14 Februarie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Incidentul de la Legația Republicii Populare Române din Berna: Dumitru Ochiu, Ion Chirilă, Oliviu Beldeanu la proces

 

1587 – Prima atestare a localității Otopeni

Prin hrisovul din 14 februarie 1587, Mihnea Turcitu, voievodul Țării Românești, a dăruit mănăstirii Sfânta Troiță jumătate din satul Islazul, jumătate din satul Hodopeni (azi Otopeni) cu mori și țigani, toate dăruite de Dobromir ban, jupânița Vilaia și fiul lor Mihai postelnicul.

1821 – A încetat din viață Petru Maior

cca 1756, Târgu Mureș – 14 februarie 1821, Budapesta

Istoric, filolog și scriitor transilvănean; protopop greco-catolic de Reghin; unul dintre corifeii Școlii Ardelene. Era fiul lui Gheorghe Maior, român de obârșie nobiliară din Târnăveni, protopop al ținutului Căpușu de Câmpie. A studiat la Târgu Mureș, Cluj și Blaj, fiind trimis de către episcopul Grigore Maior la studii la Roma, la Colegiul De Propaganda Fide, împreună cu Gheorghe Șincai (1774–1779). La întoarcerea în Transilvania, s-a călugărit la Blaj, luând numele Paul. A fost paroh la Reghin, cenzor pentru cărțile greco-catolice tipărite la Buda, apoi protopop al Giurgiului, arhidiacon al episcopiei Făgărașului, iar la sfârșitul vieții canonic. Din anul 1809 s-a stabilit la Buda, unde a desfășurat activitate literară. A fost scriitorul român care a contribuit cel mai mult la redeșteptarea simțului național românesc. Dintre lucrările tipărite: Didachii sau predice pentru crescerea pruncilor, Propovedanii sau predice la morți, Istoria pentru începutul Românilor în Dacia, Întâmplările lui Telemac, Ortografia romana sive latino-valachica una cum clavi, Istoria besericei Românilor atât acestor dincoace, precum și acelor dincolo de Dunăre etc.

1845 – S-a înființat la București Asociația literară a României

Societate din care făceau parte cărturari din toate cele trei țări române, având strânse legături cu societatea revoluționară Frăția. Condusă de un comitet format din Iancu Văcărescu, Ion Voinescu II, Nicolae Bălcescu și alții, asociația se pronunța pentru încurajarea literaturii naționale și unitatea politică a românilor din cele trei provincii. A publicat din fondurile sale volume originale de autor (Dimitrie Bolintineanu, Iancu Văcărescu) și traduceri, a avut preocupări enciclopedice, istorice, lingvistice (proiecte de Istorie universală, Dicționar biografic, manuale). A fost activă în perioada 14/26 februarie 1845–1848.

1849 – Luptele gărzilor naționale române din Transilvania cu armata maghiară

14 februarie–22 martie

Legiunea lui Simion Balint a înfruntat trupele colonelului Czetz la Iara. Aceleași forțe au respins, în perioada 20–27 februarie, acțiunile ofensive ale detașamentului condus de Rakoszy, la Sălciua, Bedeleu și Valea Poienii. Tot pe aceeași direcție s-au desfășurat confruntări de amploare la Lita (1 martie), Cacova Ierii (22 martie), Ocolaș (13 aprilie) etc. La rândul ei, legiunea lui Axente Sever, nevoită să se retragă din regiunea Mureșului, a apărat, în lunile martie și aprilie, Valea Ampoiului, blocând intențiile adversarului de a-și deschide drum spre Zlatna și Abrud. Și în ținutul Zarandului, repartizat legiunii lui Ioan Buteanu, adversarul n-a putut înainta.

1851 – S-a înființat, la Paris, Junimea română

Societate politică și culturală a tinerilor studenți români din Paris, al cărei suflet era G. Crețianu sub îndrumarea bătrânilor (aripa radicală a pașoptiștilor, în frunte cu Nicolae Bălcescu, apoi, după plecarea acestuia din Paris, de C.A. Rosetti). Societatea a publicat și revista omonimă, editată la Paris, lunar, în mai–iunie 1851. A militat pentru unirea Principatelor și pentru egalitatea în drepturi a cetățenilor.

1869 – S-a născut Édouard de Max

14 februarie 1869, Iași – 28 octombrie 1924, Paris, Franța

Actor francez de origine română, considerat unul dintre cei mai de seamă tragedieni ai timpului, Societar al Comediei Franceze. După absolvirea Conservatorului Național Superior de Artă Dramatică, la clasa lui Gustave Worms, a debutat cu succes la Paris în rolul Poetului din Noaptea de octombrie de Alfred de Musset. Au urmat peste 300 de roluri pe mari scene ale lumii din Paris, Londra, Bruxelles, Roma, Atena, București, Cairo, Madrid, Buenos Aires, Rio de Janeiro, New York, Geneva etc. Între 4–13 octombrie 1904 o trupă franceză în frunte cu Eduard de Max și Maria Ventura a dat o serie de reprezentații pe scena Teatrului Național București. Între 1908–1912, Eduard de Max a apărut în filmele companiei franceze Film d’art.

1879 – Relații diplomatice România – Italia

Agenția diplomatică română din Italia a fost ridicată la rang de reprezentanță, prin Legea din 2/14 februarie 1879.

1880 – Relații diplomatice România – Elveția

La 14 februarie 1879 a fost semnat Tratatul consular între România și Elveția, care prevedea stabilirea de consulate pe teritoriul celor două țări. În anul 1891, România a deschis primele consulate onorifice în Elveția la Berna, Geneva și Zurich.

1888 – A fost inaugurat Ateneul Român

A fost construit în Grădina Episcopiei, teren care a aparținut poetului Ienăchiță Văcărescu. Costurile realizării proiectului fiind ridicate, o parte din fonduri au fost adunate prin subscripție publică, la îndemnul cunoscutului slogan „Dați un leu pentru Ateneu!”. Clădirea, care este realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între 1886–1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron și arhitectului român Constantin Băicoianu, ajutați de arhitecții renumiți ai vremii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr. Cantacuzino.

Deși construcția era parțial finalizată, datorită lipsei de fonduri, Ateneul a fost inaugurat pe 14 februarie 1888, ora 20:30, cu o serie de conferințe, prima conferință fiind susținută de scriitorul Alexandru Odobescu. Lucrările  la construcție au continuat până în 1897. În sălile Ateneului au avut loc conferințe, expoziții de pictură, concerte ale Societății Filarmonice Române. Între anii 1919–1920 clădirea Ateneului a fost folosită de autoritățile statului din acea vreme ca sediu al Camerei Deputaților. Pe 29 decembrie 1919, în sala mare a Ateneului, Camera a votat ratificarea unirii Transilvaniei, Basarabiei și a Bucovinei cu România.

1888 – S-a născut Max Auschnitt

14 februarie 1888, Galați – 18 ianuarie 1957, New York, Statele Unite

Industriaș; administrator delegat al Uzinelor și Domeniilor de Fier din Reșița (UDR), cea mai mare societate pe acțiuni care a existat în România înainte de instaurarea regimului comunist. A absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale și de Export din Viena, a fost președinte al Asociației generale de Industrie din Banat, vicepreședinte Uniunii Generale a Industriașilor din România și senator al Camerei de Comerț și Industrie din Galați. Sub conducerea sa, UDR a atins cel mai mare capital social din România, cea mai mare cifră de afaceri, cei mai mulți angajați (16.669 în 1938, respectiv, 22.892 în 1948). Împreună cu fratele său, Edgar deținea societatea Titan–Nădrag–Călan. A făcut parte din conducerea a numeroase companii străine din Viena, Monaco și companii românești precum Societatea Română de Telefoane, Banca Chrissoveloni etc. În 1934 s-a convertit la religia catolică și s-a căsătorit cu românca Livia Pordea. În anul 1939 a căzut în dizgrația regelui Carol al II-lea, cu care era partener de croaziere și partide de poker, în favoarea rivalului său, Nicolae Malaxa. A fost arestat, judecat și condamnat la 6 ani închisoare, iar întreprinderile i-au fost confiscate („românizate”) de regimul Antonescu. După căderea regimului antonescian procesul său a fost rejudecat și a fost achitat în toamna anului 1944. Văzând pericolul instalării regimului comunist a emigrat în Statele Unite ale Americii. Toate proprietățile sale au fost confiscate de guvernul comunist în 1948.

1891 – S-a născut Gheorghe Banea

14 februarie 1891, Măcin, Tulcea – 19 decembrie 1967, București

Prozator și profesor. Student la Facultatea de Litere și Filosofie din București, și-a întrerupt studiile fiind mobilizat cu gradul de sublocotenent în primul război mondial. A fost rănit grav la cap și luat prizonier, timp de doi ani peregrinând prin spitalele de campanie și lagărele bulgărești. În țară, unde fusese declarat mort pe câmpul de luptă, s-a întors în vara anului 1918. După ce a alcătuit, în 1922, un mic Dicționar român-italian, a colaborat sporadic la publicațiile Îndreptarea, Analele Brăilei, a publicat în Cuget clar un fragment de roman, urmat de altele, în Revista Fundațiilor Regale. Din scrierile sale: Zile de lazaret. Jurnal de captivitate și spital, Vin apele!, Muschetarii în Balcani.

1892 – S-a născut Constantin T. Stoika

14 februarie 1892, Buzău – 23 octombrie 1916, Boișoara, Vâlcea

Traducător și poet. Studiile liceale le-a început la Buzău și Brașov și le-a terminat în Pitești. Ca elev, a condus Societatea literară Gion, unde prezenta versuri proprii sau din traduceri, portrete literare sau schițe. A debutat cu versuri la revista Curierul liceului din Pitești (1909), unde a continuat să publice până în 1912. În timpul liceului a înființat revista Tinerimea literară și artistică, cu o perioadă de existență de doi ani, publicând, împreună cu Cezar T. Stoika, poezii, articole literare și proză. Între 1912–1916 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București. În perioada studenției a colaborat cu o mulțime de ziare și reviste literare: Ramuri, Simbolul, Săptămâna politică și culturală, Vieața nouă, Rampa, Versuri și proză, Flacăra etc. A fost redactor al revistei Poezia unde a publicat la secțiunea denumită Ecuații, pe lângă versuri, analize după scrierile lui Gala Galaction, Mihai Codreanu, Panait Cerna, Dimitrie Anghel și Ovid Densusianu, care i-a fost profesor. A tradus din versurile poeților latini Titus Lucretius Carus, Publius Vergilius Maro, Quintus Horatius Flaccus, Pindar, din versurile poeților simboliști francezi Charles Baudelaire, Paul Verlaine și Joséphin Peladan. Din 1913 a urmat cursurile Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină, apoi a participat ca sublocotenent la luptele din Transilvania (august–octombrie 1916). A murit în munții din nordul Văii Oltului, în urma unui bombardament de artilerie.

1893 – A încetat din viață Maria Rosetti (Mary Grant, 14 septembrie 1819 – 14/26 februarie 1893)

Jurnalistă, publicistă, eseistă; activistă politică și filantroapă; română de origine scoțiană; prima ziaristă din România; soția politicianului C.A. Rosetti.

1898 – S-a născut Sorana Țopa

Ana Țopa; 14 februarie 1898, Podul Turcului, Bacău – 1986, București

Actriță. A urmat Conservatorul de Artă Dramatică din Iași, clasa State Dragomir (1918–1921). Remarcată de M. Sorbul și I. Petrovici, a fost angajată de M. Sadoveanu ca stagiară a Teatrului Național din Iași (1918). Din 1926 a devenit societară a Teatrului Național din București. S-a afirmat în teatru cu roluri ca Amalia din Hoții de Schiller, Hilda din Constructorul Solness de Ibsen, Anca din Năpasta de I.L. Caragiale, Tofana din Patima roșie de Mihail Sorbul, sau Alta din Act venețian de Camil Petrescu. De la începutul anilor ’30, a devenit din ce în ce mai prezentă în cercurile literare ale vremii, a frecventat Sburătorul, a devenit membră importantă al grupării intelectuale Criterion, din care făceau parte și Mircea Eliade, Emil Cioran, Petru Comarnescu sau Mihail Sebastian. Prezență fascinantă a generației ’30, a inspirat iubiri pasionale lui Eliade, Cioran, Mihai Codreanu, Lovinescu, Vinea, Adrian Maniu, Ion Barbu iar mai târziu îl va încânta și pe Marin Preda, care o va imortaliza în Doamna Sorana din romanul Intrusul. Mircea Eliade i-a acordat viață eternă prin personajul Cătălinei din romanul Noaptea de Sânziene. Despărțirea celor doi a creat multă vâlvă în cercurile mondene ale epocii, gurile rele spunând că Eliade nu ar fi avut curajul să îi spună Soranei că o părăsește, vestea fiindu-i dată de către Cioran, pe care actrița l-a luat drept confident și, la scurt timp după aceea, iubit. Nae Ionescu o asemăna pe Sorana Țopa cu Mihai Eminescu, spunând despre ea că după „Eminescu, Sorana este cel mai mare dar pe care Iașiul l-a făcut culturii române”. Deși a fost una dintre femeile care s-au impus într-o lume aproape exclusiv a bărbaților, Sorana Țopa a murit ca o necunoscută. În urma sa au rămas versuri, eseuri, articole publicate în Viața, Vremea, dar și dramaturgie, cea mai cunoscută piesă a sa Călătorie-n întuneric, fiind distinsă cu Marele Premiu al Teatrului Național din București.

1901 – S-a format Guvernul Dimitrie A. Sturdza (3)

Consiliu de miniștri liberal, prezidat de Dimitrie A. Sturdza, care a guvernat în perioada 14 februarie 1901–20 decembrie 1904. Noul cabinet s-a preocupat de introducerea unui sistem de economii bine cumpănit, care a dat rezultate foarte bune: a adoptat măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare (suprimarea de instituții și posturi în domeniul public, reduceri pe o scară progresivă a salariilor, de la 2% la 20%); a adoptat Legea meseriilor.

 

1902 – S-a născut Ion Călugăru

Ștrul Leiba Croitoru; 14 februarie 1902, Dorohoi – 22 mai 1956, București

Prozator, romancier, dramaturg și gazetar de factură onirică modernistă. Studiile liceale, la liceul „Matei Basarab” din București, nu le-a terminat, în ciuda sprijinului acordat de profesorul de latină, Eugen Lovinescu. A fost coleg de liceu cu Sașa Pană. A scris în revistele avangardiste, precum Contimporanul, Unu, Integral, dar a colaborat și la revista lui Nae Ionescu, Cuvântul, unde s-a împrietenit cu Mihail Sebastian. A debutat cu o culegere de povestiri umoristice, Caii lui Cibicioc, a publicat ulterior două cărți de proză în spiritul avangardismului, Paradisul static, Abecedar de povestiri populare. După 1930, s-a concentrat, în proză, la reprezentarea literală a mișcărilor sociale, mizeria maselor, huzurul și intrigile din lumea marelui capital și lupta clasei muncitoare. În ultimii săi ani de viață, a scris și piese de teatru precum Clovnul care gândește, Ion și Salomeea.

1907 – S-a născut Dragoș Vrânceanu

Dragoș Vrânceanu Nicula; 14 februarie 1907, Băbeni, Vâlcea – 4 mai 1977, București

Poet și traducător. A urmat studii universitare la Florența (1928–1932). A fost redactor la Curentul și Curentul literar, profesor de Limba italiană la Academia de Înalte Studii Comerciale, corespondent de presă și atașat cultural la consulatul român din Milano, colaborator al Institutului de Folclor și al Institutului de Lingvistică, redactor la Luceafărul. Din 1964 a conferențiat în Italia, la Urbino, Florența, Napoli, Pisa, Roma, apoi a fost lector de Limba italiană la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București. A debutat în Universul literar (1927). A colaborat la Azi, Bilete de papagal, Ramuri, Revista Fundațiilor Regale, Viața literară, Universul literar, Scînteia, România literară, Contemporanul, Tribuna, precum și în reviste italiene: Avanii, L’Approdo Letterario, Nuova Repubblica, Politica Internazionale, II Dramma, Europa Letteraria, Mezzogiorno, L’Osservatore. A primit Premiul scriitorilor tineri needitați, pentru primul volum, Cloșca cu puii de aur (1934) și Premiul pentru sonet al SSR (1934).

1921 – S-a născut Toma Arnăuțoiu

14 februarie 1921, Nucșoara, Muscel/Argeș – 19 iulie 1959, Jilava

Liderul grupului de rezistență anti-comunistă armată de la Nucșoara, numit și „Haiducii Muscelului”. A urmat Școala de Ofițeri de Cavalerie „Regele Ferdinand I”, în septembrie 1944 fiind trimis pe front în războiul contra Germaniei naziste. A fost rănit în luptele din Ungaria, spitalizat trei luni, a revenit în activitatea militară, în august 1947 fiind trecut în rezervă. A fost decorat cu Ordinul Coroana României, cl.V, cu spade și cu panglică de Virtute Militară și Frunze de Stejar (noiembrie 1944). În anul 1949, împreună cu col. Gheorghe Arsenescu a organizat grupul de rezistență anti-comunistă de la Nucșoara, Muscel/Argeș. Grupul a avut inițial 16 membri, dintre care patru femei. La scurtă vreme, pentru a se putea ascunde și deplasa mai ușor, dar și din cauza unor neînțelegeri, grupul s-a scindat. O parte din partizani au fost arestați sau au murit în confruntările cu trupele de securitate. Ultimii rămași, sub comanda lui Toma Arnăuțoiu, au rezistat timp de nouă ani, schimbând frecvent adăposturile, fiind aprovizionați cu strictul necesar de către săteni, sau rechiziționând alimente de la stâne, exploatări forestiere sau cabane.

Partizanii libertății – Toma Arnăuțoiu 1

În cele din urmă, Securitatea a racolat un apropiat al grupului și ca urmare, la 20 mai 1958, Toma Arnăuțoiu și fratele său Petre au fost capturați. Au fost anchetați la Pitești timp de un an, ca și Maria Plop, arestată împreună cu fiica ei și a lui Toma Arnăuțoiu, în vârstă de doi ani. Toma Arnăuțoiu, Petre Arnăuțoiu și alți 14 oameni care i-au ajutat în timpul anilor de prigoană au fost condamnați la moarte de către Tribunalul Militar al Regiunii a II-a și executați în noaptea de 18 iulie 1959, la penitenciarul Jilava. Mama sa, Laurenția, a fost arestată de mai multe ori pentru că a „uneltit contra ordinii sociale”. În 1949 a fost condamnată la 6 ani de închisoare. La întoarcerea în casa pe care o împărțea cu Ion Arnăuțoiu a găsit microfoane montate de Securitate. După capturarea celor doi fii, Toma și Petre, la 20 mai 1958, a fost din nou arestată și condamnată la 10 ani pentru că nu a denunțat fugarii. S-a stins din viață în 1962 într-o închisoare din Miercurea Ciuc. În august 2016, Elena Ion Arnăuțoiu, sora anticomuniștilor Toma și Petre Arnăuțoiu a fost decorată de președintele României alături de alți doi deținuți politici. Toma Arnăuțoiu a fost ofițer de carieră în anii 40. A făcut parte din garda regală a Regelui Mihai. Nu și-a dorit comunismul și a crezut până în ultima clipă că va reuși să-l învingă. Cunoștea munții și schimba des ascunzătorile. Promisiunea americanilor că vor veni să-i salveze a întârziat să fie îndeplinită…

Partizanii libertății – Toma Arnăuțoiu 2

1923 – S-a născut Dumitru Bacu

14 februarie 1925, Gramaticova, Macedonia – 9 octombrie 1997, Paris

Prozator și poet, membru al grupului de rezistență anticomunistă Babadag. S-a înscris la Institutul Politehnic din București. În 1949 a fost arestat cu un întreg grup de dobrogeni și macedoneni din Banat. A cunoscut torturile închisorilor comuniste din Timișoara, Jilava, Gherla, Canal, Pitești, Aiud și Securitatea din București. În 1958 a reușit să plece cu familia în Grecia și de acolo în Franța. A lucrat la imprimeria lui Ion Cușa, contribuind la tipărirea cărților din exilul românesc. În 1963 a publicat, la Madrid, cea dintâi lucrare despre universul concentraționar din lagărul comunist, Pitești. Centru de reeducare studențească. A mai scris două volume de versuri: Aiud (1961) și Ofranda – culegere de poezii din închisori, Acolo șezum și plânsem, Cântiti tra niagarsiri (Cântece de neuitat), Dimândarca Parinteasca.

1925 – S-a născut Ion Focșa

14 februarie 1925, Peceneaga, Tulcea – 11 ianuarie 2012, Pitești

Actor de teatru și film, regizor, memorialist și membru al UNITER. Era șofer în Gara de Nord, prilej cu care l-a cunoscut pe marele Victor Ion Popa, întîlnire care-i va schimba practic destinul. A absolvit Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, clasa Ion Manolescu și V. Maximilian. A debutat la Teatrul Național din București în 1945, în piesa, Asta-i ciudat, de M.R. Paraschivescu, în regia lui Tudor Mușatescu. Apoi a jucat pe scenele mai multor teatre: Teatrul Muncă și Voie bună, Comedia, Teatrul Mic, Teatrul Nostru, Alhambra, Tineretului, Studioul actorului de film „C.I. Nottara”, Teatrul din Galați și, din 1958, pe scena Teatrului „Al. Davila” din Pitești. Sintetizând întreaga sa carieră, pe parcursul celor 60 de ani de teatru: a interpretat 210 roluri, pregătite în 11.000 de repetiții a câte două-patru ore, iar numărul spectacolelor la care a luat parte depășește cifra de 12.500. A colaborat cu cei mai mari regizori ai vremii: Victor Ion Popa, Ion Șahighian, Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Aurel Ion Maican, Horea Popescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Petre Sava Băleanu, Sorana Coroamă-Stanca, Nae Cosmescu, Mihai Radoslăvescu etc. A fost urmărit de Securitatea comunistă în perioada 1960–1961. A apărut în roluri mici și în filme: Mitrea Cocor, Desfășurarea, Cireșarii, Vlad Țepeș, Iancu Jianu, zapciul, Iancu Jianu, haiducul.

Vlad Țepeș (1979) • Regia Doru Năstase. Cu: Ștefan Sileanu, Ernest Maftei, Emanoil Petruț, Alexandru Repan, George Constantin, Ion Marinescu, Ștefan Radof, Ștefan Velniciuc, Ion Focșa

1927 – A încetat din viață George Cosmovici (4 octombrie 1859 – 14 februarie 1927)

Compozitor, a compus muzică de cameră, vocală, de teatru; unchi și prieten al lui George Enescu.

1927 – A încetat din viață Traian Grozăvescu (21 noiembrie 1895 – 14 februarie 1927)

Tenor cu o carieră internațională, la Operele din Viena, Budapesta, Berlin; ucis cu un glonț de revolver de către soția sa, într-un acces de gelozie.

1928 – S-a născut Radu Cârneci

14 februarie 1928, Valea lui Lalu–Pardoși, Râmnicu-Sărat/Buzău – 9 decembrie 2017, București

Poet, eseist, traducător, jurnalist literar și editor, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Silvicultură din Brașov în 1954 și Academia de Studii Psihologice și Sociale din București. A fost secretar al Uniunii Scriitorilor, șef al secției de literatură și artă la revista Contemporanul, a reînființat la București revista Neamul Românesc, o publicație a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni. De asemenea, a înființat și condus Editura Orion, a mai fost director al Centrului de creație folclorică, președinte al Comitetului regional Bacău de cultură și artă. Dintre volumele sale: Noi și soarele, Orgă și iarbă, Umbra femeii (sonete), Grădina în formă de vis (noi sonete de iubire), Cântarea Cântărilor, Heraldica iubirii, Sonete (de iubire și moarte), Amintiri din Paradis.

1929 – Noua lege pentru Camerele de Comerț și de Industrie

Noua lege a fost votată de Adunarea Deputaților și Senat în ședințele din 9 și respectiv 13 februarie 1929. A fost promulgată cu Decretul Nr. 403/929 și publicată în Monitorul Oficial nr. 35/14 februarie. Camerele de Comerț și Industrie din România erau „instituțiuni publice create în vederea apărării și susținerii intereselor comerțului și industriei, precum și a reprezentării lor în Stat. Ele sunt în același timp organe consultative și administrative chemate a contribui la progresul economic, în armonie cu interesele generale ale țării”. Regulamentul de aplicare al Legii a fost publicat în Monitorul Oficial din 26 aprilie 1929 și se referă la scopul, instituirea, atribuțiile și compunerea Camerelor de comerț și de industrie din România.

1930 – S-a născut Elena Uță Chelaru

14 februarie 1930, Chișinău, RSSM/Republica Moldova – 13 iunie 2013, București

Pictoriță, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din 1956. Artista și-a petrecut copilăria și adolescența la Piatra-Neamț, oraș unde a urmat școala primară și Liceul Teoretic de fete. În 1956 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția pictură, unde a studiat cu artiști iluștri ca Samuel Mutzner, Catul Bogdan, Alexandru Ciucurencu, Ionel Jianu. Prima expoziție personală a avut-o în 1964. A fost membră a mai multor Academii de Artă, precum Academia Internațională „Mario Gori”, Academia Internațională Pontzen din Napoli și Academia Gentium Pro-Pace din Roma, Academia Statului Columbia (SUA), Academia Internațională Lutèce Paris, Academia Europeană de Artă din Belgia. Palmaresul artistei include premii la expoziții și concursuri de referință precum: Cupa Ministrului de Externe „Aldo Moro”, Bienala Internațională de pictură, sculptură și grafică de la Accademia di Romania (Roma), Medalia de Argint Roma Aeterna (1977), Medalia de Argint la al 15-lea concurs internațional organizat de Academia Lutèce din Paris, Premiul Internațional Crociatti dell’arte, (Brindisi), Placheta de Aur la al 13-lea Festival Internațional de Artă Contemporană (San Remo, Italia).

Biografie ilustrată: Uță-Chelaru Elena [Artindex]

1931 – S-a născut Octavian Cotescu

Octavian Coteț; 14 februarie 1931, Dorohoi – 22 august 1985, București

Actor de succes de teatru, film televiziune și radio din generația de aur. În 1950 a terminat Conservatorul de Artă Dramatică din Iași. Activitatea sa artistică cuprinde numeroase roluri interpretate în film, dar și în teatru, în principal la Teatrul „Bulandra” și la Teatrul Mic din București. A fost totodată unul dintre interpreții preferați ai teatrului de televiziune și ai teatrului radiofonic din epocă. Activitatea de scenă a fost dublată și de o carieră didactică de profesor universitar la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, unde a ocupat și funcția de rector. A fost căsătorit cu Valeria Seciu. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice. Dintre filme: Operațiunea Monstrul, Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii, O scrisoare pierdută, Buletin de București, Fram, Un saltimbanc la Polul Nord, Tanța și Costel.

Buletin de București (1982) • Regia Virgil Calotescu. Cu: Catrinel Dumitrescu, Mircea Diaconu, Draga Olteanu-Matei, Octavian Cotescu (Costică Popescu), Constantin Diplan, Rodica Mandache

1931 – S-a născut Valeriu Bularca

14 februarie 1931, Întorsura Buzăului, Covasna – 7 februarie 2017, Brașov

Luptător, campion mondial în 1961 și laureat cu argint la Jocurile Olimpice de vară din 1964 de la Tokyo. A câștigat de șase ori titlul național. A debutat la lupte în anul 1947 la clubul Steagul Roșu din Brașov sub conducerea lui Ion Mureșan, apoi s-a transferat la CSȘ Dinamo din același oraș. S-a alăturat lotului național în 1953. În 1961 a devenit primul luptător român campion mondial din cadrul Campionatului Mondial de la Yokohama. Pentru această realizare a fost numit Maestru Emerit al Sportului. Trei ani mai târziu a fost vicecampion olimpic la Tokyo. După ce a absolvit IEFS a devenit antrenor de lupte la Brașov.

1931 – S-a născut Gheorghe Achiței

14 februarie 1931, Cășăria–Dobreni, Neamț

Eseist, estetician și teoretician, profesor universitar. A urmat Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, absolvită în 1954, și Facultatea de Filologie a Universității din București (1954–1959). Și-a luat Doctoratul în Filologie la Moscova, devenind profesor de estetică la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a fost rector între 1970–1976. A debutat în ziarul Flacăra roșie din Arad în 1951. A fost redactor la Contemporanul, la Tânărul scriitor, redactor-șef adjunct la Luceafărul și redactor-șef la Amfiteatru. A mai publicat în Lupta de clasă, Era socialistă, Revista de filozofie, Viața Românească, Gazeta literară etc. A publicat, din necesități didactice, broșurile Problema categoriilor estetice, Frumosul și valoarea estetică (1968), dar abia cărțile următoare îl consacră: Ce se va întâmpla mâine?, Artă și speranță.

1931 – A încetat din viață Heinrich Schuster (29 iulie 1857 – 14 februarie 1931)

Scriitor de limbă germană din Transilvania.

1932 – S-a născut Anca Balaci

Anca Udișteanu; 14 februarie 1932, București – 28 martie 2008

Prozatoare și traducătoare. A absolvit Facultatea de Filologie, secția Limbi Clasice a Universității din București în 1954. A fost profesoară la Academia Militară, redactor și șef de secție la Editura Științifică, asistentă la catedra de Filologie clasică a Universității din București. Este membră a Academiei Internaționale de Propagandă Culturală de la Roma. A debutat în 1961 ca traducătoare, domeniu în care s-a afirmat de-a lungul anilor prin numeroase transpuneri din limbile franceză și italiană, unele realizate în colaborare cu soțul său, Alexandru Balaci. Scrieri: Mic dicționar de mitologie greacă și latină, Povestiri de pe Mediterana, Urechile lui Midas, Pelerin la templul Lunii.

1933 – S-a născut Corneliu Tamaș

14 februarie 1933, Câmpulung-Muscel – 19 februarie 2008, Râmnicu Vâlcea

Istoric, cercetător, scriitor, publicist, profesor. A studiat la Facultatea de Istorie a Universității din București, secția Arhivistică (1953–1958). După absolvire a fost încadrat arhivist principal la Arhivele Statului din Pitești, apoi director la Arhivele Statului, Filiala Vâlcea, în Râmnicu-Vâlcea, până la pensionare (1987). A obținut titlul de Doctor în Istorie în 1982 cu teza Evoluția marelui domeniu feudal mânăstiresc în județul Vâlcea. A fost profesor, în mai multe discipline, în școli și licee din Râmnicu-Vâlcea, a fost membru în Societatea de Științe Istorice, Uniunea Scriitorilor din România, Forumul Cultural al Râmnicului și autor al unor studii de specialitate, monografii și de literatură pentru copii. Debutul publicistic a avut loc în anul 1951 la ziarul Munca. Ca publicist a semnat peste 350 de articole în diverse publicații și periodice cu care a colaborat: Revista Arhivelor a Direcției Generale a Arhivelor Statului din București, Studia et Acta Musei „Nicolae Bălcescu” din Bălcești, Magazin istoric, Historica, Anale și Mitropolia Olteniei (Craiova), Revista de istorie a Muscelului, Informația zilei, Curierul de Vâlcea, Jurnalul de Vâlcea, Buridava, Orizont, Accent etc. A publicat cărți pentru copii: Două jocuri, Pic lăudărosul, Copil de trupă; volume de istorie: Direcția Generală a Arhivelor Statului, Tipografii și tipografi la Râmnicu-Vâlcea, Răscoala țărănească din 1907 în județul Vâlcea, Contribuția județului Vâlcea la susținerea Războiului de independență 1877–1878, Revoluția de la 1848 în județul Vâlcea, Județul Vâlcea în anii primului război mondial (2 vol.) etc.

1934 – S-a născut George Popovici

14 februarie 1934, Ismail, Basarabia – 29 septembrie 2015

Inginer, scenarist, textier, expert în maximafilie. A urmat Facultatea de Instalații și Utilaj a Institutului de Construcții București (1952–1957). A fost șef de șantier la ILL București, inginer de investiții, apoi șef atelier de proiectare Instalații (sanitare, termice și ventilații), ulterior consilier de instalații. la Institutul de Proiectări Căi Ferate, ulterior Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate (ISPCF). A devenit expert în maximafilie: datorită colecției sale cu tema Heraldică, intitulată Secretele blazonului, a ajuns în anii ’60-’70 să fie cunoscut printre maximafiliștii români și străini ca George Popovici-Heraldica (alintat, GePo). în colecția sa, care la un moment dat cuprindea peste 300 de ilustrate maxime cu subiect heraldic, se afla și prima ilustrata maximă din lume având o triplă concordanță de imagine (marca, ilustrata, ștampilă), datând din 21 ianuarie 1905. A obținut nenumărate distincții în expoziții naționale și internaționale, atingând apogeul la expoziția europeană EUROMAX 74 de la București, unde a primit Marele Premiu Național. A publicat în reviste de specialitate din România, Brazilia, Portugalia, Italia, Bulgaria, Polonia, Franța, Spania. Ca textier, a colaborat, printre alții, cu compozitorii Enrico Fanciotti, Jolt Kerestely și Virgil Popescu și cu soliștii Constantin Drăghici, Aurelian Andreescu, Anda Călugăreanu și Doina Badea.

Minunile Toamnei – muzica Marcel Iorga, text George Popovici • Doina Moroșanu

1935 – S-a născut Grigore Vieru

14 februarie 1935, Pererîta, Hotin, Regatul României/Briceni, Republica Moldova – 18 ianuarie 2009, Chișinău

Poet român din Republica Moldova, membru corespondent (din 1993) al Academiei Române. În 1957 a debutat editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. În 1973, Grigore Vieru a trecut Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. A participat la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul 20, Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș etc. Au vizitat, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. S-a întors la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul a făcut următoarea mărturisire: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”. În 1988 i s-a acordat cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. La sfârșitul anilor ’80, era în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. A fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și a fost printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care s-a votat limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

Grigore Vieru – Nu am moarte cu tine nimic

1936 – S-a născut Doina Sălăjan

Doina-Cornelia Sălăjan 14 februarie 1936, Beiuș, Bihor

Poetă, membră a Uniunii Scriitorilor (din 1956), considerată „un Nicolae Labiș feminin”. A debutat în 1951 în Almanahul Literar din Cluj. A urmat Școala de literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” (1952–1954). A fost repartizată la revista Steaua din Cluj, condusă de A.E. Baconsky, apoi redactor la revista Cravata Roșie din București, unde a lucrat până în 1958, când, aducându-i-se grave acuzații de „revizionism”, „atitudine dușmănoasă față de regim” a fost declarată „dușman de clasă”. O dovadă, printre altele (unele inventate) este și poezia Uitarea, apărută în Gazeta Literară. A fost dată afară din redacție și din Uniunea Scriitorilor, i s-a interzis dreptul la orice muncă, trăind ani de teroare și lipsuri. După un lung timp de marginalizare, a primit dreptul la „munca de jos” lucrând ca mânuitor de mărfuri la uzina Electromagnetica, curier la Institutul de Studii și Proiectări Forestiere. În 1964 a fost „reabilitată”, urmând astfel Facultatea de Limbă și Literatură Română a Universității București (1965–1970). A publicat cărți de poezie: Confidențe, Despre copilărie, Versuri, Transfigurări, Umbra faptei, Amintirea miresmelor, Smalțuri (1979, Premiul Asociației Scriitorilor), Sanctuar tulburat.

1937 – S-a născut Mihai Gramatopol

14 februarie 1937, Sibiu – 31 martie 1998

Scriitor, eseist, istoric de artă, clasicist, estetician, și traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din 1980. A fost licențiat al Facultății de Filologie, secția Limbi clasice a Universității din București (1959) și a devenit Doctor în Științe Istorice cu teza Pietrele gravate din colecția Cabinetului numismatic al Academiei R.S. România (1977). A fost șef de secție la Muzeul de Arheologie Constanța (1961-1962); cercetător științific la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române; din 1975 la Direcția Patrimoniului Național Cultural, în 1977 desființată; din 1990 a revenit la Institutul de Istoria Artei. A obținut titlul de Doctor Docent. S-a ocupat de aproape toate aspectele culturii și istoriei lumii greco-romane: numismatică, epigrafie, gliptică, sticlărie, podoabe, monede, toreutică, statuete de bronz și de teracotă, fildeșuri (arte miniaturale), istoria artei antice, filosofie. A debutat editorial cu Moira, mythos, drama (1969), care a intrat în bibliografia obligatorie a studenților de la Filologie, de la apariție. Au urmat: Civilizația elenistică, Dacia antiqua, Artă și arheologie dacică și romană, Arta imperială a epocii lui Traian, Portretul roman în România, Arta monedelor geto-dacice, Arta romană în România, Enciclopedia civilizației romane (în colaborare), Morfologia dezastrului, Gustul eternității. Memorii (2 vol.) etc. A tradus Memoriile lui Hadrian de Marguerite Yourcenar, numeroase lucrări din limba greacă și latină.

1937 – S-a născut Paraschiv Oprea

14 februarie 1937, Drăgășani, Vâlcea – 21 martie 2004, București

Dirijor, pianist, orchestrator și compozitor. A condus Orchestra de muzică populară Radio și orchestra Ansamblului Rapsodia Română timp de două decenii. A interpretat muzică populară, romanțe, café-concert și de estradă. A cântat la acordeon, pian și vioară. A colaborat cu diferite orchestre și ansambluri artistice, a participat la emisiuni muzicale la radio și televiziune. Cu Orchestra Casei Radio a întreprins numeroase turnee în Europa, Australia, Asia, Africa, fiind distins cu importante premii: Colierul de Argint – Dijon, Franța, Discul de Aur – Electrecord, titlul de laureat al unor festivaluri din Italia, Olanda, Grecia, Germania, Țara Galilor, precum și cu premii naționale acordate de Ministerul Culturii, Uniunea Criticilor Muzicali „Mihail Jora”, Federația Națională a Ansamblurilor Folclorice, Fundația Ethnos.

Orchestra de Muzică Populară Radio condusă de Paraschiv Oprea (1998)

1937 – S-a născut Damian Necula

14 februarie 1937, București – 6 septembrie 2009, Franța

Poet și scriitor. A studiat la Facultatea de Filologie a Universității București (1960–1965). Între anii 1965–1987 a fost redactor la revista Viața românească. A debutat publicistic cu versuri și cronici literare (1962), iar editorial cu volumul de versuri Bărbații acestui pământ (1967). Între 1980–1982 a scris romanul Sărbătoare continuă, care nu a putut fi publicat în România, deoarece subiectul era despre drama celui aflat în imposibilitatea de a reveni în patria sa din exil, din cauza regimului ticălos. Cartea a fost citită la Europa Liberă în aprilie–mai 1989 și reprezintă o frescă a României în ultimii ani ai dictaturii comuniste. În 1987 a părăsit România refugiindu-se politic în Franța și s-a stabilit la Argentan. În noiembrie 1989 a lansat către intelectualii francezi un Apel de solidaritate cu intelectualii din România, iar în decembrie a fost unul dintre organizatorii manifestației de solidaritate cu revolta de la Timișoara. A publicat volume de versuri: Anul soarelui cald, Mașina timpului; romane: Frica, Ispita într-o dimineață ploioasă, Sărbătoare continuă și nuvele: Aleargă, nu te opri.

1937 – S-a născut Dumitru Țepeneag

14 februarie 1937, București

Prozator român-francez contemporan stabilit la Paris. A devenit student la Drept, dar nu și-a finalizat studiile, apoi a absolvit cursurile Institutului Pedagogic, dedicându-se literaturii. A fost membru marcant al grupului oniric, teoretician al onirismului literar românesc. I s-a retras cetățenia română printr-un decret prezidențial în 1975, după care s-a stabilit la Paris, unde, pentru câtva timp, a fost unul dintre animatorii exilului literar românesc. După 1990, face naveta între Paris și București, unde desfășoară o intensă activitate publicistică și editorială. Este unul dintre traducătorii cei mai importanți de limbă franceză în limba română și viceversa. A tradus romancieri ca Alain Robbe-Grillet, Pinget, eseiști ca Albert Béguin, filozofi ca Jacques Derrida, Alexandre Kojève etc. Din română în franceză a tradus din operele unor poeți contemporani, printre care Leonid Dimov, Daniel Turcea, Ion Mureșan, Marta Petreu, Emil Brumaru și Mircea Ivănescu. În Franța a publicat un roman, Pigeon vole, iar în România: Nunțile necesare, Un român la Paris.

1940 – S-a născut Paul Emanuel

Mircea Gh. Niculescu; 14 februarie 1940, București – 20 octombrie 1989, Los Angeles

Poet și eseist. De formație teolog, extrem de cultivat și pasionat de literatură și filosofie, a fost urmărit, hărțuit de securitate pentru prietenia cu A.E. Baconsky. În anii ‘80, a emigrat cu familia în Canada. Scrieri: Existența și cuvintele, Astă seară.

1941 – S-a abrogat denumirea de Stat Național-Legionar

Statul Național-Legionar a fost denumirea purtată de Regatul României timp de 138 de zile, în perioada dintre 14 septembrie 1940, când s-a format Guvernul Ion Antonescu și 14 februarie 1941, când Statul Național-Legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Ion Antonescu.

Ca urmare a reprimării rebeliunii legionare din 21–23 ianuarie 1941, Antonescu a formulat Înaltul decret regal Nr. 314/14 februarie 1941, semnat de Regele Mihai I, prin care Statul Național Legionar a fost desființat și a fost interzisă orice activitate politică.

1941 – S-a născut Bujor Hălmăgeanu

14 februarie 1941, Timișoara – 23 noiembrie 2018

Fost fotbalist care a jucat în postul de fundaș și antrenor. În perioada de activitate ca fotbalist a jucat la echipele Știința Timișoara, Steaua București, Petrolul Ploiești, Dinamo Slatina totalizând peste 200 de meciuri în prima divizie a României. Cu echipa Steaua București a fost campion al României în 1967–1968 și a câștigat de 2 ori Cupa României (1966–1967, 1968–1969). A fost selecționat de 17 ori în echipa națională (1964–1972). A antrenat ASA Târgu Mureș, Steaua București și Dacia Unirea Brăila.

1943 – S-a născut Cristian Breazu

14 februarie 1943, Adâncata, Ilfov

Sculptor francez de origine română, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București (1960–1966), cu Constantin Baraschi. Între 1967–1969 a beneficiat de Bursa Dimitrie Paciurea, în timpul căreia a lucrat în atelierele de la Muzeul Aman, București.

A participat la expoziții de grup, din 1964 la expozițiile anuale de stat și la expoziții de artă în străinătate: Atena, Belgrad, Dortmund, Istanbul, Limoges, Ljiubliana, Mannheim, Milano, Moscova, Paris, Poitiers, Sofia, Roma, Torino și Varșovia. Expoziții personale: Galeria Air Libre (Evry, Franța, 1990); Saint-Cloud, Île-de-France (Franța, 1992); Galeria Orizont (București, 2000); Expoziția Cărămizile spațiului (Uniunea Arhitecților, Sala Octav Doicescu, București, 2005).

Biografie ilustrată: BREAZU, Cristian [MetaCult]; Cristian Breazu  [Siteul personal]

1944 – S-a născut Constantin Ghenescu

14 februarie 1944, Alba Iulia – 6 septembrie 2013, Piatra Neamț

Actor de teatru și film. După liceu, a absolvit Școala Tehnică Sanitară din București, lucrând un an la Spitalul Fundeni. A urmat apoi Actoria la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, pe care a absolvit-o în 1969, la clasa profesorului Moni Ghelerter. A activat 25 de ani la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, jucând nenumărate roluri. A debutat în Cronica personală a lui Laonic de Paul Chitic, regia Magda Bordeianu, în care a interpretat personajul Iraclie (1969). Lordul Lovell din Răfuiala de Ph. Messinger, Josef K. din Procesul de S. Berkoff, Rică Venturiano, Crăcănel sunt doar câteva dintre rolurile memorabile cu care a bucurat publicul Teatrului Tineretului. În 1997 s-a transferat la Teatrul „Bulandra“ din București. A apărut în filme: Schimbarea la față, Trenul vieții, Occident, Marilena de la P7, Cronica unei morți amânate, Cealaltă Irina, Și caii sunt verzi pe pereți.

Occident (2002) • Regia Cristian Mungiu. Cu: Alexandru Papadopol, Anca Androne, Tania Popa, Coca Bloos, Eugenia Bosânceanu, Ioan Gyuri Pascu, Dorel Vișan, Tora Vasilescu, Constantin Ghenescu (nea Jean), Doru Ana etc.

1945 – S-a născut Mihai Cantuniari

14 februarie 1945, București

Poet și traducător. A absolvit Facultatea de Limbi Romanice, Clasice și Orientale a Universității din București, în 1967. A fost redactor de carte și cercetător științific la Institutul de Lingvistică. Ca traducător, numele său se leagă cu precădere de cărțile lui Mario Vargas Llosa, Arturo Pérez-Reverte. A primit Premiul pentru întreaga activitate al Fundației „Cella Delavrancea” (1996) și a fost decorat de Republica Peru cu Ordinul Al Mérito por Servicios Distinguidos în grad de Comandor (1987). Din operele sale: Nova, Amadeus, Istoria lui Mayta, Domnișoara din Tacna, Un mormânt în cer.

1946 – S-a născut Gil Dobrică

14 februarie 1946, Călărași, Dolj – 17 aprilie 2007, Craiova

Solist vocal de muzică pop-rock, soul și rhythm and blues. A avut în repertoriu melodii proprii și preluări după piese celebre semnate Ray Charles (al cărui admirator declarat a fost) și alți artiști de gen, printre care John Denver, a cărui piesă intitulată Country roads, modificată în Hai acasă a devenit cea mai cunoscută melodie din cariera sa. A debutat în 1963, la Casa de cultură a Sindicatelor din Craiova. A activat în diferite trupe: 13 Carate, Dacii, a colaborat cu trupele Sfinx, Roșu și Negru. A colindat toată țara cu Cenaclul Flacăra și cu Serbările Scânteii Tineretului. A avut o apariție cinematografică în filmul Nea Mărin miliardar.

Gil Dobrică – Balada lui Ion

1946 – S-a născut Marcel Cornis-Pope

Marcel Corniș-Pop; 14 februarie 1946, Arad

Eseist, critic, teoretician literar și traducător, stabilit în SUA din 1983. A urmat Facultatea de Filologie a Universității din Cluj, specialitatea Limba și literatura engleză (1963–1968). A debutat în Viața studențească (1963), cu publicistică diversă. A colaborat intens la revista Orizont, unde a ținut o vreme cronica literară, dar și la Secolul 20, Steaua, Cahiers roumains d’etudes litteraires. În volum a debutat, în 1971, cu traducerea celor Nouăa povestiri ale lui J.D. Salinger. A fost asistent, apoi lector universitar la Catedra de Limbi germanice și teoria literaturii a Universității din Timișoara (1968–1983). A primit o Bursă Fulbright la University of Northern lowa (1983–1985). Stabilit in Statele Unite, a făcut carieră universitară la University of Northern lowa, Harvard si Virginia Commonwealth University, unde a devenit profesor titular.

1950 – S-a născut Roxana Popescu

14 februarie 1957, București – 1 iunie 2018, București

Solistă și textieră de muzică ușoară. A urmat Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, Facultatea de Pedagogie Muzicală, având profesori pe Richard Bartzer, Dan Buciu, Liviu Dănceanu, Dan Dediu, Anatol Vieru și a absolvit Masterul în Compoziție Muzicală. Deși a vrut să devină interpretă de muzică ușoară, din 1982 și-a început cariera de textier. Primele sale texte au fost pentru muzica rock, colaborând și cu Doru Tufiș, pentru grupul rock Grup 2005. Au urmat colaborări cu Mihai Elekes, Marius Popp, Laurențiu Profeta, Ion Cristinoiu. A scris peste 1000 de texte, multe devenite șlagăre – cele mai multe colaborări le-a avut cu Ion Cristinoiu (peste 250 de texte până în 1989), Camelia Dăscălescu (peste 200) și Laurențiu Profeta (peste 200). În anii ’90, a colaborat cu Șerban Georgescu, iar după 2000 cu Mădălina Manole, Ovidiu Komoryik și Cristian Faur. A fost bună prietenă cu Mihaela Runceanu.

Alexandru Willmany / Roxana Popescu – De-ar fi să vii • Mihaela Runceanu

1955 – Incidentul de la Legația Republicii Populare Române din Berna

Evenimentul a reprezentat un atac asupra legației RPR din Berna, între 14–16 februarie 1955. Cinci tineri luptători exilați anticomuniști, Oliviu Beldeanu, Ion Chirilă, Dumitru Ochiu, Teodor Ciochină și Stan Codrescu, au produs primul atac „terorist” românesc și au pus stăpânire pe reprezentanța diplomatică a României din Elveția. Episodul a fost descris cu lux de amănunte de către istoricul Stejărel Olaru în cartea Cei cinci care au speriat Estul. Cei cinci au dorit să atragă atenția asupra abuzurilor regimului comunist.

Legația RPR din Elveția era unul dintre cele mai importante centre de spionaj ale Securității, unde erau colectate informații din statele NATO și erau transmise către București și Moscova, spionii comuniști profitând de statutul de neutralitate al Elveției. Atacul asupra Legației a început în seara de 14 februarie 1955. Au intrat în locuința „șoferului” Aurel Șețu, de fapt agent al Securității. Acesta, împreună cu atașatul și cu secretarul Legației tocmai aduseseră de la Zürich curierul diplomatic, sosit din România. Șețu a ajuns în clădirea Legației pe la ora 2.00. Unul dintre cei cinci atentatori l-a somat să oprească, dar a refuzat, a fost împușcat și a murit după ce ajunsese rănit la spital. După focurile de armă, o parte din funcționarii legației au reușit să fugă din clădire în dimineața de 15 februarie. Clădirea a fost încercuită de poliția elvețiană, care a refuzat să intervină în forță, pentru că existau ostatici. Cei cinci au formulat o serie de revendicări politice, inclusiv eliberarea din închisoare a unor personalități precum Dinu Brătianu. În noaptea de 15/16, Dumitru Ochiu a părăsit clădirea ambasadei, ducând cu el documente care ar fi probat activitatea de spionaj, dar a fost imediat arestat de poliția elvețiană. Agenția de presă Globe Press a susținut că Aurel Șețu era de fapt capul legației și un ofițer înalt al Securității și că documentele furate erau mesaje cifrate pentru Moscova. În 16 februarie, restul atacatorilor s-au predat. Fiind judecați la Berna, au primit pedepse ușoare. Șeful grupului, Oliviu Beldeanu, după eliberare, a fost răpit în Berlinul occidental de agenți ai serviciilor de spionaj est-germane STASI și ai Securității. A fost adus în România, legat, într-un coș de nuiele. Apoi, după un proces sumar, a fost executat în data 18 februarie 1960, în București.

Berne – 36 Hours Siege At Legation/Berna – 36 de ore de asediu la Legație (1955)

Puțin despre cei cinci: Oliviu Beldeanu era fiul unuia dintre șefii PNȚ din Dej. Se pare că a fost implicat și în asasinarea unui agent comunist de poliție din Dej. A fugit în Iugoslavia la 1 ianuarie 1949, apoi la Trieste, în Italia, unde a ajuns în contact cu serviciile secrete americane. Ioan Chirilă a fugit cu Beldeanu din Iugoslavia la Trieste. Dumitru Ochiu fusese turnător al Securității, i-a mărturisit acest lucru lui Beldeanu și a transmis apoi informații false Securității. Surpriza autorităților comuniste a fost totală. Stan Codrescu avea rude printre luptătorii anticomuniști din munți. Toți au fost diabolizați de presa comunistă, ca agenți ai americanilor. Surse documentare arată că, într-adevăr, cei cinci au fost folosiți de serviciile secrete americane, dar nu în această misiune. Mai mult, americanii s-ar fi opus atacării Legației RPR, de aceea, Oliviu Beldeanu a procurat pe cont propriu armamentul folosit în atac.

1963 – S-a născut Alice Barb

Alice Ramona Nagy; 14 februarie 1963, Hunedoara

Regizoare de teatru și operă, actriță. A studiat pianul la Școala de muzică din Hunedoara și pianul și canto clasic la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca. A obținut licență în Artele spectacolului la UNATC, secția Actorie (1990–1993), clasa Dem Rădulescu și secția Regie (1993–1997), clasa Cristian Hadjiculea, iar ulterior titlul de Master în Teatrologie, marketing și management cultural la UNATC. Ca actriță, a jucat pe scenele teatrelor Valea Jiului din Petroșani, „Ion Creangă”, „Bulandra”, Odeon din București. Ca regizor artistic a fost angajată la Teatrul de Stat Oradea, Theatrum Mundi și Teatrul Național din București. A montat peste 50 de spectacole, dintre care: Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais, Mutter Courage de Bertolt Brecht, Cabotinul de John Osborne, Legenda Ultimului Împărat de Valentin Nicolau, Anna Karenina de Lev Tolstoi etc. În 2006 a organizat Festivalul Mozart în Bucovina, unde a montat spectacolele: Scrisorile lui Mozart, Mozart și Salieri de Pușkin și Amadeus de Peter Shaffer. Muzeul Național „George Enescu” din București i-a găzduit spectacolul Christine van Beethoven de Éric-Emmanuel Schmitt, iar la Teatrul Luceafărul din Iași, spectacolul Trei povești cu zmei după Antologia Zmeilor de Mircea Cărtărescu. În 2011 a montat opereta Liliacul la Opera din Brașov și musicalul My Fair Lady la Opera Națională din Constanța. A fost regizor artistic al Galelor: VIP 2003, Studentul Anului (organizate de TVR2 și Sindicatul studenților – 2010, 2011), Premiilor Consiliului de Cultură al Primăriei Municipiului București, Femeia contează ediția I – 2011, precum și al Galei Artelor, ediția I – 2012.

Nocturne de Chopin

1963 – S-a născut Teodor Baconsky

14 februarie 1963, București

Antropolog religios, autor, diplomat, teolog și politician. A studiat la Institutul Teologic Universitar din București unde a obținut diploma de licență în anul 1985. A lucrat ca redactor la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Imediat după Revoluția din 1989, în timpul retragerii patriarhului Teoctist la Sinaia, a întemeiat Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, alături de protosinghelul Daniel Ciobotea și arhimandritul Bartolomeu Anania, colegi ai săi de la Institutul de Misiune al BOR, la care au aderat preoții Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloaie, Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiș, precum și laicii Sorin Dumitrescu și Horia Bernea. A lucrat pentru o perioadă ca Director al Editurii Anastasia, lector asociat de antropologie religioasă la Facultatea de Filosofie a Universității din București, redactor-șef la emisiunea Viața spirituală de la TVR. A fost reprezentant al României la Vatican, secretar de Stat la Ministerul de Externe, ambasador al României în Portugalia, ambasador extraordinar și plenipotențiar în Franța. Lucrări publicate: Râsul Patriarhilor. O antropologie a deriziunii în patristica răsăriteană, Puterea schismei. Un portret al creștinismului european, Dumitru Stăniloae sau paradoxul teologiei, Creștinism și democrație, Cetatea sub asediu. Însemnări despre credință, rațiune și terorism.

1965 – S-a născut Lenți Chiriac

Laurențiu Chiriac 14 februarie 1965, București

Realizator de emisiuni radio și de televiziune, organizator de concerte, jurnalist muzical. A studiat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. A început să cocheteze cu muzica rock în 1978, când a devenit membru al Clubului de la ora 7 (cea mai importantă locație de rock din România, din acea perioadă). Timp de doi ani, a fost basist în grupul Metalic, după care a devenit impresar al grupului Quartz. A intrat la postul național de radio în 1987, unde lucrează și în prezent, iar primele emisiuni le-a realizat în 1990. Din acel an a fost realizator al Studio Rock, prima emisiune de metal/rock din țară, la postul România Tineret.

1968 – S-a născut Daniela Țurcanu Căruțiu

14 februarie 1968, Constanța – 1 octombrie 2021

Artistă plastică, profesoară universitară, chimistă, membră al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1998. A absolvit în 1996 Facultate de Arte Plastice a Academiei de Arte din București, specializarea Pictură și în 2008, Facultatea de Chimie aplicată și Știința Materialelor a Universității Politehnice București, unde a obținut și un doctorat în Științe exacte–chimie, cu teza Metode instrumentale avansate de autentificare a operelor de artă. A obținut și titlul de Doctor în Arte la Universitatea „Ovidius“. A organizat nouă expoziții personale și peste 200 de expoziții de grup, naționale și internaționale (1994–2015), sub auspiciile UAP, ale Muzeului de Artă Constanța, Institutului Cultural Român, Ministerului Culturii, Muzeului Țăranului Român etc., a fost curator al peste 20 de tabere de creație, a fost autor și co-autor la peste 20 de comunicări științifice în domeniul creației artistice și științifice, muzeologiei, conservării și restaurării patrimoniului cultural. A fost membră a Asociației Europene a Arheologilor (EAA), Praga, membră al Societății Americane de Arheologie (SAA) Washington, expert evaluator proiecte UEFISCDI al Ministerului Educației Naționale, expert conservare, investigații fizico-chimice, atestat de MCPN, membră a Asociației Internaționale a Artiștilor Profesioniști, Paris (AIAP).

1968 – S-a născut Gică Craioveanu

Gheorghe Craioveanu; 14 februarie 1968, Hunedoara

Fotbalist retras din activitate. A jucat în postul de atacant la Universitatea Craiova, fiind de două ori golgheterul Ligii 1 (în 1994 și 1995).A jucat 11 ani din 18 în Spania, reprezentând trei echipe: Real Sociedad din San Sebastian, Villarreal CF, Getafe CF, cu care a adunat 330 de meciuri și 70 de goluri, în primele două eșaloane. A jucat 25 de partide pentru Echipa Națională, marcând 4 goluri. După retragere s-a stabilit în Getafe, unde a fost ales consilier pe probleme sportive, a fost co-prezentatorul emisiunii despre fotbal Minuto y Resultado, difuzată de La Sexta, și comentator sportiv la postul de radio Onda Cero.

1970 – A încetat din viață Grigore Vasiliu Birlic (24 ianuarie 1905 – 14 februarie 1970)

Actor de teatru și film; unul dintre cei mai mari actori români de comedie.

1971 – S-a născut Ghiță Mureșan

Gheorghe Dumitru Mureșan; 14 februarie 1971, Tritenii de Jos, Cluj

Baschetbalist, fost jucător în NBA. Cu o înălțime de 2,31 m, deține, împreună cu Manute Bol, titlul de cel mai înalt jucător din istoria NBA. A încercat și actoria, fiind fiind personajul principal în filmul My Giant / Uriașul Meu din 1998, în care a jucat împreună cu Billy Crystal. Recordul său pentru naționala României a fost de 42 de puncte, reușite într-un meci cu Suedia, în noiembrie 1992. În 1993 a pătruns în liga profesionistă nord-americană (NBA), evoluând cinci sezoane pentru Washington Bullets și două pentru New Jersey Nets. În sezonul 1995–1996 a primit premiul NBA Most Improved Player Award.

My Giant – Trailer

1976 – A încetat din viață Oscar Han (3 decembrie 1891 – 14 februarie 1976)

Sculptor, profesor, autor și monograf; Maestru Emerit al Artei.

1981 – A încetat din viață Vasile Maciu (30 decembrie 1904 – 14 februarie 1981)

Istoric, profesor universitar; membru corespondent al Academiei Române.

1990 – A fost înregistrată Uniunea Ucrainenilor din România (UUR)

Printr-o decizie civilă a Judecătoriei Sectorului 1 București, Uniunea Ucrainenilor din România, constituită la 29 decembrie 1989 a primit personalitate juridică. Președinte al Prezidiului Executiv al UUR a fost ales Miroslav Petrețchi.

1992 – Relații diplomatice România – Republica Belarus

România a recunoscut independența Republicii Belarus la 20 decembrie 1991, stabilind relații diplomatice la 14 februarie 1992. România a deschis ambasadă la Minsk, conducerea acesteia fiind asigurată la nivel de însărcinat cu afaceri ad interim. În 1993, Republica Belarus a deschis la București un consulat general, pe care l-a ridicat la nivel de ambasadă în 1995, condusă în prezent la nivel de însărcinat cu afaceri ad interim.

2013 – Primul tratament prin epiduroscopie în zona est-europeană

A avut loc la Clinica de Angiografie și Terapie Endovasculară Hemodinamică din București. Cinci pacienți diagnosticați cu hernii de disc, discopatii lombare și sindrom post-laminectomie după multiple operații pe coloană, au fost tratați prin epiduroscopie. Au fost asistate de medici din Slovacia, Croația, Spania și România.

2015 – A încetat din viață Octavian Naghiu (15 martie 1933 – 14 februarie 2015)

Tenor, contrabasist; a cântat la Teatrul de Operetă, Opera Națională București; persecutat de securitate, s-a stabilit la Zürich.

2018 – A încetat din viață Kallós Zoltán (26 martie 1926 – 14 februarie 2018)

Folclorist român de etnie maghiară.

2021 – A încetat din viață Ion Mihai Pacepa (28 octombrie 1928 – 14 februarie 2021)

General de securitate; secretar de stat al Ministerului de Interne al României; fost șef adjunct al Departamentului de Informații Externe (spionaj) al României comuniste și consilier personal al președintelui Nicolae Ceaușescu; în 1978, a dezertat, fiind cel mai înalt în rang ofițer de servicii secrete din blocul estic care a cerut vreodată azil politic în SUA.

2023 – A încetat din viață Ovidiu Bojor (1 noiembrie 1924 – 14 februarie 2023)

Fitoterapeut, doctor farmacist, inventator; membru de onoare al Academiei de Științe Medicale.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită