9 Martie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din 1944–1989. Muzeul Memorial de la Sighet

 

Sfinții 40 Mucenici din Sevastia

(în calendarul ortodox și greco-catolic)

Cei 40 de mucenici din Sevastia erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos erau foarte pricepuți în studiul Scripturilor. În anul 320, aflând despre credința lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de 8 zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat și a ieșit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat însă locul un soldat. În acea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, dar li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Rămășițele lor au fost arse, iar cenușa aruncată în lac.

 

Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944–1989

Stabilită prin Legea 247/5 decembrie 2011 pentru declararea zilei de 9 martie Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989, în Ziua Pomenirii Sfinţilor Mucenici. Conform art. (1), „Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale organizează manifestări prilejuite de comemorare”.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România precizează că, pe vremea comuniștilor, existau în țară 44 de penitenciare și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici, lagăre în care au pătimit peste 3 milioane de români, dintre care 800.000 au murit.

 

1371 – Episcopia catolică de la Siret, capitala Moldovei

Succesorul lui Bogdan I, Lațcu (1365–1373), a schimbat rezidența voievodală de la Baia la Siret. Lațcu a adus Papei Urban al V-lea la cunoștință că el și poporul său vor să accepte ritul latin și credința Bisericii Catolice. Prin trecerea sa la catolicism, domnitorul a vrut ca Moldova, amenințată de unguri și polonezi, să intre sub protecția Romei. Voievodul moldovean a adresat mai multe cereri Papei pentru înființarea unei episcopii catolice în orașul Siret și ridicarea urbei la rangul de „civitas”. La 9 martie 1371 Papa Grigore al XI-lea a înființat Episcopia de Siret, primul episcop fiind numit preotul polonez Andrei Wasilo de Jastrzebiec. A funcționat între 1371–1434, cu o mănăstire dominicană aferentă.

1764 – A încetat din viață Petru Pavel Aron

Petru Aron; 1709, Bistra, comitatul Turda – 9 martie 1764, Baia Mare

Episcop al Bisericii Române Unite cu Roma din Transilvania (1752–1764). A urmat cursuri medii la colegiul iezuit din Cluj și cursuri de Filosofie la Trnava, fiind trimis apoi de episcopul Inocențiu Micu-Klein la Colegiul De Propaganda Fide din Roma (1734–1742). A fost hirotonit preot la Roma în 1742, la Colegiul grec Sfântul Atanasie. După întoarcerea în Transilvania a devenit secretar personal și succesor al episcopului Inocențiu Micu-Klein, vicar general al Episcopiei Române Unite de Făgăraș (1745). În 1752 a fost numit episcop. A emis decretul de înființare, la Blaj, a primelor școli sistematice în limba română, Școlile Blajului; a înființat la Blaj tipografia diecezană; a ridicat mănăstirea aferentă Bisericii Unite din Maieri din Alba Iulia, precum și biserica Sf. Cuv. Paraschiva din Rășinari.

1823 – S-a născut Iraclie Porumbescu

Iraclie Golembiovski; 9 martie 1823, Sucevița, Ducatul Bucovinei/Suceava – 13 februarie 1896, Frătăuții Noi, Suceava

Preot, poet și prozator din Bucovina; tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu. S-a născut într-o familie de țărani polonezi. Și-a spus încă din tinerețe Iraclie Porumbescu, dar numele și l-a schimbat oficial abia în 1881. A învățat să citească și să scrie la Mănăstirea Sucevița, în grija egumenului Ghenadie Platenchi, pentru că pe atunci nu existau școli de stat românești. După plecarea egumenului la Mănăstirea Putna, copilul l-a însoțit și a învățat cântarea psaltică. A urmat Gimnaziul din Lemberg, în perioada studiilor fiind arestat și închis șase săptămâni din cauză că locuise cu un revoluționar polonez. După eliberare, a continuat studiile la Obergymnasium din Cernăuți, unde l-a avut profesor pe Aron Pumnul. Ca student la Institutul Teologic din Cernăuți (1847–1850), a început să scrie poezii patriotice, pe care le-a publicat în ziarul Zimbrul. A fost secretar de redacție la ziarului Bucovina, publicat de familia Hurmuzachi. A slujit ca paroh în satele bucovinene Șipotele Sucevei, Boian, Stupca și Frătăuții Noi, remarcându-se ca unul dintre clericii patrioți ai Bucovinei. A fost unul dintre primii scriitori români din Bucovina. A colaborat la periodicele Albina Românească (editată de Gheorghe Asachi la Iași), Bucovina (Cernăuți), Foaie pentru minte, inimă și literatură și Gazeta Transilvaniei (Brașov), Românul și Fântâna Blanduziei (București), Zimbrul (Iași) etc. A scris versuri (balade, poezii patriotice), proză, schițe, prelucrare a unor legende istorice sau amintiri, a cules folclor, Poemele sale însă, suferă din cauza limbii inundate de latinisme și germanisme, spre deosebire de amintiri în care a folosit o limbă mai curată.

1837 – A încetat din viață Alexandru Hrisoverghi (27 februarie 1811 – 9 martie 1837)

Poet și traducător; a murit tânăr și a rămas foarte puțin cunoscut în literatura română.

1844 – S-a născut Eugen Mocioni

9 martie 1844 –26 mai 1901, Budapesta

Avocat, politician, deputat român în Dieta ungară, fratele lui Alexandru Mocioni. A urmat Universitatea de la Viena, apoi pe cea din Gratz, unde a obținut diploma de Doctor în Drept. A terminat studiile la vârsta de 24 de ani, apoi s-a antrenat în vâltoarea luptei politice naționale ale românilor din Ungaria. A obținut primul mandat de deputat în Dieta ungară la vârsta de 25 de ani, reprezentând în forul cel mai înalt, cercul electoral Sânnicolau Mare. La următoarele alegeri (1872), a fost proclamat candidat al românilor în cercurile electorale Sânnicolau Mare și Făget, dar a pierdut în fața unor contracandidați sprijiniți de autorități, care urmăreau să combată pe toate căile mocionismul. După acest eșec s-a retras din politica activă și s-a mulțumit să-l sprijine pe fratele său, mult mai abil și mai temperat. Era un intelectual remarcabil: cunoștea germana, franceza, maghiara, engleza și italiana, avea o cultură vastă și era un bun pianist. S-a implicat totuși în viața publică, fiind nelipsit de la congresele naționale bisericești, precum și de la Sinodul eparhial din Arad.

1848 – S-a născut George Panu

Gheorghe Panu; 9 martie 1848, Iași, Moldova – 6 noiembrie 1910, București

Avocat, om politic, gazetar, scriitor, critic literar și memorialist. S-a înscris la Universitate, unde a studiat Literele. Devenind membru al Societății Junimea în 1872, a primit o bursă, susținut de Titu Maiorescu și a urmat studiat istoria, literele și științele juridice la Paris și Bruxelles, unde și-a luat Doctoratul în Drept (1879). După întoarcerea în țară, a fost procuror, apoi avocat. Inițial una dintre „cele mai stabile inteligențe de la Junimea”, a părăsit-o prin 1881–1882, alăturându-se Partidului Național Liberal. A devenit șeful de cabinet al ministrului de Interne, C.A. Rosetti, apoi deputat, calitate în care a susținut votul universal și a condamnat vehement deputații antisemiți. A fost de două ori deputat și o dată senator. A editat ziarele Lupta, Cronica, Ziua, Săptămâna și a colaborat la Convorbiri Literare, Epoca, Epoca Literară, Liberalul etc. În Lupta a publicat pamfletul Omul periculos (1887), în care critica decizia Regelui Carol I de a încheia o nouă convenție comercială cu Imperiul Austro-Ungar, acuzându-l de a fi „cătană nemțească”, „izvorul tuturor relelor”, „samsarul tuturor trădărilor”, „suflet blestemat”. A atras mânia Regelui, a fost chemat în instanță pentru ofensă adusă Regelui, găsit vinovat și condamnat la pedeapsa maximă (doi ani închisoare și amendă de 5.000 lei). Ca să nu fie închis, a fugit la Paris (1887), de unde se va întoarce anul următor. Și-a creat propriul partid, Partidul Democrat Radical, promovând republicanismul, votul universal, reforme agrare, impozit progresiv, regim vamal protecționist, restrângerea prerogativelor regale, drepturi pentru muncitori, juriu pentru delicte de presă etc., fiind ales deputat pe listele Opoziției unite. Ca istoric s-a remarcat prin lucrările: Studii asupra atârnării sau neatârnării politice a românilor, Portrete si tipuri parlamentare, Amintiri de la Junimea din Iași, Cercetări asupra stării țăranilor în vremurile trecute. A publicat prelegeri cu privire la importanța istoriei românilor și culturii noastre naționale, alături de A.D. Xenopol a combătut tezele Școlii Ardelene despre distrugerea dacilor de către romani și despre retragerea în munți a populației romanice de la stânga de Dunăre în timpul invaziilor barbare, teze menite să dovedească originea pur romană a românilor. Primele sale manifestări în domeniul criticii și esteticii literare datează din 1882 când, împreună cu un grup de prieteni (A.D. Xenopol, C.D. Dumitrescu și alții) a încercat reluarea conferințelor Junimii. Avea o cultură vastă, minte ageră, un talent original și o mare putere de atracție.

1859 – S-a născut Alexandru Averescu

9/21 martie 1859, Babele, Ismail, Odesa, Principatele Unite/Ucraina – 2 octombrie 1938, București

Mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul primului război mondial, fiind deseori creditat pentru puținele succese militare ale României, membru de onoare al Academiei Române. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al Afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Cariera sa militară a avut o traiectorie constant ascendentă. În 1881 a absolvit cursurile Școlii militare de la Mănăstirea Dealu (Târgoviște) cu gradul de sublocotenent. A urmat apoi cursurile Școlii Superioare de Război din Torino, Italia, absolvind în 1886. A obținut brevetul de ofițer de stat major. A fost comandant al Școlii Superioare de Resbel, cu gradul de maior, atașat militar al României la Berlin, șef al Marelui Cartier General, comandantul Regimentului 4 Roșiori cu grad de locotenent-colonel, comandantul Secției Organizare-Mobilizare din Marele Stat Major cu gradul de general de brigadă. În 1907, a devenit ministru de Război, conducând reprimarea mișcărilor țărănești din 1907. A luat parte la al doilea război balcanic, conducând ofensiva română pe teritoriul Bulgariei, până la Sofia. În primul război mondial a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a II-a pe care a condus-o în bătăliile de la Mărăști și Oituz. După război i s-a conferit demnitatea onorifică de mareșal. A fost autorul a 12 lucrări despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului). A fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

1866 – Debutul literar al lui Mihai Eminescu

Poezia De-aș avea… a fost scrisă de Mihai Eminescu în anul 1866 și publicată pentru prima dată în revista Familia din Pesta, în numărul 6 din 25 februarie/9 martie. A fost debutul literar al lui Eminescu și prima sa apariție într-o revistă destinată marelui public. În nota redacției, Iosif Vulcan spunea: „Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre acestui june de numai 16 ani, care cu primele sale încercări poetice ne-a surprins plăcut”. Odată cu debutul, Iosif Vulcan, directorul revistei, a schimbat numele poetului din Eminovici în Eminescu, nume cu care acesta se va identifica imediat și pentru totdeauna.

1868 – S-a născut Elie Dăianu

Ilie Dăianu; 9 martie 1868, Cut, Alba – 11 septembrie 1956, Cluj

Protopop greco-catolic al Clujului (1902–1940), figură reprezentativă a intelectualității române din Transilvania în prima jumătate a secolului al XX-lea. A urmat studii teologice la Universitatea din Budapesta (1989–1892), apoi studii filologice la universitățile din Graz și Budapesta, încheind cu lucrare de Doctorat la cea din urmă. În 1920 a fost ales deputat din partea Partidului Poporului și a ocupat funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. A fost redactor la Tribuna și Foaia Poporului din Sibiu, profesor la Seminarul Teologic din Blaj, concomitent profesor de germană și română la gimnaziul din Blaj, preot și protopop în Cluj. În 1901 a publicat la Sibiu textul latin și traducerea în limba română a memoriului Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae din 1791. A înființat la Cluj Răvașul, o revistă culturală ilustrată săptămânală, în care a publicat o serie de studii istorice. După 1918, protopopul Dăianu a devenit președinte al Comisiei Monumentelor Istorice, secția pentru Transilvania, apoi senator și deputat în Parlamentul României.

1869 – S-a născut Pericle Capidan

9 martie 1869, Prilep, Macedonia, Iugoslavia – 1966

Pictor. A urmat cursurile Școlii de Belle Arte din București cu Gheorghe Tattarescu și G.D. Mirea. La München, unde a ajuns cu bursă, a studiat cu Nikolaus Gysis și Karl Maar, deprinzând desenul de la cel dintâi și acordul cromatic de la cel de-al doilea. A renunțat mai târziu la compozițiile academiste deprinse în mediul bavarez, sub influența Tinerimii Artistice. A mers apoi la Paris, la Academia Națională de arte frumoase, avînd profesor pe Leon Bonnat. În opera sa, chiar dacă a abordat o gamă largă de stiluri, pe lângă peisaje, a avut o atracție specială a interioarelor, o pasiune pentru efectul nocturn și pentru studiul luminilor difuze, pentru detaliul decorativ. A abordat o gamă largă de tematici, peisajul și interioarele oferindu-i șansa de a folosi influențele din anii de studiu. Asemeni majorității pictorilor din perioada interbelică, Capidan a fost atras de nou-cuceritele spații de creație, Balcicul și mirajul său oriental. A fost profesor la nou înființata Academie de Arte Frumoase din Cluj.

Biografie ilustrată [Artindex]

1880 – Legea pentru organizarea Dobrogei

Numită de Mihail Kogălniceanu Constituția Dobrogei, prevedea o nouă organizare acestui teritoriu românesc, integrat în granițele țării în urma războiului de Independență din 1877–1878 și a Tratatului de Pace de la Berlin (1878). Legea a fost modificată la 30 martie 1886.

1883 – Adunarea de la Sibiu

La 25 februarie/9 martie 1883, a avut loc o adunare de protest la Sibiu, din iniţiativa lui George Bariţiu, împotriva celei de-a doua legi şcolare (Legea Trefort) promulgate de Parlamentul maghiar, prin care se accentua maghiarizarea învăţământului secundar. Adunări asemănătoare au mai avut loc la Blaj, Deva şi în alte localităţi din Transilvania.

1885 – Premiera piesei dramatice Ovidiu

Premiera piesei lui Vasile Alecsandri avut loc, la București, la 9/21 martie 1885, fiind pusă în scenă de Grigore Manolescu, care a jucat și rolul principal.

Vasile Alecsandri – Ovidiu (Teatru radiofonic, 1989) • Ion Caramitru, Valeria Seciu, George Constantin, Victor Rebengiuc, Dana Dogaru, Constantin Dinulescu, Luminiţa Gheorghiu, Ana Ciontea, Răzvan Ionescu, Mihai Dinvale etc.

1887 – S-a născut Ion Buzdugan

Ivan Alexandrovici Buzdâga; 9 martie 1887, Brânzenii Vechi, Bălți, Imperiul Rus/Telenești, R. Moldova – 29 ianuarie 1967, București

Folclorist, poet, publicist și traducător din Basarabia, membru și secretar al Sfatului Țării. A studiat Agronomia la Nijni Novgorod, Literele și Dreptul la Universitatea din Moscova și a absolvit Seminarul Pedagogic de la Camenița. A fost un poet important al Basarabiei și un mare patriot. Dacă obținerea independenței acestei provincii românești (de la 24 ianuarie 1918) poate fi socotită opera sa de obște, Unirea Basarabiei cu Patria Mamă nu s-ar fi putut face fără intervenția puternicei personalități a lui Ion Buzdugan. Fiind ofițer în armata rusă în timpul primului război mondial, Ion Buzdugan a dat în vileag planul asasinării Regelui Ferdinand I, pe care o pregăteau militarii ruși în forfota bolșevică de la Socola. În 1917–1918, a devenit unul din fruntașii mișcării naționale din Basarabia. În calitate de secretar al Sfatului Țării, la 27 martie 1918 a semnat Actul Unirii Basarabiei cu România. Proclamând Unirea, el ținea în mâna dreaptă pe Biblia lui Șerban Cantacuzino, pentru a dovedi, în modalitatea sacră a jurământului, latinitatea limbii pe care o vorbeau deopotrivă românii din stânga și din dreapta Prutului. A colaborat cu scrieri literare la publicații din Basarabia și din întreaga țară: Sfatul Țării, Moldova de la Nistru, Viața Basarabiei, Pagini basarabene, Convorbiri literare, Cuvântul literar, Neamul Românesc, România etc. Volume de versuri: Miresme din stepă, Țara mea, Păstori de timpuri, Precum.

1888 – S-a născut Dimitrie Iov

9 martie 1888, Uricani–Flămânzi, Botoșani – 20 august 1959, închisoarea Gherla

Poet și prozator. A urmat Școala Comercială Superioară din Iași fiind apoi numit primul director al teatrului de propagandă din Basarabia și Inspector general al artelor în Basarabia. A fost ales deputat, senator și prefect de Soroca. A debutat în 1911 la revista Luceafărul din Sibiu, a colaborat la revistele: Flacăra, Ramuri, Țara noastră, Doina, Capitala, Viața literară, Facla, Adevărul literar, Dacia, Adevărul, Dimineața, Universul, Ordinea, Sfatul Țării etc. A condus periodicele Renașterea Moldovei, Biblioteca copiilor și tinerimii, Cuvântul, Cuvântul nostru, Basarabia de Sus și a fost director al Teatrului Național din Iași (1942–1944). Arestat de Securitate în 1956 sub acuzația de „uneltire și agitație publică”, a fost condamnat la 6 ani de închisoare, fiind încarcerat în închisorile Jilava și Gherla, unde s-a stins din viață. Dintre volumele publicate: Scrisori către un nepot: moartea Regelui Carol, Amintiri și lacrimi, Gospodarul din Orhei, Covor basarabean, Moldova de la Nistru, Sub călcâiul comunist. Pagini de crud adevăr.

1895 – S-a născut Genică Missirio

Eugeniu Mitirliu; 9 martie 1895, Craiova – după 1930

Actor româno-francez, foarte popular în lumea cinematografului francez interbelic. În anul 1913 tânărul craiovean a plecat la studii în Franța. Odată cu intrarea României în primul război mondial, tânărul sublocotenet de cavalerie și-a întrerupt șederea în Franța pentru a se alătura armatei române pe câmpurile de luptă. După terminarea războiului, s-a reîntors la Paris, unde a urmat cursurile Facultății de Drept. A întrerupt studiile pentru a începe cariera cinematografică. A debutat în 1920 în filmul Le penseur regizat de Léon Poirier la Casa Gaumont. Cariera sa a fost una de excepție. Cele 16 pelicule turnate (L’Atlantide, Margot, Vidocq, L’espionne aux yeux noirs, Belphégor, Poker d’as, Madame Recamier, Figaro), precum și articolele dedicate artistului sau filmelor în care a jucat, publicate în presa pariziană a acelor ani, uneori pe prima pagină, sunt dovezi de necontestat. Din păcate, asemeni multora dintre colegii săi actori din epoca de aur a filmului mut, Genică Missirio nu a reușit să facă trecerea către cinematograful vorbitor.

1903 – A încetat din viață Iuliu Cezar Săvescu (22 iulie 1866 – 9 martie 1903)

Poet simbolist, prozator și traducător; precursor al poemului în proză.

1906 – S-a născut Radu Boureanu

9 martie 1906, București – 5 septembrie 1997, București

Actor de scenă, dramaturg, poet, prozator, eseist, traducător, publicist și pictor . În 1931, a absolvit Academia de muzică și arte dramatice din București. Fost student în clasa celebrei Lucia Sturdza-Bulandra, a devenit actor la Teatrul Național din București (1929–1947), apoi s-a dedicat scrisului. Primele sale poeme au apărut în Ritmul vremii, în 1927. A colaborat la revistele literare Gândirea, Vremea, Adevărul literar și artistic, Bilete de Papagal. Împreună cu Zaharia Stancu, a fondat revista Azi în 1932. Prima sa carte de poezii, volumul Zbor alb, a apărut în 1933. A mai scris și critică de artă, memorialistică, proză, teatru, ca și literatură poematico-dramatică, și a făcut numeroase traduceri. A publicat volume de poezie: Golful sîngelui, Moartea morilor de vînt, Cheile somnului, Piramidele frigului, Planeta nebunilor, Frumusețile oarbe, Dulce uragan; piese de teatru: Lupii, Satul fără dragoste, Fata de pe Mureș; proză scurtă: Nicolae Milescu Spătarul, Între Marea Neagră și Marea Albă, Edgar Degas și romane: Fata din umbră, Ceașca, Frumosul Principe Cercel; publicistică și memorialistică, antologii, traduceri.

1913 – S-a născut Bözödi György

Jakab György; 9 martie 1913, Bözöd/Bezid, Mureș – 25 noiembrie 1989, Budakeszi, Ungaria

Scriitor, sociolog și istoric maghiar. A absolvit Colegiul Unitarian din Cluj (1931), apoi a urmat doi ani studii de teologie. Începând din 1933, a studiat dreptul și filosofia la Universitatea din Cluj. Poemele și povestirile sale au apărut în Ellenzek și Keleti Újság. A fost redactor la ziarul Székely Szó din Târgu Mureș. A locuit la Cluj (1935–1957), unde a fost colaborator al revistei Hitel, apoi angajat la Biblioteca Universității. A publicat articole în Pásztortűz, Ellenzek, Erdélyi Helikon și Korunk. Activitatea sa istorică și sociologică a fost publicată în lucrarea Székely bánja (1938). În Ungaria, lucrările sale au fost publicate în Kelet Nepe (1941). A fost unul dintre fondatorii și redactorii revistei Termes (1942–1944). În anii ’50 a fost contabil în cooperație, din 1957 și până la pensionare, în 1975, a fost cercetător academic la Târgu Mureș. A primit Premiul Baumgarten (1939).

1918 – S-a înființat Societatea Arta română

Organizație artistică fondată la București de către artiștii care au fost mobilizați la Marele Cartier General al armatei române de la Iași: Ștefan Dimitrescu, Camil Ressu, Nicolae Tonitza, I. Ștefănescu, Ion Theodorescu-Sion, Nicolae Dărăscu, Alexis Macedonski, Ionescu Doru, Oscar Han și Traian Cornescu, care și-au coagulat dorința de a face o artă străbătută de umanitate și mai ales ancorată în realitate, totul având la bază o specificitate autohtonă.

Aceștia s-au plasat pe o poziție de adversitate contra Societății Tinerimea artistică, pe care-i vedeau ca bastionul unei arte academico–romantico–idilice, ruptă de realitatea înconjurătoare. Societatea a organizat o serie de expoziții de mare nivel artistic în perioada 1917–1924 și a adunat împrejurul ei pe cei mai reprezentativi artiști plastici din România.

1920 – A încetat din viață Haralamb Lecca (Haralamb George Lecca; 10/23 februarie 1873 – 9 martie 1920)

Poet, dramaturg, prozator și traducător; fondator al Societății Scriitorilor Români; director de scenă al Teatrului Național din Iași; inspector general al teatrelor; primul român care a jucat în piesele scrise de el.

1925 – S-a născut Dimitrie Păcurariu

9 martie 1925, Șcheia, Suceava – 18 ianuarie 2002, București

Profesor universitar, eseist, istoric și critic literar. A urmat cursurile Universității din Cluj, pe care le-a absolvit în anul 1949. A lucrat la Biblioteca Academiei Române, iar din 1952 a ales cariera didactică, la Facultatea de Filologie a Universității București, unde a parcurs toate gradele universitare până la cel de profesor. A predat și la Universitatea Sorbona din Paris, la Universitatea din Viena, iar în perioada 1967–1975 a fost decan al Facultății de Filologie a Universității București. A fost invitat la universitățile din Praga, Budapesta, Amsterdam, Berlin, Roma, Napoli. Lucrările sale și circa 100 de articole tratează probleme diverse: cercetări privind opera și scrierile inedite ale unor scriitori români, stilistica literaturii române (identificând, în premieră, un important curent clasic în literatura română), poziția literaturii române în contextul literaturii europene și mondiale, probleme de teoria literaturii și de antropologie culturală. A coordonat Dicționarul de literatură română (1979).

1926 – S-a născut Boris Cobasnian

9 martie 1926, Petroșani, Bălți, Basarabia – 9 august 2011, Constanța

Dirijor și compozitor, membru (din 1966) al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România unul dintre reprezentanții de seamă ai generației de aur de dirijori și compozitori care au trasat noi coordonate în muzica corală românească. În anul 1947, a devenit student la Conservatorul din București, urmând în paralel și Academia Comercială. Încă din anul I de Conservator s-a înscris în Sindicatul Dirijorilor, afirmându-se ca dirijor la numeroase coruri bucureștene: Corul Uzinelor Metalurgice, Corul fabricii Radio-Popular, Corul Sindicatului Metalo-Chimice, Corul Fabricii de Confecții APACA, obținând premii la concursurile naționale. La Opera din Constanța (1959–1986), a pregătit ca maestru de cor peste 40 de lucrări de operă și operetă, iar ca dirijor a realizat în premieră My fair Lady, Casa cu trei fete, Logodnicul din lună. A dirijat spectacolele: Lăsați-mă să cânt!, Bal la Savoi, Nausica, Lisyistrata și baletul Coppelia. A fost fondatorul și dirijorul renumitei Corale Vox Maris din Constanța (1960), cu care a obținut premii la toate concursurile corale naționale și premii la importantele concursuri corale europene. Multe dintre lucrările sale corale laice și religioase aveau să intre în repertoriul unor prestigioase coruri din țară și din străinătate, bucurându-se de un mare succes în competițiile internaționale.

Boris Cobasnian – Flori de măr • Corul Villanella al Facultății de Arte Ovidius, Constanța

1927 – A intrat în vigoare Convenția internațională privind interzicerea sclaviei

Semnată la Geneva la 25 septembrie 1926, a intrat în vigoare la 9 martie 1927. România a ratificat Convenţia prin Decretul nr. 988/1931, publicat în Buletinul Oficial al României nr. 76/1 aprilie 1931.

1929 – S-a născut Ion Moraru

9 martie 1929, Mîndîc, r.Drochia, RSSM/Republica Moldova – 9 octombrie 2019, Bălți, Republica Moldova

Scriitor și activist anticomunist român din Basarabia, supraviețuitor al lagărelor staliniste din Siberia, mărturisitor. Alături de Petre Lungu a fost fondator al organizației Sabia Dreptății, cu sediul în Liceul Pedagogic din Bălți, grup de rezistență armată antisovietică. A fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste, fiind descoperit de NKVD în 1947, iar membrii săi arestați. A fost arestat pentru prima oară în 1947, în calitate de „element periculos și dușman al poporului”. Avea, pe atunci, 18 ani. În 1950, a fost arestat din nou, închis, torturat și judecat. A primit o condamnare de 25 de ani de închisoare, care includeau 10 ani de exil în Siberia. După șase ani de peregrinări prin pușcăriile din Chișinău, Odessa, Moscova, Ruzaevka (pe Volga) și în lagărele Dubovka, Maikaduk, Ekibastus, Spassk, Aktas, a fost eliberat. Timp de un an a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițîn. A fost membru al Partidului Popular Creștin Democrat. A scris trilogia memorialistică: Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc. A fost distins cu Ordinul Sanctus Stephanus Magnus pentru mireni, de către Patriarhia română (2019).

1929 – A încetat din viață Theodor Speranția (Theodor Dimitrie Speranția; 4 mai 1856 – 9 martie 1929)

Scriitor, folclorist, profesor universitar; membru corespondent al Academiei Române.

1931 – S-a născut Vitalie Tulnic

Vitalie Manolescu; 9 martie 1931, Enichioi, Ismail, România/R. Moldova – 3 decembrie 1973, Chișinău

Poet, publicist. A absolvit în 1951 Școala de Literatură și Critică Literară  „Mihai Eminescu” din București, debutând editorial cu placheta Caiet liric (1958). A publicat volume de poezii de o ținută artistică apreciabilă: Trezirea viorilor, Drum deschis, Dor de cuvinte, Culori și anotimpuri. Prin tot ce a creat, s-a manifestat ca un poet de o vie sensibilitate și temeinică cultură literară, motivul principal al creației sale fiind dorul de viață, dragostea de oameni și plaiul natal. Este autor al unor culegeri de eseuri publicistico-literare: Bucuria întâlnirilor, Flăcări pe comori, care se caracterizează și ele prin finețea observațiilor asupra individualității omului creator.

1936 – A încetat din viață A. de Herz (Adolf Edmund George de Herz; 15 decembrie 1887 – 9 martie 1936)

Dramaturg și publicist; director al revistei Adevărul literar și artistic, membru fondator al Societății Scriitorilor Români.

1937 – S-a născut Alexandru Tatos

9 martie 1937, București – 31 ianuarie 1990, București

Regizor și scenarist de teatru și film. A absolvit Secția de Regie Teatru a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, în 1969. În 1971 a montat două piese de commedia dell’arte, Nebunia lui Pantalone, și Farsa lui Pathelin, pentru Televiziunea Română. A debutat în cinematografie cu filmul Mere roșii, în 1976. A reușit să facă 9 filme, dintre care ultimul, Cine are dreptate? (1990), pe un scenariu de Paul Everac, cu Oana Pellea, a avut premiera după moartea sa. A regizat piese de teatru: Zamolxe de Lucian Blaga, Chițimia de Ion Băieșu, Pasărea Shakespeare, Timpul în Doi de Dumitru Radu Popescu și filme: Duios Anastasia trecea, Secvențe, Întunecare, Secretul armei secrete.

Duios Anastasia trecea (1979) • Anda Onesa, Amza Pellea, Cătălin Ciornei etc.

1939 – A încetat din viață Grigore Tabacaru (14 martie 1883 – 9 martie 1939)

Pedagog, gazetar, publicist; autor de manuale pentru învățământul primar și gimnazial.

1941 – S-a născut Vasile Iancu

9 martie 1941, Ciohoreni, Baia/Iași

Scriitor și publicist. A urmat Universitatea „Al.I. Cuza”, Facultatea de Litere, Secția Limba și Literatura Română (1958– 1963). A fost profesor de gimnaziu și liceu la Pașcani și Vaslui, coordonator de instituții de cultură (Biblioteca raională Pașcani și Casa Județeană a Creației Populare Botoșani), ziarist la cotidianul Vremea nouă Vaslui, redactor teritorial la ziarul Scînteia și, cei mai mulți ani în această profesiune, la România liberă. „Restructurat” un an , pentru „nealiniere”, a revenit în presă cu sprijinul celebrului cărturar Octavian Paler. A debutat publicistic cu proză, în antologia literară Peisaj sucevean și cu un amplu articol despre valorificarea folclorului autentic, în pagina de cultură a ziarului Scînteia (1968). A debutat editorial cu o antologie de folclor literar (1969) și în proză, cu volumul de nuvele, povestiri și un microroman care dă și titlul volumului, Sosire tardivă (1992). A colaborat constant la revistele Convorbiri literare și Dacia literară, dar și la Cronica, România literară, Scriptor etc. Alte cărți publicate: Prizonierul, Fuga în memorie, Când vii din mlaștini, Ispita singurătății, Intersecții relative, Viclenia anilor (Premiul „Ionel Teodoreanu” al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România), Amurg ireversibil, În patru zări (Premiul pentru proză al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România), Morții nu ne lasă... etc.

1941 – A încetat din viață Nicolae Severeanu (14 octombrie 1864 – 9 martie 1941)

Psalt, muzicolog și folclorist, compozitor de muzică corală, psaltică; autor de lucrări didactice.

1942 – S-a născut Ion Caramitru

9 martie 1942, București – 5 septembrie 2021, București

Actor de teatru și film, regizor, om politic. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa Beate Fredanov, în 1964, debutând cu un an mai devreme la Teatrul „Bulandra”, cu rolul principal în Hamlet de William Shakespeare. A jucat la Teatrul „Bulandra” și în spectacole ale Teatrului Național București. A avut roluri principale în: Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Moartea lui Danton de Georg Büchner, Orestia de Eschil, Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, Mincinosul de Carlo Goldoni și în multe piese de Shakespeare. A regizat My Fair Lady de Frederick Loewe, A treia țeapă de Marin Sorescu, Micul coșar de Benjamin Britten, Minciuna de Aleksei Nikolaevici Arbuzov și Neguțătorul din Veneția de Shakespeare. A jucat în peste 40 de filme, debutând cu un rol secundar în Pădurea spânzuraților (1964). Printre cele mai cunoscute filme sunt: Diminețile unui băiat cuminte, Între oglinzi paralele, Luchian (Premiul Special al Juriului în cadrul Festivalului Național al Filmului din 1984), seria Liceenii. A fost căsătorit cu actrița Micaela Caracaș. A intrat în viața politică, oponent al regimului comunist în timpul Revoluției Române din 1989. La 22 decembrie 1989, după ce Nicolae Ceaușescu a părăsit Bucureștiul, a fost cel care, alături de Mircea Dinescu, a anunțat în direct la Televiziunea Română căderea regimului Ceaușescu. Din 2005 a fost directorul Teatrului Național din București. A fost printre membrii fondatori și a condus UNITER.

Dialoguri și fantezii în jazz, cu Ion Caramitru și Johnny Răducanu

1944 – S-a născut Ruxandra Garofeanu

9 martie 1944, București – 17 ianuarie 2021

Istoric și critic de artă; realizatoare de emisiuni de televiziune la TVR; s-a aflat în slujba artelor plastice românești timp de peste cinci decenii. A fost studenta profesorului și esteticianului Eugen Schileru la Institutul „Nicolae Grigorescu”, secția Istoria și Teoria Artei, fiind licențiată în Artă modernă și contemporană românească. A lucrat, începând cu anul 1966, ca redactor cultural la radio, începându-și activitatea în televiziune din 1972. Printre producțiile semnate de Ruxandra Garofeanu se numără Mănăstirea Văcărești, Pictorul Corneliu Baba, Forme și culori, Creanga de aur, Totul la vedere sau Antidot la uitare. A fost membră a Consiliului de Administrație al SRTV (2016–2017). A fost curator de expoziții, fondatoare a Centrului Cultural ArtSociety și a galeriei Dialog, și directoare a galeriei de artă Artmark, dedicându-și activitatea îndrumării și prezentării evoluției artelor plastice din România, precum și susținerii actului creator al tinerei generații. A primit Premiul „Margareta Sterian” pentru creație muzeografică și plastică (2011).

Ruxandra Garofeanu – Viața privată și practici sociale în Epoca de Aur

1944 – A încetat din viață Grigore Antipa (27 noiembrie 1867 – 9 martie 1944)

Naturalist, biolog darwinist, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog și profesor universitar; întemeietorul Muzeului de Istorie Naturală din București; membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.

1945 – Restabilirea administrației românești în nordul Transilvaniei

S-a restabilit administrația românească în nordul Transilvaniei, ocupat de Ungaria horthystă în 1940, proclamată, oficial, la 13 aprilie 1945. „Scoțând Transilvania de Nord de sub autoritatea administrației românești, stimulând discret competiția româno-maghiară, amăgindu-i pe maghiari, a căror soartă era deja pecetluită și, în același timp, șantajându-i pe români, Stalin a obținut atât instalarea unui guvern comunist la București, teritoriul basarabean și bucovinean și participarea trupelor române la războiul din Vest, cât și o atitudine supusă și lipsită de combativitate din partea Budapestei. În fapt, sovieticii au fost aceia care au decis, încă din 1944, soarta Transilvaniei de Nord, dejucând cu bună știință toate tentativele anglo–americane de a da acestei probleme o altă soluție, mai convenabilă Ungariei” [Marcela Sălăgean – Transilvania în jocul de putere al Marilor Puteri, 1940–1947].

1947 – S-a născut Ștefan Călărășanu

9 martie 1947, Turnu-Severin – 2 decembrie 2013

Sculptor, autor de lucrări de artă monumentală, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. După câteva încercări eșuate la facultățile de construcții și arhitectură din București, atras inițial de desen și grafică, a absolvit Institutul de Arte Plastice Timișoara, promoția 1973, urmând apoi doi ani de studii libere în atelierul sculptorului George Apostu (1973–1975). De la acesta, așa cum singur mărturisea, a învățat în primul rând „respectul față de artă”. Și-a dedicat 36 de ani din viață sculpturii. Lucrările sale au apărut în 23 de expoziții de grup în galerii din Timișoara și alte orașe din România, precum și în Franța, Germania, Olanda, SUA, Ungaria, Grecia, Austria și Italia, dar și 18 expoziții personale realizate de-a lungul a 28 de ani: Galeria Helios (Timișoara, 1982, 1985, 1987, 1992, 1996, 1998, 1999), Galeria Vega (Timișoara, 1992), Lugoj, 1986; Paris (Franța, 1991), München (Germania, 1993), Haga (Olanda, 1997), Tours (Franța, 2005), Muzeul de Artă Timișoara (2010). Este autorul a 18 lucrări de artă monumentală în Timișoara și în diferite locuri publice din țară și străinătate, între care Martir (Lugoj, 1991) Isus Cristos (Lugoj, 1991), Compoziție (Timișoara, 1984) Clopotul libertății (Timișoara, 1994) Cruce (Cehia, 1995), Monumentul deținuților politici (Drobeta Turnu-Severin, 1997), Clopotul (Reșița, 1998) bustul lui Constantin Brâncuși (Timișoara), Clopot (Memfis, Italia, 2012). Este creatorul trofeului Festivalului Dramaturgiei Românești de la Timișoara. A câștigat Marele Premiu Național „George Apostu” (Arad, 1998), Premiul pentru sculptură al UAPR (București, 2004), Premiul Juriului Național București (2005) și Premiul UAP Timișoara (2013).

Mai mult: Ștefan Călărășanu, un sculptor de excepție de Liana Păun [PressAlert]

1947 – S-a născut Serafim Belicov

9 martie 1947, Viișoara, Edineț, R. Moldova – 28 iulie 2016

Poet și publicist. A absolvit Facultatea de Filologie, secția Ziaristică, a Universității de Stat din Moldova. A activat la Comitetul de Stat pentru Radiodifuziune, a fost redactor la publicațiile Moldova socialistă, Cultura, redactor-șef adjunct la Învățămîntul public. A debutat editorial cu volumul Veghe (1976), urmat de cartea pentru copii Nesfârșitul spicului. A mai semnat volumele Ev, Vameș, Procesul lui Narcis, precum și cărțile de eseuri Elegii contra frigului și Alte elegii contra frigului. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2000), Premiul „Mihai Eminescu (Putna, 2001), Premiul Salonului Internațional de Carte de la Chișinău (2001), Ordinul Gloria Muncii (2010).

1950 – S-a născut Dan Andrei Aldea

9 martie 1950, București – 18 ianuarie 2020, Călărași

Cântăreț, poliinstrumentist (chitară, vioară, claviaturi, blockflöte, muzicuță, chitară bas), aranjor și compozitor. A absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, studiind în paralel muzica clasică și muzica rock. A făcut parte din formațiile Dacicus, Memphis și în 1968, alături de bateristul Marian Toroimac, a intrat în formația Sfinx a lui Corneliu „Bibi” Ionescu. După un an, s-a impus ca lider al formației Sfinx, transformând-o în una dintre cele mai de succes formații românești de rock progresiv. A fost solist vocal, instrumentist, compozitor sau aranjor pentru sute de piese, abordând o paletă stilistică largă, pe care a extins-o după stabilirea sa în Germania: muzică clasică, blues, rock, reggae, pop-rock, folk, jazz, country. Considerat unul dintre cei mai creativi chitariști români, era apreciat și ca un bun tehnician. A scris muzică de scenă pentru spectacolele Suferințele tânărului W (Goethe), Elisabeta I, A douăsprezecea noapte (Shakespeare)., coloana sonoră pentru filmul Nunta de piatră (în colaborare cu Dorin Liviu Zaharia). S-a stabilit din 1981 în Occident (mai întâi în Belgia, apoi în Germania), unde a în studioul de înregistrări. În 2014 a revenit în România.

Dan Andrei Aldea – Concert Gala Folk ”Floare de Colț”, Sighet 2015

1954 – S-a născut Policarp Malîhin

9 martie 1954, Mila 23, Tulcea

Sportiv de performanță specializat în probele de kaiac. A debutat în sportul de performanță în anii ’70, la CS Danubiu Tulcea. S-a afirmat, pe plan internațional, la Steaua București (1974–1981, antrenor Nicolae Navasart). Multiplu campion național, în intervalul 1975–1979 a obținut 7 titluri și numeroase clasări și pe locurile II și III. A participat la Campionatele Mondiale din 1974 (Mexico – locul al V-lea), 1975 (Belgrad – medalia de argint la 1000 m și pe cea de bronz la 500 m) și medaliat cu bronz la Montreal 1976. A fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv cl.III (2004).

1954 – S-a născut Teodor Anghelini

9 martie 1954, Brașov

Fost fotbalist și antrenor. A jucat la Steagul Roșu Brașov, fiind apoi unul dintre cei mai buni fundași laterali ai echipei Steaua București, cu care a fost campion național (1976, 1978) și câștigător al Cupei României (1976, 1979). A fost component al echipei naționale, fiind coleg cu Cornel Dinu, Liță Dumitru, Anghel Iordănescu și alții. După retragerea din teren a devenit antrenor al echipelor Ceahlăul Piatra Neamț, Steaua Mizil, FC Câmpina, FC Predeal, FC Călărași, Aversa, CS Mogoșoaia, antrenor secund la Steaua, cu principal Victor Pițurcă. A antrenat una din echipele naționale de juniori. Ultima dată a antrenat clubul Concordia Chiajna în 2010.

1957 – S-a născut Dan Merișca

9 martie 1957, Butea, Iași – 21 noiembrie 1991, Iași

Scriitor de science-fiction, fratele scriitorului Lucian Merișca. A debutat editorial la 12 ani, cu poezie, într-o antologie a elevilor coordonată de Tudor Opriș (1969). Elev la Liceul Internat „C. Negruzzi“ din Iași (1972–1976), a colaborat la cenaclul și revista liceului, Corolar pe care apoi le-a și condus. A urmat Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic din Iași (1977–1982), timp în care a lucrat la revista Opinia studențească și a colaborat la Dialog (revista Universității „Al.I. Cuza”), Viața Politehnicii. A inițiat și condus cenaclul Quarc din Iași. A fost inginer, la Fabrica de Zahăr din Sascut (Bacău) și la filiala ei din Liești (Galați), inginer la Întreprinderea de Execuție, Exploatare, Lucrări de Îmbunătățiri Funciare (IELIF). A publicat numeroase povestiri în antologiile Alfa, Avertisment pentru liniștea planetei, Nici un zeu în cosmos, O planetă numită anticipație, Cronici metagalactice. A colaborat la Almanahul Anticipația, CPSF Anticipația, Jurnalul SF, Știință și Tehnică și multe alte reviste, fiind autorul volumului Revoltă în labirint. A murit în apartamentul său de la Iași, electrocutat accidental.

1960 – A încetat din viață Otto Ackermann (18 octombrie 1909 – 9 martie 1960)

Dirijor elvețian originar din România; a dirijat orchestre din Düsseldorf, Brno, Berna, Viena, Zurich etc.

1961 – A încetat din viață Cezar Petrescu (1 decembrie 1892 – 9 martie 1961)

Romancier, nuvelist, traducător și gazetar; membru titular al Academiei Române.

1964 – Relații diplomatice România – Italia

Relațiile oficiale româno-italiene datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Italia a recunoscut, la 24 noiembrie/6 decembrie 1879, independența României și a hotărât numirea unui ministru plenipotențiar la București. În timpul celui de-al doilea război mondial, relațiile diplomatice dintre cele două țări nu au fost întrerupte. La 9 martie 1964, guvernele României și Italiei au adoptat hotărârea de a ridica misiunile diplomatice de la Roma și București la rang de ambasadă.

1966 – A încetat din viață Duiliu Marcu (25 martie 1885 – 9 martie 1966)

Arhitect; membru titular al Academiei Române; președinte de onoare a Uniunii arhitecților din România.

1971 – A încetat din viață Ion I. Agârbiceanu (6 ianuarie 1907 – 9 martie 1971)

Fizician, proiectantul primului laser cu gaze din România; membru corespondent al Academiei Române; fiul scriitorului Ion Agârbiceanu.

1977 – S-a născut Irina Iordăchescu

9 martie 1977, București

Soprană, interpretă de operă, fiica baritonului Dan Iordăchescu și a actriței Irina Bora. A absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa de Canto Maria Slătinaru-Nistor și la clasa de Lied-oratoriu Dan Iordăchescu. Din anul 2005 a devenit solistă a Operei Naționale București. A cucerit importante premii la concursuri naționale și internaționale, dintre care: „Ionel Perlea”, „Mihail Jora” (România), „G.B. Viotti”, „V. Bellini”, „A. Giacomotti” (Italia), „M. Callas” (Grecia), „S. Geszty” (Spania), „IVC- s’ Hertogenbosch” (Olanda) și i-a fost acordat Premiul „Iosif Sava” de către Radiodifuziunea Română. A fost invitată frecvent ca solistă la Filarmonica „George Enescu” București, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Filarmonica Pitești, Filarmonica de Stat Moldova Iași, Filarmonica de Stat din Cluj, Filarmonica „Gheorghe Dima” din Brașov, Filarmonica de Stat din Botoșani, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu-Vâlcea, Filarmonica de Stat din Târgu-Mureș, Filarmonica de Stat din Oradea, Filarmonica „Dinu Lipatti” din Satu-Mare, Filarmonica de Stat Oltenia din Craiova, Filarmonica Banatul din Timișoara, Filarmonica de Stat din Sibiu, Filarmonica de Stat din Arad. Internațional, a debutat pe scena Teatrului „Dante Alighieri” în cadrul Festivalului de la Ravenna (Italia, 2001) în rolul Giuliettei din I Capuleti e I Montecchi, de Bellini. De la momentul debutului internațional a interpretat roluri principale în producții internaționale de operă și concerte pe scene de renume și în festivaluri importante ca: Teatro alla Scala din Milano, Teatro ”Dante Alighieri” Ravenna, Teatrul Municipal din Piacenza, Teatrul ”Massimo V.Bellini” Catania, Festivalul Internațional Mittelfest Udine, Catedrala San Nicolo din Treviso, Sala de Concerte Apollinee a Teatrului La Fenice din Venezia (Italia), Teatrul Perez Galdos Las Palmas (Spania), Bergen Opera (Norvegia), Operele de Stat din Varna, Plovdiv, Russe și Sofia, Festivalul Internațional de Operă Varna (Bulgaria), Teatrul Capitole din Gent, SB Vlaamse Opera Antwerpen și Sala de Concerte Flagey din Bruxelles (Belgia), Opera de Stat din Almaty și Festivalul Internațional River Sound din Astana (Kazakhstan), Festivalul de Operă de la Glyndebourne și Catedrala Saint Michael din Coventry (Marea Britanie), Festivalul de Operă de la Sankt Margarethen (Austria), Festivalul Internațional de Muzică din Kefalonia și Sala Mare de Concerte din Thessaloniki (Grecia), Festivalul Internațional de Muzică Infinity din Sarayevo, Auditoriumul Isaac Stern Carnegie Hall New York (SUA), Catedrala Saint Michaels din Luxembourg, Sala Mare de Concerte din Vaasa (Finlanda), Sala de Concerte ”P.I. Ceaikovski” Moscova, Sala Mare de Concerte a Filarmonicii din Sankt Petersburg (Rusia), Sala Mare a Filarmonicii din Mulhouse (Franta) etc. A susținut concerte alături de Gheorghe Zamfir la Carnegie Hall din New York, la Chicago, la Tel Aviv, Ierusalim și Haifa.

Giacomo Puccini – La Boheme Quando m’en vo (Musetta’s valse) • Orchestra Simfonică București, Dirijor Tiberiu Soare

1979 – A încetat din viață Fábian Ferenc (2 noiembrie 1933 – 9 martie 1979)

Actor și regizor român de etnie maghiară; a jucat la Teatrul Maghiar din Timișoara; a avut roluri importante în cinematografia ungară.

1985 – A încetat din viață Constantin Băltărețu (16 aprilie 1938 – 9 martie 1985)

Actor de teatru și film; a participat la înființarea Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani; a jucat apoi la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj, Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, Teatrul de Comedie din București.

2001 – A încetat din viață Gheorghe Silaș (18 aprilie 1914 – 9 martie 2001)

Inginer mecanic; a organizat și dezvoltat la Timișoara o școală de vibrații și vibropercuții; membru corespondent al Academiei Române.

2001 – A încetat din viață Petre Ghelmez (2 martie 1932, Gogoșari, Vlașca/Giurgiu – 9 martie 2001)

Poet, scriitor pentru copii, publicist și editor

2006 – A încetat din viață Laura Stoica (Adriana-Laurenția Stoica; 10 octombrie 1967 – 9 martie 2006)

Cântăreață, compozitoare de muzică pop rock și actriță; a murit în urma unui accident de circulație alături de cel ce urma să-i devină soț, bateristul Cristian Mărgescu (ex-Metrock) și copilul lor nenăscut, pe când se întorcea de la un concert susținut la Urziceni.

2010 – A încetat din viață Aurel Manolache (5 octombrie 1931 – 9 martie 2010)

Compozitor, dirijor și director de teatru; fondator, prim dirijor și director al Teatrului Fantasio din Constanța.

2010 – A încetat din viață Gheorghe Constantin (14 decembrie 1932, București – 9 martie 2010, București)

Fotbalist și antrenor, considerat un simbol al echipei Steaua București; a câștigat patru titluri de campion cu Steaua; a pregătit Steaua, ca antrenor secund și principal.

2012 – A încetat din viață Dan Damian (29 iulie 1927 – 9 martie 2012)

Actor de teatru și film; a jucat la Teatrul „Bulandra”.

2015 – A încetat din viață Marcel Dragomir (30 octombrie 1944 – 9 martie 2015)

Compozitor și interpret de muzică ușoară; redactor principal la Secția de creație a Radiodifuziunii Române (1984–1994).

2018 – A încetat din viață Ion Voinescu-Țop (18 aprilie 1929 – 9 martie 2018)

Fost internațional de fotbal, component al echipei de aur a CCA și antrenor; portar de legendă, care a marcat cel mai mult istoria fotbalului românesc, conform UEFA.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită