~ Personalitatea zilei – Today’s Personality* ~
Marie Laurencin
31 octombrie 1883, Paris – 8 iunie 1956, Paris
Marie Laurencin a fost o pictoriță și sculptoriță franceză, cunoscută pentru portretele sale delicate și elegante de femei ușor melancolice.
În 1907 ea a expus pentru prima dată la Salonul Independenților. Este același an în care Picasso îi făcea cunoștință cu Guillaume Apollinaire. Din această întâlnire a luat naștere o legătură atât de pasionată, pe cât de tumultuoasă, care a durat până în 1912. În 1914, s-a căsătorit cu baronul Otto von Wätjen, pe care îl întâlnise un an mai devreme. Cuplul s-a refugiat în Spania, după declarația de război, întâi la Madrid apoi la Barcelona. S-a asociat cu artiștii Sonia și Robert Delaunay datorită unei întâlniri organizată de Francis Picabia, pentru care a compus poezii pentru revista Dada 291 în 1917. S-a întors la Paris în 1920.
Stilul său se caracterizează prin culori fluide și suave, o simplificare încrezătoare a compoziției, o predilecție pentru anumite forme feminine, alungite și grațioase, ce îi vor permite să ocupe un loc privilegiat în inima Parisului monden al anilor 1920.
A menținut legături profunde și benefice cu nenumărați scriitori, pe care i-a și ilustrat și în opere: Gide, Max Jacob, Saint-John Perse, Marcel Jouhandeau, Jean Paulhan, Lewis Carroll și mulți alții.
Devenită portretistă oficială în mijlocul mondenului feminin (Nicole Groult, Coco Chanel) în anii 1920, Marie Laurencin, se evidențiază de asemenea ca decoratoare a baletului Les Biches de Serghei Diaghilev pe o muzică de Francis Poulenc (1924), apoi pentru Opera-Comique, Comédie Française și pentru Ballets de Roland Petit în cadrul Teatrului Champs-Élysées.
Mai mult: Marie Laurencin [Wikipedia]
***** [In English] *****
Marie Laurencin
31 October 1883, Paris – 8 June 1956, Paris
Marie Laurencin was a French painter, printmaker, and stage designer known for her delicate portraits of elegant, vaguely melancholic women. Her work include paintings, watercolors, drawings and prints.
Laurencin studied art at the Humbert Academy in Paris (1903–1904). Among her fellow students was Georges Braque, who, with Pablo Picasso, soon developed the style of painting known as Cubism. She met Picasso in 1907, and she consequently became involved in the avant-garde milieu of the Cubists. She is known as one of the few female Cubist painters, with Sonia Delaunay, Marie Vorobieff, and Franciska Clausen.
Although Laurencin exhibited with the Cubist artists, she didn’t herself exploit the movement’s idiom. While her work shows the influence of Cubist painters Pablo Picasso and Georges Braque, who was her close friend, she developed a unique approach to abstraction which often centered on the representation of groups of women and female portraits.
Her paintings typically are stylized depictions of pale, dark-eyed women and girls painted in pastel colours. The American expatriate writer Gertrude Stein, an important patron of avant-garde artists, was one of the first buyers of Laurencin’s work.
Laurencin was romantically involved with the poet Guillaume Apollinaire for several years and produced several portraits of him and of their mutual friends, such as Group of Artists (1908). She illustrated several books, including a 1930 edition of Lewis Carroll’s Alice in Wonderland. Her stage designs included scenery for the Ballets Russes (1924) and the Comédie Française (1928).
More on: Marie Laurencin [Wikipedia]
Source of photos: https://www.wikiart.org/en/marie-laurencin/all-works#!#filterName:all-paintings-chronologically,resultType:masonry
Source of photos: Marie Laurencin [WikiArt]
*****
#MarieLaurencin #personalitateazilei #todayspersonality #universalvisualart
---------- *Ediție revizuită și adăugită
0 comentarii la „Marie Laurencin”