5 Octombrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Mănăstirea Secu

 

 1455 – Primul tribut plătit de Moldova Imperiului Otoman

Sultanul Mahomed al II-lea a înaintat domnului Moldovei un ultimatum prin care a cerut un haraci (tribut plătit anual) de 2.000 de galbeni în termen de trei luni de zile. În schimbul păcii din partea turcilor, Petru Aron a acceptat să plătească.

1582 – Calendarul gregorian

Papa Grigore al XIII-lea a anunţat introducerea unui nou calendar, care punea de acord anul ecleziastic cu cel astronomic, care îi va purta numele. Calendarul gregorian (sau de stil nou) a înlocuit Calendarul iulian (de stil vechi). Conform noului sistem de calcul, 5 octombrie 1582 a devenit 15 octombrie 1582. Noul calendar a fost adoptat de România în anul 1919, când 1 aprilie a devenit 14 aprilie.

1602 – S-a încheiat construirea Mănăstirii Secu

Mănăstirea Secu este una dintre vechile vetre monahale ortodoxe din județul Neamț, ctitorită de vornicul Țării de Jos Nestor Ureche, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche, împreună cu soția sa Mitrofana. Este o mănăstire de piatră, în formă de cetate dreptunghiulară, cu biserica mare în mijlocul zidurilor, cu hramul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Pisania originală, așezată pe peretele de sud al bisericii mari, scrisă în limba slavonă, mărturisește următoarele: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, cu rugăciunile Preacuratei Născatoare de Dumnezeu și cu ale Sfântului Ioan Înaintemergătorul și cu ale tuturor sfinților […] s-au făcut acest locaș dumnezeiesc și s-au zidit spre lauda lui Dumnezeu celui Inalt […] de smeritul și mult greșitul și nevrednicul rob al Stăpânului Hristos, Nestor Ureche, Marele Vornic al Țării de Jos și de Doamna lui Mitrofana și de copiii lui: Vasile și Grigore și de alți de Dumnezeu dăruiți copii ai lor […] Și s-au început a se zidi la anul 7110 (1602), iunie 7, și s-a isprăvit în același an, octombrie 5”.

1830 – A încetat din viață Dinicu Golescu (Constantin Radovici din Golești; 7 februarie 1777 – 5 octombrie 1830)

Boier, cărturar și memorialist; a fost ispravnic, hatman și mare logofăt în Muntenia.

1836 – Biblioteca Colegiului Sfântul Sava

Eforia Școalelor a elaborat și pus în aplicare Regulamentul de organizare și funcționare a primei biblioteci publice românești, Biblioteca Colegiului Sfântul Sava. Potrivit acestui act normativ, Biblioteca Sfântul Sava urma să fie deschisă publicului 5 ore zilnic, iar custodele era însărcinat a ședea în sala de citit a bibliotecii nelipsit în toate aceste ceasuri, priveghind a păzi liniștea și buna orânduială între cititori, a le da îndată cărțile, ce vor cere și a le așeza iarăși la locul lor.

S-a deschis oficial pentru cititori la 8 iunie 1838.

1841 – S-a născut Gheorghe Șonțu

5/17 octombrie 1841, Focșani – 30 august/11 septembrie 1877, Grivița, Imperiul Otoman/Bulgaria

Maior, erou al Războiului de Independență (1877–1878). La 18 ani a intrat în Școala Militară de ofițeri din București. După absolvire, a fost repartizat sublocotenent în Regimentul 5 Infanterie aflat cu subunitățile sale la Brăila și Galați. În 1864 a fost înaintat la gradul de locotenent, în 1867 la cel de căpitan, iar în 1874 la gradul de maior și mutat la Regimentul 6 Dorobanți Focșani, unde îndeplinea funcția de comandant de batalion. În ziua de 30 august/11 septembrie 1877, maiorul George Șonțu se afla în fruntea batalionului său din Divizia 3, care a deschis atacul și a întreprins primele acțiuni ofensive de cucerire a redutei Grivița – operațiuni soldate cu numeroase pierderi de vieți omenești. Printre cei căzuți la datorie pe câmpul de onoare în acele lupte crâncene s-a numărat și bravul ofițer Gheorghe Șonțu, care se aflase în permanență în linia întâi a frontului.

1847 – S-a născut Anghel Demetriescu

5 octombrie 1847, Alexandria, Teleorman – 18 iulie 1903, Karlovy Vary

Istoric, profesor, scriitor, publicist, critic literar; membru corespondent (din 1902) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Litere din București, lucrând ca pedagog la Școala Macedo-Română, pentru a se întreține. Deși a terminat cursurile facultății, nu a trecut examenul de licență, după cum nu trecuse nici examenul de bacalaureat, după terminarea liceului, fiind considerat autodidact. În 1869 a obținut prin concurs catedra de Istorie și Geografie la cursul inferior al Liceului Sfântul Sava din București, mai târziu și de director al internatului liceului, avându-i elevi pe Take Ionescu și Barbu Delavrancea. În 1878 a obținut de la Ministerul Cultelor o bursă de studii de Filologie și Istorie la Berlin (1878–1881). A concurat, fără succes, cu Gr. Tocilescu la catedra de Istorie antică a Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București. A fost în continuare profesor la Sfântul Sava și la Seminarul „Nifon”, profesor la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, a întocmit, la cererea lui Spiru Haret, un raport pe baza căruia s-au înființat primele biblioteci populare (1898). A colaborat la Foaia Societății pentru cultura poporului român, Tranzacțiuni literare și științifice, Revista contimporană (din al cărei comitet de redacție a făcut parte), România liberă, Conservatorul, Revista literară, Națiunea, Epoca literară, Convorbiri literare. În Literatura și arta română a publicat temeinice studii de estetică literară. A redactat sau tradus manuale școlare: Primele elemente de gramatica ellenă, Versiuni și teme asupra elementelor de grammatică ellenă, Elemente de geografie, Convorbiri asupra istoriei naturale (în colaborare cu Șt. Michailescu); a tradus, din încredințarea Academiei Române, Istoria romană de la Nerone până la Alexandru Sever de Dio Cassius.

1850 – S-a născut Grigore Cerchez

5 octombrie 1850, Oșești, Vaslui – 14 mai 1927, București

Inginer civil, profesor și arhitect. A urmat cursurile la École Centrale des Arts et Manufactures de la Paris. A fost unul dintre adepții și susținătorii curentului neoromânesc, inițiat de către un alt arhitect de renume, Ion Mincu la sfârșitul secolului XIX, după obținerea independenței României, vizând redescoperirea specificității stilului tradițional românesc în arhitectura modernă. De factură cultă, dar având drept referință forma tradițională, neoromânismul era și o expresie a nevoii de cristalizare a unei culturi naționale cu o identitate puternică. În perioada 1876–1879 a fost inginer șef al orașului București, iar între aprilie–mai 1886 și 1 august 1886–21 noiembrie 1886, primar interimar al Bucureștiului. Prima sa construcție în stil neoromânesc s-a ridicat însă la Brăila: filiala Băncii Naționale a României (1886), urmată de clădirea Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” (1904–1908), sediul Teatrului de Comedie de pe Calea Victoriei (Odeon, 1911). A participat la proiectarea palatului Academiei de Studii Economice din București, a conceput o aripă a palatului Cotroceni, o serie de locuințe ale unor personalități de renume: Casa Dr. Herescu de pe Bulevardul Dacia, Casa Niculescu-Dorobanțu (nu mai există astăzi, a fost bombardată în 1944), Casa Lahovary de pe Strada Orlando, Casa Dissescu de pe Calea Victoriei și Casa Balotescu din Râmnicu Vâlcea.

1857 – S-a nascut Smaranda Gheorghiu

5 octombrie 1857, Târgoviște – 26 ianuarie 1944, București

Scriitoare, publicistă, militantă activă în mișcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăți culturale, considerată educatoare a poporului. A fost nepoată a lui Grigore Alexandrescu; avea pseudonimul Maica Smara, primit de la prietena sa, Veronica Micle. Din dragoste pentru copii, a clădit școli, a construit și dotat biblioteci, ba chiar a ridicat cămine culturale. A pledat pentru cursuri în aer liber, a introdus uniformele școlare și asistența școlară, inspirată de ce văzuse în străinătate. Ca scriitoare, a colaborat la cele mai importante ziare și reviste ale vremii, între care Convorbiri literare, Fântâna Blanduziei, Literatorul, Tribuna, Universul, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a condus un cenaclu frecventat și de Mihai Eminescu. Ca om de cultură, a fost membră a unor organizații culturale, atât din România, cât și din străinătate – Dante Alighieri, Storia et Arte di Roma, Alianța Universală a Femeilor, fiind prima româncă reprezentantă a României la congrese internaționale: Congresul orientaliștilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educației în familie (1913). Conform chiar mărturiei sale, pasiunea ei de scriitoare a fost călătoria. A străbătut atât România, cât și multe țări din Europa, între care Italia, Belgia, Franța, Suedia, Danemarca, Cehoslovacia, Grecia, Germania, Ungaria, precum și din Asia. A fost prima femeie care a călătorit spre Polul Nord (1904). A urmat un itinerar plecând din Sinaia pe ruta Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Rostock, Copenhaga, Upsala, Capul Nord în Insula Mageroy, din Marea Barents. A scris cărți și a ținut conferințe pentru a relata impresii din aceste călătorii: Schițe si amintiri din Italia, De la București la Capul Nord, Schițe și amintiri din Cehoslovacia, O româncă spre Polul Nord. A scris beletristică: Din pana suferinței, Veronica Micle, Corbul cu pene de aur, Țara mea, Simfonii din trecut, Rănile noastre sociale, Inteligența Femeii. Spunea despre școală că este „o neîntreruptă ucenicie, care îți răpește timp, energie, jertfă, oferindu-ți în schimb sentimentul datoriei împlinite”.

1859 – S-a născut Gheorghe Popovici

5 octombrie 1859, Iași – 24 februarie 1933, Iași

Pictor și desenator, reprezentant al academismului, profesor universitar. A urmat cursurile Școlii de Arte Frumoase din Iași, absolvind în 1883. Datorită talentului său, a obținut din partea statului o bursă pentru a se pregăti la Roma și Paris (unde l-a avut profesor pe Léon Bonnat), și a studiat serios pictura, însușindu-și, în același timp, și o cultură artistică solidă, pe lângă tehnicile artistice și studiul culorilor. Întors în țară, a fost numit profesor la Catedra de pictură și compoziție de la Școala de Arte Frumoase din Iași și director a acesteia (1911–1929); a fost și director al Pinacotecii ieșene. La sfârșitul primului război mondial, când România a trimis Tezaurul României la Moscova, Gheorghe Popovici a ascuns lucrările celebre din Pinacoteca ieșeană. Când delegatul Gării Iași s-a prezentat la muzeu, să ridice exponatele, Gheorghe Popovici nu era prezent, astfel că trenul a plecat spre Moscova fără operele de artă de la Iași. Gheorghe Popovici a preferat pictura în ulei pe suprafețe întinse, compozițiile de mari dimensiuni. A expus foarte puțin, lucrările lui aflându-se în muzeele din țară, în special la Iași. În 1926, a realizat picturile murale la Palatul Metropolitan din Iași, ca: Sinodul de la Niceea, Sinodul de la Iași. Alte lucrări: Arcașii lui Ștefan cel Mare, Urgia războiului, Cor de copii, Doi călugări, Ghicitoarea, Moș Vasile, Vedere de pe podul de peste Moldova, Țărancă la izvor.

Biografie ilustrată: Gheorghe Popovici [Wikipedia]

1864 – Școala Națională de Arte Frumoase din București

A fost înființată la 5 octombrie 1864 prin decretul dat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în urma a demersurilor făcute de pictorii Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu, primul ei director fiind Theodor Aman.

Școala a funcționat cu secțiile: Pictură, Sculptură, Gravură, Arhitectură, Desen linear, Estetică, Istorie și Perspectivă, în clădirea Monetăriei Statului pâna în 1912, când aceasta a fost demolată. Așa o importanță i s-a acordat inaugurării Școlii Naționale de Arte Frumoase, încât ea a fost cinstită cu fanfară și gardă de onoare. A purtat acest nume între 1864–1931, de-a lungul timpului, având diferite nume oficiale, ca Academia de Belle-Arte, Școala Superioară de Arte din București, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Academia de Arte și, în final, Universitatea Națională de Arte București.

1865 – S-a născut Ștefan Gh. Longinescu

5 sau 12 octombrie 1865, Focșani – 2 august 1931, București

Jurist, specialist al vechiului drept românesc; membru corespondent (din 1910) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Drept a Universității ieșene, luând licența în Știinte Juridice cu teza Garanția de evicțiune în dreptul roman și român. A practicat avocatura, a fost judecător de ocol, supleant la tribunal, judecător de instrucție la Galați și chimist în Laboratorul lui Petru Poni. A studiat Matematicile superioare cu profesorul Climescu, apoi cu Melik și Țoni, studiu care, mai târziu i-a stârnit interesul pentru Logica judiciară și Arhitectura dreptului. În 1895, prin concurs, s-a specializat în Germania, un an mai târziu obținând la Berlin doctoratul în Științe Juridice cu teza Gaius der Rechtsgelehrte (Gaius, erudit al dreptului). După o perioadă profesor de Drept la Iași, a ocupat Catedra de Drept roman a Facultății de Drept din București, asigurând, din 1908, și cursul de Istoria dreptului românesc. Din operele sale: Istoria dreptului românesc din vremile cele mai vechi până azi (prima lucrare de acest gen din literatura noastră de specialitate), Elemente de drept roman (9 vol.), Pravila lui Vasile Lupu, Pravila Moldovei din vremea lui Vasile Lupu, Așezământul de legătură al lui Mihai Viteazul, Medicina legală în legile vechi românești, Pravila lui Alexandru cel Bun.

1872 – S-a născut Gheorghe V. Madan

5 octombrie 1872, Trușeni, Lăpușna, Regatul României/Moldova – 2 noiembrie 1944

Folclorist, etnograf, publicist, prozator, editor de ziare, actor și traducător. S-a înscris la Seminarul Teologic din Chișinău, dar având convingeri politice antiimperiale, a participat la mișcarea națională a tineretului, fiind exmatriculat. La 19 ani (1891) a emigrat  în  Regat, s-a  stabilit la  București,  găzduit de   comunitatea    basarabeană Societatea Milcov, condusă de B.P. Hasdeu. În 1900 a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din București. A debutat ca folclorist cu un volum de poezii populare din Basarabia, Suspine, urmat în 1904 de antologia Cântece și versuri alese din cei mai buni scriitori români, tipărită în alfabet chirilic, pentru a fi lecturată și în Basarabia, unde a ajuns ilegal. A mai publicat cărțile de evocări, schițe și povestiri Răsunete din Basarabia și De la noi din Basarabia. A fost actor în trupa Teatrului Național din București (1901–1904), interpretând roluri dramatice în piese naționale și universale. S-a întors în Basarabia în 1906 și a participat activ la  mișcarea  națională. A colaborat cu articole la Viața, Literatura și arta română, Epoca, Voința națională, Adevărul, Conservatorul. A format și condus prima trupă  românească în spațiul dintre Nistru și Prut, jucând spectacole în baza comediilor scrise de V. Alecsandri, C. Negruzzi etc. A fondat împreună cu Șt.O. Iosif și Alexandru Artemireanu revista literară Floare albastră (1898-1899), unde susținea rubrica Din caietul meu, a înființat cotidianul Moldovanul (1907–1908), care a jucat un rol important în viața culturală a ținutului, apărând dreptul la limbă, istorie, datini strămoșești. Pentru modul său de a scrie, Madan a fost asemuit de unii critici cu Ion Agârbiceanu sau Ion Creangă, de unde și cognomenele Fiul duios al Basarabiei, Creangă al Basarabiei.

1881 – S-a născut Barbu Lăzăreanu

Baruch Lazarovici; 5 octombrie 1881, Botoșani – 19 ianuarie 1957, București

Istoric, critic literar, publicist și bibliograf, Doctor în Filologie și militant comunist, membru titular (din 1948) al Academiei Române. A fost salvat în timpul deportării evreilor de Regina-Mamă Elena a României. A colaborat la principalele periodice ale mișcării muncitorești, România muncitoare, Socialismul, iar apoi la presa ilegală a PCR. A făcut publicistică militantă și s-a ocupat de domeniul eseisticii literare. A înființat, la 11 martie 1945, și condus în calitate de rector, prima universitate muncitorească din România, transformată ulterior în Academia „Ștefan Gheorghiu”. Cea mai importantă scriere a sa este Umorul lui Hasdeu (1927). A scris versuri și numeroase articole și studii despre literatura română clasică și despre folclor. Dintre acestea, cele mai importante au fost compilate în volumul Glose și comentarii de istoriografie literară.

1882 – S-a născut Emanoil Hagi-Mosco

5 octombrie 1882 – 29 aprilie 1976

Istoric, genealogist și publicist, membru fondator (1970) al Comisiei de heraldică, genealogie și sigilografie a Academiei Române. A avut contribuții majore în domeniul heraldicii românești: Steme boierești române, 90 de steme în culori, Boierii lui Mihai Viteazul, București. Amintirile unui oraș. „Emanoil Hagi-Mosco este în primul rînd un eminent genealogist, cap de şcoală în acest domeniu. În al doilea rînd, e un pasionat de arhitectură, cu studii serioase la Roma. A studiat, în fine, şi dreptul. Era firesc ca interferenţa acestor trei linii spirituale: contemplarea şi cercetarea clădirilor, investigarea catenelor familiale în adîncimea timpului şi observaţia din unghiul jurisprudenţei, la care se adaugă şi harul de a povesti pe-ndelete, dens şi colorat, să genereze o natură quasi-balzaciană. Em. Hagi-Mosco pleacă de la faţade şi avatarurile lor pentru a ajunge „intra muros”, la trecutele vieţi de domni, doamne şi domniţe pe care le reconstituie expert şi deloc convenţional: citiţi amplele crochiuri biografice în aqua-forte făcute Annei de Noailles sau Marthei Bibescu şi veţi vedea că nu istoriseşte un moşneag dulcic şi pan-tolerant, ci un observator rece, „anatomist şi fiziologist” de suflete, cu spirit critic şi verb acid” [George Pruteanu – O carte palimpsest despre oraşul palimpsest].

1886 – S-a născut Victor Anastasiu

5 octombrie 1886, Huși, Vaslui – 4 august 1972, București

Medic și psihofiziolog, pilot. A urmat cursurile Institutului Medico-Militar din București, absolvit în 1911. A activat ca intern la Spitalul Militar și, cu teza de doctorat Tratamentul fistulelor anale cu pastă bismutată Beck, a primit diploma de Doctor în Medicină și Chirurgie, cu mențiunea Prea bine (1912). A fost medic militar în grad de sublocotenent la Regimentul 35 infanterie „Matei Basarab” din Cernavodă, în grad de locotenent la Compania de pompieri din București. A absolvit cursurile Școlii de pilotaj la 3 martie 1916, fiind al doilea medic aviator din lume, după francezul Reymond. Transferat la Corpul de Aviație român, a început să facă primele studii; Boala de înălțime și centrul zborului în aviație (Revista Sanitară Medicală) poate fi considerat primul studiu de medicină aeronautică în literatura medicală românească. După multe acțiuni pe teatrele de război, a fost înaintat căpitan și, apoi, maior (1917). Cu contribuții originale la dezvoltarea medicinii aeronautice, a înființat, în 1920, Centrul de medicină aeronautică, unul dintre primele de acest gen din lume. A experimentat comportamentul aviatorilor atât la sol cât și în timpul zborurilor în premieră mondială, aspect recunoscut în cadrul Congresului Internațional de navigație aeriană de la Paris din 1921 de către Charles Robert Richet. A primit numeroase distincții: Medalia Bărbăție și credință, cl.III (1910), Medalia Avântul Țării (1913), Ordinul Steaua României cu spade, în grad de cavaler (1916), Ordinul Coroana României cu spade, în grad de ofițer (1917), Ordinul Regina Maria cl.II (1918), Ordinul englezesc Distinguished Service Order (1920), Ordinul Steaua României în grad de ofițer (1927), Ordinul francez Legiunea de Onoare în grad de cavaler (1929), Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Crucea de Aur (1930), Ordinul Coroana României cu spade, în gard de ofițer (1932), Ordinul Crucea Roșie germană, cl.I, Medalia Virtutea Ostășească (1969). Din lucrările sale: Aviația sanitară, Omul zburător. Cercetări medico-aeronautice, Tensiunea arterială la aviatori etc.

1896 – S-a născut Costel Rădulescu

Constantin Rădulescu; 5 octombrie 1896, Cluj, Austro-Ungaria – 31 decembrie 1981, București

Fotbalist și antrenor de fotbal. A servit ca ofițer în Armata Română în timpul primului război mondial, luptând în Bătălia de la Mărăști, unde a fost rănit la brațul drept. În 1919 a participat ca portar al echipei naționale de fotbal a României la Jocurile Interaliate desfășurate pe Stadionul Pershing din Paris. După sfârșitul războiului, a jucat fotbal la SC Olympia București și Tricolor București până în 1923, după care a început să se ocupe de arbitraj, antrenare și conducere în domeniul fotbalistic și a fost implicat în dezvoltarea Federației Române de Fotbal în 1930. A fost manager al echipei naționale și antrenor între anii 1923–1940, a fost și selecționer, precum și arbitru, timp de 20 de ani. A antrenat Echipa națională de fotbal a României la la primele trei campionate mondiale, care au avut loc în Uruguay, Italia și Franța (1930, 1934 și respectiv 1938), a avut un rol important în cadrul Federației Române de Fotbal între anii 1923–1938.

1897 – Revista enciclopedică populară Albina

A apărut la București, la 5/17 octombrie; director-fondator a fost Spiru Haret.

„Un număr de profesori și institutori s-au unit cu voință tare, să-și pună toată priceperea și munca pentru a înlătura acest rău și a căuta să dea poporului nostru adevărata hrană sufletească dătătoare de viață. Revista Albina sortită să îndeplinească aceste deziderate, va avea un caracter național, străduindu-se ca atât prin cuprins cât și prin formă, să fie privită cu drag de orice român, fără deosebire de vederi. Politica de partid îi va fi străină”. A apărut săptămânal, cu întreruperi, până în 1945, iar prin costul redus și conținut, putea fi la îndemâna populației rurale.

1901 – S-a născut Lazăr Stoicescu

5 octombrie 1901, Ploiești  – 1975

Inginer și profesor, creatorul școlii românești de termotehnică. A urmat Școala Politehnică din Timișoara (1920–1924), obținând titlul de inginer. S-a specializat în termotehnică, lucrand ca stagiar în câteva uzine din străinătate. A început cariera didactică în 1925, fiind asistent la catedra de Termodinamică a Politehnicii din Timișoara, apoi conferențiar, profesor titular (1941), rector al Institutului Politehnic din București (1948–1951), șeful catedrei de Termodinamică până la pensionare în 1959, decan al Facultății de Mecanică din Institutul Politehnic București (1958–1959). A împletit munca didactică cu activitatea inginerească practică, fiind un timp inginer auxiliar la Uzinele Reșița, șef al biroului de construcții generale și director general al planificării uzinelor din Bucurețti. A proiectat o serie de mașini termice civile și militare.

1902 – S-a născut Nagy Albert

5 octombrie 1902, Turda – 24 februarie 1970, Cluj Napoca

Pictor de naționalitate maghiară din România. Sub presiunea familiei s-a înscris la Universitatea Tehnică din Budapesta, a întrerupt studiile după un semestru, în 1922 fiind admis la Institutul de Arte Plastice, în clasa lui Rudnay Gyula. Nu a finalizat nici acum studiile, pleacând în Italia, convins că experiența practică poate fi acumulată doar la Roma. Acolo a început cariera sa de pictor: desenul unui membru al casei regale, executat după o fotografie, a generat reacții pozitive în presă. S-a afirmat inițial ca portretist, câteva lucrări fiind expuse într-o galerie romană; remarcate de bancherul Eduardo Paolillo, care i-a devenit mecena și i-a sprijinit expoziția personală din 1934. În 1941 s-a stabilit la Cluj, unde fratele său mai mic, Nagy Ernő și soția acestuia, Magda l-au sprijinit implicându-se activ în susținerea carierei lui. În 1945 a participat la prima expoziție clujeană postbelică, lucrările sale fiind prezente regulat pe simezele locale sau naționale. După 1948 operele sale au fost considerate formaliste, picturile sale fiind scoase din selecțiile pentru expoziții, iar cariera artistului trasă pe linie moartă. În 1953 Fondul Plastic i-a asigurat o pensie de invaliditate, pictorul urmând să-și asigure existența din confecționarea de jucării. În ultimul deceniu din viață, sub egida unei activități artistice susținute, i s-au recunoscut meritele: o expoziție personală la galeriile Orizont din București (1963), un turneu în URSS (1964), apoi un atelier nou. În 1966 i-au fost prezentate 14 lucrări în China, Corea de Nord și Mongolia, un an mai târziu ele fiind admirate la Moscova și Leningrad, într-o expoziție de stat.

Picturi în muzee de stat: Nagy Albert [Bunuri culturale mobile clasate în patrimoniul național]

1902 – S-a născut Zaharia Stancu

5 octombrie 1902, Salcia, Teleorman – 5 decembrie 1974, București

Scriitor, poet, romancier, prozator, director de teatru, jurnalist și publicist, membru titular (din 1955) al Academiei Române. După ce a abandonat școala la vârsta de 13 ani, a lucrat în diverse meserii până în 1919, când și-a continuat studiile cu Literatură și Filosofie la Universitatea din București. După ce a primit diploma de licență (1933), a lucrat ca editor, a condus sau a colaborat la reviste precum Azi, Lumea Românească, Revista română, Gândirea. Și-a început cariera literară ca gazetar și poet liric, a devenit un militant activ de stânga, romancier angajat după război, în primii ani ai puterii populare. Ulterior a scris proză realistă, naturalistă, marcată însă de un lirism specific. A reînceput să scrie poezie în ultimii ani ai vieții. A fost și continuă să fie controversat din cauza atitudinii politice reflectate în mare parte din literatura sa. Dintre romanele sale: Desculț, Ce mult te–am iubit, Șatra, Jocul cu moartea, Pădurea nebună, Poeme cu lună. A fost laureat al Premiului „Herder”.

Zaharia Stancu – Pădurea nebună Teatru radiofonic • Mircea Albulescu, Ștefan Mihăilescu Brăila, George Constantin, Luminița Gheorghiu, Monica Ghiuță, Virginia Mirea, Adrian Pintea

1913 – S-a născut Maria Fotino

5 octombrie 1913, București – 26 ianuarie 1996, București

Pianistă. S-a născut într-o familie de muzicieni, fiind sora pianistei Ecaterina Fotino-Negru și a violoncelistului Ion Fotino. Și-a început studiile încă de la vârsta de trei ani mai întâi cu mama sa, Măria Elisabeta Fotino, și cu profesori particulari, apoi cu Florica Musicescu la Conservatorul din București, absolvit la 16 ani. S-a specializat la Akademische Hochschule für Musik din Berlin și la Conservatorul din Paris. A studiat la Școala de Belle Arte cu Jean Steriadi. A debutat la radio, la 16 ani, cu Suita în Re major, op.10 de George Enescu, alături de însuși autoruk. A fost solistă concertistă până în 1973, ultima sa apariție pe scena Ateneului Român a avut loc însă în 1984. A cântat sub bagheta unor mari dirijori precum George Enescu, Constantin Silvestri, Alfred Alessandrescu, Theodor Rogalski, Kirill Kondrașin și Sergiu Comissiona. A efectuat turnee în țară și în Franța, Germania, Italia sau Suedia.

W.A. Mozart – Sonata în Si bemol major, op. 570

1917 – S-a născut Ernest Verzea

5 octombrie 1917, București – 29 septembrie 2003

Poet și publicist care a avut o intensă activitate anticomunistă. Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie și al Facultății de Drept ale Universității din Bucuresti, a urmat apoi cursuri de pictură în atelierul profesorului Jean Al. Steriadi, la Academia de Arte Frumoase din București. A absolvit de asemeni cursurile de Pictură monumentală-bizantină organizate de Patriarhie, cursurile Institutului de Înalte Studii Franceze. A participat la ședintele cenaclului Sburătorul, condus de E. Lovinescu. A lucrat la Serviciul Istoric din Marele Stat Major al Armatei pentru redactarea Istoricului Aviației, a fost suplinitor la catedra de desen și caligrafie a Liceului Militar Muzical din București, în anii războiului a fost angajat la ziarul Vieața, secretar de redacție, ulterior șef al paginii de literatură și artă, șef de cabinet la Ministerul Educației Naționale în perioada postbelică și, în același timp redactor la ziarul Poporul. A suferit pedepse privative de libertate, atât în timpul războiului, cât și după. În 1950, a fost exclus din PMR, împreună cu alți 15 scriitori, învinuiți de a nu fi lăudat corespunzător realizările noului regim… A scris versuri, nuvele, studii etc., dar nu a publicat niciun volum în timpul regimului comunist. Dintre scrierile sale: Îngeri de lut, Fugarnice, Alter ego, Grădina cu portocali din norul 43, Portative pe sol, în văzduh și pe ape, Sub sulițele stelelor, Pasărea inimii, Crepuscularia, Creația în artă văzută de Tudor Arghezi, E. Lovinescu, Lucian Blaga…, Itinerarii oxidate, Îmblânzitorul mușcătoarelor neliniști etc.

1921 – S-a creat Federația Internațională a PEN-Cluburilor

Abreviere de la Poets, Playwrights, Editors, Essaysts and Novelists, este o asociație internațională a scriitorilor, editorilor și traducătorilor, fondată la Londra de C.A. Dawson Scott. Primul președinte a fost John Galsworthy. România a aderat la PEN-Club în 1992.

1928 – S-a născut Ion Rahoveanu

5 octombrie 1928, Rahău, Alba – 27 iunie 1994, Sebeș, Alba

Poet și jurnalist. A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din Cluj, absolvite în 1956. A fost redactor la Studioul de Radio Cluj, redactor la revista Tribuna, inspector principal la Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al județului Cluj, director la Centrul de îndrumare a mișcării artistice din județul Sibiu. A debutat cu poezii în Tribuna Ardealului (1948). A colaborat la Steaua, Tribuna, Luceafărul, Orizont, Transilvania, Convorbiri literare, România literară, Viața Românească etc. A publicat volume de poezie: Cerul dintre noi, Zile de munte, Țara de cântec, Lacrimi pe spadă, Rugul palidității, Porți de legendă, Orizontul regăsirilor, Râul târziu, Spațiu cardinal, Sideralul vis, Intrarea în memorie; reportaje: Între cetăți și râuri, Zodie milenară, Drumuri de duminică; versuri pentru copii: Strada mică, Decolare, Imn copilăriei.

1929 – S-a născut Catinca Ralea

5 octombrie 1929, București – 19 ianuarie 1981, București

Traducătoare din literaturile engleză, americană și franceză, regizoare de film, actriță și realizatoare de emisiuni radio-TV. A fost fiica sociologului, diplomatului și profesorului universitar Mihai Ralea și soția lui Emanoil Petruț. După ce a urmat cursurile secundare în Statele Unite, a absolvit Facultatea de Limbi Romanice și Clasice a Universității din București. S-a angajat la secția Engleză a Redacției Emisiunilor pentru străinătate a Radiodifuziunii Române, pe care a condus-o mai mulți ani, intervievându-i, printre alții, pe Saul Bellow, William Saroyan, Alvin Toffler, Iris Murdoch, Yehudi Menuhin, Arthur Rubinstein, Henry Moore, Margaret Thatcher, Edward Kennedy, Barbara Walters, Christiaan Barnard. A avut o mare pasiune pentru poezie și teatru și a fost o excelentă vorbitoare de germană, franceză și engleză. A debutat ca traducătoare cu Jurnalul Annei Frank, piesă de Frances Goodrich și Albert Hackett, după care au venit alte traduceri ale unor opere importante din proza engleză. Ca jurnalist, la 20 iulie 1969, alături de crainicul Ion Ghițulescu, a asigurat transmisunea în direct a aselenizării și a celor mai importante momente ale misiunii Apollo 11. A fost interesată și de lumea cinematografiei – a jucat în filme: Tănase Scatiu, Lumina palidă a durerii, a regizat pelicula documentară Apa vie leac să-ți fie. S-a stins din viață la 51 de ani, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu din București.

Lumina palidă a durerii (1979) • Regia Iulian Mihu. Cu: Liliana Tudor, Gheorghe Marin, Violeta Andrei, Florina Luican, Siegfried Siegmund, Emanoil Petruț, Catinca Ralea, Alexandru Racoviceanu, Marietta Rareș

1929 – S-a născut Ion Dodu Bălan

5 octombrie 1929, Vaidei–Romos, Hunedoara – 6 mai 2018

Prozator, poet, critic și istoric literar, folclorist, publicist și profesor universitar, membru în PCR și membru al Comitetului Central. În 1953 a absolvit Facultatea de Filologie din București și a devenit Doctor în Filologie în 1968. A debutat editorial cu studiul Influențe folclorice în poezia noastră actuală (1955). A manifestat un interes deosebit pentru opera lui Octavian Goga, căreia i-a consacrat o amplă exegeză (1971, Premiul Academiei Române pentru a doua ediție). S-a îngrijit, aproape o jumătate de veac, de editarea operei lui Octavian Goga. A lucrat în redacțiile revistelor Viața românească, Tânărul scriitor și Luceafărul. A fost profesor universitar de Literatură română la Facultatea de Filologie a Universității din București, apoi la Universitatea „Spiru Haret”, lector de Limba română la Universitatea din Toulouse. Timp de șase ani, vicepreședinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste din RSR, a fost unul dintre reprezentanții de frunte ai protocronismului literar românesc. A fost rector al Universității din București (1989) și șeful catedrei de Limba și Literatura Română. Dintre volumele sale publicate: Influențe folclorice în poezia noastră actuală, Octavian Goga, Condiția creației. Portrete, Cuvintele au cuvântul, Copilăria unui Icar, Artă și ideal, În focarul timpului, Neliniștea fântânii, Arbori pentru veșnicii, Ioan Slavici sau Roata de la Carul Mare, Peisaj interior, Ei l-au cunoscut pe Aurel Vlaicu, Momente ale liricii românești în secolul XX.

1930 – Prima Conferință balcanică

În perioada 5–12 octombrie 1930, la Atena, au avut loc lucrările Primei Conferințe balcanice, reuniune cu caracter neguvernamental, la care au participat delegații din România, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, Turcia și Albania. A reprezentat primul pas spre Înțelegerea Balcanică, semnată la 9 februarie 1934. Delegația română a fost condusă de Ștefan Cicio-Pop, președinte al Adunării Deputaților. În contextul crizei economice, dar și al reluării planurilor Germaniei de dominare a Europei centrale, în țările din Balcani s-a pus în discuție realizarea unui pact regional. Lucrările s-au desfășurat pe șase comisii: organizatorică, politică, intelectuală, economică, comunicații și politică socială. La această conferință a fost stabilită respectarea principiului egalității tuturor statelor și apropierea în toate domeniile. Un rezultat pozitiv a fost grăbirea tratativelor greco-turce, finalizate cu acordul semnat la Ankara, la 30 octombrie 1930.

1931 – S-a născut Aurel Manolache

5 octombrie 1931, Galați – 9 martie 2010, Galați

Compozitor de muzică ușoară și de teatru, dirijor și director de teatru, membru al Uniunii compozitorilor și muzicologilor din România (din 1968). În 1950, după absolvirea liceului, s-a angajat ca dirijor la Orchestra Populară Valurile Dunării din Galați, a fost apoi dirijor la Ansamblul de Cântece și Dansuri, profesor suplinitor de muzică la Școala Medie de Marină, profesor la Școala Metalurgică, dirijor și director la Teatrul de Estradă. În 1956 s-a mutat la Constanța unde a devenit dirijor la Teatrul Marinei Militare, dirijor și șef de secție estradă la Teatrul de Stat, prim dirijor și director la Teatrul Fantasio, al cărui fondator a fost. A dirijat numeroase spectacole și ediții ale Festivalului național de muzică ușoară de la Mamaia, a inițiat, împreună cu Dumitru Lupu, Festivalul Mamaia Copiilor (al cărui director a fost).

Aurel Manolache – Nici nu-ți închipui • Gigi Marga

1933 – S-a născut Monica Lazăr

Monica Rodica Maria Lazăr; 5 octombrie 1933, Cluj – 8 aprilie 1984, Cluj-Napoca

Critic literar cu contribuții analitice despre literatura română clasică și contemporană. A urmat Facultatea de Filologie a Universității din Cluj (1952–1956), luând licență în Limba și literatura română. A devenit Doctor în Filologie cu o teză despre Pavel Dan, susținută la Universitatea din Iași (1967). A fost bliotecară, redactor la Editura Tineretului, la revista Tribuna, profesoară de liceu, lector universitar la Universitatea din Baia Mare, Institutul de Perfecționare a Cadrelor Didactice și Facultatea de Filologie a Universității din Cluj. A debutat în Tribuna cu publicistică (1957). A colaborat la Steaua, Familia, lașul literar, Cronica, Revista de istorie și teorie literară, Orizont, Limba română, etc, cu studii de limbă și literatură, cronici plastice, teatrale, literare, recenzii. A fost coautoare la Dicționarul scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu.

1938 – A încetat din viață Demostene Russo (22 ianuarie 1869 – 5 octombrie 1938)

Istoric și filolog, specialist în bizantinologie și critica textelor; profesor de cultură bizantină la Universitatea din București; membru corespondent al Academiei Române.

1939 – S-a născut Mihai Bandac

5 octombrie 1939, Lucăceni, Satu Mare; Pseudonim „Babacu”

Pictor contemporan și profesor universitar. A absolvit Institul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” în 1964, avându-l profesor şi mentor pe Alexandru Ciucurencu. Lucrează pictură de şevalet, pictură murală, mozaic din plăci glazurate, profile de inox, genul său preferat fiind peisajul. A obținut Doctoratul cu teza Spre fotograma ideală. A predat Limbajul plastic, Portretul, Machiajul, Istoria Imaginii plastice, Storyboardul la UNATC „I.L.Caragiale”.

Atelier cu Mihai Bandac (1998)

A realizat  artă monumentală:  Dans din Ţara Oaşului, Tropotita, Romania înnaripată şi cu paloş, Zeiţa Ceres,  Eminescu şi Muzele, Arta populară şi Muzele.  A expus la Accademia di Romania (Roma, 1973), Teatrul „Bulandra”, Grădina Icoanei (1975), Kupio (1976), Sofia (1978), Slobozia, Târgovişte, Constanţa, Braşov, Târgul Mureş, Oradea, Cluj, Baia Mare, Studioul Casandra IATC „I.L. Caragiale” (1981), Memorialul Ipoteşti (1983), Galeria Geluk (Haamstede, Olanda, 1994), Salzgitter (Germania, 1997), Institutul Cultural Român (Paris, 2001), ICR Veneţia, Institutul Iorga (2003) etc.

Imagini: Mihai Bandac [MutualArt]

1941 – S-a născut Nicolae Tudor

5 octombrie 1941, Cojasca, Dâmbovița

Poet, eseist, profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Este licențiat al Facultății de Litere la Universitatea din București (1964). A fost profesor în diferite școli și licee – Școala Generală Ciuperceni, Liceul de Industrie Ușoară, Liceul nr. 43 din București (azi, „Alexandru Ioan Cuza”), Liceul Teoretic „C.A. Rosetti”. A colaborat, începand cu 1969, la diferite publicații de cultură: Iașul literar, Cronica, Convorbiri literare, România literară, Tricolorul, Luceafărul, Altfel, Paradox, Literatorul etc. A debutat editorial cu volumul de poezie Poemele verii în 1975, urmat de: Somnul de aur, Iubirea ca salvare de timp, Vremelnicie și permanență, Creanga de măslin, Iubirea, un nimb primit prea târziu, Drumul printre scrieri, Spre lumină, în labirintul scrierilor etc.

1942 – Premiera baletului Demoazela Măriuța

Baletul Demoazela Măriuța a fost compus de Mihail Jora pe un scenariu semnat de Apriliana Medianu și Floria Capsali, după romanul Din vremea lui Căpitan Costache de Alexandru Antemireanu. Premiera a avut loc la Opera Română din București. Coregrafia: Floria Capsali. Dirijor: Mihail Jora. În distribuție: Trixy Checais, Mitiță Dumitrescu, Oleg Danovski.

Mihail Jora – Demoazela Măriuța (Ballet in three tableaux)

1942 – S-a născut Angela Buciu

5 octombrie 1942, Cheud-Năpradea, Sălaj

Cântăreață de muzică populară și om politic. A absolvit Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Baia Mare (1972) și Facultatea de Filologie a Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca (1981). A debutat în 1960 cu Ansamblul Maramureșul din Baia Mare și la Radio în 1964 cu piesa Mociriță cu trifoi. A fost solistă vocală a Ansamblullui folcloric național Transilvania din Baia Mare și profesoară de Canto la Universitatea de Arte Vatra Baia Mare. A participat la emisiuni Radio și TV, filme folclorice, mii de spectacole în țară și străinătate, a înregistrat la Electrecord, discuri, casete, CD, însumând 120 de înregistrări muzicale din zonele folclorice Maramureș, Codru, Chioar, Oaș, Lăpuș, realizate alături de dirijori de marcă ai genului ca George Vancu, Al. Viman, Ovidiu Barteș, Paraschiv Oprea. A fost distinsă cu Ordinul Meritul cultural cl.V (1968), Medalia Meritul cultural cl.II, Crucea națională Serviciul credincios cl.III (2002), Ordinul Meritul cultural în grad de Comandor (2004).

Angela Buciu – Maramureșul răsună

1945 – S-a născut Alexandru Călinescu

5 octombrie 1945, Iași

Critic și istoric literar, publicist, fost disident. A absolvit Facultatea de Litere de la Universitatea „Al.I. Cuza“ în 1967. Un indezirabil al regimului comunist, a fost interzis de la publicare în 1989… nu pentru mult timp, din fericire. Făcea parte din Grupul de la Iași, prima mișcare locală care s-a opus regimului comunist. A fost lector, profesor de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, în prezent, profesor emerit. Între 1991–1997 a predat la Institut National des Langues et Civilisations Orientales, Paris. A fost directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași (2000–2012), a deținut rubrica Interstiții în Dilema veche, cu care colaborează și astăzi. A fost profesor la INALCO, la Paris, fiind specialist în Marcel Proust. A fost invitatul special al reputatutului realizator de talk show cultural francez Bernard Pivot, gazda emisiunii Double Je spécial Iași (2004). Din 2006 a ținut rubrica Decupaje în revista Dilemateca. A publicat numeroase studii în reviste din România, Franța, Germania, Austria, Polonia, Anglia, Luxemburg și a participat la colocvii și conferințe științifice în România, Franța, Grecia, Israel, Germania, Austria. Dintre cărțile publicate: Anton Holban – Complexul lucidității, Caragiale sau vârsta modernă a literaturii, Perspective critice, Interstiții, Biblioteci deschise, Adriana și Europa, Incursiuni în proza românească, Proximități incomode, Instantanee cu final deschis etc. A primit premiul Uniunii Scriitorilor (1973), Premiul Academiei Române (1990), Premiul Opera Omnia al Asociației Scriitorilor din Iași și a fost distins cu Ordinul național Pentru Merit în grad de Ofițer (2000), Les Palmes Académiques decernat de guvernul francez (2000), Chevalier de l’Ordre National du Merit (Franța, 2004).

1947 – S-a născut Radu Corciova

5 octombrie 1947, Lugoj, Timiș

Scenograf, membru și vicepreședinte al al Uniunii Cineaștilor din România. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția Scenografie (promoția 1973). Din 1981, a fost colaborator fidel al regizorului Sergiu Nicolaescu. A realizat design de producție, decoruri, costume sau scenografie pentru filme ca Duelul, Noi, cei din linia întîi, Oblivion, Triunghiul morții, Witchouse, Prison of the Dead, Train Quest, Supraviețuitorul, Ultimul corupt din România etc.

Supraviețuitorul (2008) • Regia Sergiu Nicolaescu. Cu: Sergiu Nicolaescu, Vladimir Găitan, Ion Rițiu, George Mihăiță, Jean Constantin, Loredana Groza, Cristian Iacob etc.

1949 – Relații diplomatice România – Republica Populară Chineză

Relațiile diplomatice între România și Republica China au fost stabilite din 1939, dar au fost întrerupte în iulie 1941, ca urmare a nerecunoașterii de către guvernul român a guvernului de la Nanjing, format din elemente pro-japoneze. România a fost a treia țară care a recunoscut R.P. Chineză în octombrie 1949. Ulterior, relațiile diplomatice au fost stabilite la 5 octombrie 1949, la rang de ambasadă.

1950 – S-a născut Doina Uricariu

Smaranda Elena Uricariu; 5 octombrie 1950, București

Poetă, editoare și eseistă, membră a mai multor organizații ale scriitorilor, naționale și internaționale, PEN Club, Societatea Culturală Europeană și a Uniunii Scriitorilor din România. A debutat literar în 1966 cu un grupaj de versuri în Contemporanul, cu o prezentare semnată de Geo Dumitrescu. A colaborat cu grupaje de versuri și recenzii, studii, eseuri, reportaje și interviuri în principalele reviste literare și de cultură: România literară, Viața românească, Transilvania, Steaua, Revue Roumaine, Arta, Amfiteatru, Cronica, Luceafărul, Convorbiri literare, Tomis, Secolul XX, 22, Dilema, România literară, Curentul etc. A fost secretar literar la Teatrul „Ion Vasilescu”, redactor și redactor principal I la Editura Eminescu. În 1998 s-a publicat volumul Nichita Stănescu. Lirismul paradoxal, teza de doctorat a scriitoarei. Din scrierile sale: Vietăți fericite (1980, Premiul național pentru poezie), Natură moartă cu suflet (1982, Premiul pentru poezie al Asociației Scriitorilor din București), Mâna pe față (1984, Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie), Ochiul atroce, Ecorșeuri, Scara leilor. Poeziile sale au fost traduse și au apărut în numeroase antologii sau volume de autor, în limbile franceză, germană, engleză, spaniolă, portugheză, rusă, sârbă, macedoneană, suedeză, ucraineană, maghiară, italiană, turcă, greacă, norvegiană.

1955 – S-a născut Aurora Dan

Aurora Crișu; 5 octombrie 1955, București

Scrimeră specializată pe floretă. A început scrima la CS Viitorul București, apoi s-a antrenat la CS Dinamo. În 1980 a participat la proba pe echipe la Jocurile Olimpice din 1980, unde România s-a clasat pe locul 9. A fost campioană națională în 1981 și 1982. A cucerit medalia de argint la individual și medalia de aur pe echipe la Universiada de vară din 1981. La Jocurile Olimpice din 1984 a participat la ambele probe, clasându-se pe locul 9 la individual. La proba pe echipe, delegația României, în componența Rozalia Oros, Elisabeta Tufan-Guzganu, Monica Weber, Marcela Zsak și Aurora Dan, a obținut medalia de argint. După ce s-a retras, a devenit antrenoare de scrimă la CS Dinamo. Este căsătorită cu handbalistul olimpic Dan Marin.

1960 – S-a născut Diana Gheorghian

5 octombrie 1960, București

Actriță de teatru și film. A intrat în 1978 pe primul din cele trei locuri la IATC, alături de Natașa Raab și Anda Călugăreanu. În primul an de facultate s-a căsătorit cu prima sa mare dragoste, Mircea Baniciu. A debutat în filmul Acordați circumstanțe atenuante (1984) de Lucian Bratu. La 24 de ani în Raliul, în rolul unei șoferițe a condus, fără cascador sau dublură, mașina de raliu alături de Constantin Diplan și a învățat să sudeze, iar rolul principal oferit de Dan Pița în 1988 în drama Rochia albă de dantelă i-a adus Premiul UCIN pe 1991 și a propulsat-o pe primele locuri ale tinerelor vedete ale anilor ’80. În teatru a jucat roluri de o forță surprinzatoare în Medeea, Piticul în gradina de vară (Premiul UNITER pentru debut 1990). S-a recăsătorit cu Mircea Tofan, renumit scenograf (Toronto Art director) și pictor. În prezent este angajată a Teatrului Odeon din București, a apărut în Epopea lui Ghigalmeș.

Sania albastră (1987) • Regia Ioan Cărmăzan. Cu: Diana Gheorghian, Bogdan Stanoevici, Aura Urziceanu, Valentin Teodosiu

1970 – A fost fondat Colegiul Divizionar A

Prima formulă de organizare a cluburilor profesioniste de fotbal din România, organism cu rol mai mult formal până în 1990. Era condus de către Mircea Angelescu. Trecând succesiv prin mai multe schimbări s-a ajuns, în 22 ianuarie 1993, la denumirea actuală: Liga Profesionistă de Fotbal, structură sportivă a tuturor cluburilor profesioniste din România care evoluează în primul eșalon fotbalistic – Liga I.

1971 – A încetat din viață Vania Gherghinescu (Dumitru Gherghinescu; 12 noiembrie 1900 – 5 octombrie 1971)

Poet, publicist și traducător din limbile italiană, franceză și rusă.

1974 – A încetat din viață Sebastian Popovici (27 septembrie 1905 – 5 octombrie 1974)

Poet, prozator și traducător (din literatura rusă).

1978 – A încetat din viață Mihai Berza (23 august 1907 – 5 octombrie 1978)

Istoric, specialist în istoria Evului Mediu, genealogie și heraldică; membru corespondent al Academiei Române.

1978 – A încetat din viață Vasile Dinu (25 februarie 1927 – 5 octombrie 1978)

Etnomuzicolog.

1979 – A încetat din viață Grigore L. Ioachim (14 decembrie 1906 – 5 octombrie 1976)

Inginer chimist, specializat în domeniul exploatării zăcămintelor de petrol și gaze; membru corespondent al Academiei Române.

1985 – A încetat din viață Adrian Fochi (26 octombrie 1920 – 5 octombrie 1985)

Folclorist și etnolog; autor al unei monumentale lucrări de referință, Miorița. Tipologie, circulație, geneză, texte (1964); studii axate îndeosebi pe cercetarea comparată a folclorului popoarelor sud-est europene.

1986 – A încetat din viață Kozma Géza (26 februarie 1902 – 5 octombrie 1986)

Compozitor român de origine maghiară, profesor; dirijor al Filarmonicii din Târgu Mureș.

1988 – S-a născut Ana Maria Simion

5 octombrie 1988, Slatina

Handbalistă care joacă pe postul de extremă dreapta. A început să joace handbal la Liceul cu Program Sportiv din orașul natal apoi la echipa de senioare, KZN Slatina. A jucat la Rulmentul Brașov, CSM Bacău, CSM Cetate Deva, HCM Râmnicu Vâlcea, CSM Roman, SCM Gloria Buzău (cu care a câștigat în 2021 Cupa României și Supercupa României), în prezent la Dacia Mioveni 2012. A fost componentă a echipei naționale a României de junioare (2004–2006), jucând în 25 de meciuri (69 de goluri), cu  care a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial pentru Junioare din 2006, desfășurat în Canada. A fost chemată la echipa națională de tineret (2006–2008), pentru care a jucat în 8 meciuri, înscriind 18 goluri.

1988 – A încetat din viață Dumitru D. Botez (10 martie 1904 – 5 octombrie 1988)

Dirijor de cor, compozitor și profesor; dirijor al Corului Radio, al Corului Filarmonicii „George Enescu”.

1993 – A încetat din viață Mircea Socolescu (14 iulie 1902 – 5 octombrie 1993)

Geolog și geofizician; membru de onoare al Academiei Române.

1993 – A încetat din viață Dumitru Staniloae (16 noiembrie 1903 – 5 octombrie 1993)

Profesor de teologie, considerat unul dintre cei mai de seamă gânditori creștini din lume; deținut politic al regimului comunist; membru titular al Academiei Române; în 2003, UNESCO a înscris în calendarul aniversărilor culturale și numele teologului român Dumitru Staniloaie, marcând 100 de ani de la nașterea celui numit teologul dragostei creștine.

1999 – România a ratificat Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare

Tratatul, Comprehensive Nuclear Test-Ban Treaty (CTBT), principalul instrument internațional de luptă împotriva tuturor formelor de teste nucleare, a fost negociat la Geneva, între 1994–1996 și adoptat de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 10 septembrie 1996 și deschis pentru semnare la 24 septembrie 2006. România a semnat CTBT la 24 septembrie 1996 și l-a ratificat prin Legea nr. 152/4 octombrie 1999 pentru ratificarea Tratatului de interzicere totală a experientelor nucleare, adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 10 septembrie 1996, depunând instrumentul de ratificare la 5 octombrie 1999. CTBT nu a intrat în vigoare din cauza nesemnării și neratificării acestuia de către o serie de state cu programe nucleare.

2000 – A încetat din viață Cătălin Hîldan (3 februarie 1976 – 5 octombrie 2000)

Fotbalist; a jucat pe postul de mijlocaș; s-a afirmat la Dinamo București.

2001 – A fost înființată Jandarmeria Montană

Primul pluton de jandarmi montani, format din 30 de profesioniști în cățărare, lupte și acțiuni de salvare, a început să patruleze pe traseele din Bușteni, Azuga și Sinaia.

Înființat la cererea primarilor din cele trei stațiuni de pe Valea Prahovei, pentru a interveni, alături de salvamontiști, polițiști și gardieni, în cazul unor turiști blocați la înălțime sau rătăciți pe trasee, pentru a veghea la liniștea și ordinea publică pe munte, pentru a interveni în cazul izbucnirii unor incendii la înălțime, iar alături de silvicultori și polițiști pentru a preveni braconajul și tăierile ilegale de lemne.

2001 – A încetat din viață Boris Ciornei (20 august 1923– 5 octombrie 2001)

Actor de teatru și film; a avut o îndelungată activitate la Teatrul Mic din București; colaborator la teatrul radiofonic.

 

Ziua Mondială / Națională a Educației

Ziua internațională a profesorului a fost desemnată de UNESCO cu scopul de a marca semnarea Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor. Recomandarea din 1966 împreună cu Recomandarea privind învățământul superior (1977) formează principalul cadru de referință pentru abordarea drepturilor și responsabilităților cadrelor didactice. În România, ziua profesorului este marcată diferit de ziua învățătorului (5 iunie) începând cu anul 2013, conform unei decizii luate de Ministrul Educației Naționale.

 

2016 – A încetat din viață Pompei Hărășteanu (14 septembrie 1935 – 5 octombrie 2016)

Bas și profesor; director general al Operei Naționale din București.

2017 – A încetat din viață Dan Hanganu (Dan Sergiu Hanganu; 27 ianuarie 1939 – 5 octombrie 2017)

Arhitect canadian de origine română; membru de onoare al Academiei Române.

2021 – Guvernul Florin Cîțu a fost demis

Guvernul Florin Cîțu, cu componență PNL–USR–UDMR, format în urma alegerilor parlamentare, a guvernat România între 23 decembrie 2020–25 noiembrie 2021. În această perioadă, a adoptat, în premieră, legea bugetului fără amendamente, dar a înregistrat o explozie fără precedent a datoriei guvernamentale, împrumutând echivalentul a 71 milioane euro/zi. În septembrie 2021 s-a ajuns la o datorie publică de 1.750 euro pentru fiecare român. Tot atunci, prima tranșă de vaccinuri anti-COVID-19 a ajuns în România. În momentul învestirii guvernului Cîțu, erau înregistrate 14.766 de decese de COVID-19, iar până în 5 octombrie 2021 numărul deceselor COVID ajunsese la 37.929.

Moțiunea de cenzură intitulată Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor! Jos Guvernul Cîțu! inițiată de PSD și susținută de USR și AUR, prezentată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 septembrie 2021, a fost adoptată cu 281 de voturi „pentru”. Guvernul Florin Cîțu a fost demis, după mai puțin de 11 luni de la învestire, și la o lună de la retragerea USR-PLUS de la guvernare. Este cel mai mare număr de voturi înregistrat la o moțiune de cenzură în România post-decembristă. A rămas în funcție cu atribuții limitate până la investirea Guvernului Nicolae Ciucă.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită