~ Amintirile zilei* ~
Foto: Prima domnie a lui Mircea cel Bătrân
1386 – A încetat din viață Dan I
1354 – 23 septembrie 1386
Dan I, fiul lui Radu I și al doamnei Ana, frate vitreg al lui Mircea cel Bătrân, a fost Domn al Țării Românești între 1383 sau 1385–23 septembrie 1386. Domnia sa, atât cât este cunoscută, s-a încadrat în jaloanele obișnuite ale primilor Basarabi, oscilând între dorința de întărire a puterii interne și eliminarea pretențiilor coroanei maghiare și încercarea de expansiune în spațiul sud-dunărean prin diversele intervenții în luptele interne din statele creștine atât bulgărești cât și sârbești.
1386 – A început prima domnie a lui Mircea cel Bătrân
Mircea cel Bătrân (1355 – 31 ianuarie 1418) a fost domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386–noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397–31 ianuarie 1418. A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I, căruia i-a urmat la tron. În timpul domniei sale, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa și s-au pus bazele principalelor instituții feudale ale statului. Acest fapt a adus cu sine și o întărire a autorității sale, exprimată în titulatura pompoasă, „Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu harul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”, care încludea și titlul de despot al țărilor lui Dobrotici și în reprezentarea numismatică. A întărit economia țării prin măsuri privind impozitele și taxele, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu care a încheiat tratate și privilegii. A deschis mine de aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale și sare au crescut.
1403 – Tratat de alianță între Mircea cel Bătrân și Wladyslaw al II-lea Jagiello
Mircea cel Bătrân a reînnoit alianța din 1389 cu regele Poloniei, Wladyslaw al II-lea Jagiello, o alianță îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una dintre cele două țări.
1445 – Prima atestare documentară a Târgului Galați
Primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați s-au găsit pe malul estic al bălții Mălina (în nord-vestul municipiului), unde s-au descoperit fragmente de ceramică, unelte confecționate din silex și os, datând din neolitic. Orașul s-a dezvoltat pe bazele unei străvechi așezări dacice, existente în secolele VI-V î.Hr., la vadul Dunării. Prima menționare documentară a orașului Galați, pe atunci târg, datează din 1445, într-un uric semnat de domnitorul Ștefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun, acordat Mănăstirii Humorului la 23 septembrie.
1872 – S-a născut Alecu Cazaban
Alexandru Cazaban; 23 septembrie/6 octombrie 1872, Iași – 24 mai 1966, București
Scriitor, ziarist, editor și conferențiar, membru al Societății Scriitorilor Români, al Uniunii Scriitorilor din RPR, membru al Sindicatului Ziariștilor din București. A fost descendentul unei vechi familii franceze stabilite în Moldova, care a dat o seamă de personalități lumii artistice române: actorul Jules Cazaban, compozitoarea Mansi Barberis, sculptorul Ion Irimescu, pianista Rodica Suțu, regizoarea Sorana Coroamă-Stanca etc. A absolvit Liceul Național din Iași și s-a înscris la Facultatea de Arhitectură din București, pe care nu a absolvit-o. A fost desenator, copist-desenator în diverse instituții ale statului. în timpul primului război mondial, a editat, împreună cu Rudolf Suțu, cotidianul ieșean Dușmanul, împotriva ocupației germane. Din 1920 a fost șef de birou în cadrul Direcțiunii Generale a Artelor din Ministerul Culturii și Artelor, membru în Consiliul de administrație al Societății de Difuziune Radio Telefonică din România. I-a cunoscut pe Eminescu, Caragiale, cu care a și colaborat la Moftul român, Delavrancea, Dobrogeanu-Gherea. A colaborat la Zeflemeaua, Moftul român, Revista literară, Rampa, Viața Românească, Luceafărul, Universul etc. A scris povestiri vânătorești, portrete, amintiri, piese de teatru, nuvele: Bolta rece, Deștept băiat!, Chipuri și suflete, Băiatul lui Moș Turcu, Oameni cumsecade, Rozina, Păcatul sfinției sale, Dureri neînțelese, Între frac și cojoc, Pasărea rătăcită, Din vremea aceea, Văzute și auzite etc.
1879 – Relații diplomatice Principatele Române Unite – Austro-Ungaria
Austro-Ungaria a fost cea dintâi țară care a recunoscut de drept independența României. Totodata a fost cea dintâi care a admis ridicarea agenției diplomatice române, întemeiată cu zece ani mai inainte, la rangul de legație, la 11/23 septembrie 1879, devenind astfel prima ambasadă a României. Primul ambasador român în străinătate a fost diplomatul Ion Bălăceanu. Totodată, în România a fost acreditat primul ambasador, reprezentantul Austro-Ungariei, contele László von Hoyos, Freiherr zu Stichsenstein.
1879 – Adunarea de constituire a Societății de cultură macedo-română
Constituită la București și recunoscută prin înalt decret domnesc la 15 aprilie 1880, societatea a funcționat în mod continuu, nefiind desființată de la data înregistrării ca persoană juridică. Adunarea de constituire a Societății a avut loc la 23 septembrie 1879 la Ateneul Român și s-a încheiat cu Proclamația Societății de cultură macedo-română, care a chemat pe toți românii din sudul Dunării să învețe limba română și să trăiască în pace cu toate popoarele cu care viețuiesc.
1879 – Johannes Brahms în turneu în Transilvania. Cluj
La Cluj, concertul din cladirea Reduta a reunit o audiență la fel de numeroasă, precum cea a lui Franz Liszt în turneul său în țările române. A doua zi, celor doi artiști, Johannes Brahms și Joseph Joachim le-au fost decernate diplome de membri de onoare ai Conservatorului, iar după ultimul recital oficialitățile locale au organizat o festivitate de rămas bun, în gara Josepfstadt.
Johannes Brahms – Simfonia Nr. 3 în Fa major, Op. 90 • Berliner Philharmoniker, Dirijor Simon Rattle
1884 – S-a născut Mihai Costăchescu
23 septembrie 1884, Goești-Lingani, Iași – 18 martie 1953, Iași
Istoric și folclorist, profesor, cercetător, membru corespondent (din 1939) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie la Iași (1906–1910), în 1910 luându-și licența în Filologie română, Filologie slavă și Estetică. A fost profesor secundar de Limba și literatura română la Iași și la Buzău, cercetător la Secția de Istorie Medievală a Institutului de Etnografie și Folclor din Iași, secretar al Societății Istorico-Arheologice a Muzeului Municipal Iași. A colaborat la numeroase publicații ale vremii: Buletinul Muzeului Municipal Iași, Ion Neculce, Moldova. S-a remarcat ca editor de izvoare slavo-române: Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, Documente moldovenești de la Ștefan cel Mare, Documente moldovenești de la Bogdan Voevod 1504–1517 etc. A cules o bogată colecție de poezii populare, între care și o variantă a Mioriței.
1891 – S-a născut V.G. Paleolog
Vasile Georgescu Paleolog; 23 septembrie 1891, Teiu–Cornu/Orodel, Dolj – 12 februarie 1979, Craiova
Critic de artă și eseist, valoros exeget al operei și primul biograf al lui Constantin Brâncuși. A frecventat Cenaclul lui Macedonski, a colaborat la ziarele Viitorul, Vocea Dreptății, Biruința. În 1910 a scris o carte profetică și antidinastică, Sfârșitul României, care a fost interzisă, autorul fiind nevoit să părăsească țara. S-a refugiat în Italia, apoi la Paris, s-a stabilit în Montmartre și a devenit prieten cu Amedeo Modigliani, Guillaume Apollinaire, Satie, Max Iacob, Ezra Pound, James Joyce, Picasso, Constantin Brâncuși și alte personaje ilustre. La Paris, a colaborat la cotidianele L’Intransigent, Paris Midi iar în 1913 a editat La Revue de la Roumanie Latine. A străbătut Europa timp de 20 de ani înainte de a se stabili pe meleagurile natale în Dolj.
1898 – S-a născut Alfred Margul Sperber
Alfred Sperber; 23 septembrie 1898, Storojineț, Bucovina/Ucraina – 3 ianuarie 1967, București
Scriitor, publicist și traducător evreu limbă germană și limbă idiș din România. A urmat școala la Cernăuți și Viena, unde și-a luat bacalaureatul. În 1918 a revenit la Cernăuți pentru a studia Dreptul, la care a renunțat și a călătorit, întâi la Paris, apoi la New York, unde a locuit între 1921–1924, activând ca jurnalist la publicații comuniste americane. În 1924 a devenit redactor la Czernowitzer Morgenblatt, ziar liberal evreiesc de limbă germană din Cernăuți și a colaborat la New Yorker Volkszeitung și la periodice din România: Der Nerv (Cernăuți), Das Ziel (Brașov) etc. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost ajutat de Ion Pillat, Eugen Lovinescu și Oscar Walter Cisek să nu fie expulzat din România ca evreu bucovinean. A fost profesor de limbi străine în București, a lucrat la Radiodifuziunea Română și în presa scrisă de limbă germană; a scris poezie, a tradus – a realizat una dintre cele mai reușite traduceri în germană a poemului Luceafărul de Mihai Eminescu, balade populare românești, între care Miorița și Toma Alimoș, din operele unor autori români de prestigiu (Tudor Arghezi, Ion Barbu, Maria Banuș, Vladimir Colin etc.). A scris numeroase poeme tributare circumstanțelor politice ale regimului comunist, dedicate elogierii PMR, a lui Lenin, Stalin și Gheorghiu-Dej. Pentru contribuțiile sale la realismul socialist și proletcultism, a primit Premiul de Stat cl.I (1954), alături de Mihai Beniuc, Mihu Dragomir, Dumitru Almaș, Aurel Baranga, Horia Lovinescu, Ion Vitner etc.
1903 – S-a născut N. Milcu
Nicolae Milcu; 23 septembrie 1903, Craiova – 21 septembrie 1933, Craiova
Poet, traducător, profesor. Rămas orfan de mic, a fost crescut de o mătușă. În timpul liceului, a plecat voluntar în primul război mondial. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București în 1927. A frecventat cenaclul Elenei Farago, sporadic și pe cele ale lui Eugen Lovinescu și Mihail Dragomirescu. Un timp a fost redactor al revistei Ramuri din Craiova, premiat pentru activitatea poetică și dramatică de Institutul de Literatură din București și de Comitetul de lectură al Teatrului Național din Craiova. A fost profesor la Liceul „Carol I” și la Școala Militară din Craiova, la Seminarul și la Școala Comercială din Câmpulung Muscel. A debutat cu poezii în revista Tinerimea școlară (1919). A colaborat cu versuri, articole, „însemnări leneșe„, cronici dramatice, recenzii la Adevărul literar și artistic, Viața literară, Bilete de papagal, Universul literar, Convorbiri literare, Sburătorul etc. Debutul editorial a fost cu volumul de povestiri Din taina sufletului (1919), urmat de Căciuliță roșie/Scufița roșie (în colaborare cu Radu Gyr), Grădina de sidef, Floarea lui Sânzien (în colaborare cu Radu Gyr), Fluierul lui Marsyas, Versuri. În 1933, s-a reîntors la Craiova și, bolnav de ftizie, a murit la Sanatoriul Lemnea.
1910 – Memoriul fruntașilor politici români transilvăneni
În 22 iunie 1910, dr. I. Mihu, cu acordul fruntașilor politici români transilvăneni, a întocmit un memoriu prin care cereau, între altele: recunoașterea Partidului Național Român, legiferarea votului universal, egal, direct și secret, folosirea limbii române în administrație și justiție și respectarea autonomiei bisericii române, pe care l-a înaintat în 23 septembrie 1910, autorităților maghiare, la Geszt (domeniul familiei Tisza). La întoarcere, Mihu i-a invitat la Vinerea, la 25 septembrie 1910, pe Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Aurel Vlad și Valeriu Braniște pentru a-i informa despre convorbirile avute la Geszt.
1918 – A încetat din viață Auguste Emile Picot (13 septembrie 1844 – 24 septembrie 1918)
Lingvist și romanist francez; secretar al regelui Carol I al României; viceconsul al Franței la Timișoara; membru de onoare al Academiei Române.
1920 – A încetat din viață Constantin Robescu
1839, Râmnicu Sărat – 23 septembrie 1920, București
Inginer agronom, membru corespondent al Academiei Române. A absolvit Școala Normală de Ape și Păduri, luându-și apoi licența în Științele Naturii la Paris. A înființat, împreună cu Petre S. Aurelian, Revista Științifică (1870), fiind unul dintre fondatorii Școlii Speciale de Silvicultură din București (1883). A fost primul președinte al Societății Progresul Silvic. A fost de două ori primarul Bucureștiului (1896–1904), director general al Poștelor și Telegrafului, senator, vicepreședinte al Senatului. A ridicat, împreună cu soția sa, biserica Sfinții Împărați din Focșani.
1923 – Legea pentru organizarea învățământului silvic
În baza legii, publicată în Monitorul Oficial Nr. 139/1923, „învățământul superior silvic se încadrează din data de 23 septembrie 1923 în Școala Politechnică, sub denumirea de Secția E”. Sunt prevederi și pentru învățământul silvic inferior și mediu.
1927 – S-a născut George Sorescu
23 septembrie 1927, Bulzești, Dolj – 2 aprilie 2021
Poet, prozator, critic literar și traducător, profesor universitar, fratele mai mare al scriitorului Marin Sorescu, membru al Uniunii Scriitorilor din 1980. Descendent al unei familii de țărani cu înclinații literare: tatăl, Sorescu I. Ștefan, primul versificator, în metru popular, în familie și în comunitatea rurală din epoca sa, iar mama, Nicolina Sorescu, cu o memorie „homerică”, avea darul povestirii. Componente ale volumelor La Lilieci de Marin Sorescu, au la bază, pe alocuri, câte ceva din poveștile mamei. Licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București, în 1953 și-a început cariera didactică fiind profesor de Limba și literatura română la Liceul „Traian” din Turnu Severin, a continuat la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic craiovean, apoi la Universitatea din Craiova, parcurgând toate treptele didactice, până la gradul de profesor. În 1970 a devenit Doctor în Filologie cu teza Gheorghe Asachi. Viața și opera. A debutat în 1957, cu versuri, în Oltenia liberă. A publicat poezie, proză, traduceri, studii de istorie literară în Ramuri, Tribuna, România literară, Convorbiri literare, Vatra etc. A publicat 17 cărți, dintre care: Întoarcerea Euridicei, Desen sonor, Aripi în timp, Zbor etc. După moartea fratelui său, Marin, a publicat și îngrijit 35 de volume din creația acestuia, printre care și opt jurnale de călătorie. A primit numeroase premii, printre altele și Premiul „Marin Sorescu” al Academiei Române „pentru ecoul de durată al numelui, pentru păstrarea și folosirea la catedră a întregului instrumentar al poeziei, prozei și criticii soresciene”.
1935 – S-a născut David Esrig
23 Septembrie 1935, Haifa
Regizor și profesor. A venit cu familia în România în 1938. A studiat Regia la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, absolvind în 1958; a luat doctoratul în 1978. A devenit cel mai cunoscut regizor de teatru român din vremea sa; a creat producții care sunt legendare și azi: Nepotul lui Rameau sau Troilus și Cressida la Teatrul de Comedie din București. A fost director al Studioului de actorie la Teatrul Evreiesc de Stat din București, a lucrat la Teatrul de Comedie regizând Capul de rățoi de George Ciprian, Umbra de Evgheni Schwarz și Procesul domnului Caragiale de Mircea Ștefănescu, iar în anii ’60, a participat la numeroase evenimente din Moscova, Leningrad, Berlin (Est), Weimar, Chemnitz, Dresda, Bonn și la Théâtre des Nations din Paris, unde a primit și Premiul Criticii Franceze pentru cea mai bună producție. În 1973, datorită dictaturii din ce în ce mai rigide a lui Ceaușescu, după ce două producții ale acelui an, Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett și Furtuna de William Shakespeare au fost interzise, a părăsit România. S-a stabilit în Franța și a lucrat la Théâtre national de Chaillot din Paris; ulterior s-a mutat în Germania, primind cetățenia în 1975. În anii ’80, a fost regizor independent la München, lector la Universitatea de Teatru din München, unde a fondat asociația Athanor e. V. pentru promovarea artei teatrale. În 1990 a realizat filmul Pasiunea românească (Bayerischer Rundfunk), la un an de la Revoluția Română din 1989. Din 2007, este coordonatorul școlilor de teatru private ale programului Catedrei ITI UNESCO.
Înapoi la argument – invitat David Esrig
1938 – A încetat din viață Avram Imbroane (9 decembrie 1880 – 23 septembrie 1938)
Teolog, om politic bănățean, deputat; luptător pentru unirea Banatului și Ardealului cu România.
1941 – S-a născut Sofia Vicoveanca
Sofia Fusa-Micu; 23 septembrie 1941, Toporăuți, Cernăuți, România/Ucraina
Renumită interpretă de muzică populară din zona Bucovinei, poetă și actriță de film. Din copilărie, constrânsă de greutățile materiale prin care treceau refugiații, micuța Sofia a învățat să coasă, să țeasă covoare, să împletească, să croiască etc. A absolvit Școala Populară de Artă din Suceava și a fost angajată, prin concurs, în anul 1959 ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava. În anul 1965, i-a apărut primul său disc. Din anul 1998, a devenit solistă de muzică populară la Ansamblul Rapsozii Botoșanilor. Repertoriul Sofiei Vicoveanca cuprinde cântece de leagăn, de nuntă sau cumetrie, doine de dragoste și dor, colinde, bocete sau balade, dar cele mai multe sunt cântece de voie bună, specifice lumii satului. A efectuat imprimări la Radio București și Iași, pentru televiziune și la Casa de discuri Electrecord. A jucat în câteva filme românești, dovedind un real talent actoricesc, a publicat trei volume de versuri: Dureri ascunse, Cu inima-n palme, Taine în adânc păstrate.
Sofia Vicoveanca – Lume dragă am petrecut
1946 – S-a născut Valeria Ogășanu
Valeria Marian; 23 septembrie 1946, București, România – 26 februarie 2023
Actriță de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie în 1969. A jucat pe scena teatrului „Bulandra” din București, unde a interpretat peste 30 de roluri în spectacole importante ale teatrului. În 1968 a jucat primul rol în filmul Vin cicliștii. Alte roluri notabile in filme: Brigada Diverse intră în acțiune (1971), Mihai Viteazul (1971), Frații Jderi (1974), Alarmă în Deltă (1976), Saltimbancii (1981), Trandafirul galben (1982), De-aș fi Peter Pan (1992). A fost căsătorită cu actorul Virgil Ogășanu. Împreună au avut un fiu, Mihai.
Frații Jderi (1974) • Regia Mircea Drăgan. Cu: Gheorghe Cozorici, Sebastian Papaiani, George Calboreanu, Toma Dimitriu, Geo Barton, Sandina Stan, Iurie Darie, Emanoil Petruț, Florin Piersic, Carmen Stănescu, Valeria Marian [jupânița Nasta], Draga Olteanu-Matei, Jean Constantin, Colea Răutu, Gheorghe Dinică, Puiu Călinescu
1948 – S-a născut George Mihăiță
23 septembrie 1948, Moreni, Dâmbovița
Actor de teatru și film. A absolvit în 1971 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, secția Actorie, clasa Sanda Manu. A jucat la Teatrul de Comedie din București de la începutul carierei, devenind director al aceluiași teatru din 2002. A avut numeroase roluri în: Fata Morgana de Dumitru Solomon, Jocul dragostei și al întâmplării de Marivaux, Livada cu vișini de A.P. Cehov, Harold și Maude de Colin Higgins, Troilus și Cresida de William Shakespeare, Poker de Adrian Lustig, În plină glorie! de Peter Quilter etc., pentru unele piese semnând și regia. De asemenea, a avut numeroase roluri în filme: Reconstituirea, Brigada Diverse, Veronica, Ilustrate cu flori de cîmp, Pentru patrie, Ultima noapte de dragoste, Saltimbancii, François Villon – Poetul vagabond, Omul zilei, Undeva la Palilula și în televiziune: Urmărirea, Mușatinii. A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori.
Duminica în familie (1988)
1950 – Înființarea Studioului Cinematografic București
După ce Ministerul Artelor și Informațiilor a emis și pus în aplicare Decretul nr. 303/2 noiembrie 1949 pentru naționalizarea industriei cinematografice și reglementarea comerțului cu produse cinematografice, Consiliul de Miniștri a hotarât înființarea Studioului Cinematografic București, destinat producției de filme artistice și de animație; la 23 septembrie 1950 au început lucrările de construcție a studioului de la Buftea.
La 9 iunie 1951, Consiliul de Miniștri a hotărât înființarea Centrului de producție cinematografică.
1950 – S-a născut Șerban Ionescu
23 septembrie 1950, Corabia, Olt – 21 noiembrie 2012, București
Actor de teatru și film. A urmat cursurile Școlii Populare de Artă, a recitat mult și, după patru încercări, a intrat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa Amza Pelea. La terminarea facultății a fost repartizat la Teatrul din Petroșani, unde a interpretat numeroase roluri memorabile în: Locțiitorul de Horia Lovinescu, Pluta Meduzei de Marin Sorescu, În căutarea sensului pierdut de Ion Băieșu, urmând să joace apoi la Teatrul Mic, Teatrul „George Stanca” din Sibiu, Teatrul de comedie, Teatrul Odeon, Teatrul Național București. În 1980, regizorul Mircea Mureșan i-a încredințat rolul vieții sale: Ion, în filmul care i-a adus notorietate, Ion: Blestemul pamantului, blestemul iubirii. A jucat în multe filme: Horea, Burebista, Imposibila iubire, Pădureanca, Șobolanii roșii, Prea târziu, De ce eu?, Umilința.
Ion: Blestemul pamantului, blestemul iubirii (1980) • Regia Mircea Mureșan. Cu: Șerban Ionescu, Ioana Crăciunescu, Sorina Stănculescu, Leopoldina Bălănuță, Ion Hidișan, Petre Gheorghiu
1951 – S-a născut Octavian Popescu
23 septembrie 1951, Pietrișu–Curtișoara, Olt
Biolog specialist în biologie moleculară, profesor, membru titular (din 2010) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Medicină Generală al Institutului de Medicină și Farmacie (IMF) Cluj-Napoca (1970–1972), a continuat studiile la Facultatea de Științe a Universității din Belgrad, Secția de biologie moleculară și fiziologie și specializări la Iași, Paris, Basel. A fost cercetător științific la Institutul de Cercetări Biologice (ICB) al Universității de Medicină și Farmacie din Cluj, profesor universitar, decan și conducător de doctorat la Facultatea de Biologie-Geologie de la Universitatea „Babe;-Bolyai”, director științific, apoi director al Institutului de Biologie București (IBB) al Academiei Române, președinte al Societății Române de Biochimie și Biologie Moleculară. A lucrat la Institutul Pasteur din Paris, la Departamentul de Cercetare al Spitalului Universitar și la Universitatea din Basel, Elveția. Membru al mai multor societății: Societatea Română de Biologie Celulară, Societatea Română de Biochimie și Biologie Moleculară, Societatea Română de Biofizică Pură și Aplicată, European Cell Biology Organization (ECBO), National Geographic Society (NGS), American Association for the Advancement of Science (AAAS). Are contribuții în domeniul geneticii moleculare, al înțelegerii proliferării celulelor canceroase. Rezultatele cercetărilor sale științifice s-au materializat în 133 lucrări științifice publicate în reviste interne sau internaționale prestigioase. A scris 3 cărți: Electroforeza, Electroforeza proteinelor în geluri de poliacrilamidă, Dicționar de microbiologie generală și biologie moleculară (în colaborare).
1951 – S-a născut Marcel Bejgu
23 septembrie 1951, Bătrâni, Prahova
Artist plastic contemporan, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 1979), președintele Filialei Ploiești. A studiat la Institutul Pedagogic de Arte Plastice din Iași și la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București.
A debutat în 1971, la expoziţiile studenţeşti, iar din 1974 a expus la saloanele județene, interjudețene și la 30 de expoziții naționale. A fost profesor la catedra de Pictură-Desen a Liceului „Carmen Sylva“ din Ploiești. Și-a expus lucrările în expoziții de grup și personale, în țară și străinătate. A avut expoziții personale la Galeria de Artă Ploieşti, galeriile Eforie, Simeza și de Artă din București, Cazino Sinaia, Galeria Silva Bușteni și la Greiswald, Germania.
Biografie ilustrată: Bejgu Marcel [Artindex]
1963 – A încetat din viață Jules Cazaban (16 martie 1903 – 23 septembrie 1963)
Actor de teatru și film, violoncelist; a jucat la Teatrul Național din Iași, la Compania Maria Ventura, Teatrul Bulandra-Maximilian-Storin, trupele îndrumate de Sică Alexandrescu, Teatrul Nostru, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza-Bulandra”, cu o bogată activitate în cinematografie, radio și televiziune; profesor universitar.
1967 – A încetat din viață Ștefan Nădășan (19 august 1901 – 23 septembrie 1967)
Inginer electromecanic; întemeietorul școlii românești de încercarea materialelor; a contribuit la îmbunătățirea fontelor și a adus importante inovații în sudura metalelor; membru titular al Academiei Române.
1972 – Premiera piesei Revizorul de Gogol
S-a jucat la Teatrul „Bulandra”, în regia lui Lucian Pintilie. După doar 3 reprezentații (23, 26 și 28 septembrie), piesa a fost interzisă, iar Liviu Ciulei, directorul teatrului, a fost demis, măsuri oficializate printr-un comunicat de presă în Scînteia, din 30 septembrie. „Toată viața mi-am petrecut-o strecurându-mă printre cenzuri și interdicții de tot felul” [Lucian Pintilie, într-un interviu].
Mai mult: Scandalul Revizorul – o recontextualizare politică (I) de Miruna Runcan [Observator Cultural]
1974 – S-a născut Narcis Răducan
23 septembrie 1974, Focșani
Fost jucător de fotbal care a evoluat în postul de mijlocaș ofensiv. A jucat la cluburile FCM Bacău, Steaua București, Rapid București, Ceahlăul Piatra Neamț etc., dar și în campionatul din Cipru. A avut o prezență în echipa națională. A fost director sportiv la Unirea Urziceni, director sportiv la Steaua București, președinte al clubului Oțelul Galați, manager general la Viitorul Voluntari, apoi la Concordia Chiajna, președinte la Astra Giurgiu, președinte al clubului ASA Târgu Mureș.
1991 – A patra Mineriadă – prima zi
Mineriada s-a derulat în perioada 23–28 septembrie. Minerii din Vulcan au intrat în grevă, care s-a extins rapid în toată Valea Jiului. Au solicitat prezența premierului român în Valea Jiului, pentru negocieri.
Liderul sindical, Miron Cozma, i-a amenințat pe reprezentanții Guvernului că dacă nu se rezolvă aceste nemulțumiri cît mai repede posibil, ei vin în număr mare la București.
2000 – A încetat din viață Costache Olăreanu (1 iulie 1929 – 23 septembrie 2000)
Scriitor din generația Școlii de la Târgoviște; director al Editurii Fundației Culturale Române.
2005 – A încetat din viață Ada Zevin (Ada Mironovna Zevina; 3 septembrie 1918 – 23 septembrie 2005)
Artistă plastică basarabeană; s-a revendicat din post-expresionism, din pictura franceză și cea română, realizând o operă originală prin combinarea mijloacelor de expresie clasice cu cele moderne și cu cele specifice creației populare.
2005 – A încetat din viață Victor Nistea (24 septembrie 1930 – 23 septembrie 2005)
Avocat, poet, membru al Uniunii Scriitorilor.
2008 – A încetat din viață Eugen Teodoru (24 iulie 1922 – 23 septembrie 2008)
Scriitor, ofițer, publicist.
2012 – A început prima ediție a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio, RadiRo
Organizat de Radio România, între 23 septembrie–1 octombrie, a adus pe scena muzicală din România prestigioase ansambluri simfonice radio ca BBC Symphony Orchestra, Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI sau Orchestre Philharmonique de Radio France.
2013 – A încetat din viață Geo Saizescu (14 noiembrie 1932 – 23 septembrie 2013)
Regizor, scenarist și actor de film.
2022 – A încetat din viață Vladimir Petercă (24 aprilie 1944 – 23 septembrie 2022)
Teolog romano-catolic, profesor universitar, rector al Institutului Teologic Romano-Catolic din București (1995–2006).
#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories
---------- *Ediție revizuită și adăugită
0 comentarii la „23 Septembrie în istoria românilor”