~ Amintirea zilei ~
Mănăstirea Voroneț

Mănăstirea Voroneț este o mănăstire medievală din satul românesc Voroneț, acum o parte a orașului Gura Humorului.
Este una dintre celebrele mănăstiri pictate din sudul Bucovinei, în județul Suceava, ctitorie a lui Ștefan cel Mare.
Începutul bisericii mănăstirii este învăluit în legende. Ion Neculce ne spune: „Ștefan-vodă, mergând de la cetatea Neamțului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneț, unde trăie un părinte sihastru, pre nume Daniil, și bătând Ștefan-vodă în ușa sihastrului să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aștepte Ștefan-vodă afară până ce și-a istovit ruga. Și după ce și-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ștefan-vodă și s-au ispovedit Ștefan-vodă la dansul. Și au întrebat Ștefan-vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închină-va țară la turci, au ba? Iar sihastrul a dzis să nu o închine, că războiul este a lui, numai, după ce va izbândi, să facă mănăstire acolo, în numele sfântului Gheorghe, să fie hramul bisericii”.
La Voroneț, înainte de 1488, exista o biserică din lemn. Prima atestare documentară a Mănăstirii Voroneț datează de la 22 ianuarie 1472, când Ștefan cel Mare dădea călugărilor de la Voroneț, care îl aveau ca egumen pe Misail, o scutire de vamă pentru „două măji de pește care vor fi aduse de la Chilia sau din altă parte”. În locul vechiului schit de lemn, Ștefan cel Mare a ridicat actuala biserică, cu hramul Sfântul Gheorghe.
Conținutul Pisaniei de deasupra intrarii în lăcașul sfânt poartă inscripția: „Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn Țării Moldovenești, fiul lui Bogdan Voievod, a început a zidi acest hram în mănăstirea de la Voroneț în numele Sfântului, Slăvitului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, în anul 6996 [1488], al lunii mai 26, în luna Pogorârii Duhului Sfânt și a fost terminată în același an al lunii septembrie 14”. Lucrările de construcție s-au realizat într-un timp record, de 3 luni și 3 săptămâni, pentru a comemora victoria de la bătălia de la Vaslui.

În august 1488, îmbogățirea lăcașului a continuat cu satul Știlbicanii și tot bazinul pârâului Suha Mare, cumpărate cu 160 de zloți tătărești.
Picturile din altar, naos și pronaos datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare (1496). Picturile din pridvor, precum și celebra pictură exterioară, au fost executate, după moartea domnitorului Ștefan cel Mare, de Mitropolitul Grigore Roșca, datând din timpul domniei lui Petru Rareș. A necesitat o lungă perioadă de înfăptuire, abia în 1547 biserica ajungând la forma pe care o putem vedea și azi. Este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești.
Biserica de la Voroneț constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare. De mici proporții, cu plan trilobat (cu trei abside), cu cor, naos, turn și pronaos, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială, fiind cunoscută sub numele de „Capela Sixtină a Răsăritului”. Frescele de la Voroneț prezintă o nuanță intensă de albastru, cunoscută în România drept „albastru de Voroneț”.







Existența Mănăstirii Voroneț este strâns legată de două personalități importante în istoria culturii și civilizației noastre – Ștefan cel Mare, domn al Moldovei timp de 47 de ani (1457-1504), care a zidit nu mai puțin de 44 de mănăstiri și biserici, conform tradiției, câte una după fiecare luptă câștigată și Daniil Sihastrul, un pustnic ortodox, renumit duhovnic și sfetnic al domnitorului Ștefan cel Mare, devenit egumen al Mănăstirii Voroneț.
Încă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, dar mai ales după 1488, mănăstirea a devenit un important centru de credință și cultură din Moldova medievală. Se consideră că apariția monahului Daniil la Voroneț, după o perioadă de ședere la Mănăstirea Putna și de sihăstrie a dat nu numai un impuls vieții monahale din acest lăcaș dar a și imprimat un nivel de viață duhovnicească deosebit de înaltă.
Voronețul era cunoscut pentru școala sa de caligrafie, unde preoții, călugării și călugării au învățat să citească, să scrie și să traducă texte religioase. Școala a produs două exemplare notabile ale traducerilor românești ale Bibliei: Codexul de la Voroneț, descoperit în 1871 și Psaltirea de la Voroneț, găsită în 1882.
Mănăstirea Voroneț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, fiind formată din 4 obiective: Biserica Sf. Gheorghe, datând din 1488, cu pridvor din 1547; ruine ale chiliilor, din sec. XV–XVIII; clopotnița din 1488 și zidul de incintă, din sec. XV–XVIII.
Mai mult: Mănăstirea Voroneț [Wikipedia]
Biserica albastră a Mănăstirii Voroneţ [Discover Romania, TVR]
***** [In English] *****
Voroneț Monastery
The Voroneț Monastery is a medieval monastery, one of the famous painted monasteries from southern Bukovina. The monastery was constructed by Stephen the Great in 1488 over a period of 3 months and 3 weeks to commemorate the victory at Battle of Vaslui.
Often known as the „Sistine Chapel of the East„, the frescoes at Voroneț feature an intense shade of blue known in Romania as „Voroneț blue”.
The church is one of the Painted churches of Moldavia listed in UNESCO’s list of World Heritage sites.
A legend tells us that Stephen the Great, in a moment of crisis during a war against the Ottoman Turks, came to Daniel the Hermit at his skete in Voroneț and asked for advice. Daniel told him not to surrender the fight. Then, after victory, he must build a monastery dedicated to Saint George. The legend of the origin of the church unites two men central to Romanian history: the founder of the monastery, Stephen the Great, and Saint Daniil the Hermit, the first abbot of the monastery. The tomb of Saint Daniil is located within the monastery.
The original entrance above the Church of Saint George, now in the exonarthex, bears the inscription: „I, Voivode Stephen, by the Grace of God Ruler of Moldavia, son of Bogdan, have started to have the monastery of Voroneț built to the glory of the holy and well-known St. George, the great and victorious martyr, in 6996 in May on 26, on one day of Monday, after the Pentecost and I had it finished the same year, in September, 1488”. Stephen the Great of Moldavia (Stefan cel Mare) built the Voronet Monastery to commemorate the victory at Battle of Vaslui.







The church was built on a triconch plan (with three apses), with a chancel, a naos with its tower, and a pronaos. The frescoes at Voronet feature an intense shade of blue known in Romania as Voronet blue. The exterior walls were painted in 1547 with a background of vivid cerulean, blue.
Voroneț was known for its school of calligraphy, where priests, monks and friars learned to read, write and translate religious texts.
The school produced two notable copies of Romanian translations of the Bible: The Codex of Voroneț, discovered in 1871, and The Psalter of Voroneț, found in 1882.
The church is one of the Painted churches of northern Moldavia listed in UNESCO’s list of World Heritage sites.
More on: Voroneț Monastery [Wikipedia]
*****
Voroneț Monastery – Western Moldavia, Romania
#ManastireaVoronet #amintireazilei #istoriaromanilor #romanianvisualart #todaysmemory
---------- *Ediție revizuită și adăugită

Pingback: 14 Septembrie în istoria românilor
Pingback: 14 Februarie în istoria românilor