4 Aprilie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Școala de la Trei Ierarhi

 

1459 – Tratatul de pace moldo-polon de la Overherlăuți pe Nistru

Tratatul a fost semnat între Ștefan cel Mare, Voievodul Moldovei și reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz. Ștefan cel Mare a recunoscut suzeranitatea regelui polon Cazimir al IV-lea. Se prevedea încetarea stării de război între Moldova și Polonia, îndepărtarea lui Petru Aron de la hotarele Moldovei și reîntoarceea Cetății Hotinului în componența principatului său. Ștefan a promis că se va închina personal când va veni regele în regiunea de graniță, jurământul fiind confirmat în 2 martie 1462, când au jurat separat mitropolitul și boierii.

1535 – Tratatul secret moldo-ungar

O înțelegere secretă privind colaborarea împotriva expansiunii otomanilor, între voievodul Moldovei, Petru Rareș și Ferdinand de Habsburg, rege al Boemiei și Ungariei, prin care Petru Rareș devenea vasalul lui Ferdinand de Habsburg, însă numai în calitatea acestuia de rege al Ungariei, făgăduind chiar și depunerea omagiului, după ce suzeranitatea otomană va fi înlăturată. Însă Petru a supraestimat capacitatea militară a lui Ferdinand de Habsburg, precum și eventualul sprijin pe care acesta îl putea oferi, făgăduielile lui Ferdinand rămânând doar pe hârtie.

1646 – Tratatul de alianță moldo-ungar

Semnat la Alba Iulia, la 4 aprilie 1646 între principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I, și domnul Moldovei, Vasile Lupu, menținând clauzele anterioare, „De quibus tamen omnibus Potentissimus Imperatorem excipimus et secludimus” (Cu toate acestea, pentru toți, cu excepția celui mai puternic comandant și exclusiv). Mai mult putem afla dintr-o scrisoare a lui Vasile Lupu către Rákóczy, din 15/25 martie 1646, dinaintea întocmirii sus-amintitului tratat, care se referea la iminența unei ofensive rusești contra tătarilor, din pricina recentei incursiuni a acestora în teritoriile țarului. Iar în post scriptum, după ce-i vestea principelui moartea hatmanului Koniecpolski, comunica și știrea că solul moscovit aflat în Polonia încerca să obțină alianța regelui polon pentru o expediție comună împotriva hanatului Crimeei [Ștefan Andreescu – Restitutio Daciae].

1646 – Este menționată prima moară de hârtie, înființată de voievodul Țării Românești, Matei Basarab

Prima moară de hârtie de pe teritoriul Țării Românești se pare că ar fi fost la Călimănești, înființată fiind în jurul anului 1643 de voievodul Țării Românești, Matei Basarab. Din pitacul domnesc din 4 aprilie 7154 [1646]: „Cu mila lui Dumnezeu Io Matei Basarab voevod și domn, scrie Domnia mea cinstitului boier al Domniei mele jupan Mihnea, biv vel stolnic, carele ești cămăraș la Ocnele Mari sănătate. Prin aceasta îți fac știre Domnia mea, în vreme ce vei vedea această carte a Domniei mele, iar dumneata să cauți să lași slobozia sfintei mânăstiri Cozia, care se cheamă Călimănești în pace pentru cârpa de la moara de hârtie, că m-am milostivit Domnia mea de i-am ierat pentru că au lucrat la moara de hârtie până au isprăvit-o […] deci să aibă bună pace, nimic val să nu aibă, nici de un lucru domnesc”. Acest pitac a fost scris chiar pe hârtia produsă la această moară.
Matei Basarab este cunoscut ca însemnat ctitor de țară, cultură și învățământ, în domnia căruia a fost introdusă limba română în ritualul slujbelor religioase, a tipărit în românește cărți și a adus în țară meșteri iscusiți, care au creat la Mănăstirea Govora o școală a artei tipografice, ce va dura aproape două veacuri. Despre existența primei fabrici de hârtie din Țara Românească, aflăm din prefața scrisă în slavonă de către Udriște Năsturel la Antologhionul tipărit la Câmpulung-Muscel în 1643. Autorul laudă acțiunea domnului de a înființa „moara făcătoare de hârtie” din Râmnic, materialul produs fiind folosit atât de tipografia de la Mânăstirea Govora, cât și de alte centre tipografice din țară (Dealu, Câmpulung, Târgoviște). „Cărțile de sub Matei Basarab sunt pentru români ceea ce Biblia lui Luther a fost pentru popoarele germanice“, spunea Mihai Eminescu.

1736 – A încetat din viață Petru Seghedinaț

Pero Iovanovici Seghedinaț; cca 1665, județul Arad – 23 martie/4 aprilie 1736, Buda, Ungaria

Descendent al oștenilor sârbi care au luptat în războaiele antiotomane, căpitan de grăniceri din Transilvania secolului al XVII-lea. La stabilirea graniței militare dintre Monarhia Austriacă și Imperiul Otoman pe Mureș, i-a fost repartizat regimentul din Pecica, având 14 ofițeri și subofițeri și o sută de călăreți și pedestrași.Bun cunoscător al tacticii militare, a organizat și condus răscoala iobagilor și grănicerilor mureșeni din anul 1735. A instalat tabăra la Pădureni-Chișineu Criș, iar confruntarea cu grănicerii armatei imperiale a avut loc în martie 1735. După o luptă crâncenă, în care și-au pierdut viața aproximativ 400 de răsculați, au fost înfrânți și Seghedinaț capturat. Adus în fața Consiliului de Război al Curții de la Viena, deși octogenar „a suportat chinuri grele, cu o asemenea forță corporală și spirituală încât se părea că este mai degrabă pregătit să moară în chinuri decât să trădeze detalii despre răscoală și și participanți”. A fost supus supliciului tragerii pe roată, apoi spânzurat la Buda, iar corpul său a fost dus la Pecica și expus în fața casei, drept exemplu și intimidare.

1828 – Domnul Moldovei, Ioniță Sandu Sturza a redeschis Școala de la Trei Ierarhi

Domnitorul Vasile Lupu, sfătuit de Mitropolitul Varlaam, a înfințat inițial la Mănăstirea Trei Ierarhi o școală superioară, Academia Vasiliană, dar care a fost desființată după moartea Domnului. Gheorghe Asachi și mitropolitul Veniamin Costachi, văzând decăderea învățământului în limba română din Moldova, au cerut Domnitorului de atunci, Ioniță Sandu Sturza să deschidă o școală la Mănăstirea Trei Ierarhi, ceea ce s-a și întâmplat, în 1824. La 4 aprilie 1828, același domn a hotărât să se pună la dispoziția școlii un număr de clădiri din incinta mănăstirii, cu toată opoziția energică a călugărilor greci. Reparațiile clădirilor s-au făcut totuși pe cheltuiala mănăstirii. Cursurilor școlii elementare de doi ani li s-au adăugat o clasă lancasteriană (sistem de a preda materiile de studiu cu ajutorul elevilor mai avansați) și mai apoi un gimnaziu de patru ani, precum și ateliere de lucru manual.

1867 – S-a născut Constantin N. Vasiliu–Bolnavu

Constantin N. Vasiliu; 4 aprilie 1867, Ploiești – 6 ianuarie 1944

Filantrop și om politic liberal, deputat. A studiat la Viena, urmând cursurile a două facultăți, în domeniul economic şi agricol, ducând mai departe tradiţia familiei. După terminarea studiilor, având un spirit antreprenorial de excepție, a devenit în timp unul dintre marii proprietari funciari ai Regatului, actele sale filantropice fiind legate de locurile unde-și avea proprietățile – a donat terenuri pentru școli, a construit biserici și case de nașteri în județele Prahova, Dâmbovița, Roman și Galați. A acordat un împrumut tânărului Henri Coandă pentru a-și continua cariera aeronautică, după accidentul din anul 1910. Opera sa filantropică principală a fost Fundația Universitară Constantin N. Vasiliu Bolnavu, instituție culturală de referință în România interbelică, cu scopul de a ajutora studenții din provincie veniți la studiu în București, după reîntregire. A înzestrat Fundația la înființare (1923) cu suma de douăsprezece milioane lei, apoi cu o mare proprietate la marginea Bucureștiului și ulterior cu 575 hectare în apropiere de Sinaia, pentru înființarea unei stațiuni de creație pentru intelectuali. La sugestia lui Nicolae Iorga, și-a adaugat numelui particula Bolnavu, aceasta fiind porecla bunicului său infirm. Expresia „mergem la Bolnavu să ne ajute, că-i tare bun la suflet” a rămas întipărită în memoria oamenilor. În anul 1929, marele filantrop a cumpărat mai multe imobile în Roman, împreună cu terenurile aferente, pentru a fonda o universitate populară, dar s-a făcut un cămin pentru elevii lipsiţi de mijloace, dar merituoşi – 100 de locuri pentru elevi şi 100 de locuri pentru eleve de liceu, o curte mare unde elevii îşi petreceau timpul liber, o grădină de un hectar, unde se cultivau legumele necesare pentru cămin, precum şi un lot de pământ de 20 ha, în comuna Cordun, pentru mărirea venitului căminului. În semn de prețuire pentru actele salee filantropice, a fost ddistins cu Steaua României, în grad de ofițer, conferită de Regele Carol I, Steaua României, în grad de comandor, acordată de Regele Ferdinand I (1926), Steaua României, în grad de mare ofițer, conferită de Regele Carol al II-leal (1931).

1876 – S-a instalat Guvernul Ion Emanoil Florescu (1)

Consiliu de miniștri conservator prezidat de generalul Ion Emanoil Florescu, care a guvernat numai trei săptămâni (4 aprilie 1876–26 aprilie 1876). A urmat Guvernului Lascăr Catargiu (2) (11 martie 1871–31 martie 1876), care a primit vot de blam în Senat. A avut o durată scurtă de timp, în care a existat o luptă acerbă între conservatori și liberali pentru desemnarea biroului Senatului; în cele din urmă, victoriosă a ieșit coaliția liberală. A fost un Cabinet de tranziție, denumit „Ministerul sabiei” de cotidianul german Deutsche Zeitung datorită prezenței celor trei generali (Florescu, Tell, Gherghel).

1877 – S-a semnat la București Convenția româno-rusă

Convenția româno-rusă din 4/16 aprilie, avea doar prevederi legate de trecerea trupelor țariste pe teritoriul țării noastre. „Guvernul Alteței Sale Domnului României Carol I asigură armatei ruse care va fi chemată a merge în Turcia, libera trecere prin teritoriul României și tratamentul rezervat armatelor amice. Toate cheltuielile care ar putea fi ocazionate de trebuințele armatei ruse, de transportul său precum și pentru satisfacerea tuturor trebuințelor sale, cad naturalmente în sarcina Guvernului Imperial”. În același timp, Articolul 1 al acesteia prevedea: „Guvernul imperial al tuturor Rusiilor se obligă a menține și a face a se respecta drepturile politice ale statului român astfel cum rezultă din legile interioare și tratatele existente, precum și a menține și a apăra integritatea teritorială a României”.

1877 – Societatea Științelor Medicale în România

S-a înființat la 4 aprilie 1877, fiind precursoare a Societății Române de Medicină Internă. Primul președinte a fost Dr. Alexandru Marcovici, cu mandate repetate anual între 1877–1880 și un mandat în 1882.

1884 – Academia Română a însărcinat pe B.P. Hașdeu cu realizarea dicționarului etimologic

Primele persoane însărcinate cu această misiune au fost A.T. Laurian și Ion C. Massim, care au imprimat un caracter latinist demersului. În urma criticilor românești și străine, misiunea redactării unei noi versiuni a dicționarului i-a fost încredințată lui Bogdan-Petriceicu Hasdeu. Dicționarul urma a fi subvenționat, printr-un premiu anual, chiar de Regele Carol I. În numele comisiei desemnate să aleagă persoana potrivită acestei sarcini, Titu Maiorescu a conchis: „Comisiunea a socotit că între bărbații cunoscuți prin lucrările lor filosofice și limbistice, precum sunt d. Barițiu, Roman și Quintescu, acela care ar putea duce cu mai multă energie și succes această sarcină ar fi d. Hasdeu, cunoscut prin lucrările sale limbistice și prin cunoștințele sale filologice”.

Lucrarea Etymologicum Magnum Romaniae, al limbii istorice și poporane a rămas neterminată. Datorită vastității întreprinderii, Hasdeu a ajuns doar până la cuvântul bărbat, publicând doar patru volume.

1901 – S-a născut Ion Breazu

4 aprilie 1901, Mihalț, Alba – 11 mai 1958, Cluj

Istoric și critic literar. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1920–1924), obținând licența în Limba și literatura română, secundar Istorie. După absolvirea facultății a lucrat ca redactor la săptămânalul clujean Societatea de mâine, arhivar suplinitor la Arhivele Statului din Cluj și profesor suplinitor. În anul 1926, la recomandarea profesorului Sextil Pușcariu, a obținut o bursă de doi ani (1926–1928) la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, de lângă Paris, unde a studiat relațiile româno-franceze. A publicat la Paris în 1928 studiul Edgar Quinet et les Roumains, care a constituit debutul său editorial. A fost angajat la Muzeul Limbii Române din Cluj, sub conducerea lui Sextil Pușcariu, lucrând ca asistent la Fonetică experimentală, șef al secției Bibliografice și al bibliotecii, apoi administrator. Studiul Michelet și românii (1935) a fost premiat de Academia Română. A fost cooptat în învățământul universitar, la Facultatea de Litere a Universității din Cluj-Sibiu. Face parte din prima generație de profesori care au predat Literatura română la Universitatea din Cluj după Unirea din 1918. A colaborat în decursul timpului cu numeroase articole, studii, cronici și comentarii literare în revistele Societatea de mâine, Cosânzeana, Boabe de grâu, Revue de Transylvanie, Dacoromania, Gând românesc, Transilvania, Studii literare, Steaua, Tribuna etc.

1904 – Inaugurarea Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Basarabia

În sala de festivități a Seminarului Teologic din Chișinău s-a desfășurat ședința de inaugurare a Societății Istorico-Arheologice Bisericești din gubernia Basarabia, creată la inițiativa lui Ion Halippa. Decan al Societății a fost ales protoiereul A.V. Ianovski, locțiitor, A.M. Parhomovici și șef al serviciului administrativ, Ion Halippa.

1907 – Răscoala țărănească din 1907 – Ciocniri între armată și răsculați

Peste 2.000 de țărani răsculați au pătruns în orașul Botoșani, unde au avut loc ciocniri sângeroase cu armata.

1907 – S-a născut Coriolan Drăgulescu

4 aprilie 1907, Vărădia, Caraș-Severin – 1 iunie 1977, București

Chimist, membru titular (din 1963) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Științe, secția Chimie a Universității din Cluj, în 1930 obținând licența. În februarie 1936 a obținut titlul de Doctor în Chimie cu teza Contribuții la teoria fluorescenței substanțelor organice, apreciată cu calificativul Magna cum laude. Încadrat la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, la începutul celui de al doilea război mondial s-a refugiat odată cu facultatea la Timișoara, unde a înființat, în cadrul Institutului Politehnic, Facultatea de Chimie industrială, al cărei decan a devenit. A înființat, de asemenea, Baza de Cercetări Științifice din Timișoara. A devenit pentru scurt timp Rector al Institutului Politehnic din Timișoara, apoi ministru adjunct în Ministerul Educației și Învățământului, însă a fost demis ca urmare a mișcărilor studențești din Timișoara din 1956; întreaga conducere a Ministerului a fost demisă, mai ales că Nicolae, fiul academicianului Drăgulescu, participase și el la mișcare, fiind chiar arestat. A revenit la cariera didactică, în funcția de Decan al facultății. A făcut parte din numeroase organisme științifice și economice: Consiliul Uniunii Internaționale de Chimie Pură și Aplicată, Consiliul Național de Știință și Tehnologie, Comisia superioară de Diplome, Consiliul Superior al Învățământului Universitar de la MEI, Colegiul Ministerului Industriei Chimice, Consiliul Național al ASIT (președinte al Filialei Timișoara), Consiliul de conducere al Societății pentru Răspândirea Științei și Culturii (SRSC), Consiliul de conducere al Fundației „M. Elias” a Academiei.

1911 – S-a născut Aurel Lambrino

4 aprilie 1911 – 4 martie 1978

Prozator, publicist și traducător. Absolvent al Facultății de Litere din Iași, a fost profesor de Limba franceză la licee din țară, apoi la Liceul „Mihai Viteazul” din București. A fost redactor la revistele Luceafărul și Viața românească și șef de secție la publicațiile românești din străinatate. A debutat în suplimentul literar al ziarului ieșean Lumea. A colaborat cu schițe, nuvele, versuri, articole și recenzii la Viața românească, Luceafărul, etc. A scris: Întoarcerea feciorului, Poveștile titirezului șchiop și alte piruiete și a tradus din Jose Lins de Rego, Alba de Céspedes, S. Bullrich, Maxim Gorki, M. Lermontov etc.

1912 – Societatea Scriitorilor Români

La 28 aprilie 1908, a luat naștere Societatea Scriitorilor Români, care număra 20 de membri, având președinte pe Cincinat Pavelescu și vicepreședinte pe Mihail Sadoveanu. La 2 septembrie 1909, a avut loc constituirea definitivă a SSR cu 45 de membri; președinte a fost ales Mihail Sadoveanu. În 1911, la 25 noiembrie, Adunarea Generala a SSR l-a ales președinte pe Emil Gârleanu, care și-a asumat recunoașterea de către Parlamentul României a Societății Scriitorilor Români ca persoană morală. În fine, la 22 martie/4 aprilie 1912, au fost aprobate legea și statutele Societății Scriitorilor Români.

1915 – S-a născut Vasile Florescu

4 aprilie 1915, Manga–Pietrari/Manga–Voinești, Dâmbovița – 14 ianuarie 1982, București

Teoretician și critic literar. Absolvent al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a fost licențiat în 1940, apoi a fost absolvent al Școlii Normale Superioare (1942), student al Institutului Francez de Înalte Studii. A debutat în revista Cadran (1937) din a cărei redacție a făcut parte. A colaborat la: Universul literar, Gazeta literară, Viața Românească, Luceafărul, Revista de filosofie, România literară, Tribuna, Vatra, Philosophy and Rhetoric (Pennsylvania, SUA), Verri (Milano, Feltrinelli). A fost membru al Academiei de Științe Sociale din Bologna, al Societății Internaționale de Istoria Retoricii, corespondent al Societății Americane de Retorică, membru al Consiliului de Direcție (Editorial Board) al revistei Philosophy and Rhetoric. Din scrierile sale: Conceptul de literatură veche, Retorica și neoretorica.

1915 – S-a născut George Tomaziu

4 aprilie 1915, Dorohoi, Botoșani – 3 decembrie 1990, Paris

Pictor, grafician, desenator și ilustrator de carte, memorialist și poet. Era nepot al lui George Enescu, mama sa, Lucreția, fiind verișoara marelui compozitor. A studiat la Academia de Arte Frumoase din București (1933–1936), la clasa lui Francisc Șirato, cu care a susținut și licența în anul 1937. A făcut călătorii la Dresda, Viena și Munchen și a fost ucenicul lui André Lhote la Paris (1938–1939). Înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial a lucrat pentru serviciile secrete britanice, transmițând informații despre trupele germane de pe frontul de est și din România, fiind admis și încadrat ca locotenent al Maiestății Sale britanice în cadrul Intelligence Service. A format și organizat un grup clandestin de colaboratori și a fost arestat în 1944, dus la Odobești, bătut și anchetat pentru devoalarea rețelei de spionaj din care făcea parte. Eliberat în același an, în 1950 a fost din nou arestat cu acuzația de „spionaj în favoarea Marii Britanii” și condamnat la 15 ani de muncă silnică. La eliberare (1963) i s-a interzis să expună și să se înscrie în Uniunea Artiștilor Plastici din România. În anul 1969 a părăsit România, locuind la Londra, apoi la Paris. A avut expoziții personale la Koln, Paris și Londra. A fost inclus de către Zahu Pană în antologia Poezii din închisori (1982). A colaborat cu recenzii și versuri la revista Ethos și Limite; a scris la Paris Jurnalul unui figurant (în limba franceză), care conține amintiri din călătoriile sale dinainte de război prin Paris, Munchen, Dresda, Viena, Berlin și Odesa, povestește despre arestările sale, tratamentul și anchetările la care a fost supus în închisorile Aiud și Jilava. Lucrări de-ale sale se află la Vâlcea (Colecția Gheorghe Anghel) precum și în colecții din Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Marea Britanie.

Biografie ilustrată: George Tomaziu, pictor, grafician, memorialist, poet [Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu]

1917 – S-a născut Valeriu Ciobanu

4 aprilie 1917, Chișinău – 21 decembrie 1966, București

Istoric literar, folclorist și poet. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1940), apoi studii de specializare în Franța (1942). A obținut în 1945 titlul de Doctor în Litere al Universității din București cu teza Poporanismul. Geneză, evoluție, ideologie. A fost asistent la Catedra de istoria literaturii române a Universității din București. În 1949 a fost înlăturat de la catedra universitară, odată cu tatăl său, Ștefan Ciobanu, și cu asistenții lui George Călinescu (Adrian Marino, Ovidiu Papadima și Dinu Pillat) și s-a transferat pe postul de cercetător științific principal la Institutul de Istorie Literară și Folclor, condus de profesorul Călinescu, lucrând acolo până la moartea sa. A publicat studii de istorie literară, în care a analizat operele unor scriitori români (Alexandru Depărățeanu, Alexandru Vlahuță, Tudor Pamfile), a scriitorilor simboliști francezi și a unor scriitorii ruși și sovietici, precum și relațiile literare româno-ruse și asemănările între folclorul românesc, folclorul ucrainean și folclorul rus. A cercetat curentul poporanist inițiat de Constantin Stere și opera literară a Hortensiei Papadat-Bengescu. Studiile sale au fost publicate în revistele Cadran, Litere și arte, Jurnalul literar, Gândirea, Lumea, Viața Românească, Limbă și literatură, Studii și cercetări de istorie literară și folclor, Revista de folclor etc.

1917 – S-a născut Gáll Ernő

4 aprilie 1917, Oradea – 18 aprilie 2000, Cluj

Filosof evreu, membru corespondent (din 1974) al Academiei Române. A fost licențiat în drept și filosofie la Universitatea din Cluj, unde a oținut și titlul de Doctor în Filosofie în anul 1968. În timpul celui de-al doilea război mondial, familia sa a fost exterminată la Auschwitz. El însuși a fost deportat în lagărul de la Buchenwald. Revenit la Cluj, a devenit redactor la Igazság și Utunk, iar din 1948 conferențiar și prorector la Universitatea „Bolyai”. Este autor al unor lucrări, precum: Sociologia burgheză din România (1958), Intelectualitatea în viața socială (1965), Idealul prometeic (1970), A humanizmus viszontagságai (Peripețiile umanismului) (1972), Tegnapi és mai önismeret (Autocunoaștere ieri și azi) (1975), Az erkölcs dilémái (Dilemele eticii) (1981), Az ezerdforduló kihívása (Sfidarea sfârșitului de mileniu) (1986), A nacionalizmus színeváltozásai (Schimbarea la față a naționalismului) (1994) etc. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural cl.II (1971).

1919 – A încetat din viață Ioan Ciordaș (25 decembrie 1877 – 4 aprilie 1919)

Avocat; luptător pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania; delegat la Marea Adunarea Națională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia; membru în Marele Sfat Național.

1920 – Și-a încheiat activitatea Consiliul Dirigent al Transilvaniei

Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria a fost un organism politic provizoriu, cu atribuții legislative, executive și administrative limitate, al Transilvaniei, după Marea Unire, în perioada 2 decembrie 1918–4 aprilie 1920. Atribuțiile acestuia au fost preluate de Guvernul central de la București.

Foto: Membri ai Consiliului Dirigent – Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Alexandru Vaida Voevod, Ștefan Cicio Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Aurel Vlad. Rândul de sus: (Ion Bordea), Iosif Jumanca, Romul Boilă, Ioan Suciu, Victor Bontescu, (Solomon Haliță), Aurel Lazăr, Emil Hațieganu, Ion Flueraș

1920 – Primul film românesc de desen animat, Păcală în Lună

Comedie bufă cu desene animate, în regia lui Aurel Petrescu. Premiera a avut loc la 4 aprilie 1920, la cinema Cercul Militar. Impulsionat de succesul avut de acest film, regizorul a mai realizat noi filme pe aceeași temă: Păcală amorezat, Păcală și Tândală la București. Din păcate, desenele și filmele lui Aurel Petrescu s-au pierdut.

1922 – S-a născut Ludovic Paceag

4 aprilie 1922, Tulcea – 10 februarie 1993, București

Compozitor, folclorist, dirijor, profesor. A urmat Conservatorul din București, având profesori pe Ioan D. Chirescu, Dimitrie Cuclin, Constantin Brăiloiu etc. A fost dirijor de cor la diverse formații de amatori din București, profesor de Muzică la Seminarul Nifon din București, la Liceul Sfântul Andrei din București; la Școala Profesională a Industriei Alimentare din București; metodist la Casa Culturală a Creației Populare, folclorist la Ansamblul de Cântece și Dansuri Doina al Armatei. A întreprins turnee artistice cu diferite formații muzicale în: Albania, Belgia, Olanda, URSS, Turcia. A organizat festivalurile corale „Ion Vidu” din Lugoj, „D.G. Kiriac” din Pitești, „Gheorghe Dima” din Brașov. A cules folclor din diferite regiuni ale țării. A compus muzică de teatru: De la București la vale (în colaborare); muzică corală: Sonet, Colindul țăranului, Bună seara, mândră bună, Doi pescari, Zi-i, lăută; muzică vocală: Eu sunt fată dobrogeană, Cuculeană dobrogeană, Patrie, grădină. A scris lucrări didactice: Noțiuni elementare de teorie a muzicii (în colaborare cu Petre Brâncuși); Culegeri de folclor: Ia mai zi din frunză, Țara mea e țară dragă, O cunună-i țara-ntreagă. A fost distins cu: Ordinul Meritul cultural, cl.IV (1968). [Dicționar de personalități dobrogene, vol. IV].

1926 – S-a născut Richard Bartzer

4 aprilie 1926 (sau 1927), Lovrin, Timiș – 12 ianuarie 1998

Compozitor și orchestrator de muzică ușoară. A studiat la Institutul Superior de Artă din Timișoara, apoi la Conservatorul din București (1950–1955), având profesori pe Mihail Andricu, Theodor Rogalski și George Georgescu. A debutat în 1951 la Radiodifuziunea Română, cu prelucrări orchestrale. A fost redactor muzical și controlor de emisiune la Radiodifuziunea Română, profesor de Orchestră la Școala Populară de Artă București. A compus muzică de teatru, film, simfonică, de fanfară, muzică pentru orchestră de estradă, muzică ușoară: Visul unui vânător, Șoapte de viori, Suita șvabă, În recreație. A realizat aranjamente și orchestrații de muzică ușoară. A cules și prelucrat folclor german din Banat.

Richard Bartzer – Ai și venit la întâlnire • Lucky Marinescu

1927 – S-a născut Florea Dumitrescu

4 aprilie 1927, Necșești, Teleorman – 16 aprilie 2018

Economist, diplomat și politician comunist. A urmat Liceul comercial din Turnu Măgurele și Facultatea de Finanțe-Credit din cadrul Academiei de Studii Economice din București (1946-1949). În 1983 a devenit Doctor în Economie în domeniul stabilității monetare. A fost funcționar al Băncii Naționale, repartizat inițial la sucursalele BNR din Cugir și Deva, filiala orașului București, apoi la sediul central. A fost cadru didactic universitar, lector și conferențiar la Facultatea de Statistică a Academiei de Studii Economice din București (1966–1970), ministru de finanțe (1969–1978) – primul ministru de Finanțe dintr-o țară socialistă membră CAER care a semnat acorduri cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. După ce a încheiat cariera de ministru, a fost trimis ambasador extraordinar al României în China (1978–1983), în paralel îndeplinind și funcția de Ambasador extraordinar al RSR în Birmania (1979–1987). A fost Guvernator al Băncii Naționale (1984–1989), dar din cauza discuțiilor contradictorii cu Nicolae Ceaușescu, a fost îndepărtat de la Banca Națională și a fost numit vicepreședinte la CEC. Pe plan politic, a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile (1969–1975), (1975–1980) și (1985–1989). A publicat: Politici macroeconomice de integrare a României în Uniunea Europeană (în colaborare), Căile stabilității monetare, Evantaiul celor 10.000 de gânduri. România și China. Trei veacuri de istorie (3 vol.), Cunoaște România (în colaborare), Tranziția 1990–2004. Experiența românească etc.

1927 – S-a născut Dumitru Trancă

4 aprilie 1927, Craiova

Poet, prozator și traducător. A urmat Liceul Militar „D.A. Sturdza”, Colegiul „Carol I” în Craiova, continuate cu Facultatea de Litere, secția Italiană a Universității din București. După absolvire (1950) a fost redactor la Editura Politică, șef de serviciu și director științific al Bibliotecii Centrale de Stat, director al Editurii pentru Literatura Univesală, director general al Centralei Editurilor și Difuzării Cărții, director al Editurii Enciclopedice Române, funcționar în Ministerul de Externe, redactor-șef la revista Cooperația în România. Din scrierile sale: Hronicu leatului: 7481, Viscol în sânge, Întâlnire pierdută, Caietele roz, Plicul Verde, Clubul pensionarilor, Mic dictionar hazliu despre tot ce e viu etc. A tradus din Mark Twain, Benedetto Croce etc.

1928 – Extinderea legislației Vechiului Regat în Basarabia

Legea pentru extinderea în Basarabia a unor dispoziții din legislația Vechiului Regat din 4 aprilie 1928 a intrat în vigoare la 1 iunie. Basarabia a fost nu numai prima provincie care s‑a unit cu Vechiul Regat, ci şi cea în care, în cel mai scurt timp, s‑au introdus justiția și administrația românești. Prin această lege, s-a încheiat procesul unificării legislative prin extinderea deplină a legislației Vechiului Regat și asupra teritoriului Moldovei dintre Prut și Nistru, acesta din urmă revenind astfel în întregime în spațiul juridic românesc.

1928 – S-a născut Florica Dimitrescu-Niculescu

4 aprilie 1928, București

Lingvistă, profesoară universitară, membră de onoare (din 2011) a Academiei Române. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București (1951), devenind ulterior Doctor în Filologie. A fost profesoară universitară de Istoria limbii române la Universitatea București, profesor-invitat în Suedia, Italia, Franța și Germania. S-a refugiat politic în Franța din 1986. A primit Premiul Academiei Române (1958). Din scrierile sale: Tetraevanghelul lui Coresi, Structura și evoluția lexicului românesc, Dicționar de cuvinte uitate, Dinamica lexicului românesc.

Florica Dimitrescu-Niculescu. Interviu de Ionuț Lupescu

1929 – S-a născut Vasile Donose

4 aprilie 1929, Valea Lungă, Vaslui – 30 decembrie 2017, București

Compozitor și muzicolog. A studiat la Conservatorul din București (1950–1955), a continuat la Facultatea de Filosofie a Academiei „Ștefan Gheorghiu” din București (1962–1965), obținând doctoratul. A fost dirijor de cor la Uzinele Timpuri noi din București, metodist, director la Casa Regională a Creației Populare din București, director artistic și redactor șef adjunct la Radiodifuziunea Română, director la Teatrul satiric-muzical „Constantin Tănase” din București. A scris articole, studii, cronici și recenzii în Muzica, Studii de muzicologie, Sovietskaia Muzîka (Moscova), Contemporanul, Flacăra, România literară, Viața studențească, Tomis (Constanța), Luceafărul, Apărarea patriei, Scînteia, România liberă, Scînteia tineretului, Viața nouă (Galați), Drum nou (Brașov), Magazin, Muncă, Ramuri (Craiova) etc. A susținut emisiuni de radio și televiziune, conferințe, prelegeri, concerte-lecții, comunicări științifice, a făcut parte din jurii naționale și internaționale de concursuri muzicale, de radio și televiziune etc. A realizat documentarul radiofonic George Enescu or the Poetry of Man. A fost distins cu Ordinul Meritul cultural, cl.V (1969), și cl.II (1976), Ordinul Muncii, cl.III și altele. Este tatăl mezzosopranei Ruxandra Donose.

Vasile Donose – Lights and Shadows, The Time of Love • Mezzosoprana Ruxandra Donose, Pian: Horia Mihail

1931 – Demisia Guvernului Gheorghe G. Mironescu (2)

A fost un cabinet național-țărănesc, prezidat de G.G. Mironescu care a guvernat între 10 octombrie 1930–4 aprilie 1931. În timpul mandatului său s-a contractat un împrumut extern de peste 1 miliard de franci cu dobândă de 10,23% pe an; a început un program de investiții pentru modernizarea a 10.000 km de drumuri; s-a trecut prima „curbă de sacrificiu” (salariile în domeniul public au fost reduse cu 10-25%); regele a declanșat o campanie pentru formarea unui cabinet de uniune națională. O criză ministerială a provocat demisia primului ministru. Nicolae Iorga a fost desemnat să formeze un nou consiliu de miniștri de uniune națională, Guvernul Nicolae Iorga (18 aprilie 1931–31 mai 1932).

1931 – S-a născut Petru Anghel

4 aprilie 1931, Ciugud, Alba – 4 aprile 2017

Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1976. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității București, Secția Limba și literatură română, în 1954. A scris primele versuri la 14 ani pe un calendar. „Eram fericit că fratele meu mai mare se întorcea din armată și am scris ceea ce am simțit. Era mintea și sentimentul unui copil“, a povestit Petru Anghel. Cinci ani mai târziu, a publicat prima poezie în revista Gând tineresc. A debutat în presa centrală în 1954 în Gazeta literară condusă de Zaharia Stancu. A lucrat în domeniul artei și culturii la diferite edituri și la Ministerul Culturii. A avut colaborări cu numeroase reviste printre care România literară, Luceafărul, Tribuna. A publicat 11 volume de poezii dedicate țăranului român, părinților și vieții în Transilvania dintre care: Final deschis, Firul de iarbă, Frumosule fiu, Ființa noastră cea de toate zilele, Fascinația ierbii, Farmece pentru copii.

1932 – S-a născut Ștefan Zorzor

4 aprilie 1932, Oradea

Compozitor, pianist și profesor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, stabilit în Germania din 1984. A urmat Conservatorul din București (1951–1952; 1956–1961). A fost corector la copiatura muzicală a Uniunii Compozitorilor din București, profesor de pian la Școala Generală de Arte nr. 1 din București. A compus muzică de teatru: Elisabeta I; muzică vocal-simfonică: Muzică festivă; muzică de cameră: 4 Cvartete de coarde, Sonata pentru vioară, Circulara; muzică corală: Patru idile pe versuri populare culese de Eminescu; muzică de film: Misterul lui Herodot, Ecaterina Teodoroiu, Iancu Jianu haiducul, Cocoșul decapitat.

Ștefan Zorzor – Circulara Muzică experimentală pentru formație nedefinită • Ansamblul „Musica Nova” București

1933 – S-a născut Ștefan Tapalagă

4 aprilie 1933, Dorohoi – 21 mai 1994, București

Actor de teatru, radio, televiziune și film. În tinerețe a fost campion la floretă și a deschis drumul la întrecerile internaționale de scrimă. A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București la clasa Ion Finteșteanu, absolvit în anul 1961. A studiat pantomima cu Jacque Lecqoc la Paris. A jucat pe scena Teatrului din Pitești și a Teatrului de Comedie din Capitală. De-a lungul anilor, a dat viață unui număr impresionant de personaje, în sute de spectacole, dintre care menționăm: Zăpăcitul de Molière, Rinocerii de Eugen Ionescu, Fizicienii de Dürrenmatt, Livada cu vișini de Cehov, Casa inimilor sfărîmate de G.B. Shaw, Troilus și Cressida de Shakespeare, Mătrăguna de Machiavelli și altele. A debutat pe marele ecran la 25 de ani, înainte de a termina facultatea în filmul Alo? Ați greșit numărul (1958), jucând într-unul dintre rolurile principale, alături de Ion Lucian, Iurie Darie, Stela Popescu, Ștefan Mihăilescu-Brăila și sora sa, Rodica Tapalagă. Consacrarea în cinematografie i-au adus-o Nu vreau sa mă însor (1960) și Pași spre Lună (1963). Din șirul realizărilor pe marele ecran, mai cităm: Brigada diverse în alertă (1971), Dimitrie Cantemir (1974), Cercul magic (1975) etc. A fost o prezență de prestigiu la radio și televiziune, în special în spectacolele de comedie și divertisment. A prezentat, alături de Sanda Toma emisiunea Album duminical. A fost căsătorit cu fosta sa profesoara de actorie, Sanda Manu; împreună au realizat o singură piesă de teatru Frumoasa duminică de septembrie de Ugo Betti.

Nu vreau să mă însor (1961) • Liliana Tomescu, Nae Roman, Vasile Tomazian, Geo Barton, Ștefan Tapalagă, Irina Petrescu

1933 – A încetat din viață Nicolae Docan (24 iunie 1874 – 4 aprilie 1933)

Istoric, numismat; membru corespondent al Academiei Române.

1936 – Legea Radiodifuziunii

Legea pentru organizarea și funcționarea Radiodifuziunii a fost votată de Corpurile Legiuitoare la 1 aprilie 1936, promulgată prin Decretul regal nr. 808/4 aprilie 1936 și publicată în Monitorul Oficial nr. 80/4 aprilie 1936. Societatea și-a schimbat numele din Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România în Societatea Română de Radiodifuziune.

1938 – S-a născut Aristide Buhoiu

4 aprilie 1938 Lugoj – 17 septembrie 2006, București

Ziarist, scriitor, realizator de emisiuni de televiziune. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, promoția 1962. Și-a început cariera în 1957, ca redactor la Radio Timișoara, dar a rămas în conștiința milioanelor de telespectatori prin realizarea ciclului de reportaje Drumuri europene, difuzat de postul național de televiziune TVR între 1976–1983. A emigrat în 1984 în SUA, unde a devenit editor (1985–2002) al ziarului Universul, cea mai importantă publicație a românilor americani. A obținut numeroase premii pentru publicistică TV, dintre care Marele Premiu ACIN (decernat în două ediții) pentru Drumuri europene și Premiul APTR pentru Drumuri americane. A fost autor a șase cărți de cultură și literatură; în SUA a tipărit ediția Princeps Poezii de Mihai Eminescu. A condus, timp de un deceniu, Academia de Radio și Televiziune din București, care a format peste 3.000 de oameni de televiziune.

Drumuri printre amintiri (1998)

1941 – Oficiul Național Cinematografic a devenit administrație comercială

Prin Decretul Lege nr. 960/1941 pentru înființarea Administrației comerciale Oficiul Național al Cinematografiei, promulgat și publicat în Monitorul Oficial nr. 1844/5 aprilie. ONC se afla în subordinea Ministerului Propagandei Naționale, sub conducerea Dr. Ion Filotti Cantacuzino.

1941 – S-a născut Viorel Savin

4 aprilie 1941, Borzești, Bacău

Prozator, dramaturg, memorialist și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990. A debutat cu proză, Sticla (1962, Premiul I al Casei Centrale a Creației). A debutat publicistic în revista Ateneu cu Contrapunct, proză (1969). Prima sa piesă de teatru, interpretată pe scena Teatrului Popular de Comedie din Slănic Moldova, a fost Proprietatea dv. (1973). Editorial a debutat cu Ovidiu la Tomis, în volumul Teatru – din creația dramaturgilor amatori, (1979). A publicat aproape cincizeci de volume în genurile amintite, majoritatea noi, dar și o remarcabilă serie de teatru în șapte sau opt volume: Jocul de dincolo de ploaie, Lamentația fructelor, Ginere de import, Acorduri pentru urechi surde – din însemnările unui naiv, Despre starea autografului. Cărți cu olografe, Ștefan după-amiaza, Impostorul, Arta înfrângerii de sine.

1941 – A încetat din viață Grigore Teodossiu (6 mai 1871 – 4 aprilie 1941)

Compozitor și folclorist; a compus muzică corală, instrumentală și vocală; a cules folclor din județele Mureș, Făgăraș, Bacău, Muscel.

1942 – A încetat din viață Gheorghe Adamescu (23 iulie 1869 – 4 aprilie 1942)

Istoric literar, bibliograf; autorul unor manuale de literatură din perioda interbelică; membru corespondent al Academiei Române.

1944 – Primul bombardament al aviației anglo–americane asupra Bucureștiului

Câteva sute de bombardiere americane, plecate din Italia și care aveau drept țintă Ploieștiul, au bombardat Capitala, vizând triajul Gării de Nord. Din păcate, numeroși refugiați din nordul Moldovei, ocupată de Armata Roșie, se găseau acolo. Zona Grivița a fost complet devastată. A provocat mari distrugeri materiale și 3.000 civili români morți. Era doar prima dintre acțiunile aeriene anglo-americane ce s-au desfășurat până la 23 august 1944 și care au avut ca obiectiv distrugerea instalațiilor petroliere și a căilor ferate. Bombardamentele au urmat într-un ritm îngrozitor. Numai în luna aprilie au avut loc 10 bombardamente de zi: București (4 aprilie), Ploiești (5 aprilie), București și Ploiești (15 aprilie), Brașov și Turnu-Severin (16 aprilie), București și Turnu-Severin (21 aprilie), București și Ploiești (24 aprilie) și un bombardament experimental de noapte, 15-16 aprilie, la Turnu-Severin.

Bucureștiul bombardat

1944 – A încetat din viață Vasile Vasilache (26 octombrie 1907 – 4 aprilie 1944)

Regizor, actor de revistă și compozitor de muzică ușoară; a făcut parte din cuplul umoristic Stroe și Vasilache; a murit în bombardament.

1945 – Eliberarea Ungariei de sub ocupația fascistă

Ultimele trupe germane au fost alungate de pe teritoriul maghiar de către trupele sovietice și române. Resturile Armatei a III-a maghiare au fost distruse în perioada 16–25 martie într-o zonă la 50 km vest de Budapesta. Operațiunile sovietice au fost încheiate din punct de vedere oficial pe 4 aprilie 1945, când ultimele trupe germane au fost alungate de pe teritoriul maghiar. Unele elemente maghiare pronaziste loiale lui Szálasi au continuat lupta alături de germani.

Totodată, a fost eliberat și orașul slovac Bratislava.

1945 – Extinderea legislației române la tot teritoriul Transilvaniei

Decretul-lege nr. 260/3 aprilie 1945 privitor la legislația aplicabilă în Transilvania de Nord, precum și la drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul ocupațiunii ungare, promulgat de Regele Mihai I la 3 aprilie, a extins legislația română pe tot teritoriul Transilvaniei, eliberat de sub ocupația ungară, anulând acțiunea legislației ungare. A intrat în vigoare la 4 aprilie.

1947 – Premiera piesei Seringa de Tudor Arghezi

A avut loc în Sala Studio a Teatrului Național din București, în regia lui Niculae Gheorghe Kirilov, cu Costache Antoniu, Emil Botta, Ana Luca etc.

Tudor Arghezi – Seringa Teatru radiofonic • Cu: Victor Rebengiuc, Marin Moraru, Monica Ghiuţă, Gheorghe Dinică, Ştefan Mihăilescu Brăila, Ştefan Ciubotăraşu, Nataşa Alexandra, Mitzura Arghezi, Mircea Anghelescu etc.

1947 – S-a înființat Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO)

A fost constituită în temeiul Convenției privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, și a devenit agenție specializată a ONU, cu sediul la Montreal în 1947. Stabilește normele internaționale necesare siguranței, securității și eficienței transporturilor aeriene și coordonează cooperarea internațională în domeniul aviației civile. România a aderat la Convenția de la Chicago prin Decretul nr. 194/21 aprilie 1965 privind aderarea Republicii Populare Române la Convenția privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, cu unele amendamente aduse ulterior acestei convenții, publicat în Buletinul Oficial nr. 14 din 24 aprilie 1965.

1951 – S-a născut Sava Stoianov

Sava Borislav Stoianov; 4 aprilie 1951, Timișoara – 11 ianuarie 2016, București

Sculptor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1979. A urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Sculptură. Pasionat de sculptura monumentală, a avut doar două expoziții personale de-a lungul vieții: în 1987, la Galeria Simeza, și în 1995 la Centrul Cultural Maghiar din București. Lucrări ale sale, realizate în piatră, lemn, marmură sau bronz se regăsesc în colecțiile unora din cele mai frumoase tabere de sculptură din România, la Gura Văii, Călărași, Arcuș, Căsoaia Hobita, Timișoara, Poiana Mărului, Oarba de Mureș, Măgura Buzăului sau Gărâna. A participat la două ediții ale Taberei de sculptură în aer liber de la Măgura, Buzău: în ediția din 1977 a creat monumentul intitulat Ceas Solar, o adevărată emblemă a muzeului în aer liber, iar doi ani mai târziu a sculptat Coloană din templul jertfei. Lucrările sculptorului se află în colecții publice și particulare din România, Italia, Spania, Iugoslavia, Azerbaidjan, Franța, Marea Britanie, Bulgaria, Germania, SUA, Cehoslovacia, Columbia, Ecuador, Elveția, Israel.

Sava Stoianov la Tabăra de sculptură Căsoaia [Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad]

1953 – S-a născut Rodion Roșca

Rodion Ladislau Roșca; 4 aprilie 1953, Cluj – 26 martie 2021

Muzician rock; considerat părintele muzicii electronice românești. A experimentat, încă din anii de liceu, posibilitățile generării de sunete noi, neconvenționale. Folosind mai multe magnetofoane, își înregistra chitara și, prin supraimprimare sau supramodulare, obținea un sound complet schimbat, foarte asemănător cu cel a sintetizatorului. A absolvit Liceului de Muzică din Cluj, instrumentul Clarinet, fiind mai degrabă atras de compoziție. Între anii 1970–1977 a înregistrat prin metode proprii peste 70 de cântece, în apartamentul său. Alături de Gicu Fărcaș și Adrian Căprar, a inițiat formația Rodion G.A., considerată revelația rock a României, care a activat pâna în 1983. Au lansat compoziții ca Stele și Lumini, Imagini din Vis, În liniștea nopții sau Uneori, care au ajuns pe primele poziții ale clasamentelor vremii. În 1983, trupa s-a destrămat, Rodion Roșca continuând să compună pentru teatru sau televiziune până în 1989. În 2012, Rodion a fost redescoperit de colectivul de muzicieni Future Nuggets care, împreună cu casa de producție londoneză Strut Records i-au lansat în mai 2013 primul album integral semnat Rodion GA. 

Rodion GA – Stele și lumini

1953 – A încetat din viață Carol Caraiman (Carol al II-lea al României; 3/15 octombrie 1893 – 4 aprilie 1953)

Regele României între 8 iunie 1930–6 septembrie 1940; dotat cu o inteligență extraordinară și pasionat de cultură, al cărei patronaj rămâne una din realizările sale majore, reputația sa a fost pătată de viața sa privată.

Funeraliile fostului rege Carol al II-lea (Lisabona, 1953)

1954 – S-a născut Anca Maria Constantinescu

4 aprilie 1954, Hunedoara

Artist plastic, membră a Uniunii artiștilor Plastici din 1997. A absolvit Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București (1980). Acuarelistă prin excelență, având natura drept personaj principal, „Anca Maria Constantinescu se lasă în voia visării atunci când se află în plein-air și transpune o imagine idilică, nepoluată și neagresată de revoluția industrială și electronică” [Adrian Silvan Ionescu].

Biografie ilustrată: Anca Maria Constantinescu [fightingforart.ro]

1955 – S-a născut Valentin Popescu

4 aprilie 1955, Brăila

Actor de film și teatru. În 1981 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. A fost repartizat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, apoi s-a mutat în capitală, la Teatrul „Bulandra”, unde activează și azi. A fost nominalizat la Premiile Gopo pentru cel mai bun actor și pentru cel mai bun actor în rol secundar. În 2010 a jucat în Ghost Rider: Demonul răzbunării, alături de Nicholas Cage. A jucat în numeroase filme, printre care: Cine va deschide ușa?, De ce trag clopotele, Mitică?, Hanul dintre dealuri, Hotel de lux, Terente – Regele bălților, Femeia în roșu, Filantropica, Italiencele, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii.

Filantropica (2002) •     Mircea Diaconu, Gheorghe Dinică, Mara Nicolescu, Viorica Vodă, Marius Florea Vizante, Florin Zamfirescu

1956 – S-a născut Teodor Dume

Teodor Dumov; 4 aprilie 1956, Lunca Sprie, Bihor

Jurnalist, editor, scriitor și poet. Este absolvent al Școlii Populare de Artă din Oradea (secția Regie teatru, specialitatea Actorie) și al Academiei de Studii Social-Politice, pentru pregătirea cadrelor de conducere din București. A fondat Cenaclul Ecoul Oradea (1977), pe care l-a condus până în 1989. A fost director al ansablului artistic Ecoul Tinereții al Casei Științei și Tehnicii a Tineretului Oradea, directorul Clubului Tineretului, directorul Clubului Sticla din Pădurea Neagră, Bihor, director la Clubul Înfrățirea Oradea, pe care l-a înființat în 1986, director adjunct la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, director general la Club Teo Dume. A debutat în presă în 1977. Din volumele sale: Eu, Dumnezeu și lacrima din colțul ochiului, Crucea mea, o lacrimă, Umbre de sânge pe umbra trupului, Două dureri în aceeași rană, Moartea din vis, Când umbrele trec strada, Ferestre spre marginea lumii, Față în față cu mine, Devoratorul de umbre, Durerea pietrelor, Temnița de sub rană, Vitralii pe un interior scorojit, Strigăt din copilărie etc. A scris cronici de carte și recenzii.

1961 – A încetat din viață Simion Stoilow (2/14 septembrie 1887 – 4 aprilie 1961)

Matematician; fondatorul școlii românești de analiză complexă; autor a peste o sută de publicații; membru al Academiei Române.

1967 – A încetat din viață Mariana Dumitrescu (27 august 1924 – 4 aprilie 1967)

Poetă și traducătoare; a scris eseuri, nuvele fantastice, scenarii și a tradus librete de operă; actriță la Teatrul Național din București.

1968 – A încetat din viață Eugen Bălan (21 octombrie 1904 – 4 aprilie 1968)

Prozator, inginer, jurist.

1972 – A încetat din viață George Atanasiu (Gheorghe Atanasiu; 13 decembrie 1893 – 4 aprilie 1972)

Fizician și geofizician; a efectuat cercetări în geomagnetism, optică, radioactivitate; membru titular al Academiei Române.

1973 – A încetat din viață Teodor M. Popescu (1 iunie 1893 – 4 aprilie 1973)

Teolog ortodox, profesor universitar de istorie bisericească, traducător, scriitor și ziarist; considerat unul dintre numele proeminente ale teologiei europene din secolul XX.

1992 – A încetat din viață Vintilă Horia (Horia Caftangioglu; 18 decembrie 1915 – 4 aprilie 1992)

Diplomat, eseist, filozof, jurnalist, pedagog, poet și romancier, cunoscând consacrarea internațională după exilul său.

1992 – A încetat din viață Lucian Valea (Alexandru Astălușiu; 4 martie 1924 – 4 aprilie 1992)

Poet, eseist, profesor, muzeograf.

 

Ziua Academiei Române

Este sărbătorită în fiecare an la 4 aprilie, data la care a fost instituită, în anul 2000, de către prezidiul instituției, cu prilejul Zilei Porților Deschise la Academia Română. Dacă ziua de 4 aprilie. cade sâmbăta sau duminica se va sărbători într-o zi de lucru apropiată.

Instituție de prestigiu, cu un istoric îndepărtat, Academia Română a fost înființată 1/13 aprilie 1866, ca Societatea Literară Română, începându-și activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română. La 29 martie 1879, Societatea Academică Română a fost declarată institut național, sub numele de Academia Română. La 29 martie 1879, prin înalt decret, Societatea Academică Română a fost declarată institut național, sub numele de Academia Română. Academia a fost încă de la început concepută ca o instituție națională, lucru exprimat atât prin componența ei – membri aleși din toate provinciile – cât și prin program.

 

2001 – România la Salonul de invenții de la Geneva

La salonul invențiilor, ținut la Geneva în aprilie 2001, Romania s-a clasat pe locul I, în ce privește numărul de premii obținute: 22 de medalii de aur, 18 de argint și 22 de bronz și pe locul II ca număr de invenții prezentate, 63.

2002 – Direcția Națională Anticorupție

Ordonanța de urgență nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție a stabilit înființarea Direcției Naționale Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție.

2003 – A încetat din viață Mihai Mitrea-Celarianu (30 ianuarie 1935 – 4 aprilie 2003)

Compozitor francez de origine română, profesor de Armonie și Istoria muzicii la Conservatorul București.

2008 – Palatul Parlamentului a fost inclus în Cartea Recordurilor

Palatul a atins trei recorduri mondiale: Cea mai mare clădire administrativă cu destinație civilă, cea mai masivă clădire din lume și cea mai scumpă clădire. Cartea a înscris construcția din București pe locul doi în lume după Pentagon, cu o suprafață desfășurată de 330.000 metri pătrați, și pe locul trei ca volum, cu 2.550.000 metri cubi, după clădirea de asamblare a rachetelor spațiale de la Cape Canaveral din Florida și după piramida lui Quetzalcoatl, din Mexic.

2014 – A încetat din viață Miruna Boruzescu (Mirela Popescu; 14 iulie 1945 – 4 aprilie 2014)

Creatoare de costume de teatru și film; soția actorului și scenografului Radu Boruzescu cu care făcea echipă, stabiliți în Franța din 1975.

2015 – A încetat din viață Petru Anghel (4 aprilie 1931 – 4aprilie 2016)

Poet, sociolog, teolog, prozator, jurnalist, istoric literar și profesor.

2015 – A încetat din viață Ioan Pușcaș (10 iulie 1932 – 4 aprilie 2015)

Medic și profesor; specialist în gastroenterologie, de numele căruia se leagă descoperirea medicamentului pentru tratarea ulcerului, Ulcosilvanil (1973); a introdus, în anii ’80, videoendoscopia optică și electronice în România.

2019 – A încetat din viață Jean Boboc (21 ianuarie 1943 – 4 aprilie 2019)

Preot, teolog ortodox, bioetician, medic (specializat în farmacologie și toxicologie), profesor și traducător; primul decan al Centrului Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae” (CDS) din Paris.

2021 – A încetat din viață Silviu Bârsanu (3 august 1965 – 4 aprilie 2021)

Artist vizual; profesor la Liceul de Arte „Marin Sorescu“ din Craiova; membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Craiova.

2023 – A încetat din viață Niculae Gheran (14 octombrie 1929 – 4 aprilie 2023)

Scriitor, editor, critic și istoric literar.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită