6 Octombrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Prima atestare documentară a orașului Iași

 

1407 – Prima atestare documentară a localității Dorohoi

Numele așezării a fost pentru prima oară pomenit, ca târg, la 6 octombrie 1407, într-un act încheiat la Liov, între Domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, și Regele Poloniei, Vladislav al II-lea Iagello, prin care boierii moldoveni reînnoiesc în orașul Liov omagiul prestat de Alexandru cel Bun în 1404 regelui Poloniei, fiind semnat de 27 de boieri printre care se afla și Mihail Dorohoianul. La 8 octombrie 1408, Dorohoiul este menționat ca punct vamal pentru negustorii care exportau cai la Camenița. Numele lui Mihail Dorohoianul apare în documentele tîrgului timp de 27 de ani, între 1407–1434. Istoricii îl consideră întemeietorul activității administrative la Dorohoi (județul Botoșani).

1408 – Prima atestare documentară a orașului Iași

La 6 octombrie 1408, Domnul Moldovei Alexandru cel Bun, a acordat un privilegiu comercial negustorilor din Liov: „Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi că am încheiat cu sfetnicii și cu orășenii din târgul Liov și cu tot poporul lor și am făcut așezământ despre vămi, în țara noastră, și am încheiat cu dânșii ca să umble în țara noastră cu mărfurile lor. Și le-am rânduit vămi și le-am ușurat să dea vamă, în țara noastră astfel […] Iar cine va merge spre părțile tătărăști, va plăti pentru 12 cântare, în Suceava, o rublă de argint, în Iași treizeci de groși […] Iar cine va duce vite la tătari va plăti la vama principală, în Suceava, de vită patru groși, iar în Iași doi groși […] iar pentru o sută de oi, în Suceava șaizeci de groși, iar în Iași treizeci de groși […]”.În 1564, domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava, între 1565–1859, orașul fiind capitala Moldovei.

Până cu puțin timp în urmă, se considera că același document reprezintă și prima atestare documentară a Bacăului. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei, demonstrează că Bacăul are actul de naștere în timpul domniei lui Petru I Mușat (1391–1432).

1437 – Înțelegerea de la Apatiu

În cursul Răscoalei de la Bobâlna, după înțelegerea din 6 iulie de la Conventul de la Cluj–Mănăștur, țăranii, dându-și seama de înșelătoria pusă la cale și de călcarea jurământului din partea nobilimii, s-au adunat din nou la chemarea căpitanilor. S-a ajuns la o altă „bătălie generală” între răsculați și privilegiați, la Apatiu, la începutul lunii octombrie 1437. Sfârșitul bătăliei nu a adus o victorie hotărâtă nici uneia dintre părți. De aceea, pe 6 octombrie s-a semnat la Apatiu o nouă înțelegere care urma să reglementeze raporturile dintre iobagi și nobili. Nu mai era atât de avantajoasă țăranilor față de cea dinainte, au fost restrânse clauzele favorabile țăranilor, obținute în urma victoriei de la Bobâlna. Darea în bani față de stăpânul de moșie s-a statornicit la 12–100 denari anual, după starea materială a țăranilor, iar robota la o zi pe an la muncile agricole. Documentul a fost transcris, ca și cel anterior, la mănăstirea din Cluj–Mănăștur, peste 4 zile, la 10 octombrie din acel an. O lună mai târziu, răscoala a fost înfrântă.

1595 – Bătălia de la Târgoviște

În urma Bătăliei de la Călugăreni, armata otomană a ocupat capitala Țării Românești, cu gândul de a o tranforma în pașalâc. După un asalt de două zile (6/16–8/18 octombrie), cu ajutorul primit din partea lui Sigismund Bathory, al arhiducelui Maximilian, al domnului Moldovei, Ștefan Răzvan, și al marelui duce de Toscana, forțele unite ale muntenilor, moldovenilor și transilvănenilor, conduse de Mihai Viteazul, au silit oștirea otomană să se retragă, recucerind cetatea Târgoviștei, ocupată de trupele otomane conduse de Sinan-Pașa.

Apărarea orașului fusese încredințată beylerbey-ului de Trapezunt, Ali pașa și unui corp de 5.000 de ieniceri. Întăriturile construite de marele vizir, Koca Sinan pașa, au fost incendiate. Sinan pașa a trimis 5–6 mii de oșteni în ajutorul asediaților, care, înainte de a ajunge, au fost atacați de un grup de 300 de români și dispersați. Până seara, cetatea a căzut, soldații otomani au fost nimiciți, iar Ali pașa luat prizonier și închis în cetatea Chioar: „Iar Batâr, Mihai vodă și Ștefan, cu toate oștile, veniră de ocoliră cetatea din Târgoviște și îndată fu aprinsă. Turcii, câți fură acolo, toți pieriră, iar pre Ali-pașa, îl prinseră viu și-l trimiseră în temnița Chiutvarului” [Letopisețul cantacuzinesc].

1829 – Incendiu la Târgoviște

A fost un incendiu devastator, cu consecințe tragice, după cum reiese din documentele vremii.

1836 – S-a născut Nicolae Popescu

6 octombrie 1836, Zorlențu Mare, Caraș-Severin – 24 decembrie 1877, Lugoj

Pictor bănățean, a pictat icoane și biserici. A studiat pictura la Budapesta, apoi la Academia de Arte Frumoase din Viena (1860–1864). A pictat la Oradea primele sale portrete de bărbați, devenind cunoscut și a primit o bursă din partea familiei Anton Mocioni pentru studii în Italia. Fiind solicitat în țară, să execute icoane și picturi de biserici, s-a reîntors în 1867, a primit numeroase comenzi de la biserici bănățene. A pictat biserica din Seleuș (Banatul sârbesc), biserica din Târgu Jiu (împreună cu pictorul Zaharia Achimescu din Caransebeș), biserica din Pesac și diferite lucrări de pictură pentru bisericile din Lugoj, Oravița, Șoimoș și Sâmbăteni. În anul 1876 s-a stabilit cu familia la Lugoj. Și-a propus să înființeze o Academie de Arte Frumoase pentru Banat, însă planurile i-au fost întrerupte de moartea sa subită.

Biografie ilustrată: Nicolae Popescu (pictor) [Wikipedia]

1849 – Cei 13 de la Arad

Cei 13 de la Arad (Aradi vértanúk) este denumirea generică sub care sunt cunoscuți 13 ofițeri ai armatei imperiale austriece, executați în 1849, după înfrângerea revoluției maghiare, de autoritățile austriece la Arad.

Au fost acuzați că s-au alăturat mișcării revoluționare a lui Lajos Kossuth și au susținut revendicările maghiare de independență față de Imperiul Austriac, încălcându-și astfel jurământul de fidelitate față de Casa de Habsburg.

1855 – Facultatea de Drept din Iași

Prima facultate juridică moldoveană, Facultatea de Drept – a cărei continuatoare directă este actuala facultate de profil din cadrul Universității ieșene – își începea existența la 3 iunie 1830 când, cu o solemnitate deosebită, se inaugura deschiderea primului Curs de legi în limba română (numit și extraordinar) de catre jurisconsultul statului, Christian Flechtenmacher, la Gimnaziul Vasilian, în localul de la Trei Ierarhi, în cadrul căruia își începea cursurile viitoarea Academie ieșeană, pâna la găsirea unui sediu propriu. Actul oficial de constituire a facultății va fi adoptat la 6 octombrie 1855, astfel încât, la data înființării universității ieșene, Facultatea de Drept a fost singura care funcționa cu toți cei trei ani de studii, având totodată și cel mai mare număr de profesori.

1864 – Conservatorul de Muzică și Declamațiune din București

Instituția a fost creată în iunie 1863 prin decret semnat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, contrasemnat de primul ministru Mihail Kogălniceanu și a fost singura școală bucureșteană de studii universitare înscrisă la învățământul de stat, în domeniul muzical.

A început să funcționeze la 6 octombrie 1864, sub conducerea compozitorului Alexandru Flechtenmacher, incluzând două școli principale: Institutul de muzică vocală și Școala de muzică instrumentală cu filiale atât în București cât și în Iași. Între 1864–1869, Conservatorul a devenit o instituție europeană specializată în educația muzicală vocală și instrumentală, având clase de Vioară, Solfegiu, Cor bisericesc, Canto, Pian și Armonie.

1868 – S-a născut Dimitrie Călugăreanu*

6/18 octombrie 1868, Pomârla, Botoșani – 17 decembrie 1937, București

Medic, fiziolog și naturalist, un inițiator al învățămantului de biochimie în România, membru corespondent (din 1920) al Academiei Române. A urmat Universitatea din Iași, ca bursier al Școlii Normale Superioare, obținând licența în Științe Naturale (1894). A continuat studiile la Facultatea de Medicină (1894–1897), în paralel fiind subdirector al Școlii Normale Superioare din Iași, asistent la Laboratorul de Morfologie al Universității din Iași, sub conducerea profesorului Ion Cantacuzino și profesor de științe naturale la Liceul Internat din Iași. Cu o bursă a Academiei Române „pentru studiul fiziologiei la o universitate străină”, s-a specializat la Berlin, la Institutul de Fiziologie – cursuri și laborator, acordând interes chimiei fiziologice și fizicii biologice. Apoi, la Facultatea de Științe din Paris, a obținut cele trei certificate de Botanică, Fiziologie generală și Geologie, pentru diploma de „licențiat în științe”, obținută în 1900 la Sorbona. În 1902 a devenit Doctor în Științe al Universității din Paris, cu teza Cercetări de fiziologie experimentală și chimie fizică asupra hematolizei. În timpul specializării la Paris, a publicat lucrări valoroase în domeniul fiziologiei nervoase (sutura nervilor încrucișați, regenerarea nervilor, compresiunea nervilor), întrebuințând o tehnică originală cu rezultate încă valabile. Întors în țară, a fost profesor suplinitor la Catedra de Fiziologie și Histologie a Școlii Superioare de Medicină Veterinară din București, apoi șef de lucrări, conferentiar la Institutul de Fiziologie al Facultății de Științe al Universității din București. În 1908 a inițiat prima formă organizată de învățamânt biochimic din România. În 1919 a fost numit profesor de Fiziologie Animală și decan la Facultatea de Științe a nou înființatei Universități a Daciei Superioare „Regele Ferdinand I” din Cluj, cu sarcina de a organiza învățământul fiziologic la Cluj, din 1920 fiind profesor titular și rector al universității. A fost membru fondator al Academiei de Științe din România. Din 1926 a preluat conducerea Institutului de Fiziologie al Universității din București, în paralel fiind șef al catedrei de Fiziologie Animală de la Facultatea de Științe și al catedrei de Fiziologie de la Facultatea de Medicină Veterinară. A fost distins cu Ordinul Coroana Romaniei în grad de comandor (1920), cu titlul Ofițer al Instrucției publice (1920) și Cavaler al Legiunii de Onoare al Republicii Franceze (1924).

1884 – Primul Congres Medical din Romania

Organizat de Dr. George Stoicescu, președinte al Societății Științelor Medicale în România (1896–1897), a avut loc în perioada 6–8 octombrie 1884.

1892 – S-a născut Tache Papahagi

6 octombrie 1892, Avdela, Pind, Grecia – 17 ianuarie 1977, București

Lingvist, etnograf și folclorist de origine aromână. A fost student al Facultății de Litere și Filosofie din București, licențiat în 1916, Doctor în Filologie în 1925, cu teza Graiul și folclorul Maramureșului. A fost asistent la Facultatea de Litere și Filosofie din București, apoi docent, conferențiar și profesor (1943–1948). În 1964 a primit titlul de profesor emerit și Premiul de Stat. În activitatea sa științifică, a îmbinat studiul etnografiei, folclorului și limbii, considerate de el ca fiind surse esențiale pentru constituirea unei imagini de ansamblu a vieții poporului român și pentru elucidarea problemelor legate de nașterea și evoluția, în timp și spațiu, a limbii române. A consacrat limbii române mai multe studii și lucrări în care sunt dezbătute și precizate o serie de fapte de fonetică și morfologie: Aromânii din punct de vedere istoric, cultural și politic, Antologie aromânească, Din epoca de formațiune a limbii române: probleme etno-lingvistice, Graiul și folclorul Maramureșului, Folklor român comparat, Flori din lirica populară – doine și strigături, Paralele folclorice (greco-române), Dicționarul dialectului aromân, general și etimologic.

1895 – S-a născut Ion Pas

Ion M. Pascu; 6 octombrie 1895, București – 20 mai 1974, București

Romancier și traducător, membru din anul 1945 și președinte executiv (1965) al Societății Scriitorilor Români. Fiu al unui mic meșteșugar, a absolvit doar școala primară și a lucrat ca ucenic de zidar, culegător și legător de cărți. A debutat în 1910 cu schița Barbu în revista Dumineca. Debutul editorial a avut loc în 1912 cu volumul Din lumea celor obidiți. Din 1913 a fost redactor la revista Din lumea copiilor și a tinerimii, apoi a condus ziarul Gazeta. În 1948 a devenit membru a PCR, a fost membru al CC al PMR, ministru al Artelor în Guvernul Petru Groza (2), președinte al Radiodifuziunii. A fost căsătorit cu scriitoarea Sarina Cassvan. Din scrierile sale: Jurnalul lui Nicușor și alte istorioare pentru copii, Familia Chiț-Chiț. În seara de Crăciun. Noaptea Învierii, Veșnicul învins, Păsărică, draga mea…, Simple întâmplări, Va veni o zi…, Zilele vieții tale (2 vol.), Lanțuri (2 vol.), Carte despre oameni, locuri, întâmplări, Întâmplări cu Bălcescu, Trecut întunecat etc.  A tradus din Dickens, Dostoievski, Fielding, Gorki, Hugo, Stendhal, Tolstoi, Zola, Jules Verne.

1902 – S-a născut Petre Țuțea

6 octombrie 1902, Boteni, Muscel/Argeș – 3 decembrie 1991, București

Filosof creștinn, jurist, economist, scriitor. eseist, politician și publicist, membru al Mișcării Legionare, victimă a regimului comunist din România. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din Cluj, cu licența și Doctoratul în Drept cu calificativul Magna cum Laudae. Deși Doctor în Drept, s-a specializat în economie. A fost referent în Ministerul Industriei și Comerțului, avansând pînă la funcția de director de studii, apoi detașat în Germania la Agenția economică din Berlin. După 6 septembrie 1940 Conducerea Mișcării Legionare i-a încredințat funcția de secretar general la Ministerul Economiei Naționale și, în această calitate, a făcut parte din diverse delegații care au purtat negocieri economice la Berlin și la Moscova. După Rebeliunea legionară a fost deținut pentru scurtă vreme în Lagărul de la Târgu Jiu, după care a fost eliberat și repus în funcție. Acuzat de spionaj în favoarea anglo-americanilor, a fost din nou închis și eliberat în urma amnistiei din 1964. Era supranumit „Socrate al României” datorită preocupărilor filosofice și a rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul personal în orice circumstanțe, chiar și în închisoare. Din cauza interdicției de a publica, dar și a persecuțiilor de după 1989, nu a apucat să-și vadă numele pe coperta unei cărți în timpul vieții. Ulterior însă, scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile: Bătrânețea și alte texte, Tratat de economie politică, Comentarii la Platon, Reflecții religioase asupra culturii, Filosofia nuanțelor, Introducere mistică în filosofia modernă.

Petre Țuțea – Ultimul mesaj pe patul de moarte

1903 – S-a născut Moisei Gamburd

6 octombrie 1903, Chișinău – 14 iulie 1954, Chișinău

Unul din cei mai mari pictori basarabeni ai secolului al XX-lea. A urmat Școala de Arte Plastice (1918–1923). Tatăl său a fost dispus să-l trimită în Vest cu condiția să urmeze o școală Politehnică. Dar tânărul artist a ignorat condițiile impuse și a plecat în Belgia unde a trecut cu brio examenele de admitere la Academia Regală de arte frumoase din Bruxelles, dar a întrerupt studiile pentru a se lăsa ghidat în particular de profesorul Constant Montald, șeful catedrei de pictură monumentală de la Academie. A călătorit la Paris, să ia contact cu impresionismul, cubismul și expresionismul, s-a întors în Belgia și a terminat studiile la Academie cu locul întâi la Desen decorativ și locul al doilea la Compoziție. Întors la Chișinău, a participat la expoziții organizate de Societatea de Arte Frumoase din Basarabia, la Salonul Oficial din București. A pictat peisaje pitorești, portrete minuțioase prin detalii și tratament. S-a căsătorit în 1938 cu pictorița și scenografa Eugenia Goldenberg, eleva maestrului Steriadi. Portretele soției sale sunt considerate culmea creației lui Gamburd. Regimul politic stalinist, antisemitismul, presiunile i-au scăzut calitatea picturii, a căzut în depresie și, în final și-a luat zilele.

Biografie ilustrată: Moisey Gamburd [Blog Miriam Gamburd]

1907 – S-a născut Teodor Scarlat

6 octombrie 1907, I.C. Frimu, Ilfov – 18 decembrie 1977, București

Poet și prozator, gazetar. Studiile liceale începute la Ploiești (1923), au fost întrerupte din lipsă de mijloace materiale și continuate la București. A avut diverse ocupații: ucenic într-un atelier mecanic, învățător suplinitor, secretar de redacție la Revista scriitoarelor și scriitorilor români și la Fotbal, secretar de presă la Teatrul Național, din 1950 secretar literar la diverse teatre: Tineretului, „Nottara”, „Ion Creangă”. A debutat cu versuri în revista Vraja. A colaborat la Convorbiri literare, Familia, Bilete de papagal, Cuvântul liber, Viața literară, Vremea etc. A publicat volume de versuri: Artificii, Claviaturi, Floarea reginei, Ora de zbor, Vatra magilor, Poeme, Dicteuri pentru fantoma ta, Nopțile din underground, urmate de Antologie de imagini din poezia nouă, o culegere de conferințe radiofonice – Anotimpurile în lirica noastră contemporană, un roman – Viața la întâmplare și un eseu critic în colaborare cu M. Straje – Interpretări din lirica lui Gourmont.

1912 – S-a născut Dimitrie Danciu

6 octombrie 1912, Săcel, Maramureș – 8 iunie 1999, Cluj-Napoca

Poet. În 1951 a obținut diploma de inginer la Institutul de Căi Ferate. Debutul absolut a fost în revista Scânteia din Iași, cu schița Lidia (1934), în același an publicând la București, în Revista tinerimii poeziile Plutașul și Gând hain. A debutat editorial cu volumul Solitudini în 1939. A colaborat la Raza literară, Prometeu, Țara Bârsei, Sympozion, Convorbiri literare, Lanuri, Curentul literar, Familia, Luceafărul, Pagini literare, Tribuna, Steaua, Orizont etc. A fondat la Brașov, împreună cu V. Spiridonică, Front literar, revistă a „scriitorilor tineri„. A făcut parte din gruparea revistei Lanuri din Mediaș, editată de George Popa și Mihail Axente. A ingrijit ediții din scrierile lui Ion Moldoveanu, George A. Petre. În 1973 a publicat volumul Poezii.

1912 – S-a născut Constantin Velichi

6 octombrie 1912, Galați – ?

Istoric, slavist, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1968. Între 1929–1933 a urmat Facultatea de Istorie a Universității din București, după care s-a specializat în slavistică în Bulgaria. A devenit Doctor în Litere și Filosofie în 1946. A fost profesor la Galați, lector de Limbă și literatură română la Universitatea din Sofia, cercetător principal la Institutul de Istorie București, lector la Facultatea de Filologie, conferențiar și profesor la Facultatea de Istorie a Universității București. Este membru fondator al Asociației slaviștilor din România; a colaborat la periodice atât din România cât și din Bulgaria. A publicat volumele: Numerele – O mare descoperire, Republica Populară Bulgaria, Creștere și valori.

1914 – S-a născut Horia Nițulescu

6 octombrie 1914, Constanța – iunie 1982

Preot și poet. În 1936 a absolvit Facultatea de Teologie. În perioada interbelică, a scris articole la revistele Gândirea, Meșterul Manole, Sfarmă-piatră, Revista Fundațiilor regale, Universul literar, Convorbiri literare, Dacia rediviva etc. A luptat în al doilea război mondial pentru eliberarea Basarabiei și a fost apoi corespondent de război pe frontul de vest. După terminarea războiului a fost hirotonisit preot în comuna Vințu de Jos, Alba. A fost arestat în gara comunei, în 1951, sub acuzația de crime de război și condamnat la 5 ani închisoare. A executat o parte din detenție la penitenciarele Jilava și Aiud. Eliberat în 1954 prin grațiere, a fost rearestat în 1958 și eliberat în 1964, odată cu ceilalți deținuți politici. După eliberare a fost nevoit să lucreze ca funcționar la Cooperativa Progresul din București. S-a bucurat de un foarte bun și un meritat renume între cunoscătorii de poezie ai vremii. A publicat cărți de poeme: Toamnă în paradis, Drumul soarelui.

1916 – S-a născut Iftimie Bârleanu

6 octombrie 1916, Măzănăești–Drăgoiești, Suceava – 19 ianuarie 1986, Iași

Sculptor, autor de artă monumentală, membru al Uniunii Artiștilor Plastici. A urmat cursurile Școlii de arte și meserii din Câmpulung Moldovenesc (1929–1934), secția Sculptură în lemn, sub îndrumarea sculptorului Ion Pâșlea, apoi cursurile Academiei de Arte Frumoase din Iași, cu sculptorul Ion Irimescu, absolvite în anul 1945. A fost șef de lucrări și profesor la Institutul de Arte Plastice din Iași, îndeplinind și alte diferite funcții, ca președinte al UAP, Filiala Iași și vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din RSR.

Începând cu anul 1945, a participat la numeroase expoziții de sculptură atât în țară, cât și în străinătate. A călătorit în străinătate pentru perfecționarea măiestriei artistice, lucrând intens și participând la expoziții cu opere de-ale sale. A fost distins cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne (1964), Ordinul Meritul Cultural cl.IV, Premiul I pentru artă monumentală al UAP și Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1981). A lucrat în lemn, piatră și bronz, subiecte inspirate din foclorul românesc, chipuri de țărani bucovineni sau portrete ale unor personalități. A creat monumente care impresionează prin forță și expresivitate artistică. Dintre acestea: Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare (Suceava), bustul lui Ion Creangă (Iași, în curtea Bojdeucii), statuia lui Dosoftei (Iași, în fața Casei Dosoftei), Ștefan cel Mare (Vaslui), Dimitrie Cantemir (Huși), Ion Neculce (Prigoreni), Nicolae Iorga (Botoșani), Elegie (Liveni) etc.

Biografie ilustrată: Iftimie BÂRLEANU, sculptor [Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu]

1917 – S-a născut Dorin Pop

6 octombrie 1917, Geomal, Alba – 15 octombrie 1985

Dirijor de cor și profesor universitar. A urmat studiile superioare la Cluj, unde s-a înscris în paralel la Facultatea de Filosofie a Universității (avându-i profesori, printre alții, pe P.P. Negulescu și Lucian Blaga) și la Academia de Muzică și Artă Dramatică, unde a studiat cu Augustin Bena, Marțian Negrea, Mihail Andreescu-Skeletti și alții. A fost asistent la Conservatorul „Gheorghe Dima”, disciplina Armonie, trecând apoi la Dirijat și Ansamblu coral, dezvoltând constant aceste discipline în cadrul Conservatorului, atingând curând un nivel cvasi profesionist al prestației ansamblului coral al institutului și o valoroasă școală de dirijat coral. În anul 1955 a inițiat sub, egida Filialei clujene a Uniunii Compozitorilor din România, activitatea unui cor de mici dimensiuni, care a devenit ulterior Corul de cameră Cappella Transylvanica, cu care a cunoscut succese artistice remarcabile în țară și în străinătate și a realizat patru discuri la Casa de discuri Electrecord. În anul 1972, Sigismund Toduță i-a încredințat conducerea artistică a nou-înființatului Cor al Filarmonicii.

1920 – S-a născut Ion Coteanu

6 octombrie 1920, București – 11 decembrie 1997, București

Lingvist, specialist în lexicologie, stilistică și limbă literară; membru al PCR din 1945; membru titular (din 1974) al Academiei Române. A fost licențiat al Facultății de Litere și Filozofie a Universității din București (1943). În 1946 a devenit asistent la Facultatea de Litere, apoi șef de lucrări, conferențiar universitar. În 1952 a fost exclus din învățământul superior, fiind reîncadrat în 1955. A fost prodecan al Facultății de Filologie, a devenit profesor universitar, iar în 1966 șef al catedrei de Limba română de la Facultatea de Limba și Literatura Română din București. Împreună cu Iorgu Iordan și Alexandru Graur, a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR). De numele său se leagă introducerea conceptului de protoromână. În același timp a ajuns și director adjunct (1958–1970), apoi director (1970–1994) al Institutului de Lingvistică din București. Sub conducerea sa, s-a înființat Colectivul de poetică al Institutului. A fost prorector, apoi rector al Universității „Spiru Haret” din București. A fost senator și președinte al Comisiei de învățământ a Senatului. Din lucrările sale: Cum dispare o limbă (istroromâna), Româna literară și problemele ei principale, Elemente de dialectologie a limbii române, Elemente de lingvistică structurală, Morfologia numelui în limba română (româna comună), Stilistica funcțională a limbii române (2 vol.), Semantică și semiotică (în colaborare cu Lucia Wald), Etimologia și limba română (principii, probleme) (în colaborare cu Marius Sala).

1923 – S-a născut Dragoș Morărescu

6 octombrie 1923, București – 2 februarie 2005, București

Sculptor, gravor, arhitect, pictor de renume național și internațional. La vârsta de 20 de ani participa deja la Salonul Oficial de Arte Decorative care avea loc la Ateneul Român. Între anii 1944–1947 a studiat la Academia de Belle-Arte, cursurile de Istoria artei paleo-creștine ținute de Ion D. Ștefănescu la Facultatea de Litere, absolvind în același an și Școala Superioară de Artă Bisericească. În paralel a urmat și cursurile Facultății de Arhitectură din București, absolvită în 1949; diploma de arhitect a obținut-o abia în 1954.

A folosit cu ușurință o mare varietate de tehnici: pictură de șevalet, linogravură, desen, pictură murală în tempera și frescă, guașe, litografie, cerapastel, sculptură în foaie de metal. Marile sale teme au fost: București – aspecte de ieri și de azi, Metamorfoza formelor, Mitologii autohtone, Peisaje și destine românești, Personalități ale spiritualității românești. Muzee și colecții faimoase din România, Franța, America, Italia, Japonia, Grecia, Austria, Germania, Spania, Portugalia, Canada, Australia au în expunere permanentă lucrări de Dragoș Morărescu.

Câteva imagini: Morărescu Dragoș [Artindex]

1925 – A încetat din viață Ioan Ursu (26 octombrie 1875 – 6 octombrie 1925)

Istoric, om politic; a militat pentru desăvârșirea statului național unitar român; a făcut parte din Comitetul Național al Unității Române din Paris; a contribuit la înființarea Legiunii Române în Italia; membru titular al Academiei Române.

1927 – S-a născut Ioan Pop de Popa

6 octombrie 1927, Oradea – 30 aprilie 2021, Oradea

Medic cardiolog, specialist în chirurgie cardio-vasculară, profesor universitar, membru titular (din 1991) al Academiei de Științe Medicale din România. În 1944 a participat voluntar, ca elev de liceu sanitar, în spitalul de campanie pe frontul de eliberare din Apuseni. După eliberarea Ardealului, și-a continuat studiile (clasa a VIII-a) la liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea, apoi la Facultatea de Medicină Generală din Cluj (1946–1952), pe care a absolvit-o cu diplomă de merit, Magna cum laude, fiind declarat Doctor în Medicină. A fost numit preparator la Institutul de Anatomie umană și chirurgie operatorie a IMF din Cluj, apoi extern la Clinica de chirurgie generală nr. 1 a profesorului doctor Aurel Nana. A realizat prima inimă artificială și primul plămân artificial din România, atunci printre primele patru din lume (1953–1954). A efectuat primele circulații extracorporale experimentale din România, inclusiv primele hemodiluții în CEC. A început primele transplanturi experimentale de organe, de rinichi și pancreas, a realizat experimental primele transplanturi cord-plămân (1958). A efectuat prima operație pe cord deschis din România la 5 aprilie 1973, la Târgu-Mureș. În perioada 2000–2004 a fost senator. A fost membru al Academiei de Științe din New York, membru al Academiei de Chirurgie din Paris, membru al Academiei belgiano-române de cultură și știință, membru al Academiei de științe, literatură și artă, distins cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler (2004), Medalia Crucea comemorativă a celui de al doilea război mondial (2007), numeroase ordine si medalii profesionale.

1929 – S-a născut Mihai Drăgănescu

Mihai Corneliu Drăgănescu; 6 octombrie 1929, Făget–Drajna, Prahova – 28 mai 2010, București

Inginer electronist, autor, eseist și filozof, membru titular (din 1990) și președinte (1990–1994) al Academiei Române. A fost profesor doctor docent la Institutul Politehnic din București și director general al Institutului de cercetare în Informatică, ICI. A contribuit la dezvoltarea teoriei tuburilor electronice (influența capacităților între electrozi asupra circuitelor electronice) și dispozitivelor semiconductoare (teoria tranzistorului la nivele mari de injecție, efecte capacitive și inductive în dispozitive semiconductoare etc.) sintetizate în câteva lucrări. A fost membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, membru corespondent al Institutului Ecuadorian pentru științe naturale, al Academiei europene de științe și arte (Academia Scienciorum et Artium Europeea) din Salzburg, Austria și s-a numărat printre cele 730 de personalități universale ale Academiei Mondiale de Artă și Stiință (World Academy of Art and Science). Dintre lucrările publicate: Circuite cu tranzistoare, Electronica corpului solid, Profunzimile lumii materiale, Informația între practică și fenomen, Inelul lumii materiale, Cariatidele gândului, De la societatea informațională la societatea cunoașterii.

1929 – S-a născut Ion Sălișteanu

6 octombrie 1929, Pitești – 25 mai 2011

Pictor și profesor universitar, membru corespondent (din 2006) al Academiei Române. A studiat pictura între anii 1949–1955 la Institutul de Arte „Nicolae Grigorescu” din București cu profesorii Samuel Mutzner și Adam Bălțatu. După absolvirea facultății, în anul 1955, a devenit cadru didactic la secția pictură și membru al Uniunii Artiștilor Plastici profesioniști. A lucrat mari cicluri tematice, preocupat de ordinea formelor din natură. A realizat peste 4.000 de lucrări, multe figurând în cele circa 200 de expoziții de artă românească organizate în străinătate, în diferite centre culturale ale lumii. Începând cu anul 1965, Ion Sălișteanu a avut 86 de expoziții personale în țară și străinătate.

Biografie ilustrată: Sălișteanu Ion [Artindex]

1930 – S-a născut Paul Ioachim

6 octombrie 1930, Buzău – 10 iulie 2002, București

Actor de teatru și film și dramaturg. A absolvit Actoria la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, în 1953, la clasa Ion Finteșteanu. A jucat în roluri de june prim la Teatrul Giulești. Fiind însă fascinat de teatru și de scris, a devenit autorul unor piese interesante, de succes. Între anii 1995–1961, a condus Teatrul „George Ciprian” din Buzău, primul teatru de proiecte apărut în Romania, pe care l-a înființat pentru a aduce o bucurie oamenilor din locurile unde s-a născut. Dintre piesele de teatru pe care le-a scris: Nu suntem îngeri, Goana, Nemaipomenitele aventuri a doi îndrăgostiți, Așteptam pe altcineva, Ce e nou pe Strada Salcâmilor, Idealul, Omul de noroi (O viață și încă o noapte), Podul sinucigașilor, Totul e un joc. A jucat în filmul Ilustrate cu Flori de câmp.

Ilustrate cu flori de câmp • Regia Andrei Blaier. Cu: Draga Olteanu-Matei, Eliza Petrăchescu, Carmen Galin, Elena Albu, Gheorghe Dinică, Paul Ioachim [Titel Rușan], George Mihăiță

1933 – Spitalul de Urgență București

În anul 1906 Nicolae Minovici a înființat primul serviciu public de ambulanță din România, Societatea de Salvare, la scurt timp apărând nevoia unui spital specific, astfel pregătit încât să poată prelua pacienții aduși de ambulanțele serviciului public. Din inițiativa profesorului Nicolae Minovici și a secretarului general al Ministerului Sănătății și Ocrotirilor Sociale, Constantin Deculescu, la 6 octombrie 1933, prin decizia Ministerului Sănătății nr 68.920, publicată în 31 octombrie 1933, Spitalul de Urgență a fost înființat de drept, coordonatorul acestui nucleu nou creat fiind medicul Iacob Iacobovici. Spitalul și-a început funcționarea efectivă din decembrie 1933, iar inaugurarea oficială, în prezența oficialităților statului, a avut loc abia în 5 mai 1934.

Situat inițial pe malul Dâmboviței, spitalul a fost finanțat din fondurile personale ale lui Nicolae Minovici (prin ipotecarea casei personale). Permitea îngrijirea tuturor bolnavilor indiferent de posibilitatea de a plăti serviciile medicale și avea o secție de chirurgie cu 60 de paturi.

1933 – S-a născut Vasilica Tastaman

6 octombrie 1933, Brăila – 30 martie 2003, București

Actriță de teatru, film, radio și televiziune. A fost atrasă de teatru încă de când era elevă și a debutat în 1949 pe scena din orașul său natal, în piesa sovietică Zoia, unde a jucat rolul unei fetițe. La 14 ani a rămas orfană. A cunoscut-o pe Elvira Petreanu, care observând talentul ei nativ, i-a dat gratuit lecții de dicție și de prezență scenică. La 18 ani a fost remarcată de Elena Deleanu, directoare a Teatrului Giulești din București și a primit primul rol pe scena din capitală, devenind cunoscută în lumea teatrului. Marea actriță Lucia Sturdza Bulandra a invitat-o să joace la Teatrul Municipal. În 1961, când Radu Beligan a fondat Teatrul de Comedie, ea a fost printre puținii actori fondatori pe care i-a ales. A fost căsătorită de două ori, cu fostul antrenor de fotbal Emeric Jenei și cu actorul Dan Tufaru. A avut și o carieră însemnată în cinematografie. A debutat în pelicula D-ale carnavalului, cu rolul Didina Mazu, apoi a făcut alte roluri mari în filme precum: Bădăranii, Castelanii, Șeful sectorului suflete, Eu, tu și Ovidiu, seria B.D. – Brigada Diverse, Veronica, Dragostea începe vineri, Astă seară dansăm în familie, Păcală, Premiera, Nea Mărin miliardar, Grăbește-te încet. În 1981 s-a stabilit în Suedia, unde a continuat să joace pe scena teatrului din Malmö, dar fără a atinge succesul din țară. S-a întors în țară după douăzeci de ani. În 2003, urma să  apară într-un spectacol, pe scena Teatrului de Comedie, dar sfârșitul prea devreme i-a curmat însă visul de a fi din nou pe o scenă românească. A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural cl.V (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Astă seară dansăm în familie (1972) • Regia Geo Saizescu. Cu: Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani, Vasilica Tastaman [Mimi], Ioana Bulcă, Stela Popescu, Draga Olteanu Matei, Mariella Petrescu și Violeta Andrei. 

1935 – S-a născut Vasile Moldoveanu

6 octombrie 1935, Constanța

Tenor cu o carieră internațională prestigioasă, puțin cunoscut în țara sa. A studiat canto la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, sub îndrumarea tenorului Dinu Bădescu, la clasa Octav Enigărescu. A debutat în 1966, la Opera Română București, cu rolul Arlecchino din Pagliacci de Leoncavallo. A avut o carieră relativ scurtă în România – numai la Opera Română București, șapte stagiuni (1966–1971), 22 de opere, mai mult roluri secundare, dar și câteva roluri principale în Gianni Schicchi, La Bohème, Rigoletto, Don Pasquale, Die Zauberflöte (ultimul său spectacol în România, 23 iunie 1972). A apărut și pe primele discuri de operă de la Electrecord. Invitat la o serie de audiții în Germania, a obținut cu dificultate viza de ieșire din țară și a decis să nu mai revină în România comunistă. A fost condamnat la moarte, sub învinuirea de „refuz al întoarcerii în țară” în timpul unei „misiuni de reprezentare a statului”, cu acuzația de „trădare de țară”. Cazuri similare, la fel de neobișnuite, sunt și cele ale regizorului Petrică Ionescu sau balerinului Sergiu Stefanschi. În 1972 a debutat în Il Trovatore la Opera din Regensburg, a cântat apoi în La Bohème la Amsterdam, Rigoletto la Opera din Saint Gallen, La Traviata la Viena. În 1974 a semnat un contract pe patru ani cu Opera din Stuttgart și a cântat în Lucia di Lammermoor, La Bohème, Un ballo in maschera, La Traviata. În 1977 a devenit Kammersänger al Operei din Stuttgart. A debutat în 1979 la Covent Garden din Londra în Don Carlo (producția istorică a lui Luchino Visconti). În timpul anilor de început, la operele din Düsseldorf, Stuttgart, München, Berlin, Ludwigsburg a fost descoperit de Nelly Walter, vicepreședinte al firmei de impresariat Columbia Artists Management, care va deveni managerul artistului pentru o perioadă de 11 ani și care l-a propus la Metropolitan Opera din New York, unde a debutat în 1977, în opera La Bohème, având-o parteneră pe Renata Scotto, alături de care va cânta în multe spectacole. A cântat la MET în 105 spectacole, în zece roluri principale, mai mult decât oricare alt tenor român. Începând cu 1987, după o intervenție chirurgicală complicată, a redus activitatea în SUA. Revenit în Europa, a continuat cariera la Paris, Monaco, Nice, Roma, Lisabona, Parma, Pretoria (Africa de Sud) și diverse orașe din Germania. Deși a avut o carieră importantă și a fost mediatizat într-o epocă în care transmisiunile TV live erau la începutul lor, Vasile Moldoveanu este puțin cunoscut în România, din cauza cenzurii care opera în timpul comunismului în România. În anul 2012, a fost decorat cu ordinul Steaua României în grad de Comandor. În prezent locuiește la Monte Carlo și se dedică orelor de master class cu tineri interpreți, în special din România.

Giacomo Puccini – Il Tabarro • Renata Scotto, Vasile Moldoveanu (Metropolitan Opera House, 1981)

1943 – S-a născut Constantin Coroiu

6 octombrie 1943, Țifești, Vrancea

Eseist, publicist și critic literar. A urmat Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași (1962–1967) și un curs postuniversitar de jurnalistică la Academia Ștefan Gheorghiu (1972). A colaborat cu articole încă din studenție la Viața studențească, unde a debutat în 1965. După absolvire a fost redactor, realizator de emisiuni literare la Studioul din Iași al Radioteleviziunii Române (Jurnalul artelor și Convorbiri literare), publicist-comentator la ziarul Adevărul și revista Adevărul literar și artistic și redactor la revista Pro Saeculum. A realizat emisiuni literare la Radio Iași și Radio România Actualități, a publicat cronici literare, eseuri, interviuri și studii în ziarele și revistele Convorbiri literare, Cronica, Dacia literară, Saeculum, România literară, Ateneu, Iașul literar, Contemporanul, Scînteia, Flacăra Iașului, Opinia, Evenimentul etc. A debutat editorial cu Dialoguri literare (vol.I-II), care conține discuții cu poeți și critici ai vremii (Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Șerban Cioculescu, Alexandru Piru, Mircea Zaciu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Alexandru Ivasiuc, Adrian Marino, D.R. Popescu etc.) despre starea actuală a poeziei, prozei și criticii literare, despre eseuri, despre calofilia literaturii moderne etc., urmat de: Tinerețea lui Gutenberg, Dialog în actualitate, Mărturii în timp. Interviuri, Paradisul perisabil, Paralele inegale. Interviuri, Viața ca o postfață, Texte si contexte, Mărturia altor generații. Dialoguri în timp etc.

1944 – A fost declanșată Operațiunea Debrețin

Comandamentul suprem sovietic a hotărât să execute, cu Frontul 2 ucrainean, Operația Debrețin (6–29 octombrie), cu scopul eliberării nord-vestului Transilvaniei și a teritoriului maghiar până la Tisa. Ofensiva a fost declanșată, cu trupele de la centrul Frontului 2 ucrainean, care au rupt, între 6–13 octombrie, apărarea inamicului între Salonta și Makó, și au pătruns adânc spre Debrețin, în timp ce la flancul stâng, mari unități din Armata 53 au fost dirijate spre cursul mijlociu al Tisei, între Szolnok și Szeghed.

În podișul transilvan, ofensiva a început la 9 octombrie 1944, acțiunea principală revenind Armatei 4-a române și Armatei 27 sovietice (în compunerea căreia acționau și diviziile 2 munte și 18 infanterie române). Deși Clujul nu a fost inclus în zona de acțiune a vreunei divizii române, diviziile 118 infanterie și 2 munte române au contribuit, prin atacuri frontale și manevre, la eliberarea Clujului (11 octombrie); a doua zi (12 octombrie), diviziile Tudor Vladimirescu și 337 infanterie sovietică au eliberat Oradea, în timp ce Divizia 3 munte a eliberat (până la 13 octombrie), întregul spațiu situat la vest de Oradea, continuând ofensiva spre Debrețin. După eliberarea Clujului, luptele au continuat la vest de Someș, Armata 4 română înaintând pe direcția Bonțida–Jibou–Carei, iar Armata 27 sovietică pe direcția Cluj–Huedin–Valea lui Mihai. Concomitent, Armata 7 de gardă sovietică a ajuns pe Someșul Mare, la sud și est de Dej, după care a fost regrupată în Câmpia Tisei, iar Armata 40 sovietică a coborât în depresiunea Maramureșului și a eliberat Sighetul… La 25 octombrie a fost eliberat ultimul petic de pământ românesc, la Carei, trupele române urmând marșul spre Ungaria…

1945 – S-a născut Emeric Dembroschi

6 octombrie 1945, Câmpulung la Tisa

Fost fotbalist care a jucat pe postul de atacant și antrenor. A jucat în echipele FCM Bacău, Politehnica Timișoara, în 386 de meciuri, marcând 108 goluri în Divizia A. În echipa națională de fotbal a României a jucat 26 de partide (1968–1973) și a marcat 8 goluri, a participat la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic în1970. Ultrior a devenit antrenor la Politehnica Timișoara (1983–1985; 1994–1997). A fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv cl.III (2008).

1946 – Sfințirea Catedralei Mitropolitane din Timișoara

Catedrala Mitropolitană din Timișoara, cu hramul Trei Ierarhi, proiectată de arhitectul Ion Traianescu, este un simbol al orașului.

Cu înălțimea de 90,5 m, în prezent este a doua biserică din România ca înălțime după Catedrala Mântuirii Neamului. Construcția propriu-zisă a început pe 16 martie 1936, în 20 decembrie s-a pus, printr-o ceremonie, piatra fundamentală. Lucrările de construcție s-au terminat în 1941. Clopotele și crucile bisericii au fost sfințite în 23 august 1938. Toate finisajele, picturile interioare și exterioare s-au terminat însă abia în 1956, din cauza celui de-al doilea război mondial.

Catedrala a fost târnosită în data de 6 octombrie 1946 în prezența Regelui Mihai I, care a fost și unul dintre ctitorii acestei biserici, a primului-ministru Petru Groza, a patriarhului Nicodim Munteanu, a episcopului Timișoarei Vasile Lăzărescu, a mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului și a reprezentanților altor culte, în frunte cu episcopii romano-catolic Augustin Pacha și greco-catolic Ioan Bălan, alături de un mare sobor de preoți din întrega Mitropolie a Ardealului și reprezentanți din toată România.

Regele Mihai, ctitor al Catedralei Mitropolitane din Timișoara

1947 – S-a născut Ionela Prodan

6 octombrie 1947, Dăbuleni, Dolj – 16 aprilie 2018, București

Interpretă de muzică populară din Oltenia. A absolvit două facultăți, Istorie–Geografie și Istorie–Filosofie la Universitatea din Craiova. La Ediția a II-a a Festivalului „Maria Tănase” (Craiova, 1970), la care a primit Marele Premiu, l-a cunoscut pe marele folclorist Harry Brauner, care a îndrumat-o în carieră. A realizat primele înregistrări muzicale în studiourile Radio Craiova, lansând primele sale melodii populare: Pădure, dragă pădure, În pădure la Zăval, La Jii, murgule la Jii. A interpretat cântece și în duet cu Ion Dolănescu.

Ionela Prodan – Oameni buni, de drag si dor

1950 – S-a născut Mircea Cavadia

6 octombrie 1950, Voineasa, Vâlcea – 27 mai 2015, Reșița

Prozator, dramaturg și ziarist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A absolvit Facultatea de Drept din București în 1979. A locuit la Brăila până în 1989, intrând de tânăr în lumea literară de acolo, având mentor pe Fănuș Neagu. A publicat curent proză în mai toate publicațiile literare din țară și din străinătate și a obținut peste 100 de premii la diverse festivaluri și concursuri de literatură. Critica literară l-a remarcat frecvent. În 1989, s-a mutat cu familia în Reșița. A debutat editorial în 1990 cu un volum de proză scurtă, Vulpea, după nouă ani de la depunerea manuscrisului. A fost autorul a unsprezece cărți de proză și teatru, majoritatea fiind recompensate cu premii naționale: Șarpele gol, Alinierea planetelor, Privighetoarea arsă, Gaura de vierme, Peștele nopții și trilogia teatrală Pământ de flori, trilogia tranziției, cuprinzând piesele Păsări fără cer, În slujba poporului și Țara, viitor de aur are! (Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, 2001). A fost prezent în numeroase antologii de proză, dicționare și enciclopedii. A apărut și în mediul online, în ziarul Express de Banat, cu o rubrică-editorial, Artificii la tot cartierul.

1951 – S-a născut Mária Nagy Adonyi

6 octombrie 1951, Adoni, Bihor – 12 octombrie 2015, Berettyóújfalu, Ungaria

Scriitoare, poetă, jurnalistă și traducătoare maghiară din România. A absolvit Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A fost profesoară la o școală secundară germano-maghiară. Și-a început cariera literară cu poezii și recenzii în Utunk în 1969. Deși a trimis materialul pentru primul său volum la edituri în 1974, acesta nu a fost publicat decât în 1978 din cauza multiplelor intervenții ale cenzurii. Multe poezii ale sale au apărut în antologii. În decembrie 1989, a fost singurul jurnalist maghiar pe străzile din București unde s-au tras focuri de armă. Mai târziu a relatat experiențele sale, furtul revoluției române din 1989, în serialul Terorism, în coloanele revistei Valóság. A fost redactor la Magyar Szó (București), Valóság, redactor și redactor-șef adjunct la Nagyvárad Erdélyi Napló, redactor-șef al departamentului de editare de cărți la Erdélyi Híradó, apoi redactor la Editura Scripta. S-a mutat la Budapesta și a devenit redactor al revistei săptămânale Magyar Nemzet. A publicat volume de poezii: Emlék jelen időben (Memoria la timpul prezent), Állatövi jegyek (Semne zodiacale).

1956 – A încetat din viață Constantin N. Ionescu (21 iulie 1905 – 6 octombrie 1956)

Chimist și farmacist; considerat unul dintre organizatorii industriei farmaceutice din România; a fost director al Institutului de Cercetări Farmaceutice; membru corespondent al Academiei Române.

1960 – S-a născut Robert Vraciu

6 octombrie 1960, Bacău

Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A studiat la Academia de Artă București, secția Artă murală, apoi la Amsterdam și în Germania.

Lucrările sale au putut fi admirate în zeci de expoziții personale și de grup în București, Ploiești, Bacău, dar și la Munchen, unde a reprezentat Arta tânără românească în 1999.

Mai mult: Robert Vraciu la Caminul Artei [Artindex]

1973 – S-a născut Silviu Biriș

6 octombrie 1973, București

Actor de teatru și film, nepot al binecunoscutei interprete de muzică populară Veta Biriș. A absolvit în anul 1997 cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Actorie, la clasa Ion Cojar. Din 1997 este angajat al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. S-a făcut remarcat și ca un bun cântăreț, interpretând melodii cunoscute precum Vrei să ne’ntâlnim sâmbătă seara?, Hai coșar, coșar. Roluri în filme: Crucea de piatră, Paradisul în direct, Terente, regele bălților, Triunghiul morții, Final Countdown, Restul e tăcere. A semnat în calitate de interpret albumul Bucureștiul meu iubit, care se bucură de un real succes.

Paradisul în direct (1994) • Regia Cornel Diaconu. Cu: Tamara Buciuceanu, Petre Nicolae, Alexandru Arșinel, George Mihăiță, Silviu Biriș [cameramanul TVR], Tania Popa, Costel Cașcaval

1982 – S-a născut Daniel Niculae

Daniel George Niculae; 6 octombrie 1982, București

Fotbalist care a jucat în postul de atacant, retras din activitate. Și-a început cariera la Rapid București în anul 2000, echipă cu care a câștigat campionatul în sezonul 2002–2003, două cupe ale României (2002 și 2006) și două supercupe (2002 și 2003). A jucat apoi la AJ Auxerre, AS Monaco, AS Nancy, Kuban Krasnodar, din nou la Rapid, Astra Giurgiu, cu care a câștigat campionatul (2015–2016) și supercupa (2016). A jucat pentru echipa națională a României (2003–2008) în 39 de meciuri, marcând 9 goluri, inclusiv la Campionatul European de Fotbal 2008. Din 2021 este președinte al clubului Rapid București. În 2008 a primit Medalia Meritul Sportiv cl.III.

1987 – A încetat din viață Leon Negruzzi (Leon M. Negruzzi; 17 august 1899 – 6 octombrie 1987)

Poet, prozator și traducător stabilit în Franța; a desfășurat o susținută activitate de informare despre tragedia României sub ocupație sovietică.

1995 – Președintele PNȚ-CD, Corneliu Coposu a primit distincția Legiunea de Onoare Franceză

Acordată de președintele Jacques Chirac în mai 1995, cea mai înaltă distincție a Statului Francez – Ofițer al Ordinului Național al Legiunii Franceze. Însemnele i-au fost conferite, în numele președintelui Franței, de către Bernard Boyer, ambasadorul Franței la București.

Solemnitatea a avut loc în saloanele Ambasadei Franței, în prezența personalului diplomatic acreditat la București și a unui numeros public alcătuit din fruntași PNȚ-CD, parlamentari, foști deținuți politici etc.

1995 – S-a născut Ana Maria Guran

6 octombrie 1995, Câmpina

Actriță de scenă și film. În timpul liceului a format compania de teatru Zen a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina. A debutat cinematografic în filmul Lumea e a mea, fiind selecționată dintr-un grup foarte mare de candidate pentru rolul Larisa. După prezentarea filmului și premiera sa, a urmat nominalizarea pentru două categorii ale Premiilor Gopo (cea mai bună actriță și tânără speranță) și câștigarea Premiului Gopo pentru tânără speranță. Apoi a intrat la UNATC, secția Actorie. A absolvit Universitaea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, ulterior obținând și un master în Actorie. Alte filme în care a jucat: Social Me, Mia își ratează răzbunarea, Scara, Taximetriști, Romina.

Lumea e a mea (2015) Trailer • Regia Nicolae Constantin Tănase. Cu: Ana Maria Guran [Larisa], Ana Vatamanu, Oana Rusu, Iulia Ciochină

2002 – S-a născut Cleopatra Stratan

6 octombrie 2002, Chișinău, Republica Moldova

Cântăreață de cetățenie moldovenească și română, fiica cântărețului Pavel Stratan. A debutat în 2006, primul ei album s-a intitulat La vârsta de trei ani, lansând unul similar, La vârsta de 5 ani în 2008. A revenit pe scena muzicală românească în 2017, după câțiva ani de pauză, într-o colaborare alături de fratele ei, Cezar Stratan.

Orele • Pasha Parfeni & Cleopatra Stratan

2003 – A încetat din viață Elisabeta Rizea (28 iunie 1912 – 6 octombrie 2003)

Simbol al rezistenței anticomuniste; s-a opus cu vehemență instaurării regimului comunist, iar soțul său a făcut parte din grupele de rezistență anticomunistă din Făgăraș, conduse de colonelul Arsenescu; a fost declarată „dușman al poporului” refuzând să-i predea Securității pe rebelii anticomuniști reuniți sub comanda lui Arsenescu; a fost închisă ani la rând, torturată, a fost la un pas de moarte, dar nu a suflat un cuvânt.

2009 – A încetat din viață Mircea Angelescu (1938 – 6 octombrie 2009)

Inginer constructor, fost sportiv de performanță; vicepreședinte, apoi președinte al Federației Române de Fotbal; președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal; ministru al Sportului.

2017 – A încetat din viață Anca Florea (11 noiembrie 1948 – 6 octombrie 2017)

Muzicolog și critic muzical, jurnalistă.

 

Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului Românesc 2024

Sărbătorită, din 2019, în prima duminică a lunii octombrie, a fost inițiată la prima ediție a Congresului Național de Gastronomie și Vin (2017). Poate fi organizată de către autoritățile publice centrale, locale, de către celelalte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea și participarea la programe și manifestări cu caracter social sau științific, în scopul de a aprecia și promova obiceiurile și produsele culinare tradiționale.

 

2023 – A încetat din viață Dorel Zamfir (30 septembrie 1961 – 6 octombrie 2023)

Fotbalist în postul de mijlocaș dreapta; a reprezentat România U20 la Campionatul Mondial de Tineret din Australia.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită