26 Iunie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Ziua drapelului național al României

 

Ziua drapelului național

În timpul revoluției de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo–democratice (14/26 iunie 1848).

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la Revoluția din 1848, ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96/20 mai 1998 privind proclamarea Zilei Drapelului Național. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

 

1484 – Armata turcă condusă de Baiazid al II-lea a trecut Dunărea pe la Isaccea, pentru a invada Moldova

După căderea cetăților genoveze din Nordul Mării Negre și a Mangopului, a venit rîndul Chiliei și Cetății Albe. La 30 aprilie 1484, sultanul a proclamat războiul sfânt, iar pe 22 mai, a pornit din Adrianopol, în fruntea unei armate formată din 200 de nave, pe care erau îmbarcate mașinile de război, artileria și alimentele, corpul ienicerilor și pedestrimea. Ajungînd la Dunărea de Jos la 26 iunie, armata turcă a trecut pe un pod de vase construit la Isaccea și s-a împărțit în două, un corp a pătruns pe brațul Chilia, celălalt a blocat ieșirea în fața Cetății Albe, în timp ce flota era pe Dunăre. Turcii veniseră cu o armată estimată la 300.000 de oameni, efectivele armatei lui Baiazid II fiind întărite de 20.000 de oșteni ai domnului Valahiei, Vlad Călugărul și de 50.000 de oșteni ai hanului tătarilor Mengli Ghirai I. Grigore Ureche menționează că „Ștefan Vodă la gol nu a îndrăznit să iasă, ci numai la strâmtori vroia să le facă zminteală”, deci cetățile au fost cucerite cu ușurință de puhoiul turcesc. Pierderea Chiliei și Cetății Albe a fost o lovitură fatală pentru țară și pentru domn. Prin cucerirea lor, otomanii și-au creat un cap de pod pe litoralul Mării Negre, având posibilitatea de a invada în orice moment țara.

1599 – Tratatul de la Târgoviște dintre Mihai Viteazul și Andrei Báthory

În data de 26 iunie 1599 domnul Țării Românești, Mihai Viteazul, care în decembrie 1596 (după bătălia de la Keresztes) făcuse pace cu turcii și primise steag de domnie de la Înalta Poartă, a încheiat la Târgoviște un tratat cu Andrei Báthory, prin care recunoștea suzeranitatea acestuia și-i promitea că-l va anunța asupra oricărei primejdii. În schimb Andrei Báthory a recunoscut domnia ereditară asupra Țării Românești în familia lui Mihai Viteazul.

1818 – Primul zbor cu un balon cu aer cald deasupra Bucureștiului

Bucureștiul se poate lăuda că a fost una dintre primele capitale peste care a zburat un balon cu aer cald. Documentele epocii relatează ca la 26 iunie/9 iulie 1818, de pe Dealul Spirii, s-a înălțat „Bășica lui Caragea”, primul balon cu aer cald autohton, cu numele luat de la domnitorul de atunci, Vodă Caragea. Balonul avea un diametru de 8 metri și era confecționat de nemți, din stofă de Brașov, îmbrăcată în batist. „De față fiind și domnul Caragea și o mie de oameni adunați, a fost adusă o bășică rotundă ce avea într-însa un buriu [butoiaș] cu spirt de 5 vedre, prins cu meșteșug, și, dându-se foc spirtului, ca să încălzească aerul dinlăuntru, bășica s-a înălțat în slăvi cât de abia se mai vedea și a căzut în apă în satul Cățelu” [Almanahul Știință și tehnică, 1985].

1848 – Revoluția de la 1848 în Țara Românească – Tricolorul

Tricolorul românesc era cunoscut drept simbol național cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa, la revoluția din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. A fost adoptat în timpul revolutiei de la 1848 la 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea Decretului nr. 1 de instituire a drapelului național, care preciza: „Steagul Național va avea trei culori: albastru, galben, roșu”, urmând ca deviza scrisă pe flamuri să fie „DPEПTATE ФPЪЦIE” („Dreptate, Frăție”). Revoluționarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât și cei din Țara Românească, au arborat steagul tricolor, având inscripționată lozinca: „Dreptate – Frăție”, dându-i denumirea „stindard al libertății”. Pe 30 iunie, mitropolitul Neofit, în calitate de prim-ministru, dădea următoarea dispoziție: „stindardele libertății se vor ridica pe toate edificiile, iar cocardele se vor repurta”. Aceste simboluri au fost larg utilizate la manifestații și au fost arborate pe clădirile publice, pe nave și bastimente etc. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înțeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naționale“, s-a adoptat Decretul guvernamental nr. 252/13 iulie 1848, care preciza din nou: „stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind“.

1848 – Guvernul revoluționar de la București a decretat eliberarea robilor țigani de pe moșiile boierilor

Programul revoluționarilor din Moldova, publicat de Mihail Kogălniceanu sub titlul Dorințele Partidei Naționale din Moldova (26 iunie/8 iulie), face referire la eliminarea robiei începând cu data de 10/22 iulie. Toate aceste idei nu au fost însă puse în aplicare, datorită evenimentelor care au urmat Revoluției. Abia domnitorul Țării Românesti, Barbu Știrbei a interzis vânzarea robilor între particulari și despărțirea familiilor prin donație sau vânzare. Acest demers a pregătit de asemenea eliminarea completă a robiei. Măsuri similare au fost adoptate și în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, în Moldova.

1886 – A încetat din viață Alecu Leonard (10 mai 1804 – 26 iunie 1886)

Scriitor, profesor român stabilit în Franța; a scris poezii și romane istorice.

1895 – S-a constituit Liga votului universal

Fondată de Vasile Kogălniceanu, împreună cu Vintilă C.A. Rosetti și Ion Nădejde, a militat pentru obținerea votului universal.

1900 – A încetat din viață Nicolae Kretzulescu (1 martie 1812 – 26 iunie 1900)

Medic și politician liberal; a deținut de trei ori funcția de prim-ministru al României; unul dintre ctitorii învățământului medical în țara noastră; autor al primului tratat românesc de anatomie; membru fondator al Societății Academice Române.

1903 – S-a născut Vasile Gh. Radu

26 iunie 1903, Pârgărești, Bacău – 8 martie 1982, Cluj-Napoca

Zoolog specializat în nevertebrate, membru corespondent (din 1935) al Academiei de Științe din România, membru corespondent (din 1948) al Academiei Române. A urmat liceul „George Bacovia” din Bacău, apoi a fost un timp învățător suplinitor în satul natal. În 1922 a fost admis la Facultatea de Științe, Secția Științele Naturii a Universității din Iași, unde s-a specializat în Morfologie Animală cu profesorul universitar Paul Bujor. S-a specializat apoi în domeniul citologiei animale în Laboratorul de Anatomie și Histologie Comparată de la Sorbona și la Laboratorul de Histologie al Facultății de Medicină din Paris, apoi la Stațiunea de Cercetări Marine de la Roscoff, Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea și Stațiunea Zoologică de la Sinaia. A parcurs pe rând, gradele universitare până la profesor universitar, la Laboratorul de Morfologie Animală al Universității din Iași, la Facultatea de Științe Naturale a Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj, decan al Facultății de Biologie-Geografie al Universității din Cluj și director al Institutului de Zoologie și Anatomie Comparată din Cluj. A predat Zoologia nevertebratelor și vertebratelor, Anatomie comparată, Embriologie, Histologie, Zoogeografie. Între anii 1947–1952 a fost director onorific al Institutului de Speologie din Cluj. A promovat cercetările faunistice în România și ecologia terestră. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în numeroase lucrări.

1904 – S-a născut Petre Pandrea

Petre Ioan Marcu-Balș; 26 iunie 1904, Balș, Olt – 8 iulie 1968, București

Avocat, scriitor, publicist și eseist, membru post mortem (din 2013) al Academiei Române. Ca avocat, a pledat adeseori gratuit, patetic și ofensiv, cu o impresionantă investiție de inteligență și erudiție, în favoarea unor persoane sau organizații persecutate (periodizarea îi aparține): „1933–1944, pentru PCR și israeliți; 1947–1948, pentru PNȚ; 1953–1958, pentru ordinele călugărești persecutate”. A fost arestat de patru ori în perioada 1940–1944, perioada maximă de detenție fiind atunci de opt zile. După ce comuniștii au preluat puterea, a fost arestat în aprilie 1948 pentru implicarea sa într-un imaginar „Complot Cambrea” și închis la Ocnele Mari în perioada 19 decembrie 1948–3 martie 1952 fără a fi cercetat și condamnat, ci internat și uitat în închisoare. În iunie 1959 a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică și 8 ani degradare civică, confiscarea averii personale. I s-a imputat că „a ponegrit și calomniat în modul cel mai grosolan, tot ceea ce a fost în legătură cu Partidul Muncitoresc Român și cu statul democratic popular, […] a întreținut legături cu elemente de frunte din mișcarea legionară, […] a afirmat și a insistat, că Demetrescu Radu Gyr, care a fost condamnat la moarte, a fost un foarte mare poet al țării noastre”. A fost închis la Aiud în perioada 23 octombrie 1958–18 aprilie 1964. Mare parte a operelor sale au tratat subiectul Constantin Brâncuși. Din lucrările sale: Germania hitleristă, Filosofia politico‐juridică a lui Simion Bărnuțiu, Pomul vieții. Jurnal intim, Portrete și controverse (2 vol.), Brâncuși. Amintiri și exegeze, Memoriile mandarinului valah, Reeducarea de la Aiud. Jurnal penitenciar 1961–1964, Călugărul alb, Soarele melancoliei. Memorii, Brâncuși. Pravila de la Craiova. Etica lui Brâncuși, Brâncuși. Amicii și inamicii. Sociologia lui Brâncuși.

1909 – S-a născut Valeriu Novacu

26 iunie 1909, Pecica, Arad – 20 martie 1992, București

Fizician, membru ilegalist al PCR, membru corespondent (din 1948) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Științe din Cluj, în 1931 luându-și licența în Matematici, iar în 1932 în Fizică. În 1942 a devenit Doctor în Fizică cu teza Sur la théorie du photon. Și-a continuat specializarea în fizică teoretică la Institutul „H. Poincaré” și la Collège de France din Paris. A fost profesor de fizică teoretică la Facultatea de Matematică și Fizică de la Universitatea din București, întocmind cursuri și culegeri, printre care: Teoria electromagnetică, Electrodinamică, Culegere de probleme de electrodinamică, Mecanica teoretică, Teoria relativității generale. Câmpul gravitațional. A fost șef de secție la Institutul de Fizică din București. De-a lungul anilor, a ocupat diferite funcții: ministru plenipotențiar al României în Suedia și în Austria, guvernator la Agenția Atomică Internațională de la Viena, membru în consiliul științific al Institutului Internațional de Cercetări Nucleare de la Dubna. Paralel cu activitatea didactică, a desfășurat o intensă muncă științifică în domeniile teoriei fotonice a luminii, teoriei cuantice a câmpurilor și teoriei particulelor elementare, rezultatele cercetărilor sale regăsindu-se în numeroase lucrări și studii: Evoluția concepției despre lumină, Asupra formei undoriale a ecuației fotonului, Contribuții la teoria fotonului. Introducere în mecanica ondulatorie, Introducere în electrodinamică (2 vol.), Electrodinamica, Teoria cuantică a câmpurilor, Istoria fizicii. (1966). A fost membru al CC al PMR. În mai 1961 a fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România”.

1909 – A încetat din viață Gheorghe I. Lahovary (1/13 iunie 1838 – 13/26 iunie 1909)

Inginer și scriitor, director general al Poștelor și Telegrafului, a inițiat împreună cu Alexandru Cantacuzino înființarea Societății Geografice Române, membru de onoare al Academiei Române.

1921 – S-a născut Temistocle Popa

Mistocli Popa; 26 sau 27 iunie 1921, Galați – 26 noiembrie 2013, București

Compozitor, instrumentist (flaut, saxofon, harpă). A urmat studii muzicale la Conservatorul București (1935–1939) cu Ioan D. Chirescu și Petre Elinescu, în paralel continuându-și educația muzicală la Școala Militară de Muzică din București. A fost instrumentist în orchestrele Teatrelor Atlantic, Alhambra și de Estradă și Orchestra de jazz București. A întreprins turnee artistice în țară și peste hotare (URSS, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria). A fost căsătorit cu actrița Cornelia Teodosiu. A creat muzică de teatru, simfonică, de film, corală, pentru copii, muzică ușoară. Este creatorul muzicii pentru filmele Tinerețe fără bătrânețe, Astă seară dansăm în familie, Veronica, Veronica se întoarce, Tată de duminică, Singurătatea florilor, Eu, tu, și… Ovidiu, Zbor periculos, Căsătorie cu repetiție, Duminică în familie, Mama, Trahir. Dintre compozițiile sale: Lalele, Astă-seară m-am îndrăgostit, Cu cine semeni dumneata, Margarete, Nu-mi pasă de lună și stele, În rândul patru, Trecea fanfara militară A fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor (1963, 1964, 1965, 1966, 1970, 1972, 1973, 1974, 1976, 1981, 1983, 1985) și cu Premiul de excelență al UCMR (2001), cu Premiul de creație (1963, 1964, 1965, 1966), cu Marele Premiu (1969), cu Premiul ACIN pentru muzică de film pentru Un oaspete la cină. În 2004 a primit Ordinul Național Serviciu Credincios, în grad de Cavaler.

Măicuță, îți mulțumesc! • Dan Spătaru

1922 – S-a născut Ioan Iovan

Silviu Cornel Iovan; 26 iunie 1922, Husasău de Criș, Bihor – 17 mai 2008, Mănăstirea Recea

Cleric ortodox, arhimandrit, mare duhovnic și teolog. A urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, nerecunoscută de statul maghiar, dar care funcționa cu sprijinul consulatului român (1942–1946), absolvind cu teza de licență Sfânta Euharistie și viața mistică, la Facultatea de Teologie din Sibiu. S-a înscris la Doctorat, la catedra de Dogmatică a Părintelui Stăniloaie, perioadă în care a studiat în paralel și Dreptul la Facultatea din Cluj. A fost numit profesor de Religie, la Liceul „Gheorghe Barițiu” din Cluj și la Liceul Comercial de fete. La Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus i-a cunoscut pe Părintele Arsenie Boca și pe Măicuța Veronica, stareța Mănăstirii Vladimirești. A fost fiul spiritual al Părintelui Arsenie Boca. În 1948 a fost hirotonit diacon, în noiembrie 1949 a fost tuns în monahism. A slujit la Mănăstirea Vladimirești până în 1955, fiind singurul preot care se preocupa de miile de credincioși veniți la locul sfânt – pentru a-i ajuta pe toți, a purces la spovedania în comun (cu dezlegările de rigoare). Motiv pentru Patriarhie de a-l considera necanonic, la ordinul organelor de represiune ale statului (și chiar de la Moscova), s-au făcut presiuni să nu mai slujească, să nu mai predice, să accepte transferul la altă mănăstire etc. Pe 21 februarie 1955 i s-a înmânat Sentința de caterisire și excludere din monahism. I s-a luat dreptul de a mai sluji, nu însă și harul. În martie a fost arestat împreună cu Măicuța Veronica și maicile din Comitetul de conducere, mănăstirea fiind desființată un an mai târziu. A primit sentința de condamnare la moarte, comutată în muncă silnică pe viață, în închisorile de la Galați, Văcărești, Jilava, Gherla și Aiud. Refuzând „reeducarea”, a fost totuși eliberat de la Aiud, în urma Decretului de amnistiere, la 1 august 1964. A suportat în continuare urmărirea și hărțuirea securității. În 1966, continuându-și misiunea de preot, așa cum făcuse și în închisoare, a fost condamnat la un an de închisoare pentru „abuz de funcție”, oficierea Sfintelor Taine (spovedanie și împărtășanie) fiind caterisit. În octombrie 1970, a fost condamnat din nou la 1 an închisoare. Eliberat, dar urmărit în continuare, a devenit ținta unor calomnii și scenarii compromițătoare. Cu insistențe istovitoare, după 24 de ani de caterisire, a obținut aprobarea de a sluji oficial, la mănăstirile Cernica (odată pe săptămână), Plumbuita (Sf. Liturghie) și Recea. Era considerat cel mai mare Duhuvnic al Ardealului și chiar al întregii Biserici. A fost profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. A publicat volumele: A fost frumos la Gherla!, Cuvinte împartașite de Părintele Ioan și Maica Stareța Cristina.

1925 – S-a născut Mira Preda

26 iunie 1925, Ocna Sibiului

Poetă, prozatoare și traducătoare. A studiat Italiana la Instituti di lingua italiana di Sibiu, Pianul la București și Sibiu, Arta grafică la Institutul de Artă Grafică și Tehnologii Industriale din București. În 1978, a obținut atestatul de ziarist profesionist. A fost desenatoare, decoratoare, profesoară de desen, bibliotecară la Sibiu. A debutat cu versuri în Gazeta Sibiului în 1941, iar debutul editorial a fost cu volumul de versuri Promontorii (1968). A colaborat cu versuri la Tribuna Sibiului, Transilvania, Steaua, Tribuna, România literară, Viața Românească, Luceafărul, Ateneu etc. A publicat volumele: Ascunsa vulnerare (1971, prefață de V. Eftimiu), Cenușa unui ceas, Legile zborului, Cuantele liniștii, Amor in patriam, Adevăruri de pe podul minciunilor, Riposta, primul volum al unei trilogii proiectate. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1979).

1925 – S-a născut Al. Simion

Alexandru; 26 iunie 1925, Bacău

Prozator, membru al Uniunii scriitorilor din România, Filiala Bacău. A frecventat Facultatea de Drept a Universității din Iași (1945–1948) și cursurile Institutului de Literatură „Maxim Gorki” de la Moscova (1949–1954). Înainte de facultate a fost tâmplar, apoi redactor la ziarul Luptătorul din Bacău, s-a stabilit în București fiind redactor la Libertatea, instructor la Secția știință și cultură a CC al PCR, funcționar la Consiliul Culturii și Educației Socialiste. A debutat cu o schiță în ziarul Înainte din Bacău (1955) și a colaborat la Tânărul scriitor, Gazeta literară, Luceafărul, România literară, Secolul 20, etc. Debutul editorial a fost romanul La marginea orașului (1962), inspirat din viața muncitorilor forestieri. Din scrierile sale: Accident banal, Anotimpul posibil, Blocul de marmură, Șansa, Gemenii, Orașul lunar, Coridorul. A primit Premiul Asociației Scriitorilor din București (1974).

1927 – A încetat din viață Vasile Pârvan (28 septembrie 1882 – 26 iunie 1927)

Istoric, arheolog, epigrafist și eseist; creatorul școlii românești de arheologie; membru titular al Academiei Române.

1933 – S-a născut Ovidiu Dumitru

26 iunie 1933 – 13 mai 2011, București

Redactor, scenarist, textier și regizor. În 1972 s-a transferat de la radio la televiziune, devenind unul dintre cei mai vechi colaboratori ai Televiziunii Române. A lucrat la nenumărate emisiuni, printre care: Profil pe 625 de linii, cu neuitatul trio format din Anda Călugăreanu, Florian Pittiș și Dan Tufaru, Gala Lunilor, cu Florin Piersic, Carmen Stănescu, Stela Popescu și orchestra condusă de Sile Dinicu. A fost un adevărat profesionist al varietăților, a scris texte și cuplete muzicale pentru numeroase spectacole de revistă și operetă pe scenele teatrelor bucureștene. A scris versurile unor melodii de muzică ușoară, devenite în timp șlagăre, printre care Copacul, Oameni, Să nu uităm să iubim trandafirii și O portocală. După 1989, a realizat emisiunea Televiziunea, dragostea mea – „Acestă emisiune a fost exact crezul meu„, spunea Ovidiu Dumitru. În anul 2005, Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România (APTR) i-a decernat premiul pentru profesionalism în întreaga activitate de televiziune.

Marius Țeicu / Ovidiu Dumitru – Oameni • Aurelian Andreescu

1936 – A încetat din viață Constantin Stere (1 iunie 1865 – 26 iunie 1936)

Scriitor, jurist, savant, politician liberal.

1940 – Ultimatumul sovietic adresat României privind așa numita retrocedare a Basarabiei

V.M. Molotov, comisarul sovietic pentru afacerile externe, a înmânat ministrului României la Moscova, Gh. Davidescu, prima notă ultimativă a guvernului sovietic, prin care se cerea cedarea imediată a Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Textul notei ultimative este următorul:

„În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.

Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării Basarabiei cu forța, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi.

Acum, când slăbiciunea militară a URSS a rămas în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvare rapidă a chestiunilor moștenite din trecut, pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca-n interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părți de Nord a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât și prin comunitatea de limbă și compozițiune națională.

Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părții de Nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS și populației Basarabiei prin dominațiunea de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României:

Să înapoieze cu orice preț Uniunii Sovietice Basarabia.

Să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată [care a fost trimisă a posteriori].

Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile URSS și că acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre URSS și România.

Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.”

Așadar, în această notă s-a abordat problema frontierei dintre România și URSS, potrivit pct. 2, pe baza unei hărți care a fost transmisă ulterior. Nota ultimativă sovietică a provocat panică în România. Țara nu dispunea nici de mijloacele militare de apărare, nici de aliați. „Amenințarea sovietică silea România să aleagă Germania. Trebuia acționat în consecință”, rezumă Grigore Gafencu raționamentul regal. O schimbare atât de dramatică a politicii externe cerea însă timp. Tatonările începuseră de la 28 mai, dar răspunsul Berlinului era limpede: discutarea cererilor revizioniste ale statelor vecine României apărea drept condiția prealabilă a stabilirii unor relații strânse între cele două țări. Când s-a primit, în noaptea de 26/27 iunie, prima notă ultimativă sovietică, speranța s-a îndreptat către Germania, dar răspunsul a fost: „Fiți de acord”. Celelalte puteri consultate (Italia, Iugoslavia, Grecia și Turcia, în forme și cu accente diferite), au dat, în fond, același răspuns ca și Berlinul.

1941 – Bătălia aero-navală de la Constanța

În zorii zilei de 26 iunie 1941, flota sovietică, formată din două grupuri de luptă, a atacat orașul Constanța. Primul grup era format din crucișătorul Vorosilov, distrugătoarele Soobrazitleny, Smyshlyonyi, Moskva și Kharkov, iar al doilea grup, cel mai puternic, era condus de crucișătorul de linie Parizhskaya Kommuna, însoțit de un numar foarte mare de crucișătoare și distrugătoare, urmând să profite de spargerea apărării Constanței. Nave românești din Marea Neagră s-au angajat în schimburi de lovituri de artilerie cu nave sovietice. Gruparea inamică a fost descoperită la 60 de mile est de coastă de submarinul NMS [Nava Majestății Sale] Delfinul, care patrula în zonă. Riposta română a fost fermă. La ora 4:12, distrugătoarele NMS Regina Maria și NMS Mărășești au manevrat pe o direcție paralelă cu atacatorii și au deschis focul cu tunurile de 130 mm.

Datorită falezei înalte, navele românești nu puteau fi observate, în timp ce siluetele navelor sovietice erau foarte clar vizibile. Navele sovietice erau mai mari și mai puternice, aveau tunuri de 130 mm, dar trăgeau undeva spre uscat. Nava sovietică Harkov a fost lovită de un obuz românesc. Aproape imediat, un alt obuz a retezat catargul principal al celuilalt distrugător sovietic, Moskva. Focul românesc a fost susținut de artileria de coastă germană cu tunuri Tirpitz. Grav lovite, cele două distrugătoare sovietice au început retragerea. În retragere, distrugătorul sovietic Moskva a fost încadrat de proiectilele de 280 mm ale bateriei germane de coastă Tirpitz, amplasate la sud de Constanța. Din această cauză, nava sovietică a fost nevoită să efectueze un rondou și a intrat în câmpul de mine amplasat în zona costieră a Constanței. Distrugătorul a lovit o mină și s-a scufundat, rupt în două, la o adâncime de circa 40 metri, la aproximativ 15 mile marine de țărmul românesc. Au fost înregistrați 63 de supraviețuitori. De aceste evenimente se leagă și numele pilotului de război din Constanța, Horia Agarici, din Escadrila 53 de Vânătoare. Cu avionul său, care se defectase în zbor, a doborât trei avioane rusești, salvând municipiul și portul de la distrugeri, devenind, cel mai important aviator al municipiului în cel de-al Doilea Război Mondial.

Mai mult: Lupta aero-navală din 26 iunie 1941 de la Constanța. Cine a scufundat liderul „Moskva”? [Liga Militarilor Profesioniști]

Atacul eșuat al Flotei Sovietice a Mării Negre asupra Constanței a dejucat planurile sovieticilor de creare a unui cap de pod pentru cucerirea Dobrogei și crearea unui nou teatru de operațiuni, care ar fi destabilizat situația pe frontul de est.

Distrugătorul Moskva …care zace în apele Mării Negre

1941 – A încetat din viață Nicolae Minovici (23 octombrie 1868 – 26 iunie 1941)

Medic patolog, anatomist, profesor universitar; a înființat prima Societate de Salvare din Balcani, întreținută din veniturile proprii peste 30 de ani, primul spital cu serviciu permanent de urgență din România, al doilea din Europa și Școala Samariteană.

1947 – A încetat din viață Petre Elinescu (14 august 1869 – 26 iunie 1947)

Flautist în Orchestrele Operei Italiene, Filarmonicii, Operei Române din București; profesor de flaut la Conservatorul din Iași și Conservatorul din București; compozitor.

1948 – S-a născut Matei Lăzărescu

26 iunie 1948, București – 1 septembrie 2021, Paris

Pictor și restaurator, a realizat și pictură murală, fotografie. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, secția Pictură în 1972. După absolvire, a fost restaurator de pictură murală la Direcția Monumentelor istorice, realizând în Bucovina, desene și picturi la mănăstirile Humor și Moldovița. În paralel, cu formarea ca restaurator de pictură murală pe șantiere în țară, a urmat un curs de specializare la Roma. S-a stabilit în Franța din 1979, lucrând pe numeroase șantiere de restaurare pictură murală în Franța și Olanda. A realizat restaurarea policromiei transeptului și corului din sec XIII al catedralei Saint Etienne din Toul (Lorena), studiul policromiei fațadei sud a transeptului din sec XIII al catedralei Notre Dame din Strasbourg, Alsacia, studiul tencuielilor și decorurilor exterioare din sec XVI în departamentul Aube, Champagne. A fost membru al Grupului Prolog. A avut expozitii personale de tablouri, desene, fotografii în Franța, Germania, Italia, dar și în România: Brebu Nou, Râșca, Bacău, Timișoara.

Biografie ilustrată: MATEI LĂZĂRESCU [art-EXIT]

1954 – A încetat din viață Mihail David (21 mai 1886 – 26 iunie 1954)

Geograf și geolog; profesor la Universitatea din Iași, cu contribuții importante la dezvoltarea geomorfologiei în România; membru corespondent al Academiei Române.

1962 – S-a născut Nicolae Teodoreanu

26 iunie 1962, București – 13 februarie 2018, București

Compozitor, etnomuzicolog, cercetător, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București. A urmat cursurile Universității Naționale de Muzică, la clasa de Compoziție, având mentori pe Ștefan Niculescu, Aurel Stroe si Anatol Vieru, pregătirea și gândirea sa componistică fiind consolidate și prin intermediul unor burse de prestigiu (Herder, New Europe College, DAAD) câștigate prin concurs. Creația sa cuprinde lucrări în aproape toate genurile muzicale clasice și contemporane, demersurile creatoare fiind completate și de preocupările etnomuzicologice. Acestea din urmă i-au adus funcția de cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, de membru al Consiliului Internațional pentru Muzică Tradițională. În această calitate a devenit co-fondatorul Societății Române de Etnomuzicologie, în fapt secția română a amintitului consiliu. Alături de activitatea componistică și cea de cercetare a avut și o consistentă activitate didactică, fiind profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică din București, unde a susținut cursuri de Etnomuzicologie și de Muzică asistată de calculator.

Nicolae Teodoreanu – HeteroFonie (1996) • Flauto Dolce Ensemble

1971 – S-a născut Ovidiu Sorin Cupșa

26 iunie 1971, Bistrița

Ambasador maritim. Absolvent al Institutului de Marină Civilă din Constanța, Facultatea Electromecanică Navală (1994) și al Universității Maritime Constanța, Facultatea Navigație și Transport Maritim (2000). A devenit Doctor în Științe, cu teza de mecanica fluidelor: Contribuții la stabilirea mecanismului interacțiunii statice și dinamice dintre apă și structurile hidrotehnice, în specializarea Inginerie Mecanică în 2010. A absolvit și cursuri de management organizate de universități de prestigiu din: București, Londra, Dubai, Kuala Lumpur. Pe perioada studiilor universitare a fost membru fondator și unul dintre liderii Ligii Studenților din Institutul de Marină Civilă, membru in Senatul Universitar și reprezentant al studenților în Consiliul Profesoral. A participat cu arma în mână la revoluția din decembrie 1989 în calitate de student-militar și la greva foamei din 6–7 februarie 1990, în urma căreia învățământul de marină comercială a fost demilitarizat și Constanța a devenit centru universitar. A fost consilier în Fundația Română pentru Liberate, director al aparatului central al PNL, din 1994 a navigat ca ofițer în flota comercială română și internațională, iar din 1997 a deținut diverse funcții în sectorul public și privat: șef Corp Control Servicii Publice și șef Birou Dezvoltare în Primăria Constanța, director al C.N. Administrația Porturilor Maritime, Filiala Telecomunicații, director general și Președinte al Consiliului de Administrație la C.N. Administrația Canalelor Navigabile, președinte al Consiliului de Administrație la Șantierul Naval Mangalia, consilier local în Consiliul Municipal Constanța (PNL). Din 2012 predă la Universitatea Maritimă Constanța, Facultatea Navigație și Transport Maritim și este director general și președinte al Consiliului de Conducere al Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale, vicepreședinte al EDINNA – organizație europeană de formare profesională în domeniul naval.

1971 – A încetat din viață Richard Carol Oschanitzky (17 decembrie 1901 – 26 iunie 1971)

Compozitor, dirijor, pianist, actor și profesor, tatăl muzicienilor Richard Waldemar Oschanitzky și Richard Waldemar Oschanitzky.

1975 – S-a născut Liviu Voinea

26 iunie 1975

Economist, profesor universitar. A absolvit Facultatea de Relații Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice, iar în 2000 a devenit Doctor în Economie, la Facultatea de Economie, Academia de Studii Economice. A fost profesor doctor în cadrul Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relații Internaționale. A fost ministru delegat pentru buget, viceguvernator al Băncii Naționale a României (din 2014) și reprezentantul României în Grupul de Lucru la Nivel Înalt pentru Tratamentul Expunerilor Suverane. În mandatul său de ministru al Bugetului, s-a remarcat prin introducerea euro accizei și a taxei pe stâlp.

1982 – A încetat din viață Gheorghe Cartianu (Gheorghe Cartianu-Popescu; 8 august 1907 – 26 iunie 1982)

Profesor universitar, cercetător, inventator, specializat în domeniul radiocomunicațiilor; membru corespondent al Academiei Române.

1985 – S-a născut Ana Ularu

26 iunie 1985, București

Actriță de scenă, voce, televiziune și film. Și-a început cariera de actriță încă de la nouă ani, debutând pe micile ecrane în două coproducții româno-franceze Meuetres par procuration și Passion mortelle, în care micuța s-a descurcat de minune, admirată de toți actorii din echipă. La 17 ani Ana a jucat rolul principal în filmul Lolita, alături de marele Ștefan Iordache, regia Cătălina Buzoianu. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. A devenit cunoscută pentru marele public din filmul Italiencele. În afara actoriei mai este pasionată de desen și jazz, fiind vocalista formației electro-rock a fratilor Hassan și Sultan Nasser, Sunday People.

Italiencele (2004) • Regia Napoleon Helmis. Cu: Mara Nicolescu, Ana Ularu, Costel Cașcaval, Papil Panduru, Victoria Cociaș, Valentin Teodosiu

1992 – A încetat din viață Grigore Ionescu (11 ianuarie 1904 – 26 iunie 1992)

Arhitect; profesor la Institutul de arhitectură „Ion Mincu” din București; membru titular al Academiei Române.

1994 – A încetat din viață Idel Ianchelevici (5 mai 1909 – 26 iunie 1994)

Sculptor și pictor franco-belgian de origine română; membru de onoare al Academiei Române.

1995 – A încetat din viață Lucia Bercescu-Țurcanu (27 martie 1911 – 26 iunie 1995)

Soprană, interpretă de operă cu carieră internațională.

1997 – A încetat din viață Zenaida Pally (10 iunie 1919  – 26 iunie 1997)

Mezzosoprană de faimă internațională, solistă a Teatrului de Operă și Balet din București (Opera Română).

2013 – A încetat din viață Dumitru Matcovschi (20 octombrie 1939 – 26 iunie 2013)

Poet, prozator, academician și dramaturg din Republica Moldova, un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia.

2019 – Muzeul Ororilor Comunismului în România

Camera Deputaților a adoptat o propunere legislativă privind înființarea Muzeului Ororilor Comunismului în România, cu 276 voturi „pentru” și două abțineri. Potrivit actului normativ, „se înființează Muzeul Ororilor Comunismului în România, muzeu de importanță națională, cu sediul în București, în Palatul Parlamentului, aflat în subordinea Ministerului Culturii. Această instituție publică de cultură va prezenta crimele, abuzurile și torturile trăite de poporul român în perioada 1945–1989”.

2019 – România la Jocurile Europene Minsk 2019

Sportivii români Cătălin Chirilă și Victor Mihalachi au cucerit medalia de aur în proba de canoe-2 pe 1.000 metri. Ei au fost cronometrați cu timpul de 3 min 40 sec 919/1000, fiind urmați de echipele Ucrainei (Iuri Vandiuk, Andrei Rîbaciuk, 3 min 41 sec 692/1000) și Rusiei (Kiril Șamșurin, Ilia Pervuhin, 3 min 42 sec 547/1000).

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită