26 Septembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Ordinul Mihai Viteazul

 

1326 – Cea mai veche mențiune de înnobilare a unui cneaz român

La 26 septembrie 1326, regele Carol Robert a emis o diplomă prin care a întărit drepturile de posesiune asupra moșiei Bârsana cneazului Stanislau Bârsan care stăpânea deja această moșie cu drept de moștenire. Acest act reprezintă și cea mai veche „diplomă” de confirmare a rangului nobiliar a unui român din provinciile românești, de la începuturile istoriei.

Carol Robert de Anjou a acordat această diplomă lui Stanislau Bârsan, stăpânitor al Cnezatului Strâmturii (Bârsana) din Țara Maramureșului, pentru serviciile aduse.

1617 – Tratatul de la Soroca

La 26 septembrie 1617 a fost semnat Tratatul de alianță și bună vecinătate de la Soroca între Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei și Radu Mihnea, domnul Moldovei, reînnoind astfel tratatul din octombrie 1613.

1832 – S-a născut Torma Zsófia

26 septembrie 1832, Csicsókeresztúr, Beszterce-NaszódCristeștii Ciceului, Bistrița-Năsăud, România – 14 noiembrie 1899, Szászváros, Austro-Ungaria/Orăștie,Hunedoara, România

Arheolog, antropolog și paleontolog, română de naționalitate maghiară, considerată prima femeie arheolog din Transilvania, de unii chiar prima din lume. Tatăl, Torma József, pasionat de arheologie, a făcut cercetări, împreună cu Miklos Bandi, în tabăra fortificată romană de la Ilișua (1826–1829), iar fratele său mai mare, Torma Károly, membru al Academiei Maghiare, a înființat Muzeul antichităților dacice de la Aquincum (Buda veche). Familia sa fiind nobiliară, Zsófia a crescut într-un mediu în care interesul pentru istorie și antichitate era cotidian, biblioteca familiei fiind celebră în epocă. S-a arătat interesată de foarte multe domenii: botanică, geologie, paleontologie, etnografie și arheologie. A studiat la Universitatea din Cluj. S-a stabilit la Orăștie, unde s-a integrat în viața intelectuală și socială, studiind fermele de melci din județul Hunedoara. În 1868 a fost primită membră în Societatea de Geografie a Patriei Maghiare. A făcut cercetări arheologice la Turdaș, la habitatele preistorice ale zonei, găsind câteva mii de artefacte, unele cu o vechime de 6.000-7.000 de ani, unele dintre ele fiind acoperite de simboluri Vinca. Simbolurile și inscripțiile găsite pe obiectele de lut din județul Hunedoara au reprezentat o senzație arheologică. Obiectele descoperite au fost distribuite muzeelor din Berlin, Mainz, München și Cluj. Torma și-a desfășurat cea mai mare parte a activității la Orăștie, unde a și creat un muzeu de arheologie și etnografie. De la începutul anilor 1880, s-a bucurat de recunoaștere internațională. Heinrich și Sophie Schliemann i-au devenit prieteni, iar enorma corespondență de la personalități ale lumii academice precum Eduard Sayce, F. Haverfield (Oxford), Julius Jung (Praga), Albert Voss și Eduard Krause (Berlin), M. Munch (Viena), Johannes Ranke și Paul Reinecke (München) – peste 300 de scrisori – este dovada profesionalismului său. Avea credința că prin descifrarea scrierii dacice s-ar putea rezolva traducerea inscripțiilor din Troia care rămăseseră netraduse. A fost membru fondator al Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara, a jucat un rol important în înființarea Muzeului Național de Istorie Transilvăneană din Cluj. Cea mai cunoscută lucrare de specialitate a sa este Ethnographische Analogien (Jena, 1894).

1867 – S-a născut Aurel Cosma

13/26 septembrie 1867, Beregsău Mare, Săcălaz, Timiș – 31 iulie 1931, Timișoara

Avocat și om politic bănățean, artizan al unirii Banatului cu România. Beneficiind de o semibursă „Emanuil Gojdu” (150 florini), a urmat dreptul la Debrețin și la Universitatea din Budapesta, unde a obținut titlul de Doctor în Științe Juridice și în Științe de stat cu teza Pedeapsa cu moartea (1894). Timp de un an (1990–1991) și-a făcut stagiul militar la Școala de Artilerie de la Sibiu, în timpul studiilor având un rol important în distribuirea documentului Cestiunea română din Transilvania și Ungaria, interzis de autorități. Examenul de avocat, cenzura, l-a trecut în 1896, intrând în Camera Avocaților din Timișoara, în 1921 fiind ales primul decan al Baroului Timișoara. A profesat avocatura până la moarte. A scris în gazetele vremii numeroase articole politice și a colaborat la partea de jurisprudență din Enciclopedia Română. A fost membru fondator al Școalei Politehnice, a propus înființarea în Timișoara a unei Academii Comerciale, a sprijinit Biserica, fiind mereu deputat sinodal al diecezei Aradului. Din 1902 a fost președintele Partidului Național Român din Timișoara. La 31 octombrie 1918, odată cu proclamarea Republicii bănățene, în calitate de comandant a organizat Consiliul Militar Român, Garda Națională Românească, Consiliului Național Român din Timișoara, el fiind ales președinte; a fost ales în Marele Sfat Național Român. A deținut funcții politice, ca: prefect, ministru al Lucrărilor Publice, deputat, senator. A fost distins cu Ordinul Național Steaua României, Ordinul Coroana României, Ordinul Ferdinand I, Ordinul Sfântul Sava, Ordinul Polonia Restituta, Ordinul Phoenix, Ordinul Sfântului Mormânt etc.

1874 – Prima competiție internațională din analele sportului românesc

La București, la 26 septembrie/8 octombrie 1874, a avut loc un concurs de tir (tragere la semn), la care au participat membri ai Societății de tir din Ungaria. În România dezvoltarea acestui sport a început în 1741, când la Arad au apărut primele concursuri de tir organizate de către Regimentul Regal de Infanterie. Dat fiind că a fost vorba despre un sport practicat cu arme de foc, aceste competiții din Transilvania erau dedicate exclusiv ofițerilor.

1881 – S-a născut Vasile Bogrea

26 septembrie/8 octombrie 1881, Târnauca, Dorohoi, România/Ucraina – 8 septembrie 1926, Viena

Lingvist și filolog, membru corespondent (din 1920) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Litere și Facultatea de Drept din Iași (1902–1906) și a audiat cursuri de Filologie clasică la Berlin. A fost profesor de Limba greacă și latină la Liceul din Piatra Neamț, la Liceul Internat din Iași, profesor la Catedra de Limbi Clasice a Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj. Împreună cu Sextil Pușcariu, a pus bazele Muzeului Limbii Române și a Societății Etnografice din Cluj, devenind unul dintre colaboratorii activi ai acestora. A scris aproape 300 de studii și articole referitoare la istoria limbii, lexicologie, etimologie, toponimie și antroponimie. Umanist de o vastă erudiție, a avut o pregătire temeinică și o vocație certă pentru filologia clasică. A fost, de asemenea, poet și traducător.

1902 – Legea pentru organizarea meseriilor

Cunoscută și sub numele de Legea Missir, Legea din 5 martie 1902 pentru organizarea meseriilor a intrat în vigoare la 13/26 septembrie 1902, reglementând condiții de admisibilitate, relațiile dintre patroni și elevi, lucrători sau meseriași, arbitraj etc.

1903 – A fost dezvelit monumentul Pache Protopopescu

Emilian Pake-Protopopescu (1845 – 1893) este considerat unul din cei mai buni primari pe care i-a avut Bucureștiul, cel care a modernizat orașul: a pavat străzi, a introdus iluminatul electric, a deschis noi linii de tramvai, a reorganizat lucrul primăriei, a deschis un nou bulevard, care lega cartierul Cotroceni cu mahalaua Oborului (se numea pe atunci Orizontului). Monumentul fostului primar al Bucureștiului, Pache Protopopescu, amplasat pe bulevardul Pache Protopopescu, la intersecția cu bulevardul Ferdinand, lângă Biserica Greacă, a fost realizat prin subscripție publică în 1903, din marmură albă de Carrara, de către sculptorul Ion Georgescu. Locul a primit numele Piața Pache.

A fost demolat în anul 1948 de autoritățile comuniste, care l-au înlocuit cu o fântână arteziană, bulevardul primind numele Dimitrov; după 1989, bulevardul a reprimit numele fostului primar, dar nu și monumentul…

1905 – S-a născut Tiberiu Morariu

26 septembrie 1905, Salva, Bistrița-Năsăud – 30 noiembrie 1982, Cluj-Napoca

Geograf, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române. A studiat la Universitatea din Cluj, la Facultatea de Geografie și Științe Naturale. A continuat studiile geografice la Paris (1930). A fost preparator, asistent și șef de lucrări la catedra de Geografie a Universității din Cluj, susținut de profesorul francez Robert Ficheux care studia Munții Apuseni. Lucrarea sa de doctorat, Viața pastorală în Munții Rodnei a fost publicată în 1937 de Societatea Română de Geografie. S-a axat pe studii de etnografie și geografia populației. În anul 1943, a început organizarea Școlii naționale de geografie, înființând Institutul de Cercetări Geografice, cu o puternică filială la Cluj, unde a condus și publicația Studia universitatis „Babeș-Bolyai”, secția de geografie. A fost șef de catedră, decan al Facultății de biologie-geografie, a creat laboratoare, cabinete speciale, a condus zeci de doctorate. Lucrări publicate: Material etnografic și folclor ciobănesc din Munții Rodnei, Obiceiuri, credințe și superstiții legate de focul viu, Despre aurăritul din Valea Someșului Mare, Despre distribuția populației în Transilvania, Banat și Crișana, Păreri germane și maghiare asupra structurii entice a orașelor Transilvaniei, Banatului și Crișanei, Despre emigrările maramureșene în Transilvania, Despre stânele din Carpații românești. A fost distins cu titlul de Om de știință emerit al Republicii Socialiste România.

1907 – S-a născut Dan Botta

26 septembrie 1907, Adjud, Vrancea – 13 ianuarie 1958, București

Poet, eseist, dramaturg și traducător din perioada interbelică, frate al actorului și poetului Emil Botta. A urmat studii universitare clasice (Limba latină și Limba greacă) la Facultatea de Litere a Universității din București, fiind apoi licențiat și în Educație Fizică și Sport. A publicat în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine etc., a participat la conferințele grupului Criterion, fiind cooptat în comitetul de redacție al revistei, apoi a făcut parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de direcție al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938. Debutul său a avut loc în 1931 cu volumul de poezii Eulalii. Din scrierile sale: Limite, Comedia Fantasmelor, Alkestis, Charmion sau Despre muzică și traduceri din literatura universală: Edgar Allan Poe, William Shakespeare, François Villon.

1908 – S-a născut Edgar Papu

13/26 septembrie/26 septembrie 1908, București – 30 martie 1993

Eseist și critic literar, profesor universitar, ales post-mortem (în 2006) membru al Academiei Române. A urmat Facultatea de Litere și Filozofie între 1927–1932, a audiat și cursuri la Universitatea din Viena, la Instituto Interuniversitario Italiano din Florența, la Perugia. A pregătit teza de doctorat Formele deschise în artă la Viena cu profesorul Friederich Kainz, lucrare susținută în România. A fost profesor la Liceul Național din Iași iar apoi profesor de estetică la Universitatea din București. Considerat unul dintre cei mai importanți comparatiști români postbelici, este autorul unor studii de literatură universală și teorie literară. Una dintre cărțile sale fundamentale este Barocul ca tip de existență. În 1961 a fost arestat, fiind acuzat de „înaltă trădare” și condamnat la opt ani de închisoare. I s-a confiscat averea și a făcut închisoare la Bacău în grajdurile din apropierea orașului. După eliberarea sa din 1964, a dus o viață de om marginalizat, nemaifiind primit la Universitate.

1909 – S-a născut Ștefan Dobay

26 septembrie 1909, Dumbrăvița, Timiș – 7 aprilie 1994, Târgu Mureș

Fotbalist și antrenor, nume de legendă a fotbalului românesc. A fost ucenic la Fabrica de argint, la Fabrica de cărămidă și, ulterior, funcționar la arhivele municipiului Timișoara, începând fotbalul la vârsta de 10 ani în competițiile organizate pe străzi. După o primă perioadă petrecută la Banatul Timișoara, club alături de care a devenit campion regional în 1927, a ajuns la Ripensia în 1930, la numai 21 de ani. Timp de zece ani a apărat cu glorie culorile clubului, câștigând de patru ori titlul național și de două ori Cupa României. Alături de aceste trofee se mai adaugă și patru titluri de golgheter obținute în 1933, 1934, 1935 și 1937. S-a consacrat pe postul de extremă stânga, post pe care a evoluat și în echipa națională, cu care a participat la două turnee finale ale Campionatului Mondial (1934, 1938) și la cinci ediții ale Cupei Balcanice. După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, a avut o carieră de antrenor la Constanța, la echipele CFR și Dezrobirea, la Locomotiva Tg Mureș, Flacăra Moreni, Dinamo București, CCA, ASM Lugoj, UTA și CFR Cluj, la lotul național, cele mai bune rezultate ca tehnician obținându-le cu CCA, prin câștigarea Cupei României (1955) și obținerea titlului național (1956).

1909 – S-a născut Horia Stanca

Horia Sebastian Stanca; 26 septembrie 1909, Vulcan, Hunedoara – 13 iunie 2002, București

Cronicar dramatic, memorialist și traducător, fratele lui Radu Stanca. A urmat cursurile Facultății de Drept a Universității din Cluj (1928–1932), susținând doctoratul în 1935. A fost avocat la baroul Cluj și colaborator la Națiunea română, Tribuna, publicând cronică literară la Symposion, Ardealul, Sfarmă-Piatră. Dupa cedarea Ardealului de Nord în 1940, s-a stabilit la București, unde a fost jurisconsult la cartelul Comerțul zahărului. Ofițer în rezervă de artilerie, a fost mobilizat și trimis pe front, la Odesa și în Crimeea, ultimii doi ani de război fiind atașat de presă și secretar cultural la Legația Română din Berlin. După ieșirea României din război a fost internat în lagărele de schimb diplomatic (1944–1945). Revenit în țară, a fost funcționar în Ministerul de Externe și în Ministerul Informațiilor. Epurat în 1946, în urma refuzului de a se înscrie în partidul comunist, a fost contabil la Direcția livrărilor către URSS și la Sovromconstrucție. Arestat, a fost condamnat la trei ani de muncă silnică (1952–1954), pentru „activitate de presă îndreptată împotriva comunismului”, la Jilava și la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Revenit în viața publică, a lucrat traducător la cooperativa Dactilografia din București, șef de secție periodice la Biblioteca Centrală Universitară București. A debutat editorial în 1959, cu monografia Giuseppe Verdi, sub pseudonim, din cauza interdicției de semnătură ca fost deținut politic. Din volumele publicate: Ciprian Porumbescu, Fragmentarium clujean, Așa a fost să fie…, Fragmentarium berlinez (1942–1945) și numeroase traduceri.

1909 – A încetat din viață Apcar Baltazar (26 februarie 1880 – 26 septembrie 1909)

Pictor, critic de artă, eseist, grafician, muralist, decorator de teatru, ceramist, ilustrator de carte și creator de afișe și de costume; un reprezentant de seamă al stilului Art Nouveau în România; s-a stins la doar 29 de ani.

1914 – S-a născut Ștefan Berceanu

26 septembrie 1914, Măceșu de Jos, Dolj – 9 noiembrie 1990, București

Medic și dramaturg, ales post mortem (în 1991) membru al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Medicină din București (1935–1941), a devenit Doctor în Medicină în 1941 și Doctor Docent (1972). A fost cercetător și șef al Laboratorului de imunologie și histopatologie experimentală la Institutul „Cantacuzino”, director științific și șef al secției de hematologie la Institutul de Medicină „Dr. N. Lupu”, medic primar și șef al Clinicii de Hematologie de la Spitalul Clinic Fundeni din București, după obținerea specializării în Hematologie clinică. A fost profesor la Institutul de Medicină și Farmacie din București, cercetător bursier la Institutul de Cancerologie și Imunogenetică din Villejuif (Franța, 1966, 1969, 1971). A inițiat și a dezvoltat școli de hematologie în toate orașele mari din țară, prin secundariat și doctorantură. Se numără printre primii cercetători din lume în ce privește etiopatologia cancerului și a leucemiilor, a bolilor imunologice și autoimune. A publicat în reviste de specialitate din țară și străinătate peste 830 de studii, rapoarte și comunicări științifice în domeniul medicinei. Ca recunoaștere a activității sale științifice a fost ales președintele Filialei București USSM, președintele Societății de hematologie; membru al Societății internaționale de medicină internă; membru al societăților internaționale de medicină, de chimie din Viena, Bologna; membru al Academiei de Științe din New York; membru al Societății franceze de hematologie, al Societății austriece de hematologie; președintele Comisiei de Transplante de organe din România. A avut și preocupări literare, publicând mai multe eseuri: Interferențe, Filosofia în medicină, Spre bunele tărâmuri, dar mai cu seamă piese de teatru: Cheile orașului Breda, Pădurea, Străinii.

1916 – Bătălia de la Sibiu

Bătălia de la Sibiu a făcut parte din operațiunea de apărare a trecătorilor din Munții Carpați, cea de-a treia operație de nivel strategic desfășurată de Armata României în campania acelui an. S-a desfășurat între 26–29 septembrie 1916, în ea fiind angajate forțele Corpului 1 Armată român și forțele Armatei 9 germane. Bătălia s-a încheiat cu victoria trupelor Puterilor Centrale.

În prima zi, „După o puternică pregătire de artilerie, trupele Corpului 39 german au început ofensiva pe întreg sectorul împotriva armatei române. Poziția de pe dealul Gușteriței, care domina împrejurimile Sibiului, a fost atacată de trupele brigăzii austro-ungare Thyl, sprijinită de Regimentul german de Hessa din Divizia 76. Poziția a fost apărată la baionetă de un batalion al Regimentului 42 Infanterie care a fost nevoit, în cele din urmă, să se retragă” [dr. Toma-Cosmin Roman – Ultima Bătălie a Sibiului]. În urma retragerii trupelor române, au fost ocupate localitățile Gura Răului și Poplaca, pădurea Dreispitz Wald și muntele Grigore.

„La 27 septembrie, ziua a doua a Bătăliei Sibiului, ofensiva trupelor Armatei a IX-a germane a continuat pe întreg sectorul obligând trupele române să se replieze pe frontul Racovița–Brad–Veștem–Nord de Cisnădie. Retragerea trupelor Corpului de Olt s-a datorat superiorității numerice și de dotare a trupelor germane comandate de generalul Straabs. Trupele române din zona Valea Rea–Cioara sunt obligate să se retragă abia după ce adversarii ocupă platoul Oncești care domina flancul Diviziei 23 române” [dr. Toma-Cosmin Roman – Ultima Bătălie a Sibiului].

În ziua a treia a bătăliei, românii au pierdut Cisnădia și Cisnădioara, iar linia frontului s-a rupt favorizând pătrunderea regimentelor germane spre Tălmaciu, centrul de comandă al Corpului de Olt. „La ora nouă seara trupele germane ocupă Tălmaciul și încheie ostilitățile. Brigada combinată condusă de colonelul Moșoiu a rezistat pe înălțimile de la sud de Sadu, iar la ora zece seara începe retragerea către Tălmaciu pe care-l credea controlat de trupele române” [dr. Toma-Cosmin Roman – Ultima Bătălie a Sibiului]. Bătălia de la Sibiu nu a fost atât câștigată de partea germană cât a fost, mai degrabă pierdută, de partea română.

1916 – Ordinul Mihai Viteazul

Regele Ferdinand I a instituit ordinul militar de război Mihai Viteazul, cea mai înaltă distincție militară de război a României, instituită prin Înaltul Decret nr. 2968/26 septembrie 1916 și ratificată prin Înaltul Decret nr. 3249/21 decembrie același an.

Ordinul era destinat a răsplăti faptele excepționale de război ale ofițerilor care s-au distins în fața inamicului. Conform art. 1 acesta era organizat pe trei clase: III, II și I – cu precizarea expresă că „nimeni nu poate obține o clasă superioară dacă nu este decorat cu clasa III”. De asemenea, drapelele unor unități care s-au distins în lupte au primit acest prestigios însemn. Ordinul a fost atribuit pentru prima dată prin Înaltul Decret nr. 2970/28 septembrie 1916, unui număr de 9 ofițeri români care s-au distins în Bătălia de la Turtucaia și operațiile militare inițiale din Dobrogea.

1920 – S-a născut Nicolae Boboc

26 septembrie, 1920, Ilia, Hunedoara – 8 august, 1999, Timișoara

Compozitor, dirijor, muzicolog, folclorist și profesor. A studiat la Conservatorul București, clasa Compoziție, dirijat și pedagogie (1940–1947), și, în paralel, la Facultatea de Litere a Universității din București, absolvită în 1946 cu Magna cum laude, cu lucrarea de licență Psihologia percepției auditive. A fost profesor de Muzică la liceele „Spiru Haret” și „Gheorghe Șincai” din București, apoi la liceele „Moise Nicoară” și Pedagogic din Arad, profesor de Armonie, Contrapunct și Istoria muzicii la Conservatorul din Arad. Alături de muzicianul Nicolae Brânzeu, a pus bazele Filarmonicii de Stat din Arad (1948), devenind astfel dirijor și primul director al instituției (1948–1959). Între anii 1959–1982 a fost prim-dirijor la Filarmonica Banatul din Timișoara, alături de Mircea Popa, Alexandru Șumski, Remus Georgescu, Peter Oschanitzky. Instituțiile artistice din Arad și Timișoara fiind în plină ascensiune, a acompaniat soliști deja confirmați și a susținut pe cei în devenire ca: Marta Steinfeld, Corneliu Gheorghiu, Kurt Mild, Liana Șerbescu, Alexandru Demetriad, Lidia Cristian, Maria Fotino, Mîndru Katz, Radu Aldulescu, frații Valentin Gheorghiu și Ștefan Gheorghiu, Sofia Cosma, Gheorghe Halmos, Dan Grigore, Ion Voicu, Ștefan Ruha, Ștefan Stanciu, Aurelian-Octav Popa, Cornelia Vasile, Ilinca Dumitrescu, Dan Atanasiu, Marin Cazacu, Paul Florin, Corina Belcea și mulți alții. A dirijat și la Opera Națională Română Timișoara, al cărei director a fost (1963–1974). A fost invitat să dirijeze și să monteze spectacole de operă și în străinătate, a purtat Filarmonica și Opera des peste hotare, prin Europa, dar și în Turcia, URSS, Israel, Egipt, SUA. În semn de prețuire pentru înregistrarea lucrării sale, Variațiuni pe o temă proprie, Ionel Perlea i-a transmis bagheta primită de la dirijorul Arturo Toscanini, pe care la rândul său, a transmis-o dirijorului Gheorghe Costin. La inițiativa lui Nicolae Boboc ca director al operei și a lui Ion Românu, director al filarmonicii, din stagiunea 1968–1969 se desfășoară Festivalul Timișoara Muzicală – după cea de-a VI-a ediție, a devenit anual, iar din 1993, internațional. A fost distins cu titlul de Artist emerit al RSR (1964).

Muzicologul Nicolae Boboc

1928 – S-a născut Niculae Nedeff

26 septembrie 1928, București – 24 iulie 2017, București

Handbalist și antrenor. Mama sa era româncă, iar tatăl bulgar. Fratele său a fost unul dintre cei mai valoroși baschetbaliști români. Ca elev de liceu, a jucat baschet, fotbal, rugby, volei și handbal. În 1949, student la Institutul de Cultură Fizică din București, a fost legitimat ca baschetbalist la Clubul Central al Armatei (CCA). Între timp, secția de handbal a Armatei, compusă în majoritate din germani, ajunsese să domine competiția la nivel național. După ce un jucător s-a retras, antrenorul l-a invitat în echipă. După finalizarea stagiului militar (1951), a fost angajat la secția de handbal a CCA, cu care a câștigat mai multe campionate naționale. Din 1956 (la numai 28 de ani) a fost numit antrenor la naționala de handbal feminin, reușind chiar din primul an să câștige Campionatul Mondial din Germania. Considerat unul dintre cei mai titrați antrenori de handbal din lume, a câștigat șapte titluri de campion mondial la handbal, dintre care trei cu echipa națională feminină (1956, 1960 și 1962) și patru cu echipa națională masculină (1961, 1964, 1970 și 1974), plus medalii de argint și de bronz la Campionatele Mondiale și la Jocurile Olimpice. Pentru aceste performanțe a fost decorat de patru președinți ai României. După 1989, când a ieșit la pensie în România, a continuat să antreneze în Franța și Germania.

1928 – S-a născut Vsevolod Moscalenco

26 septembrie 1928, Bravicea, Orhei, România/Călărași, Moldova – 2 aprilie 2018

Fizician, membru titular (din 1976) al Academiei de Științe a Moldovei, fratele geamăn al lui Sveatoslav Moscalenco. Între anii 1946–1951 a studiat Facultatea de Fizică și Matematică a Universitatății din Chișinău. A fost admis în ULCT din anul întâi de facultate, fiind exclus în anul 1956. La absolvire, a rămas asistent în facultate. A susținut teza de Doctor Abilitat în Științe fizice-matematice în anul 1961 și a revenit la Chișinău, cercetător științific superior, apoi șeful secției de fizică statistică la Institutul de Fizică Aplicată al Academiei de Științe de la Chișinău. Principalele sale preocupări științifice se referă la teoria semiconductorilor, sisteme magnetice neordonate, teoria supraconductibilității. A contribuit la teoria tranzițiilor polifononice și la elaborarea teoriei supraconductorilor polizonali. I-a avut discipoli pe: Lia Kon, Maria Palistrant, Anatolie Golub etc. A fost timp de 15 ani reprezentantul plenipotențiar al Republicii Moldova la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna (Rusia), a susținut cursuri la Universitatea Normală Nord-Estică din Changchun (China), la Salerno (Italia) și Duisburg (Germania). A fost distins cu Ordinul Republicii (1996), Medalia „Dimitrie Cantemir” etc.

1928 – S-a născut Sveatoslav Moscalenco

26 septembrie 1928, Bravicea, Orhei, România/Călărași, Moldova – 29 ianuarie 2022, Chișinău, Moldova

Fizician, membru titular (din 1992) al Academiei de Științe a Moldovei, fratele geamăn al lui Vsevolod Moscalenco. A absolvit în 1951 Facultatea de Fizică și Matematică a Universității de Stat din Chișinău (astăzi Universitatea de Stat din Moldova). Încă din facultate, și-a manifestat interesul pentru cercetarea științifică, activând ca laborant în Laboratorul de Optică al universității. După absolvire, a devenit asistent la Catedra de Matematică a Institutului Agricol (astăzi – Universitatea Agrară de Stat), iar apoi la catedra de Fizică a aceluiași institut. În 1960 a obținut titlul de Doctor în Științe Fizice-Matematice. A fost cercetător științific stagiar al Institutului de Fizică și Matematică al Academiei de Științe de la Chișinău, iar din 1964, odată cu formarea Institutului de Fizică Aplicată și până la sfârșitul vieții, a fost șef al Secției Teoria Semiconductorilor și Electronica Cuantică, iar ulterior, al Laboratorului format în baza ei. Titlul de Doctor Abilitat l-a obținut în anul 1971.

1945 – A încetat din viață Béla Bartók (25 martie 1881 – 26 septembrie 1945)

Compozitor, pianist, coregraf, pedagog, muzicolog, culegător de folclor muzical maghiar original din România; unul din reprezentanții de seamă ai muzicii moderne; membru post-mortem al Academiei Române.

1947 – S-a născut Ion M. Dumitru

26 septembrie 1947, Brătești–Albești, Argeș – 12 februarie 2022

Poet, prozator, dramaturg, critic de film și teatru, editor și traducător, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din 1967. A urmat un an cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, apoi pe cele ale Facultății de Critică de Teatru și Film de la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, luând licența în 1971. A debutat în revista Luceafărul în 1962. Cu publicarea volumlui ladeș (1967) a devenit cel mai tânăr debutant editorial dintr-o promoție care-i include pe Cezar Ivănescu, Virgil Mazilescu, Mircea Ciobanu, Gheorghe Pituț, Ileana Mălăncioiu etc. Inițial, s-a atașat mișcării onirice. A publicat volume de versuri: Vânătorile, Balcanice, Orgolii, Fals tratat de vânătoare, Culoare și aromă. Melanholii; de proză: Paștele cailor, Povestea minunatelor călătorii, Vânătoare de tigri în Sakartvelo, Elfi la Brusa, Scribul și închipuirea; literatură pentru copii și tineret: Farfurii zburătoare, Sir și Elixir, Meteoritul care a uitat să cadă; teatru, eseu, publicistică, critică de teatru și film, traduceri. A primit Premiul Albatros al Consiliului Național al Pionierilor (1970), Premiul CC al UTC (1975), Premiul Pana de aur la întâlnirea internațională a traducătorilor din Iugoslavia (1978), Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Traducatorilor din RS Macedonia (1981).

1950 – S-a născut Dan Grecu

26 septembrie 1950, București

Fost gimnast de valoare mondială, antrenor, arbitru. A făcut gimnastică de mic, având ca prim antrenor pe Octavian Ungureanu, la Iași în 1958. După 1962, revenind la București s-a legitimat la Școala Sportivă, apoi la Clubul Sportiv Școlar Viitorul, iar în 1969, la Clubul Sportiv Dinamo, unde a rămas până în 1980. Între 1972–1980 a fost campion național, multiplu campion balcanic etc. A fost campion mondial la inele la Campionatele Mondiale Universitare Moscova 1973 și Sofia 1977. La Campionatele Europene a câștigat medalia de argint la inele la Grenoble 1973 (prima medalie românească din gimnastică) și medalia de aur la Berna 1975. La Campionatele Mondiale a obținut aurul la Varna 1974 (prima medalie de aur din gimnastica românească, atât feminină cât și masculină) la inele, apoi bronz la Strasbourg 1978 și argint la Forth Worth 1979. A fost laureat cu bronz la Jocurile Olimpice de vară de la Montreal 1976. Când s-a retras din activitatea competițională a devenit antrenor la Dinamo București și la Lotul Masculin de Gimnastică al României. În prezent este antrenorul coordonator al Lotului olimpic masculin de gimnastică, vicepreședinte al Federației Române de Gimnastică, arbitru internațional de gimnastică.

1957 – S-a născut Cleopatra Lorințiu

26 septembrie 1957, Năsăud

Scriitoare, jurnalistă, realizatoare de televiziune, traducătoare și diplomat, membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1979, membră în UCIN, Asociația scenariștilor. A absolvit Facultatea de Cibernetică Economică (ASE București, promoția 1980), cursuri de Geopolitică, Geostrategie, Diplomație. A publicat în presa scrisă din România, a avut rubrici în revistele Luceafărul și Cinema. A fost realizator independent pentru Canalul de televiziune etnic 32 din Chicago Illinois (SUA), jurnalist independent, realizator de televiziune, scenarist pentru Televiziunea Română, autoare de filme documentare despre Ștefan Augustin Doinaș (Premiul APTR, 2001), Romulus Vulcănescu, Gheorghe Adoc, Gabriela Manole Adoc, Gheorghe Tomozei, Gheorghe Rosetti, Ion Sălișteanu, Dan Gavriliu, Eddy Novarro, Enzo Gribaudo, Edith Bretan Le Bovit, Liliana Ursu, Laurențiu Ulici, Manole Filitti etc. A fost realizatoare de emisiuni dedicate diasporei, emisiuni culturale, restituiri de patrimoniu, portrete literare, reportaje, interviuri. A realizat filme documentar-artistice de televiziune: Hobița o stare de spirit, Palatul Cantacuzino, Palatul brâncovenesc de la Mogoșoaia, Liniștea culorilor. Muzeul Ghiață și reportaje în diferite țări (Venezuela, Emiratele Arabe Unite, Canada, Thailanda, Coreea de Sud, Italia, Grecia, Maroc, Franța, Libia, China, Ungaria, Danemarca, SUA). A fost diplomat la Ambasada României la Paris, corespondent pentru România al Observatoire d’études Géopolitiques din Paris, realizator pentru Televiziunea Română, editor șef al publicației Ecart Economistul. Din mai 2018 este Consilier diplomatic, Director adjunct la Institutul Cultural Român din Tel Aviv. A publicat cărți de poezie, proză, eseuri, critică și inteviuri, memorialistică, note de călătorie, literatură pentru copii.

1963 – Relații diplomatice România – Austria

După cel de-al doilea război mondial au fost restabilite relații oficiale între România și Austria, în 1947, sub forma unor reprezentanțe politice. În urma semnării Tratatului de Stat cu Austria, România a recunoscut Republica Austria suverană și în 1959, reprezentanțele politice au fost transformate în legații. La 26 septembrie 1963, reprezentarea diplomatică a fost ridicată la rang de ambasadă.

1969 – A încetat din viață Nicolae Dăscălescu (16 iunie 1884 – 26 septembrie 1969)

General care s-a distins în luptele celui de-al doilea război mondial atât pe Frontul de Est, cât și pe Frontul de Vest; a comandat Armata a 4-a română, cu care a participat la campania antihitleristă.

1976 – Autoturismul ARO 240 a fost distins cu Medalia de Aur la Târgul Internațional de la Zagreb

Fabricat la Uzinele din Câmpulung (Muscel), ARO era cea mai performantă mașină de teren produsă în România și una dintre cele mai bune autoturisme dedicate mersului în teren accidentat la nivel mondial. De fapt, străinii plasau ARO pe locul secund după Range Rover…

1977 – S-a născut Alexandru Ovidiu Vintilă

26 septembrie 1977, Suceava

Poet, istoric, inginer, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Iaşi. A absolvit Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic și Facultatea de Istorie–Filosofie Suceava. A obținut titlul de Doctor în Științe Socio-Umane în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Este membru în Comitetul de conducere al Societății Scriitorilor Bucovineni, redactor șef al revistei Bucovina Literară, membru în colegiul de redacție al revistei Scriptum a Bibliotecii Bucovinei. A publicat în revistele: Bucovina Literară (în care a debutat în 2002), Vatra, Poesis, Ateneu, Luceafărul, Crai Nou, Convorbiri Literare, Steaua, Apostrof, Timpul, Oglinda Literară, Cronica, Dunărea de Jos etc. A publicat volume de poezie: caricatura de cretă, miezonoptice. tradiția rupturii, cartea lui koch, viața preschimbată, obiecte pshice; eseistică: Demersul dialogic. Semne ale unei experiente a intelegerii, Poetici ale sinelui. Faptul-de-a-fi-în-modul-cel-mai-propriu; critică literară: Traian Braileanu. Intruchiparile ratiunii. Fapte, idei, teritorii ale realitatii din interbelicul bucovinean, Traian Braileanu. Dialectica unei istorii pesonale.

1985 – S-a născut Mirela Pașca

Mirela Mădălina Nichita-Pașca, 26 septembrie 1985, Tulcea

Handbalistă care joacă în postul de portar. A debutat la Clubul Sportiv Școlar Tulcea, iar la seniori a jucat pentru echipele: Silcotub Zalău (a câștigat Cupa României – 2003 și medalia de aur în Liga Națională – 2004 și 2005), HC Zalău, Dunărea Brăila, SCM Craiova, Măgura Cisnădie, CSM Slatina, în prezent la Măgura Cisnădie. Este, de asemenea, componentă a lotului lărgit al echipei naționale a României, din 2011.

1986 – S-a născut Dana Rogoz

26 septembrie 1985, București

Actriță de film și televiziune, designer, personalitate publică și prezentatoare de televiziune, blogger. La vârsta de trei ani a intrat în grupul Minisong, sub conducerea lui Ioan Luchian Mihalea, a cântat un an la Teatrul Evreiesc de Stat, unde a descoperit-o Cristi Rotaru, care a adus-o la TVR. A debutat la numai patru ani, în primul ei turneu și când a înceaput să joace la TVR. La nouă ani juca rolul Abramburicăi în serialul TV Abracadabra de la TVR. A interpretat rolul Ioanei în filmul Dulcea saună a morții, în regia lui Andrei Blaier, a jucat în serialul La Bloc, la Pro TV, rolul Ingrid în serialul Îngerașii, pe canalul Acasă, rolul Andreea Popeang în serialul State de România etc. În anul 2007 a fost membru al juriului la concursul Dansez pentru tine (Bailando por un sueño) din Mexic.

Abramburica Dana Rogoz – Invitată „La Cină”

1989 – A încetat din viață Ștefan Lakatos (26 februarie 1895 – 26 septembrie 1989)

Muzicolog și violonist; profesor la Conservatorul din Cluj-Napoca; fondator și conducător al Cvartetului Lakatos. 

1991 – A patra Mineriadă

23–28 septembrie – ziua a patra

Minerii au reluat asaltul asupra Guvernului. Au avut loc negocieri cu ușile închise, între reprezentanții minerilor și cei ai conducerii țării. Tot atunci, o parte dintre mineri au pornit spre Palatul Cotroceni unde timp de câteva ore au scandat cerând și demisia lui Ion Iliescu.

Pe drum, mulți dintre ei le-au cerut bucureștenilor să li se alăture ca să-l dea jos și pe președinte. Tot ceea ce au obținut a fost doar indiferența trecătorilor care le-au reamintit că, în iunie 1990, când Capitala a dorit același lucru, ei minerii au fost cei care l-au ajutat pe Ilievici să rămână la putere. Destul de anemic, asaltul asupra instituției prezidențiale s-a încheiat cu mai mulți mineri răniți de focul dispozitivului de pază de la Cotroceni. În jurul orelor 12:00 președintele Senatului, Alexandru Bârlădeanu, a anunțat pe postul național de televiziune demisia Cabinetului Roman și la 12:30, din balconul Palatului Victoria. Seara, minerii au încercat să pătrundă în Televiziune, cu scene de violență și de vandalism.

Ulterior, Mihnea Marian Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că a fost surprins de faptul că demisia lui Petre Roman a fost anunțată în Senat, în timp ce premierul se afla la Camera Deputaților, și că, din câte știe el, la acea dată nu se hotărâse încă nimic în acest sens. A mai declarat că, de fapt, demisia Cabinetului Roman nu a fost determinată de venirea minerilor la București, ci de elemente care au profitat de situația de criză apărută atunci. La rândul său, Eugen Dijmărescu, fost ministru al Economiei și Finanțelor, a declarat: „Guvernul Roman nu și-a dat demisia la presiunea străzii, ci din alte considerente, de natura politică. Atunci când s-a pus problema depunerii mandatului, minerii nici nu ajunseseră încă în Capitală“.

1992 – A încetat din viață Dan Duțescu (21 octombrie 1918 – 26 septembrie 1992)

Filolog, traducător; profesor de Limbă și literatură engleză al Universității din București; membru al Uniunii Scriitorilor din România; unul dintre cei mai cunoscuți angliști din România.

1995 – A încetat din viață Grigore Spirescu (3 iulie 1922 – 26 septembrie 1997)

Pictor, sculptor, creator de artă monumentală, de tapiserie.

1998 – Acordul privind Forța multinațională de pace din Europa sud-est

Semnat la Skopje de către miniștrii apărării din Albania, Bulgaria, România, Grecia, Italia și Turcia, care au convenit constituirea, desfășurarea și angajarea Forței Multinaționale de Pace din Europa de Sud-Est. Publicat în Monitorul Oficial nr. 404/25 august 1999.

1998 – A încetat din viață Ion Dumitriu (1 martie 1943 – 26 septembrie 1998)

Pictor, fotograf, profesor de desen-pictură, membru și vicepreședinte (1991–1993) al Uniunii Artiștilor Plastici.

2002 – În Timișoara s-a introdus sistemul de iluminare stradală inteligentă, Chronosens

Timișoara a devenit primul oraș din România cu un sistem de iluminare stradală inteligentă. În timpul nopții, când traficul scade, are loc o reducere a nivelului de iluminare, fără însă a afecta siguranța circulației, astfel încât consumul de energie electrică se reduce cu până la 30 la sută.

În urma lansării sistemului de iluminat public inteligent Chronosens, în Timișoara s-a reușit economisirea a peste 8.000 de lei la factura de plată anuală a energiei electrice.

2004 – A încetat din viață Ion Aramă (18 octombrie 1936 – 26 septembrie 2004)

Scriitor, prozator, publicist și ofițer de marină; unul dintre cei mai prolifici scriitori militari de la sfârșitul secolului trecut; membru al Uniunii scriitorilor.

2006 – A fost dezvelită oficial statuia generalului Charles de Gaulle din București

Amplasată la intrarea în Parcul „Regele Mihai I al României”/Herăstrău dinspre Piața Charles de Gaulle, a fost realizată de sculptorul Mircea Corneliu Spătaru, din bronz.

fost dezvelită cu ocazia celui de-al XI-lea Sommet al Francofoniei, la 26 septembrie 2006.

 

Ziua Națională a Contracepției

A fost lansată în 2007 și este celebrată pe data de 26 septembrie în fiecare an. Are drept scop reducerea apariției sarcinilor nedorite și creșterea conștientizării importanței contracepției. În România, a fost susținută de Fundația Tineri pentru Tineri și Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS). Ministerul Sănătații si Institutul Național de Sănătate Publică organizează și finanțeaza această Campanie în fiecare an, începând cu anul 2010.

 

2016 – A încetat din viață Anastasia Istrati (23 noiembrie 1942 – 26 septembrie 2016)

Interpretă de muzică populară românească din Republica Moldova.

2016 – A încetat din viață Pavel Bucur (1 noiembrie 1945 – 26 septembrie 2016)

Sculptor; cunoscut mai ales pentru lucrările sale de mari dimensiuni, monumentale.

2016 – A încetat din viață Ioan Gyuri Pascu (31 august 1961 – 26 septembrie 2016)

Muzician și actor; a abordat diverse stiluri muzicale, pop, rock, blues și reggae, a fondat formații de succes; ca actor, a jucat alături de grupul Divertis, în filme de lung metraj, piese de teatru; a scris cărți de spiritualitate și pentru copii.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită