~ Amintirea zilei – Today’s Memory* ~
Ziua Imnului Național
29 iulie
De-a lungul timpului, România a mai avut 6 imnuri naționale oficiale: 1. Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale; Prințul Domnitor (1862–1884); 2. Trăiască Regele (1884–1948); 3. Zdrobite cătușe (1948–1953); 4. Te slăvim, Românie! (1953–1975); 5. E scris pe tricolor Unire (1975–1977); 6. Trei culori (1977–1989).
Imnurile de stat ale României
Deșteaptă-te, române! este imnul național al României, începând cu 1990.
Revista Foaie pentru minte, inimă și literatură, a publicat în nr. 25, din 21 iunie 1848, alături de prima parte a Proclamației de la Izlaz, act fundamental al Revoluției din Țara Românească și poezia Răsunet (în manuscris Unu răsunetu) de Andrei Mureșanu. Se presupune că a fost un ecou, o replică la poezia Către români a lui Vasile Alecsandri, publicată în numărul 21 al aceleiași reviste.
Poemul Un răsunet, redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni brașoveni, fiind cântat pentru prima oară spre sfârșitul lui iunie, într-o grădină din Șcheii Brașovului. La 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste Deșteaptă-te, române!.
Începând din 1848, Deșteaptă-te, române! a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi războiul de independență (1877 – 1878), primul și al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei după lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a detașat de alianța cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaților, acest imn a fost cântat în mod spontan de toți și emis pe toate stațiile radio.
În ziua revoltei de la Brașov (15 noiembrie 1987) muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulți dintre ei nemaiștiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere.
Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluției anticomuniste, imnul s-a înălțat pe străzi, însoțind uriașele mase de oameni, risipind frica de moarte și unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn național a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără șovăială, sub formidabila presiune a manifestanților.
Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917–1918) și al Republicii Moldova (1991–1994).
Un răsunet
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!
Mai mult: Deșteaptă-te, române! [Wikipedia]
Deșteaptă-te, române! – Corul Mănăstirii din Putna
***** [In English] *****
Romania National Anthem Day
29 July
Deșteaptă-te, române! (Wake Up, Romanian!) is Romania’s national anthem.
The lyrics were composed by Andrei Mureșanu (1816–1863) and the music was popular. It was written and published during the 1848 revolution, , initially with the name Un răsunet (An echo).
Since the uprisings of 1848, this song, which contains a message of liberty and patriotism, has been sung during all major Romanian conflicts and has been the most enduring national anthem of Romania.
July 29 is now National Anthem Day (Ziua Imnului național), an annual observance in Romania.
The overall message of the anthem is a call to action; it proposes a now or never urge for change present in many national anthems like the French revolutionary Marseillaise. This is the reason why Nicolae Bălcescu called it the „Romanian Marseillaise„.
In the days following the state coup of August 23, 1944, when Romania turned against Nazi Germany and participated in the war along with the Allies, the song received heavy radio broadcast.
After the seizure of power by the communists on December 30, 1947, Deșteaptă-te române and other patriotic songs closely associated with the previous regime were outlawed. Ceaușescu’s government permitted the song to be played and sung in public, but it was not given state recognition as the national anthem.
This song, which contains a message of liberty and patriotism, has been sung during all major Romanian conflicts, including during the 1989 anti-Ceaușist revolution. After that revolution, it became the national anthem, replacing the communist-era national anthem Trei culori (Three colors).
Between 1991 and 1994 it was the national anthem of Moldova as well.
More on: Deșteaptă-te, române! [Wikipedia]
*****
Angela Gheorghiu sings the Romanian National Anthem
#ZiuaImnuluiNațional #amintireazilei #istoriaromanilor #todaysmemory #RomaniaNationalAnthemDay
---------- *Ediție revizuită și adăugită
0 comentarii la „Ziua Imnului Național”