5 Mai în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Expoziția Internațională New York 1939 – Pavilionul României

 

1619 – Tratatul de la Alba Iulia dintre Transilvania și Țara Românească

Principele Gabriel Bethlen a încheiat la data de 5 mai 1619 un tratat de alianță cu domnitorul Țării Românești, Gavril Movilă prin care părțile se angajau să-și acorde asistență în cazul unui atac și să conlucreze în apărarea intereselor lor la înalta Poartă.

1644 – Bătălia de la Drégelypalánk

Principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I a întreținut relații amicale cu Domnul Țării Românești, Matei Basarab cu care a semnat mai multe tratate de alianță (1633, 1635, 1636, 1638, 1640, 1647) și cu Vasile Lupu, domnul Moldovei cu care a încheiat două tratate de alianță în 1638 și 1646. Cea mai importantă acțiune de politică externă a principelui a fost implicarea Transilvaniei în războiul de 30 de ani (1618–1648) de partea coaliției protestante franco-suedeze. A început operațiunile militare împotriva imperialilor (aprilie 1644) în Ungaria superioară, pe care a ocupat-o în cea mai mare parte. A suferit o înfrângere în bătălia de la Glagoc (aprilie 1644), apoi oastea Transilvaniei, condusă de Ioan Kemeny și sprijinită de trupe din Țara Românească și Moldova, i-a învins pe imperiali în data de 5 mai 1644 la Drégelypalánk.

1836 – S-a născut Gheorghe Scheletti

5 mai 1836, Iași – 14 septembrie 1887, Iași

Pianist și compozitor, profesor universitar. A studiat la pensionul lui Gheorghe Asachi din Iași și a luat lecții de pian. A plecat la Berlin pentru a urma cursurile unei școli de ingineri, continuând și pregătirea muzicală la Konservatorium Stern, cu profesorii Julius Schulhoff și Theodor Kullak. Aici l-a cunoscut pe Giacomo Meyerbeer. Întors în țară, a ocupat un post la Ministerul Lucrărilor Publice, apoi a intrat în armată, fiind avansat până la gradul de maior. Susținător al lui Alexandru Ioan Cuza, a refuzat să participe la complotul care a dus la detronarea acestuia și a publicat ulterior un pamflet, Procesul dlui maior Scheletti în care afirma că militarii care au organizat complotul și-au călcat demnitatea de oșteni și de cetățeni. A fost judecat de către Comisia Criminală și Consiliul de Revizie Militar care au hotărât degradarea și îndepărtarea sa din armată. A plecat la Viena să-și desăvârșească cunoștințele muzicale (1867–1870), unde l-a întâlnit pe Johann Strauss care l-a determinat să scrie muzică ușoară și de salon. La întoarcerea în țară a fost numit profesor de pian la Conservatorul de muzică din Iași. A înființat și condus Octetul român. De asemenea, a avut o activitate publicistică notabilă, semnând numeroase note și articole polemice în revista Arta din Iași. A participat la activitatea societății Junimea. A compus piese de muzică instrumentală: Marș funebru la moartea lui Cuza Vodă, Hora Griviței, Marș funebru la moartea eroilor români de la Plevna, Suspinul Carpaților, Aurora boreală, sau valsurile Dorul, Iluzii pierdute și Grangurul (înscris de Johann Strauss în repertoriul său); muzică vocală: Vânătorii, Cinel-Cinel, De la mine pân’ la tine, Baladă, Dorul, Bate vântul. Cea mai cunoscută lucrarea a sa rămâne Ce te legeni, codrule pe versuri de Mihai Eminescu.

Gheorghe Scheletti – Ce te legeni, codrule • Dan Iordăchescu

1862 – Societatea Română de arme și dare la semn

A fost prima societate de tir la nivel național, având sediul la București. În 1865, prin Decretul Domnesc nr. 1147 din 5/17 mai 1862, dat de Al.I. Cuza, au fost aprobate statutele Societății de dare la semn în Principatele Unite, domnitorul donând societății din terenul Mănăstirii Radu-Vodă, trecut în patrimoniul statului, o suprafață de 47.514 mp, pentru a-l folosi drept poligon de tir.

1862 – S-a născut Elena Niculiță–Voronca

5 mai 1862, Bârlad – 1939, Siret, Suceava

Folcloristă, poetă, prozatoare. Nu a urmat studii superioare, fiind o autodidactă în adevăratul sens al cuvântului. Influențată de folcloristul Simion Florea Marian, din 1888 a început să strângă și să publice povești, credințe și datini populare din Bucovina. Pentru o perioadă, a fost redactor la Gazeta și președinta Societății culturale România tânără. A debutat publicistic cu versuri în revista Familia și cu studii de folclor în Românul (1890) și Rândunica (1893). A colaborat la publicațiile Calendarul copiilor, Sămănătorul, Convorbiri literare, Dreptatea, Ghidușul, Junimea literară, cu texte populare și cercetări în domeniul etnografic. Lucrarea care a consacrat-o a fost Datinile și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică (1903). Din cele trei volume proiectate nu a reușit să publice decât unul, structurat în cinci părți. Alte lucrări: Studii în floclor, Sărbătoarea Moșilor în București, Industria casnică în Bucovina, Poezii.

1870 – S-a născut Ernest Juvara

5 mai 1870, Bârlad, Vaslui – 5 mai 1933, București

Medic inovator în tehnica chirurgicală și instrumentală, profesor universitar. A urmat cursurile Facultății de Medicină din Paris (1888 – 1895), perioadă în care i s-a încredințat direcția Laboratorului de Anatomie pentru disecții și executarea planșelor, lucrând, simultan și în Laboratorul de Chimie (1890–1892). A fost extern al spitalelor din Paris, preparator–ajutor la Anatomie Patologică, preparator al conferințelor și exercițiilor practice de etologie. A obținut titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie la Paris (1895). Întors în țară, a fost numit asistent la Institutul de Anatomie Topografică și Chirurgie Experimentală din București, apoi la institutul similar din Iași, profesor de Anatomie descriptivă la Institutul de Anatomie din Iași, al cărui director a devenit. În 1907 i s-a încredințat un serviciu de chirurgie la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași la care efectua 300–400 operații anuale. Din 1912 și a fost numit profesor la Clinica a III-a chirurgicală a Spitalului Filantropia din București și subdirector al Institutului de Anatomie Topografică. A imaginat și perfecționat 77 de piese chirurgicale și diferite procedee chirurgicale, desenele sale anatomice constituie și astăzi lucrări inegalate. A fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler.

1872 – Primul sinod general al Bisericii greco-catolice din Provincia Alba Iulia și Făgăraș

Desfășurat la Blaj în perioada 5–14 mai, a dezbătut și a luat decizii privind organizarea constituțională a Bisericii Române Unite și a stabilit, în Decretele finale, normative referitoare la organizarea școlilor.

1874 – S-a inaugurat calea ferată Iași–Ungheni

La 1 iunie 1870 s-a dat în exploatare drumul de fier Suceava–Pașcani–Roman–Iași, ca prelungire al aceluia dintre Lemberg–Cernăuți–Suceava. Existând ideea ca drumul de fier al Vienei să se prelungească spre Prut, pentru a se lega cu acel rusesc al Odessei, astfel ca Gara Iași să devină centru de tranzit pentru mărfurile ce se schimbau între Europa de Nord și Marea Neagră, Regele Carol I a tratat problema cu Țarul Alexandru al II-lea în 1868. Conexiunea convenea și administrației căilor ferate ruse crescând traficul pe linia lor și bucura patrioții români căci ușura apropierea fraților moldoveni despărțiți după anexarea Basarabiei, în 1812, de imperiul țarist. Totodată se considera „că lucrarea va înlesni grânelor din mijlocul Moldovei, să ajungă mai iute și cu puțină cheltuială, la Odessa” și, de acolo, pe piețele Orientului. Lucrările principale încheindu-se, duminică, 28 aprilie/10 mai 1874, ora 10, ieșenii erau chemați la o primă călătorie cu „cel dintâi tren românesc” pe noua linie. O primă inaugurare s-a sărbătorit în 5/27 mai 1874, la ora 4 după amiază, trenul cu vagoane albastre, galbene și roșii, împodobit cu stindarde tricolore pornind spre Ungheni. Dată în folosință la 8/20 august 1874, după aprobarea Legii de organizare și exploatare a liniei (proprietatea statului român), noua cale ferată intra definitiv în viața orașului.

1880 – A încetat din viață Andrei Mocioni (27 iunie 1812, Budapesta – 23 aprilie/5 mai 1880, Foeni, Timiș)

Jurist și om politic; militant pentru drepturile românilor din Banat și Transilvania; membru al Senatului Imperial de la Viena; membru fondator și onorific al Academiei Române

1898 – S-a născut Dimitrie G. Dinicu

5 mai 1898, București – 5 februarie 1964, București

Violoncelist și profesor universitar. A fost violoncelist-concertist în recitaluri și formații camerale, violoncelist în Orchestra Simfonică „George Enescu” din Iași și în Orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice din București, violoncelist, prim-violoncelist și director adjunct (1946–1949) la Filarmonica „George Enescu” din București, prim-violoncelist în Orchestra Operei Române din București (1928–1930), profesor, decan, director și rector (1958–1959) la Conservatorul din București.

A fost distins cu numeroase premii. A scris: Metodă modernă de violoncel pentru curs inferior, Studiul violoncelului, Contribuții la arta interpretării muzicale.

1909 – S-a născut Idel Ianchelevici

5 mai 1909, Leova, România/Republica Moldova – 26 iunie 1994, Maisons-Laffitte, Franța

Sculptor și pictor franco-belgian de origine română, membru de onoare din străinătate (din 1992) al Academiei Române. Aflat ca recrut, la Galați, el a reușit să realizeze busturile a 14 voievozi, la propunerea Comandantului regimentului, busturi care se află astăzi la Muzeul Municipal al orașului. În 1931, se afla la Liege, în Belgia, pentru a studia Artele Frumoase, absolvind școala cu diplomă Magna cum laudae, în numai doi ani. S-a căsătorit și a primit cetățenia belgiană. După război s-a stabilit lângă Paris, la Maisons Laffitte, unde a organizat un muzeu propriu. În 1976, a expus lucrări la Teatrul Național din București, cu prilejul vizitei suveranilor belgieni în România, în 1985 a donat 350 de desene în tuș și opt sculpturi Muzeului Național al României. În 1990, a omagiat martirii din decembrie 1989, donând două desene. În același an a recăpătat cetățenia română. Idel Ianchelevici aparține atât României, cât și civilizației europene și a lumii. Este cunoscut în Belgia, are un Muzeu cu numele său în Olanda, a expus în Franța, Israel, SUA, Zair. El spunea: „O sculptură trebuie să știe să coboare de pe soclu, numai că noi nu-i dăm voie”.

1912 – S-a înființat Liga Națională Aeriană

Societatea a fost creată prin strădania prințului George Valentin Bibescu, primul român posesor al unui brevet de pilotaj și care a fost și primul director tehnic, având drept scop„ înzestrarea Armatei Române cu aeroplane”.

 

1913 – S-a născut Ion Eremia

5 mai 1913, Constanța – 23 februarie 2004, București

General, scriitor și deținut politic în regimul comunist, supranumit „Soljenițin al românilor”. A îmbrățișat de tânăr cariera militară, absolvind cursurile Școlii Militare de Geniu cu gradul de sublocotenent. A fost comandant de pluton la Regimentul 7 Pionieri, Timișoara. A urmat Studii tehnice la Școala de Aplicații de Geniu (1936–1938). A inventat torpila terestră dirijată, pentru a cărei paternitate se va lupta ani întregi. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1936–1939), nu a absolvit, dar cursurile i-au influențat puternic viitoarea activitate literară. A participat la în cel de-al doilea război mondial, cu Batalionul Transmisiuni Motorizat în regiunile Chișinău și Tighina, comandant de companie al Diviziei 1 Pază Ucraina, comandant de companie transmisiuni al Diviziei 9 Infanterie. A fost avansat la gradul de căpitan (1944), maior (1946), urmând o ascensiune rapidă: locotenent colonel, colonel, general-maior și numit în funcția de ministru adjunct pentru construcții și cazarea trupelor. Ca militar, a fost redactor-șef la Glasul Armatei, șef al Casei Centrale a Armatei, comandant al Academiei Militare Politice, deputat în Marea Adunare Națională, ministru adjunct pentru construcții militare. A contribuit la construirea aeroporturilor Otopeni, Timișoara, Bacău, Mihail Kogălniceanu și a condus lucrările de dezvoltare și consolidare a portului Mangalia și cea mai mare parte din portul militar anexă. După moartea lui Stalin în 1953, a pledat pentru analizarea cultului personalității marelui conducător și reformarea Partidului Muncitoresc Român. A fost eliberat din funcție, trecut în rezervă, exclus din rândurile PMR. Revoltat de abuzurile regimului a scris pe furiș o carte contra comunismului, Gulliver în țara minciunilor, finalizată la 11 septembrie 1958, pe care a încercat s-o trimită spre publicare în Franța, dar manuscrisul a fost predat Securității. A fost arestat, condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale prin agitație” și 14 ani temniță grea, pentru „complotare la tentativa crimei de trădare de patrie”, urmând să execute pedeapsa cea mai mare. A trecut succesiv prin penitenciarele Jilava, Râmnicu-Sărat și Aiud, iar la 24 iulie 1964 a fost eliberat odată cu toți deținuții politici. Alte cărți publicate: Popa Stoica, Neînfrînții din Țara Zimbrilor, Insula Robinson.

1913 – S-a născut Octavian Bârlea

5 mai 1913, Bârlești–Mogoș, Alba – 5 aprilie 2005, München

Teolog greco-catolic, istoric specialist în istorie ecleziastică, fratele folcloristului Ovidiu Bârlea. A studiat la Academia Teologică din Blaj (1930–1934) și la Colegiul Pontifical Pio Romeno de la Roma. În 1943, a susținut prima teză de doctorat despre opera lui Petru Movilă. În 1945 primit funcția de membru al Misiunii Vaticanului pentru refugiații din Germania și Austria. A fost transferat al Paris, vicepreședinte al Misiunii Catolice Române pentru Europa de Vest și rector al Misiunii Catolice din Franța. Revenind la Roma, a fost directorul secției române a postului Radio Vatican (1957–1960) și colaborator la Vocea Americii și Radio Europa Liberă. În 1957 a înființat la Roma Societatea Academică Română, pe care a condus-o în calitate de președinte și fondator. Din 1978, după asasinarea părintelui Vasile Zăpârțan, a fost principalul preot paroh al Bisericii Unite din München și, tot din acest an a înființat și condus revista Perspective, a misiunii române unite din Republica Federală Germania. A fost unul dintre liderii comunității refugiaților români din München în perioada comunistă. A primit următoarele distincții pontificale: camerier secret (1952), prelat papal cu titlul de monsenior (1964), capelan al Ordinului de Malta (1961). Dintre lucrările și articolele sale: De Confessione Orthodoxa Petri Mohilae (1948, prima teză de doctorat), Ex historia romena: Ioannes Bob episcopus Fagarasiensis (1951, a doua teză de doctorat), Biserica Română Unită între cele două Războaie mondiale, Icoana și tabloul între Orient și Occident, Mitropolia Bisericii Române Unite proclamată în 1855 la Blaj, Arta și evlavia din Bisericile românești, Tendințe de armonie în România între ortodocși și uniți începând dela primul răboi mondial până astăzi etc.

1919 – S-a născut George Uscătescu

5 mai 1919, Crețești, Gorj – 11 mai 1995, Madrid

Filosof, estetician, eseist, poet și sociolog, membru de onoare (din 1991) din străinătate al Academiei Române. În 1940, la recomandarea lui Nicolae Iorga, a primit o bursă pentru Italia, unde a realizat cu strălucire trei doctorate: în Filosofie, Litere și Drept. Datorită războiului, nu s-a mai întors în țară și s-a stabilit definitiv în Spania, la Madrid. Ajungând profesor universitar la Universitatea Complutense din Madrid, titular al catedrei de Filosofie, a desfășurat o activitate enciclopedică abordând subiecte de cultură, estetică, filozofie, de istorie, politologie etc. Operele lui sunt scrise în majoritate în spaniolă, dar și în italiană, franceză, germană și traduse în engleză, portugheză, greacă. A fost profesor de onoare al Universităților din Roma, Buenos Aires, Moderna Ciudad de Mexico, Strasbourg, Florența, Genova, Valencia, Veneția, Trieste, Palermo, Bologna. La Madrid a înființat revista Destin care, sub conducerea sa de peste 25 de ani a fost un adevărat focar de cultură al exilului românesc, la ea colaborând Grigore Gafencu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Ștefan Lupașcu și alte personalități românești. A predat de asemenea cursuri universitare la Barcelona, în Argentina, în Italia. A fost președintele Societății Ibero-Americane de filosofie, președintele Societății de Studii Umaniste ”Giovani Gentile” din Roma. Opera sa, numărând peste 80 de cărți și sute de articole are ca obiect studii și eseuri din domeniul esteticii, diplomației, filosofia culturii și a dreptului. În domeniul literar, a debutat la 20 de ani în revista Tinerețea din București și pe parcursul vieții a publicat 7 volume poetice din colecția Destin: Tanatos, Dărâmat Hion, Melc Sideral, Memoria Pădurii, Millenarium, Poeme, Autobiografie, Timp și Destin. După evenimentele din 1990 din România, a fost printre primii români din exil care s-a alăturat mișcării de emancipare politică și culturală care a deschis noul curs al istoriei în România.

1919 – S-a născut Mihnea Gheorghiu

5 mai 1919, București – 11 decembrie 2011

Poet, prozator, dramaturg, eseist, cineast și traducător, membru titular (din 1996) al Academiei Române. A urmat studii de Litere și Filosofie la Universitatea din București, iar în 1947 și-a dat Doctoratul. A continuat specializarea în Franța, Italia, Marea Britanie și SUA, în anul 1964, devenind Doctor Docent. A debutat ca scriitor în 1937, cu o suită de poeme reunite în volumele Anna-Mad și Ultimul peisaj al orașului cenușiu, urmate de volumele Balade, Ultimul peisaj, Întâmplări din Marea Răscoală. A dedicat lui Dimitrie Cantemir romanul cu caracter eseistic, Două ambasade, reluat sub titlul A venit un om din răsărit, urmat de romanul Enigma din strada presei și volumul de povestiri Cele două roze după piesele lui William Shakespeare. A fost redactor-șef al ziarului Scînteia tineretului. Începând cu 1948–1949, a abordat proletcultismul, adică a pactizat cu noua putere comunistă. Asociat la început cu (neo)avangardismul, a fondat revista Secolul 20, al cărei redactor-șef a fost până în 1963. Ca dramaturg, a scris mai multe drame istorice, Tudor din Vladimiri, Istorii dramatice, Zodia taurului, Patetica ’77, cărora li se adaugă scenariile de filme pentru Porto-Franco, Tudor, Zodia Fecioarei, Pădurea pierdută, Cantemir, Hyperion, Tănase Scatiu, Burebista. A scris studii și eseuri de critică și istorie a culturii adunate în volumele Modalitatea conformistă a artei, Orientări în literatura străină, Scene din viața lui Shakespeare, Scrisori din imediata apropiere. A fost deosebit de apreciat ca traducător, printre alții, ai lui Gabriel Garcia Marquez și William Shakespeare.

Dimitrie Cantemir (1973)

1922 – S-a născut Dumitru Hîncu

5 mai 1922, Botoșani

Eseist, editor, istoric, publicist, traducător. A absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea din București. A avut activitate publicistică în redacțiile: Agerpres, Contemporanul, Veac nou, în redacția publicațiilor pentru străinătate, a fost șef secție Literatură universală la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, director adjunct al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România. A debutat publicistic în revista Apărarea (1946). A colaborat cu eseuri, studii și articole la publicațiile: Arc, Buletinul Centrului, Muzeului și Arhivei Istorice a Evreilor din România, Contemporanul, Gazeta literară, România literară, Viața Românească etc. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul revistei Magazin istoric, Diplomă pentru întreaga operă literară acordată de Uniunea Scriitorilor din România (2012). Scrieri: Heinrich Heine, vestitor al timpurilor noi, Kogălniceanu, Un licăr în beznă: Acțiuni necunoscute ale diplomației române, Marta Bibescu – Intrigă fără iubire: piesă jucată în culise, Meandrele istoriei, Timpuri și oameni, 1941: Dureroasa fracturare a unei lungi conviețuiri.

1924 – S-a născut Jean Lorin Florescu

5 mai 1924, București – 1992, București

Actor de teatru și film. A fost absolvent al Institutului de Artă Cinematografică (promoția 1953). Actor de compoziție prin excelență, a jucat în filme ca: Gelozia bat-o vina (1954, debut), Porto-Franco, Neamul Șoimăreștilor, Columna, Mihai Viteazul, Marele singuratic, Toate pânzele sus!, Bietul Ioanide, Figuranții etc.

Alarmă în Deltă (1975)

1927 – S-a născut Vicu Mândra

Lewis Mendelovici; 5 mai 1927, București – ?

Istoric și critic literar. A urmat Facultatea de Litere și Filozofie a Universității București (1945–1949) și a devenit Doctor în Filologie în 1972. A fost redactor la Tinerețea, unde a și debutat în 1946, la Tânărul muncitor, Scînteia tineretului, redactor-șef la Editura Tineretului, redactor-șef adjunct la Gazeta literară și, în paralel, cadru didactic la Facultatea de Limba și Literatura Română din București (din 1950 până la pensionare), trecând prin toate treptele carierei, până la gradul de profesor. A colaborat la Gazeta literară, Teatrul, Viața românească, Contemporanul, Luceafărul etc. A debutat editorial cu Însemnări despre literatură și teatru (1958). S-a consacrat îndeosebi dramaturgiei, domeniu în genere puțin cercetat la noi. Alte scrieri: Incursiuni în istoria dramaturgiei române. De la Gh. Asachi la Camil Petrescu, Clasicism și romantism în dramaturgia românească (1816-1918), Jocul situațiilor dramatice. Principii, aplicații, analize, Istoria literaturii dramatice românești, vol. I: De la începuturi până la 1890.

1928 – A încetat din viață Ion Dragoslav (Ion V. Ivaciuc sau Sumanariu Ion Ivanciuc; 14 iunie 1875, Fălticeni – 5 mai 1928, Fălticeni)

Scriitor; atașat grupului revistei Convorbiri critice al lui Mihail Dragomirescu, apoi curentului modernist al lui Eugen Lovinescu, Sburătorul

1929 – S-a născut Victoria Drăgănescu-Zimțea

5 mai 1929 la București – 31 ianuarie 2014

Soprană. A urmat Conservatorul din București, unde a avut profesori iluștri. A fost coristă în Ansamblul CFR-Giulești, Corul Filarmonicii „George Enescu”, solistă la Ansamblul Sfatului Popular al Capitalei, după care a devenit solistă la Opera Națională București (1959–1969). După 1969 și-a desfășurat activitatea în Germania și Italia: Opera din Innsbruck, Teatrul de Stat din Saarbrücken, Teatrul de Stat Gärtnerplatz din München, Teatrul de Stat din Kassel, Școala de Canto Madrigaliste din Palermo. Repertoriul său a cuprins roluri în Medeea de Cherubini, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte și Flautul fermecat de Mozart, La serva padrona de Pergolesi, Fidelio de Beethoven, Cavalleria rusticana de Mascagni, Dama de pică și Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Boema și Tosca de Puccini, Olandezul zburător, Tannhauser și Lohengrin de Wagner, Cavalerul rozelor și Electra de Strauss.

1932 – S-a născut Aurel Stroe

5 mai 1932, București – 3 octombrie 2008, Mannheim, Germania

Compozitor, profesor, muzician, autor, publicist și muzicolog. A absolvit Conservatorul București. A scris muzică cultă contemporană, simfonică, vocal-simfonică (de cameră, corală), muzică electronică și muzică de scenă. A fost asistent, lector, conferențiar și profesor (din 1993) la Universitatea Națională de Muzică București; a predat Orchestrație și Compoziție, având studenți, printre alții, pe Liana Alexandra, Maia Ciobanu, Horia Rațiu, Gabriel Vlădescu, Carmen Stoianov, Petru Stoianov, Adrian Borza, George Draga, Smaranda Oțeanu-Bunea etc. A fost profesor asociat la University of Illinois (SUA), la Școala normală a Universității din Strasbourg și a susținut cursuri de vară la Piatra Neamț, Darmstadt (Germania) și Bușteni. A susținut conferințe, prelegeri, referate, comunicări științifice în țară și peste hotare (Franța, Austria, Germania), emisiuni de radio și televiziune. A publicat studii, eseuri, articole, interviuri în: Muzica, Secolul XX, Contemporanul, România literară, Tribuna (Cluj), Actualitatea muzicală etc. A fost distins cu ordinul Meritul Cultural cl.IV (1969), Premiul Academiei Române (1974), ordinul Chevalier des Arts et des Lettres al Republicii Franceze (1991), Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1998), Premiul Herder (Viena, 2002).

Aurel Stroe – Arcade pentru 11 formații de instrumente (1962) • Orchestra Simfonică a Cinematografiei, Dirijor Constantin Bugeanu

1933 – S-a născut George Zarafu

5 mai 1933, Stănislănești, Argeș – 3 noiembrie 2019

Scriitor, epigramist și autor de cărți pentru copii, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Filologie, din București în 1958 și s-a dedicat, până la pensionare, activității de editor de carte, la ESPLA și apoi la Editura „Ion Creangă”. În același timp a scris propria operă, numeroase volume de versuri pentru copii: Pauze cu aplauze, Ținte cu învățăminte, dar și volume de epigrame ori volume cu antologii: Epigramiști români, Zece umoriști români, Epigrame de Păstorel Teodoreanu, Cincinat Pavelescu. Volumul său, Lumea prin care am trecut, este o biografie sui-generis, cu zeci de pagini de epigrame scrise cu diferite ocazii și în diverse medii literare, despre colegi, poeți și scriitori și alți epigramiști pe care i-a întâlnit, în lunga viață… precum și replici date celor care au scris despre el.

1933 – A încetat din viață Ernest Juvara (5 mai 1870, Bârlad, Vaslui – 5 mai 1933, București)

Medic inovator în tehnica chirurgicală și instrumentală; profesor universitar la Facultatea de Medicină din București

1936 – S-a născut Ion Dumeniuc

5 mai 1936, Socii Noi, România/Republica Moldova – 3 noiembrie 1992, Chișinău

Lingvist, profesor universitar, publicist și om de stat moldovean, luptător pentru revenirea la grafie latină și denumirea de limbă română. Rutean prin origine, a fost unul dintre cei mai aprigi, mai harnici, mai consecvenți și mai onești luptători pentru suveranitatea limbii române la ea acasă. A participat activ la opera de renaștere spirituală a românilor din Basarabia. Este autorul materialelor didactice pentru învățământul superior: Introducere în lingvistică, Lingvistica generală, Norme ortografice, ortoepice și de punctuație ale limbii române. A fost primul redactor-șef al revistei Limba română, primul director al Departamentului pentru funcționarea limbilor al Republicii Moldova.

1938 – Premiera absolută a baletului Nunta în Carpați

Lucrare muzicală de referință a compozitorului Paul Constantinescu, baletul Nunta în Carpați a fost terminat în anul 1938 și încununat în același an, cu Premiul I „George Enescu” pentru compoziție muzicală, decernat de o exigentă comisie prezidată de însuși fondatorul acestui important premiu, George Enescu. Premiera, divertisment coregrafic pe un libret de Floria Capsali, a avut loc sub bagheta dirijorului George Georgescu, pe scena Operei Române din București.

Paul Constantinescu – Nuntă în Carpați (Nuntă în Fundul Moldovei)

1939 – Deschiderea oficială a Pavilionului României la Expoziția Internațională New York 1939

Pavilionul României a fost deschis pe 5 mai 1939 de Dimitrie Gusti; la festivitate a cântat Orchestra Grigoraș Dinicu având-o solistă pe Maria Tănase.

Participarea Romaniei la New York World’s Expo 1939

Cu prilejul unui concert din cadrul Expoziției Internaționale, George Enescu a dirijat Orchestra Filarmonică din New York. Programul prezentat a cuprins lucrări de muzică românească.

George Enescu – Ciocârlia [Rapsodia Română]

1940 – S-a născut Toma Grigorie

5 mai 1940, Golenți–Calafat, Dolj

Poet, prozator, critic literar, eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A obținut licența și doctoratul în Filologie la Universitatea din București. A fost profesor în învățământul preuniversitar, apoi la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, conferențiar la Catedra de limba română a Institutului de Limbi Romanice, Universitatea „Adam Mickiewicz”, Poznań (Polonia). A participat la cursuri de vară la Skopje și Ohrid (Macedonia, 1978, 1983) și Veliko-Târnovo (Bulgaria, 1985, 1992) și a fost invitat la festivaluri internaționale de poezie: Poznań (Polonia, 1996, 2001), Halkida (Grecia, 2002). A publicat cărți de poezie: Visele cuvintelor, Trăiri, Seva lucrurilor, Dezlănțuind tăcerea, Catedrala de sub stern, Peste marginile lumii/Over the border of the world (antologie), Cina cea de toamnă; de proză: Andreea & Radu, Viața din urmă; de critică și eseu: Incursiuni în literatura română, Eseuri subsidiare la „Adio, Europa!” de Ion D. Sîrbu, Metaforele teatrului sorescian, Marile întâmplări ale omului; de teatru: Coiful lui Hades. A primit două premii USR, Filiala Craiova.

1944 – Negocieri anglo-sovietice în problemele României și Greciei

La 5 mai 1944, de externe al Marii Britanii, Anthony Eden, a propus, într-o discuție cu ambasadorul sovietic la Londra, Feodor Tarasovici Gusev un acord prin care, temporar, problemele românești să fie preponderent de competența URSS, iar cele grecești să fie preponderent de competența Marii Britanii. La 18 mai 1944, Gusev a oferit acceptul guvernului său, interesandu-se de poziția Washingtonului. Departamentul de Stat, prin Cordell Hull, și-a exprimat dezacordul, președintele F.D. Roosevelt acceptând punctul de vedere al secretarului de stat, potrivit căruia nu putea fi admisă politica sferelor de influență, însă la presiunea lui Churchill, președintele american s-a lăsat convins, în cele din urmă, datorita argumentelor de ordin militar oferite de premierul britanic și a faptului că acordul era limitat la numai trei luni, pentru o perioada de probă. La 15 iulie 1944, Departamentul de Stat al SUA a comunicat ambasadei sovietice din Washington că nu se opune acordului anglo-sovietic, fiind o înțelegere cu caracter militar, pentru o perioadă de trei luni.Trecerea României de partea Națiunilor Unite, la 23 august 1944, a schimbat fundamental situația strategică în Peninsula Balcanică – prin deschiderea „Porții Focșanilor”, înaintarea armatei sovietice fiind, astfel, nestingherită. La 5 septembrie 1944, URSS a declarat război Bulgariei, iar trupele sovietice au intrat pe teritoriul acesteia, 48 de ore mai târziu, atingând, fără luptă, aliniamentul Ruse–Karnobat–Vama–Burgas. În octombrie 1944, Armata Roșie era la frontierele Greciei.

Mai mult: Florin Șperlea – «Memoriile» lui Churchill inflamează exilul românesc [Historia]

1948 – S-a născut Gheorghe Tătaru

5 mai 1948, Turnu Severin – 19 decembrie 2004, Iași

Fost jucător de fotbal. A jucat în majoritatea carierei sale fotbalistice, pe post de mijlocaș, la echipa Steaua București, cu care a câștigat un titlu de campion național și de 3 ori Cupa României. A marcat 80 de goluri în Divizia A, în anul 1971 devenind Golgheter al Diviziei A. A jucat în echipa națională a României de 10 ori și a marcat pentru aceasta 3 goluri, participând la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic 1970. A fost distins cu titlul de Maestru Emerit al Sportului.

1948 – A încetat din viață Sextil Pușcariu (4 ianuarie 1877, Brașov – 5 mai 1948, Bran)

Filolog și lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical și teatral, publicist, memorialist, poet; membru titular al Academiei Române

1952 – S-a născut Maia Ciobanu

5 mai 1952, București

Compozitoare și profesoară universitară, membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A urmat Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, specialitatea Compoziție și Pian, având profesori pe Dan Constantinescu, Myriam Marbe, Mircea Chiriac, Liviu Comes, Aurel Stroe, Aurora Ienei. A participat la cursuri de Compoziție și analiză muzicală, cu o bursă oferită de Internationale Ferienkurse für Neue Musik, Darmstadt (Germania), apoi cu o bursă oferită de Swedish Institut la Academia de Muzică din Göteborg, iar în anul 2002 a devenit Doctor în Muzică la Universitatea Națională de Muzică din București cu teza Aspecte ale relației sunet – mișcare. Textul muzical ca element al spectacolului coregrafic. A fost profesor asociat la Universitatea de artă teatrală și cinematografie „I.L. Caragiale”, specialitatea Relația sunet–mișcare și Istoria muzicii (din 1993), conferențiar universitar la Facultatea de Muzică a Universității „Spiru Haret” București, a susținut cursuri și conferințe la Academia de Muzică din Göteborg (Suedia), Academia de Muzică din Wuppertal (Germania), Colegiul Sf. Maria din Rorschach și Universitatea din St. Gallen (Elveția). Este membră a Ligii Internaționale a Compozitoarelor (ILWC), a Asociației Internaționale a Muzicii prin Computer (ICMA), a Asociației Internaționale a Femeilor Muziciene (IAWM). A compus muzică simfonică, de cameră, electroacustică, corală, de scenă, spectacole coregrafice și de multimedia.

Maia Ciobanu – Concert pentru vioară și orchestră (1980) • Orchestra simfonică a Radioteleviziunii Române, Dirijor Ludovic Bács, Vioară Ladislau Horvath

1955 – Studioul Teritorial Timișoara al Radiodifuziunii Române

Studioul a început să emită la 5 mai 1955. Prima emisiune a fost difuzată la ora 20:15; primul text a fost un șablon, o modalitate de exprimare caracteristică acelor vremuri. Închis, asemeni celorlalte studiouri din țară, de regimul comunist în 1985, și-a reluat activitatea la 22 decembrie 1989, alături de alte studiouri teritoriale (Cluj, Craiova, Iași, Tg. Mureș).

1955 – S-a născut Emil Klein

5 mai 1955, Roman – 29 aprilie 2004, Reggio nell’Emilia, Italia

Violoncelist și dirijor. A urmat Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București. În 1978 s-a stabilit în Germania, la Hamburg unde a terminat studiile, cu notă maximă, cu maestrul David Geringas. A devenit asistent al acestuia, cântând împreună în Geringas Baryton Trio. A fost membru al trioului Lipatti și al cvartetului Sonare, la Frankfurt. A primit Premiul criticii pentru înregistrarea operei omnia a lui Ernst Krenek pentru cvartet de coarde. Cariera solistică l-a purtat să cânte cu cele mai prestigioase orchestre simfonice: Berlin, Viena, Londra, Philadelphia, Gran Canare, Magdeburg, Radio București etc., în cele mai faimoase săli de concert din lume. A participat timp de patru ani (1993–1996) ca Docent de Violoncel și Muzică de Cameră la cursurile Academiei internaționale de vară din Cervo (Italia). În 1995 a fondat la Hamburg orchestra de cameră Hamburger Solisten, cu care a fost în turnee în toată lumea, în calitate de dirijor și solist. A înregistrat peste optzeci de CD-uri cu un repertoriu foarte vast, de la Bach, Vivaldi, Mozart, Donizetti, Boccherini, la Paul Hindemith și Ernst Krenek. A fost distins cu Premiul criticii în Germania pentru înregistrarea Anotimpurile de Vivaldi.

Johannes Brahms – Sonata for Cello & Piano No. 2 in F major, Op. 99

1956 – A fost înființat Institutul de Arheologie din București

Institut al Academiei Române, specializat în preistorie, istorie veche, arheologie clasică și istorie medievală. Institutul are o publicație profesională, revista de arheologie Dacia, fondată în 1924 de arheologul și istoricul român Vasile Pârvan, denumită la înființare Dacia – Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie, care astăzi se numește Dacia – Revistă arheologică și de istorie veche, având subtitluri identice în patru limbi de circulație, franceză, engleză, germană și rusă. În prezent, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”. 

1956 – S-a născut Ștefan Mitroi

5 mai 1956, Siliștea, Teleorman

Prozator, poet, dramaturg, publicist, traducător, jurist. Absolvent al Facultății de Drept din Iași, în anul 1980, a devenit Doctor în Drept în 2004. A debutat, ca poet, în revista Astra din Brașov, când era elev în anul al II-lea de liceu. A activat, în timpul studenției, în cadrul cenaclului Junimea din Iași, publicând versuri în revistele Opinia studențească, Convorbiri literare, Cronica, Tribuna, Luceafărul, România literară. A fost redactor la ziarul Scînteia Tineretului, redactor-șef al ziarului Tineretul liber, redactor-șef adjunct la Televiziunea Română, director al ziarului Azi, redactor-șef adjunct la ziarul Curierul Național, consilier pe probleme de cultură și presă al ministrului de Interne, cadru didactic la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Ca prozator, a debutat, în 1983, în Suplimentul literar și artistic al ziarului Scînteia tineretului. După 1990, a publicat rar în revistele literare. Scrieri: Nimic despre singurătate, Somnul verde al copacilor, Adio, îngere păzitor, Biblia pentru furnici.

1957 – Meciul de rugbi Anglia-România în direct la Televiziunea Română

La 5 mai 1957, Televiziunea Română a efectuat prima transmisie sportivă în direct, meciul de rugbi Anglia-România. Pe Stadionul Republicii, în fața a 20.000 de spectatori, selecționata Bucureștiului a evoluat contra echipei naționale de tineret a Angliei, prezentată sub numele de selecționata Londrei. Oaspeții ne-au învins cu scorul de 11–3 (3–3). Televiziunea Română a realizat, cu aceasta ocazie, a doua transmisiune directă din exteriorul sediului instituției.

1963 – Programul 3 Radio

La Radiodifuziunea Română, a început să emită Programul 3 de radio pe unde ultrascurte – un post experimental cu un program dedicat, la acel moment, „persoanelor cu un nivel intelectual deosebit, dar și melomanilor”. Emisia era realizată, inițial, între orele 21:00–23:00, iar duminica de la 19:00 la 23:00. Programul a fost închis în anii ’80. După Revoluția din Decembrie 1989 s-a redeschis cu numele Radio România Tineret, iar în 2004 a fost înlocuit cu Radio3Net, cu emisie digitală prin internet.

1963 – S-a născut Lilian Zamfiroiu

5 mai 1963, Sibiu

Istoric, jurnalist și diplomat, membru fondator al Societății Ziariștilor Români. Absolvent al Facultății de Filologie a Universității din București, specializarea Română-Franceză, a devenit Doctor în Istorie în 2010 la Universitatea din Oradea, cu teza Relațiile diplomatice româno-italiene între anii 1918 și 1940. A fost adjunct al ambasadorului României pe lângă UNESCO, consilier diplomatic și, succesiv, ministru-consilier și ministru plenipotențiar în cadrul Delegației Permanente a României pe lângă UNESCO, director al Direcției Diplomație Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și director general al Direcția Generale Comunicare și Diplomație Publică din MAE, președinte al Institutului Cultural Român (2013–2015). A fost redactor-șef al revistei studenților din Universitatea București, redactor la postul estival Radio-Vacanța Costinești, colaborator și, ulterior, realizator de emisiuni la postul de radio România-Tineret (Student-Club, Școala întreabă – Ministerul răspunde, Politica în oglindă etc.), redactor de rubrică (învățământ) la cotidianul Evenimentul zilei, unde a făcut parte din prima echipă redacțională a ziarului (1992) și director al postului Radio 21 din București. A fost decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios, în grad de Cavaler (2004).

1965 – S-a născut Irina Schrotter

5 mai 1965, Iași

Creatoare de modă. În timpul facultății, a fost membră a brigăzii Seringa, faimoasă înainte de 1989 pentru textele umoristice care persiflau regimul Ceaușescu. A refuzat să intre în Asociația Studenților Comuniști și în Partidul Comunist Român. Tot din timpul facultății a început să se preocupe de creația vestimentară, pasiune pe care o moștenește de la mama sa. Înainte de 1989, a lucrat la primele colecții pentru fabrici din Iași precum Tomiris și Cooperativa Sporul, care s-au bucurat de o bună primire. În 1990, a deschis primul magazin, dedicat confecțiilor și primul salon de înfrumusețare din Iași, care a fost declarat ulterior etalon în România. În 1991, a avut prima prezentare de modă la Teatrul Național din Iași, iar în 1995, prima prezentare de modă la București. Din 1996 a început prezentările bisezoniere în acest oraș, unde a deschis și primul magazin propriu pe Calea Victoriei. Brandul Irina Schrotter este vândut astăzi pe toate cele 4 continente, clienții principali fiind în Anglia, Elveția, Italia, Japonia, Brazilia, Liban, Arabia Saudită, Kuweit. În România deține cinci magazine și o rețea de clienți în toată țara.

1972 – A încetat din viață Oscar Szuhanek (1887, Tomești, Timiș – 5 mai 1972, Timișoara)

Pictor bănățean, a realizat numeroase peisaje urbane ale Timișoarei; unul dintre fondatorii Filialei din Timișoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România

1977 – A încetat din viață Aurel Perșu (26 decembrie 1890, București – 5 mai 1977, București)

Inginer mecanic; constructorul primului automobil cu profil aerodinamic avansat din lume cu roțile integrate în caroserie

1978 S-a născut Varlaam Almăjanu

5 mai 1978, Reșița, Caraș-Severin – 2/3 noiembrie 2020

Preot ortodox, teolog, starețul Mănăstirii Partoș. A absolvit în 1997 Seminarul Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeș, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, specializarea Teologie Pastorală (1997–2001), finalizată cu lucrarea de licență Premisele îndumnezeirii persoanei. S-a specializat în Teologie liturgică, a urmat studii postuniversitare la Institutul Teologic Evanghelic Sibiu de Teologie protestantă și un curs de Limba germană la Goethe Institut. Din 2017 a fost doctorand al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. A fost inițiator și coordonator al dialogului teologic studențesc Corpus Christi între Institutele Teologice de diferite confesiuni din Transilvania, editor al revistei ecumenice studențești Corpus-Christi, responsabil al secțiunilor Teologie Dogmatică și Patrologie, membru al dialogului teologic oficial dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Evanghelică din Germania. Din funcția de secretar eparhial și coordonator al Departamentului pentru Tineret al Episcopiei Caransebeșului, a inițiat și a redactat revista Credo și suplimentul pentru copii, Îngerul păzitor. La 5 mai 2006 a devenit preot al Catedralei Sf. Mare Mucenic Gheorghe din Caransebeș, trei ani mai târziu, fiind călugărit la Mănăstirea Sfântul Iosif cel Nou Partoș, primind numele Varlaam. Timp de 12 ani a fost starețul Mănăstirii Partoș și conducător al Oficiului Parohial.

1978 – S-a născut Alexandrina Hristov

5 mai 1978, Chișinău, R. Moldova

Artistă a cărei activitate se leagă de muzică, pictură și poezie, pe care le combină foarte reușit. A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. În anul 2005, a fost una dintre protagonistele filmului Trois femmes de Moldavie, în regia lui Paul Cuzuioc, pe a cărui coloană sonoră s-au aflat câteva dintre piesele sale. În urma realizării acestui film, s-a mutat în România, unde a avut primele sale apariții într-o serie de concerte la Cafe Deko din București. A cântat la Festivalul de Jazz de la Gărâna, Festivalul Om bolnav, la Peștera Bolii, la Festivalul Internațional de Film Transilvania. Cântă în română, franceză și rusă. Stilul său muzical se încadrează între pop acustic, rock contemporan, alternative, jazz și soul, cu elemente inovatoare. Apare adesea pe scenă alături de o trupă de instrumentiști, dar uneori își susține recitalul în formulă voce-pian.

Vânt în pânze

1979 – S-a născut Aurelia Brădeanu – Mica

Aurelia Stoica-Brădeanu; 5 mai 1979, Slatina, Olt

Handbalistă retrasă din activitate care a jucat în pozițiile de centru, intermediar stânga și dreapta. A început să joace handbal la echipa CSȘ Slatina în anul 1992. A jucat la CS Oltchim Râmnicu Vâlcea (a câștigat: Campionatul național – 1998, 1999, 2001; Cupa României – 1998, 1999, 2001, 2002), Rapid București (a câștigat Campionatul național 2003; Cupa României 2004), Győri ETO KC (Magyar Kupa – 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011), Corona Brașov, CSM București (a câștigat Campionatul național: 2016, 2017; Cupa României – 2016, 2017; Cupa Ligii Campionilor EHF 2016). A fost și componentă a echipei naționale a României (1995–2016), având 273 de apariții, în care a marcat 685 de goluri, fiind o vreme căpitan al echipei. Alături de Națională a câștigat medalia de aur la Campionatul European pentru Tineret 1998, medalia de aur la Campionatul Mondial pentru Tineret 1999, medalia de bronz la Campionatul European 2010, medalia de argint la Campionatul Mondial 2005, medalia de bronz la Campionatul Mondial 2015. A participat la Jocurile Olimpice 2000 și 2008, în ambele ocazii situîndu-se pe locul 7. În 2013 a fost desemnată cea mai bună handbalistă a anului de Comisia Tehnică a Federației Române de Handbal.

1979 – A încetat din viață Fritz Kimm (12 ianuarie 1890, Brașov – 5 mai 1979 Lechbruck am See, Germania)

Grafician și pictor german originar din România

 

Ziua Limbii Tătare

1985 – Au fost puse bazele alfabetului folosit în limba tătară

Alfabetul a fost utilizat ulterior la redactarea publicațiilor în limba tătară în România. Este și ziua în care s-a născut limba tătară cu grafie latină în România.

 

1990 – Fenomenul Piața Universității

Președintele Ion Iliescu a invitat reprezentanți ai manifestanților din Piata Universitatii la o discuție. Tratativele dintre președinte și manifestanți au eșuat, în momentul în care aceștia din urmă au cerut ca dialogul să fie televizat. Într-o declarație transmisă agenției Rompres, Ion Iliescu a afirmat: „Regret în mod sincer folosirea cuvântului golan la adresa celor din Piața Universității. Informațiile de care dispuneam la ora când am folosit termenul nu erau măgulitoare pentru unii din organizatorii disimulați ai demonstrației, dar rămâneau incomplete în raport cu ansamblul manifestațiilor. Oricum, termenul a fost și rămâne regretabil. Orice contestare a Legii electorale și a autorităților CPUN poate duce numai la anarhie și haos. În dialogul inițiat am exprimat deja că nu pot constitui obiect de negociere nici data alegerilor, nici prevederile Legii electorale asupra cărora CPUN s-a pronunțat deja”. La mitingul electoral al PNL, de la Brăila, Radu Câmpeanu, vicepreședinte al CPUN, și candidat la Președinția României din partea PNL, a fost agresat la o întâlnire cu simpatizanții săi. De același tratament a avut parte și Ion Rațiu în cadrul unui întâlniri electorale la Buzău.

În mai multe localități din țară au avut loc mitinguri de solidaritate cu Piața Universității.

1990 – S-a constituit Federația Etnică a Romilor din România (FER)

Date fiind neînțelegerile mai vechi din Uniunea Democratică a Romilor din Romania, s-a decis formarea unei noi organizații, care să cuprindă numeroasele asociații rome deja înregistrate. FER și-a propus să reunească în timp toate asociațiile, partidele și sindicatele romilor, să militeze pentru recunoașterea drepturilor acestora ca minoritate etnică și să dezvolte legături culturale cu organizațiile romilor din alte țări.

1993 – A început Procesul Ilașcu

La Tiraspol în Transnistria separatistă, a început simulacrul de proces intentat de separatiști grupului de patrioți români condus de Ilie Ilașcu, arestat la 2 iunie 1992 împreună cu alte 3 persoane, Alexandru Leșco, Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa, în urma participării la războiul civil terminat prin desprinderea Transnistriei.

Anunțată inițial pentru 22 ianuarie, data procesului s-a amânat de mai multe ori, până la 21 aprilie, când s-a amânat din nou, pentru 5 mai, întrucât unul dintre acuzați, Tudor Petrov-Popa, nu avea avocat. Pe 9 decembrie 1993, Curtea Supremă de Justiție a Transnistriei îl condamnă pe Ilașcu la moarte prin împușcare, iar ceilalți trei membri ai „grupului Ilașcu” la muncă silnică pe perioade cuprinse între 12 și 15 ani. La presiunea comunității internaționale, Ilașcu este grațiat și în cele din urmă eliberat după 9 ani de detenție.

1999 – A încetat din viață Constantin Nisipeanu (10 octombrie 1907, Craiova – 5 mai 1999, București)

Poet suprarealist și traducător; director al Muzeului Peleș

2001 – Ilie Ilașcu a fost eliberat din Închisoarea Hlinaia (Tiraspol)

Ilie Ilașcu a fost scos din celulă la primele ore ale dimineții, fără a i se spune care este motivul, transportat la Chișinău, unde i s-a cerut sa semneze un document prin care să se angajeze că nu va mai pune niciodată mână pe armă și că nu-i va da în judecată pe cei care l-au ținut în detenție. Motivele reale ale eliberării sale au rămas încă nedezvăluite.

2002 – România a câștigat 67 de medalii la Salonul Internațional al Invențiilor și Produselor Noi din Geneva

La ediția nr. 30 (1–5 mai 2002), România a câștigat 67 de medalii (din care 15 de aur) și trei premii speciale, ceea ce a clasat–o pe primul loc între cele 44 de țări participante. Printre invențiile românești medaliate cu aur la salonul elvețian se numără Aparat de măsurat presiunea diferențială în gaura de sondă (Institutul de Mecanică Fină), Procedeu de obținere a derivaților stabili ai vitaminei U din produse vegetale (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Timișoara), Linie de protecție și întreținere a pielii contra factorilor oxidanți și a radiațiilor atmosferice (Institutul de Știinte Biologice București), Radioprotector Biologic (Institutul ICSI Râmnicu Vâlcea) etc.

2006 – A încetat din viață Zoe Dumitrescu Bușulenga (20 august 1920, București – 5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamț)

Personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic și istoric literar, eseist, filozof al culturii, pedagog și politician

2009 – A încetat din viață Simona Vasiliu-Chintilă (15 octombrie 1928, Piatra Neamț – 5 mai 2009, București)

Pictoriță; profesoară universitară la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București

2010 – A încetat din viață Mircea Angelescu (Mircea Nicolae Angelescu; 11 decembrie 1923, Râmnicu Vâlcea – 5 mai 2010, București)

Medic infecționist, scriitor, profesor universitar; membru titular al Academiei de Științe Medicale din România; membru fondator al Societații Medicilor Scriitori și Publiciști din România și al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici

2015 – A încetat din viață Isai Cârmu (15 mai 1940, Pîrjota, Rîșcani, Moldova – 5 mai 2015, Chișinău, Moldova)

Pictor, grafician și portretist din Republica Moldova; membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova

2018 – A încetat din viață Ioan Munteanu (23 iunie 1938, Igriș, Timiș – 5 mai 2018)

Medic obstetrician, profesor universitar; deschizător de drumuri în domeniile fertilizării in vitro și chirurgiei laparoscopice în medicina românească; membru de onoare al Academiei Române

 

#istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemory #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită