~ Personalitatea zilei* ~

 

Elvira Popescu

10 mai 1894, București – 11 decembrie 1993, Paris

 

Elvira Popescu a fost o actriță franceză de origine română de teatru și de film.

Era fiica unui comerciant prosper din cartierul Colentina. A dat dovadă încă din copilărie de talente scenice: grație în mișcări, prestanță la mers, vioiciune și limpezime în grai. Când avea doar 11 ani, părinții ei au descoperit că avea un dar de imitație ascuțit și plin de haz, fiind capabilă să imite perfect orice persoană. Drumul către teatru i-a fost deschis de unchiul său, actorul Ion Nicolescu. El a fost cel care a inițiat-o de copil în tainele actoricești și a îndrumat-o să facă studii în acest domeniu.

A urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din București, având profesori pe Aristizza Romanescu, Lucia Sturdza-Bulandra și Constantin Nottara și a absolvit cu brio.

A debutat la doar 16 ani, dintr-o întâmplare pe scena Teatrului Național din București, cu rolul Ileana Cosânzeana din Înșir-te mărgărite de Victor Eftimiu. Actrița care urma să joace rolul s-a îmbolnăvit, ea fiind cea desemnată să o înlocuiască.  Interpretarea a fost un succes și rolurile au început să curgă.

A fost angajată la Teatrul Național, unde i s-au dat, încă de la începutul carierei, roluri principale. La 18 ani a jucat în primul film românesc, Independența României, în rolul unei țărăncuțe.

Elvira Popescu nu a fost doar o bună actriță, ci și o bună conducătoare. La doar 25 de ani a fost numită directoare artistică, alături de Ion Manolescu, a Teatrului Excelsior (1919). Doi ani mai târziu, împreună cu actorul Ion Iancovescu a întemeiat Teatrul Mic, pe care l-a condus ca director în următorii ani. În tot acest timp, a jucat zeci de roluri care au făcut-o cunoscută.

Vocea Elvirei Popescu la Radio România Cultural

În Bucureștiul interbelic, frumoasa actriță și viața ei sentimentală au alimentat ani buni bârfele mondene. A fost căsătorită inițial cu comediantul Aurel Athanasescu, cu care a avut o fetiță, Tatiana, unicul ei copil. După divorțul de Athanasescu s-a căsătorit cu Manolescu Strunga, ministrul Finanțelor și Agriculturii la vremea respectivă, de care a divorțat când s-a decis să plece în Franța și, se spune, legase deja o relație amoroasă cu un cunoscut scriitor francez.

Autorii francezi au ocupat un loc de predilecție în repertoriul ei; Louis Verneuil, la vremea aceea unul din cei mai spirituali și în vogă autori de vodeviluri, a fost favoritul ei.

Același Verneuil, care va scrie mai târziu special pentru Elvira Popescu numeroase piese de teatru, a jucat de fapt un rol decisiv în viața și cariera talentatei actrițe. El a angajat-o pentru prima dată în 1923 la Teatrul De la Michodière din Paris, în rolul principal din piesa Ma Cousine de Varsovie (Verișoara mea din Varșovia), în care a debutat cu un succes extraordinar, deși nu stăpânea perfect limba franceză. Aproape instantaneu, ”L’accent d’Elvira Popescu” a devenit proverbial. În interpretarea ei, piesa a avut peste 1.000 de reprezentații, iar francezii au fost fascinați de frumusețea actriței din România și mai ales de accentul străin pe care nu încerca să-l ascundă. Critica a elogiat-o in corpore, fapt care este foarte rar întâlnit în Franța, supranumindu-o ”Reine du Boulevard”, ”Notre Dame du Théâtre”, ”Monstre Sacré” etc. După zece ani la Paris, ajunsese în Franța un nume mai popular decât Greta Garbo.

După relația cu scriitorul francez Verneuil, Elvira Popescu s-a căsătorit cu baronul Maximilien Sébastien Foy, care a devenit ulterior conte, așa devenind contesă de Foy în Franța.

Cariera sa teatrală a durat neîntrerupt timp de 65 de ani, repertoriul pieselor interpretate fiind totuși relativ restrâns; toate piesele în care Elvira Popescu era protagonistă țineau afișele cu anii, fiind extrem de solicitată de public. Unele dintre ele au depășit 2000 de spectacole, ceea ce rămâne o performanță rareori egalată de alți actori.

A cochetat și cu cinematografia și a jucat alături de Alain Delon și Claudia Cardinale. Cariera sa cinematografică s-a întins între anii 1920–1970; actrița a creat pe memoria de celuloid personaje remarcabile în: La Présidente, Ils étaient neuf célibataires, Austerlitz, Plein Soleil.

L’habit vert

Se spune că Elvira ar fi fost una dintre sursele de inspirație ale lui Henri Matisse pentru celebrele tablouri din seria La Blouse Roumaine. Scriitorul Tristan Bernard o descria astfel: „Elvire Popesco este un pahar de șampanie cu lacrimi în partea de jos”.

Și-a asumat și răspunderea conducerii unor companii teatrale, fiind co-directoare alături de actorul Hubert de Malet, la Théâtre de Paris și Théâtre Marigny. A fost distinsă cu premiul Molière pentru cea mai bună actriță, decernat de asociația actorilor francezi, și de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte dinstincții ale statului francez.

Elvira Popescu a fost una dintre cele mai frumoase românce din perioada interbelică. A urcat pe scenă pentru prima dată într-un teatru din București și a ajuns să strălucească în luminile reflectoarelor pariziene. Francezii au numit-o Elvire Popesco și au supranumit-o „Notre Dame de Théâtre“.

S-a stins din viata la 99 de ani, cu doar cinci luni înainte să împlinească un secol de viață, și a fost înmormântată în cimitirul parizian Pere-Lachaise.

Mai mult: Elvira Popescu [Wikipedia]

 

Le valet maître (1941)

 

***** [In English] *****

Elvira Popescu

10 May 1894, Bucharest – 11 December 1993, Paris

 

Elvira Popescu was a Romanian-born French stage and movie actress and theatre director.

She debuted at the National Theatre Bucharest at age 16. She became artistic director of the Excelsior Theatre (1921) and started Teatrul Mic, which she managed in parallel with the Excelsior.

At the urging of Louis Verneuil, the French playwright, Popescu moved in 1924 to Paris, where she played the leading role in Ma Cousine de Varsovie, at the Théâtre Michel (1923), under Verneuil’s direction. She also played in Tovaritch (1933), La Machine infernale (1954), Nina (1949), and La Mamma (1957). Later on, she was director of Théâtre de Paris (1956–1965), and Théâtre Marigny (1965–1978).

Elvira Popescu also played in movies, such as La Présidente (Fernand Rivers, 1938), Tricoche et Cacolet (Pierre Colombier, 1938), Ils étaient neuf célibataires (Sacha Guitry, 1939), Paradis perdu (Abel Gance, 1940), Austerlitz (Abel Gance, 1960), Purple Noon (René Clément, 1960).

Ils étaient neuf célibataires (1939)

At age 84, she played again in La Mamma.

Elvira Popescu received the Molière Prize for career achievements (1987) and twice the Légion d’honneur.

More on: Elvira Popescu [Wikipedia]

*****

 

#ElviraPopescu #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită