~ Amintirile zilei* ~
Foto: Teatrul cel Mare din București
1659 – A încetat din viață Apáczai Csere János
1625, Apața, Transilvania – 31 decembrie 1659, Cluj
Cărturar umanist din Transilvania, care a avut preocupări multiple, în domeniile: filosofie, matematică, fizică; unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai filosofiei carteziene în Ardeal, adept al raționalismului cartezian și al sistemului lui Nicolaus Copernic și personalitate emblematică a învățământului maghiar
1842 – S-a născut Iacob Negruzzi
31 decembrie 1842, Iași – 6 ianuarie 1932, București
Scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician, membru titular (din 1881), președinte (1893–1894; 1910–1913; 1923–1926) și secretar general (1915–1925) al Academiei Române. Din anul 1859 a studiat Dreptul în Germania, obținând Doctoratul în 1863. 
Revenit în țară, a fost profesor de Drept comercial la Universitatea din Iași, apoi la Facultatea de Drept a Universității din București, unde a profesat până la pensie (1897). În 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, a pus bazele societății culturale Junimea și ale revistei sale, Convorbiri literare, pe care a condus-o timp de 28 de ani, atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție sigură. Ca scriitor, a debutat în 1866, în Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina. A scris poezii lirice, balade, idile, satire, epistole, schițe, romanul Mihai Vereanu (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii intitulat sugestiv Amintiri de la Junimea (1921). Ca membru al Partidului Conservator a fost de mai multe ori deputat ori senator de Iași, dar memorabilă este doar intervenția sa din anul 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai Eminescu.
1847 – Franz Liszt a susținut la București al treilea concert
La serata din 31 decembrie, Franz Liszt a fost invitat de domnitorul Gheorghe Bibescu și soția lui. Pianistul a sosit cu caleașca domnească la palat. Cronicarul ziarului curții scria cu entuziasm: „Majestățile Lor, Cel mai înalt Domn și Domnița au dat una dintre cele mai strălucitoare serate, la care a fost invitat și primul pianist al lumii, domnul Liszt”. Repertoriul a fost același cu cele din turneu, dar la final, mulțumind pentru gestul de onoare, „Liszt a delectat musafirii cu improvizații pe două teme de melodii românești […pe care] „le-a frământat cu variații atât de felurite și de magice, încât persoanele ce erau de față, neștiind cu ce să-și arate a lor mulțumire, murmurau cu sfială un «Bravo», care se repeta în tot salonul”. Serata s-a încheiat noaptea la ora 11, cu amprenta unei valoroase amintiri în inima publicului, și admirație pentru talentul rar al domnului Liszt” [Vestitorul Românesc].
Franz Liszt – Romanian Rhapsody, S244 • Piano Giovanni Bellucci
1852 – A fost inaugurat Teatrul cel Mare din București
Viitorul Teatru Național, a fost înălțat pe Podul Mogoșoaiei, pe locul fostului Han Filaret. Clădirea teatrului a fost construită în stil baroc în cea mai mare parte, avea 338 de staluri la parter, trei rânduri de loje și un foaier luxos, cu scări de marmură de Carrara și o mare galerie, unde aveau acces studenții și elevii, în mod gratuit. Sala în întregime avea 1000 de locuri, fiind socotită a treia în Europa ca mărime, și avea o acustică excelentă. 
Prima reprezentație a avut loc la 31 decembrie 1852 cu piesa Zoe sau Amantul împrumutat, vodevil cu cântece, piesă tradusă de Aron Bobescu, cu muzică de Eduard Wachman, având ca actori principali pe Nina Valery și Costache Caragiale (care a fost și primul director-concesionar al teatrului). Deschiderea teatrului nu s-a făcut cu o piesă românească, deoarece Rusia (puterea protectoare) și Turcia (puterea suzerană) nu au permis acest lucru.
1858 – S-a născut Enea Hodoș
31 decembrie 1858, Roșia Montană, Alba – 25 iulie 1945, Sibiu
Folclorist și scriitor, membru corespondent (din 1904) al Academiei Române, frate cu Ion Gorun și Nerva Hodoș. În 1877, a trecut examenul de bacalaureat cu nota „laudabiliter”. S-a înscris la Universitatea din Viena, unde a urmat ca bursier al Societății Transilvania cursurile de medicină timp de 4 ani; în 1880 a trecut la Facultatea de Litere și Filosofie, pe care a urmat-o la Budapesta și Viena. 
Acest ultim oraș era un focar de răspândire a junimismului în Ardeal, prin Societatea România jună, una dintre cele mai bine organizate societăți de studenți până la Unire. La acțiunile studențești organizate de România jună, a luat parte și Enea Hodoș printre alți tineri veniți la Viena, de la Brașov, Blaj, Năsăud și Arad. La întoarcerea în țară, a fost profesor la Școala de fete din Sibiu, profesor de Limba română și Limba maghiară la Institutul Teologic-Pedagogic din Caransebeș, a lucrat la Telegraful român în Sibiu. A contribuit la dezvoltarea învățământului nu numai prin activitatea didactică, ci și prin editarea de manuale școlare, Manualul de istoria literaturii având o valoare documentar-științifică aparte.
1866 – Petiția celor 1493
Hotărârea de a trimite o petiție împăratului s-a luat la adunarea generală a Asociațiunii ASTRA, ținută la Alba Iulia în zilele de 27–30 august 1866, fiind redactată de George Barițiu și semnată de 1493 de „știutori de carte” (intelectuali, negustori, industriași și agricultori) români. Petiția ar fi trebuit înaintată împăratului de cei doi conducători, păstori ai bisericilor românești: mitropolitul ortodox Andrei Șaguna și mitropolitul unit (greco-catolic) Al. Șterca-Șuluțiu de la Blaj. 
La 31 decembrie 1866, avocatul dr. Ioan Rațiu a prezentat petiția împăratului Austriei la Viena, în care exprima protestul împotriva votării de către Dietă a alipirii Transilvaniei la Ungaria: „contopirea acestui Mare principat (Transilvania) cu regatul Ungariei ar fi tocmai pe atâta de fatală pentru monarhie, pe cât ar fi ea de ruinătoare pentru pururi credincioasa națiune românească”. Petiția a fost tipărită în 2500 de exemplare și a fost răspândită în Transilvania dar și în alte părți ale imperiului. Ziarele săsești au comentat pozitiv petiția, la fel ca cele din Boemia, Austria etc. Petiția celor 1493 a reprezentat prima luare de atitudine la planurile maghiare de alipire a Transilvaniei la Ungaria, dintr-un lung șir de proteste.
1869 – S-a născut Constantin Hamangiu
31 decembrie 1869, Bârlad – 8 ianuarie 1932, București
Jurist, specialist în drept civil, membru de onoare (din 1930) al Academiei Române. Absolvent al Facultății de Drept de la Universitatea din București, a intrat în magistratură la o vârstǎ destul de fragedǎ, 
strǎbǎtând repede treptele cele mai înalte: ajutor de judecǎtor la Ocolul V București, procuror la Tribunalul Covurlui, jude-instructor la Tribunalul Ilfov, prim-procuror la Tribunalul Ilfov, procuror la Curtea de Apel Iași, consilier la Curtea de Apel Galați, consilier la Curtea de Casație, ministru al Justiției. A contribuit la realizarea Codului Civil, a Codului General Român și a Codului Comercial. În 1921, sub conducerea sa a fost înființată publicația juridică Pandectele române. Și-a lăsat întreaga avere pentru a se premia, începând din anul 1930: Cel mai bun roman cu subiect din viața românească; Cea mai bună piesă de teatru; Cele mai bune poezii; Cel mai bun critic. Au primit acest premiu Lucian Blaga (1935), George Călinescu (1936) etc.
1889 – A încetat din viață Ion Creangă (1 martie sau 10 iunie 1837, Humulești – 31 decembrie 1889, Iași)
Scriitor recunoscut pentru măiestria basmelor, poveștilor și povestirilor sale; considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române; membru de onoare post-mortem al Academiei Române. S-a stins la momentul când copiii din vecini cântau colinde sub geamul său
1892 – S-a născut Milița Petrașcu
Melania Nicolaevici; 31 decembrie 1892 (sau 1882?), Chișinău – februarie 1976, București
Artistă plastică, sculptoriță și portretistă, participantă la mișcarea artistică de avangardă românească, din perioada interbelică, mai ales la gruparea mai moderată din jurul revistei Contimporanul, maestră în arta portretului, considerată cea mai înzestrată femeie-sculptor a României în secolul al XX-lea. S-a înscris la Școala de Arte Plastice „Stroganov” din Moscova (1907–1908), unde a studiat sculptura în atelierul profesorilor Konionkov și Dziubanov. În 1909 a studiat Literele și Filosofia la Institutul „Bestujev” din Sankt Petersburg. În 1910 a plecat la München, unde a lucrat în Academia de pictură sub îndrumarea maeștrilor avangardei, Wassily Kandinsky și Alexei von Jawlensky și a luat contact cu echipa de creație a revistei germane Jugend. 
A mers apoi la Paris, unde a lucrat în atelierele lui Henri Matisse și Antoine Bourdelle (1910–1914). În 1919 a participat la Salonul Independenților cu un bust. L-a cunoscut pe Constantin Brâncuși, care i-a devenit ghid în lumea sculpturii moderne. Amprenta personalității artistice a Miliței Petrașcu poartă urme ușor sesizabile ale măestriei lui Brâncuși, reprezentând pentru ea un câmp magnetic în care a gravitat toată viața. În 1925 s-a căsătorit cu Emil Petrașcu și s-a stabilit la București. S-a încadrat în mișcarea de avangardă a grupărilor Contimporanul, Grupul nostru, Criterion, a participat la expoziția internațională organizată la București de revista Contimporanul. În cadrul Salonului Oficial a expus compoziția Joc de pisici, care a fost premiată. În 1927 a realizat mozaicul fântânii Miorița din București. La cea de a doua expoziție a revistei Contimporanul din 1930, a expus alături de alți artiști de valoare în Sala Ileana și a participat la expoziția de Artă românească din Amsterdam. În 1932 a făcut parte din grupul de inițiativă care a organizat în Sala Ileana expoziția Arta Nouă.
Biografie ilustrată [Artindex]
1894 – S-a născut Alexandru Marcu
31 decembrie 1894 Burdujeni, Suceava – 27 februarie 1955, închisoarea Văcărești
Istoric literar, profesor, savant italienist, traducător și om politic, membru corespondent (din 1940) al Academiei Române. 
A fost licențiat în litere în 1919, al Facultății de Litere și Filosofie din București. La recomandarea profesorului Ramiro Ortiz, a studiat la Roma, la Accademia di Romania (1923–1924). A obținut titlul de Doctor în Litere la Florența (Italia). A fost profesor la Universitatea din București, a întocmit primul Dicționar român–italian, a fost apoi subsecretar de Stat în Ministerul Propagandei, în Guvernul Ion Antonescu (3). După răsturnarea Regimului lui Ion Antonescu, a fost arestat, condamnat la 12 ani temniță grea și la cinci ani detențiune riguroasă […], urmînd să execute numai pedeapsa de doisprezece ani temniță grea cu degradare civică pe același termen și a murit în închisoarea Văcărești.
1903 – S-a născut Ilarie Voronca
Eduard Marcus; 31 decembrie 1903, Brăila – 8 aprilie 1946, Paris
Poet de avangardă, promotorul revistelor 75 HP, Integral și al mișcării integraliste. Începuturile sale literare sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, și de revista acestuia, Sburătorul literar, unde a și debutat în 1922 cu versuri simboliste. 
A publicat apoi poezii de aceeași factură în revistele Flacăra, Năzuința, Contimporanul, care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat Restriști. Naturalizat francez în 1938, a participat la mișcarea de rezistență, ca scriitor și luptător. În ianuarie 1946 a făcut o vizită în țară, unde a fost întâmpinat cu un entuziasm general. S-a sinucis în același an, în Paris, în timp ce lucra la un Manual al perfectei fericiri. Alte scrieri ale sale: Colomba, Ulise, Zodiac, Invitație la bal, Act de prezență, Poèmes parmi les hommes, Amitié des choses, La confession d’une âme fausse, Les chants du Mort.
1913 – Demisia Guvernului Titu Maiorescu (2)
Consiliu de miniștri conservator (PC și PCD) prezidat de 
Titu Maiorescu, care a guvernat în perioada 14 octombrie 1912–31 decembrie 1913, continuând activitatea Guvernului Titu Maiorescu (1), între 28 martie 1912–14 octombrie 1912. Guvernul a trecut prin al doilea război balcanic; din această funcție, Titu Maiorescu a prezidat în iulie 1913 Pacea de la București. În urma tratatului încheiat, România a primit de la Bulgaria un teritoriu de aprox. 7.000 de km2 în sudul Dobrogei (Cadrilaterul); a avut loc înființarea Academiei de Înalte Studii Comerciale.
1915 – S-a născut Nell Cobar
31 decembrie 1915, București – 26 iulie 1993
Regizor de filme de animație și caricaturist. Nu a urmat studii superioare, debutând ca desenator la cinematograf în anul 1939. Primul desen animat, o reclamă pentru ciorapi, l-a realizat în anul 1940. 
A realizat peste 40 de filme de animație; a fost creatorul popularului personaj de desene animate Mihaela. Pentru Mulțumesc, Mihaela a obținut un premiu la Festivalul de film pentru copii de la Veneția în 1971. Mihaela, serialul de desene animate, a fost difuzat între 1970–1980 la Televiziunea Română, într-o rubrica fixă, 1001 de seri, zilnic, cu 10 minute înainte de principalul jurnal de știri. Emisiunea a luat sfârșit la mijlocul anilor 1980, după mulți ani de glorie, odată cu scurtarea programului de la televizor. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, personajul Mihaela a reînviat într-o revistă lunară, cu același nume, dedicată copiilor și condusă de Nell Cobar și și-a încetat apariția după moartea lui.
Mihaela și Pinocchio (1988)
1919 – S-a născut Jean Grosu
31 decembrie 1919, Botoșani – 5 iulie 2007
Traducător din literatura cehă și slovacă și publicist. A studiat chimia industrială la Școala „T.G. Masaryk” din Zlín, Cehoslovacia (1935–1939) și a urmat studii de Drept (1946–1948), pe care însă nu le-a finalizat. 
A lucrat ca secretar general de redacție la revista Contemporanul (1946–1953), unde a debutat ca publicist, apoi a fost secretar general de redacție la Gazeta literară, redactor de proză la Luceafărul și Viața Românească, a lucrat în cadrul secției culturale a Ambasadei R.S. Cehoslovace la București. A publicat numeroase traduceri din literaturile cehă, slovacă și romandă; a tradus operele lui Jaroslav Hašek, Karel Čapek, Milan Kundera, Bohumil Hrabal, Jiří Marek și Václav Havel. A fost distins cu Medalia Societății Cehoslovace pentru Relații Internaționale (1965), Premiul Uniunii Scriitorilor Români (1970, 1991, 1995, 2000), Premiul Ministerului Culturii al R.S. Cehoslovace (1976), Premiul Asociației Scriitorilor din București (2002) pentru traducerea romanului Nemurirea al lui Milan Kundera, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria A, și multe altele.
1925 – Consiliul de Coroană a luat act de a treia renunțare la tron a principelui Carol al II-lea
În 1921, Principele Carol s-a căsătorit cu principesa Elena, fiica regelui Constantin al Greciei, iar la 25 octombrie 1921 din această căsătorie s-a născut Mihai, viitorul rege al României, astfel încât succesiunea la tron părea asigurată. La 14 februarie 1925, Carol a întâlnit-o pentru prima dată pe Elena Lupescu, ceea ce avea să constituie debutul unei relații care va marca nu numai restul vieții prințului, dar și viața politică din România din anii de până la al doilea război mondial. Carol s-a dedicat cu pasiune noii sale aventuri sentimentale, nemaiținând cont de nicio responsabilitate. Pentru a-l îndepărta de București, Regele Ferdinand I l-a desemnat să reprezinte familia regală la funeraliile reginei-mamă Alexandra a Marii Britanii, dar, imediat după funeralii, Carol s-a deplasat la Paris, unde a întâlnit-o pe Elena Lupescu, cu care a plecat la Veneția. De acolo, la 12 decembrie, Prințul Carol i-a adresat Regelui o nouă scrisoare de renunțare la toate drepturile de principe moștenitor al României, în plus angajându-se să nu se întoarcă în țară vreme de 10 ani. După primirea scrisorii, Regele Ferdinand I a hotărât trimiterea în Italia a ministrului Casei Regale; în urma discuțiilor, Carol a emis o nouă declarație de renunțare, cu specificația „Milano, 28 decembrie 1925”. 
Confruntat cu această situație, Regele a decis convocarea, pentru 31 decembrie, a unui Consiliu de Coroană, la care au fost invitate 23 de persoane, printre care Ion I.C. Brătianu, primul-ministru al Guvernului la acea vreme, Iuliu Maniu, Alexandru Averescu, Nicolae Iorga și Ion Mihalache. După circa două ore de discuții, toți participanții au acceptat punctul de vedere al regelui, care a decis acceptarea renunțării la succesiunea tronului. Regele și-a călcat pe inimă, a renunțat la propriile sale sentimente paterne pentru a fi de folos țării. 
Carol a fost dezmoștenit în favoarea fiului său, nepotul Regelui Ferdinand I, Mihai, în virstă de cinci ani. S-a alcătuit o Regență cu Prințul Nicolae, fratele mai mic al lui Carol, patriarhul Miron Cristea, și Gheorghe Buzdugan președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Carol și-a părăsit familia și s-a stabilit în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman.
1931 – A încetat din viață Iacov Antonovici (Ioan Antonovici; 18 noiembrie 1856, Similișoara Bogdanei, Tutova/Vaslui – 31 decembrie 1931, Huși)
Episcop ortodox al Dunării de Jos și al Hușilor și istoric; membru de onoare al Academiei Române
1946 – S-a născut Mihai Dascăl
Mihail Dascălu; 31 decembrie 1946, Telega, Prahova – 11 februarie 2004, București
Critic și istoric literar, editor și publicist. A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București în 1972. A publicat cronici literare și articole de istorie literară, remarcându-se încă din perioada studenției. A debutat cu publicistică în Viața studențească (1968) și cu recenzii în Viața Românească (1969). A fost șef al secției de critică și cronicarul literar al revistei Universitas, apoi timp de câteva luni cronicar literar al revistei România literară. A colaborat cu articole în revistele Amfiteatru, Convorbiri literare, Cronica, Echinox, Luceafărul, Orizont, Revista de istorie și teorie literară etc. A fost redactor la Editura Minerva, coordonând din 1979 colecția de eseuri Introducere în opera lui… și fiind unul dintre fondatorii seriei Patrimoniu, pentru care a alcătuit secțiunea repere critice (pentru scrierile lui Titu Maiorescu, Barbu Delavrancea, E. Lovinescu, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, G. Călinescu, Tudor Vianu, Mihail Sebastian etc.). A realizat o ediție critică a operei lui Cezar Petrescu (1985, Premiul revistei Luceafărul), a editat, împreună cu Mircea Handoca, primele două volume din seria Opere a lui Mircea Eliade (1994–1997) – romanele Isabel și apele diavolului și Maitrey. și s-a îngrijit de editarea scrierilor lui Mihail Sebastian. Odată cu moartea sa, ediția critică a operei lui Mircea Eliade a fost întreruptă după numai două volume, pierzându-se astfel „o muncă enormă, discretă și migăloasă” [Cristina Scarlat].
1949 – S-a născut Vasile Manta
31 decembrie 1949, București – 15 martie 2018, București
Regizor artistic. A absolvit, pe rând, Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic București și Facultatea de Regie Teatru a Academiei de Arte Luceafărul. A obținut diploma de licență la Universitatea de Artă Teatrală Târgu Mureș și ulterior titlul de Doctor în Teatru. 
Cu o impresionantă activitate, începută încă de la vârsta de 9 ani și-a dedicat întreaga viață teatrului radiofonic, peste 4 decenii fiind interpret, regizor tehnic, realizator, inginer de sunet și regizor artistic. A îmbogățit teatrul național radiofonic cu regia artistică și coloana sonoră a mii de spectacole și emisiuni scenarizate la care se adaugă sute de roluri interpretate în fața microfonului în perioada copilăriei. A făcut parte din echipele de realizatori a numeroase piese premiate de UNITER, obținând și distincții internaționale. A lucrat alături de mari regizori și importanți profesioniști de radio.
I.L. Caragiale – Lanțul slăbiciunilor • regia Vasile Manta
1953 – A încetat din viață Mărgărita Emilia Miller-Verghy (Emilia Marghita Orwin, 1 ianuarie 1864, Iași – 31 decembrie 1953, București)
Scriitoare, autoare de manuale și cărți de educație, ziaristă, literată, feministă; animatoare a unor cercuri artistice
1956 – A fost inaugurată Televiziunea Română
Oficial, Televiziunea Română a transmis, prima emisiune de televiziune din România. A început cu un timp de emisie de 21 de ore pe lună. Primele emisiuni (alb-negru) au fost transmise în direct cu prilejul Revelionului dintr-un studio improvizat din Strada Moliere, aflată în apropierea sediului actual al TVR.
Povestea primei transmisiuni oficiale a Televiziunii Române
1956 – A încetat din viață Eugen Herovanu (13 septembrie 1874, Piatra Neamț – 31 decembrie 1956, București)
Avocat; decan al Baroului din Iași; profesor la Facultatea de Drept din Iași și din București; prozator și om politic; primar al municipiului Iași
1963 – Relații diplomatice România – Islanda
La 16 mai 1956, între România și Republica Islanda s-au stabilit relații diplomatice la rang de legație, care au fost ridicate la rang de ambasadă la 31 decembrie 1963.
1968 – S-a născut Gurie Georgiu
Grigore Georgiu; 31 decembrie 1968, Huta–Chiuiești, Cluj – 21 octombrie 2021, Deva, Hunedoara
Cleric ortodox; membru al Sfântului Sinod; episcop al Eparhiei Devei și Hunedoarei. A urmat Seminarul Teologic din Craiova (1988–1992), Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, secția Teologie Pastorală (1992–1996), perioadă în care a intrat frate de mănăstire în așezământul monahal de la Lainici (Gorj) la 1 februarie 1990. 
Numit secretar de cabinet al mitropolitului Nestor Vornicescu al Olteniei, a continuat pregătirea teologică la Institutul de Teologie Pastoral-Misionară din Padova (Italia), masterală (1996–1997), apoi doctorală (1997–2000), obținând titlul de Doctor în Teologie. A fost hirotonit ierodiacon (februarie 1990), ieromonah în Catedrala Mitropolitană Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova (ianuarie 1992), ecleziarh al Catedralei Mitropolitane din Craiova (1992–1996), protosinghel (1996), vicar administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Craiovei (2000–2001), episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei (din 2001). A înființat patru comunități ortodoxe românești în Italia – Padova, Pordenone, Treviso și Verona și a pus bazele buletinului Lumină Lină al parohiei românești din Padova. A predat, la Facultatea de Teologie din Craiova, disciplina Teologie Pastorală, publicând două volume: Meditații duhovnicești la sfârșit de modernitate și Despre mântuirea sufletului în era post-industrială, precum și articole, note, comentarii și cuvântări în revistele Mitropolia Olteniei și Cetatea Creștină.
1968 – A încetat din viață Sabin Drăgoi (6 iunie 1894, Seliște, Arad – 31 decembrie 1968, București)
Compozitor, profesor, muzicolog și folclorist; membru corespondent al Academiei Române
1981 – A încetat din viață Costel Rădulescu (Constantin Rădulescu; 5 octombrie 1896, Cluj – 31 decembrie 1981, București)
Fotbalist și antrenor de fotbal; a antrenat Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal (1930, 1934 și 1938); cu un rol important în cadrul Federației Române de Fotbal
1985 – A încetat din viață Nicolae Kirculescu (28 decembrie 1903, Corabia, Olt – 31 decembrie 1985, Recaș, Timiș)
Compozitor, în special de muzică ușoară, de film și de teatru
1988 – A încetat din viață Arnold Hauser (31 martie 1929, Brașov – 31 decembrie 1988, București)
Scriitor și publicist german din România
1989 – Reintroducerea pluralismului politic în România
A fost emis de către CFSN Decretul-Lege nr. 8/31 decembrie 1989 privind înregistrarea și funcționarea partidelor politice și a organizațiilor obștești în România, publicat în aceeași zi, care a reintrodus pluralismul politic în România. Potrivit acestuia, în România era liberă constituirea formațiunilor politice, cu excepția partidelor fasciste sau care propagă concepții contrare ordinii de stat și de drept. Constituirea și funcționarea partidelor politice nu poate fi îngrădită de nici un motiv de rasă, naționalitate, religie, grad de cultură, sex sau convingeri politice. Faptul că decretul prevedea un minim de doar 251 de membri pentru ca o formațiune politică să dobândească personalitate juridică, anul 1990 a cunoscut o adevărată inflație de partide pe scena politică.
1989 – Grupul pentru Dialog Social
S-a constituit la București prima organizație a societății civile înființată legal după căderea comunismului, Grupul pentru Dialog Social (GDS), asociație independentă, neguvernamentală, cu caracter nepatrimonial, care și-a propus să apere și să promoveze valorile democrației, libertățile și drepturile omului. GDS urmărea să fie o instanță de reflecție critică asupra problemelor fundamentale ale societății românești.
A intervenit activ în viața publică și culturală direct, sau prin intermediul Revistei 22, organizând întâlniri, mese rotunde, simpozioane cu o tematică deopotrivă diversă și unitară axată pe conflictele sociale, inițiative legislative, libertatea presei și a televiziunii, minorități, alegeri locale și generale.
1989 – Abolirea pedeapsei cu moartea pe teritoriul României
Seara, în discursul de Anul Nou, președintele CFSN, Ion Iliescu, anunța „abolirea pedepsei cu moartea în țara noastră”.
1992 – A încetat din viață Dan Mândrilă (24 septembrie 1938, Chișinău – 31 decembrie 1992)
Saxofonist, clarinetist, conducător de formație și compozitor român de jazz și muzică ușoară, considerat unul dintre cei mai buni saxofoniști români din toate timpurile
1998 – A încetat din viață George Șerban (25 iunie 1954, Buzău – 31 decembrie 1998, Timișoara)
Ziarist, scriitor și om politic; deputat; participant la revoluția română din 1989 de la Timișoara; unul din principalii creatori ai Proclamației de la Timișoara din martie 1990
2001 – A încetat din viață Ion Zamfirescu (7 august 1907, Craiova – 31 decembrie 2001, București)
Eseist, istoric al teatrului, scriitor; filosof, profesor, publicist; personalitate marcantă a vieții teatrale românești
#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanifrumosi #todaysmemories
---------- *Ediție revizuită și adăugită
0 comentarii la „31 Decembrie în istoria românilor”