~ Amintirea zilei – Today’s Memory ~

 

Gheorghe Ionescu Gion

23 februarie 1909, București – 17 octombrie 1999, New York

 

Gheorghe Ionescu Gion a fost cântăreț de muzică ușoară, care a cunoscut succesul în Bucureștiul perioadei interbelice.

S-a născut în capitală, într-o familie cu mai mulți copii. Se spune că părinții lui și-au dorit ca fiul lor să-i depășească în condiție, câștiguri și chiar faimă, de aceea au dorit ca el să ajungă medic. La insistențele lor, a început studiile la Facultatea de Medicină dar, după ce a leșinat în timpul primei autopsii, a abandonat facultatea fără știrea părinților.

Beau

Muzica l-a atras de tânăr, așa că și-a vândut cărțile de medicină, procurate cu greu de părinți, iar cu banii obținuți și-a cumpărat un set de tobe nemțești, moderne în acea vreme, dar și un frac de la o celebră casă de modă franțuzească.

În scurt timp și-a găsit să cânte la un celebru bar de noapte din București, Răcarul  și imediat s-a dus vestea că un puști de nouăsprezece ani cântă extraordinar. Mama sa a fost adusă de prieteni să-și descopere propriul copil pe scenă – a leșinat de emoție când l-a văzut pe fiul ei cântând și a făcut o scenă pe care Gion nu și-o dorea… A fi cântăreț în acele vremuri era o palmă grea pentru o familie care adopta credințele contemporane. Nu era considerat de bon ton să fii pe scenă sub orice formă. Gion însă a insistat, i-a explicat mamei sale că muzica era pasiunea vieții lui și că va ajunge un artist mult mai bun decât un doctor, iar ea a acceptat situația.

Vecina mea de vis-à-vis (1932)

Nu a trecut mult timp și talentul său l-a făcut celebru, Cazinoul din Sinaia, Carmen Silva din Eforie, Terasa Oteteleșanu din București și multe alte cunoscute cafenele și bodegi din vreme erau locurile unde Gion delecta publicul cu vocea lui caldă, distinsă și naturală. Vioara și contrabasul erau instrumentele lui preferate și vocea era adevaratul lui talent.

De-a lungul timpului a înregistrat numeroase șlagăre la case de discuri în Germania și Suedia, care i-au adus multă popularitate și un venit bun în acei ani de dinainte de razboi – citând o reclamă din anii ’30: „Cel mai bun Diseur Gion, Pe cele mai bune plăci, Odeon”.

Inima-i un telefon

A colaborat cu mai multe orchestre celebre ale vremii, piesele interpretate de el au rămas de-a lungul anilor foarte iubite de public, printre acestea numărându-se: Adio Doamnă și Inima-i un telefon. Unul din cântecele cu care Gion s-a consacrat era Vecina mea de vis-a-vis, cu o semnificație deosebită. Încă se spune că el a fost cel mai bun interpret al piesei Adio Doamnă.

Adio, Doamnă

Alte cântece înregistate de Gion au fost: Tu ești totul pentru mine, Vreau să-mi cânți din vioară, Iartă-mă, Vei minți și tu, Nu cred, Gândește-te la mine sau Dă-mi iarăși gura ta.

Odată cu intrarea României în război și cu schimbările ulterioare, viața s-a schimbat total și pentru Gion. Fiind cunoscut în cele mai înalte cercuri și datorită legăturilor cu Casa Regală, al cărei cântăreț preferat era, odată cu venirea comuniștilor la putere, a fost arestat și trimis la Canal și la Făgăraș (1949–1955). În aceste lagăre de muncă, formate după modelul sovietic pentru a distruge intelectualitatea română dinainte de război, Gion a cunoscut mulți nevinovați care îi împărtășau soarta. A supraviețuit cu greu acestor ani de lagăr, ieșind din detenție în 1955 (la 46 de ani), firav și bolnav, având numai 45 kg și mutilat la față, cu infecții oribile. Fără să știe nimic despre soția și fiica lui, Gion s-a întors acasă.

Vreau să-mi cânți din vioară

Cariera și popularitatea lui pe scenă a fost întreruptă definitiv. Nici un fost deținut politic nu va fi altceva decât un „inamic al poporului” și nici vorbă de a fi adorat de cineva în noua societate.

A continuat cânte prin restaurante din București și pe Litoral în perioada 1960–1978. Încă era apreciat, nu numai de generația lui, dar și de tinerii iubitori de romanțe și stilul cafe concert. De la Zori de Zi, Pescăruș, Bordei, Feroviar, Cinci Lei, Unirea, la Cazinoul de la Mamaia și Satul de Vacanță din Neptun, în toți acești ani era dorit, chemat și a cântat și la numeroase evenimente private.

Vei minți și tu

Frecvent la „Bursa Muzicienilor” de la Podul Izvor în ani ’60 și ’70, Gion alegea instrumentiști, talente necunoscute, capabili să cânte împreuna în orchestre ad-hoc, conduse de el însuși. Pe litoral, delecta turiștii de peste hotare. Fluent în franceză și germană, aducea lacrimi în ochii turiștilor străini, cântându-le în limba lor melodii cunoscute și nemuritoare, uimindu-i cu șarmul lui personal, cu cunoștințele lui muzicale, și mai ales cu vocea lui deosebită. Gion era fericit pe scenă și fericit că putea să asigure o viață liniștită pentru familia lui.

Dă-mi iarăși gura ta

În 1979 Gion a decis că America va oferi o viață mai bună copiilor lui și la vârsta de 70 de ani împreună cu soția lui, au fugit la Viena într-o excursie pe Dunăre. Era aproape convins ca nu i se va aproba viza de turist, ca fost deținut politic, dar a trebuit să încerce. Comuniștii uitaseră de el, trecuseră mulți ani. Vestea că pașaportul a fost aprobat, a fost așa o mare surpriză că i-a provocat o comoție cerebrală. Dar s-a pus din nou pe picioare, destul de repede și a plecat la Viena. A cântat chiar și pe vaporul care i-a adus libertatea. Prieteni și necunoscuți l-au ajutat să ajungă la New York după o scurtă perioadă. Familia s-a reunit în 1981 odată cu venirea copiilor în USA. În primii ani la New York, chiar la o vârstă înaintată, vocea lui a rezonat și aici la câteva restaurante Românești. Gion a trăit în Manhattan, aproape de Carnegie Hall și Lincoln Center, unde s-a delectat cu muzica și cultura până în 1999, când s-a stins din viață.

Mai mult: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Ionescu_Gion

 

Gion – Gândește-te la mine

 

#istoriaRomaniei #romanifrumosi #todaysmemory #todayspersonality #GheorgheIonescuGion