28 Noiembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Întâlnirea lui Osman-Pașa cu Domnitorul României în ziua căderii Plevnei (Fotocopie după pictură)

 

1399 – Prima atestare documentară a logofătului în Moldova

În Evul Mediu, logofătul era un mare dregător din Moldova și Țara Românească, șef al cancelariei domnești. Se ocupa cu redactarea hotărârilor luate de domn și de sfatul domnesc, pe care le întărea cu pecetea domnului. El păstra acest sigiliu și îl aplica pe hrisoavele emise de cancelaria domnească. În cazul problemelor importante și a litigiilor, el era referentul în fața domnului și avea drept de judecată în procesele de proprietate.

1473 – Lupta lui Radu cel Frumos cu Ștefan cel Mare pentru scaunul Munteniei

Radu cel Frumos (cca. 1437/1439 – ianuarie 1475), fiu al domnului Vlad Dracul și al Vasilisei Mușat și frate vitreg al lui Vlad Țepeș, a fost domn al Țării Românești de patru ori, între: 15 august 1462–23 noiembrie 1473; 23 decembrie 1473–10 august 1474; post 4 septembrie–între 1 și 4 octombrie 1474 și noiembrie-decembrie 1474 / ante 10 ianuarie – ante 1 iunie 1475. Domnia sa a fost întreruptă de patru ori de Basarab Laiotă, care a fost pus cu ajutor turcesc sau cu ajutor din partea lui Ștefan cel Mare. După ce a fost înlăturat de la prima domnie, a încercat să reia tronul, conducând o oaste de circa 6.000 de oșteni, ajutat și de un corp de oaste turcesc (circa 13.000 oșteni) împotriva lui oștii lui Ștefan cel Mare, care-l susținea pe Basarab Laiotă. A suferit o mare înfrîngere din partea lui Ștefan cel Mare, iar cei circa 2.300 de prizonieri au fost trași în țeapă.

1678 – Gheorghe Duca a devenit, pentru a treia oară, domn al Moldovei

Gheorghe Duca (1620 – 31 martie 1685, Liov, Polonia-Lituania) a fost Domn al Moldovei de trei ori: septembrie/noiembrie 1665–21/31 mai 1666; noiembrie/decembrie 1668– decembrie 1671 sau 10 august 1672; noiembrie 1678–25 decembrie 1683 și al Țării Românești: noiembrie/decembrie 1674–29 noiembrie 1678. În 1680, turcii l-au numit hatman al Ucrainei.

A fost căsătorit cu Anastasia, fiica Dafinei, soția lui Eustatie Dabija. A ctitorit Biserica Cetățuia, în al cărei plan se regăsește structura și elevația monumentului Trei Ierarhi din Iași.

1784 – Răscoala țărănească condusă de Horea, Cloșca și Crișan:

La 28 noiembrie au sosit la Aiud două companii din Regimentul Gyulay, urmând să pornească spre Ponor și Râmeț în ajutorul vicecolonelului Schultz o companie și jumătate din detașamentul maiorului Adorjan, însoțiți de 20 husari comandați de locotenentul Fulda și o jumătate de companie sosită de la Mediaș. Alte mișcări de trupe erau prevăzute în aceeași direcție. Maiorul Stoianich a pornit operațiunile în Zarand. mergând spre Brad cu 140 grăniceri infanteriști din Regimentul I românesc de graniță, 140 grăniceri călare și 40 husari din Regimentul de Toscana. La miezul nopții de 28 noiembrie a ajuns la Brad, dar românii răsculați, în număr de cca 500, conduși de Crișan, reușiseră să evacueze orașul, doar cinci rămași în urmă fiind uciși și unul capturat. Soldații austrieci au eliberat la Brad 13 militari din Regimentul Orosz, 3 din Regimentul de Toscana și 117 nobili maghiari, bărbați, femei și copii care erau ținuți captivi de români.

Răsculații români au fost semnalați în apropierea localității Crișcior în număr foarte mare, cca 9.000, ceea ce l-a determinat pe comandantul austriac să ordone retragerea la Hălmagiu, unde se aștepta să afle numeroase trupe imperiale care să îl sprijine, precum și hrană pentru caii și oamenii săi. Drumul spre Hălmagiu și l-a deschis prin luptă, pentru că era închis de românii înarmați. Căzând cca 20 de români, ceilalți s-au retras și au lăsat drumul liber. În 29 noiembrie s-au adunat în jurul Hălmagiului vreo 7.000 de români răsculați pentru a ataca localitatea și a-i elibera pe țăranii capturați de austrieci. Soldații, nereușind să-i atace pe răsculați din cauza configurației terenului, au început tratative cu aceștia, care au fost de acord să se supună cu condiția să nu mai fie obligați să îi suporte în continuare pe nobilii unguri, după care s-au retras.

1812 – S-a născut Iacob Mureșianu

28 noiembrie 1812, Rebrișoara, Bistrița-Năsăud – 29 septembrie 1887, Brașov

Publicist, poet și om politic, membru de onoare (din 1877) al Academiei Române. A venit la Brașov în anul 1837. Timp de aproape 50 de ani a fost profesor și director la Liceul Latino-German, editor și proprietar al primului ziar politic românesc din Transilvania, Gazeta Transilvaniei, întemeietor de instituții și întreprinderi: Reuniunea Femeilor Române, prima societate românească de femei din provinciile românești, care avea scopul public îngrijirea copiilor rămași orfani în timpul revoluției de la 1848–1849, Casina Română, Fabrica de hârtie de la Zărnești. În anul 1840 s-a căsătorit cu Sevastia Nicolau, provenită dintr-o familie importantă de negustori din Șcheii Brașovului, fiul lor fiind compozitorul Iacob Mureșianu.

1863 – S-a născut Eremia Grigorescu

Eremia Teofil Grigorescu; 28 noiembrie 1863, Golășei/Moscu–Târgu Bujor, Galați – 21 iulie 1919, București

General de artilerie, comandant de divizie și de armată, în campaniile anilor 1916 și 1917 din primul război mondial, ministru de Război. A urmat Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei. În primul război mondial, a îndeplinit funcțiile de comandant al Diviziei 15 Infanterie, al Corpului II Armată, al Corpului IV Armată, al Corpului VI Armată. Erou al primului război mondial în luptele de la Oituz și Mărășești este considerat autorul devizei „Pe aici nu se trece!”. Pentru modul cum a comandat trupele din subordine în prima bătălie de la Oituz, a doua bătălie de la Oituz și Bătălia de la Mărășești a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, cl.III și cl.II.

1874 – S-a născut Jean Bart

Eugeniu P. Botez; 28 noiembrie 1874, Burdujeni, Botoșani/Suceava – 12 mai 1933, București

Scriitor, membru corespondent (din 1922) al Academiei Române. La școala primară din Păcurari, Iași, l-a avut dascăl pe Ion Creangă. A urmat Liceul Militar din Iași și Școala de ofițeri din București, absolvită în 1896 cu gradul de sublocotenent, fiind instruit și la bordul bricului Mircea (călătorie descrisă în Jurnal de bord). A îndeplinit diferite funcții în administrația navală și portuară din epocă, fiind membru fondator la Revista Maritimă și întemeind Liga Navală Română. Scriitor autentic și original, a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord și schița marină. Europolis, care i-a încoronat opera, reprezintă primul și cel mai realizat roman al unui port românesc. Alte opere: Datorii uitate, Documente omenești (nuvele), Prințesa Bibița (roman), Însemnări și amintiri, Pe drumuri de apă etc.

1876 – A încetat din viață Gheorghe Costa-Foru (26 octombrie 1820, București – 28 noiembrie 1876, București)

Profesor, jurist, om politic; a documentat organizarea pe baze moderne a învățământului superior românesc; a fost primul rector al Universității din București

1877 – Căderea Plevnei

Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878. După ce armata rusă a traversat Dunărea, a început să avanseze cu scopul de a trece Munții Balcani spre Constantinopol, evitând cetățile turcești fortificate de pe malul Mării Negre. Armata otomană condusă de Osman Pașa, întoarsă din Serbia, a fost masată în orașul fortificat Plevna, întărit și înconjurat de numeroase redute, aflat la o importantă intersecție de drumuri. După două asalturi nereușite, în care pierduse efective prețioase, comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistență ajutorul aliatului său român Carol I, care a trecut Dunărea cu armata fiind pus la comanda trupelor ruso-române. A decis să nu mai facă niciun asalt, ci să asedieze orașul, tăind căile de aprovizionare cu alimente și muniții, reușind să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei. Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna noiembrie a aceluiași an când Osman Pașa a încercat fără succes să forțeze ruperea asediului și a fost rănit. În cele din urmă, refugiat într-o moară, Osman a primit delegația condusă de colonelul Mihail Cerchez și a acceptat condițiile de capitulare oferite de aceasta.

Generalul turc, Osman Pașa, atunci cand a capitulat și s-a declarat prizonier în timpul Războiului de Independență, a predat sabia generalului român Mihail Cristodulo Cerchez, comandant al trupelor române la Plevna. În urma bătăliei, armatele ruse au putut avansa și au atacat în forță pasul Șipka, reușind să învingă defensiva otomană și să își deschidă drumul spre Constantinopol.

1880 – A încetat din viață Iosif Hodoș (20 octombrie 1829, Bandu de Câmpie, Mureș – 28 noiembrie/9 decembrie 1880, Sibiu)

Istoric, om politic, avocat, publicist; unul dintre fruntașii mișcării naționale a românilor transilvăneni; membru fondator al Academiei Române

1884 – S-a născut Ioan D. Petrescu

28 noiembrie 1884, Podu Bărbierului, Dâmbovița – 9 mai 1970, București

Preot, muzicolog, membru al Uniunii Compozitorilor din România. A studiat la Seminarul Nifon din București, la Facultatea de Teologie din București, la Conservatorul din București și Schola Cantorum din Paris. A fost preot în Moara Săracă (Moara Vlăsiei, Ilfov), la biserica Sf. Visarion din București, detașat la biserica ortodoxă română din Paris, profesor de Istoria muzicii orientale și de Paleografie muzicală bizantină, profesor de Cânt gregorian și director la Academia de Muzică religioasă din București, profesor de Cânt gregorian la Conservatorul din București. A publicat studii valoroase de paleografie muzicală bizantină, a susținut comunicări și conferințe la Congrese în Franța, Italia, Bulgaria, România. A realizat transcrieri muzicale și aranjamente corale.

1885 – S-a născut Ilie Moscovici

28 noiembrie 1885, Băiceni, Iași – 1 noiembrie 1943, București

Om politic și jurnalist socialist, unul dintre liderii consacrați ai Partidului Social Democrat Român (PSDR). Socialist încă din tinerețe și membru al partidului de la crearea sa, în 1910, s-a întors din captivitate în timpul primului război mondial pentru a conduce PSDR din București și s-a implicat într-o ciocnire violentă cu autoritățile române. A fost membru al conducerii Partidului Socialist din România și al conducerii Partidului Social-Democrat din România (1927–1943). A mediat între curentele reformiste și bolșevice și a contribuit la crearea Partidului Socialist din România (PS) ca o fuziune a ambelor tendințe. A fost reprezentant al PS în Cameră, dar a fost destituit pentru instigarea sa la greva generală din 1920, apoi a fost închis. Deși a votat împotriva creării unui partid comunist din partea PS-ului și a criticat ingerința Comintern în afacerile românești, a fost din nou reținut în 1921. Împreună cu comuniștii, a apărut ca inculpat în Procesul Dealul Spirii – după atentatul cu bombă din Senatul României din anul 1920, în proces fiind inculpați 271 de membri ai Partidului Comunist din România, în frunte cu anarhistul Max Goldstein. A continuat să ia atitudine împotriva Partidului Comunist și a Uniunii Sovietice, avertizând împotriva formării unui „front popular”.

1893 – A apărut Vieața – revistă literară ilustrată săptămânală

A apărut, cu întreruperi, la București, până la 28 ianuarie 1896, sub conducerea lui Al. Vlahuță și V.A. Urechia. Revista a publicat câteva dintre poeziile lui Vlahuță, a încurajat debuturile unor tineri scriitori, ca Șt.O. Iosif, iar V.A. Urechia a publicat mici nuvele și schițe bazate pe documente, Viața în trecut. A rămas în istoria publicisticii literare românești ca o publicație care a polemizat cel mai intens cu cele de orientare ideologică socialistă, respingând aservirea față de un partid politic și arătând nocivitatea aplicării unor directive în literatură și artă.

1893 – S-a născut Nicolae Colan

28 noiembrie 1893, Arpătac/Araci, Covasna – 15 aprilie 1967, Sibiu

Preot ortodox care a îndeplinit, pe rând, funcțiile de episcop al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului, ministru; membru titular (din 1942) al Academiei Române. A urmat primii doi ani la Seminarul pedagogic-teologic Andreian din Sibiu (1914-1916). După intrarea României în primul război mondial, împreună cu alți intelectuali români din Transilvania, a trecut Carpații și s-a stabilit la București, apoi în Moldova, la Roman, întorcându-se acasă după Marea Unire. A continuat studiile teologice, dar și filologice, fiind licențiat la Facultatea de Teologie din București, cu teza inedită: Stilul lui Dimitrie Cantemir în scrierile lui românești. A fost secretar arhiepiscopesc la Sibiu, profesor provizoriu, apoi definitiv la catedra de Studiul Noului Testament de la Academia teologică Andreiana, ulterior rector. În 1934 a intrat în cler, a fost hirotesit protoiereu, episcop al Eparhiei Clujului. În urma Dictatului de la Viena (1940), a fost singurul ierarh ortodox care „a rămas în teritoriul vremelnic ocupat”, cârmuind duhovnicește Eparhiile Maramureșului, Oradiei și Sibiului. Mai mult, a reusit să împletească „firele bunei înțelegeri, păcii și prieteniei cu cei de alt neam și de altă confesiune, lăsând amintiri de neuitat și câștigând simpatii trainice pentru Biserica noastră”.

1893 – S-a născut Nicolae Caranfil

Nicolae Gheorghe Caranfil; 28 noiembrie 1893, Piatra Neamț – 22 aprilie 1978, New York

Inginer și scrimer olimpic, ministru, membru corespondent (din 1940) al Academiei Române. A studiat la Școala Națională de Poduri și Șosele din București, la Ecole de Génie Civil a Universității din Gent, Belgia, unde a obținut titlul de inginer constructor, a urmat cursuri postuniversitare la Universitatea din Cambridge Regatul Unit, după care a făcut o călătorie de studii în Statele Unite. A practicat scrimă la Cercul Militar București, fiind campion al României de șase ori la spadă și de trei ori la sabie. A reprezentat România la Jocurile Olimpice de vară din 1928 la proba de floretă pe echipe. În perioada 1934–1937 a fost președinte al Comisiei de scrimă, acum Federația Română de Scrimă. A fost director general la Uzinele Comunale București, sub conducerea sa între anii 1932–1937 s-a făcut asanarea mlaștinilor Colentinei, realizându-se lacurile Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Buftea, precum și derivarea de ape din râul Ialomița la Bilciurești.

1903 – S-a născut Tudor Ciortea

28 noiembrie 1903, Brașov – 13 octombrie 1982, București

Compozitor, muzicolog, profesor. S-a format muzical sub îndrumarea compozitorului Gheorghe Dima și a organistului și compozitorului Rudolf Lassel la Brașov, a profesorului de pian Ilie Sibianu și a dirijorului Johannes Schuller la Cluj. A studiat la Înalta Academie Comercială, continuând studiile universitare la Anvers, apoi la Facultatea de Drept din Bruxelles (absolvită în 1926), continuând totodată și studiile muzicale la Conservatorul din Bruxelles cu profesorul Joseph Jungen și apoi la Paris la Școala Normală de Muzică. A absolvit și Conservatorul din București (1931) și a început aici cariera didactică și compozițională cu Preludii pentru pian, Sonata pentru violoncel, Sonata pentru vioară și pian sub auspiciile Conservatorului din București unde avea să fie și profesor.

Tudor Ciortea – Sonata pentru vioară și pian în stil rapsodic românesc • Vioară Lucian Reuț, Pian Ciprian Ciotloș

1906 – S-a născut Dimitrie Mangeron

Dimitrie Ioan Mangeron; 15/28 noiembrie 1906, Chișinău – 27 februarie 1991, Iași

Matematician, profesor la Universitatea din Iași, membru corespondent al Academiei Române (din 1990, pentru că nu a fost membru al PCR). A absolvit Facultatea de Științe, Secția Matematici, a Universității „Al.I. Cuza” din Iași (1930), unde a fost oprit să lucreze, inițial ca asistent, mai apoi ca șef de lucrări, conferențiar și profesor. A obținut titlul de Doctor în Matematică la Universitatea din Neapole în 1932, cu teza Sopra un problema al contorno per un’equazione differenziale alle derivate parziale di quatro ordine con le caratteristiche reali doppie și a devenit Doctor Docent în științe în 1956. A fost șeful catedrei de Mecanică și Mecanisme până în 1958, iar în continuare șeful Catedrei de Matematică de la Institutul Politehnic din Iași. A fost coordonatorul Buletinului Institutului Politehnic din Iași. A fost unul dintre matematicienii cei mai prolifici din România; a publicat peste 600 de lucrări, inclusiv o monografie amplă în 3 volume, consacrată mecanicii corpului rigid, care a fost domeniul său principal de interes științific. A avut preocupări în domeniul ecuațiilor diferențiale, neliniaritate, robotică, astronautică etc. Era poliglot, citea în 10 limbi și publica în 6. Ca profesor universitar a fost unul dintre cei care au atras admirațiile studenților de pretudindeni. A fost membru a peste 25 de societăți științifice internaționale, inclusiv a Societății Americane de matematică, a Societății Internaționale de astronautică etc. A predat cursuri postuniversitare în Franța, RFG, Austria, Canada, SUA și Spania, în limbile țărilor respective.

1912 – S-a născut Colea Răutu

Colea Rutkovschi; 28 noiembrie 1912, Limbenii Noi, Bălți, Imperiul Rus/R. Moldova – 13 mai 2008, București

Actor de teatru și film. A fost mai întâi corist la Opera din Cluj, a debutat la Teatrul de Revistă „Cărăbuș” condus de Constantin Tănase, unde a interpretat mai ales cuplete social-satirice, ca faimosul șlagăr Ți-a ieșit coșaru-n drum de Gherase Dendrino, pe versuri de Puiu Maximilian. La inițiativa lui Sică Alexandrescu a jucat la Teatrul Național din București, apoi la Teatrul Giulești și la Teatrul din Pitești. A fost distins cu titlul de Artist Emerit. A debutat în film cu rolul Ilie Barbu, protagonistul din Desfășurarea, regia Paul Călinescu, prima ecranizare după Marin Preda (1955). A interpretat roluri în peste 70 de filme de lung metraj, atât românești cât și străine și în seriale de televiziune, primind premiul ACIN în 1988, pentru întreaga activitate. Din filmografie: La moara cu Noroc, Setea, Pisica de mare, Neamul Șoimăreștilor, Răzbunarea haiducilor, Mihai Viteazul, Nemuritorii, Toate pânzele sus!, Cel mai iubit dintre pământeni.

Nemuritorii (1974) • Amza Pellea, Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu, Sergiu Nicolaescu, Jean Constantin, Colea Răutu, Gheorghe Dinică, Gina Patrichi etc.

1915 – A încetat din viață Neculai Culianu (29 august 1832, Iași – 28 noiembrie 1915, Iași)

Matematician și astronom; profesor al catedrei de Astronomie și Geodezie a Universității din Iași; membru corespondent al Academiei Române; a ajutat la întemeierea Observatorului Astronomic Iași

1916 – Șarja de la Prunaru

Acțiune militară în timpul campaniei din anul 1916, cea mai eroică și ultima acțiune de luptă a armatei române din timpul primului război mondial. Șarja de cavalerie a avut loc în localitatea Prunaru (plasa Vlașca, acum județul Teleorman) și a fost operațiune componentă a Bătăliei pentru București, soldată cu pierderi grele pentru ostașii români. A făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în operația de pe Argeș și Neajlov. S-a desfășurat în data de 15/28 noiembrie 1916 și a avut ca rezultat victoria forțelor Puterilor Centrale, în ea fiind angajate forțe române din Regimentul 2 Roșiori și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 217 Infanterie germană. Deși Regimentul 2 Roșiori a pierit aproape în totalitate – lăsând pe câmpul de luptă 216 camarazi căzuți, morți sau răniți, grație eroicei șarje de la Prunaru, Divizia 18 Infanterie s-a putut regrupa pe aliniamentul Letca Veche–Jilava contribuind din plin la operațiunile de apărare a Bucureștiului iar comandantul acesteia, generalul Ion Refrendaru a avut mai târziu, în perioada de refacere a armatei române un rol pozitiv.

Descrierea făcută de Constantin Kirițescu în cartea sa, Istoria războiului pentru întregirea României 1916–1919, vol. I, este emoționantă: „De după garduri, din mărăcinișuri, de pe ferestrele caselor și podurilor, dușmanul, ascuns cu zeci de mitraliere, aruncă o grindină de gloanțe asupra falnicului regiment. Cai și călăreți cad grămadă unii peste alții. Regimentul e distrus. Două sute de oameni rămân pe câmpul de luptă, formând, împreună cu cadavrele cailor, mormane de carne sângerândă. Printre ei, toți ofițerii regimentului în cap cu bravul lor comandant”.

1917 – Înființarea Corpului Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni

La 13 octombrie 1917, Marele Cartier General Român a hotârât ca din punct de vedere organizatoric, atribuțiile Biroului Ardeleni–Bucovineni să fie preluate de către Serviciul Central al Voluntarilor Ardeleni Bucovineni, lucru care s-a produs pe 4/17 noiembrie 1917. Acesta s-a constituit sub conducerea colonelului Marcel Olteanu și a activat între 28 noiembrie 1917–28 februarie 1918 și 1 noiembrie 1918–6 iulie 1919.

 

Ziua Bucovinei

A fost stabilită prin Legea nr. 250/28 noiembrie 2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie Ziua Bucovinei.

1918 – Declarația de unire a Bucovinei cu România

Bucovina aparținea Imperiului Habsburgic din 1774 de facto, iar de jure în urma convenției dintre turci și austrieci din 26 aprilie/7 mai 1775, când acesta o „cumpărase” de la Imperiul Otoman. În urma revoluției de la 1848, la 4 martie 1849, Bucovina a devenit Ducat autonom în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef s-a adăugat și acela de Mare Duce al Bucovinei.

Când Austro-Ungaria s-a recunoscut înfrântă în primul război mondial (3 noiembrie 1918), românii și ucrainenii din Ducatul Bucovinei au revendicat simultan unirea ținuturilor unde erau majoritari, cu Regatul României și respectiv cu nou proclamata Republică populară Vest-ucraineană. La 15/28 noiembrie 1918, la Palatul Mitropolitan din Cernăuți, Congresul General al Bucovinei, constituit din reprezentanți ai românilor, polonezilor, germanilor, rutenilor, a votat cu majoritate zdrobitoare „unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Calacin și Nistru, cu Regatul României”.

1919 – Guvernul Arthur Văitoianu și-a depus mandatul

Consiliu de miniștiri de uniune națională, prezidat de Generalul Arthur Văitoianu, care a guvernat între 27 septembrie 1919–28 noiembrie 1919.

Cabinetul a avut rolul de a organiza primele alegeri generale parlamentare pe baza votului universal, lăsând apoi locul Guvernului Blocului Parlamentar.

1919 – S-a născut Cornel Regman

28 noiembrie 1919, Daneș, Mureș – 14 iulie 1999, București

Critic și istoric literar. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității „Regele Ferdinand” din Cluj (mutată temporar la Sibiu), absolvită în 1942. Și-a luat doctoratul în Filologie cu teza Agârbiceanu și demonii (1973). A fost profesor de liceu la Cluj, redactor la revista Steaua și la ESPLA, precum și la revistele Viața românească și Tomis, unde a susținut cronica literară, cercetător științific la Institutul de Lingvistică din București, conferențiar la catedra de Literatură Română a Institutului Pedagogic din Constanța. A făcut parte din Cercul literar de la Sibiu. A publicat volume de critică și istorie literară: Confluențe literare, Cărți, autori, tendințe, Explorări în actualitatea imediată, De la imperfect la mai puțin ca perfect, Ion Creangă. O biografie a operei, Patru decenii de proză literară românească etc.

1920 – A apărut la București săptămânalul Adevărul literar și artistic

Continuator al Adevărului ilustrat, a apărut săptămânal între 28 noiembrie1920–28 mai 1939. A fost fondat de Constantin Mille și a avut, în acești 19, ani trei directori: Emil Fagure, A. de Hertz și Mihail Sevastos. În paginile revistei au scris, în perioada interbelică, nume ca Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Tudor Arghezi, Ion Minulescu, George Topârceanu, Otilia Cazimir, Victor Eftimiu, Cincinat Pavelescu, Ion Pillat.

1920 – Federația interaliată a foștilor combatanți (FIDAC)

A fost înființată în 28 noiembrie 1920 la Paris, din inițiativa unor veterani din primul război mondial, predominant pacifiști, ca Hubert Aubert, director în Uninunea Națională a Combatanților (UNC) din Franța și Charles Bertrand, secretar general al UNC și deputat în parlamentul Franței, la care România a fost unul din membrii fondatori. FIDAC a grupat asociații înființate după terminarea primului război mondial în țările aliate, într-o federație internațională, al cărei scop principal era să promoveze pacea, să consolideze spiritul de înfrățire inițiat pe câmpul de luptă și să ajute răniții din război, persoanele cu handicap, văduvele și orfanii de război, pe foștii combatanți și să comemoreze eroii căzuți în lupte. Charles Bertrand a devenit primul președinte al FIDAC (1920 – 1924).

1923 – Desființarea volostelor în fosta Gubernie Basarabia

Ministerul de Interne al României a emis un ordin de desființare a volostelor – sistem rusesc arhaic de divizare teritorial-administrativă – localitățile fiind grupate în comune, la fel ca în restul României.

1923 – S-a născut Dan Tărchilă

28 noiembrie 1923, Buștenari–Telega, Prahova – 31 martie 2022

Dramaturg și prozator, medic, membru al Uniunii Scriitorilor. A urmat Facultatea de Medicină din București (1942–1948), în 1949 devenind Doctor în Medicină și Chirurgie. A fost medic microbiolog la Institutul de cercetări de pediatrie și la Spitalul de pediatrie „Grigore Alexandrescu” din București, redactor-șef al revistei Astra, director al Teatrului dramatic din Brașov. A debutat în 1959 cu piesa Într-o gară mică, în cadrul Concursului național de dramaturgie, cu care a obținut premiul I. A compus librete de operă. În afara pieselor publicate în volum, Teatru (1972), Trei piese istorice (1977), Teatru (1988), a mai scris și altele, jucate, publicate în revistă ori difuzate în diverse broșuri și antologii: Unchiul nostru din Jamaica, Porumb crud, Dezlănțuirea lui Prometeu etc.

Dan Tărchilă – Ultimul drum al lui Brâncoveanu • Ovidiu Iuliu Moldovan, Adela Mărculescu, Constantin Dinulescu, Mihai Dinvale, Lucia Mureșan, Dan Condurache, Eusebiu Ștefănescu, Monica Ghiuță, Coca Bloss etc.

1938 – S-a născut Marcel Mureșeanu

28 noiembrie 1938, Cluj

Poet și prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Societății Scriitorilor Bucovineni. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1960). Debutul absolut a fost cu poezii în Tribuna (1957). A fost profesor și director la liceul din Prundul Bârgăului, vicepreședinte și inspector al Comitetului Județean de Cultură Suceava, șef de secție la ziarul Zori noi, redactor responsabil al revistei Pagini bucovinene, director adjunct artistic al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, consilier șef la Inspectoratul pentru Cultură Suceava. Volume publicate: Pe adresa copilăriei, Cel din urmă, Amurgul furtunilor, Călător în insomnii, Pe mine mă caută, Monede și monade, Memoria lui Orfeu, Orbul pământului, Patima recunoștinței, Cu voia corbului.

1940 – Măsurile statului român ca urmare a asasinatelor din 27 noiembrie

A fost adoptat Decretul-lege pentru reprimarea unor infracțiuni în contra ordinei publice și intereselor Statului, publicat în Monitorul Oficial din 28 noiembrie 1940. Decretul a fost emis în urma omorurilor în serie a unor demnitari români, ale caror autori erau bănuiți a fi legionarii.

1941 – S-a născut Eugen Negrici

28 noiembrie 1941, Râmnicu Vâlcea

Critic, istoric literar, stilistician și profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din 1978. A făcut studii filologice și apoi Doctoratul la Universitatea din București (1959–1964). A debutat în 1964 cu un articol de critică în Gazeta literară. A fost profesor și decan la Facultatea de Filologie a Universității din Craiova și profesor la Facultatea de Litere a Universității din București. Alături de profesorii Mihai Moraru și Dan Horia Mazilu, s-a ocupat de perioada veche a literaturii române – contribuind cu importante studii de specialitate – dar și de literatura română sub comunism (așa numitul proletcultism din anii 1950). Din cărțile sale: Antim. Logos și personalitate, Expresivitatea involuntară, Imanența literaturii, Poezia unei religii politice. Patru decenii de agitație și propagandă, Poezia medievală în limba română, Figura spiritului creator, Memoriile căpitanului Dumitru Pasat.

1941 – A încetat din viață Vladimir Bodescu (4 martie 1868, Durlești, Lăpușna, Basarabia, Imperiul Rus/Chișinău, R. Moldova – 28 noiembrie 1941, Gulag, penitenciarul 4 din Cistopol, RASS Tătară)

Avocat și om politic român; membru al Partidului Poporului, apoi al Frontului Renașterii Naționale; a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia; una din numeroasele victime ale comunismului sovietic

1944 – S-a născut Radu Diaconescu

28 noiembrie 1944, București

Fost jucător și antrenor de baschet, unul dintre cei mai mari baschetbaliști români ai tututor timpurilor. Campion național de 13 ori, a jucat pentru CCA (cu care a câștigat 3 campionate naționale), Știința și Dinamo București (cu care a câștigat 10 campionate naționale). În 1971, a fost numit Sportivul anului. A jucat 220 de meciuri internaționale pentru echipa națională a României, între 1969–1975, fiind căpitanul echipei naționale. A participat la 5 Campionate Europene. A studiat la Institutul Politehnic din București, Facultatea Electronică și la Institutul de Studii Economice, absolvit în 1976. În Canada, a obținut un master în psihologie sportivă la Universitatea din Ottawa și un certificat de antrenor. În 2011 a antrenat pentru scurt timp echipa română de bărbați CSM București.

1947 – Marea Adunare Națională a reglementat organizarea judecătorească

Prezentată de Lucrețiu Pătrășcanu, Legea nr. 341/1947 de organizare judecătorească, publicată în Monitorul Oficial nr. 282/5 decembrie 1947, suprima inamovibilitatea magistraților și instituia sistemul asesorilor populari (inițial aceștia au funcționat numai în instanțele penale, din 1948 extinzându-se și la instanțele civile). Legea a intrat în vigoare la 1 martie 1948. Justiția era astfel supusă complet controlului PCR.

1948 – S-a născut Mariana Nicolesco

28 noiembrie 1948, Găujani, Giurgiu – 14 octombrie 2022, București

Soprană recunoscută pe plan mondial, membră de onoare (din 1993) a Academiei Române. A terminat Școala de Muzică din Brașov, a studiat la Conservatoruli din Cluj, secția Canto și, cu o bursă de studii, la Conservatorul Santa Cecilia din Roma, cu Jolanda Magnoni. După ce a câștigat în 1972 la Milano Concursul Internațional Voci Rossiniane, a fost invitată de dirijorul american Thomas Schippers să debuteze la Cincinnati în rolul Mimi din La Bohème de Puccini, fiind începutul carierei sale internaționale. A cântat pe cele mai renumite scene ale lumii: Teatro alla Scala din Milano (a debutat în premiera mondială a operei La Vera Storia de Luciano Berio în 1982), Metropolitan Opera din New York, în teatrele de la München, Viena, Paris, Monte Carlo, Chicago, Hamburg, San Francisco, Los Angeles, Barcelona, Madrid, Zürich, Roma, Florența, Veneția, Bologna, Torino, Strasburg, Toronto, Pretoria, Caracas, Philadelphia, Miami, Washington, Boston, Houston, New Orleans, Rio de Janeiro, Dresda, Tokio, Berlin, la Festivalul de la Salzburg, la Maggio Musicale Fiorentino, la Rossini Opera Festival de la Pesaro, la Festivalul de la Martina Franca sau la Festivalul Casals în Puerto Rico. A fost președintă de onoare a juriului Concursului Internațional de canto „Hariclea Darclée”. A fost distinsă cu Ordinul Național Steaua României în Grad de Mare Cruce, Medalia UNESCO pentru Merite Artistice etc.

Wolfgang Amadeus Mozart – Idomeneo D’Oreste d’Ajace • Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Dirijor Scott Bergeson

1948 – S-a născut Filip Merca

28 noiembrie 1948, Tulcea

Compozitor de muzică rock și basist, român de origine macedoneană. A urmat Universitatea Politehnică din București. În 1966, a înființat formația de muzică rock Mondial (este și autorul titulaturii ei), fiind singurul membru fidel grupului de-a lungul întregii sale istorii. A fost conducătorul formației, împărțind această atribuție cu claviaturistul Mircea Drăgan în anii 1968–1971. Cea mai cunoscută compoziție a lui Merca este Vîntul. Nopți de veghe. Vara, cunoscută și ca Tripticul. În 1979, a emigrat în Statele Unite ale Americi, unde nu a mai fost muzician. De la reunirea formației, în 1998, Merca nu a mai colaborat cu foștii colegi, dar este preocupat de folclorul muzical macedonean – a cules numeroase piese pe care și-ar dori să le interpreteze alături de muzicieni tineri.

Mondial – Atât de fragedă

1949 – S-a născut Corneliu Vadim Tudor

28 noiembrie 1949, București – 14 septembrie 2015, București

Scriitor și publicist, politician, fondator și președinte al Partidului România Mare (PRM), a deținut funcțiile de senator și europarlamentar. A candidat la alegerile prezidențiale din 1996, 2000 (a ajuns în turul al doilea, fiind învins de Ion Iliescu), 2004, 2009 și 2014. Înainte de 1989, avea săptămânal, duminica, la radio momentul de poezie dedicat cuplului conducător, în special Elenei Ceaușescu. Este cunoscut prin izbucnirile sale temperamentale cu caracter necivilizat, naționalist și xenofob, combinate cu retorica sa de politică dură și atacuri la persoană, atât în publicații, cât și în aparițiile sale pe scena publică. Fondator și director al revistei România Mare, o colecție de „articole” denigratoare.

1954 – S-a născut Traian T. Coșovei

28 noiembrie 1954, Polovragi, Gorj – 1 ianuarie 2014, București

Scriitor și poet optzecist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A urmat Facultatea de Litere a Universității bucureștene. În anii ‘80, a participat la cenaclul condus de criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu, iar apoi la Cenaclul de Luni al lui Nicolae Manolescu. Împreună cu poeții Florin Iaru, Ion Stratan și Mircea Cărtărescu, a creat primul nucleu elitist al Generației ‘80 (Generația în blugi). În 1990, a redactat împreună cu Dan Goanță revista Vești proaste, din care au apărut 6 numere, iar mai târziu, împreună cu prozatorul Mircea Nedelciu, a editat ziarul Punga d’un kil – organ de stat la coadă. Acesta era tipărit pe pungi de hârtie destinată ambalării produselor alimentare, sub deviza: Vom fi mai mult decât ocaua lui Cuza. Volume de poezie: Ninsoarea electrică, Cruciada întreruptă, În așteptarea cometei, Percheziționarea îngerilor, Hotel Urmuz, Jurnalul morilor de vânt, Elegii pentru o bucată de iaht.

1956 – S-a înființat Asociația Artiștilor Fotografi din România

Ministerul Culturii a emis Ordinul nr. 1657/28 noiembrie 1956 privind autorizarea funcționării Asociației Artiștilor Fotografi. Printre membrii fondatori au fost: Aurel Bauch, ing. T. Silistrarianu, Eugen Iarovici, Andrei Lovinescu, ing. Silviu Comănescu, dr. Spiru Constantinescu, ing. Herbert Mărculescu, ing. Nicolae Tomescu, Iulian Marinov, Clara Spitzer, Dan Grigorescu, Lidia Bacal etc. Primul sediu al asociației a fost în Casa Scînteii.

1957 – Revolta anti-colectivizare din Suraia

Între 28–30 noiembrie 1957, în comuna vrânceană Suraia s-a desfășurat una dintre cele mai însemnate revolte ale țăranilor împotriva procesului de colectivizare. Timp de trei zile, locuitorii din Suraia s-au confruntat cu grupurile de activiști de partid, care, de cele mai multe ori, încercau să îi „convingă” să semneze cererile de colectivizare. „Munca de convingere” era propaganda pe care o făceau comuniștii, recurgând la: impozite mari, cote, imposibilitatea copiilor de a studia la liceu sau la facultate, dacă părinții nu erau colectiviști, propagandă realizată de învățători și profesori, dezinformarea, aducerea de țărani din alte sate unde existau deja structuri colectiviste pentru a le vorbi celor care nu vroiau colectivul, de binefacerile muncii în comun. S-au folosit atât metode propagandistice cât și violența. Oamenii erau forțați să semneze cererile de înscriere în colectiv. La Suraia, s-au înființat două întovărășiri, funcționând după principiul proprietății private asupra pământului și celorlalte bunuri și cu munca în comun, dar apoi țăranii au fost obligați să treacă în altă formă de asociere, considerată superioară de regim și anume în Gospodăria Agricolă Colectivă (GAC-ul). La 28 noiembrie la Suraia, au ajuns în jur de 150 de activiști însărcinați cu munca de lămurire a țăranilor să se înscrie în GAC. Dacă nu a mers cu vorba, cu promisiunile, îndrumătorii au recurs la forță: îi înțepau, îi loveau cu pumnii sau cu parii, cu bâtele, îi speriau cu câinii. Au început să bată clopotele la biserică și, pe ulițe, femeile de mână cu copiii, făceau cordoane, ocupând toată strada și strigând: „Hoții!”. Locuitorii din sat au ripostat, lovind îndrumătorii cu bolovani, cu bâte și pari din garduri. „Primul care a scos revolverul și a tras a fost tânărul ofițer absolvent al Academiei militare Frunze din Moscova, și care în România nu avea nici patru clase, Nicolae Ceaușescu. Deci cel care avea să devină câțiva ani mai târziu președintele țării a împușcat primul țăran. Toți cei împușcați în centrul comunei din Suraia au fost răstigniți pe niște scânduri și lăsați trei zile și trei nopți rezemați de zidul Consiliului popular. Într- o noapte, cadavrele lor au dispărut și nu se știe nici azi unde au fost îngropați” [Octav Bjoza, Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici]. În urma intervenției autorităților, au fost operate numeroase arestări, în final fiind condamnate 13 persoane, care au primit pedepse cuprinse între 10 ani închisoare corecțională și 25 de ani muncă silnică cu confiscarea averii, pentru delictul de „acte de teroare”.

1957 – S-a născut Titi Ceară

28 noiembrie 1957, Techirghiol, Constanta

Sculptor. În 1983 a absolvit Academia de Artă din Iași. În 1990 a primit Bursa de studii a Ministerului de Externe Italian. A câștigat Premiul Academiei de Arta „Pietro Vanucci” din Perugia (1990) și Premiul pentru Ambient al Uniunii Artiștilor Plastici din România (2000). Din 1992 a avut numeroase participări la expoziții de grup, la simpozioane organizate în țară și peste hotare, și expoziții personale: Galerias del Este, Valencia (1992), Galeria Orizont, București (1993), Accademia di Romania, Roma (1994), Galeria Antiquo Mercado, Requena, Spania (1995), „Ambalaje Umane”, Galeria Simeza, București (1996), Galeria Cuhnia, Mogoșoaia (1996), Galeria Alba, Târgoviște (1997), Galeria Audi Art, București (2003).

Biografie ilustrată [Ateliere.net]

1958 – S-a născut Gabriel Iordan-Dorobanțu

28 noiembrie 1958, Giurgiu

Poet de inspirație creștin-ortodoxă, care scrie și sub pseudonimul literar Gavriil Stiharul. A făcut studii de Filologie și Jurnalistică. Având o sănătate delicată, a căutat rezolvarea problemelor în Ortodoxie, scriind lirică religioasă cu tonalități mesianice și profetice. A scris poezii precum: Eleison me ton amartalon, Prunc din Fecioara sfântă, Cuviosului, Vis și înger, Iisus pe cruce, Rugăciune ucisă prin nerostire, Crezul meu pentru veșnicie, Haideți să mai credem în Iisus Hristos!, Înviere la Dumnezeiasca Liturghie Bizantină, Stihuitorii lui Hristos, A fi creștin, La loc cu verdeață, Dulcea mea veșnicie etc. În poemele sale, se cunoaște influența lui Iosif Trifa, Constantin Galeriu, Visarion Iugulescu, Lucian Blaga, Costache Ioanid,Traian Dorz, Ioan Alexandru. A publicat în Convorbiri literare, Ziua de Giurgiu (revistă editată de autor), Azi, Dimineața, Tineretul liber, Vestitorul Ortodoxiei, Revista Ortodoxă Sfântul Andrei, Creștinul azi, Oastea Domnului. Unele poezii au fost preluate și de alte confesiuni creștine. Răspândindu-se și pe cale orală, unele au ajuns în folclor.

1958 – S-a născut Puiu Antohi

Haralambie Puiu Antohi 28 noiembrie 1958, Bacău

Fost fotbalist care a jucat în postul de atacant, antrenor, profesor. Din 1976 a jucat pentru echipele: SC Bacău, Dunărea Galați, Oțelul Galați și Al-Wakrah din Qatar. În 1992 s-a retras din cariera de fotbalist. Prima experiență de antrenor a venit în 1988 când, pentru o etapă, a asigurat interimatul la Oțelul Galați. A fost antrenor secund și jucător la Dunărea Galați (principal Aurică Drăgan), antrenor secund la Oțelul Galați (principal Ioan Sdrobiș), Jiul Petroșani (principal Ioan Sdrobiș), FC Vaslui (principal Ioan Sdrobiș), antrenor principal la Dunărea Galați din 1995, Junkers Galați, Dunărea Galați, CF Brăila. Din 2007 este profesor de sport la școala „A.S. Pușkin” din Brăila.

1965 – S-a născut Nicolae Mihăilescu

28 noiembrie 1965, Craiova

Scrimer specializat pe spadă. A început scrima la vârsta de zece ani la Craiova. Visul său era să câștige titlul național, apoi să participe la Jocurile Olimpice. Obiectivul a fost atins când echipa României s-a calificat la Barcelona 1992. Totuși, echipa era tânără și neexperimentată; din lipsă de bani și probleme de pașaport, nu a putut participa la marile competiții internaționale. A pierdut cu Ungaria și Germania în faza rundelor preliminare și s-a clasat pe locul 11. După ce s-a retras a devenit antrenor de scrimă la Craiova, unde le-a pregătit, printre altele, pe campioanele mondiale Ana Maria Brânză și Anca Măroiu. În 2003 s-a mutat în Australia. Acum este antrenor principal la Olympia Fencing Centre de la Melbourne.

1971 – A încetat din viață Eugeniu Boureanul (18 februarie 1885, Tecuci, Galați – 28 noiembrie 1971, Poenari–Ulmi, Giurgiu)

Avocat, prozator, jurnalist, filosof, profesor

1971 – A încetat din viață Dimitrie Stelaru (Dimitrie Petrescu; 8 martie 1917, Segarcea Vale, Teleorman – 28 noiembrie 1971, Buftea, Ilfov)

Poet, prozator și memorialist; personaj enigmatic și boem al literaturii române

1973 – A încetat din viață Martha Bibescu (Martha Bibesco; 28 ianuarie 1886, București – 28 noiembrie 1973, Paris)

Principesă, romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză; membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles; s-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de o mare noblețe de spirit

1982 – A încetat din viață Regina Elena a României (Principesă a Elenilor, Principesă de Danemarca, Principesă a României; 3/15 mai 1896, Atena, Regatul Greciei – 28 noiembrie 1982, Lausanne, Elveția)

Regina-mamă, soția principelui moștenitor Carol al României (viitorul Rege Carol al II-lea) și mama Regelui Mihai I al României

1988 – S-a inaugurat stația de metrou Piața Romană pe Magistrala 2 (M2)

Stația nu a fost inclusă în planurile inițiale ale magistralei, fiind construită mai târziu datorită cererii. Din cauza aceasta, stația este asimetrică, peronul foarte îngust (60 cm lățime) și separat de ziduri groase pentru a menține planșeul stației în solul nisipos.

1989 – A încetat din viață Arsenie Boca (29 septembrie 1910, Vața de Sus, Hunedoara – 28 noiembrie 1989, Sinaia)

Părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) ortodox; stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop; unul din martirii gulagului comunist

1991 – A încetat din viață Gheorghe Bogaci (20 aprilie 1915, Vasileuți, Cernăuți – 28 noiembrie 1991, Moscova)

Istoric literar și folclorist moldovean; profesor și cercetător

2002 – A încetat din viață Dan Tufaru (3 februarie 1944, București – 28 noiembrie 2002, București)

Actor de comedie în film și teatru; împreună cu Anda Călugăreanu (cu care a fost căsătorit o vreme) și Florian Pittiș, au constituit un trio de mare succes la TVR, în regia lui Alexandru Bocăneț

2004 – A încetat din viață Ioana Postelnicu (Eugenia Banu, 18 martie 1910, Poiana Sibiului, Sibiu – 28 noiembrie 2004)

Scriitoare; a primit de două ori Premiul Academiei Române și premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară

2005 – A încetat din viață Aurel Cojan (3 martie 1914, Beceni, Buzău – noiembrie 2005, Paris, Franța)

Pictor și artist decorator; stabilit prin azil politic la Paris în 1969

2015 – A încetat din viață Mircea Anca (10 iunie 1960, Fărcașa, Maramureș – 28 noiembrie 2015, București)

Actor al Teatrului Național București, regizor, profesor de actorie la Facultatea de Arte din cadrul Universității Hyperion din București

2017 – A încetat din viață Gheorghe Mocuța (5 iunie 1953, Curtici, Arad – 28 noiembrie 2017, Curtici)

Poet, critic literar, traducător, redactor la revista de cultură ARCA și profesor

2019 – A încetat din viață Ion Puică

1930, București – 28 noiembrie 2019

Atlet de performanță și antrenor emerit de atletism, specializat în alergările de semifond și fond. A practicat atletismul la nivel de performanţă fiind legitimat la: Stadiul Român Bucureşti, CCA Bucureşti, Şantierul Ploieşti, Constructorul, Ştiinţa Bucureşti, C.S.U.Bucureşti. S-a specializat în alergările de semifond şi fond, având în palmares două titluri de campion national. În calitate de tehnician, a activat la: ŞSA Bucureşti, CSMS Iaşi, Olimpia Bucureşti şi, în Spania (1990–1993). A fost antrenor al lotului naţional (1976–1988), pentru probele de semifond şi fond, printre sportivele sale numărându-se Maricica Puic (cu care s-a căsătorit), Paula Ivan și Antoaneta Iacob, cu care a cucerit patru medalii la Jocurile Olimpice, ca și șase asemenea trofee la Campionatele Mondiale și tot atâtea la cele Europene. A mai antrenat pe Doina Melinte, Violeta Beclea-Szekely, Cristieana Cojocaru, Natalia Karaiosifoglu etc. Pentru toate aceste rezultate i s-a decernat, în 1982, titlul de Antrenor emerit.

2020 – A murit Nicolae M. Manolescu (21 iulie 1936, Strunga, Iași – 28 noiembrie 2020)

Medic veterinar, cercetător și profesor; creator al școlii românești de hematologie și citologie veterinară, al celei de oncologie comparată și al celei de microscopie electronică Scaning; a pus bazele Institutului Național de Biotehnologie; membru corespondent al Academiei Române

 

#amintirilezilei #istoriaRomaniei #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită