28 Februarie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Execuția lui Horea și Cloșca pe Dealul Furcilor din Alba Iulia

 

1754 – S-a născut Gheorghe Șincai

28 februarie 1754, Râciu, Imperiul Habsburgic/Mureș – 2/24 noiembrie 1816, Svinica, Imperiul Austriac/Slovacia

Istoric, filolog, poet, reprezentant al Școlii Ardelene. A studiat la Colegiul Reformat din Târgu Mureș, apoi la Cluj, Bistrița, Blaj, Viena și la Colegiul Urban Pontifical De Propaganda Fide de la Roma. Ca director al învățământului greco-catolic din Transilvania a adus o contribuție fundamentală în acțiunea de răspândire a culturii în mediul rural. A elaborat, alături de Samuil Micu, prima gramatică tipărită a limbii române: Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (Viena, 1780). A fost poliglot, însușindu-și pe lângă limba română, latina, maghiara, germana, greaca veche, italiana și franceza. Informația și cultura i-au permis ocuparea funcției de bibliotecar al Colegiului De Propaganda Fide din Roma, având permisiunea de a cerceta orice fel de documente. În Italia, precum și în Ungaria și la Viena, pe atunci capitala Sfântului Imperiu Roman, a cercetat bibliotecile, copiind și transcriind cu exactitate orice referire la istoria românilor, pentru a scrie lucrarea Hronica românilor și a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora față de ale altora nu se pot scrie pre înțeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci și patru de ani culese. În anul 1784 a fost numit director general al școlilor românești unite din întreaga Transilvanie, propus de episcopul Grigore Maior. Prin efortul său, „nu și-a cruțat nici osteneala, nici sănătatea”, au fost înființate în Transilvania 376 de școli primare confesionale greco-catolice românești. Acestor școli le-a asigurat manualele necesare, redactând el însuși o Gramatică a limbii latine, o Aritmetică, un Catehism, un Dicționar latin–român și un Dicționar român–latin, și o Istorie a naturii sau a firii.

1785 – Execuția lui Horea și Cloșca pe Dealul Furcilor din Alba Iulia

Aceasta a fost ultima execuție prin tragere pe roată din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, după acest eveniment pedeapsa fiind abolită din codul penal austriac. Pentru rebeliune, motiv pentru care au fost acuzați Horea și Cloșca, codul penal austriac prevedea pedeapsă maximă decapitarea cu sabia, nu tragerea pe roată. S-a vrut însă să se înspăimânte cât mai mult iobagii români, astfel încât s-a apelat la această condamnare extrem de dură, rezervată în mod normal doar tâlharilor și ucigașilor. Pentru ziua execuției, care a avut loc pe Dealul Furcilor din Alba Iulia au fost aduși, sub drastică poruncă împărătească, câte trei oameni bătrâni și trei mai tineri, din 419 localități din comitatele răsculate ale Transilvaniei: în total 2.515 oameni. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan, care s-a sinucis în celulă, a fost tratat în aceeași manieră.

1785 – A încetat din viață Vasile Ursu Nicola–Horea

1731 la Arada/Horea – 28 februarie 1785, Alba Iulia

Țăran moț, ager la minte, încredințat de câteva sate din Țara Moților să prezinte plângerile țăranilor în fața împăratului austriac Iosif al II-lea. A jucat un rol important în declanșarea și desfășurarea răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania, pe care a condus-o împreună cu Cloșca și Crișan. Armata austriacă a înăbușit revolta, iar capii răscoalei au fost arestați, fiind trădați chiar de către români și apoi executați.

1785 – A încetat din viață Ion Oargă–Cloșca

1747, Cărpiniș, Alba – 28 februarie 1785, Alba Iulia

Conducător al răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania, împreună cu Horea și Crișan. Era mic de statură, inteligent, concentrat și curajos. Porecla „Cloșca” i se trage de la calitatea sa de gospodar harnic, care își agonisea avuția, fiind ceva mai înstărit decât Horea.

 

1849 – S-a inaugurat catedra de Limba și literatura română la Institutul de Studii Filosofice din Cernăuți

Aron Pumnul a fost numit profesor la prima catedră de Limba și literatura română, înființată în Austria la Liceul german din Cernăuți (Enciclopedia română îl numește Institutul de studii filosofice).

Lecția inaugurală a susținut-o la 28 februarie 1849 în prezența unui numeros și entuziast public de români bucovineni.

1856 – Memoriul lui Grigore Alexandru Ghica adresat Congresului de Pace de la Paris

În memoriul său, alcătuit și trimis direct congresului în 16/28 februarie, Ghica a protestat vehement împotriva Protocolului Conferinței de la Constantinopol din 30 ianuarie/11 februarie, în care cele două principate erau considerate parte integrantă a Imperiului Otoman. Autorul memoriului a solicitat unirea celor două principate într-un stat autonom, condus de un principe străin.

1859 – Prima revistă umoristică românească, Țânțarul

Editată la București de C.A. Rosetti și N.T. Orășanu, a apărut în perioada 28 februarie/12 martie–15/27 august 1859. În total au fost scoase 25 de numere sub redacția lui C.A. Rosetti care a semnat cu pseudonimul C. Trandafirescu și a lui N.T. Orășanu care a semnat cu pseudonimul N.T. Cetățenescu. A colaborat și Enric Winterhalder cu pseudonimul Iernescu.

1863 – S-a născut Gheorghe Marinescu

28 februarie 1863, București – 15 mai 1938, București

Medic neurolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, fondatorul Școlii Românești de Neurologie, membru titular (din 1905) al Academiei Române, membru corespondent (din 1912) al Academiei de Medicină din Paris. În 1882 s-a înscris la Facultatea de Medicină din București. Cu sprijinul lui Victor Babeș, în al cărui laborator de Anatomie Patologică și Bacteriologie începuse să lucreze ca preparator, și-a continuat studiile la Paris, în clinica de maladii ale sistemului nervos din spitalul Salpetrière condusă de Jean-Martin Charcot, a lucrat cu Carl Weigert în Frankfurt a. M. și cu Emil du Bois-Raymond în Berlin, după care a întreprins călătorii de studii în Germania, Anglia, Belgia și Italia (1890–1896). În 1897 a devenit, la Facultatea de Medicină din Paris, Doctor în Medicină, cu teza Mâna suculentă în siringomielie. Întors în țară, a primit funcția de șef al serviciului de Boli Nervoase la spitalul Pantelimon; un an mai târziu a fost numit profesor la Clinica Bolilor Nervoase a Facultății de Medicină din București. Constantin Ion Parhon, State Drăgănescu și Nicolae Ionescu-Sisești s-au numărat printre elevii lui. Tot în 1898, cu ajutorul operatorului Constantin M. Popescu, a utilizat cinematograful în studierea unor maladii psihice, fiind pionier al filmului științific mondial. A realizat primul film științific din lume: Tulburările mersului în hemiplegia organică, apreciat de însuși Auguste Lumière, într-o scrisoare din 29 iulie 1924. Împreună cu patologul francez Paul Oscar Blocq a publicat un atlas cu aspectele anatomopatologice ale maladiilor sistemului nervos central, primului tratat științific de neurologie din lume. În 1919 clinica de boli nervoase s-a mutat la Spitalul Colentina, unde a rămas timp de 41 de ani. S-a înconjurat cu o echipă de valoare, care a constituit nucleul Școlii Românești de Neurologie. A fost printre primii medici din lume care a aplicat în domeniul neurologiei metode histochimice și electrofiziologice în cercetarea științifică. A fost fascinat de celula nervoasă și a publicat mai multe monografii pe această temă. A fost printre primii care a continuat cercetarea lui Ivan Pavlov, câștigătorul Premiului Nobel pentru Medicină în 1904, privind reflexele condiționate și procesele neuropsihice. A avut contribuții originale privind troficitatea reflexă, cromatoliza, neuronofagia, degenerescența retrogradă ca urmare a secțiunii axonilor. Prin cercetări la ultramicroscop a aplicat datele teoriei coloizilor la structura neuronului. Savantul a descoperit boli care nu apăreau în niciun tratat de medicină al vremii, iar acum îi poartă numele. La începutul secolului XX, semnala efectele nocive pe care le aveau tutunul și alcoolul asupra corpului nostru. Din testamentul lui Marinescu: „[…] Plecând în lumea din care nimeni nu s-a întors vreodată, n-aș voi să supăr pe nimeni, dar adevărul totuși trebuie spus: prea multă nedreptate este în blagoslovita Țară Românească”. S-a stins din viață la vârsta de 75 de ani.

1875 – Legea pentru aplicarea Sistemului Metric de măsuri și greutăți

Promulgarea Legii pentru adoptarea Sistemului Metric de măsuri și greutăți în Romania de catre Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a avut loc la 15 septembrie 1864. Pentru punerea în aplicare a Legii lui Cuza, a fost adoptat un Regulament a cărui generalizare s-a realizat, însă, 20 de ani mai târziu. În 28 februarie 1875 s-a adoptat Legea pentru aplicarea Sistemului Metric de măsuri și greutăți, care prevedea, la articolul 2, că până la data de 1 ianuarie 1879 se vor întocmi tabele comparative de măsuri și greutăți care să stabilească corespondența dintre unitățile de măsură metrice și unitățile vechi, numite unități arhaice. La articolul 4 se arăta că, tot de la 1 ianuarie 1879, Sistemul Metric de măsuri și greutăți va deveni obligatoriu în tranzacții, iar de la 1 ianuarie 1881 va deveni obligatoriu în toată întinderea teritoriului României.

1880 – Relații diplomatice România – Belgia. Regatul Belgiei a recunoscut independența României

Odată cu recunoașterea de către Regatul Belgiei a independenței României, relațiile diplomatice dintre cele două țări au fost stabilite prin Decretul Regal din 16/28 februarie 1880, urmat de înființarea Legației României la Bruxelles la 17/29 martie.

1883 – S-a născut Gheorghe Argeșanu

28 februarie 1883, Caracal – 26/27 noiembrie 1940, închisoarea Jilava

General și om de stat. Participant combatant în primul război mondial, a deținut importante funcții de comandă în Regimentul 2 Călărași–Caracal, unitate de elită, Divizia 1 Cavalerie Arad, Divizia 3 Cavalerie, Divizia 11 Infanterie, Divizia de Gardă și Corpul II Armată. A fost ministru al Apărării Naționale, președinte al Consiliului de Miniștri (21–28 septembrie 1939). Instalat în funcție, generalul Argeșanu, devotat lui Carol al II-lea, a impus o serie de măsuri sângeroase împotriva legionarilor, precum: executarea și expunerea la locul crimei a asasinilor lui Armand Călinescu, executarea fără nici o judecată a câte 3 legionari aleși aleator din fiecare județ al țării și expunerea lor în piețe publice; mandatul său, rămas în istorie pentru numeroasele crime comise într-un interval deosebit de scurt, s-a încheiat după 7 zile, fiind înlocuit de guvernul Constantin Argetoianu. În timpul statului național–legionar (septembrie 1940–ianuarie 1941), Gheorghe Argeșanu a fost întemnițat, alături de alți foști demnitari ai regimului carlist, la închisoarea Jilava. În noaptea de 26/27 noiembrie 1940, 64 de foști demnitari și magistrați care luaseră măsuri violente împotriva Mișcării Legionare, printre care și generalul Argeșanu, au fost asasinați de un grup de legionari.

1885 – S-a născut Jean Athanasiu

28 februarie 1885, București – 20 noiembrie 1938, București

Bariton, membru fondator al Operei Române din București. A studiat mai întâi la București, apoi la Milano, cu Ernesto Colli și Manlio Bavagnoli. A debutat în 1912 la Teatro Sociale din Salò ca Silvio în Pagliacci. A fost promovat de celebrul bariton Mattia Battistini și a apărut în 1913 la Teatro Regio din Torino în Aida ca Amonasro. În 1914 a creat la Palermo rolul lui Amfortas în Parsifal. După izbucnirea primului război mondial, s-a întors în țară, a cântat la București, Iași și Odessa. În 1919 s-a alăturat la București fondatorilor Operei Naționale din România, în care a fost sărbătorit în roluri precum Rigoletto (Rigoletto de Verdi), Scarpia (Tosca de Puccini), Cneazul Igor (Cneazul Igor de Borodin) și Don Giovanni (Don Giovanni de Mozart) etc. Vocea sa puternică, cu timbru plăcut, și jocul de scenă expresiv l-au situat printre cei mai buni cântăreți de operă români. În 1921 a apărut la Brescia și Ferrara, apoi în stagiunile 1921–1930 a fost printre cei mai populari cântăreți ai Teatrului Costanzi din Roma. În Italia a cântat sub numele de Giovanni Atanasio. Între 1923–1925, ca partener al tenorului Traian Grozăvescu, a avut un mare succes la Opera Populară din Viena. De asemenea, a cântat la Opera de Stat din Berlin ca invitat. A murit la vârful carierei sale, de febră tifoidă.

Charles Gounod – Faust „Dio possente, dio d’amor!” • Jean Athanasiu

1892 – A încetat din viață Grigore Grădișteanu (14 septembrie 1816 – 28 februarie 1892)

Traducător, om politic, membru de onoare al Academiei Române.

1901 – S-a născut Ecaterina Cristescu-Delighioz

Ecaterina Delighioz; februarie 1901 sau 1909 – 1973

Pictoriță reprezentativă a perioadei interbelice, profesoară la Liceul „Spiru Haret”. Este menționată în documentele vremii ca fiind prezentă la Baia Mare în 1919, venită în prima colonie studențească de vară organizată în Școala Liberă de Pictură de la Baia Mare pentru studenții școlilor românești superioare de artă, alături de studenții Școlii de Arte Frumoase de la București îndrumați de pictorul și profesorul Ipolit Strâmbu, pe când era studentă în anul I. A absolvit Școala Națională de Arte Frumoase în 1925, beneficiind de îndrumarea unor mari profesori: Ipolit Strâmbu, G.D. Mirea, Cecilia Cuțescu-Storck, Dimitrie Serafim. A debutat în 1929, cu prilejul Expoziției coloniei pictorilor români apoi s-a manifestat expozițional deosebit de activ în cadrul Saloanelor oficiale de la București (1933–1946), fiind considerată de specialiști ca o reprezentantă de seamnă a mișcării artistice feminine din România interbelică.

Galerie de picturi [Artindex]

1909 – S-a născut Melania Livadă

Melania Hayek; 28 februarie 1909, București – 3 noiembrie 1988, București

Critic și istoric literar. Licențiată a Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Bucuresti în 1935, a lucrat ca profesoară la Ploiești, Iași, Dorohoi, Cernăuți și București (1939–1965). A debutat cu un articol de critică în ziarul Curentul (1933). A colaborat la Universul literar, Revista Fundațiilor Regale, Bucovina literară, Saeculum, Contemporanul, România literară, Viața românească etc. În 1944 lua apărarea filosofiei lui Lucian Blaga: Lucian Blaga. Comentarii la o discuție filosofică împotriva atacurilor grupării Symposion (Dumitru Isac), răspunzând acuzelor de misticism și antiraționalism, agnosticism, lipsă de originalitate și influență primejdioasă asupra tineretului. A revenit peste trei decenii, cu o Inițiere în poezia lui Lucian Blaga. Temele criticii sale privesc aria literaturii interbelice: Pompiliu Constantinescu – „un Saint-Just al opiniei critice”, George Călinescu – poet și teoretician al poeziei.

1913 – S-a născut Vida Géza

28 februarie 1913, Baia Mare – 11 mai 1980, Baia Mare

Sculptor maghiar din România, politician comunist, membru corespondent (din 1974) al Academiei Române. Încă din școala primară cioplea animale, păsări și figuri umane. Avea 10 ani când a cioplit din briceag o nuntă și o înmormântare țărănească. Talentul său deosebit l-a determinat pe patronul mamei sale să ajute copilul, achitându-i taxele școlare la Liceul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, unde i-a avut profesori de desen pe sculptorii Eugen Pascu și Gheorghe Manu. Spirit revoluționar și nestăpânit, Gheza s-a implicat în activități politice de stânga încă din 1930, luptând pentru îmbunătățirea vieții muncitorilor forestieri și a minerilor de care s-a simțit legat prin originea sa. A expus pentru prima dată la Baia Mare, abia în 1937, în cadrul unei expoziții colective organizată de Societatea Pictorilor Băimăreni. Convingerile sale politice l-au făcut să plece voluntar în Spania, unde a luptat de partea guvernului republican, în timpul războiului civil (1936–1939), în ultima parte, în regimentul român de artilerie comandat de Valter Roman. După eliberarea Budapestei, Vida s-a înrolat ca voluntar în Armata Română pentru eliberarea Cehiei și Slovaciei de trupele fasciste. Mai târziu, a dedicat mai multe opere soldatului român și luptei antifasciste. În 1945 a participat la prima expoziție de după eliberarea Transilvaniei, organizată de nou constituita societate artistică. Din 1946 a fost prezent la numeroase expoziții din țară (Baia Mare, Cluj, București) și străinătate (Moscova, Belgrad, Budapesta, Sofia, Cairo, Damasc, Paris, Bologna, Londra, Torino, Roma, Brno, Bruxelles, Haga, Copenhaga, Oslo, Helsinki etc.) și a participat la Bienala de la Veneția, în 1958 și 1976. A fost distins cu Premiul de Stat pentru altorelieful Pintea judecând un boier, (1953), cu titlul de Artist al Poporului, (1964) când s-a inaugurat Monumentul ostașului român din Carei. În 1968 a fost ales vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România și i s-a decernat Ordinul Meritul cultural.

Biografie ilustrată [Artindex]

1913 – S-a născut Emilia Comișel

28 februarie 1913, Ploiești – 18 aprilie 2010

Muzician, etnomuzicolog. La vârsta de șapte ani a început să ia lecții de vioară de la tatăl ei, profesorul și dirijorul de cor Gheorghe Comișel. A urmat studii de specialitate la Academia de Muzică din București (1933–1937), unde i-a avut profesori pe Alfred Alessandrescu, George Breazul și Ioan D. Chirescu. A urmat și cursul opțional de „folklor” al lui Constantin Brăiloiu, care a remarcat-o și a fost invitată să lucreze alături de acesta, ca cercetător științific. A fost profesoară de liceu la Ploiești, iar între 1949–1976 a predat la catedra de folcloristică a Conservatorului bucureștean. A fost cercetătoare la Institutul de Folclor din București și la Institutul de Studii Sud Est Europene. De-a lungul carierei a cules peste nouă mii de cântece folclorice și a publicat articole și cărți în scopul de a face cunoscută valoarea folclorului muzical românesc în țară și în străinătate. A colaborat cu publicații importante de peste hotare și a fost membră a Societății Internaționale de Folclor.

1916 – S-a născut Vladimir Trebici

28 februarie 1916, Horecea-Mănăstirii, Cernăuți, Bucovina/Ucraina – 13 februarie 1999, București

Demograf și sociolog, membru titular (din 1992) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie și Facultatea de Drept la Universitatea Cernăuți, absolvind în 1939. Și-a susținut doctoratul în 1971 la București cu teza Creșterea economică și dezvoltarea populației în RSR în perioada 1948–1969. A fost profesor la Liceul Militar „Ștefan cel Mare” din Cernăuți, șef de secție la Institutul Central de Statistică, redactor la revista Probleme economice, șef de secție la Institutul de Cercetări Economice al Academiei RSR, consilier ministerial și director adjunct la Direcția Generală de Statistică, profesor la Facultatea de Drept, Academia de Științe Economice, Institutul Politehnic, director al Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române. A reprezentat România la Națiunile Unite și a condus mulți ani Secțiunea Demografică a ONU, ca o recunoaștere a valorii științelor de demografie și statistică românești. Recensământul din anul 1977 s-a desfășurat sub îndrumarea sa. Din scrierile sale: Mică enciclopedie de demografie, Demografia, Ce este demografia?.

1922 – S-a născut Eugen Crăciun

Vasile Eugen Crăciun; 28 februarie 1922, Piatra Neamț – 18 aprilie 2001, București

Pictor, grafician și decorator, membru al Uniunii Artiștilor Plastici. A urmat Academia de Arte Frumoase din Iași, secția Pictură, clasa Corneliu Baba și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, la clasa Alexandru Ciucurencu – Octav Angheluță. A debutat în 1949 la Salonul Moldovei din Iași. Ulterior, a luat parte la majoritatea manifestărilor artistice din București și din țară: expoziții anuale, bienale, regionale, festive, comemorative de pictură, grafică sau artă decorativă. A fost prezent în expoziții de grup în țară și străinătate la Bydgoszcz-Polonia, pe tema Muzica (1970), la Ludenscheid-Germania, Torino-Italia (1970), Tokio (1975), Hamburg (1974), Viena, Praga, Leningrad, Moscova, Calcuta, Venetia, Florența, Marsilia, Pekin, Sofia, Varșovia, Budapesta, Berlin, Belgrad, Dresda, Copenhaga.

Biografie ilustrată [Artindex]

1922 – S-a născut Radu Câmpeanu

28 februarie 1922, București – 19 octombrie 2016, București

Om politic, primul președinte al PNL după căderea regimului comunist. Șef al Tineretului Liberal înainte de cel de-al doilea război mondial, a fost student în timpul războiului. După război, a participat la manifestațiile anti-comuniste din 24–28 februarie 1945. Arestat în 1948, a fost deținut politic în perioada 1947–1956, după care a emigrat în Franța împreună cu familia. La Paris, a fost foarte activ în rândurile exilaților. În 1990 a revenit în țară, a participat la reîntemeierea PNL al cărui președinte a fost între 1990–1993, fiind ales senator (1990–1992; 2004–2008). A fost candidatul PNL la funcția de președinte al României la alegerile din 1990.

1926 – S-a născut Virgil Almășanu

28 februarie 1926, Baccealia, Căușeni, RSS Moldovenească/R. Moldova – 3 februarie 2009, București

Pictor, reprezentant al realismului socialist. A absolvit Academia de Arte Frumoase din București în 1952, avându-i profesori, printre alții, pe Nicolae Dărăscu și Jean Steriadi. În perioada 1958–1974 a realizat lucrări murale de mari dimensiuni: triptic mural pentru gara fluvială Galați, împreună cu Constantin Crăciun, o amplă frescă la Centrul Cultural al Tineretului București și mozaicul mural de la magazinul Muzica. La Teatrul Național din București a lucrat la proiectul de decorare murală a fațadelor, împreună cu Traian Brădean, și la tapiseria Odă Patriei, împreună cu Gheorghe Iacob. Din 1955, a participat la toate expozițiile interregionale, anuale, de stat și municipale, bienale de stat, de asemenea a participat la 56 de expoziții internaționale. A primit premiul „Ioan Andreescu” al Academiei Române, premiul Uniunii Artiștilor Plastici. A fost secretar și vicepreședinte (1970–1973) al Uniunii Artiștilor Plastici. În perioada 1986–1990 a locuit în America de Sud și în California. La revenirea în țară, lucrările sale, caracterizate printr-o artă modernă a sintezei și prin armonii cromatice pe tonuri de gri, au creat chiar un gen artistic.

Virgil Almășanu – Expoziție 2004

1926 – S-a născut Dan Mizrahi

28 februarie 1926, București – 25 februarie 2010, București

Pianist, membru de onoare al Uniunii Interpreților, Coregrafilor si Criticilor Muzicali. A studiat pianul de la 4 ani. La 9 ani a intrat, cu dispensă de vârstă, la Academia de muzică din București, dar în 1941, fiind exmatriculat ca urmare a promulgării legislației rasiale, a luat drumul pribegiei. Doar cu un rucsac în spate, la 15 ani, a emigrat în Palestina, unde a fost repartizat într-o școală de agricultură, la grădinărit. La o serbare în incinta școlii, puțin timp după sosire, a cântat la acordeon, a fost remarcat și în toamnă a fost admis la Academia de muzică din Ierusalim, unde a studiat pianul, pedagogia, formele, armonia, istoria muzicii, sub îndrumarea lui Alfred Schroeder, asistent al pianistului Artur Schnabel. A absolvit în 1944, iar în 1945 s-a repatriat în România. I s-au echivalat studiile din Palestina, a urmat Academia din București, absolvind în 1948 cu media 10. A efectuat studii particulare de compoziție cu Mihail Jora. Din 1946 și-a început cariera solistică, iar din 1949 și pe cea de profesor de pian, la actualul Liceu „Dinu Lipatti”. În timpul regimului comunist, în perioada 1951–1953, a fost arestat pentru reeducare. A fost ținut la arest timp de trei ani, fără a fi judecat pentru vreo vină și fără a fi condamnat, în celule situate sub pământ. În 1954 și-a reluat activitatea concertistică, sub bagheta lui Sergiu Comissiona. La sfârșitul aceluiași an a cântat pentru prima oară în România lucrări de George Gershwin, ale cărui lucrări le-a interpretat și înregistrat.

George Gershwin – Concert în Fa major pentru pian și orchestră Integrala Lucrărilor pentru pian și orchestră interpretată de Dan Mizrahi

 

Ziua Protecției Civile

 

1933 – Înființarea Apărării Pasive contra atacurilor aeriene

Prin Înaltul Decret Regal nr. 468/28 februarie 1933 al regelui Carol al II-lea s-a aprobat Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene având ca scop „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populației și resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecția directă, fie micșorând eficacitatea atacurilor„. Acest moment este considerat data de naștere a protecției civile în România. Conceptul de protecție civilă a evoluat de la apărare pasivă la apărare locală antiaeriană în 1952, apoi apărare civilă în 1978 și protecție civilă în 1996.

 

1935 – A încetat din viață Anastase Simu (25 martie 1854 – 28 februarie 1935)

Jurist, doctor în științe politice și administrative; diplomat; senator; colecționar de artă; membru de onoare al Academiei Române.

1939 – S-a născut Gheorghe Vrăneanțu

Ion Gheorghe Vrăneanțu; 28 februarie 1939, Timișoara – 18 noiembrie 2006, Pitești

Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A absolvit în 1965 Institulul de Arte Plastice din București. A trăit și a creat o mare parte din viață în zona Argeșului. Tablourile sale atrag cel mai probabil prin apelul la o sensibilitate legată de magic și atemporal, dar și printr-o notă ușor intelectualistă datorată picturii în maniera renascentistului flamand Brueghel cel Bătrân. Primele lucrări au apărut pe piața bucureșteană la scurt timp după moartea artistului. În perioada 1968–1983 avut mai multe expoziții personale în Germania și Italia. A participat la expoziții de grup de artă românească la Varșovia (1967), Köln (1969), Moscova (1972), San Francisco (1973), Viena, Sofia, Bremen, Hamburg și Australia (1974). Lucrări ale sale se găsesc la Muzeul Brukenthal din Sibiu, Palatul Culturii din Iași și în colecții particulare din Franța, Marea Britanie și Australia. I s-a conferit Premiul Criticii al Uniunii Artiștilor Plastici din România (1969).

Biografie ilustrată [Artindex]

1940 – S-a născut Radu Deac

28 februarie 1940, Zalău, Sălaj

Medic chirurg considerat „cel mai important chirurg cardiac al ultimelor două decenii” din România, membru titular și vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale. A studiat medicina la Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj. A fost profesor universitar de chirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, șeful Clinicii de chirurgie vasculară din Târgu Mureș și președinte al Societății Naționale de Chirurgie Cardiovasculară. A realizat 10.000 de operații pe cord deschis, 5.000 de intervenții pe cord închis și peste 40 de transplanturi. A fost distins cu numeroase premii: Premiul „Emil Racoviță” al Academiei Române, Diploma de Excelență a Colegiului Medicilor din București, Ordinul național Steaua României, în grad de comandor, Fellow of The European Board of Cardiothoracic Surgery, Premiul Academiei Române pentru cercetări în domeniul colagenului, Ordinul Meritul Sanitar în grad de cavaler.

1941 – S-a născut Mircea Belu

Mircea Ștefan Belu; 28 februarie 1941, Lugoj – 15 septembrie 2002, Timișoara

Actor, regizor, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A studiat la Institutul de Teatru și Cinematografie „I.L. Caragiale”, București, promoția 1969, cu Gheorghe Dem Loghin. A debutat la Teatrul Dramatic „Bacovia” din Bacău, iar din 1975 s-a consacrat ca actor al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. A interpretat un lung șir de personaje celebre, a creat și a susținut memorabile spectacole de poezie, multe dintre ele încununate cu premii ale criticii de specialitate. A și regizat pe scenele Teatrului Municipal „Bacovia” și Teatrului Național Timișoara. Ca poet, a publicat 12 volume de poezie în timpul vieții, iar 3 volume i-au apărut post-mortem. A fost căsătorit cu profesoara Rodica Felicia Dragoș. A jucat în filme: Mitică Popescu, Mireasma ploilor târzii, Trenul de aur.

Trenul de aur (1986) • Mitică Popescu, Gheorghe Cozorici, Silviu Stănculescu, Dan Condurache, Valentin Teodosiu, Constantin Dinulescu, Mircea Belu, Mircea Veroiu, Manuela Hărăbor etc.

1943 – S-a născut Dan Bălteanu

28 februarie 1943, Turnu Servin, Mehedinți

Geograf, membru titular (din 2009) al Academiei Române. A început activitatea științifică fiind student – a susținut un număr de 5 comunicări în cadrul cercurilor științifice studențești, referitoare la alunecările de teren, despăduriri și problemele actuale ale mediului. Din 1967 și-a desfășurat activitatea în Institutul de Geografie al Academiei Române, în cadrul secției de Geografie Fizică, sectorul de Geomorfologie, unde s-a preocupat cu precădere de aspecte referitoare la dezastrele naturale (alunecări de teren, inundații, efecte ale cutremurelor). A obținut titlul de Doctor în Geografie la Universitatea din București în 1979, cu teza: Experimentul de teren în geomorfologie. Aplicații la Subcarpații Buzăului. A participat la elaborarea a peste 50 de teme de cercetare, la 20 dintre acestea în calitate de coordonator. A fost președintele Asociației Carpato-Balcanice de Geomorfologie, președintele Comitetului Național de Geografie, membru în Comisia Academiei pentru studiul hazardelor naturale și Secretar în Asociația Geomorfologilor, vicepreședinte în Comisia Națională pentru Schimbări Climatice, Vicepreședinte în Consiliile editoriale ale revistelor Studii și Cercetări de Geografie, Revue Roumaine de Geographie etc.

1944 – Premiera comediei Iată femeia pe care o iubesc

Piesa de teatru Iată femeia pe care o iubesc de Camil Petrescu a fost scrisă și publicată în 1943, iar premiera a avut loc un an mai târziu, pe 28 februarie 1944 pe scena Teatrului Național București.

Camil Petrescu – Iată femeia pe care o iubesc Teatru TV, 1981

1944 – S-a născut Elena Gronov-Marinescu

28 februarie 1944, București

Poetă, prozatoare și eseistă. A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București in 1966. A debutat cu versuri în revista Luceafărul (1967) și în proză a debutat cu monografia Mihail Săulescu, publicată în 1970. Alte volume: Iubire de țară, La porțile lumii, Prețul nemărturisit al zilelor, La țărmul visului, Recurs pentru memorie, Oglinzi, Orele târzii ale speranței, Strigătul mării, Între viață și moarte, Prețul lucidității, Interviul etc.

Elena Gronov-Marinescu – Ștefan Vodă și Bârsan Teatru radiofonic • Dinu Ianculescu, Ion Marinescu, Costel Constantin, Alexandru Arșinel, George Oprina, Ovidiu Iuliu Moldovan, Nicolae Luchian Botez, Victor Ștrengaru

1945 – Demisia Guvernului Nicolae Rădescu sub presiunea Armatei Roșii

Consiliu de miniștri de uniune națională, prezidat de generalul Nicolae Rădescu, care a guvernat între 6 decembrie 1944–28 februarie 1945. Mandatul cabinetului a fost marcat de o profundă criză politică determinată de campaniile FND organizate în tentativa de a prelua puterea. În acest timp a avut loc Conferința de la Ialta, dar și manifestația antiguvernamentală din 24 februarie. A.I. Vâșinski s-a deplasat la București pentru a-i impune Regelui Mihai I destituirea cabinetului. Vîșinski a mers din nou în audiență la rege. Suveranul se întâlnise deja cu Rădescu și începuse consultările și negocierile pentru un nou guvern. Britanicul Ivor Porter redă vorbele unui Vîșinski surescitat, care bate cu pumnul în masă: „Noi considerăm că generalul Rădescu și membrii guvernului său sunt niște fasciști. Vă spun oficial că nu putem tolera asemenea guvern. […] Până la ora șase, trebuie să-i anunțați demisia și până la opt un nou guvern trebuie format“. Apoi, a plecat trântind ușa atât de tare încât tencuiala de deasupra a căzut.

Nicolae Rădescu, și-a prezentat demisia după două luni de guvernare, în condiții extrem de grele, având în vedere prezența, pe teritoriul românesc, a Armatei Roșii. Istoricul Dinu C. Giurescu caracteriza guvernarea Rădescu astfel: „Este etapa care a dus, prin forță, înșelăciune și demagogie, prin intervenția directă a autorităților civile și militare sovietice, la impunerea guvernului de la 6 martie 1945, dominat și controlat de Partidul Comunist din România”. A fost ultimul guvern democratic al României, până la Revoluția din 1989.

Nicolae Rădescu a scăpat de închisoare numai datorită faptului că s-a refugiat în legația Marii Britanii din București, reușind, la 15 iunie 1946, să părăsească țara clandestin. În străinătate a condus Comitetul Național Român, o organizație menită să reprezinte interesele poporului român în lumea liberă. A murit în străinătate, fiind reînhumat în țară cu onoruri, în anul 2000.

1947 – S-a născut Doina Simionescu

28 februarie 1947, Gruiu, Ilfov – 4 ianuarie 2013, București

Artistă plastică, desenatoare, membră a Uniunii Artiștilor Plastici. A absolvit departamentul de Grafică al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. A participat la Concursul de Desen „Juan Miro” (Barcelona, 1978, 1979, 1981, 1983 și 1986). A fost distinsă cu prima mențiune a concursului în 1979, pentru ca în 1981 să primească premiul Fundației „Juan Miro”. Lucrările sale au fost prezentate în numeroase instituții de prestigiu din țară și din străinătate, dintre care amintim: Muzeul Simu din București, Fundația Gulbekian din Lisabona, Muzeul de Artă Contemporană din Madrid, Muzeul de Artă din Craiova, Muzeul de Artă din Oradea, Muzeul de Artă din Bistrița, Muzeul Colecțiilor de Artă din București, Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul Brukenthal din Sibiu, Muzeul Național de Artă Contemporană din București (MNAC). Eleganța desenelor și gravurilor sale a impresionat la: Trienala de desen din Wrocław (Polonia), Bienala de Gravură de la Fredrikstad (Norvegia), Bienala de Gravură de la Varna (Bulgaria), Bienala de gravură Bharat-Bhavan din Bhopal (India).

Imagini: Graficiana Doina Simionescu, 1972-1976 [Modernism]

1950 – A început canonizarea sfinților de origine românească

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât:

a) Introducerea în întreaga noastră Biserică a cultului Sfântului Ioan Valahul, (cu zi de pomenire la 12 mai), precum și introducerea sau recunoașterea formală a cultului local al unor martiri ai Ortodoxiei românești din Ardeal și al unor ierarhi români cu viață îmbunătățită, și anume (în ordinea vechimii lor):

b) Cuviosul Părinte Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolit al Banatului din sec. XVII (între 1650-1653), cu zi de pomenire la 15 septembrie; sfintele sale oseminte se păstrează azi la catedrala mitropolitană din Timișoara;

c) Mitropoliții Iorest (Ilie) și Sava Brancovici ai Ardealului, din sec. XVII, amândoi cu titlul de „mărturisitori” și zi comună de pomenire la 24 aprilie. Au suferit pentru apărarea ortodoxiei românești din Ardeal împotriva încercărilor de calvinizare a românilor ortodocși, patronate de principii unguri ai Ardealului; cel dintâi a murit la Mănăstirea Putna la 12 martie 1678, iar al doilea în aprilie 1680;

d) Cuvioșii ieromonahi Visarion Sarai și Sofronie din Cioara și drept-credinciosul țăran Oprea Nicolae (Miclăuș) din Săliștea Sibiului, toți trei luptători împotriva unirii religioase cu Roma, în sec. XVIII, vor fi cinstiți cu titlul de „mărturisitori” și cu zi comună de pomenire la 21 octombrie (ziua Reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania);

e) Sf. Ierarh Calinic Cernicanul, stareț al mănăstirii Cernica de lângă București, cu zi de pomenire la 11 aprilie (moaștele sale se află la mănăstirea Cernica, unde a fost înmormântat).

Proclamarea oficială a canonizării lor a avut loc pe 21 octombrie 1955, în catedrala din Alba Iulia.

1950 – Editura Tehnică

Prima editură din România, specializată în genul tehnic al literaturii științifice a luat ființă în 28 februarie 1950 la București. Cărțile editate s-au adresat atât specialiștilor din diferitele ramuri economice, cât și ca material didactic în învățământul superior. A primit peste 130 de titluri din partea Academiei Române. În 2014 și-a încetat activitatea.

1950 – S-a născut Ion Iancuț

28 februarie 1950, Răducăneni, Iași

Pictor, sculptor și desenator, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 1977), personalitate marcantă a artei plastice românești. A absolvit în 1974 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. A luat parte la taberele de sculptură de la Măgura, Arcuș, Hobița, Burgas (Bulgaria), Soveja, Dumbrava Sibiului, Galați, Constanța, Leipzig, Otaru Hokaido (Japonia), Borkel & Schaft (Olanda), la Simpozionul Internațional de Sculptură „George Apostu”, Dorohoi, Gărâna, a participat la numeroase expoziții de grup și personale, în țară și străinătate: Galeria Kalinderu, Galeria Orizont, Galeria Simeza (1982, 1987), Galeria Cialdi, Civitta Vechia Italia (1986), Catedrala Montevergine Noto (1990), Galeria Groot Schuylenburg Olanda (1993), Galeria Calderon București (1995), Park Theatre Iserlohn Germania, Palatul Parlamentului, Galeria DANA Iași etc.

Biografie ilustrată [Artindex]

1950 – A încetat din viață Ștefan Ciobanu (11 noiembrie 1883 – 28 februarie 1950)

Istoric literar; susținător fervent al introducerii limbii române în școlile din Basarabia; membru titular și vicepreședinte (1944–1948) al Academiei Române.

1954 – S-a născut Doru Ana

28 februarie 1954, București – 10 octombrie 2022

Actor de teatru și film, profesor universitar. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1980 la clasa Olga Tudorache – Florin Zamfirescu. A interpretat peste 50 de roluri pe scenele teatrelor „Bulandra”, Comedie, Național, „Ion Creangă” din capitală, sau în teatrele din Brașov, Sibiu sau Ploiești. A debutat ca actor de teatru în 4 martie 1977 pe scena Teatrului „Bulandra”, cu rolul Toma din piesa Răceala de Marin Sorescu, după absolvirea Institutului jucând pe aceeași scenă în Cum vă place de W. Shakespeare, Câinele gradinarului de Lope de Vega, Thomas Becket de Jean Anouilh, Cadavrul viu de Tolstoi, Uriașii munților de Luigi Pirandello, A treia țeapă de Marin Sorescu. Pe scena Teatrului Mic a jucat în Sex on the bici, Amanții însângerați; la Teatrul Național în Omul care a văzut moartea, la Teatrul National „Radu Stanca” din Sibiu în Grande Magia de Eduardo de Fillipo. A interpretat peste 50 de roluri în teatru și a regizat: Bani din cer la Teatrul National, Tara lui Abuliu și De Pretore Vincenzo la Teatrul de Comedie, Măscăriciul și O scrisoare pierdută la teatrul „Bulandra” etc. În 1977 a debutat la televiziune, în filmul Egmont. A fost conferențiar universitar și șef de catedră la IATC, a predat Arta Actoriei. A apărut și în filme: Nunta mută, Maitreyi, Moartea domnului Lăzărescu, Tatăl, Scrisoare despre orbi întru folosința celor care văd, Răzbunarea Kriemhildei și amurgul Nibelungilor, Richard al III-lea se interzice, Ofertă de serviciu, Omul care a văzut moartea etc.

Umbre (2014) Căpitanu și Relu • Doru Ana și Șerban Pavlu

1958 – S-a născut Mihnea Brumariu

28 februarie 1958 Timișoara

Compozitor și profesor de pian universitar. Studiile muzicale le-a început la Liceul de muzică nr.1 din București, cu Ion Vintilă, Nicolae Niculescu, Ileana Mironescu, continuându-le la Conservatorul din București (1978–1982) cu Alexandru Pașcanu, Liviu Comes, Tiberiu Olan, Petre Brâncuși, Marin Constantin etc. S-a perfecționat la Universitatea „Kazimir Dolny” (Polonia, 1984) cu Yannis Xenakis, Paul Patterson și Siegmund Krause. A fost profesor de muzică la Găești și Jilava. A participat la Festivalul Tinerilor Compozitori de la Budapesta (1983) și la Festivalul Primăvara la Praga (1985). A predat Semantică muzicală, Muzică de film și de teatru la Universitatea de Teatru și Film din București. A compus muzică de scenă: Maica, muzică simfonică: Concertino pentru pian și orchestră, Anamorfoze, muzică de cameră: Sonatina pentru pian, Cvartet de coarde (nr.1-4), Septet pentru flaut, clarinet, clavecin și cvartet de coarde, Trio-Lamento pentru flaut, oboi și fagot, Preludiu și fugă pentru violoncel și pian, Trio pentru suflători, flaut, oboi și clarinet.

Mihnea Brumariu – Concert pentru vioară și orchestră

1967 – S-a născut Dragoș Neagu

28 februarie 1967, București

Canotor multiplu laureat. A fost component al lotului național de canotaj al României, trăgând atât la rame cât și la vâsle (1984–1995). A debutat în forță la compețitiile internaționale în 1984, la Campionatele Mondiale de juniori de la Joenkoeping (Suedia), unde a cucerit medalia de aur la doi rame cu cârmaci (2+). Cele mai valoroase rezultate, ca senior, le-a obținut alături de Dănuț Dobre, la doi rame fără cârmaci (2-), după argintul adjudecat la CM Copenhaga 1987, a urcat pe cea de-a doua treapta a podiumului și la Jocurilor Olimpice de la Seul (1988). A fost prezent la două ediții ale Jocurilor Olimpice.

1968 – S-a născut Maria Macsim Nicoară

28 februarie 1968 – 23 decembrie 2020 – date incerte

Mezzosoprană, solistă a Operei Naționale Române Iași. A absolvit în 1996 Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Secția Canto, clasa Adriana Severin. În 2003 a încheiat cursurile de Master în cadrul aceleiași instituții, dar la clasa Adela Burlui. În 2010 a obținut titlul de Doctor în Muzică la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași cu lucrarea Vocea feminină gravă în opera franceză din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Din 1999 a fost solistă vocală (mezzosoprană) al Operei Naționale Române din Iași. Din 2005 a devenit și lector la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași. A participat de-a lungul carierei la mai multe turnee din Germania, Austria, Elvetia, Spania, Italia, Franta, Belgia, Danemarca, Japonia, a avut colaborări cu Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța, Teatrul Muzical „Nae Leonard” Galați, Opera Națională Română Timișoara, Filarmonica „Moldova” Iași, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, Opera Brașov, Salonul muzical de la Casa Pogor, Opera de Stat Odessa (Ucraina) și Compania de Opera Hiroshima (Japonia).

Camille Saint-Saëns – Samson și Dalila

1970 – Membrii echipajului navetei spațiale americane Apollo-12 au sosit în vizită la București

Cei trei membri ai echipajului au fost Charles „Pete” Conrad, Jr., Richard F. Gordon, Jr. și Alan L. Bean, iar durata misiunii a fost de zece zile, patru ore, 36 de minute și 24 de secunde. Astronauții au făcut o vizită între 28 februarie–2 martie, împreună cu soțiile, în România, fiind invitați la Consiliul de Stat în 2 martie.

1972 – S-a născut Dorin Dobrincu

28 februarie 1972, Darabani, Botoșani

Istoric, specializat în rezistența anticomunistă din România. În anul 2006 a devenit Doctor în Istorie cu teza Rezistența armată anticomunistă din România (1944–începutul anilor 60). Este cercetător (din 2003) la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași al Academiei Române – Filiala Iași. Domeniile sale principale de interes sunt istoria politică, socială și religioasă a României contemporane, editarea surselor istoriei contemporane și istoria regională. A fost director general al Arhivelor Naționale ale României (2007–2012) și redactor-șef al revistei Archiva Moldaviae (din 2009). Este membru fondator al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei.

1974 – Membri marcanți ai Academiei RSR

Sesiunea extraordinară a Adunării generale a Academiei Române a ales ca membri ai acesteia, între alții, pe Elena Ceaușescu, Miron Constantinescu și Manea Mănescu. Nicolae Ceaușescu a fost ales mai târziu, membru titular și președinte de onoare, în 1985. În perioada 1948–1989, în timpul dictaturii comuniste, decernarea titlului de membru al Academiei a fost instrumentalizată politic, iar criteriul erudiției științifice a fost completat și nu rareori înlocuit cu cel al „originii sănătoase” sau al „meritelor de partid”.

1976 – La Deva a fost dezvelită statuia ecvestră a lui Decebal

Opera sculptorului Ion Jalea, situată în Piața Victoriei, în fața casei de cultură, a fost dezvelită la 28 februarie 1976 cu un amplu spectacol de evocare a unor momente istorice, intitulat Decebal.

1978 – A încetat din viață Norbert Petri (24 februarie 1912 – 28 februarie 1978)

Dirijor, compozitor și profesor de muzică sas din Transilvania; deportat 5 ani în URSS; fondator și director muzical al Teatrului Muzical din Brașov.

1980 – S-a născut Lucian Bute

28 februarie 1980, Pechea, Galați

Pugilist, deține centura NABF la categoria semigrea, a fost campionul mondial IBF la supermijlocie timp de aproape 5 ani, perioadă în care și-a apărat titlul de 9 ori. În anul 2003 a devenit boxer profesionist, semnând un contract cu clubul canadian Interbox. Locuiește în orașul Montréal, dobândind și cetățenia canadiană în 2012. Are în palmares 30 de victorii din 32 de meciuri, dintre care 24 prin KO, fiind antrenat de Stéphan Larouche, cel care i-a antrenat și pe foștii campioni mondiali Éric Lucas și Leonard Doroftei. În noiembrie 2007 a fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv, cl.I.

1983 – A încetat din viață Magdalena Rădulescu (1902, Râmnicu Vâlcea – 28 februarie 1983, Paris)

Pictoriță de origine română; stabilită în străinătate din 1947.

1987 – S-a născut Cristina Nedelcu

Cristina Simona Nedelcu; 28 februarie 1987, București

Fostă gimnastă aerobică. În timpul carierei sale, ea a câștigat patru medalii la Campionatele mondiale (una de argint și trei de bronz), patru medalii la Campionatele europene (două de aur și două de bronz) și a fost de șase ori campioană la concursul individual al femeilor.

1987 – S-a născut Cristian Onofrei

28 februarie 1987, București

Jucător profesionist de rugby, care evoluează pe postul de fundaș. A început să practice rugby de la o vârstă frageda, prima sa echipă fiind Rugby Club Juventus București. S-a transferat la Dinamo București, cu care a câstigat inclusiv un titlu de campion național la juniori I, în 2006. Evoluțiile foarte bune l-au transformat și într-unul dintre cei mai buni jucători de la loturile naționale de juniori și de tineret, reprezentând România la diferite turnee internaționale, din Tunisia și Germania până în Emiratele Arabe Unite.

1993 – Premiera spectacolului Richard al III-lea

Premiera dramei lui William Shakespeare a avut loc la Teatrul Odeon din București, sub semnătura regizorului Mihai Măniuțiu, cu Marcel Iureș în rolul titular, spectacol de referință în istoria teatrului românesc de după 1989. Spectacolul a făcut senzație în cadrul unor turnee susținute în Marea Britanie în 1993 și 1994.

Iureș-ul lui Richard al II-lea

1997 – România a ratificat Convenția europeană pentru prevenirea terorismului

Prin Legea nr.19/28 februarie 1997 privind ratificarea Convenției europene pentru reprimarea terorismului, adoptată de Senat în ședința din 6 februarie, de Camera Deputaților în ședința din 10 februarie și promulgată de Președintele României la 28 februarie. Legea reglementează procedura extrădării persoanelor care sunt căutate pentru acte de terorism. A fost publicată în Monitorul Oficial nr. 34/4 martie 1997.

1997 – Regele Mihai I a revenit în țară

După înfrângerea lui Ion Iliescu la alegerile prezidențiale, președintele Emil Constantinescu i-a reactivat Regelui Mihai cetățenia română și i-a permis să-și viziteze țara când dorește. După 49 de ani de pribegie, Regele Mihai a revenit acasă, fiind pentru prima dată după 1989 când sosirea fostului suveran a fost acceptată de toate formațiunile politice. În dimineața de vineri, 28 februarie 1997, Regele Mihai și Principesa Ana au aterizat la București Otopeni, venind din Elveția. La scara avionului au fost așteptați de Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, alături de câteva sute de persoane care reprezentau autoritățile politice, instituții ale statului și societatea civilă. La primirea pe aeroportul Otopeni, Majestatea Sa a primit din partea Ministerului de Externe pașaportul românesc. În această ședere în Capitală, Regele Mihai și Principesa Ana au depus flori la Crucile eroilor din Piața Universității, în prezența a 20.000 de persoane care au vrut să-i ureze bun-venit. Au fost invitați la cină, la Palatul Cotroceni, de către președintele Emil Constantinescu. Regele a fost invitatul Guvernului, la Palatul Victoria, și a purtat discuții cu prim-ministrul Victor Ciorbea și cu membri ai Executivului, a luat prânzul cu conducerea Senatului și a Camerei Deputaților, în prezența unor membri ai Legislativului, au vizitat Patriarhia Română și au fost oaspeții Patriarhului Teoctist. Familia Regală a locuit la Palatul Elisabeta. A fost prima oară în care Regele Mihai a pus piciorul în palat, după plecarea sa din reședință, în dimineața de 31 decembrie 1947.

La data de 4 martie 1997, în urma convorbirilor purtate de membrii Casei Majestății Sale cu Instituția Președintelui României și cu Guvernul, Majestatea Sa Regele a acceptat să întreprindă șapte vizite oficiale pentru susținerea integrării țării în NATO. Prima vizită a început pe 21 martie 1997. Activitatea publică a Familiei Regale a continuat, fără întrerupere, timp de 20 de ani, însumând peste 10.000 de angajamente publice în țară și 310 vizite externe cu caracter oficial sau public.

2003 – A încetat din viață Romulus Diaconescu (2 octombrie 1942 – 28 februarie 2003)

Prozator, teatrolog, cronicar dramatic, profesor universitar; cercetător la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor”.

2007 – A încetat din viață Albert Guttman (12 octombrie 1937 – 28 februarie 2007)

Pianist; profesor universitar la Conservatorul București și în străinătate.

2008 – A încetat din viață Joseph M. Juran (24 decembrie 1904 – 28 februarie 2008)

Inginer american de origine română; specialist în probleme de management; fondator și președinte de onoare al Institutului „Juran”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române.

2011 – A încetat din viață Luminița Cazacu (14 martie 1940 – 28 februarie 2011)

Regizoare și scenografă de filme de animație; a realizat cărți de colorat, a pictat; a obținut premiul Leul de argint la Festivalul de film de la Veneția pentru filmul de debut Bună dimineața, Poveste.

2018 – A încetat din viață Liviu Leonte (8 aprilie 1929 – 28 februarie 2018)

Critic și istoric literar, specializat în opera literară a lui Costache Negruzzi și a unor prozatori contemporani; profesor universitar.

2018 – A încetat din viață Ștefan Tașnadi (21 martie 1953 – 27 februarie 2018)

Halterofil, laureat cu argint la Jocurile Olimpice Los Angeles 1984.

2022 – A încetat din viață Viorel Mărginean (12 decembrie 1933 – 28 februarie 2022)

Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1962, membru de onoare al Academiei Române.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită