~ Personalitatea zilei – Today’s Personality* ~

 

Anton Bruckner

4 septembrie 1824, Ansfelden, Austria Superioară/Austria – 11 octombrie 1896, Viena, Austro-Ungaria/Austria

 

Anton Bruckner a fost compozitor și organist austriac, precum și profesor universitar. Calitatea de compozitor i-a fost recunoscută de contemporani către sfârșitul vieții. A fost unul dintre cei mai importanți și inovatori creatori de muzică ai timpului său, iar lucrările sale au exercitat o mare influență asupra istoriei muzicii până în secolul al XX-lea.

Era cel mai mare dintre cei doisprezece copii ai profesorului Anton Bruckner și ai soției sale, Theresia. Fiind profesor într-o școală de provincie, tatăl asigura muzica religioasă în biserică (cantor și organist) și muzica la sărbători locale (violonist), tânărul Bruckner intrând în contact cu muzica de la o vârstă fragedă. A învățat să cânte la vioară, pian și orgă. La zece ani, lucra ocazional ca organist suplinitor.

După moartea timpurie a tatălui, în 1837, mama sa l-a trimis la Mănăstirea Sankt Florian unde, fiind membru al corului de băieți a primit și lecții de muzică. S-a pregătit să devină profesor. A fost întâi asistent școlar în localitatea Windhaag, perioadă în care a compus Misa Windhague, Misa Kronstorfer și Misa pentru Joia Mare, apoi a fost asistent la Kronstorf.

Missa No. 1 în Re minor, WAB 26

În 1845 a promovat examenul de profesorat, în același an ocupând un post de profesor asistent la școala din Sankt Florian pentru zece ani, timp în care a avut loc dezvoltarea sa treptată de la profesor la muzician profesionist. Muzica a devenit din ce în ce mai importantă pentru el, perfecționându-și cântatul la orgă.

Requiem în Re minor, WAB 39 • Soprană Ilze Paegle, Soprană alto Bernadeta Sonnleitner, Tenor Matthias Müller, Bas Ralf Ernst

A devenit organist provizoriu, organist al Mănăstirii Sankt Florian. Primele sale compoziții de mai mare importanță au fost Requiem (1848) și Missa solemnis (1854), o serie de motete și melodiile Psalmilor 22 și 114.

Missa Solemnis în Si minor, WAB 29 • Soprană Cilla Grossmеyеr, Alto Mira Zakai, Tenor Wilfriеd Jochеns, Bas Assеn Vassilеv

În 1854, la Viena, a promovat cu brio examenul de organist cu Ignaz Aßmayer, capel-maistru la curte, iar după un an a devenit studentul celebrului profesor teoretician Simon Sechter cu care studiaseră Franz Schubert și Franz Lachner.

În 1855, prin concurs, a fost numit organist al Catedralei Ignatiuskirche, lucrând și în biserica parohială.

În 1860 a preluat conducerea unui cor bărbătesc, Liedertafel Frohsinn, cu care a susținut numeroase concerte câștigând o bună reputație ca dirijor de cor. Printre numeroasele lucrări compuse pentru cor se numără Germanenzug.

Germanenzug • Roberts Wesleyan College Chorale and Brass Ensemble

A studiat compoziția cu dirijorul de teatru Otto Kitzler din Linz care l-a inițiat în metodele moderne de compoziție, lucrările lui Ludwig van Beethoven, Robert Schumann și Felix Mendelssohn constituind baza acestor lecții. Așa a creat primele lucrări instrumentale majore: un cvartet de coarde, o uvertură și Simfonia de studiu. Între 1864–1868 a creat primele sale capodopere incluzând cele trei mise majore în re minor, în mi minor și în fa minor, precum și Simfonia nr. 1 în do minor.

Admirator al lui Richard Wagner, în 1865 , l-a cunoscut personal, la o reprezentație a operei Tristan și Isolda la München. Wagner i-a oferit trei ani mai târziu conducerea scenei finale la premiera operei Maeștrii cântăreți din Nürnberg.

Dar, numeroasele activități – organist, director de cor și compozitor l-au suprasolicitat, încât în 1867 a trebuit să se supună unui tratament pentru a-și reveni.

În 1868 prima sa simfonie, sub propria conducere, a avut o premieră de succes.

Simfonia nr. 1 în do minor • Frankfurt Radio Symphony Orchestra, Dirijor Paavo Järvi

În 1867 a devenit succesorul fostului său mentor Simon Sechter în postul de profesor de Teoria muzicii și de Orgă la Conservatorul din Viena devenise vacant, precum și în postul de organist al curții din Viena.

A susținut concerte de mare succes la Nancy și Paris, la Londra.

Simfoniile sale – Simfonia nr. 2 în do minor prezentată în premieră de Filarmonica din Viena în 1873, sub conducerea compozitorului, Simfonia nr. 3, dedicată lui Richard Wagner – au stârnit reacții nefavorabile din partea criticilor, în special Eduard Hanslick, un oponent ferm al Noii Școli Germane al cărei reprezentant cheie era Wagner, l-a considerat de atunci înainte pe Bruckner un periculos „epigon Wagner” care trebuia oprit. Recenziile sale au influențat pe mulți dintre colegii săi, mulți critici considerându-l pe Bruckner un „wagnerian” și oponent al lui Johannes Brahms. Doar un mic cerc de prieteni și susținători au rămas alături de compozitor.

Simfonia nr. 3 în Re minor, WAB 103 • WDR Symphony Orchestra, Dirijor Jukka-Pekka Saraste

Odată cu premiera de succes a Simfoniei nr. 4 și a Cvintetului de coarde în fa major (1881), Bruckner a reușit să recâștige într-o oarecare măsură respectul oponenților săi, dar linia separatoare dintre „Brahmsieni” și „Wagnerieni și Brucknerieni” a existat până la sfârșit. În ciuda acestui fapt, Bruckner s-a bucurat de o faimă de durată, așa cum a demonstrat turneul de concerte din Elveția în 1880.

Marea descoperire a muzicii lui Bruckner a venit abia odată cu premiera Simfoniei nr. 7 în 1884 cu tânărul dirijor Arthur Nikisch, la Leipzig, departe de „câmpul de luptă” din Viena. Simfoniile nr. 5 și nr. 6 au fost interpretate pentru prima dată la câțiva ani de la moartea compozitorului.

Simfonia nr. 5 în Si bemol major • Münchner Philharmoniker, Dirijor Sergiu Celibidache

Totuși, după ce Hermann Levi a contribuit la triumful celei de-a 7-a simfonii la München în 1885 și după interpretarea Te Deum-ului de către Hans Richter la Viena în anul următor a fost un strălucit succes, muzica lui Bruckner s-a consolidat treptat atât în ​​țară, cât și în străinătate. Împăratul Franz Joseph I a fost atât de impresionat de Te Deum încât i-a acordat lui Bruckner Crucea de Cavaler a Ordinului Franz Joseph.

Între timp simfoniile sale anterioare au redevenit cunoscute, nu  înainte ca Bruckner să le supună revizuirii amănunțite. De asemenea, Simfonia nr. 8, a cărei schiță inițial fusese respinsă de Levi, a fost și ea revizuită de Bruckner, fiind dirijată de Hans Richter cu succes la Viena în 1892.

Simfonia nr. 8 în Do minor • Vienna Philharmonic Orchestra, Dirijor Herbert von Karajan

În 1891 s-a pensionat din funcția de profesor la conservator, în 1892 a demisionat din funcția de organist de curte și doi ani mai târziu a ținut ultima sa prelegere la universitate. A primit numeroase distincții, inclusiv titlul de Doctor Oonorific al Universității din Viena. În 1895 împăratul i-a acordat lui Bruckner și privilegiul de a ocupa un apartament în Palatul Belvedere, unde și-a petrecut ultimul an de viață.

A continuat lucrul, însă doar primele trei părți ale Simfoniei a 9-a au fost terminate, iar a patra a rămas un fragment.

Anton Bruckner a fost înmormântat în Bazilica Mănăstirii Sankt Florian. Sarcofagul său se află sub orga bazilicii și poartă inscripția „Non confundar in aeternum” (ultimul rând din Te Deum).

Mai mult: Anton Bruckner [Wikipedia]

 

Te Deum • NDR Symphony Orchestra, Monteverdi Choir London, Dirijor John Eliot Gardiner, Katarina Dalayman, Susan Graham, David Maxwell Anderson, Peter Rose

 

***** [In English] *****

Anton Bruckner

4 September 1824, Ansfelden – 11 October 1896, Vienna

 

Anton Bruckner was an Austrian composer of a number of highly original and monumental symphonies. He was also an organist and teacher who composed much sacred and secular choral music.

Bruckner was the son of a village schoolmaster and organist in Upper Austria. He showed talent on the violin and spinet by the age of four, and by age 10 he was deputizing at the church organ. In 1837, Bruckner entered the monastery-school of St. Florian as a choir boy. This splendid Baroque foundation, with its magnificent organ, was to remain Bruckner’s spiritual home.

Symphony No. 4 in E-flat major, WAB 104 • Wiener Philharmoniker, Conductor: Claudio Abbado

The first symphonies are considered emblematic of the final stage of Austro-German Romanticism because of their rich harmonic language, strongly polyphonic character, and considerable length. Bruckner’s compositions helped to define contemporary musical radicalism, owing to their dissonances, unprepared modulations, and roving harmonies.

Symphony No. 7 in E major, WAB 107 • Lucerne Festival Orchestra, Conductor Claudio Abbado

Unlike other musical radicals, such as Richard Wagner or Hugo Wolf, Bruckner showed extreme humility before other musicians, Wagner in particular. This apparent dichotomy between Bruckner the man and Bruckner the composer hampers efforts to describe his life in a way that gives a straightforward context for his music.

More on: Anton Bruckner [Wikipedia]

*****

 

Symphony No. 9 in D minor • Wiener Philharmoniker, Conductor Leonard Bernstein

 

#AntonBruckner #personalitateazilei #todayspersonality #universalmusic