3 Aprilie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Mănăstirea Plătărești

 

1646 – Sfințirea Mănăstirii Plătărești

Ctitorie a lui Matei Basarab, domn al Țării Românești și a soției sale Elina, în anul 1632, biserica de piatră a mănăstirii fiind construită între anii 1642–1646. Mănăstirea este situată în partea de sud a localității Plătărești din județul Călărași, pe o terasă a râului Dâmbovița.

Sunt două legende privind începuturile mănăstirii. Conform primei variante, mănăstirea a fost ridicată în amintirea unei lupte cu tătarii, care îl sprijineau pe Radu Iliaș, la preluarea domniei de către Matei Basarab, în 1632. A doua variantă spune că Matei Basarab a ridicat mănăstirea în amintirea victoriei obținute asupra lui Vasile Lupu la Nenișori în octombrie 1639. Este posibil ca ambele variante să fie adevărate, în sensul că după lupta din 1632 Matei Basarab a înființat mănăstirea, iar după victoria din 1639 a construit biserica de piatră a mănăstirii. 

1653 – S-a încheiat prima domnie a lui Vasile Lupu în Moldova

Vasile Lupu (1595 – 1661) a fost Domnul Moldovei în două rânduri, între aprilie 1634–3/13 aprilie 1653 și 28 aprilie/8 mai–8/18 iulie 1653. Domnitor umanist a dus o politică de susținere a ortodoxiei în Peninsula Balcanică, a ctitorit biserica Trei Ierarhi din Iași, a întemeiat Academia Vasiliană și a sprijinit activitatea tipografică în Moldova. 

 

Ziua Jandarmeriei Române

Stabilită prin Legea nr. 116/5 iunie 1998 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, care la Art. 66, (1) precizează: „La data de 3 aprilie, în fiecare an, se sarbatoreste Ziua Jandarmeriei Române”. 

1850 – S-a adoptat Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi

La 3 aprilie 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei, a aprobat hotărârea Divanului Obștesc, semnând actul de înființare a jandarmeriei, Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi. Momentul a marcat nașterea Jandarmerie Române, concepută și organizată având la bază experiența Jandarmeriei franceze, domnitorul Grigore Alexandru Ghica, dându-i importanța pe care marele împărat, Napoleon Bonaparte o atribuia Jandarmeriei franceze.  

 

1853 – S-a născut Alfons Oscar Saligny

3 aprilie 1853, Focșani – 4 mai 1903, București

Chimist român, membru corespondent (din 1902) al Academiei Române, fratele lui Anghel Saligny. Studiile secundare au fost urmate de frații Alfons și Anghel, împreună cu sora lor Sofia, la Potsdam, în Prusia. După studiile secundare, Alfons a urmat studii de chimie la Berlin, cu renumitul profesor Hofmann, și a obținut titlul de Doctor în Chimie în baza unei teze de chimie organică. A fost chimist la laboratorul Eforiei, de la Spitalul Colțea și profesor de Mineralogie la Școala de Poduri și Șosele, apoi la catedra de Chimie generală și aplicată, pe care a condus-o până la sfârșitul vieții. A deținut, în paralel, funcția de șef al laboratorului Monetăriei Statului, apoi pe cea de sub-șef de serviciu la Căile Ferate Române. Alfons Saligny a înființat în București primul laborator de încercări pe materialele de construcții din România, a cărui experiență și competență au fost folosite de fratele său, Anghel Saligny, pentru a da girul calității și rezistenței materialelor de construcții și structurilor metalice folosite la ridicarea podului „Carol I” peste Dunăre și a viaductelor care traversează Lunca Dunării. 

1859 – S-a născut Ștefan Petrovici

3 aprilie 1859, Jabăr, județul Timiș – 31 iulie 1922, Caransebeș

Avocat și om politic bănățean. A urmat studii superioare juridice la Viena și la Budapesta, unde a obținut și diploma de Doctor în Drept și licența de avocat. După terminarea studiilor s-a întors în Banat, s-a stabilit la Lugoj și a deschis un birou de avocatură. A devenit cunoscut în scurt timp, ca apărător al marelui publicist Aurel C. Popovici în procesul intentat de autoritățile maghiare ca urmare a Replicei scrisă de acesta, un protest vehement la adresa politicii de maghiarizare din Transilvania și Banat. A fost apoi referent la procesul memorandiștilor. S-a înscris în Partidul Național Român și s-a implicat activ în cauza românilor din Ungaria. În 1893 era referent la adunarea de la Sibiu, în 1895 s-a aflat printre organizatorii congresului naționalităților, în 1905 a fost ales deputat în Parlamentul din Budapesta, unde, în ședința din 6 iulie 1906 a rostit un discurs fulminant prin care combătea politica de maghiarizare a guvernului, având apoi și alte interpelări cu privire la situația școlilor și a abuzurilor din județul Caraș-Severin. Preocupat de promovarea drepturilor românilor bănățeni, a scris numeroase articole în evidentă contradicție cu politica autorităților maghiare, mai ales pentru ziarul Dreptatea din Lugoj. În 1907 i-a fost intentat proces penal de presă cu acuza de „agitație” la adresa Statului maghiar, procesul fiind doar o înscenare oportun folosită cu ocazia alegerilor generale care aveau loc în acel an. A fost condamnat la 6 luni de închisoare, în Seghedin. A dezvoltat și o activitate intensă în interesul bisericii, fiind ales deputat sinodal al adunării eparhiale din Caransebeș. A fost membru al ASTRA și membru al Societății pentru fondul de teatru român. 

1866 – Lovitura de stat de la Iași

Evenimentul, pus la cale de agenții Rusiei cu ajutorul unor bogătași și al clerului, în frunte cu Înaltpreasfințitul Calinic Miclescu, Mitropolitul Moldovei, a urmărit ruperea Micii Uniri și revenirea la situația de dinainte de 1859, prin divizarea celor două provincii românești în state separate. Lovitura de stat încercată la Iași de Rusia și de preoțimea ortodoxă din Moldova în 3 aprilie 1866, la doar 7 ani după Mica Unire, a fost o bătălie în sensul propriu al cuvântului: mulțimi înarmate, baricade în mijlocul străzilor, schimburi înverșunate de focuri, lupte de stradă, cu forțele guvernamentale prinse în ambuscade de pe acoperișuri și din balcoane, șarje de cavalerie pe ulițele pietruite din centrul Iașiului, sute de morți și alte sute de răniți. Corespondentul ziarului Vocea Națională relata cu lux de amănunte în articolul din 5 aprilie: „Eri Duminică la eșirea din Biserică o mulțime de oameni umpluse Curtea Mitropoliei și loculu denaintea casei Roznovanu. Pe la 10 și jumătate eși PSS Mitropolitulu Calinicu Miclescu din biserică. Îndată îlu încungiurară o mulțime de oameni, Teodor Lățescu în capu, și’lu provocară, să meargă împreună cu denșii la Palatu să gonească pe Locotenenți. «Josu Unirea!» strigau unii. «Revoluție! Nu vă temeți, țineți-vă numai câte-va ceasuri, vină Rușii în ajutorul nostru» strigau alții. Și așa Mitropolitulu cu cârja în mână și cu manta pe umere se puse în fruntea lor și gloata de oameni se îndrumă spre Palatu, strigând: «Josu Unirea! Vină Rușii în ajutoru»”. Situația a fost salvată de intervenția armatei pe străzile Iașiului, sub comanda fermă a boierului moldovean pro-unionist Lascăr Catargiu, care, în momentul decisiv, a avut tăria de caracter să ordone deschiderea focului când gloatele, asmuțite de agenții ruși și de preoți, puseseră stăpânire pe oraș. Mitropolitului antiunionist, Calinic Miclescu, după ce s-a salvat în primele clipe de la pericolul de a fi călcat în picioare de mulțimea întărâtată chiar de el, a fugit din fața cavaleriei și s-a ascuns în apropiere, în haine femeiești, tremurând de frică. A fost salvat de un alt participant la puci, nimeni altul decât diaconul Ion Creangă și ascuns într-un poloboc, în pivnița cârciumii din strada Sfânta Vineri. A fost un moment de cumpănă, însângerat, pe care România a trebuit să-l treacă înainte de a se consolida ca națiune. 

Mai mult: Lovitura de stat de la Iași: încercarea Rusiei și a preoțimii ortodoxe de a rupe Mica Unire de Matei Udrea [Colecționarul de istorie] 

1869 – Partidul Național Român a fost interzis

La nici o lună de la înființare (23 martie/3 aprilie), autoritățile au interzis activitatea Partidului Național Român din Banat și Ungaria și Partidului Național Român din Transilvania, pe motiv că nu pot exista „partide naționale” (prima interdicție a PNR). 

1880 – S-a născut George Valentin Bibescu

3 aprilie 1880, București – 2 iulie 1941, București

Principe, nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu, pretendent de drept la tronul țării, pilot, automobilist. Avea brevetul internațional de pilot-aviator cu numărul 20, obținut la Școala de pilotaj din Paris, condusă de Louis Bleriot, s-a numărat printre primii automobiliști europeni, devansându-l cu un an pe George Assan, considerat primul din România. 
A rămas în istoria automobilistică, dar ca francez, printre pionierii rally-ului. În anul 1900, întovărășit de mecanicul Keller și, de la Viena, de cumnatul său Nicolae Cantacuzino, a realizat un proiect ambițios, fără precedent la acea dată: parcurgerea distanței de 1827 de kilometri, Geneva–București, în 73 de ore și 45 de minute! La 1900, când automobilul era numit încă trăsură! În 1904 a fondat Automobil Clubul Român, în 1909, Clubul Aviatic Român și în 1912, Liga Națională Aeriană. Între anii 1911–1912 a deținut funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni, pe care, bineînțeles, tot el a înființat-o! De asemenea, în perioada 1920–1923, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. Tot el a fost fondatorul Aeroportului Băneasa din București, pe un teren care a fost moșia mătușii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou-Fézensac. După război, în 1929, George Valentin Bibescu a fost primul om care a traversat Sahara cu automobilul, plecând de la Dakkar, cu punctul terminus Oran. A inaugurat astfel un raliu celebru, care, exceptând anii celui de-al doilea război mondial, este organizat anual. 

1889 – S-a născut Grigoraș Dinicu

3 aprilie 1889, București – 28 martie 1949, București

Violonist virtuoz și compozitor de origine romă, care s-a impus printr-o manieră deosebită de interpretare a vechilor piese muzicale din repertoriul lăutăresc, prin sobrietatea stilului său individual și prin tehnica instrumentală excepțională. Primele lecții de vioară le-a luat de la Moș Zamfir, un lăutar bătrân, muzică la gramofon a ascultat pentru prima oară, când avea 13 ani, în casa din București a muzicianului german Rudolf Malcher. A urmat Conservatorul de muzică din București, unde a studiat Vioara și Compoziția, fiind nevoit, pentru a se întreține, să cânte la diferite manifestări ocazionale, precum tradiționalul Târg al Moșilor și prin localurile de la Șosea. A fost solist al Orchestrei Simfonice a Ministerului Instrucțiunii Publice, șef de taraf la restaurantul-grădină de la Bufet, a cântat în restaurantul Gambrinus al lui I.L. Caragiale, continuându-și între timp studiile la Conservator, aprofundând repertoriul clasic. Din 1913 a cântat la restaurantul lui Ionică Enescu, timp de 22 de ani. În timpul primului război mondial, a organizat concerte de binefacere și a cântat în spitale pentru răniți sau bolnavi de tifos exantematic. După război, și-a alcătuit propriul taraf, cunoscând recunoaștere națională și internațională. A cântat la Green Park Hotel din Londra, la hotelul Empire din Monte Carlo, la Ambassadeur, cel mai mare restaurant parizian; a participat la Expoziția Internațională de la Paris (1937), Expoziția Mondială din New York (1939), la restaurantul Modern din Sărindar, unde îl ascultau Ionel Perlea, uneori, George Enescu sau Yehudi Menuhin. 

Grigoraș Dinicu – Căruța poștei

1893 – S-a născut Damian Stănoiu

Dumitru Dincă Stănoiu; 3 aprilie 1893, Dobrotinet–Curtișoara, Olt – 8 iulie 1956, București

Călugăr și preot paroh, prozator prolific, traducător. În 1917, i s-au tipărit primele versuri în mai multe reviste bisericești: Duminica ortodoxă, Apostolul, Glasul monahilor. A debutat editorial cu placheta de versuri Deșertăciunea deșertăciunilor (1918). A alcătuit ghidul intitulat Pentru vizitatorii mănăstirilor (1924) și monografii dedicate mănăstirilor Căldărușani (1924), Pasărea, Samurcănești, Țigănești (1926). A colaborat la Viața românească, Gândirea, Adevărul literar și artistic etc. Nuvelele și romanele sale, consacrate lumii mănăstirești, Călugări și ispite, Necazurile părintelui Ghedeon, Duhovnicul maicilor, Alegere de stareță, O zi din viața unui mitropolit etc., evidențiază cu umor contrastul flagrant dintre viața monahală reală, lipsită de trăiri spirituale și supusă tentațiilor lumești, și exigențele de austeritate și pioasă reculegere impusă de morala religioasă. Remarcabilă la Stănoiu este savoarea stilistică datorită parodierii subtile a limbajului arhaic și bisericesc, precum și a comportării fățarnic-pocăite a personajelor. Alte romane sunt inspirate din mediul citadin: Fete și văduve, Camere mobilate, Parada norocului etc. 

1895 – S-a născut Eugen Cristescu

3 aprilie 1895, Oituz, Bacău – 12 iunie 1950, Mănăstirea Văcărești, București

Șeful Serviciului Special de Informații al României (1940–1945). A absolvit Seminarul teologic și Facultatea de Drept a Universității din Iași (1920). Și-a început cariera în secția de informații (Siguranța) a Direcției Generale a Poliției, unde a fost avansat până la funcția de director, remarcându-se prin modul în care a combătut mișcarea legionară, dar a fost demis din funcție de către Carol al II-lea, deoarece adunase informații asupra Elenei Lupescu. A fost apoi director general cl.I la Președinția Consiliului de Miniștri, fiind trimis în străinătate de statul român pentru specializare în tehnica polițienească la Viena, Varșovia, Cracovia, Praga, Berlin, Haga, Bruxelles, Paris, Roma, Napoli, Genova și, în urma insistențelor lui Nicolae Titulescu, Ministrul României la Londra, a fost admis la Scotland Yard, pentru studiul problemelor internaționale de poliție. Imediat după preluarea puterii prin puciul anticarlist, Ion Antonescu l-a eliminat pe Mihail Moruzov din fruntea Serviciului Special de Informații (SSI), și l-a numit în locul său pe Eugen Cristescu (12 noiembrie 1940), trecând instituția în subordinea Președinției Consiliului de Miniștri. SSI-ul reorganizat de Cristescu s-a orientat asupra Uniunii Sovietice, partidului comunist și mișcării legionare. După unele surse, la 23 august 1944, din cei 1.150 membri ai Partidului Comunist, mai mult de jumătate ar fi fost informatori ai serviciilor secrete. A supravegheat organizațiile de spionaj străine care activau în România – maghiare, bulgare și 11 agenții germane, reușind să culeagă informații de peste Prut, dar și să transmită conducerii statului avertismente asupra imensului potențial militar și economic al URSS. La fel ca predecesorul său, Mihail Moruzov, Cristescu a condus serviciile secrete românești cu suficient profesionalism, reușind performanța de a nu politiza instituția. Se consideră că Eugen Cristescu nu ar fi fost implicat în „seria asasinatelor de stat” din timpul lui Carol al II-lea, nici în masacrele de la Jilava, Snagov și Strejnic sau pogromul de la Iași. [Istoricul Cristian Troncotă]. În timpul războiului, agenții americani și britanici prinși și anchetați de SSI au beneficiat un regim de arest deosebit de blând, activitatea opoziției a fost tolerată și protejată, ulterior SSI i-a protejat și pe unii opozanți de stânga sau comuniști. După 23 august 1944, s-a refugiat cu o mare parte din arhiva sa în comuna Bughea, Muscel, unde a fost arestat, în cadrul lotului Antonescu, fiind transportat și anchetat în URSS, apoi retransmis României. A fost condamnat la moarte și executat, alături de Antonescu. 

1905 – A încetat din viață Ion Pop-Reteganul (10 iunie 1853 – 3 aprilie 1905)

Pedagog, prozator, publicist și folclorist; editor a numeroase culegeri de folclor din Transilvania; secretar secund al ASTRA. 

1906 – S-a născut Szemlér Ferenc

3 aprilie 1906, Odorheiu Secuiesc – 9 ianuarie 1978, București

Scriitor, poet, romancier, critic literar, traducător maghiar din România. Familia sa s-a stabilit în Brașov în 1918. A urmat cursurile Facultății de Drept a Universității bucureștene. A debutat în Erdély Helikon (1927) și a colaborat în Korunk. A fost ziarist la Népi élet și Elöre. A tradus din română în maghiară din clasicii literaturii române: Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Al. Philippide, Marin Sorescu, Alexandru Macedonski. A debutat editorial cu volumul de versuri Strigăt de noapte (1930). S-a căsătorit cu Elisabeta Herșcovici, cu care a avut o fiică, poeta și traducătoarea Éva Lendvay. A publicat peste 70 de cărți, dintre care: Omul și meleagul, Pe un alt tărâm, Râu ascuns, Zile în flăcări, Sufletul revine, Căderea arhanghelului, Se face primăvară, Pădurea subterană, Tot mai multă lumină, A lupta cu devotament, Din rădăcină, Versuri alese, Muntele cu trei cocoașe, Rămas bun, tinerețe, Solstițiul, Din august până-n august, Molima, Mirajul Pământului etc. A fost inclus în numeroase antologii și dicționare de literatură din România și Ungaria. A fost secratar al Uniunii Scriitorilor din RPR. A fost distins cu Premiul Baumgarten (1942) și cu Premiul de Stat al Republicii Populare Române (1953). 

1914 – S-a născut Florin Tornea

3 aprilie 1914, București – 9 august 1989, București

Poet, traducător, istoric literar și teatrolog. Probabil absolvent al Facultății de Drept din București, Tornea a lucrat, după al doilea război mondial, redactor la Rampa și Flacăra, în cadrul secției de proză a Editurii de Stat pentru Literatură și Artă, conferențiar la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” din București, cercetător la Institutul de Artă al Academiei Române și redactor, apoi redactor-șef adjunct la revista Teatrul. A debutat în 1931, cu cronici și comentarii literare, la Omul liber, ulterior fiind prezent cu comentarii cu miză teoretică, articole de istorie a teatrului românesc în Națiunea română, Jurnalul literar, Orizont, Revista literară, Gazeta literară, România liberă, Contemporanul, Viața românească, Tribuna etc. Prima carte, eseul liric Estetica iubirii, a apărut în 1936. Din opera sa literară: Estetica iubirii, Pasărea albă, Noiembrie, șapte (cu desene de Ligia Macovei), Un artist cetățean – C. Costache Caragiale, Rolul lui C. Aristia și C. Caragiale în formarea artei teatrale la noi. A tradus din Bertolt Brecht şi Peter Weiss. 

1918 – A luat ființă, la Iași, Liga Poporului

După experiența din fruntea Consiliului de miniștri, Alexandru Averescu a demisionat din armată și și-a întemeiat propriul partid, Liga Poporului, profitând și de imensa popularitate de care se bucura în rândul oamenilor, aureolat de succesele repurtate în bătăliile din anul 1917. În 1920 această formațiune s-a transformat în Partidul Poporului, devenind primul partid cu reprezentare națională din România întregită. 

1927 – S-a născut Luigi Ionescu

3 aprilie 1927, Pâncești, Bacău – 4 octombrie 1994, București

Ludovic Ionescu; 3 aprilie 1927, Pâncești, Bacău – 4 octombrie 1994, București

Cântăreț de muzică ușoară. A început să cânte încă din timpul liceului, la Bacău. Numele lui a rămas legat de o serie apreciabilă de șlagăre românești sau internaționale interpretate în limba română, cum ar fi Marina, Marina. Piesa de referință a carierei lui a rămas Lalele, compusă de Temistocle Popa. Din 1946 a participat la concursuri pentru tineret. A fost remarcat de marii compozitori ai vremii: Ion Vasilescu, Elly Roman, Henry Mălineanu care au compus pentru el. Gelu Solomonescu, redutabil pianist și șef de formație, l-a îndrumat către Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În urma audiției susținute în 1951 a fost angajat, desfășurându-și apoi întreaga carieră, de o uimitoare longevitate, în cadrul teatrului, până în 1987 când s-a retras din viața artistică. 

Florentin Delmar / Aurel Felea – Te aștept mereu

1928 – S-a născut Vasile Paraschiv

3 aprilie 1928, Ordoreanu–Clinceni, Ilfov – 4 februarie 2011, Ploiești

Muncitor, simbol al luptei anticomuniste din anii ’70 –’80. Provenit dintr-o familie săracă, la 12 ani, a părăsit casa natală și a plecat la București unde a fost băiat de prăvălie sau a lucrat la Cooperativa de consum „Victoria”. A devenit membru PCR în 1946. În 1951 a absolvit Școala de ofițeri de transmisiuni de la Sibiu, cu gradul de locotenent. Repartizat la Ploiești, nu i s-a permis să se căsătorească cu iubita lui, din cauza originii sociale „nesănătoase” a acesteia, fiind epurat din armată. A absolvit Școala Tehnică de Telecomunicații din București (1958) și a lucrat la un oficiu telefonic din Ploiești, la Întreprinderea de Telecomunicații din Câmpina și la Combinatul Petrochimic Brazi. În 1968 s-a retras din PCR, considerând că partidul nu-i mai reprezenta pe muncitori. S-au exercitat presiuni asupra lui să revină asupra deciziei, însă fără succes. A fost arestat în 1969, internat la spitalul de boli psihice de la Urlați și externat după greva foamei. În 1971 a adresat CC al PCR și UGSR o listă cu 11 propuneri privind liberalizarea vieții sindicale, fiind din nou arestat și internat în azilul psihiatric de la Voila, Câmpina. În 1976 și-a exprimat, într-o scrisoare către Europa Liberă, solidaritatea cu foștii membri ai PSDR, condamnați politic în primi ani ai regimului comunist, fiind din nou internat la Voila, cu diagnosticul „psihopatie paranoică […] psihoză delirantă […] comportament antisocial patologic”. A semnat scrisoarea de protest pe care Paul Goma intenționa să o trimită Conferinței post-Helsinki de la Belgrad, și i-a înmânat acestuia o scrisoare de protest personală însoțită de un plic cu mai multe documente. Paul Goma a trimis documentele la Paris și în felul acesta cazul lui Vasile Paraschiv a fost făcut cunoscut în Occident. În urma unei vizite la familia Goma, a fost re-arestat, anchetat la Securitatea din Ploiești și internat la spitalul de boli psihice din Săpoca, Buzău, la secția de bolnavi incurabili, violenți și periculoși. În 1977 i s-a eliberat pașaport turistic și a mers la Paris, împreună cu fiul său, însă spre surprinderea comuniștilor, s-a întors în România. La Paris, ajutat de Mihnea Berindei, s-a prezentat în fața unei comisii de studii asupra procedurilor de internare și tratament forțat în spitalele psihiatrice speciale care, după o examinare de 8 ore, l-a declarat sănătos. A avut discuții cu mai mulți lideri sindicali din Franța, a participat la conferințe de presă. Nu i s-a permis intrarea în țară decât în urma protestelor organizațiilor sindicale europene, dar i s-a desfăcut contractul de muncă… pentru absențe nemotivate. În 1979, în cadrul unei ședințe de sindicat, în fața muncitorilor, a dat citire unei declarații de înființare a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR). A fost ridicat de Securitate, bătut bestial și abandonat în pădurea Păulești. Între 1979–1982 nu s-a mai știut nimic despre Vasile Paraschiv, deși organizații internaționale, ziariști occidentali au încercat să intre în contact cu el, existând zvonuri despre asasinarea sa de către Securitate. Ziariștii francezi veniți la Ploiești pentru a-l intervieva au fost bătuți în stradă. În iunie 1982 Mihai Radu Paraschiv, fiul emigrat în SUA, a reușit, să ia legătura prin telefon cu părinții săi. La 14 mai 1987 Vasile Paraschiv a fost din nou ridicat de Securitate, și, sub amenințare, a semnat o declarație că încetează orice activitate sindicală. În martie 1989 a fost din nou ridicat, ținut șapte zile în bătăi, și dus apoi la azilul psihiatric de la Voila. După Revoluția din 1989, Vasile Paraschiv a continuat lupta sa pentru libertate, dreptate și adevăr, a întreprins eforturi ca vinovații pentru încălcarea drepturilor omului să fie pedepsiți.

Memorialul Durerii – Un cetățean de onoare, Vasile Paraschiv

1933 – Institutul Italian de Cultură

La București, a fost inaugurat Institutul Italian de Cultură, înființat în 1924 ca instituție privată, grație eforturilor unor intelectuali de marcă români și italieni printre care Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, Ramiro Ortiz, cel din urmă, titular al primei catedre de limba și literatura italiană din România. În aprilie 1933, Institutul Italian de Cultură a devenit instituție oficială a statului italian, iar Ortiz a fost numit membru de onoare al Academiei Romane pentru meritele sale. S-a deschis astfel o perioadă de intense relații culturale între cele două țări, climat care a durat până la începutul celui de-al doilea război mondial. 

1940 – S-a născut Neagu Udroiu

3 aprilie 1940, Cartojani Vlașca/Cartojani–Roata de Jos, Giurgiu – 10 septembrie 2022

Jurnalist, publicist și scriitor, diplomat. A urmat Institutul Politehnic București, Facultatea de Metalurgie (1959–1964). A lucrat la Uzinele Vulcan din București, fiind succesiv elev, lăcătuș, inginer. A lucrat în presa scrisă (1966–1974; 1978–1979): șef secție la Scînteia tineretului, publicist comentator la Scînteia, având colaborări permanente la România liberă, Flacăra, Viața studențească, Lumea, Cotidianul, Jurnalul național, Timpul în 7 zile; la radio și televiziune: redactor-șef la Radioteleviziunea națională, consilier la PRO TV; la agenții: secretar general de agenție la Agerpres, director general la Rompres, șef departament la Editura Niculescu, etc. A lucrat în diplomație: ambasador extraordinar și plenipotențiar în Finlanda și Estonia (2001–2006). A scris reportaje din țară: Sita lui Eratostene, Zăpezi din Miazăzi, Pieton prin sate și orașe românești, La apa Dâmbovnicului; din străinătate: Reporter pe Mississippi, Pieton prin orașele lumii (3 vol.), Mâine, în secolul următor, Terra, casa în care locuim, America, un loc sub soare, Români la Nord și la Sud de Ecuator, Coreea de Sud și veacul Pacificului etc.; eseuri: Gutenberg sau Marconi?, Tehnologia în tranșeele informației, Regatul meu pe-o știre!, Cavalerii Ordinului Gutenberg, Piloții de formula unu. 

1944 – S-a născut Arpád Farkas

3 aprilie 1944, Șimonești, Harghita – 7 februarie 2021

Scriitor, poet, traducător literar și publicist maghiar, membru al Academiei Maghiare de Arte (din 2005). În 1966 a absolvit Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj. A fost profesor în școala generală din Valea Voinești (Covasna), apoi colaborator al ziarului Megyei Tükör, redactor al revistei Igaz Szó din Târgu-Mureș, apoi redactor, redactor-șef al ziarului județean Háromszék. A debutat în 1968, în volum, a tradus poezii din română. În ultimii ani a publicat mai rar, mai mult în antologii. A fost distins cu Permiul Asociației Scriitorilor din Târgu-Mureș (1971), Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (1985), Premiul Asociației pentru Arta Maghiară (1991), Premiul MÚRE pentru întrega operă (2005), Medalia de Merit al Președintelui Republicii Maghiare (Magyar Köztársasági Elnök Érdemérem, 2006). 

1944 – A încetat din viață Octav Băncilă (4 februarie 1872 – 3 aprilie 1944)

Pictor realist; om politic de stânga; pictorul răscoalelor de la 1907. 

1945 – S-a născut Florentin Popescu

3 aprilie 1945, Lera–Chiojdu, Buzău

Poet, prozator, istoric literar și reporter. A urmat Facultatea de Limbă și Literatură Română din Universitatea București, luându-și licența în anul 1969. A fost redactor la mai multe ziare, reviste și edituri: Viața studențească, Viața Buzăului, Informația Bucureștiului, Sport – Turism, Albatros, Manuscriptum, la Consiliul Național al Audiovizualului și la Muzeul Național al Literaturii Române. A debutat publicistic în revista Luceafărul (1963), iar editorial cu volumul de versuri Obsesia păsărilor (1970). Ulterior a tipărit peste șaizeci de volume, într-o paletă tematică variată (poezie, proză, istorie literară, dicționare, memorialistică, reportaje). Este autorul lucrării O istorie anecdotică a literaturii române, al monografiilor Viața lui V. Voiculescu, N. Labiș, Romanul vieții și operei lui Alexandru Odobescu, Necunoscutul Macedonski, al unor dicționare de literatură română, de literatură universală, cărți pentru copii, precum și al unor lucrări de sinteză: Divinități, simboluri și mistere orientale (5 vol.), Dicționar de mitologie orientală, Babilon, orașul blestemat. În domeniul poeziei a mai publicat volumele: Mereu-peregrinul, Cuvinte de grâu, Țărmul uitat și alte poeme, Diligența cu păsări, Peregrin la Ninive, Flăcări și porumbei, Cele mai frumoase poezii, 101 poeme. 

1946 – A încetat din viață Gheorghe Nichifor (21 august 1886 – 3 aprilie 1946)

Matematician și pedagog, profesor la Universitatea din Cluj și la Școala Politehnică din București. 

1952 – S-a născut Andrei Cornea

3 aprilie 1952, București

Eseist, istoric al artei, clasicist, publicist și filosof. A luat în 1976 licența în Istoria și Teoria Artei la Academia de Arte Frumoase și licența în Filologie clasică la Universitatea București în 1980. A obținut titlul de Doctor în Filologie clasică la Universitatea București, în 1994. A debutat publicistic cu un articol despre Jan Brueghel cel Bătrân în revista Liceului Sfântul Sava și editorial cu volumul De la portulan la vederea turistică (Sport-Turism, 1977). A fost muzeograf la Muzeul Național de Artă, cercetător la Institutul de Istorie a Artei, la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al-George“. A tradus integral în limba română, sub îndrumarea lui Constantin Noica, dialogul Politeia al lui Platon din greaca veche. În prezent, este profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, departamentul Studii culturale, specializarea Studii Europene și colaborator permanent al revistei 22. A scris studii despre artă: Primitivii picturii românești moderne; studii despre Antichitate: Scrieri și oralitate în cultura antică, Platon. Filozofie și cenzură, Când Socrate nu are dreptate; eseuri filosofice: Penumbra, De la Școala din Atena la Școala de la Păltiniș, Realitatea și umbra; publicistică, literatură: Povești impertinente și apocrife, Lanțul de aur etc. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, al Uniunii Scriitorilor, al Societății de Studii Bizantine, al Societății de Studii Clasice, al Societății Academice Române și membru fondator al Grupului pentru Dialog Social. 

1956 – Ședința Biroului Politic al CC al PMR

La ședința din 3–12 aprilie 1956, a fost demonstată supremația lui Gheorghiu-Dej în partid și înfrângerea liniei Iosif Chișinevski–Miron Constantinescu. Executarea politică a celor doi lideri ai partidului a fost pregătită amănunțit de Gheorghiu-Dej și de apropiații lui. „Disidența” lui Miron Constantinescu și a lui Iosif Chișinevschi data de peste un an, ei manifestându-se prima oară la Plenara din martie 1956. Însă nu era atunci momentul pentru „răfuială”. Abia după excluderea „grupului antipartinic” Malenkov–Molotov–Kaganovici din Biroul Politic al PCUS a sosit momentul atacului final. Comuniștii români aveau nevoie de propria epurare, pentru a arăta că mergeau pe „linia” Moscovei.  

1967 – Relații diplomatice România – Canada

Relațiile bilaterale dintre România și Canada au fost stabilite în august 1919, prin înființarea Consulatului General al României la Montréal, iar cele la nivel de ambasadă au fost stabilite la 3 aprilie 1967. Stimulate de valorile euro-atlantice și interese comune, precum și de prezența unei importante comunități românești pe teritoriul canadian, se caracterizează prin pragmatism și colaborare punctuală în cadrul organizațiilor internaționale. 

1967 – S-a născut Cristi Puiu

3 aprilie 1967, București

Regizor și scenarist contemporan. A făcut pictură de la 10 ani. În 1990, după căderea regimului comunist, a participat la o expoziție în Lausanne, Elveția, împreună cu alți tineri artiști români. Doi ani mai târziu, a trecut examenul de admitere la Ecole Superieure d’Arts Visuels din Geneva, departamentul de Pictură. La finalul primului an, a abandonat cursurile de pictură, pentru a le începe pe cele de film, la aceeași școală, la aceeași școală, absolvind în 1996. În anul 2004 a fondat cu soția sa, Anca Puiu și Alex Munteanu casa de producție cinematografică Mandragora. A debutat ca regizor în 2001 cu filmul Marfa și banii, care a obținut mai multe premii internaționale. Unii critici de film consideră că acesta a fost filmul care a inaugurat noul val românesc în cinematografie. A continuat cu un film de scurt-metraj, Un cartuș de Kent și un pachet de cafea, film de asemenea, premiat. Al doilea film de lung-metraj, Moartea domnului Lăzărescu, face parte dintr-un proiect de șase povestiri scrise de Cristi Puiu în 2003. Filmul a obținut numeroase premii internaționale. A mai regizat lung-metrajul de ficțiune Aurora, în care a interpretat personajul principal. Este co-scenarist la ambele sale filme de lung-metraj, Marfa și banii și Moartea Domnului Lăzărescu, alături de Răzvan Rădulescu. Este scenaristul filmului său Un cartuș de Kent și un pachet de cafea, apoi în colaborare cu Răzvan Rădulescu, a scris scenariul la Niki Ardelean, colonel în rezervă, regizat de Lucian Pintilie. În 2005 regizorul german, Didi Danquart, a realizat filmul Offset după un scenariu scris de Cristi Puiu si Răzvan Rădulescu. Pentru filmul Aurora a scris singur scenariul după 2 ani de prospecții și documentare. 

Moartea domnului Lăzărescu (2005) • Ion Fiscuteanu, Luminița Gheorghiu, Gabriel Spahiu, Florin Zamfirescu, Bogdan Dumitrache etc.

1968 – Consiliul Securității Statului

S-a înființat prin Decretul nr. 295/3 aprilie 1968 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Securității Statului, intrat în vigoare de la 4 aprilie 1968. „Decretul alăturat prevede ca principală atribuție a Consiliului Securității Statului aceea de a apăra securitatea statului, în scopul prevenirii, descoperirii și lichidării oricăror acțiuni dușmănoase îndreptate împotriva orînduirii sociale și de stat, contribuind prin aceasta la asigurarea muncii pașnice de construcție socialistă a poporului român”. 

1968 – Comitetele de direcție

Prin Hotărârea nr. 719/3 aprilie 1968 cu privire la comitetele de direcție ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat, s-a stabilit aplicarea în acest domeniu a principiului conducerii colective. „Comitetul de direcție conduce întreaga activitate a întreprinderii, asigură organizarea producției și a muncii, administrarea și gospodărirea mijloacelor materiale și financiare, în vederea îndeplinirii sarcinilor de plan”. 

1973 – S-a născut DJ Sava

Constantin Sava; 3 aprilie 1973, Buzău

Producător, DJ și compozitor. A început să mixeze în 1990, fiind rezidentul localului No Limit din orașul natal pe o perioadă de zece ani. După ce a lucrat în cluburi pe litoralul românesc, a semnat un contract de management cu o companie locală, care a promovat primele sale discuri single: Gone Away și Remember. Primul album de studio al muzicianului a fost lansat la finele anului 2007 și poartă numele Love Drops; conține colaborări cu interpretul Connect-R, atingând cele mai înalte poziții din clasamentele de specialitate. A colaborat cu interpreta de muzică dance-house Raluka, realizând single-uri: September, I Like (The Trumpet) și Love You. A fost invitat să mixeze în deschiderea concertului susținut de Tiësto în Chișinău, a primit o serie de nominalizări și premii în cadrul unor gale. 

DJ Sava x Hyenas x Mandinga x Yasiris x MWolf – BOA

1976 – A încetat din viață Emil C. Crăciun (22 mai 1896 – 3 aprilie 1976)

Medic, profesor universitar; cercetător în oncologie; autor de cărți, manuale universitare; membru corespondent al Academiei Române. 

1977 – A încetat din viață Florin Mihai Petrescu (13 martie 1930 – 3 aprilie 1977)

Poet, critic literar, traducător. 

1985 – A încetat din viață Eugen Macovschi (4 februarie 1906 – 3 aprilie 1985)

Biochimist și biolog; profesor universitar; membru titular al Academiei de Științe din România; membru titular al Academiei Române. 

1986 – S-a născut Alexandru Tudose

3 aprilie 1987, Galați

Jucător de fotbal, care evoluează pe post de fundaș central. A debutat la echipa Oțelul Galați, apoi afost sub contract cu Steaua București (2005–2010), împrumutat la UTA Arad și Gloria Buzău. A mai jucat la Gloria Bistrița, Dinamo București, Corona Brașov, Hoverla Ujgorod (Ucraina), ASA Târgu Mureș      etc. A făcut parte din Echipa națională a României U21 (2007–2009), a fost căpitanul echipei naționale de fotbal U-17 a României. 

1990 – S-a înființat Institutul de Geodinamică „Sabba S. Ștefănescu”

Institutul de Geodinamică „Sabba S. Ștefănescu” a fost înființat la București, prin Hotărârea Guvernului nr.364/3 aprilie 1990, fiind în subordinea Academiei Române. Institutul a purtat inițial denumirea de Centrul de Geodinamică, din subordinea Academiei Române, aflat la Mănăstirea Căldărușani. Primul său director a fost dr. ing. Dorel Zugrăvescu. 

1992 – Acord comercial România – SUA

Între România și SUA a fost semnat la București, la 3 aprilie 1992, un tratat comercial care a intrat în vigoare la 8 noiembrie 1993. Actul a fost considerat un nou pas către acordarea de către SUA a clauzei națiunii celei mai favorizate României, în condițiile amendamentului Jackson-Vanik. 

1995 – A încetat din viață Victor Bunea (27 mai 1903 – 3 aprilie 1995)

Inginer de concepție; cercetător în industria mașinilor electrice; membru de onoare al Academiei Române. 

1997 – A încetat din viață Mariana Drăghicescu (18 septembrie 1952 – 3 aprilie 1997)

Cântăreață de muzică populară din Banat; culegătoare de folclor. 

2000 – A încetat din viață George Littera (17 noiembrie 1941 – 3 aprilie 2000)

Cel mai important istoric, critic și teoretician de film din România ultimelor decenii. 

2014 – A încetat din viață Andrei Bodiu (27 aprilie 1965 – 3 aprilie 2014)

Poet, prozator, eseist și critic literar; profesor la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov; membru al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) și Uniunii Scriitorilor din România. 

2015 – A încetat din viață Petre Anghel (3 februarie 1944 – 3 aprilie 2015)

Scriitor, profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență socială în Universitatea București și conducător de doctorat. 

2015 – A încetat din viață Paul Grigoriu (6 martie 1945 – 3 aprilie 2015)

Jurnalist și scriitor; realizator de emisiuni la postul public Radio România. 

2018 – A încetat din viață Darie Novăceanu (Aurel Mitutoiu, 8 mai 1937 – 3 aprilie 2018)

Poet, traducător de limba spaniolă, scriitor și eseist. 

2018 – A încetat din viață Șerban Stati (25 ianuarie 1938 – 3 aprilie 2018)

Eseist și traducător din literatura italiană; membru al corpului diplomatic după 1990: atașat cultural, ambasador al României la Roma. 

2021 – A încetat din viață Remus Câmpeanu (8 septembrie 1938 – 3 aprilie 2021)

Fotbalist care a jucat ca fundaș stânga pentru Universitatea Cluj; președinte al clubului (1975–1989). 

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories 

----------

*Ediție revizuită și adăugită