25 Septembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Castelul Peleș

 

1396 – Bătălia de la Nicopole

Numită și Cruciada de la Nicopole, a fost o luptă purtată între o armată aliată franco–valaho–maghiară împotriva Imperiului Otoman, lângă fortăreața dunăreană Nicopole (Nikopol, Bulgaria).

La chemarea regelui maghiar și a Papei s-au adunat în sud-estul Europei cavaleri din Franța, Germania, Italia și Anglia (circa 2.000), grosul trupelor fiind furnizat de Ungaria (cca. 5.000) și Transilvania (cca. 4.000). Erau prezenți conții Philippe d’Artois și Jean de Nevers, ultimul numit conducător al cruciadei. La Timișoara a sosit și regele Sigismund cu oastea sa și domnul muntean Mircea cel Bătrân, cu un corp de 1.000 de ostași. Forțele creștine au trecut Dunărea pe la Orșova, au ocupat Vidinul și Rahova și au început asediul cetății Nicopole. Venit să despresoare cetatea (după un asediu de 16 zile), Bayezid I Ildîrîm (Baiazid I Fulgerul, 1389–1402) avea o armată comparabilă ca număr și dotare cu cea creștină, întărită cu contingentele sârbe ale viitorului despot Ștefan Lazarević, vasalul său. O parte a trupelor otomane era ascunsă în spatele unui deal împădurit. Crezând că vor lupta doar cu un număr mic de spahii, cavalerii occidentali au șarjat, neștiind că vor fi întâmpinați de o rețea de pari ascuțiți, de care caii se vor împiedica. Neputând riposta din cauza armurilor grele, aceștia au fost o pradă ușoară pentru turci, fiind măcelăriți. Sigismund a atacat atunci cu grosul armatei, iar balanța s-a înclinat ușor în favoarea creștinilor, când atacul sârbilor, păstrați ca rezervă de sultan, a decis soarta bătăliei, determinând retragerea în dezordine a cruciaților. Dezastrul de la Nicopole a descurajat pentru aproape 50 de ani orice încercare a creștinilor de a-și uni eforturile pentru alungarea otomanilor din Europa. Greul luptelor a rămas pe seama statelor aflate în prima linie, Țările Române și Ungaria.

1559 – A încetat din viață Mircea Ciobanul

? – 25 septembrie 1559

Mircea Ciobanul, al cincilea fiu al lui Radu cel Mare a fost Domn al Țării Românești de trei ori (ianuarie 1545–16 noiembrie 1552, mai 1553–28 februarie 1554, ianuarie 1558–25 septembrie 1559). La doar două săptămâni după înscăunare, a poruncit să fie uciși mai mulți boieri, practică pe care a perpetuat-o de-a lungul celor trei domnii. Pe plan cultural, a sprijinit activitatea tipografică a lui Dimitrie Liubavici și a diaconului Coresi. S-a ocupat de dezvoltarea urbanistică a Bucureștiului, a ctitorit Biserica Domnească de la Curtea Veche, cel mai vechi lăcaș de cult din București, care se păstrează și astăzi în forma sa de origine, în care a fost înmormântat. În urma sa, energica Doamnă Chiajna l-a ajutat pe fiul lor în vârstă de 13 ani, Petru cel Tânăr, să obțină domnia.

1559 – A început domnia lui Petru cel Tânăr

Petru cel Tânăr (cca. 1546–19 august 1569), fiul cel mai mare al lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna, fiica lui Petru Rareș, a fost Domn al Tării Românești în perioada 25 septembrie 1559–8 iunie 1568. A fost numit cel Tânăr pentru că în momentul urcării pe tron avea 13 ani neîmpliniți. A primit confirmarea de la Poartă la 24 octombrie 1559. Petru se deosebea total de tatăl său, având o fire blândă și religioasă. Deoarece era prea tânăr, țara era condusă de mama sa, care era abilă în neutralizarea intrigilor pretendenților la tron și a pârilor făcute la Poartă de principele transilvănean Ioan Sigismund.

1752 – S-a născut Michael Hißmann

25 septembrie 1752, Sibiu, Principatul Transilvaniei – 14 august 1784, Göttingen, Germania

Filosof și scriitor german din Transilvania. După terminarea gimnaziului din Sibiu, a studiat începând din 1773 la Erlangen și la Göttingen. Din 1782 a fost profesor de filosofie la renumita universitate din Göttingen. Pe lângă numeroase lucrări și traduceri, a redactat în perioada 1778–1783 publicația Magazin für die Philosophie und ihre Geschichte (Magazin pentru filosofie și istoria ei), fiind un promotor al popularizării filosfiei. Lucrarea sa, Briefe über Gegenstände der Philosophie an Leserinnen und Leser a fost pusă la index de episcopul evanghelic din Sibiu.

1820 – S-a născut Ștefan Micle

25 septembrie 1820, Feleacu, Comitatul Cluj – 4 august 1879, Iași

Profesor universitar de fizică, revoluționar pașoptist, căsătorit cu Veronica Micle (născută Câmpeanu). A studiat la Facultatea de Drept din Cluj, pe care a absolvit-o cu nota „eminente” în 1843. În 1850, cu o bursă, a urmat Școala Politehnică din Viena. Din anul 1856 a fost numit profesor de Fizică și Chimie la Academia Mihăileană din Iași, apoi profesor la Școala militară din Iași, unde a lucrat până în 1860. Odată cu înființarea Universității din Iași (26 octombrie 1860), a devenit profesor universitar la catedra de Fizică și Chimie. A fost rectorul Universității din Iași (1867–1875). În 1875, a fost îndepărtat de la conducerea Universității și numit director al Școlii de Arte și Meserii, în localul căreia s-a mutat împreună cu familia. Ștefan Micle și Veronica au avut două fete – Valeria, căsătorită Micle-Sturza și Virginia Livia. A lăsat o serie de lucrări în manuscris: Mecanica agricolă, Curs de astronomie, Zoologia, Chimia analitică, Chimia anorganică, Chimia experimentală, Fizica.

1826 – Convenția de la Akkerman (Cetatea-Albă)

Tratat semnat, la data de 25 septembrie/7 octombrie 1826, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman în orașul Cetatea Albă (denumit atunci, de către turci, Akkerman, astăzi în Ucraina). Imperiul Otoman s-a obligat să accepte ca domnitorii Moldovei și Țării Românești să fie aleși de Sfatul boieresc din fiecare principat pentru un mandat de șapte ani. Domnii aleși urmau să fie confirmați de cele două puteri semnatare. Armata otomană a trebuit să se retragă din ambele Principate Dunărene, unde staționau încă din 1821, ca răspuns la acțiunea Eteriei și au cedat muntenilor controlul asupra porturilor dunărene Giurgiu, Brăila și Turnu.

De asemenea, convenția a recunoscut autonomia Principatului Serbiei. Pacea de la Akkerman a conferit principatelor române dreptul de a avea reglementări proprii de ordine interioară. Convenția de la Cetatea Albă a fost primul document oficial care anula principiul domniilor fanariote și, totodată, dădea celor două state dreptul de a efectua, în mod liber, comerț internațional.

1848 – Exilarea fruntașilor Revoluției din Țara Românească

În data de 25 septembrie/7 octombrie, Comisarul Porții otomane Faud Efendi și caimacanul C. Cantacuzino au semnat Decretul special de exilare a 22 de revoluționari. Sute de alți participanți la revoluție sau familiile acestora s-au expatriat fără să mai aștepte alte decrete. Cei mai mulți au rămas însă în țară, căci lupta revoluționară nu s-a încheiat, manifestându-se atât sub forma de rezistență pasivă, cât și prin împotriviri fățișe la orașe și mai ales la sate.

1857 – S-a născut George Plopu

25 septembrie 1857, Semlac, Arad – 20 octombrie 1940, Arad

Jurist, membru de onoare (din 1934) al Academiei Române. A urmat cursurile Academiei de Drept din Oradea (1877–1881), iar în anul 1885 a devenit Doctor în Științe Juridice al Universității din Budapesta. A avut o carieră juridică de succes, parcurgând treptele profesiei în Arad, apoi judecător la Tribunalul Gyula, președinte al Judecătoriei din Vișeu, judecător la Curtea de Apel Oradea și, în fine, judecător la Curia imperială din Budapesta, demnitate asimilată funcției de consilier de Curte de Casație, la Curtea Supremă de Justiție a Ungariei. În calitate de membru al celei mai importante secții a Curiei Imperiale, a primit însărcinarea de a realiza o culegere de decizii juridice pronunțate de senatul Curiei Imperiale din Budapesta, redactând și publicînd mai multe volume în Monitorul de Jurisprudență. În aprilie 1919 a fost arestat de autoritățile guvernului bolșevic ajuns la putere în Budapesta. Fiind eliberat după cucerirea Budapestei de către Armata Română; s-a repatriat la 16 august 1919. Unul dintre cei mai buni specialiști români în drept urbarial și composesoral, după 1918 a contribuit mult la reorganizarea justiției din Transilvania, colaborând cu autoritățile de stat la opera de unificare a sistemului judiciar românesc. S-a luat decizia de înființare, în cadrul structurii naționale a Înaltei Curți de Casație și Justiție din București, a unei secții competente pentru a soluționa apelurile/recursurile provenite de pe întregul teritoriu al Transilvaniei, George Plopu fiind numit președinte al acestei secții în 1920, unde a lucrat până la pensionare (1925). Opera sa juridică, Părți alese din dreptul privat ungar, însumează 2.358 de pagini, fiind considerată de specialiști primul și unicul tratat de drept privat maghiar scrisă de un înalt magistrat român. Din bogata sa operă: Drept familiar material, Drept ereditar, Patronat și introspecțiune etc.

1860 – Prima vizită oficială a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol

25 septembrie/7 octombrie–5/17 octombrie

Vizita a urmărit soluționarea cerințelor din memoriul adresat Porții și Puterilor garante în luna iunie a aceluiași an, referitoare la recunoașterea dublei alegeri, dreptul de a desăvârși unirea celor două principate și de a modifica legea electorală. Domnul Alexandru Ioan Cuza a mers la Constantinopol însoțit de un alai numeros, printre care: N. Rosetti-Bălășescu, ministru de Externe, Dimitrie Bolintineanu, ministru al Instrucțiunii Publice, A. Cantacuzino și E. Sion, membri ai Înaltei Curți de Casație, Carol Davila, inspector general al Serviciului Sanitar Civil și Militar, Carol Popp de Szathmary, fotograful Curții etc.

Domnitorul a fost bine primit, cu onorurile prevăzute pentru șefii de state suverane, renunțându-se la ceremonialul ofensator cu care erau primiți domnii anteriori. I-a fost pus la dispoziție, pe perioada șederii, palatul de la Emirghian, având întâlniri cu toate oficialitățile otomane, dar și cu reprezentanții Puterilor garante din Istanbul. La întoarcere, Domnitorul a relatat că a făcut „o simplă vizită de curtoazie”, tocmai pentru a sublinia caracterul formal al vasalității țării sale.

1875 – S-a născut Marta Trancu-Rainer

25 septembrie 1875, Târgu Frumos, Iași – 9 ianuarie 1950, București

Medic ginecolog, prima femeie chirurg din România, membră a Academiei de Medicină din România (din 1935) și membră de onoare a Societății de Biologie din București. S-a înscris la Facultatea de Medicină din Iași în 1893, iar după primul an de studii a obținut, datorită rezultatelor merituoase, bursa Fundației „Vasile Adamachi” a Academiei Române. După absolvire, s-a specializat în anatomie patologică la Clinca medicală de la Spitalul Colțea din București, alături de șeful de laborator al clinicii, Francisc Iosif Rainer, cu care s-a căsătorit în 1903. A devenit medic secundar în chirurgie, practicând în specialitățile Chirurgie și Ginecologie. În timpul primului război mondial a fost mobilizată cu gradul de maior, conducând trei spitale militare – spitalul Colțea, spitalul de chirurgie instalat la Palatul regal (la cererea Reginei Maria) și spitalul de la Școala de Poduri și Șosele, organizat de Societatea pentru Profilaxia Tuberculozei – unde a operat soldații răniți. După război și-a continuat activitatea profesională și cercetările alături de soțul său.

1880 – S-a născut Gheorghe Macovei

25 septembrie 1880, Tansa, Iași – 31 mai 1969, București

Geolog, membru titular (din 1939) al Academiei Române. Absolvent al Facultății de Științe din Iași (1899–1904), a lucrat ca asistent la Laboratorul de Geologie și Paleontologie al Universității din Iași. Și-a continuat specializarea la Muzeul de Istorie Naturală din Viena (1908), a devenit geolog asistent la Institutul Geologic, a lucrat în laboratoare geologice din Paris, Grenoble și Lausanne (1909–1911). A fost profesor de geologie la Facultatea de Mine și Metalurgie a Politehnicii din București, director al Institutului Geologic din București. A efectuat studii asupra formațiilor cretacice, zăcămintelor de petrol din România, geologiei Dobrogei de sud și a Carpaților Orientali. A fost distins cu titlul om de știință emerit. Dintre lucrările sale: Bazinul terțiar Bahna, Asupra vârstei formațiunii salinifere subcarpatice, Poziția stratigrafică și tectonică a masivilor de sare din România, Curs de geologie stratigrafică, Din problemele actuale ale geologiei României.

1881 – S-a născut Panait Cerna

Panait Stanciof; 25 septembrie 1881, Cerna, Tulcea – 26 martie 1913, Leipzig

Poet român de origine bulgară, intimist, romantic minor sau tradiționalist, un epigon al poetului Mihai Eminescu, precum și filosof, critic literar și traducător. Licențiat al Universității din București, și-a terminat studiile în imperiul german. Acolo, a frecventat Universitatea din Berlin și Universitatea din Leipzig, unde a obținut Doctoratul în 1913 cu teza Die Gedankenlyrik, împrietenindu-se aici cu dramaturgul autoexilat Ion Luca Caragiale și criticul literar Paul Zarifopol. A debutat cu un poem, Trecut, imitație după poetul german Nikolaus Lenau în Foaie interesantă în anul 1897. Vorbitor nativ al bulgarei, Cerna a scris cu toate acestea în română și a dezvoltat un stil tradiționalist, care a fost legat de clasicism și neoclasicism. Lăudat de societatea literară conservatoare Junimea, a fost promovat de liderul ei, Titu Maiorescu, devenind principalul reprezentant al grupului când acesta a intrat în declin, contribuind la ambele reviste junimiste importante, Convorbiri Literare și Convorbiri Critice. De asemenea, a contribuit în parte la revista tradiționalistă Sămănătorul și a fost afiliat pentru perioade scurte la alte reviste literare. A murit la Leipzig la vârsta de 31 de ani, după o luptă lungă cu tuberculoza.

1883 – A fost inaugurat Castelul Peleș

Castelul Peleș, reședința de vară a regilor României, a fost construit la dorința Regelui Carol I al României, după planurile arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman, și a fost decorat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena.

Lucrările au durat între 1873–1883, în 1875 s-a pus piatra de temelie a castelului, iar în 24 septembrie/7 octombrie 1883 a avut loc iaugurarea oficială. Chiar după inaugurare, Peleșul a suferit modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală s-a ajuns abia în 1914 (anul morții Regelui Carol I). Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul. Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Ocazia inaugurării a fost folosită de autorități pentru a declara Sinaia oraș.

Castelul Peleș

1890 – S-a născut Carli Elinor

25 septembrie 1890, București – 19 octombrie 1958, Los Angeles

Dirijor și compozitor american de origine română. A urmat Conservatorul de muzică și artă dramatică din București, având profesori pe Robert Klenck, Dimitrie Dinicu și Alfonso Castaldi. Și-a făcut ucenicia la actuala Filarmonică „George Enescu”, ca instrumentist, până in anul 1911 cântând alături de George Enescu, Alfonso Castaldi și Paul Ochialbi. În 1911 s-a stabilit în SUA, unde a activat ca violonist și dirijor al orchestrei Philharmonic Auditorium din Los Angeles, al ansamblului folcloric al formației Grester California Theatre Orchestra, director muzical al Teatrelor și cinematografelor Carthay, când a semnat și primele partituri la filmele sonore pentrua casele Fox-Film, Charlie Chaplin, Samuel Goldwyn, United Artistis. La începutul filmului sonor, Carli trecea drept un maestru unanim recunoscut al genului. Considerat de presa epocii cel mai cunoscut compozitor de muzică sincronă cu imaginea filmelor de la începutul secolului XX, avea un palmares de peste 1.000 de filme. Studiourile Fox–Film l-au numit director muzical (1930–1931). A atins o carieră artistică și financiară impresionantă; în 1933 și-a construit un teatru-cinematograf la Santa Monica (California).

The Gold Rush (1925) – Muzica filmului: Charlie Chaplin, James L. Fields, Max Terr, Carli Elinor

1900 – S-a născut Henri Jacquier

25 septembrie 1900, Grenoble, Franța – 19 aprilie 1980, Cluj-Napoca

Eseist, lingvist și istoric literar român de origine franceză. A făcut studii universitare la Lyon (licențiat în Litere și Filosofie în 1921) și Paris (1921–1923). A devenit Doctor în Filologie la Universitatea din București în 1947 cu teza Recherches sur les mecanismes de l’emprunt linguistique: adaptations,detours et rates du systeme phonetique roumain au contact du systeme francais. Stabilit în România imediat după terminarea studiilor superioare, a fost profesor în cadrul Misiunii Franceze din România, la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare, la Liceul „George Barițiu” și Seminarul Pedagogic Universitar din Cluj, fiind concomitent angajat și la Catedra de Limba Franceză a Universității din Cluj în calitate de suplinitor, apoi lector și profesor; între 1959–1968 a fost șeful Catedrei de Filologie Romanică la aceeași Universitate. Erudit de formație enciclopedică, a adus contribuții valoroase în domeniul lingvisticii generale, stilisticii, literaturii comparate și teoriei traducerii. A activat în cadrul Muzeului Limbii Române, a fost gazdă și moderator al ședințelor Cercului Literar de la Sibiu în timpul refugiului Universității clujene (1940–1944), a publicat numeroase și variate articole în Almanahul literar, Bulletin linguistique, Cercetări de lingvistică, Gând românesc, Revue de Transylvanie, România literară (Aiud), Steaua, Psihologia, Studii literare, Tribuna etc. A publicat studii și eseuri despre Rabelais, Voltaire, Hugo, Baudelaire, Valery, Cervantes, Tolstoi, Mickiewicz, Longfellow etc., precum și despre Eminescu, Caragiale, Blaga, Arghezi, Vianu, V. Bogrea și Șt. Bezdechi.

1904 – S-a născut Nicolae Argintescu-Amza

12/25 septembrie 1904, Galați – 7 septembrie 1973, București

Critic literar și de artă, eseist și traducător al lui William Shakespeare. Absolvent al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a fost profesor de Filosofie, interesându-se, în paralel, și de cercetarea sociologică. A colaborat astfel cu echipele conduse de Dimitrie Gusti la realizarea a două filme: Drăguș (1931) și Probleme sociale (1932) și și-a sintetizat observațiile culese pe teren în studiul Problema gustului popular. Între 1932–1939, și-a desăvârșit instrucția la Berlin, Dresda, Munchen, Paris, Londra ori Amsterdam, prin specializări în istoria artelor, muzeologie, estetică și psihologie. Înainte de război a colaborat la Revista Fundațiilor Regale, unde a fost consilier, Viața românească, Flacăra, Lumină și culoare, Semnalul, iar mai târziu la Gazeta literară, Contemporanul, Secolul 20 etc. A deținut, ca titular, cronica de artă plastică în revistele Bis, Democrația, Veac nou. Dintre scrierile sale: Vermeer. Un mare poet al realismului olandez, Lucian Grigorescu, Expresivitate, valoare și mesaj plastic. A tradus din Friedrich Schiller, Moliere, Vladimir Maiakovski etc.

Drăguș – Viața unui sat românesc (1931)

1913 – S-a născut Maria Tănase

25 septembrie 1913, București – 22 iunie 1963, București

Celebră interpretă de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă, supranumită Pasărea măiastră de către Nicolae Iorga. A debutat în revista Cărăbuș-Express cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase (1938). În același an a imprimat Mansarda (romanță de Nello Manzatti) la casa de discuri Lifa Record, aceasta fiind prima imprimare a artistei, iar în 1938 a debutat la radio, acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, la emisiunea Ora satului.

A cântat la Teatrul Alhambra, la Expoziția Universală de la New York, cu orchestra Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănică Luca. I-a cunoscut acolo pe George Enescu și pe Constantin Brâncuși. Spre sfârșitul anului 1940, Garda de Fier i-a interzis să mai apară în public și, din ordinul Ministerului Propagandei, au fost distruse toate discurile de patefon existente cu Maria Tănase în discoteca Radio-ului, sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic; de fapt, în cercul ei de prieteni se găseau și evrei sau democrați (Harry Brauner, Stephan Roll). În 1941, într-un turneu artistic în Turcia, a fost desemnată cetățean de onoare de președintele Turciei. Alături de cei mai valoroși artiști ale teatrului și muzicii românești, a cântat răniților din război. A avut un repertoriu extrem de vast care a cuprins cântece din toate regiunile României și din toate categoriile: doine, orații de nuntă, cântece de leagăn, de joc (hore, sârbe, învârtite, jienești), de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice, bocete. O selecție de 20 de cântece din repertoriul artistei a fost publicată de Editura Muzicală în 1963 în broșura Cântecele mele – Maria Tănase. A jucat pe scena Teatrului Municipal în Cadavrul viu de Tolstoi și în Horia de Mihail Davidoglu. A cântat în opereta Mascota de Edmond Audran și rolul principal din comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood de Ralph Benatzky. A cântat în filmele Se aprind făcliile (1939 – film care s-a pierdut), România, Ciulinii Bărăganului și în scurt-metrajul muzical Mic album muzical. A fost distinsă cu Ordinul Muncii cl.III, Premiul de Stat, iar în anul 1957 a primit titlul de Artist emerit.

Cine iubește și lasă (Who Loves and Leaves – Curse)

1914 – S-a născut Marcel Marcian

Moritz Marcus; 25 septembrie 1914, Bacău – 9 mai 2007

Prozator, fratele lui Solomon Marcus și al lui Marius Mircu. A urmat Școala Superioară de Comerț (1925–1931) și doi ani la Academia de Înalte Științe Economice din București. A fost contabil la moara Aurora din Bacău, bibliotecar la Comunitatea evreilor din București, secretar literar al Uniunii Scriitorilor și membru al Asociației Scriitorilor din București (ASB). A debutat cu proză în revista Adam în 1939. Din scrierile sale: Povestire, Ghetuțe pentru ursuleți, Proza mea cu Bacovia, Soarele umbrei.

1916 – Bucureștiul a fost bombardat de aviația germană

La 14/27 august 1916 România a intrat în război de partea Antantei, declarând război Austro-Ungariei, dată ce a marcat începutul războiul de eliberare și întregire națională (1916–1919). După bombardamentele nocturne cu Zeppelinele din 15 și 21 august 1916, în cursul zilei de 12/25 septembrie, pe un cer senin, 5 aeroplane germane de tip Taube au trecut pe deasupra Capitalei și, în mai puțin de cinci minute, au aruncat asupra orașului – în special în piețe și pe străzile umplute de curioși – 30 de bombe care au produs un adevărat masacru: 485 de morți și peste 1.000 de răniți; s-au înregistrat 7 atacuri aeriene consecutive în aceeși zi.

„Bucureștiul a fost capitala cea mai încercată de către aviația inamică. Admiram cu atât mai mult stoicismul populației sale, Bucureștiul trecând, fără pregătire, de la bucuria de a trăi la un apocalips sângeros. Fiecare raid al avioanelor se solda cu un număr mare de morți și răniți. Oroarea se prelungea prin băltoace sau pâraie de sânge pe străzi, prin cai în agonie care se zbăteau în mijlocul propriilor lor mădulare sau prin atelaje pornite în goană, după ce-și pierduseră vizitii” [Contele de Saint-Aulaire, ambasadorul Franței la București în 1916].

1916 – Orașul Petroșani a fost re-ocupat de către armata română

Bazinul minier de la Petroșani și linia ferată din Valea Mureșului sunt obiective care au determinat lupte aproape neîntrerupte în linia frontului de la Jiu. Între 1/14–10/23 septembrie, ofensiva germană a respins armata română, dar, în urma unei puternice contraofensive române, la 12/25 septembrie a fost reocupat bazinul minier și orașul Petroșani.

1920 – S-a născut Dimitrie Vatamaniuc

25 septembrie 1920, Sucevița – 4 iulie 2018, București

Critic și istoric literar, reputat eminescolog și un fervent apărător și promotor al culturii și civilizației românești din Bucovina de Nord, membru de onoare (2001) al Academiei Române. În 1947 a devenit licențiat al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj, cu specializare în Istoria literaturii române, Estetică literară și Istoria românilor. În timpul studiilor universitare a fost membru în comitetul de conducere al societății studențești bucovinene Junimea. În 1957 și-a susținut teza de doctorat cu tema Ioan Popovici-Bănățeanul și lumea meseriașilor. A fost profesor de Limba și literatura română la Liceul „Andrei Mureșanu” din Dej, redactor la Almanahul literar din Cluj, cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor și lector la Universitatea din București (din 1957), bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară și șef de secție la Centrul de Documentare și Informare Științifică al Academiei Române. A continuat opera lui Perpessicius, care și-a închinat viața studierii operei poetului Mihai Eminescu, fiind cunoscut și apreciat în țară și străinătate pentru cercetarea și publicarea operelor complete ale lui Mihai Eminescu, îndeosebi a celebrelor Manuscrise facsimilate.

1922 – S-a născut Titi Teașcă

Constantin Teașcă; 25 septembrie 1922, Giurgiu – 30 iulie 1996, București

Fotbalist, antrenor de fotbal și scriitor de cărți sportive. A jucat la Acvila Giurgiu și Concordia Ploiești, în divizia secundă. La vârsta de 28 ani a devenit antrenor, mai întâi la copii și juniori, unde a condus lotul național la turneele UEFA din 1955 și 1956. A fost apoi antrenor la 16 echipe de seniori până în 1984, în două perioade scurte antrenor al echipei naționale de fotbal a României. A scris mai multe cărți de specialitate, dar și de beletristică sportivă: Fotbal și fotbaliști la diferite meridiane, Fotbal la poalele Cordilierilor, Din nou pe meridianele fotbalului, Ce rău v-am făcut?, Păpușarii, Competiții de neuitat. După 1986 a fost observator federal și lector la Școala Națională de Antrenori.

1922 – A încetat din viață Dimitrie Vulpian (2 ianuarie 1848 – 25 septembrie 1922)

Flautist, folclorist și compozitor; a desfășurat o vastă activitate concertistică.

1924 – Nicolae Titulescu la Adunarea Societății Națiunilor

La cea de-a V-a sesiune a Adunării Societății Națiunilor, în Comisia a III-a, Nicolae Titulescu a prezentat, în numele guvernului român, punctul de vedere al României în problema reglementării pașnice a diferendelor internaționale, care a dus, la 19 septembrie 1925, la semnarea Declarației pentru reglementarea pașnică a diferendelor internaționale.

1925 – O nouă împărțire administrativă a României

Prin Decretul regal nr. 2.465/25 septembrie 1925, privind noua împărțire administrativă a României, s-au definitivat procesele de organizare unitară legislativă și statală a țării.

Erau declarate municipii 17 comune urbane: Arad, Brașov, Brăila, București, Cernăuți, Cetatea-Albă, Chișinău, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara.

1926 – România a votat, la Geneva, Convenția referitoare la sclavie

Semnată la Geneva la 25 septembrie 1926, Convenția a intrat în vigoare la 9 martie 1927, fiind amendată prin Protocolul elaborat la sediul Națiunilor Unite, New York, la 7 decembrie 1953. România a ratificat-o la 1 aprilie 1931.

1929 – S-a născut Mihai Giugariu

25 septembrie 1929, Chișinău – 2 octombrie 2019, București

Scriitor și magistrat. A absolvit cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității București în 1950, iar apoi a lucrat ca judecător la diferite instanțe. În 1997 a devenit magistrat la Curtea Supremă de Justiție. A debutat în Revista Luceafărul în 1965 și editorial cu o povestire, Săptamâna are șase zile, în 1966. A scris mai multe romane: Condotierul, Magdalena, O vacanță atât de lungă, Mesagerul, Destine (1990, Premiul pentru proză al Academiei Române), Avatar; povestiri: Iubiri rele, Cina cu langustine.

1930 – S-a născut Simion Pop

25 septembrie 1930, Vărai, Maramureș – 12 mai 2008, Pécs, Ungaria

Scriitor, jurnalist și diplomat. A urmat Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” (1950–1951) și Academia de Știinte Sociale și Politice „Ștefan Gheorghiu” (absolvită în 1968). A debutat în Almanahul literar din Cluj (1949); debutul editorial, în 1955, l-a făcut cu volumul de povestiri Călătorie cu bucluc. A fost gazetar la săptămânalele din Satu Mare și Baia Mare, apoi redactor la Radiodifuziunea Română, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, redactor-șef al revistei România Pitorească și al publicațiilor de turism pentru străinatate, ambasador al României în Ungaria. A publicat sute de articole în reviste și ziare din România și din străinătate, precum și circa 30 de volume de proză, de călătorie și versuri, între care: Paralela 45, Nord, Amfitrion, Triunghiul, Pieton în Cuba, Cartea Chinei, Amfora sabină, Fotograful de îngeri, Nomad în Mezoamerica.

1936 – S-a născut Ileana Sărăroiu

25 septembrie 1936, Valea Voievozilor, Dâmbovița – 13 mai 1979, Unirea, Călărași

Interpretă de muzică populară, romanțe și muzică ușoară. A debutat local la Casa de Cultură din Târgoviște. După absolvirea Școlii populare de artă a plecat la București și a fost angajată la sugestia lui Harry Negrin la Teatrul „Ion Vasilescu”, apoi a cântat la hotelul-restaurant Minerva din Craiova, în Ansamblul de cântece și dansuri al DGSM, Ansamblului Aviației, Ansamblul Ciocârlia. A făcut prima imprimare în 1964, la Radio București, devenind colaboratoare a Radioteleviziunii Române, iar în 1966 a lansat primul disc la casa de discuri Electrecord. A avut numeroase turnee în țară și în străinătate. Pe parcursul întregii sale cariere, și-a îmbogățit repertoriul cu cântece populare de la poalele munților Bucegi și Făgăraș.

Păsărică, mută-ți cuibul

1938 – S-a născut Nicolae Mărgineanu

Nicolae Dinu Mărgineanu; 25 septembrie 1938, Cluj

Operator, scenarist, regizor, actor și producător de film. A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică în 1969. După o activitate bogată de operator de film în anii ’70, în anii ’80 s-a dedicat regiei de film, făcând atât film de ficțiune, cât și film documentar și utilitar. Din 1990 este și producător de film. A primit numeroase premii și mențiuni la diverse festivaluri de film, atât naționale, cât și internaționale. A regizat: Un om în loden (1979, Premiul ACIN pentru debut), Ștefan Luchian (1981, Premiul CIDALC la Festivalul Internațional de film de la Karlovy Vary), Întoarcerea din iad (1983, Diploma de onoare la Festivalul Internațional al filmului de la Moscova, Marele premiu la Festivalul Național al filmului de la Costinești), Pădureanca (1986, Premiul de regie la Festivalul Național al filmului de la Costinești), Flăcări pe comori (1987, Premiul de regie la Festivalul Național al filmului de la Costinești), Undeva în Est (1991, Premiul pentru scenariu, Festivalul Național de la Costinești), Privește înainte cu mânie (1993, Festivalul Internațional din Berlin – Panorama; 1994, Marele premiu la Festivalul Internațional al Noului Cinema, Pesaro, Italia; Delfinul de argint și Diploma Fipresci la Festivalul Internațional de la Troia, Portugalia; Diploma OCIC la Festivalul Internațional de la Amiens, Franța; Premiul pentru imagine la Festivalul Internațional de la Skopje, Macedonia; Premiul Special al Juriului la Festivalul Filmului Național de la Costinești), Faimosul Paparazzo, Binecuvântată fii, închisoare (2002, Premiul Juriului pentru cea mai bună contribuție artistică și Mențiunea specială a Juriului ecumenic la Festivalul Filmelor Lumii, Montreal 2003; Premiul Cavalerul de argint la Festivalul Internațional de filme spirituale Cavalerul de aur, Irkutsk, Rusia 2004; Christian Visual Media’s Crown Awards, Atlanta, SUA 2004): Silver Award – Best Screenplay Silver Award – Best International Film Bronze Award – Best Picture Silver Award – Best Drama), Schimb valutar, Poarta Albă.

Privește înainte cu mânie (1993)

1943 – A încetat din viață Octav Botez (15 mai 1884 – 25 septembrie 1943)

Critic și istoric literar, profesor universitar.

1944 – S-a născut Dorin Liviu Zaharia

25 septembrie 1944, Focșani – 3 decembrie 1987, București

Muzician, cântăreț, compozitor și textier. Inițial autodidact în materie de muzică, Zaharia a fost student al Conservatorului din București, fără a-l absolvi, însă. De asemenea, interesul pentru diverse domenii de cunoaștere l-a îndemnat să înceapă studii universitare la mai multe specializări, însă fără a promova vreuna dintre ele. A fost membru fondator al fomației Olympic ’64, cu care a debutat în 1964 la Student Club din București și cu care a participat la primele două ediții ale Festivalului Club A (1969, 1971), cu lucrările de operă rock Decameronul focului alb și respectiv Karma-Kalyoga, ambele premiate de către juriul festivalului. În 1970, s-a editat pe disc single unica apariție a formației în studioul de înregistrare: Cîntic de haiduc/Ziua bradului de noapte. Discul, în ciuda formatului scurt, este considerat unul dintre cele mai bune momente ale muzicii rock românești. A compus muzică de film pentru Nunta de piatră (în colaborare cu Dan Andrei Aldea), Filip cel Bun, Tănase Scatiu, Duhul aurului, Țapinarii, Lisca. A fost unul dintre primii compozitori de muzică folk ai generației sale, numind-o „nostalgia țăranului orășenizat”. Piese compuse de el, de exemplu, Vinovații fără vină, Bradu-i brad fără topoare, alături de versiunea în limba română a piesei italiene E’ la pioggia che va, tradusă de Zaharia drept Ploaia care va veni au fost preluate de cunoscuți interpreți sau grupuri, precum Adrian Ivanițchi, Mircea Vintilă și Pasărea Colibri.

Cîntic de haiduc

1948 – Prima ediție a Campionatelor internaționale de atletism ale României

La prima ediție a competiției, care s-a desfășurat la București, au luat parte Olga Gyarmati, Imre Nemeth (ambii din Ungaria) și Emil Zatopek (din Cehoslovacia), atleți care, în urmă cu câteva săptămâni, câștigaseră, la Londra, titlurile olimpice la săritura în lungime, aruncarea ciocanului și 10.000 m. România a fost o promotoare a atletismului european, prima ediție a acestei competiții din 1948 fiind considerată cea mai veche întrecere organizată pe continent.

Dintre toate edițiile Campionatelor Internaționale ale României, de la inaugurare și până în prezent, doar două s-au desfășurat în alte localități decât București, respectiv în 1968 la Poiana Brașov și în 1989 la Pitești. Campionatele nu s-au organizat în anii 1959, 1964–1966, 1973–1975 și 1981. La startul acestei competiții au luat parte atleți și atlete din peste 60 de țări din cele cinci continente, numeroși participanți purtând distincții și medalii ale celor mai valoroase întreceri atletice ale lumii. Cu acest prilej s-a inaugurat oficial, la 3 septembrie, Stadionul Republicii.

1948 – S-a născut Ștefan Birtalan

25 septembrie 1948, Jibou, Sălaj – 27 mai 2024, București

Fost handbalist și antrenor. A practicat în liceu handbal, dar și volei, baschet și atletism, fiind ajutat de statura impunătoare (la 1,95 m, era cel mai înalt elev al liceului). A debutat la formația Rapid CFR Jibou la vârsta de șaisprezece ani, în 1964, evoluând în Campionatul Regional Cluj. A jucat apoi la Minerul Baia Mare, HC Steaua București, cu care a câștigat de 12 ori titlul de campion al României la handbal și Cupa Campionilor Europeni în 1977. A debutat în 1966 la echipa națională de juniori, ajungând, în 1968, la doar 20 de ani, la echipa națională de handbal a României, medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972 și Moscova 1980. A fost desemnat de trei ori cel mai bun handbalist al lumii. Cariera de antrenor a început în Italia, fiind antrenor-jucător, apoi secundul lui Radu Voina la Steaua, în paralel, antrenor la echipa națională masculină de handbal-tineret. A devenit principal la Steaua în 1991, după plecarea lui Voina, rămânând la roș-albaștri până în 1994. A fost distins cu titlul Maestru emerit al sportului în 1974.

1948 – S-a născut Vasile Șirli

25 septembrie 1948, Variaș, Timiș

Compozitor de muzică ușoară, de film și de scenă și de factură cultă și producător muzical, de origine meglenoromână. A început studiile muzicale încă din copilărie (Vioară), a urmat Conservatorul din București (1967–1972) cu profesorii Tudor Ciortea, Adrian Rațiu, Theodor Bălan și Viorel Cosma. A fost redactor la Editura Muzicală, director artistic al casei de discuri Electrecord, a realizat emisiuni radiofonice și albume discografice. A devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. În 1986 s-a stabilit în Franța, unde a devenit, după un timp, director al departamentului muzical al parcului Disneyland Resort Paris, membru al Societății autorilor, compozitorilor și editorilor muzicali (SACEM) și al Societății autorilor și compozitorilor dramatici (SACD). După 1989, a revenit în România în mai multe rânduri, a semnat muzica mai multor spectacole, a colaborat cu regizorul de teatru Silviu Purcărete.

Zorilor • Coloana sonoră a filmului Moromeții 2 • Maria Dragomiroiu

1951 – S-a născut Cristiana Russu Popescu

25 septembrie 1951, Craiova

Artist vizual ceramist, curator și manager, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1980. A urmat Facultatea de Arte Decorative și Design, specializarea Ceramică, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București (1971–1975) și o specializare post-universitară în Ceramică. Este căsătorită cu sculptorul Liviu Russu, fost coleg de facultate. A fost angajată în promovarea artei românești în străinătate: membră a Kuratorium Europäische Kulturarbeit din Beratzhausen, Germania, a Internationale zeitgenössische Keramikkunst (ICCA) din Viena, a International Academy of Ceramics (IAC) din Geneva, a asociației internaționale We are Europe din Düsseldorf. A fost membră a Consiliului de conducere al UAP (2008–2010), vicepreședintă interimară a Uniunii (2010–2012), vicepreședintă a Alianței Naționale a Sindicatelor Creatorilor. În 2011 a înființat în București, împreună cu un grup de ceramiști, Galeria Galateea, prima galerie de ceramică contemporană din România, Galeria UAP. A participat la concursuri internaționale de prestigiu, organizate în Faenza și Gualdo Tadino (Italia), Vallauris (Franța), Aveiro (Portugalia), Carouge (Elveția), Erfurt (Germania), precum și la expoziții la Design Museum Holon Tel Aviv (Israel), Musée de Sèvres Paris, FuLe International Ceramic Art Museum (FLICAM) Fuping (China), Galerie Oberösterreichischer Kunstverein Linz (Austria), International Sculpture Objects & Functional Art (SOFA) New York, Kunst-und Ausstellungshalle Bonn etc.

Biografie ilustrată: Cristina Russu Popescu, ceramist [Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu]

1954 – S-a încheiat activitatea sovromurilor pe teritoriul românesc

S-a emis Comunicatul sovieto-român privind predarea către Guvernul României a cotei sovietice de participație în societățile mixte (sovromurile), care își încheiau, astfel, oficial existența. Sovromurile, constituite cu scopul încasării datoriilor de război ale României pentru URSS, au reprezentat o formă de spoliere economică a României între 1945–1954.

1960 – S-a născut Dana Dembinski

Dana Dembinski Medeleanu; 25 septembrie 1960, Tulgheș, Harghita

Actriță de film, radio, televiziune, scenă și voce. A absolvit Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” din Cluj. A fost balerină la Opera Națională Română din Cluj pentru un an, apoi la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța timp de 7 ani (până în 1987). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București clasa Mircea Albulescu și, din 1992 este actriță la Teatrul Mic din București. A debutat pe această scenă cu rolul Megy Soldiranc în Fazanul de Georges Feydeau, jucând apoi în Migrena de Hanibal Stănciulescu, Don Quijote de Mihail Bulgakov, Valsul câinilor de Leunid Andreev, Popcorn de Ben Elton, Lolita de Vladimir Nabokov, Jacques sau supunerea de Eugen Ionescu, Razboi cu Troia nu se face de Jean Giraudoux, Alex și Morris de Michael Elkin, Hamelin, legea tăcerii de Juan Mayorga etc. În film a jucat în Șobolanii Roșii, Hotel de lux, Dragoste și apă caldă, Meurtres par procuration, Hackerville, În numele tatălui; telenovelele Îngerașii, Iubire și Onoare, O grămadă de caramele, Vlad etc. A jucat în music hall-ul pentru televiziune dupa piesa Idolul și Ion Anapoda de George Mihail Zamfirescu și în piesa de teatru adaptată pentru televiziune, Vacanță de Crăciun de Mihail Sebastian.

Idolul și Ion Anapoda „Moartea obosită” Music hall TV • Mitică Popescu și Dana Dembinski Medeleanu

1972 – S-a născut Ana-Maria Negrilă

25 septembrie 1972, București

Scriitoare contemporană de literatură fantastică și science fiction. A absolvit Facultatea de Litere. A debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF. A publicat în Jurnalul SF, ArtPanorama, Haemus Revistë Evropiane, Argos, String, Almanahul Anticipația, Știință și Tehnică etc. A fost membră a cenaclului String și a grupului Kult. A publicat articole și studii științifice în reviste din țară și din străinătate despre limbaje de specialitate, social networking, Web 3.0, globalizare, discriminare, jocuri de război etc. A publicat romane și culegeri de povestiri: Orașul ascuns, Împăratul ghețurilor (Premiul „Vladimir Colin” 2008), Lumile se prăbușesc (ebook), seria Stelarium: Regatul sufletelor pierdute, Ascensiunea stelară, Agenții haosului (Premiul „Vladimir Colin” 2021), apoi Stăpânul umbrelor, Cele patru oglinzi ale adevărului.

1983 – A încetat din viață Ion Theodor Ilea (17 iunie 1908 – 25 septembrie 1983)

Poet și prozator.

1987 – S-a născut Monica Niculescu

25 septembrie 1987, Slatina

Jucătoare de tenis de câmp. La 6 ani a pășit pentru prima dată pe terenul de tenis. La junioare, a ajuns cel mai sus până pe a 5-a poziție, a fost finalistă atât la simplu, cât și la dublu la Campionatele Europene, în proba de dublu la Wimbledon, atingând sferturile de finală la Australian Open și la Roland Garros. Cea mai mare poziție WTA a fost numărul 28 la simplu (februarie 2012), și numărul 11 la dublu, (2 aprilie 2018). Poziția actuală, nr. 947 (22 iulie 2024) la simplu și 42 (22 iulie 2024) la dublu.

1991 – A patra Mineriadă

23–28 septembrie – ziua a treia

În dimineața de 25 septembrie minerii au făcut un lucru nemaiîntâlnit probabil în toată istoria căilor ferate: au deturnat trei trenuri: acceleratul 244 Deva-București și alte două curse locale ai căror mecanici au fost obligați să-i ducă spre București. În orele care au urmat, convoiul deturnat a ajuns în Craiova. Ajunși acolo, liderii lor au fost anunțați că premierul Roman va veni să discute cu ei. Dar asta nu a mai avut nici o importanță: tăvălugul fusese deja pornit. Așa, de antrenament, l-au bătut pe prefectul de Dolj și apoi au devastat și Craiova. Iar în jurul orelor 10 dimineața garniturile de tren pline cu minerii conduși de Miron Cozma au intrat în Gara Băneasa. La scurt timp după debarcarea din gara Băneasa, minerii s-au deplasat ca într-un marș forțat, care i-a dus în fața Palatului Victoria.

Acolo au scandat apoi au atacat dispozitivul de pază din zona sediului guvernamental. Miniștrii s-au împrăștiat care încotro speriați. Ceva mai târziu, la procesul lui Cozma, martorii au relatat că însuși prim-ministrul Petre Roman a luat-o la sănătoasa scăpându-și pielea printr-un salt sănătos peste gardul instituției. Începând din acel moment, România nu a mai avut un Guvern în stare de funcționare, iar Palatul Victoria a rămas doar în grija militarilor dislocați acolo în cadrul dispozitivului de pază al instituției. În cursul acelei reprize de violențe s-a înregistrat și prima victimă bucureșteană, dar cea de a doua victimă a celei de a patra mineriade: jandarmul Nicolae Lazăr de 21 de ani din dispozitivul de pază și apărare al Guvernului, care a fost lovit de o sticlă incendiară aruncată dinspre asediatori. Flacăra produsă de cocteilul Molotov i-a aprins uniforma militară și i-a provocat arsuri grave în urma cărora a murit a doua zi la spital. Situația a degenerat total în jurul orelor 17, când cineva din Guvern a aruncat spre mineri o petardă lacrimogenă. Următoarele victime au fost muncitoarea Aurica Crăiniceanu, de 27 de ani și studentul Andrei Frumușanu, de 24 de ani, simpli trecători care au avut ghinionul de a trece în acele momente dramatice, pe trotuarul din fața Palatului Victoria, fiind loviți de proiectile reactive trase din sediul Guvernului și au murit în chinuri câteva ore mai târziu. Abia către seară s-a reușit evacuarea minerilor care atacau sediul Guvernului, cea mai mare parte a lor s-au retras către Televiziune și spre Piața Universității, zone pe care o bună parte a lor le cunoșteau bine de pe vremea Mineriadei din 13–15 iunie 1990. La sfârșitul zilei, la Palatul Cotroceni, Miron Cozma i-a cerut președintelui Ion Iliescu demiterea primului ministru Petre Roman în schimbul liniștii din capitală. Asaltul asupra Guvernului a fost reluat a doua zi.

Mai mult: Mineriada Nr. 4 – 25 septembrie 1991 Piața Victoriei: https://www.youtube.com/watch?v=CpHqoW1iByA [vizibil numai direct pe YouTube]

2006 – Al XI-lea Sommet al Francofoniei

În perioada 25–29 septembrie, s-a desfășurat la București cea de-a XI-a Conferință a șefilor de stat și de guvern care au în comun limba franceză – Sommet-ul Francofoniei. A fost primul eveniment de o asemenea anvergură găzduit vreodată de România – cu participarea a 36 de șefi de stat și de guvern, 25 miniștri ai afacerilor externe, 11 miniștri ai Culturii și Francofoniei – și primul Sommet al Francofoniei care a avut loc în Europa Centrală și de Sud-Est.

2007 – A încetat din viață Elena Roizen (Elena Barbu; 1 februarie 1945 – 25 septembrie 2007)

Cântăreață de muzică populară dobrogeană.

2008 – A încetat din viață Horațiu Rădulescu (7 ianuarie 1942 – 25 septembrie 2008)

Compozitor francez de origine română; considerat fondator al muzicii spectrale.

2015 – A încetat din viață Mircea Handoca (12 aprilie 1929 – 25 septembrie 2015)

Istoric literar, bibliograf, editor și profesor; cunoscut mai ales ca editor al operei lui Mircea Eliade.

2015 – A încetat din viață Nicolae Purcărea (13 decembrie 1923 – 25 septembrie 2015)

Memorialist, sculptor; deținut politic în închisorile comuniste; unul dintre cei mai cunoscuți maeștri ai sculpturii în lemn, declarat „tezaur uman viu”.

 

Ziua dăruirii

Se sărbătorește în România la data de 25 septembrie, începând cu anul 2019, fiind reglementată prin Legea nr. 355/27 decembrie 2018 privind instituirea Zilei dăruirii. Prin marcarea acestei zile se oferă școlilor prilejul de a-i implica pe copii în discuții despre filantropie și voluntariat, cu scopul de a intensifica „responsabilitatea cetățenilor de toate vârstele, de a servi toate segmentele societății, de a contribui la o moștenire culturală care trebuie amplificată, de a încuraja generozitatea și implicarea socială”. Cu acest prilej, pot fi organizate, de către autoritățile publice centrale și locale și de instituțiile aflate în subordinea acestora, de către societatea civilă și persoane fizice și juridice, programe și manifestări culturale, educative, artistice, de voluntariat, cu caracter social.

 

2019 – A încetat din viață Gheorghe Afroni (27 aprilie 1962 – 25 septembrie 2019)

Cobzar moldovean, interpret de folclor, membru al Ansamblului folcloric „Ștefan Vodă”.

2020 – A încetat din viață Lucia Stănescu (16 iunie 1926 – 25 septembrie 2020)

Soprană de talie internațională, profesoară universitară; solistă a Operei Române din Cluj-Napoca.

2023 – A încetat din viață Adina Cristescu (17 august 1967 – 25 septembrie 2023)

Actriță de film, teatru și voce, profesoară, regizoare de teatru și scenaristă de film.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită