~ Personalitatea zilei – Today’s Personality* ~

 

Ingrid Bergman

29 august 1915, Stockholm – 29 august 1982, London

 

Ingrid Bergman a fost o actriță de film, de origine suedeză, care a jucat într-o varietate de filme europene și americane, filme de televiziune și piese de teatru și al cărei farmec natural, prospețime, inteligență și vitalitate au făcut-o imaginea sincerității și a feminității idealizate, laureată cu trei premii Oscar, laureată a triplei recunoașteri filmice numită Triple Crown of Acting, o categorie aparte pentru actorii și actrițele care sunt câștigători ai premiilor Oscar, Tony și Emmy.

Avea doar doi ani când mama ei a murit, iar un deceniu mai târziu a murit și tatăl ei. Deși era timidă, visa de mult să devină actriță și a lucrat asiduu pentru admiterea la Școala Regală de Teatru Dramatic din Stockholm, unde a studiat timp de un an. Prima ei apariție creditată în film a fost în Munkbrogreven (Contele Podului Bătrânului Călugăr; 1935), și a fost urmată de roluri provocatoare în astfel de filme suedeze precum originalul Intermezzo (1936) și En kvinnas ansikte (Fața unei femei; 1938). În 1939, a jucat în versiunea hollywoodiană a lui Intermezzo cu Leslie Howard, care a fost un succes de box-office.

A Woman’s Face / Fața unei femei (1938) Secvență

După încă vreo câteva filme, Bergman a devenit vedetă cu drama romantică Casablanca (1942) cu Humphrey Bogart și Paul Henreid, unul dintre cele mai emblematice filme ale cinematografiei mondiale.

De-acum foarte căutată, Bergman a apărut într-o serie de succese de critică și comerciale care au inclus For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele, 1943), care s-a bazat pe romanul lui Ernest Hemingway, și filmul noir Gaslight (1944), în rolul unei femei al cărei soț (Charles Boyer) încearcă să o înnebunească, interpretarea aducându-i un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță.

Gaslight The Missing Painting Scene (1944)

A primit un alt premiu Oscar pentru portretizarea unei călugărițe în The Bells of St. Mary’s (Clopotele de la St. Mary, 1945), a câștigat aprecieri și pentru două thrillere regizate de Alfred Hitchcock: Spellbound (1945), în care a jucat rolul unui psihiatru care încearcă să ajute un pacient amnezic (Gregory Peck) și Notorious (1946), o dramă de spionaj în care a jucat alături de Cary Grant. A interpretat personajul titular din Joan of Arc (1948), pentru care a primit a patra nominalizare la Premiul Oscar.

Joan of Arc (1948)

În timpul filmărilor pentru Stromboli (1950), Bergman a început o poveste de dragoste cu regizorul italian Roberto Rossellini și au avut un fiu înainte ca ea să obțină divorțul de primul ei soț. A urmat un scandal – în special un senator american a numit-o „un exemplu oribil de feminitate și o influență puternică pentru rău” – și a fost interzisă la Hollywood. A revenit în Europa, unde a apărut în filme italiene și franceze precum Europa ’51 (Cea mai mare dragoste; 1952) și Viaggio in Italia (Călătorie în Italia; 1954). Între timp, s-a căsătorit cu Rossellini, iar cuplul a mai avut încă doi copii.

Ingrid Bergman a revenit triumfător la Hollywood în Anastasia (1956), pentru care a câștigat al doilea premiu Oscar.

Anastasia (1956)

Ea a continuat să apară în producții de la Hollywood, inclusiv în The Inn of the Sixth Happiness (Hanul celor șase fericiri, 1958), precum și în filme europene. A câștigat al treilea Oscar, pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul din filmul de mare succes Murder on the Orient Express (Crima din Orient Expres, 1974).

Cu toate acestea, cei mai mulți sunt de acord că cea mai mare performanță din ultimii ei ani a fost rolul de pianist concertist în filmul suedez Höstsonaten (Sonata de toamnă, 1978), regizat de Ingmar Bergman, pentru care a primit cea de-a șaptea și ultima nominalizare la Oscar pentru dramă. Ultimul ei rol a fost cel al Goldei Meir, premierul israelian, în piesa de televiziune A Woman Called Golda (1981). Pentru acest rol, ea a primit postum un premiu Emmy în 1982.

Mai mult: Ingrid Bergman [Wikipedia]

 

Casablanca (1942) „Play it Sam, Play As Time Goes By” • Ingrid Bergman, Humphrey Bogart, Sinatra sings

 

***** [In English] *****

Ingrid Bergman

29 August 1915, Stockholm – 29 August 1982, London

 

Ingrid Bergman was a Swedish actress who starred in a variety of European and American films, television movies and plays and whose natural charm, freshness, intelligence, and vitality made her the image of sincerity and idealized womanhood.

Bergman was only two years old when her mother died, and about a decade later her father also passed away. Although she was shy, she long dreamed of becoming an actress, and she worked assiduously for admission to the Royal Dramatic Theatre School in Stockholm, where she studied for a year. Her first credited film appearance was in Munkbrogreven (The Count of the Old Monk’s Bridge; 1935), and it was followed by challenging roles in such Swedish films as the original Intermezzo (1936) and En kvinnas ansikte (A Woman’s Face; 1938). In 1939 she starred in the Hollywood version of Intermezzo with Leslie Howard, which was a box-office hit.

Intermezzo: A Love Story (1939)

Several films later, Bergman became a star with the romantic drama Casablanca (1942) with Humphrey Bogart and Paul Henreid, one of cinema’s most iconic films.

Casablanca I Still Love You • Ingrid Bergman, Humphrey Bogart

Now highly sought after, Bergman appeared in a series of critical and commercial successes that included For Whom the Bell Tolls (1943), which was based on Ernest Hemingway’s novel, and the film noir Gaslight (1944). In the latter movie she starred as a woman whose husband (Charles Boyer) attempts to drive her mad, and her performance earned her an Academy Award for best actress.

Gaslight (1944) You Think I’m Insane

Bergman received another Oscar nod for her portrayal of a nun in The Bells of St. Mary’s (1945). During this time she also earned acclaim for two thrillers directed by Alfred Hitchcock: Spellbound (1945), in which she played a psychiatrist attempting to help an amnesiac patient (Gregory Peck), and Notorious (1946), an espionage drama that costarred Cary Grant. Bergman continued to show her impressive range by playing the titular character in Joan of Arc (1948), for which she received her fourth Academy Award nomination.

Spellbound (1945)

During the filming of Stromboli (1950), Bergman began a love affair with the Italian director Roberto Rossellini, and they had a son before she obtained a divorce from her first husband. A scandal ensued – a U.S. senator notably called her “a horrible example of womanhood and a powerful influence for evil” – and she was banned in Hollywood, returned to Europe, where she appeared in Italian and French films such as Europa ’51 (The Greatest Love; 1952) and Viaggio in Italia (Journey to Italy; 1954). During this time she married Rossellini, and the couple had two more children.

Europa 51 (1952)

Ingrid Bergman made a triumphant Hollywood comeback in Anastasia (1956), for which she won her second Academy Award. She continued to appear in Hollywood productions, including The Inn of the Sixth Happiness (1958), as well as in European films. She won her third Oscar, for best supporting actress, for her role in the highly successful film Murder on the Orient Express (1974). However, most agree that her greatest performance in her later years was as a concert pianist in the Swedish film Höstsonaten (Autumn Sonata; 1978), directed by Ingmar Bergman; she received her seventh and final Academy Award nomination for the drama. Her last role was that of Golda Meir, the Israeli prime minister, in the television play A Woman Called Golda (1981). For this role she was posthumously awarded an Emmy Award in 1982.

More on: Ingrid Bergman [Wikipedia]

 

*****

 

Goodbye Again / Vă place Brahms? (1961)

 

#IngridBergman #personalitateazilei #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită