7 Octombrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Cetatea Târgoviște

 

1595 – Eliberarea Cetății Târgoviște de oastea lui Sinan Pașa

Încă din seara zilei de 7/17 octombrie 1595 „și toată noaptea ambele tabere [creștinii și turcii] au schimbat focuri de tunuri și a început chiar hărțuiala, iar a doua zi [în 8/18 octombrie] a început baterea regulată a cetățuiei, ridicată de Sinan în jurul palatului domnesc”. Bombardamentul nu a încetat aproape deloc până în seara de 8/18 octombrie, când sub acoperirea „tunurilor și al pușcașilor din prima linie, o parte din ostașii aliați s-au apropiat de incintă și au întins scările”. Asaltul a durat 4 ore, la orele două din noapte cetatea fiind cucerită de creștini.

1601 – Radu Șerban a fost ales domn al Țării Românești, pentru prima domnie

Radu Șerban (? – 13 martie 1620), descendent al lui Neagoe Basarab, a fost domnul Țării Românești de trei ori, între 7/17 octombrie–22 octombrie/1 noiembrie 1601; 17/27 iulie 1602–11/21 decembrie 1610 și 19/29 mai – 19/29 septembrie 1611. După moartea năpraznică a lui Mihai Viteazul și scurta domnie a moldoveanului Simion Movilă, Radu Șerban a ajuns pe tronul Țării Românești cu sprijinul armatei lui Mihai Viteazu și al marilor boieri Preda, Stroe și Radu Buzescu, cărora le era unchi după mamă, și care, bucurându-se de o mare autoritate politică și militară, l-au sprijinit în mod constant domnia. A fost ales domnitor de sfatul țării. „Iar întru acestea [avea să relateze un hrisov din iunie 1604] s-au ridicat toți boierii și toată țara, mari și mici din țara domniei mele și au făcut cu toții sfat și cu voia tuturor […] de au ridicat pe domnia mea să le fie tuturor domn al Țării Românești”. A fost mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul, fiind un continuator al politicii acestuia de independență a Țării Românești. A rezidit Mănăstirea Comana, ctitorie a lui Vlad Țepeș, care se ruinase. Ca domn, Radu Șerban, a preferat Targoviște ca cetate de scaun, dar nu a neglijat nici Bucureștiul, unde a construit podul Șerban Vodă și a amenajat heleșteul Șerban Vodă, aflat astăzi în Parcul Carol I.

1658 – Acațiu Barcsay a fost ales principe al Transilvaniei

Acațiu Barcsay (1619–1661) a avut o interesantă carieră diplomatică la Istanbul, în Muntenia și în Moldova, fiind numit pentru meritele sale Ban al Lugojului și Caransebeșului iar mai târziu Comite suprem al Hunedoarei. După eșecul expediției militare din Polonia a lui Gheorghe Rakoczi al II-lea, Barcsay a fost numit de Înalta Poartă principe al Transilvaniei (7 octombrie 1658–31 decembrie 1660). Și-a plătit datoria cedând sultanului Banatul Lugojului și Caransebeșului, care a fost alipit Pașalâcului Timișoara.

1698 – Semnarea primului Manifest de unire la Sinodul de la Alba Iulia

La Sinodul de la Alba Iulia din 7 octombrie 1698, Mitropolitul ortodox de Alba Iulia, Atanasie Anghel și 38 de protopopi ortodocși din Transilvania au acceptat unirea cu Biserica Romano–Catolică și au semnat un act denumit „Manifestul de unire”, redactat în limba română. Documentul avea șase pagini, pe prima dintre acestea semnatarii declarând că se unesc cu „Biserica Romei cea catolicească“ și că doresc să beneficieze de privilegiile de care se împărtășeau „mădulările și popii acestei Biserici sfinte“. Subliniau că se unesc doar dacă vor fi lăsați să păstreze obiceiurile Bisericii Răsăritului, iar după moartea Mitropolitului Atanasie Anghel succesorul său să fie ales de sobor, urmând a fi întărit de papă și de împărat. „Manifestul de unire” este unul dintre cele trei documente care legitimează unirea cu Biserica Romei a clerului român și a credincioșilor ortodocși din Transilvania. Celelalte două documente sunt declarația din februarie 1697 a Mitropolitului Teofil și a altor participanți la un sinod în Alba Iulia și așa-numitul „Act al Unirii” semnat de Mitropolitul Atanasie și de participanții de la sinodul din 4 septembrie 1700, ținut la Alba Iulia.

1842 – Domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica a fost destituit de către curțile suzerane și protectoare

Alexandru Dimitrie Ghica (1 mai 1795 – ianuarie 1862) a fost primul domnitor regulamentar al Țării Românești, între aprilie 1834–7/19 octombrie 1842, iar mai târziu caimacam între 4 iulie 1856–octombrie 1858. Deputații Adunării Obștești au trimis plângeri rușilor și turcilor că nu puteau coopera cu domnitorul Ghica. Poarta a decis o anchetă, care s-a încheiat defavorabil domnitorului, fiind învinuit de a fi încălcat prevederile Regulamentului Organic. Ca urmare a fost destituit la 7/19 octombrie 1842, printr-un firman al Porții. Conducerea Țării Românești a fost preluată de o căimăcămie din trei: frații Bibescu și Barbu Știrbei, care au acționat pe baza dispozițiilor primite de la consulul rus I.A. Dașcov.

1857 – Proiectul de rezoluție al Adunării ad-hoc a Moldovei

Adunările ad-hoc au fost adunări consultative, convocate prin hotărârea Congresului de Pace de la Paris (1856), cu scopul de a exprima voința populației cu privire la organizarea definitivă a principatelor, fiind alcătuite din reprezentanți ai bisericii, ai marii boierimi, ai burgheziei și ai țărănimii clăcașe. Lucrările Divanului ad-hoc al Moldovei s-au desfășurat între 22 septembrie/4 octombrie 1857–21 decembrie 1857/2 ianuarie 1858, cu participarea a 85 de deputați, aleși în cinci colegii: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 de reprezentanți ai populației urbane. La 7/19 octombrie, Mihail Kogălniceanu a prezentat Proiectul de rezoluție care cuprindea „dorințele fundamentale” ale românilor moldoveni, arătând că „Dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generațiile trecute, aceea care este sufletul generației actuale, aceea care împlinită va face fericirea generațiilor viitoare este unirea Principatelor într-un singur stat”.

1875 – S-a născut Mihai Carp

7 octombrie 1875, Iași – 16 iulie 1967, București

Profesor, publicist, traducător. A urmat Facultatea de Litere de la Universitatea din Iași. În 1898, luând licența în științe istorico-filosofice, a ales cariera didactică, fiind, în timp, profesor secundar la Râmnicu Vâlcea, la Liceul Național din Iași, la liceul particular „Anastasie Bașotă” din Pomârla, la lași – la Școala normală „Vasile Lupu” și Gimnaziul „Ștefan cel Mare”. În 1902, a trecut examenul de capacitate pentru învățământul secundar, cu specialitățile Limba română și Limba latină, după care a fost numit profesor titular Ia Liceul Internat din Iași, unde a funcționat până în anul 1938, când a ieșit la pensie. A rămas în memoria foștilor săi elevi (printre ei: M. Ralea, Horia Hulubei, Ionel Teodoreanu, Mihail Jora, Demostene Botez, M. Sevastos, D.I. Suchianu, N.I. Popa) ca o figură luminoasă de dascăl erudit. De numele său se leagă primele mișcări sindicale la Iași, înființarea primului sindicat al profesorilor secundari, luptând constant pentru îmbunătățirea condițiilor în mediul de învățământ și al condițiilor de trai ale personalului din învățământ. A debutat în publicistică încă din prima tinerețe, publicând versuri, poeme în proză și schițe în Evenimentul literar și Lumea nouă științifică și literară, a publicat cronici sociale, recenzii, cronici școlare etc. A făcut parte dintre fondatorii revistei Viața românească (1906), îmbinând munca didactică cu cea redacțională. După Primul Război Mondial, a tradus din franceză, germană și italiană, alcătuind antologii de tipul Povestiri fantastice și Umoristice, sau a selectat pagini din Maupassant, A. France și alții.

1877 – A încetat din viață Dimitrie Lemnea (1850 – 7 octombrie 1877, Grivița)

Sublocotenent din regimentul 7 linie; erou al Războiului de independență de la 1877, căzut la asaltul redutei Grivița II

1890 – S-a născut Muza Germani-Ciomac

Ecaterina Germani; 7/20 octombrie 1890, Brăila – 22 ianuarie 1970

Muziciană, pianistă, profesoară. A studiat la Conservatorul din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei Ecaterina Ioaniu, apoi la Conservatorul din Leipzig,  la clasa renumitului pedagog şi pianist Robert Teichmüller. Printre colegii săi români se aflau Mihail Jora, Filip Lazăr şi Silvia Apostolescu Căpăţână. A devenit bursiera Conservatorului din Leipzig, obţinând, în timpul studiilor, Premiul ”Beethoven” şi Premiul ”Helbing”. După absolvirea, cu rezultate strălucite, în 1911, a rămas o perioadă în Germania pentru a continua seria concertelor şi recitalurilor începute în timpul studiilor. La Berlin, Dresda, Zwikau şi din nou la Leipzig a fost primită cu admiraţie şi entuziasm de publicul exigent, iar presa comenta elogios prezenţa sa artistică. În 1914 s-a căsătorit cu renumitul muzicolog Emanoil Ciomac, pe care îl cunoscuse în timpul studiilor de la Leipzig. Debutul bucureştean a avut loc în decembrie 1921 sub bagheta dirijorului George Georgescu ca solistă a Concertului nr. 5 „Imperialul” de Ludwig van Beethoven. A urmat o perioadă de activitate pianistică bogată în țară, cântând sub bagheta maeştrilor George Georgescu, Alfred Alessandescu, Mihail Jora, Vincent D’Indy, a concertat alături de George Enescu, interpretând lucrările acestuia sau din repertoriul altor compozitori. Din 1921 a fost profesoară suplinitoare, apoi profesoară la catedra de Pian a Conservatorului din Bucureşti, până în 1949, când a fost pensionată (înlăturată pe nedrept, fiind catolică).

1910 – S-a născut Eusebiu Camilar

7 octombrie 1910, Udești, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria/Suceava – 27 august 1965, București

Prozator, poet și traducător, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române. A urmat cursurile Liceului „Ștefan cel Mare” din Suceava, fiind nevoit să-și întrerupă studiile și să lucreze ca să-și câștige existența. A fost, pe rând, ajutor de funcționar în sat, lucrător agricol sezonier, ajutor de brutar în Iași, spălător de rufe, ușier, curier în București. Autodidact, a urmat ulterior Universitatea din Iași, în paralel colaborând la revista Moldova literară, revista Societății Literare Tinerimea din Mihăileni unde a și debutat cu poezia Cetatea mea. A fost căsătorit cu poeta Magda Isanos. A semnat în numeroase periodice din București și din țară, între care Viața românească, Banatul literar, Fruncea, Adevărul literar și artistic, Lumea, Însemnări ieșene, România literară, Universul literar, Vremea, Jurnalul literar și Revista Fundațiilor Regale. Adeziunea la acțiunea de propagare a ideilor comuniste i-a adus responsabilități în cadrul Uniunii Scriitorilor, a făcut parte din redacția Gazetei literare, a fost consilier literar al Editurii de Stat, a colaborat intens la reviste importante, a tipărit numeroase cărți. A ținut conferințe la Radio și în provincie, a devenit membru al Academiei Române, a călătorit în țară și peste hotare, ajungând o personalitate literară oficială, prezentă și în manuale. Din scrierile sale: Chemarea cumpenelor, Cordun (considerat capodopera sa de către critici), Prăpădul Solobodei, Avizuha, Focurile, Valea hoților, Negura, Valea Albă (piesă de teatru, scrisă împreună cu soția sa), Povestiri eroice, Cartea de piatră. A făcut traduceri din Eschil, Aristofan, Ovidiu, Pușkin, Gogol, Tolstoi, precum și din literaturile arabă, chineză și sanscrită.

1912 – S-a născut Sofian Boghiu

Serghei Boghiu; 7 octombrie 1912, Cuconeștii Vechi, Bălți/Edineț, Moldova – 14 septembrie 2002, Mănăstirea Antim

Mare duhovnic ortodox, pictor bisericesc, starețul Mănăstirii Antim din București. La vârsta de 14 ani a ajuns frate la Schitul Rughi din județul interbelic Soroca. La 25 de ani, după 11 ani de ascultare, a primit tunderea monahală în Mănăstirea Dobrușa. În 1939 a fost hirotonit diacon în Catedrala din Bălți. În anul 1940, după absolvirea seminarului, s-a întors la Mănastirea Dobrușa, dar ocuparea Basarabiei de către ruși l-a purtat în refugiu, alături de ceilalți călugări din obște, găsindu-și loc la Mănăstirea Căldărușani. A urmat Academia de Belle Arte din București, secția Artă Decorativă, absolvind în 1945, apoi a urmat și Facultatea de Teologie (1942–1946). În 1945 a fost hirotonit preot la Mănastirea Antim, devenind stareț în 1950. A fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai mișcării Rugul Aprins, grupare spirituală neagreată de regimul comunist, care reunea toate marile personalități ale intelectualității creștin-ortodoxe din acea vreme. În consecință, a fost deținut politic între anii 1958–1964. Multe biserici din țară și din străinatate poartă picturile sale: Schitul Darvari, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Deir-El-Harf (Liban), Mănăstirea Radu-Vodă București, Catedrala din Homs și Biserica din Hama (Siria).

1916 – Bătălia de la Brașov

Bătălia de la Brașov s-a desfășurat între 24 septembrie/7 octombrie 1916–25 septembrie/8 octombrie 1916. Comandantul forțelor austro-ungaro-germane, mareșalul Eric von Falkenhayn, a decis urmărirea trupelor române dincolo de Carpați, în scopul anihilării capacității militare a României. De cealaltă parte, comandamentul român (Armata III), apreciind că linia frontului se stabilizase, a decis redislocarea trupelor disponibile în susținerea pozițiilor din interiorul arcului carpatic și realizarea unor grupări de forțe în văile Oltului și Mureșului în scopul inițierii unei contraofensive. Acestor forțe urma să li se adauge contingente rusești care să acționeze alături de cele române pentru extinderea perimetrului controlat, pe linia Reghin–Sighișoara–Sibiu. Prima zi a bătăliei pentru Brașov s-a desfășurat cu intensitate maximă în sud-vestul Țării Bârsei, în ciuda eforturilor trupelor inamice, rezistența română neputând fi depășită. Trupele austro-ungaro-germane au ocupat Codlea, au extins controlul asupra Râșnovului, au forțat retragerea soldaților români de pe înălțimea Stejeriș, importantă pentru asigurarea superiorității artileriei. Atacul principal asupra Brașovului a întâmpinat rezistența trupelor române, consolidată prin întăririle sosite la timp.

A doua zi a bătăliei a înregistrat extinderea luptelor pe întregul front aferent Brașovului. Manevrele de învăluire a armatei române de către trupele germane, din nordul teatrului de operațiuni, au eșuat, dar românii au cedat pozițiile întărite din Zărnești, retrăgându-se la sud de Bran. Ostilitățile au continuat în sectorul nordic al frontului pe durata întregii zile constând în atacuri și contraatacuri de o parte și de cealaltă. Avantajul a fost de partea trupelor germane, în special în ceea ce privește numărul și tipul artileriei utilizate, atacurile repetate ale forțelor române fiind, treptat, respinse datorită puterii de foc a inamicului. Numărul mare de victime, distrugerile suferite de artileria română au permis concentrarea atacului austro-ungar dinspre dealul Stejăriș, crescând presiunea asupra forțelor române în urma unui nou atac lansat de trupe proaspăt sosite pe front (Grupul Morgen). În Gara Bartolomeu, o companie română a fost decimată de trupele germane. Comandamentul român a decis retragerea din Brașov spre Predeal–Bușteni, pe parcursul nopții de 8–9 octombrie. Eșecul înregistrat a determinat schimbarea generalului Grigore Crăiniceanu de la comanda Armatei III, cu generalul Alexandru Averescu. Bătălia s-a încheiat cu victoria trupelor Puterilor Centrale, ceea ce reprezintă pierderea de către forțele române a trecătorilor intracarpatice, anulându-se întregul efort depus în primele zile ale participării României la război. Armata a 2-a română a fost obligată să se retragă pe crestele Carpaților.

1923 – S-a născut Alexandru Jebeleanu

7 octombrie 1923, Șipet, Timiș – 28 aprilie 1996, București

Poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. După un semestru la Facultatea de Agronomie, a urmat Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, pe care a absolvit-o în 1959. A debutat în Universul literar, în 1941, debutul editorial fiind în 1945 cu volumul Oglinzi sonore. A fost Secretar (președinte) al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor de la înființare până în 1970, redactor-șef al publicației Scrisul bănățean, redactor, apoi director al Editurii Facla din Timișoara. Din volumele sale: Certitudini, Frumuseți simple, Transparențe, Surâsul Meduzei, Arhitecturi de cristal, Sonete de dragoste.

1929 – A încetat din viață Gheorghe Buzdugan (10 februarie 1867, Focșani – 7 octombrie 1929, București)

Magistrat, politician; membru al Regenței instituite în urma renunțării la tron a principelui Carol al II-lea; membru de onoare al Academiei Române

1935 – S-a născut Livius Ciocârlie

7 octombrie, 1935, Timișoara

Critic și teoretician literar, eseist, memorialist, publicist și profesor universitar. În 1958 a absolvit Facultatea de Filologie din București, iar în 1974 a devenit Doctor în Filologie, specialitatea Limba franceză. A început să scrie jurnal la 9 ani și proză memorialistică la 11. A debutat editorial cu studiul critic Realism și devenire poetică în literatura franceză (1974, Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor). A fost profesor de Limba franceză la școli și licee, iar în 1990 a fost numit profesor la catedra de Literatură franceză a Universității din Timișoara, apoi profesor invitat la Universitatea „Michel de Montaigne” din Bordeaux. A publicat studii critice: Negru și alb. De la simbolul romantic la textul modern (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor), Mari corespondențe, Eseuri critice, (1983, Premiul Uniunii Scriitorilor), Caietele lui Cioran și jurnale, eseuri romane: Un Burgtheater provincial, Clopotul scufundat, Fragmente despre vid, Paradisul derizoriu. Jurnal despre indiferență, Viața în paranteză (1995, Premiul Fundației pentru o Societate Deschisă și premiul Salonului de carte de la Cluj), Trei într-o galeră (1998, Premiul ASPRO), De la Sancho Panza la Cavalerul Tristei Figuri (2001, Premiul Uniunii Scriitorilor), Cu dinții de lână. Jurnal 1978–1983 (2008, Premiul Național pentru Literatura decernat de Uniunea Scriitorilor), Cartea cu fleacuri etc.

1937 – S-a născut Michael Markel

7 octombrie 1937 sau 1939, Viscri, Brașov

Om de litere german originar din România. A studiat Germanistica și Romanistica la Universitatea „Babeș” din Cluj (1957–1962), ♣ după care a lucrat ca preparator, asistent și lector la catedra de Germanistică a Universității din Cluj. În 1992 a emigrat în Republica Federală Germania, la Nürnberg. Între 1993–2001 a predat LImba germană pentru străini, ca docent onorific la Universitatea Populară (Volkshochschule) din Landshut. A publicat, în România și Germania, studii de literatură și comunicări în reviste de specialitate și publicații de cultură generală. A editat și comentat opere ale scriitorilor sași din Transilvania, precum și antolgii ale literaturii de limba germană din România. A participat la elaborarea unor manuale și culegeri de texte pentru strudiul limbii germane în liceele cu limba de predare germană din România.

1938 – S-a născut Paula Ribariu

7 octombrie, 1938, Brăila

Pictoriță, una dintre cele mai apreciate. A absolvit Universitatea Națională de Arte din București în 1964. A avut expoziții personale la București, Barcelona, Cagnes-sur-Mer, Madrid, Plovdiv, Alger, Szczecin, Sofia, Aachen etc. Este fondatoarea și realizatoarea proiectului Ziarul Neconvențional, operă de o deosebită profunzime, de o vizibilă înrădăcinare în tradiție, dar și cu noi forme de expresie. Este laureată a prestigiosului premiu „Hans Theo Richter”, acordat de Academia Saxonă de Artă din Dresda (2000), câștigătoarea Premiului de excelență la Salonul International de Pictură de la Baia Mare (2006).

Galerie [Casa de licitații Vikart]

1940 – S-a născut Sergiu Cioiu

7 octombrie 1940

Artist, cântăreț și compozitor, în multiple stiluri muzicale, jazz, swing, folk și chanson, pe care le-a fuzionat într-un mod cu totul personal și unic, adăugând adesea elemente de muzică populară veche și/sau lăutărească. Este unul dintre foarte puținii interpreți români care au adus un farmec muzical aparte scenei interpretative românești. De-a lungul anilor ’60–’70, a interpretat, înregistrat și itinerat în diferite concerte, spectacole sau recitaluri atât în țară, cât și în străinătate, cântecele scrise și compuse de Alexandru Mandy.

Îți mulțumesc!

A fost protagonistul unui film muzical care se referea la Ansamblul Monumental al lui Constantin Brâncuși, Tripticul, realizat de Paul Urmuzescu, cu cântece având nume omonime sculpturilor monumentale din Târgu Jiu, Coloana Infinitului, Masa tăcerii, Poarta sărutului, respectiv ulterior Măiastra.

Primul loc pe pământ

1943 – S-a născut Dan Băncilă

7 octombrie 1943, București

Artist vizual cu specializările sticlă-metal. În 1969 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București. Este cunoscut pentru operele sale, realizate în sticlă, cristal și bronz. A participat la numeroase expoziții în țară și străinătate, remarcându-se prin lucrările sale la Târgul de Artă din Tokyo, Japonia (1987), la Expoziția Internațională Sculpturi contemporane în sticlă și cristal din Liege, Belgia (1989), la renumitul Muzeu al Sticlei din Corning, SUA (1979) și la Expoziția London Decorative Arts, Londra, Anglia (1981). În anul 2001 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, iar în 2003, cu Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România. Lucrări ale sale se regăsesc în muzee din Valencia (Spania), Corning (New York), Roma (Italia), Kassel Coburg (Germania), Muzeul Glasmuseet Ebeltoft din Danemarca și București.

Biografie ilustrată [Ateliere]

1946 – S-a născut Valeria Bufanu

7 octombrie 1946, Bacău

Fostă atletă. A început atletismul la 12 ani, la CS Dinamo Bacău, în 1963 a devenit prima campioană națională la atletism din Bacău, cucerind aurul în proba de 80 m garduri. Între 1960, când a câștigat primul titlul de campioană națională școlară și 1980, când a părăsit cariera atletică, a realizat performanțe remarcabile la săritura în lungime (proba care a consacrat-o), la 100 m garduri și la pentatlon. A concurat la seniori pentru cluburile Rapid și Dinamo București, fiind multiplă campioană națională – 12 medalii de aur în competițiile naționale; 62 de recorduri naționale la sprint (plat și garduri) și ștafete, din care 23 în sală. A participat de trei ori la Jocurile Olimpice, cucerind medalia de argint și titlul de vicecampioană olimpică la proba de 100 m garduri – Munchen 1972; locul VII – Montreal (1976). La Campionatul European de sală: locul II în 1973, la 60 m garduri; locul III la lungime în 1974; locul IV la 100 m garduri, în aer liber, în 1974. În anul 1986 s-a stabilit în Germania. A fost distinsă cu titlul de maestră emerită a sportului și  Ordinul Meritul Sportiv cl.II.

1946 – A încetat din viață Emanoil Bucuța (Emanoil Popescu; 27 iunie 1887, Bolintin-Deal, Giurgiu – 7 octombrie 1946, București)

Scriitor și bibliograf, membru corespondent al Academiei Române

1947 – S-a născut Gheorghe Chivu

7 octombrie 1947, Micșuneștii-Mari–Nuci, Ilfov

Lingvist, filolog, profesor universitar; membru corespondent (din 2010) al Academiei Române. Licențiat al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București (1970), a devenit Doctor în Filologie cu o teză consacrată editării critice a Codicelui Sturdzan, în 1988. A fost cercetător științific, apoi secretar științific (1990‒1996) la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan–Alexandru Rosetti”, director adjunct al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” (2011‒2016), din 2022 este președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. Este profesor universitar emerit la departamentul de Lingvistică al Facultății de Litere a Universității București. A fost coordonatorul programelor de cercetare Enciclopedia literaturii române vechi și Dicționarul cronologic al literaturii române vechi, elaborate la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” și expert al Comitetului Național pentru Cercetare Științifică Universitară. Preocupările sale științifice sunt axate pe studiul filologiei și al istoriei limbii române literare, precum și pe editarea textelor vechi. Este membru al Societății de Științe Filologice din România, membru fondator al Asociației Române de Terminologie, membru în Comitetele de redacție ale revistelor Limba română (București și redactor-șef adjunct), Limba română (Chișinău), Limbă și literatură, Diacronia și Analele Universității Dunărea de Jos din Galați.

1954 – S-a născut Diana Lupescu

7 octombrie 1954, Bacău

Actriță de teatru și film. A absolvit în 1978 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, unde l-a avut maestru pe Amza Pellea. Este căsătorită cu actorul și politicianul Mircea Diaconu. A jucat pe scenele din Bacău și București – Teatrul „Bulandra”, Teatrul „Nottara” și Teatrul Mic, a regizat piese de teatru la Teatrul „Nottara” și la Teatrul „George Ciprian” din Buzău: Fii cuminte, Cristofor!, Victoria și sirena, Opera de trei parale. A jucat în filme: Povestea dragostei, Iarba verde de acasă, Buletin de București, Extemporal la dirigenție, Fata Morgana.

Extemporal la dirigenție

1958 – S-a născut Simona Grazia Dima

7 octombrie 1958, Timișoara

Poetă, eseistă, critic literar, traducătoare, publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România (din 1990), a Asociației Scriitorilor din București (din 2001), secretară a PEN-Clubului Român (din 2006). Este fiica lui Simion și a Valentinei Dima, ambii membri ai Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Vest din Timișoara, sectia Engleză-Română, cu diplomă de merit, ca șefă de promoție națională. A avut un debut precoce, la 8 ani, cu o scenetă premiată la un concurs inițiat de Teatrul de păpuși din Timișoara, jucată în turnee prin țară și străinătate. În perioada studenției a participat la cenaclul Hyperion al Facultății de Filologie, ulterior cenaclul „Pavel Dan” al Centrului Universitar, pe care l-a și condus (1980–1983). A fost redactor în cadrul Academiei Române în București, traducător principal la ISPH București, Filiala Timișoara. A debutat publicistic cu poezie în 1978, în Almanahul literar al Asociației Scriitorilor București și editorial cu volumul Ecuație liniștită (1985), precedat de prezența cu un grupaj de poezii în Caietul debutanților 1980–1981 (1983). A colaborat la revistele Orizont, Luceafărul, Contemporanul, Steaua, Familia, Ramuri, Tomis, Arca, Convorbiri literare, unu, Ateneu, Timpul, Lumina (Iugoslavia), Moment poetic (Chișinău), Pro și contra (Israel) și la posturi de radio și televiziune naționale și locale. Este autoarea a 15 volume, dintre care culegeri de poeme: Ecuație liniștită, Diminețile gândului, Scara lui Iacob, Noaptea romană, Focul matematic, Confesor de tigri (Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Timișoara, 1999), Ultimul etrusc, Călătorii apocrife, Dreptul rănii de a rămâne deschisă, La ora fulgerului, Interiorul lucrurilor; critică literară și eseistică: Labirint fără minotaur și traduceri.

1966 – S-au instituit ordinele Meritul științific și Meritul cultural

Ordinul Meritul Științific

Decorație acordată pentru realizări deosebite în domeniul științific. A fost înființat prin Decretul Consiliului de Stat al RSR nr. 737/7 octombrie 1966 privind instituirea ordinului și medaliei Meritul Științific, avea trei clase și era însoțit de Medalia Meritul Științific.

 

Ordinul Meritul Cultural

Decorație acordată pentru realizări deosebite în domeniul cultural. A fost înființat prin Decretul Consiliului de Stat al RSR nr. 738/7 octombrie 1966 privind instituirea ordinului și medaliei Meritul Cultural.

 

1968 – Accidentul feroviar de la Bucerdea

Pe calea ferată Teiuș–Brașov s-au ciocnit frontal două trenuri, având drept consecință 22 de morți, 72 de răniți grav și pagube estimate la 11 milioane de lei. În urma accidentului a fost desființată halta Bucerdea, care se afla atunci între stațiile Cistei și Crăciunel.

1968 – S-a născut Luminița Anghel

7 octombrie 1968, București

Cântăreață de muzică pop și vedetă de televiziune. A absolvit în anul 1986 Școala Populară de Artă, secția Canto, ulterior a absolvit Facultatea de Sociologie–Psihologie în cadrul Universității „Spiru Haret”. A debutat la vârsta de 8 ani, în 1976, când a început să cânte pe scenele din toată țara. S-a făcut remarcată în 1987 la Festivalul Național de Muzică Mamaia, iar un an mai târziu a început colaborarea cu Ansamblul Doina al Armatei. A ocupat locul al treilea la Concursul Muzical Eurovision 2005 cu piesa Let me try.

Luminița Anghel & Sistem – Let Me Try

1968 – A încetat din viață Emil Petrovici (4 ianuarie 1899, Begheiți, comitatul Torontal/Serbia – 7 octombrie 1968, Bucerdea Grânoasă, Alba)

Lingvist, s-a ocupat de studiul foneticii și fonologiei, a onomasticii și a dialectologiei române, precum și a relațiilor lingvistice româno-slave; profesor la Universitatea din Cluj; membru titular al Academiei Române; a murit în accidentul feroviar

1979 – S-a născut Simona Amânar

7 octombrie 1979, Constanța

Fostă gimnastă de talie mondială, multiplu medaliată olimpică, mondială și europeană, actualmente arbitră de gimnastică. A început să practice gimnastica de la vârsta de 5 ani, la Clubul Sportiv Școlar nr. 1 din Constanța. A debutat în concursuri la 9 ani, iar în competițiile internaționale la 13. La Campionatele europene a câștigat o medalie de aur (pe echipe) la Stockholm 1994; trei medlii de aur (cu echipa, la paralele inegale și sărituri) la Birmingham 1996; o medalie de aur (pe echipe), două de argint (la individual compus și sărituri) și două de bronz (la bârnă și sol) la Sankt Petesburg 1998, juniori; o medalie de aur (la sărituri), una de argint (la bârnă) și una de bronz (cu echipa). La Campionatele mondiale a obținut o medalie de aur (pe echipe) la Dortmund 1994; două medalii de aur (cu echipa, la sărituri) la Sabae 1995; o medalie de argint (la sărituri) la San Juan, Puerto Rico, 1996; două medlii de aur (cu echipa, la sărituri) și una de bronz (la individual compus) la Laussane 1997; o medalie de aur (pe echipe) și două de argint (la sărituri și la sol) la Tianjin 1999. A obținut 7 medalii olimpice, la JO la Atlanta 1996 și Sydney 2000. O săritură extrem de dificilă din gimnastică îi poartă astăzi numele, fiind executată în premieră de Simona Amânar la Olimpiada din 2000. Este a doua sportivă română inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci. În 2000 i-a fost conferit Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de comandor.

Finala la sol – Olimpiada 1996

1980 – S-a născut Luiza Zan

7 octombrie 1980, Tulcea

Solistă și compozitoare de jazz, supranumită „vocea jazz-ului românesc”. A absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, secția lied-oratoriu, clasa prof. Marie-Jeanne Stoia. A câștigat numeroase premii la concursurile autohtone de jazz și premiul al II-lea la Shure Jazz Voice Competition la Festivalul de Jazz din Montreux, Elveția – 2014. În 2004 a câștigat premiul I la festivalul Cerbul de Aur, secțiunea interpretare, alături de trupa Slang.

Floare albastră – Muzica Vasile Spătărelu, Versuri Mihai Eminescu • Luiza Zan & ALbert Tajti

1982 – Constituirea fondului de dezvoltare economică

La Plenara CC al PCR din 7–8 octombrie s-a aprobat un proiect de lege privind participarea cu părți sociale a salariaților din instituțiile de stat la constituirea fondului de dezvoltare economică. Proiectul s-a materializat în Legea nr. 3/20 noiembrie 1982 privind participarea, cu părți sociale, a oamenilor muncii din unitățile economice de stat la constituirea fondului de dezvoltare economică (părțile sociale au fost desființate imediat după revoluția din decembrie 1989, banii reținuți fiind restituiți).

1983 – A încetat din viață Paul Daniel (Daniel Paul Ionescu; 15 februarie 1910, București – 7 octombrie. 1983, București)

Prozator, publicist, editor

1985 – Translarea bisericii Mihai Vodă din București

În ianuarie 1985 Mănăstirea Mihai Vodă a fost propusă pentru demolare. În scurt timp, complexul de chilii, frumoasa clădire a Arhivelor Statului din incinta mânăstirii, anexele mănăstirii precum și zidul au fost dărâmate. Datorită protestelor și memoriilor trimise de unii intelectuali ai vremii (printre care, Constantin Noica, Geo Bogza, Mihail Șora, Dan Nasta, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Răzvan Theodorescu, Dinu C. Giurescu, Grigore Ionescu, Peter Derer) către mai multe instituții (Patriarhie, Consiliul pentru Cultură din Comitetul Central, etc.), Biserica Mănăstirii Mihai Vodă și turnul clopotniței au putut fi salvate. Persoanele de decizie ale regimului au ajuns la un compromis – mutarea bisericii de pe dealul pe care a fost ctitorită de Mihai Viteazul. Între 7 octombrie 1985–15 februarie 1986, biserica, în greutate de 3.100 tone, a fost translată 289 metri în direcția Est, rotită 10°, și coborâtă pe verticală cu 6,2 m. Clopotnița, în greutate de 800 tone, s-a translat 289 metri și coborât cu aproape 5 metri. Operațiunea de translare a edificiului de pe Dealul Mihai Vodă (fosta str. Arhivelor nr. 2) până în locul în care se află și astăzi (str. Sapienței nr. 4) a fost considerată la vremea respectivă o performanță deosebită, soluția găsită de specialiști, translația, însemnând practic, salvarea de la demolare a câtorva biserici.

1985 – A încetat din viață Florin Comișel (10 aprilie 1922, Ploiești – 7 octombrie 1985, Ploiești)

Compozitor, pianist și dirijor de cor și orchestră; culegător de folclor muzical românesc; profesor de armonie și dirijat la Conservator

1987 – Demolarea bisericii Bradu Staicu din București

Biserica Bradu Staicu a fost ctitorită „în 1740, în construcție de lemn de brad, de Jupân Staicu cârciumar”, cu hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului – în 1809, s-a ridicat construcția de zid, fiind restaurată de enoriași în 1875 și între 1980–1987. În loc de aprobare a slujbei de resfințire, în dimineața de 7 octombrie au apărut vreo 80 de inși, în frunte cu șeful ICRAL sector 2, care cereau cheile bisericii. Muncitorii au spart ușile și au intrat cu forța în biserică, deși nu aveau o decizie clară de demolare. După ce au devastat totul în interior, inclusiv cele patru morminte ctitoricești, au trecut la demolarea turnurilor și a zidurilor, cu macaraua și cu o ghiulea de 5 tone. Clopotele au ajuns la alte biserici, catapeteasma a fost dată la biserica Sfântul Gheorghe Nou, icoane, cărți și alte obiecte de patrimoniu au ajuns la biserica Zlătari, împreună cu o parte din osemintele ctitorilor, salvate de preotul paroh.

1988 – A încetat din viață Ștefan Lupașcu (Stéphane Lupasco; 11 august 1900, București – 7 octombrie 1988, Paris)

Filosof francez de origine română; cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique, secțiunea epistemologie

1993 – România a fost primită în Consiliul Europei

În urma solicitării din 21 martie 1990, România a semnat documente statutare și Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, cu ocazia primului Summit al CE (Viena, 7 octombrie 1993), fiind admisă ca membru cu drepturi depline al Consiliului Europei.

1994 – A fost anulată vizita în România a Regelui Mihai

Pentru a doua oară, Regelui Mihai i-a fost refuzată intrarea în România. Pe 7 octombrie 1994, la ora 14.17 minute, cu o zi înaintea onomasticii, Regele Mihai, însoțit de Principesa Ana, sosea pe Aeroportul Otopeni, în încercarea de a vizita România postcomunistă. Considerată o prezență destabilizatoare, vizita Majestății Sale nu a fost binevenită. Oprit în fața ghișeului pentru vize, după o verificare de câteva zeci de minute, conducerea aerogării a hotărât interzicerea accesului cuplului regal pe pământ românesc. Motivul: regele susținea că este cetățean român, însă nu avea un act valabil care să-i confirme afirmația. Mihai I avea un pașaport britanic valabil, dar pașaportul românesc îi era expirat din 1948. Vizita și scopul acesteia, fuseseră comunicate: „Nu vin aici pentru a provoca. Vin printre voi în calitatea mea de român, fără intenția de a contesta ordinea constituțională actuală”. În ciuda tuturor explicațiilor și demersurilor, Regele Mihai și Principesa Ana au fost îmbarcați în aeronava Air France, la ora 16.00, și s-au întors la Paris. Afară, în fața aeroportului, îl așteptau peste 2.000 de români. Alte câteva mii sperau să-l zărească în vizita lui în România. Guvernul de atunci, condus de Nicolae Văcăroiu, a venit la scurt timp cu propria poziție la încercarea Majestății Sale de a pătrunde în România: „Guvernul nu consideră potrivită vizita fostului suveran în România […] o mare parte din răspunderea pentru crearea neplăcutei situații a revenit liderilor unor forțe politice, care prin declarații iresponsabile și cu caracter incitant au încurajat ideea unei vizite ilegale a ex-regelui, punând astfel în discuție ordinea publică și de drept în țara noastră”.

Regele Mihai vs PSD – 25 Decembrie 1990 & 7 Octombrie 1994

1995 – A încetat din viață Bazil Gruia (5 ianuarie 1909, Cisteiul de Mureș, Alba – 7 octombrie 1995, Cluj-Napoca)

Avocat și poet; a colaborat la revistele Fire de tort din Turda, Unirea din Blaj, Patria din Cluj

1998 – România a aderat la Convenția de echivalare a diplomelor în domeniul învățămîntului superior în Europa

Parlamentul a adoptat Legea nr. 172/2 octombrie 1998 privind ratificarea Convenției cu privire la recunoașterea atestatelor obtinuțe în învațământul superior în statele din regiunea Europei, adoptată la Lisabona la 11 aprilie 1997, sub egida Consiliului Europei și UNESCO. A fost publicată în Monitorul oficial nr. 382/7 octombrie 1998, când a intrat în vigoare.

2001 – Vladimir Voronin a interzis folosirea termenului  limba română în media din Moldova

Liderul comunist al Basarabiei, Vladimir Voronin, a cerut conducerii radioului și televiziunii moldovenești să nu mai folosească pe post denumirea de română pentru limba vorbită în Moldova.

2003 – A încetat din viață Radu Negreanu (28 octombrie 1913, București – 7 octombrie 2003, București)

Compozitor, pianist și profesor

2008 – A încetat din viață George Emil Palade (19 noiembrie 1912, Iași – 7 octombrie 2008, Del Mar, SUA)

Medic și om de știință american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare; laureat în 1974 al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină; membru al Academiei de Știinte a SUA

2018 – A încetat din viață Paul Cornea (3 noiembrie 1923, București – 7 octombrie 2018, București)

Istoric, critic și teoretician literar, profesor universitar; membru al Asociației Internaționale de Literatură Comparată

 

#amintirilezilei #istoriaRomaniei #romanifrumosi

----------

*Ediție revizuită și adăugită