24 Februarie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Dragobete

 

Dragobete

Sărbătoare populară semnificând venirea primăverii. Dragobete, fiul Dochiei, era zeul dragostei și al bunei dispoziții. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară fiind identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, și cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă. Luna februarie era considerată lună de primăvară, iar ziua de 24 reprezenta începutul anului agricol. Este momentul în care natura se trezește, iar oamenii intră și ei în rezonanță cu ea. Dragobetele se sărbătorește și în prezent, mai ales, în județele Gorj, Vâlcea și Olt. Și în alte zone ale României se serbează, la alte date.

În dimineața zilei de Dragobete, fetele și femeile tinere strângeau zapada proaspătă, o topeau și se spălau cu apa rezultată pe cap, pentru a fi admirate. Femeile obișnuiau să atingă un barbat din alt sat, în ziua de Dragobete ca să fie drăgăstoase tot anul și aveau grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte și păsărilor cerului, nici o vietate neputând să fie sacrificată de Dragobete. Se știe din bătrâni că Dragobetele este și ziua când păsările își caută perechea, se strâng în stoluri și își ciripesc dragostea.

 

1538 – Tratatul de pace de la Oradea

Acord secret de pace dintre Ferdinand I, împăratul Sfântului Imperiu Roman, și Ioan I Zápolya, semnat la Oradea pe 24 februarie 1538. A pus capăt luptelor pentru stăpânirea Transilvaniei. Tratatul prevedea împărțirea Regatului Ungariei între cei doi. Zápolya a fost recunoscut pentru perioada vieții sale rege al Ungariei, păstrând controlul asupra a aproximativ două treimi ale regatului, iar Ferdinand a obținut controlul asupra părților vestice ale regatului, cunoscute ca Ungaria Regală și a fost recunoscut ca moștenitor al tronului Ungariei.

1751 – S-a născut Nicolae Stoica de Hațeg

23/24 februarie 1751, Mehadia, Caraș-Severin – 6 ianuarie 1833, Mehadia

Istoric și cronicar bănățean. A învățat la Mehadia, cu învățători care predau doar în limba slavonă. Cititul și scrisul în limba română le-a învățat cel mai probabil acasă, de la tatăl său. În 1763 a fost trimis la școala sârbească de la Timișoara, pentru a fi făcut preot, dar acolo era un nivel slab de instrucțiune; după patru ani s-a mutat la școala germană, temporar a urmat și școala iezuită, unde a învățat limba latină.Așadar, după patru ani de școală sârbească, trei ani de școală germană și câteva luni latinească și-a însușit cele trei limbi și a învățat a scrie curent în alfabetele chirilic, latin și gotic. A avut slujbe de traducător pentru diferite personalități ale vremii, printre care chiar împăratul Iosif al II-lea. A fost învățător, diacon, apoi preot deplin în satul Cornea. În războiul austro-turc a fost preot militar al regimentului româno-sârb (1788–1791). Din scrierile sale: Scurtă istorie a Banatului, Sârbii în Banat, Viața lui Alexandru cel Mare, Cronica Banatului (cea mai importantă operă a sa), Povești moșăști, școlarilor rumânești.

1821 – Țarul Rusiei, Alexandru I a dezavuat mișcarea eteristă și revoluția din Țara Românească

Declanșarea mișcării eteriste, ale căror forțe au traversat granițele Moldovei, coroborată cu declarația riscantă a lui Alexandru Ipsilanti (23 februarie/7 martie), că se bucură de sprijinul țarului, au dus la precipitarea evenimentelor și complicarea situației mișcării revoluționare române. Prin acțiunea lor, eteriștii au încercat să provoace o acțiune militară a Rusiei împotriva Imperiului Otoman. Alexandru I al Rusiei era reticent la orice acțiune care putea să-i scape de sub control și care ar fi zdrucinat principiile de „legalitate și ordine” în numele cărora Rusia se alăturase celorlalte puteri în cadrul Sfintei Alianțe, care trebuia să apere prevederile Congresului de la Viena din 1815. Ca urmare, țarul s-a dezis imediat de acțiunile Eteriei dar și de revoluția română, declarându–se de acord cu venirea trupelor otomane la nord de Dunăre. Rusia nu putea interveni decât pentru a restaura vechea ordine amenințată de eteriști și de panduri, imprudența lui Ipsilanti determinând contrareacția țaristă.

1822 – S-a născut Aloisiu Vlad de Săliște

24 februarie 1822, Abram, Bihor – 1888, Budapesta

Jurist, om politic bănățean. A participat la revoluția de la 1848 din Banat și din Ungaria. Ca membru al parlamentului de la Budapesta, a luptat, alături de Eftimie Murgu, pentru satisfacerea revendicărilor țăranilor români, precum și pentru colaborarea revoluționarilor români și unguri în lupta împotriva absolutismului. A fost membru al organizației radicale Liga egalității, în care activa și poetul Sándor Petőfi. În anul 1869 a devenit judecător la Tabla Regească (Curtea de Justiție) din Budapesta. Din lucrările sale: Memorandul în causa Sfintei Uniuni cu Biserica Romei între Românii din Banatulu Temeșianu. O scurtă privire la urzirea, înaintarea și pedecele uniunei cu Biserica Romei în Banatul Temeșianu, A román nép és ügye (Poporul român și cauza lui).

1839 – S-a născut Petru Grădișteanu

24 februarie 1839 – 28 septembrie 1921, București

Publicist și om politic liberal, membru de onoare (din 1883) al Academiei Române, nepotul lui Grigore Grădișteanu. Licențiat în Drept la Paris, a fost procuror la Tribunalul de Ilfov, apoi mai mulți ani avocat, iar din 1889 decan al Corpului avocaților. Activ om politic, a făcut parte din Partidul Național Liberal, încă de la înființare, în 1885 trecând la Partidul Liberal Democrat. A fost în mai multe rânduri deputat și senator, inițiind câteva proiecte de legi, între care și Legea privind organizarea și administrarea teatrelor (votată în 1877). A fost președinte al Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor. În publicistică, s-a făcut cunoscut în 1873, odată cu apariția Revistei contimpurane, din al cărui comitet de conducere a făcut parte; în 1874 a scos revista Cer cuvântul. A avut și preocupări literare, în 1857 publicând o piesă într-un act, O noapte pe ruinele Târgoviștei sau Umbra lui Mihai Viteazul, iar în 1874 o localizare a piesei lui Gogol, Revizorul general. A purtat o lungă polemică cu Titu Maiorescu și cu societatea Junimea.

1856 – A fost înființată Facultatea de Drept din Iași

Domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a acordat o atenție deosebită reorganizării învățămîntului la nivel mediu și superior. La Iași au fost inaugurate primele facultăți, de Drept și Filosofie. Un rol important în organizarea învățămîntului în Moldova l-au avut învățații dascăli ardeleni, Simion Bărnuțiu, August Treboniu Laurian, Florian Aaron etc., care au găsit aici, după 1848, o ospitalitate binefăcătoare în condițiile regimului absolutist din Transilvania. La 24 februarie/7 martie 1856, a fost înființată Facultatea de Drept din Iași, Moldova, prima facultate din cadrul viitoarei Universități „Alexandru Ioan Cuza”. Simion Bărnuțiu a ținut primele cursuri, de Istoria dreptului roman, Drept natural, privat și public, Logică și psihologie.

1870 – S-a inaugurat noua clădire a Monetăriei Statului

Instituția a fost înființată la 24 februarie 1870, cu trei ani mai târziu față de momentul apariției monedei naționale, leul. Clădirea a fost inaugurată în prezența Regelui Carol I, ale ministrului de finanțe Ion C. Brătianu, dar și ale altor oficiali ai vremii, inițial într-un imobil pe Șoseaua Kiseleff, nr. 3. Pe vremuri, Palatul Monetăriei se numea Otelul de Monetă, după franțuzescul Hôtel de la Monnaie. Monetăria a început producția pieselor de aur de douăzeci de lei, Caroli, și de argint de un leu, pe rondele provenite din Franța. Monedele purtau chipul Regelui Carol I, motiv de protest din partea Imperiului Otoman, care nu concepea să nu apară și semiluna – ca însemn al Imperiului, dar și al vasalității României față de el – pe acestea. Efigia Regelui a fost realizată de gravorul Kullbrich. Pe locul fostei monetării se găsește acum Muzeul Țăranului Român.

1870 – S-a născut Izabela Sadoveanu

Izabela Morțun-Andrei; 24 februarie/8 martie 1870, Săucești, Bacău – 6 august 1941

Critic literar, poetă, traducătoare, jurnalistă de opinie, militantă feministă. A frecventat Universitatea din Iași, cercul socialist al lui Ioan Nădejde și cenaclul lui N. Beldiceanu, unde l-a cunoscut pe Ion Creangă. A debutat în 1890 cu poezii în Școala nouă din Roman. A urmat Facultatea de Filosofie și Pedagogie la București. A fost profesoară la Brăila, directoare a Institutului Pedagogic de Fete din Iași și a Școlii Normale „Elena Doamna” din capitală, a organizat Școala de Puericultură și Educatoare, a colaborat cu Nicolae lorga la Universitatea Liberă de la Vălenii de Munte. Și-a petrecut tinerețea ca susținătoare a socialismului și s-a raliat politicii de stânga pentru restul vieții ei, în primul rând ca reprezentantă a cercurilor poporaniste și prietenă personală al criticului cultural Garabet Ibrăileanu. Sub îndrumarea acestuia, a scris pentru revista Viața Românească, unde a încercat să împace naționalismul și tradiționalismul etnic cu estetismul. În calitate de critic literar, a promovat recunoașterea simbolismului ca un fenomen cultural independent. A fost căsătorită cu Alexandru Sadoveanu, fratele mai mare al scriitorului. Din scrierile sale: Impresii literare, Educația estetică și artistică din ultimele două decenii, Educația nouă. Îndrumări pentru părinți și educatori, Teatrul pentru copii și tineret, Amintiri (în colaborare cu I. Teodorescu) etc.

1871 – S-a născut Alexandru Mărgineanu

24 februarie 1871 – 1930

Ofițer de carieră, unul dintre generalii Armatei României din primul război mondial. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 29 Infanterie, șef de stat major al Diviziei 5 Infanterie sau șef de stat major al Corpului 3 Armată. În timpul primului război mondial, a îndeplinit funcția de: comandant al Diviziei 3 Infanterie, distingându-se în cursul Bătăliei de la Mărăști și fiind decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, cl.III. A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campaniile anilor 1916 și 1917.

1884 – S-a născut Nicolae Gh. Lupu

24 februarie 1884, Arsura, Vaslui – 30 aprilie 1966, București

Medic, profesor, om de știință, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai medicinii interne din România, membru titular (din 1948) al Academiei Române. După ce a absolvit Facultatea de Medicină din București, a lucrat 4 ani (1907–1913) în laboratorul de medicină experimentală al prof. dr. I. Cantacuzino. Pe parcursul primului război mondial a participat la eforturile de limitare a efectelor epidemice. După terminarea războiului a studiat în Occident (1919–1920), efectuând studii medicale în mai multe clinici, printre care Institutele de Anatomie patologică și parazitologie din Berna (Elveția) și Paris (Franța). Revenit în țară, și-a început activitatea profesională, inițial ca asistent de clinică medicală și până la titlul de conferențiar, apoi profesor titular la catedra de Anatomie patologică, având o deosebită contribuție în reorganizarea ei în toate serviciile de medicină legală din marile spitale ale capitalei, iar din 1936 a fost numit profesor titular la Spitalul Filantropia. În 1938 a preluat, ca profesor titular, Clinica Medicală a Spitalului Colentina, pe care l-a transformat în 1949 în Institutul de Medicină Internă, primul institut de acest gen la nivel național – investigațiile erau de mare amploare: anatomie patologică, citologie și citochimie, histochimie, culturi de țesuturi, radiobiologie, explorări funcționale cardiovasculare, respiratorii, cu multiple preocupări în domeniul acupuncturii, homeopatiei, medicinii naturiste și a informaticii. În acest prim Institut de Medicină Internă din țară s-au format majoritatea personalităților din domeniul medicinii interne. A publicat numeroase lucrări de anatomie patologică și de hematologie.

1885 – S-a înființat Societatea Presei sub conducerea lui C.A. Rosetti

Organizație profesională a ziariștilor români, sub președenția lui C.A. Rosetti. De fapt, Societatea Presei Române a luat ființă în 1883, sub conducerea lui B.P. Hașdeu, dar orgolii interne au făcut să fie înlocuită, în 1885, cu alta cu denumirea similară, condusă de C.A. Rosetti. Din procesul verbal de constituire: „La 24 februarie, într-o adunare destul de reprezentativă, ziariștii participanți și-au pus semnătura pe statutele respective, au proclamat înființată «Societatea Presei», care-și propunea ca scop principal «ridicarea prestigiului ziariștilor și ajutorul reciproc»; în același cadru a fost ales consiliul de administrație (comitetul de conducere), având ca președinte pe C.A. Rosetti, iar ca membri, ziariști reputați ai vremii de la principalele ziare politice – atât liberale cât și conservatoare – precum și independente: I.C. Bibicescu («Românul»), N. Bordeanu («Națiunea»), D.A. Laurian («România liberă»), Gr. Ventura și Al. Ciurcu («L’independance Roumaine»), I.C. Fundescu («Telegraphul»), M. Minovici («Curierul Financiar»), C. Ștefănescu («Resboiul – Weis»), S. Secășeanu («Unitatea Națională»)“.

1892 – S-a înființat Partidul Național Român din Bucovina

La Cernăuți, la 24 februarie/7 martie a fost organizată o mare adunare politică a românilor din Bucovina, fostă parte a Moldovei, anexată în 1775 Sfîntului Imperiu Roman de Națiune Germană/Austro-Ungaria. Cu acest prilej, s-a decis coagularea tuturor forțelor politice românești într-un partid național unit, reprezentat prin societatea politică Concordia. Această dată este considerată de către istoriografi drept moment al creării Partidului Național Român din Bucovina. La sfîrșitul anului 1910, din cauza disensiunilor politice ivite în sânul partidului, Iancu Flondor a demisionat din funcția de președinte al partidului, iar partidul s-a divizat în trei grupări: națională, democratică și conservatoare. Partidul a editat în timp Gazeta Bucovinei, Patria, Deșteptarea, Apărarea națională, Românul, Viața nouă.

1895 – S-a născut Vasile Al-George

24 februarie 1895, Sângeorz Băi, Bistrița Năsăud – 18 martie 1960, București

Poet, publicist, traducător. S-a stabilit la București în 1912, unde a urmat cursurile Conservatorului de Muzică și Declamație, luându-și, în paralel, licența în Drept. A participat la luptele de la Mărășești, unde a fost rănit. A fost funcționar în Ministerul Instrucțiunii și în Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale. După primul război, s-a întors în Ardeal și a fost redactor-șef al gazetei Glasul libertății, redactor la ziarul Voința (ambele din Cluj). În 1921 a fost numit director al Casei cercuale a asigurărilor sociale din Târgu-Mureș, unde a editat ziarul Mureșul, iar între 1927–1928 a condus săptămânalul Astra. A colaborat la diverse publicații: Musa someșană, Foaia interesantă și Cosînzeana (Orăștie), Luceafărul (Budapesta), Flacăra, Arta, Țara noastră, Societatea de mâine (Cluj), Cele trei Crișuri, Gândirea, Ramuri, Familia (Oradea), Evoluția (Cluj) etc.

1908 – S-a născut Harry Brauner

24 februarie 1908, Piatra Neamț – 11 martie 1988, București

Folclorist și etnomuzicolog, fratele pictorului suprarealist Victor Brauner și al fotografului Théodore (Teddy) Brauner, căsătorit cu artista plastică și folclorista Lena Constante. Între 1925–1929 a studiat la Conservatorul din București, cu Dumitru Georgescu-Kiriac, Alfonso Castaldi, Ștefan Popescu, Constantin Brăiloiu, care l-a numit secretarul Arhivei de Folklor de pe lângă Societatea Compozitorilor, proaspăt înființată. În paralel, a urmat, la Universitatea din București, cursurile de sociologie ale lui Dimitrie Gusti și de estetică ale lui Tudor Vianu. Gusti l-a inclus în echipa de cercetare sociologică monografică în satul Drăguș. În cadrul echipei multidisciplinare, Harry Brauner și Brăiloiu se ocupau de muzică; timp de zece ani au reușit să înregistreze circa 5.000 de melodii, cu un fonograf, pe cilindri de ceară. A fost apoi profesor de muzică de liceu, a plecat la Paris cu o bursă, la Muzeul Trocadero, unde s-a documentat asupra cercetărilor de folclor muzical sub conducerea etnomuzicologului André Schaeffner. A fost unul dintre cei care au descoperit-o pe cântăreața de muzică populară Maria Tănase, la mijlocul anilor 1930. A efectuat numeroase cercetări de teren în toată țara și s-a îngrijit de editarea muzicii românești pe discuri de gramofon la casele Lifa și Columbia, devenind membru onorific al The English Folk Dance and Song din Londra. După război a fost consilier pentru folclor la Societatea Română de Radiodifuziune, profesor, apoi șef de catedră de folclor muzical la Conservatorul din București. A înființat Institutul de Folklor, Orchestra „Barbu Lăutaru”. A fost arestat și implicat fără vină în procesul Pătrășcanu, fiind condamnat la 15 ani de închisoare. În 1968, după rejudecarea procesului lui Părășcanu, a fost reabilitat și a primit o pensie mizerabilă.

Bade, din dragostea noastră Cântec bănățean din Arhiva de floklore a Societății compozitorilor români, cules și înregistrat de Constantin Brăiloiu și Harry Brauner • Maria Tănase

1909 – S-a născut Al. Dimitriu-Păușești

Alexandru Dimitriu-Păușești; 24 februarie 1909, Iași – 7 noiembrie 1977, București

Poet, publicist și traducător. A făcut studiile liceale și universitare în orașul natal, plecând apoi, cu o bursă, la Paris. Împreună cu Virgil Gheorghiu și Aurel Zaremba a scos la Iași revista avangardistă Prospect (1928). În paginile ei, apoi în unu ori în XX. Literatură contimporană, a publicat poezii și proză. A colaborat și la Bilete de papagal, Opinia, Lumea, Manifest, Jurnalul literar, Cuget moldovenesc, Vremea, Ecoul, iar după 1950 a scris la Gazeta literară, Viața românească, Veac nou, Cahiers roumains d’etudes litteraires etc. Vreme de aproape două decenii a fost profesor de Limba franceză în învățământul liceal (din 1954, la Liceul „Gheorghe Lazăr” București), autor de manuale, a intrat în 1960 la catedra de Limbă și literatură franceză a Facultății de Filologie a Universității din București – mai întâi ca lector, apoi conferențiar – ca titular al cursului de Literatură franceză în secolul al XX-lea, realizând în limba franceză prima sinteză universitară originală asupra acestui domeniu, până la el studiat doar fragmentar: Istoria literaturii franceze. Secolul XX (1868). Ca traducător s-a aplecat mai cu seamă asupra epocii moderne și contemporane, publicând, între 1956–1971, traducerea romanelor Izbânda familiei Rougon de Zola, Familia Thibault de Roger Martin du Gard și Obermann de Senancour.

1912 – S-a născut Norbert Petri

24 februarie 1912, Sibiu – 28 februarie 1978, Brașov

Dirijor, compozitor și profesor de muzică, sas din Transilvania. A început studiile superioare de Filologie la Universitatățile din București și Viena. Apoi, la 25 de ani, a început studiul muzicii la București. A fost dirijor secund al Societății Filarmonice din Brașov, cântând ocazional și la orgă. După terminarea studiilor de filologie și muzică și-a desfășurat activitatea la Brașov, cu o singură întrerupere (1945–1950), când a fost deportat în Uniunea Sovietică. În anii ’50 a condus o orchestră săsească și o grupă de dansuri, care activau în cadrul fabricii de mobilă din Codlea. A fost director muzical al Teatrului Muzical din Brașov, înființat de el în 1954, și al corului „Paul-Richter”. A compus muzică de scenă, muzicaluri, operete și operă, muzică de cameră, muzică simfonică. De asemenea, a prelucrat multe piese cu caracter folcloric pentru cor, oferind corurilor de amatori informații și partituri. A compus și lieduri și muzică de dans cu influențe folclorice. Multe din piesele sale vocale au, pe lângă varianta în limba română și una în limba germană.

Norbert Petri – Simfonia nr. 1, op.14 (1951) • Filarmonica Brașov, Dirijor: Valentin Doni

1918 – Condițiile Puterilor Centrale pentru încheierea păcii

La 11/24 februarie, plenipotențiarii Puterilor Centrale au impus primului ministru, generalul Alexandru Averescu, trei condiții principale ale încheierii păcii: cedarea întregului teritoriu al Dobrogei, până la Dunăre, importante rectificări de frontieră în zona Porților de Fier, în Valea Jiului și între Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, precum și grele concesiuni economice.

1926 – A intrat în vigoare Legea naționalității române

Legea nr. 724/23 februarie 1924 privitoare la dobândirea și pierderea naționalității române, publicată în Monitorul Oficial, nr. 41/24 februarie 1924, stabilea că „Naționalitatea română se dobândește în condițiunile acestei legi, prin: 1. Filiațiune; 2. Faptul nașterii pe teritoriul României prevăzut la art. 3 din prezenta lege; 3. Căsătorie și 4. Naturalizare”.

1926 – S-a născut Ovidiu Cotruș

24 februarie 1926, Oradea – 12 septembrie 1977, Timișoara

Eseist, poet și critic literar, deținut politic sub regimul comunist. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea din Cluj. A debutat cu versuri în revista Societatea de mâine, dar a considerat că adevăratul său debut a fost în revista Cercului literar din Sibiu (1945). A continuat să publice în revistele Secolul 20, Luceafărul și Orizont. A fost arestat în 1950, victimă a unui proces politic, în urma căruia a primit 14 ani de detenție, până în 1964. După eliberare, a fost angajat redactor la revista Familia. Primul său volum, monografia Opera lui Mateiu I. Caragiale, a apărut postum în 1977. Alte opere: Meditații Critice, Dialoguri, Titu Maiorescu și cultura română.

1927 – S-a născut Valentin Berbecaru

24 februarie 1927, București – 27 ianuarie 1988, București

Prozator. A urmat doi ani la Facultatea de Științe Juridico-Administrative, frecventând ulterior diverse școli serale și de reciclare pentru a deveni contabil și administrator. A fost secretar la o școală a Ministerului Telecomunicațiilor, contabil la gospodăriile agricole de stat din Ceptura, Dumbrăveni și Rupea, administrator la Institutul Politehnic București, șef de depozit la o întreprindere de geologie și director de hotel la complexul turistic Capitol. A debutat în Gazeta literară (1964). A colaborat la Viața românească, Luceafărul, Tribuna și Tomis. Debutul editorial l-a reprezentat romanul Banchetul, apărut în 1967. Alte opere literare: Trinitate confidențială, Șah etern, Provincia sufletelor, Judele păstorilor etc.

1929 – S-a născut Marga Barbu

Margareta-Yvonne Butuc; 24 februarie 1929, Ocna Șugatag, Maramureș – 31 martie 2009, București

Actriță de teatru și film. Prima ei pasiune a fost dansul, dorind să-și urmeze mama, balerină la Viena. A fost angajată a Operei Române, dar la vizita medicală a descoperit o afecțiune cardiacă, fapt care a făcut-o să renunțe la o carieră în dans. Urmând diferite cursuri de actorie, dans și filosofie, a ales în final actoria. A absolvit Institutul de teatru din București în 1950. A debutat în cinematografie în 1953 cu Nepoții gornistului, în regia lui Dinu Negreanu, fiind cunoscută, în special, pentru rolurile Anița din seria Haiducilor și Agatha Slătineanu din seria Mărgelatu, dar și pentru rolul de compoziție din Domnișoara Aurica, regia Șerban Marinescu (1986, Premiul ACIN). A mai jucat, de asemenea, în Bietul Ioanide de Dan Pița (1980, Premiul ACIN) și Comoara din Carpați, regizat de Cornel Todea. Ultimul film în care a apărut a fost Lacrima cerului (1989). A fost căsătorită timp de peste 30 de ani cu scriitorul Eugen Barbu. A fost distinsă în 2004 cu Ordinul Național Serviciul Credincios, în grad de cavaler.

Domnișoara Aurica (1986) • Marga Barbu, Marcel Iureș, Gheorghe Visu, Dan Condurache, Dorel Vișan etc.

1932 – S-a născut Eugen Cizek

Eugen Antoniu Cizek; 24 februarie 1932, București –16 decembrie 2008, București

Istoric al literaturii și culturii Antichității și filolog, specialist în filologie clasică, profesor universitar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. În 1955 a absolvit Facultatea de Litere, specializarea Filologie clasică la Universitatea din București. În 1968 a obținut titlul de Doctor în Științe Filologice la aceeași universitate iar apoi Docteur-ès-lettres a Universității din Lyon II. A fost ales membru al Academiei de Științe, Litere și Arte din Lyon, al Société des Études Latines din Paris și, mai târziu, membru corespondent al Academiei din Barcelona. În 1982 a fost distins cu premiul ADELF al Asociației Scriitorilor din Paris și, tot în același an, Academia Română i-a acordat Premiul „Timotei Cipariu”. Din lucrările sale: Scriitori greci și latini, Epoca lui Traian. Împrejurǎri istorice și probleme ideologice, Evoluția romanului antic, Mentalități și instituții romane, L’empereur Titus etc.

1933 – A încetat din viață Gheorghe Popovici (5 octombrie 1859 – 24 februarie 1933)

Pictor și desenator, reprezentant al academismului; profesor la Catedra de pictură și compoziție de la Școala de Arte Frumoase din Iași.

1937 – S-a născut Maya Simionescu

24 februarie 1937, București

Biolog, profesoară universitară, membră titulară (din 1991) și vicepreședintă a Academiei Române (1998–2008), membră a Academiei de Științe Medicale (1998). A absolvit în 1959 Facultatea de Biologie a Universității din București; este Doctor în Științe Biologice din 1978. A fost cercetător la Institutul de Endocrinologie din București, cercetător și profesor asociat la Departamentul de Biologie Celulară din New York al Universității Rockefeller și la Facultatea de Medicină New Haven a Universității Yale (1970–1979). La revenirea în țară a devenit cercetător științific la Institutul de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu” din București, pe care l-a condus din 1995. S-a ocupat de biologia celulară, moleculară și patologia sistemului cardiovascular în combinație cu ateroscleroza și diabetul, cercetările sale concretizându-se în peste 200 de studii publicate în reviste din țară și din străinătate. Este membră a American Society for Cell Biology, European Cell Biology Organization, președintă a Societății Naționale de Biologie Celulară. A obținut mai multe premii și distincții, printre care Premiul Internațional Louis and Arthur Lucian, Ordinul Național Serviciul credincios, în grad de Mare Cruce, Ordinul Național Steaua României, în grad de Mare Ofițer, Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare (Franța, 2013).

1938 – S-a născut Alexandru Surdu

24 februarie 1938, Brașov – 11 decembrie 2020

Filosof, profesor de filosofie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru titular (din 1993) al Academiei Române. A studiat la Facultatea de Filosofie a Universității din București (1959–1963), apoi la la Universitatea din Amsterdam, logica simbolică și fundamentele matematicii. În 1976 a devenit Doctor în Filosofie. A fost vicepreședinte, apoi președinte al Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Romane, profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București și la Facultatea de Psihologie a Universitățtii „Titu Maiorescu” din București, director al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Din lucrările sale: Logică clasică și logică matematică, Neointuiționismul, Vocații filosofice românești, Mărturiile anamnezei, Theory of Prejudicative Forms, Cercetări logico-filosofice etc.

1939 – S-a născut Richard Oschanitzky

Richard Waldemar; 24 februarie 1939, Timișoara – 5 aprilie 1979, București

Compozitor, aranjor, pianist și dirijor, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni de jazz ai României, fiul compozitorului și dirijorului Richard Carol Oschanitzky, fratele dirijorului și compozitorului Petru Oschanitzky. A fost student al clasei de compoziție condusă de Mihail Jora la Conservatorul din București (1955–1959). S-a afirmat începând din 1959 în domeniul jazz-ului, impresionând muzicienii și publicul prin talentul, ingeniozitatea improvizațiilor și tehnica pianistică desăvârșită. A creat sute de aranjamente și orchestrații pentru casa de discuri Electrecord, Radio-televiziune, pentru spectacole de teatru, muzică originală compusă pentru filme de animație și filme artistice (multe reintrate de câțiva ani în circuitul difuzării la posturi TV românești), sute de recitaluri și concerte de jazz în România, Germania etc., piese de jazz în stiluri diferite (de la bop, cool, la free-jazz) reprezintă o activitate uimitor de diversă, densă și valoroasă, concentrată pe durata a numai două decenii (1959–1979). Suma creativității lui Richard Oschanitzky poate fi descoperită în muzica de film și în opus-urile de jazz cameral și jazz simfonic.

Richard Oschanitzky – Gavota din Suita in Do Minor de Johann Sebastian Bach

1939 – A încetat din viață Helene Bednarik (Elena Alexandrina Barabaș-Bednarik; 19 aprilie 1883 – 24 februarie 1939)

Profesoară de desen, pictoriță și decoratoare; o apropiată a mișcării de emancipare a femeii din perioada interbelică.

1940 – S-a născut Virgil Bulat

24 februarie 1940, Răduleni, Soroca, Basarabia, URSS/Moldova – 20 octombrie 2010, Cluj-Napoca

Poet, eseist și traducător. Student la Politehnica din Timișoara, a fost arestat în ianuarie 1958, datorită activității de contestare a regimului și condamnat la optsprezece ani de muncă silnică. Detenția a fost efectuată la Gherla, Jilava, Stoenești etc., perioadă în care s-a apropiat de mai mulți oameni de cultură care împărtășeau aceeași soartă, mai ales de Nicolae Steinhardt. A fost eliberat în 1964, odată cu ceilalți deținuți politici din țară. În același an s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, pe care a absolvit-o în 1969. A fost cercetător la Institutul de Filosofie și Psihologie din Cluj al Academiei Române, redactor apoi redactor-șef, director la Editura Dacia. În 1964 a scris primele articole critice în revista Tribuna, colaborând apoi la Steaua, Limba română, Limbă și literatură și Familia, iar după 1989 la Literatură și artă (Chișinău), Haiku (București), Libertatea (Novi Sad), Aurora (Oradea) etc. A debutat editorial ca traducător al romanelor Zeilor le e sete și Revolta îngerilor de Anatole France (1978). Primul volum de poezii originale, Nocturnalia, i-a apărut în 1985. A îngrijit ediții din Liviu Rebreanu și Nicolae Steinhardt. A primit Premiul revistei Poesis (1991), Premiul Uniunii Scriitorilor din Chișinău (1992) pentru un studiu critic privind opera lui Lucian Blaga, Premiul Orion, decernat de Centrul Cultural „Ionel Perlea” (1995), pentru „cel mai frumos poem Tanka”.

1942 – S-a născut Mihai Mocanu

24 februarie 1942, Constanța –18 iunie 2009, Constanța

Fotbalist și antrenor. A debutat în fotbal la Locomotiva Constanța, la echipe de juniori, pe postul de fundaș stânga. În Divizia A a jucat la Petrolul Ploiești (cu care a câștigat Campionatul național în 1966) și Omonia Nicosia (Campionatul Ciprului și Cupa în 1974). A jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970. În anul 2000 a fost declarat cel mai bun fundaș stânga al tuturor timpurilor din România. A fost maestru emerit al sportului. A fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv cl.III (2008). După retragerea din activitatea competițională, a antrenat diverse echipe prahovene, inclusiv Petrolul, atât la seniori, cât și în special la Centrul de Copii și Juniori, iar din anul 1991 pe Conpet Ploiești, de unde s-a pensionat în 2005.

1943 – S-a născut Horia Bădescu

24 februarie 1943, Arefu, județul Argeș

Poet, prozator și eseist contemporan. Este licențiat din 1968 al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde a studiat cu profesorii Mircea Zaciu, Ion Vlad, Iosif Pervain, Octavian Șchiau, Dumitru Drașoveanu etc. A făcut parte din gruparea revistei Echinox. Și-a luat Doctoratul în Litere cu teza Memoria Ființei – Poezie și Sacru (1997). A debutat cu poezie în revista Tribuna (1964). A fost redactor la Studioul Teritorial de Radio din Cluj, iar din 1987 director al Teatrului Național din Cluj. După 1990 a fost director al Studioului Teritorial de Radio din Cluj, apoi director al Centrului Cultural Român de la Paris și atașat cultural la Ambasada României în Franța. A fost tradus și publicat în reviste literare din Franța, Belgia, Spania, SUA, Canada, Rusia, India, Bulgaria, Italia, Macedonia, Armenia, Vietnam, Peru. A fost distins cu Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1991), Ordinul Național Meritul cultural în grad de Comandor (2004) și este cavaler al ordinului național francez Les Palmes académiques. Alte opere: Dragonul spre ziuă, Patimile tânărului Ioan în Arcadii.

1944 – Biblioteca și Muzeul Armenesc

La 24 februarie a fost dat în folosință edificiul în care aveau să funcționeze Biblioteca și Muzeul armenesc. Aflat în curtea Bisericii Armene, a fost construit, când familia Hovsep și Victoria Dudian a decis că etnia din care provin are nevoie de un loc în care să fie adunate și să se păstreze obiectele de cult, cărțile, tablourile și sculpturile care vorbesc despre cultura și obiceiurile armenilor. Cel care a contribuit însă decisiv la înființarea acestui loc a fost Hagop Djololian Siruni, jurnalist, istoric, armenolog și orientalist, poet și traducător. Dudian a construit casa, proiectată de arhitectul Emil Călinescu, iar donațiile s-au strâns, de-a lungul anilor, din partea mai multor armeni ce au dorit să contribuie la completarea colecției muzeale. Din 1964, în clădire a funcționat Casa de cultură a Sectorului 1 și apoi o secție a Bibliotecii municipale. După 1990 edificiul a fost redat comunității armene din București, care a amenajat, la parter, o bibliotecă cu circa 15.000 de volume (cu numeroase cărți rare), iar la etaj, Muzeul eparhial armenesc, conținând obiecte de cult și de artă. În Muzeu se află o Biblie în limba armeană tipărită la Amsterdam, în 1666, unul dintre puținele exemplare păstrate în lume).

1945 – Manifestația FND

Spre sfârșitul lunii ianuarie 1945, s-au întețit eforturile PCR de răsturnare a guvernului Rădescu, în vederea preluării puterii. S-au produs numeroase întruniri și manifestații antiguvernamentale, organizate de FND și CGM, care au culminat cu manifestația din 24 februarie 1945 de la București. A fost o demonstrație violentă împotriva guvernului Rădescu, organizată și plătită de bolșevici. Capitala era împânzită de simpatizanți ai Frontului Național Democrat, partid umbrelă condus de Vasile Luca (născut Luka László) sub care se adăposteau Partidul Comunist Român și formațiunile politice cripto-comuniste din jurul său, dar și PSD. În drum spre Piața Unirii, manifestanții strigau „Vrem guvern FND!“, „Vrem să ne conducă muncitorii!“, „Jos Rădescu!“, „Jos fasciștii!“, „Moarte reacționarilor, moarte fasciștilor, moarte trădătorilor!“. În câteva ore, demonstrația a devenit violentă, grupuri de agitatori bolșevici au deschis focul asupra armatei și a demonstranților. Au fost înregistrați morți și răniți. Au murit oameni în acțiuni similare la Craiova, Caracal și Brașov. România părea în pragul unui război civil, iar autoritățile, incapabile să rezolve criza. Seara, la 22.00, premierul Nicolae Rădescu a susținut, la radio, o celebră cuvântare: „Cei fără patrie și fără Dumnezeu, conduși de doi venetici, Ana Pauker și ungurul Luca, au hotărât să înece țara în sânge“. A fost ultimul discurs public anticomunist din România pentru mai bine de 45 de ani… De fapt, Rădescu avea dreptate: instabilitatea de pe străzile orașelor a fost orchestrată abil de către comuniști, sub atenta supraveghere a sovieticilor aflați în țară. România trebuia să-și arate vulnerabilitățile în fața aliaților, iar „aliații“ să vină s-o salveze. Acest eveniment a permis ca A.I. Vâșinski, ministrul adjunct de Externe al URSS și președinte al Comisei Aliate de Control pentru România, să impună, prin forță, guvernul Groza.

1948 – Demiterea lui Lucrețiu Pătrășcanu

Demiterea abuzivă a lui Lucrețiu Pătrășcanu din funcția de ministru al Justiției a fost urmată de arestarea lui, sub acuzația de „șovinism și naționalism burghez” și de „colaborare cu organele de Siguranță din perioada interbelică”, ulterior de judecarea și executarea în Penitenciarul Jilava, în aprilie 1954.

1949 – S-a născut Luminița Constantinescu

24 februarie 1949, Bărbulețu, Dâmbovița – 21 ianuarie 2021

Critic muzical și realizator TV. A fost redactor la Radiodifuziunea Română, redactor realizator, redactor, șef adjunct și producător la Televiziunea Română. A semnat în presă și la radio reportaje, cronici muzicale, interviuri, anchete, a realizat dezbateri la Radio și Televiziune. A organizat concerte, filme artistice TV, cicluri radiofonice: Biografii muzicale, Zig-Zag muzical, Al treilea gong, Seară de operă. A fost producător al emisiunilor Placido Domingo în România (1994), Cele Trei Soprane (1999), Tenorul Secolului la București – Luciano Pavarotti (1999), a realizat filme de operă: Cenușăreasa de G. Rossini, Paiațe de R. Leoncavallo. A întreprins turnee artistice (redactor, operator, critic muzical) în SUA, Japonia, Germania, Franța, Italia, Austria, Anglia. A publicat articole în: Muzica, Actualitatea Muzicală, Panoramic, Radio România, Melos, Star etc.

1949 – S-a născut Ștefan Damian

24 februarie 1949, Hodos-Bodrog, Arad

Poet, prozator și traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția Română-Italiană (1972) și s-a stabilit în Cluj-Napoca. A fost, pe rând, redactor la ziarul Făclia, instructor la Casa de Cultură, inspector la Comitetul de Cultură al județului Cluj, după care a trecut în aparatul de propagandă al Comitetului Județean al CC al PCR, redactor la Editura Dacia și, apoi, cadru didactic la Facultatea de Litere a universității clujene. A debutat cu versuri în Tribuna și Echinox (1968) și editorial în volumul colectiv Eu port această ființă (1973). A colaborat la Steaua, Orizont, Amfiteatru, Familia, Luceafărul etc. A devenit Doctor în Filologie romanică în 2000. Dintre cărțile sale: Portrete de familie, Sfârșit de vară (schițe și povestiri), Nunta, Prisma Pisica de Eritreea (romane), Racconti di Transilvania, Federico Tozzi, Biografie și poezie în renașterea italiană, Lettere dai tempi di guerra, Arhanghelul de sticlă.

1953 – A încetat din viață Mihai Popescu (22 iulie 1909 – 24 februarie 1953)

Actor de teatru și film; societar al Teatrului Național din București.

1955 – S-a născut Anton Rațiu

24 februarie 1955, Târnăveni, Mureș

Sculptor. A absolvit Institutul de Arte Plastice din Cluj-Napoca în 1980. A fost profesor titular la Liceul de Artă „Nicolae Tonitza” din București, apoi director și fondator al Școlii de Arte și Meserii „Dimitrie Paciurea” București, în prezent director artistic al firmei Art Maestro. Sculptează în piatră, inox, fier forjat, face restaurări. A participat la simpozioane și tabere naționale (Măgura, Buzău; Căsoaia, Arad; Iernut, Mureș – piatră), simpozioane internationale (Berlin – piatră; Iserlohn, Germania – bronz). A deschis expoziții personale la Galeriile „Jean Louis Calderon” (1994, 1995), Galeriile Dominus (2008) în București.

Galerie de imagini [Sculpture Gallery]

1960 – Decret de grațiere și amnistie

Prin Decretul nr. 79/24 februarie 1960 de grațiere și amnistie s-au făcut 820 grațieri de deținuți pollitici.

1960 – A început procesul Lotului Noica-Pillat

Arestările intelectualilor români în timpul în care Gheorghe Gheorghiu-Dej era liderul Partidului Muncitoresc Român s-au desfășurat aproape fără întrerupere timp de 18 ani (1946–1964). Pe 24 februarie 1960, la București, a început procesul Lotului Noica-Pillat, intentat „pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale”; principalii inculpați fiind Constantin Noica, Dinu Pillat, Al.O. Teodoreanu și Nicolae Steinhardt. Concret, grupul (alcătuit de Securitate pe criteriul notorietății și al tinereții, membrii neformând și neactivând ca grup organizat) era acuzat de: citirea, scrierea și discutarea unor cărți considerate cu caracter dușmănos. Este vorba de cărțile lui Noica despre Goethe și Hegel, de răspunsul lui Noica dat unei scrisori către Emil Cioran, de răspândirea și comentarea cărților lui Emil Cioran și Mircea Eliade, considerați „legionari transfugi”, de manuscrisul romanului lui Dinu Pillat Așteptând veacul de apoi, acuzat de idei legionare, precum și de ascultarea posturilor de radio străine precum Radio Londra sau Vocea Americii, care comentau negativ regimul comunist. Pe lângă cei 25 de arestați, numeroase alte personalități au fost anchetate cu acuzații similare, între cei care au fost condamnați aflându-se și Marietta Sadova, Alice Voinescu, Vasile Voiculescu, Ion Negoițescu, Paul Dimitriu, și mulți alții. Pentru inculpații Lotului Noica-Pillat justiția comunistă n-a avut nevoie decât de trei zile pentru a pronunța sentința. În anul 1996, atunci când jumătate dintre cei condamnați în procesul din 1960 nu mai erau în viață, procurorul general al României, Vasile Manea Drăgulin, a intentat recurs în anulare pentru sentința din 1960.

1968 – S-a născut Marius Bacriu-Petrescu

24 februarie 1968 – 3 august 2020

Sculptor, restaurator de clădiri istorice, membru, președinte al Filialei Lugoj a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A absolvit în 2004 Facultatea de Arte Plastice din Timișoara, obținând un master în Sculptură la aceeași facultate, în 2006, fiind atestat în restaurări clădiri istorice din piatră (2007). Sculptor, în primul rând al lemnului, înscriindu-se astfel într-o deja bine consolidată tradiție postbrâncușiană, și-a lăsat asupra acestui material amprenta viziunii personale. A participat la expoziții de grup în Galeria Army, Galeria Pro Arte și Salonul Artelor Vizuale (Lugoj), Salonul Internațional de Arte Plastice, Galeria Helios, Muzeul de Arte și Prefectura Timiș (Timișoara), Salonul Internațional de Arte Plastice (Sibiu) etc. A deschis expoziții personale la Galeria Army (Lugoj, 2000), Galeria Pro Arte (Lugoj, 2005, 2006), Galeria 28 (Timișoara, 2006), Galeria Passpartu (Sibiu, 2006), Galeria Helios (Timișoara, 2008), CEC (Sibiu, 2009).

Biografie ilustrată [Centrul Cultural Meta]

1968 – A încetat din viață Al. Duiliu Zamfirescu (Alexandru-Antonio-Lascar-Cesare Zamfirescu; 18 martie 1892 – 24 februarie 1968)

Diplomat, prozator și traducător; fiul diplomatului și prozatorului român Duiliu Zamfirescu.

1972 – Vizita oficială de prietenie în România a delegației de partid și de stat ungare

24–26 februarie

Delegația a fost condusă de Janos Kádár, prim-secretar al CC al PMSU. Cu acest prilej, a fost reînnoit Tratatul de prietenie, cooperare și ajutor reciproc dintre România și Ungaria (din 1948) pentru încă 20 de ani, sub o nouă denumire, Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală.

1984 – Problema natalității în România

Ceaușescu a cerut „să se pună cu desăvîrșire capăt practicilor nejustificate și abuzive privind întreruperile de sarcină”. În consecință, CPEx al CC al PCR a analizat, din nou, problema natalității în România. Următorul decret va ridica vârsta aprobării avortului la 42 de ani și 5 copii născuți.

1987 – Steaua a cucerit Supercupa Europei

În urma meciului de la Monte Carlo, cu Dinamo Kiev (câștigătoarea Cupei Cupelor în 1986), echipa de fotbal Steaua București, antrenată la acea vreme de Anghel Iordănescu se impunea în Supercupa Europei, învingînd-o pe Dinamo Kiev cu scorul de 1-0, singurul gol al meciului fiind marcat de Gheorghe Hagi.

Golul lui Hagi din partida Steaua București – Dinamo Kiev Supercupa Europei, 1987

1990 – S-a născut Ana Maria Dragut

Ana Maria Savu; 24 februarie 1990, Darabani, Botoșani

Handbalistă care joacă pe postul de intermediar dreapta. A debutat la echipa de juniori LPS Botoșani, a jucat la HCM Roman, HC Dunărea Brăila (Medalie de bronz în 2014), HC Zalău (Medalie de bronz în 2017), SCM Râmnicu Vâlcea (Finalistă la Supercupa României în 2019), SCM Craiova (Cupa României și Supercupa României în 2021), în prezent la SCM Gloria Buzău . A jucat la echipa națională de junioare (2005–2007, în 13 meciuri), de tineret (2008–2009, 19 meciuri), în prezent, la senioare (din 2017, 31 de apariții, 30 de goluri).

1997 – A încetat din viață Ion Voicu (8 octombrie 1923 – 24 februarie 1997)

Violonist de reputație mondială; director al Filarmonicii „George Enescu” din București (1972–1982).

2001 – A încetat din viață Mitică Iancu (1 octombrie 1935 – 24 februarie 2001)

Actor de comedie în teatru și film; a jucat pe scena Teatrului Dramatic Galați.

2004 – A încetat din viață Marian Didu (14 septembrie 1945 – 24 februarie 2004)

Dirijor și compozitor; director al Filarmonicii de Stat Sibiu.

2014 – A încetat din viață Nicolae Herlea (Niculae Herle; 28 august 1927 – 24 februarie 2014)

Bariton; solist al Operei Române București, care a cântat pe marile scene ale lumii; Artist al Poporului.

2014 – A încetat din viață Vasile Huțanu (1 iunie 1954 – 24 februarie 2014)

Hocheist, maestru emerit al sportului; multiplu campion al României; participant la Olimpiada de Iarnă de la Innsbruck 1976.

2018 – Pelicula experimentală Nu mă atinge-mă / Touch me not a primit Ursul de Aur

Regizoarea Adina Pintilie a fost dublu premiată la cea de-a 68-a ediție a Berlinalei, unul dintre cele mai prestigioase și mai vechi festivaluri de film din lume, câștigând atât Ursul de Aur pentru cel mai bun film, cât și premiul pentru cel mai bun lungmetraj de debut.

Adina Pintilie despre Nu mă atinge-mă / Touch me not

2020 – A încetat din viață Grigorian Rusu (3 august 1950 – 24 februarie 2020)

Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Craiova; stabilit din 1998 la New York (SUA).

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită