~ Personalitatea zilei* ~
Petrache Poenaru
10 ianuarie 1799, Benești, Vâlcea – 2 octombrie 1875, București
Petrache Poenaru a fost revoluționar, inventator, inginer, matematician, pedagog, membru titular (din 1870) al Academiei Române.
A crescut cu niște rude mai înstărite și astfel a putut să învețe. Între 1811–1818 a urmat studiile secundare la Craiova, la școala de la Biserica Obedeanu.
A participat la revoluția din 1921. Lipsit de calitățile necesare unui luptător, a ajuns însă în atenția lui Tudor Vladimirescu datorită calităților sale organizatorice, astfel că l-a „cooptat” în echipa sa de conducere, ca secretar. Tot atunci, a lansat primul ziar românesc de propagandă, Foaia de propagandă, în care a prezentat, într-o manieră echilibrată, opțiunile politice despre revoluție.
La înfrângerea revoluției, a fugit din România, cu ajutorul unei burse pe care a primit-o, în Berlin și apoi s-a refugiat în Paris. „Petrache Poenaru, scăpat ca prin minune de la moarte, pleacă la rugăminţile lui Tudor Vladimirescu să studieze la Viena, iar apoi la Paris. Aici studiază Filologia şi Politehnica, devenind absolvent al Şcolii Politehnice din Paris” [Florin Epure, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional – interviu în Adevărul].
La Universitatea din Viena a studiat greaca, latina, matematica, fizica, în perioada 1824–1825, iar la Politehnică, ingineria. În 1826 și-a continuat pregătirea la Școala de Aplicații a Inginerilor Geografi din Paris, lucrând în aceeași perioadă la realizarea hărții Franței, sub conducerea lui L. Puissant. În 1831 s-a specializat în industriile minieră și metalurgică în Marea Britanie.
În timpul studiilor la Paris, a brevetat primul toc rezervor din lume, la vremea respectivă cunoscut sub numele de stilograf; brevetat mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208/25 mai 1827), cu titlul Plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre (Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală). Cu această ocazie, Poenaru a devenit practic primul român care a obținut un brevet de invenție.

Din păcate, nu și-a putut materializa invenția la adevărata ei valoare. Nu a reușit să lanseze stilograful în producție de serie, ceea ce l-a împiedicat să dezvolte instrumentul de scris într-unul și mai performant. Prevedea inventarea unui piston care să asigure o încărcare mai ușoară cu cerneală a stiloului… Ideea a fost preluată în 1884 de Lewis Edson Waterman, care a transformat stilograful într-un veritabil stilou care se poate umple prin intermediul peniței.
Stiloul lui Petrache Poenaru
A fost primul român care a mers cu trenul. Aflat în străinătate, având acces la mai multe informații, la doar o lună de la lansarea primei rute feroviare, Liverpool–Manchester (construită în septembrie 1830), Poenaru a plecat în călătorie cu trenul… Comentariile sale pe seama acestei noi descoperiri: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului […] douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi […]”.
Revenit în țară, a fost profesor de Fizică și de Matematică la Colegiul Sf. Sava, al cărui director a fost în anul 1832.
Între 1832–1847 a fost inspector și director al Eforiei Școalelor Naționale (echivalent al Ministrului Educației), calitate în care a avut o contribuție semnificativă la organizarea învățământului național de la orașe și sate: a susținut înființarea de școli primare în care să se predea după metoda lancasteriană și a redactat un nou regulament al școlilor – cea dintâi încercare de organizare a învățământului din Țara Românească, a fost fondatorul Colegiului Național „Carol I” din Craiova, a inițiat crearea Societății Agronomice și a Școlii de Agricultură de la Pantelimon, s-a implicat în domenii legate de învățământ, administrație și inovație. A elaborat manuale școlare, contribuind la formarea terminologiei matematice în limba română, a publicat cele dintâi manuale de geometrie și algebră, a fost autorul primului curs de Geometrie din țara română. Împreună cu Florian Aaron și G. Hill, a întocmit un Vocabular francezo-românesc în perioada 1840–1841.
A editat împreună cu Florian Aaron și Simion Marcovici Foaia Muzeului Național în perioada 1836–1838. De asemenea, a realizat cea dintâi publicație gratuită și oficială destinată mediului rural – Învățătorul satului (1843).
A desfășurat o intensă activitate culturală, contribuind la înființarea Societății Filarmonice în 1833, s-a numărat printre întemeietorii Grădinii Botanice și ai Muzeului Național de Antichități din București.
Între 1834–1836 a insistat pentru introducerea Sistemului Metric Zecimal în Muntenia.
Implicat în Revoluția de la 1848, a făcut parte din Comisia de eliberare a robilor țigani, motiv pentru care a ajuns și în închisoare.
Din poziția de membru al Eforiei Școlilor Naționale în 1850 a devenit co-fondator al Școlii de Poduri și Șosele (actuala Universitate de Construcții din București). A fost membru în Comisia Documentelor, Consiliul de Stat, Asociația Literară, Comisia tehnică a lucrărilor publice, contribuind la formarea ingineriei românești, membru în Comisia Tehnică a Departamentului Treburilor din Lăuntru, promovând introducerea unor mașini în Tara Românească – una dintre primele a fost o dragă importată din Paris, care a curățat Dâmbovița de gunoaie. A participat activ la lucrările de construcție a unei fabrici de cărămizi. A fost membru al Academiei de Științe din Paris.
După Unirea Principatelor din 1859, a ajuns în anturajul lui Alexandru Ioan Cuza, iar în 1861 a fost numit membru de onoare al Societății ASTRA.
În discursul de recepție la primirea în Academia Română, a susținut că cele 5 luni cât a fost pandur și haiduc i-au schimbat complet destinul și va păstra toată viața în inimă acele clipe mărețe.
Mai mult: Petrache Poenaru [Wikipedia]
Petrache Poenaru – Inventatorul stiloului [EU aleg România]
***** [In English] *****

Petrache Poenaru
10 January 1799 – 2 October 1875
Petrache Poenaru was a Romanian inventor of the Enlightenment era. Poenaru, who had studied in Paris and Vienna and, later, completed his specialized studies in England, was a mathematician, physicist, engineer, inventor, teacher and organizer of the educational system, as well as a politician, agronomist, and zootechnologist, founder of the Philharmonic Society, the Botanical Gardens and the National Museum of Antiquities in Bucharest.
While a student in Paris, Petrache Poenaru invented the world’s first fountain pen, an invention for which the French Government issued a patent on 25 May 1827, with the code number 3208 and the description ”plume portable sans fin, qui s’alimente elle-meme avec de l’ancre” („never-ending portable pen, which recharges itself with ink„).
More on: Petrache Poenaru [Wikipedia]
Envisioned in Romania – Petrache Poenaru
#PetrachePoenaru #istoriaromanilor #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality
---------- *Ediție revizuită și adăugită

Pingback: 5 Iunie în istoria românilor
Pingback: Gheorghe Lazăr
Pingback: 2 Octombrie în istoria românilor
Pingback: 25 Mai în istoria românilor
Pingback: 5 Iunie în istoria românilor
Pingback: 30 Iulie în istoria românilor
Pingback: 11 Martie în istoria românilor
Pingback: 30 Iulie în istoria românilor
Pingback: 2 Octombrie în istoria românilor