Viteazul, cu o lungime de 6,20 m si o lățime de 3 m din Alba Iulia, un bust de bronz al lui Alexander Tietz, la Reșița. A avut expoziții personale la București (Apollo, Hanul cu tei) și Accademia di Romania, Roma; a participat la expoziții de grup în București și Berlin, are lucrări la Tabăra de sculptură de la Măgura. A primit Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru sculptură (1976), Premiul Academiei Române pentru sculptură (1982).

Biografie ilustrată: FLÂMÎNDU (FLĂMÂNDU, FLĂMÂND), Horia (Horea) [Centrul Cultural META]

1942 – S-a născut Gabriel Liiceanu

23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea

Filosof, scriitor, editor, cercetător, memorialist, interpret, realizator de televiziune, profesor universitar, editorialist, eseist. Absolvent al Facultății de Filosofie și al Facultății de Limbi Clasice de la Universitatea București, în 1976 a devenit Doctor în Filosofie cu teza Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii. Tânăr cercetător la Institutul de Filosofie în anii ’70, a început să frecventeze, alături de Andrei Pleșu, Școala de la Păltiniș, unde filosoful Constantin Noica își desfășura, prin seminarii private, împreună cu câțiva discipoli, proiectul cultural de recluziune formativă voluntară în fața realității regimului comunist. Volumele Jurnalul de la Păltiniș și Epistolar, mărturii ale acestui parcurs formativ, au avut un rol important în epocă. În 1990 a devenit director al Editurii Humanitas. În această calitate a reeditat o multitudine de autori români interziși (în totalitate sau parțial) în perioada comunistă. Spectrul acestora acoperă diferite domenii, precum filosofia: Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu; literatura: Eugen Ionescu, Lucian Blaga și istoria: memoriile lui Constantin Argetoianu, I.G. Duca. Un eveniment editorial de excepție a fost publicarea în 1996 a ediției princeps a jurnalului scriitorului român cu origini evreiești Mihail Sebastian, carte care supraviețuise în manuscris de la moartea autorului (în 1945), prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului generației ’27. Din 1992 a fost profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București. A fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, membru în consiliul științific al New Europe College și Președinte al Asociației Editorilor din România. Dintre scrierile sale: Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii, Încercare în politropia omului și a culturii, Cearta cu filosofia, Apel către lichele, Despre limită, Declarație de iubire, Ușa interzisă (Jurnal), Despre minciună, Despre ură, Despre seducție, Scrisori către fiul meu, Întâlnire cu un necunoscut, Estul naivităților noastre: 27 de interviuri 1990-2011: oare ne putem apăra prin cuvinte?, Dragul meu turnător, Nebunia de a gândi cu mintea ta, România. O iubire din care se poate muri, Continentele insomniei.

1946 – S-a născut Valeriu Armeanu

23 mai 1946, Giroc, Timiș – 16 august 2015, Drobeta-Turnu Severin

Scriitor și gazetar, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Între 1964–1970 a urmat cursurile Universității de Artă din București la clasa maestrului Corneliu Baba. A fost muncitor, apoi bibliotecar la Biblioteca Casei de Copii din Drobeta-Turnu Severin. Începând din 1990 a editat, timp de doi ani, ziarul Scorpion. În 1994 a devenit instructor la Centrul Județean Drobeta Turnu Severin al Creației Populare. A debutat în 1963, cu versuri, în revista Ramuri. A mai colaborat la Tribuna, Orizont, Luceafărul, România literară, Contemporanul, Vatra etc. A debutat editorial cu placheta Să visăm (1970), urmată de: Imn la Cetatea Luminii, Odihna lacrimii, Lanul cu vedenii, Neguțătorii de triluri, Azilul de cuvinte, Poeme, Repulsii, Trei basme pentru Măriuca.

1946 – S-a născut Sorin Ilfoveanu

23 mai 1946, Câmpulung Muscel

Pictor și desenator contemporan, recunoscut în țară și peste hotare, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 1971). A urmat cursurile Universității de Artă din București la clasa maestrului Corneliu Baba, asistent Liviu Lăzărescu. A fost profesor al catedrei de pictură, decan al Facultății de Arte Plastice, rector al Universității de Arte București. A participat la numeroase expoziții de grup și personale, la simpozioane și festivaluri de artă. „Singurătatea personajelor lui Sorin Ilfoveanu, tristețea lor venită parcă din alte vremuri. Lumea fără timp, dar nesfârșită tocmai din cauza asta. Gesturile încremenite într-un ceremonial al morții, când nimic nu mai e tragic, ci numai un moment a ceea ce suntem” [Ștefan Agopian].

Biografie ilustrată: Ilfoveanu Sorin [Artindex]

 1948 – Cedarea Insulei Șerpilor către URSS

Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România și URSS a stabilit, împotriva prevederilor Tratatul de pace din 1947 (care preciza că Insula Șerpilor aparține statului care deține Delta Dunării) că Insula Șerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în componența URSS. La data de 23 mai 1948, reprezentanții ministerelor de externe din cele două țări – Nikolai P. Șutov, prim-secretar al ambasadei sovietice din București și Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar al Republicii Populare Române – au semnat chiar pe insula Șerpilor un proces-verbal de predare a insulei. În acel document se afirma, deși insula nu aparținuse niciodată Uniunii Sovietice, că „Insula Șerpilor a fost înapoiată URSS de către RP România și încadrată în teritoriul URSS“. Aceste documente au fost păstrate mult timp secrete.

Insula Șerpilor

Predarea insulei a redus suprafața mării teritoriale a României, din acest motiv nu s-a ajuns la un acord privind delimitarea platformei continentale în Marea Neagră. Partea sovietică a susținut la negocieri că această delimitare să se facă între Insula Șerpilor și țărmul românesc. Procesul-verbal nu a fost ratificat niciodată de Parlamentele României și URSS și nici nu a fost dată vreo lege constituțională cu privire la traseul frontierei de stat cu URSS, iar după destrămarea URSS, Insula Șerpilor a trecut în stăpânirea Ucrainei.

1951 – S-a născut Vintilă Mihăilescu

23 mai 1951, București – 22 martie 2020, Besançon, Franța

Scriitor, publicist, psihosociolog și antropolog cultural. Absolvent al Facultății de Psihologie al Universității București (1974), a fost cercetător în psihologie al Institutului de Geriatrie, iar între 1979–1991 al Centrului de Antropologie al Academiei Române. A avut mai multe burse de studii la Mission du Patrimoine Ethnologique, fiind specializat în etnopsihologie, identitate și etnicitate, studiul comunităților. A fost profesor invitat la universități din Franța (Lyon, Paul Valery Montpellier, Provence), Elveția (Neuchatel), Germania (Humboldt), Ungaria (Pecs), Canada (UQAM) etc. A condus programe de cercetare și proiecte pe probleme rurale coordonate de PHARE și Banca Mondială, fondând Observatorul Social al Universității București. A fost profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Psihologie a Universității București, șeful Catedrei de Sociologie la Școala Națională de Științe Politice (SNSPA) susținând cursurile de Antropologie și cele de Comunități Sociale. A avut o cronică permanentă la săptămânalul cultural Dilema Veche. A fost directorul Muzeului Țăranului Român (2005–2010). În anul 2006 a fost decorat de Președintele României pentru serviciile aduse culturii române. Dintre volumele publicate: Fascinația diferenței, Socio-hai-hui: o altă sociologie a tranziției, Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape, Scutecele națiunii și hainele împăratului: note de antropologie publică, Apologia pîrleazului, Etnogeneză și țuică, În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului.

1953 – S-a născut Gabriela Drăgușin

23 mai 1953, Mediaș – 22 martie 2015

Mezzosoprană, solistă a Operei Naționale din București. A urmat cursurile Conservatorului „George Enescu” din Iași, sectia Canto clasic cu Ella Urma, absolvind șefă de promoție, cu rolul titular din opera Carmen de G. Bizet. A fost profesoară de Canto clasic la Școala Populară de Arte din Târgoviște, a cântat în Corul Academic al Filarmonicii „George Enescu” din București (1981–1990), a devenit apoi solistă a Operei Naționale București. A abordat cu egal interes opera, vocal-simfonica și liedul, fiind invitată să evolueze în compania tuturor marilor ansambluri simfonice din țară: Filarmonica „George Enescu” București, Orchestra Națională Radio, Filarmonicile din Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov, Oradea, Arad, Satu-Mare, Constanța. A avut roluri în operă, ca: Norma de Bellini, Nabucco, Trubadurul, Aida și Rigoletto de Giuseppe Verdi, rolul principal în Carmen de Bizet, Iocasta în Oedip de George Enescu, O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu, Liliacul de J. Strauss; în vocal-simfonic: Messa da Requiem de Verdi, Requiem de W.A. Mozart, Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, Stabat Mater de Pergolesi, Oratoriul Elias de Mendelsohn-Bartholdy, Les nuits d’été de Berrlioz, Oratoriul de Crăciun de Paul Constantinescu. A realizat turnee în Marea Britanie, Finlanda, Germania, Franța, Italia, Spania, Elveția, Japonia. A primit Premiul Criticii Muzicale pentru merite deosebite în interpretarea rolurilor Compozitorul din Ariadna la Naxos de Richard Strauss și Adalgisa din Norma de V. Bellini (1995).

Serghei Rahmaninov – Vecernii, op.37 „Binecuvintează suflete al meu pre Domnul” • Corul Academic Radio și Corala Bărbătească Ortodoxă Te Deum laudamus; solistă Gabriela Drăgușin, recită Pr. Cristian Deheleanu, dirijor Dan Mihai Goia

1956 – S-a născut Daniela Condurache

23 mai 1956, Stâncești, Mihai Eminescu, Botoșani

Cântăreață de muzică populară. De peste 30 de ani are frecvente apariții la emisiunile folclorice la radio și televiziune. A câștigat Festivalul-Concurs Național al Interpreților Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase” și a fost cap de afiș la numeroase spectacole cu specific folcloric, precum Gala Folclorului Românesc – Dansul, Muzica și Portul.

Daniela Condurache – Ciobănașul (1984)

1957 – Prima producție proprie de teatru TV

În 23 mai 1957 s-a transmis primul spectacol de teatru realizat de Televiziunea Română, din sala Studio a Teatrului Național București, cu piesa Ziariștii, de Al. Mirodan, în regia lui Moni Ghelerter, avându-l pe Radu Beligan în rolul principal.

Al. Mirodan – Ziariștii Teatru radiofonic (1956)

1969 – Filmul Cântecele Renașterii a primit Marele Premiu Palme d’Or

Film documentar despre activitatea corului Madrigal, în regia lui Mirel Ilieșiu, realizat cu concursul corului Madrigal, a obținut Marele Premiu pentru scurt metraj la Festivalul de la Cannes (8–23 mai 1969) din Franța.

Cântecele Renașterii

1971 – Hotelul Intercontinental din București

Clădirea a fost construită între anii 1968–1970, după planurile arhitecților Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, I. Moscu, și era una dintre cele mai înalte clădiri din România. Cu 24 de etaje și 87 de metri înălțime, a devenit a doua cea mai înaltă clădire din București în acea perioadă. Hotelul a fost deschis cu 423 de camere și apartamente, centru de sănătate la etajul 22, Restaurantul Balada, cu specific românesc și Luna Bar, la etajul 21, Belvedere Bar la etajul 2, cu terasa spre Piața Universității, Sala Rondă la etajul 1, Picolo Bar și cazino la etajul 1, Braseria Corso, Restaurantul Madrigal și Self la parter. InterContinental București a fost primul hotel de cinci stele din România și cel de-al doilea hotel construit de lanțul hotelier într-o țară comunistă (după Esplanada din Zagreb). Inaugurarea Intercontinentalului a avut loc în data de 23 mai 1971, concomitent cu primul zbor Pan Am la București.

Mai mult: Cum s-a construit primul hotel de cinci stele din România [Historia] 

1983 – S-a născut Randi

Andrei Ștefan Ropcea; 23 mai 1983, Pitești

Cântăreț și producător muzical. A absolvit liceul de arte „Dinu Lipatti”, unde a studiat Fortepiano. A devenit celebru cu trupa Morandi, alături de Marius Moga, în calitate de solist al trupei. De-a lungul anilor, grupul a acumulat o mulțime de premii naționale și internationale: 8 single-uri pe locul 1 (în topuri locale și internaționale), 2 milioane de copii ale albumului de debut, Reverse vândute, 2 nominalizări la MTV Europe Music Awards pentru cel mai bun debut (2005 și 2006), piesa Angels a fost cel mai downloadat produs digital în Rusia și Ucraina. Începând cu anul 2011, a debutat în cariera solo și tot atunci și-a deschis propria casă de discuri, Famous Production. A câștigat premii și pe parcursul carierei solo: Viral Music Video by IceeFest & Cat Music pentru Prietena ta, Best YouTube @MediaMusic Awards pentru Ochii ăia verzi, sau Premiul pentru excelență în muzică la Romanian Fashion Awards 2017.

Randi – Ochii ăia verzi

 

Ziua Aromânilor de Pretutindeni

Pe 23 mai, în România, dar și în alte țări balcanice se sărbătorește Ziua Națională a Aromânilor, în amintirea recunoașterii aromânilor ca națiune în Imperiul Otoman, prin iradeaua imperială din 9/22 mai 1905, prin care Sultanul Abdul Hamid al II-lea recunoștea milletul vlah. Prin cântece, dansuri și alte obiceiuri, aceștia își respectă cu sfințenie datinile strămoșești pentru a transmite tradiția și urmașilor. Este sărbătorită din 1990, la inițiativa Ligii Aromânilor din Macedonia.

 

1991 – Republica Moldova

Numele Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a fost schimbat în Republica Moldova. Aceasta își va proclama independența pe 27 august 1991.

1996 – S-a născut Răzvan Marin

Răzvan Gabriel Marin; 23 mai 1996, București

Fotbalist care joacă pe post de mijlocaș. A jucat la Viitorul Constanța, Standard Liège, Ajax Amsterdam, în prezent la Cagliari Calcio. A jucat la echipa națională: România U17(2012–2014), România U19 (2014–2015), România U21 (2015–2016) și din 2016 la seniori, în 37 de apariții, marcând două goluri.

2000 – Vizita oficială a Reginei Margareta a Danemarcei în România

Regina Margareta a Danemarcei, împreună cu soțul ei, prințul Henrik, a efectuat, în perioada 23–25 mai, o vizită oficială în România, la invitația președintelui României, Emil Constantinescu. Însoțită de un grup de oameni de afaceri și de șeful diplomației de la Copenhaga, Niels Helveg Petersen, Majestatea Sa a vizitat Bucureștiul, precum și câteva localități din Moldova. Vizita Reginei este prima a unui Suveran danez în România.

2003 – A încetat din viață Ion Drăgănoiu (6 ianuarie 1943 – 23 mai 2003)

Poet și jurnalist, redactor la Radioteleviziunea Română, redactor la România liberă, discipol literar și prieten al lui Nichita Stănescu.

2006 – A încetat din viață Iordan Chimet (18 noiembrie 1924 – 23 mai 2006)

Eseist, prozator, poet, scenarist și traducător, autorul unor apreciate eseuri și cărți pentru copii.

2017 – A încetat din viață Viorel Morariu (18 octombrie 1931 – 23 mai 2017)

Rugbyst și antrenor de rugby; președinte al Federației Române de Rugby (1965–1968).

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită