27 Decembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Muzeul Național Cotroceni

 

Sfântul Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan

(calendarul creștin-ortodox și greco-catolic)

 

Sfântul Ștefan (1 – 34/35) a fost primul martir creștin condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim. Potrivit Noului Testament, a fost unul dintre cei șapte bărbați plini de Duh Sfânt și de înțelepciune, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Fiind unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale, a fost ales să îi conducă pe diaconi, numit Arhidiacon.

La scurtă vreme după începerea misiunii de diacon, a fost adus în fața Sinedriului, acuzat de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu. Întrebat de același Caiafa care îl judecase pe Iisus cum răspunde acuzării, Arhidiaconul Ștefan a ținut o lungă cuvântare, acuzându-i, la rândul său, pe cei ce îi doreau pieirea: „Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!”. A fost găsit vinovat de blasfemie și condamnat la moarte prin lapidare. După pronunțarea sentinței, conform Noului Testament, el a avut o teofanie, spunând: „Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu. ” A fost dus în afara cetății, unde a fost ucis cu pietre, devenind primul martir – primul ucis pentru că mărturisise credința în Iisus. Urmând exemplul acestuia, în clipa morții el a cerut iertare pentru cei care îl ucideau. Conform Noului Testament și tradiției creștine, printre cei ce l-au judecat și care au asistat la uciderea lui s-a aflat și Saul, convertit ulterior la creștinism, cel ce avea să devină Sfântul Pavel.

 

1391 – Prima atestare documentară a logofătului în Țara Românească

În Evul Mediu, logofătul era un mare dregător din Moldova și Țara Românească, șef al cancelariei domnești. Se ocupa cu redactarea hotărârilor luate de domn și de sfatul domnesc, pe care le întărea cu pecetea domnului. El păstra acest sigiliu și îl aplica pe hrisoavele emise de cancelaria domnească. În cazul problemelor importante și a litigiilor, el era referentul în fața domnului și avea drept de judecată în procesele de proprietate. În documentele în limba latină, marele logofăt se numea „cancellarius” sau „supremus cancellarius”, denumirea provenind din Bizanț și ajunsă la noi pe filieră sud-slavă.

1391 – Prima atestare documentară a banului în Țara Românească

Dregător din perioada evului mediu, care avea în sarcină administrarea Olteniei. Inițial a fost un dregător maghiar care conducea o regiune de graniță în secolul al XII-lea. După ce Severinul a intrat în componența Țării Românești, dregătorului acestei cetăți i s-a dat titlul de ban. Acesta apare pentru prima dată în Sfatul domnesc din timpul lui Mircea cel Bătrân.

1781 – Inventarierea averilor bisericești din Bucovina

La încorporarea Bucovinei în Austria în 1775, a găsit în noua provincie o mare bogăție publică – păduri, fânețe și pajiști, moșii și sate aflate în proprietatea Episcopiei de Rădăuți, a mănăstirilor și schiturilor, provenită din daniile făcute acestor așezăminte religioase de către Domnii Moldovei, clerul și boierii români, începând cu secolul al XV-lea. Împăratul Iosif al II-lea, în spiritul absolutismului luminat, a decis, prin ordonanța sa din 27 decembrie 1781, „încamerarea” moșiilor și reducerea mănăstirilor „dară numai astfel ca veniturile să se folosească pentru binele coreligionarilor din provincia în care s-au încamerat moșiile”. Inventarierea și stabilirea titlurilor de proprietate ale bunurilor religioase a început imediat, în 1782, de către o comisie de stat numită în acest scop.

1784 – Conducătorii răscoalei țărănești, Horea și Cloșca au fost prinși

Horea și Cloșca, doi dintre conducătorii principali ai răscoalei țărănești din Munții Apuseni, izbucnită la 2 noiembrie 1784, au fost capturați de către trupele imperiale austriece în pădurea Scorușet din munții Gilăului, prin trădarea capilor răscoalei de către pădurarul Anton Melzer din Abrud. Au fost apoi închiși la Alba-Iulia. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan, vândut de nouă țărani greco-catolici din Cărpeniș. Primii doi au fost trași pe roată în ziua de 28 februarie 1785, pe platoul La furci din Alba Iulia, iar Crișan s-a spânzurat în închisoare.

1787 – S-a născut Zilot Românul

Ștefan Ioan Fănuță; cca. 27 decembrie 1787, București –12 noiembrie 1853, București

Istoric, jurist, poet și cronicar. Multă vreme identitatea adevărată a lui Zilot Românul a rămas necunoscută, motivul cel mai plauzibil al anonimatului său fiind evitarea represaliilor din partea mai marilor înfierați în scrierile sale. În anii copilăriei a trăit cumpătat și a învățat elina de la dascăli greci. Pe la 1800 a terminat de scris la o „copilărească vârstă”, prima sa cronică, istorii în versuri și în proză ale Țării Românești din timpul lui Constantin Hangerli (1796), intitulată Domnia lui Constandin Vodă Hangerliul. A scris critici până la Răscoala lui Tudor din 1821, alte lucrări mai de seamă ale sale au fost o cronică în versuri despre Anul 1848 și un poem alegoric numit Dăslușire.

1806 – Constantin Ipsilanti, împreună cu comandantul armatei ruse, și-a făcut intrarea în București

Constantin Ipsilanti (1760, Constantinopol, Imperiul Otoman – 24 iunie 1816, Kiev, Imperiul Rus), fiul lui Alexandru Vodă Ipsilanti, a fost domn în Moldova de două ori, între: 7/18 martie 1799–28 iunie/10 iulie 1801; 7/14 decembrie 1806–august 1807 și de două ori în Țara Românească: 18/30 august 1802–12/24 august 1806; 3/15 octombrie 1806–mai 1807 și administrator al Țării Românești sub ocupația rusească: 27 decembrie 1806–31 mai 1807 și 8–28 august 1807. La scurt timp a adresat o circulară către ispravnici, vestindu-le că a sosit la București ca „domn amândorora țărilor Moldova și Valahia”. Redobîndindu-și cu ajutorul armatei ruse domnia atât a Țării Românești, cât și a Moldovei, Constantin Ipsilanti aspira să-și realizeze, după cum raporta consulul englez la București Fr. Summerers, „visul măreț” de a uni sub sceptrul său unic și ereditar întreaga Moldovă (inclusiv raialele basarabene), Țara Românească și Serbia, alcătuind și planul unui regat al Daciei, considerînd că „moldovenii și valahii vor forma [uniți] o națiune foarte respectată”. Documentele epocii atestă că Constantin Ipsilanti a emis un șir de documente în calitate de ”domn [al] amândorora țărilor Moldovei și Valahiei”, încercând, nu fără succes până la o anumită etapă, să-și organizeze și atributele suveranului unui stat „scăpat” de vasalitatea otomană.

1816 – Primul spectacol de teatru în limba română, Mirtil și Hloe

Pastorală într-un act, realizată la Iași din inițiativa lui Gheorghe Asachi care a tradus piesa, a desenat decorurile, a făcut regia și a pictat cortina, o imitație după un desen adus de la Roma adaptat la realitățile din Moldova. Aceasta îl „înfățișa pe Apolon cu muzele întinzînd mîna Moldovei, pentru a o ridica, simbolul nefiind lipsit de frumusețe și de tîlc” (Ioan Massof, Teatrul românesc. Privire istorică, vol. I). În Procuvântarea la ediția din 1850 a piesei, Asachi își amintește împrejurările acestei premiere absolute în cultura română: „Într-o epohă de străinomanie, la 1816, am fost înființat un teatru de societate în casele răposatului hatman Constantin Ghica, boier generos și iubitor de cultură. Actorii erau fii și fiice ale acestor familii carii reprezentau piese franceze”. La premiera din 1816 a piesei Mirtil si Chloe actorii purtau frumoase costume naționale românești.

1860 – Împăratul Austriei, Franz Joseph I, a hotărât alipirea Banatului la Ungaria

În cadrul Senatului Curții Imperiale Habsburgice, s-a discutat ca Voivodina sârbească și Banatul timișan să fie anexate Ungariei, fără a ține seama de cererea românilor bănățeni de a se înființa în Banat un Căpitănat român, decizia fiind consemnată în Patenta din 15/27 decembrie 1860 a împăratului Franz Joseph I.

1887 – S-a născut Lazăr Iliescu

27 decembrie 1887, București – 13 iunie 1977, București

Economist, scriitor, poet și traducător din limba germană și franceză. A urmat liceul în București, iar facultatea de Științe economice probabil în Germania, unde în 1912 și-a luat un doctorat în Științe Economice. A debutat la doar 18 ani, cu traduceri din franceză, continuând să trimită din Germania articole, poezii, traduceri. După război s-a întors în țară, făcând carieră ca economist. În anii 1936–1940 a revenit la versuri în stil clasic, sonete și a tradus Le fleurs du mal [Florile răului] de Baudelaire. În 1946 a candidat pentru parlament din partea PNȚ, criticând regimul nou instalat, motiv pentru care a fost interzis în presă timp de un deceniu. Ulterior, a colaborat la Viața Românească și Ramuri, editând nu mai puțin de 20 volume de traduceri, poezie și proză, la cel mai înalt nivel, în principal din autori francezi și germani. Lenau, Musset, Becher, Heine, Rimbaud, Elena Văcărescu, Ana de Noailles, Th. Mann, Hermann Hesse, Racine etc., precum și din scriitori germani din România.

1888 – S-a născut Fanny Rebreanu

Ștefana Rădulescu; 27 decembrie 1888, Pitești – 15 martie 1976, București

Actriță, soția scriitorului Liviu Rebreanu. A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din București și a jucat pe scena Teatrului Național din Craiova, unde scriitorul era secretar literar. S-au căsătorit în 19 ianuarie 1912, în Craiova, iar Rebreanu i-a înfiat fiica, pe Puia-Florica, născută cu trei ani mai înainte. A abandonat cariera de actriță, punând familia și opera soțului pe primul plan.

1897 – S-a născut Tudor Vianu

27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu – 21 mai 1964, București

Estetician critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător, membru titular (din 1955) al Academiei Române. În 1915 a devenit student la Facultatea de Filosofie și Drept din București, a obținut titlul de Doctor în Filosofie la Facultatea de Filosofie a Universității „Eberhard Karl” din Tübingen, cu teza Das Wertungsproblem in Schillers Poetik. Über naive und sentimentalische Dichtung (Problema valorizării în poetica lui Schiller) în 1923. A revenit în țară în 1924; a fost suplinitor, în 1927 a devenit Docent în Estetică și abia în 1930 a devenit conferențiar definitiv la Facultatea de Litere a Universității din București. După reforma învățământului din 1947, a fost scos de la catedra de Estetică și a preluat cursul de Istorie a literaturii universale, fiind un precursor al Comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. A fost apoi ambasador al României la Belgrad, fiind criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Din 1952 a devenit simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu. A fost director general al Comisiei Naționale pentru UNESCO, director general al Bibliotecii Academiei Române, director al Teatrului Național din București; a scris studii de estetică și stilistică, memorialistică, a analizat din punct de vedere estetic fenomenul literar românesc și universal: Dualismul artei, Arta și frumosul, Arta prozatorilor români, Filosofie și poezie, Filosofia culturii înainte de 1947, iar după 1947: Probleme de stil și artă literară, Literatură universală și literatură națională, Dicționar de maxime comentat, Scriitori români (vol.I-III), Scriitori români din secolul XX. Cea mai importantă operă a sa este Estetica, o carte clasică a acestei discipline în cultura română.

1906 – S-a născut Emil Giurgiuca

27 decembrie 1906, Diviciorii Mari, comitatul Solnoc-Dăbâca, Austro-Ungaria/Diviciorii Mari–Sânmărtin, Cluj – 3 martie 1992, București

Poet și traducător. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din cadrul Universității din București în perioada 1925–1929. A fost profesor la liceele din Aiud, Uioara, Brad, Cluj, Sighișoara și București. Între 1933–1934 a condus revista Abecedar din Brad, la început împreună cu George Boldea și apoi cu Teodor Murășanu, Pavel Dan, Mihai Beniuc și Grigore Popa. De asemenea, a fost consilier la Editura „Miron Neagu” din Sighișoara și redactor-șef al revistei Colocvii. A debutat publicistic în 1925, la scurt timp după liceu, cu poeme în revista Datina din Turnu Severin. Scrierile sale au apărut și în Universul literar, România literară din Aiud, Țara noastră, Gândirea, Gând românesc, Tribuna, Gazeta literară, România literară. Prima sa carte publicată a fost Anotimpuri (1938), urmată de Dincolo de pădure (1943); ambele cărți erau tipice pentru poezia transilvăneană impregnată cu nostalgie pentru sat și pentru natură. Revoltat din cauza pierderii nordului Transilvaniei de către România în 1940, el a protestat în versuri. A fost marginalizat la începuturile regimului comunist și nu a publicat timp de peste două decenii, fie pentru că nu i-a fost permis, fie pentru că nu voia să practice realismul socialist. Volumele Poemele verii, Cântece de țară și Semne pe scurt au fost ultimele trei volume ale unui poet axat pe euforia soarelui și contemplarea elegiacă. Poeme, o antologie care a inclus câteva poezii nepublicate, a apărut în 1989.

1908 – D.A. Sturdza s-a retras din PNL, de la șefia partidului și a guvernului

După moartea fraților Brătianu, D.A. Sturdza a devenit președinte al Partidului Național Liberal. De fapt, după cum au remarcat istoricii, în perioada 1892–1908, el nu a făcut altceva decât să asigure interimatul și să facă trecerea de la Ion Brătianu-tatăl la Ion Brătianu-fiul. După ce Sturdza a declarat că nu își mai poate exercita funcția, pe motive de sănătate, pe 27 decembrie 1908 a avut loc o ședință a guvernului la care au luat parte și președinții Corpurilor legiuitoare, pentru a se hotărî cum se va acționa mai departe. Inițial, a fost propus ca succesor Mihail Pherekyde, în calitate de cel mai vechi fruntaș liberal. Acesta l-a propus la rândul său pe Ion I.C. Brătianu, care, în opinia fruntașului, cumula „talentul, hărnicia, tinerețea și un nume simbolic pentru România”. Pe 11 ianuarie a avut loc Congresul PNL, care l-a desemnat în funcția de președinte al partidului, cu mult entuziasm, căci reprezenta „tot ceea ce avea mai bun partidul și țara”.

1908 – Demisia Guvernului Dimitrie A. Sturdza (4). Instalarea Guvernului Ion I.C. Brătianu (1)

Guvernul Dimitrie A. Sturdza (4) a fost un Consiliu de miniștri liberal prezidat de D.A. Sturdza, care a guvernat în perioada 12 martie 1907–27 decembrie 1908. A adoptat Legea învoielilor agricole din 1907; a înființat Casa Rurală și a desființat trusturile arendășești; a adoptat Legea pentru organizarea comunelor și plășilor; a contractat un împrumut de 70 milioane de lei pentru finanțarea unor proiecte de infrastructură. Primul ministru a demisionat din motive de sănătate. În aceeași zi, a fost emis decretul regal de numire a lui Ion I.C. Brătianu în funcția de prim-ministru al României.

Guvernul Ion I.C. Brătianu (1) a fost un Consiliu de miniștri liberal prezidat de Ion I.C. Brătianu, care a guvernat între 27 decembrie 1908–4 martie 1909. A adoptat reglementări și programe pentru clasa muncitoare: Legea Orleanu; Legea referitoare la cooperativele de muncitori și meseriași; Legea pentru școalele de copii mici; Codul Silvic; program de construire de locuințe ieftine pentru muncitori etc.

1911 – S-a născut Ion Schintee

27 decembrie 1911, Peștișani, Gorj – 19 august 1985

Critic și cronicar literar, traducător, profesor. Orfan de la 6 ani, a crescut în orfelinate din Târgu. Jiu și Craiova, a fost la liceu în Târgu Jiu, Craiova, iar cu o bursă oferită de primăria din Craiova a urmat Facultatea de Litere și Filosofie dar și pe cea de Drept, în Universitatea București. A luat licența în 1937, iar doctoratul doi ani mai târziu, 1939. A fost profesor de franceză și italiană la Craiova, apoi la Institutul Pedagogic craiovean, nou înființat. A debutat publicistic în 1931 și editorial în 1938 cu volumul Leopardi și operele morale. A publicat articole, cronici literare și dramatice în reviste din Craiova și București. Cele două volume de poezie, Ibis și Ion ăl Mare, primul în manieră clasicistă, al doilea dorindu-se pe linia noului regim, nu au edificat o operă lirică. S-a remarcat, însă ca traducător, din Ugo Foscolo, Giono și ca autor de dicționare.

1914 – Congresul extraordinar al Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor

Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor, înființată la 15 septembrie 1890 a avut o bogată activitate politică pentru întărirea unității naționale a tuturor românilor din România și Transilvania. La congresul din data de 14/27 decembrie 1914, s-a hotărât schimbarea titulaturii din Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor în Liga pentru Unitatea Politică a Tuturor Românilor și a fost ales un nou comitet de conducere – președinte Vasile Lucaciu, vicepreședinte – Barbu Ștefănescu Delavrancea, secretar general – Nicolae Iorga.

1916 – Tezaurul României a plecat spre Rusia

După încheierea încărcării, reprezentantul împuternicit al Rusiei, A. Mossoloff, noul ministru de Finanțe, Victor Antonescu, și reprezentanții BNR, Th. Căpitanovici, Anghel Saligny și M.Z. Demetrescu au semnat Protocolul încheiat la Iași la 14/27 decembrie 1916 cu ocazia încărcării tezaurului Băncii Naționale. Potrivit acestui document, valoarea totală a tezaurului BNR, „în aur efectiv, alcătuit din diferite monete și lingouri de aur, a fost de 314.580.456,84 lei, iar valoarea totală a transportului a fost de 321.580.456,84 lei”. „Din ziua în care a fost încredințat delegatului Guvernului Imperial Rus și încărcat în vagoane, tezaurul se află sub garanția Guvernului Imperial Rus, în ceea ce privește siguranța transportului, siguranța depozitării, ca și a revenirii în România”.

La 20 decembrie/2 ianuarie, ora 16, trenul cu tezaurul a ajuns la Moscova, fiind fost transportat și depozitat la Kremlin, în Sala Armelor, compartimentul rezervat Băncii de Stat a Rusiei. S-a semnat un protocol provizoriu până la verificarea casetelor și a valorii acestora. Sosirea tezaurului la Moscova a fost anunțată la Iași prin telegrama din 22 decembrie a consulului Pierre Guérin, care transmitea că: „funcționarii Băncii și transportul au sosit cu bine ieri seară. Operații terminate cu bine în această dimineață la ora 5”.

1916 – S-a născut Friedrich Bömches

Baronul Friedrich Ritter von Boor Bömches; 27 decembrie 1916, Brașov – 2 mai 2010, Wiehl, Germania

Pictor sas, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 1950), stabilit în Germania din 1978. A învățat întâi meseria de armurier de la tatăl său, apoi, între 1936–1941, a luat lecții de pictură de la artiștii brașoveni Fritz Kimm, Hans Eder și Johann Mattis-Teutsch. În 1941, a fost trimis pe Frontul de Est, în calitate de sergent al armatei române, pe direcția Stalingrad (1942–1943), unde a fotografiat dramele din jurul lui – și avea material destul: deportările, prizonierii, copiii flămânzi, chefurile, dar și parastasele colegilor săi de arme. În 1945, a fost deportat, pentru cinci ani, într-un lagăr de muncă din Ucraina. Cei zece ani de război și de muncă silnică din lagăr, au determinat schimbarea stilului său; o mare parte dintre lucrările lui s-au inspirat din tragedia existenței umane: moartea, foamea sau persecuția. Neavând voie să fotografieze în prizonierat, a devenit expert în tehnica schiței rapide, iar miile de astfel de schițe, aproape instantanee, dar cu o forță de expresie uriașă, l-au determinat pe criticul german de artă Peter Ludwig să-l numească „cel mai mare portretist al zilelor noastre“. La 34 de ani, întors din lagăr, a devenit membru al UAP și, timp de 20 de ani, a avut expoziții în țară și în străinătate. Prin anii ’70, a primit Ordinul Meritul Cultural cl.IV, o slabă recompensă, din cauza ușurinței cu care era oferită, așa că a decis să plece și să rămână definitiv în Germania, stabilindu-se la Wiehl, un orășel la 30 km de Köln. A realizat o sumedenie de portrete ale unor personalități politice și culturale ale vremurilor: Berthold Beitz, Martin Heidegger, Lore Lorentz, Peter Ludwig, Herbert Quandt etc. A fost distins cu ordinul Crucea de Merit cl.I (1987) și cu medalia Schwarzenberger Hochzeitstaler din aur (2002). Operele sale sunt expuse în Muzeul Suermondt din Aachen (Germania), în Schlossmuseum din Homburg (Germania), Muzeul Transilvănean din Schloss Horneck în Gundelsheim (Germania) și în Muzeul Cantonal din Ohio (SUA).

Biografie ilustrată [Colecția Patzelt]

1917 – S-a născut Alexandru Cișmigiu

27 decembrie 1917, Bolgrad, Basarabia – 23 februarie 2005, București

Inginer, arhitect, profesor, om de știință basarabean, recunoscut pe plan internațional. A fost student al Școlii Politehnice din București, Facultatea de Construcții, devenind diplomat Cum Laude în 1944, după care a luptat pe front ca ofițer al Regimentului 3 Artilerie Grea Galați, cu care a traversat Ungaria și Cehoslovacia, fiind decorat pentru fapte de arme. Ca inginer a avut o activitate de peste 50 de ani; realizările sale profesionale se încadrează în câteva direcții principale: expertizarea și consolidarea costrucțiilor; proiectarea de construcții civile și industriale, unde s-a remarcat ca promotor al betonului armat cu armătură rigidă (BAR) și zidăria cu inimă armată (ZIA); a lucrat în cadrul unor echipe pluridisciplinare de arheologi, arhitecți restauratori, ingineri și pictori la consolidarea monumentelor istorice; în cercetarea științifică, în unele domenii ale ingineriei seismice, a scris lucrările: Teoria materialelor compozite, Ductilitatea energetică, Proiectarea pe baza conceptului de SET, iar împreună cu inginerul Mihai Popovici a scris cartea Beton armat cu oțel rigid cu aplicație la proiectarea construcțiilor înalte. A proiectat, alături de arhitecți și ingineri în cadrul Institutului Proiect București și al Institutului Carpați, construcții ca Teatrul Național, Sala Palatului, cinematografe cu structura acoperișului din beton precomprimat, blocuri de locuințe (printre care blocul Unic, cu un parter special cu stâlpi in V, din beton armat cu armătură rigidă), clădiri de locuințe cu planșee monolite, cum ar fi complexul de locuințe colective din Calea Griviței, Bd. Duca, Str. Petre Poni, la care au fost folosite pentru prima dată diafragme antiseismice din beton armat, zidărie armată și zidărie complexă. A fost numit expert UNESCO (1969, 1970, 1972) pentru probleme de teorie, zonare seismică, prescripții, consolidarea clădirilor avariate și proiectarea cladirilor noi. A fost membru al Uniunii Arhitecților din România din 1960, membru al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice până în anul 2000, în cadrul căreia a activat ca șef al Secției de inginerie. Activitatea didactică a început-o în 1949 în cadrul Institutului de Construcții București, ca asistent la cursul de Rezistența Materialelor. A predat cursuri și a ținut seminarii de Teoria Elasticității, Elemente de Teoria Plasticitații și Rezistența Materialelor timp de 10 ani, la aproape toate facultățile din cadrul institutului. A fost apoi profesor de Teoria Structurilor în Arhitectură la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București (1962–2000). A creat o școală, formând constructori și arhitecți de valoare din 35 de generații de studenți.

1941 – S-a născut Grigore Albu-Gral

27 dec 1941, Seaca, Olt – 20 ian 2012, București

Profesor și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din București (din 1960), creatorul sermoterapiei. La vîrsta de cinci ani, într-un joc de copii și-a pierdut vederea, dar acest fapt nu l-a împiedicat să urmeze studiile Liceului de nevăzători din Cluj, Facultatea de Filosofie generală și apoi Facultatea de Limba și Literatura Română din București. Toată existența sa a fost o luptă, în care a demonstrat că își poate depăși condiția de nevăzător. De-a lungul vieții, a publicat volume de versuri: Carte de vizită, Daruri, Pasul de taină, Așteptare, Basorelief pe ochi închis; microromanul Lungul drum al nopții către zi și studiile: Ertfragtu Kogayon Dyatra – Cartea dată de ursitar poporului român (studiu dedicat Monumentului de la Sarmizegetusa), Furnon Kogayon Dyatra – Cartea despre Iisus Hristos după înscrisuri Mesia. În 1996 a renunțat la învațămînt și a organizat, la cerere, cursuri de sermoterapie în 16 localități din România. A fost și un mare specialist în citirea runelor.

1944 – Armata română a început luptele pentru eliberarea orașului Budapesta

La ofensiva pe direcția capitalei Budapesta, a acționat Corpul 7 al Armatei 1 (Divizia 19 infanterie și Divizia 9 cavalerie), comandat de generalul Nicolae Șova. Regimentul 114 artilerie antitanc sovietic a sprijinit înaintarea trupelor române. La 30 octombrie 1944 a început ofensiva principală în direcția Budapestei, la care a participat și Corpul 7 armată, întărit de prezența diviziei a 2 a infanterie. S-a trecut capul de pod situat la nord-vest de localitatea Alpar. Pe 7 noiembrie, trupele sovietice și cele române au intrat în suburbiile de est ale Budapestei, la 20 de kilometri de orașul vechi. Pe 30 noiembrie 1944, diviziile române ale Corpului 7 armată, aflat în subordinea Armatei a 7 a Gardă sovietică, au lansat un atac de pe aliniamentul Ujkekske-Alpar, pe un front de 13 km, rupând apărarea germano-ungară care bloca drumurile de acces către capitală. Corpul 7 armată a ajuns în fața centurii de apărare exterioară a Budapestei, în zona împădurită cuprinsă între Valko și Isaszeg. A treia linie de apărare a fost străpunsă de diviziile române până pe 13 decembrie 1944. La 27 decembrie a fost lansată ofensiva pentru străpungerea celei de a doua linii de apărare a orașului. Trupele asediate germano-ungare au refuzat să accepte capitularea și au ucis două grupuri de emisari sovietici veniți la negocieri pe 28 decembrie, chiar dacă aceștia erau neînarmați și aveau steagul alb. Efortul diviziei a 2 a din Corpul 7 armată s-a concentrat pe flancul drept al ofensivei, în direcția Kistarcsa-Cinkota-Matyasfold. În luptele cu trupele germano-ungare, Corpul 7 armată român a capturat localitățile Kerepes, Nagytarcsa, Kistarcsa, Râkosliget și Râkoscsaba. Pe 31 decembrie, Corpul 7 armată a ajuns și în fața ultimei linii de apărare a Budapestei. Luptele au continuat în Pesta, unde Corpul 7 român a fost flancat la dreapta de Corpul 30 de armată sovietic și la stânga de Corpul 18 de armată sovietic. Trupele germano-ungare s-au retras în Buda, pentru a profita de caracterul său deluros.

1944 – S-a născut Ștefania Plopeanu

Ștefania Mincu; 27 decembrie 1944, Plopeni, Constanța

Scriitoare, poetă, critic literar, profesoară. A studiat la Facultatea de Filologie de la Universitatea din București, secția Limba și literatura română (1962–1967). A urmat apoi Facultatea de Limba franceză (1970–1974), a luat Doctoratul în Litere la Universitatea din București, cu Magna cum laude, în 2001, cu lucrarea Miorița. O hermeneutică ontologică. A lucrat ca profesoară de Limba română și franceză la Liceul agricol Poarta Albă, Liceul de Construcții nr. 18 (Liceul Teoretic „Decebal”) și Liceul „Gheorghe Lazăr” din București. După Revoluția Română din 1989 a lucrat ca redactor și apoi administrator unic la Editura Pontica din Constanța. A debutat, în 1961, cu versuri, în revista Luceafărul, a colaborat la mai multe reviste literare: Luceafărul, Gazeta literară, Contemporanul, Tomis, Poesis, Cultura, Ziua literară, Orizont, Cafeneaua literară, Caiete critice. A lucrat ca redactor la revista Paradigma, din Constanța, coordonator al revistei după moartea soțului ei, scriitorul Marin Mincu, membru fondator și apoi coordonator, după moartea soțului, al Cenaclului literar Euridice, devenit, după 2009, Cenaclul „Marin Mincu”. Volume: Cum eu…, Elegii vorbite, Cartea seducției, Cavalerul din drezină, Vorbindu-vă prin semne, Dincolo dincoace de poezie.

1945 – Înființarea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și a Fondului Monetar Internațional (FMI)

Ca urmare a Conferinței monetare și financiare a ONU pentru restructurarea relațiilor internaționale monetare și financiare de la Bretton–Woods (1–12 iulie 1945), peste 40 de țări au participat la semnarea Acordului de la Bretton Woods care prevedea proceduri și reguli care să guverneze economia mondială. Acest acord a condus la înființarea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD, cunoscută și sub numele de Banca Mondială) și Fondului Monetar Internațional. România a devenit membră a celor două organisme financiare la 15 decembrie 1972.

1945 – S-a născut Ștefan Macovei

27 decembrie 1945, Neagra, Neamț

Sculptor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania. A început să cioplească în lemn din copilărie. La vârsta de 14 ani a mers la București pentru a-și continua studiile la Liceul de Artă și la Facultatea de Arte Plastice, pe care a absolvit-o în 1968. Din 1973, s-a stabilit la Ploiești, unde și-a deschis un atelier, expunând ca sculptor la Expozițiile bienale din Prahova. Dintre lucrările sale: Bustul lui Nichita Stănescu (bronz, Ploiești), Bustul lui Constantin Stere (bronz, Bucov-Prahova), Statuia lui Mihai Viteazul (coautor, bronz, Ploiești).

Biografie ilustrată [Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu]

1948 – S-a născut Mihai N. Mihăilă

27 decembrie 1948, Faraoanele, Vârteșcoiu, Vrancea

Inginer fizician, membru corespondent (din 1999) al Academiei Române. Absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații, secția Ingineri fizicieni, în anul 1971, s-a specializat la Laboratorul de fizică și ingineria zgomotului electric al Universității Minnesota, SUA, cu profesorul emerit A. Van der Ziel. A obținut Doctoratul în Dispozitive și circuite electronice în 1997, cu teza Originea zgomotului 1/f. Limite fizice fundamentale datorate zgomotului 1/f. O nouă metodă de spectroscopie. A lucrat la Institutul de Cercetare pentru Componente Electronice din București (ICCE), de la inginer stagiar la cercetător, apoi la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie (IMT) București, cercetător principal gradul I, iar din 2003, la Honeywell Advanced Technology Center, Laboratorul de Senzori București, research scientist (senior principal). A activat în domeniul proiectării, tehnologiei și testării tranzistoarelor bipolare cu siliciu de mică putere, joasă frecvență și zgomot redus. A participat la procese de profilare a oxigenului și carbonului în siliciu prin metode nucleare. A făcut investigații în domeniul fenomenelor de zgomot electronic în solid și dispozitive semiconductoare. A observat, pentru prima dată, pragurile de excitare specifice modurilor de vibrație ale atomilor (fononi) în densitatea spectrală de fluctuatie a conductivitatii, introducând ideea superpozitiei densităților de stări de vibratie (Phonon Density of States–PDOS). Cu metoda PDOS, a identificat, pentru prima oară în lume, mișcările longitudinale și verticale ale atomilor de suprafață ca surse microscopice fundamentale de zgomot 1/f în solid. Toate aceste rezultate au fost prezentate la conferințele Societății Americane de Electrochimie și Nuclear Instruments and Methods in Physics Research, recunoscute și publicate în Physics Letters, Noise in Physical Systems, Advances in Physics. A fost distins cu Premiul pentru fizică „Dragomir Hurmuzescu” al Academiei Române (1985).

1956 – S-a născut Doina Melinte

Doina Ofelia Beșliu; 27 decembrie 1956, Hudești, Botoșani

Atletă, alergătoare pe curse de semifond de talie internațională. În şcoala primară a făcut gimnastică, apoi își dorea să devină balerină. A urmat Liceul Economic din Bistrița, când a început să practice atletismul. Cariera sa în atletism a început când a câştigat un cros în oraş, fiind remarcată de antrenorul Ioan Zanca. În scurt timp au început să apară rezultate la cros la 400, 800 şi 1.500 m. A absolvit Institutul de Învăţământ Superior Suceava, Facultatea de Învăţământ Tehnic şi Pedagogic, secţia Educaţie Fizică şi Sport (1979), unde a fost îndrumată de antrenorul Dorin Melinte, care i-a devenit ulterior soț. Prima performanță sportivă a obținut-o prin calificarea până în semifinală în cursa olimpică de 800 m Moscova 1980, pentru ca, în următorii ani să se impună printre cele mai bune semifondiste din lume. După absolvire, a fost cooptată în Lotul Naţional de Atletism al României. A câștigat patru medalii la Jocurile Mondiale Universitare din 1981 și 1983. A avut 42 de selecţii în Echipa Naţională, dintre care patru la Jocurile Olimpice: Moscova 1980, Los Angeles 1984 (unde a câștigat două medalii – aur pentru proba de 800 m și argintl la 1500 m), Seul 1988, Barcelona 1992), trei la Campionatele Mondiale în aer liber, trei la Campionatele Mondiale de sală (dublă campioană mondială la 1.500 m – 1987 și 1989), una la Campionatele Mondiale de cros, trei la Campionatele Europene în aer liber (a câștigat medalia de bronz la 1.500 m în 1986), opt la Campionatele Europene de sală (de cinci ori campioană: de trei ori la 1.500 m – 1985, 1988, 1990 şi de două ori la 800 m – 1982, 1989, o medalie de argint, la 800 m în 1984 şi una de bronz la 1.500 m în 1992), cinci la Cupa Europei în aer liber. A stabilit numeroase recorduri naționale, europene și patru recorduri mondiale. S-a retras din competițiile sportive în 1993. Între 1990–1992, a fost deputat de Bacău, aleasă pe listele Frontului Salvarii Naționale. De-a lungul carierei sale sportive, a fost legitimată la Gloria Bistriţa, CSU Suceava, ASU Suceava, Ştiinţa Bacău, Ştiinţa C.F.R. Bacău, CSU Bacău. A avut antrenori pe Ioan Zanca, Ion Dima, Ion Puică, Nicolae Mărăşescu, Dorin Melinte, iar din 1990 şi până la retragerea din activitatea competiţională a fost propria sa antrenoare.

1959 – A încetat din viață Ion Manolescu (17 februarie/1 martie, Breaza, Prahova – 27 decembrie 1959, București)

Actor de teatru și film; a jucat la Teatrul Național, în Compania Davila, la Teatrul de Comedie, la Teatrul Municipal din București; în 1919 a înființat și a condus primul sindicat al artiștilor din România

1967 – S-a născut Aurelian Roșca

27 decembrie 1967, Craiova

Antrenor de handbal din România. A fost antrenor principal al cluburilor Corona Brașov, SCM Craiova, HCM Baia Mare (cu care a câștigat Supercupa României în 2015), CSM București, HCM Râmnicu Vâlcea, Dunărea Brăila și antrenor secund pentru Rulmentul Brașov, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea. Din poziția de antrenor principal al echipei României (junioare), a câștigat medalia de aur la Campionatul European pentru Junioare (1999) și medalia de aur la Campionatul Mondial pentru Junioare din Republica Macedonia 2014.

1977 – A încetat din viață Alexandru Ciucurencu (27 septembrie 1903, Ciucurova, Tulcea – 27 decembrie1977, București)

Pictor; membru corespondent al Academiei Române; în anul 2003, UNESCO a inclus în calendarul aniversărilor culturale și numele lui Alexandru Ciucurencu, marcând 100 de ani de la nașterea pictorului

1989 – Consiliul Frontului Salvării Naționale

La 27 decembrie 1989, CFSN a decretat abolirea sistemului uni-partidist și convocarea alegerilor. Prima dată, FSN a anunțat ca nu este un partid politic și că nu va nominaliza candidați pentru alegerile care urmează. În cadrul primei plenare a CFSN a fost adoptat Decretul-Lege nr. 2/27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea CFSN și a consiliilor teritoriale ale FSN; totodată a fost ales Biroul Executiv al CFSN: președinte – Ion Iliescu; prim-vicepreședinte – Dumitru Mazilu; vicepreședinți – Cazimir Ionescu, Kiraly Karoly; secretar – Dan Marțian; membri – Bogdan Teodoriu, Vasile Neacșa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru, Nicolae Radu. Tot atunci URSS, SUA și Marea Britanie au transmis sprijinul pentru schimbările și noile autorități din România. Declarații de recunoaștere a Frontului Salvării Naționale au mai făcut guvernele din țări precum: Canada, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Argentina, Columbia și Vietnam.

1989 – S-a instalat Guvernul Petre Roman (1)

A fost un guvern provizoriu, primul guvern al României după căderea comunismului, condus de Petre Roman cu viceprim-miniștri Gelu Voican Voiculescu și Mihai Drăgănescu. A fost în funcție în perioada 27 decembrie 1989–28 iunie 1990. Din cei 31 de miniștri, membri FSN, 23 ocupaseră înainte de 1989 posturi de responsabilitate în structurile de partid sau în statul comunist. A luat primele măsuri privind reorganizarea instituțională a statului; a avut sarcina organizării primelor alegeri libere, la 20 mai 1990. S-a confruntat cu Fenomenul Piața Universității și este responsabil, alături de președintele Ion Iliescu de mineriada din iunie 1990.

1990 – A încetat din viață Vasile Gheție (11 februarie 1903, Berința–Copalnic-Mănăștur, Maramureș – 27 decembrie 1990, București)

Medic veterinar specializat în domeniul morfologiei animale; considerat inițiatorul și conducătorul școlii românești de anatomie comparată a animalelor domestice; membru titular al Academiei Române

1991 – A fost deschis, pentru public, Muzeul Național Cotroceni

În conformitate cu Legea nr. 1/30 iunie 1990 privind organizarea și funcționarea serviciilor Președinției României, care preciza că „Muzeul Cotroceni va funcționa ca instituție distinctă subordonată Ministerului Culturii” și Hotărârea Guvernului României nr. 478/10 iulie 1991 privind funcționarea Muzeului „Cotroceni”, a fost înființat Muzeul Național Cotroceni, ca instituție de reprezentare națională, în subordinea Ministerului Culturii. La 27 decembrie 1991, latura veche a Palatului a fost deschisă marelui public.

Muzeul Național Cotroceni, locul tainic din inima Bucureștilor Episodul 1

1993 – A încetat din viață Manole Auneanu (10 octombrie 1935, Galați – 27 decembrie 1993, București)

Scriitor, publicist și plastician; a fondat prima revistă privată postdecembristă, Baricada

1993 – A încetat din viață Peter Paulhofer (22 iulie 1941, București – 27 decembrie 1993, München)

Actor român de origine săsească; a jucat la Teatrul German din Timișoara; după emigrarea în Germania a activat pe scenele din Stuttgart, Düsseldorf și München

2000 – Moneda comemorativă 2000 de ani de creștinism

Banca Națională a României a pus în circulație Moneda comemorativă din aur cu ocazia împlinirii a 2000 de ani de creștinism și a sfârșitului de mileniu, emisă într-un tiraj de numai 1.000 de exemplare.

2006 – A încetat din viață Mihai Andrei (2 iulie 1937, Hotarele, Ialomița – 27 decembrie 2006, București)

Jurnalist, redactor; crainic al Jurnalului Radiodifuziunii Naționale; una dintre cele mai mari voci ale radioului

2006 – A încetat din viață Peter Hammer (Peter Ladislau Hammer; 23 decembrie 1936, Timișoara – 27 decembrie 2006, Princeton, New Jersey)

Matematician american și canadian născut în România; fondator și redactor-șef al mai multor reviste de specialitate

2013 – A încetat din viață Vera Călin (Vera Clejan; 17 februarie 1921, București – 27 decembrie 2013, Los Angeles, SUA)

Istoric literar, eseistă și traducătoare; stabilită în SUA

2017 – A încetat din viață Elena Zottoviceanu (8 aprilie 1933, Chișinău, România/R. Moldova – 27 decembrie 2017)

Muzicolog și critic muzical; director al Direcției Muzicale a Radiodifuziunii Române; consilier la Direcția Formații Muzicale a Radioului

2018 – A încetat din viață Dan Hatmanu (31 octombrie 1926, Scobinți, Iași – 27 decembrie 2018, Iași)

Pictor, grafician; profesor universitar și rector la Conservatorul „George Enescu” din Iași

2018 – A încetat din viață Constantin Corduneanu (26 iulie 1928, Iași – 27 decembrie 2018, Arlington, Texas, SUA)

Matematician și profesor la Universitatea din Iași; stabilit în SUA din 1978; fondatorul revistei Libertas Mathematica și editorul acesteia timp de 31 de ani; membru titular al Academiei Române

2018 – A încetat din viață Sergiu Tudose (12 februarie 1936, Mărculești, Soroca, România/R. Moldova – 27 decembrie 2018, Iași)

Actor, profesor al Universității de Arte „George Enescu” Iași; societar de onoare al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași

2018 – A încetat din viață Mugur Corpaci (1967 – 27 decembrie 2018, București)

Jurnalist și profesor de matematică; unul dintre cei mai valoroși comentatori sportivi de radio din România; a prezentat ani la rând și Radiojurnalul de la Radio România Actualități

2020 – A început campania de vaccinare împotriva COVID-19

Campania a fost declanșată în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19. Prima persoană vaccinată în cadrul campaniei a fost Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă (Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”), membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.

2020 – A încetat din viață Dumitru Oancea (26 ianuarie 1941, Vulturești, Argeș – 27 decembrie 2020)

Chimist, strălucit reprezentant al școlii românești de chimie fizică, profesor emerit; membru corespondent al Academiei Române

2021 – A încetat din viață Victor Socaciu (14 ianuarie 1953, Orașul Stalin/Brașov – 27 decembrie 2021,București)

Cantautor muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune, parlamentar și diplomat

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită