29 Decembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Regele Ferdinand în fața primului Parlament al României întregite

 

1392 – Prima atestare documentară a localității Săcălaz

Localitatea, din județul Timiș, a fost pentru prima dată menționată documentar într-o diplomă din 29 decembrie 1392, care delimita hotarul satului Zakalhaza, denumire pe care a păstrat-o până în anul 1520. Satele aparținătoare însă, au fost atestate încă din 1332.

1606 – A încetat din viață Ștefan Bocskai (Bocskai István; 1 ianuarie 1557, Cluj – 29 decembrie 1606, Cașovia)

Principe al Transilvaniei în perioada 21 februarie 1605–29 decembrie1606; Principe al Ungariei (aprilie 1605–noiembrie 1605) și rege al Ungariei (noiembrie 1605)

1610 – A început campania lui Gabriel Báthory, principele Transilvaniei, în Țara Românească

Gabriel Bathory (Báthory Gábor; 15 august 1589 – 27 octombrie 1613) a urcat pe tronul Transilvaniei în primăvara anului 1608, la vârsta de 20 de ani, fiind ultimul principe din familia Báthory. În cei cinci ani de domnie, „craiul cel nebun”, așa cum era numit de otomani, și-a atras ura tuturor foștilor săi aliați și a sfârșit ucis de proprii soldați. Și-a început domnia în relații bune atât cu voievodul Radu Șerban, din Muntenia, cât și cu Constantin Movilă, domnitorul Moldovei. Și-a dorit, însă să supună atât Moldova cât și Țara Românească. La scurt timp, a cerut tribut de 8.000 de florini Moldovei și s-a pregătit de război, dar, potrivit unor istorici, planul i-a fost interzis de un ordin al sultanului. În 29 decembrie 1610, oastea lui Gabriel Bathory a pornit din Țara Bârsei, prin Bran, asupra Țării Românești. Atacând prin surprindere, el a izbutit s-o ocupe deoarece oamenii fuseseră surprinși în sate de sărbători. Jafurile și atrocitățile comise de oastea lui Bathory au fost descrise de mitropolitul Matei al Mirenilor, care se afla în Mănăstirea Bistrița, jefuită de armata adusă din Ardeal: „Iar ușuratecul acesta de Bathory Gabor, căci așa-l chema, a venit pe neprevestite asupra noastră, cum s-a zis. Deci s-a luat de către dânsul Valachia fără luptă. Și câte ticăloșii și vărsări de sânge și profanări de biserici și jafuri de mănăstiri s-au făcut nu se pot spune cu de-amănuntul, multe fiind și mai presus de orice măsură. Căci, fiind neamul acesta neomenos, cu neomenie și mare cruzime se purta cu cei care-i avea în mână. Prădau, ardeau, chinuiau, puneau cărbuni pe pântecele oamenilor și-i înădușeau în fum și de oțeturi foarte acre. Scoteau ochii, tăiau mâinile, jupuiau pieile de pe genunchi, până la oase și spânzurau oamenii de mușchi. Iar capetele altora legându-le cu funia și căsnindu-i le scoteau ochii. Și unora le făceau aceste chinuri pe rând, iar asupra altora grămădindu-le pe toate deodată, le luau viața” [citat de Nicolae Iorga în Analele Academiei Române, 1900].

De aici, avea de gând să pornească asupra Moldovei, pentru a reface în acest fel unirea din 1599–1600. Mai mulți factori au spulberat însă planurile sale: nerecunoașterea lui Gabriel Bathory ca domn al Țării Românești de către Poartă (care l-a numit domn pe Radu Mihnea, punându-i la dispoziție forțe puternice); lovitura militară pornită pe neașteptate din partea lui Radu Șerban, revenit cu forțe noi din Moldova; ridicarea generală a țării, în urma exceselor săvârșite de trupele de ocupație

1791 – Tratatul de la Iași

Odată cu semnarea la Iași, la 29 decembrie 1791/9 ianuarie 1792, a Tratatului de pace dintre delegațiile Rusiei și Porții Otomane, s-a încheiat încă un lung și sângeros război dintre Imperiul țarist și Imperiul Otoman (1787–1792), care s-a desfășurat iarăși, în mare parte, pe teritoriul Moldovei și Țării Românești (unde s-au derulat principalele acțiuni militare, în afară de cele de pe frontul nord caucazian). Tratatul a fost semnat de către marele vizir Iusuf Pașa și prințul Bezborodko, care i-a succedat prințului Potemkin la conducerea delegației rusești, după moartea acestuia, confirmând creșterea puterii rusești în zona Mării Negre. Tratatul a recunoscut anexarea Hanatului Crimeei de către Imperiul Rus, și a transferat Yedisanul acestei țări, făcând din Nistru frontiera ruso-turcă în Europa. Frontiera asiatică pe râul Kuban a rămas neschimbată.

1819 – Decretul Țarului Alexandru I privind coloniștii bulgari din Basarabia țaristă

Politica de colonizare a Rusiei țariste față de imigranții străini se exprima, în primul rând, prin necesitatea de a popula teritoriile nou-cucerite, în al doilea rând, pe seama lor trebuia să fie constituită baza socială, loială imperiului, și în al treilea rând, Rusia a vrut să-și întărească pozițiile pe arena internațională și mai ales în Balcani. I.N. Inzov (1768–1845) a fost numit de împărat la 7 martie 1818 șef curator al coloniștilor bulgari, În raportul său către împăratul Alexandru I el scria: „Coloniștii bulgari merită pe deplin înalta protecție pentru hărnicia lor, buna purtare și activitatea lor în acest loc”. La 29 decembrie 1819, drept rezultat al intervenției lui I.N. Inzov, țarul Alexandru I a emis un decret, țarskaia gramota, prin care a acordat coloniștilor bulgari din Basarabia țaristă drepturi și privilegii deosebite. Această gramotă a fost păstrată cu grijă în altarul Catedralei din orașul Bolgrad. Prima preocupare a fost reglementarea dreptului de proprietate; aceasta s-a făcut pornind, întâi, de la împărțirea bejenarilor în cinci clase după vechimea stabilirii lor, fiecare categorie primind privilegii mai mari, în funcție de vechime. În funcția de membru superior al Oficiului coloniștilor străini din Basarabia a fost numit, prin decret imperial rus, epitropul coloniștilor bulgari din Basarabia, rotmistrul D. Vatikoti [Petre Cazacu – O sută de ani de robie, Iași, 1912].

1839 – S-a născut Theodor Șerbănescu

29 decembrie 1839, Tecuci – 2 iulie 1901, Brăila

Poet și traducător, membru corespondent (din 1894) al Academiei Române. A urmat cursurile liceale la Academia Mihăileană din Iași, apoi Școala Militară din același oraș. S-a distins în toate școlile prin care a trecut. A intrat în armată ca sublocotenent de geniu, în 1869, ajuns căpitan, apoi a demisionat. S-a reintegrat în armată în 1877, participând ca ofițer de Stat major la războiul de Independență. A servit în Ministerul de Război, fiind avansat până la gradul de colonel, a fost comandant în mai multe garnizoane (Bacău, Buzău, Brăila) iar în 1893 s-a retras definitiv din armată și a locuit mai mult la moșia Vameș, jud. Covurlui/Galați. În 1876 a fost prefect la Cahul. Unele încercări de intrare în viața politică au eșuat. Debutul publicistic a fost în Steaua Dunării, iar cel poetic în Ateneul român, în 1861. A colaborat la Albina Pindului, Convorbiri literare – care l-a consacrat, Literatura și arta română, Oltul, Perseverența, Revista contimporană etc. A fost membru al Societății Junimea din 1868. Producția sa poetică, relativ bogată, a rămas în paginile revistelor sau în manuscris (scrisori, albume etc.). Primul volum, Poesii, a fost postum, adunate și publicate de T.G. Djuvara, aparând în 1902. Au mai aparut Poesii alese, editate de Eugen Lovinescu (1927) și Poesii, comentate de I. Petrovici, nepotul poetului și N. Cartojan (1941). Poliglot, a tradus din Hugo, Lamartine, Alfred de Musset, Heinrich Heine, Ada Negri. Cu versuri dedicate celor mai nobile sentimente, Theodor Șerbănescu a fost văzut de către Nicolae Petrașcu drept „un poet sentimental, natural, instinctiv”.

1843 – S-a născut Regina Elisabeta a României

Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied; 17/29 decembrie 1843, Neuwied, Germania – 18 februarie/2 martie 1916, Curtea de Argeș

Regina României în timpul domniei soțului său, Carol I al României (3 noiembrie 1869–10 octombrie 1914), patroană a artelor, fondatoare a unor instituții caritabile, poetă, eseistă și scriitoare. După războiul de Independență din 1877, România a fost recunoscută ca regat în 1881 și Elisabeta a devenit prima Regină a României. În timpul războiului din 1877, Prințesa Elisabeta a înființat spitale, servicii de ambulanță, a procurat medicamente pentru răniți; s-a implicat în sprijinirea artelor și a societății filantropice. În absența unui sistem de caritate, Societatea Regina Elisabeta a tratat benevol circa 17.000 de pacienți pe an și a monitorizat starea familiilor nevoiașe. A identificat potențialul meșteșugurilor românești; se înveșmânta adesea în portul național românesc și a încurajat doamnele din suita ei să facă la fel; a organizat la castelul regal de la Sinaia un centru de meșteșuguri naționale. A încurajat tinerii talentați să studieze, prin intermediul unui program de burse, s-a înconjurat cu artiști în devenire (George Enescu, Elena Văcărescu) și a sprijinit financiar pe pictorul Nicolae Grigorescu și poetul Vasile Alecsandri. A sprijinit turismul, inițiind o campanie susținută de publicitate pentru a-și face cunoscută în străinătate țara sa adoptivă. România a participat la Expoziția Universală de la Paris (1867, 1889, 1900) cu multe articole lucrate tradițional de femei, cum ar fi broderii și tapițerii, iar în 1912, regina a organizat la Berlin expoziția Die Frau im Kunst und Beruf / Femeia în artă și meșteșuguri. Și-a dedicat întreaga viață desăvârșirii spirituale și carierei de scriitor, a scris în mai multe limbi, fiind fluentă și perfect inteligibilă în germană, franceză, engleză și română. A ales pseudonimul Carmen Sylva, latinescul pentru „cântecul pădurii”, chiar la îndemnul Regelui Carol, pentru a delimita poeta de regină. Din opera sa: Pelerinajul Dunării, Din două lumi, Bate la ușă, Poveștile Peleșului, Vârful cu dor, Cântece din valea Dâmboviței, Cântecele mării.

1843 – A încetat din viață Johann Christian Baumgarten (7 aprilie 1765, Luckau, Niederlausitz – 29 decembrie 1843, Sighișoara)

Medic și botanist german stabilit în Transilvania; autor al primului conspect critic al florei din Transilvania și al unui valoros ierbar, păstrat parțial până astăzi

1863 – S-a născut Ion Vidu

17/29 decembrie 1863, Mânerău–Bocsig, Arad – 7 februarie 1931, Lugoj, Timiș

Compozitor și dirijor, profesor, publicist și animator; „un maestru al muzicii corale românești” [Viorel Cosma]. A studiat la Conservatorul din Arad (1880–1881), Caransebeș (1885), urmând apoi cursuri de Armonie și Dirijat la Iași (1890–1891), cu marele compozitor Gavriil Muzicescu. A predat muzica la Arad și în împrejurimi, precum și în Lugoj, la Școala confesională, Liceul „Coriolan Brediceanu”, încheindu-și cariera didactică cu funcția de inspector general de muzică pentru școlile normale din țară. Pe lângă catedră, a desfășurat o vastă activitate de creație, de dirijor al Reuniunii române de cântări și muzică din Lugoj, publicist și animator, în această ultimă calitate deținând și funcția de președinte al Asociației corurilor și fanfarelor române din Banat. A creat mult: muzică de teatru, vocal-simfonică, de pian, dar s-a remarcat prin lucrările corale: Din șezătoare, Ana Lugojana, Răsunetul Ardealului, Preste deal, Negruța, Moartea lui Mihai eroul, Ștefan și Dunărea, piese antologice ale muzicii corale românești. Între creațiile sale corale, pe primul plan a fost muzica corală religioasă pentru trei voci egale, pentru cor bărbătesc și pentru cor mixt: liturghii, cântări funebre, pricesne, tropare, axioane, imnuri și colinde.

Ion Vidu – Ana Lugojana • Corul Academic Radio, Dirijor Dan Mihai Goia

1873 – S-a născut Ovid Densușianu

29 decembrie 1873, Făgăraș – 9 iunie 1938, București

Filolog, lingvist, folclorist, istoric literar și poet, profesor universitar, membru titular (din 1918) al Academiei Române. A avut o întreagă descendență de cărturari. În 1890 s-a înscris la Facultatea de Litere din Iași, avându-i profesori pe Alexandru Philippide și A.D. Xenopol. A luat licența cu calificativul Magna cum laude cu lucrările Studiu comparativ între epopeea greacă și română și Ilustrando Quintiliani sententia, satira tota nostra est, în 1892. În 1893, a fost numit profesor la un liceu din Focșani, iar în perioada următoare a mers la Berlin, în vederea aprofundării studiilor. A publicat în Revista critică-literară articole de istorie și critică literară, precum și lingvistică: Aliterațiunea în limbile romanice, Rotacismul în dialectul istrian. A continuat studiile la Paris la École des Hautes Etudes (1894–1896); a obținut diploma cu teza La Prise de Cordres et de Sébillée, chanson de gest du XII-ème siècle (Capturarea lui Cordres și Sébillée, gestă [odă] din sec.XII), și sub îndrumarea profesorului Gaston Paris și-a luat Doctoratul cu un studiu filologic asupra unui text francez din secolul al XIV-lea: Der „Roman de la comtesse d’Anion” von Jean Maillart. A fost numit provizoriu la catedra de Istoria limbii și literaturii române de la Universitatea din București, unde a deschis primul curs cu o lecție despre Obiectul și metoda filologiei, a devenit titularul catedrei de Filologie romanică cu privire specială asupra limbii române, din 1901 până la sfârșitul vieții sale. A publicat buletinul Studii de filologie română iar în 1901 i-a fost publicată la Paris opera fundamentală Histoire de la langue roumaine (vol.I), Les origines, în care au fost strânse informații vaste asupra formării și evoluției limbii române. A înființat la București Societatea de Filologie (1905), a întemeiat și a condus revistele Viața nouă, Grai și suflet. A studiat fenomenele de limbă în strânsă legătură cu folclorul și etnografia. A fost creatorul școlii lingvistice de la București. A fost ales membru de onoare al Societății de Etnografie, al Societății de Lingvistică de la Paris. A fost distins cu Premiul „Bibesco” al Societății de Lingvistică din Paris (1905).

1884 – S-a născut Ioan Cristu Danielescu

29 decembrie 1884, Ploiești – 28 septembrie 1966

Compozitor, dirijor, profesor. A studiat la Conservatorul din București, având profesori pe Gheorghe Brătianu, D.G. Kiriac, Petre Ciontu, Robert Klenck etc. Până la susținerea examenului de capacitate, a predat gratuit muzica în diverse școli din Ploiești, în vara anului 1904 reușind să constituie un uriaș cor de aproape 500 de elevi, cu care, pe 2 iulie 1904, cu prilejul comemorării a 400 de ani de la trecerea în eternitate a voievodului Moldovei Ștefan cel Mare, a susținut un concert-spectacol în aer liber. De la promovarea examenului de capacitate și până la pensionare (1945), s-a impus printre cei mai renumiți profesori de muzică din Ploiești, la Liceul Sf. Petru și Pavel, Școala Normală și Liceul de fete „Spiru Haret”. Printre numeroșii săi elevi se regăsesc maestrii: Dumitru D. Botez și Paul Constantinescu, istoricul și criticul literar Valeriu Râpeanu, profesorul emerit Paul D. Popescu. În paralel cu prestigioasa activitate didactică, s-a afirmat încă din perioada studiilor muzicale în domeniul creației muzicale, fiind autor a peste 150 de lucrări în domeniul muzicii de teatru, pentru voce și pian și cu deosebire corale, dintre care: Se întorc eroii, Frunză verde de sulfină, Sus pe Argeș, Pe Valea Prahovei, Voința Neamului etc. S-a impus și printr-o neobosită activitate de dirijor, la pupitrul Societăților corale Doina Prahovei, Freamătul codrului etc., cu care a susținut numeroase concerte în Ploiești și în turnee în diverse zone ale țării.

Ioan Cristu Danielescu – Voința Neamului • Corul Moldova, Dirijor Vladimir Budilevschi

1894 – S-a născut Emilian I. Constantinescu

29 decembrie 1894, Râmnicu Sărat, Buzău – 17 ianuarie 1977, București

Critic literar, profesor. A debutat cu o schiță în Revista noastră (1914), periodic scos de elevii liceului Unirea din Focșani. În același an s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie și la Facultatea de Drept ale Universității din București dar nu a terminat decât cursurile Facultății de Litere și Filosofie, în 1919, după ce aproape un an, în timpul războiului, a fost mobilizat. Student preferat al lui Mihail Dragomirescu, a făcut parte, cu intermitențe, între 1921–1934, dintre asistenții catedrei de Estetică. Totodată, a fost profesor la Liceele Sf. Sava, „Spiru Haret”, Liceul Comercial din București, la Oradea, Câmpulung, Râmnicu Sărat. Starea precară a sănătății l-a obligat în mai multe rânduri să-și întrerupă activitatea profesională. A colaborat, mai ales cu contribuții de istorie a literaturii, la Analele literare, Convorbiri literare, Clipa, Cele trei Crișuri, Săgetătorul, Buletinul Institutului de Literatură, Revista generală a învățământului, iar după 1960, la Viața românească, Steaua. Din scrierile sale: Anarhismul poetic, Valorile literare în critica lui Titu Maiorescu, Un aspect al originalității lui Ion Creangă, Studii literare.

1898 – S-a născut Tudor Șoimaru

Gheorghe Drăgușanu; 29 decembrie 1898, București – 18 septembrie 1967, București

Prozator, dramaturg, traducător și gazetar. După absolvirea liceului din Pitești, a început studii universitare în Franța, fără a le finaliza. A debutat ca ziarist în 1918 la publicația Cronica din Iași. Ulterior a fost redactor la Universul, Dreptatea, Adevărul, România Literară, a publicat articole, reportaje, note de călătorie, cronici dramatice în Viața Românească, Adevărul literar și artistic, Lumea, Viața Literară etc. Scriitor de orientare promodernistă și antigândiristă, a condus, împreună cu Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu și Pompiliu Constantinescu, revista Kalende (noiembrie 1928-martie 1929). A frecventat cenaclul Sburătorul condus de criticul Eugen Lovinescu (1925–1929), unde a publicat bucăți de proză literară: Idilă, Tantal, Noua Eneidă. În 1936 i-a apărut un volum cu reportaje, Constanța, iar în 1938 Istoria vieții publice în România, unde au fost trecute în revistă doctrinele politice din spațiul românesc. Adevăratul debut literar al lui Șoimaru s-a produs în ipostaza de dramaturg, cu piesa Furtună în Olimp, reprezentată la Teatrul Național din București, în stagiunea 1945–1946, urmată de: Afaceriștii, Ce naște din pisică.

1903 – S-a născut Sergiu Dan

Isidor Sergiu Rottman; 29 decembrie 1903, Piatra Neamț – 13 martie 1976, București

Prozator, publicist și traducător. A urmat Școala Superioară Comercială. A debutat în Cugetul românesc în 1922 și a colaborat la numeroase ziare și reviste din perioada interbelică: Adevărul, Adevărul literar și artistic, Bilete de papagal, Cetatea literară, Contimporanul, Dimineața, Dreptatea (unde semna cronica teatrală), Herald, Lumea literară și artistică, Rampa, Tempo! (unde publica reportaje), Țara noastră, Viața literară etc. A debutat editorial în 1929 cu volumul Viața minunată a lui Anton Pann, scris în colaborare cu Romulus Dianu și reluat în 1934 cu titlul Nastratin și timpul său. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost deportat în Transnistria. După ce a revenit acasă, a scris despre această experiență în romanul său Unde începe noaptea. A fost deținut politic al regimului comunist. Din opera sa literară: Dragoste și moarte în provincie, Arsenic, Surorile Veniamin, Taina stolnicesei, Dintr-un jurnal de noapte, Serviciul de noapte.

1907 – S-a născut Ion Luican

29 decembrie 1907, Frumușani, Călărași – 1 septembrie 1992, Frumușani

Cântăreț de muzică populară, romanțe și muzică ușoară. A urmat Academia Regală de Muzică din București, unde i-a avut profesori pe Constantin Brăiloiu și Ion Chirescu, a absolvit în 1956 Institutul Teologic de Grad Universitar din București. A fost diseur la restaurantul Izvorul rece, a debutat la Radio în 1933, în reclame muzicale, a câștigat un concurs organizat de casa de discuri Odeon și a devenit angajat al firmei. A imprimat pe plăci de gramofon piesele: Mi-e dor de-acasă, Să-ți cânt, samovare în 1937. În anii ’30-’40, a cântat cu orchestrele: Petrică Moțoi (cu care a și debutat la Radio), Vasile Julea, Frații Stănescu, Elly Roman, Ernst Hönigsberg, George Corologos, Ionel Vlădescu. Din 1948 a început să renunțe la genul de muzică ușoară, în favoarea muzicii populare și romanței. A participat la numeroase turnee cu orchestrele Doina Gorjului din Târgu-Jiu, Doina Argeșului din Pitești, cu orchestrele de muzică populară ale filarmonicilor: Banatul din Timișoara, din Cluj și Ploiești, cu orchestrele: Ansamblului Perinița, a Sfatului Popular al Capitalei, Teatrului de estradă „Ion Vasilescu”.

Ion Luican – M-a făcut mama oltean

1910 – S-a instalat Guvernul Petre P. Carp (2)

Consiliu de miniștri conservator prezidat de Petre P. Carp, care a condus țara între 29 decembrie 1910–28 martie 1912, promovând o „susținută și eficientă inițiativă”. În această perioadă, a pus în aplicare o serie de reforme revoluționare în beneficiul țării: Legea privind organizarea meseriilor, creditului și asigurărilor muncitorești; măsuri împotriva prețurilor de monopol la produsele de consum de bază; un pachet de legi pentru ieftinirea traiului prin scutiri de taxe și impozite; Legea încurajării industriei naționale din 1912. Guvernul a fost afectat de Afacerea tramvaielor – Vintilă Brătianu, primul primar liberal al Capitalei, a hotărât în 1909 modernizarea transportului cu tramvaiul; a înființat Societatea de Tramvaie București (STB) și a inițiat o lege pentru obținerea unui împrumut pentru construirea de noi linii de tramvaie, modernizarea celor vechi și achiziționarea unor vagoane noi. Un grup de investitori privați s-a asociat la STB cu 50%. Problema a apărut la împărțirea profitului: afaceriștilor le revenea un procent de 80% și Primăriei, doar 20%. Ministrul de interne și primarul Capitalei au dispus suspendarea activității STB și ridicarea liniilor de tramvai de pe străzile Lipscani și Gabroveni, dar conducerea STB a ignorat acest ordin. S-a iscat un conflict între STB, condusă de afaceriștii liberali, pe de o parte, și Primăria și Ministerul de Interne, de cealaltă parte. Mai mult decât atât, grupul de întreprinzători a decis să preia și proprietatea asupra societății. Conflictul a trenat și s-a accentuat, determinând demisia Guvernului.

1916 – S-a născut Nicolae Sotir

29 decembrie 1916, Ploiești – 24 octombrie 1991, București

Jucător și antrenor de volei de talie mondială. A debutat în sport ca junior la echipa de fotbal a STB. Apoi a trecut la volei, la Clubul PEBE, Petrolul București, Viforul Dacia. În 1941, frații Sotir și încă 26 studenți iubitori de sport au pus bazele Clubului Taifun, cu Nicolae Sotir antrenor secund la volei. A mai jucat la ITE, Marina și Progresul București. Și-a încheiat activitatea de jucător în anul 1955. Ca antrenor, a condus echipa națională (1955–1957, 1959–1960, 1963–1964, 1969–1970, 1971–1972, 1978–1982), cu care a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial de Volei din Brazilia 1960, medalia de aur la Campionatul European de Volei 1963 și medalia de bronz în 1971. La Jocurile Olimpice din Japonia din 1964 au obținut locul 4, iar la Jocurile Olimpice din URSS din 1980 medalia de bronz. De-a lungul carierei sale a antrenat și echipele naționale de volei ale Turciei, Franței și Israelului. A primit titlul de Antrenor emerit.

1919 – Parlamentul României a votat legile de ratificare a Marii Uniri

La 11 decembrie 1918 s-a ratificat Marea Unire de către Guvernul României, iar declarația de la Alba Iulia a fost înmânată Regelui Ferdinand, care a promulgat în aceeași zi decretul de sancționare a unirii Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului, Banatului, Bucovinei și Basarabiei cu România. Un an mai târziu, pe 29 decembrie 1919, Parlamentul României a votat legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului, Banatului, Bucovinei și Basarabiei cu România. A fost primul Parlament al României reîntregite, reunit la București, ales prin vot universal și cuprinzând reprezentanți din toate teritoriile locuite majoritar de români. Marea Unire a reprezentat un proces istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național, România. Unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei cu Regatul României, a dus la consituirea României Mari și s-a datorat următorilor factori principali: acțiunii politice decisive a elitelor din Regatul României și din Austro-Ungaria în conjunctura favorabilă de la sfârșitul primului război mondial; prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus; afirmarea principiului autodeterminării și a celui al naționalităților pe plan internațional, în contextul prezenței pe scară largă a sentimentului național în rândul populației.  românești.

1919 – S-a născut Roman Vlad

29 decembrie 1919, Cernăuți, România/Ucraina – 21 septembrie 2013, Roma

Compozitor, pianist, muzicolog de notorietate internațională, stabilit în Italia. A studiat pianul la Conservatorul din orașul natal, Cernăuți. În 1938 a imigrat în Italia, la Roma unde a primit cetățenia italiană în 1951. A continuat studiile la Accademia nazionale di Santa Cecilia din Roma cu Alfredo Casella, unde a obținut diploma în anul 1942, în același an obținând Premiul „George Enescu” cu una dintre compozițiile sale. După al doilea război mondial, și-a continuat activitatea de pianist concertist și compozitor, în paralel devenind unul din cei mai apreciați muzicologi, susținând conferințe și cursuri de muzicologie în toată Europa, în SUA și în Japonia, la Summer School of Music în Dartington Hall. A fost o personalitate importantă în lumea muzicală italiană și nu numai: director artistic al Academia Filarmonica Romana, co-director al secțiunii muzicale din Enciclopedia dello Spettacolo, Președinte al Societății Italiene de Muzică Contemporană, director artistic al Maggio Musicale și al Teatrului Comunal din Florența, Președinte al Società Aquilana dei Concerti, superintendent al Operei din Roma, director artistic la Scala din Milano, co-director al Nuova Rivista Musicale Italiana, director artistic al Orchestrei Simfonice RAI din Torino, Președinte al Confédération Internationale des Auteurs et Compositeurs, Președinte al Società Italiana degli Autori ed Editori. A compus coloana sonoră a peste 20 de filme, în 1950 primind premiul Nastro d’Argento pentru partiturile sale cinematografice. În România, a fost președinte de onoare al Festivalului Internațional „George Enescu” ediția 2001, membru al consiliului de administrație al Confederației Internaționale a Autorilor și Compozitorilor.

Roman Vlad – Sonet pentru Orfeu, Concert pentru harpă și orchestră

1928 – S-a născut Nicolae Țic

29 decembrie 1928, Boz–Brănișca, Hunedoara – 12 martie 1992, București

Scriitor, publicist și scenarist. În timpul liceului a debutat cu o poezie la Revista Elevilor, în 1949. A urmat Facultatea de Filologie din Capitală, absolvită în 1953. În paralel a fost redactor al ziarului Steagul roșu din Petroșani și colaborator la Scînteia tineretului. Prima carte publicată a fost A doua moarte a lui Anton Vrabie (1957). Redactor la Secția scenarii a Studioului Cinematografic București (1961–1969), a devenit apoi secretar al Asociației Cineaștilor, post pe care l-a ocupat exact în aceeași perioadă în care a născocit personajele seriei de comedie B.D. și a scris, în colaborare cu Mircea Drăgan scenariul pentru Brigada Diverse intră în acțiune, Brigada Diverse în alertă!, B.D. la munte și la mare. A scris scenariul pentru încă șase filme: Castelul condamnaților, Dragostea mea călătoare, O lume fără cer, Mult mai de preț e iubirea, în colaborare cu Dan Marcoci, Scopul și mijloacele, Duminică în familie. Pe parcursul vieții, scenaristul și publicistul Nicolae Țic a publicat 29 de volume

Scopul și mijloacele (1984) • Petre Gheorghiu, Leopoldina Bălănuță, Rodica Negrea, Răzvan Vasilescu, Cristina Deleanu, Ștefan Sileanu etc.

1928 – A încetat din viață Ioan Nădejde (18 decembrie 1854, Tecuci, Moldova – 29 decembrie 1928, București)

Sociolog, lingvist, publicist și traducător; profesor la Universitatea din Iași; politician, unul dintre fondatorii Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România

1930 – Primul recensământ general al populației României reîntregite

A fost organizat și desfășurat conform cerințelor științifice moderne ale acelei perioade. Pentru prima data în România datele s-au prelucrat cu ajutorul echipamentelor de calcul (mecanografice). Numărul total al locuitorilor țării a fost de 18.052.896, din care 8.870.778 (49,1%) bărbați și 9.182.118 (50,9%) femei. Potrivit structurii etnice a populației, situația era următoarea: români–71,9%; unguri, inclusiv secui–7,9%; germani (sași din Transilvania, șvabi din Banat și Crișana, precum și grupurile de germani din Bucovina și Basarabia)–4,1%; evrei–4%; ucraineni, ruteni–3,2%; ruși–2,3%; bulgari–2%; țigani–1,5%; turci–0,9%; găgăuzi–0,6%; cehi, slovaci–0,3%; albanezi, armeni, huțani–sub 0,1%; alte neamuri–0,3%; neidentificați–sub 0,1%.

1933 – A încetat din viață, asasinat, Ion G. Duca

(Ion Gheorghe Duca; 20 decembrie 1879, București – 29 decembrie 1933, Sinaia)

Om politic liberal; a deținut funcțiile de ministru al educației, ministru al agriculturii, ministru al afacerilor externe, ministru al Afacerilor Interne și prim-ministru al României; a fost asasinat de așa-numiții Nicadori din cauza eforturilor sale de a stăvili Mișcarea Legionară

1935 – S-a născut Dan Bota

Marcel Dan Bota; 29 decembrie 1935, Săliște, Sibiu – 6 ianuarie 2021

Pictor, membru al Uniunii Artiștilor plastici din România din 1981. A absolvit Academia de Arhitectură „Ion Mincu” din București în 1959. A participat la expoziții naționale, la Saloane ale Municipiului București, la expoziții de grup, dar și personale (București, Baia Mare, Reșița, Dej). „Un pictor flamboaiant dedus dintr-un arhitect, un vitalist serios-năzdrăvan cu apucături spectaculoase, cu nărăveli cromatice megavizuale, cu portrete sucite, cu peisaje luxuriant-strivitoare, în tablouri uriașe, ca niște decoruri pentru o montare la Old Vic. Dar, mai ales, cu o poftă de viață insațiabilă” [UAP].

Biografie ilustrată [Artindex]

1935 – A încetat din viață Ștefan Minovici (18 iulie 1867, Râmnicu Sărat – 29 decembrie 1935, București)

Chimist; membru fondator al Academiei de Științe din România; membru corespondent al Academiei Române

1937 – A încetat din viață Constantin Miculescu (6 septembrie 1863, Crevenicu, Teleorman – 29 decembrie 1937, București)

Fizician cu rezultate notabile în termodinamică și optică; profesor universitar; membru de onoare al Academiei de Științe din România

1939 – S-a născut Grigor Moldovan

29 decembrie 1939, Vadu Izei, Maramureș

Matematician și informatician, profesor universitar. A absolvit Facultatea de Matematică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1963) și a devenit Doctor în Matematică, specializarea Calcul și teoria aproximației (1972) la aceeași facultate. La absolvire a fost repartizat pe bază de medie tot la Facultatea de Matematică a Universității „Babeș-Bolyai”, unde a parcurs întreaga ierarhie universitară existentă la acea vreme: preparator, șef cabinet, preparator II, preparator I, asistent, lector, conferențiar și profesor universitar (din 1990). În paralel, a fost Director al Centrului de Calcul al Universității „Babeș-Bolyai”, 17 ani, de la înființare (1975–1992, fără retribuție pentru această activitate). Se remarcă prin activități didactice și științifice de pionierat în domeniul informaticii românești. A publicat peste 70 de articole științifice în reviste de specialitate și în volumele unor conferințe naționale și internaționale, este autorul/coautorul a peste 20 de cărți, dintre care: Scheme logice și programe FORTRAN, Scheme logice și programe COBOL. Culegere de probleme (în colab.), Bazele informaticii II, Minicalculatorul CORAL și sistemul de operare MIX (în colab.), Limbaje formale și teoria automatelor. Culegere de probleme (în colab.) Descrierea algoritmilor. Teorie și aplicații (în colab.) Limbaje formale și tehnici de compilare, Limbaje formale și teoria automatelor, Sisteme distribuite: Modele informatice (în colab.) etc.

1949 – S-a născut Carmen Maria Strujac

29 decembrie 1949, București

Actriță de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București în anul 1970. A activat ca actriță la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați. De asemenea, a jucat în mai multe filme, printre rolurile sale cele mai cunoscute fiind grecoaica Caliopi din seria Haiducii, escroaca Agripina din Brigada Diverse în alertă! sau Maria Mureșan din Fiul munților. A părăsit România în 1980, emigrând în Italia, în prezent este stabilită la Viena.

Zestrea domniței Ralu (1971) • Florin Piersic, Marga Barbu, Toma Caragiu, Constantin Codrescu, Aimée Iacobescu, Carmen Maria Strujac, Mihai Mereuță, Colea Răutu

1952 – S-a născut Pavel Șușară

29 decembrie 1952, Bănia, Caraș-Severin

Critic și istoric de artă, monograf, poet, publicist și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat cu poezie în Almanahul literar în 1978 și cu texte despre artă în revista Arta (1982). A colaborat cu studii și articole despre artă plastică, poezie, proză, eseu, articole polemice și de angajament civic la revistele: Arta, serie veche și nouă, SCIA, Almanahul Arta, Artelier, Balkon, Almanahul literar, Luceafărul (serie nouă), Contrapunct, 22, Dilema, România literară, Amphion, Ianus, Observatorul Cultural etc. A susținut o rubrică permanentă de critică de artă în România literară, a fost colaborator permanent cu cronică plastică al postului de radio Europa liberă și ziarului Libertatea, având numeroase colaborări la radio și la televiziune; a realizat emisiunea Lentila de contact (TVR Cultural). Este colaborator la Dicționarul enciclopedic. Este președinte al Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România. În 2018 a deschis în București Muzeul de Artă modernă și contemporană MAMCO Pavel Șușară, care promovează arta românească modernă și contemporană. A publicat volume de poeme: Regula jocului, Veto, Tetraktys, Opt povești adevărate/cu ființe minunate (poezie pentru copii), Universul din Cușcă; albumul monografic Corneliu Baba; proză scurtă: Sinuciderea se amână etc.

1962 – Relații diplomatice România – Elveția

În februarie 1880 s-a semnat un Tratat consular între cele două țări, iar în 1891 România a deschis primele consulate onorifice in Elveția la Berna, Geneva și Zurich. Prima misiune diplomatică a României în Elveția, cu gradul de Legație datează din 1911, iar deschiderea primei misiuni diplomatice elvețiene în România a fost în 1916. La 29 decembrie 1962 a avut loc ridicarea nivelului de reprezentare a Legației elvețiene de la București la rang de ambasadă; Emil Bisang a devenit primul ambasador al Elveției în România.

1968 – S-a născut Cătălin Ștefănescu

29 decembrie 1968, Râmnicu Vâlcea

Jurnalist, realizator și prezentator de televiziune. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în 1995, lucrarea de licență pe care a susținut-o fiind despre teatrul antic din Grecia. A publicat articole în Contemporanul, Steaua, Cotidianul, Canava Odeon și Direcția 9 între anii 1991–1998. A condus compartimentul de difuzare și imagine la TVR Cluj, unde a fost și secretar general de redacție. A realizat și prezentat emisiuniea Întâlnirea de Sâmbătă, la TVR, dar este în special cunoscut pentru emisiunea Garantat 100% pe care o și produce. Lista invitaților prezenți în platoul Garantat 100%, de-a lungul timpului, cuprinde personalități de anvergura celebrei actrițe Vanessa Redgrave, a sopranei Sarah Brightman, a scriitorului-filosof Pascal Bruckner, a „guru-ului” branding-ului Wally Olins, a regizorului Andrei Șerban sau a coregrafului suedez Mats Ek.

Garantat 100% cu Florian Pittiș (2004)

1970 – Aprobarea reînhumării osemintelor lui Iuliu Maniu și ale lui Ion Mihalache

Conducerea Partidului Comunist Român a aprobat deshumarea osemintelor lui Iuliu Maniu, aflate în incinta penitenciarului Sighet, și reînhumarea lor în satul Bădăcin, județul Sălaj. De asemenea, a fost aprobată deshumarea osemintelor lui Ion Mihalache aflate în incinta penitenciarului Râmnicu-Sărat și reînhumarea lor în comuna Topoloveni, județul Argeș. Cele două aprobări au fost inutile și cinice, pentru că nici până acum nu au fost identificate rămășițele pământești ale celor doi martiri ai neamului nostru…

1970 – S-a născut Vasile Mardare

29 decembrie 1970, Botoșani – 30 aprilie 2018, Corbeanca

Cântăreț și compozitor de muzică folk. A început să cânte încă de la vârsta de cinci ani, iar pe când avea doar 14 ani, a debutat la Cenaclul Flacăra (1984). În timpul liceului, a înființat trupa Pro Folk la Sibiu. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără Aceeași floare, Cuplu tăcut, Amintiri, La despărțire. În ultima parte a vieții s-a mutat în Timișoara, dedicându-se întru totul muzicii folk.

Vasile Mardare – Femeia

1972 – S-a născut Grigore Șoitu

29 decembrie 1972, Constanța

Poet și jurnalist. Este absolvent al Liceului Pedagogic din Constanța (1990) și al Facultății de Științe juridice și administrative a Universității „Dimitrie Cantemir” din București (1996). Și-a desfășurat activitatea literară la început în cenaclul Poesis al Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanța, apoi în Cenaclul de marți al Universității „Ovidius” din Constanța coordonat de criticul și profesorul Marin Mincu. A debutat publicistic în 1994 în revista Vatra cu poeme, iar debutul editorial s-a produs în 1996 cu volumul Anticulinare. Colaborează cu poeme la revistele: Vatra, Poesis, Tomis etc. Colaborează cu interviuri, poeme și cronici la revista Observator din München. A participat la mai multe proiecte naționale și europene de lecturi publice: Noaptea Cărților Deschise, Maratonul de poezie și Jazz din cadrul Nopții muzeelor sau Festivalul Internațional de Poezie București. În 2018 a înființat Asociația Liga Literară din România, alături de scriitorii Claudiu Komartin, Mugur Grosu, Paul Vinicius, Octavian Soviany, Valeriu Mircea Popa, poetul Ioan Vieru și Radu Aldulescu. A primit Premiul pentru poezie al revistei Vatra la Festivalul internațional „Lucian Blaga” (Sebeș, 1994) și premiul pentru debut al revistei Poesis (1996).

1978 – A încetat din viață Franyó Zoltán (30 iulie 1884, Marghita Mică/Banatska Dubica, Banatul Sârbesc – 29 decembrie 1978, Timișoara)

Publicist și traducător român de etnie maghiară

1989 – Prima ședință a guvernului provizoriu Petre Roman (1)

Primul guvern al României de după căderea comunismului, numit la 27 decembrie 1989 de Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), s-a întrunit în prima sa ședință la 29 decembrie. Din 31 de miniștri, 23 ocupaseră, înainte de 1989, posturi de responsabilitate în structurile de partid sau în statul comunist.

1989 – A apărut primul număr al publicației Vestitorul Ortodoxiei Românești

Denumirea inițială a periodicului Patriarhiei Române. Din colegiul redacțional făceau parte: Preafericitul Părinte Daniel, protosinghel și consilier al Departamentului Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic al Administrației patriarhale, Înaltpreasfințitul Părinte Casian al Dunării de Jos, arhimandrit și inspector patriarhal pentru învățământul teologic, vrednicul de pomenire Episcop-vicar Roman Ialomițeanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și Teodor Baconski, care era doctorand și redactor la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

1994 – S-a născut Eliza Cicic

Marina Eliza Cicic; 29 decembrie 1994, Corabia, Olt

Fostă handbalistă care a jucat pe postul de extremă dreapta. A evoluat pentru CSȘ Caracal (cu care a câștigat Campionatul Național Junioare III, Cupa Prahova, Cupa Mehedinți, Cupa Dolchimex – toate în 2008, Campionatul Național Junioare II 2010) și HC Zalău și pentru echipa națională de handbal feminin de tineret a României. Ea a fost convocată pentru prima dată la națională în 2010 și, până în noiembrie 2012, a jucat în 32 de partide în care a înscris 45 de goluri.

1994 – A încetat din viață Tudor Greceanu (13 mai 1917, București – 29 decembrie 1994, București)

Aviator de elită în timpul celui de al doilea război mondial, posesor a șase brevete de pilot; deținut politic al regimului comunist; a scăpat de plutonul de execuție, după o evadare spectaculoasă din Penitenciarul Aiud, dar de pe urma torturilor din închisoare i-au fost amputate ambele picioare

2000 – A încetat din viață Angela Ion (27 noiembrie 1928, Băișești, Suceava – 29 decembrie 2000)

Istoric literar; profesoară și șefă a Catedrei de Limba și Literatura Franceză a Universității București

2004 – S-a încheiat mandatul Guvernului Adrian Năstase. S-a instalat Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu

Guvernul Adrian Năstase a fost un cabinet PSD care a guvernat în perioada 28 decembrie 2000–29 decembrie 2004. A avut câteva realizări importante: creștere economică; eliminarea vizei Schengen; revizuirea Constituției; aderarea la NATO; închiderea negocierilor pentru aderarea la UE, fiind, însă caracterizat prin corupție generalizată în administrație

Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu a fost un cabinet format din Alianța DA (PNL – PD), UDMR, PC, alianță rezultată în urma alegerilor generale din 2004, care a guvernat între 29 decembrie 2004–5 aprilie 2007. Cabinetul a adoptat introducerea cotei unice de impozitare de 16%; denominarea monedei naționale cu patru zerouri; România a devenit membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007; s-a confruntat cu răpirea jurnaliștilor în Irak. Mandatul cabinetului a fost marcat de confruntarea dintre primul ministru și președintele Băsescu; PD a fost scos de la guvernare prin restructurarea cabinetului.

2012 – A încetat din viață Helmut Plattner (31 martie 1927, Sibiu – 29 decembrie 29, 2012, Berlin)

Organist, dirijor, compozitor; primul profesor de orgă la Conservatorul din București; sas din Transilvania, stabilit în Germania în 1973

2018 – A încetat din viață Ștefan Ștefănescu (24 mai 1929, Goicea Mică, Dolj – 29 decembrie 2018, București)

Istoric, profesor, cercetător și editor în domenii ca: istoria medie a României, demografia istorică, istoria instituțiilor, istoria structurilor socio-politice medievale ale Țării Românești, istoria relațiilor internaționale; a editat izvoare istorice privitoare la istoria României; membru titular al Academiei Române

2020 – Mare cutremur în Croația

Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 pe scara Richter a lovit Croația și țările vecine, inclusiv Italia și România. Au decedat 7 persoane, iar alte zeci au fost rănite.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită