~ Amintirile zilei* ~
Foto: România și-a declarat neutralitatea în al doilea război mondial
1541 – Asupra Transilvaniei s-a instaurat suzeranitatea Porții otomane
Soliman Magnificul l-a înlǎturat pe regele minor Ioan Sigismund Zápolya de la conducerea Ungariei și l-a numit principe al Transilvaniei, iar pe George Martinuzzi, episcopul Oradei, ca guvernator până la majoratul principelui. 
Regina Isabella Jagiełło a predat coroana regală împăratului Ferdinand I, acesta fiind considerat moștenitorul Regatului Ungariei, dar avea în posesie efectivǎ doar partea nordicǎ a acestuia (aproximativ actuala Slovacie, cu capitala la Pojon, azi Bratislava). Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiul Otoman ca stat cvasiindependent, suzeranitatea turceascǎ fiind acceptatǎ de dietele de la Târgu Mureș (26 ianuarie 1542), Turda (29 martie 1542 și la 1 august 1544), plătind totuși Porții Otomane un dar anual de complezență, munus honorarium în valoare de 10.000 de ducați.
1700 – Sinodul „Unirii cu Roma” de la Alba Iulia
La Sinodul de la Alba Iulia din 7 octombrie 1698, Mitropolitul ortodox de Alba Iulia, Atanasie Anghel și 38 de protopopi ortodocși din Transilvania au acceptat unirea cu Biserica Romano–Catolică și au semnat un act denumit „Manifestul de unire”, semnatarii declarând că se unesc cu „Biserica Romei cea catolicească“ și că doresc să beneficieze de privilegiile de care se împărtășeau „mădulările și popii acestei Biserici sfinte“. 
Ulterior, Atanasie Anghel a organizat încă două sinoduri bisericești – sinodul general din 4 septembrie 1700 și sinodul din 6 ianuarie 1701. După relatările din epocă ale contelui Nicolae Bethlen, în septembrie 1700, Atanasie Anghel, cu sprijinul tezaurarului Ștefan Apor, a organizat la Alba Iulia (se pare, chiar în casa baronului Apor), sinodul general care a perfectat Unirea Bisericii românilor din Transilvania cu Biserica Romei. La terminarea lucrărilor sinodului, cu mare fast, „îmbrăcat în haină preoțească aurită și în mitră”, episcopul, în caleașca tezaurarului și însoțit de 1.200 de preoți români, a străbătut Cetatea, de la Casa Apor până la biserica românească, lângă reședința guvernatorului. Aici, în pofida protestelor unor ortodocși veniți din zona Brașovului, aflați în fața bisericii, care, de teama trecerii la ritul latin, militau pentru păstrarea ritului vechi, oriental, Atanasie Anghel a fost instalat episcop.
1881 – S-a născut George Bacovia
George Andone Vasiliu; 4/16 septembrie 1881, Bacău – 22 mai 1957, București
Scriitor format la școala simbolismului literar francez. Încă din liceu a scris versuri, a dovedit talent la desen, a pus pe note câteva poezii proprii, dar și altele, de Mihai Eminescu și Ștefan Petică. În 1900 s-a înscris la Școala Militară din Iași, de unde s-a retras în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă, care i-a inspirat poezia de mai târziu, Plumb. S-a înscris la Facultatea de Drept din București. 
A citit într-una din ședințele salonului literar al lui Macedonski poezia Plumb, care a produs o puternică impresie, apoi Nervi de toamnă, obținând același succes. A fost autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă. Din volumele sale: Plumb, Scântei galbene, Bucăți de noapte, Poezii, Stanțe burgheze.
1886 – Al doilea atentat asupra primului-ministru Ion C. Brătianu
Personalitate de prim rang în istoria României și cel mai longeviv prim-ministru (1876–1888), Ion C. Brătianu a scăpat în cariera sa din două tentative de asasinat asupra sa. 
În seara zilei de 4 septembrie 1886, Ion C. Brătianu, însoțit de C.F. Robescu și de un sergent, a fost atacat pe strada Vămii (unde se află azi Piața Universității) de un individ cu un pistol în mână, care, de la doar câțiva metri, a apăsat pe trăgaci. Pistolul nu s-a declanșat, a fost imobilizat de sergentul Ioniță Constantin care avea misiunea de a-l păzi pe Brătianu. În timp ce arestatul (Stoica Alexandrescu) era transportat la cazarma jandarmilor călare, din strada Colței, a fost necesară intervenția personală a lui Brătianu pentru ca acesta să nu fie linșat de către cetățeni.
1886 – S-a născut Tit Simedrea
Teodor Simedrea; 4 septembrie 1886, Naipu–Ghimpați, Vlașca/Giurgiu – 9 decembrie 1971, Mănăstirea Cernica
Cleric ortodox, istoric, mitropolit al Bucovinei. A studiat la Seminarul „Nifon”, apoi la Facultatea de Teologie din București. A fost hirotonit preot al Parohiei Prunaru (Giurgiu). Între 1916–1920 a fost înrolat preot voluntar în primul război mondial. A absolvit și Facultatea de Drept, a fost numit preot la Parohia „Sf. Nicolae Tabacu” din București, a urmat studii de specializare în teologie la Montpellier și la Paris (1922–1923), a fost director al Cancelariei Sfântului Sinod și preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din București. 
După ce a devenit văduv, a fost călugărit în 1924, la Mănăstirea Cernica sub numele de Tit, și hirotesit arhimandrit. A fost arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu numele Târgovișteanul (1926–1935), în anul 1935, a fost înscăunat Episcop al Hotinului, fiind ulterior ales mitropolit al Bucovinei (1941–1945). Recunoscut ca om blând, pașnic și neagonisitor, mitropolitul s-a bucurat de o mare apreciere din partea clericilor și credincioșilor pe care îi păstorea; a intervenit la autoritatea de stat pentru oprirea deportării evreilor din Cernăuți în lagărele din Transnistria. După invazia rușilor în Basarabia și Bucovina, și-a depus demisia din postul de întâistătător al Bucovinei și s-a întors la București, unde s-a alăturat lui Sandu Tudor și profesorului Alexandru Mironescu pentru fondarea mișcării de reînnoire isihastă Rugul Aprins. A participat la întregirea patrimoniului bisericesc, la amenajarea în incinta Palatului Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim a unui muzeu, a unei arhive și a unei biblioteci.
1891 – S-a născut Alexandru Vițianu
4 septembrie 1891, Săveni, Botoșani – 5 ianuarie 1985, București
Poet, prozator. A absolvit Facultatea de Drept și Facultatea de Litere și Filosofie la Universitatea din București, luând licența în Drept în 1912 și în Filosofie în 1916. A fost avocat la București, apoi magistrat timp de două decenii la Constanța, Vișeul de Sus, Năsăud, Oradea, Timișoara și funcționar superior la Ministerul de Justiție. A publicat primele versuri în revista școlară ieșeană Spre lumină (1903–1906). A colaborat cu o operă literară variată ca genuri și specii abordate (versuri de factură simbolistă, proză, teatru, traduceri) la Adevărul literar și artistic, Almanahul Adevărului, Convorbiri critice, Flacăra, Gândirea, Rampa, Realitatea ilustrată, Seara, Simbolul, Timpul etc. A publicat versuri: Bacante (debut, 1910), Jurnalul unei fete de pension, Fericirile nebănuite; romane, schițe: Iubire pentru iubire, La fereastra mea cu gratii, Pe alături de viață, Veva; teatru: Valsul fără nume etc.
1904 – S-a născut Radu Codreanu
4 septembrie 1904, Tulcea – 11 februarie 1987, București
Biolog și citolog, profesor universitar, membru titular (din 1974) al Academiei Române. Ca licean la liceul „Gheorghe Lazăr” din București, a înființat societatea Știința în cadrul căreia și-a manifestat ideile evoluționiste. A urmat Facultatea de științe a Universității din București luându-și licența în 1927. 
Din 1924 era deja preparator la laboratorul de morfologie animală unde a activat până în 1939 ca asistent. În această perioadă a venit în contact cu ilustre personalități ale biologiei românești: Ioan Cantacuzino, Paul Bujor, Grigore Antipa, Ion Borcea, Mihai Ciucă, Alexandru Ciucă, Ioan Ciurea și cu personalități din lumea biologiei franceze: M. Caullery, Ch. Perrez, F. Mesnil, O. Dubosq, L. Leger. În 1930 a fost transferat la Institutul de speologie al Universității din Cluj și a colaborat cu profesorul Emil Racoviță, căruia îi va succede la catedra de Biologie generală. Activitatea sa științifică cuprinde peste 200 de lucrări științifice, multe din ele fiind deschizătoare de drumuri noi în biologie, în domenii ca studiul protozoarelor parazite la nevertebrate, patologia insectelor – patobiologia, taxonomia și zoogeografia unor viermi turbelariați și al unor grupe de crustacei.
1910 – S-a născut Mihail Ilovici
4 septembrie 1910, Găești – 12 februarie 1983, Găești
Eseist, profesor. A urmat școala primară și liceul la Găești, avându-i profesori pe Vladimir Streinu și Șerban Cioculescu. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București în 1933. 
A fost profesor în Găești, Ștefănești, Colibași (Argeș), Ismail (România/Ucraina) și din nou în Găești, director al Teatrului (de amatori) din Găești, instructor de teatru în colonia de petroliști Valea Caselor (Argeș), bibliotecar la Ștefănești, îndrumător cultural. A debutat în perioada studenției, cu versuri, în revista Licăriri (1930) și a întemeiat revista Cristalul (Găești-București). A colaborat la numeroase reviste interbelice, între care Revista scriitoarelor și scriitorilor români, Revista Fundațiilor Regale, Convorbiri literare. A fost redactor al revistelor Litere și Sabarul (Găești). Volume tipărite: Negativismul tinerei generații, Considerații asupra actului de cultură românesc, Claudia Milian, Noua spiritualitate românească (Constructivismul), Tinerețea lui Camil Petrescu etc.
1911 – S-a născut Gabriel Georgescu
4 septembrie 1911, Craiova – 19 iunie 1973, Satu Mare
Poet, publicist și traducător. Încă din 1930, în ultima clasă de liceu, a început să traducă și să scrie poezii. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie din București (1930–1935) și studii de slavistică la Sofia. A debutat cu poezia Epicritica bucuriei la revista Vremea (1934) semnată G. Mavrogheni. 
A fost funcționar la Arhivele Statului din București, profesor de liceu la Năsăud, Oradea, Arad, Oravița, Orăștie, Ismail, Craiova, Petroșani, Satu Mare, lector la Institutul Pedagogic din Baia Mare. A fost unul din animatorii cenaclului literar Afirmarea. A colaborat la Revista Fundațiilor Regale, Floarea de foc, Luceafărul (Sibiu), Pământul (Călărași) etc. A tradus din poezia franceză, rusă și maghiară. A petrecut mare parte din viață la Satu Mare, fiind legat de orașul de pe Someș unde a trăit 27 de ani, aici și-a creat opera, a publicat în presa locală din nord-vestul țării, dar și în revistele literare importante ale Ardealului, Familia, Steaua, Tribuna. I-au apărut doar două volume din creația sa originală, Poemul fără flăcări și Versuri.
1912 – S-a născut Raoul Șorban
4 septembrie 1912, Dej – 18 iulie 2006, Cluj-Napoca
Critic de artă, pictor, scriitor, eseist și memorialist. A studiat pictura și muzica în Italia, la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, în Austria și Germania între 1930–1934. A studiat apoi dreptul la Universitatea din Cluj. Între timp a avut mai multe expoziții de pictură, în diverse saloane de artă la Baia Mare, Cluj, București. În 1938, a devenit asistent de Istoria artei la Universitatea din Cluj. 
După dictatul de la Viena, a decis să rămână la Cluj și a fondat Editura Românească din Ardealul de Nord, unica editură care a reușit să funcționeze în acea perioadă în regiune. Totodată a scris o serie de articole pentru ziarul în limba română Tribuna Ardealului ca secretar de redacție. A fost arestat în 1942 de autoritățile maghiare, întemnițat și obligat să lucreze în detașamentele de muncă forțată. A călăuzit ilegal, în condiții foarte riscante, mii de evrei peste granița vremelnică, dintre Ungaria și România, prin pădurea Făget, de pe dealul Feleacului, de lîngă Cluj, evrei care, fie au intrat în Regatul României, pentru a se salva, fie au reușit să emigreze în Palestina, prin România, fiind declarat Cetățean de onoare al statului Israel și Drept între popoare, înalt titlu acordat de Israel celor care, în timpul celui de-al doilea război mondial, au salvat de la moarte evrei. Dintre scrierile sale: Fantasma Imperiului Ungar și Casa Europei, Invazie de stafii. Însemnări și mărturisiri despre o altă parte a vieții, O viață de artist între München și Maramureș.
1919 – S-a înființat la București, Societatea Opera, artiștii asociați
La câteva zile, în 22 septembrie, și-a luat schimbat numele în Societatea lirică română Opera, care a stat la baza Operei Române de Stat (decembrie 1921). Primul director al acesteia a fost Scarlat Cocărăscu, iar debutul a avut loc la 17 martie 1920, în localul Teatrului Național, cu spectacolul Aida.
Ziua Tipogafilor Militari
1920 – A luat ființă Tipografia Ministerului de Răsboiu
A fost emisă Decizia Ministerială nr. 506/4 septembrie 1920, care stabilea „organizarea, administrarea și funcționarea unei tipografii a Ministerului de Război, în scopul de a satisface trebuințele tuturor direcțiunilor și serviciilor”.
În prezent se numește Centrul Tehnic-Editorial al Armatei.
1927 – S-a născut Mimi Podeanu
Maria Podeanu; 4 septembrie 1927, Pogoanele, Buzău – 22 iunie 1975 (date incerte)
Artistă decoratoare. A absolvit Facultatea de Filologie, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București și Școala de pictură murală de la Patriarhie. Din 1954 a participat la toate expozițiile de stat. A realizat lucrări de artă decorativă, ceramică, tapiserie: Grădina sălbatică; Visul împlinit. A primit Premiul Trienalei de Arte Decorative (Milano, 1952), Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România (1964 ți 1968), Premiu și medalie pentru ceramică decoraivă (Szopot, Polonia, 1970), Premiul Academiei Române (1970).
Mai mult: Mimi Podeanu [Postmodernism – Revista ARTA]
1928 – România a aderat la Pactul Kellogg-Briand
Tratatul multilateral pentru renunțarea la război ca instrument de politică, numit și Pactul Kellogg-Briand, după numele inițiatorilor săi – secretarul de stat american Frank B. Kellogg și ministrul de externe francez Aristide Briand – este un tratat internațional, prin care se scotea în afara legii folosirea războiului pentru rezolvarea problemelor dintre țările semnatare, semnat, la Paris, în 27 august 1928, de reprezentanții a 15 state (Australia, Belgia, Canada, Cehoslovacia, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia, Africa de Sud, Marea Britanie, Statele Unite și Statul Liber Irlandez).
Ulterior, au aderat la acest Pact alte 47 de state, printre care și România. A intrat în vigoare la 24 iulie 1929. Scopurile sale nu au fost atinse, dar a fost un pas înainte pentru dezvoltarea doctrinelor dreptului internațional.
1930 – S-a născut Zina Molcuț
Eufrosina Molcuț; 4 septembrie 1930, Toracul Mare, Serbia – 15 decembrie 2004, Koblenz, Germania
Istoric literar și editor. A absolvit Facultatea de Filologie din București în 1955, obținând titlul de Doctor în Filologie în 1972. A fost cadru didactic universitar la București și Constanța. A debutat în Analele Universității București (1959). A colaborat la: Luceafărul, Tomis, România literară etc. A publicat volumele: Ștefan Petică și vremea sa, Simbolismul european (2 vol.).
1939 – România și-a declarat neutralitatea în al doilea război mondial
După atacarea Poloniei și declararea stării de război între Reich-ul nazist și Puterile occidentale, Consiliul de Miniștri de la București a decis, la 4 septembrie, fapt ce s-a comunicat imediat presei, să adopte „o atitudine pașnică” față de toate statele și să vegheze la siguranța națională. Pentru a adopta această decizie, suveranul a întrunit la Cotroceni, la 6 septembrie, Consiliul de Coroană, care a aprobat în unanimitate acțiunea diplomatică și măsurile întreprinse de guvern pentru apărarea frontierelor naționale și a hotărât observarea strictă a regulilor neutralității stabilite față de beligeranții din actualul conflict. Neutralitatea era considerată singura soluție diplomatică realistă a momentului și motivată juridic, ea nu distona cu obligațiile internaționale asumate de statul român. În perioada neutralității, România a inițiat multiple acțiuni diplomatice în scopul detensionării situației generale, preîntâmpinarea extinderii ostilităților în estul Europei, fiind favorabilă victimelor agresiunii. Totodată, a fost folosit răgazul neutralității pentru înzestrarea și instruirea trupelor.
1940 – Demisia Guvernului Ion Gigurtu. S-a instalat Guvernul Ion Antonescu (1)
Guvernul Ion Gigurtu a fost un consiliu de miniștiri al Partidului Națiunii (fost Frontul Renașterii Naționale, unica organizație politică legală), care a deținut mandatul în perioada 4 iulie–4 septembrie 1940. 
Pe durata guvernării sale s-a adoptat Decretul-lege privitor la starea juridică a locuitorilor evrei din România; a avut loc al doilea arbitraj de la Viena, în urma căruia România a cedat Ungariei Nord-Vestul Transilvaniei, reprezentând 43.492 km² și o populație de aproximativ 2,5 mililioane locuitori. După acceptarea Dictatului de la Viena, pe cuprinsul întregii țării au pornit largi manifestări de stradă la care au participat mase de oameni din toate categoriile sociale și economice și de toate orientările politice. Eșuând în restabilirea ordinii, la 4 septembrie 1940, Carol al II-lea a demis Guvernul Ion Gigurtu.
În aceeași zi, regele l-a numit pe Ion Antonescu în funcția de președinte al Consiliului de miniștri. 
S-a preconizat un Consiliu de miniștri de „uniune națională”, dar Antonescu, încălcând mandatul de numire și promisiunea față de rege, nu a admis în guvern membri ai partidelor istorice; practic, liderii acestora au refuzat să participe la un guvern dictatorial, xenofob și progerman. Primul guvern format de generalul Ion Antonescu fost la putere în perioada 4–14 septembrie 1940. În seara imediată numirii în funcție, generalul i-a cerut lui Carol să-l investească cu puteri depline, pe care le-a primit în dimineața zilei de 5 septembrie. Guvernul dictatorial Antonescu, cu remanierile de pe parcurs, a guvernat până la 23 august 1944.
1940 – S-a născut Lucia Teodorescu Maftei
4 septembrie 1940, Ploiești
Ceramistă și graficiană. A absolvit Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” București, promoția 1968, clasa Zoe Băicoianu. Din 1964 a participat la expoziții de stat, saloane oficiale și alte manifestări colective.
A participat la expoziții de artă românească organizate în străinătate la Munchen, Tel Aviv, Beirut, Moscova, Budapesta, Belgrad, Praga, Bochum, Karlovy Vary, Brno, Atena și la expoziții internaționale: Trienala de la Milano 1968, a doua Bienală internațională de ceramică Vallauris 1970, Expoziție internațională de arte decorative Budapesta 1971, Prima Quadrienală a artizanatului de artă Erfurt 1971, al XIII-lea Festival internațional Artizanatul în Europa Bromsgrove 1971. A fost premiată cu Marea Diplomă de Onoare la a doua ediție a Bienalei internaționale de ceramică de la Vallauris (acordată grupului de participanți din România).
Biografie ilustrată: Lucia Teodorescu Maftei [Postmodernism – Arhiva artiști]
1942 – S-a născut Gheorghe Mincă
4 septembrie 1942, Broșteni, Argeș – 31 octombrie 2012, Buzău
Profesor, poet, ziarist, traducător, eseist, epigramist. După ce a abandonat cariera militară, începând cu anul 1963 a urmat cursurile Universității București, absolvind Facultatea de Filologie în anul 1968, cu o lucrare de licență despre poetul și prozatorul V. Voiculescu. A debutat cu poezie în Viața Buzăului, în 1969. A colaborat la Luceafărul, Scînteia tineretului, Argeș, Ramuri, Orizont etc. Din 1972 a fost corector, apoi secretar de redacție la ziarul local Viața Buzăului, fiind atestat ziarist profesionist în 1981. După 1990 a fost secretar de redacție la primul ziar buzoian independent, Focuri vii (al tineretului) și redactor-șef al aceleiași publicații. A fost apoi secretar de redacție la cotidianul Informația Buzăului, la săptămânalul Amprenta al Inspectoratului Județean de Poliție Buzău și la Pâinea Vieții, periodic editat de Fundația Sfântul Sava de la Buzau. A publicat volumele de versuri: Poarta de fum, Orizontul ciocârliei, Discordia cu zeii și de proză: Nostalgii efemere. A tradus din A.S. Pușkin. A fost membru al Cenaclurilor „V. Voiculescu” și Amprenta.
1942 – S-a născut Corneliu Antim
Corneliu Țânțu; 4 septembrie 1942, Ploiești – 23 august 2016, Buzău
Scriitor, grafician, sculptor, cronicar de artă, critic și istoric de artă, jurnalist, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția Critică de artă, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști. A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, pe care a absolvit-o în anul 1965. A făcut apoi cursuri de Politologie și de Istoria și teoria artei. 
A fost metodist la Casa de Creație Prahova, realizator de spectacole folclorice, culegător de folclor, prezentator de festivaluri internaționale precum și curator al unor galerii de artă ale unor programe expoziționale internaționale și a mai multor ediții ale Bienalei „Ion Andreescu” la Buzău. A scris studii de specialitate despre creația artiștilor plastici români și a editat cataloage de artă, a fost colaborator la Romanian Review, Curentul, Ziarul de Duminică, Realitatea românească și România liberă. După 1990, a expus grafică și sculptură la diverse expoziții de profil. A realizat un film documentar despre sculptorul Dimitrie Paciurea, premiat la Festivalul filmului de artă de la Berlin. A fost membru fondator al Asociației de Artă Plastică și Religioasă și Restaurare de pe lângă UAP, fiind ales președinte de onoare al acesteia (2014) și susținând, din această poziție, organizarea Anualelor de Artă Religioasă și expozițiile filialei: Pași spre Lumină, Artiști Români la Nord și la Sud de Dunăre. A inițiat de asemenea Sărbătoarea Breslei Artiștilor Religioși și Restauratorilor de ziua Sfântului Apostol și Evanghelist Luca din data de 18 octombrie în fiecare an.
1944 – Crimele de la Aita Seacă
La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în Transilvania de Nord au avut loc incidente sângeroase între secui și români. Versiunile privind adevărul despre atrocitățile din secuime diferă de la un povestitor la altul și de la o națiune la alta. În septembrie 1944, unități din Corpul Român al Vânătorilor de Munte au intrat în Transilvania, mai precis în Covasna. Presați de trupele germano-maghiare, soldații români s-au retras. O parte a acestora au ajuns în localitatea Aita Seacă (Covasna). Documentele românești arată că dispozitivul românesc a fost interceptat de localnicii maghiari. Militarii, puțini la număr și în retragere au fost capturați și au urmat atrocități fără seamăn, fiind torturați de maghiarii din Aita Seacă și apoi uciși cu sălbăticie. „Din documentele de arhivă, rezultă că pe 4 septembrie, militari români izolați, aflați în retragere dezorganizată, au fost interceptați de etnici maghiari din Aita Seacă, luați ostateci, torturați și omorâți […] Din declarațiile unor martori rezultă că „vreo 40 de soldați români asasinați, sunt înmormântați într-o groapă”; precizându-se că doar într-o singură groapă sunt vreo 20, ceilalți sunt înmormântați în diferite locuri pe câmpul din cimitirul din Aita Seacă” [Ioan Lăcătușu – Dăinuirea românească în Harghita și Covasna]. În privința numărului exact al militarilor români uciși, martorii și cercetătorii vehiculează cifre cuprinse între 13 și 100.
Corpul Român al Vânătorilor de Munte a revenit pe poziții și pe 10 septembrie a ajuns la nord de Aita Seacă. Din luna septembrie la București, în timp ce armatele avansau în Transilvania de Nord, erau organizate regimente paramilitare românești care să faciliteze reinstaurarea dominației românești în zonă. Una dintre acestea a fost constituită la inițiativa PNȚ în septembrie 1944 și a purtat denumirea „Regimentul Iuliu Maniu”. Se spune că peste 50.000 de oameni s-au înrolat în aceste regimente. Cel mai activ era Batalionul de voluntari Brașov, format din 600 de oameni din zona Brașovului, conduși de Gavril Olteanu, avocat originar din Mureșeni, refugiat în anii războiului la Brașov. Gavril Olteanu cu oamenii săi a ajuns în Aita Seacă pe 25/26 septembrie 1944. „La cererea românilor din Aita Seacă am mers cu o companie la fața locului, deoarece nu vroiam să las necurmate infracțiunile descrise. Am descoperit vreo optsprezece violări grave ale legii și am mai putut constata încă opt-zece. […] A fost rănit un ofițer român, atacat de către frații Nagy, și dus de către ordonanța sa la locul de prim-ajutor; unul dintre ei l-a omorât pe ofițer cu toporul: mai întâi i-a spart tibia, apoi i-a ciopârțit trupul, iar în sfârșit i-a aplicat o lovitură cu baltagul în cap. Asupra corpului neînsuflețit și ciopârțit în întregime s-a năpustit o femeie de șaptezeci de ani, care a pus degetul cu verighetă al ofițerului pe o piatră, i-a tăiat degetul și i-a furat verigheta. […] Celălalt dintre frații Nagy a lovit ordonanța cu sapa în ceafă, acesta prăbușindu-se mort pe loc. […] Le-am aplicat pedeapsa cu același topor cu care au săvârșit crima” [Gavrilă Olteanu – scrisoare către Maniu, august 1945].
1945 – S-a născut Doina Furcoi
Doina Furcoi-Solomonov; 4 septembrie 1945, Miloșești, Ialomița
Fostă handbalistă care a jucat pe postul de pivot. A evoluat la echipa Universitatea București, atât la juniori cât și la seniori. A fost chemată pentru prima dată în 1968 la echipa națională a României, pentru care a evoluat în total în 117 partide, în care a înscris 201 goluri și cu care s-a clasat pe locul patru la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1971 (Olanda), a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1973 (Iugoslavia), s-a clasat pe locul patru la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1975 (URSS), unde a fost votată cel mai bun pivot și selectată în All-Star Team. A fost distinsă cu Ordinul Meritul Sportiv cl.I (1976), titlul de Maestru Emerit al Sportului (1998), este membră de onoare a FRH.
1948 – S-a născut Simona Arghir
Simona Dora Arghir Sandu; 4 septembrie 1948, Lugoj, Timiș – 2 septembrie 1995, București
Jucătoare de handbal care a evoluat în postul de intermediar dreapta. 
A început să joace handbal la Liceul nr. 4 cu program special de educație fizică din Timișoara. A jucat la echipa Banatul Timișoara. Cu echipa națională a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial din 1973. A fost căpitanul echipei naționale de handbal a României care a terminat pe locul 4 în competiția de handbal feminin (în 11) de la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal, Canada. A fost declarată Maestru al Sportului (1971), a primit distincția Meritul Sportiv cl.I (1971) și a fost declarată postum Maestru Emerit al Sportului pentru performanța din 1973 (1998).
1948 – S-a născut Serafim Joantă
Romul Joantă; 4 septembrie 1948, Boholț, Făgăraș/Boholț–Beclean, Brașov
Cleric ortodox, Mitropolitul român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu (1970–1974), studii doctorale la Institutul Saint Serge din Paris, obținând titlul de Doctor în Teologie cu teza Roumanie – tradition et culture hésychastes (România – tradiție și cultură isihastă), după care a fost lector la Institutul Saint Serge, ținând prelegeri despre Istoria sinoadelor ecumenice și Istoria bisericilor ortodoxe. 
A revenit în România cu puțin timp înainte de revoluția din decembrie 1989. A fost, de-a lungul timpului, asistent la Facultatea de Teologie din Sibiu; preot necăsătorit în Pojorta-Făgăraș; muzeograf și preot la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. În 1990 a fost tuns în monahism și hirotesit arhimandrit; hirotonit curând întru arhiereu; episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului cu titlul de Făgărășanul; responsabil cu misiunea, cateheza și activitatea filantropică a Mitropoliei Ardealului, în paralel predând la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu cursuri de Misiune Creștină și cursuri de Spiritualitate Ortodoxă A devenit Arhiepiscop de Berlin și Mitropolit pentru Germania și Europa Centrală și de Nord, în responsabilitatea lui canonică intrând la acea vreme 15 țări din Europa, cu sarcina de a aduna în jurul Bisericii Ortodoxe românii risipiți din diaspora, de a întări parohiile existente și de a organiza noi misiuni ortodoxe; numit de Sfântul Sinod locum tenens al Arhiepiscopiei Române pentru Europa Occidentală cu sediu la Paris (1994–1998). A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer (2004), medalia constituțională de argint a land-ului Bavaria (2009), Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler etc.
1951 – Federația Internațională de Astronautică, IAF
Cu ocazia primului Congres Internațional de Astronautică, la Londra, a fost semnată 
Constituția Federației Internaționale de Astronautică (International Astronautical Federation, IAF), organizație internațională nonguvernamentală și non-profit, care sprijină cooperarea internațională în toate activitățile legate de spațiu. România este reprezentată în IAF din 1961, de Comisia de astronautică a Academiei Române, la conducerea căreia s-a aflat marele savant Elie Carafoli (1901–1983). Elie Carafoli a fost vicepreședinte (1965–1967), precum și președinte în exercițiu (1968–1970) al Federației Internaționale de Astronautică.
1954 – S-a născut Cornelia Maria Savu
4 septembrie 1954, Vatra Dornei, Suceava – 20 noiembrie 2014, București
Poetă și jurnalistă. A absolvit cursurile Facultății de Limba și Literatura Română (secția Română-Engleză) a Universității București în 1977. 
A fost profesoară de Limba engleză, editor la Editura Ion Creangă, redactor, șef departament, editorialist, editor senior la cotidianul Curierul național și la revista Cultura. A semnat volumele de versuri Totem în alb, Uraniu, forme și oameni de zăpadă, Emblema, Aventuri fără anestezie, Semne de viață, Roman cu sertare. A primit premiul „Nicolae Labiș” pentru poezie, Premiul pentru jurnalism cultural al Uniunii Scriitorilor din România (USR), Premiul pentru jurnalism cultural al Asociației Publicațiilor Literare și Editorilor din România (APLER) și Premiul pentru jurnalism cultural al revistei Tomis, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer.
1958 – Prima ediție a Festivalului internațional „George Enescu”
Eveniment muzical românesc de prestigiu internațional, inițiat în memoria marelui compozitor și violonist virtuoz român George Enescu, la trei ani de la moartea marelui artist, la București, în perioada 4–22 septembrie.
Festivalul a fost inaugurat la Ateneul Român, prin concertul orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de George Georgescu. Au participat concurenți la secțiunile de vioară, pian și canto și au susținut recitaluri reputați soliști din țară și din străinătate. În program s-au aflat lucrări importante semnate de marele muzician George Enescu: Simfonia I în mi bemol major și Rapsodia I în la major.
George Enescu – Rapsodia Română Nr. 18 • Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Dirijor George Georgescu
1959 – A încetat din viață Iuliu Hațieganu (14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)
Medic internist recunoscut pentru cercetări în domeniul tuberculozei; unul dintre organizatorii educației fizice de masă în mediul rural și universitar; membru titular al Academiei Române.
1963 – S-a născut Nicolas Ciuchindel
4 septembrie 1963 – 9 noiembrie 2013
Artist digital, designer și ilustrator, specializat în orologeria de lux, care s-a afirmat în marea lume a designului parizian. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Design Industrial și de Lux. 
Povestea lui a început într-un atelier de ceasornicărie parizian, care păstra tradițiile vechiului meșteșug al orologeriei. Diferit în abordare, Nicolas Ciuchindel a contrariat atât breasla orologierilor de lux, încălcând regulile și stabilind noi direcții, cât și pe colecționarii obiectelor prețioase. A introdus stilul Art Deco în designul de ceasuri, a făcut primul ceas-platou, acoperit cu diamante mici, a introdus cifrele tăiate, deschiderile practicate în carcasa ceasurilor pentru a evidenția mecanismul acestuia. A lucrat apoi pentru clienți precum Cartier, Van Cleef & Arpeels, Graaf, Warner Bros, Yves Saint-Laurent, Dior, Swarovski, a fost senior designer la Chanel. A revenit în România ca profesor-invitat secția Design a Universității Naționale de Arte.
1968 – Înființarea gărzilor patriotice
Ideea formațiunilor Gărzilor Patriotice este de sorginte sovietică. Primele grupuri de muncitori comuniști înarmați au apărut în vara anului 1944, PCdR înființând, în septembrie 1944, Gărzile de Apărare Patriotică. Pregătirea și organizarea acestor formațiuni s-a făcut sub supravegherea serviciilor de securitate sovietice NKGB, iar comanda lor i-a fost încredințată lui Emil Bodnăraș. Printre membrii Gărzilor se aflau și deținuți de drept comun sau foști legionari convertiți la comunism. De câte ori era necesar, Gărzile de Apărare Patriotică primeau sprijin logistic și de la Comandamentul Sovietic.
Gărzile Patriotice moderne au fost fondate în 1968, după discursul de la București, din 21 august, prin care Nicolae Ceaușescu a condamnat public înăbușirea Primăverii de la Praga de către Uniunea Sovietică și sateliții săi, prin Decretul nr. 765/4 septembrie 1968 privind constituirea, organizarea și funcționarea gărzilor patriotice, în vigoare de la 5 septembrie 1968, care prevedea formarea de detașamente înarmate constituite din muncitori, țărani și intelectuali, menite să contribuie, în colaborare cu armata, la apărarea României în cazul unei intervenții străine.
1968 – A încetat din viață Victor Iliu (24 noiembrie 1912 – 4 septembrie 1968)
Regizor, artist emerit, unul dintre maeștrii cinematografiei românești; regizorul ecranizării Moara cu noroc, nominalizată la marele premiu Palme d’Or.
1974 – Al III-lea Congres Internațional de Studii Sud-Est Europene
A avut loc la București, între 4–10 septembrie 1974. Organismul științific internațional sub egida căruia sunt organizate aceste congrese, Association Internationale d’Études du Sud-Est Européen (AIESEE), a fost înființat în 1963 și își are sediul la București. Rolul României în organizarea Asociației a fost de la început unul esențial. Primul secretar general al AIESEE, funcție care revine prin statut României, a fost acad. Emil Condurachi. Tot la București s-au desfășurat și congresele din 1999 și 2019.
1977 – S-a născut Adrian Hădean
4 septembrie 1977, Arad
Chef, gastronom, blogger culinar, scriitor. Și-a făcut și debutul în bucătăria profesionistă, în anul 1998. A găzduit o serie de emisiuni culinare: Sare și Piper, la un post local din Baia Mare, 
Happy Cook în Oradea, o emisiune în regie proprie, Rețete fără secrete pentru posturile locale Antena 1, a colaborat la emisiunea TV Sarea în bucate, produsă la Cluj pentru TVR 3 și, din 2020, cu Digi24, pentru emisiunea La Cină, alături de Ionela Năstase. În 2014, s-a alăturat juriului emisiunii MasterChef România. Este cunoscut, mai ales, pentru blogul său culinar, situat în primele cele mai vizitate bloguri din România. A publicat cărțile Sare și piper, Rețete pentru un Crăciun în familie, 24 Centimetri și a tradus 1000 Rețete. Deserturi, 1000 Rețete. Preparate rapide și Rețete delicioase pentru prepararea pâinii.
1978 – S-a născut Valentin Negru
4 septembrie 1982, București
Fost fotbalist care a jucat în postul de mijlocaș central, antrenor. Este licențiat în Psihologie, membru al Colegiului Psihologilor din România. A evoluat la Sportul Studențesc, Rapid București, Unirea Urziceni, CS Otopeni, Politehnica Iași, Petrolul Ploiești, CS Gaz Metan Mediaș etc. În peste 20 de ani de fotbal (16, la seniori), a adunat peste 240 de jocuri în prima ligă națională de fotbal, a câștigat de două ori Cupa României, a fost component al naționalelor de juniori și tineret ale României, posesor al licentei A UEFA. În martie 2006 a primit Medalia Meritul Sportiv cl.II cu o baretă, deoarece a făcut parte din echipa Rapidului care a obținut calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006.
1978 – A încetat din viață Ștefan Odobleja (13 octombrie 1902 – 4 septembrie 1978)
Medic militar, scriitor, filosof; precursor mondial al ciberneticii generalizate pe care a denumit-o psihologia consonantistă; membru post-mortem al Academiei Române.
1988 – S-a născut Adelina Cojocariu
Adelina Maria Cojocariu-Boguș; 4 septembrie 1988, Botoșani
Canotoare de talie internațională, legitimată în prezent la CSM Botoșani. A început canotajul la 14 ani, la Clubul Sportiv Municipal din Botoșani. Debutul internațional l-a făcut la Campionatul Mondial de Juniori Banyoles (Spania) 2004, unde a obținut medalia de aur cu echipajul de 8+1. La Campionatele Europene a câștigat medalia de aur la Brest 2009, Montemor-o-Velho 2010, Plovdiv 2011, Sevilla 2013 și Belgrad 2014 cu echipajul de 8+1 și medalia de bronz la Poznań 2007, Atena 2008, Varese 2012 și Poznań 2015. La Campionatele Mondiale a obținut medalia de argint la Poznań 2009 și medalia de bronz la Karapiro 2010. A participat la Jocurile Olimpice Rio de Janeiro 2016, câstigând medalia de bronz la 8+1.
1989 – A încetat din viață Radu Flora (5 septembrie 1922 – 4 septembrie 1989)
Filolog, lingvist și dialectolog de marcă, profesor universitar, istoric și critic literar, scriitor, dramaturg, folclorist, autor de antologii, de manuale, cercetător al relațiilor sârbo-române și traducător român din Serbia.
1992 – A încetat din viață Dan Deșliu (Dan Beșleagă; 31 august 1927 – 4 septembrie 1992)
Actor, poet și politician; adept fervent al comunismului în anii ’50–‘60, a început la sfârșitul anilor ’70, să conteste regimul, devenind din 1980 un opozant al acestuia.
1996 – A încetat din viață Anda Boldur (8 iunie 1924 – 4 septembrie 1996)
Traducătoare și scenaristă; soția lui Mihnea Gheorghiu.
1997 – Aur la Campionatul Mondial de gimnastică Lausanne 1997
La Campionatul Mondial de gimnastică, ediția Lausanne 1997 (31 august–7 septembrie), echipa de gimnastică a României, formată din: Simona Amânar, Claudia Presacan, Gina Gogean, Alexandra Marinescu, Corina Ungureanu, Mirela Țugurlan s-a calificat pe locul I. Era al cincilea titlu mondial, după Fort Worth 1979, Rotterdam 1987, Dortmund 1994 și Sabae 1995. Totodată, au primit medalii de aur Simona Amânar la individual compus, Gina Gogean la individual – sărituri, bârnă și sol, Claudia Presăcan la individual–sol.
Campionatele Mondiale de gimnastică Lausanne 1997
2002 – A încetat din viață Cornel Vulpe (19 mai 1930 – 4 septembrie 2002ești)
Actor de teatru și film, a jucat la Teatrul de Comedie din București.
2003 – A încetat din viață Lola Bobescu (Lola Violeta Ana-Maria Bobescu; 9 august 1921 – 4 septembrie 2003)
Violonistă, solistă-concertistă timp de peste 60 de ani și profesoară de vioară, stabilită în Belgia.
2008 – A încetat din viață Gaby Michailescu (Gabriel Michăilescu; 14 decembrie 1910 – 4 septembrie 2008)
Impresar de teatru, cronicar dramatic și memorialist al lumii teatrului interbelic românesc.
2008 – A încetat din viață Marius Mircu (Israel Marcus; 9 iunie 1909 – 4 septembrie 2008)
Reporter, redactor, scriitor și istoric evreu–român; emigrat în Israel în 1987; fratele lui Solomon Marcus și al lui Marcel Marcian.
2020 – A încetat din viață Eugen Petru Cioancă (Eugen Petru Cioancă; 14 iunie 1937 – 4 septembrie 2020)
Artist ceramist; membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România; fondator și președinte al Filialei Alba a UAPR.
2023 – A încetat din viață Napoleon Pop (3 februarie 1945 – 4 septembrie 2023)
Economist, cercetător științific, politician liberal; director științific al Institutului de Economie Mondială și director al Centrului de Informare Economică (1989–1990); deputat; director al Centrului de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu” (2004–2007).
#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories
---------- *Ediție revizuită și adăugită
0 comentarii la „4 Septembrie în istoria românilor”