26 Mai în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: S-a terminat construcția Mănăstirii Bistrița din Neamț

1435 – Prima atestare documentară a localității Ștefănești

Ștefănești este situat într-un areal locuit încă din neolitic, bine poziționat la întretăierea drumurilor Iași–Hotin și Soroca–Suceava, postat strategic la vadul Prutului (în actualul județ Botoșani). Una dintre cele mai vechi atestate așezări din ținutul Botoșani, târgul Ștefănești apare menționat cu numele Gura Bașeului într-un document al domnitorului Ștefan cel Mare. Numele Ștefănești înseamnă „așezarea oamenilor lui Ștefan”. Ștefănești a fost transformat la începutul domniei lui Ștefan cel Mare într-un orășel (Ocol Domnesc).

1488 – A început construirea bisericii cu hramul Sf. Gheorghe de la Voroneț

Începutul bisericii mănăstirii este învăluit în legende. Ion Neculce ne spune: „Ștefan-vodă, mergând de la cetatea Neamțului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneț, unde trăie un părinte sihastru, pre nume Daniil […]. Și au întrebat Ștefan-vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închină-va țară la turci, au ba? Iar sihastrul a dzis să nu o închine, că războiul este a lui, numai, după ce va izbândi, să facă mănăstire acolo, în numele sfântului Gehorghe, să fie hramul bisericii”.
La Voroneț, înainte de 1488, exista un schit din lemn, în locul căruia Ștefan cel Mare a ridicat actuala biserică, cu hramul Sfântul Gheorghe. Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488. Pictură exterioară a necesitat o lungă perioadă de înfăptuire, abia în 1547 biserica a căptat forma pe care o putem vedea și azi.

1554 – S-a terminat construcția Mănăstirii Bistrița din Neamț

Unul din principalele monumente istorice, vatră de credință și de cultură românească, ostrov al evlaviei străbune, cu o existență de mai bine de șase sute de ani, adăpostind oseminte domnești și fapte de neuitat din istoria și viața spirituală a neamului nostru, Mănăstirea Bistrița a fost ctitorită de patru voievozi mușatini: Alexandru cel Bun (a zidit-o în anul 1406), Ștefan cel Mare (a construit clopotnița și biserica din zidul mănăstirii), Petru Rareș (a renovat-o între anii 1541–1546) și Alexandru Lăpușneanu: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, s-a zidit această biserică din Mănăstirea Bistrița, unde este hramul Adormirii Precistei și Prea Binecuvantatei Stăpanei noastre, Maica Domnului și pururea Fecioara Maria, în zilele blagocestivului și de Hristos iubitorul, Io Alexandru Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, în anul șapte mii 62 [1554], luna mai în 26 zile”. Este locul în care a fost creat cel mai vechi monument al culturii noastre medievale, și anume, Pomelnicul de la Bistrița.

1591 – A început construirea Bisericii Mihai Vodă din București, cu Hramul Sfântul Nicolae

Ctitorie a boierului Mihai, pe atunci mare postelnic, după ce fusese deja ban de Mehedinți și mare stolnic, urcând scara demnităților până la rangul de mare ban al Craiovei și devenind apoi domn al țării.

Cea mai veche menționare documentară a Mănăstirii Mihai Vodă se găsește în grammata patriarhală din 1591, întocmită de egumenul Evghenie de la Mănăstirea Simonopetra de la muntele Athos. Conform acestui document, Evghenie i-a cerut lui Mihai Viteazul să clădească o nouă mănăstire, cea veche, Biserica Albă-Postăvari, metoh al Mănăstirii de la Athos aflându-se în apropierea unei mlaștini aducătoare de boli. Conform unei inscripții de pe fronstispiciul bisericii: „La 1594 s-a zidit această biserică, iar ușa în anul 1711, pe timpul egumenului Iosif din Milos”, se poate deduce că înălțarea edificiul s-a finalizat în anul 1594. Cinci ani mai târziu (august 1599), Mihai, printr-un act păstrat până în zilele noastre, a închinat locașul sfânt Mănăstirii Simonopetra de pe Muntele Athos.

1679 – A început construirea ansamblului arhitectural Mănăstirea Cotroceni

În vârful dealului Cotroceni se afla un schit numit de călugări Cotrocenii cei de sus, pentru a face deosebire de Cotrocenii de jos, denumire care se referă la satul de cărămidari care se afla la baza dealului. Ctitorie a lui Șerban Cantacuzino, domn al Munteniei (1678–1688), construcția mănăstirii a început în primul an de domnie a lui Șerban-Vodă, așa cum este înscris și pe pisania din pridvorul bisericii. Planul noii biserici, ridicate pe locul vechiului schit de lemn păstra foarte bine elementele arhitecturale intrate în tradiția Țărilor Române, fiind o replică mai mică, dar cu proporții desăvârșite, a bisericii lui Neagoe Basarab de la Mănăstirea Argeșului, coordonatorul lucrărilor fiind numit Mihai Cantacuzino, care făcuse studii de arhitectură la Padova și Ravenna. De pictura lăcașului de cult s-a ocupat celebrul pictor de biserici Pârvu Mutu. Domnul Șerban Cantacuzino a înzestrat-o cu numeroase moșii, mulți oameni și obiecte de cult. Mănăstirea a fost complet terminată în anul 1682 și împodobită de domnitor și de membrii familiei sale cu icoane, candele, diverse obiecte liturgice, veșminte preoțești și tot atunci biserica a primit și icoana hramului „Adormirea Maicii Domnului“, care a fost adusă de la Muntele Athos, socotită făcătoare de minuni. Biserica mânăstirii a fost demolată în 1984, reconstrucția ei începând în 2003. În octombrie 2009, biserica a fost sfințită ca lăcaș de cult, intrând și în traseul de vizitare al Muzeului Național Cotroceni.

1716 – Domnitorul Țării Românești, Ștefan Cantacuzino a fost executat, la Constantinopol

Ștefan Cantacuzino (cca. 1675 – 26 mai/7 iunie 1716) a fost domnul Țării Românești in perioada 1714-1716. Domnind într-o perioadă instabilă, a luptelor dintre Imperiul Austriac și Poarta Otomană, a încurajat plângerile la Constantinopol împotriva domnitorului Constantin Brâncoveanu, a predat turcilor corespondența acestuia cu nemții și a confiscat averile prietenilor lui Brâncoveanu. În timpul domniei lui a început războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugeniu de Savoia, iar Ștefan a luat partea habsburgilor, comunicându-le știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții. Aflându-se acestea la Constantinopol, Ștefan Cantacuzino a fost mazilit și ridicat din București, împreună cu tatăl său, cărturarul și stolnicul Constantin Cantacuzino, de un capugiu trimis de Poartă în 21 ianuarie 1716, fiind înlocuit cu Mavrocordat, în care Poarta avea mai multă încredere. Au fost uciși la în noaptea dintre 25–26 mai/6–7 iunie 1716, la Constantinopol, corpurile le-au fost aruncate în mare, iar capetele au fost umplute cu bumbac și trimise la Adrianopol, unde au fost prezentate vizirului Gin-Ali. La câteva zile distanță, spătarul Mihai Cantacuzino și Radu Dudescu au fost duși sub pază puternică la Adrianopol și gâtuiți.

1716 – A încetat din viață Stolnicul Constantin Cantacuzino

1639 – 26 mai/7 iunie 1716, Constantinopol, Imperiul Otoman

Boier, stolnic, diplomat, istoric și geograf din Țara Românească, recunoscut drept un reprezentat de seamă al umanismului în spațiul cultural român. A făcut studii la Constantinopol și Universitatea din Padova. Frate al Domnului Șerban Cantacuzino, Constantin Stolnicul a fost proclamat, la moartea acestuia, el însuși Domn, dar a refuzat, în favoarea nepotului său de soră, Constantin Brâncoveanu, în timpul domniei căruia a condus multă vreme din umbră politica externă. Pe lângă corespondența cu renumite personalități politice, diplomați și cărturari ca Gherasim Cretanul, Antonio dall’Acqua, Albano Albanese sau Bonvicinius, Stolnicul Cantacuzino a lăsat posterității caiete de note istorice și o operă istorică fundamentală, Istoria Țării Rumânești dintru început (1716). Lucrarea susține originea romană a poporului român și continuitatea sa pe teritoriul Daciei, acumulând mărturii despre teritoriul și locuitorii acestui stat, despre războaiele daco-romane și romanizarea Daciei. Este și autorul unei hărți a Țării Românești, tipărită în limba greacă la Padova (1700), precum și al prefeței unui liturghier din 1680, care a circulat în toate ținuturile locuite de români. În urma un conflict al Cantacuzinilor cu Brâncoveanu, s-a retras pe moșiile sale, stolnicul și familia Cantacuzino contribuind la mazilirea și uciderea lui Brâncoveanu în 1714. Succesor la domnie a fost Ștefan Cantacuzino, fiul stolnicului, însă pentru scurt timp, întrucât amândoi au fost executați de otomani.

1716 – A încetat din viață Ștefan Cantacuzino

cca. 1675 – 26 mai/7 iunie 1716, Constantinopol

Domn al Țării Românești între aprilie 1714–21 ianuarie 1716, ultimul conducător pământean al țării înainte de instituirea domniilor fanariote. A desființat văcăritul, un impozit proporțional pe cap de animal, a participat la războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugen de Savoia. A luat partea nemților habsburgici, comunicându-i lui Steinville știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții, fiind mazilit și executat la Constantimopol.

1877 – La București, a apărut periodicul Socialistul

Prima gazetă socialistă din România, ziar bi-hebdomadar a fost editată de Cercul socialist creat de Nicolae Codreanu. După apariția a trei numere (26 mai–23 iunie), în urma unui avertisment al autorităților, ziarul și-a schimbat numele în Cuvântul, suprimat de asemenea după un scurt timp de guvern.

1885 –  Dezvelirea bustului lui Pușkin la Chișinău

Bustul amplasat în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău este din bronz, așezat pe o coloană de granit, lucrare a sculptorului Aleksandr Opekușin. În anul 1820, la vârsta de doar 21 de ani, Aleksandr Sergheevici Pușkin, unul dintre cei mai importanți poeți și dramaturgi din perioada romantică, considerat fondatorul literaturii ruse moderne, a intrat în conflict cu autoritățile din timpul întunecatei domnii a țarului Alexandru I. Pușkin avea deja notorietate în țară și a scris o epigramă destul de acidă la adresa generalului Aracceev, favoritul țarului, intitulată Odă a Libertății, practic un protest împotriva despotismului și robiei. Reacția autorităților a fost pe măsură și au hotărât expulzarea sa în Siberia, dar intervenția istoricului Karamzin l-a salvat, fiind pedepsit doar cu trimiterea la Chișinău, provincie românească aflată sub dominație rusă din 1812. Aici poetul a locuit timp de trei ani și casa unde a stat este astăzi muzeu, unde se păstrează și o parte din amintirile poetului.

1886 – Tratatul de comerț între România și Elveția

Încheiat la București în data de 26 mai/7 iunie, a fost primul tratat comercial dintre cele două țări, prin care își acordau clauza națiunii celei mai favorizate.

1896 – S-a născut Aurel Băeșu

26 mai 1896, Fălticeni – 24 august 1928, Piatra Neamț

Pictor impresionist, portretist și peisagist, stins din viață prea devreme. S-a înscris în 1912 la Școala de Belle Arte din Iași unde a studiat pictura timp de patru ani cu Constantin Artachino și Gheorghe Popovici. Aici s-a remarcat, alături de alți doi tineri, Mihai Onofrei și Adam Bălțatu, fiind distins de către Academia Română, în anul 1915, cu Premiul I „Lecomte de Nöuy” pentru desen. În timpul primului război mondial a fost mobilizat. Spirit cercetător, simțind nevoia unei culturi artistice mai cuprinzătoare, a plecat în Italia pentru a se înscrie la cursul liber de pictură al Institutului de Belle Arte din Roma. A rămas aici pentru doi ani, iar în 1926, a făcut o nouă călătorie în Europa, cu popasuri în Franța, Slovenia și Ungaria, care a contribuit la o treptată decantare a impresiilor, la realizarea unor forme noi de expresie, cu tendințe de simplificare decorativă. A murit la 32 de ani.

Biografie ilustrată: Aurel Băeşu [Gabi, My heart to your heart]

1897 – Romanul Dracula de Bram Stoker a fost publicat la Londra

Personajul principal al romanului este contele Dracula (Graf Dracula), devenit unul dintre cei mai renumiți vampiri din literatură. Romanul gotic a fost inspirat de cronicile medievale săsești, adevărate bestseller-uri ale vremii lor, care-l prezentau pe Vlad Țepeș drept un personaj sângeros, de o cruzime ieșită din comun, ca răzbunare a sașilor împotriva Domnului care nu le acorda avantaje comerciale. Autorul irlandez Bram Stoker a avut ideea să asocieze legenda domnitorului muntean cu liliacul hematofag (Desmodus rotundus) numit și Vampir.

1901 – A încetat din viață Eugen Mocioni (9 martie 1844 – 13/26 mai 1901)

Avocat, politician; deputat român în Dieta ungară.

1911 – S-a născut G. C. Nicolescu

Gheorghe Cristea Nicolescu; 26 mai 1911, Ploiești – noiembrie 1967, București

Istoric și critic literar. Licențiat în Litere (1931) și în Drept (1932) al Universității București, a absolvit în 1932 și Seminarul Pedagogic al aceleiași universități (1932). A urcat toate treptele unei cariere universitare la Universitatea din București: asistent, conferențiar, profesor titular de Literatura română și decan al Facultății de Limba și Literatura Română (1966). A fost căsătorit cu Tatiana Nicolescu, critic, istoric al literaturii și traducătoare. A debutat editorial cu volumul Ideologia literara poporanistă (1937), distins de Academia Română cu premiul „Udriște Năsturel” (1938). A obținut în 1944 titlul de Doctor în Litere cu teza Duiliu Zamfirescu. A colaborat la Universul literar, Desrobirea, Gândul nostru, Frontul plugarilor, Chemarea vremii etc. Adept al rigorii documentare și al obiectivității cercetarii științifice, deținător al unei metode și perspective eficace, G.C. Nicolescu s-a impus prin exegeze profunde, comprehensive și exigente totodată, închinate unor scriitori (Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Viața lui Vasile Alecsandri), periodizării literaturii române sau curentelor literare (Curentul literar de la Contemporanul). A fost distins cu Premiul „C. Dobrogeanu-Gherea” al Academiei Române (1962).

1916 – S-a născut Vintilă Corbul

Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu; 26 mai 1916, București – 30 ianuarie 2008, Paris

Scriitor contemporan și autor de scenarii de film, care s-a stabilit în Franța în 1979. Visa să devină ambasador, dar la îndemnul părinților, a urmat cursurile Facultății de Drept și a devenit magistrat. În paralel, a urmat și Facultatea de Litere și Filosofie, secția Istorie. A început să scrie încă din adolescență: Babel Palace este scris la 16 ani și Sclavii pământului, la numai 18 ani, este al doilea roman dar și ultima carte publicată înainte de a fi trecut de comuniști pe lista scriitorilor interziși. La doar 23 de ani, imediat după absolvirea facultății, s-a angajat judecător. A participat la cel de-al doilea război mondial, ca locotenent de artilerie antiaeriană și, ulterior, pilotul comandantului forțelor aeriene române. După război, toate proprietățile familiei au fost confiscate, fiind evacuați și forțați să locuiască în bucătăria unui imobil șubrezit, într-una din cele patru camere locuite de patru familii. Diplomele sale nu mai erau valabile; a fost exclus din magistratură din cauza originii burgheze și a arestării tatălui său de regimul comunist. A fost bibliotecar, la o bibliotecă de cartier, dar a fost dat afară din aceleași motive, după numai 6 luni. Licențiat în istorie și magistrat, a ajuns muncitor necalificat și, ulterior, inginer la Întreprinderea Canal și Apă București, unde a lucrat aproape 15 ani. Din cauza condițiilor grele de muncă, s-a îmbolnăvit de tuberculoză oculară și a intrat în concediu medical. A început din nou să scrie, după aproape 30 de ani. Idolii de aur – Dinastia Sunderland-Beauclair (3 vol.) a dat startul succeselor, cartea fiind editată mai târziu în franceză și poloneză. Nu s-a mai angajat, a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, împreună cu Eugen Burada. S-a stabilit într-un mic orășel lângă Paris, unde a locuit până la moarte. Multe dintre titlurile sale au fost editate în franceză, poloneză, rusă, arabă. Din opera sa: Cavalcadă în iad, Căderea Constantinopolelui, Asediul Romei 1527, Iubirile imposibile ale lui Petronius, Hollywood – infernul viselor, Extaz, moarte și rock’n roll.

1917 – S-a născut Aurel Popa

26 mai 1917 – 18 decembrie 1981

Compozitor și dirijor. A dirijat formații corale sau orchestre de muzică ușoară, a fost dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii din Oradea, profesor de trompetă la Liceul Militar de Muzică și la Liceul de Muzică nr. 2 din București , redactor la Editura Muzicală din București. A fost distins cu premii ale UCMR (1969, 1976). A compus: muzică vocal-simfonică: Concertino pentru orchestră, Cântec și joc; muzică pentru fanfară: Ceasul; muzică corală: Albinele și lăcusta. A orchestrat Preludiul nr. 4 de Franz Liszt. A scris lucrări didactice: Contribuții la metodologia instrumentelor de suflat; De la muzica de jazz la muzica simfonică; Instrumentele de percuție.

1917 – S-a născut Mariana Șora

Marianne Klein, 26 mai 1917, Budapesta – 19 decembrie 2011, München

Scriitoare, critic literar, eseist și traducător. Familia, din Timișoara, se refugiase în timpul războiului la Budapesta. A studiat la Universitatea din București, finalizând cu două licențe, în Filosofie și Filologie (Germană–Franceză), având profesori pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu și Mircea Eliade. S-a căsătorit cu filozoful și eseistul Mihai Șora; au plecat în 1939 în Franța, ca bursieri ai statului francez. A obținut o diplomă în Limba și literatură franceză la Universitatea Sorbona (1940), apoi a urmat studii de anglistică la Universitatea din Grenoble. S-a împrietenit cu figuri importante ale culturii române, ca Eugène Ionesco și soția sa, Rodica, Emil Cioran. Soții Șora s-au întors la Paris în 1945, având o situație materială precară. Aflat într-o vizită în România în 1948, Mihai Șora nu s-a mai putut întoarce în Franța, astfel încât soția sa s-a repatriat pentru a-i fi alături. A fost asistentă la Catedra de Germană a Facultății de Litere și Filozofie din București, fiind destituită în timpul epurărilor politice din 1952. A lucrat ca lexicograf (colaborând la elaborarea dicționarului german-român din 1957 și a celui român-german din 1963) și traducător. A realizat numeroase traduceri din literatura română clasică și contemporană în limbile germană și franceză, din germană, franceză și maghiară în limba română și din maghiară în germană. A publicat o carte în două volume intitulată Gândirea lui Goethe în texte alese. A debutat ca publicist în 1964 în Gazeta literară, scriind mai multe articole și studii literare și a colaborat cu articole în Viața românească, Secolul 20, Manuscriptum, România literară etc. A scris volume de eseistică, memorialistică și critică literară Heinrich Mann. Omul și opera, Unde și interferențe. Studii, eseuri, articole, Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga etc. În 1977 s-a stabilit în Germania, colaborând la BBC și la ziarul Curentul. Un articol despre Emil Cioran s-a transformat apoi într-un volum care a fost publicat la Paris, Cioran jadis et naguère. A mai publicat în România două romane: Rătăcire, Mărturisirile unui neisprăvit, proză scurtă de factură psihologică: Filigrane. Scrisori din Paris și alte proze din cinci decenii, jurnale și memorii: O viață în bucăți, Cenușa zilelor. Jurnal, Două jurnale față în față.

1920 – Constantin Brâncuși a participat la Festivalul Dada

Constantin Brâncuși a participat, la Paris, alături de André Gide, Paul Valéry, F. Léger etc., la Festivalul Dada, fiind unul dintre semnatarii manifestului intitulat Contre Cubisme, contre Dadaisme. Tristan Tzara a vrut să editeze un catalog cu ilustrații ale lucrărilor artiștilor dadaiști, cu denumirea Dadaglobe, proiect nefinalizat. Printre lucrările trimise de Brâncuși, se numără și lucrarea Domnișoara Pogany II.

1921 – Legea asupra sindicatelor profesionale

A fost votată de Adunarea Deputaților în 26 martie și de Senat în 17 mai, promulgată de promulgată de Regele Ferdinand I la 24 mai și publicată în Monitorul Oficial nr. 41/26 mai 1921. A creat pentru prima dată un cadru juridic mișcării sindicale, prin recunoașterea sindicatelor.

1926 – A încetat din viață Leon Donici (Leonid Dobronravoff; 5 iunie 1887 – 26 mai 1926)

Romancier român basarabean; descendent pe linie maternă al cărturarului basarabean Alecu Donici.

1928 – S-a născut Vladimir Orlov

26 mai 1928, Odessa, Ucraina – 1 aprilie 2019

Violoncelist, solist al Filarmonicii din București, profesor universitar. În 1943 s-a stabilit, împreună cu familia sa, în România. A urmat cursurile Conservatorului din București, iar în 1947 a debutat alături de Orchestra Filarmonicii bucureștene, sub bagheta dirijorală a lui Constantin Silvestri. S-a aflat pe podiumurile celor mai importante concursuri de interpretare, la București, Varșovia și Geneva. A fost profesor la Conservatorul din București. Între 1957–1964 a avut multe turnee în România, Europa de Est și China. În perioada 1964–1971, a fost membru al Orchestrei Filarmonicii din Viena și profesor la Academia din Viena. A fost solist al prestigioaselor orchestre Philharmonia din Montreal, Bournemouth Simphony Orchestra, New Philharmonia din Londra și ORTF din Paris, a concertat la Festivalul Bach din Anglia în 1969. În 1971, s-a stabilit în Canada și a devenit profesor la Facultatea de Muzică a Universității din Toronto. A susținut un număr impresionant de recitaluri și concerte, devenind unul dintre cei mai importanți violonceliști din America de Nord. În 1991 s-a întors în România, unde și-a pus pe hârtie memoriile, Variațiuni rococo în patru țări.

Johannes Brahms – Concerto for Violin & Cello in A Minor, Op. 102 • Wiener Symphoniker Orchestra, Conductor Wolfgang Sawallisch

1929 – S-a născut Nicolae Holban

26 mai 1929, Iași – ?

Scriitor, om de televiziune. A absolvit Facultatea Muncitorească, apoi Facultatea de Filologie a Universității din Capitală. De-a lungul vieții a lucrat ca reporter, colaborator voluntar la ziarul Timpul, redactor la Viata Sindicală, demis și trimis, după obiceiul timpului, la munca de jos; lăcătuș la Fabrica de autobuze „Tudor Vladimirescu” din București; reporter, apoi redactor, șef de secție și realizator de emisiuni la Televiziunea Română, realizator al emisiunii de critică Reflector, extrem de populară în deceniul șapte al secolului trecut; consilier de presă la Jurnalul Național. A debutat literar în 1962 în revista Luceafărul, așteptând peste 20 de ani până la debutul editorial (1981) cu volumul Reporter sentimental. Cărți publicate: Reporter de cursă lungă, Cabina de montaj, De azi în 3 săptămâni, Dramaturgie: Apa vie (în colaborare cu fratele său, Sorin Holban); filme documentare: A doua tinerețe, O vioară pentru mai târziu, Profesiunea de om etc.

1933 – S-a născut Petre T. Frangopol

26 mai 1933, Constanța – 11 decembrie 2020, București

Inginer chimist, membru de onoare (din 2012) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Inginerie chimică a Universității Tehnice din Iași (1951–1956), iar după absolvire s-a angajat la Institutul Petrochim din Ploiești. În câteva luni a fost selecționat de nou creatul Institut de Fizică Atomică (IFA) de la Măgurele să urmeze un curs de specializare în Fizica și Tehnologia Nucleară la Facultatea de Fizică a Universității din București, grupa de Radiochimie, domeniu inexistent în România în acel moment – serie unică, organizat de Horia Hulubei. A obținut titlul de Doctor inginer în Chimie la Institutul Politehnic din Timișoara, Facultatea de chimie organică, cu teza Radicali liberi stabili din clasa diaril-azotului, în 1968. S-a specializat la National Research Council of Canada, Division of Chemistry, Ottawa și Humboldt Dozentenstipendium, Germania (1972), a fost post doctoral research associate la George Washington University, USA, în cadrul unui proiect finanțat de NASA. La Institutul de Fizică Atomică a promovat toate treptele cercetării științifice, până la cercetător științific principal I, fiind apoi adjunct al șefului Laboratorului de compuși organici marcați izotopic (1964–1974) la a cărui creare și dezvoltare a contribuit decisiv. A avut o contribuție semnificativă la proiectarea și punerea în funcțiune a Centrului de Producție Radiochimică a Institutului de Fizică Atomică (1978). De asemenea, a fost profesor de Biofizică și Chimie biofizică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – unde a contribuit la crearea secției de Biofizică și a primei secții de Fizică Medicală într-o Universitate românească, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea Politehnica din București. A scris peste 330 de lucrări științifice de specialitate publicate în țară și străinătate. Din lucrările sale publicate: Mediocritate și excelență: o radiografie a științei și învățământului din România (4 vol.), Elite ale cercetătorilor din România: Matematică, fizică, chimie, Biofizica. Probleme actuale.

1938 – A fost dezvelită Marea Frescă a Ateneului Român

Fresca istoriei poporului român a fost realizată după un proiect al pictorul Costin Petrescu, profesor la Şcoala de BelleArte din Bucureşti, care presupunea prezentarea a 25 de momente importante din istoria românilor, realizate „al fresco”, după dorința inițială a arhitectului, cu ajutorul studenților săi. Lucrările au început la 11 septembrie 1933, la aproape 50 de ani de la inaugurarea Sălii Mari a Ateneului. Fresca a fost terminată la 22 aprilie 1937. Are o lungime de 75 metri cu o lățime de trei metri, ilustrând 25 de episoade importante din istoria românilor. La acel moment, era cea mai mare operă de artă efectuată în țara noastră, o adevărată istorie pictată a poporului român, având în prim-plan figuri memorabile, precum Traian, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul, iar în plan secund, clădiri cu o la fel de mare importanță, precum Biserica Trei Ierarhi, Mănăstirea Cozia, Mănăstirea de la Curtea de Argeș, Catedrala de la Alba Iulia, monumentul de la Adamclisi, cetățile de la Suceava și de la Târgovişte. Fresca a fost dezvelită pe 26 mai 1938, cu un concert simfonic sub bagheta dirijorului George Georgescu. În repertoriu, și piesa Poema neamului de Sabin Drăgoi.

1940 – S-a născut Petea Umanschi

Petru Umanschi; 26 mai 1940, Comrat, Basarabia – 29 martie 2012

Muzicolog, critic muzical, istoriograf de muzică pop-rock, realizator de emisiuni de radio și televiziune, instrumentist și profesor de desen. În timpul studiilor la Institutul de Arte Plastice din Timișoara, atras de muzică, a pus bazele uneia dintre primele formații rock românești, Uranus, în 1961, împreună cu Moni Bordeianu. Până în 1965, când s-a desființat trupa, prin acest grup au mai trecut Harry Coradini, Peter Werthaimer, Nicolae Enache, Dana Lăzărescu etc. În 1963, la numai 23 de ani, a scris, în suplimentul cultural Generații al ziarului Drapelului Roșu, primul articol despre formația Phoenix. A colaborat cu revista Orizont, din 1977 fiind titularul rubricii Top. În 1967 a susținut la Universitatea Populară un curs de cultură generală, Stiluri, tendințe și afirmări în muzica pop și a inițiat primul club pop din țară, Post Meridian 6. A fost apoi DJ în discoteca Club T. Din 1990 a realizat la Radio Timișoara emisiunea săptămânală Istoria muzicii rock, din 1994 a realizat emisiunea Country Folk and Blues pentru Televiziunea Europa Nova (timp de doi a ani). A ținut pagina muzicală a săptămânalului Agenda și a primit premiul presei timișorene pe anul 1995. A predat cursuri de Istoria muzicii în cadrul școlii West Deejay Association din Timișoara.

1941 – S-a născut Iosif Demian

26 mai 1941, Oradea

Regizor de film, operator și profesor care din 1985 lucrează în orașul Sydney (Australia). Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, secția Imagine (promoția 1968). A fost unul dintre cei mai de seamă operatori cinematografici din România anilor ’70 și ’80. Interzis în România, a emigrat în anii ’80 în Australia. A fost șef de catedră la Școala Națională de Film și Televiziune de la Sydney, unde lucrează și Valeriu Câmpan, Clara Vodă, Bogdan Vodă. Din filmele realizate: Nunta de piatră, Un august în flăcări, Zidul, Buzduganul cu trei peceți, City Loop, Sydney 2000 Olympics: Bud Greenspan’s Gold from Down Under (imagine); O lacrimă de fată, (imagine și regie); Urgia, Baloane de curcubeu, Bunicul și o biată cinste, Piciul (regie); Memoria de piatră, Dacă tot aurul din lume (scenariu și regie) etc.

O lacrimă de fată (1980) • Regia Iosif Demian. Cu: Dorel Vișan, George Negoescu, Dragoș Pâslaru, Luiza Orosz, George Bosun, Horia Baciu, Costel Rădulescu

1943 – S-a născut Liviu Grăsoiu

26 mai 1943, București – 10 octombrie 2020

Istoric și critic literar, jurnalist, autor de scenarii radiofonice și de film. Elev al Liceului „Gheorghe Lazăr”, a scris poezii, a frecventat cenacluri literare, a citit mult, a mers la spectacole de teatru, de operă, la concerte, formându-și o cultură generală remarcabilă.    A debutat publicistic, cu poezii și reportaje în Viața militară, în timpul stagiului militar. A urmat Facultatea de Limbă și Literatură Română și cursul postuniversitar al Facultății de Ziaristică la Academia „Ștefan Gheorghiu” din Capitală, lucrarea de absolvire fiind monografia revistei Spicuitorul moldo-român apărută la Iași în 1840. S-a angajat la Televiziune, Redacția culturală. A debutat cu articole de critică și istorie literară în revista Ateneu din Bacău, în paralel cu munca de redactor al Radioteleviziunii, colaborând cu articole, studii și recenzii de ordinul sutelor în Viața Românească, Luceafărul, Steaua, Tribuna, Tomis, Convorbiri literare, Limbă și literatură sau prezentându-le în emisiunile de profil ale Radioului și Televiziunii. Debutul editorial cu volumul Poezia lui Vasile Voiculescu a avut loc în 1977. A realizat emisiuni complexe: Moștenire pentru viitor, Viața culturală, Revista literară radio și Scriitori la microfon. A fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004).

1944 – Înțelegere de colaborare politică antihitleristă

Între Partidul Comunist Român și gruparea liberală condusă de Gheorghe Tătărăscu s-a realizat o înțelegere de colaborare politică în lupta antihitleristă numită Convenția Național-Democrată.

1947 – S-a născut Dorel Cernomazu

26 mai 1947, Zorleni, Vaslui – 15 august 2015, Roman, Neamț

Inginer electromecanic, inventator și profesor. A studiat la Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic „Gh. Asachi” din Iași (1965–1970). A fost șef al laboratorului de încercări electrice, al laboratorului de prototipuri și tehnologii noi, locțiitor al directorului la Uzina de Reparat Transformatoare și Aparataj Electric Roman, șef de lucrări, conferențiar, din 1997 profesor, din 2000 conducător de doctorat în domeniul inginerie electrică, șef de catedră (1992–1998) la Facultatea de Inginerie Electrică a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. A realizat peste 200 de invenții în domeniile transformatoarelor electrice, micromotoarelor neconvenționale și energeticii solare; a creat școala de inventică în domeniul electric la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

1951 – A încetat din viață Anton Golopenția (12 mai 1909 – 26 mai 1951)

Sociolog, geopolitician și statistician, unul din fondatorii școlii românești de geopolitică; membru post-mortem al Academiei Române; arestat în dosarul Pătrășcanu; a murit în închisoarea Văcărești.

1952 – Plenara Comitetului Central a Partidului Muncitoresc Român

La Plenara CC a PMR de la București din 26–27 mai, în contextul intențiilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de a scăpa de „concurență”, Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca au fost acuzați de „deviere de dreapta” și simpatia față de Partidul Național Țărănesc. În plus, celor mai apropiați colaboratori ai lui Vasile Luca li s-au imputat „activități dușmănoase” și de „sabotaj”. Vasile Luca a fost exclus din partid.

1954 – S-a născut Liviu Angelescu

Liviu Nicolae Angelescu; 26 mai 1954, București

Scrimer specializat pe spadă, campion universitar pe echipe. A practicat scrima la clubul IEFS, apoi la Farul Constanța. În 1977, cel mai bun an din cariera sa, a fost laureat cu aur pe echipe la Universiada de la Sofia, a cucerit medalia de argint la Cupa Campionilor Europeni cu Farul, iar lotul național, în care a fost integrat, s-a clasat pe locul 5 la Campionatul Mondial de la Buenos Aires. Pentru aceste rezultate a fost numit Maestru al sportului. A obținut medalia de bronz pe echipe la Universiada de vară din 1977 de la México și din nou de aur pe echipe la ediția din 1981 de la București. După retragerea din competiții a devenit antrenor de scrimă la echipa feminină Progresul București, unde a fost vicepreședinte (1994–1997). În 1998 a devenit antrenor al echipelor naționale de spadă masculin și feminin a Greciei, s-a întors în România ca secretar federal al Federației Române de Scrimă. În 2002 a fost desemnat vicepreședinte al CS Olimpia București. Din 1999 lucrează la Institutul Național de Cercetare pentru Sport.

1981 – S-a născut Răzvan Raț

26 mai 1981, Piatra Olt

Fost fotbalist care a evoluat pe post de fundaș stânga la echipele Rapid București, Șahtior Donețk, West Ham United, Rayo Vallecano și PAOK. Cele mai mari performanțe le-a obținut la clubul Șahtior Donețk, la care și-a petrecut 10 ani din carieră și a cucerit numeroase titluri. Are în palmares cinci campionate câștigate (Rapid București – 2, FC Șahtior Donețk – 3), 3 Cupe (una cu Rapid București, FC Șahtior Donețk – 2), trei Supercupe (una cu Rapid București, FC Șahtior Donețk – 2) și de asemenea este câștigătorul ultimei ediții a Cupei UEFA cu FC Șahtior Donețk. A jucat la Echipa națională (2002–2012), având în total 124 de participări și a fost căpitan al echipei naționale. A primit Medalia Meritul Sportiv cl.III (2008). În prezent, este om de afaceri.

1984 – Inaugurarea oficială a Canalului Dunăre–Marea Neagră

Ideea unui canal navigabil care să lege Dunărea de Marea Neagră, pentru a elimina marele cot al Dunării, se regăsește încă de la începutul secolului al XIX-lea, fiind relevată de numeroase personalități ale vremii ca Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Grigore Lahovary, Basil G. Assan, Nicolae Titulescu etc. În 1949 a început construcția canalului, unde au lucrat în permanență 50.000 de oameni – deținuți de drept comun, deținuți politici și din rândurile minorităților etnice și religioase – adversarii regimului fiind obligați să sape cu mâinile goale, în condiții aspre specifice climei din Dobrogea. Această acțiune de reprimare a răpit câteva mii de vieți, Canalul ajungând locul unor imense tragedii umane. În 1953, după patru ani în care se realizaseră doar câțiva kilometri, activitatea a fost oprită, la câteva luni după moartea lui Stalin, susținător al proiectului. Lucrările au fost valorificate începând cu 1959 în cadrul unui sistem de irigații. Nicolae Ceaușescu a decis reluarea lucrărilor la canalul navigabil, care s-au suprapus pe o treime din lungimea canalului de irigații.
Reluarea construcției a avut la bază hotărârea din iunie 1973; în 1975, în paralel cu întocmirea proiectului tehnic, a început organizarea șantierelor, iar în prima parte a lui 1976 au demarat lucrările de bază. În noiembrie 1982, când execuția canalului dintre Cernavodă și portul Constanța Sud era deja în fază avansată, colectivul de proiectare înființat pentru Canalul Dunăre–Marea Neagră a primit sarcina de a trece la întocmirea documentației pentru canalul navigabil Poarta Albă–Midia, Năvodari. Calea navigabilă Cernavodă–Constanța a fost finalizată în 1984, iar ramura de Nord, între Poarta Albă și Midia Năvodari (31 km) a fost realizată în perioada 1983–1987. Canalul, cu lungimea totală de 95,6 km, este format din ramura principală, în lungime de 64,4 km și ramura de nord (cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă–Midia Năvodari), în lungime de 31,2 km, scurtând drumul spre portul Constanța cu aproximativ 400 km. Canalul Dunăre–Marea Neagră se înscrie în rândul canalelor interioare care respectă cele mai înalte exigențe internaționale. Din punct de vedere tehnic, proiectul este comparabil cu obiective precum canalele Panama și Suez.

Inaugurarea Canalului Dunăre–Marea Neagră

1987 – S-a născut Vescan

Daniel Leonard Vescan; 26 mai 1987, Cluj-Napoca

Rapper. În 2006 a debutat în trupa Re Vers împreună cu prietenul său Marius Chiorean (Masteru’). Împreună au lansat primul album, Învață, zâmbește, trăiește, care conține piese cu trupe precum Camuflaj și Personal. După destrămarea trupei, a început o carieră solo și a colaborat cu mulți alți artiști: Anda Dumitriu, Dj Wicked, Dj Twist, Fely, Katana, Style Da Kid, Alama etc. A lansat albume ca Dansez cu pozele vechi, Ochii Străzii, O Zi În Teneșii Mei.

Mahia Beldo, Marius Dia / Vescan, Marius Dia – Colegi de apartament • Vescan x Eva Timush

 

Ziua Întreprinzătorilor din România 2024

Eveniment de tradiție (din 1992), organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) în ultima duminică a lunii mai. Anul acesta a ajuns la a 32-a ediție.

 

1992 – A încetat din viață Constantin Bobescu (21 mai 1899– 26 mai 1992)

Dirijor, compozitor, violonist, profesor universitar de vioară, muzicolog.

1994 – Pactul de stabilitate pentru Europa Centrală și de Est

Conferința de lansare a pactului de stabilitate pentru Europa Centrală și de Est s-a desfășurat la Paris, între 26–27 mai.

1994 – A încetat din viață Tiberiu Utan (21 martie 1930 – 26 mai 1994)

Poet contemporan și traducător de factură proletcultistă.

1995 – A încetat din viață Ștefan Bănică (11 noiembrie 1933 – 26 mai 1995)

Actor complex de teatru și film, cântăreț; a jucat la Teatrul CFR–Giulești, Teatrul Regional București, Teatrul „Bulandra”, Teatrul de Revistă și a imprimat la teatrul radiofonic.

1996 – A încetat din viață Ovidiu Papadima (23 iunie 1909 – 26 mai 1996)

Eseist, istoric și critic literar, folclorist, deținut politic (1952–1955).

1997 – A încetat din viață Cezar Baltag (26 iulie 1939, Mălinești, Hotin/Cernăuți, Ucraina – 26 mai 1997, București)

Poet, eseist și tălmăcitor modern; strălucit militant împotriva stalinismului cultural, împotriva proletcultismului; unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai generației resurecției lirismului.

1998 – Proclamarea Zilei Imnului Național al României

Legea nr. 99/26 mai 1998 pentru proclamarea Zilei imnului național al României, în vigoare de la 28 mai 1998, a proclamat ziua de 29 iulie drept Ziua Imnului Național al României – Deșteaptă-te, române, simbol al unității Revoluției Române din anul 1848.

2000 – S-a înființat Europa FM

Europa FM este un post de radio românesc, înființat de Ilie Năstase, lansat pe data de 26 mai 2000 și care a făcut parte din rețeaua Lagardère până în 2018, când a fost preluat de Czech Media Invest. La ora 16:00, George Zafiu transmitea primele cuvinte la primul post privat de radio din România cu acoperire națională în FM: „Ascultați Europa FM, este ora 16:00. Din acest moment suntem împreună. Viața s-a schimbat!”. Prima melodie transmisă la Europa FM: John Lennon – Imagine.

2002 – A încetat din viață Irinel Liciu (Silvia Lia Voicu; 22 februarie 1928 – 26 mai 2002)

Balerină, prim-solistă a baletului Operei Române din București; s-a sinucis la câteva ore de la moartea soțului său, Ștefan Augustin Doinaș.

2005 – A încetat din viață Gheorghe Șimonca (20 aprilie 1936 – 26 mai 2005)

Actor de teatru și film; a jucat la Teatrul de Comedie București.

2005 – A încetat din viață Liviu Tudan (Dumitru Tunsoiu; 29 noiembrie 1947 – 26 mai 2005)

Muzician și compozitor de muzică rock; basist al formației Roșu și Negru.

2007 – Cinematografia română premiată la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes

Filmul românesc California Dreamin’ (nesfârșit) al regretatului regizor Cristian Nemescu, a câștigat marele premiu al secțiunii Un Certain Regard, la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes (16–27 mai).

California Dreamin’ (Nesfârșit) (2007)

2010 – A încetat din viață Jean Constantin (Constantin Cornel Jean; 21 august 1927 – 26 mai 2010)

Actor de teatru și film, interpret de roluri comice, considerat maestrul comediei.

 

Ziua Românilor de Pretutindeni 2024

Este sărbătorită, începând cu anul 2015, în ultima duminică a lunii mai, potrivit Legii 101/7 mai 2015 pentru modificarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, ca o formă de recunoaștere a importanței pe care statul român o acordă comunităților de români care trăiesc în afara granițelor țării. Anul acesta este marcată la 26 mai.

 

2018 – A încetat din viață Pierre Hassner (31 ianuarie 1933 – 26 mai 2018)

Filosof, geopolitolog; expert în relații internaționale și analist al situațiilor de conflict, război și totalitarism; profesor universitar; francez de origine română.

2019 – Alegeri pentru Parlamentul European, concomitent cu Referendumul pe tema justiției

Alegerile pentru Parlamentul European s-au desfășurat în România pe 26 mai 2019. Un referendum consultativ pe tema justiției a avut loc pe 26 mai 2019, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European, la inițiativa Președintelui României, Klaus Iohannis. Referendumul a fost validat în contextul în care 41,28% dintre românii cu drept de vot s-au prezentat la urne.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită